1.

INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA -CAUZE

a) De origine bronhopulmonară

-Stenoze funcţionale şi organice ale căilor aeriene superioare (laringe, trahee) : corpi străini, edem
Quincke, laringite acute, crup difteric(angina laringiana = false membrane; infectie cu bacil
difteric),neoplasme, traumatisme mecanice, chimice (intoxicaţii cu corozive), termice, afecţiuni neuro-
musculare.

-Bronhoalveolite de deglutiţie (regurgitare în căile aeriene a conţinutului gastric)

-Crize de astm bronşic

-Reducerea acută a cîmpului respirator: pneumotorax spontan, pleurezie masivă hipertoxică şi bronho-
pneumonie, tuberculoză miliară, emfizem mediastinal(dilatarea cu aer a mediastinului -cavitate mediala
a toracelui intre cei 2 plamani)

-B.P.O.C. (bronhopneumopatie obstructivă cronică) acutizată.

b) de origine cardiacă

-Astmul cardiac -Infarctul miocardic -Edemul pulmonar acut -Embolia pulmonară -Cordul
pulmonar acut(HTA pulmonara acuta cu dilatarea/supraincarcarea ventriculului dr. + tulburari acute de
ischemie miocardica -coronara → accentuarea HTA pulmonara).

c) De origine extrapulmonară

— Alterarea funcţiei centrului respirator: intoxicaţii (barbiturice, opiacee, alcool metilic), acidoză
metabolică (coma diabetică sau uremică) alcaloză metabolică, oxîgenoterapie iraţională, meningite,
meningoencefalite, tumori endocraniene, accidente vasculare cerebrale.

-Afecţiunile paretice sau spastice ale muşchilor respiratori: tetanos, poliomielită,

poliradiculonevrite(atingere difuza a radacinilor nervoase ale nervilor periferici prin disfunctia mielinei -
cu aspect de tetraplegie senzomotorie), traumatisme medulare, come grave, rahianestezie înaltă,
narcoză profundă, hipokaliemie, hiperkalie- mie severă.

-Boli ale cutiei toracice, defecte neuromusculare (mias- tenia gravis, fracturi costale, operaţii pe torace,
traumatisme toracice şi toracoabdominaie).

-Boli ale sistemului nervos : traumatisme cranio-cerebrale, leziuni cercbromedulare, sindroamele de

hipertensiune craniană.

-Afecţiuni abdominale:. ascite masive acute, peritonite acute, operaţii laborioase pe abdomen.

d) Cauze generale

-/ntoxicaţii acute: medicamente sau toxice deprimante ale S.N.C., medicamente sau toxice convulsivante
(compuşi organo-fosforici,

CO2, CO, scăderea 02)

-Afecţiuni sangvine: anemii — Alte afecţiuni: obezitate, Trichinoză, stare de şoc.

