Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
9
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE sector 5, Bucureşti
Tel. 01/314. 03 26/315.31.22
ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ Fax. 315.83.91
BUCUREȘTI 2022
1
Introducere
2
Competenţe formate
3
interactivă on-line)
- Acces la resursele bibliografice prin legitimaţie la biblioteca Centrală a
Universităţii din București, acces la o imprimantă sau echipamente de fotocopiere
ș.a.
STRUCTURA CURSULUI:
Cursul va avea trei module structurate în 7 unități de învățare, care abordează
câte o temă specifică domeniului de studiu.
Pentru o invățare eficientă sunt propuse teste de evaluare, exerciții și
intrebări, precum și sugestii de rezolvare a unor subiecte, specifice unor unităţi de
învăţare. De aemenea, sunt recomandate spre vizionare unele materiale video/filme care
pot aduce un plus de informație, o mai bună documentare și înțelegere a celor studiate.
Vor fi recomandate link-urile de unde pot fi descărcate acele materiale video.
Pentru verificarea finală sunt propuse trei teme de control, cu o pondere de 50
% în nota examenului (final). Temele de control se vor transmite cadrului didactic prin
intermediul platformei e-learning a programului AS_ID, la disciplina Asistenţă Socială
și Consiliere în Şcoală și vor fi încărcate în spațiul destinat temelor; acolo unde sunt
situații de excepție, temele pot fi predate la următoarea întâlnire de sinteză sau trimise la
adresa: gheorghita.nistor@unibuc.ro cu menţiunea « teme ID an III _AS si consiliere
scoala »).
Pe parcursul cursului vor fi recomandate mai multe obiective de studiu, sarcini
sau exerciții aplicative, care vor fi semnalizate prin prin logo-uri specifice sau semne
grafice, ușor de vizualizat!
Vor fi trei teme de realizat, fiecare temă are mai multe subpuncte și se regăsește la
finalul modulul de învățare.
RECOMANDAT: De respectat termenele stabilite pentru predarea temelor; lipsa de
4
transmitere sau intarziere în predarea temelor, se va reflecta în nota primită!
Rezultatele evaluărilor se vor transmite studenţilor prin încărcarea pe platforma
eLearning.
Utilizați platforma Moodle AS-E-Learning pentru comunicare și adresarea de intrebari
atât colegilor, cât și profesorilor.
Chatul sau emailul, forumul de pe platforma AS-E-Learning, pot fi instrumente utile în
comunicarea dvs, dar și pentru o învăţare eficientă.
5
TEMATICA CURSULUI
MODULUL I
Obiectivele modulului nr. 1:
-Studierea și familiarizarea cu principalele concepte și noțiuni care sunt utilizate de
către asistentul social din instituțiile educaționale.
-Cunoașterea și descrierea procesului de consiliere oferit de către asistentul social,
identificarea specificului procesului de consiliere în asistență socială pe baza unor criterii ce
țin de realitatea obiectivă.
-Înțelegerea procesului de consiliere în asistență socială prin aplicații, studii de caz.
Unitatea de învățare 1:
Introducere în domeniul asistenţei sociale şi consilierii în şcoală
- delimitări conceptuale;
- analiză conceptuală: consiliere, consiliere în asistenţă socială, terapie si psihoterapie,
educaţie, socializarea copilului.
Unitatea de învățare 2:
Consilierea oferită de asistentul social
- criterii de identificare şi tipuri de consiliere,
- aspecte diferenţiatoare.
MODULUL II
Obiectivele modulului nr. 2:
-Cunoașterea funcțiilor educației și a rolului asistentului social în îndeplinirea rolului
educației.
- Cunoașterea dimensiunilor asistenței sociale din școli.
- Cunoașterea rolului asistenței sociale în prevenirea excluziunii de la educație; rolul
consilierii în prevenireași rezolvarea problemelor sociale ale tinerilor/elevilor.
Unitatea de învățare 3:
Educaţia – componentă a existenţei socio-umane
- Funcţiile educaţiei
- socializarea copilului – concept integrator
- Forme ale socializării, mecanisme; rolul familiei în socializarea primară.
- rolul şcolii şi al specialiştilor (în special a asistenţilor sociali) în socializarea secundară
Unitatea de învățare 4:
Necesitatea asistenţei sociale şi consilierii în şcoală.
- asistenţa socială: principii şi valori în procesul consilierii
- dimensiuni ale consilierii în asistenţa socială din şcoală
- consilierea ca răspuns la problemele actuale ale tinerilor/elevilor
Unitatea de învățare 5:
Consilierea în şcoală în contextul asistenţei sociale
- Adaptarea şi inadaptarea şcolară
6
- Abandonul şcolar
- Performanţa şcolară a copilului şi potenţialitatea formativă a familiei şi şcolii
- Violenţa în şcoli, consumul de droguri, alcool, tutun ş.a.
MODULUL III
Obiectivele modulului nr. 3:
- Studierea unor modele de consiliere în asistență socială pentru părinţi şi elevi/adolescenţi
- Exemple și aplicații practice, studii de caz.
Unitatea de învățare 6:
Modele ale practicii consilierii în asistenţa socială din şcoală
- Rolul asistentului social în prevenirea abandonului şcolar şi pregătirea pntru şcoală a
copilului
- Optimizarea relaţiilor între părinţi şi copii
- Centrul de consiliere în asistenţă socială din şcoală
- Centrul de consiliere pentru părinţi şi elevi/adolescenţi
- Asistentul social ca promotor al drepturilor copilului
Unitatea de învățare 7:
Relaţia şcoală – familie
- Modele, experienţe şi bune practici de educare a părinţilor în diferite ţări- şcoli pentru
părinţi, servicii specializate ş.a.
- Implicarea asistenţei sociale în depăşirea carenţelor educaţionale ale familiilor. Studii de
caz.
- Adaptarea metodelor de învăţare la necesităţile fiecărui copil.
Tema nr.2:
- Argumentaţi rolul asistentului social în îndeplinirea funcţiilor educaţiei.
Tema nr.3:
- Pornind de la etapele managementului de caz, stabiliţi un plan de consiliere pentru un
elev aflat în situaţie de abandon şcolar.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
7
4. Clark Lynn (2010), SOS Ajutor pentru părinţi: Ghid practic de rezolvare a problemelor
comportamentale ae copiilor, Bucureşti, Editura Romanian Psychological Testing Services
5. Clerget Stephane (2012), Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes, Bucureşti,
Editura Trei
6. Cury Augusto (2005), Părinţi străluciţi. Profesori fascinanţi. Cum să formăm tineri
fericiţi şi inteligenţi, Editura For You, Bucureşti
7. DePino Catherine (2013), Violenţa în şcoală. Ajută-ţi coopilul să facă faţă, Bucureşti,
Editura Trei
8. Dumitraşcu Hanibal, coord., (2012), Consilierea în asistenţa socială, Editura Polirom,
Iaşi
9. Dumitraşcu Hanibal (2005), Consilierea comportamentelor umane adictive. O
incursiune psihosociala prin universul problematic al persoanelor dependente de droguri,
