Istoria Scrimei

(REFERAT)

Prof.Popa Gorjanu C.
Student: Ciolan Ana
E.F.S an III
 Istoria scrimei

Încă de la începutul lumii, omul a fost pus în situaţia de a compensa

inferioritatea sa fizică, inventând armele pentru a se apăra împotriva
animalelor sau pentru a le ataca. Pe rând, aceste arme au fost din lemn,
din piatră şi apoi din metal. Data apariţiei armelor albe şi a artei
mânuirii lor este greu de precizat, unii cercetători susţinând că armele
albe erau cunoscute de chinezi cu mai bine de 27 de secole î.e.n.,
menţionându-se că regele asirian Ninus ar fi cel care a pus bazele
scrimei. Deci, în lunga sa evoluţie, scrima a servit mai multor scopuri:
ca mijloc de luptă în războaie, ca lupte între gladiatori, duel între
cavaleri, duel judiciar, exerciţiu fizic şi divertisment al nobilimii şi în
epoca noastră ca disciplină sportivă. Multe secole de-a rândul duelul a
fost răspândit în majoritatea ţărilor, în Franţa, Italia, duelurile devenind
instrumente ale “dreptăţii” aşa numitele “dueluri judiciare” fiind
susţinute de către biserică, atotputernică în aceea perioadă.

În Evul Mediu, romanii datorează cuceririle lor, mânuirii armelor, practicării

scrimei. ”Doctors armarum” învăţau soldaţii smânuiască armele. Aceşti
maeştrii se bucurau de multă consideraţie şi erau adeseori obiectul unei
mari distincţii. Armele romanilor, erau: pentru defensivă –scutul;
pentru ofensivă –lancea, pilum (suliţa) şi spada. Şcolile speciale de
scrimă, din acea vreme, permit organizarea jocurilor de circ şi a
luptelor de gladiatori (duelul între retieri şi mirmiloni). Aceştia au
cunoscut o mare faimă în timpul imperiului. Francii aveau, mai ales,
ca arme ofensive: o spadă scurtă şi tăioasă,su liţa, francisca (o bardă cu
două tăişuri), măciuca şi scarmasaxa (un fel de cuţit mai mare). Ca
armă defensivă, ei foloseau scutul, fără a se servi de cască şi nici de
platoşă.
Se pare că prima carte de scrimă ar fi a lui Fiora dei Liberi, ”Flos
duellatorum” scrisă in 1410 la Florenţa, cuprinzând şi 500 de ilustraţii.
Înfiinţarea primei academii a armelor a avut loc în anul 1547 când
”maeştrii mânuitori şi scrimeri” ai oraşului Paris primesc în scris din
partea lui Carol al IX-lea, autorizaţia de a se grupa în asociaţii:
”Academia maeştrilor în fapte de arme” şi ”Academia regelui”. În
1458, apare lucrarea lui Diego de Valera, iar în 1474, apare cartea
despre tehnica şi tactica scrimei spaniole editată de Giacomo Pous şi
Petro de Torres.

Secolul al XIX-lea marchează şi organizarea primelor concursuri

internaţionale, la început între scrimerii din Franţa şi Italia, ţări în care
scrima era mai dezvoltată în acea perioadă de timp. Prima olimpiadă
modernă, 1896, are în program şi întreceri de scrimă.

Astfel, în 1903 se desfăşoară la Paris ”prima mare săptămână a armelor de

luptă”. Cu această ocazie, în premieră, intră în competiţie echipele
naţionale de spadă. Înmulţirea turneelor scotea în relief lipsa totală a
unor reguli de organizare şi desfăşurare a concursurilor, transformând
un sezon internaţional de scrimăîntr-un adevărat turn al lui Babel:
nimeni nu se înţelegea cu nimeni! Iată de ce competiţiile organizate în
Franţa, Belgia ,Anglia, Olanda, Italia au adus la ordinea zilei
necesitatea unei formule unanim acceptate.

Motivele de divergenţă erau multe. Nu existau reguli precise privind

lungimea şi ţinerea armelor, folosirea sau nu a vârfului de lovire
(umezirea acestuia într-o soluţie colorantă pentru a marca locul lovit),
numărul tuşelor, suprafaţa valabilă, dimensiunile terenului, compoziţia
juriului de arbitrii ş.a.

Fiecare aspect suscită discuţii aprinse între conducători şi trăgători, toate

demonstrând necesitatea elaborării unor regulamente tehnice
internaţionale recunoscute şi atestate de forurile competente. În anul
1913, la cererea Franţei principiul înfiinţării unei Federaţii
Internaţionale a fost admis la Congresul de la Gand. La 29 noiembrie
1913 a fost consolidată fundaţia F.I.E.(Fédération Internationale
d’escrime), organ care coordonează întreaga activitate a scrimei pe plan
mondial.
În România, în anul 1831, pastorul luteran Aurel Serai din Bucureşti, a avut
prima iniţiativă de a înfiinţa o scoală particulară , cerând generalului
Kiseleff autorizaţia necesară înfiinţării unei scoli particulare, care
trebuia să se numească ”Institutul de educaţie fizică şi de studii pentru
tinerii din neant”! Această şcoală urma să cuprindă cinci grupe de
materii, printre care şi scrima. Dar autorizaţia nu i-a fost acordată.

