Sunteți pe pagina 1din 3

NUMERALUL

1. NUMERALUL= partea de vorbire flexibilă ce exprimă un număr sau ordinea

obiectelor prin numărare


2. FELUL

- 1.CARDINAL (numărul): - simplu: unu, doi, trei, zece, o sută


- compus: treisprezece, douăzeci şi opt, trei sute
- 2.ORDINAL (ordinea): primul, întâiul, al doilea, a doua, al treilea etc.
3. VALORI:
*1.pronominală ( când înlocuieşte un substantiv): Trei se joacă afară.

Numai doi dintre ei au reuşit.


Al treilea a plecat acasă.
*2.adjectivală (când determină un substantiv şi se acordă cu acesta în gen, nr si caz- câţi?,
câte?, al câtelea?, a câta?):
Cinci copii învaţă.-N.
A primit trei caiete.-Ac.
Al cincilea elev a prins mingea.-N.
*3.substantivală: Numai numeralul cardinal poate avea valoare substantivală în două situații:
-a) în texte de matematică: Douăzeci și unu minus doi fac nouăsprezece.
-b)în tiparul (substantiv+numeral): kilometrul 8, sectorul 5, anul 2020.
4. ARTICOLUL DEMONSTRATIV ADJECTIVAL-marchează informaţiile de gen, nr si

caz.
Cel, cea, cei, cele,( N-AC), celui, celei, celor ( G-D)
Ex. Cel dintâi, cea de-a doua, Cei trei, celui de-al doilea, celei de-a cincea, celor zece

POSIBILITĂŢI COMBINATORII ALE NUMERALULUI

I. În calitate de adjunct are următoarele funcţii sintactice:


A) cu valoare adjectivală şi determină un subst., are fs de atribut adjectival:
ex. doi copii, al doilea elev, douăzeci de copii
B) cu valoare pronominală şi determină :
1. un subst. precedat de un numeral cu valoare adjectivală,
are fs de a) atribut prepoziţional: ex. Doi copii din zece.-Ac.
b)atribut genitival: ex.Discuţia celor doi.-G( băieţilor)
2. un verb-are fs:
1. C direct- Îi rog pe cei doi.-pe cine?—Ac.
2. C indirect-Le-am oferit flori celor două.- D-Cui?
3. C prepoziţional- Mă gândeam la doi dintre ei.-la cine?-Ac
4. C circumstanţial de loc-A trecut pe lângă trei.-pe unde?-Ac
5. C circumstanţial de mod- Mă comport ca al doilea.-cum?-Ac
6. C circumstanţial de cauză- A gresit din cauza primului.-din ce cauză? G

C) cu valoare substantivală şi determină:


1. un subst. precedat de -art hotărât lui :ex. radicalul lui nouă-fs de atribut genitival;
-de prepoziţia din: radical din nouă-fs de atribut prepoziţional

2. un verb de care se leagă prin prepoziţie -ex Numără până la trei- fs de


C prepoziţional

II. În calitate de centru are următoarele funcţii sintactice:

A) cu valoare pronominală: ex. Primul dintre concurenţi.-fs de subiect


ex Concurenţii sunt trei.-fs de nume predicativ.

B) Cu valoare substantivală: ex. –în enunţuri din domeniul matematicii


ex.-Cinci plus cinci fac zece.
( subiect şi nume predicativ)
ex. –ora 14, km 23, au fs de atribut ( apoziţional) în cazul N.
7. EXPRIMARE CORECTĂ
a) Numeralele compuse cu 1 şi 2 se acordă cu substantivul: douăsprezece mii de lei, clasa a douăsprezecea,
douăzeci şi una de flori
b) Exprimarea orei: ora unu/unsprezece/douăzeci și unu
ora două/douăsprezece/douăzeci și două
c) Exprimarea datei: douăzeci și unu aprilie, treizeci și unu iulie
doi/două februarie; doisprezece/douăsprezece mai; douăzeci și doi/douăzeci și două iunie (ambele forme
sunt corecte)
d) Se scriu și se pronunță corect:
al optulea, NU al optelea, al optălea
al zecelea, NU al zecilea
al o sutălea, NU al o sutelea
al douăzecilea/ a douăzecea
al două sutelea/ a două suta

8. VALORILE LUI UN / O:

UN - numeral cardinal: A primit un caiet şi două stilouri. Are doar un frate.


- articol nehotărât: Pe stradă trece un om bătrân.
- adjectiv pronominal nehotărât: Un copil scrie, altul citeşte.

O- numeral cardinal: O elevă se joacă, două citesc. Mai stai o secundă. Marfa cântărește o tonă. Fiecare copil
va primi câte o bomboană. El are o singură verişoară.
- adjectiv pronominal nehotărât: O elevă lipsește, alta este prezentă.
- articol nehotărât: Fata locuia într-o casă mică.
- pronume personal, formă neaccentuată: Am văzut-o.
- formant invariabil al viitorului popular: O să așteptăm trenul.
- interjecție: O! Ce surpriză!

S-ar putea să vă placă și