CURS 12

10. Metode de limitare a curenţilor de scurtcircuit în centrale şi

staţii
 Oricare metodă presupune:
 efort de investiţii
 pierderi suplimentare de putere şi energie
1. Creşterea tensiunilor nominale de funcţionare

Dacă Sb dat, Z*e dat  cu cât creşte Un  Iscc .

Este o măsură care necesită investiţii ridicate. Se adoptă în situaţii în care doresc creşterea
capacităţii de transport şi mişcarea iIcc.

2. Mărirea impedanţei
 Limitarea trebuie făcută astfel încât să rezulte cât mai puţine dezavantaje. De ex.: nu
mărim rezistenţa ( R ) deoarece ar creşte pierderile de putere şi energie. Nu se măreşte
reactanţa capacitivă, deoarece instalaţiile noastre sunt inductive şi ar conduce la scăderea
impedanţei.
 se măreşte reactanţa inductivă XL = w  L
 Metode de creştere a reactanţei inductive XL :
→ Metoda secţionării unor noduri (micşorarea gradului de funcţionare în paralel);
→ Mărirea reactanţei transformatoarelor (de obicei, se asociază cu metoda 1.);
→ Intercalarea în schemă a unor inductanţe suplimentare (bobine limitatoare a unor
curenţi de scurtcircuit).

10.1. Metoda secţionării unor noduri

 Cazul de referinţă, pentru care nu sunt limitaţi curenţii de scurcircuit:

Ex. staţie coborâtoare 110 kV/MT.
SEN


110 kV

SST
Fiecare trafo. este caracterizat
prin SnT şi usc.
T1 T2
k

620 kV

Fie un scurtcircuit în secundarul trafo. (în punctul k).

1
Schema echivalentă este:

În unităţi relative nominale

X*S
X*T = uscc.

k
X*T
X*T

 Reactanţa echivalentă Xe* este:

(10.1.)

0 - caz de referinţă
 Pierderile de putere în cele 2 trafo.:

(10.2.)

 Secţionarea unui nod se poate face, de exemplu ţinând deschisă o cuplă longitudinală sau
o cuplă transversală:

ICL

ICTv

 Prin secţionarea la MT schema de referinţă devine:

SEN


110 kV

SST u sc % S b
X T    u scc
100 S nT Sb  S nT
T1 T2

IT1 IT2
620 kV

ICTv
AAR 2
Schema echivalentă devine:

SEN

X*S

k
X*T
X*T

 Reactanţa echivalentă:
(10.3.)
(10.4.)

Obs.: Dacă sistemul este de putere  (X*S = 0) se obţine eficienţa maximă prin secţionare şi
anume:
Xe*1 = 2Xe*0

 Pierderile de putere: presupunem că printr-un trafo. se tranzitează f  SST şi prin celălalt

(1-f) SST:

(10.5.)

Obs.: să vedem când sunt pierderile minime

 pierderile în bobinaje sunt minime pentru o încărcare uniformă a celor 2 trafo.

 Creşterea procentuală a pierderilor având ca referinţă încărcarea uniformă :

F/1 - f

100% 104% 116% 136% 167%

 nesimetria încărcării trafo. conduce la creşterea pierderilor în bobinaje ( > 104%).

 Rolul AAR (anclaşarea automată a rezervei)

AAR simte lipsa tensiunii pe o bară de MT şi comandă închiderea cuplei (informaţia o
primeşte de la un TT).

3
Atenţie: Dacă tensiunea pe o secţie de bare scade ca urmare a unui scurtcircuit în T 1 (T2)
comanda de închidere a CL se transmite după ce IT1 (IT2) s-a deschis (să nu se alimenteze prin
CL defectul).

În această situaţie trofo. rămas în funcţiune este bine să poată tranzita întreaga sarcină S ST.

