StefanStefan VfLuiCrai Preprint 02a

TELEDETECȚIE ȘI ARHEOLOGIE MONTANĂ ÎN
CARPAȚII DE CURBURĂ.
FORTIFICAȚIILE DE LA VÂRFUL LUI CRAI
DAN ȘTEFAN, MAGDALENA ȘTEFAN

(BUCUREȘTI - ROMÂNIA)
Cuvinte cheie: arheologia Primului Război Mondial; arheologie militară;

arheologie montană; UAV; castre romane de marș; războaiele daco-romane
Rezumat: Lucrarea prezintă documentațiile fotogrammetrice și topografice

realizate în urma unor studii de teledetecție și observație aeriană de la joasă
altitudine, pentru o serie de structuri antropice, identificate la altitudini de peste
1300 m, pe traseul unuia dintre cele mai importante drumuri ce leagă, prin
traversarea munților, Transilvania și Europa Centrală de Dunăre și zona pontică –
Drumul prin Pasul Tătarului/Buzăului. Unele dintre aceste lucrări de pământ sunt
interpretate ca reprezentând fortificații din Primul Război Mondial, în timp ce
pentru altele, se discută ipoteza considerării lor drept castre romane temporare, pe
baza analogiilor de plan și morfometrie. O astfel de datare ar susține ideea folosirii
coridorului montan amintit ca drum militar în timpul războaielor daco-romane de
la începutul secolului II p. Chr.
Arheologia câmpurilor de luptă

În timpul Primului Război Mondial, Pasul Tătarului1 a fost una
dintre cele 6 porți montane2 prin care Armata Română a atacat, la sfârșitul
lunii august 1916, Imperiul Austro-Ungar, în zona Carpaților de Curbură.
Ample lucrări defensive, bazate pe sisteme de tranșee, bordeie, adăposturi,
excavații diverse și linii avansate de obstacole, au fost realizate în zonele

Această lucrare a fost realizată cu sprijinul unui grant al Ministerului Cercetării
și Inovației CNCS - UEFISCDI, număr de proiect 151/2017, PN-III-P4-ID-PCE- 2016-
0759, în cadrul PNCDI III.
1
Cunoscut și ca Pasul Tabla Buții, Pasul Buzăului sau Pasul Tabla Buzeului.
2
Alături de Pasul Bran, Valea Prahovei, pasurile Predeluș și Bratocea, precum și
de Valea Buzăului.
ISTROS, XXIV, 2018, Brăila, p… (preprint)

