LICEUL TEHNOLOGIC „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DEJ

CATEDRA ECONOMICĂ

BAZELE CONTABILITĂŢII
MANUAL PENTRU ŞCOALA POSTLICEALĂ

BODEA GHEORGHE

2019
1 VALOAREA BUNURILOR, A DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR

1.1 STRUCTURA PATRIMONIULUI

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate, entităţile pot utiliza atât bunuri economice proprii, cât şi bunuri primite de
la terţi. Faţă de bunurile proprii, agenţii economici au drept de proprietate, iar faţă de bunurile primite, au obligaţii de
achitare sau restituire. Ansamblul bunurilor și valorilor utilizate de o entitate, precum și obligaţiile rezultate din
posesia și folosirea acestora formează noţiunea de patrimoniu. Întotdeauna patrimoniul este ataşat unei persoane fizice
sau juridice numită titular de patrimoniu.
Privite sub aspectul lor concret, al structurii materiale, bunurile şi valorile economice reprezintă averea agenţilor
economici. Aceste elemente concrete de avere sunt denumite active şi formează noţiunea de patrimoniu economic.
Drepturile şi obligaţiile unui titular de patrimoniu faţă de bunurile şi valorile pe care le utilizează reprezintă patrimoniul
juridic. Structura patrimoniului juridic reflectă modalităţile de procurare a elementelor concrete de avere. Elementele
patrimoniului juridic sunt denumite pasive. Cu alte cuvinte, pasivul patrimonial reflectă izvoarele de finanţare sau sursele de
provenienţă ale bunurilor economice. Pasivul reprezintă cauza, activul reprezintă efectul. Pasivul este expresia abstractă a
patrimoniului, iar activul expresia concretă a acestuia. Activul reprezintă situaţia economică, iar pasivul, situaţia juridică a
unităţii. În concluzie se poate spune că activele, împreună cu sursele lor de provenienţă (proprii sau străine) formează
noţiunea de patrimoniu.
Transpunerea elementelor patrimoniale în contabilitate se realizează cu ajutorul bilanţului, care se poate reda, în
mod simplificat, astfel:
ACTIV PASIV
Elemente grupate după componenţa materială Elemente grupate după modul de dobândire
1. Active imobilizate 1. Capitaluri proprii
 Imobilizări necorporale  Capital social
 Imobilizări corporale  Rezerve
 Imobilizări financiare  Rezultatul exerciţiului
 Alte capitaluri proprii
2. Datorii
2. Active circulante  Împrumuturi şi datorii asimilate
 Active circulante materiale (stocuri)  Datorii comerciale
 Active circulante în decontare (creanţe)  Datorii faţă de personal
 Active circulante băneşti (valori de trezorerie)  Datorii faţă de asociaţi
 Datorii fiscale
 Datorii sociale
 Alte datorii

În România se utilizează bilanțul vertical, în care activele sunt prezentate în ordinea crescătoare a lichidității, iar pasivele, în
ordinea descrescătoare a exigibilității.
Lichiditatea înseamnă capacitatea unui activ de a se converti în bani.
Exigibilitatea reprezintă calitatea unei datorii de a deveni scadentă. Cu cât intervalul de timp până la scadență este mai mic,
cu atât datoria este mai exigibilă.
Întrucât atât activul cât şi pasivul reflectă acelaşi ansamblu de bunuri şi valori, dar din perspective diferite, există o
egalitate matematică între acestea, egalitate care se poate exprima în mai multe moduri:
patrimoniul economic = patrimoniul juridic
bunuri și valori economice = obligaţii fașă de proprietari și față de terți
utilizări durabile și ciclice = resurse permanente și temporare
active = capital propriu şi străin
patrimoniul net = active - obligaţii

APLICAŢII
1. Întocmeşte tabelul numit bilanţ pe baza următoarelor elemente concrete de avere (active) ale unei societăţi
comerciale, prezentate în paralel cu sursele de procurare ale acestora (pasive):
Elemente concrete de avere Surse de procurare
Mijloc de transport 40.000 Aport la capital 40.000
Materii prime 5.000 Profit 2.000
Credit bancar 3.000
Disponibilităţi bancare 20.000 Aport la capital 4.000
Profit 10.000
Credite bancare 6.000

2. a) Grupează elementele patrimoniale ale unui agent economic prin completarea tabelului următor :
Elemente patrimoniale Valoare Elemente de activ Elemente de pasiv
Materii prime 400
Utilaje 10.000
Credite bancare 2.000
Numerar la casierie 1.000
Datorii fiscale 700
Capital social 7.200
Datorii către furnizori 1.300
Produse finite 600
Rezerve 800
TOTAL

b) Calculează patrimoniul net pe baza datelor de la exerciţiul precedent;

c) Explică semnificaţia acestui rezultat;

3. Patrimoniul unui agent economic este compus din elementele prezentate în tabelul următor:
Patrimoniul economic Patrimoniul juridic
Bunuri economice Valoare Resurse economice Valoare
Clădiri 21.800 Capitaluri proprii
Produse finite 600 Datorii
Ambalaje 200
Lichidități 400
Total ACTIV Total PASIV
Faţă de aceste elemente concrete de avere, agentul economic are drepturi de proprietate (capitaluri proprii) în
valoare de 22.800 lei şi datorii faţă de furnizorii de ambalaje de 200 lei.
Completează tabelul cu sumele corespunzătoare;
Explică de ce s-a obţinut egalitatea între totalul activului şi totalul pasivului;
Calculează patrimoniul net;

4. Caută expresii care să definească noţiunile de activ şi pasiv;

5. Realizează legătura dintre denumirea elementelor patrimoniale şi semnificaţiile acestora:
Active imobilizate Surse străine de finanţare
Active circulante Bunuri utilizate în mod durabil
Capitaluri proprii Surse proprii de finanţare
Datorii Bunuri şi valori care-şi modifică continuu forma fizică şi funcţională

6. Patrimoniul unei întreprinderi reprezintă totalitatea:

a) drepturilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane juridice;
b) obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane fizice;
c) obligaţiilor cu valoare economică ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile la care
se referă;
d) bunurilor economice ce aparţin unei persoane juridice;
e) bunurilor economice ce aparţin unei persoane fizice;
1.2 CARACTERIZAREA STRUCTURILOR DE ACTIV
Activul patrimonial cuprinde ansamblul elementelor concrete de avere de care dispune o entitate.
În raport cu destinaţia bunurilor economice şi cu gradul de lichiditate se disting următoarele categorii de active:
 Active imobilizate (active fixe, imobilizări);
 Active circulante (active curente, bunuri mobile, mijloace circulante);
 Cheltuieli înregistrate în avans;

1.2.1 ACTIVELE IMOBILIZATE

Imobilizările sunt activele care se utilizează în activitatea entității o perioadă îndelungată. Imobilizările au următoarele
caracteristici:
 perioada lor de utilizare este, de regulă, mai mare de 1 an;
 nu se consumă şi nu se înlocuiesc la prima întrebuinţare;
 nu sunt destinate comercializării;
 îşi păstrează forma fizică iniţială;
În funcţie de natura lor, activele imobilizate se clasifică astfel:
1. Imobilizări necorporale;
2. Imobilizări corporale;
3. Imobilizări financiare;
a) Imobilizările necorporale
reprezintă valorile nemateriale care se pot grupa astfel:
 Cheltuielile de constituire - cuprind cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau de modificarea actului de constituire,
cum ar fi: taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea de acţiuni, cheltuieli de
prospectare a pieţei şi de reclamă legate de înfiinţarea sau modificarea unor activităţi economice;
 Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare – cuprind cheltuielile efectuate pentru implementarea de noi produse şi
tehnologii de fabricaţie, care să conducă la creşterea performanţelor economice;
 Concesiunea - reprezintă dreptul de exploatare asupra unor bunuri sau servicii obţinut de către o persoană numită
concesionar de la o alta persoană numită concedent.
 Brevetul (patentul) - este dreptul exclusiv de a produce un anumit produs sau de a utiliza un anumit proces tehnologic.
 Licenţa – este dreptul obţinut de către o persoană de a utiliza o anumită invenţie.
 Marca de fabricaţie, de servicii sau de comerţ - este un simbol sau nume înregistrat, care dă dreptul posesorului de a-l
folosi pentru identificarea unui bun sau serviciu.
 Franciza - este dreptul exclusiv asupra unui anumit domeniu de activitate sau al unei pieţe de desfacere
 Fondul comercial (goodwill) – reprezintă diferența dintre costul de achiziție și valoarea justă a unui activ achiziționat.
 Programele informatice (software) - sunt elemente ale muncii intelectuale stocate pe diferite suporturi tehnice;

b) Imobilizările corporale
cuprind bunurile materiale de folosinţă îndelungată şi au următoarea structură:
 terenuri – sunt suprafeţe de pământ care pot avea diferite destinaţii: agricole, silvice, pentru construcţii, cu zăcăminte
etc;
 amenajări de terenuri – sunt investiţii realizate pentru a pune în valoare terenurile, lacurile şi bălţile; aceste lucrări se
pot concretiza în drumuri, împrejmuiri, sisteme de irigaţii sau de desecare etc;
 construcţii – în care se includ: clădiri, silozuri, baraje, reţele de transport, conducte, tunele, diguri, staţii de tratare etc.
 echipamente tehnologice – concretizate în maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
 aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare: contoare de apă, calculatoare electronice, aparate de casă etc.
 mijloace de transport: locomotive, vagoane, autocamioane, autoturisme, nave, avioane, macarale, ascensoare etc.
 active biologice productive: plantații, cai, tauri, berbeci şi păsări pentru reproducere, animale de muncă, câini de pază şi
vânătoare etc.
 investiții imobiliare : sunt terenuri sau clădiri achiziționate pentru a fi închiriate sau pentru a fi valorificate prin vânzare
ulterioară ;
 alte imobilizări corporale: mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale etc.
În tradiţia contabilă românească, imobilizările corporale, cu excepţia terenurilor şi a amenajărilor de terenuri, sunt cunoscute
sub denumirea de mijloace fixe. Pentru a intra în categoria mijloacelor fixe, bunurile trebuie să îndeplinească simultan două
condiţii:
- să aibă valoarea de intrare mai mare decât limita legală (în prezent limita este de 2.500 lei);
- să aibă durata normată de funcţionare mai mare de un an;
c) Imobilizările financiare
sunt sume de bani imobilizate în titluri de valoare cumpărate (acţiuni, obligaţiuni etc), în împrumuturi şi garanţii
acordate terţilor etc; scopul acestor investiţii financiare este acela de a aduce unităţii venituri suplimentare concretizate,
în principal, din dividende şi dobânzi;
Imobilizările financiare se pot clasifica astfel:
 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate - sunt acţiuni sau părţi sociale cumpărate de la alte entităţi din cadrul grupului şi
deţinute o perioadă mai mare de un an în scopul obţinerii unor dividende şi de a controla activitatea economică a unităţii
respective;
 Interesele de participare - sunt acţiuni sau alte titluri cumpărate de la alte unităţi şi deţinute o perioadă mai mare de un
an în scopul obţinerii unor dividende sau dobânzi;
 Investiții deținute ca imobilizări – sunt titluri deținute la societățile din afara grupului;
 Împrumuturi acordate entităţilor afiliate - sunt ajutoare financiare sub formă de împrumuturi acordate entităţilor
afiliate;
 Împrumuturi acordate entităţilor din sfera intereselor de participare - sunt ajutoare financiare sub formă de
împrumuturi acordate entităţilor la care se deţin titluri sub formă de interese de participare;
 Împrumuturi – sunt sume de bani acordate altor entităţi patrimoniale în scopul obţinerii de dobânzi;
 Alte imobilizări financiare: dobânzi, depozite în bani, garanţii, cauţiuni;

APLICAŢII
1. Identifică şi grupează după natura lor următoarele active imobilizate: magazie, interese de participare, cheltuieli
de publicitate, terenuri, împrumuturi acordate pe 2 ani, garanţii virate pe termen lung , program de contabilitate,
licenţe cumpărate, calculator, certificate de depozit, brevet de invenţie, strung.
2. Care din criteriile de mai jos stau la baza împărţirii activelor în imobilizate şi circulante:
a) durata de utilizare; d) greutatea specifică;
b) gradul de mobilitate; e) forma materială;
c) dimensiune; f) destinaţia economică;
3. Care din elementele de mai jos fac parte din categoria imobilizărilor:
a) acţiuni cumpărate şi deţinute pe termen lung în scopul obţinerii de dividende;
b) acţiuni cumpărate pentru obţinerea unui câştig în urma revânzării acestora la bursa de valori;
c) camion fabricat de o unitate specializată, destinat vânzării;
d) camion utilizat de unitate pentru transport de marfă;
e) aparat de măsură achiziţionat cu preţul de 5.000 lei;
f) aparat de măsură achiziţionat cu preţul de 1.500 lei;
4. Stabileşte o asemănare şi o deosebire între:
 brevete de invenție și licențe;
 creanţele legate de interesele de participare şi împrumuturile acordate pe termen lung;
5. Mărcile de fabricaţie, emblemele, clientela, precum şi alte elemente similare produse din surse proprii trebuie să fie
înregistrate ca imobilizări necorporale?
a) Nu;
 b) Depinde de mărimea veniturilor viitoare;
c) Da;
6. Fondul comercial realizat din resurse proprii trebuie considerat ca o imobilizare necorporală?
a) Da, pentru că generează beneficii economice;
b) Nu, pentru că nu se poate identifica şi evalua cu fidelitate;
c) Nu, pentru că nu generează beneficii economice;

7. Fac parte din categoria imobilizărilor corporale:

a) Concesiuni;
b) Clădiri;
c) Program informatic de contabilitate;
d) Plantaţie de meri;
e) Titluri de participare;

8. Intră în categoria imobilizărilor financiare:

a) Împrumuturi acordate pe 3 ani;
b) Garanţii acordate pe termen lung;
c) Împrumuturi acordate pe 6 luni;
d) Acţiuni deţinute în mod durabil;

1.2.2 ACTIVELE CIRCULANTE

Activele circulante reprezintă ansamblul bunurilor care se consumă într-o perioadă, de regulă, mai scurtă de un an.
Activele circulante se grupează în trei categorii:
a) active circulante materiale (stocuri);
b) active circulante în decontare (creanţe);
c) active circulante băneşti (disponibilităţi sau valori de trezorerie);

a) activele circulante materiale

cuprind:
 materiile prime - constituie substanţa de bază a produselor finite în care se regăsesc, fie sub formă iniţială, fie
transformate;
 materialele consumabile – sunt bunurile care participă sau ajută la procesul de producţie, fără a se regăsi, de regulă, în
produsele finite; exemple: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, furaje etc;
 obiectele de inventar - sunt acele mijloace de muncă ce nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria
imobilizărilor corporale;
 producţia în curs de execuţie - cuprinde produsele şi serviciile ce nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic;
 semifabricatele - sunt produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secţie, urmând a se prelucra în
continuare în alte secţii sau a se livra terţilor;
 produsele finite - sunt bunuri al căror proces de fabricaţie s-a încheiat, corespund normelor de calitate şi au fost predate
pe bază de acte la magazie sau au fost livrate direct terţilor;
 produsele reziduale - sunt reprezentate de materiale recuperabile, deşeuri şi rebuturi;
 activele biologice – cuprind:
o animalele tinere care urmează a fi trecute ulterior la imobilizări corporale ca animale de muncă;
o animalele la îngrăşat, destinate sacrificării sau vânzării;
o animalele şi păsările pentru producţie;
o coloniile de albine;
 mărfurile - sunt bunuri cumpărate în vederea revânzării lor, fără a fi prelucrate;
 ambalajele - sunt bunuri destinate păstrării şi protejării mărfurilor pe timpul transportului, depozitării şi desfacerii;

b) activele circulante în decontare

- reprezintă creanţe ale unui agent economic asupra unor persoane fizice şi juridice.