 Avantajele metodei secţionării:

− Investiţii suplimentare mici (în CL + AAR)
− Pierderi de putere mici la încărcarea simetrică a celor două trafo.
 Dezavantaje: uneori reducerea la jumătate a I scc (pentru cazul sistemului de putere ,
X*S=0) nu este suficientă  de obicei, se asociază metoda secţionării cu metoda folosirii
trafo. cu înfăşurare divizată.

 Metode care se asociază cu secţionarea barelor:

a) Utilizarea trafo. cu înfăşurare divizată (TID)

Trafo. cu 2 înfăşurări
TID

Sup.
SnT

S nT S nT
SnT 2
2
uk
Int. Int.
I 2  50% I

Înfăşurările de tensiune inferioară este divizată în două. Sunt înfăşurări distincte, între ele
existând doar cuplaj magnetic.
Tensiunile înfăşurării secundare pot fi identice sau diferite (de ex. 6 şi 10 kV)

 TID este astfel construit încât să aibă aceleaşi pierderi de mers în gol PFe ca şi unitatea
corespunzătoare cu înfăşurarea nedivizată.
 De, asemenea, în cazul probei de scurtcircuit între înfăşurările de tensiune superioară
(sup) şi cele două înfăşurări de tensiune inferioară conectate în paralel (I - I) se
înregistrează aceleaşi pierderi Pk şi aceeaşi tensiune de scurtcircuit ca la trafo. cu
înfăşurări nedivizate:

 se urmăreşte menţinerea în regim nominal a aceloraşi pierderi de energie activă şi reactivă.

 Între cele două înfăşurări de tensiune inferioară se realizează o reactanţă ridicată în
vederea reducerii curentului de scurtcircuit. În cazul probei
Sup.
de scurtcircuit între cele două
înfăşurări inferioară tensiunea superioară în gol dorim ca:

Pentru multiplul
Sup.
Mk, constructorii de Sup.
trafo. încearcă să obţină valori
X*supapropiate de mk = 4

 Schema echivalentă în stea a TID:

2X*I 2XX*I*I X*I

I I 4

I I
I I
  Schema staţiei folosind secţionarea asociată cu 2 x TID pentru reducerea curenţilor de
scurtcircuit:


SEN
110kV

SST
TID1 TID2

SBC1 SBC2
620kV AAR
k
SBC3 SBC4

 S ST  S ST AAR  S ST  S ST
4 4 4 4
Schema echivalentă în cazul unui scurcircuit în punctul k este:

SEN

X*S

k
2X*I 2X*I 2X*I 2X*I

5
 Obs.:

 Pentru a avea pierderi minime trebuie echilibrată gruparea consumatorilor pe secţii

 Pentru sistemul de putere  eficienţa limitării este maximă X *S = 0  reducerea de 4 ori a

curenţilor de scc. faţă de cazul de referinţă

 Dezavantajele folosirii TID:

 Creşterea cu 1015% a investiţiei în trafo.
 Apariţia unor calcule suplimentare la MT (2…+2 CL + AAR)

b) Fracţionarea într-un număr mai mare de unităţi a puterii instalate în trafo.

 În loc de 2 TID-uri (sau 2 T) cu 2  SnT se instalează 4 trafo. :

 SEN

110 kV

T1 T2 T3 T4

AAR
SBC1 SBC2

620 kV
k
SBC3 SBC4
 Toate trafo. cu tensiune superioară 110 kV se construiesc cu u sc = 10%12%, indiferent de
puterea nominală.
AAR
 Considerăm Sb = SnT (ca şi în situaţiile anterioare  adică, puterea unui trafo. din cazul de
referinţă) reactanţa unuia dintre cele 4 trafo. este:

usc = X*T ca în

cazurile precedente

 Schema echivalentă pentru un scc. în punctul (k):

2X*T 2X*T 2X*T 2X*T (k) 6

Obs.:
1. Din punctul de vedere al micşorării iscc rezultatul este acelaşi ca la folosirea TID:

2. În această soluţie apare o investiţie suplimentară în 2 cel. la 110 kV;

3. În general, 4 trafo. de putere mai mică costă mai mult decât 2 trafo. mai mari;
4. Pierderile în soluţia cu 4 trafo, sunt mai mari decât în soluţia cu 2 trafo.(TID);
5. Se apelează la soluţia fracţionării în 4 unităţi pentru a nu achiziţiona TID din import.