2 Dan Ştefan, Magdalena Ştefan
montane de graniță3 în timpul celor doi ani în care Romania a rămas neutră.
Alte fortificații au fost construite aici în toamna anului 1916 când, după
mai puțin de două luni de la intrarea României în război împotriva Puterilor
Centrale, cei 7 km de drum de culme ce leagă Vârful lui Crai (1496 m) de
pichetul grăniceresc austro-ungar de la Tabla Buții (1375 m), au devenit
efectiv câmp de bătălie. În tranșeele săpate în jurul cetății medievale de la
Tabla Buții și pe crestele ce fac legătura, spre est, cu Valea Buzăului, cca.
3000 de soldați români4 au apărat cu succes, timp de mai bine de o lună,
,,unul dintre cele mai scurte drumuri spre București”. Spargerea frontului
în zona Carpaților de Curbură – adevărată placă turnantă pentru drumurile
ce leagă Transilvania de capitala țării și de zonele petrolifere de la Ploiești
și Buzău, a fost principala țintă de atac a contraofensivei germane condusă
de generalul Erich von Falkenhayn.
Deja de atunci, însă, drumul montan prin Pasul Tătarului era
receptat ca având o importanță mai redusă, germanii preferând rutele mai
bine amenajate prin văile Prahovei și Buzăului – mai eficiente pentru
transportul motorizat ori pe căi ferate al trupelor. Din acest motiv, probabil,
luptele de la Tabla Buții au fost considerate de istorici ca fiind secundare,
o paranteză, un eveniment de ,,umplutură” în relație cu cele mai bine
studiate de pe Valea Prahovei sau din Trecătoarea Oituzului. De fapt, după
1916, drumul prin Pasul Tătarului iese cu totul din ,,marea istorie”,
rămânând o simplă potecă montană folosită de ciobani, turiști și de
entuziaștii expedițiilor offroad.
Una dintre marile artere comerciale și militare ale perioadei
medievale, cunoscută ca ,,Drumul Buzăului” sau ,,Drumul Teleajenului” 5
3
În Pasul Tătarului lucrările de fortificare din perioada neutralității au fost
realizate de Regimentul 8 Buzău (cf. R.L. Banu, Arhivele Naționale).
4
Trei batalioane ale Regimentului 28, Divizia 3.
5
Prin Carpații de Curbură treceau mai multe drumuri de mare importanță (portae)
folosite de negustorii sași ce călătoreau dinspre Brașov spre Giurgiu ori Brăila. Scrisoarea
lui Vlad Țepeș, din 1476, prin care le acorda privilegii de liberă circulație, enumeră cel
mai mare număr de astfel de drumuri: drumurile prin Rucăr, pe Prahova, pe Teleajen și
Buzău (Bogdan 1905, nr. LXXV, p. 97-98). Alte documente nu fac deosebirea dintre un
Drum al Buzăului și un altul, al Teleajenului, menționând ori pe unul ori pe celălalt.
Deosebirea între cele două s-a dovedit problematică, mai ales în absența unor hărți corecte
și detaliate ale Principatelor Române, cel puțin până în secolul al XVIII. Harta Militară
Austriacă de la 1773-1774 (Fig. 1/a) etichetează în mod clar drumul ce trece pe lângă
Vârful lui Crai și Tabla Buții ca Landstrasse von Văleny auf den Buza Pass și Buszaer
Strasse, drumul putând fi urmărit până spre Zizin (Zago). Aceeași denumire apare și pe
Harta Specht (1790) (Fig. 1/b), în timp ce A Doua Ridicare Topografică Militară
Fortificațiile de la Vârful lui Crai 3
(Fig. 2), atestat în documente istorice6 și întărit prin numeroase fortificații,