Creanţa reprezintă dreptul unei persoane numită creditor de a pretinde unei alte persoane, numită debitor, achitarea
sau restituirea unor sume, efectuarea unor lucrări, prestarea unor servicii.
Principalele categorii de creanţe sunt:
 creanţe comerciale - pentru bunurile şi lucrările neîncasate, livrate clienţilor ;
 creanţe faţă de personal - pentru sume acordate şi necuvenite, pentru imputaţii, pentru bunuri şi servicii acordate
salariaţilor;
 creanţe faţă de bugetul statului - pentru impozite şi taxe virate în plus;
 creanţe faţă de asociaţi - pentru subscrieri de aporturi la capital social în natură sau numerar;
 creanţe faţă de diverşi debitori - pentru vânzări de imobilizări, titluri de plasament etc.

c) activele circulante băneşti

sunt reprezentate de:
- numerarul de la casierie;
 disponibilităţile băneşti existente în conturile de la bănci;
 alte valori – sunt reprezentate de timbre fiscale şi poştale, bilete de călătorie, bonuri de combustibil etc;
 titlurile de plasament - sunt investiţii financiare pe termen scurt concretizate în acţiuni sau obligaţiuni cumpărate în
 vederea obţinerii unui câştig pe termen scurt prin revânzarea acestora la bursă;
 valori şi dobânzi de încasat - cuprind cecurile, efectele comerciale, dobânzile care urmează a fi încasate de la clienţi;
 avansurile de trezorerie - reflectă sumele acordate unor persoane, care urmează a fi justificate sau restituite;
 acreditivele - sunt mijloace băneşti rezervate la bancă într-un cont distinct, pus la dispoziţia unor furnizori;

1.2.3 CHELTUIELILE ÎNREGISTRATE ÎN AVANS

În anumite situaţii, in exerciţiul financiar curent se pot efectua cheltuieli şi venituri care aparţin exerciţiului următor. În
aceste cazuri se impune o delimitare clară a cheltuielilor şi veniturilor aferente exerciţiului curent de cele care se referă la
exerciţiul viitor.
În categoria cheltuielilor înregistrate în avans, denumite şi cheltuieli anticipate, se includ cheltuielile cum sunt:
 chiriile, locaţiile de gestiune, concesiunile plătite anticipat;
 abonamente la publicaţii achitate anticipat;
 cheltuieli efectuate în avans privind reparaţiile capitale, curente, reviziile tehnice;

APLICAŢII
1. Care din elementele următoare se includ în categoria activelor circulante:
a) terenuri fără construcţii;
b) ambalaje;
c) televizoare fabricate în vederea vânzării;
d) piese de schimb;
e) mijloace băneşti aflate la casierie;
f) terenuri cu zăcăminte;
g) creanţă înscrisă într-o cambie;
h) chioşc metalic;
i) timbre poştale;
j) mijloace de transport
2. Identifică şi grupează după natura lor următoarele active circulante: semifabricate, numerar la casierie, hârtie de
împachetat, obligaţiuni cumpărate, ochelari de sudură, mărci poştale, impozite virate în plus, materiale auxiliare,
cecuri de încasat, creanţe comerciale, debitori diverşi, acreditive, aporturi de capital subscrise, materii prime, salarii
plătite în plus, avansuri de trezorerie;

3. Precizează 3 caracteristici ale activelor circulante prin care se deosebesc de imobilizări:

4. Stabileşte o asemănare şi o deosebire între:

 materii prime şi materiale consumabile;
 produse finite şi produse reziduale;

5. Stabileşte o asemănare şi o deosebire între titlurile de participare şi titlurile de plasament;

6. Care dintre următoarele caracteristici sunt specifice stocurilor?

a) Sunt vândute după prelucrarea lor în procesul de producţie;
b) Sunt destinate vânzării în procesul normal al exploatării;
c) Sunt utilizate de unitate mai multe cicluri de exploatare;
d) Sunt consumate integral la prima utilizare;

7. Identifică categoriile de stocuri utilizate de către o întreprindere de prelucrare a lemnului;

8. Produsele finite trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) Să treacă prin toate etapele ciclului de fabricaţie;
b) Să fie ambalate;
c) Să respecte cerinţele de calitate;
d) Să fie vândute terţilor;

9. Creanţele reprezintă:
a) Valori de primit de la terţi;
b) Datorii faţă de terţi;
c) Drepturi ale creditorilor faţă de debitori;
d) Drepturi pe care le are debitorul faţă de creditor;

10. Se includ în categoria activelor circulante băneşti:

a) Cecuri de încasat;
b) Numerar aflat la casieria unităţii;
c) Valori de primit;
d) Titluri de plasament;
e) Impozite plătite în plus;
11. Cheresteaua poate fi:
a) produs finit
b) semifabricat
c) materie primă
d) marfă
e) material consumabil
Comentează
răspunsurile.

1.3 CARACTERIZAREA STRUCTURILOR DE PASIV

Pasivul patrimonial reflectă sursele de provenienţă ale bunurilor şi valorilor economice utilizate de o entitate, care
pot fi procurate pe două căi principale:
 finanţare proprie făcută de titularul de patrimoniu;
 finanţare străină asigurată de terţe persoane sub formă de împrumuturi şi alte obligaţii ce urmează a
se restitui sau plăti;
În raport cu forma de finanţare, în contabilitate sunt evidenţiate două categorii de surse economice:
 Capitaluri proprii (surse proprii, pasive interne);
 Obligaţii (datorii, capital străin, angajamente financiare, surse străine, pasive
externe); În raport cu gradul de exigibilitate, elementele de pasiv se împart astfel:
 Capitaluri permanente sau stabile – includ capitalurile proprii şi datoriile pe termen mediu şi lung;
 Datorii curente – cuprind obligaţiile pe termen scurt;

1.3.1 CAPITALURILE PROPRII

Capitalurile proprii reprezintă dreptul titularilor de patrimoniu asupra activelor entității după deducerea
tuturor datoriilor. Principalele elemente ale capitalurilor proprii sunt:
 Capitalul social - este echivalentul valoric al bunurilor şi valorilor aduse ca aport de către titularii de patrimoniu
în vederea înfiinţării sau dezvoltării unei unităţi economice. Capitalul social se constituie prin subscriere de
aport social, operaţie prin care asociaţii se angajează la o contribuţie în bani sau în natură. Pentru că între
subscriere şi depunerea efectivă poate exista un decalaj în timp, capitalul social îmbracă două forme:
o capital social subscris;
o capital social vărsat;
 Primele legate de capital - reprezintă valoarea aporturilor neîncorporate în capitalul social. În funcţie de natura
lor, ele se structurează astfel:
o prime de emisiune - se determină ca diferenţă între preţul de emisiune (de vânzare) al acţiunilor şi
valoarea nominală a acestora (care se înscrie pe acţiuni); această diferenţă este determinată de raportul
cerere/ofertă de pe piaţă şi de faptul că noii acţionari trebuie să plătească, cu ocazia intrării în societate,
şi o cotă-parte din rezervele, rezultatele şi fondurile acumulate de societate;
o prime de aport - se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor aduse ca aport şi suma cu care a
crescut capitalul social;
o prime de fuziune - se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor primite prin fuziune şi suma cu
care a crescut capitalul social al societăţii absorbante;
o prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni
 Rezervele - sunt beneficii ale anilor precedenţi capitalizate în mod durabil de unitate. Ele pot fi:
o rezerve legale - se constituie din profitul brut anual în cotă de 5% până ce acestea vor atinge 20% din
capitalul social; rezervele legale sunt destinate protejării capitalului în situaţia în care unele exerciţii se
încheie cu pierdere;
o rezerve statutare sau contractuale - se pot constitui din profitul net, dacă acest lucru e precizat în
actul de constituire al societăţii;
o alte rezerve - au caracter facultativ, putându-se constitui din profitul net pe baza hotărârii asociaţilor;

 Rezervele din reevaluare - reprezintă diferenţele dintre valoarea actuală şi valoarea de înregistrare a
imobilizărilor corporale şi financiare supuse reevaluării. Aceste diferenţe se pot utiliza pentru creşterea
capitalului social sau pot fi transformate în rezerve;
 Rezultatul exerciţiului - se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli, putând fi favorabil (profit) sau
nefavorabil (pierdere);
 Rezultatul reportat reprezintă profitul sau pierderile care nu au fost repartizate sau acoperite la sfârşitul
exerciţiului;
 Acțiuni proprii deținute pe termen scurt sau lung

APLICAŢII
1. Care din următoarele elemente de pasiv fac parte din categoria capitalurilor proprii:
a) rezerve din reevaluare; e) prime de emisiune;
b) impozit pe dividende; f) amenzi primite;
c) salariile datorate; g) profit reportat;
d) rezerve contractuale; h) capital social subscris nevărsat;

2. Din evidenţa contabilă a unei societăţi comerciale se extrag următoarele date existente la sfârşitul
anului: capital social: 2.000 lei;
venituri obţinute: 30.000 lei;
cheltuieli efectuate: 18.000 lei;
a) Calculează:
 profitul brut;
 rezervele legale repartizate din profitul brut în limitele prevăzute de lege;
 impozitul pe profit = (profit brut-rezerve legale) x cota%;
 profit net de repartizat = profit brut-rezerve legale-impozit pe profit;
b) Repartizează profitul net de repartizat pe trei destinaţii;

3. Rezervele legale se constituie din:

a) profit net;
b) profit brut;
c) capital social;
d) credite bancare;
4. Precizează care din următoarele elemente patrimoniale sunt încadrate corect:
a) clădire – imobilizare corporală;
b) rezerve statutare -- obligaţii;
c) capital social -- capitaluri proprii;
d) numerar la casierie -- capitaluri proprii;
e) prime de emisiune – active circulante;

5. Calculează suma capitalurilor proprii pe baza următoarelor date:

a) capital social: 5.000 lei;
b) rezerve legale: 1.000 lei;
c) pierdere: 500 lei;
d) mărfuri: 4.000 lei;
e) prime de fuziune: 2.000 lei;

6. Capitalurile permanente sunt:

a) elemente de pasiv destinate a finanţa în mod durabil activul patrimonial;
b) surse proprii de finanţare a activităţii economice;
c) datorii pe termen mediu şi lung ale unităţii faţă de asociaţi şi faţă de terţi;
7. Stabileşte o asemănare şi o deosebire între capitalurile proprii şi datoriile pe termen lung;
8. Capitalul propriu reprezintă:
a) o datorie a societăţii comerciale faţă de asociaţii proprii;
b) dreptul asociaţilor asupra activelor entităţii , după deducerea tuturor datoriilor acesteia;
c) totalitatea surselor de finanţare stabile aflate la dispoziţia unităţii;
9. Identifică sursele de constituire a primelor legate de capital;
10. Valoarea contabilă netăa unei clădiri este de 8.000 lei, iar valoarea actuală, de 10.000 lei. Stabileşte
diferenţele din reevaluare, precum şi modalităţile de utilizare a acestor diferenţe;
11. Un asociat aduce ca aport social un utilaj evaluat la suma de 20.000 lei, pentru care asociatul respectiv
primește 18 părți sociale cu valoarea nominală de 1.000 lei. Stabilește mărimea primei de aport.