Editura Pim, Iasi
10. Dumitraşcu Nicolae (2005), Tehnicile proiective in evaluarea personalităţii, ucuresti,
Editura Trei
11. Dumitru Al Ion (2010), Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice şi sugestii practice,
Editura Polirom, Iaşi,
12. Enăchescu Constantin (1998), Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Bucuresti, Editura
Didactica si Pedagogică,
13. Geldard, Kathy, Geldard David, Yin Too Rebecca (2013), Consilierea copiilor. O
introducere practică, Editura Polirom, Iaşi
14. Gherguţ Alois (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii
diferenţiate şi incluzive, Editura Polirom, Iaşi
15. Gherguţ Alois (2011), Evaluare si interventie psihoeducationala. Terapii educationale,
recuperatorii si compensatorii, Editura Polirom, Iaşi
16. Ionescu, G. (1990), Psihoterapie , Editura Stiintifica, Bucuresti
17. Ivey E. Allen, Gluckstern Norma, Bradford Ivey Mary (2002), Abilităţile consilierului.
Abordare din perspectiva microconsilierii, Oradea, Editura Universităţii din Oradea
18. Lazăr Gheorghiţa (2007), Cap. Rolul familiei şi al şcolii în prevenirea
comportamentelor de risc la adolescenţi, pag. 180 – 206, în Riscuri la tineri. Studiu de caz:
Adolescenţii cu HIV/SIDA din România, coordonator Buzducea Doru, Editura Universităţii
din Bucureşti
19. Maslow Abraham, Motivaţie şi personalitate (third edition, USA 1987), traducere,
Bucureşti, Editura Trei, 2007
20. Miclea Mircea, Lemeni Gabriela (2010), Consiliere si orientare. Ghid de educatie
pentru carieră, Editura Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din România
21. Miley Krogsrud Kara, O Melia Michael, DuBois Brenda (2006), Practica asistentei
sociale. Abordarea participativă, Editura Polirom, Iaşi
22. Muchielli Alex (coord.), 2002, Dicţionar al metodelor calitative în ştiinţele umane şi
sociale, Iaşi, Editura Polirom
24. Neacșu I., E.Simion, GH Nistor (coord.) 2018, Familia în societatea românească.
Pregătirea copiilor și tinerilor pentru viața de familie, Editura Universitară, Bucureşti
25. Neacşu Ioan, 2010, Pedagogie socială. Valori, comportamente, Experienţe, strategii,
Editura Universitară, Bucureşti
26. Neacşu Ioan, 2010, Introducere in psihologia educatiei si a dezvoltării, Iaşi, Editura
Polirom
8
27. Neamţu, G., 2003, Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi
28. Nelson-Jones Richard (2009), Manual de consiliere. Învaţă ce să spui ca să ajuţi,
Editura Trei, Bucureşti
29. Nistor Gheorghiţa (2012), cap. 1, Etică şi valori în practica consilierii în asistenţa
socială (2012) în Dumitraşcu Hanibal, coord., Consilierea în asistenţa socială, Editura
Polirom, Iaşi
30. Nistor Gheorghiţa (2012), cap. 11, Asistenţa socială şi consiliere în şcoală, în
Dumitraşcu Hanibal, coord., Consilierea în asistenţa socială, Editura Polirom, Iaşi
31. Nistor Gheorghiţa, Vlad Camelia (2012), cap. 8, Consilierea vocaţională. Cercetare
empirică, în Dumitraşcu Hanibal, coord., Consilierea în asistenţa socială, Editura Polirom,
Iaşi
32. Nistor Gheorghiţa, 2021, Asistență socială și intervenție educațională. Valori, strategii,
aplicații. Editura Pro Universitaria, București
33. Oancea Constantin (2002), Tehnici de sfatuire/consiliere, Editat Vavila Edinf Srl,
Tiparit: Semne 94
34. Pop Luana Miruna (coord.) (2002), Dictionar de politici sociale, Bucuresti, Editura
Expert
35. Rogers, Carl (2014), A deveni persoană. Perspectiva unui psihoterapeut, Bucureşti,
Editura Trei
36. Simon Anne-Marie (2004), Consiliere parentală. Prevenirea bâlbâielii şi a cronicizării
ei, Iasi, Edituara Polirom
37. Stern, H. (1972), Educarea părinţilor în lume, Bucureşti, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică
38. Stănciulesu, Elisabeta (2002), Sociologia educaţiei familiale, vol. I, Iaşi, Editura
Polirom
39. Şoitu, Laurenţiu, Vrăjmaş, Ecaterina şi Păun, Emil (2001), Consiliere familială, Iaşi,
Institutul European
40. Tutty M. Leslie, Michael A. Rothery, Richard M. Grinnell, Jr. (2005), Cercetarea
calitativă în asistenţa socială. Faze, etape şi sarcini, Editura Polirom, Iaşi
41. Yin Robert (2005), Studiul de caz. Designul, colectarea şi analiza datelor, Editura
Polirom, Iaşi
42. Vernon Ann (2002), Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului. Tehnici de
consiliere şi psihoterapie, Bucureşti, Editura Romanian Psychological Testing Services
43. Zamfir, Elena şi Zamfir, Cătălin (1995), Politici sociale. România în context european,
Bucureşti, Ed. Alternative
44. Zamfir, Cătălin (coord.) (1999), Politici sociale în România, Bucureşti, Editura Expert
45. Zamfir C, Vlăsceanu L.(coord.) (1993), Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti
46. Vincent, Rose (1972), Cunoaşterea copilului, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
*****
47. Lazăr Gheorghiţa (2005), Rolul asistenţei sociale în integrarea socio-educaţională a
copilului, articol în Revista de Asistenţă Socială, nr.1-2 pe 2005, editată de Catedra de
Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti;
48. Lazăr Gheorghiţa (2004), Motivaţia muncii în managementul organizaţiilor sociale,
articol aparut în Revista de Asistenţă Socială, nr. 4/2004, editată de Catedra de Asistenţă
Socială a Universităţii din Bucureşti
9
49. Nistor Gheorghiţa (2012), The Role of the nonverbal communication in interpersonal
relations, articol publicat în Precedia-Social and Behavioral Journal (ISSN- 1877-0428),
vol.47, indexed in ScienteDirect, Scopus and Thomson Reuters Conference Proceedings
Citation Index (Web of Science)
50. Nistor Gheorghiţa (2012), Formarea si dezvoltarea comportamentului prosocial la
copii, în Revista Protecţia socială a copilului, revistă de pedagogie şi asistenţă socială, nr.
2(36)/2012, editată de Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative - FICE România,
Editura Universitară
51. Nistor, Gheorghiţa, Anghel Mirela, Youngsters and Social Policies of Support During
Crisis, în International Journal of Social Sciences and Humanity Studies, Vol 4, No 1-2, 2012,
(ISSN- 1309-8063), p 127-137
52. http://www.sobiad.org/eJOURNALS/journal_IJSS/archives.htm
53. www.bibliotecavirtualadesociologie.ro
10
MODULUL I
Obiectivele modulului nr. 1:
-Studierea și familiarizarea cu principalele concepte și noțiuni care sunt utilizate de
către asistentul social din instituțiile educaționale.
-Cunoașterea și descrierea procesului de consiliere oferit de către asistentul social,
identificarea specificului procesului de consiliere în asistență socială pe baza unor criterii ce
țin de realitatea obiectivă.
-Înțelegerea procesului de consiliere în asistență socială prin aplicații, studii de caz.
Unitatea de învățare 1:
11
Totuşi, unii specialişti afirmă că cele două metode au o „zonă de dificultate”, în
care cele două metode se întâlnesc (vezi fig.nr. 1.). Această zonă de dificultate
existenţială presupune apariţia unor probleme de de adaptare la viaţa psihosocială, de
tip relaţional extern sau de ordin psihologic, al echiibrului interior.