cum sunt cele investigate arheologic la Tabla Buții7 și Slon La Ciugă8,
,,Drumul Tătarului”9 așa cum este el mai recent cunoscut, a intrat în declin
încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe măsură ce sistemul
Austriacă în sec. XIX (Fig. 3/c) continuă să îl reprezinte drept cel mai important dintre
drumurile din zonă. Multe alte cărări de creastă apar desenate pe cele trei hărți amintite,
unele chiar semnalizate că folosite efectiv pentru tranzit - prin simbolurile și textele de
kordon sau Plajaschen Wacht - amplasate pe traseu. Conform unor opinii (Cruceru,
Buterez 2012), una dintre aceste cărări de culme, cea urcând pe Plaiul Șerban Vodă și
Șchiulești, de la Homorâciu la Altschanz (localizat la 5 km sud de Zizin) ar trebui
considerată mai degrabă acel drum istoric al Teleajenului. Noi suntem de părere că, chiar
dacă funcționarea simultană a două sau mai multe drumuri de creastă ce mergeau spre
nord era posibilă, ba chiar foarte probabilă, la fel de validă ar trebui considerată și
identificarea istorică a drumului prin Pasul Tătarului cu ambele nume – al Teleajenului și
al Buzăului. Atât drumul pe Plaiul Șerban Vodă cât și cel prin Pasul Tătarului încep să
urce de la Vălenii de Munte care este localizat pe râul Teleajen (sic) și ambele ies din
munți la Săcele. Un detaliu interesant este oferit de Dicționarul Geografic al Județului
Prahova de la 1897 (p. 127): un ,,vechi drum pietruit” este menționat ca urcând pe la
dreapta Văii Dracului, asigurând astfel o legătură directă între Valea Telejenelului și
Vârful lui Crai – un argument suplimentar de a lega drumul prin Pasul Buzăului de
Teleajen. Această discuție privind separarea dintre cele două drumuri are sens într-un
demers specific arheologiei peisajului doar pentru a putea proiecta mai bine în teren
informațiile oferite de documentele medievale.
6
Un exemplu des amintit de utilizare în scop militar a acestui drum este presupusa
trecere a Carpaților prin Pasul Buzăului de către o armată de 600 de soldați, sub
conducerea lui Mihai Viteazul, pe 10 septembrie 1600, urmată de camparea sa într-o tabără
fortificată (lager) lângă Buzăul Transilvan, loc unde a fost atacat fără succes de prejmereni
și brașoveni. Informația apare în Cronica satului Prejmer (Tortlen) scrisă de pastorul
Thomas Tartler pe la 1750 (extrase traduse în revista Țara Bârsei 1932, IV (6), p. 530).
7
La Tabla Buții, localizată la cca. 800 m sud de Pasul Tătarului, ceramica și
monedele descoperite aparțin sec. XIV-XVII. Cetatea de piatră a avut două etape de
construcție; a fost interpretată ca reflectând interesul Regatului Maghiar în securizarea
drumurilor spre sudul Carpaților; a suferit două distrugeri semnificative marcate de
incendii, ultima datată undeva la sfârșitul sec. XVI ori chiar începutul sec. XVII. Ultima
refacere se poate data printr-o inscripție - în 1628 – perioadă în care garnizoana era
asigurată de secuii din zona Baraoltului. Deja din al treilea sfert al sec. XVII cetatea este
părăsită, în 1689 situl fiind amintit ca aflându-se în ruine (Căpățână et al. 2008).
Fortificația nu apare pe nicio hartă a epocii ori mai târzie. Numele cu care este cunoscută
în prezent poate fi legat destul de credibil de ideea utilizării drumului pentru tranzitul
comercial al vinului transportat în buți (butoaie).
8
Maria Comșa a săpat în anii 1960 și 1970 o cetate cu trei etape de construcție
datată în perioada secolelor IX-X, în locul numit Slon La Ciugă (Comșa 1981; 1983).
Incinta inițială, formată dintr-o palisadă de lemn, a fost arsă, fiind refăcută în piatră.
9
Dicționarul (1897), p. 187.
3
administrativ al Țării Românești se reconfigura iar tranzitul comercial era

