Geografie Economica Mondiala Onetiu

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Prof. univ.dr. Silviu Neguţ Lector univ. dr. Anda Nicoleta Oneţiu
GEOGRAFIE ECONOMICĂ MONDIALĂ

- Manual de studiu individual -
1
2
Profesor univ.dr.Silviu Neguţ Lector univ. dr. Anda Nicoleta Oneţiu
GEOGRAFIE
ECONOMICĂ MONDIALĂ
- Manual de studiu individual –
3
4
CUPRINS
INTRODUCERE . ......................................................................................................................................................................7
Modulul I
Resursele Terrei (Naturale şi Umane)
Unitatea de învăţare 1
Resursele naturale
1.1. Introducere . ............................................................................................................................................ 10

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare– timp alocat .....................................................................................10
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare .................................................................................................................. 11
1.3.1. Resursele naturale .........................................................................................................................................................11
1.3.2. Clasificarea resurselor .......................................................................................................................... 11
1.3.3. Resursele Oceanului Planetar ...................................................................................................................................11
1.4. Îndrumător pentru autoverificare .......................................................................................................................... 12
Resursele umane
2.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 14

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat. ........................................................................... 14
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................................................. 15
2.3.1. Evoluţia numerică a populaţiei Terrei ................................................................................................ 15
2.3.2. Repartiţia geografică a populaţiei Terrei. ................................................................................. ….15
2.3.3. Dinamica populaţiei ........................................................................................................................... 16
2.3.4. Structura populaţiei ..................................................................................................................................................... 16
2.3.5. Urbanizarea ...................................................................................................................................16
2.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................................... 16
Cărbunii
3.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 19

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................................................................ 19
3.3.1. Rezervele mondiale de cărbuni şi repartiţia lor geografică .............................................................. .20
3.3.2. Repartiţia geografică a producţiei carbonifere ................................................................................................. .21
3.4. Îndrumător pentru autoverificare . ....................................................................................................................... .22
Petrolul
4.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 24

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................................................... 24
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare . ............................................................................................................................ 25
4.3.1. Rezervele mondiale de petrol şi repartiţia lor geografică ...............................................................25
4.3.2. Repartiţia geografică a exploatărilor petroliere................................................................................ 26
4.4. Îndrumător pentru autoverificare . ........................................................................................................................ 26
Industria energiei electrice
5.1. Introducere ............................................................................................................................................................ 29

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat . .................................................................................. 29
5.3. Conţinutul unităţii de învăţare . ........................................................................................................................... 30
5.3.1. Structura producţiei de energie electrică ........................................................................................... 30
5.3.2. Repartiţia geografică a producţiei de energie electrică. ..................................................................... 31
5
Minereurile feroase şi neferoase
6.1. Introducere ............................................................................................................................................................ 34

6.3.1. Minereurile feroase ............................................................................................................................ 35
6.3.2. Minereurile neferoase ....................................................................................................................36
Modulul II
Fondul forestier şi funciar (Pădurile şi Agricultura)
Pădurile
7.1 Introducere ............................................................................................................................................................. 39

7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat .................................................................... 39
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare .. ............................................................................................................................ 40
7.3.1. Clasificarea pădurilor ................................................................................................................................ 40
7.3.2. Repartiţia geografică a fondului forestier mondial ................................................................................ 41
Agricultura
8.1. Introducere .. .......................................................................................................................................................................... .44

8.3.1. Fondul funciar şi resursele de sol, modul de utilizare a terenurilor, ................................................... 45
8.3.2. Resurse agroalimentare specifice şi creşterea animalelor . .......................................................................45
8.3.3. Regiunile agrogeografice ale Terrei ........................................................................................................ 46
Modulul III
Sectorul terţiar (Turismul şi Transporturile)
Transporturile
9.1. Introducere . .......................................................................................................................................... .48

9.3. Conţinutul unităţii de învăţare . ............................................................................................................................ 49
9.3.1. Transporturile feroviare ............................................................................................................................ 49
9.3.2. Transporturile rutiere ................................................................................................................................ 49
9.3.3. Transporturile maritime ........................................................................................................................... .50
9.3.4. Transporturile aeriene ............................................................................................................................................... 50
Marile zone turistice ale Europei
10.1. Introducere .......................................................................................................................................................... 53

10.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ................................................................... 53
10.3 Conţinutul unităţii de învăţare . ............................................................................................................... 54
10.3.1. Marile zone turistice ale Europei ............................................................................................ 54
10.3.2. Marile zone turistice ale României................................................................................................... 55
10.4. Îndrumător pentru autoverificare . ................................................................................................................................... 56
6
INTRODUCERE
Disciplina Geografie Economică Mondială este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul

disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca urmare a faptului că una dintre cele mai pregnante
tendinţe din domeniul economic o reprezintă internaţionalizarea şi globalizarea. Deşi această tendinţă
este o componentă a evoluţiei istorice a societăţii umane, începută cu expansiunea comerţului mondial,
se poate argumenta că geografia economică mondială reprezintă o reală componentă a mediului de
afaceri contemporan, deoarece ultimele decenii s-au caracterizat prin extinderea afacerilor la nivel
planetar şi intensificarea celor existente, apariţia unor modificări spectaculoase în ierarhizarea
puterilor economice, realizate în funcţie de abordarea relaţiei naţional – internaţional.
Geografia economică studiază relaţiile dintre societate şi mediul natural, în dinamica lor
actuală, modul în care resursele naturale şi cele umane ale Terrei sunt valorificate şi gestionate.
Această ştiinţă analizează şi interpretează importanţa condiţiilor şi resurselor naturale în dezvoltarea
economică a unui teritoriu, a legităţilor care stau la baza încadrării în spaţiul geografic dat, a
obiectivelor şi activităţilor economice, a legăturilor de producţie stabilite în teritoriu, precum şi
posibilităţile de dezvoltare viitoare a unei regiuni, zone sau ţări.
Având în vedere angrenarea unui număr tot mai mare de agenţi economici în economia mondială
şi în acţiuni de cooperare internaţională, pe baza unor criterii şi principii moderne, cu parteneri din
diverse medii economice, aceste cunoştinţe sunt absolut necesare în exercitarea profesiei de
economist.
Obiectivele cursului
Cursul preia în prima sa parte, cele mai importante idei oferite de ştiinţa economică aplicată în
acest domeniu. Specificul fenomenului geoeconomic şi al economiei mondiale pe care a modelat-o
imprimă geografiei economice mondiale o serie de particularităţi. Sunt prezentate resursele naturale,
resursele umane, fondul forestier, agricultura mondială, transporturile şi principalele zone turistice ale
Europei.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale i

specifice:
1.Cunoaştere şi înţelegere(cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)
 identificarea de termeni, relaţii, procese, perceperea unor relaţii şi conexiuni
în cadrul disciplinelor economice;
 utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul geografiei
economice mondiale;
 definirea / nominalizarea de concepte ce apar în cadrul geografiei economice
mondiale;
 capacitatea de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul activităţii în
geografia economică mondială.
2.Explicare şi interpretare(explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum şi
a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 generalizarea, particularizarea, integrarea unor domenii economice în cadrul
geografiei economice mondiale;
 realizarea de conexiuni între elementele funcţiilor geografiei economice
mondiale;
 argumentarea unor enunţuri în faţa partenerilor de afaceri, angajaţilor;
 capacitatea de organizare şi planificare a activităţii din economia mondială;
7
 capacitatea de analiză şi sinteză în procesul de luare a deciziilor.
3. Instrumental-aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare)
 relaţionări între elementele ce caracterizează activităţile din geografia
economică mondială;
 descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul
activităţii din geografia economică mondială;
 capacitatea de a transpune în practică cunoştinţele dobândite în cadrul
cursului;
 abilităţi de cercetare, creativitate în domeniul geografiei economice
mondiale;
 capacitatea de a concepe proiecte şi de a le derula în activităţi de geografie
economică mondială;
 capacitatea de a soluţiona litigii apărute în activităţile desfăşurate în cadrul
economiei mondiale.
4.Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific /
cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de
valori culturale, morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile
ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea
în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la
propria dezvoltare profesională ).
 reacţia pozitivă la sugestii, cerinţe, sarcini didactice, satisfacţia de a
răspunde la întrebările clienţilor;
 implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina „Geografie
Economică Mondială”;
 acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, conform
legislaţiei în vigoare;
 capacitatea de a avea un comportament etic în faţa partenerilor de afaceri,
angajaţilor;
 capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor;
 abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea cursului
sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor
pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. Activităţile tutoriale se pot
desfăşura după următorul plan tematic, conform programului fiecărei grupe:
1. Resursele Terrei(1 oră)

2. Fondul forestier şi fondul funciar(1 oră)
3. Sectorul terţiar (1 oră)
Structura cursului
Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. Resursele naturale (2ore)

Unitatea de învăţare 2. Resursele umane (2ore)
Unitatea de învăţare 3. Cărbunii (2ore)
Unitatea de învăţare 4. Petrolul (4ore)
8
Unitatea de învăţare 5. Industria energiei electrice (4ore)
Unitatea de învăţare 6. Minereurile feroase şi neferoase (4ore)
Unitatea de învăţare 7. Pădurile (4ore)
Unitatea de învăţare 8. Agricultura (2ore)
Unitatea de învăţare 9. Transporturile (2ore)
Unitatea de învăţare 10. Turismul în Europa (2ore)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea
următoarele subiecte:
1. Resursele Terrei ( Naturale şi Umane)(2 ore)
2. Fondul forestier şi funciar (Pădurile şi Agricultura) (2 ore)
3. Sectorul terţiar (Turismul şi Transporturile) (2 ore)
Bibliografie obligatorie:
Neguţ S, Vlăsceanu Gh., Bran F., Popescu C., Vlad B.L., Neacşu C. M., Geografie Economică
Mondială, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008.
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile i subiecte în extenso, ţinându-se
cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
9
Modulul I Resursele Terrei ( Naturale şi Umane)
Resursele naturale
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Resursele naturale
1.3.2. Clasificarea resurselor naturale
1.3.3. Resursele Oceanului Planetar
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Între oameni şi componentele mediului natural există relaţii

complexe care, se manifestă prin valorificarea resurselor naturale
ale biosferei, hidrosferei, scoarţei terestre sau litosferei. Geografia
resurselor naturale ia în considerare relaţiile de cauzalitate, analizând
relaţia dintre cerinţa socială şi prelevarea de resurse dintre mediul
natural, evaluarea cantitativă şi calitativă a acestor prelevări,
consecinţele acestora şi stabilirea normelor pentru gestionarea lor.
Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea resurselor naturale;
– cunoașterea relaţiilor existenţiale dintre om şi componentele
mediului natural;
– diferenţierea resurselor naturale în funcţie de mediul de
provenienţă;
– cunoașterea caracteristicilor de care dispun principalele
resurse naturale;
– clasificarea resurselor naturale;
10
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească resursele naturale;

