UNGUREANU ANA-MARIA

FINANTE BANCI ANUL2GR3

SCRIMA, SPORTUL CORPULUI SI AL

MINTII

Scrima este arta de a mânui armele albe. După apariția armelor de foc și-a pierdut progresiv
destinația militară, dar folosirea baionetei și practica duelului s-au menținut în Occident până la
mijlocul secolului al XX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a dezvoltat ca activitate de
agrement. În prezent este un sport de combat în care armele folosite sunt floreta, spada și sabia.
Este inclusă în programul olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne din 1896.
Este și o parte din disciplinele pentatlonului modern. Sportul este organizat și condus de
Federația Internațională de Scrimă (prescurtat FIE), la care în prezent sunt afiliate 145 de
asociații naționale.
Limba oficială folosită în cadrul competițiilor internaționale este franceza. O mare parte din
vocabularul vine din franceză sau italiană, și cel mai recent din engleză. În jargonul scrimei,
scrimerii sunt numiți și trăgători (în franceză tireurs). Ei nu joacă, ci trag. Nu sunt puncte, ci tușe
(în franceză touches) sau lovituri. Lama armei se numește și fierul. Un scrimer specializat pe
floretă este un floretist; cel specializat pe spadă este un spadasin și cel specializat pe sabie este
un sabrer. Lupta între doi trăgători este un asalt. Când contează scorul, este vorba de un meci. Pe
echipe, se numește o întâlnire.
Istoria scrimei Încă de la începutul lumii, omul a fost pus în situaţia de a compensa inferioritatea
sa fizică, inventând armele pentru a se apăra împotriva animalelor sau pentru a le ataca. Pe rând,
aceste arme au fost din lemn, din piatră şi apoi din metal. Data apariţiei armelor albe şi a artei
mânuirii lor este greu de precizat, unii cercetători susţinând că armele albe erau cunoscute de
chinezi cu mai bine de 27 de secole î.e.n., menţionându-se că regele asirian Ninus ar fi cel care a
pus bazele scrimei. Deci, în lunga sa evoluţie, scrima a servit mai multor scopuri: ca mijloc de
luptă în războaie, ca lupte între gladiatori, duel între cavaleri, duel judiciar, exerciţiu fizic şi
divertisment al nobilimii şi în epoca noastră ca disciplină sportivă. Multe secole de-a rândul
duelul a fost răspândit în majoritatea ţărilor, în Franţa, Italia, duelurile devenind instrumente ale
“dreptăţii” aşa numitele “dueluri judiciare” fiind susţinute de către biserică, atotputernică în
aceea perioadă. În Evul Mediu, romanii datorează cuceririle lor, mânuirii armelor, practicării
scrimei. ”Doctors armarum” învăţau soldaţii smânuiască armele. Aceşti maeştrii se bucurau de
multă consideraţie şi erau adeseori obiectul unei mari distincţii. Armele romanilor, erau: pentru
defensivă –scutul; pentru ofensivă –lancea, pilum (suliţa) şi spada. Şcolile speciale de scrimă, din
acea vreme, permit organizarea jocurilor de circ şi a luptelor de gladiatori (duelul între retieri şi
mirmiloni). Aceştia au cunoscut o mare faimă în timpul imperiului. Francii aveau, mai ales, ca
arme ofensive: o spadă scurtă şi tăioasă,su liţa, francisca (o bardă cu două tăişuri), măciuca şi
scarmasaxa (un fel de cuţit mai mare). Ca armă defensivă, ei foloseau scutul, fără a se servi de
cască şi nici de platoşă.
UNGUREANU ANA-MARIA

FINANTE BANCI ANUL2GR3

Se pare că prima carte de scrimă ar fi a lui Fiora dei Liberi, ”Flos duellatorum” scrisă in 1410 la
Florenţa, cuprinzând şi 500 de ilustraţii. Înfiinţarea primei academii a armelor a avut loc în anul
1547 când ”maeştrii mânuitori şi scrimeri” ai oraşului Paris primesc în scris din partea lui Carol
al IX-lea, autorizaţia de a se grupa în asociaţii: ”Academia maeştrilor în fapte de arme” şi
”Academia regelui”. În 1458, apare lucrarea lui Diego de Valera, iar în 1474, apare cartea despre
tehnica şi tactica scrimei spaniole editată de Giacomo Pous şi Petro de Torres.
Secolul al XIX-lea marchează şi organizarea primelor concursuri internaţionale, la început între
scrimerii din Franţa şi Italia, ţări în care scrima era mai dezvoltată în acea perioadă de timp.
Prima olimpiadă modernă, 1896, are în program şi întreceri de scrimă. Astfel, în 1903 se
desfăşoară la Paris ”prima mare săptămână a armelor de luptă”. Cu această ocazie, în premieră,
intră în competiţie echipele naţionale de spadă. Înmulţirea turneelor scotea în relief lipsa totală a
unor reguli de organizare şi desfăşurare a concursurilor, transformând un sezon internaţional de
scrimăîntr-un adevărat turn al lui Babel: nimeni nu se înţelegea cu nimeni! Iată de ce competiţiile
organizate în Franţa, Belgia ,Anglia, Olanda, Italia au adus la ordinea zilei necesitatea unei
formule unanim acceptate. Motivele de divergenţă erau multe. Nu existau reguli precise privind
lungimea şi ţinerea armelor, folosirea sau nu a vârfului de lovire (umezirea acestuia într-o soluţie
colorantă pentru a marca locul lovit), numărul tuşelor, suprafaţa valabilă, dimensiunile terenului,
compoziţia juriului de arbitrii ş.a. Fiecare aspect suscită discuţii aprinse între conducători şi
trăgători, toate demonstrând necesitatea elaborării unor regulamente tehnice internaţionale
recunoscute şi atestate de forurile competente. În anul 1913, la cererea Franţei principiul
înfiinţării unei Federaţii Internaţionale a fost admis la Congresul de la Gand. La 29 noiembrie
1913 a fost consolidată fundaţia F.I.E.(Fédération Internationale d’escrime), organ care
coordonează întreaga activitate a scrimei pe plan mondial.

