Sunteți pe pagina 1din 9

DISTRIBUŢIE GEOGRAFICĂ ŞI HABITAT

Dromaderul ocupă zonele aride din Orientul mijlociu,


partea de nord a Indiei, regiunile aride din Africa, și cel
mai notabil, deșertul Sahara. Dromaderii a fost introduși
în zonele aride din centrul Australiei, unde s-au înmulțit
peste așteptări, devenind astăzi o molimă. Se crede că
arealul original al strămoșului sălbatic al dromaderului a
fost Asia de sud și peninsula arabă.

Dromaderii preferă condițiile de deșert caracterizate prin


sezoane secetoase lungi și sezoane ploioase scurte.
Introducerea dromaderilor în altfel de climate a fost un
eșec deoarece aceștia sunt sensibili la frig și la umiditate.

DESCRIERE FIZICĂ

Dromaderii au un gât lung și curbat, toracele îngust și


au o singură cocoașă. Cocoașa este compusă din
grăsime ținută la un loc de un țesut fibros și are ca rol
stocarea hranei pentru când dromaderul nu se poate
hrăni. Mărimea cocoașei variază în funcție de cât de
bine se hrănește dromaderul, devenind mai mică și
înclinându-se într-o parte în perioadele de foamete.
Buzele dromaderului sunt îngroșate, permițându-i
acestuia să consume plante acoperite cu spini.

Culoarea dromaderilor este de obicei maro deschis, ca


nisipul, dar aceasta poate varia între aproape negru și
aproape alb. Lungimea părului este mai mare în zona
gâtului, a umerilor și a cocoașei. Tălpile dromaderilor
sunt ca pernițele și adaptate deplasărilor pe nisip.
Acestea se pot răni ușor pe pietre ascuțite și nu sunt
potrivite pentru suprafețe alunecoase. În comparație cu
femelele, masculii sunt cu aproximativ 10 % mai grei,
cântărind între 400 și 600 kg și sunt cu aproximativ 10
cm mai înalți la nivelul umerilor, măsurând între 1,8 și 2
m.

Adaptările dromaderilor la condițiile deșertice sunt


remarcabile. Ochii acestora sunt protejați de nisip cu un
rând dublu de gene, iar în timpul furtunilor de nisip
dromaderii își pot închide nările pentru a preveni
inhalarea nisipului.

Dromaderii pot conserva apa în mai multe feluri. Apa


este conservată prin abilitatea cămilei de a-și schimba
temperatura corpului de-a lungul zilei de la 34 la 41,7
grade Celsius. Această fluctuație a temperaturii corpului
permite cămilelor să păstrează apa evitând transpirația
chiar dacă temperatura corpului crește. Dromaderii pot
pierde fără probleme până la 30% din apa corpului, în
condițiile în care pentru cele mai multe mamifere o
depășire a valorii de 15% este fatală. Apa pierdută
provine în special din fluidele interstițiale și
intercelulare.

Mai mult decât atât, dromaderii sunt capabili să se


rehidrateze foarte repede putând bea aproximativ 100 l
de apă în doar 10 minute.

REPRODUCEREA
În timpul întrecerii masculilor pentru femele, aceștia se
amenință reciproc scoțând sunete joase folosindu-se de
pliurile cărnoase ale gurii, încercând să pară cât mai
înalți și repetând o serie de mișcări ale capului în sus și
în jos. În timpul confruntărilor, masculii care se luptă
vor încerca să își aducă adversarul la pământ mușcându-
i picioarele și mușcându-l de cap. Durata copulării
durează între 7 și 35 de minute având o medie cuprinsă
între 11 și 15 minute.

