CMS Nisstor GH ID 2023 2024

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Bd. Schitu Măgureanu nr.
9
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE sector 5, Bucureşti
Tel. 01/314. 03 26/315.31.22
ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ Fax. 315.83.91
PROGRAMUL ASISTENȚĂ SOCIALĂ-ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
Prof.univ.dr. GHEORGHIŢA NISTOR
COMPORTAMENT ȘI MEDIU SOCIAL
CURS PENTRU ANUL I, SEM. I
BUCUREȘTI
2023-2024
1
Introducere
Disciplina Comportament și mediu social formează competenţe necesare
practicii domeniului asistenței sociale prin cunoașterea și aplicarea principalelor teorii
psiho-sociale, în vederea înţelegerii corecte a comportamentului, prin raportarea la viaţa de
zi cu zi a individului, familiei, grupurilor și comunităților.
Obiectivul general al disciplinei:

Cunoaşterea şi înţelegerea teoriilor de bază şi a metodelor fundamentale care explică
comportamentul individului în mediul său de viaţă, cu aplicabilitate în practica
asistenţei sociale. Familiarizarea studenţilor cu teoriile psiho-sociale în vederea
înţelegerii corecte a comportamentului individului în mediul său de viaţă.
Obiectivele specifice ale disciplinei:

1.Cunoaşterea teoriilor psiho-sociale prin raportarea lor la viaţa de zi cu zi a
individului
2.Cunoaşterea principalelor modele psiho-sociale utilizate în practica asistenţei
sociale ca: modele psiho-dinamice, modele centrate pe tipuri concrete de activităţi,
modele comportamentale, modele umaniste şi existenţialiste, modele cognitive etc.
3.Cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor cu ajutorul cărora vor fi explicate
funcţionarea individului în mediul de viaţă, înţelegerea identităţii de sine, relaţia
dintre atitudini şi comportament, schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport
de factorii de mediu psiho-socio-culturali de viaţă. După parcurgerea cursului,
studenții vor avea cunoștințele necesare unei evaluari corecte a situaţiilor critice din
viaţa socială şi găsirea soluţiilor posibile.
Competenţe formate
1. Explicarea şi interpretarea corectă a comportamentul individului în mediul său de

viaţă cu aplicabilitate în practica asistenţei sociale. Pe baza cunoaşterii teoriilor
psiho-sociale în dinamica lor, vor fi explicate aspecte fundamentale privind:
2
-funcţionarea individului în mediul său de viaţă şi înţelegerea identităţii de
sine,
-relaţia dintre atitudini şi comportament,
-schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport de factorii de mediu
psiho-socio-culturali de viaţă,
2. Dobândirea unor capacități de a evalua corect, complex cazurile sociale și de a
elabora planuri de intervenție în domeniul rezolvării problemelor sociale.
3. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în domeniul asistenței sociale;
exemplu: capacitatea de a realiza o anchetă socială pornind de la înțelegerea
corectă a comportamentului individului, grupului, comunității.
Resurse şi mijloace de lucru

• Cursul oferit de noi este necesar formării competențelor practice specifice
asistenței sociale. Pot fi utile in descifrarea noteleor de curs anumite dicționare de
specialitate (de psihologie socială, de psihologie generală, de sociologie) cu
ajutorul cărora pot fi înțeleși corect anumiți termeni sau anumite paradigme.
• Vă recomandăm să vă programaţi procesul de învăţare, să aveți în vedere un
management al timpului, lăsând timp pentru studiul individual, pentru realizarea
temelor de control, pentru recapitulare și pregătirea examenului final.
• Pentru studiul individual, lectură, efectuarea aplicaţiilor, găsirea răspunsurilor
la intrebări, rezolvarea temelor de control (care trebuie realizate pe parcursul
semestrului) și pentru a participa la sesiunile de formare interactivă on-line,
studentul ar avea nevoie de următoarele resurse:
-Un calculator conectat la internet pentru a accesa resursele de studiu, baze de
date, resurse electronice suplimentare dar şi pentru a participa la sesiunile de
formare interactivă on-line)
- Acces la resursele bibliografice prin legitimaţie la biblioteca Centrală a
Universităţii din București, acces la o imprimantă sau echipamente de fotocopiere
ș.a.
STRUCTURA CURSULUI:
Cursul va avea 12 unități de învățare care abordează cîte o temă specifică
3
domeniului de studiu.
Pentru o invățare eficientă sunt propuse teste de evaluare, exerciții și
intrebări, precum și sugestii de rezolvare a unor subiecte, specifice unor unităţi de
învăţare.
Pentru unele unități de învățare sunt recomandate spre vizionare unele
materiale video/filme care pot aduce un plus de informație, o mai bună documentare și
înțelegere a celor studiate. Vor fi recomandate link-urile de unde pot fi descărcate
acele materiale video.
Pentru verificarea finală sunt propuse trei teme de control, cu o pondere de
50 % în nota examenului (final). Temele de control se vor transmite cadrului didactic
prin intermediul platformei e-learning a programului AS_ID, la disciplina
Comportament și mediu social, vor fi încărcate în spațiul destinat temelor; acolo unde
sunt situații de excepție, temele pot fi predate la următoarea întâlnire de sinteză sau
trimise la adresa: gheorghita.nistor@unibuc.ro cu menţiunea « teme ID an
I _comportament »).
Pe parcursul cursului vor fi recomandate mai multe obiective de studiu,
sarcini sau exerciții aplicative, care vor fi semnalizate prin prin logo-uri specifice sau
semne grafice, ușor de vizualizat!
TEME DE REALIZAT: vor fi integrate în unitățile de învățare!!
Vor fi trei teme de realizat, fiecare temă are mai multe subpuncte și se regăsește la
finalul modulul de învățare.
RECOMANDAT: De respectat termenele stabilite pentru predarea temelor; lipsa de
transmitere sau intarziere în predarea temelor, se va reflecta în nota primită!
Rezultatele evaluărilor se vor transmite studenţilor prin încărcarea pe platforma
eLearning.
Utilizați platforma Moodle AS-E-Learning pentru comunicare și adresarea de
intrebari atât colegilor, cât și profesorilor.
Chatul sau emailul, forumul de pe platforma AS-E-Learning, pot fi instrumente utile
în comunicarea dvs, dar și pentru o învăţare eficientă.
4
Durata medie recomandată pentru studiul individual pentru o unitate
de curs este de 2 -3 ore.
Evaluarea este dinamică (prin teme şi aplicaţii) şi sumativă

(examen scris şi teme de control).
Criterii de evaluare:
1. Participarea la activitaţile de sinteză (în cadrul orelor de întâlnire)
2. Studiul bibliografiei recomandate (poate fi studiată şi bibliografie
suplimentară, conform opţiunilor studenţilor).
3. Realizarea şi predarea pe parcursul semestrului, a temelor primite
(T1+T2+T3) care vor avea anumite termene stabilite (la întâlnirile de
sinteză cu profesorul).
4. Examen (scris sau oral; forma va fi stabilită la intâlnirile de sinteză
cu profesorul).
În nota finală:
- evaluarea sumativă (examen scris ) va avea ponderea de 50%,
- temele de control vor avea ponderea de 50%.
5
CUPRINS
Introducere
U.I. 1. Introducere: teorii psiho-sociale care explică comportamentul individului în
mediul lui de viaţă. Aplicații în domeniul asistenței sociale. ………………………pag.12
1. Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Ce studiem la această disciplină?
Teorii psiho-sociale care explică comportamentul individului în mediul lui de viaţă
Teorii privind relaţiile sociale şi interpersonale
Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup. Influenţa socială în grup
Teorii ale socializării individului
5.Rezumat
6.Evaluare, Intrebări, Aplicații
7.Bibliografie
U.I. 2. Persoana în mediul său de viaţă................................ ……….………………. .pag.18

1. Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Cum definim personalitatea umană?
Sinele şi structura sinelui; sentimentele şi identitatea de sine.
Sinele, raportul dintre individ şi mediul socio-cultural de viaţă.
Factorii care interacţionează în dezvoltarea individului.
Personalitatea dintr-un context social dat. Teoria personalităţii de bază (A. Kardiner,
R. Linton)
5.Rezumat
7.Bibliografie
U.I. 3. Princialele teorii psiho-sociale privind comportamentul uman..........…… .pag.25

1.Introducere
6
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Teoriile genetice, cognitive, psihodinamice, de status şi rol social ş.a.
Teorii genetice
Teoria frustrare-agresiune
Teorii ale învățării sociale
5.Rezumat
Material video de anailizat: Children see, children do...
7.Bibliografie
U.I. 4. Teoriile cognitive şi aplicaţiile acestora în explicarea comportamentului.……

...........................................................................................................................................pag.31
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Auto-prezentarea şi prezentarea celorlalţi
Teoria neajutorării învăţate
Percepţia socială şi explicarea comportamentului
5.Rezumat
6.Evaluare, Intrebări, Aplicații. Evaluare: Tema nr. 1
7.Bibliografie
U.I. 5. Teorii ale atribuirii. Teoria disonanţei cognitive. Aplicaţii în explicarea

comportamentului …………………………………………….…………………..….. .pag.35
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Teoria atribuirii: definire, varietăți distincte ale teoriei (F. Heider, N. Anderson, S.
Asch )
Diferenţe în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi. Eroarea
fundamentală de atribuire.
7
Teoria disonanţei cognitive: definiţii, surse ale disonanţei cognitive şi tehnici de
diminuare.
5.Rezumat
7.Bibliografie
U.I. 6. Teoriile psihanalitice (S. Freud, C.G.Jung, A. Adler, A. Horney)…………. .pag.43

1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Teoria psihanalitică: S Freud –distincţia a două sisteme ierarhizate (inconștient și
conștient)
Structura aparatului psihic: id (sinele), eu (ego) și supra-eul (supra-ego)
Determinism psihologic
Terapia psihanalitică
5.Rezumat
7.Bibliografie
U.I. 7. Teoria rolului și statusului social ............................................………..……. .pag.49

1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definirea și explicarea noțiunii de rol social
Nivele de manisfestare
Conflictele de rol
Definirea și explicarea noțiunii de status social
Aplicații practice: Interpretarea celor noțiuni în relațiile familiale
5.Rezumat
7.Bibliografie
8
U.I. 8. Comportamentul prosocial: comportament specific în organizaţiile de asistenţă
socială. Modele explicative...........................................................................………. .pag.54
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definiții și exemplificare
Condiţii de producere a comportamentului prosocial
Explicarea comportamentului prosocial- ipoteze: cost-beneficiu și nomativă
Influenţe asupra comportamentului prosocial:factori sociali, culturali
5.Rezumat
Material video de analizat, cazul Kitty Genovese
7.Bibliografie
U.I. 9. ATITUDINI: definiţii, caracteristici, componente. Relația atitudini-

comportament. Aplicaţii practice la domeniul asistenţei
sociale.........………………………………………………………………………..…. .pag.61
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definiții și mecanisme de formare a atitudinilor
Componentele atitudinii
Funcţiile atitudinilor
Măsurarea atitudinilor
Prejudecăți, discriminare și stereotipuri
5.Rezumat
6. Intrebări, Aplicații. Evaluare: Tema nr. 2
Material video de analizat: Formarea atitudinilor- O clasă divizată..... Experimentul Elliott
7.Bibliografie
U.I. 10. Procese de influenţă socială şi schimbare a comportamentului uman….. .pag.

1.Introducere ...................................................................................................... pag.68
9
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Procese de influenţă socială:conformitate, complianţă
Obedienţă şi influenţă
Manipulare- tehnici de manipulare: „piciorului în uşă și ușa în nas”
Aspecte ale presiunii în grup
Experimentul lui Zimbardo (1973)- experimentul „închisoarea”
5.Rezumat
Material video de analizat:
Autoritate : Experimentul lui S. Milgram
Experimentul Inchisoarea- Philip Zimbardo
7.Bibliografie
U.I. 11. Psihologia umanistă: perspective teoretice şi practice asupra asistenţei sociale.
Teoria necesităților umane- A. Maslow..........................................................….... .pag.78
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Noul model uman propus de psihologia umanistă: caracteristici
Surse în mediul social şi cultural
Teoria necesităţilor lui A. Maslow. Aplicaţii ale teoriei necesităţilor în domeniul
asistenţei sociale (grupuri în dificultate)
5.Rezumat
7.Bibliografie
U.I. 12. Grupul: dinamicile de grup şi procesele intragrupale ………………... .pag.86

1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
10
4.Conţinuturi
Definiţii, caracteristici, tipologii
Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup
Faze (stagii) de dezvoltare ale grupului. Aplicaţii practice de cercetare a grupului
5.Rezumat
6. Intrebări, Aplicații. Evaluare: Tema nr. 3
7.Bibliografie
EXERCIȚII DE EVALUARE FINALĂ- modele.

TEST GRILĂ DE VERIFICARE A CUNOȘTINȚELOR...............................................97
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ........................................................................................101
11
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
Introducere: Teorii psiho-sociale care explică comportamentul

individului în mediul lui de viaţă
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definirea comportamentului, exemple.
Teorii psiho-sociale care explică comportamentul individului în mediul lui de viaţă
Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup. Influenţa socială în grup
Teorii ale socializării individului. Aplicabilitate la domeniul asistenței sociale
5. Rezumat
6. Intrebări, exerciții, aplicații
7. Bibliografie
1.Introducere
Prima unitate de învăţare ne introduce în obiectul de studiu al acestui
curs.
Cursul vizează înţelegerea de către studenţi a teoriilor de bază psiho-
sociale care au aplicabilitate directă în practica asistenţei sociale; domeniu
interdisciplinar de cunoaştere ştiinţifică a interacţiunilor dintre individ şi mediul
său de viaţă, cursul analizează relaţia dintre comportamentele şi procesele psihice
şi contextul social, economic, politic, cultural, familial, geografic, arhitectural
etc. Aici sunt integrate contribuţii teoretico-metodologice din sociologie,
psihologie, antropologie, economie, drept, medicină, istorie, politologie etc, parte
care ar putea fi considerată ca aparținând psihologiei sociale.
12
2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi
capabil:
 să cunoască și să fie familiarizat cu teoriile psiho-sociale care explică comportamentul
individului în mediul lui de viaţă;
 să argumenteze de ce este important să analizăm teoriile de bază psiho-sociale;
 să enumere cel puţin 2 teorii psihosociale și să exemplifice rolul lor.
3.Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
a
4.CONȚINUTURI
Definirea comportamentului, exemple;
Teorii psiho-sociale care explică comportamentul individului în mediul lui de
viaţă
Prezentare sintetică a celor mai importante teorii psiho-sociale care vor fi studiate, cu
aplicabilitate la domeniul asistenței sociale;
Comparație obiecte de studiu ale disciplinelor din domeniul psiho-social: psihologie
socială, sociologie, psihologie general, antropologie ș.a..
4.1Definirea comportamentului, exemple

Ce ințelegem prin comportament?
Definiție: Conduita unui individ luat in considerare intr-un mediu si intr-o unitate de timp
data (N. Sillamy,1996, p. 74);
• Ceea ce este observabil;
• Orice modificare a sistemului ca răspuns la acțiunea unor factori;
• Reacțiile organismelor vii la stimuli exteriori, începând de la simpla contracție
musculară până la acțiuni complexe din viața socială (S. Chelcea, P. Ilut, 2003, p.82).
Tipuri de comportamente:
•Comportamentul prosocial
•Comportamentul agresiv
•Comportamentul colectiv ș.a.
Exercițiu: Dați 1-2 exemple de alte comportamente vaând în vedere definiția anterioară.
13
4.2. Prezentare sintetică a celor mai importante teorii psiho-sociale
Pe baza cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor vor fi explicate aspecte
fundamentale privind:
• funcţionarea individului în mediul său de viaţă şi înţelegerea identităţii de sine
• teorii privind comportamentul, atitudinile şi personalitatea
• schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport de factorii de mediu, psiho-

socio-culturali și de viaţă, , manipulare și influență in comportament și relații
sociale,
• modele ale relaţiilor interpersonale, noul model uman propus de psihologia
umanistă,
• teoria necesităţilor lui A. Maslow. Aplicaţii ale teoriei trebuinţelor umane în
domeniul asistenţei sociale (analiză pe diferite grupuri în dificultate, vulnerabile)
• Sistemul necesităţilor-aspiraţiilor în procesul realizării de sine, autoîmplinirii a
individului
• teorii privind grupurile; procese ale dinamicilor de grup. Influenţa socială în grup
• teorii ale socializării individului
• aspecte sociologice ale status-ului şi rolului
• mdele şi practici de luare a deciziior în grup
• conflictul şi diferite tehnicile de negociere și rezolvare a conflictelor intre indivizi
sau comunități.
4.3.Comparație obiecte de studiu ale disciplinelor din domeniul psiho-social:

psihologie socială, sociologie, psihologie general, antropologie ș.a
Pentru a înţelege mai bine obiectul de studiu al cursului nostru, vom porni în
demersul nostru ştiinţific de la cea mai puţin controversată definiţie oficială psihologiei
sociale: „incercarea de a înţelege şi explica modul în care gândirea, sentimentele şi
comportamentul individului sunt influenţate de prezenţa reală, imaginară sau implicită a
altor indivizi” (Allport, 1968).
O altă definiţie surprinde la fel de bine esenţa psihologiei sociale: „modul în care
gândirea, sentimentele şi faptele unui om sunt influenţate de către alţi oameni”.
Orice definiţie am lua în analiza, se evidenţiază faptul că psihologia socială
acoperă o arie largă şi că există foarte multe domenii pe care le poate aborda. Spre exemplu,
14
unii psiho-sociologi se pot axa pe influenţa socialului asupra individualului, alţii pe
interacţiunea socială dintre doi sau mai mulţi indivizi, iar alţii pe procesele de grup.
O altă temă de interes a psihologiei sociale o constituie influenţa socialului
asupra individului şi asupra modului în care acesta înţelege lumea. Chiar şi atunci când
suntem singuri, modul în care gândim şi ne comportăm este influenţat de alţii, iar influenţa
este şi mai mare atunci când aceştia sunt efectiv de faţă. Iată de ce psiho-sociologii care
analizează individul ca entitate, studiază procese precum motovaţia, percepţia, învăţarea şi
modul în care sunt primite şi prelucrate informaţiile. Mai concret, psiho-sociologii
interesaţi de procesele individuale pot analiza modul în care se manifestă motivaţia în
realizarea scopului propus, se învaţă atitudinile şi se formează părerile despre cei din jur.
Interesul psiho-sociologilor se poate îndrepta şi către interacţiunea dintre doi sau
mai mulţi indivizi. Sunt urmărite aici trăsăturile unice ale comportamnetului social, atunci
când doi indivizi stau de vorbă, muncesc, fac planuri sau sunt angajaţi în una din miile de
activităţi pe care le pot face împreună.
Un domeniu specific al analizei cuprinde procesele de comunicare, atât cele
verbale cât şi cele non-verbale, influenţa socialului asupra schimbării de atitudine,
tranzacţiile şi negocierea, atracţia interpersonală şi comportamentul agresiv sau prosocial.
Spre exemplu, psiho-sociologii au în vedere modul în care comportamentul non-
verbal poate fi folosit pentru a deduce emoţii, modul în care atitudinile pot fi modificate prin
reclamă şi cum iau naştere relaţiile de prietenie şi de dragoste.
De asemenea, interesul psiho-sociologilor poate fi îndreptat către procesele de
grup. Aici pot fi cercetate trăsăturile unice ale grupului, cum ar fi statusul şi rolul,
standardele şi presiunea acestuia, dar şi modelele de comunicare. Cu alte cuvinte, socio-
psihologii se ocupă în acest caz de organizaţii sau instituţii sociale, cum sunt guvernele şi
sistemul legislativ, dar şi de mediul geografic pentru a vedea modul în care oamenii răspund
la aceste influenţe. În cadrul proceselor de grup pot fi abordate mai multe aspecte legate de
modul în care individul îşi poate menţine independenţa în cadrul situaţiilor de grup, cum se
poate realiza comunicarea în cadrul organizaţiilor sau cum se pot concepe arhitectural
anumite clădiri pantru a conferi satisfacţie celor care le folosesc.
Experimentul psihosocial este un instrument de bază cu ajutorul căruia sunt
demonstrate anumite fenomene sociale care apoi pot deveni teorii explicative.
După cele arătate mai sus, psihologia socială acoperă o arie largă a
comportamentului. Dar nu studiază toate aspectele acestuia; de pe poziţia lor specifică, alte
15
discipline sociale înrudite sunt mai în măsură să abordeze anumite fenomene. Să luăm spre
exemplu, domeniul înrudit al sociologiei.
Sociologia este ştiinţa societăţii şi a instituţiilor sociale şi se axează pe faptul că
membrii grupurilor sunt supuşi unor influenţe similare, universale din punct de vedere
cultural, ceea ce determină modul în care se manifestă grupul ca unitate.
Prin urmare, accentul cade mai mult asupra grupului ca unitate decât asupra
indivizilor care îl compun. Spre exemplu, sociologii sunt mai în măsură să cerceteze rolul pe
care îl au în general şcolile în cadrul societăţii noastre. Dacă însă, ne interesează modul în
care atitudinile părinţilor influenţează rezultatele şcolare ale copilului, trebuie să apelăm
la socio-psihologi care se ocupă cu studiul acestui tip de relaţie. În primul caz, şcoala este
privită în sens colectiv, în timp ce în al doilea caz, analizăm individul în cadrul mediului
şcolar dat.
O altă disciplină înrudită cu psihologia socială este antropologia, care se defineşte
ca domeniu de cercetare a celor două sexe, bărbaţi şi femei, precum şi a culturii lor.
Antropologia abordează fenomenele sociale într-un sens mai larg chiar decât cel al
sociologiei, concentrându-se asupra universalului dintr-o cultură dată (structura familiei,
spre exemplu) şi acordând o mai mică importanţă individului.
Putem concluziona că deşi există o oarecare suprapunere între psihologia socială şi
alte ştiinţe sociale, obiectul central de studiu şi modul de abordare a problemelor diferă de la
o disciplină la alta. Socio-psihologii analizează în primul rând procesele psihologice
individuale ale oamenilor şi interacţiunile lor sociale cu alţi oameni, în timp ce sociologii şi
antropologii analizează cu precădere grupuri mai mari, cărora le aparţin oamenii.
Rezumat
Pe baza cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor vor fi explicate