1.3.2 DATORIILE
Obligaţiile sunt surse străine atrase în circuitul economic al unităţii şi se grupează astfel:
 Împrumuturi şi datorii asimilate - care pot fi:
o credite bancare şi datorii asimilate (dobânzi, comisioane);
o împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni;
o obligaţii pentru folosirea licenţelor, spaţiilor închiriate, pentru concesiuni etc;
 Datorii comerciale faţă de furnizori - care apar în urma aprovizionărilor pe credit comercial (cu plata
ulterioară); plata furnizorilor se poate face şi prin intermediul unor documente numite efecte de plată
(cecuri, cambii, bilete la ordin);
 Datorii faţă de personal - privind salariile şi alte drepturi asimilate (premii, indemnizaţii, avantaje în
natură etc.);
 Datorii faţă de asociaţi- pentru dividendele de plată şi pentru sumele lăsate de asociaţi la dispoziţia
societăţii;
 Datorii faţă de bugetul statului - privind impozitele, taxele şi alte vărsăminte asimilate: impozitul pe
profit, impozitul pe salarii, impozitul pe dividende, TVA, impozite locale etc;
 Datorii sociale - faţă de organismele de asigurări şi protecţie socială, cum ar fi: CAS, CASS, contribuția
pentru muncă;
 Alte datorii faţă de diverşi creditori;

1.3.3 PROVIZIOANELE
Provizioanele - sunt datorii cu exigibilitate sau cu valoare incertă. Provizioanele se pot constitui la sfârşitul
exerciţiului pentru litigiile aflate în curs, pentru garanţiile acordate clienţilor, pentru impozite, pentru restructurare,
pentru pensii etc.
 1.3.4 VENITURILE ÎNREGISTRATE ÎN AVANS
Veniturile înregistrate în avans sunt veniturile aferente perioadelor următoare, dar încasate anticipat în perioada curentă,
cum ar fi: chirii, abonamente, asigurări şi alte venituri încasate anticipat.
Tot in această grupă se încadrează şi subvenţiile pentru investiţii, care sunt sume primite gratuit în vederea achiziţionării
sau construirii de active imobilizate.
APLICAŢII
1. Grupează elementele de pasiv pe baza următorului tabel:
Elemente Capitaluri Capitaluri străine (datorii)
de pasiv proprii Comerciale Bancare Salariale Fiscale Sociale
Credite bancare
Rezerve legale
TVA de plată
CAS
Fond brut de salarii
Profit
Dobânzi de plătit
Contribuția pentru muncă
Impozit pe dividende
Comisioane bancare de plată
Datorii faţă de furnizori
Indemnizaţii de concediu
Efecte de plată
Prime de fuziune
Rezerve din reevaluare
Premii
Impozit pe profit

2. Identifică elementele patrimoniale de activ şi de pasiv din tabelul următor, completând cele 2 coloane cu sumele
respective:
Elemente patrimoniale Valoare Activ Pasiv
Creanțe față de clienți 200
Credite bancare pe termen scurt 500
Combustibil tehnologic 100
Impozit pe salarii 60
Profit 400
Dividende de plată 140
Datorii faţă de furnizori 300
Salarii datorate 250
Numerar la casierie 150
Maşină de lucru 25.600
Licenţe aplicate 350
CAS datorat bugetului 80
Capital social 30.300
Mănuşi de cauciuc 20
Dobânzi bancare de plătit 50
Garanţii vărsate pe termen lung 300
Mobilier de birou 5.630
Rezerve din reevaluare 270
TOTAL

3. Se prezintă în tabelul următor elementele concrete de avere ale unui agent economic, în paralel cu sursele de
procurare ale acestora:
Elemente de avere Sume Modalităţi de procurare Sume
Clădiri 45.000 Aport la capital 23.000
Profit 22.000
Materii prime 800 Aport la capital 500
Datorii faţă de furnizori 300
Disponibilităţi bancare 2.200 Aport la capital 1.000
Profit 500
Credit bancar 700
TOTAL TOTAL
Întocmeşte bilanţul pe baza informaţiilor de mai sus:
ACTIV Sume PASIV Sume
Imobilizări corporale Capital social
Materii prime Profit
Conturi la bănci Credite bancare
 Furnizori
TOTAL TOTAL

4. Grupează elementele de mai jos în creanţe şi datorii:

ELEMENTE PATRIMONIALE CREANŢE DATORII
Contravaloarea neîncasată a bunurilor livrate X
Contravaloarea neachitată a bunurilor cumpărate
Salarii datorate personalului
Salarii plătite şi necuvenite
Aport în natură subscris de un asociat
Dividende cuvenite asociaţilor
Impozitul pe salarii datorat bugetului de stat
Impozitul pe profit virat în plus
TVA de plată
TVA de recuperat
Contravaloarea acţiunilor cumpărate şi neachitate
Contravaloarea acţiunilor vândute şi neîncasate
5. Datoriile reprezintă:
a) Obligaţia asumată de o persoană numită debitor, faţă de o altă persoană numită creditor;
b) Sumă de bani achitată terţilor pentru bunurile care se vor achiziţiona ulterior;
c) Surse străine de finanţare a activităţii economice puse la dispoziţia unităţii de către terţi;
d) Sumă de bani sau alte bunuri care trebuie plătite sau restituite terţilor;
6. Care dintre următoarele elemente patrimoniale sunt încadrate corect:
a) Mijloc de transport – capitaluri proprii;
b) TVA de plată – datorii;
c) Furnizori – creanţe;
d) Credite bancare pe 2 ani – active circulante;
e) Impozit pe profit datorat – obligaţii;
f) Efecte de plătit – pasiv extern;

7. Stabileşte apartenenţa următoarelor elemente la activul (A) sau la pasivul (P) patrimonial:
a) Plantaţii;
b) Prime de aport;
c) Clienţi;
d) Impozit pe salarii;
e) Credite bancare;
f) Capital social;
g) Debitori diverşi;
h) Dobânzi datorate

8. Completează spaţiile libere:

a) Capitalul social reprezintă valoarea totală a acțiunilor sau a .
b) Capitalul social al societăţilor pe acţiuni se divide în .
c) Acţiunile sunt titluri de valoare care reprezintă de valoare egală, distribuite prin care
aceştia dovedesc participarea la capital şi atestă dreptul lor de a primi o parte din profitul societăţii.
d) Mijloacele fixe sunt ce au valoarea mai decât limita prevăzută de lege şi durata
de utilizare mai mare de .
e) Produsele finite sunt care au parcurs în întregime tehnologic, nu mai necesită
ulterioare în cadrul întreprinderii, au fost în vederea sau au fost livrate direct
clienţilor.

9. Transcrie litera corespunzătoare fiecărui enunţ şi notează în dreptul ei litera A, dacă enunţul este adevărat, sau
F, dacă enunţul este fals:
a) Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul patrimoniului,
având drept destinaţie consumul la prima utilizare, vânzarea în aceeaşi stare sau după prelucrare, precum şi
producţia în curs de execuţie aflată într-o anumită treaptă a procesului tehnologic sub forma producţiei neterminate.
b) Stocurile constituie elementul de bază în realizarea ciclului de producţie şi desfacere al întreprinderii, reprezentând
activele imobilizate, având întotdeauna durata de utilizare mai mare de un an.
c) Capitalul subscris nevărsat este capitalul pe care acţionarii sau asociaţii s-au angajat să-l pună la dispoziţia întreprinderii
societare.

10. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect:

Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă:
a) valorile economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru
care urmează să primească echivalentul valoric.
b) instrumente de trezorerie achiziţionate în scopul de a proteja disponibilităţile băneşti sau de a realiza
operaţiuni speculative;
c) titluri de plasament achiziţionate în vederea realizării unui câştig pe termen scurt;
d) garanţiile depuse la furnizorii de energie electrică sau termică;
e) titluri de valoare pe care întreprinderea le dobândeşte în vederea realizării unui preţ mai mare;

11. Situaţia netă a patrimoniului reprezintă:

a) capitaluri proprii + activul patrimoniului;
b) activul patrimoniului – obligaţiile cu valoare economică
c) activul patrimoniului + datorii;
d) bunuri economice + capitaluri proprii;
e) activul patrimoniului – pasivul patrimoniului;

12. Fac parte din capitalurile proprii:

a) împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni;
b) provizioane pentru litigii;
c) venituri înregistrate în avans;
d) rezerve din reevaluare;
e) credite bancare pe termen mediu;

13. Care elemente patrimoniale au fost încadrate corect:

a) rezultatul exerciţiului (capitaluri proprii);
b) contribuţia unităţii la asigurările sociale (active circulante);
c) investiţii financiare pe termen scurt (datorii)
d) avansuri de trezorerie (active fixe);
e) avans chenzinal (creanţe)
f) construcţii (imobilizări corporale);
g) efecte de primit (obligaţii)

14. O societate comercială dispune de următoarele elemente patrimoniale:

a) Rezerve din reevaluare;
b) Numerar la casierie;
c) Imobilizări corporale;
d) Rezerve;
e) Materii prime;
f) Furnizori;
g) Debitori diverşi;
h) Dobânzi datorate;

Stabileşte apartenenţa elementelor de mai sus la activul sau la pasivul patrimonial.

15. Precizează care dintre următoarele elemente patrimoniale au fost încadrate corect:
a) Capital social – capital străin;
b) TVA de recuperat – active circulante în decontare;
c) Avansuri primite de la clienţi – angajamente financiare;
d) Avansuri acordate furnizorilor – obligaţii;
e) Titluri de plasament – valori de trezorerie;

16. Capitalul propriu este cel care:

a) Aparţine de drept proprietarului;
b) Aparţine altor persoane fizice şi juridice;
c) Aparţine atât proprietarului, cât şi terţilor;
d) Nici un răspuns nu este corect;

17. Capitalul străin provine:

a) Numai de la persoane fizice şi juridice din străinătate;
b) Numai de la persoane fizice şi juridice din ţară;
c) De la persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

18. Capitalul permanent al întreprinderii este format din:

a) Capital propriu şi capital juridic;
b) Capital propriu şi capital exigibil pe termen lung;
c) Capital propriu şi capital exigibil pe termen scurt;

19. Imobilizările sunt:

a) Bunurile şi valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii;
b) O componentă importantă a activului patrimonial;
c) Baza tehnico-materială şi financiară a activităţii economice a întreprinderii;
d) a, b şi c;
e) nici un răspuns nu este corect;

20. Imobilizările necorporale sunt:

a) valori nemateriale, reprezentate de documente juridice şi comerciale;
b) valori nemateriale reprezentate de documente care atestă dreptul de proprietate asupra acestora;
 c) a şi b;

21. Superficia reprezintă:

a) dreptul de proprietate al unei persoane fizice sau juridice asupra construcţiei pe care a clădit-o pe terenul
altuia;
b) dreptul real de folosinţă asupra terenului pe care s-a construit o clădire proprietate individuală;
c) a şi b;

22. Uzufructul reprezintă:

a) dreptul de folosire de către un agent economic a unui bun sau a unei valori care aparţine altei persoane;
b) dreptul de a beneficia de foloasele unui bun care aparţine altuia;
c) dreptul de proprietate asupra construcţiei pe care a clădit-o un terţ;
d) a şi b;

23. Produsele sunt reprezentate de:

a) semifabricate, produse finite şi ambalaje;
b) produse finite, produse reziduale şi animale;
c) semifabricate, produse finite şi produse reziduale;
24. Creanțele reprezintă:
a) surse atrase la finanţarea activităţii;
b) drepturi ale creditorilor faţă de debitori;
c) elemente patrimoniale extrabilanţiere;

25. Datoriile reprezintă:

a) surse atrase la finanţarea activităţii;
b) angajamente financiare ale debitorilor privind anumite sume de bani sau bunuri cuvenite creditorilor;
c) a şi b;
26. Disponibilităţile băneşti cuprind:
a) numerarul existent la casieria unităţii;
b) efectele comerciale depuse spre încasare sau scontare la bănci,
c) avansurile de trezorerie;
d) disponibilităţile băneşti aflate în conturile bancare;
e) a, b, c, d;

27. Pentru creditor sau furnizor, efectele comerciale reprezintă:

a) efecte de plătit;
b) efecte de primit;
c) efecte inverse;
d) efecte secundare;
e) c şi d;

28. Pentru debitor sau client, efectele comerciale reprezintă:

a) efecte de plătit;
b) efecte de primit;
c) efecte scontate;
d) efecte încasate;
e) c şi d;

29. Titlurile de participare asigură cumpărătorului un venit sub formă de:

a) rentă anuală;
b) dividende;
c) dobândă

1.4 PREZENTAREA STRUCTURILOR DE CHELTUIELI Ş I VENITURI DUPĂ

NATURA ACTIVITĂŢ II LOR
În cadrul activităţii sale, o entitate realizează o multitudine de operaţii care angajează cheltuieli şi generează
venituri.
Cheltuielile cuprind atât consumurile de bunuri şi de forţă de muncă, cât şi alte elemente care conduc la diminuarea
activului şi a rezultatului.
Veniturile cuprind încasările din activitatea economică, precum şi alte elemente care conduc la creşterea activului şi a
rezultatului.
Structurarea cheltuielilor şi a veniturilor în contabilitatea financiară se face după natura activităţilor care le- au
generat şi anume:
 cheltuieli şi venituri de exploatare
 cheltuieli şi venituri financiare
 cheltuieli şi venituri privind amortizările şi provizioanele
 cheltuieli cu impozitul pe profit
1.4.1 CHELTUIELILE DE EXPLOATARE
Activitatea de exploatare cuprinde toate operaţiile privind aprovizionarea, producţia şi desfacerea bunurilor,
lucrărilor şi serviciilor. În această categorie sunt incluse şi operaţiile privind investiţiile realizate în regie proprie.
Cheltuielile de exploatare reprezintă expresia bănească a consumurilor materiale şi de forţă de muncă necesare
desfăşurării activităţii agenţilor economici. Principalele categorii de cheltuieli de exploatare sunt:

 cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale stocate şi nestocate, obiecte de inventar, animale;
 costul de achiziţie al mărfurilor vândute;
 cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi: reparaţii, chirii, studii, colaborări etc
 cheltuieli cu impozitele şi taxele: impozitul pe clădiri, taxa asupra mijloacelor de transport etc
 cheltuieli cu personalul: salarii, contribuția pentru muncă, indemnizaţii sociale etc
 alte cheltuieli de exploatare: pierderi din creanţe, diferenţe din lichidarea creanţelor sponsorizări, donaţii, amenzi,
penalităţi, despăgubiri, debite prescrise, pierderi din cedarea activelor etc;
etc
1.4.2 CHELTUIELILE FINANCIARE
Sunt considerate cheltuieli financiare, cheltuielile care se referă la:
 pierderi din creanţe imobilizate;
 diferenţe nefavorabile dintre preţul de cumpărare şi cel de vânzare al titlurilor de plasament;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar;
 dobânzi plătite sau de plătit;
 sconturi acordate;

1.4.3 VENITURILE DIN EXPLOATARE

Veniturile din exploatare sunt sumele încasate sau de încasat care provin din următoarele activităţi:
 vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor;
 variaţia (creştere sau scădere) soldului producţiei stocate la sfârşitul lunii faţă de soldul existent la începutul lunii;
 obţinerea de imobilizări din producţie proprie, evaluate la cost de producţie;
 subvenţii de exploatare etc
 active circulante primite cu titlu gratuit (materiale, mărfuri, ambalaje, mijloace băneşti etc.);
 active circulante rezultate din dezmembrarea unor imobilizări;
 drepturi de personal neridicate, care după un număr de ani se prescriu;
 sume cuvenite unităţii, datorate de bugetul statului, altele decât impozitele şi taxele;
 subvenţii pentru investiţii virate în mod eşalonat la venituri;
 venituri provenite din cedarea imobilizărilor, la preţ de vânzare;
Înregistrarea în contabilitate a acestor venituri se face în momentul livrării acestora pe bază de factură sau
alte documente, indiferent de momentul încasării acestora.