direcționat treptat spre alte culoare și puncte vamale10.
Acestei relative uitări a drumului petrecută în ultimul secol îi
datorăm, în fapt, starea de conservare uimitor de bună a peisajului
arheologic montan – unul cu adevărat excepțional. Calitatea sa transpare
din îmbinarea caracteristicilor naturale impozante ale crestelor Carpaților
cu prezența vestigiilor a numeroase lucrări antropice, realizate pe parcursul
mai multor epoci. Abia destul de recent, în contextul în care consiliul local
al comunei Cerașu și-a manifestat mai apăsat interesul în reînnoirea
tradiției de a comemora eroii militari ai Primului Război Mondial chiar în
locul cimitirului de la Tabla Buții – aflat pe munte, sub cetatea medievală
– drumul dintre Slon și Boncuța a beneficiat de operațiuni de întreținere
periodică finanțate și prin accesarea unor fonduri europene11. Din păcate,
aceste activități au ajuns să fie realizate, nu doar o dată, mai degrabă în
deserviciul vestigiilor arheologice și istorice, ce au fost afectate de
excavatoare, lucrări de nivelare, dar chiar și de oamenii ce au acces la ele
în număr tot mai mare pe măsură ce drumurile sunt tot mai bine întreținute.
Majoritatea lucrărilor de fortificare identificate pe drumul prin
Pasul Tătarului au fost realizate în contextul Primului Război Mondial,
altele sunt în mod evident mai vechi, fiind realizate, unele, cel mai probabil
în timpul războaielor ruso-austro-turce din secolele XVII-XVIII, altele în
10
La sfârșitul sec. XVI Ploieștiul devine târg, iar rolul Bucureștilor ca loc de
exercitare a intereselor domnești crește. Ca urmare, drumurile ce legau aceste centre
urbane aflate în plină dezvoltare cu Brașovul, pe căile cele mai scurte – Valea Prahovei
(Pasul Timiș/Porta Themis) și sectorul Teleajen - cresc în importanță. În acest context ar
trebui plasată și apariția primelor așezări monahale foarte sus pe valea Teleajenului (Cheia,
Suzana), tendință ce în timp a dus la deschiderea efectivă a circulației de anvergură și pe
valea superioară a râului prin Pasul Bratocea. In 1781, reședința județului Săcuieni a fost
mutată de la Văleni (vama de tradiție pentru drumul prin Pasul Buzăului) la Bucov,
localizat mai spre sud, deci mai aproape de București. Presiunea exercitată de târgul
Ploieștilor va contribui și ea la declinul general al zonei Săcuienilor, așa cum rezultă și din
diferența de venituri între vama de la Predeal și cea de la Tabla Buții (Cruceru 2017). In
1845, județul Săcuieni (Saac) este desființat iar teritoriile sale împărțite între Buzău și
Prahova. Această tranziție economică este pecetluită definitiv odată cu șoseluirea
drumului prin Valea Prahovei, în 1846, urmată de deschiderea căii ferate în 1878
(Dicționarul, 1897, p. 172).
11
Prin nivelare cu excavatorul și pavare cu bolovani de râu aduși, mai ales în
pregătirea accesului la ceremonia comemorativă desfășurată pe munte în ziua de 6 august.
perioada medievală 12, dar câteva posibil și în epocă romană. Descoperiri

arheologice izolate atestă folosirea acestui culoar de tranzit montan chiar și
în perioada secolului I p. Chr. de către triburile dacilor13, ori chiar mai
devreme, pe parcursul epocii bronzului14. Aglomerarea substanțială și, în
anumite cazuri, suprapunerea de situri fortificate, din epoci diferite, în
ciuda mediului dificil, trebuie înțelese ca indicii ale semnificației strategice
pe care acest pasaj montan a avut-o în trecut, ca intersecție de rute majore
ce legau Dunărea și spațiul pontic de Europa Centrală.
O privire de sus
Cu toate că a intrat în atenția cercetătorilor relativ devreme15,
receptarea întregii dimensiuni și complexități a acestui uimitor peisaj
arheologic a devenit posibilă abia recent (2011), odată cu publicarea fără
restricții a primelor imagini din satelit de mare rezoluție, în condițiile în
care mare parte din drumul de plai este neîmpădurit. Teledetecția și
12
Utilizarea acestei rute pe parcursul secolelor IX-X, de la Slon la Chirnogi, pe
Dunăre, a fost propusă de M. Comșa (1983) pe baza descoperirii de materiale de
construcție similare (cărămizi, conducte ceramice) în situri considerate de ea a fi cetăți
localizate în lungul drumului. In interpretarea Mariei Comșa, comerțul cu sarea din zona
Slănic-Teișani era obiectul interesului statului bulgar în existența acestui drum iar cetățile
care îl controlau aparțineau unor conducători locali. O. Damian (2003) consideră cetatea
săpată de Comșa la Slon, ca și descoperirile contemporane de la învecinatul Bucov, ca
dovadă a unei scurte prezențe militare bizantine la nord de Dunăre în beneficiul statului
bulgar.
13
În timpul săpăturilor în cetatea medievală de la Tabla Buții, au fost identificate
în zona zidului de curtină nordic și două gropi cu material de factură dacică; doar
inventarul uneia singure este ilustrat (Căpățână et al. 2008, fig. 9); vasele de gătit lucrate
cu mâna (așa numitele borcane dacice) cu buze proeminente, puternic evazate sugerează
o datare în secolul I p. Chr.
14
Un celt de bronz a fost recent (2018) raportat ca fiind descoperit de un
detectorist în zona Vârfului lui Crai și predat Muzeului de Istorie din Ploiești (informație
Bogdan Ciupercă). Un depozit mare de bronzuri este cunoscut la Drajna de Jos încă de
acum un secol, fiind motivul ce-l făcea pe Pârvan (1926, p. 4) să propună utilizarea
coridorului Teleajenului pentru comunicații peste munți încă din preistorie.
15
Primele observații arheologice realizate în zonă îi aparțin lui Cezar Bolliac
(1869) și au fost făcute în legătură cu distrugerea de către căutătorii de comori a unei cetăți
de cărămidă la Slon Coliba Veche – o poziție incertă, descrisă ca fiind undeva imediat sub
Vârful lui Crai, între valea Telejenelului și cea a Drajnei (Măndescu 2015). Horwath
(1929) dezvelește zidurile cetății de la Tabla Buții (pe care o identifică ca die Kreuzburg
und der Bosauer Pass). Aceasta va fi cercetată sistematic abia în perioada 1995-1998 de
un colectiv condus de Dan Căpățână de la Muzeul Național Militar (Căpățână, Teodor,
Ioniță, Ciupercă, Bădescu 2008). Alte săpături arheologice sistematice au avut loc la Slon
La Ciugă (Comșa 1978; 1981).
5
recunoașterea aeriană rămân, pentru moment, principalele metode de

