FRUMOASA ȘI BESTIA

S-a întâmplat odată ca un Negustor, odinioară foarte înstărit, irosindu-și averile, să fie nevoit să
se mute într-o mică fermă de la țară, împreună cu cei trei fii și cele trei fiice ale sale. Fetele mai
mari fură foarte nemulțumite de cele întâmplate, dar mezina, care se numea Frumoasa, încercă
să-și mângâie tatăl și să transforme umila lor locuință într-o casă primitoare.

Într-o zi însă omul se hotărî să plece într-o călătorie îndepărtată, ca să-și caute norocul, iar fetele
veniră să îi ureze drum bun. Surorile mai mari îl rugară să le aducă la întoarcere niște cadouri
scumpe, dar Frumoasa de-abia îndrăzni să îi ceară tatălui să îi culeagă un trandafir. La înapoiere,
Negustorul zări niște trandafiri minunați în curtea unui castel și, gândindu-se la Frumoasa lui, se
opri să culeagă câțiva. Dar nu trecu mult și lângă el răsări ca din pământ o Bestie hidoasă.
Creatura îl întrebă pe Negustor cum de îndrăznește să îi atingă florile. Apoi își puse în gând să-l
omoare pe bietul om. Negustorul îi ceru îndurare, spunându-i că a vrut să culeagă doar un
trandafir pentru că fiica lui, Frumoasa, îl rugase să-i aducă o asemenea floare la întoarcerea
acasă.

Auzind acestea, Bestia spuse:

– Bine, n-am să-ți iau viața dacă îți aduci aici una dintre fiice, să plătească în locul tău. Și trebuie
să vină de bunăvoie, altfel n-o voi primi. Te poți odihni în palatul meu până mâine!

Cu toate că Negustorului i se servi în odaia lui o cină copioasă, nu putu mânca nimic. Și nici nu
se putu odihni, deși toate fuseseră aranjate în așa fel încât să-l mulțumească. A doua zi
dimineața, Negustorul găsi un cal frumos pentru a călări până acasă, pregătit anume de către
Bestie.

Atunci când Negustorul ajunse acasă, copilele îi ieșiră în întâmpinare. Dar când văzură tristețea
de pe chipul său și lacrimile care-i curgeau șiroaie, fetele îl întrebară ce îl tulburase într-atât.
Omul le povesti toate câte i se întâmplaseră, în timp ce îi întindea trandafirul Frumoasei.

Surorile cele mari dădură vina pe mezină pentru cele petrecute, dar frații ei, care tocmai se
întorseseră din pădure ca să-și întâmpine tatăl, declarară că se vor duce numaidecât la Bestie.
Frumoasa le spuse că din moment ce ea abătuse nenorocirea asupra familiei sale, numai ea
singură trebuia să sufere pentru asta. Și era foarte dornică să se sacrifice! Astfel că – în ciuda
insistenței fraților ei, care o iubeau mult – Frumoasa primi schimbul cu tatăl ei și porni către
Bestie, spre mulțumirea tainică a celor două surori mai mari.

Când fata și tatăl ei ajunseră la palat, porțile acestuia se deschiseră singure; se auzi o muzică
suavă, iar ei intrară într-o încăpere mare, în care prânzul era deja pregătit.

În aceeași clipă, Bestia se înfățișă dinaintea lor și îi zise fetei:

– Frumoaso, ai venit aici să faci schimb cu tatăl tău din proprie voință?

– Da, am venit! răspunse fata cu voce tremurândă.

– Atunci cu atât mai bine pentru tine! spuse Bestia. Tatăl tău poate rămâne în noaptea aceasta,
dar va trebui să părăsească palatul mâine în zori.

A doua zi, în clipa despărțirii, Frumoasa se strădui să-și îmbărbăteze tatăl, spunându-i că va
încerca să îmblânzească inima Bestiei ca să-i dea drumul acasă. După ce bietul Negustor plecă,
Frumoasa intră într-o odaie impunătoare, pe a cărei ușă vrăjită stătea scris cu litere aurite:
„Iatacul Bestiei”. Când păși în cameră, văzu tronând deasupra mesei portretul ei, sub care era
scris: „Unde Frumoasa e Regină, toate lucrurile i se închină!”. Iar fata fu servită în sunetul
muzicii. Apoi sosi și stăpânul castelului, urmat de un întreg alai, și îi vorbi Frumoasei atât de
blând și de curtenitor, încât fetei îi trecu în curând teama de dânsul. După o vreme, Bestia o
întrebă:

– Sunt chiar atât de urât?

– Da, chiar ești! încuviință fata. Dar ești atât de blând și de bun cu mine, încât nu mă deranjează
felul în care arăți.

– Vrei să fii soția mea? o întrebă el.

– M-am rugat să nu mă întrebi asta, zise fata.

– Noapte bună! îi ură Bestia cu tristețe, în timp ce Frumoasa se retrăgea în dormitorul ei.