Consiliere Psihoterapie
12
Ca metodă este indicată persoanelor cu dificultăţi situaţionale în viaţa curentă,
care se confruntă cu o criză dar care nu ating intensitatea nevrotică, neavând un
caracter patologic, persoane care sunt victime ale presiunior din mediul exterior.
Printre aspectele diferenţiatoare între cele două metode prezentăm mai jos
câteva dintre acestea:
b) focalizarea intervenţiei,
13
psihoterapeutului se centrează pe existenţa unei situaţii probematice, determinate,
definite în cadrul unor clase de diagnostic.
14
Consilierul acţionează într-un fel opus terapeutului; el are în vedere sprijinirea
clientului în a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, puterea de decizie aparţine
clientului în totalitate; consilierul oferă sprijin, suport emoţional pentru situaţiile de criză,
are un rol de facilitator al introspecţiei si analizei pe care o face clientul, clientul primind
suport pentru adapatarea şi schimbarea din mediul său de viaţă.
15
EDUCAŢIA – COMPONENTĂ A EXISTENŢEI SOCIO-UMANE
SOCIALIZAREA COPILULUI – CONCEPT INTEGRATOR
FUNCŢIILE EDUCAŢIEI:
16
1. Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ.
2. Dezvoltarea conştientă a potenţialului bio-psihic al omului.
3. Pregătirea omului pentru integrarea in viaţa socială.
17
Socializarea, ca o latură complementara a actiunii educative, poate fi definit
ca transmiterea si insusirea unor modele cultural normative, prin intermediul carora
indivizii dobandesc conduite socialmente dezirabile si isi insusesc procedurile sau
regulile necesare pentru a putea dezvolta actiuni normale, dezirabile, predictibile
pentru asteptarile colectivitatii. Fiecare individ constientizeaza ca exigenta
conformarii la aceste reguli si simboluri ale grupului din care face parte, reprezinta o
tendinta normala si care trebuie evaluata in mod pozitiv, in timp ce violarea acestora
reprezinta o tendinta anormala, irationala, care trebuie sanctionata deoarece
dezorganizeaza sau impiedica desfasurarea normala a vietii colective. Aceasta
constiinta a conformarii provine din faptul ca individul trebuie sa isi gaseasca locul in
sistemul social sau cultural, fapt care poate fi realizat prin procesul de formare, de
educare a personalitatii.
Sociabilitatea este procesul care explica natura conformarii la exigentele
ordinii sociale.
18
In al doilea rand, se desfasoara prin expunerea indivizilor la diferite influente
culturale ale mediului social, cum ar fi traitiile, obiceiurile, regulile morale, conventiile,
supunerea opiniei publice; proces care se desfasoara pe tot parcursul vietii
individului. Din acest punct de vedere, ca proces de invatare a standardelor
normative ale societatii, socializarea are loc de-a lungul a trei etape de viata,
implicand 3 forme principale:
- socializarea primară, de baza, ce se desfasoara in timpul primei copilarii, in
cursul careia copilul este supus influentelor normative exercitate de parinti
si pe care le internalizeza in struct propriei personalitati aflata si ea in
formare. Copilul invata sa distinga intre diferite obiecte fizice si relatii
familiale, ajung mai tarziu sa isi dezvolte constiinta stabila a propriei
identitati personale;
- socializarea secundară, are loc prin intermediul invatarii normelor ce
regleaza relatiile copilului cu egalii sai (frati, surori, prieteni). Aceasta
socializare il obliga pe copil sa i-a in considerare faptul ca rolurile sociale
pe care trebuie sa le indeplineasca, nu se desfasoara intotdeauna intr-un
mediu afectiv si protectiv. Astfel, spre deosebire de familie, care
socializeza copilul intr-un climat profund afectiv, scoala si relatiile implicate
de ea, presupun un timp de socializare caracterizat de o neutralitate
afectiva;
- socializarea continuă a adultului, intervine in tot cursul desfasurarii vietii
adultului, pe masura ce acesta asimileaza noi valori, dobandeste noi
deprinderi, aptitudini, experiente de viata, adera la diferite opinii si
achizitioneaza noi roluri sociale.
19
respectiv: grupuri, clase sociale, societate ai cărei agenţi investiţi cu puterea de a
transmite, sunt părinţii către copii. Complementar, a fi copil înseamnă a primi, a
recepta, mesajul pe care părinţii îl transmit. De aceea, sprijinul specialiştilor în acest
domeniu este necesar tocmai pentru ca educaţia, integrarea socială a copilului să se
realizeze la parametrii optimi.
Din acest punct de vedere socializarea diferă de alte procese cum ar fi:
20
I. Imitaţia – reproducerea conduitelor celorlalţi, reprezentând un
mecanism psihologic prin care copii imită conduitele părinţilor şi ale
celor apropiaţi.
II. Adaptarea socială – ajustarea trăsăturilor pesonalităţii într-o situaţie de
interacţiune socială, pentru care nu există informaţii interioare.
III. Procesul de integrare socială – vizează asamblarea şi ajustarea
reciprocă a unei mulţimi de indivizi în cadrul unui sistem oraganizat care
solicită interdependenţa acţiunilor sau rolurilor în consens cu valorile şi
normele comune.
IV. Integrare culturală – apartenenţa şi participarea individului la o
subcultură sau cultură definită de un set de valori, norme, stiluri de viaţă
distincte faţă de altele care facilitează solidaritatea socială şi morală a
indivizilor.
21
părinţii îşi satisfac cu greu nevoile elementare de subzistenţă, ar putea fi mai urgente
pentru părinţi alte forme de ajutor social decât educaţia.
Psihologul american Kurt Lewin (citat de R, Vincent, 1972), în urma unei cercetări
pe diferite tipuri de climat educaţional, a încercat o codificare a elementelor unui bun
climat educaţional, aspecte care ar trebui să le aibă în prim planul atenţiei orice familie,
iar acolo unede este cazul să fie ajutate să le îndeplinmească. Iată concluziile,
preceptele pe care autorul le oferă şi le propune ca porunci ale părinţilor model:
- „să dai copilului un sentiment de securitate;
- să dai copilului sentimentul că este iubit şi dorit;
- să eviţi ameninţarea, frica şi pedeapsa;
- să-l înveţi pe copil cu independenţa şi să-l faci să-şi asume responsabilităţile;
- să rămâi calm şi să nu te şochezi de manifestările instinctului de copil;
- să fii cât poţi de tolerant ca să eviţi conflictele;
- să eviţi să-l faci pe copil să se simtă inferior;
- să nu-l împingi pe copil dincolo de ceea ce este natural pentru el;
- să respecţi sentimentele şi datoriile copilului chiar dacă nu corespund
propriilor tale norme;
- să răspunzi cu francheţe la întrebările pe care copiii pot să le pună, dar
oferindu-le răspunsuri adecvate vârstei lor;
- să te interesezi de ceea ce face copilul chiar dacă nu consideri că este ceva
direct, util;
- să tratezi dificultăţile copilului fără să-l consideri anormal; să favorizezi
creşterea, progresul, mai curând decât perfecţiunea” 1.
Consilierea părinţilor va avea în vedere în primul conştientizarea problemelor cu
care se confruntă, stabilirea unor relaţii de încredere între copii, părinţi şi asistentul
social, identificarea nevoilor acestora.