documentare aplicate acestor vestigii, cronologia lor fiind propusă, inclusiv
de noi mai departe, pe baza analogiilor de plan, suprapunerii în spațiu dintre
lucrările de pământ ori luând în considerare logica controlului în scop
militar și a circulației prin relieful montan (bazate pe analiza pantelor în
relație cu cartarea siturilor cunoscute și indiciile oferite de sursele istorice,
documentare ori cartografice). Sondajele arheologice executate de autori în
toamna anului 2018 în cadrul proiectului cultural ,,Marile Bătălii ale
Primului Război Mondial în trecătorile Carpaților de Curbură – arheologie
și teledetecție” 16 sunt încă prea puține la scara sitului pentru a contribui
semnificativ la dezbaterea cronologică (Fig. 9/b-c), chiar dacă materialul
furnizat este relevant. În cadrul proiectului anterior amintit am documentat,
prin mijloacele fotogrammetriei aeriene cu UAV, 6 sectoare distincte de
drum de culme, totalizând o suprafață de 5.90 km2, pe parcursul a 15 sesiuni
de zbor (atât programat cât și liber)17. Produsele fotogrammetrice rezultate
au fost ortofotografii (9.5 cm/pixel) și modele digitale de teren de tip DSM
(38 cm/pixel). Date suplimentare au fost extrase din imaginile din satelit.
Anterior acestei cercetări, cu excepția punctuală a cetăților de la Tabla Buții
și Slon La Ciugă, nicio altă fortificație dintre cele documentate nu fusese
cercetată ori cartată, cu atât mai puțin înregistrată în lista monumentelor.
Problematica istoricului de ansamblu al utilizării acestei trecători,
din preistorie până în zilele noastre, ori înșiruirea exhaustivă a
documentelor ce fac referire la ea, depășesc cu siguranță obiectivele
prezentei contribuții. Notăm, doar, că un studiu monografic dedicat acestui
drum în întreaga sa complexitate temporală momentan lipsește. Studierea
pe viitor a acestui drum cu mijloace arheologice, prin teledetecție și
investigații de arhivă, reprezintă obiectivul unui alt proiect de cercetare18
aflat în derulare.
Acest articol tratează doar un sector al Drumului Tătarului și al
fortificațiilor aflate pe traiectul său, cel sudic, dominat de Vârful lui Crai.
Atenția fiind orientată spre prezentarea caracteristicilor spațiale și
16
Inițiat de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și finanțat prin Programul
Centenar România 100, al Ministerului Culturii și Identității Naționale
(www.battlefields.net4u.ro)
17
altitudine de zbor 250 m; camera FC 300S (3.61 mm).
18
HiLands – Hidden Landscapes: Exploratory Remote-sensing for the
Archaeology of the Lost Roads, Borders and Battlefields of South-Eastern
Carpathians 151/2017, PN-III-P4-ID-PCE- 2016-0759.
morfometrice ale unei anumite categorii de lucrări de pământ, una pe care

