Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din

Republica Moldova

REFERAT
Tema: Comportamentul și calitățile moral-
profesionale ale kinetoterapeutului

Numele prenumele studentului Banul Lia

Numele prenumele profesorului Scoarță Ecaterina
Facultatea Fiziokinetoterapie și reabilitare
Numărul grupei FR2303

Chișinău, 2023
CUPRINS

I. Introducere...........................................................................................................2
II. Comportamentul în medicină...............................................................................3
1. Principii etice în medicină..............................................................................3
a) Autonomia................................................................................................3
b) Bineficiența .............................................................................................3
c) Non-maleficienta......................................................................................4
d) Dreptatea...................................................................................................4
2. Impactul comportamentului asupra pacienților..............................................4
a) Comunicarea.............................................................................................4
b) Empatia și compasiunea............................................................................5
c) Respectarea confidențialității....................................................................6
d) Respectarea culturii și diversității.............................................................6
3. Provocările întâmpinate în menținerea conduitei etice...................................7
a) Conflicte de interese ................................................................................7
b) Limitele de resurse....................................................................................7
III. Kinetoterapia.........................................................................................................8
1. Kinetoterapia ca ramură a medicinei...............................................................8
a) Tehnici kinetoterapeutice..........................................................................8
b) Beneficii ale kinetoterapiei......................................................................10
2. Importanța comportamentului kinetoterapeutului sau malpraxis medical.....11
a) Noțiunea de malpraxis in republica Moldova .........................................11
b) Obligațiunea medicală.............................................................................12
c) Subiecții infracțiunilor de malpraxis.......................................................12
IV. Studiul practic......................................................................................................13
V. Concluzia.............................................................................................................14
VI. Bibliografia..........................................................................................................15

1
 I. INTRODUCERE
Medicina reprezintă una dintre cele mai complexe și dinamice domenii ale științei și practicii
umane, care s-a dezvoltat continuu de-a lungul istoriei umanității. Medicina fizică și de reabilitare
reprezintă un domeniu medical esențial care are ca scop restabilirea funcționalității și îmbunătățirea
calității vieții pacienților care se confruntă cu o varietate de afecțiuni și leziuni. În centrul acestui
domeniu de activitate se află medicul kinetoterapeut, un profesionist specializat în evaluarea,
diagnosticarea și gestionarea condițiilor care afectează mobilitatea și funcționalitatea pacienților.
Comportamentul medicului kinetoterapeut, atât în relația cu pacienții, cât și în procesul decizional și
de tratament, joacă un rol crucial în obținerea rezultatelor terapeutice dorite. El este mult mai
complex decât simpla aplicare a cunoștințelor tehnice și a tehnicilor terapeutice. El include aspecte
precum empatia, comunicarea eficientă, abilitățile de diagnostic, colaborarea interprofesională și
etica profesională, toate având un impact semnificativ asupra eficacității și a calității îngrijirii
medicale. Aceste elemente sunt fundamentale pentru a crea o relație de încredere cu pacienții și
pentru a încuraja cooperarea lor în procesul de reabilitare.
Actualitatea comportamentului în medicină devine tot mai evidentă într-un context în care
îngrijirea medicală se confruntă cu provocări semnificative. Pandemia de COVID-19 a evidențiat, în
mod clar, importanța comunicării și încrederii publicului în deciziile medicale. Comportamentul
profesioniștilor din sănătate, inclusiv comunicarea clară și adaptarea la nevoile și îngrijorările
publicului, a fost esențial pentru gestionarea acestei crize globale.
De asemenea, într-o lume în care tehnologia medicală avansează rapid, pacienții se confruntă
cu o creștere a accesului la informații medicale. Comportamentul medicilor în a ajuta pacienții să
înțeleagă și să aplice aceste informații este crucial. Abilitățile de comunicare, atât față în față, cât și
prin intermediul tehnologiei, devin din ce în ce mai importante în asigurarea unui comportament
medical eficient și informat.
În prima parte, această lucrare își propune să exploreze și să analizeze comportamentul în
medicină, pentru a oferi o înțelegere mai clară a modului în care acesta influențează toate aspectele
asistenței medicale. Prin intermediul unui cadru multidisciplinar, voi examina concepte precum
principiile etice în medicină, impactul comportamentului unui medic asupra pacientului și
provocările întâmpinate în procesul de comunicare medic-pacient.
În a doua parte, prin această lucrare, îmi propun să investighez comportamentul medicului
kinetoterapeut. Voi explica mai detaliat ce este kinetoterapia și voi explora modul în care
comportamentul influențează relația kinetoterapeut-pacient. De asemenea, la sfârșitul lucrării, mi-
am propus sa analizez comportamentul din punct de vedere practic executând o mică cercetare
cantitativă.
Această lucrare nu are ca scop doar înțelegerea comportamentului medicului kinetoterapeut,
ci și furnizarea de sugestii și recomandări practice care să sprijine profesioniștii din domeniu în
îmbunătățirea relațiilor cu pacienții, optimizarea procesului de tratament și creșterea eficienței
asistenței medicale.