aspecte fundamentale privind funcţionarea individului în mediul său de viaţă şi
înţelegerea identităţii de sine, modul de a reacționa, atitudinile şi personalitatea
umană.
Atitudinile și relația cu comporamentul uman, relaţiile sociale, constituie obiectul
de studiu fundamental al psihologiei sociale. Dintre relaţiile sociale amintim: socializarea,
afilierea, atracţia, ataşamentul etc. O altă temă de interes a psihologiei sociale o constituie
influenţa socialului asupra individului şi asupra modului în care acesta înţelege lumea. Chiar
şi atunci când suntem singuri, modul în care gândim şi ne comportăm este influenţat de alţii,
16
iar influenţa este şi mai mare atunci când aceştia sunt efectiv de faţă. Relaţiile sociale sunt
rezultat al sociabilităţii fiinţei umane, aflate permanent într-un câmp social, în constituirea
lor sociale intervenind similitudinea şi complementaritatea.
Interesul psiho-sociologilor poate fi îndreptat către procesele de grup. Aici pot fi
cercetate trăsăturile unice ale grupului, cum ar fi statusul şi rolul, standardele şi presiunea
acestuia, dar şi modelele de comunicare.
Experimentul psihosocial este un instrument de bază cu ajutorul căruia sunt
demonstrate anumite fenomene sociale care apoi pot deveni teorii explicative.
5.Întrebări de verificare, aplicații:
Care este semnificaţia cunoaşterii principalelor teorii ale psihologiei

sociale în practica asistenţei sociale?
Prezentați alte modele comportamentale (altele decât cele amintite în
curs) pe care le-ați întâlnit în realitatea socială.
6. Bibliografie
Chelcea S. (2002), Un secol de cercetări psihosociologice, Iaşi, Ed. Polirom
Cristea D. (2000), Tratat de psihologie socială, Bucureşti, Ed. ProTransilvania
Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), Psihologie socială experimentală, Iaşi,
Ed. Polirom
Malim Tony (2003), Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
Ogien A. (2002), Sociologia devianţei”, Iaşi, Ed.Polirom
Zamfir C., Vlăsceanu L.(coord.) (1993), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed. Babel
17
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2
PERSOANA ÎN MEDIUL SĂU DE VIAŢĂ
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Sinele şi structura sinelui; sentimentele şi identitatea de sine.
Sinele, raportul dintre individ şi mediul socio-cultural de viaţă.
Factorii care interacţionează în dezvoltarea individului.
Personalitatea dintr-un context social dat. Teoria personalităţii de bază (A.
Kardiner, R. Linton)
Rezumat
6. Bibliografie
Introducere
A doua unitate de învățare prezintă raportul dintre individ şi mediul
socio-cultural de viaţă și care sunt factorii din mediul în care trăim, ce
influenţează formarea personalităţii umane. Acești factori interacţionează în
dezvoltarea socială a individului și influențează personalitatea și
comportamentele noastre;
- prezintă modul în care se formează personalitatea și definim conceptul
de sine, schemele despre sine;
- descrie modul în care se formează eul social și eul psihologic.
- să exemplifice un anumit model de personalitate; teoria personalității de
bază (A. Kardiner, R Linton)- rolul factorilor culturali in formarea personalității.

capabil:
Să definească personalitatea umană și conceptul de sine.
18
să cunoască și să descrie raportul dintre individ şi mediul socio-cultural de viaţă.
să cunoască și să descrie factorii care interacţionează în dezvoltarea socială
individului.
Eul social și eul psihologic: rol in formarea peronalității umane.
să exemplifice un anumit model de personalitate, de exemplu, teoria personalității de
bază (A. Kardiner, R Linton) și care este rolul factorilor culturali in formarea
personalității.
3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.
4. Conţinuturi
4.1. Definirea personalității umane și a conceptului sine

Cine este omul?
Ce factori din mediul în care trăim influenţează formarea personalităţii umane?
Personalitatea şi mediul social

Definitie:
- o entitate complexă bio-psiho-socio-culturală;
- o sinteză a interacţiunilor dintre caracteristici si procese psihice, care determina moduri
specifice relativ constante de a reactiona si actiona (S. Chelcea, P.Ilut, 2003, p.252).
G. Allport afirma că trebuie să:
-surprindem configuratiile specifice ale P. la nivel individual;
- construim un model al interactiunii structurale si proceselor psihice care sunt
universal-umane
Conceptul de sine
• Fiecare individ îşi percepe propria persoană aşa cum percepe lumea din jurul său
(oameni, lucruri).
• Totalitatea informațiilor despre propria persoana formeaza conceptul de SINE.
• Informatiile se refera la:
– aspecte fizice,
19
– trasaturi de personalitate,
– statul social
– Componenta afectiva (Stima de sine si atitudinile fata de sine).
4.2. Factorii care interacţionează în dezvoltarea socială a individului.
Figura nr. 1. Factori care interacţionează în dezvoltarea individului:
Schemele despre sine:

• - retele de informatii despre noi insine
• - se asociaza si formeaza coceptul de SINE
Oamenii pot fi:
– -schematici
– -aschematici.
– Higgins (1987, apud T.Malim, 2003) afirma ca există 3 scheme despre sine:
– SINELE ACTUAL (cum ne vedem in prezent);
– SINELE IDEAL (cum am vrea sa fim);
20
– SINELE CARE AR TREBUI SA FIE (cum consideram ca ar trebui sa fim).
– - daca exista discrepante intre aceste scheme apare nevoia de schimbare, motivatia
schimbarii.
 EUL, SINELE (self,engl) poate fi constituit din doua componente:
1. EUL SOCIAL – componenta sociologica, interiorizare rolurilor sociale,
- ansamblul organizat de atitudini ale celorlati pe care ni le insusim;
2. EUL PSIHOLOGIC – componenta mai personala;
- reactia organismului la atitudinile celor din jur.
>> Eul, sinele se dezvolta plecand de la judecatile pe care celalalt le emite asupra lui
intr-un context social dat, din interactiunile sociale.
SCHEMATIC:
• ATITUDINILE CELORLALTI
(EUL SOCIAL ORGANIZAT)
• REACTII (EUL PSIHOLOGIC)

EUL:
- Reiese din interactiunea cu ceilalti (trecut),
- Are o functie de ajustare la situatiia existenta (prezent),
- Schimbare in viitor (daca rezulta ceva nou din adaptarea la prezent).
(G.H.Mead, 1963, in W. Doise, J.C.Deschamp, G. Mugny, 1996, p.37-38)
•O altă perspectivă de abordare a personalităţii : PERSONALITATEA
DINTR-UN CONTEXT SOCIAL DAT
Exemplu: TEORIA PERSONALITĂŢII DE BAZĂ (A. KARDINER, R.
LINTON)
1.3.TEORIA PERSONALITĂŢII DE BAZĂ- A. Kardiner, R Linton
Rolul factorilor culturali in formarea personalității (Zamfir E.,2004, p. 73-87)

Conceptul de personalitate de bază -introdus în antropologia culturală de Abraham
Kardiner (antropolog american).
-Persoana umană este modelată de cultură, impunându-i un anumit tip de
personalitate.
21
Conceptul îşi are originea în psihanaliză şi reprezintă o încercare de a utiliza
psihanaliza în antropologie.
Psihanaliza: varietatea existenţei umane este rezultatul impactului procesului de
socializare, de învăţare a normelor sociale asupra proceselor organice, biologice.
• „Copilul este părintele omului” îi plăcea lui Freud să spună.
• Tot ceea ce omul este la maturitate -profilul şi dinamica presonalităţii - îşi au
originea în primele experienţe ale copilăriei, în procesul de socializare timpurie.
• Comportamentul celor din jur, al părinţilor în mod special, interferează cu activitatea
instinctuală a copilului, generând neintenţionat, structuri psihice durabile.
– Frustrările se fixează,
– complexele se înrădăcinează în inconştientul nostru,
– mângâierile sau interdicţiile devin matrice a stărilor de spirit ale maturului.
Personalitatea de bază reprezintă:
– modul de a fi, comun membrilor unei colectivităţi,
– caracteristicile pe care le putem regăsi în respectiva colectivitate formând
sâmburele constant al diversităţii de manifestări individuale.
• Ea reprezintă produsul neintenţionat al unui anumit tip de socializare.
• Fiecare colectivitate se caracterizează prin anumite practici educative care au
consecinţe profunde asupra profilului personalităţilor caracteristic respectivei
colectivităţi.
• Personalitatea de bază reprezintă din perspectiva antropologiei culturale un nivel
distinct de cel al organizării sociale.
• Este un produs al impactului organizării sociale asupra bazei biologice a vieţii
umane, iar nu un element component organic, funcţional al acestuia.
• Viaţa umană pare a avea mai multe etaje interdependente, dar distincte.
– la un pol, viaţa biologică cu logica sa;
– la celălalt pol societatea dirijată de un alt tip de logică;
– iar la mijloc, rezultatul interferării social/biologic, ceea ce Kardiner desemna
prin termenul de personalitate de bază specifică unei culturi .
• Ideea de personalitate de bază nu evidenţiază nu numai efectul practicilor educative
asupra organismului uman ci şi un palier al existenţei umane.
• Viaţa socială nu reprezintă un etaj pur şi simplu supraadăugat celui biologic; ele
interferează multiplu, modificându-se reciproc.
Schematic:
22
Biologicul reacţionează la ordinea socială, după cum, ordinea socială
nu poate să nu ia în considerare logica biologicului.
În relaţiile dintre social şi biologic nu există numai armonie şi
concordanţă ci şi tensiuni şi conflicte.
Personalitate de bază:
- tip mediu de personalitate,
- comporta trasaturi comune unei culturi;
- personalitatea impartasita de toti membrii unei societati,
- rezulta din experiente comune,
- se formeaza in copilarie,
- va adapta individul la societate, modelandu-l în conformitate cu
NORMELE, VALORILE.
•SOCIETĂȚILE COMPLEXE (SUBCULTURI): mai multe
personalități modale
Rezumat:
Factorii din mediul social în care trăim, influenţează formarea personalităţii umane.
Acești factori interacţionează în dezvoltarea socială a individului și influențează
personalitatea și comportamentele noastre. A fost evidențiat modul în care se formează
personalitatea și modul de raportare la sine sau schemele despre sine. Eul social și eul
psihologic, sunt concepte care ne ajută să înțelegem procesul de dezvoltare al personalității
umane. Ca exemple, teoria personalității de bază (A. Kardiner, R Linton) evidențiaza rolul
factorilor culturali în formarea personalității sau efectul practicilor educative asupra
organismului uman.
5.Întrebări de verificare, aplicații:
-Care este rolul principalelor teorii psiho-sociale în practica asistenţei sociale?

- Analizaţi personalitatea şi factorii care influentează formarea acesteia.
-Raportul dintre persoană şi mediul său socio-cultural de viaţă.
- Cum definiti conceptul de sine?
- Care sunt influenţele venite din contextul social asupra sinelui individual ?
- Enunţaţi factorii care interacţionează în dezvoltarea individului.
- Analizati componentele eului/sinelui.
23
-Care sunt argumentele aduse de A Kardiner și A Linton in teoria personalității de
bază. Argumentați răspunsul.
6. Bibliografie
-Chelcea S., coord. (2010), “Ppsihosociologie. Teorii, cercetări,
aplicaţii”, Iaşi, Ed. Polirom
-Chelcea S., L. Ivan, G. Jderu, A. Moldoveanu (2006), Psihosociologie.
Teorie şi aplicaţii, Bucureşti, Editura Economică
-Chelcea S. (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”, Bucureşti, Ed.
Economica
- De Lassus R., (1999), “Descoperirea sinelui”, Bucureşti, Ed. Teora
-Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), “Psihologie socială
experimentală”, Iaşi, Ed. Polirom
-Malim Tony (2003), „Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
-Zamfir E.,(2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui,
Bucureşti, Editura Cartea Universitară (p. 73 – 87)
24
PRINCIPALELE TEORII PSIHO-SOCIALE CARE EXPLICĂ

COMPORTAMENTUL UMAN
Teoriile genetice și ale învățării sociale
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Principalele teorii care pot explica comportamentul uman- cinci mari clase de
teorii: teoriile genetice, cognitive, psihodinamice, de status şi rol social
Teorii genetice
Teorii ale învățării sociale
Rezumat
5 Intrebări, exerciții, aplicații
6. Bibliografie
1.Introducere
A treia unitate de învățare prezintă principalele teorii care pot explica
comportamentul uman, grupate în cinci mari clase de teorii: teoriile genetice,
teoriile învățării sociale, cognitive, psihodinamice, de status şi rol social. În
această unitate vor fi analizate în mod special, teoriile genetice și teoriile
învățării sociale, ca teorii care ne ajută să înțelegem comportamentele umane.
Comportamentul uman nu poate fi redus la o singură dimensiune în
explicarea sa, de aceea este mai obiectiv să luăm în analiză un anumit complex
de factori: genetici, sociali, de mediu, educativi etc. . În acest curs vom aduce
argumente din perspectiva teoriilor genetice și învățării sociale și vom
exemplifica și analiza aceste teorii la nivelul comportamentului agresiv.

capabil:
Să explice comportamentul uman din perspectiva teoriilor genetice,
25
Să prezinte teoria frustrare- agresiune (Dollard şi colab.)
• Să descrie sociobiologia (Wilson, 1975) și rolul acesteia în analiza
comportamentului social;
• Să analizeze teoriile învățării sociale (A Bandura), rolul imitării și observației în
formarea comportamentelor umane.
3.Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.
4. 4.Conţinuturi
4.1. TEORII GENETICE

 Reprezentanţi:
W.Mc Dougall(1908), K. Lorenz (1960),E. Wilson (1978)
Comportamentul uman are la baza cauze biologice, genetice;
• -instinctele stau la baza explicării comportamentelor umane;
• -apar procese ca etichetarea, comparaţia
Comportamentul agresiv - explicaţii:
A. BIOLOGICE
B. BIOSOCIALE
C. PSIHOSOCIALE (din pespectiva psihosociologiei).
• Explicatiile biologice:
1.- Teoria psihanalitică a lui Freud,
2.- Teorii etologice (Konrad Lorenz, 1963):,
3. -Teorii sociobiologice.
Konrad Lorenz (1963): Etologia studiaza comportamentul normal al animalelor;
- din perspectivă etologică, oamenii dezvoltă ca şi animalele un instinct pentru luptă;
- acest fapt ar explica comportamentul agresiv : „agresiunea este un instinct ca oricare altul
şi, în orice condiţii naturale, este menit şi el să contribuie la menţinrea vieţii şi a
speciei”(Konrad Lorenz, Aşa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Bucureşti,
Editura Humanitas, 1998, p.6);
- ex.: specii de peşti tropicali cu nevoi instinctive de agresiune, iar atunci când au
fost înlocuite ţintele, instinctul de atac, de agresiune s-a menţinut.
26
Agresiunea:
• Agresiunea instrumentală: comportamentul este un instrument de a soma pe alţii să
nu mai fie agresivi; ex. tratarea nepoliticoasă a echipei de fotbal de către un jucător;
uciderea unui inamic dacă este implicată îndatorirea şi nu emoţiile sau poate fi şi
ostilă, dacă sunt implicate ambele aspecte;
• Agresiunea ostilă: eliberarea emoţiilor negative; ex. sportivii care luptă într-un joc
sportiv;
• Agresivitatea înnăscută:
a. teoreticienii instinctelor: Freud şi McDougall
b. etologii: Konrad Lorenz – toţi consideră că oamenii au o trebuinţă sau instinct
înnăscut pentru luptă;
Teoria frustrare- agresiune (Dollard şi colab.):
- ipoteza susţine că totdeauna frustrarea este legată de agresivitate, iar agresivitatea
este precedată de frustrare;
- ipoteza este influenţată de factori ca sistemul de atribuiri care controlează reacţia
agresivă care ar apărea;
- mai pot apărea reacţii de fugă, evitare, de aici ideea că această ipoteză este prea
simplistă ca să mai fie validată şi folosită. (Septimiu Chelcea, Psihologie socială.
Note de curs: autori, lucrări , evenimente.,Şcoala Naţională de Studii Poitice şi
Administrative, Bucureşti, 2000).
SOCIOBIOLOGIA – Wilson, 1975
• Definiție.: studiază bazele biologice ale comportamentului social;
• Agresivittatea: contribuie la supravietuire si este de natura adaptativă;
• Duce la achiziţionarea şi conservarea mai multor resurse;
• Comportamentul agresiv va fi reprodus şi individul va supravietui.
• Explicatiile pun accent pe caracterul instinctiv si înnăscut al agresivităţii.
APLICAȚIE:
De vizualizat și analizat filmul Children see, children do...care poate fi descărcat de pe
următorul link:
https://www.youtube.com/watch?v=jOrGsB4qG_w
27
https://translate.google.com/translate?hl=ro&sl=en&u=https://www.healthhub.sg/live-
healthy/1261/growing-kid-children-see-children-do&prev=search&pto=aue
4.2. TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII

Reprezentanţi:
• G. Homans (1958), A. Bandura (1967),J. Rotter (1977)
• Reactia stimul-răspuns determină comportamentul.
Comportamentul social este dobândit;
• pornind de la imitaţie, comportamentul, in functie de motivatii, este consolidat;
• Schimbul si interacţiunea socială determina comportamentul.
Ex. – comportamentul agresiv este învăţat.
-În 1977 Albert Bandura prezintă teoria sa, în care imitaţia ocupă un rol important .
- achiziţia de noi comportamente se face prin observarea modelelor;
- comp. agresiv
-comp. prosocial ambele pot fi învăţate, dar există şi o componentă biologică.
Ex. Comportamentul poate fi format si mentinut prin sistemul de recompensă si
pedeapsă.
Invățarea se poate face:
A.- prin experiență directă,
B.- prin observatie sau modelare (exemplu: experimentul cu copiii de varsta prescolara
si papusile).
Factori care influenţează agresivitatea:
1. individuali (vârsta, genul, cultura, experienta personala s.a.);
2. - de mediu (zgomotul, calitatea aerului, căldura, condiţiile de locuit s.a.);
3.-variabile situaţionale (anumite situatii, instigarea, dezinhibiţia- depersonalizarea,
dezumanizarea, alcoolul si drogurile, violenta TV si mass-media s.a.).
Factorii individuali: în 1978, doi cardiologi americani, M. Friedman şi R.H.
Rosenman au lansat o teorie pe baza observaţiilor şi studiilor medicale care evidenţia o
legătură între stilul comportamental şi apariţia bolilor cardiovasculare.
Ei prezintă două tipuri de personalităţi:
-personaliatea de tip A şi
-personalitatea de tip B.
1. Personalitatea A:
28
- sunt caracterizaţi printr-un spirit de competiţie, dorinţă de reuşită profesională
şi socială, nerăbdători, hiperactivi, au impresia că trăiesc sub presiunea timpului care
trece prea repede, se angajează în sarcini greu de atins;
- vorbesc tare, gesticulează, îi întrerup pe interlocutori, implicare puternică în
muncă;
- au performanţe superioare în sarcini dificile, muncesc mai mult, acţionează
rapid, ignoră distracţiile, relaxarea, încearcă să contreleze toate situaţiile şi se simt
frustraţi dacă pierd controlul .
2. - Personalitatea B: ceilalţi aparţin acestui tip, prin comparaţie (Sursa:
Septimiu Chelcea, Psihologie socială. Note de curs: autori, lucrări ,
evenimente.,Şcoala Naţională de Studii Poitice şi Administrative, Bucureşti,
2000).
Rezumat
Prin studierea și analiza acestor teorii, vom putea fi mai obiectivi în ințelegerea și
explicarea comportamentelor umane. Teoriile genetice, teoria frustrare- agresiune
(Dollard şi colab.) sau teoriile învățării sociale (A. Bandura), vor pune bazele unui
prim nivel de analiză comporamenală. S ociobiologia (Wilson, 1975) oferă o nouă
abordare în analiza comportamentului social uman. Comportamentul agresiv este
analizat din perspectiva etologică, dar și al procesului de învățare social, prin
imitație sau însuțire. Trăsăturilor individuale de personalitate, genetice, pot vea
un rol în aparitia comportamentelor agresive.
5. Întrebări
Care sunt principalele perspective teoretice de explicare a comportamentului
propriu şi al celorlalţi?
Cum explica teoriile genetice comportamentul agresiv?
Analizati comportamentul agresiv din perspectiva etologică.
Argumentati contributia sociobiologiei la explicarea comportamentului agresiv.
Cum explică teoriile invățării comportamentul agresiv?
Care sunt factorii care influenteaza dezvoltarea comportamentelor agresive prin
invatare?
Exemplificati rolul trăsăturilor individuale în aparitia comportamentelor agresive.
29
6. Bibliografie
• Chelcea S., coord. (2010), “Ppsihosociologie. Teorii, cercetari, aplicatii”, Iaşi, Ed.
Polirom
• Chelcea S., L. Ivan, G. Jderu, A. Moldoveanu (2006), Psihosociologie. Teorie şi
aplicaţii, Bucureşti, Editura Economică
• Chelcea S. (2003), “Enciclopedie de psihosociologie”, Bucureşti, Ed. Economica
• Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), “Psihologie socială experimentală”,
Iaşi, Ed. Polirom
• Malim Tony (2003), „Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
• Zamfir E., , “Psihologie socială aplicată.”,suport de curs, Universitatea Bucureşti,
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, an universitar 2008-2009
30
Teoriile cognitive şi aplicaţiile acestora în explicarea comportamentului.
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Prinipalele teorii cognitive: Auto-prezentarea şi prezentarea celorlalţi
Teoria neajutorării învăţate.
Percepţia socială şi explicarea comportamentului
5. Rezumat
6. Evaluare, Intrebări, exerciții: TEMA NR.1.
7. Bibliografie
1.Introducere
A patra unitate de învățare prezintă câteva din teoriile cognitive, cum ar fi
percepţia socială, auto-prezentarea şi prezentarea celorlalţi, teoria neajutorării
sau neputinţei învăţate în explicarea comportamentului nostru și al celorlalți.

capabil:
- Să analizeze teoria percepţiei sociale şi care este rolul ei în explicarea
comportamentului;
- Să descrie teoria auto-prezentății şi prezentării celorlalţi sau teoria neajutorării
învăţate, care sunt tehnicile prin care putem combate neajutorarea învăţată;
-Să înțeleagă cum îşi explică oamenii ceea ce fac, simt sau gândesc ceilalţi.
3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.
31
4. 4. Conţinuturi
În acest demers științific, vom porni de la câteva intrebări, cărora vom încerca să le
găsim răspunsurile adevate:
Cum îşi explică oamenii ceea ce fac ei înşişi?
Cum reuşesc să deducă anumite informaţii despre ceea ce nu ştiu pornind doar de la câteva
informaţii sumare?
Cum explică oamenii anumite evenimente sau comportamente ai căror protagonişti sunt?
Cum îşi explică oamenii ceea ce fac, simt sau gândesc ceilalţi?
În ce măsură comportamentul nostru este regizat de relaţii de cauzalitate aflate în câmpul
psihologic al celorlalţi?
4.1.Teoria auto-prezentării
• pune în evidenţă modalitatea concretă prin care individul se autoapreciază prin
întregul său comportament începând cu promisiuni, angajamente, mărturisiri şi
sfârşind cu analiza acţiunilor, a faptelor înregistrate, existente obiectiv.
• autoprezentarea la primul nivel, nivel la care omul doreşte să fie cunoscut de ceilalţi,
înseamnă răspunsul la o întrebare crucială din viaţa noastră: „Ce cred alţii despre
noi?”;
• autoprezentarea poate ascunde presiunea exterioară sau poate să evidenţieze real
valenţele noastre, posibilităţile interne, atitudinile şi convingerile noastre într-un
anumit context situaţional;
• Crearea unei impresii bune prin autoprezentare în vederea obţinerii unei
recompense (materiale sau sociale) poate să aibă un efect pozitiv sau negativ asupra
convingerilor, atitudinilor noastre interne sau asupra credinţelor.
• când autoprezentarea are rolul doar de a ajusta comportamentul, atitudinile la
cerinţele exterioare apare o impresie dirijată, mânuită din exterior.
• Autenticitatea acţiunilor şi atitudinilor noastre poate fi suspendată (suntem ca nişte
cameleoni – teoria cameleonismului) şi în acest caz jucăm o viaţă întreagă simple
32
roluri susţinute de situaţii şi contexte diferite fără a ne regăsi în ele autenticitatea
noastră.
• în teoria autoprezentării apare o funcţie socială de ajustare a acţiunilor noastre la
presiunile, cerinţele exterioare.
Teoria apare ca o posibilitate de comunicare la început între indivizi;
uneori autoprezentarea influenţează atitudinile noastre interne prin internalizarea şi
interiorizarea acelor elemente existente în autoprezentare.
4.2. Teoria neajutorării (neputinței) învăţate:

O altă teorie care explică comportamentul şi atitudinile noastre într-un anumit
context dat.
• Pune în evidenţă pentru noi imposibilitatea performanţei, motivaţia insuccesului, nu
pentru că nu am putea real să le avem, ci pentru că grupul sau colectivitatea ne face
să credem că suntem incapabili, neputincioşi şi de aceea, insuccesul nostru şi
ineficienţa ne conduc la motivaţii interioare legate de o subapreciere, subevaluare.
• Recomandare: ieşirea prin acceptarea într-un grup care să ne convingă de contrariu.
4.3. Teoria auto-percepţiei:

În condiţii de nesiguranţă, incertitudine, apare nevoia unei analize mai
profunde a comportamentului nostru. Auto-percepţia apare în momentele de dificultate a
acţiunilor şi comportamentului oamenilor:
- în momentele de criză, tensiune,
- slăbiciune, incertitudine, când noi suntem înclinaţi să ne analizăm pe noi
înşine foarte profund dar cu acele unităţi de măsură cu care îi apreciem pe alţii în postură
de observatori ai propriilor noastre acţiuni.
Auto-percepţia va scoate în evidenţă fapte relevante pentru:
ceea ce noi suntem,
pentru ceea ce noi vrem să fim,
ceea ce vom fi.
Intervine o centrare deosebită pe propriile noastre credinţe interioare, pe
acţiunile noastre din exterior, pe legăturile noastre cu cei din jur.
Auto-percepţia înseamnă de fapt, o observare subtilă a străfundurilor noastre
psihologice, a relaţiilor noastre cu mediul înconjurător prin evidenţierea unor acţiuni,
33
credinţe trecute, care au stat la baza orientării noastre, punerea lor alături de cele
prezente şi care pot conduce real la schimbarea şi formarea unor noi atitudini interioare.
5. Bibliografie
- Chelcea Septimiu şi colab., Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, ed.
Economică, Bucureşti, 2006
- Chelcea Septimiu, Petru Iluţ, Enciclopedie de psihosociologie, ed.
Economică, Bucureşti, 2003
- Chelcea Septimiu, Un secol de cercetări psihosociologice, ed. Polirom, iaşi,
2002
- Doise Willem, Jean Claude Deschamps, Gabriel Mugny, Psihologie socială
experimentală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
- Kapferer Jean Noel , Căile persuasiunii, ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2002
- Neculau Adrian , Gilles Ferreol, Psihosociologia schimbării, ed. Polirom,
Iaşi, 1998
6. EVALUARE:
TEMA NR. 1 DE REALIZAT:
a. Daţi exemple de comportamente sociale şi analizaţi un tip din perspectiva a

două caracteristici: mediu şi unitate de timp.
b.Prezentaţi câteva influenţe venite din contextul social asupra sinelui individual
care v-au marcat pe dvs.
c.Analizaţi afirmaţia dată de Abraham Kardiner (antropolog american): „persoana
umană este modelată de cultură impunându-i un anumit tip de personalitate” şi
exemplificaţi argumentaţia.
d. Exemplificați rolul trăsăturilor individuale în apariția comportamentelor
agresive.
34
Teorii ale atribuirii. Teoria disonanţei cognitive.

Aplicaţii în explicarea comportamentului
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Teoria atribuirii: definire, varietăți distincte ale teoriei (F. Heider, N. Anderson,
S. Asch )
Diferenţe în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi. Eroarea
fundamentală de atribuire.
Teoria disonanţei cognitive: definiţii, surse ale disonanţei cognitive şi tehnici de
diminuare.
5. Rezumat
6. Evaluare: Întrebări, aplicații
7. Bibliografie
1.Introducere
A cincea unitate de învățare prezintă teoriile atribuirii și disonanței cognitive,
curs în care vom analiza diferite varietăţi distincte ale teoriei atribuirii,
diferenţele în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi, pornind de la
“psihologia bunului simţ” (F. Heider), unde evenimentele şi comportamentele
umane sunt explicate la nivelul unei cunoaşteri comune, pe baza unei experienţe
„naive”. Un aspect important este recunoașterea și analiza erorii fundamentale de
atribuire, explicarea succesului şi eşecului.
O altă teorie studiată, teoria disonaţei cognitive a lui Leon Festinger: vom
analiza definițiile disonanței cognitive, sursele apariției precum și diferite tehnici
de diminuare.

capabil:
35
- să argumenteze rolul teoriilor atribuirii (F. Heider) și disonanței cognitive (L.
Festinger) în explicare cormportamentelor cotidiene;
- să definească și să descrie fenomenul atribuirii, să cunoască diferite varietăţi distincte
ale teoriei atribuirii;
- să analizeze diferenţele în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi.
- să recunoască eroarea fundamentală de atribuire;
- să definească și să descrie disonanța cognitivă, sursele apariției precum și diferite
tehnici de diminuare (teoria disonaţei cognitive a lui Leon Festinger).
4. Conţinuturi
4.1. Teorii ale atribuirii.Definire
Autori:
Fritz Heider (1958) - “Psihologia bunului simţ”
Norman Anderson (1968)
Solomon Asch (1946), David Hamilton
Mark Zanna (1972), Bert Hodges (1974)
Harold Kelley (1973)
Definire: Proces de estimare, la nivelul conştiinţei comune, a cauzelor

comportamentului propriu şi al celorlalţi.
Teoria cu privire la modul în care oamenii explică comportamentul celorlalţi, prin
atribuirea acestuia unor dispoziţii interne sau unor situaţii externe
Teoria atribuirii: - studiază mecanismul prin care noi evaluăm comportamentul nostru
şi al celorlalţi în funcţie de cauzele percepute de noi;
- exploatează semnificaţia pentru viaţa de zi cu zi a concluziilor referitoarea la cauzele
pentru care oamenii se comportă, acţionează într-un fel sau altul, motivând atitudinile şi
reacţiile noastre faţă de ei precum şi deciziile pe care le luăm în legătură cu ei.
36
Atribuirea poate fi:
- corectă, sunt presupuse sursele reale ale comportamentului respectiv;
- eronată (erorile de atribuire).
4.1.2. Varietăţi distincte ale teoriei atribuirii:

1. Fritz Heider (1958)- analizează “Psihologia bunului simţ” (unde evenimentele şi
comportamentele umane sunt explicate la nivelul unei cunoaşteri comune, pe baza unei
experienţe „naive”) prin care oamenii explică evenimentele din viaţa de zi cu zi; oamenii
tind să atribuie comportamentul cuiva fie unor cauze interne-dispoziţionale/personale
(caracteristici ale persoanei), fie unor cauze externe-circumstanţiale/situaţionale (condiţii
fizice şi socio-culturale în care se află persoana).
 atribuirea de tip circumstanţial sau dispoziţional ţine de condiţiile în care
aceasta se desfăşoară, precum şi de atitudinea noastră diferenţiată faţă de cei din
jur (neutră, obiectivă sau subiectivă, de atracţie sau de respingere).
2. Norman Anderson (1968)- distinge câteva reguli logice prin care noi
combinăm diferite fragmente de informaţie despre o persoană într-o impresie generală.
 procesul de „integrare a informaţiilor” despre o persoană sau alta într-un sistem
logic-personal, similar adesea unor combinaţii „algebrice” este esenţial pentru
ceea ce reprezintă o impresie corectă sau falsă despre noi sau despre ceilalţi.
 de regulă, apare tentativa de a fi mult mai sensibili, receptivi la informaţiile
negative în cazul unei persoane care nu ne place, neluând în consideraţie
informaţiile pozitive despre ea.
3. Solomon Asch (1946), David Hamilton şi Mark Zanna (1972), Bert Hodges
(1974): în formarea unei imagini generale despre o persoană, un rol important îl
au primele impresii (prima impresie), decât cele obţinute ulterior.
4. Harold Kelley (1973)- analizează modul în care oamenii folosesc informaţii

despre “consistenţă”, “diferenţă” şi “ consens” atunci când explică
comportamentul cuiva (vezi Fig.1)
37
4.1.3.Erori de Atribuire:
Diferenţe în modul în care ne explicăm pe noi înşine şi pe ceilalţi.
Eroarea fundamentală de atribuire-Lee Ross (1977):
“ Tendinţa observatorilor de a subestima influenţele situaţionale şi de a supraestima
influenţele dispoziţionale atunci când explică comportamentul celorlalţi. ”
Alte erori de atribuire:
1. Explicarea succesului şi eşecului - eşecul propriu este atribuit cauzelor
circumstanţiale, iar succesul propriu, cauzelor dispoziţionale; când explicăm
comportamentul celorlalţi, succesul este atribuit unor circumstanţe situaţionale, iar
eşecul unor cauze dispoziţionale.
 în general, tindem să explicăm propriul comportament prin atribuiri
circumstanţiale, situaţionale, găsind justificări şi scuze pentru faptele, deciziile, acţiunile
noastre; ne vom analiza cu unităţi de măsură ce au în vedere evaluarea
comportamentului nostru după ce el s-a desfăşurat (responsabilitatea cade pe condiţii
exterioare);
 în explicarea comportamentului celorlalţi accentul cade pe cauze de tip
personal, individual (atribuiri de tip dispoziţional), responsabilitatea revenind celui în
cauză.
 Cele două perspective în estimarea cauzelor comportamentului se datorează
poziţiei noastre diferite, la un moment dat: fie de „actori sociali”, fie de „observatori”.
2. Diferenţe culturale- există modele culturale (de regulă, culturile

occidentale) ce tind să accentueze o atribuire dispoziţională şi culturi (de exemplu,
modele hinduse, japoneze) centrate pe atribuiri circumstanţiale.
 Procesul de atribuire la nivelul psihologiei bunului simţ este de natură a

distorsiona sistematic imaginea despre comportamentul propriu şi al celorlalţi,
conducând la iluzii, prejudecăţi, decepţii.
4.2. TEORIA DISONANŢEI COGNITIVE: Leon Festinger (1957)

4.2.1. Definiţia disonanței cognitive
Pune în evidenţă disconfortul, tensiunea, stresul interior legat de contradicţiile
proprii atitudinilor şi credinţelor noastre, precum şi datorită neconcordanţelor dintre
atitudinile noastre interioare şi faptele externe, comportament.
38
Intervin mai multe probleme dintre care:
- contradicţia care există la nivelul atitudinilor noastre interioare şi credinţe;
- contradicţia dintre credinţe şi comportament.
Definiţia disonanței cognitive: Leon Festinger (1957) – sentiment rezultat din
existenţa a două elemente ale cunoaşterii despre lume ce nu se potrivesc.
Dacă o persoană primeşte informaţii contradictorii referitoare la o altă persoană
ori la propria persoană, la situaţii sau evenimente sociale, apare o stare de tensiune psihică
(disconfort psihic) care generează nevoia individului de o reduce sau de a o evita (reducerea
disonanţei) prin diferite modalităţi.
- Teoria arată că acest disconfort, tensiune interioară şi stres apar în momentul în
care cogniţiile (factorii de cunoaştere) care acoperă atitudinile şi credinţele noastre nu
sunt coerente, se contrazic;
- ele conduc subiectul către o orientare pozitivă sau negativă, dar pe o scară
valorică diferită (unele presează mai mult asupra orientării noastre, altele mai puţin, dar ele
nu sunt consistente reciproc).
- Cunoaşterea procesului real de apariţie a disonanţelor cognitive ne poate conduce
la mecanismele care pot reduce această disonanţă şi de a ajunge în situaţia unui relativ
echilibru psihic prin reducerea tensiunii, stresului şi prin creşterea motivaţiei intrinseci.
4.2.2. Surse ale disonanţei cognitive:
• Individuale - consecinţă a unei decizii luate, a unei tendinţe sau a unei acţiuni
realizate.
• Interpersonale - efect al procesării distorsionate a informaţiilor despre mediul social,
al dezacordului cu o altă persoană sau ca urmare a instalării fenomenului complianţei
• pierderea economică - cand realizăm că valoarea noastră economică măsurată în
economii, proprietăţi, salarii sau orice altceva se află în pericol de a fi diminuată
Ex. persuasiunea grupurilor politice care promit reducerea inflaţiei, a deficitului bugetar
şi a impozitelor
• pierderea prestigiului personal - când ne dăm seama că pierdem respectul celorlalţi
şi nu putem face nimic
Ex. reclamele pentru stoparea căderii parului sau pentru slăbire.
 nesiguranţa predicţiilor - atunci când nu putem anticipa comportamentul oamenilor
sau cursul evenimentelor cu certitudine
Ex. – prin schimbarea mediului ambiant: şcoală, loc de muncă, schimbarea partenerului
- impredictibilitatea alegerii ţintei, arma organizaţiilor teroriste
39
 sentimentul de vinovăţie - apare din potenţiale raţionamente dezaprobatoare ale unor
persoane importante cum sunt părinţii, semenii, opinia publică
Ex. - reclame pentru cumpărarea de maşini sigure, cu airbag-uri atât pentru şofer, pentru
pasageri, precum şi la uşile laterale.
- reclame la detergenţi ş.a.
Schematic:
1. disonanţă cognitivă disconfort psihic
2. intensitatea disonanţei:
 importanţa cogniţiilor
 proporţia cogniţiilor aflate în disonanţă
3. efort de a reduce/elimina disonanţa
 adaugă noi cogniţii
 modifică cogniţiile existente
4. reducerea disonanţei are loc atunci când:
 noul conţinut al cogniţiilor le face inconsistente
 importanţa cogniţiilor se diminuează
APLICAŢII:
 Evidenţiază incertitudinea în alegeri, raportul dintre atitudinile interioare şi acţiunile
exterioare în procesul de decizie (mecanisme care apar înainte de luarea deciziei şi
mecanisme care apar după luarea deciziei);
 justificarea exterioară a acţiunilor noastre prin:
•motivaţii de tip pedeapsă, coerciţie;
•motivaţii de tip recompensă;
•motivaţii interioare care ţin de alegerea liberă, neconstrânsă de nimeni, făcută
datorită plăcerii subiective, interioare;
 suprajustificarea care poate să apară prin adăugarea unor recompense exterioare
atunci când de fapt nu este nevoie de această recompensă întrucât noi acţionăm de
plăcere.
4.2.3. Reducerea disonanţei cognitive:

• neacordarea unei importanţe decisive acelei acţiuni care a stat la baza disconfortului
iniţial;
40
• acceptarea unui compromis (nu este vizată latura morală) pentru că în timp,
disonanţa iniţială poate fi redusă prin schimbarea treptată a credinţelor noastre
interioare;
• disonanţa cognitivă poate în mod real să ne orienteze către acţiuni care să modifice
apoi atitudinile noastre interioare.
Exemplu:
Caz de corupţie într-un partid politic. Ce face electoratul?
Varianta A – îi susţine în continuare
Varianta B – îşi schimbă atitudinea
 Expunerea selectivă - luarea în considerare a informaţiilor care sprijină alegerea
făcută şi evitarea celor contradictorii.
a) Atitudine pozitivă - va fi de acord sau se va asocia cu orice informaţie, experienţă
sau altă dovadă ce îi va susţine punctul de vedere (persuasiune prin consonaţă)
b) Atitudine negativă - va căuta, va fi de acord sau se va asocia cu orice informaţie,
experienţe sau dovezi în sprijinul acestei păreri (persuasiune prin disonanţă)
Teoria disonaţei cognitive a lui Leon Festinger şi varianta ei, completată de către
Charles Larson prin luarea în considerare şi a consonaţei, au dus la o varietate de
strategii şi tehnici de persuasiune.
Persuasiunea generatoare de disonanţă vizează modificarea atitudinilor şi
comportamentului.
Persuasiunea generatoare de consonaţă urmăreşte reîntărirea celor deja existente.
5. Întrebări, Aplicații:
- Prezentaţi teoria atribuirii şi care este rolul aceasteia în explicarea

comportamentului nostru şi al celorlalţi.
- În ce constau erorile de atribuire şi cum pot influenţa comportamentul unui
individ?
- Analizaţi câteva din sursele de eroare în atribuirea cauzală.
41
- Care sunt sursele de apariție a disonanţei cognitive?
- Cum poate fi redusa disonanța cognitivă?
6. Bibliografie
Chelcea Septimiu şi colab., Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, ed. Economică,

Bucureşti, 2006
Chelcea Septimiu, Petru Iluţ, Enciclopedie de psihosociologie, ed. Economică,
Bucureşti, 2003
Chelcea Septimiu, Un secol de cercetări psihosociologice, ed. Polirom, iaşi, 2002
Doise Willem, Jean Claude Deschamps, Gabriel Mugny, Psihologie socială
experimentală, Ed. Polirom, Iaşi, 1996
Malim Tony (2003), „Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
Zamfir E.,(2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui, Bucureşti, Editura
Cartea Universitară
Zamfir E., , “Psihologie socială aplicată.”,suport de curs, Universitatea Bucureşti,
42
TEORIILE PSIHANALITICE
(S. Freud, C.G.Jung, A. Adler, A. Horney)
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Teoria psihanalitică: S Freud –distincţia a două sisteme ierarhizate (inconștient și
conștient)
Structura aparatului psihic: id (sinele), eu (ego) și supra-eul (supra-ego)
Determinism psihologic
Terapia psihanalitică
Rezumat
6. Bibliografie
1.Introducere
Uunitate de învățare șase prezintă teoriile psihanalitice și rolul acestor teorii
în argumentarea instinctelor ca factori care pot influența comportamentele (S.
Freud, C.G.Jung, A. Adler, A. Horney). Vom analiza în principal teoria
psihanalitică a lui S. Freud, care face o distincţie în sfera psihicului uman a două
sisteme ierarhizate (inconștient și conștient) și prezintă care este structura
aparatului psihic în viziunea sa, respectiv cele trei instanțe: id (sinele), eu (ego)
și supra-eul (supra-ego). Autorul analizează determinismul psihologic (lapsus,
acte ratate, visle) dar și acele manifestări cuprinse în psihopatologia cotidiană;
dezvoltă de asemenea, o nouă metodă terapeutică de rezolvare a conflictelor
interioare: terapia psihanilitică (hipnoza).
2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi capabil:
43
Să înțeleagă și să descrie teoria psihanalitică a lui S. Freud, distincţia în sfera psihicului
uman a două sisteme ierarhizate (inconștient și conștient);
- Să prezinte structura aparatului psihic în viziunea autorului, cele trei instanțe
psihice: id (sinele), eu (ego) și supra-eul (supra-ego).
- Să prezinte rolul metodei terapeutice de rezolvare a conflictelor interioare
dezvoltate de S Freud: terapia psihanilitică (hipnoza).
4 4. Conţinuturi
SIGMUND FREUD (1856-1939)
Principalele lucrări ale autorului:

• “Interpretarea viselor” (1900)
• “Psihopatologia vieţii cotidiene” (1904)
• “Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii” şi “
• “Totem şi tabu” (1913)
• “Introducere în psihanaliză” (1916)
• “ “Angoasă în civilizaţie” (1930)
• “Noi prelegeri de psihanaliză” (1932)
4.1. Structura Aparatului Psihic

• Viziune sistemică: conceperea psihicului ca un întreg structurat alcătuit din părţi
articulate genetic.
• Distincţie în sfera psihicului a două sisteme ierarhizate:
1. INCONŞTIENTUL (sistemul ics): nucleu de formaţiuni psihice moştenite,
analoage cu instinctele animalice;
- Se adaugă reziduurile inutilizabile eliminate în cursul copilăriei;
- Aceste reziduuri respinse în inconştient vor să iasă în sfera conştiinţei unde se
poate realiza plăcerea.
44
2. Preconştient (Pcs) şi CONŞTIINŢA (sistemul Cs)
REZULTĂ:
Conflictul intrapsihic Principiul plăcerii

dintre:
CONŞTIENT şi
INCONŞTIENT Principiul realităţii
PRINCIPIULUI PLĂCERII” (propulsat de inconştientul axat pe viaţa

biologică, animală) i se opune “PRINCIPIUL REALITĂŢII”, promovat de
conştiinţă, centrată pe viaţa socio-morală a omului (generatoare de constrângeri).
EXEMPLU: de citit !!!
”Mitul individului turbulent” (Freud S., (1992), “Introducere în psihanaliză.

Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene”, Bucureşti, Ed. Didactică
şi Pedagogică)
Structura Aparatului Psihic:

Trei compartimente:
1. ID (sinele): cerinţele biologice, fundamentale;
- cea mai arhaică zonă
- conţine tot ce este ereditar
- instinctele, care îşi au originea în organizarea somatică, găsesc o primă expresie
psihică;
- suferă o dezvoltare specială sub influenţa lumii exterioare.
2. EUL (ego): are funcţia de a optimiza comportarea (minimalizează sancţiunea şi
maximizează gratificaţia),
- Intermediar între sine şi lumea exterioară,
- Mişcări voluntare cu rol în autoconservare
- Ia cunoştinţă de stimulii exteriori
- Inmagazinează în memorie experienţa referitoare la aceşti stimuli
45
- Evită stimulii puternici (fuga de realitate) prin interacţiune cu cei moderaţi
(adaptare) şi transformă prin învăţare lumea exterioară în avantajul său (prin
activitate)
- Grefarea Eului ontogenic (conştiinţa morală) pe eul vegetativ (instinctual).
Eul pentru a se proteja îşi structurează mecanisme de apărare ca:
* refularea
* regresiunea
* formaţia reacţională
* izolarea
* proiecţia
* anularea retroactivă
* introiecţia
- Eu tinde spre plăcere şi caută să evite starea de neplăcere.
- Funcţionarea EULUI stă în satisfacerea simutană a cerinţelor sinelui , supraeului
şi reaităţii.
3. SUPRAEU (superego) : imperativele sociale (obţinute de la familie); conciliere
între sine şi eu:
• include aspectele sociale ale individului, lumea sa valorică, cerinţele normative
ale modelelor culturale de viaţă,
• Cerinţele socio-culturale:
-mediul familial
- modele,
- idealuri sociale
• CONCLUZIE: - Supraeul şi sinele suportă influenţe ale trecutului:
a. -sinele conţine ereditatea;
b. -supraeul – influenţele venite din partea atora;
c. – eul: determinat de propria experienţă personală
4.2. Determinism psihologic:
-nimic nu există întâmplător, arbitrar şi nedeterminat;
- totul (gesturi, idei, emoţii, cuvinte) au fie o cauză conştientă, fie una inconştientă
uitări de nume, pierderi de obiecte, greşeli de scris, de pronunţie, substituţii de
cuvinte....
LAPSUS, ACTE RATATE..... manifestări cuprinse în psihopatologia cotidiană.
VISELE: au cauze inconştiente dar şi cauze exterioare (eveniment diurn).
46
4.3. Terapia psihanalitică:
• Procedeu de cercetare a activităţii psihice, de “investigare” asupra inconştientului
• Cale de cunoaştere a intuiţiilor psihologilor
• Metodă de tratament a tulburărilor psihice (nevrotice), comportamentale
(cunoaşterea structurii aparatului psihic)
• Teoria psihanalitică puţin utilizată în explicarea personalităţii
• Psihanaliza şi dimensiunea ei pedagogică (Alfred Adler, Hans Zulliger, Anna
Freud).
Rezumat:
Cu ajutorul teoriilor psihanalitice (S. Freud, C.G.Jung, A. Adler, A. Horney) am analizat o
altă perspectivă de înțelegere a comportamentelor umane, cea inconștientă, instinctuală. În
teoria psihanalitică, S. Freud face o distincţie în sfera psihicului uman, două sisteme
ierarhizate (inconștient și conștient).
S. Freud prezintă structura aparatului psihic în viziunea sa și descrie trei instanțe: id
(sinele), eu (ego) și supra-eul (supra-ego). Sunt descrise principalele caracteristici ale celor
trei instanțe și cum influențează acestea personalitata noastră.
S. Freud incearcă să analizeze comportamentele umane punând accent pe
determinismul psihologic (lapsus, acte ratate, visle) dar și pe acele manifestări cuprinse în
psihopatologia cotidiană; dezvoltă de asemenea, o nouă metodă terapeutică de rezolvare a
conflictelor interioare: terapia psihanilitică (hipnoza).
5. Evaluare, Intrebări, aplicații
• Care este structura aparatului psihic în viziunea lui S. Freud?

• Prezentaţi caracteristicile celor trei instanţe ale psihicului uman după S. Freud:
sine, eu, supraeu.
• Definiți noțiunile specifice psihanalizei: frustrare, mecanisme de apărare a eului,
lapsus, acte ratate.
47
7. Bibliografie
• Freud S., (1992), “Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză.

Psihopatologia vieţii cotidiene”, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică
• Gavriliu L. (1997), “Inconştientul în viziunea lui Lucian Blaga”, Bucureşti, Ed.
IRI
• Horney K. (1998), “Conflictele noastre interioare”, Bucureşti, Ed. IRI
• Jung C.G., (1994), “Puterea sufletului”, Bucureşti, Ed. Anima
48
TEORIA ROLULUI ŞI STATUSULUI SOCIAL
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definirea și explicarea noțiunii de rol social
Nivele de manisfestare
Conflictele de rol
Definirea și explicarea noțiunii de status social
Aplicații practice: Interpretarea celor noțiuni în relațiile familiale
Rezumat
6. Bibliografie
1.Introducere
A șaptea unitate de învățare prezintă teoria rolului şi statusului social, rolul

acestora în explicarea comportamentelor noastre. Vom defini, analiza și
explica cele două concepte, rol și status (statut) social, nivelelede
manifestare, conflictele de rol și modul cum acestea se inter-condiționează.
Vom argumenta de ce ambele noțiuni sunt legate și cum le putem identifica
în relațiile interpersnale. Vom exemplifica și interpreta cele două noțiuni în
relațiile familiale.

capabil:
- să definească noțiunile de status și rol social, să explice comportamentul uman
din perspectiva acestor teorii;
- ce sunt conflictele de rol și cum le putem identifica,
49
- cum interpretăm și explicăm cele două noțiuni în relațiile familiale.
4.Conţinuturi
4.1. Definirea și explicarea noțiunii de rol social

Reprezentanţi: R. Linton, R.K. Merton, G.H. Mead, T. Parsons
Ralph Linton (1893-1953)- a utilizat primul termenul de rol social
George Herbert Mead (1863-1931) – a accentuat importanţa îndeplinirii rolurilor
sociale, fapt care conduce la formarea personalităţii prin învăţarea lor.
Definiţii:
- Sillamy Norbert (1985: 271)- ceea ce trebuie să spună şi să facă un actor;
conduită aşteptată de la o persoană al cărei statut îl cunoaştem.
- Marshall Gordon (2003:492)- scoate în evidenţă aşteptările sociale asociate
anumitor statusuri, poziţii sociale şi analizează manifestarea acestor aşteptări.
- Chelcea Septimiu (1998:508)- un anumit comportament asociat unei poziţii
sociale sau status social.
 ROL SOCIAL:- orice persoană posedă şi îşi asumă mai multe roluri sociale,
diferite, în funcţie de vârsta pe care o are (copil, tânăr, adult, bătrân), gen, situaţie,
context; astfel, un copil se comportă diferit dacă este la joacă cu prietenii lui sau este cu
mama la cumpărături sau este acasă, la şcoală etc.
 reprezintă aspectul dinamic al statutusului social; de ex., abordarea
structurală a rolului situează mai întâi statusul şi apoi îndatoririle, drepturile
asociate poziţiei.
- poate exprima:
 un comportament efectiv,
 o prescripţie normativă, adică acele comportamente pe care le aşteaptă
ceilalţi de la subiectul care ocupă o poziţie socială determinată, un status
social.
50
4.1. 2. Nivele de manisfestare:
A. - la nivel de grup: exprimă norme, valori culturale; reprezintă un tip
de conduită prescris pentru toţi subiecţii cu acelaşi status/poziţie
socială;
B. - la nivel individual, personal – rolul se referă la calităţile psiho-
individuale.
Psihosociologii sunt interesaţi de modul în care se construiesc rolurile, dinamica lor
precum şi analiza interacţiunilor în care oamenii îşi joacă rolurile; de aici accentul pus
pe:
a. – asumarea de rol: modurile în care oamenii îşi asumă rolul altora,
b. – construirea rolului: subiecţii îşi construiesc propriul rol,
c. – schimbarea de rol: anticipează răspunsurile altora la rolurile lor,
d. – interpretarea rolului: subiectul îşi joacă roul lui (Marshall Gordon, 2003:493).
Rolurile pot genera conflicte atunci când sunt contradictorii.
4.1.3. Conflictele de rol: apar ca stări tensionate, disfuncţionale;
- Pot fi determinate de:
 discrepanţa dintre trăsăturile de personalitate ale subiectului şi
prescripţiile rolului social, incapacitatea subiectului de a satisface
exigengenţele rolului social.
 incompatibilitatea/incongruenţa a două sau mai multe roluri ale
aceleiaşi persoane/a altor persoane aflate in interacţiuni diferite.
Rolurile sociale pot fi :
1. impuse, atribuite (moştenite prin naştere)- acestea sunt: sexul, etnia, rasa
2. dobândite, achiziţionate: realizările profesionale; sunt mai clare şi aşteptările
celorlalţi sunt mai precise.
- pot pot fi şi statusuri sau roluri temporale, tranzitorii, situaţionale
- evoluaţia umanităţii a sporit complexitatea setului de roluri sociale proprii
fiecărei persoane şi ponderea rolurilor dobândite, specifice.
4.2. Definirea și explicarea noțiunii de status social

STATUS: - poziţie ocupată de un individ sau grup în societate.
- are două dimensiuni:
51
 orizontală vizează reţeua de contacte şi schimburi pe care
le avem cu alte persoane de la acelaşi nivel social.
 verticală se referă la ontacte şi schimburi pe care le avem
cu alte persoane de la niveluri diferite în ierarhia socială
(superioare sau inferioare).
- în filosofia socială înţelesul a vizat drepturile, datoriile şi puterea unei persoane;
- E. Durkheim a vorbit despre anomia socială din perspectiva dereglării ierarhiei
de status;
- M. Weber s-a referit la statusul social cu înţelesul de prestigiu social,
- R. Linton a folosit termenul din perspectiva colecţiei de drepturi şi datorii
generate de locul ocupat de individ în societate (vezi S. Chelcea, 1998:602).
- E. Willson, 1966 vorbeşte despre faptul că fiecare subiect posedă concomitent
mai multe statusuri care pot fi clasificate în: statusul biologic, familial şi
extrafamilial.
 Un argument central al multor teorii vizează faptul că oraganizarea socială are o

anumită logică care influenţează decisiv comportamentul uman. Astfel,
numeroasele poziţii sociale ale modelează personalitatea, de aici şi diferitele
tipuri de personalitate.
 Cum analizăm comportamentul indivizilor în cadrul familiei?
 De la structura generală a familiei care generează roluri:
soţ/soţie, mamă/tată, părinte/copil, frate/soră etc.
 De la condiţiile sociale care influenţează organizarea şi viaţa
familiei: economice, politice, culturale (trecerea de la un model
clasic, tradiţional la un model nou generat de modernizare şi
schimbări are rolului femeii în societaterezultă un model nuclear.)
Rezumat:
Teoria rolului şi statusului social ne ajută să ințelegem realitatea mai obiectiv, să
explicăm comportamentele noastre din perspectiva celor două noțiuni, rol și status.
(statut) social. Porinind de la nivelele de manifestare, de la nivel de grup (norme, valori
culturale; un tip de conduită prescris pentru toţi subiecţii cu acelaşi status/poziţie
socială) la nivel individual, personal (calităţile psiho-individuale), am analizat dinamica
52
lor, cum se construiesc rolurile precum și interacţiunile în care oamenii îşi joacă rolurile
(asumarea de rol, construirea rolului, schimbarea de rol, interpretarea rolului).
Statusul este definit poziţia ocupată de un individ sau grup în societate și putem
identifica două dimensiuni: orizontală și verticală. Prin interpretarea celor două
noțiuni în relațiile familiale vom ințelege mai bine relația dintre cele două.
6. BIBLIOGRAFIE:
Chelcea Septimiu (1993) în Zamfir C, Vlăsceanu L.(coord.) (1993) Dicţionar de

sociologie, Bucureşti, Ed. Babel
Cristea Dumitru (2015), Tratat de psihologie socială, Editura Trei, Buurești
Marshall Gordon (2003), Dicţionar de sociologie, Oxford, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic
Sillamy Norbert (1985), Dicţionar de psihologie, Larousse, Bucureşti, Editura Univers
Encicopedic
Zamfir E.,(2004), Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui, Bucureşti, Editura Cartea
Universitară
Aplicații, intrebări:
1. Definiți cele două noțiuni: rolul și statusul social.

