Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului

An universitar 2023 – 2024

Curs
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ – ANUL I
Continuitate și discontinuitate în evoluția fenomenului arhitectural (1) –
Antichitatea și Evul mediu

Tematica lucrării de degrevare și de examen

N. B.
La lucrarea de degrevare vor fi abordate subiecte selectate exclusiv din preistorie și din antichitate,
inclusiv arhitectura paleocreștină – cu excepția cazului în care, din motive obiective, activitatea de la
cursuri nu s-a desfășurat în ritmul necesar în acest scop. În această ultimă situație anunțul distinct privind
subiectele lucrării de degrevare și / sau subiectele de examen va fi actualizat.

PREISTORIE

I. Organizarea spațiului
Paleolitic
- principiul zonificării funcționale
Neolitic
- locuința de tip megaron, inclusiv în calitate de
precursor al spațiului cu ax longitudinal de compoziție;
- locuința de tip tholos, inclusiv în calitate de
precursor al spațiului cu ax vertical de compoziție (numit și „spațiu central / spațiu de tip central”);
- cele trei criterii principale de diferențiere așezare urbană – așezare rurală: ocupația predominantă a
locuitorilor, dimensiunea așezării, modul de ocupare a terenului;
- criteriul derivat de diferențiere așezare urbană – așezare rurală care
se referă la latura „estetică”;
- arhitectura civilizațiilor megalitice: menhir, dolmen, cromlech – principii de compoziție precum
ritm, paralelism, centru și periferie, dar și sistemul trilitic

ANTICHITATE

II. Înțelegerea spațiului

Culturile din Marea Egee, inclusiv cultura minoică
- factori care au determinat anumite caracteristici ale fenomenului urbanistic și arhitectural – de la
protecția naturală față de inamici (externi) oferită de localizarea pe o insulă și adaptarea la relieful
accidentat, la eliminarea tensiunilor interne (între orașele – stat cretane) precum și la organizarea
socială înclinată mai degrabă spre democrație decît spre un sistem totalitar,
- caracteristici esențiale ale orașului – în relație cu factorii menționați anterior;
- locuința și principiul „unitate în diversitate”,
- locuința și palatul – din perspectiva relației cu orașul, a relației cu natura, dar și cu înțelegerea
superioară a conceptului de „confort”
Cultura aheeană (miceniană)
- zidăria ciclopică: materiale și tehnici de construcție și (alte) cunoștințe avansate de statică;
- integrarea principiilor specifice arhitecturii militare cu cele specifice arhitecturii cu caracter de
reprezentare: cetatea ca amplasare, acces, organizare interioară, precum și sala tronului (din palatul
aheean) ca ultimă redută, dar și ca rezultat al unui proces de înnobilare a locuinței neolitice
(comune) de tip megaron;
- arhitectura funerară aheeană, de la Cercul mormintelor la mormîntul individual de tip tumulus ca
rezultat al unui proces de înnobilare a locuinței neolitice (comune) de tip tholos și
cupola falsă a spațiului de ritual funerar
Grecia antică
- istorie („pură”) și istoria artei și arhitecturii;
- principiul unitate în diversitate la scara întregului fenomen urbanistic, de la schema unică
(componente și relații) la cele patru tipuri de oraș practicate (orașul apărut și dezvoltat în mod
spontan și cele trei subtipuri de orașe pe bază de plan prestabilit și anume orașul – colonie, orașul
hippodamic și orașul elenistic), cu similitudini și diferențe, incluzînd modurile în care orașul
hippodamic aplică principiul zonificării funcționale;
- agora și funcțiunile acesteia;
- clădiri publice laice – administrative și de socializare (și, eventual, pentru comerț) precum
buleuterionul, pritaneionul și stoa;
- clădiri publice religioase subordonate – teatrul și stadionul – și
relația dintre arhitectură și natură;
- principiul unitate în diversitate la scara obiectului de arhitectură: locuința, de la schema funcțională
unică la factori externi și interni (ei) de asigurarea a varietății în materializare;
- templul, geneză – incluzînd conceptul de „ordin de arhitectură”, precum și constituirea celor trei
ordine de arhitectă create în Grecia antică (doric, ionic și corintic) – tipuri de bază (megaron, tholos,
compus), clasificarea în funcție de colonadă (pteroma) și corecții optice;
- principiul unitate în diversitate la scara ansamblului de arhitectură: acropola
(studiu de caz: acropola din orașul Atena)
III. Controlarea spațiului
Cultura etruscă
- factori care au determinat anumite caracteristici ale fenomenului arhitectural și urbanistic: viziunea
asupra existenței (ulterioară morții) și relația dintre produsele activității umane și creațiile naturii;
- arhitectură funerară și necropola versus locuință și oraș în calitate de produse ale activității umane;
- orașul ca produs al activității umane – diferit de elementele naturale, nu însă și opus lor;
- locuința și simetria formulată nu doar în termeni geometrici;
- adaptarea templului de tip megaron specific Greciei antice la necesitățile etrusce;
- elemente de acoperire curbe executate din zidărie de piatră sau de cărămidă, corecte static
Roma antică
- de la orașul etrusc (caracteristici) la o modalitate de definire exactă a spațiului și deci de înțelegere
a acestuia (prin raportarea la un sistem de sisteme de axe de referință) – înțelegere a spațiului care
permite (deci) orientarea facilă în spațiu și (deci) controlarea spațiului; sistemul de sisteme de axe
de referință;
- strada (principală) ca axă de referință și deci ca instrument de control (în sens de înțelegere) al
spațiului;
- originea sistemului de axe de referință (principal) la scară urbană: forul;
- forul – geneză, evoluție și (prin urmare) tipuri;
- templul principal ca element dominant (și deci ca instrument de control) al forului;
- (alte) tipuri de temple, între reperul urban și monumentalitatea spațiului interior –
temple de tip tholos și temple de tip compus;
- utilizarea ordinelor de arhitectură, acoperirile curbe și monumentalitatea;
- programe de arhitectură publice laice: bazilica (laică), tipuri de clădiri comerciale și rețeaua
specifică (magazinul universal, depozitul – horreum și arterele comerciale), edificii de loisir:
teatrul, amfiteatrul – și al patrulea ordin de arhitectură (cel compozit) – termele și sistemul
hipocaust;
- principalul program de arhitectură privată: locuința, de la imobilul de raport, prin locuința de tip
domus cu atrium și locuința de tip domus cu atrium și peristil la palatul imperial și la vilă;
- arhitectura și componentele artistice: cele trei tipuri de relații posibile;
- atitudine analitică (Grecia antică) versus atitudine sintetică și
necesarul de arhitectură monumentală versus materiale și tehnici de construcție
IV. Reprezentarea spațiului (1)
Arhitectura paleocreștină
- prototipul bisericii paleocreștine, bazilica laică și spațiul cu ax longitudinal de compoziție;
- baptisteriul și spațiul cu ax vertical de compoziție;
- alte componente ale ansamblului paleocreștin: curtea interioară și turnul clopotniță
 EVUL MEDIU