2
 II. COMPORTAMENTUL ÎN MEDICINĂ

1. Principii Etice în Medicină

Practica medicală este fundamentată pe principii etice care servesc drept ghiduri pentru
medici în relația cu pacienții și în procesul de luare a deciziilor medicale. Aceste principii includ:
1.1. Autonomia
Autonomia medicului este un concept esențial în domeniul medical, definind capacitatea
și dreptul medicului de a lua decizii clinice independente în interesul pacienților săi. Acest
concept este întemeiat pe premisa că profesioniștii din sănătate au cunoștințe, expertiză și
experiență pentru a face alegeri medicale corecte și informate. Cu toate acestea, autonomia
medicului este supusă unei dezbateri constante privind limitele și responsabilitățile sale, precum
și modul în care poate fi echilibrată cu etica medicală.
Această autonomie vine cu o mare responsabilitate, întrucât deciziile medicului pot avea
un impact semnificativ asupra vieților pacienților. Medicul trebuie să își folosească
discernământul și expertiza pentru a lua decizii informate și etice.
Cu toate acestea, autonomia medicului nu este absolută și nu trebuie să fie exercitată fără
nicio limitare sau supraveghere. În cadrul eticii medicale, conceptul de autonomie medicului este
echilibrat de alte principii etice, cum ar fi beneficiența și nonmaleficența. Aceasta înseamnă că
deciziile medicului ar trebui să fie luate în interesul pacientului, cu respect pentru alegerea și
bunăstarea acestuia. În plus, medicul are responsabilitatea de a informa pacientul cu privire la
opțiunile de tratament, riscurile și beneficiile acestora, pentru a permite pacientului să participe
la procesul decizional.
Un alt aspect important în privința autonomiei medicului este necesitatea respectării
regulilor și standardelor profesionale. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt obligați să
acționeze în conformitate cu principiile etice și să respecte legile și regulamentele medicale.
Aceasta înseamnă că autonomia medicului nu poate fi folosită pentru a justifica comportamente
sau acțiuni care contravin eticii medicale sau normelor profesionale.
Pe lângă aceste aspecte, autonomia medicului este influențată și de factori culturali,
socio-economici și legislativi. Diferite țări și regiuni au reguli diferite privind practica medicală
și drepturile pacienților, ceea ce poate influența modul în care se manifestă autonomia medicului.
1.2. Beneficența
Bineficiența, definită ca principiu etic care implică să faci binele și să cauți binele
pacientului, stă la baza relației medic-pacient și a procesului decizional medical.
Unul dintre aspectele esențiale ale bineficienței medicului este că, înainte de toate,
medicul are datoria de a acționa în cel mai bun interes al pacientului. Aceasta implică luarea de
decizii care să maximizeze beneficiile și să minimizeze daunele pentru pacient. Medicul are
expertiza și cunoștințele necesare pentru a evalua situația medicală și pentru a recomanda
tratamente care au cea mai mare probabilitate de succes.
Bineficiența medicului nu se limitează doar la deciziile de tratament, ci se extinde și la
comunicare. Medicul trebuie să fie capabil să ofere informații clare, să asculte cu atenție
nevoile și preocupările pacientului și să creeze o relație de încredere care să faciliteze procesul
medical. Comunicarea eficientă joacă un rol vital în asigurarea că pacientul înțelege opțiunile
de tratament, riscurile și beneficiile acestora.

3
 De asemenea, bineficiența medicului implică și o abordare holistică a îngrijirii medicale.
Aceasta înseamnă că medicul trebuie să țină cont de aspecte fizice, emoționale, psihologice și
sociale ale pacientului. În loc să trateze doar simptomele unei afecțiuni, medicul ar trebui să se
concentreze pe starea generală de bine a pacientului și să ofere un tratament care să țină cont de
toate aceste aspecte.
1.3. Non-maleficența
Acest principiu se referă la datoria medicului de a nu provoca rău sau daune pacientului și
de a minimiza orice potențială suferință în timpul asistenței medicale.
"Primum non nocere," care se traduce prin "în primul rând, să nu faci rău."
Acest principiu impune medicului să evalueze cu atenție riscurile și beneficiile fiecărei
decizii medicale pentru a asigura că pacientul nu va suferi daune inutile. În procesul de
diagnostic și tratament, medicul trebuie să identifice și să evite potențialele complicații sau
efecte adverse care ar putea afecta negativ pacientul.
Un exemplu clar al aplicării non-maleficenței este în etapa de diagnostic. Medicul are
responsabilitatea de a face evaluări corecte și de a utiliza toate mijloacele necesare pentru a
exclude posibilitatea de a diagnostica greșit sau de a pune în pericol pacientul prin
administrarea unor tratamente inadecvate. Diagnosticul corect este esențial pentru a evita
tratamentele nejustificate sau chiar periculoase.
De asemenea, non-maleficența medicului se aplică în procesul de tratament. Medicul
are datoria de a alege cele mai eficiente și mai puțin invazive opțiuni de tratament pentru a
minimiza riscul efectelor secundare sau al deteriorării stării de sănătate a pacientului. În timpul
intervențiilor chirurgicale sau administrării medicamentelor, trebuie luate măsuri riguroase
pentru a preveni erorile medicale care pot provoca daune ireparabile.
1.4. Dreptatea
Acest principiu pune accentul pe corectitudinea, echitatea și tratarea nediscriminatorie a
pacienților în cadrul asistenței medicale. Dreptatea în medicină implică furnizarea egală și
echitabilă a resurselor și a serviciilor medicale, indiferent de statutul social, economic, cultural
sau de altă natură al pacientului. Aceasta se traduce prin accesul la îngrijire medicală pentru
toți, fără discriminare. Pacienții ar trebui tratați în funcție de nevoile lor de sănătate, nu în
funcție de alte caracteristici personale.
Un aspect crucial al dreptății medicului este distribuția corectă a resurselor limitate în
domeniul sănătății. Medicul are responsabilitatea de a aloca resursele disponibile într-un mod
echitabil și eficient, astfel încât să asigure că toți pacienții au acces la îngrijire medicală de
calitate. Aceasta poate include prioritizarea tratamentelor în funcție de gravitatea condițiilor și a
nevoilor individuale ale pacienților.

