Sunteți pe pagina 1din 7

Numele şi titlurile împăraţilor decedaţi

După exemplele ilustre ale lui Caesar şi Augustus, după deces, pentru a li se cinsti
memoria împăraţii erau divinizaţi, primind titlul de Divus. Atunci când înaintea nomen-ului
apare cuvântul divus, înseamnă că inscripţia datează sigur după moartea suveranului. În diferite
inscripţii se păstrează unele sau altele dintre primele şase componente ale titulaturii, lipsind în
mod constant cele cuprinse între 7 şi 11 (adică pontifex maximus, trobunicia potestate,
imperator, consul sa proconsul, pater patriae).
Nu toţi împăraţii au avut recunoştinţa urmaşilor, faptele nedemne ale unor suverani
pasiunile şi orgoliile politice atât de acut şi violent exprimate, mai cu seamă în timpul anarhiei
militare, au determinat ca mulţi să fie şterşi din amintirea colectivităţii prin acea damnatio
memoriae, chiar prin raderea numelor de pe inscripţii la ordinul oficial al Senatului.
Numele şi titlurile membrilor familiilor imperiale
Începând cu Hadrian, succesorul la domnie purta titlul de Caesar, plasat însă la sfârșitul
numelui, în opoziţie cu cel de Augustus rezervat suveranului.
Soţiile împăraţilor primeau, de obicei, titlul de Augusta, dar sunt şi situaţii când acest titlu
se acorda mamelor, fiicelor sau chiar surorilor împăraţilor. Foarte ambiţioase şi avide de putere,
orientalele din timpul dinastiei Severilor, urmate apoi de alte împărătesc, au căpătat titluri
pompoase sau chiar ridicole: Mater patriae, Mater senatus, Mater castrorum etc.
Familia imperială, în totalitate, a fost numită Domus Augusta şi începând cu epoca
Severilor, Domus Divina.
Bucurându-se de gloria soţilor sau a părinţilor lor, membrii familiei imperiale primeau şi
ei, uneori, după deces, titlul de Diva sau Divus, dar nu de puţine ori erau şi ei destinaţi acelei
damnatio memoriae, fie ca rezultat a proastei lor reputaţii, fie din cauza rudeniei cu suveranul
damnat.
Împăraţii romani - numele şi titlurile lor
Lista împăraţilor romani care urmează în paginile următoare cuprinde câțiva împăraâi
pentru exemplificare. În listă, pe primul rând, apare numele împăratului aşa cum este uzitat în
istoriografia actuală (după cum se ştie aceste nume provin din porecle - Caligula, din cognomine
-Traian etc.). Tot pe acelaşi rând sunt precizaţi anii de domnie. Pe al doilea rând se află numele
oficiale ale împăraţilor, aşa cum apar pe monumente, urmând mai jos titlurile triumfale. De
observat că nu sunt menţionate titlurile de Pontifex maximus şi Pater patriae primite de mai toţi
împăraţii. De asemenea, se distinge că în titulaturile imperiale din această listă nu apar alte trei
elemente: tribunicia potestate, imperator şi consul, urmate totdeauna de cifre. Toate aceste trei
elemente sunt de o mare importanţă pentru datarea foarte precisă a inscripţiilor, dar prezentarea
lor ar presupune întocmirea unor tabele destul de complicate
AUGUSTUS (27 a. Chr.- 14 p. Chr)
IMP CAESAR AVGVSTVS
Augustus - 16 ianuarie 27 /Pontifex maximus - 6 martie 12 /
Pater patriae - 5 februarie 2 [D]

TIBERIUS (14 - 37)


TI CAESAR AVGVSTVS
De menţionat că Tiberius a refuzat praenomen-ul de Imperator

CALIGULA (37 - 41)


C CAESAR AVGVSTVS GERMANICVS
Pater patriae - 38. [Dm] Caligula este o poreclă şi nu un nume oficial

CLAUDIIJS (41 - 54)


TI CLAVMVS CAESAR AVGVSTVS GERMANICVS
Pater patriae - 42 / Britannîcus - 43 /Censor - 47 [D]

