qigong spirit

emilʹs qigong blog

Qigong-ul budist şi practica Zen sau Chan

20 FEB. 2012 Lasă un comentariu

by evinteler in budism

Ieroglifa Chan (h ps://qigongspirit.files.wordpress.com/2012/02/37-zen-ieroglifa-

chan.jpg)

Zen a devenit popular în Occident la începutul secolului XX datorită răspândirii sale de către maeștrii
japonezi Zen. În acel moment avea o istorie de peste 800 de ani din momentul în care a fost transmis
din China în Japonia. Zen este caracterul chinez Chan pronunțat în japoneză. Chan înseamnă doar
meditație sau contemplație sau pentru practicanții de qigong înseamnă starea qigong. În prezent
acest caracter este asociat cu budismul, deoarece Zenul este considerat o ramură a budismului
Mahayana care pune accent în special pe meditație. Acest tip de budism provine din India, iar
Budismul Chan s-a dezvoltat în China medievală. În India era folosit termenul sanskrit de Dhyana
pentru a indica contemplarea prin care se ajunge la samadhi, meditația profundă, care ne revelează
sinele propriu natural. Acest termen a fost tradus în chineză prin Chan Na. Conform învățăturii
budiste, samadhi este doar un instrument și nu ținta ultimă, deoarece samadhi nu curmă apariția
suferinței și efectele sale. De aceea maeștrii au ales numai caracterul Chan pentru a desemna sistemul
de practică, care constă în reguli de conduită, concentrare și înțelepciune, iar rezultatul acestei
practici este realizarea „sinelui care nu este independent de noi”.

Zen consideră, cum o fac și celelalte școli ale budismului Mahayana, că toate ființele conștiente au
natura lui Buddha, natura universală a înțelepciunii naturale, care în sanskrită se numește prajna, și
virtutea. Zenul pune accent pe faptul că această natură a lui Buddha nu este altceva decât starea
naturală a minții, cea de claritate deplină, de înțelegere perfectă. Scopul practicii Zen constă în
descoperirea acestei naturi a lui Buddha de către fiecare persoană în ea însăși, prin meditație și un
mod conștient de a trăi experiențele cotidiene de zi cu zi. Qigongul budist are același scop ultim,
exprimat prin alte cuvinte, de „înțelepciune perfectă”, adică orice experiență trăită, oricât de măruntă
ar fi ea, are o relevanță și poate fi înțeleasă complet de o minte clară.

Practicanții Zen consideră că această natură a lui Buddha poate oferi o nouă înțelegere asupra
existenței, care în final îi conduce la iluminare. Spre deosebire de alte curente budiste, Zenul se
străduiește să nu se bazeze pe anumite texte religioase sau pe discursuri verbale când se ocupă de
problemele metafizice fundamentale. Zenul consideră că acest mod de tratare a problemelor
metafizice îl determină pe practicant să caute răspunsuri în exterior în loc să le găsească în interiorul
său printr-o percepere inuitivă directă a acestei naturi a lui Buddha. Această căutare în interior a fost
denumită introspecție, a face un pas înapoi, a întoarce privirea spre interior. În acest sens, practica
Zen este anti-filozofică, anti-teoretică, anti-dogmatică, aparent fiind împotriva oricăror scrieri, chiar și
a celor rezultate din învățătura predată oral de Buddha Siddharta Gautama. Însă ceea ce încearcă să
scoată în evidență Zenul este că trezirea predată de Buddha a rezultat din practica sa meditativă, și
nu din scrierile pe care le-a citit sau învățăturile care i s-au predat, astfel încât doar prin meditație ar
putea și alți oameni să se trezească și să aibe aceleași intuiții profunde ca și Buddha.

Învățăturile despre tehnicile și practica întoarcerii privirii spre interior, sau dhyana, sunt întâlnite în
multe sutre ale canoanelor budiste, dar în perioada de început în China, Zenul sau practica Chan se
baza în principal pe sutrele Mahayana și sutra Lankavatara. Când Budismul a fost adus China s-au
stabilit trei doctrine principale legate de reguli de conduită, în sanskrită sila, antrenamentul minții
prin meditație, dhyana, numită și samadhi sau concentrare și antrenarea în înțelegere și
discernământ, în sanskrită prajna sau înțelepciune. Treptat au apărut maeștrii vinaya care cunoșteau
toate regulile de disciplină pentru călugări, maeștrii dhyana care erau antrenați în meditație și
maeștrii dharma, care cunoșteau aspectele metafizice ale budismului. După venirea lui
Boddhidharma în China, maeștrii Chan au dezvoltat o practică a meditației și o atitudine conform
căreia simpla observare a regulilor de disciplină sau numai predarea intelectualăa scipturilor nu erau
suficiente pentru a putea transmite practica și experiența personală în meditație a lui Buddha care l-a
condus la trezire. Astfel că punctul central al acestor maeștrii Chan a devenit trezirea oricărei
persoane la fel cum a avut-o Buddha.