1.4.4 VENITURILE FINANCIARE

În categoria veniturilor financiare se includ acele venituri care sunt strict legate de activitatea financiară a
întreprinderii. Principalele venituri financiare sunt următoarele:
 dividendele încasate pt. titlurile imobilizate cumpărate de la alte societăţi;
 venituri aferente imobilizărilor financiare cedate;
 venituri din titluri de plasament vândute la un preţ mai mare decât cel de cumpărare;
 diferenţe favorabile de curs valutar rezultate din lichidarea creanţelor şi datoriilor în valută;
 diferenţe favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în valută;
 dobânzi încasate sau de încasat
 sconturi obţinute de la furnizori;
 alte venituri financiare

1.5 DETERMINAREA MODIFICĂRILOR ELEMENTELOR PATRIMONIALE

1.5.1 DUBLA REPREZENTARE A PATRIMONIULUI

Bilanţul contabil este procedeul specific contabilităţii care prezintă situaţia generală a patrimoniului şi a
rezultatelor obţinute la un anumit moment, de obicei la sfârşitul exerciţiului financiar. Noţiunea de bilanţ este de
origine latină, derivând din cuvântul “bilanx”, care înseamnă balanţă cu două talere. Prin urmare, bilanţul este
conceput ca un tablou cu două părţi. În partea stângă este prezentat activul, care cuprinde structura concretă a
elementelor de avere, iar în partea dreaptă, pasivul, care oglindeşte sursele de procurare a averii.
Întrucât este vorba de aceleaşi elemente de avere reflectate sub două aspecte, rezultă că între valoarea
activului şi valoarea pasivului trebuie să existe o egalitate permanentă, numită egalitate bilanţieră. Această egalitate
este un efect al aplicării cu ajutorul bilanţului a principiului dublei reprezentări, prin care elementele averii sunt
reflectate atât sub aspectul originii lor (surse proprii şi surse străine), cât şi al modului lor de utilizare concretă
(bunuri economice şi creanţe).
Denumirea de activ provine de la caracteristica mijloacelor economice de a se afla în continuă mişcare şi
transformare în cadrul circuitului economic. De exemplu, clădirile adăpostesc oamenii, maşinile transformă materiile
prime în produse finite, produsele finite se vând, încasându-se bani etc. În schimb, pasivele nu participă nemijlocit la
desfăşurarea proceselor economice, au, deci, un rol pasiv. De regulă, ele nu-şi modifică volumul şi structura decât ca
urmare a utilizării elementelor de activ.

1.5.2 TIPURI DE MODIFICĂRI BILANŢIERE

Mijloacele economice şi sursele lor de formare sunt într-o continuă mişcare ca urmare a desfăşurării
diverselor operaţii economico-financiare. Fiecare operaţie provoacă anumite modificări în structura bilanţului. În
funcţie de felul modificărilor bilanţiere pe care le produc, operaţiile economice se pot grupa în patru categorii:
• operaţii care determină creşterea unui post de activ şi micşorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a altui post
de activ. Dacă se notează cu X mărimea modificării ecuaţia bilanţieră devine:
A+X-X=P
• operaţii care determină creşterea unui post de pasiv şi diminuarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a altui post
de pasiv:
A=P+X-X
• operaţii care determină creşterea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unui post de activ şi a unui post de pasiv:
A+X =P+X
• operaţii care determină micşorarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a unui post de activ şi a unui post de pasiv:
A-X=P-X
Din primele două relaţii se observă că atunci când operaţiile economice influenţează posturi dintr-o singură
parte a bilanţului, totalul bilanţului rămâne neschimbat.
Din ultimele două egalităţi bilanţiere rezultă că dacă operaţiile economice produc modificări în ambele părţi
ale bilanţului, totalul bilanţului se modifică în sensul creşterii sau micşorării cu aceeaşi sumă cu care cresc sau se
micşorează posturile influenţate.

APLICAŢII
1. S.C. "Brădet" S.R.L. prezintă la sfârşitul anului 200N următoarele solduri:
-profit: 2.500 lei; - capital social:
- mărfuri: 2.000 lei; - furnizori: 1.000 lei;
- conturi la bănci: 1.500 lei; - utilaje : 30.000 lei;
a) Întocmeşte bilanţul ordonând elementele de mai sus după criteriile cunoscute.
b) Analizează modificările produse de operaţiile de mai jos, efectuate în anul 200N+1, scrie ecuaţiile bilanţiere
şi întocmeşte bilanţul după fiecare operaţie, pornind de la bilanţul întocmit la punctul anterior:
 se încorporează în rezerve o parte din profit în sumă de 500 lei;
 se ridică de la bancă şi se depune la casierie suma de 1.000 lei;
 se achită în numerar datorii faţă de furnizori în sumă de 600 lei;
 se achiziţionează pe credit comercial mărfuri în valoare de 400 lei;

2. S.C. “POIANA” S.R.L. şi-a procurat elementele de avere din următoarele

surse: Aport la capital: conturi la bănci (5.500 lei); clădire(14.500 lei);
Profit: casa (30 lei); conturi la bănci (800 lei); autoturism (10.000 lei);
Credite comerciale: materii prime (400 lei); obiecte de inventar (300 lei);
Credite bancare: conturi la bănci (1.000 lei); casa (200 lei);
În cursul exerciţiului , SC “POIANA” S.R.L. a efectuat următoarele operaţii economice:
 Se ridică de la bancă suma de 300 lei şi se depune la casierie conform cecului în numerar.
 Adunarea Generală a Asociaţilor hotărăşte majorarea capitalului social cu l.000 lei prin încorporarea
unei părţi din profit.
 Se achiziţionează pe bază de credit comercial (pe datorie) materii prime în valoare de 200 lei,
conform facturii.
 Se achită prin bancă datorii faţă de furnizori în valoare de 900 lei, conform ordinului de
plată. Se cere:
a) întocmeşte bilanţul la începutul exerciţiului financiar;
b) analizează modificările produse de fiecare operaţie economică asupra elementelor patrimoniale;
c) scrie de fiecare dată ecuaţia modificărilor bilanţiere;
d) întocmeşte bilanţul după fiecare operaţie;
3. Care dintre ecuaţiile de mai jos exprimă modificări pe ansamblul bilanţului:
a) A+x-x=P; b) A-x=P-x; c) A=P+x-x; d) A+x+x=P-x;
4. Echilibrul bilanţier este exprimat de relaţia:
a) A=P; b) A>P; c) A<P; d) A#P;
5. Precizează tipul de modificare bilanţieră produs de operaţia: se încasează în numerar creanţe de la clienţi;
a) A+x=P+x; b) A=P+x-x; c) A-x+x=P; d) A-x=P-x;
6. Precizează tipul de modificare bilanţieră produs de operaţia: se primeşte în contul bancar un credit pe 2 ani:
a) A+x=P+x; b) A+x=P-x; c) A-x=P-x; d) A+x-x=P-x;
7. Acordarea în numerar a unui avans de trezorerie unui salariat determină următorul tip de modificare bilanţieră:
a) A=P+x-x; b) A+x+x=P; c) A+x=P+x; d) A+x-x=P;
8. Stabileşte apartenenţa la activul sau pasivul patrimonial a următoarelor elemente:
 prime de emisiune;
 obiecte de inventar;
 terenuri;
 impozit pe clădiri;
 rezerve statutare;
 cheltuieli de constituire;
 efecte de primit;
 capital social

9. Nu aparţin pasivului patrimonial:

a) prime de fuziune;
b) efecte de plătit;
c) furnizori-debitori;
d) profit;

10. Scrieţi A pentru enunţurile pe care le consideraţi adevărate sau F pentru cele pe care le consideraţi
false. Transformaţi enunţurile pe care le-aţi considerat false în forma lor adevărată.
1. Pasivul bilanţier evidenţiază modul de susţinere financiară a activului.
2. Sursele străine asigură finanţarea permanentă a afacerii.
3. Capitalurile proprii + Datoriile pe termen scurt = Capitaluri permanente.
4. Primele de capital sunt surse proprii de finanţare.
5. Dividendele sunt surse de finanţare proprii, deoarece se constituie din profit.
6. Împrumuturile pe termen scurt sunt surse proprii de finanţare, deoarece au exigibilitate mai mică de un an.
7. Creditele bancare nu constituie sursă de finanţare.
8. Sursele proprii de finanţare a afacerii întreprinderii se regăsesc îin pasivul bilanţului contabil sub forma datoriilor.
9. Împrumuturile pe termen scurt sunt surse proprii de finanţare, deoarece au exigibilitate mai mică de un an.
10. Sursele de finanţare proprii alcătuiesc capitalurile permanente.
2 REFLECTAREA ÎN CONTURI A EVENIMENTELOR
ŞI TRANZACŢIILOR

2.1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTUL

Se ştie că bilanţul prezintă situaţia generală a patrimoniului la un moment dat. Dar, practic, reflectarea zilnică a
operaţiilor economice nu se poate realiza cu ajutorul bilanţului pentru că:
bilanţul nu poate reda mişcările fiecărui element patrimonial în cursul unei anumite perioade;
bilanţul nu explică modul cum s-a ajuns la un anumit rezultat;
întocmirea bilanţului necesită un volum mare de muncă;
În aceste condiţii apare ca o necesitate utilizarea unui alt procedeu numit cont, care să permită înregistrarea
modificărilor succesive ale fiecărui element din patrimoniu într-o anumită perioadă (lună, trimestru, semestru, an).
Denumirea de cont înseamnă “socoteală scrisă” provenind de la cuvântul “comte” din limba franceză sau “conto” din
limba italiană. Denumirea de contabilitate derivă de la cuvântul cont, o serie de autori definind contabilitatea ca fiind
“ştiinţa conturilor”. Spre deosebire de bilanţ, contul are o sferă mai restrânsă, reflectând în expresie bănească sau
uneori cantitativă existenţa şi mişcările unui element patrimonial în cursul unei perioade, pe baza relaţiei:
existenţe iniţiale + creşteri - micşorări = existenţe finale
Se obişnuieşte să se spună despre cont că este un film care reflectă operaţiunile desfăşurate de unitate în
cursul unui exerciţiu, în timp ce bilanţul este o fotografie a patrimoniului la sfârşitul exerciţiului.
Înregistrarea operaţiilor economice în conturi se face în ordine cronologică, pe baza documentelor
justificative. Cu ajutorul contului se realizează şi o sistematizare a informaţiilor contabile în sensul că toate
modificările unui element patrimonial se reflectă într-un anumit cont.

2.2 STRUCTURA CONTULUI

Pentru reflectarea clară şi completă a elementelor patrimoniale, structura contului cuprinde următoarele elemente:
 Titlul contului - indică denumirea elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine. Exemple: “Mijloace fixe”,
“Mărfuri”, “Rezerve”, “Furnizori”.
 Simbolul contului - este reprezentarea cifrică a fiecărui cont în scopul uşurării muncii contabile. Exemple: “212
- Construcţii”, “371 - Mărfuri”, “106 - Rezerve”, “401 - Furnizori”.
 Explicaţia operaţiei economice - care poate fi:
o explicaţie descriptivă - descrie pe scurt conţinutul operaţiei cu indicarea datei şi a documentului
justificativ pe baza căruia se face înregistrarea.
o explicaţia contabilă - indică denumirea sau simbolul contului corespondent.
 Debitul şi Creditul - sunt cele 2 părţi (laturi) ale contului în care se înregistrează creşterile şi micşorările de
elemente patrimoniale Având în vedere cele două părţi, contul se poate prezenta schematic sub forma literei T
sau sub forma unei balanţe:
Debit Credit
Partea stângă a unui cont este denumită debit. Partea dreaptă a unui cont este denumită credit.
Debitul arată, în principiu, destinaţia sau utilizarea Creditul arată, în principiu, mărimea unei resurse.
unei resurse. Sumele înscrise în creditul unui cont se numesc sume
Sumele înscrise în debitul unui cont se numesc sume creditoare.
debitoare. A credita un cont înseamnă a înregistra o sumă în
A debita un cont înseamnă a înregistra o sumă în debit. credit.

 Rulajul (mişcarea) contului arată modificările valorice (creşteri şi micşorări) ale unui element patrimonial
generate de operaţiile economice efectuate într-o anumită perioadă.
 Totalul sumelor se obţine prin adunarea tuturor sumelor înregistrate în:
o debitul contului sub denumirea de total sume debitoare (TSD);
o creditul contului sub denumirea de total sume creditoare (TSC);
 Soldul contului - arată situaţia la un moment dat a elementului patrimonial a cărui socoteală o ţine. Soldul
contului se calculează ca diferenţă între totalul sumelor, astfel:
o dacă TSD > TSC rezultă un sold debitor;
o dacă TSC > TSD rezultă un sold creditor;
o dacă TSD = TSC soldul este zero, iar contul este soldat sau
balansat; În raport cu momentul în care se calculează, soldul poate fi:
o iniţial - reflectă starea elementului la începutul perioadei;
o curent - se stabileşte după fiecare operaţie;
o final - se calculează la sfârşitul perioadei;
Prin soldurile conturilor se realizează legătura în ambele sensuri între bilanţ şi conturi:
o legătura dintre bilanţ şi conturi se realizează la începutul exerciţiului, când datele din bilanţ sunt
preluate în conturi sub formă de solduri iniţiale;
o legătura dintre conturi şi bilanţ se realizează la sfârşitul exerciţiului financiar, când soldurile finale ale
conturilor se transcriu în activul şi pasivul bilanţului.
După întocmirea bilanţului, conturile îşi încetează funcţiunea şi se închid prin scrierea soldului final în
partea unde totalul sumelor este mai mic, obţinându-se, astfel, egalitatea celor două părţi ale conturilor (debit =
credit).
DEFINIŢII CELEBRE ALE CONTULUI
„Contul este socoteala scrisă care reprezintă în valoare şi uneori în cantitate mişcările şi existenţa unui element
patrimonial în orice moment”. (C.G. Demetrescu)
„Contul este socoteala sau partida prin care se reprezintă nominal, numeric şi sistematic elementul de patrimoniu sau
o grupă de elemente patrimoniale asemănătoare”. (S. Iacobescu şi A. Sorescu)
„Contul poate fi definit ca un mijloc de calculat pentru stabilirea stării iniţiale şi a mişcărilor succesive ale unui
element de activ sau de pasiv în cursul unei anumite perioade de timp”. (D. Voina)
„Unitatea de organizare a contabilităţii, care permite socoteala continuă asupra fiecărei părţi de avere sau capital este
contul”. (I.V. Evian)