2. Ce sunt conflictele de rol și cum pot influența acestea comportamentele noastre?
3. De ce psihosociologii sunt interesaţi de modul în care se construiesc rolurile sociale?
Argumentați răspunsul (max.10 randuri).
53
COMPORTAMENTUL PROSOCIAL:
comportament specific în organizaţiile de asistenţă socială. Modele explicative.
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definiții și condiţii de producere a comportamentului prosocial
Explicarea comportamentului prosocial- ipoteze: cost-beneficiu și nomativă
Influenţe asupra comportamentului pro-social
Rezumat
6. Bibliografie
1.Introducere
Unitatea opt de învățare analizează un tip de comportament specific
profesioniștilor din domeniul asistenței sociale, comportamentul prosocial.
În cele ce urmează vom defini comportamentul prosocial, unde atruismul ca
atitudine binevoitoare şi dezinteresată, are un rol important. Vom analiza
anumite condiţii de producere a comportamentului prosocial și modul cum este
influențat acesta. Comportamentul prosocial va fi explicat din perspectiva a
două ipoteze: cost-beneficiu și nomativă.
Influenţele asupra comportamentului prosocial ne vor ajuta să înțelegem unele
reacții și moduri de a acționa ale semenilor noștri.
2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi capabil:

- Să definească comportamentul prosocial, un tip de comportament specific
profesioniștilor din domeniul asistenței sociale. Altruismul ca atitudine
binevoitoare şi dezinteresată are un rol central în defineirea comportamentului
prosocial.
54
- Să analizeze condiţiile de producere a comportamentului prosocial și să îl explice cel
puțin din perspectiva a două ipoteze: cost-beneficiu și nomativă.
- Să identifice care sunt factorii ce influenţează comportamentul prosocial (individuali,
sociali, trăsături de personalitate sau dispoziții psihice).
- Să înțeleagă comportamentul prosocial și importanța acestiuia pentru practica sistenței
sociale.
4. 4. Conţinuturi
4.1. Definiţie:
• Comportament orientat spre susţinerea, conservarea şi promovarea valorilor
sociale, fără aşteptarea unor recompense externe
• Altruismul- atitudinea binevoitoare şi dezinteresată:
-ajutorarea, protejarea şi sprijinirea dezvoltării oamenilor
-poziţie centrală în sistemul comportamentului prosocial
Condiţii de producere a comportamentului prosocial:

- după H.W.Bierhoff (1980) trebuie îndeplinite cel puţin două condiţii:
 intenţia de a acorda ajutorul altor persoane;
 libertatea alegerii conduitei.
- după V.J.Derloga, J.Grazelak (1982) trebuie îndeplinite trei condiţii:
 intenţia de a ajuta
 actul comportamental să fie iniţiat în mod voluntar
 cel care realizează actul să nu urmărească obţinerea unei
recompense externe
 gradul de control (măsura în care victima se face vinovată de situaţia în care se află).
Emergenţa comportamentului prosocial este mai probabilă dacă se apreciază că
factorii cauzali nu au stat sub controlul victimei.
 simpatia/antipatia faţă de cei care cer ajutor
55
 modul în care se cere ajutor
 similaritatea trăsăturilor de personalitate a celor care solicită ajutorul cu cei cărora li
se cere ajutor
 realizează un comportament prosocial persoanele care sunt mai competente, care au
un control mai mare asupra desfăşurării evenimentelor şi o mai accentuată stimă de
sine

EXEMPLU: Cazul Kitty Genovese

-De vizionat filmul Cazul Kitty Genovese:
https://www.youtube.com/watch?v=iSfVvldlhqs Kitty-Genovese [www.savevid.com]
https://www.youtube.com/watch?v=BdpdUbW8vbw
EXERCIȚIU:
1. Cum explicați dvs lipsa de reacție a vecinilor?
2. Cum explicați dvs răspunsul opiniei publice americane?
3. Care ar fi fost reacțiile opiniei publice românești după părerea dvs?
4. Cum ați fi reacționat dvs? Argumentați răspnsul dvs.!
4.2. Explicarea comportamentului prosocial

IPOTEZE:
I. Cost-beneficiu (J.A. Piliavin, 1981):
* derivă din teoria echităţii
* acordăm ajutor altora dacă estimăm că beneficiul (recompensele morale interne) vor
depăşi costul implicat în ajutorul dat.
* cu cât costul este mai ridicat, cu atât este mai puţin probabilă emergenţa
comportamentului.
56
 modelul activare-recompensare a costurilor (numit de asemenea şi modelul
calculului martorului) explică ce se întâmplă atunci când se iau decizii pentru a
oferi ajutor în situaţii de urgenţă1; se disting cinci stadii (fig.1):
Conştientizarea nevoii de ajutor
Stadiul 1:
Conştientizarea
Activarea emoţională (schimbări

Stadiul 2: fiziologice şi sentimente)
Activarea
Stadiul 3
Interpretarea schimburilor fiziologice
Interpretarea-
şi a sentimentelor în lumina indiciilor
ambientale
Stadiul 4:
Analiza cost/beneficiu Analiza cost/beneficiu
Importanţa costurilor şi a beneficiilor
percepute ale fiecărei opţiuni
Stadiul 5:
Decizia
Fig. nr.1: Modelul cost/beneficiu

(după Piliavin et al., 1981, în Tony Malim, 2003, p. 171)
II. Normativă (J.P. Rushton, 1980):

* implică norma responsabilităţii sociale
* ne aşteptăm ca oamenii să răspundă nevoilor legitime a celor care depind de ei
1
Piliavin et al., 1981, în Tony Malim, Psihologie socială, Editura Tehnică, Bucureşti, 2003,
p.169
57
* este condiţionată de percepţia gradului de dependenţă a celuilalt faţă de noi
 Cercetările lui B. Latane şi J.M. Darley (1970) au sugerat că prezenţa altor
oameni inhibă acţiunea; a fost evidenţiat fenomenul de „difuzare a responsabilităţii”:
“cu cât sunt mai mulţi martori oculari cu atât va fi mai redusă proporţia celor care acordă
ajutor şi cu atât mai îndelungat va fi timpul de aşteptare până la intervenţia de ajutorare”;
- B. Latane şi J.M. Darley (1970)- au dezvoltat un model cognitiv2 pentru
a determina dacă observatorii (martorii) decid sau nu să ajute într-o situaţie de urgenţă şi
are cinci stadii:
Observarea evenimentului şi
Stadiul 1: conştientizarea nevoii
Stadiul 2:
Interpretarea
Stadiul 3
Responsabilitatea
Stadiul 4: Decizia
Stadiul 5: Acţiunea
Fig. nr. 2: Modelul cognitiv al intervenţiei martorului

(după Latane şi Darley, 1970, în Tony Malim, 2003, p. 174)
4.3. Influenţe asupra comportamentului prosocial
Latane şi Darley (1970) au sugerat că prezenţa altor oameni inhibă acţiunea. Actul
decizional pare să fie afectat de trei aspecte3 :
o difuzarea responsabilităţii: oamenii nu-şi asumă responsabilitatea faţă
de ceilalţi membri ai grupului (indiferenţă socială); în situaţii care cer ajutorul cuiva,
2
Latane şi Darley (1970), în Tony Malim, Psihologie socială, Editura Tehnică, Bucureşti,
2003, p.173
3
Latane şi Darley (1970), în Tony Malim, Psihologie socială, Editura Tehnică, Bucureşti,
2003, p.175
58
faptul că există persoane care privesc asigură o posibilitate ideală pentru indiferenţa
socială, iar cunoaşterea faptului că sunt şi alte persoane în jur este sufucientă;
 inhibiţia audienţei - prezenţa altor oameni mai are un efect: indivizii se
tem să nu pară ridicoli; ei devin timizi şi înspăimântaţi că ar putea face o greşeală;
 influenţa socială: indivizii vor căuta modele de conduită.
Unele cercetări au mai reliefat şi alte aspecte care pot influenţa comportamentul
de ajutor:
 genul şi comportamentul de ajutor: bărbaţii sunt mult mai dispuşi să
ajute femeile decât invers; şoferii sunt mai dispuşi să oprească maşina pentru o femeie
decât pentru un bărbat sau pentru un cuplu (Pomazal şi Clore, 1973); cei care sunt mai
atractivi din punct de vedere fizic vor primi mai mult ajutor (Przybyla, 1985);
 oraşul şi satul: Milgram (1970) a propus ipoteza supra-aglomerării
urbane pentru a explica de ce oamenii din mediul rural şi oraşe mai mici sunt mai
„săritori” decât cei din marile aglomerări urbane; oamenii din oraşele mari trebuie să fie
selectivi în ajutorul pe care îl dau; Amato (1983) a studiat comportamentul de ajutor în
comunităţi diferite ca mărime – concluzia: s-a observat o relaţie invers proporţională
între mărimea comunităţii şi comportamentul de ajutor; cu cât populaţia comunităţii este
mai mare cu atât mai mică este dorinţa de ajutor.
 dispoziţia psihică - toate tipurile de lucruri pot fi puse pe seama unei
„bune dispoziţii”: succesul obţinut într-o activitate, norocul de a obţine ceva, fericirea
sau chiar vremea bună. Isen (1987) a manipulat factorul succes şi a arătat că acesta
favorizează comportamentul de ajutor.
Dispoziţia negativă sau absenţa norocului nu par să aibă acelasi efect.
Sentimentul de vinovăţie poate stimula comportamentul de ajutor (Carlson şi Miler,
1987); tristeţea îi poate motiva pe oameni să ajute (Cialdini et al., 1873). Dacă ne
centrăm pe ghinioanele celorlalţi, vom fi dispuşi să ajutăm; dacă ne interesează propria
nefericire, atunci nu îi vom ajuta pe ceilalţi.
59
5. Evaluare: Aplicații, întrebări
Definiţi comportamentul prosocial.

De ce se ajută oamenii unii pe ceilalţi?
Analizaţi condiţiile de producere a comportamentului prosocial.
Care sunt modelele explicative ale comportamentului prosocial?
Care sunt factorii care influenţează comportamentul prosocial?
Descrieţi empatia ca sursă a comportamentului prosocial.
Descrieţi empatia ca sursă a comportamentului prosocial.
6. Bibliografie
Chelcea S., (1994), “Personalitate şi societate în tranziţie. Studii de psihologie
socială”, Bucureşti, Ed. Ştiinţă&Tehnică.
Cristea Dumitru (2015), Tratat de psihologie socială, Editura Trei, Buurești
Malim Tony, Psihologie socială, Editura Tehnică, Bucureşti, 2003,
Myers R., (1990), “Social Psychology”, NY, McGraw-Hill Publishing Company.
Neculau A.(coord.), (1996), “Psihologie socială. Aspecte contemporane”, Iaşi, Ed.
Polirom
Zamfir C, Vlăsceanu L., (coord.) (1993), “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti, Ed.
Babel
http://bibliotecadesociologie.ro/download/zamfir-catalin-vlasceanu-lazar-eds-1998-
dictionar-de-sociologie-bucuresti-babel/
60
ATITUDINI: definiţii, caracteristici, componente. Relația atitudini-comportament

Aplicaţii practice la domeniul asistenţei sociale
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definiții și mecanisme de formare a atitudinilor
Componentele atitudinii
Funcţiile atitudinilor
Măsurarea atitudinilor
Prejudecăți, discriminare și stereotipuri
Rezumat
7. Bibliografie
1.Introducere
Unitatea nouă de învățare prezintă atitudinile și dinamica relației atitudini-
comportament. Vom analiza cele mai cunoscute definiţii ale atitudinilor, care
sunt caracteristicile dar și componentele acestora (cognitivă, afectivă și
comportamentală).
Măsurarea atitudinilor. Prejudecăţi, preconcepţii, discriminare.
61
 Determinarea comportamentului de către atitudini şi determinarea atitudinilor de
către comportament.
 Aplicaţii practice la domeniul asistenţei sociale: schimbarea, demolarea
prejudecăţilor, stereotipurilor discriminatorii de orice fel.

capabil:
- să definească și să analizeze relația dinamică atitudini-comportament;
- să cunoască mecanismele de formare și funcțiile atitudinilor, care sunt caracteristicile dar
și componentele acestora (cognitivă, afectivă și comportamentală);
- să identifice cum pot fi măsurate atitudinile și să cunoască anuite instrumente de măsurare;
- să definească și să analizeze diferențe dintre prejudecăţi, stereotipuri, discriminare;
- să identifice și să recunoască importanța studiului relației dinamice atitudini-comportament
în domeniul practic al asistenței sociale.
3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.
4. Conţinuturi
4.1. Cum definim atitudinile?

Atitudinile servesc la structurarea mediului nostru de viaţă şi ne orientează rapid în
societate.
• O reacţie de evaluare favorabilă sau nefavorabilă a individului raportată la mediul
său de viaţă.
• O stare mentală şi nervoasă de pregătire, organizată prin experienţă, exerctând o
infuenţă directă şi dinamică asupra răspunsurilor individului la toate obiectele şi
situaţiile cu care se află în relaţie (G.W. Allport,1935).
• Reprezintă o organizare durabilă de motive, emoţii, percepţii în raport cu un anumit
aspect al universului individual. (Krech & Crutchfield, 1948).
• Atitudinile sunt tendinţe de durată determinate şi formate prin experienţa trecută (S.
Asch, 1952).
62
• Evaluări de durată ale fdiferitelor aspecte ale umii sociale (R. Baron, D. Byrne,
1997, 2001).
OPINIE ATITUDINE:
Opinia – expresia verbală a atitudinii.
Atitudinea – predispoziţie a individului faţă de aprecierea unui obiect, persoane,
idei, obiecte (pozitivă sau negativă); se poate exprima şi în comportamentul non-verbal.
Mecanisme de formare a atitudinilor
Se poate realiza prin mai multe mecanisme:
1. experienţă directă: eveniment neplăcut sau expunerea directă (acţiuni comune);
2. prin învăţare socială (prin observaţie şi modelare): se achiziţionează în timpul vieţii
prin experienţe directe sau indirecte;
-stimul – răspuns: comportamentul pozitiv lăudat iar cel confictual pedepsit: rezultă
at. pozitive faţă de cooperare şi at. negative faţă de conflict,
3. prin comparaţie socială: ne comparăm pentru a vedea dacă gândim la fel asupra
realităţii, corect sau incorect.
4. simpla expunere sau repetată la stimuli poate duce la formarea unei atitudini.
5. factorul genetic: infuenţează mai degrabă indirect: ex. optimismul, gusturile
muzicale....
4.2. Componentele atitudinii:
• Componenta afectivă: sentimente şi răspunsuri emoţionale la obiecte, situaţii;
• Componenta cognitivă: cunoştinţe despre obiectul atitudinii, percepţiile obiectelor
şi evenimentelor, credinţele pe baza cărora se fac evaluări;
• Componenta comportamentală sau conativă: intenţii şi predicţii asupra modurilor
de acţiune sau raportare la un obiect sau situaţie.
1. EXEMPLU: De vizionat filmul “Atitudini: O clasă divizată..... Experimentul Elliott”

(Subtitrare Română)
https://www.youtube.com/watch?v=XA7ClKO-zOc
- film complet 1970-1984: https://www.youtube.com/watch?v=1mcCLm_LwpE
EXERCIȚIU:
1.Cum explicați dvs formarea atitudinilor copiilor?
63
2.Cum explicați dvs apariția comportamentelor agresive după împărțierea
elevilor în cele două subgrupuri?
3. Care ar fi argumentele dvs în legătură cu prejudecățile și
comportamentul discriminatoriu al populației americane (albii), față de populația
afro-americană?
4.3. Funcţiile atitudinilor

După anumiți autori (S. Chelcea, 2010), atitudinile îndeplinesc o funcție generală, de
legătură a eului cu lumea exterioară şi de raportare la realitatea în care trăim, de selectare a
obiectelor care au valoare pentru noi.
1. – de evaluare a obiectelor şi fenomenelor din mediul extern;
2. – de adaptare socială;
3. – de exteriorizare a sentimentelor , trăirilor psihice (B. Smith, J. Bruner, R. White,
1956).
• Alți autori (D. Katz, 1960) propun 4 funcţii:
• A. - instrumentală : de orientare, pe baza atitudinilor existente, a oamenilor spre
obiecte ce duc a recompense şi evitarea celor care conduc spre sancţiuni;
• B. – de apărare şi protejare a eului;
64
• C. – de exprimare a valorilor interiorizate de subiecţi,
• D. – de cunoaştere, structurare a stimulilor din mediul extern.
1.4.Măsurarea atitudinilor:
Este o orientare valorică, cristalizată în timp, de care nu suntem conştienţi în
totalitatea ei (cauze, motivaţie, dinamică,structură, evoluţie)
Nu o putem controla şi stăpâni raţional (adesea suntem chiar fals conştienţi)
Dificultăţi de măsurare, nu sunt direct observabile ci prin componente.
Exemple:
- Testele de distanţă socială: E.E. Bogardus-1926; - L. Thurstone-1929, R. Likert-1932:
teste de măsurare a componentei cognitive.
- Tehnica electrozilor fictivi sau falsa conductă către suflet
Testele de distanţă socială- E.E. BOGARDUS-1926:
Putem considera acest instrument, o primă încercare de măsurare a atitudinilor prin
comportament. Scala se bazează pe gradul de intimitate în funcţie de care subiecţii se simt
confortabil sau nu în relaţie cu o serie de grupuri rasiale sau sociale.
Testele de distanţă socială:studierea prejudecăţilor rasiale sau etnice; studierea
efectelor apartenenţei etnice sau rasiale în orientarea atitudinilor (anii “60).
Exemplu: studierea prejudecăţilor rasiale sau entice, măsurarea “respingerii” este
prezentată sub formă de opinii succesive ce situează pe “un altul” din ce în ce mai “la
distanţă”.
Ca persoană-stimul, se alege membrul unui grup etnic şi se verifică intensitatea
angajamentului unui subiect în relaţia de prietenie, colegialitate sau de familie.
Exemplu: impactul apartenenţei etnice asupra atitudinii cu privire la relaţia de
prietenie
Grupaj de itemi:
* a-l invita la cină acasă
* a frecventa aceeaşi şcoală
* a merge la o petrecere la care este invitat şi el/ea
* a fi membrul aceluiaşi grup cultural
* a se cunoaşte şi a vorbi împreună
* a lua masa împreună la şcoală
* a locui în acelaşi imobil
* a fi prietenul tău personal
* a fi vecin de bancă la şcoală
65
* a face parte din aceeaşi echipă de muncă
* a fi partenerul prezumtiv de căsătorie pentru fratele/sora ta
1.5.Prejudecăți, discriminare și stereotipuri

Prejudecăţile:
- formularea unor opinii despre caracteristicile oamenilor (de obicei negative)pe baza
identificării unor caracteristici;
-răspunsurile emoţionale negative faţă de anumite persoane, atitudini intolerante şi
nedrepte.
Discriminarea: pe baza identificării făcute, subiectul este tratat diferit faţă de cineva
care nu a fost identificat.
Stereotipurile: vizează atribuirea de caracterstici negative unui grup ca întreg.
Ex. Sexismul, rasismul, ageismul, disabilităţile etc .
5. Intrebări de evaluare:
•Definiţi principalele caracteristici ale noţiunii de “atitudine”.

• Care sunt componentele atitudinii şi care este relaţia dintre acestea?
• Care sunt principalele informaţii pe care ni le furnizează testele de măsurare a
atitudinilor?
• Definiţi prejudecăţile şi discriminarea. Analizaţi două exemple din
practica asistenței sociale.
EVALUARE
TEMA NR. 2 DE REALIZAT:
66
A. Analizaţi câteva din sursele de eroare în atribuirea cauzală într-o situaţie trăită de
dvs..
B. Care sunt factorii care influenţează comportamentul prosocial al unui tânăr din
societatea românească.
C. Răspundeţi la următoarea întrebare şi argumentaţi răspunsul: Comportamentul
infuenţează formarea atitudinilor? Sau Atitudinile influenţează formarea
comportamentului?
D. Analizaţi schimbarea atidunii doar prin modificarea unei componente.
BIBLIOGRAFIE:
• Chelcea S., coord. (2010), “Ppsihosociologie. Teorii, cercetari, aplicatii”, Iaşi, Ed.
Polirom
• Cristea Dumitru (2015), Tratat de psihologie socială, Editura Trei, București
• Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), “Psihologie socială experimentală”,
Iaşi, Ed. Polirom
• Iluţ P., (2004), “Valori. Atitudini si comportamente sociale. Teme actuale în
psihosociologie”, Iaşi, Ed. Polirom
• Malim Tony (2003), „Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
• Neculau A.(1996), “Psihologie Socială. Aspecte contemporane”, Iaşi, Ed. Polirom
• Zamfir E., , “Psihologie socială aplicata.”,suport de curs, Universitatea Bucureşti,
67
PROCESE DE INFLUENŢĂ SOCIALĂ ŞI SCHIMBARE A

COMPORTAMENTULUI UMAN
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Procese de influenţă socială:conformitate, complianţă
Obedienţă şi influenţă
Manipulare- tehnici de manipulare: „piciorului în uşă” și „uşa în faţă” sau „uşa
in nas”
Experimentul lui Zimbardo (1973), experimentul „închisoarea”
Experimentul lui S. Milgram (1965), aspecte ale presiunii în grup, “Human
Relations”
Ascultare/supunere şi autoritate
5. Rezumat
7. Bibliografie
1.Introducere
Unitatea de învățare 10 prezintă câteva procese de influență socială și
schimbare a comportamentului uman, cum ar fi: conformitatea, complianţa sau
unele tehnici de manipulare. Sunt prezentate câteva experimente care au
68
evidențiat modul prin care poate fi influențat sau manipulat comportamentul uman. Vom
analiza fenomenul de manipulare și principalele tehnici de manipulare, pornind de la
experimentele care pun în evidență aceste tehnnici. Vor fi vizionate materialele video
prin care au fost evidențiate acete fenomene de influență și schimbare a
comportamentului uman.
Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi capabil:

 Să analizeze anumite fenomene de influență socială: conformitate, complianţă și
care sunt factorii care pot influența gradul de conformitate.
 Să înțeleagă fenomenul de manipulare și să cunoască câteva tehnici de manipulare.
 Să înțeleagă modul de influență asupra comportului și să cunoască experimentul lui
Zimbardo (1973), experimentul „închisoarea”
 Să cunoască anumite aspecte privind presiunea în grup și experimentul lui S.
Milgram (1965), “Human Relations”, relați supunere-autoritate
4. 4. Conţinuturi
4.1. Conformitatea:
- generarea şi impunerea de norme (presiuni spre conformitatea de grup); grupul
influenţează individul în modul în care acesta răspunde la stimuli. Muzaref Sherif- a făcut
primele cercetări asupra acetui fenomen social
- cum se constituie normele de grup ce reglementează nu doar comportamentul, ci şi
modul de gândire?
Exemplu: Efectul autocinetic (un punct luminos şi fix, iluzia mişcării)
Muzaref Sherif- 1936 - experiment:
69
- ne afăm într-o cameră întunecată unde există un spot de lumină staţionar în partea
cealaltă a cemerei;
- privind spre lumină vedem că acel spot poate să se mişte; ochii nu au alt punct de
reper.
În situaţii de ambiguitate intervin normele sociale pentru a reduce ambiguitatea.
-participanţii au emis o serie de judecăţi asupra mişcării aparente a spotului şi abia
apoi au recurs la un cadru de referinţă pentru a face estimări.
-fiecare individ a dezvoltat un cadru de referinţă diferit şi după 100 de incercări s-a
restrâns gradual gama de estimări.
Când participanţii s-au strâns înn grup, estimările celorlaţi au devenit cadru de
referinţă, astfel încât au oferit estimări aporoape identice.
Estimările individuale au devenit normă de grup
Influenţa grupului a devenit interiorizată.
• Asch (1951) argumenta că incertitudinea şi ambiguitatea i-a determinat pe oameni
să se conformeze normei.
• Dacă stimulul ar fi fost neambiguu, judecăţile emise ar fi fost exclusiv individuale şi
neinfluenţate de alţii.
• Experiment: sarcină de descriminare vizuală –comparerea lungimii unei linii A cu
altele trei.
• Situaţia de control- erori într-un procentaj de 1%
De ce se conformează oamenii?
Deutsch şi Gerard (1955) identifică două tipuri de influenţă:
1. informaţională – când ceilalţi membrii din grup reprezintă o sursă de informaţii în
caz de incertitudine şi ambiguitate;
2. normativă: când ambiguitatea este redusă, normele de grup de grup şi presiunea
socială conving subiecţii să se conformeze.
Factori care influenţează gradul de conformitate:
1. mărimea grupului: cu cât grupul este mai mare, cu atât creşte numărul de motive pentru
conformare; creşte dimensiunea, se accentuează influenţa.
2. diferenţe interindividuale (Crutchfield): cei care nu se conformează sunt superiori celor
care se conformează în ceea ce priveşte:
• Eficienţa intelectuală,
• Tăria eului,
• Abilitatea de a conduce,
70
• maturitatea în relaţiile sociale,
• Capacitatea de a se exprima pe ei însuşi,
• Naturaleaţea, încrederea în sine, lipsa înfumurării.
- Ceilalţi: limitare, inhibiţie, lipsă de inspiraţie
3. Femeile au un grad de conformitate mai mare decât al bărbaţilor – explicaţii- sunt mai
conservatoare decît B.
-când F. nu au informaţii despre subiect, ele se conformează mai mult, în interacţiunea faţă
în faţă femeile se conformează mai mult decât B (expl. -sunt socializate într-o mai mare
măsură decât B.,armonia grupului este mai importantă decât dizarmonia ).
Conformitatea: se referă la presiunea indirectă

Complianţa: răspunsurile pentru cereri indirecte
4.2. Manipulare: tehnici de manipulare

a. Principiul “the foot in the door” (“piciorul în uşă”)
Exemple: a.efectul piciorului în uşă,

b. uşii în nas
Principiul “the foot in the door” (“piciorul în uşă”)se sprijină pe logica
primei concesii, pornind de la concesii mărunte, foarte mici, care apoi susţin şi
antrenează un şir întreg de compromisuri din ce în ce mai mari; acestea conduc treptat la
o convertire, la un nou mod de gândire prin persuasiune psihologică.
Efectul „piciorului în uşă” implică faptul că o dată indusă supunerea faţă de o
cerinţă nesemnificativă, vom fi predispuşi să ne supunem ulterior unei cereri mai complexe.
Freedman şi Fraser (1966) au studiat efectele acestei metode într-o cercetare în
care a trimis câţiva studenţi să prezinte o cerere neimportantă la domiciliul unor gospodine.
Acestora li s-a cerut să semneze o petiţie despre siguranţa rutieră. După o anumită perioadă
de timp, două săptămâni, alţi studenţi au cerut aceloraşi gospodine o cerere mai consistentă,
să fie de acord cu montarea pe peluza din faţa casei a unui panou în scopul promovării
siguranţei rutiere. Procentul celor care au acceptat ultima cerere a fost de 50 %, comparativ
cu situaţia de control unde procentul a fost de 16,7%. În cazul situaţiei de control li s-a cerut
gospodinelor de la început o solicitare costisitoare: să instaleze direct în grădina lor panoul
rutier chiar de la primul contact.
71
Freedman şi Fraser au obţinut procentajul cel mai mare de acceptare a solicitării
relative la instalarea panoului (solicitare finală) în condiţia în care gradul de similaritate între
cele două solicitări era cel mai mare, adică în situaţia în care gospodinele fuseseră convinse
în prealabil să lipească viniete pe tema prevenţiei rutiere. În acest caz procentajul a fost de
76 % acceptare 4.
Tehnica „piciorului în uşă” îşi păstrează eficienţa :
-când cele două solicitări sunt formulate de doi experimentatori diferiţi;
-când cele două solicitări sunt la o distanţă relativ mare de timp (în cazul
exemplului dat a fost de două săptămâni);
-când cele două solicitări nu se referă la aceeaşi temă şi implică forme diferite de
acţiune.
„Piciorului în uşă” ne-a permis să înţelegem o primă tehnică vizând influenţarea
comportamentului celuilat.
c. Principiul „the door in the face ” („uşa în faţă” sau „uşa in nas”?) –
tehnică de manipulare diametral opusă „piciorului în uşă”, constă în solicitarea iniţială
a unei acţiuni cu cost mare, pentru ca la sfârşit să se accepte cererea pentru o acţiune cu
cost mediu, acceptabil şi care a fost vizată de la început. Cialdini et al. (1975)
sugerează că există situaţii când refuzarea cererii iniţiale face mult mai sigură
îndeplinirea celei de-a doua cereri5.
Pentru o înţelegere mai clară a acestui principiu prezentăm un studiu realizat
cu studenţii unui colegiu. Aceştia au fost abordaţi cu o cerinţă foarte complexă: să
îndeplinească rolul de consilieri într-un centru de corecţie pentru minori, timp de 2 ani.
Aproape toţi subiecţii au refuzat cererea iniţială, doar 17 % au acceptat. . Totuşi, când
aceiaşi oameni au fost abordaţi a doua oară cu o cerinţă simplă – să supravegheze
minorii într-o excursie la grădina zoologică – s-a constatat că numărul celor care au
acceptat a fost mai mare, 50 % şi-au dat acordul. Persoanele abordate deja au refuzat o
cerinţă şi astfel au început să se considere inutile. S-a arătat că pentru obiectivarea
efectului „uşii în faţă” trebuie să existe două condiţii:
1. - cerinţa iniţială trebuie să fie suficient de dificil de realizat pentru indivizi,
iar dacă o refuză, aceştia nu trebuie să aibă o poziţie negativă despre ei înşişi;
4
apud Serge Moscovici, coord., 1998, Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Editura
Polirom, Iaşi, p. 200-204.
5
apud Malim, Tony, 2003, Psihologie socială, Bucureşti, Editura Tehnică, p. 252-253.
72
2. – ce-a doua cerinţă trebuie să fie făcută de aceeaşi persoană care a făcut-o şi
pe prima; potrivit cercetătorilor amintiţi anterior, ce-a de-a doua cerinţă este considerată
ca o concesie şi consimţirea la aceasta, ca un gest reciproc.
Comparație: dacă ne introducem mâinile în apă rece şi apoi în apă călduţă,
simţim apa fierbinte; s-a sugerat că acest efect de contrast stă la baza fenomenului „uşii
în faţă”.
• Conformitatea: se referă la presiunea indirectă

• Complianţa: răspunsurile pentru cereri indirecte A.Complianţa la prima cerinţă
(de a semna o petiţie privind siguranţa rutieră) determină subiectul să se considere o
persoană de ajutor şi de aceea nu va dori să-şi piardă această imagine, chiar dacă
prima acceptare este supărătoare.
• B. Uşa în nas: s-a constatat o complianţă mai mare la a doua cerinţă (un week-end la
grădina zoologică) decât la cerinţa complexă (2 ani consilieri la un centru de corecţie
pentru minori); prima cerere (cea care era greu de îndeplinit).
4.3. Aspecte ale presiunii în grup

Experimentul lui Stanley Milgram, “Human Relations”, 1965
EXEMPLU: De vizionat filmul “ Autoritate : Experimentul lui Milgram
https://www.youtube.com/watch?v=mOUEC5YXV8U
Ascultare/supunere şi autoritate. Experiment: efectele pedepsei asupra învăţării

Experimentul privind relaţia dintre ascultare şi autoritate:
1. Ascultare/supunere şi autoritate; cauze şi efecte asupra individului
2. Legitimitatea autorităţii (tipuri de autoritate)
3.Apropierea de victimă şi relaţia directă cu
aceasta
4. Apropierea de autoritate şi supunerea la autoritate
5. Caracteristicile subiecţilor supuşi autorităţii
73
Studiul este prezentat ca un experiment referitor la rolul sancţiunilor asupra
memoriei, mai exact măsurarea intensităţii pedepsei care are cel mai mare efect; după ce
au fost selectaţi subiecţii, acestora li s-a cerut să joace diferite roluri:
-Conducătorul experimentului
-Subiectul ales (profesorul)
-Subiectul actor (elevul-cel care învaţă); în realitate, subiecţii ajung în
cupluri: unul fiind subiectul naiv, celălalt complicele experimentatorului.
Mai întâi se face un test: subiecţii trebuie să citească mai multe serii de
termeni cărora le asociază alţi termeni; complicele răspunde greşit (în funcţie de un plan
prestabilit): aici se află nodul experimentului – subiectul trebuie să-l pedepsească pe
complice pentru fiecare din răspunsurile false;
 fiecare răspuns greşit este pedepsit cu un şoc electric dat de un generator
electric cu 30 de pârghii, ce eliberează sarcini electrice între 15-450 volţi şi grupate în
categorii: şoc uşor, şoc moderat, puternic, intens etc.; consemnul era ca pentru fiecare
eroare, intensitatea şocului trebuia să crească;
 experimentul se oprea când se administrau trei şocuri de 450 V. (intensitatea
maximă);
 elevul reacţionează în funcţie de voltaj: la 75 V, elevul geme, la 120 V strigă,
la 135 V elevul urlă, la 150 refuză să continue, la 180 V strigă că nu mai poate suporta,
la 270 V strigăt de agonie, iar la 300 V exagerează, nu mai răspunde la întrebări etc.
 conducătorul experimentului somează profesorul plătit să continue (“Nu aveţi de
ales, trebuie să continuaţi”)
Ascultare /supunere şi autoritate
 Rolul experimentului: accentul este pus nu pe învăţare, ci pe nivelul până la
care subiecţii ar fi dispuşi să asculte de conducătorul experimentului
 Previziunile psihiatrilor:
 rezultatele depăşesc aşteptările adulţilor, studenţilor şi chiar ale
psihiatrilor;
 ei prevăzuseră că aproape nici un subiect nu va depăşi graniţa de
130 volţi, iar procentul de supunere (obedienţă) 0%.
 Rezultatele experimentului:
 Şocul mediu maxim administrat a fost de cca 360 volţi, iar 62,5%
dintre cei care au administrat şocul au mers până la cel mai înalt voltaj, de 450 volţi.
74
 Experimentatorul dispune de o putere nebănuită sau pe care nu o
bănuia până atunci;
 Cei care joacă rolul de agresor (administrând şocul) nu au făcut-o din
proprie iniţiativă ci au răspuns la cerinţele autorităţii; de aceea, au dat semne de
discomfort, stres, remuşcare, lipsă de responsabilitate pentru semeni etc.; ei sunt
sfâşiaţi de un conflict între conştiinţa că tortura este o faptă rea şi necesitatea de a
respecta angajamentul luat faţă de experimentator;
• Cum explicăm necesităţile?
• Este vorba de conştiinţă morală?
• Ce factori pot s-o explice?
Intervine manipularea care acţionează prin proximitatea faţă de victimă sau altfel
spus, prin feed-back-ul înregistrat de subiect de la elev.
Legitimitatea autorităţii: Dacă experimentul nu s-a desfăşurat în universitate, ci
într-o clădire oarecare şi dacă a fost condus de o persoană din afara universităţii ,
proporţia celor ce au aplicat şocuri de 450 volţi s-a redus de la 62% la 48%.
Apropierea de victimă
 Când profesorul nu vedea victima, ci doar o auzea, şocul aplicat era
mai mare;
 Când prof. se afla în aceeaşi încăpere şi dacă trebuia să facă
contactul între electrozi şi mână, proporţia şocurilor de 450 volţi scade de la 65% la
49%.
Teme înrudite: conformitatea la cerinţele autorităţii, presiunea de grup,
efectul corupător al puterii (experimentul lui Haney Banks şi Zimbardo)
4.4. Experimentul lui Zimbardo (1973)- experimentul „închisoarea”:
De vizionat filmul Experimentul Inchisoarea- Philip Zimbardo
https://www.youtube.com/watch?v=xPO6BrFTsWM
Zimbardo et al. (1973) au desfăşurat un experiment referitor la puterea socială;

contextul în care s-a desfăşurat experimentul era o închisoare simulată iar
participanţii, după ce mai înainte fuseseră supuşi unor testări psihologice extensive, jucau
75
rolul prizonierilor şi gardienilor; experimentul „respecta” toate procedurile din realitate
referitoare la faptele antisociale comise:
 prizonierii erau arestaţi, acuzaţi de crimă, au primit uniforme cu număr de
identificare, cătuşe la mâini;
 gardienii au primit şi ei uniforme militare, ochelari fumurii pentru a se evita
contactul vizual, chei de la celule, bâte ş.a. şi au fost încurajaţi în a dezvolta
un comportament specific: să “ordone” prizonierilor, să îi bruscheze, orice
violenţă fizică scurtă a fost permisă;
 programul după care îşi desfăşurau activităţile era de 8 ore pentru gardieni,
deci lucrau în schimburi, iar prizonierii erau închişi 24 de ore pe zi.
După câteva zile a început să se dezvolte o atitudine negativă între cele două
“tabere”: prizonierii au devenit mai pasivi, gardienii au devenit mai agresivi; după 36 de ore
de la începerea experimentului un prizonier a devenit depresiv, fiind necesară eliberarea lui;
mai târziu, au prezentat și ceilalți simptome de stres, depresii ş.a; după 6 zile experimentul
a fost oprit, deşi iniţial fusese programat pentru două săptămâni, pe considerente de natură
etică.
S-a pus următoarea problemă: dacă etica interpretabilă a programului era justificată
prin dezvăluirea tendinţelor umane normale de a se comporta într-o manieră negativă.
5. EVALUARE, ÎNTREBĂRI
3.
1. Cum poate fi schimbat comportamentul prin normele de grup?

2. În ce constă procesul de conformare la presiunea de grup?
3. Care sunt factorii care influenţează gradul de conformitate?
4. Prezentaţi o tehinică de manipulare.
5. Analizaţi mecanismele de schimbare a comportamentului printr-o tehnică de
manipulare.
6. Care este relaţia dintre ascultare/supunere şi autoritate?
7. Ce a demonstrat S. Milgram în experimentul despre supunere și presiune în grup?
8. Ce şi-a propus Zimbardo să demonstreze prin experimentul “închisoarea”?
76
6. BIBLIOGRAFIE
• Doise, Willem, Deschamp, Jean-Claude, Mugny, Gabriel (1995), Psihologie
socială experimentală, Iaşi, Editura Polirom, p. 111
• Feldman R.S. (1985), “Social Psychology. Theories, Reasearch and
Aplications”, NY, McGraw-Hill Publishing Company
• Fraser C. şi Duneen G. (2001) “Introducing Social Psychology”, Polity Press
• Malim, Tony (2003), “Psihologie socială”, Bucureşti, Editura Tehnică
• Moscovici, Serge, coord., 1998, Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt,
Editura Polirom, Iaşi, p. 200-204.
• Neculau A.(1996), “Psihologie Socială. Aspecte contemporane”, Iaşi, Ed.
Polirom
• Zamfir C., Vlăsceanu L., (1998), “Dicţionar de sociologie”, Bucureşti, Ed. Babel
77
PSIHOLOGIA UMANISTĂ: PERSPECTIVE TEORETICE

ŞI PRACTICE ASUPRA ASISTENŢEI SOCIALE.
TEORIA TREBUINȚELOR UMANE (A. MASLOW)
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Noul model uman propus de psihologia umanistă: caracteristici
Surse ale modelului uman în mediul social şi cultural
Teoria trebuințelor umane dezvoltată de A. Maslow
Aplicaţii ale teoriei trebuințelor umane în domeniul asistenţei sociale (grupuri în
dificultate)
Rezumat
6. Bibliografie
1.Introducere
Unitatea de învățare 11 prezintă modelul uman propus de psihologia
umanistă și principalele caracteristici, evidențiate prin comparație cu alte modele, din
psihologia tradițională, sociologie etc.. Prin analiza surselor modelului uman din
mediul social şi cultural, se propun noi abordări, cum ar fi omul “în situaţie”,
unicitatea fiinţei umane, cu accent pe demnitate și respect. Printre autorii cei mai
importanți ai accetui curent, se numără A Maslow carea dezvoltat teoria trebuințelor
umane, cu aplicabilitate în multe domenii. Teoria necesităţilor a lui A. Maslow este
analizată din perspectiva specialistului în asistență socială, care trebuie să evalueze
trebuințele celor vulnerabili, indivizi, familii, comunități sau alte grupuri sociale în
dificultate.
78
2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul:
- va cunoaște modelul uman propus de psihologia umanistă și principalele
caracteristici, cum ar fi omul “în situaţie”, unicitatea fiinţei umane etc;
- va putea compara modelul propus de psihologii umaniști cu alte modele din
psihologia tradițională, freudismul;
- va cunoaște teoria trebuințelor umane, dezvoltată de A. Maslow, cinci tipuri de
trebuințe umane, organizate într-o piramidă;
- va cunoaște principiul ierahizării trebuințelor umane și importanța satisfacerii
acestor trebuințe pentru echilibrul și buna funcționalitate a organismului uman.
4. Conţinuturi
4.1. Noul model uman propus de psihologia umanistă: caracteristici
DEFINIRE
Curent în psihologie constituit în anii‟ 50 în SUA, răspândit rapid în anii‟60 şi
„70 în Europa.
Are puternice influenţe în psihologia socială, sociologie, antropologia socială şi
culturală
Reprezentanţi:
Abraham Maslow
Carl Rogers
Clark Moustakas Rollo May
John Cohen
Charlotte Buhler
79
Lucrări fundamentale:
A Maslow:
A.Maslow - “Motivation and Personality”,1954
“Toward a Psychology of Being”,1962
“Becoming”, 1955
Ch. Buhler- “Values in Psychotherapy”, 1962
Cl. Moustakas- “The Self”, 1956
Carl Rogers- “Client -Centred Therapy”, 1951
Journal of Humanistic Psychology, 1961
Caracteristici (E. Zamfir, 2004)

Asociaţia americană pentru psihologie umanistă –1962
Exprimă o profundă insatisfacţie faţă de: *psihologia tradiţională pentru că nu
ia în seamă complexitatea psihicului uman şi problemele vitale ale omului (fericirea,
dezvoltarea umană, sensul vieţii, cooperarea, afirmarea umană, alienarea, autenticitatea
umană etc.)
*ştiinţele sociale pentru că au încercat să explice fenomenele sociale în sine,
făcând abstracţie de semnificaţia lor pentru om.
Criticile aduse de psih.umanistă
Critică freudismul pentru că:
- reprezintă deformat fiinţa umană
- reduce complexitatea fiinţei umane la biologic, punând în centrul existenţei
instinctul sexual
- priveşte omul ca pe o fiinţă fundamental bolnavă
- pune accent pe tratament
- i-au fost străine preocupările de dezvoltare
- umană propriu-zisă
- psihanalistul furnizează doar oportunităţi pentru autocunoaşterea de sine
Freudismul are totuşi meritul de a fi dezvoltat un tip de terapie fundată pe ideea
de reconstrucţie a normalităţii psihice, unde pacientul joacă un rol activ.
80
4.2.Modelul uman în psihologia umanistă-caracteristici:
Respinge imaginea omului maşină