Femelele ating maturitatea sexuală la o vârstă de


aproximativ trei ani și încep să se împerecheze la o
vârstă de patru sau cinci ani. Masculii încep să intre în
călduri de la trei ani, dar nu ating în întregime
maturitatea sexuală până la vârsta de șase ani.
Împerecherea are loc iarna și coincide cu sezonul ploios.
Perioada în care are loc în perecherea variază în funcție
de zona de distribuție. Perioada de gestație este de
aproximativ 15 luni, iar rezultatul este fătarea unui
singur pui.

Puii se pot deplasa singuri la sfârșitul primei zile de la


fătare. Grija maternă, inclusiv lactația, durează o
perioadă cuprinsă între unu și doi ani.

Durata de viață a dromaderilor este de aproximativ 40–


50 de ani.

COMPORTAMENT

Cu excepția masculilor în perioada de împerechere,


dromaderii nu au un comportament agresiv.
Confruntările dintre aceștia se rezuma la îmbrânceli cu
tot corpul sau scuipare. Grupurile de dromaderi sunt de
obicei formate din doi, până la 20 de indivizi. Unitatea
socială de baza este familia care constă dintr-un mascul
și una sau mai multe femele, adolescenți și pui.
Masculul din fiecare familie previne contactul dintr-o
femelă și alți masculi, poziționându-se între ei sau
alungând masculii străini. Masculul este membrul
dominant al familiei și conduce grupul din spate, iar
femelele conduc grupul din față cu rândul.

ALIMENTAŢIA

Dromaderii sunt erbivore. În principal aceștia


consuma plante spinoase și ierburi uscate, dar practic
mănâncă orice crește în deșert. Atunci când se
hrănesc, dromaderii tind să se disperseze pe zone mari
și consumă doar câteva frunze de pe fiecare plantă.
Acest comportament alimentar reduce pagubele
provocate plantelor și ușurează competiția cu alte
erbivore. Pentru dromaderi acest comportament
alimentar reduce cantitatea de toxine ingerată de la o
plantă anume, beneficiind de varietate. Dromaderii,
față de celelalte animale, au nevoie de șase până la opt
ori mai multă sare pentru absorbția și stocarea apei. În
consecință o treime din totalul de hrană consumată
trebuie să fie plante halofite.

ECOLOGIE

In prezent, dromaderii nu mai sunt considerati animale


salbatice, ci semi-domesticite. Chiar daca unel turme
au posibilitatea sa se miste liber, ele se afla sub
controlul unui pastor. Camilele cu o cocoasa sunt o
sursa importanta de lapte, carne si piele pentru
locuitorii zonelor aride.

Excepție fac dromaderii australieni introduși aici pe la


mijlocul secolului al XIX-lea, din India, cu scopul de
a ajuta coloniștii să se deplaseze mai ușor prin deșertul
australian. Întrucât nu le-au adus mare folos, oamenii
au eliberat cămilele în sălbăticie, crezând că nu vor
rezista în viață prea mult. Contrar așteptărilor,
dromaderii au prosperat pe acest teren virgin și lipsit
de prădători importanți, iar astăzi se estimează că
trăiesc aproximativ 1,5 milioane de exemplare în
deplină sălbăticie. Dromaderii au un impact negativ
major asupra habitatului și speciilor indigene de
plante. Guvernul australian a demarat programe ample
de menținere sub control a numărului de dromaderi.

Description
Se gaseste in desert in Asia sau Africa de Nord. Corpul
acesteea este adaptat pentru viata in desert. Are picioarele
subtiri, foarte potrivite pentru mersul in nisip, iar fata si
gatul sunt lungi. Pleoapele o protejeaza de nisip. Este
inalta de 2 sau 2,50 m pana la cocoasa si lunga de 3 m.

Ca substantive diferența dintre cămilă și dromader

este că „cămilă” este (zool.) (Camelus, mai ales


Camelus bactrianus) mamifer rumegător mare din
Africa de Nord și din Asia, folosit la cărat și călătorie
în teren arid iar „dromader” este (zool.) (Camelus
dromedarius) cămilă cu o singură cocoașă.

S-ar putea să vă placă și