– studenţii vor cunoaşte relaţiile existenţiale dintre om şi
componentele mediului natural;
– studenţii vor putea să diferenţieze resursele naturale în
funcţie de mediul de provenienţă;
– studenţii vor cunoaşte caracteristicile resurselor naturale;
– studenţii vor clasifica resursele naturale.
Timpul alocat unităţii de învăţare:
Pentru unitatea de învăţare - Resursele naturale - timpul alocat

este de 2 ore.
1.3.1. Resursele naturale: Resursele desemnează ansamblul mijloacelor naturale de care poate
dispune o
colectivitate, sau, cu alte cuvinte, o entitate pe plan energetic necesară omului pentru cerinţele sale fiziologice,
în schimb, bogăţiile constituie tot ceea ce poate satisface o nevoie şi în special bunurile care pot fi obiect de
proprietate şi au o valoare.
1.3.2. Clasificarea resurselor naturale: Resursele şi bogăţiile epuizabile s-au format, după
cum bine este cunoscut, în timpuri geologice şi nu pot fi reînnoite la scară istorică. Această
categorie cuprinde, printre altele, minereurile feroase şi neferoase, metalele rare, mineralele
nemetalice (sare, gips, fluor), rocile de construcţie (granit, bazalt, nisip) şi combustibilii minerali
fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), foarte utilizate în economia mondială, în interiorul acestei
categorii trebuie avute în vedere problemele rezervelor, ale gestionării efective şi chiar
posibilităţile de reciclare a unora dintre ele. Evaluarea rezervelor rămâne, încă, dependentă de
multe criterii, unele de ordin geologic (rezerve identificate şi măsurate mai mult sau mai puţin
precis, rezerve probabile), altele de ordin tehnic şi economic, legate de nivelul economic al
diferitelor ţări, de zestrea tehnologică a acestora.
În schimb, rezervele şi bogăţiile inepuizabile între care radiaţia solară şi apele oceanice -
există independent de acţiunea umană şi nu pot fi modificate de aceasta. Totuşi, în cazul altor resurse
considerate inepuizabile, lucrurile nu stau chiar aşa. De pildă, cazul apelor dulci: acestea pot fi
pompate, deviate sau stocate în diverse scopuri, pot fi alterate prin poluare. Rezultă că nu întotdeauna
logica economică se află pe aceleaşi coordonate cu logica ecologică.
1.3.3. Resursele Oceanului Planetar:Oceanul Planetar reprezintă o sursă de energie inepuizabilă
prin: maree, curenţi marini, valuri, diferenţele de temperatură ale straturilor de apă marină şi hidrogen.
Resursele minerale dizolvate în apa de mare constituie importante resurse: prin aproape cele 60 de
elemente dintre care în proporţii mai importante sunt: clorura de sodiu, bromul.
11
Alte resurse sunt: cele biologice, cele vegetale precum algele verzi, brune, roşii.
1.4.Îndrumar pentru autoverificare
Concepte şi termeni de reţinut
 resurse naturale;
 echilibre planetare;
 bogăţii epuizabile ;
 bogăţii inepuizabile;
 componentele mediului natural;
 resursele oceanului planetar;
 energie epuizabilă;
 energie inepuizabilă.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Definiţi resursele naturale.

2. Descrieţi relaţiile existenţiale dintre om şi componentele mediului natural.
3. Ce diferenţe prezintă resursele naturale în funcţie de mediul de provenienţă?
4. Prezentaţi caracteristicile resurselor naturale.
5. Clasificaţi resursele naturale.
12
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Oceanul reprezintă o sursă de energie :

a) epuizabilă
b) inepuizabilă
2. Hidrogenul este o sursă de energie folosită deja în:

a) SUA şi Japonia
b) China şi Rusia
3.Biosfera este învelişul de cea mai mare complexitate şi o mare sensibilitate privind
dezechilibrele produse de activităţile umane.
a) adevărat
b) fals
4. Energia solară şi energia eoliană, reprezintă surse de energie:

a) inepuizabilă
b) epuizabilă
5. Consumul de resurse creşte proporţional cu creşterea numărului de locuitori ai planetei.

a) adevărat
b) fals
Brown L., Depăşind resursele Planetei, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005;

Erdeli G., Braghină C., Frăsineanu D., Geografie economică mondială, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2000;
Negoescu B., Vlăsceanu Gh., Geografie economică, Resursele Terrei, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2001;
Neguţ S., Vlăsceanu Gh., Bran F., Popescu C., Vlad B. L., Neacşu C., Geografie Economică
13
Resursele umane ale Terrei
2.1. Introducere
2.3.1. Evoluţia numerică a populaţiei Terrei
2.3.2. Repartiţia geografică a populaţiei Terrei
2.3.3. Dinamica populaţiei
2.3.4. Structura populaţiei
2.3.5. Urbanizarea
2.1. Introducere
Populaţia umană reprezintă colectivitatea persoanelor fizice care
locuiesc pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă de timp, iar
resursele umane constituie totalitatea populaţiei, la un moment dat,
care poate presta o activitate social-economică.
În absenţa resurselor umane valorificarea resurselor naturale şi
procesele economice sunt practic imposibile. Primează resursele
umane faţă de cele naturale în procesul de apariţie şi dezvoltare a
civilizaţiei pe planeta noastră.
– cunoașterea modului în care a evoluat numărului populaţiei

pe Terra;
– exemplificarea criteriilor conform cărora poate fii repartizată
geografic populaţia pe Terra;
– prezentarea regiunilor cu densitate ridicată şi scăzută;
– analiza populaţiei conform structurii rasiale;
– definirea urbanizării.
14
– studenţii vor putea explice modul în care a evoluat

populaţia pe Terra;
– studenţii vor putea să exemplifice criteriile conform cărora
poate fii repartizată geografic populaţia pe Terra;
– studenţii vor putea să exemplifice cel puţin trei regiuni cu
densitate ridicată şi trei regiuni cu densitate scăzută a
populaţiei pe Glob;
– studenţii vor putea să analizeze populaţia conform
structurii rasiale;
– studenţii vor defini urbanizarea.
Pentru unitatea de învăţare Resursele umane - timpul alocat

este de 2 ore.
2.3.1. Evoluţia numerică a populaţiei Terrei

• neolitic – 15 milioane,
• antichitate 200 – 400 milioane,
• mijlocul secolului al XVII-lea aproximativ 550 mil,
1820 – 1 miliard, 1927 – 2 miliarde, 1960 – 3 miliarde, 1974 – 4 miliarde, 1987 – 5 miliarde,1999 – 6
miliarde= reducere progresivă a perioadei de timp pentru cre terea 2009 – 6,79 miliarde, în prezent
depăşeşte 7 miliarde de locuitori.
2.3.2. Repartiţia geografică a populaţiei:

• Influenţată de caracteristicile fizico geografice (relief, hidrografie, resurse umane), nivelul de
dezvoltare social-economică, condiţiile istorice, caracteristicile demografice.
Cele mai populate state ale lumii la nivelul anului 2009:
• China, India, S.U.A, Indonezia, Brazilia, Pakistan, Bangladesh, Rusia, Nigeria, Japonia,
Mexic.
Densitatea exprimă raportul dintre numărul de locuitorilor unui teritoriu la un moment dat şi suprafaţa
teritoriului.
15
2.3.3. Dinamica populaţiei:
Elementele esenţiale ale creşterii demografice sunt:
- reducerea mortalităţii,
- îmbunătăţirea condiţiilor medico-sanitare,
- ridicarea nivelului de trai în vederea unui spor natural mai ridicat.
Mobilitatea teritorială a populaţiei:
• Cele mai vechi migraţii au fost cele ale populaţiilor indo-europene, cele din perioada marilor
descoperiri geografice, drept urmare a rezultat ―africanizarea Americii‖ şi ―europenizarea‖
Terrei.
Migraţiile
• În prezent migraţiile au caracter individual şi intracontinental.
2.3.4. Structura populaţiei:
• Din punct de vedere al structurii populaţiei există mai multe criterii: etnic, rasial, lingvistic,
vârstă, sexe.
2.3.5. Urbanizarea
• Urbanizarea s-a produs neuniform:
• Explozia urbană s-a produs în cea de-a doua jumătate a sec XX-lea ca urmare a creşterii
demografice i industrializării.
Oraşul:
Constituie o concentrare de populaţie, construcţii, dotări, infrastructură, varietăţi de funcţii.
Megalopolisul
• concentrare urbană imensă cu mari poli de atracţie:
- BOSWASH (140,000 km² aproximativ 50 mil loc) – cel mai întins ca suprafaţă;
- TOKAIDO (70,000 km² aproximativ 70 mil loc) – cel mai populat.
2.4. Îndrumar pentru autoverificare

 resursele umane;
 evoluţie numerică;
 dinamica populaţiei;
 densitate scăzută/ridicată;
 mobilitatea populaţiei;
 structura rasială, etnică, lingvistică;
 urbanizare;
 megalopolis.
1. Explicaţi modul în care a evoluat populaţia pe Terra.