Boddhidharma, cu fața la perete

(h ps://qigongspirit.files.wordpress.com/2012/02/38-zen-
bodhiddharma.jpg)

Urmând exemplul dat de Boddhidharma, care se spune că a stat cu fața la perete, în meditație, timp
de nouă ani, la mănăstirea Shaolin, maeștrii Zen au continuat meditația șezând, care este mai bine
cunoscută cu termenul japonez de zazen. Dar este evident că nu această poziție contează, practica
Zen sau Chan neavând o formă fixă exterioară de practică. Zenul poate fi practicat în orice moment al
zilei, indiferent de activitatea exterioară efectuată, atât când te afli la birou șezând pe un scaun, cât și
când mergi, te dai cu bicicleta, mănânci, faci un duș. În acest punct se aseamănă cu qigong-ul care
poate fi practicat oricând în timpul zilei. Și o parte din istoria qigong-ului, numit în acea perioadă cu
multe alte nume, ca dao yin, este legată de Boddhidharma, care a exercitat o influență considerabilă
asupra tuturor practicilor meditative ale vremii. Se spune că Boddhidharma după ce a meditat acei
nouă ani și-a dat seama de situația precară a sănătății numeroșilor călugări de la Shaolin și le-a
predat niște tehnici speciale care au devenit cunoscute sub numele de Brocardul de aur.

Fapt este că în prezent o persoană neavizată care aude prima oară de Zen îl va asocia cu acea poziție
meditativă șezând de zazen sau când este vorba de qigong sau artele marțiale o va asocia cu
posturile dinamice din Brocardul de aur, pentru că acestea sunt singurele vizibile. Dar această
cunoaștere superficială este evident doar vârful aisbergului, iar partea ascunsă era transmisă oral de
la maestru la discipol, dar în principal era transmisă prin qi. Pentru că este posibil să înveți oral pe
cineva despre poziție, respirație și starea mentală, dar devine foarte greu sau complet ineficient să o
mai faci oral în legătură cu traseele energetice și scopul rezultat din înțelegerea rezultată din practică,
numit „gong” sau cunoașterea directă rezultată din contemplarea qi-ului în stare qigong. Practic acel
punct foarte sensibil din care se poate explica esența Zenului sau a qigongului constă în a aduce
învățăcelul în acea stare meditativă a minții pentru ca acesta să aibă o intuiție directă, dincolo de
cuvinte. În acel moment are loc transmisia sau „gong”-ul. Prin urmare în cuvântul qigong, gong nu
înseamnă numai în traducerea exactă muncă sau manipulare a qi-ului, ci în special aspectul
informațional: prin contactul direct cu qi-ul, când ești deschis și nu ai prejudecăți sau anumite
așteptări la ce se va întâmpla, qi-ul te poate învăța tot ce dorești să știi, atât despre el, cât și în special
despre natura ta proprie, ce ești tu cu adevărat. De aceea nu contează forma exterioară a activității în
care ești implicat, poziția zazen sau postura din Brocard, sau orice altă activitate cotidiană, în măsura
în care poți menține un contact direct cu qi-ul.

Tehnica devine mai puțin importantă, trece pe planul doi și acesta este motivul pentru care qigongul
a fost și este deschis să accepte și să absoarbă alte tehnici și învățături. La fel ca și zenul, qigong-ul a
fost influențat de-a lungul istoriei sale de foarte multe curente religioase și filozofice, dar a încercat să
rețină partea valoroasă legată de practică. În momentul în care odată ce ai săpat și ai dat de apă vei
știi cum s-o faci și în altă parte. Dacă ai ajuns la un anumit nivel în qigong vei descoperi că Zenul sau
alte tehnici valabile sunt numai superficial distincte de acesta. În schimb, căutătorul superficial va
descoperi de fiecare dată alte și alte tehnici interesante și exotice fără să dea de apă pentru că este ca
și omul care sapă pentru o vreme într-un loc, se răzgândește și sapă în altul și se întoarce de fiecare
dată cu mâinile goale și nu-și înțelege strădania inutilă.