2. Impactul Comportamentului asupra Pacienților

Comportamentul medicului are un impact semnificativ asupra pacienților și a calității
îngrijirii medicale. Un comportament adecvat poate îmbunătăți relația medic-pacient și poate
influența deciziile pacientului, respectarea tratamentelor și rezultatele generale. Aspecte cheie
includ:
2.1. Comunicare
Comunicarea în medicină reprezintă unul dintre aspectele cele mai esențiale ale
comportamentului medicului. Este o abilitate fundamentală pentru orice profesionist din

4
domeniul sănătății și joace un rol central în relația medic-pacient, în procesul de diagnostic și
tratament, precum și în echipa medicală și colaborarea interprofesională.
Comunicarea eficientă în medicină este esențială pentru a stabili o relație de încredere
între medic și pacient. Pacienții care se simt ascultați, înțeleși și sprijiniți de către medic sunt mai
predispuși să urmeze tratamentul recomandat și să participe activ la procesul decizional privind
propria sănătate.
Un aspect important al comunicării medic-pacient este capacitatea medicului de a explica
informații medicale complexe într-un limbaj accesibil și ușor de înțeles pentru pacient. Pacienții
trebuie să aibă o înțelegere clară a diagnosticului, a opțiunilor de tratament, a riscurilor și
beneficiilor acestora. Comunicarea medicală trebuie să fie adaptată la nivelul de înțelegere al
pacientului, astfel încât acesta să poată lua decizii informate.
De asemenea, medicul trebuie să fie capabil să asculte cu atenție nevoile și îngrijorările
pacientului. Ascultarea activă și empatia sunt aspecte cheie ale comunicării medicale. Prin
înțelegerea profundă a perspectivelor și experiențelor pacientului, medicul poate oferi suport
emoțional și poate adapta îngrijirea pentru a se potrivi nevoilor individuale.
În procesul de diagnostic și tratament, comunicarea joacă un rol critic în colaborarea cu
pacientul. Medicul trebuie să obțină informații complete și precise de la pacient pentru a formula
un diagnostic corect. O comunicare eficientă facilitează acest proces și contribuie la evitarea
diagnosticelor greșite sau a tratamentelor inadecvate.
Comunicarea în medicină nu se referă doar la relația medic-pacient, ci și la colaborarea în
cadrul echipei medicale și a colaborării interprofesionale.
Pe lângă aspectele umane și etice, comunicarea în medicină are un impact semnificativ și
asupra aspectelor practice și economice ale asistenței medicale. O comunicare ineficientă poate
duce la erori medicale, la creșterea costurilor și la nesatisfacție atât pentru pacient, cât și pentru
medic.
2.2. Empatie și compasiunea
Empatia este capacitatea de a înțelege și de a simți ceea ce simte altcineva, de a pătrunde
în experiența și perspectiva lor. În contextul medical, empatia implică capacitatea medicului de a
se conecta cu pacientul la un nivel emoțional și de a înțelege nevoile, îngrijorările și experiențele
acestuia. Empatia creează un climat de încredere și siguranță în relația medic-pacient și permite
medicului să ofere sprijin emoțional adecvat.
Compasiunea, pe de altă parte, se referă la capacitatea de a simți milă și de a dori să ajuți
pe cei care suferă. Este mai mult decât doar înțelegerea emoțiilor și a suferinței pacientului; este
dorința sinceră de a face ceva pentru a le ușura suferința sau pentru a-i ajuta în vreun fel.
Compasiunea inspiră medicul să ofere îngrijire umană și să se implice activ în procesul de
vindecare și de ameliorare a stării de sănătate a pacientului.
Importanța empatiei și compasiunii în medicină este incontestabilă. O relație empatică și
compasională între medic și pacient creează un mediu în care pacientul se simte înțeles, acceptat
și apreciat.
În practica medicală, empatia și compasiunea sunt esențiale pentru a face față aspectelor
emoționale și psihologice ale bolii și ale tratamentului. Pacienții care se confruntă cu boli grave
sau cu suferințe intense au nevoie de sprijin emoțional și de un medic care să fie alături de ei în
aceste momente dificile.

5
 2.3. Respectarea confidențialității
Principiul de confidențialitate subliniază obligația medicului de a proteja informațiile
medicale personale ale pacientului și de a păstra aceste informații în siguranță, asigurându-se că
nu vor fi dezvăluite fără acordul pacientului.
Respectarea confidențialității este esențială pentru a construi și menține o relație de
încredere între medic și pacient. Pacienții trebuie să aibă încredere că informațiile pe care le
împărtășesc cu medicul lor nu vor fi dezvăluite altor persoane fără consimțământul lor. Acest
încredere este crucială pentru o comunicare deschisă și sinceră între medic și pacient, care este
vitală pentru procesul de diagnostic și tratament.
Un aspect important al respectării confidențialității este furnizarea informațiilor medicale
numai celor care au nevoie de ele în contextul asistenței medicale. Acest lucru înseamnă că
informațiile pacientului trebuie să fie accesibile doar membrilor echipei medicale direct implicați
în îngrijirea acestuia. Aceasta ajută la reducerea riscului de dezvăluire accidentală sau
neautorizată a informațiilor.
Respectarea confidențialității este reglementată de legi și standarde etice stricte în
majoritatea țărilor. Încălcarea confidențialității poate avea consecințe legale și poate afecta grav
încrederea pacientului în sistemul medical.
Un alt aspect important în ceea ce privește confidențialitatea este necesitatea de a obține
consimțământul pacientului pentru orice utilizare sau dezvăluire a informațiilor sale. Pacientul
are dreptul de a decide cine poate avea acces la informațiile sale și în ce scopuri. Prin obținerea
consimțământului informat al pacientului, medicul respectă autonomia și demnitatea acestuia.
2.4. Respectarea culturii și diversității
În lumea modernă, caracterizată de diversitate culturală și globalizare, medicul trebuie să
fie conștient de importanța respectării culturii și diversității în furnizarea îngrijirii medicale.
Abordarea culturală sensibilă și respectarea diversității sunt aspecte cheie ale comportamentului
medical și ale unei practici etice și eficiente.
Respectarea culturii și diversității în medicină implică recunoașterea și acceptarea
diferențelor culturale, etnice, religioase și sociale dintre pacienți. Medicul trebuie să fie sensibil
la influențele culturale asupra valorilor, credințelor și practicilor pacienților și să adapteze
îngrijirea medicală pentru a se potrivi acestora.
Medicul trebuie să fie conștient de perspectivele culturale asupra sănătății și bolii. Unele
culturi pot interpreta simptomele și tratamentele medical într-un mod specific, ceea ce poate
influența deciziile pacientului și aderarea acestuia la tratament. Medicul trebuie să fie dispus să
înțeleagă și să respecte aceste perspective, pentru a dezvolta un plan de îngrijire care să fie
adecvat și acceptabil pentru pacient.
Respectarea culturii și diversității implică, de asemenea, evitarea prejudecăților și a
discriminării. Medicul trebuie să trateze fiecare pacient cu egalitate, indiferent de originea
culturală sau etnică, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale. Discriminarea
poate afecta negativ relația medic-pacient, accesul la îngrijire medicală și aderența la tratament.

