La 30 septembrie 1520, Soliman a devenit cel de-al zecelea sultan pe

care l-a avut Imperiul Otoman și cel mai puternic și mai temut conducător din
Europa secolului al XVI-lea.
În timpul domniei sale de 46 ani Imperiul Otoman a ajuns cel mai
puternic stat din lume, în secolul al XVI-lea stăpânind teritorii însemnate pe
trei continente.
Soliman Magnificul a condus armata otomană în lupte de cucerire în
Europa, Asia și în Africa de Nord, ajungând să controleze Marea Mediterană,
Marea Roșie și Golful Persic. Printre cuceririle lui se numără Belgrad,
Rhodos și o mare parte a regatului ungar.
Suleiman a fost un poet talentat, a scris în limba persană și turcă sub
pseudonimul Muhibbi.
Organizarea, reformele administrative și juridice i-au adus lui Soliman
porecla de Legiuitorul
Este epoca marelui Mimar Sinan (1490-1588). Acesta este cel mai
important arhitect, inginer și constructor din Imperiul Otoman fiind comparat
adesea cu Michelangelo. A construit peste 300 de moschei, poduri și școli.
Cele mai importante opere sunt Moscheile Suleymaniye din Istanbul și
Selimiye din Edirne.
Domnia lui Soliman este considerată epoca de aur a culturii Imperiului
Otoman, care reprezintă apogeul în domeniile arhitecturii, literaturii, artei,
filozofiei și teologiei.

Date biografice ..
Soliman s-a născut în Trabzon, localitate pe țărmul Mării Negre, pe 6
noiembrie 1494 și a murit pe 6 septembrie 1566 în Ungaria.
De la vârsta de șapte ani studiază în Constantinopol științele, istoria,
literatura, teologia și tacticile militare.
În 1511, Soliman a fost numit guvernator al orașului Kaffa din Crimeea,
iar în 1513 în Manisa, provincia Sarukhan.
Soliman a devenit sultan la 30 septembrie 1520.
A fost cunoscut în Orient ca Soliman Magnificul și în Occident sub
numele Legislatorul.
În anul 1530 el s-a căsătorit cu o femeie din haremul său, încălcând
tradițiile otomane legate de mariaj.

Domnia
După moartea tatălui său, Selim I (1465-1520), la 30 septembrie 1520,
Soliman a devenit cel de-al zecelea sultan pe care l-a avut Imperiul Otoman și
cel mai puternic și mai temut conducător din Europa secolului al XVI-lea.
 Soliman Magnificul a condus armata otomană în lupte de cucerire în
Europa, Asia și în Africa de Nord, ajungând să controleze Marea Mediterană,
Marea Roșie și Golful Persic.
În timpul domniei de 46 ani Imperiul Otoman a ajuns cel mai puternic
stat din lume, în secolul al XVI-lea stăpânind teritorii însemnate pe trei
continente.
Printre cuceririle lui se numără Belgrad, Rhodos și o mare parte a
regatului ungar.

