Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenței infracțiunii și

constă în totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de

conduită pentru existența infracțiunii. În literatura de specialitate se menționează că latura
obiectivă este caracterizată de manifestările exterioare prin care se realizează acțiunea sau
inacțiunea și se produc urmările prejudiciabile. Deci latura obiectivă reprezintă aspectul
exterior al comportamentului persoanei ce a comis o infracţiune. Latura obiectivă rior al
comportamentului persoanei ce a comis o infracţiune.
Latura obiectivă o constituie fapta prejudiciabilă, ilegală care se săvârșește într-un anumit
loc și într-o anumită perioadă de timp, prin intermediul unui anumit mijloc sau unei anumite
metode. De asemenea, în conţinutul acesteia sunt incluse urmările prejudiciabile care s-au
produs ori s-ar fi putut produce ca rezultat al săvârșirii faptei. Anume semnele ce
caracterizează latura exterioară a comportamentului persoanei determină conţinutul laturii
obiective a infracţiunii. Acest compor-tament trebuie să fie în primul rând prejudiciabil. În
alin. (1) al art. 14 din CP al RM, legiuitorul determină un asemenea comportament drept o
faptă prejudi-ciabilă, prevăzută de legea penală și pasibilă de pedeapsă penală.
Uneori, legea caracterizează fapta prejudiciabilă cu anumite cerinţe esen-ţiale, a căror
îndeplinire determină chiar existenţa ei. Dintre acestea pot fi amintite: condiţiile de timp, de
loc, mijloacele ori metodele ce se cer pentru existenţa unor anumite infracţiuni. Astfel, pentru
infracţiunile calificate de furt, jaf, tâlhărie, prevăzute de pct. b) din alin. (2); pct. a) din alin. (3)
ale art. 186 din CP al RM; pct. d) din alin. (2), pct. a) din alin. (3) ale art. 187; art. 188 din CP
al RM; se cere ca faptele respective să fie săvârșite prin pătrun-dere în încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau în locuinţă, sau în timpul unei calamităţi. Codul penal utilizează o serie
de expresii pentru desemnarea cerinţei de timp, printre care amintim: “în perioada interzisă”
(art. 233 din CP al RM); “pe timp de război” (pct. e) din alin. (2) al art. 355 din CP al RM).
Alteori, legea impune anumite mijloace pentru existenţa faptei prejudicia-bile ca semn al
laturii obiective a infracțiunii. Astfel, infracţiunile prevăzute de pct. c) din alin. (2) al art. 278
din CP al RM implică săvârșirea acţiunii cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor
explozive, iar în cazul art. 234 din CP al RM săvârșirea faptei cu utilizarea substanţelor
explozive și otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei.
Săvârșirea infracţiunii prin anumite metode constituie o caracteristică de bază a
infracţiunilor prevăzute la pct. f) din alin. (2) al art. 280 din CP al RM (cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei); la pct. b), alin. (2) al art. 285 din CP al RM
(acţiuni însoţite de pogromuri, distrugeri, incendieri) etc.
O faptă este prejudiciabilă numai atunci când provoacă apariţia unei vătă-mări materiale sau
periclitarea unei valori sociale, adică producerea unei stări de pericol ce ameninţă o anumită
valoare socială. Determinând vătămarea materială cauzată prin săvârșirea faptei prejudiciabile,
teoria dreptului penal folosește noţiunea de “urmare prejudiciabilă”. Iar pentru existenţa
legăturii dintre fapta săvârșită și urmarea prejudiciabilă și stabilirea dependenţei dintre aceste
noţiuni în literatura de specialitate se folosește termenul legătură de cauzalitate sau raportul
cauzal. Ambele semne – urmarea prejudiciabilă și legătura cauzală – se referă la latura
obiectivă a infracţiunii.
Astfel latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează printr-un grup de semne ce determină
aspectul exterior al comportamentului persoanei. Cer-cetarea laturii obiective a infracţiunii se
face prin examinarea semnelor sale componente, recunoscute în doctrina penală ca fiind: a)
fapta prejudiciabilă; b) urmarea prejudiciabilă; c) legătura de cauzalitate dintre faptă și
urmarea prejudiciabilă; d) locul, timpul, metoda și mijlocul comiterii faptei.
Latura obiectivă este una dintre cele patru elemente ale componenţei infracţiunii. Analizând
dispoziţiile normelor din Partea specială a Codului penal, observăm că numai unul dintre
semnele obiective enumerate anterior caracterizează absolut toate componenţele infracţiunilor.
Acest semn este fap-ta prejudiciabilă (elementul material). Toate celelalte semne se întâlnesc
numai în unele componenţe concrete. Urmarea prejudiciabilă și, respectiv, legătura cauzală
sunt semne ce caracterizează toate componenţele materiale de infrac-ţiune, iar locul, timpul,
metoda și mijlocul se întâlnesc comparativ mai rar în descrierea componenţelor infracţiunilor
în Partea specială a Codului penal. Pornind de la aceasta, în dreptul penal toate semnele laturii
obiective a infrac-ţiunii se clasifică în două grupe: principale și facultative.
Din prima categorie face parte numai fapta prejudiciabilă. Toate celelalte semne urmând a fi
incluse în cea de a doua grupă.
Rezumând cele menţionate, putem formula un șir de dispoziţii finale:
1. Este absolut necesar ca latura obiectivă să fie examinată nu numai ca o
totalitate de semne obiective abstracte, facultative ale componenţei infracţiunii, legiferate
în dispoziţiile articolelor din Partea specială a CP, ci și ca unul dintre elementele
principale ale infracţiunii în calitate de fenomen prejudiciabil real.
2. Fiind unul dintre elementele componenţei infracţiunii, latura obiectivă se află într-o
unitate indivizibilă cu celelalte elemente de bază – obiec-tul, subiectul și latura
subiectivă.
3. Determinarea corectă a laturii obiective a componenţei infracţiunii reprezintă o premisă
absolut necesară a temeiului răspunderii penale (art. 51 din CP al RM).
4. Procesul calificării infracţiunii începe cu determinarea corespunderii exacte anume a
semnelor laturii obiective care se conţin în dispoziţiile normelor Părţii speciale a Codului
penal cu semnele faptei prejudi-ciabile săvârșite. Latura obiectivă constituie un element
necesar, obli-gatoriu al componenţei infracţiunii, care reprezintă temeiul juridic al
răspunderii penale.
5. Semnele laturii obiective a infracţiunii fiind reglementate deosebit de complex în legea
penală, devin, de cele mai dese ori, criterii de delimita-re a componenţelor de infracţiune
adiacente, care se deosebesc numai printr-un singur semn ce le caracterizează (de ex.:
furtul (art. 186 din CP al RM) și jaful (art. 187 din CP al RM)).
6. După aceleași temeiuri, latura obiectivă constituie criteriul care permite delimitarea
comportamentului criminal de cel necriminal, și anume a infracţiunilor de delictele
administrative sau disciplinare.
7. Anume în funcție de semnele laturii obiective se stabilește gradul și caracterul
prejudiciabil al infracţiunii. Astfel acestea sunt luate în sea-mă la stabilirea categoriei și a
termenului pedepsei pentru infracţiunea săvârșită.