6
 3. Provocările întâmpinate în menținerea conduitei etice
În exercitarea medicinei, medicii se pot confrunta cu provocări etice și morale, cum ar fi:
3.1. Conflicte de Interese
Conflictul de interese reprezintă o problemă semnificativă în domeniul medical, punând
în discuție integritatea și etica profesională a medicilor. Acest fenomen apare atunci când
interesele personale sau financiare ale medicului sau ale unei instituții medicale intră în
contradicție cu interesul pacientului sau cu principiile etice ale practicii medicale.
Un tip obișnuit de conflict de interese în medicină apare atunci când medicul sau o
instituție medicală are un interes financiar în promovarea sau prescrierea anumitor medicamente
sau proceduri medicale. De exemplu, un medic poate prescrie un medicament costisitor în locul
unuia mai ieftin și eficace, deoarece primește comisioane pentru fiecare prescriere a
medicamentului scump.
Un alt exemplu de conflict de interese se referă la implicarea medicilor în cercetarea
clinică finanțată de industria farmaceutică. Această situație poate genera o presiune subtilă
pentru a obține rezultate care să favorizeze produsul sau procedura medicală finanțată de
companie, chiar dacă acestea nu sunt cele mai bune pentru pacient. Aceasta subminează
obiectivitatea și integritatea cercetării.
Un alt aspect al conflictului de interese este implicarea medicilor în practica de facturare
excesivă sau frauduloasă. În aceste cazuri, medicul poate prescrie teste sau tratamente inutile
doar pentru a obține profituri suplimentare.
Identificarea și gestionarea conflictelor de interese sunt importante pentru a menține
integritatea și etica medicinii. Instituțiile medicale și organizațiile profesionale au adoptat linii
directoare și regulamente stricte pentru a aborda acest fenomen. De asemenea, medicul are
responsabilitatea de a dezvălui orice conflict de interese potențiale sau reale pacientului, astfel
încât acesta să poată lua decizii informate.
Consecințele conflictului de interese pot fi grave. Pacienții pot primi îngrijire inadecvată,
costuri mari și pot fi expuși la riscuri inutile. De asemenea, acest fenomen poate submina
încrederea în sistemul de sănătate și în profesioniștii din domeniul medical.
3.2. Limitele Resurselor
Medicina se confruntă constant cu limitele resurselor, iar această problemă devine tot mai
acută odată cu creșterea cerințelor pentru serviciile de sănătate. Există un echilibru delicat între
necesitatea de a oferi îngrijire medicală de calitate și resursele limitate disponibile.
Resursele limitate în medicină se referă la resursele financiare, umane și tehnologice
disponibile pentru furnizarea îngrijirii medicale. Aceste resurse sunt adesea insuficiente pentru a
satisface toate nevoile pacienților, mai ales în sistemele de sănătate suprasolicitate. Această
realitate creează o serie de provocări și dileme etice.
Aspect cheie în gestionarea limitelor resurselor este prioritizarea. Medicul trebuie să
decidă cum să aloce resursele limitate într-un mod care să maximizeze beneficiile pentru
pacienți.
Din cauza resurselor limitate, există adesea așteptări lungi pentru consultații, teste sau
intervenții chirurgicale. Acest lucru poate duce la întârzieri în diagnosticare și tratament, ceea ce
poate avea consecințe negative pentru pacienți. Medicul trebuie să fie conștient de aceste
așteptări și să ofere suport pacientului în gestionarea acestora.

7
 Limitările resurselor pot, de asemenea, să creeze dileme etice, cum ar fi decizia de a
retrage resurse de la un pacient pentru a le oferi altuia. Acesta este un domeniu controversat în
etica medicală și necesită luarea deciziilor în funcție de principii etice, cum ar fi egalitatea și
dreptatea.
Importanța gestionării eficiente a limitelor resurselor este evidentă într-o lume cu resurse
finite. Medicul are responsabilitatea de a utiliza resursele disponibile în mod eficient și de a lua
decizii bazate pe beneficiile și necesitățile pacientului, respectând în același timp principiile etice
ale medicinei.

III. KINETOTERAPIA
Kinetoterapia, cunoscută și drept kinetologie medicală sau kinesioterapie, este atât o
formă de terapie, cât și o știință. Ca terapie, aceasta este compusă din programe specifice de
recuperare medicală, și este o formă de terapie fizică asistată, al cărei scop este reabilitarea unor
funcții motrice diminuate sau creșterea nivelului funcțional, în cazul anumitor afecțiuni specifice.

