Sunteți pe pagina 1din 2

Joc didactic pentru educarea limbajului pentru grupa mică

(Deaconu Ramona-Iuliana (Beldiman)

Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înțeleg evenimentele din jur
și învață din ele este, fără îndoială, jocul. Jucându-se, copilul exersează înțelegerea prin
comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează și formulează
verbal atât realul, cât și imaginarul.
În vederea dezvoltării comunicării orale, cadrul didactic trebuie sa-și propună, cât să și
realizeze scopul de a stimula vorbirea și audierea în toate felurile de joc. Materialele pot fi foarte
diverse: legate de tot ceea ce implică colțul căsuței (veselă, haine, etc), jocuri de construcție cu
pise mici sau mari, fotografii, desene, imagini de persoane având diferite meserii, echipamentele
pentru jocurile în aer lier sau pentru cele creative, etc.
Scopul principal în dezvoltarea limbajului este de a-i ajuta pe copii să capete încredere în
ei pentru a vorbi într-o anumită situație.
Un joc pentru educarea limbajului la grupa mică ar putea fi GLASUL ANIMALELOR.
Scopul: - Exersarea pronunției corectă a sunetelor limbii române (consoanele: r,c, g, s,
ș, t, ț, z) aflate în diferite poziții ale cuvintelor (la început, la mijloc, la sfârșit);
- Dezoltarea auzului fonematic;
- Dezvoltarea capacității de a face legături simple între onomatopee, mișcare și
animalul respectiv.
Sarcina didactică: Recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor
corespunzătoare glasului acestora (a mișcărilor specifice – unde este cazul).
Regulile jocului: educatoarea va da pe rând copiilor câte un animal-jucărie și întreabă
”Cum face?”
- Copilul care primește jucăria imită glasul animalului respectiv;
- Ceilalți copii recunosc animalul și îl denumesc;
- La semnalul educatoarei, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcările specifice
acestuia.
Elementele de joc: surpriză, mânuirea materialului de pe masa educatoarei, răspuns în
cor, aplauze, ghicitori.
Material didactic: - animale-jucării, imagini cu animale (câine, pisică, șoricel, cal,
vacă, oaie, capră, gâină, cocoș, rață, gâscă, curca, albină, vrabier, etc);
- Măști sau ecusoane cu imaginea animalelor;
- Calculator
Desfășurarea jocului: se va amenaja ograda bunicilor cu animale-jucărie și vor fi
acoperite pentru a crea momentul surpriză la prezentarea lor. Copiii vor fi așezați pe lângă
ograda bunicilor (pe scăunele sau jos pe pernuțe). Educatoarea alege un animal-jucărie, o dă unui
copil și îl întreabă ”Cum face?”. Copilul numit va imita glasul animalului respectiv. Ceilalți copii
vor recunoaște și denumi animalul apoi vor imita glasul lui și vor executa mișcările specifice
acelui animal (unde este cazul).
Se va urmări o gradare a dificultăților de pronunțare a sunetelor (de la sunetele care se
pronunță mai ușor la cele care se pronunță mai greu). Se va urmări ca toți copiii să pronunțe
sunetele individual, apoi în grupuri mici sau cu toată grupa.
Varianta I: copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare sau audiată de la
calculator), apoi aleg de pe masă imaginea animalului al cărui glas l-au auzit și îl reproduc
individual sau în colectiv (după cerința educatoarei), recunosc și denumesc animalul. Se aplaudă
răspunsurile corecte.
Varianta II: copiii ascultă o ghicitoare, se duc la copilul care este mascat (sau are un
ecuson cu imaginea animalului) în animalul respectiv, imită glasul lui și efectuează mișcările
specifice (unde este cazul)

S-ar putea să vă placă și