(h ps://qigongspirit.files.wordpress.com/2012/02/39-zen-
bodhiddharma.jpg)
În continuare vom face o excursie în timpul maeștrilor chinezi Chan pentru a învăța cât mai multe
din ce are de oferit practica Zen sau filozofia anti-filozofică Chan. Într-o zi, pe muntele Vulturului,
Buddha ținea o prelegere cu totul specială. Fără să spună niciun cuvânt, Buddha pe tot parcursul
prelegerii ținu în mână o floare oferită de regele Brahma și se uită lung la auditoriul din fața sa.
Nimeni nu înțelese semnificația momentului, doar Mahakashyapa începu să zâmbească. Atunci
Buddha spuse: „Dețin ochiul adevărat al Dharmei, mintea profundă a Nirvanie, realitatea care
transcende toate formele, învățătura supremă și subtilă, inexprimabilă prin vorbe și discursuri.
Această minte clară neîntinată de scripturi („pecete a minții”) o transmit lui Mahakashyapa”. Aceasta
era prima transmisie veritabilă consemnată de istoria Chan, sub forma unei flori și a unui zâmbet. În
acest mod, Mahakashyapa a devenit primul patriarh Zen sau Chan. Această învățătură specială de
inițiere, transmisă prin qi, numită „pecetluire a minții” este esența Budismului și constă într-o
transmisie specială dincolo de scripturi, independentă de cuvinte, care se adresează direct minții
pentru a-ți vedea natura adevărată și pentru a deveni un Buddha, un trezit.

Mahakashyapa a „pecetluit mintea” celui de-al doilea patriarh Ananda, acesta la rândul său a
transmis-o mai departe până la cel de-al 27 patriarh Prajnadhara, care i-a oferit-o lui Bodhidharma.
Bodhidharma era cel de-al treilea fiu al unui rege din sudul Indiei. Regele, în semn de înaltă prețuire,
i-a oferit lui Prajnadhara o perlă unică, de valoare inestimabilă. Acesta a arătat-o celor trei fii ai
regelui și i-a întrebat:

-Există ceva mai valoros decât această perlă dăruită de tatăl vostru?

Primul și al doilea fiu au răspuns:

-Această perlă este cea mai mare prețioasă în visteria țării. Nu există alta ca ea în întreaga lume.

Dar Bodhidharma spuse:

– Aceasta este doar o perlă lumească și prin urmare nu poate fi cea mai prețioasă. În schimb, între
toate nestematele, perla adevărului este cea mai valoroasă. Această perlă lumească poate crea doar o
dorință lumească și de aceea nu este atât de arzătoare. În schimb, dorința pentru înțelepciune este
pasiunea cea mai înaltă. Acestă perlă are doar o claritate lumească și de aceea nu este cea mai
limpede. În schimb, claritatea minții este limpezimea absolută. Această perlă nu poate străluci doar
prin sine, ea are nevoie de lumina înțelepciunii. Cu lumina înțelepciunii poți discerne că este o perlă
și faptul că este prețioasă. De aceea perla nu este prețioasă prin ea însăși și de aceea o perlă nu este o
perlă prin ea însăși, adică o perlă de sine stătătoare. Ea nu este o perlă de sine stătătoare pentru că
depinde de perla înțelepciunii pentru a fi recunoscută ca atare, adică doar o perlă lumească. Această
perlă nu este prețioasă, deoarece este nevoie de comoara înțelepciunii pentru a înțelege că Dharma
este cu adevărat prețioasă. Deoarece tu, venerabile Maestre, înțelegi Calea, comori minunate apar.
Când oamenii pornesc pe Cale, comorile minții lor încep să apară.