În România, în anul 1831, pastorul luteran Aurel Serai din Bucureşti, a avut prima iniţiativă de a
înfiinţa o scoală particulară , cerând generalului Kiseleff autorizaţia necesară înfiinţării unei scoli
particulare, care trebuia să se numească ”Institutul de educaţie fizică şi de studii pentru tinerii din
neant”! Această şcoală urma să cuprindă cinci grupe de materii, printre care şi scrima. Dar
autorizaţia nu i-a fost acordată. După anul 1850 apar şi primele săli de arme (Iaşi,
Bucureşti)frecventate de tinerii din clasele înstărite. Primii maeştri de scrimă sunt aduşi din
străinătate, dar cu timpul apar şi se afirma maeştrii români ca: A. Nicolau, V. Badescu, I.
Teodoreanu, S. Anastasiu, e.t.c. Primele emoţii în lumea scrimei româneşti au avut loc în anul
1910, când pentru prima oară, câţiva scrimeri români concurau al competiţii oficiale organizate
peste hotare. Au apăru şi primele rezultate pe plan internaţional, concursul de la Uriage-des-
Banis (Franţa) fiind câştigat de Mihai Savu, după un ”maraton” de 13 ore de concurs. Primul
concurs internaţional desfăşurat în România, organizat de Grigore Filipescu s-a desfăşurat la
Bucureşti între 7–11 decembrie 1911. În 1932 la 9 septembrie ia fiinţă Federaţia Română de
scrimă. Prima noţiune de calendar sportiv datează din anul 1935, fireşte, nu în accepţiunea de
astăzi. Un mijloc timid de aşezare a activităţii competiţionale. De întâlnirea România –
Cehoslovacia din 1937 este legat un fapt inedit ce a intrat în analele scrimei. Cu prilejul
UNGUREANU ANA-MARIA

FINANTE BANCI ANUL2GR3

întrecerii, F.R.S. a folosit primul aparat electric de marcare a loviturilor în proba de spadă. Spre
sfârşitul anului 1948 scrima la noi in ţara începe să se consolideze din punct de vedere
organizatoric.
De-a lungul anilor ce au urmat, planşa(terenul), armele, echipamentul, regulamentul au suferit
nenumărate modificări, de la apariţia primelor concursuri de scrimă unde era nevoie ca vârful
armelor să fie muiate în vopsea pentru a ”semnaliza” loviturile şi de 5 arbitri pentru a decide
lovitura valabilă sau nevalabilăîntr-un asalt, azi, avem un sistem performant de semnalizare al
loviturilor şi un singur arbitru, sarcina lui în luarea deciziilor de validare fiind preluată de către
aparatul electronic. Dacă la spadă electrificarea (semnalizarea obiectivă a loviturii) fusese relativ
uşor de introdus datorită lipsei de convenţie şi a valabilităţii întregii suprafeţe de lovire a
corpului, la floretă au fost necesare multe cercetări care au durat aproape un sfert de secol, iar la
sabie arbitrajul electric a fost introdus abia în ultimii ani.
Federaţia Internaţională de Scrimă a luat fiinţă la 29 noiembrie 1913. Primul preşedinte a fost
belgianul Albert Feyerick. În prezent F.I.E. cuprinde 135 de federaţii naţionale afiliate (mai
2010). În secolul al XX-lea preocupările principale ale forurilor conducătoare ale scrimei au fost:
realizarea structurii organizatorice la nivel mondial, elaborarea regulamentelor specifice,
determinarea unor sisteme obiective de validare a loviturilor, individualizarea celor 3 arme,
asigurarea unei protecţii optime pentru practicanţi, mediatizarea pe scară largă, accesibilitatea la
nivelul publicului mai puţin avizat, ameliorarea continuă a arbitrajului, mondializarea scrimei,
lupta contra dopajului.

