Legenda mărţişorului

Odată, coborî-ntr-un sat

Soarele prinţ, din cer lăsat
Prin lume el să rătăcească,
Cu oameni veseli să horască.
Dar bucuria lui fu scurtă
Şi soarta aspru întreruptă,
Când fecior cu chip de aur,
Duşmănit de un balaur,
Dintre oameni fu răpit
Şi-n temniţă izgonit.
De dorul Soarelui ascuns
Multe lacrimi reci au curs.
Păsări nu au mai cântat,
Cerul s-a întunecat.
Dar la drum de răzbunare ,
Pentru-a Soarelui scăpare
Plecă viteaz feciorel,
Cu zmeul să lupte el!
Bătu drumuri lungi de vară,
Ploi de toamnă-l spulberară,
Gerul iernii se-nteţeşte ,
Dar voinicul se opreşte
Num-atunci când izbândeşte!
Găsi zmeul şi luptară
Zile-ntregi până în seară.
Iară când fu dobarât
Temnicerul la pământ,
Băiatul puteri sfârşite
Luă în braţele-i rănite
Mândrul Soare şi-l ridică,
În înalturi îl aruncă.
Din cereasca-mpărăţie
Natura astrul o-nvie,
Cu primăvara voioasă
Scoate oamenii din casă.
Privi zâmbind soarele
Ce-şi revarsă razele,
Şi viteazu-nsângerat
Sfârşi cu sufletu-mpăcat.
Picuri roşi de sânge curg
În zăpadă se ascund
Şi răsar parcă chemaţi
Ghiocei imaculaţi.
Alb şi roşu se-mpletesc,
Împreună de vestesc
Anotimpul primăvara
Ce cuprinde toată ţara.