Neîncrederea în interlocutor este adesea indicată de evitarea privirii, sau prin atingerea cu

privirea a urechilor sau a bărbiei. Atunci când o persoană nu este convinsă de ceea ce spune
cineva, atenția sa este invariabilă, iar ochii privesc la o distanță mai mare.

Plictiseala este indicată de înclinarea capului într-o parte, sau de ochii care privesc direct la
vorbitor, dar privirea devine ușor nefocalizată.

Un cap înclinat poate indica, de asemenea, un gât inflamat, încredere sau un sentiment de
siguranță (o parte a gâtului devine descoperită, deci vulnerabilă)

Interesul poate fi indicat prin contactul vizual prelungit, dar și printr-o poziție a ascultătorului de
a sta în picioare și de a asculta în mod corespunzător.

Minciuna sau omisiunea de informații pot fi indicate prin atingerea feței în timpul conversației.
De asemeni, și clipitul în exces este un indicator bine-cunoscut al mințirii. [6]

O expresie facială aspră sau inexpresivă indică adesea ostilitate.

Unul dintre cele mai de bază și puternice semnale ale limbajului corpului este atunci când o
persoană își încrucișează brațele peste piept. [7] Acest lucru poate indica intenția subconștientă de
a pune o barieră între acea persoană și pe alți oameni. Cu toate acestea, încrucișarea brațelor mai
poate însemna și faptul că brațele persoanei sunt reci, ceea ce ar putea fi întărit prin frecarea sau
strângerea brațelor. Atunci când atmosfera generală este amiabilă, aceasta mai poate însemna că
o persoană se gândește profund la ceea ce se discută, dar într-o situație tensionată, aceasta poate
însemna că o persoană își exprimă opoziția. Acest lucru este cu atât mai mult în cazul în care
persoana este la o distanță mai mare de vorbitor.

Indicatori verbali ai adevărului

Limbajul non-verbal oferă, de regulă, indicatori ai minciunii (tendința de a evita privirea
intervievatorului, frământarea mâinilor, pauze mai lungi în vorbire).

Dar au fost identificați și studiați o serie de indicatori ai adevărului.

Analiza conținutului bazată pe criterii (eng. criteria-based content analysis) reprezintă o listă
de 19 criterii verbale care sunt, în fapt, indicatori ai adevărului:
1. coerența - cât de coerentă este relatarea.
2. spontaneitatea relatării - dacă o relatare este spontană, dezorganizată într-o oarecare măsură,
pentru că detaliile vin uneori după ce un anumit episod a fost deja relatat, atunci credibilitatea
este mai mare. Este vorba, în fapt, de naturalețea relatării.
3. suficiente detalii - cu cât mai multe detalii, cu cât mai credibilă relatarea.
4. relatarea contextuală - dacă relatarea este una care are la bază o experiență reală, atunci
aceasta va conține date de context, care-i sporesc credibilitatea.
5. interacțiuni - relatarea conține acțiuni și reacțiuni, solicitări verbale ale unui actor, reacții ale
altuia șamd.
6. reproducerea conversațiilor - relatarea fidelă / semi-fidelă a unor eventuale dialoguri crește
nota de credibilitate a unei relatări.
7. complicații neașteptate - aspecte neașteptate în derularea unor acțiuni.
8. detalii neobișnuite - apariția în relatare a unor aspecte cu grad scăzut de probabilitate, dar nu
complet nerealiste.
9. detalii periferice - includerea în relatare a unor detalii care nu sunt importante în contextul
discuției, dar a căror includere arată dedicarea intervievatului în a relata integral evenimentul
solicitat.
10. detalii care nu sunt înțelese - anumite aspecte nu sunt pe deplin înțelese de intervievat, dar
acesta le relatează.
11. asociații externe - aspecte care nu sunt parte din evenimentul care face obiectul relatării, dar
care au unele conexiuni cu acesta.
12. referiri la starea mentală - intervievatul face referire la ce gândea, cum se simțea în anumite
momente.
13. starea mentală a făptuitorului - aprecieri cu referire la starea mentală a unei alte persoane,
faptuitor, care este parte din evenimentul relatat.
14. corectarea spontană - faptul că intervievatul se autocorectează, pornind de la noi indicii
descoperiți pe timpul relatării, este considerat un indicator al dorinței de a relata adevărul.
15. admiterea uitării - intervievatul admite că nu-și aminte anumite detalii.
16. dubii privind propria mărturie - intervievatul pune sub semnul întrebării anumite detalii sub
aspectul corectitudinii acestora.
17. condamnarea de sine - intervievatul are moment când se acuză de diverse acțiuni /
comportamente.
18. scuzarea făptuitorului - intervievatul, din postura de victimă, furnizează explicații și
justificări pentru comportamentul făptuitorului.
19. detalii ale faptei - când intervievatul, din postura de victimă, oferă multiple detalii cu privire
la modul în care a fost abuzat.

Indicatori verbali ai minciunii

Doi indicatori ai minciunii pot fi luați în calcul pe timpul interviului:
1. informații comune
2. strategii de auto-limitare.

Primul indicator, informațiile comune, se referă la afirmații care includ stereotipuri, afirmații
comune, de genul: „Era un bal mascat, așa că lumea purta măști”.

Cel de-al doilea indicator, strategiile de auto-limitare, se referă la tendința intervievatului de a

folosi justificări pentru relatarea limitată pe care o oferă, de genul: „Nu am ce să spun, pentru că
în 3 secunde s-a petrecut totul și nu am reușit să înțeleg și să rețin mare lucru”.

Patru tipuri de minciuni

Există patru tipuri de minciuni: minciuni sfruntate (când toată relatarea este
falsă), exagerări (când adevărul este distorsionat), minciuni intercalate (când, pe fondul unei
relatări corecte, sunt introduse minciuni) și omisiuni.

Este dificil într-o discuție să faci diferența între cele patru. Intervievatorul trebuie să depună
eforturi pentru a observa omisiunile din relatarea intervievatului, ceea ceea ce adesea este destul
de dificil.

În concluzie, deși tehnicile verbale sunt mai dificil de asimilat și aplicat, acestea oferă astăzi
instrumente solide de detectarea a adevărului / minciunii pe timpul interviurilor.