Igiena in saloanele de infrumusetare

In domeniul serviciilor de infrumusetare au fost promovate Norme de igiena care vizeaza

cabinetele in care se desfasoara aceasta categorie de servicii, personalul implicat in calitate de
angajat, angajator precum si procedurile de lucru specifice.

IN 2007 AU FOST ADOPTATE principalele NORME PENTRU SALOANELE DE

INFRUMUSETARE, CONFORM ORDINULUI nr 1136/27 iunie 2007.

In sensul prezentului ordin, termenii de mai jos au următoarele înţelesuri:

a) procedură sau operaţiune - activitate de piercing, tatuaj, micropigmentare, tratament şi
machiaj cosmetic, manichiură, pedichiură, epilare, frizerie, coafură şi bărbierit;
b) operator - persoană care este instruită şi execută operaţiunile de piercing, tatuaj, în
condiţiile legii;
c) estetician - persoană calificată să execute operaţiunile de îngrijire şi înfrumuseţare;
d) client - persoană care solicită servicii de piercing, tatuaj, micropigmentare, de tratament şi
machiaj cosmetic, manichiură, pedichiură şi epilare, de frizerie, coafură, bărbierit;
e) cabinet - locul în care se desfăşoară activităţile de piercing, tatuaj, micropigmentare, de
tratament şi machiaj cosmetic, manichiură, pedichiură şi epilare, de frizerie, coafură şi
bărbierit;
f) piercing - înţeparea pielii şi a straturilor sale în scopul de a crea o breşă pentru a insera o
bijuterie sau un alt ornament;
g) piercingul urechii - piercingul lobului şi/sau al zonei superioare cartilaginoase a urechii;
h) micropigmentare - procedură asemănătoare din punct de vedere tehnic cu cea folosită în
aplicarea tatuajului, de introducere a unui pigment sau colorant în stratul dermic al pielii,
folosită pentru machiaj semipermanent, cum ar fi conturul buzelor şi al ochilor.
Micropigmentarea durează mai mulţi ani, dar nu este permanentă;
i) tatuare - practică de imprimare a unui însemn sau a unei figuri pe pielea umană prin
împunsături şi de introducere a unui pigment, cu caracter permanent;
j) epilare - proces prin care se îndepărtează temporar sau definitiv părul nedorit din diferite
zone ale corpului;
k) machiaj - aplicare temporară a unui produs cosmetic care are această funcţie, pe zona feţei,
gâtului şi bustului;
l) tratament cosmetic - procedură de curăţare, masaj şi îngrijire a pielii de un anumit tip al
tenului sau având o anumită afecţiune;
m) manichiură - proceduri de îngrijire şi înfrumuseţare a mâinilor şi a unghiilor de la mâini;
n) pedichiură - proceduri de îngrijire şi înfrumuseţare a picioarelor şi a unghiilor de la
picioare;
o) aplicarea unghiilor artificiale - modalitate de extensie a unghiilor naturale cu ajutorul
diferitelor produse şi tehnici;
p) bărbierit - procedeu de îndepărtare a părului de pe faţă şi gât cu ajutorul unui instrument
sau obiect tăios;
q) frizat, coafat - procedură de scurtare, aranjare şi îngrijire a părului;
r) anestezice - medicamente prin administrarea cărora este diminuată sau suprimată
sensibilitatea la durere;
s) timp de vindecare - timpul necesar vindecării canalului în care a fost inserată bijuteria sau a
zonei în care s-a efectuat tatuajul, după lezarea ţesutului

Cabinetul trebuie să aibă incinte separate pentru fiecare dintre următoarele activităţi:

a) accesul, înregistrarea şi aşteptarea clienţilor;

b) desfăşurarea procedurilor;

c) păstrarea echipamentului, instrumentarului şi a articolelor curate, dezinfectate şi sterile, în

dulapuri separate şi închise, în spaţii lipsite de praf şi umiditate, la care au acces numai
persoanele autorizate;

d) depozitarea echipamentelor şi materialelor utilizate pentru curăţenie.

Se acceptă amenajarea cel puţin a unui spaţiu pentru curăţarea, dezinfecţia, sterilizarea
instrumentarului şi a materialelor refolosibile, în camera de desfăşurare a procedurilor.