1. Kinetoterapie ca ramură a medicinei

Kinetoterapia, sau terapia prin mișcare, reprezintă o disciplină medicală în care exercițiile
fizice și mișcarea sunt utilizate ca mijloace terapeutice pentru a promova recuperarea și a
menține starea de sănătate a indivizilor. Această practică se bazează pe principiul că mișcarea
corectă și controlată poate avea efecte benefice asupra funcționării organismului, în special în
contextul recuperării post-traumatism, prevenției bolilor și îmbunătățirii stării de bine generală.

1.1. Programe, tehnici și exerciții Kinetoterapeutice

Programele de kinetoterapie sunt realizate în conformitate cu vârsta, constituția și
afecțiunile pacientului, alături și de gradul său de sedentarism, activitățile desfășurate în mod
normal, stadiul bolii sau existența altor afecțiuni. Aceste programe au la bază mișcarea efectuată
prin planuri de recuperare medicală atent structurate, al căror scop este refacerea funcțiilor
alterate sau diminuate ale corpului.
De asemenea, pacientului îi este desemnat propriul specialist în kinetoterapie, căruia îi
revine rolul de a supraveghea activitatea pacientului în timpul sesiunilor, și de a oferi consiliere
pe durata întregului program de recuperare. Totodată, exercițiile fizice din cadrul programelor de
kinetoterapie pot fi însoțite de anumite accesorii, precum elasticul, mingea medicinală, mingea
de yoga, semisfera Bosu etc.
În prezent, există două tipuri de kinetoterapie – de recuperare și profilactică. Pe lângă
acestea, există o ramură special dezvoltată de kinetoterapie pentru copii și bebeluși, cunoscută și
drept kinetoterapie pediatrică.
Kinetoterapia de recuperare este axată pe refacerea funcțiilor diminuate ale organismului,
cu ajutorul unui set de exerciții specifice - gimnastică de recuperare. Kinetoterapia profilactică,
în schimb, urmărește fie menținerea condiției de sănătate a pacientului, fie oprirea cronicizării
unei anumite afecțiuni severe, și se folosește atât de exerciții fizice, cât și de masaj medical sau
de tehnici de relaxare.
Adesea, cele două forme se întrepătrund, rezultând un al treilea tip de kinetoterapie,
numit kinetoterapie curativă, unde se lucrează atât pe refacerea funcțiilor, cât și pe menținerea
stării de sănătate a pacientului sau stoparea cronicizării unei anumite boli.
8
 Dacă este necesară, kinetoterapia poate fi o soluție atât pentru copii, cât și bebeluși
(numită și kinetoterapie pediatrică), atât timp cât recomandarea este emisă de către un medic
specialist pediatru, neurolog sau ortoped. Așadar, un program kinetoterapeutic pediatric se poate
dovedi util pentru copiii cu afecțiuni ortopedice, afecțiuni ale coloanei (cifoze, lordoze, scolioze
sau cifoscolioze) sau, chiar, boli neurologice (paralizii cerebrale, întârzieri în dezvoltarea neuro-
motorie sau accidente vasculare cerebrale).

Clasificarea tehnicilor kinetoterapiei pornește de la recunoașterea celor trei proprietăți

fundamentale ale aparatului locomotor: activitatea motrica, capacitatea de a putea fi mișcat pasiv
si starea de repaus. Astfel, tehnicile kinetoterapiei se împart in tehnici anakinetice si kinetice.

Tehnicile anakinetice cuprind imobilizarea si posturile. Imobilizarea este caracterizata

prin menținerea mai mult sau mai puțin prelungita a corpului in întregime sau a unui segment, in
poziție nemișcată, simplu sau cu ajutorul unor aparate.
Din punctul de vedere al scopului pentru care se recurge la imobilizare, se disting:
 imobilizarea de punere in repaus;
 imobilizarea de contenție;
 imobilizarea de corecție.
Posturile sunt reprezentate de poziții ale corpului sau ale unor segmente impuse, cu scop
terapeutic sau preventiv, pentru a corela sau evita instalarea unor devieri de statica, poziții
vicioase sau pentru a facilita un alt proces fiziologic.
Astfel se găsesc:
 posturi corective, libera, libera-ajutata sau fixata - se adresează numai parților moi
al căror țesut conjunctiv poate fi influențat.
 posturi de facilitare, intre care cele mai utilizate sunt: posturile de drenaj bronșic,
de drenaj biliar si posturile antideclive sau proclive pentru promovarea sau
blocarea circulației ).

Tehnicile kinetice, cuprind tehnici kinetice dinamice si tehnici kinetice statice:

Tehnicile kinetice dinamice folosesc:

A. Mobilizarea pasiva: folosește tracțiunile (continue, discontinue, tracțiunile - fixațiile

alternante), mobilizarea forțată sub anestezie (tehnica ortopedica), mobilizarea pasiva pur-
asistata, mobilizarea autopasiva, mobilizarea pasiva mecanica, mobilizarea pasivo-activa,
manipularea.
B. Mobilizarea activa (cu implicarea contracției musculare proprii segmentului ce se
mobilizează).

 mobilizarea activa reflexa ce este realizata prin: stimularea reflexului de întindere,

stimularea reacțiilor de echilibrare, stimularea reflexelor posturale
 mobilizarea activa voluntara - reprezintă baza oricărui program de kinetoterapie. Efectele
mobilizării active voluntare sunt:
 creșterea sau menținerea amplitudinii mișcării unei articulații

9
  creșterea sau menținerea forței musculare
 recăpătarea sau câștigarea coordonării musculare;
 menținerea unei circulații normale
 menținerea sau creșterea ventilației pulmonare
 ameliorarea condițiilor psihice
 menținerea echilibrului endocrin.