Trăsături fizice și morale

La 15 octombrie 1520 trimisul venețian Bartolomeo Contarini l-a
descris pe Suleiman Magnificul ,: "El are 25 de ani, este înalt, cu părul sârmos
și tenul delicat. Gâtul lui este un pic prea lung, fața lui este subțire, iar nasul
lui e acvilin. Are mustață și o barbă mică. Cu toate acestea el are o înfățișare
plăcută, deși are o piele palidă. El va fi un Domn (regent) înțelept, iubitor de
studiu, și de oameni".
Istoricul Lord Kinross a spus: "Nu a fost un mare militar, un om de
sabie, ca tatăl și străbunicul său. El a fost diferit de ei, în măsura în care a fost,
de asemenea, un bun scriitor. El a fost un mare legiuitor și un exponent
mărinimos al justiției".
Era măreţ și impunător dar și crud și nemilos: din ordinul său au fost
omorâţi prietenul său Ibrahim şi doi dintre fii ai săi: Mustafa și Baiazid.
Suleiman a fost un poet talentat, a scris în limba persană și turcă sub
pseudonimul Muhibbi.
Importanța domniei sale
La momentul morții lui Soliman, Imperiul Otoman era una dintre marile
puteri ale lumii având o suprafaţă de peste 6 milioane de kilometri pătraţi, cu
o populaţie de peste 25 de milioane de oameni. Soliman a cucerit marile orașe
musulmane (Mecca, Medina, Ierusalim, Damasc, și Bagdad), provinciile
Balcanice, o parte din Ungaria și cea mai mare parte din Africa de Nord.
S-a dezvoltat agricultura și nivelul de trai iar organizarea, reformele
administrative și juridice i-au adus lui Soliman porecla de Legiuitorul.
În timpul domniei sale arta otomană a căpătat o identitate proprie. Astfel
apare epoca de aur a culturii Imperiului Otoman, care reprezintă apogeul în
domeniile arhitecturii, literaturii, artei, filozofiei și teologiei.
Moneda otomană era cea mai puternică din Europa.
Este epoca marelui Mimar Sinan (1490-1588). Acesta este cel mai
important arhitect, inginer și constructor din Imperiul Otoman fiind comparat
adesea cu Michelangelo. A construit peste 300 de moschei, poduri și școli.
Cele mai importante opere sunt Moscheile Suleymaniye din Istanbul și
Selimiye din Edirne.
Citate

Poți să fii oricine vrei, numai să fii așa cum pari și să pari așa cum ești.

În această lume, dacă nu poți îndura ce ți s-a întâmplat, necazurile nu te vor

părăsi, nici măcar nu poți face un pas înainte.

Cea mai mare bogăție este mintea.

Cunoscut în Orient sub numele de Soliman Magnificul și în Occident sub
numele Legislatorul, Soliman I (1494 – 1566) a fost cel de-al zecelea sultan
pe care l-a avut Imperiul Otoman și cel mai puternic și mai temut conducător
din Europa secolului al XVI-lea. Printre cuceririle lui se numără Belgrad,
Rhodos și o mare parte a regatului ungar.

Soliman Magnificul condus armata otomană în lupte de cucerire atât în Asia,

cât și în Africa de Nord, ajungând să controleze Marea Mediterană, Marea
Roșie și Golful Persic. Viața sa personală a fost la fel de zbuciumată, el
căsătorindu-se cu o femeie din haremul său, încălcând tradițiile otomane
legate de mariaj.

Süleyman I, supranumit Kânûnî („Legislatorul”), cunoscut în lumea creştină

ca Soliman „Magnificul”, a fost unul dintre puţinii sultani otomani care a
urcat pe tron fără vărsare de sânge, fiind unicul fiu supravieţuitor al lui Selim
I. Domnia sa impresionantă (1520-1566) a marcat apogeul Imperiului
Otoman. Soliman a fost atât beneficiarul cuceririlor străluciţilor săi înaintaşi,
cât şi artizanul celui mai puternic stat din lume, în secolul al XVI-lea
stăpânind teritorii însemnate pe trei continente. Sub conducerea măreţului
sultan, Imperiul Otoman a atins extinderea teritorială maximă (cuceririle
ulterioare nu vor fi decât efemere sau minore, precum Creta şi Cipru) şi s-a
transformat într-un succesor veritabil al statului Bizantin;dar nu al vestigiului
cucerit de Mahomed al II-lea, ci al Imperiului Roman de Răsărit de la apogeul
său1.

Secolul al XVI-lea a fost, pentru Imperiul Otoman, Epoca de Aur. Este

perioada în care imperiul atinge maximul expansiunii teritoriale, ocupând noi
teritorii nu doar în Africa sau în Orientul Mijlociu, ci și în Europa. Veacul al
XVI-lea se remarcă însăși printr-un avânt cultural remarcabil. Artele vor
cunoaște, în epoca lui Suleyman Magnificulși a succesorilor săi, o dezvoltare
impresionantă, aducând Imperiul Otoman la apogeul său cultural.