Omul nu este un sistem pasiv, lipsit de intenţionalitate şi iniţiativă
Omul este un sistem activ, cu libertatea de a se autodefini, autodezvolta,
autodepăşi, ca personalitate distinctă şi responsabilă de cursul vieţii sale
Persoana umană este o totalitate, un întreg armonios
Persoana umană reprezintă un sistem deschis orientat spre creştere,
autodezvoltare
Omul este atât comportamentul său elementar, de natură biologică, cât şi
comportamentul superior, specific uman, ireductibil la biologic
Deplasarea analizei de la partea anormală, bolnavă, la cea sănătoasă a omului
Terapia proceselor patologice trebuie completată cu promovarea forţelor
pozitive orientate spre creştere umană
Psihologia umanistă este centrată pe imperativul “aici şi acum”
Omul “în general” este înlocuit cu omul “în situaţie”
Unicitatea fiinţei umane: omul nu trebuie considerat ca un caz particular al unei
realităţi generice, ci ca o fiinţă unică
Deplasarea analizei de la partea anormală, bolnavă, la cea sănătoasă a omului
Terapia proceselor patologice trebuie completată cu promovarea forţelor
pozitive orientate spre creştere umană
Psihologia umanistă este centrată pe imperativul “aici şi acum”
Omul “în general” este înlocuit cu omul “în situaţie”
Unicitatea fiinţei umane: omul nu trebuie considerat ca un caz particular al unei
realităţi generice, ci ca o fiinţă unică
Omul este o valoare în sine, prin simpla sa existenţă
Respectul necondiţionat pentru demnitatea umană
Persoana umană trebuie considerată a fi liberă şi în consecinţă deplin
responsabilă pentru propria sa viaţă
Spontaneitatea ca formă fundamentală a creativităţii, este modul de constituire
a persoanei umane unice
Terapia non-directivă propusă de C.Rogers- rolul ei de consiliere, nu de
manipulare
81
4.3.Teoria necesităţilor lui A. Maslow. Aplicaţii ale
teoriei necesităţilor în domeniul asistenţei sociale (grupuri în dificultate)
A.Maslow (1954), “Motivation and Personality”, 1954, tradusă și în limba

română în 2003, Motivație și Personaliate, Editura Trei, București.
IERARHIA TREBUINȚELOR UMANE -A.Maslow
1. Nevoi fiziologice. Acestea sunt nevoile care trebuie satisfăcute pentru ca

persoana să poată supravieţui, cum ar fi hrana, apa, oxigenul şi adăpostul.
La nivel organizaţional factorii care ar putea satisface aceste nevoi includ un
salariu minim şi condiţiile de muncă care să permită desfăşurarea corespunzătoare a
activităţilor profesionale.
2. Nevoi de siguranţă. Acestea includ nevoi de securitate, stabilitate, eliberare
de anxietate, un mediu structurat şi ordonat. Condiţiile organizaţionale care ar putea să
satisfacă aceste nevoi includ condiţii de lucru sigure, reguli şi regulamente corecte şi
realiste, siguranţa postului, un mediu de lucru confortabil, programe de pensii şi de
asigurări în caz de accidente de muncă, invaliditate temporară sau permanentă, plata
peste nivelul minim de supravieţuire şi libertatea de a se sindicaliza ş.a..
3. Nevoi de apartenenţă. Acestea includ nevoi de interacţiune socială, afecţiune,
dragoste, companie şi prietenie. Factorii organizaţionali care ar putea satisface aceste
82
nevoi cuprind posibilitatea de a interacţiona cu alţii la locul de muncă, supraveghere
amicală şi dispusă la ajutor, şansa de a lucra în echipă, posibilitatea de a dezvolta noi
relaţii sociale.
4. Nevoi de stimă. Acestea includ nevoia sentimentului de a fi potrivit,
competent, independent, puternic şi încrezător ca şi aprecierea şi recunoaşterea acestora
de către alţii. Factorii organizaţionali care ar putea satisface aceste nevoi includ
oportunitatea de a stăpâni sarcini ce conduc la sentimente de realizare şi responsabilitate.
De asemenea, premii, promovări, un nume prestigios al postului, recunoaşterea
profesională şi altele asemenea pot satisface aceste nevoi atunci când sunt resimţite ca
deplin meritate.
5. Nevoi de autoâmplinire. Aceste nevoi sunt cel mai greu de definit. Ele
implică dorinţa de a dezvolta potenţialul real al persoanei până la posibilităţile lui
maxime exprimând abilităţile, talentele şi emoţiile acesteia într-un mod care să o
mulţumească cât mai mult.
La cele cinci categorii, amintite mai sus, inițial au fost adăugate încă două:
6. Nevoia de cunoaştere: de a şti, a explora, a înţelege, a explica;
7. Nevoi estetice, de simetrie: legate de ordine, de frumos.
Tipurile acestea de nevoi respectă ordinea sugerată de A.Maslow - se porneşte
de la nevoi inferioare – concrete, comune, puternice şi continue şi se ajunge până la
nevoi superioare, mai puţin evidente şi prompte în manifestare.
Punctul forte al acestei teorii îl reprezintă principiul ierarhizării nevoilor. El
este exprimat prin următoarele:
- trebuinţa odată satisfacută nu mai motivează în mod suficient individul uman;
- oamenii nu trec la satisfacerea unei cerinţe de ordin superior înainte de a-şi fi
satisfăcut în mod convenabil o cerinţă de ordin inferior.
Modelul piramidal al trebuințelor umane propus de A. Maslow are la bază

presupunerea că un adult «tipic» societăţii moderne, contemporane, îşi satisface doar
anumite proporţii din aceste trebuințe, tipuri de nevoi (Elena Zamfir, 1997):
-85% din nevoile fiziologice, prima treaptă de nevoi, deci cele elementare;
nesatisfacerea acestor acestor nevoi sub un anumit prag va duce la moartea sau
îmbolnăvirea gravă a individului;
83
-70% din nevoile de securitate şi protecţie a sa şi a propriei familii care îl
mobilizează să presteze diferite activităţi, să obţină un salariu;în societatea modernă
aceste tipuri de nevoi au devenit acute în condiţiile unei rate ridicate de şomaj, a locului
de muncă, a riscurilor în asigurarea protecţiei şi a securităţii materiale a familiei ;
- 50% din nevoile de apartenenţă: în societăţile aflate în perioada de tranziţie
(ca şi societatea românească) afilierea la organizaţiile sindicale reprezintă modalităţi
importante de protecţie şi securitate socială, ceea ce face ca raportul dintre aceste două
tipuri de nevoi să nu mai fie apropiate modelului conceput de Maslow ;
- 40% din nevoile de stimă: perioadele de tranziţie generează la un procent din
ce în ce mai mare de oameni nevoia de stimă, recunoaştere, autoevaluare în raport cu
valorile perioadelor anterioare ;
-10% din nevoile de autorealizare.
5. Evaluare, Întrebări
- Care sunt criticile aduse de psihologia umanistă psihologiei tradiţionale?

- Care sunt sursele de influenţă ale psihologiei umaniste şi semnificaţia lor
pentru noul model uman ?
- Realizaţi profilul noului model uman promovat de psihologia umanistă.
- Analizaţi teoria nevoilor a lui A. Maslow şi realizaţi aplicaţii ale acesteia la
domeniul asistenţei sociale.
84
Bibliografie
- Feldman R.S. (1985) , Social Psychology. Theories, Reasearch and
Aplications, NY, McGraw-Hill Publishing Company
- Nistor Gheorghița (2016), Motivație și cultură organizațională, Editura
Universității din București, București
- Stoica Constantin Ana, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare si
diminuarea efectelor, 2004, Polirom, Bucuresti
- Zamfir C., Vlăsceanu L., (1998), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed.
Babel
- Zamfir E., (1987), Psihologie socială. Texte alese., Bucureşti, Ed. Ankarom
- Zamfir Elena, Conflictul și modalități de soluționare ale acestuia, 2004,
Bucuresti, Cartea Universitara
85
GRUPUL: DINAMICILE DE GRUP ŞI PROCESELE INTRAGRUPALE
1.Introducere
2.Obiective
3.Durată
4.Conţinuturi
Definiţii și caracteristici ale grupului social
Criterii de clasificare, tipologii ale grupului
Teorii privind grupurile. Procese ale dinamicilor de grup
Faze (stagii) de dezvoltare ale grupului
Aplicaţii practice de cercetare a grupului (testul sociometric, sociomatricea ș.a.)
Rezumat
6. Bibliografie
1.Introducere
Unitatea de învățare numărul 12 prezintă analiza a grupurilor sociale,
definiții, caracteristici și teorii care explica dinamica lor. Definițiile pun accentul
pe anumite caracteristici ale grupului, dar toate au în comun prinicipiul
interacțiunii pentru ca o simplă asociere a indivizilor să devină grup.
Caracteristicile de bază și factorii care influențează coeziunea grupului, dau
specificitate grupului mic. Vor fi prezentate mai multe criterii de clasificare și
vor fi analizate caracteristicile celor mai cunoscute grupuri sociale: primare şi
secundare, de apartenenţă şi referinţă, interne şi externe.
Analizând dinamicile de grup, vor fi prezentate fazele (stagii) de
dezvoltare ale grupului (Forsyth, D.R., 1983) și principalele caracteristici ale
etapelor de formare. Vor fi analizate cele mai cunoscute metode de cercetare a
grupului, de exemplu, analiza după J. Moreno (testul sociometric, sociomatricea
ș.a.).
86
2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul:
- va ști să definească grupurile sociale și care sunt cele mai importante caracteristici;
- va cunoaște factorii care influențează coeziunea grupului și dau specificitate grupului
mic;
- în funcție de anumite criterii de clasificare, va cunoaște care sunt cele mai cunoscute
grupuri sociale: primare şi secundare, de apartenenţă şi referinţă, interne şi externe;
- va cunoaște fazele (stagii) de dezvoltare ale grupului (Forsyth, D.R., 1983) și
principalele caracteristici ale acestor etape de formare;
- va putea analiza relaţiile şi procesele care au loc în interiorul grupului social, cu
ajutorul tehnicilor sociometrice (după J. Moreno, testul sociometric, sociomatricea ș.a.).
4.Conţinuturi
4.1.Definiţii, caracteristici
DEFINIŢII
Dicţionarul de psihologie socială: „noţiune fundamentală în sistemul de categorii
al psihologiei sociale desemnând o pluritate de persoane, asociate între ele prin legături
integrative de tip normativ, comunicativ, afectiv, funcţional.
Grupul nu este doar o sumă, o colecţie de indivizi, adunaţi întâmplător, ci o
structură socială, o colectivitate integrală, între a cărei membri există şi funcţionează
numeroase legături sociale.” 6
Cartwright şi Zander, afirmă că „un grup este o colecţie de indivizi care au relaţii
unii cu ceilalţi, relaţii ce îi fac să fie interdependenţi într-o măsură semnificativă”7.
Donelson R. Forsyth (1983, p. 8 ) citează o serie de alți autori care au definit
grupul:
6
Bogdan-Tucicov, A.; Chelcea, S.; Golu, M.; Golu, P.; Mamali, C.; Pânzaru, P., 1981.
7
Cartwright şi Zander ,1968, p. 46 apud Donelson R. Forsyth [1953], p. 8
87
Pentru Homans (1950) „un număr de persoane care comunică unii cu alţii o
perioadă de timp şi care sunt suficient de multe, astfel încât fiecare persoană poate
comunica cu toţi ceilalţi, nu mediat, prin alte persoane, ci faţă în faţă”
Shaw (1981) susţine că „două sau mai multe persoane care interacţioneză unele cu
celelalte, în aşa fel încât fiecare persoană influenţează şi este influenţat de fiecare dintre
celelalte persoane”.
Pentru Bonner (1959), „un grup este un număr de persoane aflate în interacţiune
unele cu celelalte, şi procesul său de interacţiune este cel care diferenţiază grupul de un
agregat” .
Hare (1976) afirmă că, „pentru ca o coleţie de indivizi să fie considerată un grup,
trebuie ca între aceştia să existe interacţiune”.
De Visscher (2001, p.20), defineşte grupul restrâns drept:
-o unitate de timp şi spaţiu, un „aici şi acum” comportând o anumită proximitate,
dar şi o distanţă interindividuală minimală;
-o semnificaţie: o raţiune de a fi şi de a ramâne în ansamblu, fără a se impune
obiective identice sau experienţe comune;
-mod de a fi comun, împărtăşirea în comun a evenimentelor sau experienţelor;
-posibilitatea percepţiei sau reprezentării fiecărui membru de către toţi ceilalţi
membrii;
-un aer de entativitate(agregat, entitate unificatoare) şi de grupalitate a membrilor
faţă de exterior;
-o durată suficientă de funcţionare, permiţând un proces de
instituţionalizare(structură, relaţii stabile, apariţia unor funcţii, roluri, norme, procese) şi
identificarea membrilor.
CARACTERISTICILE GRUPULUI MIC (ŞI DE MUNCĂ)

Specialiştii (M. Zlate,2004,ş.a.,p. 401-416) propun cinci caracteristici de bază
pentru grupul mic, valabile implicit şi pentru grupul de muncă:
1) Dispune de un număr oarecare de membrii;
2) Între aceştia se stabileşte o minimă interacţiune, relaţiile dintre ei fiind
directe(de tipul „face to face”);
3) Interacţiunea membrilor e centrată pe realizarea unor activităţi sau scopuri
comune;
4) Există o minimă articulare între statusurile şi rolurile membrilor, deci o
88
structură psihosocială;
5) Există o anumită compoziţie derivată din caracteristicile membrilor;
Aceşti 5 parametrii funcţionează în planuri diferite ceea ce face ca grupurile să se
asemene prin intermediul planului general şi să se diferenţieze prin planurile particular şi
individual.
FACTORI DE COEZIUNE AI GRUPULUI (S. Chelcea, 2010)

1. MĂRIMEA GRUPULUI: număru minim de persoane pe care îl poate avea
grupul; de exemplu,
- diada
- triada: cea de-a treia persoană conferă mobilitate structurală;
- în cazul unei tensiuni, conflict ea poate avea rol de mediator;
- poate utiliza situaţia în beneficiul propriu,
- poate determina coalizarea celor doi împotriva sa.
- odată cu creşterea numărului de persoane în grup coeziunea scade, cresc
tensiunie în grup, puterea se poate limita la câteva persoane.
- “lenea socială” – persoanele percep că impactul acţiunilor şi comportamentelor
lor asupra scopurilor grupului este slab şi greu de identificat.
- 2. SIMILARITATEA-DIVERSITATEA MEMBRILOR : persoanele cu trăsături
de personalitate asemănătoare, interese similare participă mai intens la viaţa grupului ,
Diversitatea poate duce la apariţia conflictelor, tensiunilor; cînd complexitatea
sarcinilor creşte, diversitatea asigură într-o măsură mai mare atingerea scopurilor.
4.2.Tipuri de grupuri sociale:
Pot fi mai multe criterii de clasificare, dar în cele ce urmează ne vom opri asupra
celor mai cunoscute grupuri sociale:
Grupuri primare şi grupuri secundare
Grupuri de apartenenţă şi grupuri de referinţă
Grupuri interne şi grupuri externe
1. GRUPURI PRIMARE ŞI GRUPURI SECUNDARE

GRUPURI PRIMARE
I. A.- familia: reaţiile sunt diracte, stabile, cu încărcătură emoţională mare, de
89
lungă durată.
B.grupul de prieteni, colegii de clasă sau de serviciu.
Caracteristici:
- au interacţiuni frecvente,
- membrii se identifică puternic cu grupul,
- există relaţii afective puternice,
- relaţii multifaţete,
-existenţă îndeungată.
GRUPURI SECUNDARE: număr mare de persoane, relaţii indirecte,
impersonale, apartenenţa la grup este slabă, fără implicare afectivă de obicei.
Caracteristici:
Interacţiuni faţă în faţă limitate,
Identificare slabă cu grupul,
Slabă implicare emoţională, relaţii funcţionale limit
2.GRUPURI DE APARTENENŢĂ ŞI GRUPURI DE REFERINŢĂ

I. grupuri de apartenenţă: grupuri cu care ne identificăm, ne influenţază modul de
gândi, simţi etc.
- Facem parte din grupuri primare şi secundare -familia, grupul de prieteni, colegii
de clasă sau de serviciu – aparţinem acestor grupuri;
alte grupuri din care nu facem parte, pot sta la baza unor comparaţii sau adoptăm
normele de comportament – gr. de referinţă.
Grupul de apartenenţă poate fi şi grup de referinţă - ne comparăm cu colgii de
clasă şi ne comportăm la fel.
grup de referinţă poate fi şi grupul la care aspirăm şi dorim să facem parte,
- Robert Merton: a. Grupuri de referinţă pozitive
.................................................................................... b. Grupuri de referinţă
- gr. de referinţă ne ajută să înţelegem cum ne fixăm apiraţiile .
3. GRUPURI INTERNE ŞI GRUPURI EXTERNE

A. GRUPURI INTERNE – ingroups, grupurile din care facem parte,
au un sentiment puternic de loialitate şi manifestă ostilitate faţă de ceilalţi
membrii ai outgropurilor.
- grupurile profesionale (medicii, profesorii, şoferii) – nu se cunosc între ei dar
90
manifestă loialitate faţă de ingroup,
Alte criterii: vârstă, sex, confesiune religioasă, etnie...
B. - GRUPURI EXTERNE – outgroup.
Tabelul 1.- Diferenţele dintre grupurile formale şi cele informale

Grup informal Grup formal
A. Structura
a) Origine Spontană Planificată
b) Modalitate de a fi Emoţională Raţională
c) Caracteristici Dinamică Stabilă
B. Terminologia poziţiei Rol Post
C. Scopurile Satisfacţia membrilor Profitabilitate sau serviciile
către societate
D. Influenţa
a) Bază Personalitate Poziţie
b) Tip Putere Autoritate
c) Curgere De jos în sus De sus în jos
E. Mecanisme de control Sancţiune fizică sau Ameninţarea de a fi concediat
socială(norme) sau retrogradat
F. Comunicare
a) Canale Tip ciorchine Canale formale
b) Reţele Slab definite, intersectează Bine definite, urmează liniile
canalele obişnuite formale
G. Cartare Sociogramă Organigramă(harta
organizaţională)
H. Diverse
a)indivizi incluşi Numai cei „acceptabili” Toţi indivizii din grupul de
muncă
b)Relaţii interpersonale Apar spontan Prescrise prin fişa postului
c) Rolul liderului Rezultă din relaţionare dintre Atribuit de către organizaţie
membrii
d) Baza pentru interacţiune Statutul caracteristicilor Poziţie sau atribuţii
personale funcţionale
e) Baza ataşamentului Coezivitate Loialitate
Sursa : Furnham,1997, p. 436, apud Mielu Zlate, Tratat de psihologie organizaţional-managerială,
vol. I, [Iaşi], Ed. Polirom, 2004, p.403
4.3.Faze şi stagii de dezvoltare ale grupului în timp

(Forsyth D.R., 1983; în E.Zamfir, 2004, p.156-157)
Apel la faza modelelor (echilibru între acţiunile orientate tematic şi

comportamentul exprimat emoţional)
Teorii ale secvenţei grupului - 5 stagii ale dezvoltării grupului:
Formarea
Furtuna
Normarea
Performanţa (realizarea)
Încheierea acţiunii (celebrarea realizării)
91
1. Formarea
Procese majore:
• Dezvăluirea legăturilor de atracţie
• Schimb de informaţie
• Orientare spre alţii şi pe situaţie
Caracteristici:
1.Tentativa interacţiunii
2.Discurs politicos
3.Tăcerea
4.Îngrijorarea pentru ambiguitate
2. Furtuna
Procese majore:
• Insatisfacţia faţă de alţii
• Competiţia
• Dezacordul cu procedurile
92
• Conflictul
Caracteristici
Ideile
3. Normarea
Procese majore:
• Dezvoltarea unei structuri de grup
• Creşterea coeziunii şi armoniei
• Stabilirea de roluri şi relaţii
Caracteristici:
1.Acordul cu regulile
2.Căutarea consensului
3.Creşterea suportului
4.Plăcere, sentimente pozitive
4. Performanţa (realizarea)
Procese majore:
• Centrare pe acţiune
• Orientare spre sarcini majore
• Accent pe eficienţă şi productivitate
Caracteristici:
1. Luarea deciziilor de grup
2. Rezolvarea problemelor
3. Creşterea cooperării
4. Scăderea emoţionalităţii
5. Încheierea acţiunii (celebrarea realizării)