2.INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA – SIMPTOMATOLOGIE

a) Dispneea
Poate apărea sub formă de:
- bradipnee inspiratorie, însoţită de tiraj (retracţia spaţiilor intercostale), cornaj (inspiraţie lentă şi
zgomotoasă), traduce obstacole în căile respiratorii superioare;
- bradipnee expiratorie (vezi criza de astm bronşic) ;
-bradipnee -(intoxicaţii cu deprimante ale S.N.C.);
- polipnee;
-respiraţie Kussmaul -respiraţie în 4 timpi: inspiraţie-pauză, expiratie-pauză (acidoza metabolică);
-respiraţia Cheyne-Stockes: respiraţie (polipnee) cu amplitudini crescînde pînă la maximum şi apoi scă-
zînd pînă la apnee ce durează 10-20 secunde (apare în : hipertensiunea intracraniană, hypoxemia
centrilor nervoşi, arterioscleroza cerebrală).
b) Cianoza
Exprimă desaturarea de oxigen a sîngelui arterial, respectiv creşterea hemoglobinei în sînge.
Se manifestă iniţial la buze, unghii, pavilionul urechilor şi apoi se generalizează.
Cianoza poate lipsi în: anemii, stări de şoc hipovolemic, intoxicaţii cu CO şi cianuri, alcaloză.
c) Modificarea amplitudinii mişcărilor respiratorii
Acestea pot fi:
-Rare şi ample
-Frecvente şi superficiale (fracturi costale)
-Mişcări numai ale unui hemitorace (paralizia musculaturii unui hemitorace, colecţii pleurale abundente,
pneumonie masivă, obstruarea unei bronhii principale, hemitorace bolnav, pneumotorax spontan)
— Respiraţie paradoxală (turtirea plămînului de partea lezată în inspiraţie şi reexpansiunea acestuia
în expiraţie) — în plăgi pleuro-pulmonare; volet costal.
d) Tahicardia Apare ca fenomen compensator
e) Alte semne clinice
Pot apărea şi alte semne, care depind de cauza care a determinat insuficienţa respiratorie
-Durerea toracică. Sediul poate fi: precordial sau retrosternal (afecţiuni coronariene, mediastinale, tra-
heită, embolie pulmonară etc.); la baza hemitoracelui (infarct pulmonar, pneumotorax spontan etc.).
Caracterul poate fi constrictiv, intens (embolie pulmonară, coronaropatie), junghi toracic violent
(pneumotorax spontan).
-Tegument cald şi umed, acoperit cu transpiraţii abundente.
-Hipersalivaţie (datorită hipoxiei, hipercapniei)
-Hipersonoritaie (pneumotorax, emfizem pulmonar)
-Meditate (pneumonii, colecţii lichidiene în pleură)
-Raluri (zgomote patologice care iau naştere în alveole sau bronhii). Pot fi: crepitante (asemănătoare
zgomotului pe care-1 auzim
cînd frecăm între degete o şuviţă de păr sau cînd aruncăm sare pe o plită încinsă — apar în pneumonii,
edem pulmonar etc.) ;
ronflante (groase ca nişte sunete de contrabas — se da- toresc secreţiilor abundente în bronhii); sibilante
(asemănătoare cu ţiuitul
vîntului); suberepitante (seamănă cu zgomotul care se aude cînd se suflă în- tr-un tub de sticlă plin cu
apă — în bronşite, su- puraţii
pulmonare).
-Anxietate sau somnolenţă, confuzie, delir.
* In hipercapnie: cefalee, agitatie, acidoza, hipersalivatie
* In hipoxemie: cianoza, tahicardie, HTA, confuzie, delir, coma
3.INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA – CONDUITA DE URGENTA
a) Controlul şi asigurarea permeabilităţii căilor aeriene
-în orice formă de insuficienţă respiratorie acută gravă fără etiopatogeneză se aplică de regulă, în
urgenţe, unele măsuri terapeutice
generale.
-Obstrucţiile supraglotice (căderea limbii, pătrunderea 1 ichidului de vărsătură sau regurgitaţie în
căileaeriene sau acumularea
cheagurilor de sînge, secreţii, pătrunderea unor corpi străini din cavitatea bucală) se controlează vizual şi
se combat prin manevrele
cunoscute (vezi cap. 2.6 = reanimarea respiratorie);
Pentru a împiedica căderea limbii înapoi: aşezarea bolnavului în decubit dorsal cu capul In hiperextensie.
-împingerea anterioară a mandibulei şi susţinerea ei. (Această manevră, împreună cu hiperextensia
capului
îndepărtează pericolul de obstrucţie prin alunecarea posterioară a limbii la bolnavii inconştienţi). In
cazul inundării căilor aeriene cu lichid de vărsătură, primul gest este înclinarea laterală a capului
victimei.
-Curăţarea orofaringelui de secreţii sau de vărsături cu ajutorul degetelor înfăşurate în tifon (fig. 1.1) cu
tampoane sau prin aspiraţie orofaringiană (fig. 1.2 a) sau nazofaringiană (fig. 1.2 b)
Fig. IA. — Curăţarea orofaringelui de corpi străini, secreţii, vărsături etc.
6
Fig. 1.2. a — Aspiraţia orofaringiană a secreţiilor b — Aspiraţia nazofaringiană
— Dacă sora medicală îşi dă seama că nu se permeabilizează caile respiratorii, aplică bolnavului aşezat în
poziţie semiventrală
aplecat înainte, lovituri cu palma (de cîteva ori) în regiunea interscapulovertebrală şi continuă încercările
de scoatere a corpilor străini
prin introducerea degetelor în cavitatea bucofaringiană a bolnavului.
-Tracţiunea limbii se face cu mijloace improvizate sau pensă specială.
-Se face intubaţie orofaringiană cu canula Guedel, care, plasată în cavitatea bucofaringiană, împiedică de
asemenea alunecarea
posterioară a limbii (fig. 2.12, 2.13)
b) Permeabuizarea cailor respiratorii în obstrucţiile subglotice
-In obstrucţiile subglotice (secreţii traheobronşice), dacă actul deglutiţiei este tulburat sau la bolnavii
inconştienţi, dezobstruarea se
face prin aşezarea bolnavului în poziţie de drenaj postural.
-Sora medicală aşază bolnavul în decubit ventral sau lateral, cu capul mai jos faţă de trunchi, întors într-o
parte (drenajul postural în
decubit dorsal este greu de suportat).
-La bolnavii aşezaţi în decubit ventral se poate introduce în regiunea inghinală, un suport format din
pernă sau sul de pături (fig, 1.3)
prin aceasta se măreşte eficacitatea drenajului; poziţia corpului va fi schimbată la intervale de 20—30 de
minute.
Fig. 1.3. — Drenaj postural ventral
-Secreţiile care nu se elimină prin drenaj postural vor fi extrase (aspirate) cu seringă Guyon, trompă
de vid, aspirator de oxigen. în saloanele de terapie intensivă aspiratoarele sînt acţionate central.
Aspiraţia se face totdeauna cu instrumente perfect sterile
-în obstrucţia cailor respiratorii cu alimente sau alţi corpi străini se mai recomandă apăsarea
diafragnului de jos în sus (fig. 1.4), astfel încît acesta, ca un piston, să împingă aerul existent în bronhii
şi trahee, favorizînd apoi eliminarea corpilor străini.
6
Fig. 1.4. — Compresiunea puternică cu pumnii în epigastru de jos în sus
-Obstrucţiile subglotice se mai combat, în cazul bolnavului conştient, prin provocare de tuse
artificială, după ce secreţiile bronşice au fost fluidificate cu medicamente.
-în obstrucţiile laringo-traheale severe se practică de către medic intubaţia orotraheală sau
traheotomie, după care se face aspiraţia secreţiilor cu unul din aparatele amintite, la care se
racordează sondele de asipraţie.
Notă. In unele cazuri, sediul şi natura obstrucţiei se determină prin laringoscopie sau bronhoscopie,
în care scop sora va pregăti de urgenţă materialul şi instrumentarul necesar
c) Respiraţia artificială
-După asigurarea permeabilităţii căii bucofarinfgiene, sora medicală verifică dacă bolnavul are sau
nu respiraţie spontană (observă mişcările cutiei toracice, apropie urechea şi obrazul de gura
bolnavului pentru a surprinde mişcarea aerului).
-Dacă bolnavul nu are respiraţie spontană, se trece imediat la respiraţie artificială, folosind metoda
„gură la gură“ sau „gură la nasu
, trusa de ventilaţie tip Ruben sau dispozitivul de respiraţie artificială
cu burduf acţionat manual (fig. 2.21)
Notă. Aceste metode se folosesc la domiciliul bolnavului, in timpul transportului la spital, in camera
de gardă a serviciilor ambulatorii sau spitaliceşti şi, la nevoie, înainte de instituirea ventilaţiei
(respiraţiei artificiale) mecanice.
d) Oxigenoterapia se utilizează în toate formele de insuficientă respiratorie acută.
Cadrul mediu trebuie să se asigure că în prealabil au fost dezobstruate căile aeriene.
Să aibă la dispoziţie sonde nazale sterile (metoda de administrare pe sondă nazală este cea mai utilizată
şi este o metodă eficace).
Să asigure umidificarea oxigenului (2/3 apă şi 1/3 alcool etilic)
Sora medicală va introduce sonda nazală pînă în faringe (o lungime egală cu distanta care separă
nasul de lobul urechii) (fig. 1.5 a, b).