APLICAŢII
1. Alege răspunsurile
corecte:
Contul este:
a) un procedeu specific contabilităţii care înregistrează modificările succesive ale fiecărui element
patrimonial într-o anumită perioadă;
b) socoteală scrisă care reflectă în expresie valorică şi uneori cantitativă existenţa şi mişcările unui
element patrimonial în cursul unei perioade;
c) un procedeu de sintetizare şi generalizare a datelor privind situaţia patrimonială la un moment dat;
d) un instrument de grupare, sistematizare şi calcul a stării şi mişcării elementelor patrimoniale;
e) un procedeu prin care se urmăreşte evoluţia mijloacelor, surselor şi proceselor economice într-o anumită
perioadă;
f) o socoteală care înregistrează în activ intrările şi în pasiv ieşirile;

2. Explică afirmaţia: ”Contul asigură înregistrarea valorică, cronologică şi sistematică a existenţei şi

mişcării elementelor patrimoniale”.
3. Grupează conturile după conţinutul lor economic şi dă câte 2 exemple de conturi din fiecare grupă.
4. Întocmeşte un bilanţ utilizând 4 conturi de activ şi 4 conturi de pasiv.
5. Întocmeşte bilanţul pe baza următoarelor solduri finale ale conturilor stabilite la 31.12.200N:
- capital social: 2.000 lei; - materii prime: 3.000 lei;
- produse finite: 1.000 lei; - credite bancare: 1.200 lei;
- impozit pe dividende: 500 lei; - conturi la bănci: 800 lei;
-rezerve 1.500 lei; - clienţi: 400 lei;
6. Ecuaţia contului este:
a) existenţa la începutul perioadei – creşteri în cursul perioadei – micşorări în cursul perioadei = existenţa la
sfârşitul perioadei;
b) existenţa la începutul perioadei + creşteri în cursul perioadei – micşorări în cursul perioadei = existenţa
la sfârşitul perioadei;
c) existenţa la sfârşitul perioadei + creşteri în cursul perioadei – micşorări în cursul perioadei = existenţa
la începutul perioadei;
7. Componentele ecuaţiei contului sunt:
a) existentul valoric la începutul perioadei;
b) existentul valoric la sfârşitul perioadei;
c) micşorări valorice în cursul perioadei;
d) creşteri valorice în cursul perioadei;
Întocmeşte ecuaţia contului, utilizând literele şi semnele matematice corespunzătoare.
8. Soldul final al unui cont reprezintă:
a) diferenţa dintre rulajul debitor şi rulajul creditor ale unui cont;
b) diferenţa dintre soldul iniţial şi rulajul unui cont;
c) diferenţa dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare ale unui cont;
9. Rulajul arată:
a) situaţia la un moment dat a unui element patrimonial;
b) modificările valorice ale elementelor patrimoniale în sensul creşterii sau descreşterii lor, determinate
de operaţiile economice;
c) totalul sumelor înregistrate în debitul sau creditul unui cont;
10. Completează termenii care lipsesc din definiţia contului: „Contul este un …………..al metodei …………….
prin care se asigură înregistrarea în expresie…………..…şi uneori…..……..……., cronologică şi........................a
existenţei şi….................elementelor patrimoniale”.

2.3 FORMA GRAFICĂ A CONTURILOR.

În funcţie de modul de aşezare a elementelor structurale în cadrul conturilor, acestea se pot prezenta sub
mai multe forme grafice:
 Forma bilaterală sau clasică - se prezintă sub forma unui tabel cu două părţi (debit şi credit),
fiecare cuprinzând elementele: data, documentul, explicaţia şi suma.
Debit Credit
Data Document Explicaţii Suma Data Document Explicaţii Suma

 Forma unilaterală - caracterizată prin aceea că data şi explicaţia sunt prevăzute o singură dată, iar debitul,
creditul şi soldul sunt aşezate în trei coloane alăturate. Această formă permite cunoaşterea soldului după
fiecare operaţie.
Data Document Explicaţii Debit Credit Sold

 Forma “maestru - şah” - la care debitul şi creditul unui cont apar pe fişe separate, cuprinzând şi
coloane pentru conturile corespondente.
Fişă şah pentru debitul unui cont:
Nr. Data Sume Conturi corespondente creditoare
crt. debitoare

 Forma informatică - este utilizată atunci când contabilitatea se realizează cu ajutorul calculatorului. În
acest caz, conturile sunt înscrise pe un suport informatic (disc sau dischetă). Pentru consultare, acestea
se pot afişa pe ecran sau se pot tipări cu ajutorul imprimantei.

2.4 REGULILE DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR

Înregistrarea operaţiilor economico-financiare în conturi se face după anumite reguli. Aceste reguli stabilesc
în care parte a conturilor (debit sau credit) se înregistrează soldurile, creşterile şi micşorările elementelor
patrimoniale. Pentru a înţelege mai bine regulile de funcţionare a conturilor, se porneşte de la legăturile care există
între cont şi bilanţ.
 Transcrierea în conturi a existenţelor din bilanţ.
La începutul perioadei sumele din stânga bilanţului (activ) sunt înscrise în partea stângă a conturilor (debit) sub
formă de solduri iniţiale debitoare, iar sumele din partea dreaptă a bilanţului (pasiv) se înscriu în partea dreaptă a
conturilor (credit) sub formă de solduri iniţiale creditoare.
 Reflectarea în conturi a creşterii elementelor patrimoniale.
Creşterile elementelor patrimoniale se înscriu în conturi de aceeaşi parte în care s-au înscris soldurile iniţiale.
 Reflectarea în conturi a micşorării elementelor patrimoniale.
Micşorările elementelor patrimoniale se înscriu în conturi în partea opusă celei în care s-au înregistrat soldurile
iniţiale şi creşterile.
 Determinarea soldurilor finale.
Soldurile finale se stabilesc la sfârşitul perioadei ca diferenţă între totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor
creditoare.
Din prezentarea de mai sus rezultă că debitarea şi creditarea conturilor se face diferit pentru conturile de
activ şi pentru cele de pasiv, corespunzător următoarelor reguli de funcţionare a conturilor:
Conturi de activ
Debit(+) (-)Credit
1. Încep să funcţioneze prin a se debita. 3.Se creditează cu micşorările elementelor de activ.
2. Se debitează cu existenţele iniţiale şi cu creşterile 4. Au sold final debitor sau zero.
elementelor de activ.

Conturi de pasiv
Debit(-) (+)Credit
3. Se debitează cu micşorările elementelor de pasiv. 1. Încep să funcţioneze prin a se credita.
4. Au sold final creditor sau zero. 2. Se creditează cu existenţele iniţiale şi cu creşterile
elementelor de pasiv.

Debit Conturi de activ Credit Debit Conturi de pasiv Credit

Creşteri Diminuări Diminuări Creşteri

Modul de utilizare a conturilor se poate explica şi prin varianta fluxurilor economice, prin care se arată că în
creditul conturilor se înregistrează resursa sau sursa de finanţare, iar în debit, modul de utilizare sau destinaţia
resursei.
 Debit 1 Credit
Utilizare Sursă
Punct de sosire Punct de plecare

APLICAŢII
1. La data de 31.12.200N S.C. ORIZONT S.R.L. a întocmit următorul bilanţ:
ACTIV Sume PASIV Sume
Construcţii 25.000 Capital social 25.200
Materii prime 600 Rezerve 1.000
Clienţi 400 Impozit pe profit 500
Conturi la bănci 1.500 Furnizori 800
TOTAL 27.500 TOTAL 27.500
a) Să se deschidă conturile la începutul anului 200N+1 prin preluarea în conturi a existenţelor din bilanţ, care
devin astfel solduri iniţiale debitoare şi creditoare;
b) Înregistrează în conturile deschise următoarele operaţii efectuate în cursul exerciţiului 200N+1:
- achiziţionarea de materii prime în valoare de 300 lei, plata făcându-se ulterior;
- achitarea prin bancă impozitului pe profit în valoare de 500 lei;
- încasarea prin bancă a creanţelor faţă de clienţi în sumă de 400 lei;
- majorarea capitalului social cu 800 lei prin încorporarea unei părţi din rezerve;
c) Stabileşte rulajele, totalul sumelor şi soldurile finale ale conturilor utilizate la punctul
b; d)Întocmeşte bilanţul după efectuarea operaţiilor de la punctul c;
2. Pot avea solduri creditoare următoarele conturi: Casa, Terenuri, Capital social, Clienţi, Profit şi pierdere? De ce?
3. Analizează fluxurile economice generate de efectuarea primelor 3 operaţii de la exerciţiul 1şi completează
tabelul următor:
Operaţia Punctul de sosire Punctul de plecare
Utilizare, destinaţie Resursa

4. Conturile de activ se pot caracteriza prin:

a) Încep să funcţioneze prin a se debita;
b) Încep să funcţioneze prin a se credita;
c) Se debitează cu ieşirile;
d) Se debitează cu soldul final creditor;
5. La sfârşitul unei perioade de gestiune, contul de pasiv 401”Furnizori” prezintă situaţia redată mai
jos: Debit 401”Furnizori” Credit
(5VI) 10.000 SIC: 10.000 (1VI)
(30VI) 30.000 20.000 (10VI)
15.000 (25VI)
Stabileşte:

- rulajul creditor şi debitor, totalul sumelor creditoare şi creditoare;

- soldul final, procedându-se la închiderea contului;
6. Unde se scriu următoarele elemente de structură ale unui cont de pasiv, în debit (D) sau în credit (C)?

a) Sold iniţial;
b) Rulaj debitor;
c) Rulaj creditor;
d) Total sume creditoare;
e) Total sume debitoare;
f) Sold final

7. Care este ordinea firească a înregistrării următoarelor elemente într-un cont:

a) Soldul iniţial;
b) Totalul sumelor debitoare şi creditoare;
c) Soldul final;
d) Rulajul debitor şi creditor;

8. Contul de activ 212”Construcţii” prezintă la sfârşitul perioadei de gestiune următoarea

situaţie: Debit 212”Construcţii ”Credit
SI 40.000 15.000 (10VI)
(2VI) 25.000

Stabileşte:
- rulajul şi totalul sumelor;
- soldul final, procedându-se la închiderea contului;

9. Totalul sumelor debitoare la conturile de pasiv reprezintă:

a) ieşiri + sold iniţial;
b) rulaj debitor + sold final;
c) totalul valoric al ieşirilor;

10. Soldul final debitor al contului 531”Casa” reprezintă:

a) numerarul existent la casierie la sfârşitul lunii;
b) totalul încasărilor efectuate în cursul lunii;
c) totalul plăţilor efectuate în numerar în cursul lunii;

11. Conturile de activ pot prezenta la sfârşitul perioadei:

a) sold zero sau sold final debitor;
b) sold final creditor;
c) sold final debitor sau sold final creditor;

2.5 DUBLA ÎNREGISTRARE Ş I CORESPONDENŢA CONTURILOR

Potrivit principiului dublei reprezentări realizat cu ajutorul bilanţului, fiecare operaţie modifică cel puţin
două posturi din bilanţ. De aceea, contabilitatea trebuie să folosească cel puţin două conturi pentru înregistrarea unei
operaţii economice. Înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii în debitul unui cont şi în creditul altui
cont reprezintă dubla înregistrare. Acest mod de înregistrare e un principiu specific contabilităţii în partidă dublă.
Prin dubla înregistrare a operaţiilor economice se stabileşte o legătură reciprocă între conturile folosite. Legătura
dintre debitul unui cont şi creditul altui cont stabilită prin dubla înregistrare se numeşte corespondenţa conturilor.
Conturile care intră în legătură poartă denumirea de conturi corespondente.

APLICAŢII
1. Înregistrează în conturi următoarele operaţii şi reprezintă prin săgeţi corespondenţa conturilor utilizate.
Foloseşte explicaţia contabilă prin scrierea simbolului contului corespondent.
 achitarea prin bancă a unei datorii faţă de furnizori în sumă de 400 lei;
 creşterea capitalului social prin încorporarea de rezerve în sumă de 500 lei;
 achiziţionare de mărfuri achitate în numerar în valoare de 450 lei;
2. Identifică 3 operaţii prin care să se concretizeze corespondenţa dintre:
 un cont de activ şi un cont de pasiv:
 două conturi de activ:
 două conturi de pasiv:
3. Alege răspunsurile corecte:
Dubla înregistrare reprezintă:
 principiul potrivit căruia elementele patrimoniale sunt reflectate în contabilitate atât sub aspectul
destinaţiei, cât şi sub aspectul surselor de procurare;
 principiul conform căruia fiecare operaţie se înregistrează în cel puţin 2 conturi;
 înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii în debitul unui cont şi în creditul altui cont;
 înregistrarea fiecărei operaţii atât în conturile de activ, cât şi în cele de pasiv;
4. Completează spaţiile libere:
Dubla reprezentare se realizează cu ajutorul şi se poate reda prin următoarea egalitate:
Dubla înregistrare se realizează cu ajutorul şi se poate reda prin următoarea egalitate:
5. Precizează la ce se referă definiţia: „înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice în
debitul unui cont şi în creditul altui cont”:
a) corespondenţa conturilor;
b) dubla înregistrare;
c) dubla reprezentare;
d) formula contabilă;

6. Dubla înregistrare reprezintă:

a) egalitatea dintre debitul şi creditul unui cont;
b) principiul care stă la baza întocmirii bilanţului;
c) legătura dintre bilanţ şi cont;
d) înregistrarea unei sume atât în debitul unui cont, cât şi în creditul altui cont, ca urmare a efectuării
unei operaţii economice;
7. Completează termenii care lipsesc din definiţia corespondenţei conturilor: „Legătura dintre debitul unui cont şi
………… stabilită prin..................se numeşte corespondenţa conturilor.”
8. Precizează la ce se referă definiţia: „înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice în
debitul unui cont şi în creditul altui cont”:
a) corespondenţa conturilor;
b) dubla înregistrare;
c) dubla reprezentare;
 d) formula contabilă;