V. Reprezentarea spațiului (2)

Bizanț
- materiale de construcție uzuale puse în operă în mod neobișnuit: zidăria de cărămidă și zidăria
mixtă ca sursă directă de calități estetice;
- adaptarea locuinței urbane la noul context economic și urbanistic și excepția de la necesitatea de
adaptare: palatul;
- experimentele cu spațiul interior al bisericii și cele opt tipuri de biserici: biserica sală, bazilica,
bazilica cu cupolă, biserica în cruce, biserica cu planul în cruce greacă înscrisă, biserica cu plan
trilobat, biserica cu spațiu central, biserica de tip compus;
- biserica în calitate de clădire cu statut dublu;
- rolul materialelor de construcție aparente și a diverselor tehnici de finisare în exprimarea acestui
statut dublu

Evul Mediu în Europa Centrală și Occidentală

- arhitectura cu caracter militar: componente, sisteme defensive urbane, cetatea, castelul și
locuința-turn;
- locuința urbană uzuală și materialul de construcție: structura Fachwerk versus zidăria de cărămidă
sau de piatră;
- programe de arhitectură publice și imaginea urbană: primăria și hala de breaslă;
- bazilica Evului Mediu timpuriu;
- școlile regionale ale arhitecturii romanice: elementele de tip numitor comun – volumul în cascadă,
cornișa continuă, evidentă și evidențiată după caz, portalul telescopic, ferestrele bi- și trifore, ceea
ce le generează – structura de rezistență bazată pe pereți de fațadă portanți, și care dintre acestea se
mențin în arhitectura gotică – portalul telescopic și ferestrele bi- și trifore;
- evoluția bisericii de la romanic la gotic: factori determinanți și soluții de eliminare a riscurilor și
pericolelor de diverse naturi, precum și de obținere a spațiului interior elocvent din punct de vedere
religios versus modalități de acoperire a navei centrale: șarpantă aparentă, planșeu casetat, boltă
semicilindrică, arce dublou și bolți semicilindrice, boltă în arc frînt, arce dublou cu bolți în arc frînt,
arce dublou și bolți dispuse transversal pe axul longitudinal de compoziție, arce dublou și cupole,
arce dublou și bolți de intersecție, arce dublou și bolți de intersecție cu nervuri, precum și
transformarea părții portante din structura de rezistență romanică, bazată pe pereți portanți de
fațadă, în partea portantă a sistemului ogival, parte portantă formată din arce butante, culee și
pinacluri;
- evoluția bisericii în goticul tîrziu și biserica în calitate de clădire cu dublu statut (precum cea
bizantină): „filierele” franceză – abordarea bisericii–sală, germană – biserica – hală, engleză –
nervura decorativă;
- relația dintre arhitectură și componentele artistice – în special sculpturile – în romanic și în gotic;
- similitudini și diferențe între arhitectura religioasă romanică și cea gotică

prof. dr. habil. arh. Hanna Derer 02 octombrie 2023