Este important ca părinţii să înţeleagă că între acţiunile, dispoziţiile lor şi
capacitatea de adaptare şcolară a copilului există o relaţie directă.
1
Rose Vincent, 1972, Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 243
22
În cazul în care asistentul social constată anumite comportamente deviante ale
părinţilor care pun în pericol dezvoltarea normală a personalităţii copilului sunt propuse
măsurile corespunzătoare de protecţie.
În societăţile contemporane familia tinde să se limiteze la micul grup format din
mamă, tată, copil, care trăiesc sub acelaşi acoperiş. Nu trebuie neglijat că sunt şi unele
rude care fac parte din familia lărgită şi care se implică în procesul educaţional al
copiilor, respectiv al nepoţilor lor. Nucleul familial îndeplineşte unele funcţii importante în
ceea ce priveşte comunitatea dar şi părintele, respectiv contribuţia la determinarea
statusului de adulţi şi la cristalizarea unor aspecte importante a personalităţii părinţilor.
Mulţi adulţi sunt înclinaţi să considere familia un mic univers în care influenţele din
afară sunt selectate şi nu pătrund în acest univers artificial decât filtrate şi după ce au
fost riguros verificate .
Familia considerată grup social primar oferă copilului identitatea socială, tutelă, un
sistem de relaţii bazate pe dependenţă socio-afectivă, pe intimitate, securitate.
Principiile de bază care susţin ideea dezvoltării copilului în familie (I. Neacşu,
2001):
23
caopacitatea de a-şi asuma responsabilităţi faţă de sine şi faţă de ceilalţi, de a putea să
îşi depăşească crizele de identitate, comunicare, schimb, supunere, dominaţie.
5. Principiul autonomiei. Potrivit acestuia, copilul este progresiv responsabilizat
şi introdus în zona conştientizării gradelor de libertate, de deliberare a structurilor
motivaţionale autosusţinătoare. Pe măsură ce creşte copilul are alte responsabilităţi,
percepe altfel realitatea.
6. Principiul autorităţii asimetrice. În general, ambii părinţi dar mai ales tatăl,
impune regula autorităţii de manifestare a opiniei, afirmării de sine sau ascensiunii
sociale, în timp ce mama are autoritatea regulilor de legare a învăţării sociale, a
cooperării, a protecţiei.
Toate aceste principii fac posibilă acceptarea axiomei: “Familia este o celulă
microsocială”, o entitate asociată prin definiţie, o lume vie, un spaţiu de viaţă, care îşi
refuză anonimatul, conformismul şi frica, care recunoaşte puterea deciziei sociale,
democratice, care se opune izolării, surdităţii afective, suspiciunii şi ignoranţei.
24
consiliază copilul în depăşirea situaţiilor critice, problematice prin care copilul
trece.
Primele experienţe ale copiilor cu părinţii lor, determină ceea ce ei sunt mai târziu.
Ce trebuie făcut în acest sens? Specialiştii în domeniu aduc argumente pentru
optimizarea relaţiilor dintre părinţi şi copii (I. Neacşu, 2001, pag.4-5).
1. A reda familiei rolul educaţional, a evalua corect răspunderea părintească,
reintegrarea copilului în familie, până la punerea sub tutelă a unor alocaţii şi
drepturi familiale, sau penalizării în cazuri de abatere de la respectarea
drepturilor copilului.
2. A întări coresponsabilitatea şcolii în situaţia unei stări de risc a familiei şi
promovarea unor relaţii de parteneriat comunitar ineteractiv.
3. A forma societatea civilă şi specialişti sau animatori de cartier, în
domeniul asistenţei sociale, în spiritul educaţiei civice, democratice, pe fondul
normativităţii sociale.
4. A întări valorile calitativ - existenţiale ale familiei, în special ale celei
bazate pe triada “tată-mamă-copil”, fiecare cu statut-rolul şi simbolurile lor în şi
pentru educaţie.
5. A reveni la acea autoritate părintească, fondată pe valorile spiritului kantian,
care spunea că autoritatea părintească este o necesitate constantă în cadrul
căreia trebuie arătat copilului că se exercită asupra lui o constrângere care
conduce la folosirea propriei libertăţi.
Socializarea din familie poate fi însă şi constrângătoare, copiii îşi acceptă părinţii
aşa cum sunt, ei nu pot acţiona atunci când se confruntă cu situaţii traumatizante.
Socializarea din şcoală nu are profunzimea celei din familie, copilul fiind marcat
mult timp de lumea oferită de părinţii săi.
Modelul oferit de familia de origine, socializarea din familie va influenţa adaptarea
şcolară a copilului. O serie de variabile influenţează pregătirea pentru viitoarea adaptare
25
la nivelul clasei, grupului de elevi. Menţionăm aici mărimea familiei, numărul de fraţi şi
surori, climatul familial, poziţia copilului în seria mfraternă, stilul de educaţie şi disciplină
din familie, nivelul de educaţie al părinţilor, abuzurile asupra copiilor ş.a.
2. - justiţia socială,
5. - competenţei profesionale.
26
„Scopul principal al activităţii asistentului social este acele de a asista
persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea, înţelegerea,
evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale”- Codul etic al profesiei de
asistent social
Asistenţa socială, serviciile specializate sunt cele care trebuie să ofere suport
(material, psihologic ) indivizilor pentru a ieşi din situaţia de criză.
În cazul copiilor, şcoala este cea care trebuie să intervină, să tragă un semnal de
alarmă acolo unde este cazul, respectiv ajutorarea acelor copii care se confruntă cu
astfel de probleme de integrare socio-educaţională.
27
Studiile în domeniul sărăciei arată că printre grupurile cele mai vulnerabile sunt
familiile monoparentale şi familiile cu mulţi copii (E. Zamfir, 2002). „Noile probleme”
sunt legate de supraîncărcarea şi conflictul de rol trăite de femeia obligată să adauge
la sarcinile cotidiene de îngrijire şi educaţia copilului şi pe acela de aducător principal
de venituri şi de exercitare a autorităţii. În consecinţă, copiii care trăiesc în familii de
acest tip, sunt consideraţi populaţie cu risc, condamnaţi într-un fel la a îngroşa
rândurile celor ce trăiesc la un nivel minim de subzistenţă sau a celor care eşuează
şcolar sau potenţiali delincvenţi.
28
eliminarea discriminărilor socio-culturale în educaţie ş.a.
Unii specialişti definesc asistenţa socială din şcoală ca având cinci dimensiuni
foarte importante:
2
Nelson, 1990, în G. Neamţu, 2003, Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi p.836
29
amploare deosebită în ultimii ani: violenţa, asupra copiilor, dar şi asupra cadrelor
didactice, abandonul copiilor rămaşi singuri acasă, dependenţa de droguri, de alcool,
de tutun, de jocurile pe calculator sau de comunicarea fără noimă prin canalele
Internetului s.a.
Conform unor cercetari recente privind incidenţa violentei şi agresivităţii din
şcoli se arată că în cca. 75% dintre cazuri, acestea iau forma actelor de violenţă
grave şi foarte grave (Institutul de Ştiinte ale Educatiei, 2006; UNICEF, Violenţa în
şcoală, Editura Alpha Mdn, Bucuresti). Dintre formele de violenţă cea mai frecvent
invocată este bătaia, faptă care contravine şi regulamantului şcolar.