Pereţii, podelele şi tavanele din fiecare cameră trebuie să fie bine întreţinute, netede, lavabile,
confecţionate din materiale neabsorbante, care să poată fi uşor spălate şi curăţate, iar culorile
acestor suprafeţe trebuie să fie deschise; în cazul finisajelor nelavabile, curăţarea se face prin
aspirare.

Incintele trebuie să fie adecvat luminate cu lumină artificială şi naturală.

Incintele trebuie să fie bine ventilate, pentru a se elimina fumul, praful sau vaporii.
Cabinetul trebuie să fie dotat cu grup sanitar, întreţinut corespunzător din punct de vedere
igienico-sanitar şi bine ventilat.

Este obligatoriu să existe chiuvetă pentru spălarea materialelor rezultate ca urmare a

efectuării procedurilor, precum şi chiuvetă separată pentru spălarea şi dezinfecţia mâinilor,
situată în camera de desfăşurare a procedurii. Se asigură obligatoriu apă potabilă curentă rece
şi caldă, în cantităţi suficiente, săpun antibacterian, periuţă de unghii şi prosop de hârtie de
unică folosinţă sau dispozitive pentru uscarea mâinilor.

Numărul optim de dotări sanitare se va stabili conform normelor de proiectare, în funcţie de

numărul de operatori şi clienţi ai unităţii.

Toate suprafeţele trebuie menţinute în perfectă stare de curăţenie şi întreţinere. Suprafeţele pe

care se desfăşoară tratamentele sau cele aflate în zona de sterilizare trebuie să fie
confecţionate din materiale neporoase, neabsorbante.

Cabinetul trebuie să fie dotat cu mijloace pentru precolectarea şi colectarea deşeurilor

periculoase, precum şi a celor menajere: recipient cu capac, pubelă, containere şi saci
colectori de unică folosinţă; colectarea, depozitarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor se
fac conform prevederilor legale în vigoare.

Încăperile sau platformele impermeabilizate amenajate pentru depozitarea recipientelor de

colectare a reziduurilor solide sunt racordate la un hidrant şi la reţeaua de canalizare, pentru a
fi curăţate când este necesar, cât şi pentru spălarea şi dezinfecţia recipientelor.

Dezinsecţia periodică se va face la 3 luni, iar deratizarea periodică se va face la intervale de

maximum 6 luni sau ori de câte ori este nevoie; între operaţiunile periodice se vor aplica
proceduri de dezinsecţie şi deratizare curente, de întreţinere, în funcţie de prezenţa vectorilor.
Se interzic fumatul, consumul de băuturi alcoolice, de substanţe stupefiante, precum şi accesul
animalelor în cabinet; este obligatorie afişarea acestor interdicţii la loc vizibil.

La amenajarea cabinetului este obligatoriu să se ia măsuri de protecţie a locaţiei împotriva

insectelor şi rozătoarelor.

Cabinetul trebuie să fie dotat cu trusă sanitară de prim ajutor, uşor accesibilă, conform
prevederilor legale în vigoare.
Termenul „nosocomial” provine din cuvintele grecești „nosus” (boală) și „komeion” (a avea
grijă). Prin urmare, prin definiție strictă, „nosocomial” înseamnă o boală infecțioasă care este
contractată de o persoană în timp ce se află în grija altora.

În practică, nosocomial este cel mai adesea folosit pentru a se referi la infecțiile care sunt
contractate de o persoană în timp ce aceasta este un pacient intern/exterior al unui spital, un
alt termen pentru aceasta este infecția dobândită în spital (HIA). O infecție nosocomială poate
fi orice, de la o răceală obișnuită până la o infecție chirurgicală rezistentă la antibiotice (SSI)
sau chiar o boală transmisibilă prin sânge (BBCD), cum ar fi hepatita C (HCV) sau virusul
imunodeficienței umane (HIV).