Sultanul Suleyman, el însuși un scriitor talentat, a acordat o atenție deosebită

culturii. Palatul Topkapı, centrul puterii imperiale, a devenit și centrul
administrativ a zeci de societăți imperiale artistice, în care activau peste 600
de pictori, bijutieri, aurari, scriitori etc. De asemenea, tekke-lele (așezămintele
călugărilor derviș-i) din principalele orașe ale Imperiului s-au transformat în
centre culturale, asemănătoarele academiilor de artă din Occident.
Această epocă de aur a culturii este importantă în primul rând pentru că arta
otomană va căpăta acum o identitate proprie. Dacă până atunci, arta fusese
influențată cu precădere de cultura persană, începând cu secolul al XVI-lea,
ea va prelua influențe din toate provinciile imperiului și va dobândi o
identitate otomană.

Se remarcă, cu precădere, dezvoltările din arhitectură, caligrafie, pictură (în

special pictura de manuscrise), arta textilelor și a ceramicii.

Astăzi, cea mai importantă moștenire culturală a epocii lui Suleyman este, cu
siguranță, arhitectura. Este epoca marelui arhitect Sinan (1529-1588), care va
schimba, prin construcțiile sale, fața orașelor otomane și va lăsa posterității
mai multe moschei și complexe religioase cu totul impresionante. Datorită
operelor sale, Sinan a fost adesea comparat cu Michelangelo, contemporanul
său.
Sinan a fost arhitectul însărcinat de sultan cu transformarea Istanbulului în
centrul civilizației islamice. Cu acest scop, au fost construite poduri, moschei,
palate, clădiri publice și așezăminte sociale. Cea mai cunoscută operă a lui
Sinan este cea mai mare moschee din Istanbul, Süleymaniye Camii, în
traducere Moscheea lui Suleyman.

Științele

Cultura otomană s-a îmbogățit în această perioadă și de pe urma dezvoltării

științelor. Rolul principal în acest proces l-au jucat medresele, institutele
superioare de educație organizate de obicei în jurul moscheilor. Cele mai
căutate domenii erau astronomia, matematica, medicina și teologia. Acestora
li se adaugă geografia și cartografia, domenii care au beneficiat de pe urma
ambițiilor teritoriale ale sultanului.

Sultanul Suleyman nu e cunoscut doar pentru activitatea sa politică. El a scris

foarte multe poezii, semnate cu pseudonimul Muhhibî. Cele mai cunoscute
poezii sunt, probabil, cele de dragoste, majoritatea dedicate Roxelanei, dar și
cele filosofice, transmise generațiilor viitoare ca proverbe:„Ceva mai de preț
ca împărăția (puterea), lumea nu are, / Dar ca o clip de sănătate, / Nu există
împărăție (putere) mai mare.”

n. 6 noiembrie 1494, Trabzon, Imperiul Otoman – d. 6 septembrie 1566,[1]

Szigetvár, Baranya, Ungaria), sau Suleiman Legiuitorul, a fost al zecelea
sultan al Imperiului otoman între anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au
domnit o perioadă lungă de timp. În Occident acesta este cunoscut sub numele
de Soliman cel Strălucit
Cele trei principate române aveau un statut diferit de alte provincii otomane
(similar poate cu cel al Ragusei), existând diferenţe chiar şi între ele în ceea
ce priveşte drepturile şi obligaţiile faţă de Poarta Otomană.
Este vorba despre viaţa şi domnia lui Soliman I, al zecelea sultan al
Imperiului Otoman.

Perioada din timpul domniei lui Kánunî Sultan Suleyman a reprezentat

apogeul Imperiului Otoman. Întinzându-se pe trei continente, el dispunea de o
suprafaţă de peste 6 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de peste 25
de milioane de oameni, depăşind cu mult populaţia celorlalte state europene.
Războaiele purtate au adus turcilor imense bogăţii şi o autoritate tot mai mare.
Moneda otomană a ajuns să fie cea mai puternică din Europa. De asemenea,
armata otomană era cea mai numeroasă de pe continent. Istanbulul reprezenta
cea mai mare capitală din lume:700.000 de locuitori.