Astfel, în anul şcolar 2003-2004 s-au înregistrat, pe un eşantion reprezentativ de
elevi din diferite scoli, un numar de 673 de agresiuni, din care 434 s-au inregistrat în
incinta scolilor iar 239 in proximitatea scolii (Prevenirea si combaterea violenţei in
şcoli, 2006, Ghid practic pentru directori si cadre didactice).
Un alt fenomen social cu care se confruntă ţara noastră este o nouă formă de
abandon a copilului: abandonul copiilor rămaşi singuri acasă.
Unii copii rămân în familia extinsă sau în grija unor cunoştinţe de familie, fără o
situaţie juridică clară, fără a putea beneficia de drepturile care li se cuvin potrivit legii.
Există situaţii in care persoanele în grija cărora sunt lăsaţi copii nu mai pot să-i
întreţină din cauza unor neînţelegeri sau din pricina propriilor dificultăţi, ceea ce ar
impune măsuri de protecţie specială pentru aceşti copii. Amploarea fenomenului,
surprins în diferitele lui ipostaze şi de mass- media alături de societatea civilă, a
determinat autorităţile să-l recunoască, să ia unele măsuri, vizând mai degrabă
îngrijirea corespunzătoare şi mai puţin studiul analitic extins al fenomenului, cu
proiectarea unei politici sociale însoţite de strategii şi programe specifice.
30
Contextul național al fenomenului migrației forței de muncă
31
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2016, Capitolul 02.Populație, pag.101
Există, totuşi, unele studii ale acestor copii, pe arii geografice, pe formele de
organizare administrativ-teritorială, pe grupe de vârstă. De exemplu, studiile şi
statisticile furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului-
ANPPDC(www.anpdc.ro), instituţie responsabilă prin lege de monitorizarea cazurilor
de copii ”singuri acasă”, arătau la 30 iunie 2007, existenţa unui număr total de 82.464
copii (0-18 ani), provenind din 56.202 de familii. Estimările pe datele din sondajul
Gallup (conform studiilor efectuate în perioada septembrie-octombrie 2007 de către
The Gallup Organization Romania la iniţiativa Fundaţiei Soros) relevă o cifră dublă
faţă de statistica oficială doar la nivelul populaţiei şcolare din clasele V-VIII, ai căror
părinţi sunt plecaţi în străinătate.
Astfel, la sfârşitul anului şcolar 2006-2007, atât estimările pe baza declaraţiilor
copiilor, cât şi cele pe baza celor făcute de directorii celor 200 de şcoli din eşantion
arată că 16-18% dintre elevii de gimnaziu aveau cel puţin un părinte plecat la muncă
în străinătate, ceea ce în cifre absolute reprezintă circa 170.000 de elevi din cei
aproape 1 milion înscrişi în clasele V-VIII. Dintre aceştia, aproximativ 35.000 au ambii
părinţi plecaţi, 55.000 au doar mama plecată, iar 80.000 au doar tatăl plecat în
32
străinătate. Referindu-ne doar la populaţia de elevi cu părinţi plecaţi, cei mai mulţi,
aproape jumătate, au doar tatăl plecat, iar aproape o treime au doar mama plecată.
Restul, circa 22%, au rămas în ţară fără nici unul dintre părinţi. Pe lângă cei 18% elevi
care aveau la momentul sondajului părinţi plecaţi la muncă în străinătate, alţi 16% au
avut în trecut părinţi plecaţi, dar care acum sunt prezenţi în ţară. Dacă luăm în
considerare faptul că 70-75% dintre elevii de gimnaziu cu părinţi plecaţi au cel puţin
un frate/o soră (numărul mediu de fraţi/surori este de 1,2), numărul copiilor rămaşi
”singuri acasă” practic se dublează.
Pe arii geografice, datele arătau că regiunile cele mai afectate de fenomen sunt
vestul ţării (Banat, Crişana, Maramureş), unde procentul elevilor de gimnaziu care au
părinţi în străinătate este de 27% din numărul total de elevi şi Moldova, unde procentul
similar este de 25%.
Pe medii rezidenţiale la nivel naţional nu sunt diferenţe semnificative în ceea ce
priveşte ponderea copiilor cu părinţi migranţi, însă există astfel de diferenţe în
interiorul unora dintre regiuni. Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş şi în Oltenia
ponderea copiilor rămaşi acasă care au părinţi migranţi este mai mare în mediul urban
decât în rural.
Dintre părinţii migranţi care lipsesc de lângă copiii lor cel mai frecvent sunt taţii.
Studiul arată că sunt aproximativ 115.000 elevi de gimnaziu al căror tată se află în
străinătate. Dintre aceştia, 21% trăiesc fără tatăl lor de o perioadă cuprinsă între 2 şi 4
ani, iar 28% chiar de mai mult de 4 ani. În majoritatea cazurilor în care doar tatăl
este plecat (94%), copiii rămaşi în ţară se află în grija mamei. În ceea ce priveşte
mamele plecate la muncă, 15% dintre copii trăiesc în absenţa acestora de mai bine de
4 ani, iar 21% de o perioadă între 2 şi 4 ani. Jumătate din mamele acestor copii
lipsesc de lângă copilul lor de cel mult un an. Pentru elevii a căror mamă este plecată
familia extinsă este un sprijin important. Doar 58% dintre ei locuiesc cu tatăl lor. Datele
relevă că în cazul copiilor care au ambii părinţi plecaţi din ţară, 34% trăiesc fără
părinţi de cel puţin doi ani, iar 54% de mai puţin de un an. Acest fapt presupune că în
grupa de vârstă 10-14 ani, la nivel naţional aproximativ 12.000 de copii trăiesc de cel
puţin doi ani în absenţa ambilor părinţi, şi aproape 19.000 se află în aceeaşi situaţie
de un an. 65% dintre aceşti elevi se află în grija bunicilor sau chiar a unor vecini. .
33
II: Etapa a doua
Conform Institutului Național de Statistică, România înregistra la data de 1
ianuarie 2018 o populație rezidentă de 19,524 milioane de locuitori, cu 120,7 mii mai
puțin decât la 1 ianuarie 2017. Cauza principală a scăderii poulației, amintită într-un
comunicat de presă, este sporul natural negativ. Migrația reprezintă a doua cauză
responsabilă pentru reducerea populației țării. Analizând datele oferite de Institutul
Național de Statistică pe utimii 5 ani, se poate vedea că cifra celor care migrează
este în continuă creștere, ajungând în anul 2018 la 238 926 emigranți, cu o
"reorganizare" a țărilor unde vor migra. Dacă în anul 2013 ca țări de emigrare se
aflau pe primele locuri Italia (59347), urmată la mare distanță de Spania (22437), în
anul 2018, se situau pe primele locuri Germania (51000) și Marea Britanie (45000),
cu cifre destul de apropiate, ceea ce ne conduce să afirmăm că România „continuă
să fie țară de emigrare" (I.N.S., 2018) (vezi fig.1).
34
Source: Anuarul Statistic al României, 2019, Cap. 02.Population, p.101
Figura nr. 2:
35
Situația copiilor cu părinții plecați la muncă în
străinătate la data de 31.12.2018
3659
Județ Suceava Iași Bacău Galați Constanța Vrancea Prahova Dâmbovița Argeș
Efectiv 552
9097 5160 6174 3661 2648 4897 2727 2594
copii 9
36
consum de droguri etc.), violenţa faţă de copii, renunţarea la funcţiile parentale şi
gospodăreşti, destrămarea familiilor, traumatizarea copiilor.