Tehnicile kinetice statice, folosesc:

 contracția izometrica ce consta din creșterea tensiunii musculare, fără a fii
modificata lungimea mușchiului. Mușchiul lucrează împotriva unei rezistente care
depășește forța sa.
 relaxarea musculara, necesara la fel de multe ori ca si creșterea forței in cursul
unui tratament kinetic judicios, se realizează prin îmbinarea tehnicilor specifice
relaxării generale cu acelea ale relaxării locale.

Exista mai multe metode:

 conștientizarea stării de relaxare musculara
 scuturarea ritmica a membrului respectiv
 masaj blând al corpului muscular contractat sau prin vibrarea segmentului
 baie generala calda.

1.2. Beneficiile Kinetoterapiei

Beneficiile Kinetoterapiei sunt nenumărate, atât în caz de boală, cât și pentru menținerea
unei condiții fizice și psihice optime. Prin urmare, kinetoterapia te poate ajuta să ajungi la o stare
de relaxare deplină (golirea minții), dar și să îți îmbunătățești condiția fizică, prin masaj și
exercițiu fizic. De asemenea, având în vedere că majoritatea adolescenților și adulților suferă de
cel puțin o deviație de coloană, kinetoterapia poate fi o metodă accesibilă și ușoară de corectare a
posturii și a aliniamentului corporal, înlăturând, astfel, durerile de spate.
Prin exercițiu fizic regulat scapi de durere și câștigi, în schimb, mobilitate articulară, forță
și rezistență musculară crescută. În plus, ți se poate îmbunătăți simțul de coordonare, de
echilibru, precum și controlul neuro-muscular al mișcării. Mai mult, tehnologia actuală permite o
măsurare neuro-musculo-articulară deosebit de precisă, ceea ce asigură o evaluare obiectivă a
condiției tale de sănătate și facilitează conceperea unui program personalizat, care să reflecte
cerințele reale ale organismului.
Acestea fiind spuse, printre cele mai importante beneficii, general valabile, ale
kinetoterapiei se numără:
 Menținerea condiției de sănătate la niveluri optime și a unei stări generale de bine;
 Îmbunătățirea mobilității și a amplitudinii articulare;
 Scăderea riscului de accidentare, datorită unei mobilități și flexibilități ameliorate;
 Permiterea recuperării rapide în urma posibilelor accidente sau evenimente traumatice;
 Creșterea randamentului în raport cu efortul fizic și îmbunătățirea tonusului muscular;
 Creșterea forței musculare;
 Corectarea deviațiilor aparatului locomotor;
 Ameliorarea sau tratarea tulburărilor de echilibru și/sau coordonare;
10
  Redobândirea, totală sau parțială, a dexterității și a funcționalității musculare, osoase și
articulare;
 Recuperarea funcțiilor esențiale, deteriorate în urma unui accident vascular cerebral;
 Recuperarea reumatică în caz de osteoporoză sau artrită, precum și menținerea unei
condiții de sănătate optime.

2. Importanța comportamentului kinetoterapeutului

Comportamentul și atitudinea medicului joacă un rol vital în procesul de recuperare și în

relația cu pacienții, indiferent ce tip de medic analizăm.
Eu am interogat dnul Eugen Agapii, kinetoterapeut de categoria superioară cu multe
stagieri peste hotarele Republicii Moldova în domeniul recuperării medicale, asupra subiectului
importanței comportamentului medicului în practica sa. Dnul Agapii mi-a relatat ca nu a întâlnit
cazuri de comportament inadecvat din partea angajaților lui dar mi-a atras atenția asupra două
aspecte importate în ceea ce privește relațiile medic-pacient.
“Pacienții se jăluie. Ei nu au încredere în medici și deseori așteptările lor nu se suprapun
cu posibilitățile medicului.”
Pacienții așteaptă să fie salvați, așteaptă o pastilă magică care nu există. Dnul Agapii
subliniază că munca kinetoterapeutului constituie doar 10%, iar restul 90% îi aparțin pacientului
pentru că kinetoterapia în sens de terapie și vindecare este un proces în care pacientul trebuie să
acorde maxim dorință și efort pentru a se restabili, iar în zilele de azi, majoritatea pacienților
așteaptă să fie lecuiți.
Dnul profesor a menționat și un caz din experiența sa unde a fost martor în situația în care
un profesor emerit în medicină, câteva ore se uita în analizele unui pacient doar pentru a
demonstra interes și analiză profundă intelectuală a cazului, ceea ce în final, a trezit o încredere
puternică a pacientului față de acel profesor. Dat fiind faptul unui nivel de încredere joasă între
pacient și medic, medicii câteodată pot juca roluri, bineînțeles, doar pentru binele pacientului.
Având o experiență de studii și activitate în România, dnul Agapii a menționat și
asigurarea de malpraxis care ar fi foarte necesară și în Republica Moldova.
Modul de stabilire a malpraxisului medical este strâns legat cu obligațiunile de prudență
și diligență astfel încât conduita medicului se evaluează în raport cu un agent model construit din
practici medicale general acceptate.