2. Exemplificaţi criteriile conform cărora poate fii repartizată geografic populaţia pe Terra.
3. Exemplificaţi cel puţin trei regiuni cu densitatea populaţiei ridicată/scăzută pe Terra.
4. Cum poate fii structurată populaţia pe Glob?
5. Definţi urbanizarea?
16
1. Prima explozie demografică a avut loc:

a. în a doua jumatate a secolului al - XVIII-lea
b. la începutul secolului al XIX-lea
c. după anul 1945
2. Conceptul de dinamică reprezintă:

a. procesul general de schimbare a numărului populaţiei
b. indice al natalităţii, mortalităţii, sporului natural
c. schimbarea numărului populaţiei datorită factorilor
naturali
3. Cei mai mici indici ai natalităţii sunt în:

a. Europa şi America de Nord
b. Africa şi Asia
c. Australia şi Oceania
4. Cele mai mari valori ale mortalităţii infantile se înregistrează în:

a. Nigeria, Sudan, Mauritania
b. Mali, Mozambic, Malawi
c. Algeria, Kenya, Mali
5. Prima explozie demografică a avut loc:

a. în a doua jumătate a secolului al - XVIII-lea
b. la începutul secolului al XIX-lea
c. după anul 1945
17
Bucureşti, 2001;
18
3. Cărbunii
3.1. Introducere
3.3.1. Rezervele mondiale de cărbuni şi repartiţia lor geografică
3.3.2. Repartiţia geografică a producţiei carbonifere
3.1. Introducere
Cărbunii reprezintă una dintre cele mai importante

substanţe minerale utile. Se remarcă între combustibilii minerali,
prin volumul mare al rezervelor sigure, vechimea exploatării şi
utilizările variate, fiind nu numai o valoroasă sursă de energie
primară, ci şi materie primă pentru industria chimică.
Cunoscuţi din antichitate au fost folosiţi începând cu revoluţia
industrială din secolul al XVIII-lea, în Marea Britanie, Belgia,
Germania, Rusia, SUA.
Importanţa economică a cărbunilor s-a menţinut până în zilele
noastre, producţia crescând cantitativ, dar scăzând ca pondere în
balanţa energetică datorită utilizării şi altor surse de energie primară.

– clasificarea cărbunilor în funcţie de nivelul de carbonizare.
– justificarea importanţei pe care o au cărbunii în economie;
– cunoaşterea repartiţiei geografice a rezervelor de cărbuni;
– enumerarea primelor cinci producătoare de cărbuni la nivel
mondial;
– localizarea pe hartă a principalelor state producătoare de
cărbuni.
19
– studenţii vor putea să clasifice cărbunii după gradul de

carbonizare;
– studenţii vor putea să justifice importanţa pe care o au
cărbunii pentru economie;
– studenţii vor cunoaşte repartiţia geografică a rezervelor de
cărbuni;
– studenţii vor putea să identifice primele cinci producătoare
de cărbuni la nivel mondial;
– studenţii vor putea să localizeze pe hartă principalele state
producătoare de cărbuni.
Pentru unitatea de învăţare Cărbunii, timpul alocat este de 2 ore
Cea mai cunoscută şi utilizată clasificare este cea care ia în

considerare gradul de carbonizare. Conform acesteia cărbunii se
clasifică în: turbă, cărbune brun, lignit, huilă şi antracit.
3.3.1. Rezervele mondiale de cărbuni şi repartiţia lor geografică

(2008):
• China 114,5 mld t,

• SUA 238 mld t,
• Rusia 157 mld t,
• Germania 6,7 mld t,
• India 58,6 mld t,
• Australia 76,2 mld t.
20
3.3.2. Repartiţia geografică a producţiei carbonifere:
• China şi SUA deţin 55% din producţia mondială.
• SUA (1/5 din producţia de cărbune superior)
• India, Australia.
• Producţia de cărbune:
- China 2782 mil t (2008),
- SUA (1063 mil t),
- India 512 mil t,
- Australia 402 mil t.
Bazine carbonifere în Europa: Rusia
• Europa (inclusiv CSI) participă cu cca 1/3 la producţia mondială.
• CSI – 90% din producţie în partea asiatică. Din totalul producţiei 80 – 85% de foloseşte în
centrale electrice şi consum casnic 15 – 20% se exportă.
• Bazine carbonifere în Germania
• cel mai mare producător european.
• Anul 2008 - 192,0 mil t.
Polonia
• Deţine cele mai marei rezerve de huilă din Europa Centrală şi locul 8 şi pentru producţie
(2008 – 144 mil t).
Cehia
• Silezia Cehă (Ostrava - Karwina) concentrează cea mai mare parte din producţia de huila a
ţării i are concentrată ce mai mare parte a industriei grele.
Marea Britanie:
• A fost prima ţară din lume care a trecut la exploatări masive din sec XVIII;
• Calitatea i localizarea la suprafaţa au dus la exploatări masive încât s-au epuizat resursele de
suprafaţă.
• Rezerve încă mari de 130 mld t pentru aproximativ 1000 ani.
• Producţia a scăzut 17,9 mil t – 2008.
America de Nord:
• participă cu 1/5 la producţia mondială.
• SUA (1063 mil t - 2008) (90% cărbuni superiori), locul II în lume la producţie. Rezerve
aproximative de 2900 – 3900 mld t.
Canada
• 67,7 mil t (în 2008) – provinciile Alberta, British Columbia, Saskatchewan.
Asia:
• China, India.
• Participă cu
• 1/3 la producţia mondială fără C.S.I
• 45% la producţia mondială cu partea asiatică a acesteia.
China:
• Prima producătoare din lume (2782 mil t în 2008) – 2/5 producţie mondială.
• Deţin 4/5 din balanţa energetică.
• Rezerve aproximative 600 mld t.
India:
• Deţine 512 mil t, aproximativ 95 % cărbune superior.
• Alţi producători de cărbuni din Asia:
• Indonezia -230 mil. t în 2008,
• Turcia (86,2 mil. t),
• Vietnam (aproximativ 42,2 mil. t).
Continentele din Emisfera Sudică:
• Participare redusă ca rezerve şi producţie.
• Africa – Republica Africa de Sud (250 mil. t 2008)
21
• Australia (locul 4 în lume) rezerve de huilă şi de lignit,producţia de 402 mil. t 2008
• Columbia 73,5 mil. t în 2008 (aproximativ 50% din rezervele continentului – cărbune
superior), Venezuela 6,4 mil. t 2008 – exploatări mici dar cu huilă de bună calitate.
 cărbuni;
 substanţe minerale utile;
 evaluarea rezervelor;
 producţia carboniferă;
 cărbuni superiori;
 cărbuni inferiori;
 rezerve mondiale de cărbuni;
 repartiţie geografică.
1. Clasificaţi cărbunii în funcţie de gradul de carbonizare.

2. Argumentaţi importanţa cărbunilor pentru economie.
3. Ce anume influenţează repartiţia cărbunilor pe regiuni la nivel mondial?
4. Enumeraţi primele cinci producătoare de cărbuni la nivel mondial.
5. Localizaţi pe hartă principalele state producătoare de cărbuni de pe Glob
22
1. Primele trei producătoare de cărbuni la nivel mondial sunt:
a) China, SUA, India

b) Rusia, Japonia, SUA
c) Germania, Franţa, Marea Britanie
2. Repartiţia rezervelor carbonifere este inegală:

a) 95% -emisfera nordică şi 5%-emisfera sudică
b) 80% - emisfera nordică şi 20% emisfera sudică
c) 75% - emisfera nordică şi 25% emisfera sudică
3. Continentul European participă în prezent la producţia totală de cărbune cu:

a) 1/3
b) 2/3
c) 3/3
4. Bazinul Karaganda, situat la nord de lacul Balhaș participă cu 1/10 din producţia de cărbune a:
a) Kazahstanului
b) Ucrainei
c) Rusiei
5. Bazinul Saxono - thuringian (sau al Elbei) participă cu peste 50% la producţia de cărbune
inferior a:
a) Germaniei
b) Franţei
c) Poloniei

Negoescu B., Vlăsceanu Gh., Geografie economică, Resursele Terrei, Editura Meteor
Press, Bucureşti, 2001;
23
Petrolul
4.1. Introducere
4.3.1. Rezervele mondiale de petrol şi repartiţia lor geografică
4.3.2. Repartiţia geografică a exploatărilor petroliere
4.1. Introducere
Petrolul brut sau ţiţeiul este un combustibil mineral clasic, de origine
organică. Este un amestec complex de hidrocarburi solide şi gazoase
dizolvate în hidrocarburi lichide care s-a format, în decursul unei
lungi perioade de timp din planctonul depus pe fundul unor bazine
închise cu apă sărată sau salmastră şi care sub influenţa bacteriilor
s-a transformat într-un nămol numit sapropel, supus şi el, ulterior
la mai multe transformări succesive.

o explicarea modului de formare al petrolului.
- justificarea importanţei pe care o are petrolul în economie;
- cunoaşterea repartiţiei geografice a rezervelor de petrol;
- enumerarea primelor cinci producătoare de petrol la nivel
mondial;
- localizarea pe hartă a principalelor state producătoare de
petrol .
- studenţii vor putea să explice modul de formare al

petrolului;
24
- studenţii vor putea să justifice importanţa pe care o are
petrolul pentru economie;
- studenţii vor cunoaşte repartiţia geografică a rezervelor de
petrol;
- studenţii vor putea să identifice primele cinci producătoare
de petrol la nivel mondial;
- studenţii vor putea să localizeze pe hartă principalele state
producătoare de petrol.