Cercetările au arătat că la copiii de vârste mici, în special la cei din mediul rural,
se instalează tulburări emoţionale, aceştia devin anormal de fricoşi şi timizi, au somnul
agitat şi coşmaruri. La cei mai mari de zece ani (mai ales din mediul urban), s-au
observat tulburări de conduită care se manifestă prin agresivitate fizică şi verbală,
minciună, abuz de alcool, fumat, absenţe şi rezultate slabe la învăţătură. .
Ne vom confrunta cu noi tulburari de comportament la nivelul modelelor familiale
pe care acesti copii la rândul lor îl vor duce in propriile familii pe care şi le vor
întemeia, cu noi creşteri ale ratei de abandon şcolar, de analfabetism.
37
Dar, mai usor de observat si inregistrat fenomenul pe o populatie numeroasa
este prin metoda intrare-iesire, metoda folosit a si de Institutul Naţional de Statistică
(INS).
Tabelul nr.1:Rata abandonului în învăţământul preuniversitar 1999-2010
(calculat conform datelor INS) (procente)
Forma de 1999- 2000- 2001- 2002- 2003- 2004- 2005 2007 2008 2009
învăţământ 2000 2001 2002 2003 2004 2005 - - - -
2006 2008 2009 2010
Învăţământul 1,6
primar şi 0,9 0,6 1,2 1,2 1,5 1,7 1,8 2,0 1,7
gimnazial
Învîţământul 2,2
liceal 3,8 3,5 3,3 2,7 2,4 2,3 2,7 2,9 2,4
Învăţământul 8,6
profesional şi 6,1 6,6 6,8 7,9 5,9 5,5 7,4 8,5 8,3
de ucenici
Învăţământul 5,5
postliceal şi 8,5 7,6 9,5 8,1 7,7 9,2 8,6 4,8 5,9
de maiştrii
38
Tab.nr.2: Gradul de cuprindere în învăţământ al populaţiei de vârstă şcolară din ciclul preuniversitar
(procente)
Vârsta 2008-2009 2009-2010 2010-2011
3-6 ani 81,7 81,9 82,1
7-10 ani 95 94,9 94,6
11-14 ani 94,4 94,5 94
15-18 ani 79,2 81,3 80,8
Total grad cuprindere 79,6 78,7 77,6
Total populaţie şcolară pe 3 433 894 3 401 547 3 356 225
nivelul preuniversitar
(Sursa: www.I.N.S., 2012, capitolul 8.2)
Dacă în cazul ţărilor sărace rata abandonului şcolar este foarte mare la
nivelul şcolarităţii primare, în cazul ţărilor cu o economie puternică studiile raportează
rate înalte ale abandonului şcolar la nivelul învăţământului post-obligatoriu: liceal şi
superior. În aceste ţări, cei ce abandonează şcoala provin, în marea lor majoritate,
din familii cu un statut socio-economic precar.
Abandonul scolar in mediul rural se prezinta diferit pe cicluri de studii. Astfel,
în ciclul primar pe total populaţie (urban si rural) se înregistrează o crestere intre
2005 si 2008 si o reducere în ultimii ani şcolari cu 0,4% in 2009, 2010, de la 1,8%
la 1,4%. Pe medii de rizidenta se observa o tendinta mai mare a abandonului scolar
in urban fata de rural si la nivelul baietilor comparativ cu fetele. Acest fapt, de
parasire timpurie a scolii poate fi explicat prin accesul mai facil la diverse locuri de
munca decat cei din mediul rural, posibilitatea de a suplimenta veniturile familiei si a
ameliora situatia economica a familiei, fapt care devine mai atractiv. Atragerea
tinerilor (baietilor) in sectoare de activitate sezoniera pentru locuri de munca
necalificate (de exemplu, constructii, turism) si cu perspective limitate, va conduce pe
termen lung la o forta de munca necalificata si cu posibilitate redusa de a obtine
venituri suficiente.
Tabelul nr.3. Rata abandonului şcolar în învăţământul primar, pe medii de rezidenţă şi gen,
2005-2010 (conform datelor INS, in UNICEF, ISE, 2012, p.25) (procente)
An şcolar Mediu de Masculin Feminin Total
rezidenţă
2005-2006 Urban 1,8 1,4 1,6
Rural 1,5 1,3 1,4
Total 1,7 1,3 1,5
206-2007 Urban 2,3 1,8 2,1
Rural 1,5 1,2 1,4
Total 1,9 1,5 1,7
2007-2008 Urban 1,8 1,3 1,5
Rural 2,1 1,8 2
39
Total 2,0 1,5 1,8
2008-2009 Urban 1,5 1,1 1,3
Rural 1,6 1,4 1,5
Total 1,6 1,3 1,4
2009-2010 Urban 1,6 1,3 1,5
Rural 1,6 1,3 1,4
Total 1,6 1,3 1,4
40
social. Condiţiile nefavorabile de mediu pot genera „trăsături psihologice ce devin cu
timpul caracteristici deviante ale personalităţii, punându-şi astfel amprenta asupra
întregului comportament al individului” (Adler, A., 1995, p.47).
Un alt studiu (UNICEF, ISE, 2012) prezenta factorii de risc pentru abandon şi
neşcolarizare pe baza investigaţiilor intreprinse în perioada oct. 2011 – nov. 2011, în
103 şcoli din 37 de judeţe, analiza realizata după mediul de rezidenţă al elevilor: “‐
Veniturile la limita subzistenţei apar mai frecvent în rural decât în urban (72,4%
faţă de 64,6%);
‐ Nivelul redus de educaţie al părinţilor se întâlneşte mai des în rural decât în
urban (68,4% faţă de 64%);
‐ Atitudinea negativă a membrilor familiei faţă de educaţia copiilor este indicată
cu o frecvenţă apropiată în mediul urban şi cel rural (33,2%, respectiv 31,2%);
‐ Lipsa condiţiilor minimale de studiu acasă apare mai des în rural decât în urban
(29% faţă de 21,8%);
‐ Munca în gospodărie a elevilor apare mai des în rural decât în urban (20,4% faţă
de 12,2%);
‐ Situaţia de abandon şcolar în rândul fraţilor mai mari se întâlneşte mai des în urban
decât în rural (17,8% faţă de 16,3%) ’’ (Raportul UNICEF, ISE (2012, p.60).
Strategiile globale de combatere a abandonului scolar, de părăsire timpurie a școlii ar
trebui să contina activitati de prevenire, de intervenție și compensatorii. Uniunea
Europeană prin intermediul Strategiei Europa 2020 “ vizează să sprijine mai bine
tinerii și să le permită să își dezvolte din plin talentele în propriul lor interes, dar și în
beneficiul economiei și societății. Unul din obiectivele principale convenite de
Consiliul European este de a reduce procentul de tineri care părăsesc timpuriu
școala sub 10% și de a se asigura că cel puțin 40% din tânăra generație dispune de
o diplomă de învățământ superior sau de un echivalent al acesteia”(COMISIA
EUROPEANĂ, Bruxelles, 2011, p.2).