2.6 ANALIZA CONTABILĂ. FORMULA CONTABILĂ Ş I ARTICOLUL CONTABIL

Analiza contabilă constă în examinarea operaţiilor economice consemnate în documente în vederea
înregistrării lor în conturi.
Etapele analizei contabile sunt:
I. Precizarea conţinutului operaţiei economice care urmează a se înregistra în conturi; exemple: încasări de
venituri, consum de materiale, aprovizionare cu materii prime;
II. Identificarea elementelor patrimoniale care suferă modificări şi stabilirea sensului modificărilor (creşteri,
micşorări);
III. Stabilirea conturilor corespondente în care urmează a se înregistra operaţia respectivă;
IV. Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor pentru stabilirea părţii conturilor (debit, credit) în care se va
înregistra operaţia;
V. Redactarea formulei contabile, care este o formă de exprimare grafică a operaţiilor economice în conturi.
Formula contabilă se prezintă sub forma unei egalităţi valorice stabilite între conturile corespondente, având
următoarele componente:
 denumirea sau/şi simbolul contului care se debitează (în stânga formulei);
 denumirea sau/şi simbolul contului care se creditează (în dreapta formulei);
 mărimea valorică a operaţiei înregistrate;
 semnul egalităţii obţinut pe baza dublei înregistrări şi a corespondenţei conturilor;
Dacă la aceste elemente se adaugă data înregistrării, explicaţia, felul şi numărul documentului justificativ, se
obţine articolul contabil.
Formulele contabile se clasifică, de regulă, după două criterii:
1.după numărul de conturi corespondente:
 formula contabilă simplă, care cuprinde un singur cont debitor şi un singur cont creditor;
2 Exemplu: 301”Materii prime” = 401”Furnizori” 500 lei
 formula contabilă compusă, care este formată dintr-un singur cont debitor şi două sau mai multe conturi
creditoare sau invers; exemplu: % = 401”Furnizori” 595
301”Materii prime” 500
4426”TVA deductibilă” 95

Semnul % utilizat în formulele compuse şi dezvoltate se poate citi „conturile următoare”.

 formula contabilă dezvoltată (complexă, recapitulativă) cuprinde mai multe conturi debitoare şi mai multe
conturi creditoare;
2. după scopul pentru care se întocmeşte:
 formula contabilă curentă, serveşte la înregistrarea operaţiilor economice normale;
 formula contabilă de stornare se foloseşte pentru corectarea sau anularea unei formule contabile întocmite
anterior.
Stornarea se poate realiza în două moduri:
 Stornarea în roşu a unei înregistrări se face prin repetarea formule contabile eronate, însă cu sumele scrise
în roşu, în chenar sau cu semnul minus, care se scad, anulând înregistrarea anterioară greşită. Apoi se
întocmeşte formula contabilă corectă.
 Stornarea în negru se face prin inversarea formulei contabile eronate, anulând astfel înregistrarea
anterioară greşită, după care se întocmeşte formula contabilă corectă. Stornarea în negru are dezavantajul că
încarcă rulajele conturilor cu sume nereale.

APLICAŢII
1 a) Efectuează analiza contabilă a următoarelor operaţii şi scrie de fiecare dată formula contabilă :
- achiziţionarea pe credit comercial a unor obiecte de inventar în valoare de 200.000 lei;
Analiza contabilă schematică:
Denumirea elementelor Sensul modificării Funcţia contabilă a Partea contului
contului care se utilizează
Obiecte de inventar Creşte stocul obiectelor de inventar Activ Debit
Furnizori Creşte datoria faţă de furnizori Pasiv Credit
Formula contabilă:

- achitarea prin bancă a impozitului pe salarii în sumă de 400 lei;

- consum de materii prime în sumă de 500 lei;
- achitarea prin bancă a TVA de plată în valoare de 700 lei;
- încasarea în numerar a unor creanţe faţă de clienţi în sumă de 1.200 lei;
- achitarea unei datorii faţă de furnizori astfel:
200 lei în numerar;
800 lei prin bancă;
- achiziţionarea pe datorie de obiecte de inventar în valoare de 600.000 lei şi de mărfuri în valoare de 300 lei;

b) Descompune formulele contabile compuse aferente operaţiilor de la punctul a în formule contabile simple:

2. Identifică etapele analizei contabile pornind de la următoarea formulă

contabilă: 371 “Mărfuri” = 401 “Furnizori” 900 lei

3. O întreprindere achiziţionează ambalaje pe datorie în sumă de 600.000 lei. În mod eronat operaţia s-a
înregistrat prin formula: 381”Ambalaje” = 404”Furnizori de imobilizări” 600 lei
Efectuează corectarea în două moduri:
a) stornarea în negru;
b) stornarea în roşu;
4. Se ridică de la bancă şi se depune la casierie suma de 750 lei. Operaţia a fost înregistrată prin
formula: 512”Conturi la bănci” = 531”Casa” 750 lei
Formula contabilă este greşită? Dacă este eronată, efectuează stornarea.
5. Se achită în numerar TVA de plată în sumă de 250 lei. Operaţia s-a înregistrat
astfel: 512 “Conturi la bănci” = 4423 “TVA de plată” 250 lei
Formula contabilă este corectă? Dacă nu, efectuează stornarea.
6. Se achiziţionează pe datorie mărfuri în valoare de 10.000 lei. Operaţia s-a înregistrat
astfel: 371”Mărfuri” = 401 “Furnizori” 1.000 lei
În ce constă eroarea? Efectuează stornarea.
7. Prin regulile de funcţionare a conturilor se stabileşte:
a) Conţinutul economic al conturilor;
b) În care parte a conturilor se înregistrează soldurile, creşterile şi micşorările elementelor patrimoniale;
c) Corespondenţa dintre debitul unui cont şi creditul altui cont;
8. Precizează ordinea etapelor analizei contabile, ordonând literele care desemnează aceste etape:
a) Stabilirea modificărilor valorice a elementelor a elementelor patrimoniale;
b) Redactarea formulei contabile;
c) Precizarea conţinutului operaţiei economice ce urmează a se înregistra;
d) Stabilirea conturilor corespondente necesare înregistrării operaţiei;
e) Stabilirea părţii conturilor în care se va înregistra operaţia;
9. Formula contabilă rezultă din:
a) Bilanţul contabil;
b) Documentele justificative;
c) Parcurgerea etapelor analizei contabile;

10. Articolul contabil cuprinde:

a) Data, explicaţia operaţiei, formula contabilă;
b) Formula contabilă dezvoltată;
c) Două formule contabile simple;
11. Precizează termenii corespunzători spaţiilor libere din definiţia corespondenţei conturilor: „Înscrierea unor
operaţii economice potrivit dublei înregistrări determină o reciprocă între care se numeşte „

12. Care din afirmaţiile următoare sunt corecte:

a) în debitul conturilor de activ se înscriu existenţele iniţiale şi sporirile;
b) în debitul conturilor de activ se înscriu existenţele iniţiale şi micşorările;
c) în creditul conturilor de pasiv se înscriu existenţele iniţiale şi sporirile;
d) în creditul conturilor de venituri se înscriu creşterile de venituri;
e) în creditul conturilor de cheltuieli se înscriu creşterile de cheltuieli;

13. Care din următoarele elemente nu fac parte din etapele unei analize contabile:
a) inventarierea documentelor aflate pe birou, în vederea aruncării la coş a celor găsite în plus;
b) stabilirea naturii operaţiei economice;
c) determinarea influenţei operaţiei asupra patrimoniului;
d) întocmirea balanţei de verificare;
e) stabilirea conturilor corespondente;
f) aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor;
g) ascuţirea creioanelor în vederea înregistrării operaţiei în fişele de cont;
h) întocmirea formulei contabile;

2.7 CLASIFICAREA CONTURILOR

Conturile se pot clasifica după conţinutul lor economic, după funcţia contabilă şi după sfera de cuprindere a
informaţiilor.

I. După conţinutul economic conturile se împart în următoarele categorii:

a) Conturi de mijloace economice – care se împart la rândul lor astfel:
 conturi de active imobilizate;
 conturi de active circulante;
 conturi rectificative – care au rolul de a corecta valorile de intrare ale mijloacelor economice pentru ca
în bilanţ să se reflecte valoarea reală a acestora; principalele tipuri de conturi rectificative sunt: conturi
de amortizări, de ajustări şi de diferenţe de preţ;
b) Conturi de surse economice – care cuprind:
 conturi de capitaluri proprii;
 conturi de datorii;
c) Conturi de procese economice – care se pot clasifica în două categorii:
 conturi de cheltuieli;
 conturi de venituri;
d) Conturi speciale – care reflectă, în general, elementele extrapatrimoniale aflate temporar în unitate; aceste conturi
funcţionează, de regulă, în partidă simplă şi nu se reflectă în bilanţul contabil;
e) Conturile interne de gestiune - au rolul de a colecta cheltuielile în vederea calculării costului producţiei;

II. După funcţia contabilă conturile se clasifică astfel:

 Conturi monofuncţionale de activ - care funcţionează pe baza regulilor de funcţionare a conturilor de
activ;
 Conturi monofuncţionale de pasiv - care funcţionează pe baza regulilor de funcţionare a conturilor de
pasiv;
 Conturi bifuncţionale - care încep să funcţioneze fie prin a se debita fie prin a se credita şi pot avea sold
final fie debitor, fie creditor;
Această clasificare prezintă importanţă pentru aplicarea corectă a regulilor de funcţionare a conturilor.
III. După sfera de cuprindere a informaţiilor, conturile se grupează astfel:
a) Conturi sintetice - care reflectă grupe omogene de mijloace, surse sau procese economice. La rândul lor,
conturile sintetice se pot clasifica astfel:
 conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, utilizate de unităţile mici;
 conturi sintetice de gradul II utilizate obligatoriu de unităţile mari;
Sistemul de evidenţă care se realizează cu ajutorul conturilor sintetice se numeşte contabilitate sintetică.
b) Conturile analitice - detaliază informaţiile din conturile sintetice. Numărul conturilor analitice din cadrul unui
cont sintetic depinde de natura elementului reflectat şi de necesităţile de informare. Nu toate conturile sintetice se
desfăşoară pe conturi analitice; exemple: “Casa”, “Personal - salarii datorate”; Contabilitatea ţinută cu ajutorul
conturilor analitice este denumită contabilitate analitică.

APLICAŢII
1. Clasifică conturile după funcţia contabilă şi scrie câte 2 exemple de conturi din fiecare grupă.
2. Calculează valoarea reală (actuală) a următoarelor elemente patrimoniale prin corectarea valorii lor de intrare cu soldurile
conturilor rectificative, în vederea înregistrării acestora în bilanţ:
Denumirea Valoare Conturi rectificative Valoare reală
conturilor de activ de intrare Denumire Sold creditor (actualizată)
212 “Construcţii” 28.000 2812 "Amortizarea construcţiilor" 1.000
302 "Materiale consumabile" 2.500 392 “Ajustări pentru deprecierea 300
materialelor”
381 "Ambalaje" 3.900 388 “Diferenţe de preţ la ambalaje” (în 300
minus)
506 “Obligaţiuni” 1.800 596 „Ajustări pentru pierderea de 500
valoare a obligaţiunilor”

3. La 31.12.200N în contabilitatea sintetică a unei firme existau următoarele solduri finale:

- materiale consumabile: 600 lei; - conturi la bănci: 1.300 lei;
- impozit pe clădiri: 800 lei; - clienţi: 1.800 lei;
- mijloace de transport: 12.400 lei; - profit: 1.000 lei;
- capital social: 14.200 lei; - credite bancare: 100 lei;
Grupează conturile de mai sus după funcţia lor contabilă şi întocmeşte bilanţul la 31.12.200N, ordonând elementele de activ după
criteriul lichidităţii, iar elementele de pasiv, după criteriul exigibilităţii.

4. După numărul conturilor, formulele contabile pot fi: 7. După funcţia contabilă, conturile pot fi:
a) conturi monofuncţionale de activ;
a) simple; b) conturi bifuncţionale de activ;
b) complicate; c) conturi monofuncţionale de pasiv;
c) compuse; d) conturi sintetice;
d) de stornare;
e) complexe; 8. După gradul de detaliere, conturile pot fi:
5. După scopul urmărit, formulele contabile pot fi: a) conturi analitice ;
a) de stornare în negru; b) conturi sintetice de gradul I;
b) de stornare în vedre; c) conturi naturale de gradul 0;
c) de stornare în roşu; d) conturi la bănci în devize;
d) de stornare în dreapta;
e) normale;
6. În funcţie de conţinutul economic, conturile pot fi:
a) conturi de mijloace economice;
b) conturi de procedee economice;
c) conturi de surse economice;
d) conturi de procese economice;
e) conturi de bănci economice;
f) conturi speciale;

2.8 PLANUL DE CONTURI GENERAL

Planul de conturi general cuprinde totalitatea conturilor sintetice şi se prezintă sub forma unei liste în cadrul
căreia fiecare cont este identificat printr-un anumit titlu şi un cod numeric, fiind încadrat într-o anumită clasă, grupă
sau subgrupă. Clasificarea conturilor în planul de conturi general se face după o codificare zecimală, în care prima
cifră reprezintă clasa, a doua grupa, a treia conturile sintetice de gradul întâi, iar a patra conturile sintetice de gradul
doi. Cifrele din cadrul simbolurilor conturilor pot transmite şi alte mesaje semantice. De exemplu, cifra 9 pe locul 3
indică un cont a cărui funcţie contabilă face excepţie de la regula grupei. Astfel, conturile din grupa 40 “Furnizori şi
conturi asimilate” sunt conturi de pasiv, cu excepţia contului 409 “Furnizori-debitori”, care este de activ. În planul de
conturi sunt lăsate locuri libere pentru eventualele completări ulterioare. Repartizarea conturilor pe clase se face după
criteriul conţinutului economic al elementelor pe care le reflectă. Clasele de conturi se pot grupa astfel:
1. Conturile de bilanţ – care cuprind primele cinci clase de conturi:
 clasa I “Conturi de capitaluri” - reflectă existenţa şi mişcarea capitalurilor permanente compuse din
capitalurile proprii şi datorii pe termen lung şi mediu;
 clasa II “Conturi de active imobilizate” - reflectă existenţa şi mişcarea imobilizărilor necorporale, corporale
şi financiare incluzând şi conturile rectificative aferente ( de amortizări şi ajustări);
 clasa III “Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie” - cuprinde conturile de active circulante
materiale, inclusiv conturile rectificative (de ajustări);
 clasa IV “Conturi de terţi” - reflectă datoriile şi creanţele unităţii faţă de terţe persoane fizice şi juridice,
inclusiv conturile de ajustări aferente creanţelor;
 clasa V “Conturi de trezorerie” - cuprinde conturile de active circulante băneşti, inclusiv conturile de
ajustări aferente titlurilor de plasament;
Aceste conturi de bilanţ numite şi conturi de situaţie, reflectă operaţii care modifică structura patrimoniului,
iar soldurile acestora se reflectă în activul şi pasivul bilanţului.

