Sunteți pe pagina 1din 3

FORMULAR DE CONSIMȚĂMÂNT PENTRU PĂRINȚI

Dragi părinți,

Cu ocazia derulării programului de cercetare EDUCARDIA, intitulat "Evaluarea și


îmbunătățirea competențelor socio-emoționale ale elevilor prin intermediul unui set de
instrumente digitale inteligente și a unor activități educaționale specifice aplicate în format
fizic și online", se va utiliza un instrument software pentru a evalua competențele sociale și
emoționale ale elevilor.
EduCardia este un proiect Erasmus+ aprobat de Comisia Europeană (Proiect nr. 2021-
1-EL01-KA220-SCH-000032806) care are ca scop evaluarea și îmbunătățirea abilităților
socio-emoționale individuale și de grup ale elevilor din învățământul primar, gimnazial și
liceal. Principala inovație a proiectului EduCardia, în comparație cu alte activități legate de
învățarea socio-emoțională, constă în sprijinirea evaluării abilităților socio-emoționale și
furnizarea unei metodologii complete în vederea atingerii acestui obiectiv, utilizând în același
timp un set de instrumente digitale (Tehnologia Informației și Comunicațiilor - TIC). Prin
intermediul proiectului EduCardia, cadrele didactice pot colecta informații cu privire la
competențele socio-emoționale ale elevilor lor, facilitând procesele de tutorat și de dezvoltare
a acestor competențe. Utilizarea instrumentelor de cunoaștere a competențelor și desfășurarea
de activități de formare socio-emoțională este importantă deoarece s-a demonstrat că
îmbunătățirea competențelor socio-emoționale ale elevilor are beneficii semnificative în ceea
ce privește procesul de învățare, dezvoltarea personalității acestora și îmbunătățirea
climatului din clasă .
EduCardia este coordonat de Facultatea de Inginerie Electrică și Informatică a
Universității Tehnice Naționale din Atena, in calitate de parteneri fiind implicate institutii de
invatamnat superior și de cercetare europene: Universitatea din Barcelona (Facultatea de
Științe ale Educației), Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV, Facultatea de Științe
ale Educației), RIEEB (Rețeaua Internațională pentru Educație Emoțională și Stare de bine) și
Institutul Pedagogic din Cipru.
În cadrul acestui sondaj, profesorii îi vor ghida pe elevi în utilizarea instrumentului
online și vor răspunde la o serie de întrebări pentru a le evalua competențele sociale și
emoționale. Rezultatele cercetării vor fi disponibile doar profesorului, cu scopul de a
desfășura activități care să conducă la îmbunătățirea abilităților socio-emoționale ale elevilor,
ținând cont de abilitățile care necesită o îmbunătățire specială. În continuare, odată ce datele
vor fi anonimizate, acestea vor fi folosite în cadrul proiectului EduCardia pentru a îmbunătăți
modelele de inteligență emoțională dezvoltate în cadrul proiectului.
Pentru această cercetare, au fost planificate sesiuni de training pentru profesori care
au fost instruiti in legatura cu modul de facilitare a activitatii în care elevii vor răspunde la
întrebările chestionarelor.
În ceea ce privește drepturile copilului și în deplină conformitate cu Codul de etică și
bune practici în cercetare al USV și al Autorității pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal, pentru participarea copilului la această cercetare se solicită consimțământul
dumneavoastră scris și semnat, în calitate de părinte/tutore al acestuia. Răspunsul
dumneavoastră pozitiv sau negativ va fi respectat pe deplin.

Protecția datelor cu caracter personal


Colectarea datelor va fi anonimizată, ceea ce înseamnă cănu vom colecta date care ar
putea duce la identificarea dumneavoastră (nume, prenume, adresă de email).
Baza legală pentru prelucrarea datelor cu caracter personal menționate anterior este
consimțământul în conformitate cu Legea nr. 190/2018 (ce pune în aplicare Regulamentul
(UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016).

Domeniul de aplicare al colectării și prelucrării datelor


Datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopul proiectului de cercetare menționat
la început. Datele colectate vor fi utilizate exclusiv în scopuri științifice. Utilizarea
comercială este exclusă. Analiza datelor se face într-o formă anonimizată. Acest studiu
urmează recomandările europene pentru asigurarea calității și etică în cercetare.

În ceea ce privește drepturile copilului și în deplină conformitate cu Codul de etică și


bune practici în cercetare al USV și al Autorității pentru Protecția Datelor cu Caracter
Personal, pentru participarea copilului la această cercetare se solicită consimțământul
dumneavoastră scris și semnat, în calitate de părinte/tutore al acestuia. Răspunsul
dumneavoastră pozitiv sau negativ va fi respectat pe deplin.
Vă rugăm să completați formularul de consimțământ de mai jos în funcție de alegerea
dumneavoastră.

Subsemnatul(a)

.................................................................................................................., părinte/tutore
al ............................................................................, elev în cadrul
Școlii............................................................................................................................................

Confirm

că am fost informat și că permit:


● Participarea copilului meu la cercetarea realizată în cadrul proiectului EduCardia și la
evaluarea datelor care vor fi obținute de către profesorul de la catedră în vederea
îmbunătățirii competențelor sociale și emoționale ale elevilor.
● Colectarea datelor pe baza chestionarelor și anonimizarea acestora în vederea analizei și
extragerii de rezultate și concluzii.
Data: / /
Nume și semnătură

S-ar putea să vă placă și