SISTEMUL

UROGENITAL
STORCIAC ALEXANDRINA
 Sistemul urogenital include:
 Organele urinare
 Organele genitale masculine
 Organele genitale feminine
 Organele urinare şi organele genitale
îndeplinesc în organism funcţii diferite.

Organele urinare Organele genitale

asigură formarea şi (sau organele de
eliminarea urinei, reproducere) asigură
adică perpetuarea speciei şi
participă la excreţie. transmiterea la urmaşi
a caracterelor
ereditare.
 Studiul organelor urinare se face împreună
cu cele genitale din două considerente:
 Au o origine comună, în mezodermul
intermediar.
 Păstrează numeroase legături anatomice,
chiar şi după naştere: la bărbat uretra, iar la
femei vestibulul vaginal sunt comune celor
două grupe de organe şi servesc atât funcţiile
urinare, cât şi cele genitale
 Dezvoltarea organelor urinare
 Organele sistemului urinar se dezvoltă din
mezodermul intermediar sau nefrogen,
care în regiunea cervicală şi toracică
superioară este segmentat, formând
nefrotoamele, iar caudal este nesegmentat şi
alcătuieşte cordoanele nefrogene. În evoluţia
organelor urinare se disting etapele de:
pronefros, mezonefros şi metanefros, care
se înlocuiesc succesiv în ontogeneza omului.
 Organele genitale sunt
împărţite
de Nomina Anatomica în:
 Organe genitale interne
 Organe genitale externe
Diferenţierea organelor
genitale interne
Organele genitale masculine
 Interne sunt reprezentate de:
1. gonada masculină sau testicul;
2. calea spermatică (caile spermatice);
3. glandele anexe (prostata, veziculele
seminale, glandele bulbouretrale).
 Externe, formate din:
1. penis;
2. scrot sau bursele scrotale
Dezvoltarea organelor genitale
indiferente (interne)
Testiculul (testis, didymis, orchis) prezintă pe
marginea posterioară mediastinum testis, de la
care pornesc septe de țesut conjcunctiv, ce
separă parenchimul testicular în 250- 300
lobuli. În fiecare lobul sunt de la 1-4 tubi
seminiferi contorți, unde are loc
spermatogeneza. Tubii seminiferi contorți se
continuă cu tubii seminiferi rectilinii și rețeau
testiculară (rete testis).
Uretra masculină
 Gonada masculină, testiculul
Este situat în scrot. Poziţia scrotală este o
condiţie indispensabilă desfăşurării normale a
spermatogenezei, datorită temperaturii cu 2-
3 Cm mai scăzută decît temperatura corpului.
În ectopia abdominală şi criptorhidia
inghinală, cînd testiculul lipseşte din scrot,
spermatogeneza este inhibată din cauza
temperaturii mai ridicate, aceasta fiind o
cauză de sterilitate masculină.
 Calea spermatică
(calea de evacuare a spermei)
 Porţiunea intratesticulară (sau căile
spermatice intratesticulare):
1. tubii seminiferi drepţi, tubuli seminiferi recti,
2. reţeaua testiculară, rete testis.
 Glandele anexe a căii
spermatice
participă la formarea lichidului seminal.
 Prostata. Lichidul prostatic pe care-l secretă este
bogat în enzime proteolitice, acid citric, zinc,
prostaglandine.
 Veziculele seminale. Produsul lor de secreţie este
bogat în fructoză şi enzime, fructoza este un
substrat energetic important pentru mobilitatea
spermiilor.
 Glandele bulbouretrale. Produsul lor de secreţie
este un lichid vîscos, cu rol lubrifiant şi conţine
substanţe mucoase, galactozamină, acid sialic.
 Organele genitale feminine
 Interne sunt reprezentate de:
1. gonada feminină sau ovarul;
2. organele tractului genital feminin (trompele
uterine, uterul şi vagina);
 Externe reprezentate de:
1. vulvă (totalitatea organelor genitale externe);
2. glandele anexe (glandele vestibulare mari şi
mici).
Uretra feminină
 Gonada feminină, ovarul
Este singurul organ situat cu adevărat intraperitoneal, fiind
tapetat doar cu epiteliu unistratificat embrionar.
Ovarul constă din o zonă periferică – corticala ovariană,
şi o zonă centrală – medulara ovariană.
Corticala ovariană conţine foliculi ovarieni la diferite stadii
evolutive (folicul primar, – folicul secundar sau
vezicular, – folicul terţiar sau matur de Graaf). Tot în
corticală se mai găsesc corpii galbeni, ce se dezvoltă
într-un folicul ovarian matur după ce ovulaţia a avut loc,
precum şi corpi albicans.
Medulara conţine o mulţime de vase sangvine şi limfatice,
fibre nervoase
 Ciclul ovarian influienţează
ciclul menstrual.
Ciclul ovarian include modificările morfologice
din coricala ovarului matur cu o durată de 28
zile la om. În cadrul ciclului se disting două
faze:
• Faza foliculară (dezvoltarea şi maturizarea
unui folicul ovarian);
• Faza corpului galben.
Cele două faze sunt separate prin ovulaţie –
procesul de expulzie a ovocitului din foliculul
matur.
 Structura uterului
Peretele uterului constă din 3 tunici:
1. Tunica mucoasă sau endometrium (la
rândul său constă dintr-un strat superficial –
strat funcţional, şi unul profund – stratul
bazal),
2. Tunica musculară sau myometrium,
3. Tunica seroasă sau perimetrium.
 Ciclul menstrual
La femeia adultă mucoasa uterină sau endometrul suferă o serie
de modificări periodice, ciclice – ciclul menstrual.
Se admite, că durata medie a ciclului menstrual este de 28 zile (cu
variaţii între 21 – 35 zile).
1. Faza de descuamare (faza menstruală sau hemoragică)
cuprinde 3 – 5 zile. Stratul funcţional al mucoasei se elimină.
2. Faza de proliferare (postmenstruală) durează până la a 13-a –
15-a zi, se termină odată cu ovulaţia. În uter se restabileşte
stratul fucţional al mucoasei uterine din contul stratului bazal.
3. Faza de secreţie (premenstruală) durează din ziua a 15-a
până în ziua a 28-a. Tunica mucoasă a uterului se îngroaşă, se
pregăteşte pentu implantaţie
 Etapele de dezvoltare a
rinichiului
 Pronefrosul sau rinichiul
cefalic se formează la embrionul de 3
săp. şi există doar 40 – 50 ore.
 Mesonefrosul sau rinichiul
primar se formează caudal de rinichiul
cefalic, iar spre finele lunii a 2-a îşi
suspendă funcţia.
 Metanefrosul sau rinichiul
permanent începe să se formeze în
luna a 2-a de dezvoltare embrionară.
Rinichiul permanent se dezvoltă din
blastemul metanefrogen, grupat în jurul
mugurelui ureteral a canalului
mezonefral.
ANATOMIA APARATULUI URINAR LA COPIL