10.2. Mărirea reactanţei transformatoarelor

 Se asociază cu metoda secţionării.

 Fabricile constructoare realizează trafo. ce au aceeaşi tensiune superioară (de ex. seria
trafo. de 110 kV) cam cu aceeaşi tensiune de scc. (usc):
Usup = 110 kV  usc = 1012%
Usup = 220 kV  usc = 1119%
 Pe lângă seriile obişnuite, unele fabrici (de ex. Electroputere) produc şi o serie de
transformatoare cu usc mărită, în vederea limitării Isc.
Usc. mărită  1,5 1,7  usc normală = 1,51,7 X*T
Ex., pentru seria de trafo. de 110 kV cu reactanţă mărită: usc mărită = 1720%.
 Dacă se asociază această metodă cu metoda secţionării şi fracţionarea puterii trafo. se pot
obţine reduceri de circa 6 ori a Isc faţă de varianta de referinţă:

 pentru sistemul de putere infinită (X*S = 0):

 Dezavantajele metodei:
− Creşterea usc înseamnă creşterea numărului de spire la ambele înfăşurări  creşte
lungimea înfăşurării  se măreşte volumul cuvei  se măreşte volumul de ulei 
creşte costul trafo.
− Căderi de tensiune mai mari în regim normal
− Creşte lungimea spirei  creşte  cresc pierderile de putere (activă 
PB = Psc şi reactivă  QB = usc  SnT) în bobinaje
 datorită acestor dezavantaje metoda se foloseşte rar.

10.3. Intercalarea în scheme a unor inductanţe suplimentare (bobine limitatoare a

curenţilor de scc.)

7
 Bobină limitatoare  simbol

 Vom aborda 2 soluţii:

− Bobina cu două borne pe fază:

− Bobina cu priză mediană.

10.3.1. Bobina cu două borne pe fază

 Date caracteristice:
Nr.
Tip constructiv Un [kV] In [A] X*n %
crt.
În aer cu izolaţie uscată şi
a. consolidată pe stelaj de beton 620 2004000 410
(fără fier)
b. Bobină cu cuvă cu ulei 30330 12001600 1015
a  bobina în aer, realizarea constructivă a unei faze:
10001500mm

1000 mm

Vedere de sus
− Un cablu izolat se
500bobinează pe un stelaj de beton nearmat cu Fe. Fe ar putea aduce 2
dezavantaje: mm
− În regim normal, căderi mari de tensiune
− În regim de scc., curenţii cresc şi se ajunge în zona de saturaţie a curbei de
magnetizare a Fe, în care L scade.
− Coloanele din beton se armează cu fibră de sticlă.
− Dezavantajele utilizării bobinei cu 2 prize pe fază:
− Bobina este o investiţie suplimentară
− Necesită spaţiu suplimentar de clădire
− Pierderi de putere şi energie activă:

Ex.: Bobina cu Un = 6kV şi In = 200A

 apar încălziri ale izolaţiei, care îmbătrâneşte.

− Pierderile de putere şi energie reactivă:

− Căderi suplimentare de tensiune datorită Qn:

8
 Efectul limitator al bobinelor
k
S

XS = 0 XB*

 , Legea lui Ohm în unităţi relative nominale

 Drept mărimi de bază s-au luat mărimile nominale ale bobinei

 Gradul de limitare a curentului de scc.:

− Pentru o reactanţă dată, Isc = f (IBn)  IBn mic pentru a avea Isc mic
Dar trebuie ca IBn  Imax consumatori  se împart consumatorii
− Dacă curentul pe circuitul protejat prin bobină este mare  IBn mare  pentru a
obţine efectul de limitare trebuie luată o bobină cu X*Bn mare (1015%).
 Dacă se poate, nu folosim bobina dacă este posibil să limităm curentul de scc. prin
metodele anterioare.