Pentru unitatea de învăţare Petrolul, timpul alocat este de 4ore.
Petrolul
Combustibil mineral clasic de origine organică, amestec complex
de hidrocarburi solide şi gazoase dizolvate în hidrocarburi lichide. În
antichitate era utilizat la iluminat şi încălzit, sau ca medicament. În
prezent este folosit în combustie, ca lubrifiant şi materie primă în
petrochimie. Calitatea de combustibil apreciată datorită marelui
randament energetic şi capacităţii de transport prin conducte pe
mari distanţe.
Exploatarea industrială a petrolului începe în a doua jumătate a
sec. al XX-lea, iluminatul cu gaz (petrolul lampant sau kerosen);
şi consumatoare de petrol.
4.3.1. Rezervele mondiale de petrol şi repartiţia lor
geografică Rezerve certe 170,8 miliarde de t, (100 mld Orientul
Mijlociu), probabile 360 mld t aproximativ 40 de ani.
• Asia (fără partea asiatică a C.S.I) 63,2% din rezervele
mondiale, Orientul Mijlociu şi Apropiat (59,9%).
• Europa inclusiv CSI – 11,3%,(19,2), Rusia – 10,8 mld t,
Norvegia (0,9 mld t), UK (0,5 mld t)
• America deţine 15,4% (27,3 mld t), America de Nord –
5,6 %, America Centrală şi de Sud 9,8%
• Africa 10% (Libia 5,7 mld t), Nigeria (4,9 mld t)
• Oceania (inclusiv Australia 0,4%).
• Producţia mondială de petrol: 3,9 mld t 2008
25
4.3.2. Repartiţia geografică a exploatărilor petroliere
Orientul Mijlociu şi Apropiat:
• Rezerve la adâncimi mici (300 şi 2000 m), record mondial producţia de sondă în apropiere de
Golful Persic. Arabia Saudită primul loc în lume pentru producţia din Orientul Mijlociu şi
Apropiat timp de peste 10 ani. Zăcăminte (515,3 mil t 2008) pe litoralul Golfului Persic.
CSI:
• C.S.I – cea mai mare parte a producţiei realizată în Rusia (488,5 mil t 2008) locul 2 pe Glob.
• Renumită zona BAKU (exploatări la scară industrială).
Marea Britanie: al treilea mare producător important după Rusia şi Norvegia, aproximativ 72,2
mil. t în 2008,Norvegia: producţia este de aproximativ 114,2 mil t în 2008, locul doi în Europa.
SUA:
• Locul II în zonă pentru rezerve (3,7 mld t) şi locul III pe Glob pentru producţie (305,1 mil t
2008)
• Prima zona: zona Golfului – sudul statului Texas şi statul Louisiana 1/3 din totalul rezervelor;
Mexic locul trei ca rezerve pe continent, produce 157,4 mil t,
Canada are rezerve modeste (156,7 mil t în 2008 loc 7 pe Glob).
America de Sud:
• Venezuela (rezerve 14,3 mil. t locul 7, producţie 131,6 mil. t, locul 10 pe Glob), Brazilia –
producţie 93,9 mil t, locul doi în America de Sud, Argentina loc trei din (34,1 mil t), Columbia
locul patru -30,5 mil t, Ecuador-26,2 mil t, Peru 5,3 mil
Africa:
• Aproximativ 12,4 % producţia mondială. Există doua zone importante pentru exploatări
petroliere Africa de Nord în Sahara, alta în regiunea Golfului Guineei.
• Libia rezerve (5,7 mid t), producţie 86,2 mil t, Algeria 86,2 mil t, Egipt (34,6 mil t), Angola
(92,2 mil t), Gabon (11,6 mil t).
Asia de Est, Sud Est, Sud:
• China 189,7 mil t, locul cinci pe Glob, Indonezia (49,1 mil t), Malaysia (34,3 mil t ), Brunei
(10,8 mil t), India (36,1 mil), Australia (23,8 mil t)

 petrol;
 substanţe minerale utile;
 evaluarea rezervelor;
 producţia petrolieră;
 rezerve mondiale de petrol;
 repartiţie geografică.
1. Explicaţi cum s-a format petrolul.

2. Justificaţi importanţa petrolului pentru economie.
3. Ce anume influenţează repartiţia petrolului pe regiuni la nivel mondial?
4. Enumeraţi primele cinci producătoare de petrol la nivel mondial.
5. Localizaţi pe hartă principalele state producătoare de petrol de pe Glob.
26
1. Secolul petrolului este declarat:

a. secolul al XVIII-lea
b. secolul al XIX-lea
c. secolul al XX-lea
2. Cele mai mari deţinătoare de rezerve de petrol sunt:

a. China, India, SUA
b. Iran, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Germania
c. Arabia Saudită, Iran, Iraq
3. Orientul Mijlociu şi Apropiat concentrează cea mai mare parte din rezervele certe ale lumii:
a. 59,9 %
b. 70,5 %
c. 50.0 %
4. Din OPEC fac parte:

a. Irak, Kuweit, SUA
b. Iran, Arabia Saudită, Germania
c. Iran, Indonezia, Libia
5. Dintre primii zece producători mondiali de petrol fac parte:

a. Arabia Saudită, SUA, Rusia
b. Marea Britanie, SUA, Germania
c. CSI, China, Indonezia
27

Bucureşti, 2001;
Mondială, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2010
28
Industria energiei electrice
5.1. Introducere
5.3.1. Structura producţiei de energie electrică
5.3.2. Repartiţia geografică a producţiei de energie electrică.
5.1. Introducere
Energia electrică are o importanţă vitală pentru

dezvoltarea economică a lumii contemporane, consumul de
energie electrică fiind indispensabil tuturor sectoarelor de
activitate. Creşterea nivelului vieţii materiale şi spirituale a
populaţiei mondiale, a nivelului civilizaţiei, fie ea urbană sau
rurală, este strâns legată de energia electrică, producţia şi
consumul devenind un indicator al aprecierii stadiului
dezvoltării economico-sociale şi al standardului de viaţă.
Spre deosebire de alte forme de energie cea electrică are o
serie de calităţi: este convertibilă, se transportă uşor pe mari
distanţe şi este nepoluantă.

– cunoașterea importanţei pe care o prezintă energia electrică;
– exemplificarea a cel puţin trei avantaje de care dispune
energia electrică;
– clasificarea centralelor electrice în funcţie de sursele primare
energetice utilizate;
– prezentarea structurii producţiei de energie electrică;
– repartiţia teritorială a potenţialului energetic la nivel
mondial.
29
– studenţii vor putea să prezinte importanţa energiei electrice
în economia mondială;
– studenţii vor putea să exemplifice cel puţin trei avantaje de
care dispune energia electrică;
– studenţii vor putea să clasifice centralele electrice, în
funcţie de sursele primare energetice utilizate;
– studenţii vor putea să prezinte structura producţiei de
energie electrică;
– studenţii vor identifica regiunile cu potenţial energetic la
nivel mondial.
Pentru unitatea de învăţare Industria energiei electrice, timpul

alocat este de 4 ore.
5.3.1. Structura producţiei de energie electrică

 Importantă pentru dezvoltarea economico-socială a lumii,
consumul de energie electric fiind indispensabilă tuturor
sectoarelor de activitate.
Termocentralele:
 Furnizează 65-70% din energia electrică a Terrei
în unele ţări, asigură întreaga producţia de
energie pe baza de termocentrale;
 -petrol (Kuweit, Libia, Arabia Saudită),
-cărbune (Algeria, Polonia, Marea.Britanie., Mexic,
SUA, Germania, CSI).
Hidrocentralele:
 transformă energia hidraulică în energie electrică.
Repartiţia pe continente:
 Potenţial Global - Asia 40%, Africa 19%, America
de Nord 11%, America de Sud
10%,Statele CSI 8%, R.D.Congo, SUA, R.P.Chineză;
Fluviile Congo, Enisei, Brahmaputra, Changjiang, Columbia,
Parana, Nil, Zambezi.
30
 Centralele nuclearoelectrice:
 Energie infinită produsă prin fisiune şi fuziune nucleară, 1g uraniu echivalent 2500 kg
cărbune, cost cu 60 % mai mic decât în termocentrale.
 Există aproximativ 450 centrale în 25 de ţări.
 Producţia obţinută 27.293 mld KW/h aproximativ 16% din totalul mondial.
Centralele geotermice:
 Valorifică energia calorică emanată de câmpuri geotermice.
 Fluxul de căldură provine din nucleul central al Pământului, valorile mai mari se înregistrează
la limita plăcilor tectonice în Cercul de Foc al Pacificului cu arhipelagurile Japonez, Filipinez,
Indonezian.
Centralele mareomotrice:
 Valorifică forţa mareelor cu altitudine medie ridicată între 5-12 m.
 Energie inepuizabilă – fenomenul care o produce discontinuu. Golful Fundy, Golful
Californiei, litoralul Estic al Americii de Sud, ţărmul Mării Chinei de Est.
Centralele electrice solare:
 Importante datorită restructurării balanţei energetice ş i creşterii preţului combustibililor
minerali.
Biomasa:
 Reziduri agricole sau forestiere care se pot transforma în energie; Utilizare restrânsă, doar în
procesele de combustie pentru căldură.
Hidrogenul:
 Rezultă din disocierea apei i are avantajul de a nu polua, de a fi produs în cantităţi
inepuizabile, stocate sub formă gazoasă sau lichidă.
5.3.2. Repartiţia producţiei de energie electrică:
Principalii producători de energie electrică: SUA 22,6%, China 15,1%, Japonia 5,8%, Rusia 5,3%,
India 3,9%, Germania 3,3%, Canada 3,2%, Franţa 3,0%,
Brazilia 2,2%, R.P Coreea 2,1%.

 energie electrică;
 termocentrale;
 hidrocentrale,;
 centrale nuclearoelectrice;
 centrale geotermice;
 centrale eoliene;
 centrale macromotrice;
 central electrice solare.