41
Figura nr.1:Rata abandonului în învăţământul preuniversitar 2019-2020
(conform datelor INS)
42
Studiile efectuate (Luca, C.G., Alexandru Stelian, coord, 2007, p.49) arată că
reacţiile psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă ca urmare a migraţiei
părinţilor la muncă în străinătate diferă de la copil la copil în funcţie de vârsta lor la
prima plecare a părinţilor, nivelul de dezvoltare psiho-socială, caracteristicile lor de
personalitate, nivelul de rezistenţă la stres, durata plecării părinţilor, relaţionarea
acestora cu copilul, sprijinul pe care îl primesc de la persoanele din reţeaua de suport
social (psihologi, asistenţi sociali s.a).
Pe fondul acestor forme de neglijare, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în
străinătate pot dezvolta următoarele manifestări psihocomportamentale: sentimente
de abandon, absenteism şcolar, stări de nesiguranţă, tristeţe, anxietate, stări
depresive cauzate de dorul de părinţi, tulburări de atenţie manifestate prin scăderea
capacităţii de concentrare, tulburări ale stimei de sine, supraapreciere faţă de copiii
care nu au la fel de mulţi bani sau aceeaşi vestimentaţie primită din străinătate sau
subapreciere, atitudine de indiferenţă, încăpăţânare care poate merge uneori până la
comportament agresiv ca rezultat al frustrării şi al nevoii de atenţie, lipsa de motivaţie,
stări de apatie şi/sau oboseală concretizate prin lipsă de energie, de voinţă de a
depune eforturi cognitive la şcoală, de a se implica în activităţi recreative specifice
vârstei, manifestate pe fondul tristeţii şi al stărilor depresive, comportament suicidar
(vezi cazurile constatate în 2006-2007), încadrate în tipologia de suicid reactiv
exogen. Cauzalitatea: factori şi evenimente emoţional afective cu caracter
psihotraumatizant pentru subiecţi, reacţii acute la stres sau reacţii de inadaptare.
De asemenea, ei pot dezvolta comportamente (pre)delincvente concretizate
prin aderarea acestora la grupuri delincvente, comportament agresiv, abuz de
substanţe, implicarea în comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de
jocuri etc. Aceasta este o modalitate de a suplini nevoile de apreciere, de atenţie şi
afecţiune nesatisfăcute.
Dependenţa de calculator sau programe de Tv reprezintă o nouă provocare
pentru specialiştii preocupaţi de problematica copilului. Tot mai multe studii atrag
atentia in primul rând părinţilor că vizionarea de programe Tv cu încărcătura agresivă
va conduce la însuşirea unor conduite de acest gen.
43
Unele cercetări efectuate în SUA arată că adolescenţii şi tinerii americani
folosesc internetul pentru schimburi informationale ceea ce le influenteaza pozitiv
increderea in oameni si participarea la viata civica mai mult decat utilizarea
radioteleviziunii (Dhavan, 2001, in D. Chiribuca, 2007, p.130). Dar utilizarea
îndelungată a computerului are şi efectele sale perverse: activitate fizică redusă,
scăderea numărului de relaţii interpersonale directe, excluderea de la unele
evenimente petrecute în spaţiul social. Concluzia acestor studii este că internetul
duce la scăderea legaturilor dintre indivizi şi mediul lor social (Nie şi Erbring, 2000, în
D. Chiribuca, 2007, p.130).
44
inclus aceste acţiuni amintim: şcolile pentru părinţi, şcolile pentru mame, educarea
părinţilor, educarea şi consilierea familială, educarea în vederea vieţii de familie,
educarea autorităţii părinteşti ş.a.
Activităţile cuprinse sub aceste denumiri au vizat: pregătirea pentru căsătorie,
educaţia sexuală, educarea mamei, consilierea părinţilor, consilierea copiilor ş.a.. Dar
educaţia nu poate rezolva orice, este un adevăr recunoscut. Nu de puţine ori, părinţii
nu sunt pregătiţi să devină părinţi, nu ştiu cum să se comporte în diferite situaţii ş.a.
45
ş.a.
5. Asigurată prin instituţii anume create: sau prin instituţiile deja existente:
- servicii de educare a părinţilor; - şcoli, servicii medicale, biserici,
- şcoli pentru mame; - servicii sociale şi psihologice;
- şcoli pentru părinţi. - organizaţii de pe lângă întreprinderi
profesionale, patronate, organizaţii voluntare.
6. Preocupată de toate aspectele vieţii de sau limitată la anumite aspecte:
familie. - probleme şcolare;
- probleme sociale, religioase, morale;
- dezvoltarea pshihologică a copilului;
- implicaţii psihologice ale statutului de părinte
ş.a.
Sursa: Stern, H, 1972, p. 38
46
centralizator şi adesea puţin flexibil al acestora; acest concept presupune interacţiunea
între ofertele de educaţie formală, non-formală şi informală. Această nouă dimensiune
tinde să creeze o comunicare bidirecţională în fiecare dintre mediile amintite şi să facă
în aşa fel încât educaţia să fie mai însufleţită şi mai funcţională. Trebuie să ţinem cont
de faptul că educaţia copiilor, a tinerilor şi, în general, a cetăţenilor reprezintă nu numai
responsabilitatea instituţiilor tradiţionale (stat, familie, şcoală) ci şi a administraţiei
locale, a asociaţiilor, organismelor culturale, a întreprinderilor cu caracter educativ şi a
tuturor categoriilor sociale. Trebuie să încurajăm formarea unor agenţi ai educaţiei non-
şcolari şi întărirea ţesăturii asociative”3. La această reuniune a fost adoptată Charta
Oraşului Educativ care face referire la responsabilităţile ce revin comunităţilor locale în
domeniul educativ al copiilor şi tinerilor. Această cartă preciza: „Oraşul va fi educativ
atunci când va recunoaşte, va exersa şi va dezvolta în afara funcţiilor sale trediţionale
(economice, sociale, politice şi de prestări servicii), o funcţie educativă, în sensul că îşi
va asuma o intenţionalitate şi o responsabilitate vis-a-vis de formarea, promovarea şi
dezvoltarea tuturor locuitorilor săi, începând cu copiii şi cu tinerii” 4.
În ultimul timp a apărut a categorie aparte de specialişti, respectiv specialiştii în
intervenţie socio-educativă (E. Stănciulescu, 2002). În accepţiunea cea mai largă,
„intervenţia socio-educativă cuprinde un ansamblu de acţiuni finanţate, organizate şi
desfăşurate de societate în direcţia susţinerii, orientării, conectării sau suplinirii
activităţii educative a părinţilor”5.
Autorii menţionaţi, precizează principalele forme de intervenţie:
Familie şi Element pregnant
educaţie Câmp de activitate Obiectiv Public Concepte-cheie
(ţintă)
1. Educaţia -centrare pe -amenajarea mediului; - -ansamblul -stimulare,
1 părinţilor sarcinile şi faptele diversificarea populaţiei. experienţă;
educative; comportamentului în -pluri-referinţă;
cultivarea unor vederea îmbogăţirii identificare;
obişnuinţe calităţii educative a -obişnuinţă;
educative noi. mediului. -animator.
3
Elisabeta Stănciulescu, Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002, p.202
4
op.cit., p. 2002
5
Lamb şi Lamb, 1978, Purtois, Forgione, Desmet, 1989, în E. Stănciulescu, 2002, Sociologia educaţiei
familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002, p.194
47
dezvoltării. creării unui climat solicitat ajutor. educativă;
favorabil dezvoltării. -funcţionare
autonomă;
-capacitate de
schimbare.