 
Soluţii de intercalare în scheme a bobinelor limitatoare:
- În serie pe circuit cu curenţi mari
- Pe CL
- În serie pe linii.

a) bobine intercalate în serie T2

pe circuite cu curenţi mari ( IBn mare)
T1

9
G1 G2
 
 efectul de limitare este slab  se măreşte XB*n  pierderi mari în regim normal (ani de
zile)
 se evită asemenea utilizări

b) bobine intercalate pe cuple longitudinale: k

620kV

G1
  G2

 limitează contribuţia lui G1 la scc. în k

 se grupează consumatorii pentru a avea tranzit redus prin cuplă  putem alege bobina cu
IBn mai mic: IBn  0,50,6 InG

c) bobine intercalate în serie cu o linie sau cu un grup de câteva linii:

 liniile sunt circuite de curente mai mici  putem alege bobina cu IBn mai mic  limitare
mai bună chiar şi cu bobinele cu X*Bn mici (46%).
 Diferenţele de intercalare constau în:
− Numărul de etaje al clădirii în care se introduc bobinele
− Poziţia relativă a întreruptorului faţă de bobină.

Soluţii
Nivelul C1 C2
C21 C22

I k1
10
 2

Astfel de bobine se intercalează pe circuite de LEC de 610kV:

 Iscc periculos de mari la LEC
Obs.: bobina se dispune la nivelul inferior al clădirii (se uşurează dimensionarea clădirii).
Soluţia C1:
 Bobina se dispune după I
 Scurcircuit în k2  bobina limitează Isc iar întreruptorul I este dimensionat pentru această
situaţie
 Scc. în k1 (foarte rar)  bobina nu limitează Isc debitat de sistem  I poate exploda. Se
preia acest risc. Acest interval de 34m se execută foarte îngrijit, din punctul de vedere al
montajului.

Soluţiile C2:
 Alimentarea se face numai dinspre bara colectoare
 Ordinea de dispunere faţă de barele colectoare este bobină  I. Dispare riscul unui efect
dezastros la un scurcircuit între bobină şi I.
 Se preia riscul unui scc. în bobină, care este echivalent cu un defect pe bare.
 I deconectează numai defectele de după el.

Soluţia C22:
 Se leagă o bobină în serie cu 23 LEC  se reduce numărul de bobine la jumătate
 Sunt necesare bobine cu InB mare  limitare mai slabă a Isc.

 Soluţiile C2 sunt foarte utilizate şi la noi în ţară.

10.3.2. Intercalarea bobinelor limitatoare cu priză mediană şi ramurile îngemănate

 Moduri de intercalare a BPM în schemele de conexiuni:

− În serie cu circuite de linii
− În staţii coborâtoare
− Generatoare racordate la BMP

11
 SBC4

BPM

23 LEC

1. În serie cu circuite de linie

 SEN

110kV

SBC1 SBC2 SBC3 610kV

SST

T1 T2

BPM1 BPM2

BMP1 BMP2
 
G1 G2 AAR 610kV
SBC1
3. Generatoare racordate la priza SBC2
mediană a BPM (în CET)

SBC3
AAR
1. Schema se foloseşte la staţii de centrală, la staţii la care se racordează consumatori (23
LEC pe o bobină), la servicii proprii în centrale.
2. Se foloseşte în staţii coborâtoare. În loc de TID folosim 2T + 2 BPM. Cuplele
longitudinale sunt normal deschise  se asociază cu secţionarea
2. În staţiiBC.
coborâtoare

12
13