NERO (54 - 68)


NERO CLAVDIVS CAESAR AVGVSTVS GERMANICVS sau
IMP NERO CLAVDIVS AVGVSTVS GERMANICVS
Pater patriae - 55 sau 56 [Dm]

GALBA (68 - 69)


IMP SER SVLPICIVS GALBA CAESAR AVGVSTVS

OTHO (69)
IMP M OTHO CAESAR AVGVSTVS

2
VITELLIUS (69 - 70)
IMP A VITELLIVS CAESAR

VESPASIAN (69 - 79)


IMP CAESAR VESPASIANVS AVGVSTVS
Pater patriae -69 /Censor -73 [D]

TITUS (71-81)
IMP TITVS CAESAR VESPASIANVS AVGVSTVS
Censor -73 [D]

DOMITIAN (81-96)
IMP CAESAR DOMITIANVS AVGVSTVS
Germanicus -84 /Censor -85 [Dm]

NERVA (96 - 98)


IMP CAESAR NERVA AVGVSTVS
Germanicus -97 [D]

TRAIAN (98 -117)


IMP CAESAR NERVA TRAIANVS AVGVSTVS
Germanicus -97 /Pontifex maximus -98 /Pater patriae -98 /Dacicus -102 /Optimus -114
/ Parthicus -116 [D]

HADRIAN (117- 138)


IMP CAESAR TRAIANVS HADRIANVS AVGVSTVS
Pater patriae -128. Hadrian nu a purtat alte titluri, ca de altfel nici cognomina divictarum
gentium. În inscripţiile greceşti ca şi cele latine din Grecia şi Asia Mică apare frecvent cu
titlul de: Iupiter Olympius sau Olympius. [D]

ANTONINUS PIUS (138 - 161)

3
IMP CAESAR T AELIVS HADRIANVS ANTONINVS AVGVSTVS PIVS
Pater patriae -139. Antoninus Pius nu a purtat, după voinţa sa, nici un alt titlu imperial.
[D]

MARCUS AURELIUS (161 - 180)


IMP CAESAR M AVRELIVS ANTONINVS AVGVSTVS
Armeniacus -164 /Parthicus Maximus -166 /Medicus -166 /Pater patriae -166
/Germanicus -176 / Sarmaticus -175. După moartea coregentului şi “fratelui” său adoptiv -
Lucius Verus (169) - cel care fusese în fruntea trupelor din Orient, M. Aurelius renunţă, din
modestie, la titlurile de Armeniacus, Medicus şi Parthicus Maximus. [D]

LUCIUS VERUS (161 - 169)


IMP CAESAR L AVRELIVS VERVS AVGVSTVS
Armeniacus -163 /Parthicus Maximus -165 /Medicus -166 /Pater patriae -166 [D]

COMMODUS (180- 192)


IMP M AVRELIVS COMMODVS ANTONINVS AVGVSTVS, iar în ultimii doi ani de
domnie: IMP L AELIVS AVRELIVS COMMODVS AVGVSTVS
Pius -183/Britannicus -184/Felix -185/lnvictus romanus Hercules -191. A purtat şi
titlurile
de: Germanicus -112/Sarmaticus -175/Pater patriae -177/Pontifex maximus -177, primite în
timpul domniei tatălui său. La moartea sa a fost decretată damnatio memoriae, dar în timpul
Severilor el a fost reabilitat, în inscripţii apărând ca Divus.

PERTINAX (193)
IMP CAESAR P HELVIVS PERTINAX AVGVSTVS [D]

DIDIUS IULIANUS (193)


IMP CAESAR M DIDIVS SEVERVS IVLIANVS AVGVSTVS

PESCENNIUS NIGER (193 - 194)

4
IMP CAESAR C PESCENNIVS NIGER IVSTVS AVGVSTVS

CLODIUS ALBINUS (193 -197)


IMP CAESAR D CLODIVS SEPTIMIVS ALBINVS AVGVSTVS
Din motive tactice el a fost înfiat de Septimius Severus. [Dm]

SEPTIMIUS SEVERUS (193 - 211)