După anul 1850 apar şi primele săli de arme (Iaşi, Bucureşti)frecventate de

tinerii din clasele înstărite. Primii maeştri de scrimă sunt aduşi din
străinătate, dar cu timpul apar şi se afirma maeştrii români ca: A.
Nicolau, V. Badescu, I. Teodoreanu, S. Anastasiu, e.t.c. Primele emoţii
în lumea scrimei româneşti au avut loc în anul 1910, când pentru prima
oară, câţiva scrimeri români concurau al competiţii oficiale organizate
peste hotare. Au apăru şi primele rezultate pe plan internaţional,
concursul de la Uriage-des-Banis (Franţa) fiind câştigat de Mihai Savu,
după un ”maraton” de 13 ore de concurs.

Primul concurs internaţional desfăşurat în România, organizat de Grigore

Filipescu s-a desfăşurat la Bucureşti între 7–11 decembrie 1911. În
1932 la 9 septembrie ia fiinţă Federaţia Română de scrimă. Prima
noţiune de calendar sportiv datează din anul 1935, fireşte, nu în
accepţiunea de astăzi. Un mijloc timid de aşezare a activităţii
competiţionale.

De întâlnirea România – Cehoslovacia din 1937 este legat un fapt inedit ce a

intrat în analele scrimei. Cu prilejul întrecerii, F.R.S. a folosit primul
aparat electric de marcare a loviturilor în proba de spadă. Spre sfârşitul
anului 1948 scrima la noi in ţara începe să se consolideze din punct de
vedere organizatoric.
De-a lungul anilor ce au urmat, planşa(terenul), armele, echipamentul,
regulamentul au suferit nenumărate modificări, de la apariţia primelor
concursuri de scrimă unde era nevoie ca vârful armelor să fie muiate în
vopsea pentru a ”semnaliza” loviturile şi de 5 arbitri pentru a decide
lovitura valabilă sau nevalabilăîntr-un asalt, azi, avem un sistem
performant de semnalizare al loviturilor şi un singur arbitru, sarcina lui
în luarea deciziilor de validare fiind preluată de către aparatul
electronic. Dacă la spadă electrificarea (semnalizarea obiectivă a
loviturii) fusese relativ uşor de introdus datorită lipsei de convenţie şi a
valabilităţii întregii suprafeţe de lovire a corpului, la floretă au fost
necesare multe cercetări care au durat aproape un sfert de secol, iar la
sabie arbitrajul electric a fost introdus abia în ultimii ani.

Federaţia Internaţională de Scrimă a luat fiinţă la 29 noiembrie 1913. Primul

preşedinte a fost belgianul Albert Feyerick. În prezent F.I.E. cuprinde
135 de federaţii naţionale afiliate (mai 2010).

În secolul al XX-lea preocupările principale ale forurilor conducătoare ale

scrimei au fost: realizarea structurii organizatorice la nivel mondial,
elaborarea regulamentelor specifice, determinarea unor sisteme obiective
de validare a loviturilor, individualizarea celor 3 arme, asigurarea unei
protecţii optime pentru practicanţi, mediatizarea pe scară largă,
accesibilitatea la nivelul publicului mai puţin avizat, ameliorarea
continuă a arbitrajului, mondializarea scrimei, lupta contra dopajului.
Spadasinele romance au terminat pe locul 9
Cupa Mondială din Brazilia
Echipa feminină de spadă a României, formată din cele patru scrimere: Ana-
Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman (proaspăt revenită în viaţa
sportivă şi în competiţii, după o pauză de doi ani) şi Maria Udrea, a
încheiat pe poziţia a noua competiţia mondială desfăşurată în perioada 16-18
mai, în metropola braziliană Rio de Janeiro.Româncele au fost învinse în
primul tur de echipa Poloniei, cu scorul de 36-32, iar, apoi, au obţinut
victorii în faţa adversarelor din clasament. Astfel, tricolorele le-au învins pe
sportivele estone cu scorul de 45-31, apoi, au reuşit un rezultat favorabil de
40-38 în faţa suedezelor, iar, în cel de-al treilea meci, le-au învins pe
vecinele din Ucraina cu scorul de 42-35.Cea mai bună echipă de spadasine a
competiţiei a fost desemnată cea a Franţei, care a depăşit la limită echipa
Chinei, în meciul final câştigat de europene cu scorul de 44-43.Anterior
întrecerii pe echipe, Ana-Maria Brânză reuşise să termine concursul de
la individual pe locul al cincilea.Pentru fetele noastre urmează câteva zile de
recuperare, apoi, vor pleca spre America Centrală, pentru a participa la
următoarea etapă de Cupă Mondială, cea care se va desfăşura în capitala
Cubei, Havana, în perioada 23-25 mai.