1) rinichiul
2) sistemul pielocaliceal;
3) ureter;
4) vezica urinară;
5) uretra
 Anatomia normală a rinichiului
organ pereche
situaţi retroperitoneal
dispuşi în zona lombară,
paravertebral
poziţie oblică de sus în jos şi
dinăuntru în afară
formă de boabă de fasole
Topografia
NN: polul inferior sub creasta iliacă
1an: polul inferior la creasta iliacă
2 ani: polul inferior deasupra crestei
iliace
copil mare –adult: T 11 -T12 şi L1 –L2
 • Rinichiul drept
este situat cu 1 –
2 cm mai jos
decât rinichiul
stâng
• Rinichiul stâng
are lungimea mai
mare şi grosimea
mai mică decât
rinichiul drept
 Anatomia normală a rinichiului
Dimensiunile rinichiului
Nou-născut = 4 -4,5 x 2,3-2,7 cm
Sub 5 ani = 8,5 x4,3 cm
5-7 лет = 9,5 х 4,3 cm
8-11 лет = 11,2 х 5,3 cm
12 -15 лет = 12,6 х 6-7,5 cm
Greutatea
NN =11--12g= 1/100 din greutate
1 an = 36--37 g =1/269 din greutate
15 ani = 105--120 g = 1/320 din greutate
Drew
Holloway
Pelvisul (bazinetele)
Ceo Of Ingoude
renale Ceo Of Ingoude
• la copil sub 1 anCompany
nu depășește 5 mm Company

copil peste 1 an nu depășește 8 mm (pielectazie)

 Anatomia normală a
rinichiului
Ureterele
Nou-născut = 5--7 cm,
traiect sinuos
2 ani = dublare la10--14
cm
adult = 27-30 cm
Vezica urinară: organ
abdominal pelvin
NN = 80 ml
1 an = 100 ml
2 ani =140 ml
3 ani =160 ml
adult = 300--400 ml
 Particularităţile anatomo-fiziologice ale rinichilor
copilului nou-născut.
-masa relative mare( in raport cu masa corpului) a rinichilor.
- mobilitate crescută a rinichilor
-rinichiul are structură lobulară până la 2-3 ani, corticala
subdezvoltată
-amplasarea rinichilor mai jos ca la maturi.
-dimensiuni mai mici ale ansei Henle.
-dezvoltarea slaba a suportului muscular si elastic .
-volum mic(40-100ml) si amplasarea mai superioara a vezicii
urinare.
-uretra relative larga si scurta la fetite.
-filtratiea glomerulara relative joasa.
-functiea de concentrare relative joasa.
Particularităţile anatomo-fiziologice ale rinichilor
copilului nou-născut

-predispunerea catre retentie a urinei .