IMP CAESAR L SEPTIMIVS SEVERVS PERTINAX AVGVSTVS
Pater patriae -194/Pius -195/Arabicus -195/Parthicus maximus -198/Britannicus maximus
- 209 sau 210. [D]

CARACALLA (198 - 217)


IMP CAESAR M AVRELIVS (uneori SEVERVS) ANTONINVS AVGVSTVS
Pius -200/Pater patriae -205/Britannicus Maximus -209/Felix -211/Parthicus Maximus -
211/Germanicus -213/Arabicus -213 sau 214/Adiabenicus -213/Invictus. Numele de Caracalla
sub care este cunoscut împăratul este o poreclă. [D]

GETA (209 -211)


IMP CAESAR P SEPTIMIVS GETA AVGVSTVS
Britannicus -210/Pater patriae -211
înainte de a fi desemnat împreună cu fratele său Caracalla ca succesor al lui Septimius
Severus, Geta avea prenumele de Lucius şi nu pe cel de Publius. [D, dar şi Dm]

MACRINUS (217-218)
IMP CAESAR M OPELLIVS SEVERVS MACRINVS AVGVSTVS

ELAGABAL (218 - 222)


IMP CAESAR M AVRELIVS ANTONINVS AVGVSTVS
Începând cu Elagabal toţi împăraţii poartă titlurile de Pius Felix Augustus sau Pius Felix Invictus
Augustus chiar de la proclamarea lor. Elagabal sau Heliogabal sunt porecle. [Dm]

5
SEVERUS ALEXANDER (222 - 235)
IMP CAESAR M AVRELIVS SEVERVS ALEXANDER AVGVSTVS [D, dar şi Dm]
MAXIMINUS TRACUL (235 - 238)
IMP CAESAR C IVLIVS VERVS MAXIMINVS AVGVSTVS
Germanicus Maximus -236/Dacicus Maximus /Sarmaticus Maximus
Thrax (Tracul) este o poreclă şi arată originea sa etnică. Este ultimul împărat care poartă
titlul triumfal de Dacicus, din belşug atestat în inscripţii. [Dm]

GORDIAN I (238)
IMP CAESAR M ANTONIVS GORDIANVS SEMPRONIANVS ROMANVS
AFRICANVS ( SENIOR) AVGVSTVS [D]

GORDIAN al II -lea (238)


IMP CAESAR ANTONIVS GORDIANVS SEMPRONIANVS ROMANVS
AFRICANVS (IVNIOR) AVGVSTVS [D]

BALBINUS (238)
IMP CAESAR D CAELIVS CALVINVS BALBINVS AVGVSTVS

PUPIENUS (238)
IMP CAESAR M CLODIVS PVPIENVS MAXIMVS AVGVSTVS

GORDIAN al III -lea (238 - 244)


IMP CAESAR M ANTONINVS GORDIANVS AVGVSTVS [D]

FILIP ARABUL (244 - 249)


IMP CAESAR M IVLIVS PHILIPPVS AVGVSTVS
Persicus Maximus -241 /Parthicus maximus/Germanicus -248
De menţionat că Filip Arabul este primul împărat roman care poartă titlul triumfal de
Carpicus Maximus, dar nu pe inscripţii, ci pe o emisiune monetară. [D/Dm]

6
DECIUS (249 -251)
IMP CAESAR C MESSIVS QVINTVS DECIVS TRAIANVS AVGVSTVS sau
TRAIANVS DECIVS AVGVSTVS
Germanicus Maximus
Numai câteva inscripţii înregistrează şi titlul triumfal de Dacicus Maximus, după părerile
specialiștilor acestea fiind erori ale lapicizilor. [D/Dm]

TREBONIUS GALLUS (251 - 253)


IMP CAESAR C VIBIVS TREBONIANVS (sau TREBONIVS) GALLVS
AVGVSTVS [Dm]

HOSTILIAN (250 - 251)


IMP CAESAR C VALENS HOSTELIANVS MESSIVS QVINTVS AVGVSTVS [Dm]

S-ar putea să vă placă și