o interpretăm ca încadrându-se cu o bună probabilitate, în modelul castrelor
romane de marș așa cum a fost acesta documentat prin studiu aerian și în
alte foste provincii romane ori în contexte legate de campanii militare
romane în teritorii inamice19. Vom face, de asemenea, referiri la vestigiile
câmpurilor de bătălie din Primul Război Mondial din jurul Vârfului lui Crai
din mai multe motive: înainte de toate, potențialul lor de cunoaștere ca situri
arheologice a fost complet neglijat în România; în al doilea rând, sunt cele
mai numeroase vestigii in zona analizată, adesea suprapunând vestigii mai
vechi, fiind un bun element de datare indirectă; iar în al treilea rând pentru
că studiul organizării spațiale a lucrărilor de geniu din anii Marelui Război
coroborat cu informațiile păstrate în jurnalele de război ne-au ajutat să
înțelegem mai bine valoarea strategică a drumurilor secundare prin care se
putea face legătura între drumul prin Pasul Tătarului și Valea Buzăului –
informație relevantă și pentru decodificarea amplasamentului și siturilor
din epoci mai vechi.
Vârful lui Crai – un reper în peisaj și o stație de control a
drumurilor
Vârful lui Crai (1496 m) se află la aproximativ 25 km nord de
Vălenii de Munte (jud. Prahova) și 18 km sud de Vama Buzăului (jud.
Brașov), fiind a doua cea mai înaltă culme din Munții Tătaru (parte a
Munților Buzăului, în Carpații de Curbură, în sectorul sudic al Masivului
Siriu). Până ajunge la Vârful lui Crai dinspre sud, drumul de la Slon doar
urcă, pentru 6 km, pe culmea dintre valea Telejenelului la vest și cea a
Drajnei la est. De aici până la Tabla Buții, următorii 7 km de drum sunt lini,
și doar arareori întrerupți de ușoare coborâri. Vârful are forma unei
piramide cu muchiile rotunjite. O a doua înălțime (Fața Craiului20, 1473
m), ceva mai scundă, se desprinde din masivul principal spre sud-est, ca un
pinten îngust. Ambele sunt golașe, acoperite doar de un strat subțire de sol
și de pășuni alpine. Platoul vârfului principal este mic (aproximativ 30 m
în diametru); pantele coboară cu o înclinație de 15%. Vârful lui Crai este o
intersecție de culmi, de poteci montane ce coboară spre văile secundare:
Telejenelul spre nord-vest pe Culmea Cheii și Piciorul Dracului, Bâsca
19
Gojda 2008; Daňhel et al. 2009; Micle et al. 2016; A.S. Ștefan 1997; Leslie
1995.
20
,,Se dzice că aci a vut loc un resboiu între români și Unguri și că în această
luptă ar fi murit un Craiu. De la acest craiu s-a numit astfel acestă poienă’’ (Dicționarul,
p. 191).
7
Mare prin culmea Mănăilă spre nord-est și Bâscioara pe lângă Gămălia