Sultanul Suleyman a reuşit să îmbine calităţile de bun strateg cu cele ale unui
subtil om politic. A participat personal la majoritatea campaniilor otomane, a
elaborat planuri de luptă şi a condus efectiv politica externă, dar şi pe cea
internă a imperiului. Din iniţiativa sa personală au fost elaborate o serie de
legi importante ceea ce i-a adus pentru orientali şi numele de Legiuitorul
(Kánunî).
Născut suveran, înzestrat cu o maiestate distantă, impunător în strălucirea
Curţii sale, dar și victoriile reputate la Belgrad, Rodos şi Mohács, au întărit în
mintea sultanului că este primul monarh al timpului său[3]. Unii istorici au
numit secolul al XVI-lea„secolul lui Suleyman Magnificul”.Sultanul era un
mare iubitor al artelor, el însuşi poet, sprijinitor al literaturii, cât şi al artelor
plastice. Remarcabilă în perioada sa a fost activitatea arhitectului Koca Sinan,
grec la origine, care a fost luat de către turci de la vârstă fragedă pentru a fi
făcut ienicer. Acesta a marcat arhitectura otomană dând naştere unui stil
propriu. A construit peste 81 de moschei, 33 de palate, 26 de biblioteci şi
numeroase clădiri ale marilor demnitari. Opera cea mai reuşită a fost însă
geamia lui Soliman, primind şi numele acestuia Suleymanie.
Privind din alt unghi, Suleyman a fost însă şi despotul oriental crud, gata să
lichideze orice oponent care i-ar fi ameninţat statutul. Din ordinul său au fost
omorâţi prietenul său intim Ibrahim, precum şi doi dintre fii ai săi:Mustafa și
Baiazid. Dacă la începutul domniei Soliman a fost un reformator al
imperiului, spre sfârşitul vieţii el a devenit foarte bănuitor cu toate persoanele
apropiate. Nu a mai avut încredere nici în ieniceri şi a înfiinţat un corp pentru
a-i asigura securitatea:bostangii.
Domnia lui Suleyman constituie fără îndoială epoca de aur din istoria
otomană. Însă tot în această epocă se află şi originile elementelor de
descompunere, economică şi politică ale imperiului.

Până la apariţia principalului personaj din harem, Suleyman făcuse o pasiune

deosebită pentru Mahidevran, cea denumită „Trandafirul primăverii”
(Gülbahar), devenită mama copiilor săi (doi băieți și o fată):Mustafa, Ahmed
şi Raziye, însă la vârsta de 26 de ani o întâlneşte pe cea care îi va schimba
viaţa şi totodată destinul Imperiului Otoman.
Cunoscută în film cu numele de Alexandra, în literatura de specialitate ca
Roxelana, ceea ce ar însemna „Rusoaica”, Alexandra sau Anastasia Lisowska
este descrisă de ambasadorul Veneţiei ca fiind destul de scundă „non bella ma
grassiada”.Mai târziu, ea vacăpăta prin atitudinea sa jovială porecla de
Hürrem (Vesela). Prin farmecele ei va deveni până la bătrâneţe singura
stăpână a inimii lui Soliman. După un incendiu care pustiise Vechiul Serai,
Roxelana se mută cu autorizaţia sultanului în palatul nou – Topkapi Saray,
luând cu ea o mulţime de eunuci albi şi negri, servitoare şi servitori, ceea ce a
produs o serie de schimbări catrastofale în viaţa politică a imperiului, prin
implicarea tot mai mare a personajului în deciziile politice luate de sultan[6].

Mimar Sinan
El a fost responsabil pentru construirea a mai mult de trei sute de construcții
mari și altele mai modeste, cum ar fi școlile primare
n inginer militar.
a vârsta de aproximativ cincizeci de ani, el a fost numit în funcția de arhitect
șef al sultanului, aplicând competențele sale tehnice dobândite în domeniul
militar în "crearea clădirilor religioase" și tot felul de construcții civile
El este recunoscut ca cel mai mare arhitect din Orient și a fost comparat cu
renumitul Michelangelo, cel mai mare arhitect din Occident, cu care a fost și
contemporan

1520 – 1566
Anglia - Henric al VIII-lea 21 aprilie 1509–1547
- Elisabeta I 17 noiembrie 1558–1603
- Carol al V-lea 1519 - 1556
(spaniolă Carlos I; daneză Karel V; germană Karl V.; italiană Carlo Quinto;
franceză Charles Quint; n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost
împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de
asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556.