2. Conturile externe de gestiune – care cuprind două clase:

 clasa VI “Conturi de cheltuieli”;
 clasa VII “Conturi de venituri”;
Aceste conturi se clasifică în funcţie de natura cheltuielilor şi veniturilor astfel:
 conturi de cheltuieli şi venituri din exploatare;
 conturi de cheltuieli şi venituri financiare;
3. Conturile speciale - sunt cuprinse în clasa VIII “Conturi speciale” şi reflectă bunuri şi valori extrapatrimoniale,
precum şi soldurile conturilor la deschiderea şi închiderea exerciţiului;
4. Conturile interne de gestiune - cuprind conturile din clasa IX “Conturi de gestiune” şi au rolul de a determina
costul producţiei, fiind folosite în funcţie de necesităţile interne ale fiecărui agent economic;
3 Conturile din clasele I-VII sunt utilizate de contabilitatea financiară şi sunt obligatorii, iar cele din clasa 9
sunt utilizate de contabilitatea de gestiune (managerială).
APLICAŢII
1. Consultă Planul de conturi general şi scrie câte 2 exemple de conturi clasificate astfel:
a) conturi de imobilizări necorporale, corporale, financiare;
b) conturi de active circulante materiale, în decontare şi băneşti;
c) conturi rectificative: de amortizări, de ajustări şi de diferenţe de preţ;
d) conturi de capitaluri proprii;
e) conturi de datorii bancare, salariale, fiscale şi sociale;
f) conturi de cheltuieli şi venituri;
Care este criteriul de grupare a conturilor de mai sus?
2. Analizează următoarea listă de conturi şi completează tabelul de mai jos:
Conturi Din ce clasă fac parte aceste conturi?
Simbol Denumire Ce caracteristică comună au aceste elemente?
Capital social
Credite pe termen mediu şi lung
Subvenţii pentru investiţii
Construcţii
Terenuri
Mijloace de transport
Materii prime
Mărfuri
Ambalaje

3. Ce funcţie contabilă crezi că au conturile din grupa 41? Argumentează.

4. Consultă Planul de conturi pentru a stabili prin ce se aseamănă:
 conturile care au cifra 9 pe locul trei;
 conturile din clasa 2 care au cifra 8 pe locul doi;
 conturile de venituri şi cheltuieli care au cifra 6 pe locul doi;
 conturile de venituri şi cheltuieli care au cifra 5 pe locul doi;
 conturile de venituri şi cheltuieli care au cifra 8 pe locul doi;
5.
a) De ce crezi că sunt grupate în aceeaşi clasă (1) conturile: capital social, rezerve, credite bancare pe termen
mediu şi lung?
b) De ce crezi că se regăsesc în aceeaşi clasă (5) conturile: acţiuni, cecuri de încasat, credite bancare pe termen
scurt, casa?
6. Realizează cu ajutorul săgeţilor corespondenţa dintre simbolul şi denumirea fiecărui cont:
121 Cheltuieli privind ambalajele
267 Creanţe imobilizate
201 Casa
345 Obligaţiuni
506 Venituri din dobânzi
444 Cheltuieli de constituire
608 Profit şi pierdere
531 Produse finite
766 Impozit pe salarii.
7. Întocmeşte bilanţul pe baza soldurilor finale ale următoarelor conturi:
 4423 TVA de plată: 2.000 lei;
 201 Cheltuieli de constituire: 15.000 lei;
 531 Casa: 1.000 lei;
 117 Rezultatul reportat: 6.000 lei;
 101 Capital social: 12.000 lei;
 371 Mărfuri: 4.000 lei;
3 BALANŢA DE VERIFICARE

3.1 NOŢIUNE
Balanţa conturilor sau balanţa de verificare este un tablou al sistemului de conturi întocmit pentru
centralizarea şi controlul datelor înregistrate în conturi. În cadrul său, pentru fiecare cont sunt redate: soldurile
iniţiale, rulajele, totalul sumelor şi soldurile finale. Balanţa cuprinde atât egalităţi care se referă la debitul şi creditul
fiecărui cont (egalităţi structurale), cât şi la debitul şi creditul întregului sistem de conturi (egalităţi globale), egalităţi
care derivă din principiul dublei înregistrări şi a corespondenţei conturilor. Balanţa se întocmeşte cel puţin anual, la
încheierea exerciţiului financiar, sau la termenele de întocmire a situaţiilor financiare periodice.

3.2 FUNCŢII
Balanţa conturilor îndeplineşte următoarele funcţii:
a) permite centralizarea datelor contabile;
b) asigură verificarea exactităţii înregistrării datelor în conturi;
c) verifică corelaţiile dintre evidenţa cronologică (din registrul jurnal) şi evidenţa sistematică (din
conturi);
d) asigură legătura dintre conturi şi bilanţ, deoarece soldurile conturilor sintetice din balanţă se înscriu ca
posturi în bilanţ;
e) verifică corelaţiile dintre conturile sintetice şi conturile analitice;
f) asigură informaţiile necesare activităţii de analiză economico-financiară;

3.3 CLASIFICARE
După felul conturilor pe care le cuprind, balanţele de verificare pot fi:

A) BALANŢE SINTETICE SAU GENERALE

Balanţele sintetice cuprind toate conturile sintetice folosite de unitatea respectivă. După numărul de
egalităţi, balanţele sintetice se pot clasifica astfel:
a) balanţe cu o singură egalitate - care se prezintă în două variante:
 balanţe de sume - care cuprinde egalitatea dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare;
 balanţe de solduri - prin care se obţine egalitatea dintre totalul soldurilor debitoare şi totalul
soldurilor creditoare;
b) balanţe cu două egalităţi – cuprind ambele egalităţi din primele două variante;
Simbol Denumire cont Total sume Solduri finale
cont Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare

Total

c) balanţe cu trei egalităţi – includ egalităţile dintre:

 Totalul soldurilor iniţiale debitoare şi totalul soldurilor iniţiale creditoare;
 Totalul rulajelor debitoare şi totalul rulajelor creditoare;
 Totalul soldurilor finale debitoare şi totalul soldurilor finale creditoare;

d) balanţe cu patru egalităţi – se pot prezenta în mai multe variante. Cea mai uzuală variantă cuprinde
egalităţile dintre:
 Totalul sumelor precedente debitoare şi totalul sumelor precedente creditoare;
 Totalul rulajelor lunare debitoare şi totalul rulajelor lunare creditoare;
 Totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare;
 Totalul soldurilor finale debitoare şi totalul soldurilor finale creditoare;

Simbol Denumire cont Total sume prec. Rulaje curente Total sume Solduri finale
cont D C D C D C D C

TOTAL
B) BALANŢE ANALITICE
Balanţele analitice se întocmesc înaintea balanţelor sintetice, pentru verificarea înregistrărilor efectuate în
conturile analitice ale fiecărui cont sintetic. Forma balanţelor de verificare analitice e determinată de funcţia
contabilă a conturilor şi de numărul etaloanelor de evidenţă utilizate. Astfel, se deosebesc:
 Balanţe de verificare analitice pentru conturi monofuncţionale exprimate numai în etalon valoric - care sunt
folosite pentru unele conturi de activ sau pasiv cum ar fi : “Clienţi”, “Furnizori” ;
Nr. Denumirea conturilor analitice Sold iniţial Rulaj Rulaj Sold final
crt. debitor creditor

Total
 Cont sintetic
 Balanţe de verificare analitice pentru conturi monofuncţionale exprimate în etalon cantitativ şi valoric -
folosite pentru verificarea unor conturi precum: “Materii prime”, “Materiale consumabile”;
Denumirea Cantităţi Valori
contului analitic Stoc Intrări Ieşiri Stoc Sold Rulaj Rulaj Sold final
iniţial final iniţial debitor creditor

Total
Contul sintetic

 Balanţe de verificare analitice pentru conturi bifuncţionale - sunt folosite pentru verificarea conturilor care
au fie sold final debitor, fie sold final creditor;

APLICAŢII
1. Completează spaţiile libere:
 Egalitatea dintre debitul şi creditul conturilor are la bază principiul
 Funcţia de centralizare a conturilor în balanţă se întemeiază pe folosirea etalonului
 Corelaţiile dintre contul sintetic şi conturile sale analitice se realizează cu ajutorul

2. Apreciază care din afirmaţiile următoare sunt adevărate (A) şi care sunt false (F). Argumentează.
 Balanţa este o punte de legătură între cont şi bilanţ.
 Balanţa cuprinde numai conturile utilizate de unitate în luna respectivă.
 Balanţa se întocmeşte obligatoriu lunar.
 Cu ajutorul balanţei se asigură corelaţia între dubla înregistrare şi dubla reprezentare.

3. Scrie egalităţile incluse în balanţa cu 8 coloane:

4. Întocmeşte balanţa cu o egalitate pe baza soldurilor finale ale următoarelor conturi:

- furnizori: 200 lei - mărfuri: 400 lei
- capital social: 32.700 lei - clienţi: 500 lei
- mijloace de transport: 32.500 lei - TVA de plată: 100 lei
- rezerve 700 lei - casa: 300 lei

3.4 TEHNICA ÎNTOCMIRII BALANŢEI DE VERIFICARE

I. Întocmirea balanţelor sintetice implică parcurgerea următoarelor etape:
1. Pregătirea conturilor, care presupune:
• calcularea rulajelor lunii curente şi a sumelor totale în fişele de cont sintetice;
• stabilirea soldurilor finale;
2. Transcrierea datelor în balanţa conturilor astfel:
• soldurile iniţiale şi totalul sumelor precedente se preiau din balanţa precedentă;
• rulajele curente se transcriu din fişele de cont sintetice;
• totalul sumelor şi soldurile finale se determină direct în balanţă;
3. Totalizarea coloanelor din balanţă şi obţinerea egalităţilor valorice;
II. Întocmirea balanţelor analitice
Pentru fiecare cont sintetic dezvoltat pe conturi analitice se întocmeşte o balanţă analitică prin preluarea din
fişele de cont analitice a soldurilor şi rulajelor, care apoi se totalizează şi se compară cu datele din contul sintetic.
Corelaţiile care trebuie să se obţină şi care demonstrează exactitatea înregistrărilor din conturile analitice sunt:
 soldul iniţial al contului sintetic = totalul soldurilor iniţiale ale conturilor analitice;
 rulajul contului sintetic = totalul rulajelor conturilor analitice;
 soldul final al contului sintetic = totalul soldurilor finale ale conturilor analitice;

APLICAŢII
1. S.C. “SPERA SH S.R.L. prezintă la 31.12.. următoarea balanţă a soldurilor:
Simbolul Denumirea Solduri la 31.12.
conturilor conturilor Debitoare Creditoare
101 Capital social 38.700
121 Profit şi pierdere 9.000
212 Construcţii 32.000
301 Materii prime 2.600
411 Clienţi 4.900
441 Impozitul pe profit 3.000
512 Conturi la bănci 10.800
531 Casa 400
TOTAL 50.700 50.700
 În cursul lunii ianuarie anul următor s-au efectuat următoarele operaţii:
 reportarea profitului nerepartizat (neutilizat) prin transferarea acestuia în creditul contului bifuncţional
117 “Rezultatul reportat”;
 cumpărare de materii prime pe credit comercial în valoare de 700 lei;
 ridicarea de la bancă a sumei de 800 lei şi depunerea ei la casierie;
 achitarea prin bancă a impozitului pe profit;
 încasarea prin bancă a unor creanţe în sumă de 1.400 lei;
 achitarea prin bancă a unor datorii faţă de furnizori în sumă de 500 lei;
a) Efectuează analiza contabilă a operaţiilor de mai sus şi scrie formulele contabile în spaţiile rezervate.
b) Înregistrează aceste operaţii în conturi, apoi calculează rulajele şi soldurile finale.
c) Întocmeşte balanţa de verificare cu 4 egalităţi la 31.01.
d) Întocmeşte bilanţul în mii lei pe baza soldurilor din balanţă.

