Sunteți pe pagina 1din 4

DATINI SI OBICEIURI DE CRACIUN IN FRANTA

Les Marchés de Noël sunt frumoasele târguri de Crăciun cum numai în Franța
le întâlnești! În perioada sărbătorilor de iarnă, întregul oraș francez se transformă, iar
în piețele centrale numeroase căsuțe de lemn își fac apariția. Luminițele de Crăciun
completeaza frumos atmosfera, iar la superbele căsuțe găsesti dulciuri, mâncăruri
tradiționale, ciocolată caldă, vin fiert și numeroase idei de cadouri!

Nu este o noutate pentru nimeni calendar de advent care vine la pachet cu


sărbătoarea de Crăciun. Acest obicei datează încă din perioada anului 1850 pentru
ca mult mai târziu să reînceapă să fie popular în întreaga lume.In Franța le
Calendrier de l’Avent este un obicei foarte îndrăgit, mai ales de către cei mici, ei
descoperind dulciuri sau jucării în fiecare zi de decembrie, de la 1 până pe 24 de
Crăciun. Acest joc este unul pe cât de amuzant, pe atât de interesant, mai ales că îi
face atât pe cei mici, cât și pe cei mari să fie curioși și răbdători în același timp!

Pomul Crăciun este un alt obicei de CRACIUN, toți oamenii se bucură doar la gândul
de a orna frumos un brad! O tradiție pe cât de veche, pe atât de frumoasă,
împodobirea unui Sapin de Noël este un mare motiv de veselie, întreaga familie
participând, ornând și aranjând!

In Franța CORONITELE DE CRACIUN sunt foarte îndrăgite și le întâlnim pe


la ușile francezilor sau chiar la masa de Crăciun, sub forma unor frumoase
decorațiuni în centrul căreia se află o lumânare.
In Franța masa de Crăciun se servește de obicei la bunici, considerați capul
familiei. Aici, în ajunul Crăciunului, te vei putea delecta cu fripturi de curcan, iar ca
desert savurezi celebrul buche de Noël, rulada de ciocolată în formă de buștean.
Această ruladă faimoasă are o poveste interesantă în spate, pe vremuri obișnuindu-
se să se taie un buștean care să fie ars începând cu zilele Crăciunului și până de
anul nou.

Francezii se pregătesc intens de această sărbătoare a CRACIUNULUI,


gospodinele obișnuind să facă o curățenie generală înainte de toate. Nu lipsesc
bucatele alese, dar mai ales casa și masa frumos decorate! În timp ce membrii
familiei se adună la masă, ei vor cânta cele mai cunoscute colinde.
În Ajunul Crăciunului, copii obișnuiesc să își pregătească ghetele și să le așeze
lângă sobă, sperând ca Moș Crăciun să treacă pe la ei. De obicei, ei primesc dulciuri
delicioase! După aceasta, vor împodobi bradul împreună cu ceilalți membri ai
familiei!Esența Crăciunului rămâne aceeași. Această perioadă este una magică, una
în care toată familia se adună și se bucură atât de sărbătoare, cât și unul de celălalt!
În anumite zone ale țării, copiii „îmbrăcau” un miel cu panglici colorate și se duceau
din ușă în ușă, cântând celor care deschideau ușa și așteptând în schimb bani, fructe
sau dulciuri. În alte regiuni, familiile se adunau la bunic, considerat capul familiei, și
savurau o masă compusă din pește și usturoi și din legume, având la desert alviță și
vin întotdeauna fiert. În zonele rurale, copiii puneau pe foc un trunchi uscat de măslin
și stropeau cu vin focul, pentru a binecuvânta cina. Se așezau la masă, la sfârșitul
căreia începeau să cânte colinde, și apoi se îndreptau spre biserică pentru a
participa la slujbă.Copiii francezi își așează încălțările în fața căminului, sperând
că Pere Noel sau Papa Noel (Tata Noel) sau „le petit Jesus” („micuțul Isus”) le va
umple cu daruri. Bomboane, fructe, nuci și mici jucării sunt agățate pe ramurile
bradului de Crăciun. Există și un Pere Fouettard (Tata Fouettard), care are datoria
de a-i bate la fund pe copiii care au fost obraznici de-a lungul anului.
De-a lungul perioadei de Crăciun, se servesc deserturi tradiționale :

 La Buche de Noel („Butucul lui Noel”), constând dintr-o prăjitură lunguiață


din ciocolată cu castane, care reproduce forma unui butuc ars între ajunul
Crăciunului și Anul nou în Périgord, reminiscență a unui străvechi ritual
păgân;
 Le pain Calendeau („Pâinea Calendeau”) – pâine de Crăciun făcută în
sudul Franței, din care se oferă o bucată unei persoane sărace;
 La Galette des Rois („Prăjitură regilor/magilor”), o prăjitură rotundă, tăiată
în bucățele care sunt împărțite de un copil ascuns sub masă, numit „le petit
roi” sau „l’enfant soleil” (micul rege sau copilul soare). Cine găsește „la
feve”, boaba de fasole ascunsă în prăjitură, devine „rege’ sau „regină” și își
poate alege un partener.

În pieţele din faţa catedralelor povestea naşterii lui Christos este jucată de actori
sau este repovestită în teatre improvizate de păpuşi. În aproape fiecare locuinţă
franceză proprietarii construiesc o scena a Naşterii, numita "creche", mai mare sau
mai mică, aceasta devenind centrul sărbătoririi Crăciunului. Personajele acestei
scene sunt de regula mici statuete din lut, numite "santons" (mici sfinţi). În afara
personajelor din Biblie sunt aşezate şi figurine reprezentând autorităţile sau
celebrităţile locale. Acest obicei este atestat pentru prima data în secolul XVII, grija şi
talentul cu care sunt realizate figurinele fiind de-a dreptul uimitoare. De altfel acestea
sunt puse în vânzare în luna decembrie, în principal la Marsilia şi Aix, în cadrul
târgurilor de Crăciun.

S-ar putea să vă placă și