Mie mi-a plăcut în mod deosebit acea expresie a „perlei prin ea însăși”, amintindu-mi brusc de cartea
aceea greoaie a lui Hegel în care vorbește de spiritul în el însuși și chiar după ce am citit zeci de
pagini am rămas cu această nelămurire și tot doream să știu ce vrea să spună cu asta. Nu știu cât de
versat era Hegel în budism, dar se pare că aceasta este una din ideile centrale din budism: nu există
obiecte în lume, este o iluzie. Nu există obiecte autonome, de sine stătătoare, ele întotdeauna depind
de alte lucruri din lume. Ele nu pot exista numai prin ele însele. De exemplu nu există un obiect
numit „scaun” sau „masă”, doar mintea noastră desprinde și izolează din realitate bucăți de puzzle
pe care apoi tot ea se străduiește să le pună împreună și nu mai reușește. Scaunul e făcut din lemn,
care e adus din pădure, care depinde de copaci, care au crescut din pământ datorită fotosintezei și
depind de soare, care… Cu toate acestea, există în lume trei comori (de fapt există o triunitate) una
dintre ele fiind shen, care există prin ea însăși, pentru că înglobează totul și formează un întreg
unitar.
Din discursul de mai sus observăm că Maestrul nu vorbește deloc, în schimb, în contrast,
Bodhidharma face un discurs strălucitor și ne apare ca un adevărat înțelept. De-abia la sfârșitul
discursului înțelegem că concizia și claritatea acestui discurs nu i se datorează lui, Bodhidharma a
înțeles de-abia atunci, chiar în clipa aceea, esența învățăturii și o spune pe măsură ce o înțelege.
Discursul ce îl citiți acum este cu atât mai remarcabil pentru că este o transmisie „în derulare” prin
care Bodhidharma înțelege și devine cel de-al 28-lea patriarh indian Chan. Aceasta este puterea
contactului direct cu qi-ul Maestrului, care îi deschide lui Bodhidharma comorile ascunse din
interiorul său.

Pentru a vedea că într-adevăr Bodhidharma nu își atribuie sieși meritele, sau deșteptăciunii sale, ci
este conștient de unde îi vin toate aceste intuiții profunde, amintim întâlnirea sa cu împăratul Wu.
După patruzeci de ani, cât a stat alături de Maestrul său, în momentul morții sale, la dorința sa, a
plecat să răspândească învățătura în China. În anul 520 d.C. ajunge în Guangzhou și îl întâlnește pe
împăratul Wu al dinastiei de sud Liang. Acesta, interesat de budism îi spune:

– Am construit mănăstiri, am tipărit sutre și am semnat o mulțime de decrete pentru primirea în

ordinele monastice a nenumărați călugări. Ce merite am obținut din aceste fapte?

Bodhidharma îi răspunde:

– Niciun merit.

Confuz, împăratul îl mai întreabă:

– Atunci, ei bine, care este adevărul suprem în budism?

– Vidul. Nimic spiritual.

– Dar cine este atunci cel aflat în fața mea?

– Nu știu.

Împăratul nu a fost capabil să pătrundă învățătura oferită.

Vidul, în caligrafia budismului Zen

Aceasta este o problemă care apare atât în Zen, în creștinism, în qigong. Oamenii nu sunt deloc
interesați de a fi buni fără motiv. Acțiunile lor sunt caritabile pentru că se gândesc că ar putea avea
un profit din ele, dacă nu în această viață, atunci într-o viață după moarte, sau într-o nouă
reîncarnare. Dacă nu poți fi împlinit în clipa prezentă este întotdeauna necesar să inventezi un rai și
un iad, o nouă reîncarnare mai bună. Asta nu înseamnă că nu e posibil să existe alte plane ale
existenței mai subtile sau că nu ar exista ceva numit reîncarnare. Dar e necesar să ne întrebăm cine
din noi dorește atât de mult această perpetuare a stării de fapt. În momentul în care putem răspunde,
problema reîncarnarii se dizolvă de la sine împreună cu cel care dorește această perpetuare. Ceea ce
rămâne este ininteligibil pentru minte, este un nimic fără valoare spirituală sau de orice altă natură,
de aceea este desemnat, foarte sugestiv prin Vid. Dar este un Vid care include și generează întreg
Universul. Dacă această noțiune a Vidului ni se pare prea orientală și străină gândirii noastre vestice,
să ne amintim de întoarcerea lui Ulise acasă, în Ithaca. Pe drum, Ulise este reținut de un ciclop și
scapă de el doar orbindu-l. În momentul evadării ciclopul dorește să afle cine l-a orbit și el răspunde:
Nimeni. Pentru minte, trezitul este un Nimeni și comoara pe care o dobândește este nimic sau Vidul.

De ce am mai face atunci fapte caritabile, dacă ele nu sunt răsplătite în niciun fel? Ele sunt răsplătite,
în felul lor. Împăratul Wu, datorită faptelor sale bune, a avut șansa să întâlnească un Maestru
veritabil. Dar șansa este fructificată sau nu. Vântul nu se știe pe unde va trece ducând cu el semințele
iluminării. În calea sa va întâlni un sol roditor sau doar un sol arid. Dar semințele vor fi răspândite
peste tot. Unele vor rodi în sufletele oamenilor, altele nu. Cine poate știi?

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. •