2. La 1 ianuarie în depozitul S.C. “SAMUS” S.A. existau următoarele stocuri de materiale auxiliare:
Denumire Simbol cont analitic Cantitate kg. Preţ unitar Valoare
Aracet 3021.01 100 7
Cuie 3021.02 200 5
Total

În cursul lunii ianuarie s-au desfăşurat următoarele operaţii:

- 12.01.: eliberare de materiale din depozit:
Denumire Cantitate kg. Preţ unitar Valoare Formula contabilă
Aracet 70 7
Cuie 120 5
Total
- aprovizionare cu materiale:
Data Denumire Cantitate kg. Preţ unitar Valoare Formula contabilă
15.01 Aracet 150 7
20.01 Cuie 300 5
Total

a) Înregistrează operaţiile de mai sus în contul sintetic 3021 “Materiale auxiliare”;

b) Înregistrează aceleaşi operaţii în conturile analitice ale contului sintetic 3021 “Materiale auxiliare”;
c) Stabileşte corelaţiile dintre contul sintetic 3021 “Materiale auxiliare” şi cele două conturi analitice prin
întocmirea balanţei de verificare analitice cu două etaloane de evidenţă;
d) Identifică corelaţiile verificate cu ajutorul balanţei;
3. S.C. “SPERA” SRL are deschise conturi curente la două bănci: B.C.R. şi B.R.D. Situaţia din luna ianuarie a
disponibilităţilor păstrate în cele două conturi bancare este următoarea:
 sold la 01.01 . în contul analitic 5121.01 „B.C.R”: 1.500 lei;
 sold la 01.01 . în contul analitic 5121.02„ B.R.D”.: 700 lei;
 în cursul lunii ianuarie s-au efectuat următoarele operaţiuni prin conturile bancare:
Data Operaţia Contul Formula contabilă
07.01 Încasare de creanţe: 300 lei 5121.02 „BRD”
10.01 Plata unor datorii către furnizori: 400 lei 5121.01 „BCR”
25.01 Încasare de dobânzi: 100 lei 5121.01 „BCR”
27.01 Rambursare credit pe termen lung: 600 lei 5121.02 „BRD”

a) Înregistrează operaţiile de mai sus în contul sintetic 5121”Conturi la bănci în lei”;

b) Înregistrează aceleaşi operaţii în conturile analitice 5121.01 “B.C.R.” şi 5121.02 “B.R.D.”;
c) Stabileşte corelaţiile dintre contul sintetic 5121 “Conturi la bănci în lei” şi cele două conturi analitice prin
întocmirea balanţei de verificare cu etalon valoric;

3.5 IDENTIFICAREA A ERORILOR DE ÎNREGISTRARE

Operaţiile de descoperire şi înlăturare a erorilor de înregistrare se realizează în ordine inversă celei în care s-
au desfăşurat lucrările de întocmire a balanţei şi anume:
• se recalculează totalurile coloanelor din balanţă;
• se verifică modul de stabilire a sumelor totale şi soldurilor finale;
• se verifică modul de transcriere a datelor în balanţă;
• se verifică modul de stabilire a rulajelor în fişele de cont;
• se verifică prin punctare (prin confruntare) sumele din Registrul-jurnal cu cele din
documentele care au stat la baza acestor înregistrări (verificare de fond);
Există erori care nu se pot depista cu ajutorul balanţei, şi anume:
• înregistrarea repetată a unor operaţii în conturile corespondente;
• omiterea înregistrării unor operaţii în conturile corespondente;
• înregistrarea operaţiilor în alte conturi decât în cele corespunzătoare operaţiilor respective;
• înscrierea eronată a unor sume în conturile corespondente;
4 DOCUMENTELE FINANCIAR-CONTABILE

4.1 DOCUMENTELE JUSTIFICATIVE

4.1.1 NOŢIUNE
Principiul justificării faptelor presupune ca operaţiile şi activităţile economice, organizatorice şi administrative
care se desfăşoară în unităţile patrimoniale să se consemneze în acte justificative numite documente de evidenţă.
Înregistrările din contabilitate trebuie să se facă numai pe bază de documente.
Documentele de evidenţă sunt suporturi materiale ale informaţiilor privitoare la operaţiile economice
desfăşurate în cadrul unităţilor patrimoniale.
Un act scris are calitatea de document dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
 Dovedeşte efectuarea unei anumite operaţii;
 Conţine descrierea detaliată şi completă a operaţiei: calitativă, cantitativă, valorică;
Documentele îndeplinesc următoarele funcţii: justificativă, informativă, de control,
juridică;
4.1.2 STRUCTURĂ
Documentele de evidenţă cuprind, de regulă, următoarele elemente:
a) denumirea documentului ( factură, chitanţă, bon de consum);
b) denumirea şi sediul unităţii care a întocmit documentul;
c) numărul documentului şi data întocmirii lui;
d) părţile participante la efectuarea operaţiei economice;
e) descrierea operaţiei consemnate în document;
f) datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei economice;
g) semnăturile persoanelor participante;
4.1.3 CLASIFICARE
1. După natura operaţiilor la care se referă:
• documente de dispoziţie - care cuprind ordinul de executare a unei operaţii (ordinul de plată);
• documente de execuţie - consemnează operaţii economice efectuate (factura, chitanţa);
• documente combinate (mixte) - cuprind atât ordinul de executare a unei operaţii, cât şi confirmarea efectuării ei
(bonul de consum);
• documente contabile – se întocmesc de către contabilitate (nota de contabilitate, fişa de cont);
2. După numărul operaţiilor economice pe care le cuprind:
• documente singulare - conţin date privind o singură operaţie (factura, chitanţa, bonul de consum);
• documente cumulative sau centralizatoare - cuprind date privind mai multe operaţii de acelaşi fel;
3. După momentul întocmirii:
• documente primare - se întocmesc, de regulă, în momentul şi la locul efectuării operaţiilor economice (factură,
chitanţă);
• documente secundare - se întocmesc pe baza documentelor primare;
4. După locul întocmirii:
• documente interne - se întocmesc în cadrul unităţii economice;
• documente externe - se întocmesc de către alte unităţi;
5. După regimul de tipărire şi utilizare:
• documente cu regim special - pentru care sunt stabilite reguli stricte de tipărire, numerotare, întocmire, păstrare
(chitanţa, factura, cecul, avizele de însoţire, foi de parcurs, efecte de comerţ);
• documente cu regim uzual: bon de consum etc.
4.1.4 REGULI DE ÎNTOCMIRE ŞI CORECTARE A DOCUMENTELOR
Completarea documentelor se poate face manual sau cu mijloace tehnice.
Întocmirea manuală a documentelor se realizează cu cerneală sau pastă, nefiind admise ştersături, răzături sau
lăsarea de spaţii libere .
Utilizarea maşinilor de scris, de contabilizat şi a calculatoarelor electronice are avantajul că documentele se
întocmesc citeţ, rapid, ordonat şi exact.
Greşelile făcute cu ocazia întocmirii documentelor pot fi corectate numai cu respectarea anumitor reguli:
• tăierea cu o linie orizontală a textului sau sumei eronate şi scrierea alături sau deasupra a textului sau
sumei corecte;
• confirmarea corecturii prin semnătura persoanei care a întocmit documentul, menţionându-se şi data
corectării;
• documentele de casă şi bancă întocmite greşit (cecuri, chitanţe), se anulează prin tăierea cu o linie în
diagonală pe care se scrie cuvântul “ANULAT”, păstrându-se în continuare în carnetele respective, fără a
se detaşa;
4.1.5 VERIFICAREA DOCUMENTELOR
Înainte de a se înregistra în contabilitate, documentele de evidenţă trebuie să fie supuse unei verificări
minuţioase.
Verificarea documentelor se face sub 3 aspecte:
a) verificarea formei;
b) verificarea aritmetică (cifrică);
c) verificarea de fond;
1. Verificarea formei urmăreşte:
• dacă s-au folosit formulare corespunzătoare cu natura operaţiilor (facturi pentru livrări de bunuri, chitanţe
pentru încasări în numerar, ordine de plată pentru achitarea prin bancă a datoriilor către furnizori şi a
datoriilor fiscale, cecul în numerar pentru ridicarea sumelor de la bancă etc.)
• dacă s-a completat numărul de exemplare cerute (factura, ordinul de plată, avizul de însoţire se întocmesc
în 3 exemplare, chitanţa în 2 exemplare etc.);
• dacă s-au respectat regulile de întocmire a documentelor;
2. Verificarea aritmetică urmăreşte:
• dacă sumele au fost înscrise corect;
• dacă s-au efectuat corect calculele;
3. Verificarea de fond urmăreşte dacă operaţia este legală, reală, necesară şi oportună. Verificarea documentelor se
poate face de către persoanele:
• care conduc contabilitatea (contabil-şef, director economic);
• care execută controlul financiar preventiv;
• împuternicite de către unitate (cenzori, experţi contabili);
• care fac parte din aparatul de control financiar şi fiscal al statului (inspectori, comisari);
4.1.6 GESTIUNEA DOCUMENTELOR
Agenţii economici sunt obligaţi prin lege ca să stabilească volumul de activitate, plăţile şi încasările cu ajutorul
formularelor tipizate cu regim special, comune pe economie. Organizarea gestionării, utilizării şi evidenţei
formularelor tipizate cu regim special cade în sarcina administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane
care au obligaţia gestionării patrimoniului. Eliberarea din magazie a formularelor se face pe baza bonului de consum,
dintr-un bonier distinct, gestionat de către o persoană împuternicită în acest scop. În bonul de consum se înscriu, în
mod obligatoriu, seria şi numerele aferente formularelor respective. Formularele neutilizabile, tipărite sau completate
greşit se anulează prin barare pe diagonală, făcându-se menţiunea „ANULAT” pe toate exemplarele, care rămân în
carnet. Formularele pierdute se declară nule în Monitorul Oficial, după sesizarea organelor în drept.
4.1.7 CLASAREA ŞI PĂSTRAREA DOCUMENTELOR
Clasarea reprezintă aranjarea documentelor într-o anumită ordine, în scopul păstrării lor în bune condiţii şi
pentru a putea fi uşor găsite. Clasarea documentelor în dosare se poate face după mai multe criterii: cronologic, alfabetic,
geografic, pe grupe de operaţii.
Păstrarea documentelor pentru anul curent se face în arhiva curentă a fiecărui compartiment. Păstrarea
documentelor din anii precedenţi se organizează în arhiva generală unităţii.
Termenele de păstrare a documentelor se stabilesc prin acte normative şi diferă în funcţie de natura şi
importanţa documentului. De exemplu, documentele de evidenţă se păstrează 10 ani, iar statele de salarii,50 de ani.

APLICAŢII PRACTICE
1. Completează tabelul de mai jos prin identificarea documentului şi a numărului de exemplare întocmite:
Nr. de
Operaţia Documentul
exemplare
Achiziţionare de mărfuri
Achitarea prin bancă a unei datorii către furnizor
Încasarea unei sume prin casierie
Recepţia unui lot de mărfuri
Consum de materiale
Achitarea prin bancă a impozitului pe profit
Depunerea de numerar la bancă
Plata impozitului pe salarii la casieria Trezoreriei
Încasarea prin bancă a unor creanţe
2. Completează spaţiile libere din enunţurile următoare:
 Verificarea de fond urmăreşte
 Verificarea aritmetică urmăreşte
 Clasarea documentelor reprezintă
 Termenele de păstrare a documentelor depind de
3. Scrie în spaţiile libere documentele utilizate şi numărul de exemplare în care se întocmesc pentru înregistrarea
următoarelor operaţii:
• achiziţionare de materii prime:
• recepţia materiilor prime:
• achitarea în numerar a mărfurilor:
• depunere de sume la bancă:
• achitarea prin bancă a materiilor prime:
 • consum de materii prime:

4.2 REGISTRELE DE CONTABILITATE: NOŢIUNE, IMPORTANŢĂ,

CLASIFICARE
În funcţie de modul de întocmire, conţinutul şi rolul lor, documentele contabile se grupează astfel:
• documente de evidenţă (justificative): factura, chitanţa, bon de consum etc.
• registre contabile: registru jurnal, nota de contabilitate, fişa de cont etc.
• documente de sinteză: balanţa conturilor, bilanţ contabil.
Datele consemnate în documentele justificative sunt înregistrate în ordine cronologică şi sistematică în
anumite formulare numite registre contabile. Aceste registre sunt formulare cu liniatură specială care se prezintă
sub formă de condici sau foi volante.
Legea contabilităţii prevede că principalele registre care se folosesc sunt: registrul jurnal, notele de
contabilitate, registrul inventar şi registrul “Cartea-mare”.
I. Registrul-jurnal este un document contabil obligatoriu, folosit pentru înregistrarea operaţiilor în ordinea
efectuării lor. În forma sa clasică, registrul-jurnal consemna toate operaţiile efectuate într-o anumită perioadă de
gestiune. Ulterior, alături de registrul-jurnal general au apărut registrele auxiliare diferenţiate pe genuri de operaţii:
jurnalul aprovizionărilor, jurnalul vânzărilor, jurnal de încasări şi plăţi etc.
Operaţiile de aceeaşi natură se pot centraliza în documente cumulative. Totalurile din documentele
cumulative se pot înregistra fie direct în registrul-jurnal, fie în note de contabilitate, care înlocuiesc registrele
auxiliare.
Periodic, de regulă lunar, totalurile din registrele auxiliare se centralizează în registrul-jurnal general.
Registrul-jurnal se editează la cererea organelor de control sau în funcţie de necesităţile unităţii.
II. Registrul “Cartea mare” este un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar înregistrările din
registrul-jurnal, grupate după natura lor în fişe de conturi sintetice şi analitice care pot avea diferite forme:
1. Fişe de cont pentru operaţii diverse care se folosesc atât pentru conturile sintetice cât şi pentru
evidenţa analitică a furnizorilor, clienţilor, creditorilor etc.
2. Fişe de cont pentru valori materiale folosite pentru evidenţa analitică a materiilor prime, materialelor,
produselor etc.
3. Fişe de cont şah dezvoltă rulajele debitoare şi creditoare pe conturi corespondente. Pentru fiecare cont
se deschid două fişe: una pentru debitul şi alta pentru creditul contului.
4. Cartea mare centralizatoare în care rulajul debitor al fiecărui cont se desfăşoară pe conturi
corespondente creditoare, pe când rulajul creditor este indicat global. Creditul conturilor se preia din
jurnale, care se deschid lunar pentru fiecare cont sintetic.
III. Registrul-inventar este un document contabil obligatoriu folosit pentru înregistrarea anuală grupată a
rezultatelor inventarierii. Elementele patrimoniale înscrise în registrul inventar au la bază listele de inventariere sau
alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil. Registrul-inventar trebuie numerotat,
şnuruit şi sigilat.
IV. Notele de contabilitate se întocmesc pentru operaţiile care nu au la bază documente justificative:
amortizări, stornări, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli, înregistrarea impozitului pe profit etc.
4.3 STRUCTURA CICLULUI CONTABIL DE PRELUCRARE A DATELOR
Informaţiile contabile care reflectă efectuarea operaţiilor economico-financiare trec prin următoarele etape
de prelucrare:
I. Verificarea documentelor justificative
II. Contarea documentelor, adică înscrierea formulelor contabile direct pe documentele justificative
III. Sortarea documentelor pe feluri de operaţii şi centralizarea lor în documente cumulative
IV. Întocmirea notelor de contabilitate pentru:
• operaţiile care nu au la bază documente justificative
• totalurile obţinute în documentele cumulative (facultativ)
V. Înregistrarea formulelor contabile din documentele de evidenţă, din documentele cumulative şi din
notele de contabilitate în registrul-jurnal
VI. Înregistrarea sumelor din registrul-jurnal în fişele de cont sintetice care se totalizează lunar
VII. Întocmirea balanţei de verificare pa baza datelor totalizate în fişele de
cont VIII.Întocmirea bilanţului contabil
Înregistrarea operaţiilor în evidenţa analitică se face pe baza documentelor în fişe analitice, care se
totalizează lunar. Forma fişelor analitice se diferenţiază în funcţie de conţinutul economic al conturilor pentru care
sunt folosite (fişe pentru operaţiuni diverse şi fişe analitice pentru valori materiale).
Totalitatea etapelor de mai sus formează ciclul contabil de prelucrare a datelor contabile.