Locul acela avea multe odăi pline de minunății. Într-una dintre încăperi, Frumoasa văzu o colivie
cu păsări rare. În alta, multe maimuțe de toate mărimile, care înaintară spre ea să o cunoască.
Frumoasa se purtă cu blândețe cu animalele și le rugă pe unele dintre ele să îi țină companie.
Atunci două dintre maimuțele înalte, îmbrăcate în curteni, o însoțiră. În același timp, alte două
maimuțe mai mici îi purtară trena. Și toate îi acordară Frumoasei respectul cuvenit doar unei
Regine.

Frumoasa era acum chiar Regina palatului! Toate dorințele i se îndeplineau pe dată și Bestia se
purta cu ea așa de respectuos, încât fata începu să îl îndrăgească din ce în ce mai mult. Dar de
fiecare dată când el o întreba: „Frumoaso, vrei să fii soția mea?”, nu se alegea din partea ei
decât, cel mult, cu o strângere de mână. Iar lucrul acesta îl întrista nespus!

Cu toate că Frumoasa avea acolo tot ce își dorea, nu își putea uita tatăl, frații și surorile. Astfel,
într-o seară, fata rugă fierbinte Bestia să o lase să-i vadă și până la urmă primi încuviințarea. Dar
înainte de a pleca, Bestia îi smulse Frumoasei promisiunea să nu stea mai mult de două
săptămâni în casa tatălui ei și îi dădu un inel cu ajutorul căruia fata s-ar fi putut reîntoarce
degrabă la castel, dacă l-ar fi pus pe măsuța ei de toaletă.

Stăpânul castelului era mai îndurerat ca niciodată! Frumoasa încercă să-l înveselească spunându-
i „mă voi întoarce curând”, dar nimic nu părea să-i aline suferința. Apoi fata se duse în odaia ei
și avu grijă ca înainte de culcare să așeze inelul pe măsuța cu oglindă de la capul patului. Când se
trezi a doua zi dimineață, mare îi fu bucuria când descoperi că nu se mai afla în palat, ci într-o
altă casă, unde ajunsese împreună cu toate cadourile și cu toate rochiile primite de la Bestie.

La început, Frumoasa se întrebă unde se afla. Dar de îndată ce auzi vocea tatălui ei, fugi spre
dânsul și îl îmbrățișă. Tatăl și fata avură multe să își povestească unul celuilalt. Frumoasa îi
înșiră toate câte i se întâmplaseră la palatul Bestiei. Iar tatăl îi povesti că între timp, mulțumită
Bestiei, el se îmbogățise și acum trăiau cu toții într-o casă mare, la oraș, iar surorile ei urmau să
se mărite cu doi domni de familii bune.

După cele două săptămâni petrecute alături de familie, Frumoasa descoperi că surorile ei,
supărate din cauza norocului ce dăduse peste dânsa, încă o priveau ca pe o rivală și o tratau cu
mare răceală. În afară de aceasta, fata își reaminti de promisiunea pe care i-o făcuse Bestiei și vru
să se întoarcă la castel. Totuși, tatăl și frații săi o rugară atât de stăruitor să mai rămână măcar o
zi sau două, încât fata se înduplecă.

Dar în noaptea aceea Frumoasa visă că Bestia ar fi zăcut în grădina palatului. Așa că se trezi, își
căută inelul și îl puse pe măsuța ei de toaletă. Într-o clipă fu din nou la castelul Bestiei!
Bestia însă nu era de găsit nicăieri. Frumoasa fugi în grădina palatului, cea pe care o visase, și
acolo îl văzu leșinat.

Frumoasa plânse amarnic, învinovățindu-se pentru că-l osândise la pieire. Se duse la fântână și-i
aduse apă, apoi îl stropi pe față. Când o văzu, Bestia zâmbi și de îndată ce putu vorbi, îi zise:

– Acum, că te-am mai văzut încă o dată, pot muri liniștit!

– Nu, nu muri! îl rugă Frumoasa. Ci trăiește ca să-mi fii soț, iar eu să-ți fiu soție credincioasă!

În momentul în care Frumoasa spuse aceste cuvinte, o lumină orbitoare inundă pe dată grădinile
și odăile castelului. O muzică dulce se auzi de pretutindeni. Apoi, spre marea ei uimire, copila
văzu că un Prinț tânăr și frumos stătea chiar lângă dânsa. Acesta îi spuse că tocmai s-a rupt vraja
care îl condamnase să poarte chipul unei Bestii până ce o tânără frumoasă se va îndrăgosti de el,
în ciuda urâțeniei sale. Prințul o ceru încă o dată de soție pe Frumoasă, iar fata acceptă
bucuroasă. Negustorul fu înștiințat de îndată de norocul și fericirea fiicei lui, iar Prințul și
Frumoasa făcură o nuntă mare, care ținu trei zile și trei nopți încheiate.