Spadasinele romance au terminat pe locul 9 Cupa Mondială din Brazilia

Echipa feminină de spadă a României, formată din cele patru scrimere: AnaMaria Brânză,
Simona Pop, Simona Gherman (proaspăt revenită în viaţa sportivă şi în competiţii, după o pauză
de doi ani) şi Maria Udrea, a încheiat pe poziţia a noua competiţia mondială desfăşurată în
perioada 16-18 mai, în metropola braziliană Rio de Janeiro.Româncele au fost învinse în primul
tur de echipa Poloniei, cu scorul de 36-32, iar, apoi, au obţinut victorii în faţa adversarelor din
clasament. Astfel, tricolorele le-au învins pe sportivele estone cu scorul de 45-31, apoi, au reuşit
un rezultat favorabil de 40-38 în faţa suedezelor, iar, în cel de-al treilea meci, le-au învins pe
vecinele din Ucraina cu scorul de 42-35.Cea mai bună echipă de spadasine a competiţiei a fost
desemnată cea a Franţei, care a depăşit la limită echipa Chinei, în meciul final câştigat de
europene cu scorul de 44-43.Anterior întrecerii pe echipe, Ana-Maria Brânză reuşise să termine
concursul de la individual pe locul al cincilea.Pentru fetele noastre urmează câteva zile de
recuperare, apoi, vor pleca spre America Centrală, pentru a participa la următoarea etapă de
Cupă Mondială, cea care se va desfăşura în capitala Cubei, Havana, în perioada 23-25 mai.
Ce abilități dezvoltă acest sport într-un copil?
Scrima este un sport special și nu spun asta doar pentru că e sportul meu preferat. Scrima
contribuie la dezvoltarea fizică și psihică armonioasă a copiilor, impune o anumită disciplină,
UNGUREANU ANA-MARIA

FINANTE BANCI ANUL2GR3

responsabilitate și conduită. Copiii învață să lucreze în echipă, își dezvoltă mecanismele gândirii,
nivelul de concentrare, dar și calitățile motrice, precum viteza, rezistenţa, forţa, îndemânarea. În
timp, copilul se va adapta mai ușor la situații noi, va fi integrat într-un program centralizat de
pregătire, va fi mai sociabil şi mai rezistent la stresul școlar. Acestea sunt doar câteva dintre
principalele avantaje ale scrimei.
Ce avantaje are acest sport în fața altora?
Fiecare sport este unic și are plusurile lui, iar scrima este unul dintre sporturile cele mai
cunoscute și îndrăgite de români. Scrima modernă a început ca o formă de antrenament militar.
A fost considerată sport în secolul al XV-lea, fiind inclusă în programul olimpic chiar de la
prima ediție a Jocurilor Olimpice de vară, în 1896, la Atena. În țara noastră, școala de scrimă a
evoluat treptat, și-a mărit comunitatea și a dovedit că deține un bun sistem de a forma campioni,
sportivii români câștigând peste 200 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și
Europene.
Fiecare dintre probele scrimei – spadă, floretă sau sabie – are particularități și regulament
propriu, copiii având șansa de a-și alege proba care le place și de a fi creativi pe planșa de
scrimă, de a face strategii, de a anticipa mișcările adversarului, de a învăța să gândească analitic
și a lua hotărâri rapide, deoarece lupta este dinamică. Nu în ultimul rând, au șansa de a face parte
într-o familie frumoasă, familia scrimei, alături de ceilalți sportivi.

Cărui tip de personalitate i se potrivește scrima?

Orice copil poate încerca acest sport, atâta timp cât nu are vreo contraindicație medicală. În plus,
intrând în sala de scrimă, copiii, indiferent de tipul personalitate pe care îl au, își vor contura o
personalitate puternică, care îi va ajuta să realizeze ceea ce își propun, să se adapteze rapid la
situații noi sau să treacă mai ușor peste eșecuri.

Ce-i atrage pe copii la scrimă? Și, mai ales, ce-i ține motivați?
Faptul că sportivii români au obținut rezultate excepționale la Jocurile Olimpice, Campionatele
Mondiale sau Europene a dus la creşterea popularităţii acestui sport în România. În același timp,
cei mici sunt încă fascinați de romanele de capă și spadă ale lui Alexandre Dumas sau de
poveștile cu d’Ardagnan. Indiferent care ar fi motivul, cei mici sunt așteptați în sălile de scrimă
pentru a experimenta lupta cu adversarul, pentru a îmbrăca echipamentul special, de un alb
imaculat, și pentru a descoperi acest sport nobil.

In concluzie, scrima este arta de a lovi, fără a fi lovit. Un scrimer este precum un strateg care se
folosește de toate resursele și calitățile sale pentru a-și învinge adversarul. Acest sport se bazează
UNGUREANU ANA-MARIA

FINANTE BANCI ANUL2GR3

pe principii precum fairplay-ul, echitate, respectul față de adversar și de coechipieri, lucrul în

echipă și, nu în ultimul rând, dorința de autodepășire