1. Prezentaţi importanţa energiei electrice pentru economie.
2. Exemplificaţi cel puţin trei avantaje de care dispune energia electrică.
3. Clasificaţi centralele electrice în funcţie de sursele energetice utilizate.
4. Prezentaţi structura producţiei de energie electrică.
5. Identificaţi la nivel mondial regiunile care dispun de potenţial energetic.
31
Teste de evaluare/autoevaluare:
1. Cea mai veche hidrocentrală din lume a fost construită în:

a. Marea Britanie
b. SUA
c. Franţa
2. Termocentralele furnizează în prezent:

a. 30% din energia electrică a Terrei
b. 50% din energia electrică a Terrei
c. 70% din energia electrică a Terrei
3. Cel mai mare potenţial hidroenergetic îl deţine:

a. Asia, America Latină, CSI
b. CSI, America de Nord, Australia
c. Africa, America Centrală, Asia
4. Principalele ţări producătoare de energie electrică pe filiera nucleară sunt:

a. Japonia, China, SUA
b. SUA, CSI, Franţa
c. Canada, Rusia, Spania
5. Enumeraţi patru fluvii cu importante amenajări hidroenergetice din Africa:

a. ………………
b. ………………
c. ………………
d. ……………...
Nil, Congo,Niger, Zambezi
32

Erdeli G., BraghinăC., Frăsineanu D., Geografie economică mondială, Editura Fundaţiei
Bucureşti, 2001;
33
Minereurile feroase şi neferoase
6.1. Introducere
6.3.1. Minereurile feroase
6.3.2. Minereurile neferoase
6.1. Introducere
Minereurile de fier reprezintă una dintre resursele naturale cele

mai intens folosite, constituind obiectul unor ample schimbări
internaţionale. Fierul este larg răspândit în natură reprezentând 5- 6%
din litosferă şi intră în combinaţia multor minerale care compun
scoarţa Pământului.
Minereurile de metale neferoase sunt cele care nu conţin fier
sau aliaje ale acestuia. Din această categorie fac parte o gamă variată
de minereuri din care se extrag: cuprul, aluminiul, plumbul, zincul,
staniul, metale preţioase, metale radioactive şi metale rare.

– diferenţierea minereurilor feroase de cele neferoase;
– enumerarea principalelor state producătoare de minereuri
feroase;
– enumerarea principalelor state producătoare de minereuri
neferoase;
– studenţii vor identifica şi localiza pe hartă principalele
rezerve de minereuri feroase şi neferoase.

– studenţii vor putea să definească termeni precum:
minereuri feroase şi minereuri neferoase;
34
– studenţii vor putea să facă diferenţa între minereurile
feroase şi cele neferoase;
– studenţii vor putea să enumere principalele state
producătoare de minereuri feroase;
– studenţii vor putea să localizeze principalele state
producătoare de minereuri neferoase;
– studenţii vor identifica şi localiza pe hartă principalele
rezerve de minereuri feroase şi neferoase.
Pentru unitatea de învăţare - Minereurile feroase şi

minereurile neferoase, timpul alocat este de 4 ore.
6.3.1. Minereurile feroase
 Oxizi: - magnetitul (68-72% metal),M-ţii Ural, Suedia,

Venezuela, India
 hematitul (<70%metal),Brazilia, India, SUA, CSI,
Australia
 limonitul (48-63% metal)
 Carbonaţi: sideritul (30-48% metal)
Rezervele şi producţia mondială:
 850 mld.tone (certe şi probabile)
 250 mld.tone (concentraţiile feromagnetice ale Oceanului
Planetar)
 Asigură consumul omenirii pentru încă 1000 de ani
 Repartiţia rezervelor pe continente:
 America 42,7%
 Europa şi CSI 40,8%
 Repartiţia rezervelor pe ţări:
 CSI:304 mld.tone
 Canada: 125 mld.tone
 SUA: 105 mld.tone
 Brazilia: 60 mld.tone
 Bolivia: 40 mld.tone
Principalele ţări producătoare de minereu de fier: China,
Brazilia, Australia, India, Rusia, Ucraina, SUA, Africa de Sud,
Canada.
35
Siderurgia:
 Produce:fontă, oţel, aliaje pe bază de oţel
 Amplasată în:
o apropierea surselor de materii de prime şi a pieţei de desfacere (Zona Marilor Lacuri, Donbas, Ruhr)
o Porturi: Japonia, Italia
o Apropierea surselor de energie electrică ieftină, pentru dezvoltarea electro - siderurgiei:
Nipru,
Tennessee, Alpii Francezi.
Producţia siderurgică şi repartiţia ei geografică
 A crescut după al Doilea Război Mondial.
 În ultimii ani a crescut îndeosebi producţia de oţel – 1 090 mil. t
 În intervalul 1938 – 2000 prod.de oţel, fontă şi feroaliaje a crescut de peste 7 ori.
Principalele ţări producătoare de oţel: China, Japonia, SUA, Rusia, Coreea de Sud, Germania.
- fontă şi feroaliaje: China, Japonia, Rusia, SUA, Brazilia, India.
6.3.2. Minereurile Neferoase

 Sunt cele care nu conţin fier sau aliaje ale acestuia
 Cuprul, aluminiul, plumbul, zincul, staniul
 Metale preţioase: aur, argint, metale platinice
 Metale radioactive
 Metale rare: zirconiu, cadmiu, germaniu, iridiu, taliu
Cuprul (Arama)
 Cunoscut încă din sec.VIII î.Hr. În Persia, China, Egipt
 În evul mediu se exploata în Germania şi Anglia
 Rezerve mondiale:650 mil.t
 America de Sud deţine 25% din rezervele mondiale
Aluminiu
 Australia – deţine 30% din rezervele mondiale
 Africa de Vest – 30% din rezervele mondiale
Plumbul
Galena (sulfura de plumb PbS)
 Rezerve mondiale – 130 mil. t
 Producţia mondială – 3 360 mii t; Producători de plumb: China, Australia, SUA, Peru, Mexic.
Zincul
Blenda (sulfura de zinc Zn S)
 Rezerve mondiale – 430 mil. t
 Producţia mondială – 8633 mii t; Producători de zinc: China, Australia, Canada, SUA,
Mexic, Kazahstan
Aurul
 Metal galben strălucitor, maleabil, ductil, bun conducător de căldură şi electricitate
 Producţia mondială – 2 576 tone; Producători aur: Africa de Sud, SUA, Australia,
China,
Peru.
Argintul
 Metal alb-argintiu, maleabil, ductil
 Producţia mondială – 19 500 tone; Producătoare de argint: Peru, Mexic, China,
Australia,
Chile, Canada.
Platina şi metalele platinice
 Culoare alb-cenuşie, luciu puternic, densitate mare, rezistă la acţiunea agenţilor chimici
 Metalele platinice – osmiul, iridiul, paladiul, rhodiul, rutheniul
Producători: Rusia, Africa de Sud, Canada, SUA.
36
Metalele radioactive:
 Uraniul – zăcăminte de pechblendă, culoare alb-argintie, uşor oxidabil în aer
 Canada, SUA, Australia.
Thoriul – India, Brazilia, Australia, Africa de Sud
 minereuri feroase;
 minereuri neferoase;
 cuprul;
 aluminiul;
 minereurile auroargintifere;
 uraniu;
 staniu;
 siderurgie.
1. Definiţi minereurile feroase şi neferoase?

2. Prezentaţi modul de diferenţiere al minereurilor feroase de cele neferoase.
3. Enumeraţi principalele state producătoare de minereuri feroase.
4. Enumeraţi principalele state producătoare de minereuri neferoase.
5. Identificaţi şi localizaţi pe hartă principalele rezerve de minereuri feroase şi neferoase.
37
1. Principalele ţări producătoare de minereuri de fier sunt:

a.China, Brazilia, Australia
b. Mexic, SUA, Canada
c. Chile, SUA, Canada
2. Principalele ţări producătoare de oţel sunt:
a. China, Japonia, SUA
b. Mexic, SUA, Canada
c. Rusia, China, SUA
3. Pricipalii producători mondiali de zinc:

a. Australia, China, SUA
b. China, Australia, Peru
c. Canada, Rusia, Peru
4. Producţia mondială de aur este asigurată de:

a. Rusia şi Canada, Marea Britanie
b. Indonezia, China, India
c. China, Africa de Sud, SUA
5. Principalii producători de uraniu sunt:

a. SUA, Canada, Mexic
b. Canada, Australia, Kazahstan
c. Japonia, SUA, CSI
Bibliografie obligatorie

Bucureşti, 2001;
38
Modulul II Fondul forestier şi fondul funciar
7. Pădurile
7.1. Introducere
7.3.1. Clasificarea pădurilor
7.3.2. Repartiţia geografică a fondului forestier mondial
7.1. Introducere
Pădurea, ecosistem complex, a avut şi va avea întotdeauna un

rol esenţial în viaţa planetei noastre. Ansamblul tuturor pădurilor de
pe glob constituie fondul forestier mondial. Repartiţia geografică a
fondului forestier este diferenţiată de la o regiune la alta, de la o ţară
la alta.

– definirea fondului forestier mondial;
– clasificarea pădurilor pe Glob;
– prezentarea repartiţiei geografice a pădurilor la nivel
mondial;
– identificarea factorilor care condiţionează repartiţia pe Glob
a pădurilor;
– exemplificarea modului de valorificarea a fondului forestier
la nivel mondial.

– studenţii vor putea să definească fondul forestier mondial;
– studenţii vor putea să clasifice pădurile pe Glob;
– studenţii vor putea să prezinte repartiţia geografică a
pădurilor la nivel mondial;
– studenţii vor putea să numească factorii care influenţează
repartiţia pe Glob a pădurilor;
39
– studenţii vor putea să explice modul de valorificare a
fondul forestier la nivel mondial.
Pentru unitatea de învăţare Pădurile pe Glob, timpul alocat este

de 4 ore.

