O avere uriaşă despre a cărei soartă nici astăzi nu se vorbeşte deschis...

Odiseea Tezaurului de la Moscova începe în decembrie 1916 când în gara din Iaşi au fost
încărcate în 17 vagoane, 1738 de lăzi pline cu lingouri de aur, bijuteriile Reginei Maria şi
obiecte de patrimoniu cultural extrem de preţioase, toate estimate la peste 320 milioane
lei-aur. Transferul a fost garantat de ţarul Rusiei, vărul Reginei Maria şi de către marile
puteri, Anglia şi Franta.

Tezaurul care urma să ia drumul Rusiei țariste includea trei categorii principale de valori.
Prima era compusă din arhive ale statului, documente, manuscrise preţioase, colecţia de
monede a Academiei Române, tablouri de patrimoniu printre care lucrări importante
semnate de Grigorescu, Amann şi Luchian, cărţi rare, odoarele mănăstirilor din Moldova și
Muntenia, arhive, depozite, precum și colecţii ale multor instituţii publice şi particulare. A
doua categorie o reprezintă efectele publice şi alte valori, cum ar fi acţiuni, obligaţiuni,
titluri de credit și gajurile Muntelui de Pietate. În fine, a treia categorie o reprezenta aurul,
respectiv 93,4 tone de aur, din care 91 de tone în monede istorice de aur, care aparţineau
persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 tonede lingouri
de aur, care aparţineau Băncii Naţionale a României. Pâna şi inelul domnitorului Vasile
Lupu a luat drumul Kremlinului.

Decizia de a deplasa bunurile cele mai importante ale naţiunii române în 1916 de la
Bucureşti la Iaşi s-a datorat contextului foarte tulbure al începutului participării române la
Primul Război Mondial. După o campanie victorioasă în sudul Transilvaniei, armata
română, obligată să lupte pe două fronturi, a pierdut teren şi, în cele din urmă, Muntenia a
fost invadată de către trupele puterilor centrale, Bucureştiul a fost ocupat la începutul lui
decembrie şi guvernul s-a retras la Iaşi. În aceste momente, cele mai importante bogăţii,
aurul BNR, rezervele băncilor şi bunuri de mare valoare ale Acadademiei Române şi ale
bisericii au fost şi ele evacuate în Moldova, la Iaşi.

În decembrie 1916, primul-ministru Ion I.C. Brătianu i-a cerut părerea lui Mauriciu Blank,
administrator al Băncii Marmorosch-Blank, în legătură cu trimiterea tezaurului la
Moscova. Bătrânul bancher l-a sfătuit să nu-l trimită sub nici o formă în Rusia, ci mai
degraba în Anglia. La replica lui Brătianu că ar trebui plătită o primă de asigurare de 10
milioane lei aur, Mauriciu Blank ar fi spus: „Consider că, într-o vreme când se prăpădesc
miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul țării
noastre nu este exagerată".

„Nu era bolșevică, însă nu era o țară sigură. Autoritatea guvernului și a țarului era deja
pusă în discuție. Apoi, în februarie 1917 a izbucnit revoluția burghezo-democratică, țarul a
fost detronat și a început lunga agonie a autorităților ruse, care au fost confruntate
în octombrie/noiembrie de revoluția bolșevică”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu,
directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Asigurări din partea ruşilor pentru integritatea depozitelor, în scris

În 1917, Nicolae Titulescu, pe atunci ministru de Finanţe, a primit în scris asigurări din
partea ruşilor pentru integritatea depozitelor. Aşa se face că în data de 27 iulie 1917 a fost
trimis la Moscova un alt transport cu valori ale BNR. Toate acestea, aşa cum se specifica în
documente, trec sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea
transportului, depozitării, precum şi a înapoierii în România. În total, valoarea
tezauruluidepozitat se ridica la 11 miliarde lei-aur.

În 1917, bolșevicii preiau puterea cu forța în Rusia, iar în ziua de 13 ianuarie 1918, Lenin
rupe relațiile diplomatice cu România. Fondul român de aur este declarat intangibil pentru
autorităţile de la Bucureşti. Bolşevicii sechestrează practic tezaurul, oficial însa declara ca
își asumă răspunderea de a-l „conserva” şi de a-l inapoia poporului român la o dată
neprecizată.

În anul 1922, BNR a făcut un schimb de dosare privind documentele Tezaurului cu

Guvernul rus. Dosarul a fost şi este păstrat cu sfinţenie, sub cheie, în seiful Băncii
Naţionale a României.

O obligaţie asumată de fiecare guvernator

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea patrimoniului nostru cultural care

a fost trimis doar spre păstrare, la Kremlin. După Marele Război, diplomaţii români au
încercat să obţină tezaurul, însă negociatorii ruşi au lansat ideea plina de cinism că ar fi
dispuşi sa-l inapoieze doar la schimb cu Basarabia.

Totuşi bolşevicii au restituit României câteva obiecte din uriaşul tezaur. Prima dată s-a
întâmplat în 1936, când la Bucureşti au revenit unele valori culturale şi rămăşiţele
pământeşti ale lui Dimitrie Cantemir. După ce România a căzut în sfera de influenţă
sovietică, şansele de mai primi ceva înapoi de la atotputernicii de la Moscova au devenit
aproape nule.

Odată cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost tratată drept ţară
învinsă şi a fost obligată să plătească daune de război uriaşe Uniunii Sovietice. Ţara a fost
ocupată şi spoliată sistematic de către bolşevici, aceiaşi bolşevici care au refuzat sistematic
restituirea tezaurului.

Tezaurul s-a intors acasă?

În vara anului 1956, propaganda lui Gheorghe Gheorghiu Dej anunţa cu mare satisfacţie că
tezaurul s-a intors acasă.

Nici vorbă de restituirea tezaurului, ci numai a unor obiecte. Este drept, valori inestimabile
pentru care cultura românească a suferit vreme de câteva decenii. Tablorile lui Grigorescu,
dar şi cloşca cu puii de aur s-au întors acasă. Din 93,4 tone de aur s-au reîntors acasă doar
33 de kilograme.

Problema restituirii tezaurului a fost reluată şi de Nicolae Ceauşescu. Abia instalat în

martie 1965 şi confirmat de Congresul P.C.R. din iulie 1965 în „vârful piramidei" politice de
la Bucureşti, în timpul primei sale vizite la Moscova a ridicat problema Tezaurului într-o
întrevedere cu Leonid Brejnev.

"Nu ştim, nu cunoaştem, o să cercetăm"

După căderea comunismului, problema tezaurului pierdut a fost ridicată de Ion Iliescu în
timpul întâlnirii cu Mihail Gorbaciov şi de Nicolae Văcăroiu în timpul întrevederii cu Boris
Elţîn. De fiecare dată, răspunsul ruşilor a fost acelaşi - nu ştim, nu cunoaştem, o să
cercetăm.

De fiecare dată, Moscova a găsit noi motive de a arunca în derizoriu subiectul

tezaurului...

În tratatul semnat în anul 2003, partea rusă a agreat constituirea unei comisii de istorici
români şi ruşi care să studieze problema tezaurului.
„Noi am stabilit raportul juridic în acel moment, foarte important. Acum ţine de cei care
pot şi au datele necesare pentru a potenţa acest raport juridic să acţioneze”, a spus Cristian
Diaconescu.

Asadar, subiectul rămâne deschis şi, în acelaşi timp închis, o problemă mereu delicată în
relaţiile diplomatice dintre România şi Rusia. O tăcere de aur care învăluie soarta
Tezaurului despre care nu ştim nici măcar dacă mai există.