6
Fig. 1.5. — Administrarea oxigenului prin intermediul unei sonde:
-măsurarea distanţei aripa nasului -lobul urechii(tragus);
-pozifia corectă a sondei nazoîaringiene în timpul oxigenoterapiei
-Se verifică debitul(16-18 l/minut).
Notă. Sora trebuie să ştie că oxigenoterapia iraţională, prea îndelungată sau concentrată poate să ducă la
efecte
nedorite.
e) Mijloace terapeutice ajutătoare
-Evacuarea revărsatelor pleurale sau peritoneale'prin puncţii.
-Evacuarea aerului în pneumotorax.
-Fixarea voletelor costale în traumatisme toracice.
-Stimularea medicamentoasă a centrilor respiratori în cazul deprimării primare a acestor centri
(intoxicaţii, leziuni nervoase);
cofeină, micoren, (karion) şi ahypnon, (megimid).
în prezent folosirea analepticelor respiratorii este din ce în ce mai puţin recomandată din cauza
riscurilor pe care le comportă: cresc consumul de O2, provoaca crize de tahicardie.
-Combaterea acidozei respiratorii (perfuzii cu bicarbonat de sodiu 14,5°/00 200—300 ml).
-Tratamentul simptomatic al unor manifestări patologice supărătoare (durere, anxietate, tuse etc.)
-Bronhodilatatoare cu acţiune moderată (papaverina, sulfat de magneziu -i.v. lent 10-20ml).
f) Măsuri terapeutice etiopatogenetice
Scoaterea din mediu, respiraţie artificială, oxigenoterapie în insuficienţele respiratorii apărute în condiţii
de aer viciat.
Tratament (la indicaţia medicului) cu hemisucci- nat de hidrocortizon (100-300mg) intravenos în perfuzie
în cazurile de
edem laringian alergic, larin- gite edematoase, intoxicaţie cu corozive, bronho- alveolită de deglutiţie etc.
Se pot adăuga calciu clorat
i.v., claciu gluconic(sol. 20% 10-20ml i.v.).
Ser antidifteric în crup difteric.
Spasmolitice în cazul spasmului glotic.
Combaterea spasmului bronşic(Miofilin 2-3 fiole în 24 ore)
Atenţie Fe lîngă tratamentele etiologice indicate de medic, sora medicală se va îngriji de liniştirea
bolnavului, aşezarea lui în
poziţie comodă, eventual semi- şezîndă, va crea o atmosferă umedă(vas cu apă la fieri cu ceai de
muşeţel), va aplica comprese calde
pe gîtul bolnavului, se va îngriji de aerisirea camerei.
Morfina şi barbituricele vor fi evitate, date fiind efectele lor deprimante respiratorii