-lipasa reflexului conditionat de mictiune.
-mictiuni dese involuntare
-ureterele lungi şi cu multe cuduri fiziologice
-vasele limfatice renale şi intestinale comunică, factor de
translocare a florei patogene intestin-rinichi
-capsula renală subţire
-vezica urinară dispusă mai sus, palpabilă
-componenta fiziologica a unei cantitati mici de proteina si
eritrocite in urina nou nascutului.
 Descensiunea
testiculului
 În lunile a 4-a –
5-a
testiculul se află în
fosa iliacă
 În lunile a 7-a –
8-a
testiculul trece
prin
canalul inghinal.
 Dezvoltarea
organelor genitale
externe
 Etapa indiferentă
1. tuberculul genital
2. pliurile genitale
3. eminențele genitale
 Etapa de diferenciere
1. Corpii cavernoşi ai
penisului / clitorisul
2. Corpul spongios al
penisului / labiile pudente
mici
3. Scrotul / labiile
pudente
mari
 Organele urinare
cuprind:
 Organele
uropoetice – rinichii
 Căile urinare
a) calice mici, mari,
bazinet renal
b) uretere
c) vezica urinară
d) uretra
 Anatomia funcțională a rinichiului
 Structura internă a rinichiului:
a. panrenchim;
b. sinus renal.
• Parenchimul renal:
- substanță corticală;
- substanță medulară;
• Sinusul renal reprezintă o excavație
formată în interiorul rinichiului, unde
găsim vase, nervi, țesut adipos și
căile
excretoare ale rinichiului: calice mici;
calice mari; pelvis renal
 Formarea urinei
Formarea urinei se face în două faze:
1. La început se realizează un ultrafiltru din
plazma sangvină, urina primară. Cantitatea
urinei primare este se aprox. 150 litri / 24
ore.
2. Apoi, unele substanţe (în principal, glucoza
şi apa) sunt reabsorbite în sînge, realizînduse astfel
urina secundară. Cantitatea urinei
secundare este de 1,0 – 1,5 litri / 24 ore.
 Nefronul – unitatea
morfuncţională a rinichiului
1. Corpusculul renal Malpighi
format din:
 glomerul (ghem de capilare
interpus între două arteriole),
 capsula Bowman.
2. Tubul renal (urinifer) format din
trei segmente:
 segmentul proximal – tubul
contort de ord. I (proximal),
 segment intermediar – ansa
Henle,
 segment distal – tubul contort
de ord. II (distal).
Tubul contort distal se continuă cu un
tub drept – tubul colector, care nu
mai face parte din nefron.
 Structurile producătoare de
urină
 La nivelul corpusculului
renal
are loc formarea urinei
primare (prin ultrafiltrarea
plazmei sanguine).
 La nivelul tubului renal are
loc formarea urinei
secundare (prin reabsorbţie
şi secreţie).
Tubul colector nu mai ia
parte
la formarea urinei, dar
serveşte pentru scurgerea ei
în căile urinare (excretoare).
 Perineul
Regiunea perineală sau perineul în sens
larg, anatomic, este constituit de
totalitatea
părţilor moi care închid în jos excavaţia
pelviană. Perineul cuprinde fascii, muşchi,
vase şi nervi proprii, şi este străbătut de
conducte aparţinând aparatelor
urogenital
şi digestiv.
Datorită faptului că regiunii perineale îi
şunt
anexate organele genitale externe, este
necesar să o descriem separat la bărbat
şi
la femeie
 Formă şi situaţie. La suprafaţa
exterioară a corpului, forma perineului
diferă după atitudinea subiectului pe
care îl examinăm. La subiectul cu
coapsele apropiate, în adductie,
perineul se prezintă sub forma unui
şanţ, situate adânc între feţele mediale
ale celor două coapse şi întins de la
coccige la simfiza pubiană.
In clinostatism, având coapsele în
abducţie şi flexate pe abdomen, şanţul
de mai sus se deschide şi regiunea
perineală se prezintă sub forma unui
romb cu axul mare orientat sagital. In
acest caz vom putea palpa cu uşurinţă
reperele care servesc la delimitarea
perineului.
 Limite. La suprafaţa
corpului,
rombul perineal prezintă
patru
unghiuri, patru margini şi
două axe.
Unghiurile sunt: unul
anterior
format de simfiza pubiană;
altul posterior marcat de
gropiţa coccigiană, la
nivelul
căreia se poate palpa vârful
coccigelui; două laterale
date
de tuberozităţile ischiadice.
Marginile sunt: două anterioare
(dreaptă şi stângă)
reprezentate
de şanţurile genito-femurale
respective; două posterioare
date de marginile inferioare ale
muşchilor glutei mari.
Axele sunt: axa mare, orientată
în sens medio-sagital, uneşte
simfiza pubiană cu vârful
coccigelui; axa mica are o
direcţie transversală şi uneşte
cele două tuberozităţi
ischiadice
 Glanda mamară
Glandele mamare (mamma; sinonim pentru glanda mamară) este un organ
glandular pereche care produce lapte la femei după naștere, la bărbați
rămâne subdezvoltat și nu funcționează. Glandele mamare secretă secreția
glandei mamare - laptele matern - hrana naturală a sugarilor în perioada
inițială postpartum.

Glanda mamară în afara perioadei de lactație are un diametru mediu de 10-12

cm, în grosime de 2-3 cm. Greutatea glandei la fete variază de la 150-200 g,
în timpul lactației 300-900 g. La majoritatea tinerilor femei sanatoase, glanda
mamara este elastica si are forma unei emisfere.