-Mişcarea către un alt loc şi timp-
Procese majore:
• Terminarea datoriei
• Reducerea dependenţei
• Sarcini completate
• Încheierea misiunii
Caracteristici:
93
1. Regret
2. Creşterea emoţionalităţii
3. Dezintegrarea
4.4.APLICAŢII- cercetarea grupului -testul sociometric:
Metodele de cunoaştere a grupurilor sociale sunt utile in diferite situaţii din viaţa socială:
Inceperea activităţii cu un grup oarecare impune detinerea unor informatii despre el
Aprecierea gradului de participare a oamenilor sau chiar a grupului ca intreg la activitate
Aprecierea eficienţei grupului in functie de relatiile dintre membrii acesteia, de atmosfera
creata si existenta in grup
Selecţiile sau promovarea oamenilor si situatiile de formare si reconstructie a grupurilor
sociale
Una dintre metodele de cunoaştere a grupului este tehnica sociometrică intiată de JACOB
MORENO (1955) – psihosociologul american de origine română,
Tehnica are o largă răspandire in investigarea si cunoasterea relatiilor interpersonale dintre
oameni , indeosebi a celor afectiv simpatice, de preferinta, sau de respingere.
Acest tip de relatii este foarte important intr-un grup, ele actionand ca un catalizator ce
dinamizeaza permanent comportamentul membrilor grupurilor.
Termenul de sociometrie provine din termenii latini :
- ,,socius”- social
-,,metrum”-măsurătoare
Sociometria nu studiază structura grupului formal, ierarhia oficiala , dar permite auto-
observarea si analiza grupurilor si poate fi utilizata, ca instrument de lucru, in grupurile de
terapie sau antrenament.
Tehnicile sau metodele sociometrice :
- reprezintă un ansamblu de instrumente şi procedee destinate să înregistreze şi să
măsoare configuraţia şi intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul unui grup primar.
- Acestea sunt uşor de întocmit şi aplicat.
Sociomatricea reprezintă redarea grafică a relaţiilor afectiv-simpatetice dintre membrii
grupului.
Aceasta poate fi :
Individuală (redă situatia relatiilor afective doar a unui singur individ al grupului)
Colectivă (redă situatia dintre absolut toti membrii grupului)
94
Întrebări, aplicații
1.Cum definiți grupul? Daţi exemple de grupuri din viața dvs. care
v-au influenţat existenţa.
2. Definiţi principalele caracteristici ale grupului social. Cum
caracterizaţi familia dvs. ca grup social?
3.Analizaţi stagiile/fazele dezvoltării grupului social şi care sunt
principalele caracterstici ale acestora.
4. Analizaţi fazele dezvoltării unei echipe plurisciplinare sau a unui
grup de muncă din domeniul asistenţei sociale.
EVALUARE:
TEMA NR. 3 DE REALIZAT
a.Cum poate fi schimbat comportamentul prin normele de grup?

b.Aplicaţi o tehnică de manipulare într-o situaţie concretă.
c.Analizaţi teoria nevoilor a lui A. Maslow la un grup în dificutate
din domeniul asistenţei sociale
d.Analizaţi fazele dezvoltării unei echipe sau a unui grup de muncă
din domeniul asistenţei sociale.
95
Bibliografie
Bogdan-Tucicov, Ana; Chelcea, Septimiu; Golu, Mihai ; Golu, Pantelimon; Mamali,

Cătălin; Pânzaru, Petru, Dicţionar de psihologie socială, [f.l.], Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1981.
Chelcea S. (2010) (coord.), Psihosociologie. Teorii, cercetări şi aplicaţii, Iaşi, Ed. Polirom
De Visscher, Pierre, Dinamica grupurilor. Texte de bază, [Iaşi], Editura Polirom, 2001
Dulea,Gabriel, Sociodinamica grupului militar- o abordare polifuncţională, Bucuresti,
Editura Militară, 2008
Forsyth, Donelson R., An introduction to group dynamics, Pacific Grove, California,
Brooks/Cole Publishing Company, 1983
Zamfir, Elena, 2004, Conflictul şi modalităţi de soluţionare a lui, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti
Zlate, Mielu, Tratat de psihologie organizaţional-managerială, [Iaşi], Ed. Polirom, 2004
96
EXERCIȚII DE EVALUARE FINALĂ- modele:
TEST DE VERIFICARE A CUNOȘTINȚELOR
1. La ce anume făcea referire Fritz Heider (1958) în expresia:

-“Psihologia bunului simţ”:
a.La faptul că evenimentele şi comportamentele umane sunt
explicate la nivelul unei cunoaşteri științifice, pe baza unor
experimente științifice;
b. La faptul că evenimentele şi comportamentele umane sunt explicate la nivelul unei
cunoaşteri comune, pe baza unei experienţe „naive”;
c. La faptul că evenimentele şi relațiile umane sunt explicate de către psihologii
umaniști;
d. La faptul că evenimentele şi comportamentele umane sunt explicate din perspectiva
teoriei psihanalitice.
2. Care sunt caracteristicile grupurilor secundare?
a. au interacţiuni frecvente, membrii se identifică puternic cu grupul,

b. au un sentiment puternic de apartenenţă, manifestă ostilitate faţă de ceilalţi membrii
ai outgropurilor.
c. Au interacţiuni faţă în faţă limitate, identificare slabă cu grupul, relaţii funcţionale
limitate, durată scurtă de existenţă, slabă implicare emoţională.
d. Interacţiuni faţă în faţă limitate, identificare puternică cu grupul, relaţii afective
puternice.
3. Piramida trebuinţelor umane, propusă de A. Maslow, include şi nevoile de stimă

care sunt situate pe treapta.......și fac care fac referire la....:
a. Sunt situate pe treapta a doua și vizează o slujbă sigură, condiţii de muncă lipsite de
pericol,
b. Sunt situate pe prima treaptă și vizează satisfacerea trebuințelor de hrană,
îmbrăcăminte,
c. Sunt situate pe treapta a patra și vizează respectul si recunoaşterea din partea celorlalţi
(onoruri, laude, premii);
d. Sunt pe ultima treaptă și se referă la atitudini şi comportamente sociale.
4. Prejudecăţile reprezintă………:
a. Comportamente discriminatorii
b. Atitudini pozitive
c. Formulări ale unor opinii despre caracteristicile oamenilor (de obicei nefavorabile),
pe baza identificării unor elemente,
d. Relații interpersonale
97
5. Conflictele de rol au fost definite ca fiind stări tensionate, disfuncţionale care pot fi
determinate de:
a. Discrepanţa dintre trăsăturile de personalitate ale subiectului şi prescripţiile rolului

social; incompatibilitatea a două sau mai multe roluri ale aceleiaşi persoane/altor
persoane aflate in interacţiuni diferite;
b. Diferența dintre trăsăturile de personalitate și comportamentele pro-sociale;
c. Incapacitatea subiectului de a satisface exigenţele statusului;
d. Incompatibilitatea/incongruenţa dintre rolul și statusul social în interacţiuni diferite.
6. Conform teoriei secvenței grupului dezvoltată de Forsyth D.R. (1983), fazele şi

stagiile de dezvoltare ale unui grup în timp sunt:
a. Formarea, Furtuna, Normarea, Performanţa (realizarea) și Încheierea acţiunii

(celebrarea realizării);
b. Comunicarea, Formarea, Normarea, și Încheierea acţiunii (celebrarea realizării);
c. Performanţa (realizarea), Furtuna, Normarea și Realizarea rolurilor;
d. Interacțiunea, Realizarea rolurilor, Performanţa (realizarea) și Încheierea acţiunii
(celebrarea realizării);
7. Higgins E.T. (1987, apud T.Malim, 2003) afirma că există mai multe scheme despre
sine. Care sunt acestea și la ce făceau referire?
a) Sinele actual (cum ne vedem în prezent);sinele ideal (cum am vrea să fim);sinele

care ar trebui să fie (cum considerăm că ar trebui să fim).
b) Sinele psihologic (cum ne vedem în prezent); sinele social (cum am vrea să fim);
c) Sinele la care se așteaptă alții;
d) Sinele care ar trebui să fie (cum considerăm că ar trebui să fim).
8. Tehnica „uşa în faţă” sau „uşa in nas” este o tehnică care constă în :
a. Manipularea subiecților și este se realizează în timp;

b. Realizarea unei solicitări iniţiale pentru acţiuni cu cost mare, greu de realizat, pentru
ca la sfârşit să se accepte cererea pentru o acţiune cu cost mediu, acceptabil şi care a
fost vizată de la început;
c. Manipularea subiecților și porneşte de la concesii mărunte, foarte mici, care apoi
susţin şi antrenează un şir întreg de compromisuri din ce în ce mai mari;
d. Formarea de atitudini și comportamente sociale.
9.Tehnicile de manipulare vizează:
a. Modalităţi de schimbare a comportamentelor şi de influenţă socială;

b. Schimbarea doar a atitudinilor;
c. Formarea şi dobândirea de comportamente pro-sociale;
d. Formarea opiniilor.
98
10. Care sunt componentele atitudinii ?
a. Componenta temperamentală şi afectivă;

b. Doar componenta discriminatorie, comportamentală;
c. Componenta de cunoaștere și comunicare interpersonală.
d. Componenta afectivă, cognitivă şi comportamentală.
11. Teoria disonanţei cognitive dezvoltată de Leon Festinger (1957) evidențiază:
a. Frustrarea este legată de agresivitate;

b. Trebuințele umane influențează comportamentul uman;
c. În interiorul unui grup funcţionează numeroase legături sociale.
d. Apariția unui disconfort, tensiune interioară sau stres, în momentul în care cogniţiile
(factorii de cunoaştere) care acoperă atitudinile şi credinţele noastre, nu sunt
coerente, se contrazic.
12.Ce şi-a propus Zimbardo să demonstreze prin experimentul “închisoarea”?
a. Legitimitatea autorităţii, puterea socială;

b. pariția conflictelor si a unor modalităţi de negociere;
c. Formarea şi dobândirea de comportamente pro-sociale,
d. Formarea opiniilor.
13.Principalele perspective teoretice de explicare a comportamentului propriu şi al

celorlalţi, sunt:
a. Teorii de rol şi status social; teorii cognitive;

b. Teorii ale atribuirii; teorii genetice; teoria neajutorării învățate;
c. Teorii ale învăţării sociale; teorii psihodinamice (psihanalitică);
d. Toate teoriile menționate mai sus.
14. Testele de distanţă socială............. :
a. Au fost realizate de E. Bogardus (1926) şi reprezintă prima încercare de măsurare a

atitudinii prin comportament;
b. Au fost realizate de S. Freud şi vizează structura psihicului uman;
c. Au fost realizate de F. Heider şi vizează atribuirea de cauze comportamentului uman;
d. Au fost realizate de A. Maslow şi vizează trebuinţele umane.
15. Structura aparatului psihic, în viziunea lui S. Freud, presupune existența unor
compartimente:
a. Id-ul (sinele) -cerinţele biologice, fundamentale; eul (ego)- are funcţia de a optimiza
comportarea (minimalizează sancţiunea şi maximizează gratificaţia);
b. Eul și supraeul (superego): imperativele sociale (obţinute de la familie).
99
c. Id-ul (sinele): cerinţele bioogice, fundamentale; eul (ego): are funcţia de a optimiza
comportarea (minimalizează sancţiunea şi maximizează gratificaţia), supraeul
(superego): imperativele sociale (obţinute de la familie).
d. Sinele care ar trebui să fim și sinele care suntem.
Întrebarea 16: Atitudinile influențează formarea comportamentelor sociale? Sau

comportamentele sociale influențează formarea atitudinilor? Argumentați răspunsul
(maxim 1 pagină).
Întrebarea 17: Analizaţi teoria trebuințelor umane, dezvoltată de A. Maslow şi

realizaţi aplicaţia acesteia la o familie aflată în dificultate, din mediul rural, cu
următoarea componență: o mamă cu 5 copii, dintre care, un copil cu vârsta de 7 ani are o
dizabilitate fizică; familia nu are venituri constante, membrii ei trăiesc doar din ajutoare
și venituri câștigate din activități ziliere în agricultură; această familie solicită intervenția
asistenței sociale (maxim 1 pagină).
FOAIE RĂSPUNS TEST GRILĂ
Bifați cu X în căsuța corespunzatoare numărului întrebării, varianta de răspuns

corectă. Fiecare variantă corectă de răspuns reprezintă 3 puncte. Unei întrebări îi poate
corespunde doar o singură variantă corectă de răspuns.
Număr a b c d
întrebare
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16......................
17.................
100
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Bibliografie minimală
 Chelcea Septimiu. (2010) coord., Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii, Ediţia a III-a
Cristea, Dumitru (((2022; 2015), Tratat de psihologie socială, Bucureşti, Editura
Didact ică și Pedagogică
 Duduciuc, A., Ivan, L., Chelcea S., (2013) coord., Psihosociologie. Studiul interacțiunilor
umane, București, Ed. Comunicare.ro.
http://elibrary.snspa.ro/wp-content/uploads/2020/03/Psihologia_sociala.pdf
 Ewen, Robert (2012), Introducere în teoriile personalităţii, Bucureşti, Editura Trei,

 Iluţ P., (2004), Valori. Atitudini si comportamente sociale. Teme actuale în psihosociologie,
Iaşi, Ed. Polirom
 Malim Tony (2003), Psihologie socială, Bucureşti, Editura Tehnică
 Neculau Adrian.(1996), Psihologie Socială. Aspecte contemporane, Iaşi, Ed. Polirom
 Zamfir, C., Vlăsceanu L.(coord.) (1993, 1998), Dicționar de Sociologie, Bucureşti, Ed.
Babel; www.bibliotecavirtualadesociologie.ro
Bibliografie orientativă
 Allport G. (1991), Structura şi dezvoltarea personalităţii, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică
 Brehm Sharon, Saul Kassin, Steven Fein (2002), Social Psychology, Fifth Edition, Houghton
Mifflin Company, Boston, USA.
 Chelcea Septimiu, (2002), Un secol de cercetări psihosociologice, Iaşi, Ed. Polirom
 Chelcea S. şi Iluţ P. (coord) (2003), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Ed.
Economică
 Chelcea S. (2005), Psihologie socială: zece lecţii, Bucureşti, Editura Economică
 Cialdini, Robert (2009), Psihologia manipulării, Iaşi, Editura Polirom.
CCristea Dumitru (2022; 2015), Tratat de psihologie socială, Bucureşt i, Editura Didact ică
și Pedagogică
 De Lassus Rene, (1999), Descoperirea sinelui, Bucureşti, Ed. Teora
 De Visscher P., Neculau A. (coord.) (2001), Dinamica grupurilor. Texte de bază., Iaşi, Ed.
Polirom
 Doise W., Deschamp J.C., Mugny G. (1996), Psihologie socială experimentală, Iaşi, Ed.
Polirom.
 Feldman R.S. (1993), Understanding Psychology, NY, McGraw-Hill Publishing Company
 Forsyth D.R. (1983), An introduction to Group Dynamics, Monterey, Brooks/Cole.
 Freud S., (1990), Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii
cotidiene, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică
 Gass H. Robert, Seiter S. John (2009), Manual de persuasiune, Iaşi, Ed. Polirom.
 Goldstein Noah, Martin Steve, Cialdini Robert (2009), 50 de secrete ale artei persuasiunii,
Iaşi, Ed. Polirom
 Iluţ P., (2001), Sinele şi cunoaşterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Iaşi, Ed. Polirom
 Lazăr Gh. (2005), Motivaţie şi comportament de risc. Studiu de caz - transporturile,
Bucureşti, Editura Niculescu
 Malim Tony, Ann Birch, Sheila Hayward (2000), Psihologie comparată. Comportament
uman şi animal: o abordare sociobiologică, Bucureşti, Editura Tehnică
101
 Maslow Abraham, (1957) (2007). Motivaţie şi personalitate (third edition, USA 1987),
traducere, Bucureşti, Editura Trei, 2007
 Moreno Jacob Levi, (2009), Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup şi
spontaneitate., Bucureşti, Editura Trei .
 Mucchielli Alex, (2002), Arta de a influenţa, Iaşi, Ed. Polirom
 Neculau A., Constantin A. (1998), Psihosociologia rezolvării conflictelor, Iaşi, Ed. Polirom
Nistor Gh, 2021, Asistență socială și intervenție educațională. Valori, strategii, aplicații.
Editura Pro Universitaria, București, București

 Nistor, Gheorghița (2016), Motivație și cultură organizațională, Editura Universității din
București, București
 Rime Bernard, (2005), Comunicarea socială a emoţiilor. Afectul predomină asupra gândirii
în psihologia socială., Bucureşti, Editura Trei
 Rogers, Carl (2014), A deveni persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Bucureşti, Editura
Trei
 Stoica-Constantin, Ana, Conflictul interpersonal. Prevenirea, rezolvarea şi diminuarea
efectelor, [Iaşi], 2004.
 Wilson Edward (2003), Sociobiologia, Bucuresti, Editura Trei
 Zamfir E.(1997), Psihologie socială. Texte alese, Bucureşti, Ed. Ankarom
 Zamfir, C., Vlăsceanu L.(coord.) (1993, 1998), Dicționar de Sociologie, Bucureşti, Ed.
Babel
102

CMS Nisstor GH ID 2023 2024

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CMS Nisstor GH ID 2023 2024

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Bd. Schitu Măgureanu nr.

PROGRAMUL ASISTENȚĂ SOCIALĂ-ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ

Prof.univ.dr. GHEORGHIŢA NISTOR

COMPORTAMENT ȘI MEDIU SOCIAL

CURS PENTRU ANUL I, SEM. I

Obiectivul general al disciplinei:

Obiectivele specifice ale disciplinei:

1. Explicarea şi interpretarea corectă a comportamentul individului în mediul său de

Resurse şi mijloace de lucru

TEME DE REALIZAT: vor fi integrate în unitățile de învățare!!

Evaluarea este dinamică (prin teme şi aplicaţii) şi sumativă

U.I. 2. Persoana în mediul său de viaţă................................ ……….………………. .pag.18

U.I. 3. Princialele teorii psiho-sociale privind comportamentul uman..........…… .pag.25

U.I. 4. Teoriile cognitive şi aplicaţiile acestora în explicarea comportamentului.……

U.I. 5. Teorii ale atribuirii. Teoria disonanţei cognitive. Aplicaţii în explicarea

U.I. 6. Teoriile psihanalitice (S. Freud, C.G.Jung, A. Adler, A. Horney)…………. .pag.43

U.I. 7. Teoria rolului și statusului social ............................................………..……. .pag.49

U.I. 9. ATITUDINI: definiţii, caracteristici, componente. Relația atitudini-

U.I. 10. Procese de influenţă socială şi schimbare a comportamentului uman….. .pag.

Autoritate : Experimentul lui S. Milgram

Experimentul Inchisoarea- Philip Zimbardo

U.I. 12. Grupul: dinamicile de grup şi procesele intragrupale ………………... .pag.86

EXERCIȚII DE EVALUARE FINALĂ- modele.

Introducere: Teorii psiho-sociale care explică comportamentul

4.1Definirea comportamentului, exemple

• schimbarea comportamentului şi atitudinii în raport de factorii de mediu, psiho-

4.3.Comparație obiecte de studiu ale disciplinelor din domeniul psiho-social:

Pe baza cunoaşterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor vor fi explicate

Care este semnificaţia cunoaşterii principalelor teorii ale psihologiei

PERSOANA ÎN MEDIUL SĂU DE VIAŢĂ

2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi

3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.1. Definirea personalității umane și a conceptului sine

Personalitatea şi mediul social

Figura nr. 1. Factori care interacţionează în dezvoltarea individului:

Schemele despre sine:

• REACTII (EUL PSIHOLOGIC)

Rolul factorilor culturali in formarea personalității (Zamfir E.,2004, p. 73-87)

5.Întrebări de verificare, aplicații:

-Care este rolul principalelor teorii psiho-sociale în practica asistenţei sociale?

PRINCIPALELE TEORII PSIHO-SOCIALE CARE EXPLICĂ

2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi

3.Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

4.1. TEORII GENETICE

4.2. TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII

Teoriile cognitive şi aplicaţiile acestora în explicarea comportamentului.

2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi

3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2-3 ore.

4.2. Teoria neajutorării (neputinței) învăţate:

4.3. Teoria auto-percepţiei:

a. Daţi exemple de comportamente sociale şi analizaţi un tip din perspectiva a

Teorii ale atribuirii. Teoria disonanţei cognitive.

2. Obiective: După studierea acestei unităţi de învăţare, studentul va fi

3.Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

4.1. Teorii ale atribuirii.Definire

Definire: Proces de estimare, la nivelul conştiinţei comune, a cauzelor

4.1.2. Varietăţi distincte ale teoriei atribuirii:

4. Harold Kelley (1973)- analizează modul în care oamenii folosesc informaţii

2. Diferenţe culturale- există modele culturale (de regulă, culturile

 Procesul de atribuire la nivelul psihologiei bunului simţ este de natură a

4.2. TEORIA DISONANŢEI COGNITIVE: Leon Festinger (1957)

4.2.3. Reducerea disonanţei cognitive:

- Prezentaţi teoria atribuirii şi care este rolul aceasteia în explicarea