Există o absență a unor date fiabile la scară largă în legătură cu incidența infecțiilor de tip
nosocomial dobândite în cadrul Salonului-Clinic de tatuaje cosmetice, pentru a evita confuzia
ne vom referi la acest tip de apariție ca infecție dobândită de salon (SAI). O revizuire a
literaturii medicale a dezvăluit totuși unele studii și rapoarte cu o relevanță mai largă pentru
industria frumuseții și a tatuajelor.

Un studiu realizat de Langone Medical Center, New York, NY a găsit o asociere pozitivă între
cei cu unul sau două tatuaje de artă corporală și infecția cu VHC.1cu o cotă de 5,7 chiar și
după excluderea altor factori de risc. Cu toate acestea, spre deosebire de un studiu al
Serviciului de Sănătate Publică, Amsterdam a constatat că tatuajele nu au fost asociate cu o
incidență crescută nici a HBV (virusul hepatitei B) nici a HCV (virusul hepatitei C) în Țările
de Jos.

Un studiu brazilian al Departamentului de Epidemiologie și Biostatistică, Universitatea

McGill, Montreal, Canada a concluzionat că a avea un tatuaj nu este un indicator important
pentru testarea pozitivă pentru bolile transmise prin transfuzii (boli transmisibile prin sânge),
cu excepția infecției cu VHC.

Diferențele dintre aceste studii se pot datora în parte faptului că studiul de la Amsterdam a
luat în considerare prevalența infecțiilor în țările în care individul și-a făcut tatuaje pentru cei
care s-au tatuat în afara Țărilor de Jos. De asemenea, pot exista diferențe semnificative de
reglementare în diferite locații geografice și, din perspectivă statistică, studiile la scară mică
pot fi mai puțin fiabile.
Un studiu amplu (n642) realizat de Centrul pentru Epidemiologie și Cercetare în Sănătatea
Populației, Institutul Macfarlane Burnet pentru Cercetare Medicală și Sănătate Publică din
Victoria, Australia4a constatat că deținuții cu anticorpi VHC pozitivi aveau mai multe șanse
să-și fi făcut un tatuaj în închisoare, comparativ cu deținuții cu anticorpi negativi VHC.
Studiul a mai constatat că dintre cei care nu și-au primit tatuajul de la un tatuator profesionist,
27% dintre ei au indicat că același ac a fost folosit pe o altă persoană.

Richard Griffith de la Colegiul de Științe Umane și Sănătății, Universitatea Swansea Regatul

Unit susține că; riscul pentru sănătatea publică pentru copii din cauza utilizării echipamentelor
de tatuare nesterile la domiciliu este atât de mare încât poate fi justificată o abrogare a Legii
din 1969 privind tatuarea minorilor în acea țară, probabil pentru a se asigura că minorii care
sunt supuși unui tatuaj vor avea cel puțin acces la tatuatori calificati care presteaza servicii in
conditii de igiena.

Fără îndoială, cel mai mare risc de transmitere a unui BBCD prin tatuaj este dacă serviciile de
tatuaje sunt furnizate fără respectarea strictă a măsurilor standard de precauție și a
recomandărilor generale de igienă și această situație este cel mai probabil să apară dacă
tatuajele sunt obținute de la o persoană care nu este un tatuator calificat profesional.

De asemenea, am descoperit un raport de caz din China de sifilis secundar prezent într-un
tatuaj5, se crede că practica neigienică de a dilua pigmentul cu saliva tatuatorului a fost
factorul cauzal în acel caz particular. Acest lucru evidențiază riscul potențial de a suferi un
tatuaj în timp ce călătoriți în străinătate, cu excepția cazului în care există un grad ridicat de
încredere în practicile de igienă și supravegherea reglementară a industriei de tatuaje din țara
vizitată.

Un alt studiu realizat în La Rioja, Spania, a constatat că din 138 de femei care au primit
mezoterapie (pungerea pielii) la un singur salon de înfrumusețare, 28,3% (n39/138) au
dezvoltat leziuni considerate a fi cauzate de infecția cu mycobacterium fortuitum. 6, subliniind
riscurile potențiale asociate cu rolele dermice și aparatele similare.
Există numeroase raportări de caz în literatura medicală de focare de infecții cu diverse forme
de micobacterii la saloanele de manichiură și pedichiură. Poate cel mai pertinent aspect legat
de industria tatuajelor cosmetice este potențialul crescut de infecții dobândite în salon dacă
alte servicii care au incidențe mai mari de infecții, cum ar fi manichiura/pedichiura sunt
efectuate în aceeași locație cu serviciul de tatuaje cosmetice.