2.1. Noțiunea de malpraxis in republica Moldova

În legislația R. Moldova, lipsește termenul de malpraxis, dar, potrivit Codului Penal,
aceasta este încălcarea din neglijență de către un lucrător medical a regulilor sau metodelor de
acordare a asistenței medicale, fiind cauzată vătămarea gravă a integrității corporale, a sănătății
sau decesul pacientului.
Erorile medicale au loc din diverse cauze, unele fiind în afara capacității de control a
medicilor, altele – din cauza problemelor de organizare la nivel de instituție sau a faptului că
acestea sunt dotate cu echipament învechit, care cauzează stabilirea unui diagnostic greșit. Orice
eroare poate genera recomandarea unui tratament greșit care poate duce la malpraxis. Uneori,
erorile medicale se comit din cauza rezultatelor de laborator eronate, alteori din cauza
neglijenței, a imprudenței medicilor ori asistenților medicali. Niciun pacient nu are vreo garanție

11
că nu va deveni una din sutele de victime ale unei erori medicale. Din acest motiv, e bine să fim
informați.

2.2. Obligațiunea medicală

Profesia kinetoterapeutului implică o responsabilitate deosebită, concentrată asupra
sănătății și recuperării funcționalității corpului. În lumina acestui demers, se conturează două
categorii principale de obligații pe care kinetoterapeuții le au: obligații de rezultat și obligații de
mijloace. Acestea din urmă se referă la necesitatea aplicării cu diligență și prudență a tuturor
metodelor terapeutice disponibile în procesul de tratament.
Obligația de prudență și diligenta în kinetoterapie presupune angajamentul terapeutului
de a aplica toate măsurile necesare pentru a atinge rezultatele dorite. Această abordare se aliniază
cu conceptul de obligații de mijloace, în care profesionalismul și diligența sunt esențiale, chiar
dacă rezultatele finale pot varia în funcție de particularitățile individuale ale pacienților și de
natura intervențiilor kinetoterapeutice.
În lumina unui posibil malpraxis în kinetoterapie, analiza atentă a fiecărui caz este
imperativă, luând în considerare prezumția de nevinovăție și complexitatea procedurilor
terapeutice. Cu toate acestea, atenția deosebită trebuie acordată situațiilor care implică proceduri
precise, cum ar fi tehnologiile de intervenție asistată sau tratamentele specializate în combaterea
diferitelor afecțiuni.
Desigur, există voci care susțin tranziția către obligații de rezultat, în special în domeniile
kinetoterapiei caracterizate prin proceduri clare și precise. Cu toate acestea, consider că
adoptarea unei astfel de abordări este prea restrictivă. Evoluția tehnologiei și a practicii medicale
nu elimină imprevizibilitatea răspunsului individual al pacienților la tratament. Prin urmare,
menținerea unui echilibru între obligațiile de mijloace și rezultat rămâne crucială pentru a nu
limita eficacitatea intervențiilor kinetoterapeutice și pentru a susține o relație de încredere solidă
între kinetoterapeut și pacient.

2.3. Subiecții infracțiunilor de malpraxis

Infracțiunile de malpraxis în cadrul activităților medicale prezintă caracteristici specifice,
având în vedere natura specifică a acestor activități. În special, infracțiunile comise din culpă
medicală, cum ar fi uciderea din culpă și vătămarea corporală din culpă, sunt guvernate de
anumite elemente distincte.
În primul rând, subiectul activ al acestor infracțiuni este definit și calificat. Deși, în
România, Legea nr. 95/2006 abordează doar răspunderea civilă pentru malpraxis, se constată că
dispozițiile sale sunt aplicabile și răspunderii penale. În mod analog, persoanele definite ca
subiecți activi ai răspunderii civile, cum ar fi personalul medical (conform art. 642 alin. (I) lit. a))
și furnizorii de produse medicale, sanitare și farmaceutice, devin și subiecți activi ai răspunderii
penale.
Dacă toți cei implicați îndeplinesc calificările legale necesare, devine posibilă participația
penală. Este important de notat că aceasta se aplică chiar și atunci când participanții au profesii
diferite și încalcă obligații diferite. De exemplu, într-un scenariu în care un medic chirurg uită,
din neglijență, un instrument chirurgical în corpul pacientului în timpul unei intervenții
chirurgicale, iar medicul de gardă ulterior nu efectuează investigațiile necesare, considerând
greșit că durerile pacientului sunt normale, ambii medici pot fi considerați coautori ai infracțiunii

12
de ucidere din culpă. Primul medic acționează din culpă medicală prin neglijență, în timp ce al
doilea medic acționează din culpă medicală prin ușurință.
Persoanele juridice din domeniul medical, cum ar fi spitalele, serviciile de ambulanță și
societățile comerciale medicale, pot, de asemenea, fi subiecți activi ai acestor infracțiuni. Acest
lucru se aplică atât spitalelor publice, organizate ca instituții publice, cât și spitalelor private. De
asemenea, unitățile sanitare private implicate în organizații neguvernamentale sau în cadrul
societăților comerciale care furnizează servicii medicale spitalicești pot fi considerate subiecți
activi ai infracțiunilor de malpraxis.
Atunci când se examinează responsabilitatea penală a unui spital, se analizează diverse
aspecte, precum coordonarea personalului, administrarea resurselor medicale și umane, și
verificarea tehnică periodică a dotărilor tehnice ale spitalului. Este important de menționat că, în
conformitate cu doctrinele legale, analiza acestei responsabilități nu ar trebui să se bazeze pe
standardul de prudență și diligență specific practicii medicale obișnuite în spitale. Aceasta se
datorează faptului că anumite obligații și reglementări esențiale pot fi ignorate de un număr
semnificativ de spitale.
În concluzie, în lumina complexității kinetoterapiei și a diversității individuale ale
pacienților, abordarea cu diligență și prudență în cadrul obligațiilor de mijloace rămâne
fundamentul unei practici eficiente și etice în acest domeniu, contribuind la menținerea încrederii
pacienților și evitarea limitărilor prea rigide asupra profesiei kinetoterapeutice.

