Civilizațiile asiatice, africane și modernitatea

Ţările şi popoarele din Asia şi Africa au suferit in a doua jumătate a secolului al XIX-lea efectele
negative ale colonialismului. Încrezători în superioritatea civilizației lor, europenii socoteau colonizarea
ca un mijloc de a aduce progresul indigenilor, a căror cultură o socoteau inferioară. Era misiunea
civilizatoare a Europei.

Vechile societăți asiatice au fost profund bulversate de pătrunderea rapidă a influenţei europene.
Începuturile au avut loc o dată cu cucerirea britanică a Indiel (1757-1857), după care europenii au
încercat să facă întreaga Asie accesibilă comerţului lor.

Dictionar

Sipai- Detaşamente de hinduşi organizate după model european, care s-au răsculat împotriva
britanicilor (1857-1859)

India. După înfrângerea sipailor, India a fost declarată posesiune a Coroanei Britanice, fiind guvernată
în numele reginei Victoria de un vicerege Au fost luate măsuri pentru modernizarea administraţiei şi a
căilor de comunicație. S-au construit drumuri şi căi ferate (50.000 km), legislaţia indiană a fost
adaptată exigenţelor metropolei, iar pentru dezvoltarea învăţământului s-au construit şcoli, colegii şi
cinci universităţi. Agricultura a cunoscut ample lucrări de irigaţie, precum şi introducerea şi
dezvoltarea unor culturi noi (grâu, bumbac, iută, orez), India devenind exportatorul principal al acestor
produse S-au făcut progrese în domeniul metalurgiei, al extracţiei cărbunelui, al producției de iută,
bumbac şi hârtie.

Deşi parţială, modernizarea economică a Indiei a contribuit la apariția unei burghezii naţionale şi a
partidului Congresul Naţional (1885), care au început lupta pentru eliberarea Indiei, amplificată după
1900, când în fruntea mişcării politice pentru libertate au trecut oameni de cultură ca Rabindranath
Tagore şi Mahatma Gandhi.

China. Având o civilizaţie multimilenară, China a fost multă vreme închisă europenilor, considerați
„barbari". Schimburi comerciale cu aceştia se făceau doar prin porturile Macao şi Canton. Presiunea
crescândă a europenilor va degenera în cele două războaie ale opiului" (1840-1842 şi 1856-1860).
Anglia obţinea Hong Kong (1842), care va deveni principala sa bază militară şi comercială în Extremul
Orient, şi deschiderea a cinci porturi pentru comerțul european. Doi ani mai târziu, SUA şi Franţa,
urmate apoi de Rusia, obţineau concesiuni asemănătoare. În 1861, pe fondul revoltei taipinilor,
europenii obţin noi concesii: o politică vamală conformă intereselor lor, anumite scutiri de taxe şi
impozite, drepturi de concesionare. Rezultatul era transformarea Chinei într-o semicolonie împărţită în
sfere de influenţă.

În fața amenințărilor externe, guvernul imperial chinez a recurs la reforme economice şi militare.
Numeroşi tineri au fost trimişi la studii în Europa şi s-au construit primele întreprinderi industriale
moderne. O serie de întreprinzători chinezi, tot mai ostili subordonării economice a ţării, au trecut la
răscumpărarea unor mine şi căi ferate. Dezvoltarea capitalismului chinez contribuie la apariția
burgheziei naţionale, care sub conducerea doctorului Sun Yat-Sen va declanşa revoluţia burgheză
(1911-1913), soldată cu desfiinţarea străvechiului imperiu chinez şi proclamarea republicii, însoţită de
perspectiva modernizări ţării.