spre sud-est (Fig. 2). Vederea panoramică din vârf este atotcuprinzătoare.
Pe orizontul nord-estic se desenează vârfurile Mălaia și Tătarul Mare (Fig.
4/b), iar spre nord-vest stâncosul și sălbaticul Colții Zăganului, în Munții
Ciucaș (Fig. 4/a). Către sud-vest se poate vedea cu ușurință lacul artificial
Mâneciu, și în funcție de vreme și claritatea atmosferei, toate culmile mai
joase ce văluresc în direcția Vălenii de Munte, inclusiv Plaiul Schiuleștilor
lângă Homorâciu. Ne aflăm, cu siguranță, într-un loc cu un potențial de
control vizual formidabil din care se putea supraveghea atât tranzitul pe
drumul principal pe direcția nord-sud, dar și accesul pe creastă dinspre
cărările laterale. Pe pantele sudice, aproape de vârf, o sursă de apă a fost
recent captată într-un izvor amenajat, dar aspectul eroziunilor arată că ea
este mult mai veche. Zonele mlăștinoase de pe panta nordică, în zona
Curmătura, indică existența altor izvoare, tot la mică distanță de vârf.
Prima mențiune cartografică a Vârfului lui Crai este cea din harta
Stolnicului Cantacuzino (1700) 21. Ulterior, toponimul este consemnat de
Prima Ridicare Topografică Militară Austriacă (1773-1774) ca Kiraly
Tető (Fig. 3/a-b). Dicționarul Geografic al Județului Prahova (1897) îl
amintește cu ocazia descrierii teritoriilor comunei Drajna de Jos, incluzând
mențiunea că aici se văd ,,puține ruine ale unei zidiri vechi” 22.
Văzut de sus, peisajul deschis aflat de jur împrejurul Vârfului lui
Crai, pare un palimpsest marcat de numeroase excavații de evidentă origine
antropică (Fig. 5, 6, 7, 11): șanțuri cu trasee liniare, altele cu colțuri
rotunjite, unele mai largi, altele mai înguste, mai lungi, mai scurte, grupate
în aranjamente paralele, altele vălurite, zigzagate sau suprapuse (Fig. 16).
Este un amalgam complicat suprapus peste o geomorfologie montană
fragmentată, caracterizată la rândul ei de existența unor spinări stâncoase
dispuse în aliniamente, de erodări ale pantelor prin torente ce taie adânc
straturile superficiale de gresie dezagregată, și de prăbușiri ale versanților.
Procesele naturale își imprimă propriile marcaje asupra reliefului sau
alterează vestigiile antropice. În plus, oamenii continuă să modifice micro-
relieful mai ales prin amenajarea constantă de noi drumuri. Datorită
scurgerii apelor pe versanți, stratul superior format din fragmente de gresie
se fisurează, formându-se crăpături adânci, așa că drumurile trebuie să fie
refăcute în fiecare primăvară, prin nivelare ori chiar prin excavarea
mecanizată a unor noi trasee. Un caz aparte îl reprezintă amenajarea în 2015
21
Giurescu 1943, p. 6.
22
Dicționarul 1897, p. 175.
a unei parcări, cu loc de promenadă, izvor captat și monument comemorativ