Fondul forestier
Ansamblul tuturor pădurilor de pe glob constituie fondul forestier
mondial. Repartiţia geografică a fondului forestier este diferenţiată
de la o regiune la alta, de la o ţară la alta.
7.3.1. Clasificarea pădurilor
În funcţie de factorii pedoclimatici şi orografici se deosebesc, în

succesiune latitudinală şi altitudinală mai multe tipuri de păduri.
a). Pădurile ecuatoriale, specifice regiunilor umede (l 500 mm
precipitaţii, media anuală) şi temperaturii ridicate (peste 20°C media
anuală), sunt păduri dese, cu un mare număr de specii (2 500-3 000
specii, faţă de cea 300 specii în regiunile temperate). Pădurile
ecuatoriale (jungla) sunt puternic stratificate pe verticală şi dominate
de esenţele moi.
b). Pădurile mediteraneene sunt răspândite în jurul Mediteranei euro
pene, în California şi sud-estul SUA, pe ţărmul nordic şi central al
statului Chile. Masa lemnoasă este re dusă şi reprezentată de arbori
mici, arbuşti şi tufişuri (maquis, garriga). Esenţe specifice sunt
stejarul verde, stejarul de plută, cedrul de Liban, pinul, castanul,
măslinul, ficusul, migdalul, portocalul, roz m ari nu l, lămâiul.
Pădurile mediteraneene prezintă importanţă mai mult pentru fructe şi
au rol peisagistic remarcabil.
c). Pădurile din ţinuturile temperate (boreale şi australe) deţin circa
42% din suprafaţa forestieră a
globului şi sunt cuprinse între 40 şi 66° latitudine nordică şi sudică, cu
extinde re mai mare în emisfera nordică datorită, desigur, întinderii
deosebite a uscatului. Predomină răşinoasele, unele rezistând la
temperaturi foarte scăzute (de exemplu larice le rezistă la -40°C şi
chiar la -60°C). Condiţiile climatice limitează, de altfel, numărul
speciilor, cele forestiere fiind, de regulă, mono specifice, pe mari
suprafeţe predominând o singură specie.
40
Potrivit altei clasificări, adoptate de către FAO, pădurile planetei cuprind următoarele tipuri:
- păduri tropicale;
- păduri de tip mediteranean;
- păduri xerofile, din zona climatului temperat cald;
- păduri umede din zona climatului temperat cald;
- păduri de amestec de răşinoase şi foioase, din zona climatului temperat;
păduri de răşinoase, din zona climatului rece.
7.3.2. Repartiţia geografică a fondului forestier

mondial:
Volumul resurselor forestiere este dependent de suprafaţa ocupată de păduri şi de tipul acestora,
cu o productivitate la hectar diferenţiată regional.
În ce priveşte suprafaţa acoperită cu păduri, pe plan mondial, ea se cifrează la 3,86 miliarde
hectare, cu diferenţieri notabile de la continent la continent, dar şi în cadrul acestora. Astfel, emisfera
nordică este mult mai bogată în păduri decât cea sudică, cu toate că America de S ud are cele mai
întinse suprafeţe acoperite cu păduri.
Repartiţia surselor forestiere la nivelul statelor se apreciază în funcţie de gradul de împădurire. Din
acest punct de vedere au fost separate patru categorii (după E. Molnar, 1976):
- State cu grad înalt de împădurire(peste 30% din întreaga suprafaţă), statele cu un grad mediu
de împădurire (20-30%), statele cu un grad redus de împădurire (10-20%),statele cu un grad foarte
redus de împădurire (sub 10%).
Valorificarea fondului forestier mondial: pădurile au o importanţă deosebită cel puţin sub
două aspecte: ecologic şi ca materie primă ori combustibil.
 fond forestier;
 păduri;
 repartiţie geografică;
 păduri ecuatoriale;
 păduri tropicale;
 păduri temperate (boreale şi australe);
 taigaua siberiană;
 resurse forestiere.

1. Definiţi fondul forestier mondial.
2. Clasificaţi pădurile pe Glob.
3. Prezentaţi repartiţia geografică a pădurilor la nivel mondial.
4. Numiţi cel puţin trei factori care condiţionează repartiţia pădurilor pe Glob.
5. Menţionaţi cel puţin două moduri în care se pot valorifica pădurile..
41
Prezentaţi:
1. Taigaua prezintă cea mai mare extindere în emisfera:
a. nordică
b. sudică
2. Sunt puternic stratificate pe verticală şi dominate de esenţe moi pădurile:

a. conifere
b. ecuatoriale
c. tropicale
3. Pădurile din ţinuturile temperate (boreale şi australe), deţin din suprafaţa forestieră a planetei:
a. 32%
b. 22%
c. 42%
4. Pădurile de foioase au o larga răspândire în:

a. Europa de Est
b. Europa de Sud
c. Europa de Vest
5. Suprafaţa acoperită cu păduri, pe plan mondial este de:

a. 3,86 miliarde hectare
b. 2,86 miliarde hectare
c. 4,86 miliarde hectare
42

Erdeli G., Braghină C., Frăsineanu D., Geografie economică mondială, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2000;
Bucureşti, 2001;
43
Agricultura
8.1. Introducere
8.3.1. Fondul funciar şi resursele de sol, modul de utilizare a terenurilor
8.3.2.Resurse agroalimentare specifice şi creşterea animalelor
8.3.3. Regiunile agrogeografice ale Terrei
8.1. Introducere
Resursele agroalimentare au un rol esenţial în

dezvoltarea societăţii omeneşti, ca materii prime pentru diferite
ramuri industriale, produse de schimb, dar îndeosebi ca mijloace
de subzistenţă ale populaţiei. Mijlocul principal de producţie în
agricultură îl constituie solul. El este o resursă naturală
fundamentală, chiar dacă efect ele sale se concretizează indirect,
prin intermediul producţiei agricole.

– prezentarea modului în care a evoluat agricultura la nivel
mondial;
– exemplificarea repartiţiei fondului funciar în procente la
nivel mondial;
– descrierea principalelor modalităţi de ameliorarea calităţii
productive a terenurilor;
– clasificarea resurselor agroalimentare vegetale;
– identificarea şi caracterizarea regiunilor agrogeografice ale
Terrei.
44
– studenţii vor putea să prezinte modul în care a evoluat

agricultura la nivel mondial;
– studenţii vor putea să prezinte repartiţia fondului funciar la
nivel mondial;
– studenţii vor putea să descrie principalele modalităţi de
ameliorarea calităţii productive a terenurilor;
– studenţii vor putea să clasifice resursele agroalimentare
vegetale ;
– studenţii vor putea să identifice şi să caracterizeze regiunile
agrogeografice ale Terrei.
Pentru unitatea de învăţare Agricultura, timpul alocat este de 2 ore.
8.3.1. Fondul funciar şi resursele de sol, modul de utilizare a

terenurilor
Jumătate din suprafaţa uscatului planetar este constituită din
areale nesolificate (deşerturi, zone îngheţate, zone cu exces de
umiditate, munţi înalţi), numai cealaltă jumătate având soluri cu
diferite grade de umiditate.
Îmbunătăţiri funciare: pentru ameliorarea calităţii
productive a terenurilor se realizează o serie de îmbunătăţiri funciare
cum ar fi: înlăturarea excesului de umiditate, combaterea eroziunii
terenurilor, terasarea versanţilor, ameliorarea terenurilor nisipoase şi
sărăturoase, combaterea efectului inundaţiilor, dar îndeosebi reducerea
deficitului de umiditate prin irigaţii.
Modul de utilizare a terenurilor
2
Suprafaţa totală a uscatului (cea 150 mii km ) cuprinde terenuri
arabile (11%), păşuni şi fâneţe (24%), fond forestier (31%) şi alte
suprafeţe (34%).Terenurile arabile, cu o suprafaţă totală de circa 15
2
mii km şi o pondere de 11% din suprafaţa uscatului
8.3.2. Resurse agroalimentare specifice şi creşterea animalelor
45
Resursele agroalimentare specifice:
Plantele agricole constituie resursa esenţială de hrană a omenirii; unele culturi vegetale constituie o bază
furajeră pentru creşterea animalelor şi o sursă de materii prime pentru industrie.
Cultura plantelor:cereale, cartofi, legume, leguminoasele pentru boabe,plantele industriale, culturile
permanente.
Creşterea animalelor: bovine, porcine, ovine, cabaline
8.3.3. Regiunile agrogeografice ale Terrei
Aceste regiuni, suprapuse în parte zonalităţii climatice, au o serie de caracteristici relativ
omogene:
a). Regiunea tropical-umedă, situată în zona intertropicală cu umiditate ridicată
b). Regiunea musonică are precipitaţii bogate, alternante şi o structură a culturilor în care
predomină orezul.
c). Regiunea aridă are o agricultură semnificativă în oaze, unde se pot cultiva majoritatea
plantelor agricole.
d ). Regiunea mediteraneană este cunoscută prin culturi le specifice de citrice şi viticultură,
alături de culturile cerealiere.
e).Regiunea cerealieră temperată are o agricultură diversificată şi intensivă.
8.4.Îndrumar pentru autoverificare
 fond funciar;
 modul de utilizare a terenurilor;
 resurse agroalimentare;
 resurse animaliere;
 regiuni agrogeografice;
 mijloc de producţie;
 agricultură de subzistenţă;
 agricultură comercială
 zonalitate climatică;
1. Prezentaţi modul în care a evoluat agricultura la nivel mondial.