IV. STUDIUL PRACTIC

Pentru acest referat, am realizat o cercetare, în cadrul căreia, persoanelor le-a fost propus un
chestionar de opinie și analiză a comportamentului kinetoterapeuților care avea ca scop -
cunoașterea opiniilor pacienților asupra noțiunii de « Comportament al unui medic » în urma
consultării acestora cu un kinetoterapeut.
În cadrul acestui chestionar au fost evaluate răspunsurile a unui lot format din 32 de subiecți,
dintre care 18 de gen feminin și 14 de gen masculin.
În primul rând,
Eu știu că datele și informațiile mele rămân sub stricta confidențialitate 80%
participanții au fost
solicitați să ne relateze Kinetoterapeutul era empatic 89%
care a fost cauza
În cabinetul kinetoterapeutului era confortabil și curat 97%
adresării la
kinetoterapeut, ce tip de Kinetoterapeutul a fost sensibil și perceptiv în tratamentul meu 98%
terapie au primit și cât
Kinetoterapeutul m-a ținut bine informat pe tot parcursul terapiei 89%
de mulțumiți au rămas
de rezultatele terapiei. Kinetoterapeutul explica clar tehnicile 90%
97% au menționat că au
Kinetoterapeutul era atent și mă asculta activ 91%
rămas extrem de
satisfăcuți de experiența Kinetoterapeutul se comporta profesional în orice moment 91%
sa.

13
 Participanții au fost solicitați să aleagă afirmațiile cu care sunt de acord. Majoritatea au
ales toate afirmațiile, ceea ce demonstrează că respondenții au avut o experiență într-adevăr
bună. Afirmația cea mai rar aleasă rămâne a fi “Eu știu că datele și informațiile mele rămân sub
stricta confidențialitate” care subliniază tema neîncrederii abordată mai sus.

Din aspecte care ar constitui un comportament inaccesibil al unui kinetoterapeut,

participanții au enumerat: agresivitatea, vocea ridicată, critică glumeață, sarcasmul, indiferența,
harassment.

V. CONCLUZIE

În concluzie, comportamentul și calitățile moral-profesionale ale kinetoterapeutului reprezintă

elemente esențiale în furnizarea unei îngrijiri de calitate în domeniul sănătății. Aceste aspecte
sunt cruciale pentru construirea unei relații de încredere cu pacienții și pentru asigurarea unui
mediu terapeutic sigur și eficient. Kinetoterapeutul, în calitate de profesionist din domeniul
sănătății, trebuie să demonstreze un set de calități medicale și etice care să contribuie la
îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților și să mențină standarde înalte în practica sa zilnică.
Una dintre temele centrale în discuție este reprezentată de calitățile medicului.
Kinetoterapeutul trebuie să posede cunoștințe solide în domeniul său, să fie actualizat cu ultimele
descoperiri și să-și perfecționeze constant abilitățile. În plus, empatia și comunicarea eficientă
sunt calități cheie în relația cu pacienții, contribuind la o mai bună înțelegere a nevoilor acestora
și la o colaborare eficientă pentru atingerea obiectivelor terapeutice. Un kinetoterapeut empatic
poate construi o relație bazată pe încredere cu pacientul, ceea ce poate influența pozitiv
rezultatele tratamentului și starea generală de bine a acestuia.
Malpraxisul reprezintă o preocupare majoră în domeniul medical. Profesionalismul și
respectarea standardelor etice sunt esențiale pentru evitarea erorilor și a neglijențelor care pot
afecta sănătatea pacientului. Un kinetoterapeut responsabil trebuie să își asume responsabilitatea
pentru acțiunile sale, să practice conform ghidurilor și protocoalelor stabilite și să fie deschis la
autoevaluare și la îmbunătățirea continuă a practicii sale. Prin gestionarea riscurilor și prin
respectarea riguroasă a normelor de siguranță, kinetoterapeutul poate contribui la reducerea
incidentelor de malpraxis și poate asigura un mediu terapeutic sigur și eficient pentru pacienți.
Încrederea pacienților reprezintă un pilon fundamental în succesul tratamentului
kinetoterapeutic. Această încredere se construiește prin comunicare deschisă, transparență și
respect față de pacient. Un kinetoterapeut care ascultă cu atenție, oferă explicații clare cu privire
la planul de tratament și implică pacientul în procesul decizional poate construi o relație de
parteneriat care să faciliteze recuperarea și să contribuie la satisfacția pacientului. Încrederea
pacienților nu este doar un rezultat al abilităților tehnice ale kinetoterapeutului, ci și al relației
umane și al respectului pentru demnitatea și autonomia pacientului.

14
 Bibliografie
1) Distressed Physician Behavior, Tennessee Medical Foundation, 2023
2) Autonomie si responsabilitate in sănătate, art., Prof. Dr. Vasile Astarastoae, 2017
3) Ghid pentru o comunicare eficientă cu pacientul privind schimbarea comportamentului,
tratarea și managementul suferințelor cronice, Dr. Lavinia Mihaela Nanu, Natalia
Zarbailov, 2019
4) Comunicare și comportament în medicină, Centrul Național de Bioetică din Republica
Moldova, 2016
5) Kinésithérapie et réadaptation, Secteur des Sciences de la Santé: Faculté des Sciences de
la Motricité, 2015
6) Malpraxisul medical în legislația Republicii Moldova, Cepraga Pavel, Tighineanu
Alexandra, 2020

Legislație (Romania)
1) Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale si a protecției persoanelor cu tulburări psihice,
publicată în Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002, republicata in temeiul art. Il
din Legea nr.129/2012 pentru modificarea si completarea Legii sănătății mintale si a
protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, publicată in Monitorul Oficial
nr. 487 din 17 iulie 2012.
2) Codul de deontologie medicala din 25 martie 2005 al Colegiului Medicilor din România,
publicat in Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2005

15