O superputere sau supraputere este un stat care are capacitatea
de a influența evenimentele sau își exercită puterea la scară globală, situându-se la alt nivel decât toate celelalte puteri. În zilele noastre, asta implică o mare putere economică și științifico-tehnologică, o populație numeroasă și forțe armate puternice, inclusiv forțe aeriene, spațiale și un arsenal de arme de distrugere în masă. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Statele Unite ale Americii s-au afirmat pe scena internațională ca una dintre cele două puteri dominante ale lumii. Cum cea mai mare parte a războaielor au fost purtate departe de granițele naționale ale SUA, țara nu a suferit distrugerile economice mari și pierderile de vieți omenești din rândurile populației civile care au marcat majoritatea țărilor din Europa sau Asia în perioada războiului. La sfârșitul războiului, SUA construise o infrastructură industrială și tehnologică care au făcut ca forțele militare americane să fie cele mai puternice din lume. La sfârșitul războiului, o bună parte a Europei a fost ocupată de Uniunea Sovietică care era condusă de Iosif Vissarionovici Stalin. În ciuda încercărilor de a crea coaliții multinaționale sau organisme legislative internaționale (precum ONU), devenea din ce în ce mai clar că cele două mari țări învingătoare, având vederi diferite asupra organizării lumii postbelice, SUA și URSS, deveneau puterile economice și politice dominante în nou izbucnitul război rece. Termenul de superputere a fost prima oară folosit în acest context în anul 1930, conform Oxford English Dictionary, dar nu a devenit o caracterizare acceptată pentru SUA și URSS până la sfârșitul războiului. La încheierea celui de-al doilea război mondial, cele două țări, SUA și URSS, au devenit parte a unei lumi noi, bipolare, care se deosebea de lumea multipolară antebelică. În anii ce au urmat, mai multe națiuni au inițiat programe care să le garanteze propriul statut de superputeri independente. Astfel, Regatul Unit, China și Franța au dezvoltat propriul program de arme nucleare, atât în încercarea de câștiga independența față de URSS și SUA, cât și din dorința de a juca un rol mai important pe scena politică mondiala. Criteriile de o superputere nu sunt clar definite și drept consecință, ele pot să difere între surse. Potrivit lui Lyman Miller, "Componentele de bază ale statutului de superputere pot fi măsurate pe patru planuri: militar, economic, politic și cultural (sau dupa cum a numit-o politologul Joseph Nye -" Soft power "). În opinia lui Kim Richard Nossal de la Universitatea Queens, "în general, acest termen a fost folosit pentru a semnifica o comunitate politică, care ocupa o suprafața continentala, are o populație considerabilă ; o capacitate economică supraordonata, dispune de ample livrări de alimente și resurse naturale, care se bucura de un grad ridicat de independenta la nivel internațional, care sprijina celelalte natiuni sau puteri majore și care are o capacitate nucleară bine dezvoltată. În opinia profesorului Paul Dukes, "o superputere trebuie să fie capabila să realizeze o strategie globală, inclusiv posibilitatea de a distruge lumea, de a comanda vastul potențial economic și a o influența, și să prezinte o ideologie universală". Deși, "multe modificări pot fi făcute la această definiție de bază". Potrivit profesorului June Teufel Dreyer, "o superputere trebuie să fie capabila de a proiecta puterea, soft si hard, la nivel global."