2. Prezentaţi repartiţia fondului funciar la nivel mondial.
3. Descrieţi principalele modalităţi de ameliorare a calităţii productive a terenurilor.
4. Clasificaţi resursele agroalimentare.
5. Identificaţi şi caracterizaţi regiunile agrogeografice ale Terrei.
46
1. Cea mai mare producţie de orez o deţine statele:

a. China, India, Indonezia
b. India, China, Indonezia
c. China, India, Canada
2. Principalele ţări producătoare de trestie de zahăr sunt:

a. Brazilia, India, China
b. Franţa, Germania, Ucraina
c. SUA, Canada, Germania
3. Principalele ţări producătoare de sfeclă de zahăr sunt:

a. Brazilia, India, China
b. Franţa, SUA, Rusia
c. SUA, Canada, Germania
4. Principalii producători de grâu sunt:

a. Italia, Spania, Franţa
b. China, India, SUA
c. Canada, China, Germania,
5. Bumbacul se cultivă în:

a. CSI,SUA, China,
b. Japonia, SUA, China
c. Franţa, Germania, Ucraina

Mondială, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2010
Modulul III Sectorul terţiar (Turismul şi Transporturile)
47
Transporturile
9.1. Introducere
9.3.1. Transporturile feroviare
9.3.2. Transporturile rutiere
9.3.3. Transporturile maritime
9.3.4. Transporturile aeriene
9.1. Introducere
Transporturile asigură o bună desfăşurare a producţiei în

industrie şi agricultură, circulaţia bunurilor materiale, a oamenilor
şi a informaţiei. Transporturile facilitează legăturile între regiunile
cu materii prime şi cele în care se prelucrează, precum şi desfacerea
şi redistribuirea produselor în centrele corespunzătoare, circulaţia
oamenilor, apropierea între aşezări umane, între ţări, continente. Prin
diversitate, nivel tehnic, viteză, intensitatea fluxurilor, transporturile
caracterizează, de regulă, zonele dezvoltate economic şi
ţările puternic industrializate.
– cunoașterea principalelor forme de transport;

– prezentarea avantajelor pe care le au transporturile rutiere
comparativ cu cele feroviare ;
– argumentarea rolului pe care îl au transporturile în
economie;
– prezentarea dezavantajelor transporturilor maritime;
48
– prezentarea criteriilor de clasificare a căilor ferate.
– studenţii vor caracteriza cele patru forme de transport;

– studenţii vor prezenta avantajele pe care le au transporturile
rutiere comparativ cu transporturile feroviare;
– studenţii vor argumenta importanţa transporturilor în
economie;
– studenţii vor putea să prezinte dezavantajele transporturilor
maritime;
– studenţii vor putea să clasifice căile ferate.
Pentru unitatea de învăţare Transporturile, timpul alocat este de

2 ore.
9.3.1. Transporturile feroviare

În perioada actuală, la nivel mondial, reţeaua feroviară are
o repartiţie neuniformă, ea aflându-se în concordanţă cu nivelul
de dezvoltare economico-socială şi cu particularităţile fizico-
geografice ale diverselor regiuni. Pe continente şi pe regiuni
există mari diferenţieri în ceea ce priveşte lungimea căilor ferate;
astfel în America de Nord se concentrează 45% din totalul
mondial, urmată fiind de Europa cu 27%, Asia cu 13%, America de
Sud cu 7%, Africa cu 5% şi Australia Oceania cu 3%.
C1asficarea căilor ferate:
Căile ferate se diferenţiază astfel:
a) după mediul în care este construită linia;
b) după dimensiunea ecartamentului;
c) după importanţa liniei pentru trafic.
9.3.2. Transporturile rutiere

Transporturile rutiere, datorită avantajelor pe care le
prezintă comoditate, viteză sporită, posibilitatea penetrării în locuri
49
greu accesibile — ocupă un loc principal în structura formelor de
transport. În prezent reţeaua rutieră depăşeşte de circa 10 ori
reţeaua feroviară mondială. Drumurile reprezintă cea mai veche
cale de legătură între diversele puncte de pe Glob.
În paralel cu modernizarea, reţeaua de drumuri a înregistrat şi o
puternică extindere. Din totalul de 16 mil km lungime cât
înregistrează în prezent reţeaua rutieră, SUA deţine primul loc cu
un total de 6,2 mil km lungime, situată la mare distanţă de India —
2,3 mil. km, Brazilia - 1,6 mil km, fostul CSI —
1,4 mil km (Federaţia Rusă - 880 mii km), Japonia 1 mil km,
Canada, Australia, China, Marea
Britanie. Reţeaua de drumuri din România măsoară 74000 km
lungime.
9.3.3.Transporturile maritime
Transportul maritim reprezintă, datorită avantajelor pe care
le are, principala categorie prin care se
realizează transportul intercontinental de mărfuri (între 75-80%).
Economia şi relaţiile economice
externe se bazează, pentru majoritatea ţărilor, pe transportul
maritime. Porturile se pot clasifica după mai multe criterii:
a)după poziţia geografică;
b)după funcţionalitate (această clasificare ia în considerare natura
operaţiilor portuare)
Canalele maritime sunt căi de navigaţie artificiale şi în
funcţie de poziţia lor în sistemul rutelor maritime pot să fie de
importanţă naţională sau internaţională. Canalul Corint între
Marea Ionică şi Marea Egee,Canalul Suez leagă Marea
Mediterană de Marea Roşie şi asigură cel mai scurt drum
maritim între Europa şi Asia. Canalul Panama a fost dat în
folosinţă în 1914 şi realizează legătura dintre Oceanul Atlantic şi
Oceanul Pacific,Canalul Kiel face legătura dintre Marea Nordului şi
Marea Baltică.
9.3.4.Transporturile aeriene
Spre deosebire de calea ferată care s-a dezvoltat sub
presiunea nevoilor industriei, transportul aerian şi-a făcut apariţia
datorită cerinţelor militare, Până în 1918, avionul a fost utilizat
doar în scopuri militare, deşi câteva servicii ale poştei aeriene
fuseseră experimentate anterior).
Clasificarea aeroporturilor:
a) după tipul de rute pe care le deservesc:
- Internaţionale - destinate curselor externe ( Kennedy - New
York), Otopeni-Bucureşti; Naţionale-care servesc curse interne
(Băneasa); Locale; Turistice (Miami, Nice, Palma de Mallorca).
b) după traficul anual de pasageri:
- Aeroporturi foarte mari-peste 10 mil/an (O'Hara-Chicago);
- Aeroporturi mari-între 5 şi 10 mil/an (Charles de Gaule-Paris);
- Aeroporturi mijlocii-între 1 şi 5 mil/an (Hamburg, Otopeni);
50
-Aeroporturi mici - sub l mil/an.

 forme de transport;
 transporturi feroviare;
 transporturi rutiere;
 transporturi maritime;
 transporturi aeriene;
 magistrale feroviare;
 autostrăzi;
 rute maritime.
1. Definiţi: cele patru forme de transport.

2. Prezentaţi avantajele pe care le au transporturile rutiere comparativ cu cele feroviare.
3. Prezentaţi dezavantajele transporturilor maritime.
4. Clasificaţi căile ferate.
5. Argumentaţi importanţa transporturilor în economie.
51
1. În prezent lungimea căilor ferate este de:

a. 1.600.000 km
b. 1.700.000 km
c. 1.800.000 km
2. Lungimea totală a drumurilor modernizate este de:

a. 10 mil km
b. 15 mil km
c. 35 mil km
3. Lungimea totală a autostrăzilor este de:

a. 60.000 km
b. 85.000 km
c. 150.000 km
4. Cele mai mari densităţi rutiere din Europa sunt în:

a. Germania, Franţa, Marea Britanie
b. Germania, Elveţia, Austria
c. Norvegia, Olanda, Belgia
5. Numiţi primele cinci porturi din lume ca mărime…………….
Bibliografie obligatorie

52
Marile zone turistice ale Europei
10.1. Introducere
10.3.1. Marile zone turistice ale Europei
10.3.2. Marile zone turistice ale României
10.1. Introducere
În funcţie de o serie de criterii generale - între care

potenţialul turistic (natural şi cultural-istoric), echiparea
tehnico-materială a teritoriului, circulaţia turistică, poziţia
geografică, calitatea mediului înconjurător, reţeaua de aşezări
rurale şi urbane - Organizaţia Mondială a Turismului a distins
şase regiuni turistice, care înglobează aproape toată suprafaţa
Terrei, şi anume: Europa, Americile, Asia de Est şi Pacific,
Africa, Orientul Mijlociu, Asia de Sud.
– cunoașterea tendinţelor mediului turistic internaţional în

care companiile își desfă oară activitatea;
– definirea termenilor de regiuni turistice, circulaţie turistică;
– cunoașterea caracteristicilor marilor zone turistice ale
Europei;
– definirea conceptului de turism naţional;
– cunoașterea principalelor regiuni turistice din Europa şi
România.
53
– studenţii vor putea să definească termeni precum turism
internaţional şi turism naţional;

– studenţii vor putea să definească termeni precum regiuni
turistice şi circulaţie turistică;
– studenţii vor putea să descrie particularităţile regiunilor
turistice;
– studenţii vor putea să identifice acei parametri culturali
care influenţează turismul internaţional şi naţional;
– studenţii vor cunoaște și identifica principalele regiuni
turistice din Europa şi din România.
Pentru unitatea de învăţare Marile regiuni turistice ale Europei,

timpul alocat este de 2 ore.
10.3.1. Marile zone turistice ale Europei
1. Litoralul Mediteranei Europene şi al Atlanticului de Est - concentrează circa o treime