-asistent social
3 -restaurarea -suscitarea atitudinii -propus de o -acţiune susţinută;
3. Tutelă autonomiei favorabile schimbării instituţie socială; -posibilităţi
educativă familiale -are nevoie de o evolutive limitate;
încadrare -încadrare;
permanentă. - tutore.
6
P. Durning în E. Stănciulescu, 2002, Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom , Iaşi, 2002, p.196
48
- Implicarea asistenţei sociale în depăşirea carenţelor educaţionale ale familiilor.
Studii de caz.
- Cele mai potrivite metode de învăţare pentru fiecare
Pentru mai mult succes în munca asistentului social ar trebui creată o reţea de
colaborare a asistentului social din şcoli cu asistenţa socială comunitară precum şi un
ghid al actitivităţilor practice pe care trebuie să le desfăşoare asistentul social în
şcoală.
Cabinetele de consiliere socială din şcoală vor avea ca misiune şi lucrul cu
acei părinţi care prezintă anumite caracteristici, "riscuri" care pot afecta dezvoltarea
copilului sau pot contribui la separarea acestuia de familie. Acest copil se află într-o
situaţie în care pericolul potenţial la care este expus se datorează in principal
mediului familial de origine care are disfunctionalităţi şi neajunsuri, dar şi mediului
social în care "funcţionează" familia copilului. Unii părinţi nu conştientizeză
problemele care afectează dezvoltarea copilului în familie şi ajung în situaţii grave,
greu de depăşit fără sprijinul serviciilor sociale specializate. Aceştia au tendinţa să
reducă problemele pe care le au în creşterea copiilor la cele de ordin economic.
Datorită lipsei de cunoaştere şi informare aceşti părinţi nu acordă importanţă
climatului familial, calităţii relaţiilor de familie, efectelor devastatoare ale separării
timpurii a copilului de familia sa, nevoilor afective ale copilului, formării autonomiei
copilului, socializării acestuia, rolului lor în formarea copilului pentru viaţă.
CENTRELE DE CONSILIERE
ÎN ASISTENŢĂ SOCIALĂ DIN ŞCOALĂ
SCOP ŞI OBIECTIVE:
SCOP:
Centrul de consiliere în asistenţă socială pentru părinţi şi copii sprijină şi
asistă părinţii/potenţialii părinţi pentru a face faţă dificultăţilor psihosociale
care afectează relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale,
pentru prevenirea separării copilului de familia sa, şi sprijină copiii atunci când
49
apar probleme în dezvoltarea acestora, în situaţii de abandon şcolar,
inadaptare şcolară, comportamente deviante.
Obiective
Constientizarea de către părinţi a nevoilor copilului de a se dezvolta intr-un
mediu familial stabil;
Constientizarea factorilor ce pun in pericol sanatatea, securitatea, dezvoltarea
morala, educatia si integrarea sociala a copilului;
Imbunatatirea abilităţilor parintilor in ceea ce priveste ingrijirea si dezvoltarea
copiilor;
Sprijinirea familiilor/părinţilor prin dezvoltarea de reţele/grupuri de sprijin;
Reducerea numarului de copii care ajung in institutii datorita unor dificultati
temporare prin care trec parintii acestora;
Formarea unor reţele de colaborare între profesioniştii din serviciile comunitare
şi implicarea lor în depistarea precoce a riscurilor care determina separarea
copilului de familia sa.
50
familii in care exista copii cu frecvente probleme de sanatate sau cu probleme
psihice;
familii care au copii cu probleme de comportament;
familii care neglijeaza igiena, sanatatea si educatia copilului;
familii in care exista abuz fizic, emotional si sexual.
familii in care unul sau ambii parinti muncesc in strainatate.
Activitatile desfăşurate în centrele de asistenţă socială din şcoală se vor
focaliza pe:
consiliereea parintilor pentru depăşirea unor situatii de dificultate (divort,
pierderea locului de munca, conflicte intrafamiliale, boli cronice, decesul unuia
dintre soti, etc.) care pun in pericol dezvoltarea copiilor sau care genereaza
riscuri de separare a copiilor de mediul lor familial,
informarea parintilor în vederea acoperirii nevoilor copiilor,
consolidarea abilităţilor şi cunostinţelor părinţilor privind ingrijirea şi educarea
copilului,
sprijinirea şi consilierea copiilor care au dificultati de dezvoltare si/sau integrare
in familie, scoala, grupuri socio-profesionale.
51
Identificarea, primirea clienţilor,
diagnoza problemelor (diagnoza iniţială),
evaluarea detaliată,
elaborarea şi punerea în aplicare a planului personalizat de consiliere,
supervizarea,
monitorizarea şi re-evaluarea cazului
inchiderea cazului.
Servicii de consiliere în asistenţă socială
asistentul social stabileste impreuna cu clientul obiectivele interventiilor (tinand
seama de planul personalizat de consiliere) si are in vedere:
mentinerea copilului in mediul său de viata natural,
prevenirea separarii copilului de familia sa,
prevenirea intrării copilului in sistemul de protectie a copilului,
formarea atasamentului parinte- copil,
intarirea capacitatii familiilor de a depasi dificultatile psihosociale pentru a-si
asuma responsabilitatile parentale si pentru a evita afectarea relatiilor familiale
prevenirea abandonului şcolar.
Consiliere si informare
a. -asistenţa juridico-administrativă; aceasta se realizeaza cu colaborarea
activa a clientului in functie de gradul sau de autonomie.
B.- asistenta pentru obtinerea prestatiilor (beneficii în bani: alocaţii, venitul
minim garantat, alte ajutoare financiare): asistentul social informează clientului
despre drepturile lui, verifica/analizeaza resursele acestuia, impreuna cu clientul
face demersurile necesare pentru obtinerea de catre acesta a prestaţiilor
acordate conform legii.
C. - acompanierea pentru gasirea sau pastrarea unei locuinte: asistentul
social evalueaza dificultatile clientului, gradul de urgenta al situatiei sale, il
informeaza pe client asupra drepturilor si obligatiilor sale, asupra demersurilor
pe care trebuie sa le realizeze, asupra procedurilor necesare, pregateste clientul
pentru cazul in care este nevoie de schimbarea cadrului sau de viata.
52
d. sustinerea demersurilor de (re)integrare scolara si profesionala:
asistentul social tine seama de asteptarile si opiniile clientului, evalueaza
situatia clientului din punct de vedere scolar si profesional, identifica institutiile la
care poate apela clientul, sprijina accesul la structuri de invatamant si cursuri de
formare profesionala, il acompaniaza pe client in demersurile sale.
e. asistarea clientilor cu dificultăţi psiho-sociale, persoane cu probleme
psihologice, de comportament, dependente de alcool, droguri, supuse
abuzurilor din partea unor persoane, copii cu risc de separare de familie.
asistentul social evalueaza gradul in care relatiile interpersonale sau izolarea
perturba viata clientului, realizeaza intrevederi de tip psiho-social (asculta,
sustine, sprijina clientul in dezvoltarea de competente sociale), transmite
informatii asupra gravitatii starii clientului,
informeaza clientul asupra drepturilor si posibilitatilor de sprijin precum si a
institutiilor competente,
consiliaza clientul in raport cu situatia sa actuala,
face un inventar al resurselor posibile pentru client,
realizeaza impreuna cu clientul un proiect de schimbare a situatiei sale de viata,
identifica obstacolele care pot impiedica schimbarea,
îl sustine in situatii de criza, propune resurse terapeutice.
53