Deși nu am reușit să găsesc multe rapoarte în literatura medicală despre infecțiile dobândite în
salon după tatuaj cosmetic, un raport anume ne-a atras atenția; Universitatea din Lausanne,
Elveția, a raportat 12 cazuri de infecții cu Mycobacterium haemophilum după machiajul
permanent al sprâncenelor care erau toate furnizate de același tehnician care lucra în mai
multe locații. Din cele 12 cazuri din raport, 10 au necesitat tratament chirurgical, 9 au suferit
parotidectomie parțială (excizia chirurgicală a unei glande salivare la nivelul gâtului sub
ureche), excizia locală a sprâncenelor și disecția selectivă a gâtului.

Concluzii:

Fără îndoială, cele mai mari riscuri ca un client/pacient să dezvolte o infecție gravă dobândită
în salon în urma unui tatuaj cosmetic este dacă serviciul de tatuaje este furnizat de tehnicieni
nepregătiți sau dacă tehnicianul nu respectă precauțiile standard și tehnicile aseptice de
gradul 2 sau dacă sunt utilizate produse și consumabile nesterile.
În mod anecdotic, incidența raportată a infecțiilor dobândite în salon pentru serviciile de
tatuaje cosmetice pare a fi destul de scăzută, deși există cazuri raportate cu toate acestea,
informațiile disponibile din industria mai largă a tatuajelor, industria frumuseții și industria
sănătății ne arată că nu ar trebui să fim mulțumiți cu procedurile noastre de igienă.
Auditurile de rutină ale procedurilor de igienă de către profesioniști calificați sunt o parte
esențială a prevenirii infecțiilor, dar, în egală măsură, o abordare de bun simț și autoevaluarea
critică a procedurilor noastre este un pas valoros care nu trebuie trecut cu vederea.
Îndrumări suplimentare privind procedurile de prevenire a infecțiilor din locația dvs.
geografică pot fi obținute de la inspectorii locali de sănătate, departamentele guvernamentale
de sănătate, personalul de prevenire a infecțiilor din spitalele locale și profesioniștii locali din
domeniul sănătății.
Bibliografie;
1. Carney K, Dhalla S, Aytaman A, Tenner CT, Francois F. Asociația de tatuare și
infecție cu virusul hepatitei C: un studiu caz-control multicentric. hepatologie.
2013 ian 12. doi: 10.1002/hep.26245.
2. Urbanus AT, van den Hoek A, Boonstra A, van Houdt R, de Bruijn LJ, Heijman
T, Coutinho RA, Prins M. Persoanele cu tatuaje și/sau piercing-uri multiple nu
prezintă un risc crescut de HBV sau HCV în Țările de Jos. Plus unu.
2011;6(9):e24736. doi: 10.1371/journal.pone.0024736. Epub 2011 14 septembrie.
3. de Nishioka SA, Gyorkos TW, Joseph L, Collet JP, MacLean JD. Tatuarea și
bolile transmise prin transfuzii în Brazilia: un studiu comparativ transversal
bazat pe spital. Eur J Epidemiol. 2003;18(5):441-9.
4. Hellard ME, Aitken CK, Hocking JS. Tatuarea în închisori, nu este o imagine
atât de frumoasă. Am J Infect Control. 2007 septembrie;35(7):477-80.
5. Yuan J, Li W, Xia Z, Shan SJ, Guo Y, Chen HD. Sifilisul secundar care se
prezintă într-un tatuaj roșu. Eur J Dermatol. 2010 iulie-aug;20(4):544-5.
6. Quiñones, C., Ramalle-Gómara, E., Perucha, M., Lezaun, M.-E., Fernández-
Vilariño, E., García-Morrás, P. și Simal, G. (2010), An outbreak of Infecție
cutanată cu Mycobacterium fortuitum asociată cu mezoterapia. Jurnalul
Academiei Europene de Dermatologie și Venereologie, 24: 604–606.