din circulaţia turistică internaţională a planetei. Se caracterizează printr-o activitate turistică
neîntreruptă, staţiuni de litoral ce se succed una după alta. Forma dominantă de turism este sejurul pentru
odihnă şi tratament.
Litoralul nordic al Mediteranei Europene şi al Atlanticului de Est (Spania, Italia, Franţa).
-În Spania, ţărmul mediteraneean este presărat cu o mulţime de staţiuni balneoclimaterice, grupate
în patru sectoare principale, ce se succed de la graniţ|a cu F ranţa până l a strâmtoarea Gibraltar.
-Riviera mediteraneeană franceză este renumită prin staţiunil e de pe Côte d'Azur
-Italia dispune de mai multe sectoare de litoral: Riviera Italiană, Riviera Palermitana în
Sicilia şi Riviera Sarda în Sardinia.
Ţările balcanice se remarcă prin:
- Litoralul românes c al Mării Negre şi cel elalte area le turistice din interior.
- Litoralul croat şi sloven al Mării Adriatice (cu staţiuni ca Opatija, Potorož, Dubrovnik
- Litoralul bulga r al Mării Negre (staţiunile Zlat ni Piasâci, Albena ) Drujba, Varna,
Burgas); în interior, Sofia şi împrejurimile (Vitoşa, Boroveţ),Valea Trandafirilor.
54
- Litoralul albanez, de-a lungul ţărmului Mării Adriatice (Durres, Vlöre, Tirana).
- În Grecia, ţară turistică prin excelenţă, se remarcă Atena şi împrejurimile, insulele Rhodos, Creta,
Ciclade, Ionice.
- În Turcia există mai multe areal e turistice: litoralul mediteraneea n, litoralul egeean,
Istanbul (cu faimoase monumente bizantine şi otomane), Efes.
Litoralul nord-african al Mediteranei, de la strâmtoarea Gibraltar până l a Canalul S uez, însorit circa 8
luni pe an şi având un peisaj în general atrăgător:în Ma roc, Al geria, Tunisia, Libia şi Egipt.
Litoralul Atlanticului de Est şi Insulele Canare, cu obiective turistice în:
- Portugalia: „Riviera Portugheză
- Spania: litoralul atlantic spaniol (cea mai importantă staţiune fiind San Sebastian);
- Franţa: staţiunile balneare de pe Côte d'Argent
-Marea Britanie: (Coasta de Est), Londra şi aria înconjurătoare, având ca axă Valea
Tamisei.
2. Europa Central - Nordică, zonă care concentrează circa un sfert din circulaţia turistică
internaţională a planetei.
Ţările alpine (Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Austria şi Slovenia) , care polarizează cea mai
mare parte a turismului montan european şi, totodată, mondial, în special sporturile de iarnă, având o
dotare t ehni că foarte bine dezvoltată.
Ţările de la Marea Nordului şi de la Marea Baltică, în care durata sejurului în staţiunile de
pe litoral este scurtă, dar se remarcă îndeosebi prin existenţa unor oraşe-porturi cu numeroase
monumente: „oraşele-de-artă" Bruxelles, Anvers, Brügges (în Belgia), Amsterdam, Haga, Utrecht (în
Olanda), oraşele Hamburg, Bremen, Rostock (în Germania), Gdansk, Gdynia, (în Polonia)
Ţările sc an dinave, cu pot enţi al ul t uristi c dat de frumus eţ ea şi diversitatea cadrului
natural, precum şi de varietatea monumentelor istorice şi de artă. Principalele obiective turistice sunt
în:
- Danemarca: i nsula Sjaelland cu capitala (Copenhaga);
- Finlanda: oraşele Helsinki, Tampere (staţiune pentru sporturi de iarnă), Turku,
Savonnlina, Districtul Lacurilor (cu peisaje frumoase), Laponia;
- Norvegia, Oslo şi împrejurimile (fiordul Oslo, colinele împădurite Nurmark, cu
numeroasele lacuri, Holmenkollen - centru de schi);
- Suedia: Stockholm şi împrejurimile, oraşele cu rezonanţă istorică Göteborg,
Uppsala.
Ţările Europei Central-Estice, fără ieşire la mare, remarcându-se prin turismul de tranzit şi de cură
balneară în:
- Cehia: Praga şi împrejurimile, cu o mare bogăţie de monumente istorice şi de artă, valea
Vltavei, Carstul ceh, staţiunile balneoclimaterice din Cehia de Vest (Karlovy Vary);
10.3.2. Principalele zone turistice ale României

-Capitala (Bucureşti) şi împrejurimile, cu monumente istorice;
-Litoralul Mării Negre este principala zonă turistică a ţării;
-Delta Dunării, unul dintre puţinele medii naturale europene aproape nealterate;
-Nordul Moldovei, cu centrul de dispersie oraşul S uceava (capit ala Moldovei în secolele
XIV-XVI);
-Bucegi-Valea Prahovei-Braşov, regiunea montană cea mai vizitată, cu masivul Bucegi;
-Marile oraşe din vestul ţării (Timişoara, Arad, Oradea), cu bogate tradiţii culturale.
-Sudul Transilvaniei, cu oraşe cu vechi tradiţii culturale (Sibiu, Alba-Iulia, Blaj, Sighişoara,
Mediaş, Făgăraş;
-Nordul Transilvaniei, cu oraşe cum sunt Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Bistriţa, Dej, care abundă
în monumente istorice şi arhitectonice medievale;
55
-Ţara Haţegului şi împrejurimile, respectiv depresiunea cu acelaşi nume şi rama montană
înconjurătoare;
-M unţii Apu seni, zona cu cel mai bogat relief carstic din ţară, cu numeroase peşteri;
-Nordul Olteniei este o regiune cu numeroase staţiuni balneare (Băile Govora, Călimăneşti,
Căciulata, Băile Olăneşti, Ocnele Mari, Ocniţa);
-Maramureşul (o depresiune înconjurată de munţi) reprezintă o adevărată comoară etnografică;
-Oraşul Iaşi, aflat în estul ţării, fosta capitală a Moldovei, cu numeroase monumente istorice şi
de artă, îndeosebi biserici şi mânăstiri.
 mediu turistic internaţional;

 regiuni turistice;
 turism naţional;
 zone turistice;
 obiective antropice;
 obiective culturale;
 staţiuni montane;
 staţiuni litorale.
1. Care sunt tendinţele turismului internaţional?

2. Prezentaţi caracteristicile turismului din Europa.
3. Care sunt principalele regiuni turistice din Europa?
4. Care sunt principalele zone turistice din România?
5. Care sunt principalele obiective turistice din Europa Nordică?
56
1. Costa Brava este o staţiune de pe ţărmul mediteranean al:

a. Spaniei
b. Italiei
c. Franţei
2. Dubrovnik este o staţiune de pe litoralul:

a. bulgar al Mării Negre
b. croat şi sloven al Mării Adriatice
c. albanez al Mării Adriatice
3. Basel este o staţiune montană alpină din:

a. Franţa
b. Austria
c. Elveţia
4. Tampere este o staţiune pentru practicarea sporturilor de iarnă din:

a. Norvegia
b. Suedia
c. Finlanda
5. Coloanele de bazalt de la Detunatele reprezintă un important obiectiv turistic din:

a. Munţii Apuseni
b. Munţii Banatului
c. Munţii Retezat
1. Neguţ S, Vlăsceanu Ghe., Bran F., Popescu C., Vlad B.L., Neacşu C. M., Geografie
Economică Mondială, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008.
2. N.Neacşu, A. Băltăreţu, Turism Internaţional, Lucrări practice, Editura Pro-Universitaria,
Bucureşti 2009.
57
Răspunsuri grile:
Unitatea de învăţare 1:
1.b, 2.a, 3.a, 4.a, 5.a.
1.a 2.a 3.b 4.a 5.b
1.a, 2.a, 3.a, 4.a, 5.a.
1.c 2.c 3.a 4.c, 5.a.
1.c, 2. c , 3 a, 4.b, 5. Nil, Congo, Niger, Zambezi,
1.a, 2.a, 3.b, 4.c, 5. b.
1.a 2.b 3.c 4.c 5.a.
1.a, 2.a, 3.b, 4.b, 5.a.
1.a 2.b 3.b 4.a 5……
1.a, 2. b, 3. c, 4.c, 5.a
58
Bibliografie
Alexandru D., Neguţ S., Geografie economică mondială, Principalele resurse naturale ale Terrei şi
industriile de prelucrare, Atelierul Poligrafic ASE, Bucureşti 1993;
Cucu V., Geografie umană generală. Geografia populaţiei, Casa de editură „Viaţa Românească‖,
Bucureşti 1997;
Erdeli G., Dunitrache L., Geografia populaţiei, Editura Corint, Bucureşti, 2001
Bucureşti, 2001;
Neguţ S., Matei H., Nicolae I., Radu. C., Editura statelor lumii, Editura Meronia, Bucureşti,
2008;
Neguţ S. (coord), Geografie economică mondială, Editura A.S.E., Bucureşti 2000;
Neguţ S., Modelarea matematică în geografia umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1997; Popescu C.,
Industria mondială în era globalizării, Editura Oscar print, Bucureşti, 2001.
59

Geografie Economica Mondiala Onetiu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geografie Economica Mondiala Onetiu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

GEOGRAFIE ECONOMICĂ MONDIALĂ

1.1. Introducere . ............................................................................................................................................ 10

2.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 14

3.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 19

4.1. Introducere . ........................................................................................................................................... 24

5.1. Introducere ............................................................................................................................................................ 29

6.1. Introducere ............................................................................................................................................................ 34

7.1 Introducere ............................................................................................................................................................. 39

8.1. Introducere .. .......................................................................................................................................................................... .44

9.1. Introducere . .......................................................................................................................................... .48

10.1. Introducere .......................................................................................................................................................... 53

Disciplina Geografie Economică Mondială este înscrisă în planul de învăţământ în cadrul

După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următoarele competenţe generale i

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

1. Resursele Terrei(1 oră)

Cursul este compus din 10 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. Resursele naturale (2ore)

Teme de control (TC)

Între oameni şi componentele mediului natural există relaţii

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească resursele naturale;

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare - Resursele naturale - timpul alocat

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.4.Îndrumar pentru autoverificare

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Definiţi resursele naturale.

1. Oceanul reprezintă o sursă de energie :

2. Hidrogenul este o sursă de energie folosită deja în:

4. Energia solară şi energia eoliană, reprezintă surse de energie:

5. Consumul de resurse creşte proporţional cu creşterea numărului de locuitori ai planetei.

Brown L., Depăşind resursele Planetei, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005;

Resursele umane ale Terrei

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea modului în care a evoluat numărului populaţiei

– studenţii vor putea explice modul în care a evoluat

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Resursele umane - timpul alocat

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Evoluţia numerică a populaţiei Terrei

2.3.2. Repartiţia geografică a populaţiei:

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Concepte şi termeni de reţinut

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Explicaţi modul în care a evoluat populaţia pe Terra.

1. Prima explozie demografică a avut loc:

2. Conceptul de dinamică reprezintă:

3. Cei mai mici indici ai natalităţii sunt în:

4. Cele mai mari valori ale mortalităţii infantile se înregistrează în:

5. Prima explozie demografică a avut loc:

Cărbunii reprezintă una dintre cele mai importante

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

– studenţii vor putea să clasifice cărbunii după gradul de

Timpul alocat unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învăţare Cărbunii, timpul alocat este de 2 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Cea mai cunoscută şi utilizată clasificare este cea care ia în