pentru eroii militari, chiar pe pantele sudice ale Vârfului lui Crai, în
mijlocul vestigiilor (Fig. 10). Relieful antropic este fragil. Până și
amenajările stânelor sau urmele vehiculelor de teren alterează observațiile
aeriene. De aceea o analiza bazată doar pe un model digital de teren ori
doar pe o imagine aeriană, ori din satelit, nu este suficientă pentru a
decodifica fără dubiu forma și funcția fiecărei anomalii. O abordare mixtă,
completată de observații în teren, pare să fie soluția cu rezultate mai
relevante.
Fortificații din Primul Război Mondial la Vârful lui Crai
Interpretăm majoritatea excavațiilor de natură antropică vizibile din
aer, în zona analizată, ca datându-se în perioada 1914-1916, unele dintre
acestea fiind în mod evident realizate prin folosirea explozibililor. Câteva
tipuri23 pot fi recunoscute (Fig. 11, 16/b):
1. Tranșee lineare, cu lungimi de 80 - 100 m și lățimi de 2 m,
păstrate pe cca. 20-30 cm adâncime, cu capetele încheiate în unghiuri;
prevăzute cu gropi de tragere pentru artilerie de formă rectangulară,
păstrate pe 50-60 cm adâncime, măsurând 4-5 m lățime în partea
superioară; solul și stânca spartă rezultate în procesul de excavare au fost
aranjate ca întărituri semicirculare în jurul zonelor de tragere. Două astfel
de linii aproximativ paralele, separate de un interval de 21 m, cu posturi
adâncite localizate pe laturile lor nordice, pot fi văzute pe panta estică a
masivului, sub vârf (Fig. 12). Tranșeea poziționată cel mai sus are posturile
de tragere poziționate la interval de 15 m24, iar linia inferioară avea gropile
de tragere săpate la interval de 30 m. Luând în considerare faptul că cele
două linii nu au practic vizibilitate spre nord, spre linia frontului, dar erau
protejate de pantă, considerăm aceste poziții ca reprezentând linii de
artilerie, posibil pentru tunuri, care ar fi tras pe baza unui ghidaj din altă
poziție (Fig. 16/b-5). În felul acesta s-ar explica și poziționarea neobișnuită
a traverselor spre fața frontului.
2. Tranșee înguste săpate aproximativ în zigzag (DogLegs?): un
segment de 55 m lungime, 2 m lățime, aprox. 75 m adâncime, cu segmente
conectate în unghiuri mai mari de 100o, bloca drumul principal și oferea
control asupra pantelor orientate spre nord (Fig. 16/b-11).
23
Toate măsurătorile au fost realizate pe modelele digitale de teren și
ortofotografiile obținute de autori din imaginile colectate cu drona de la joasă altitudine.
24
Distanță măsurată între centrele gropilor.
9
3. Tranșee scurte și late (15 m lungime x 6.5 m lățime), cu o

diferență de nivel 1.3/1.4 m între vârful întăriturii de pământ, așezată de o
parte și de alta a laturilor lungi, și fundul săpăturii; au fost săpate în stâncă
(prin folosirea explozibililor?). Pe panta sud-estică a Vârfului lui Crai se
pot observa 10 astfel de tranșee organizate pe 3 rânduri aproximativ
paralele. Rândul localizat la altitudinea cea mai mare este format din 3
gropi săpate la interval de 50 m; tranșeea aflată în mijlocul șirului și cea
extrem estică fiind conectate de un șanț de comunicare săpat într-o
fortificație pe care noi o considerăm mai veche. Tranșeea din extremitatea
vestică a acestui șir este conectată printr-un șanț de comunicare lung de 55
m cu aceeași fortificație patrulateră mai veche, dar de latura vestică a
acesteia. Rândul mijlociu de tranșee scurte și late este format din trei
structuri așezate una lângă alta. Rândul aflat la altitudinea cea mai mică
este format din 4 tranșee organizate în două grupe de câte două separate de
un interval de 11 m măsurat între întăriturile de pământ laterale. Toate
tranșeele din această categorie au aceeași orientare (NV-SE) și oferă
vizibilitate spre sud (Fig. 11, 12). Le considerăm tot poziții pregătite pentru
artilerie, posibil pentru mortiere.
4. Alte anomalii rectangulare de dimensiuni similare celor din
categoria 3, doar că mai puțin adânci (max. 40 cm) și orientate fără o regulă,
poate cu o anumită tendință E-V (Fig. 16/b-7). Suprapun parțial tranșeele
din categoria 3, sugerând că acestea din urmă ar fi fost amenajate în
perioada neutralității; pot fi urme de bordeie ori posturi de comandă.
5. O singură tranșee săpată în formă de ,,L”, de 4.5 x 7.5 m a fost
săpată chiar pe vârf; este prelungită printr-un șanț de comunicare îngust
(1.5 m lățime) spre sud-est pe încă 28 m (Fig. 16/b-11).
6. Tranșee lungi și înguste (1 m) ce pe întreg traseul lor, la interval
standard (linia de tragere de 6 sau 12 m lungime), erau prevăzute cu
traverse arcuite cu deschidere maximă de 2.5 m lărgime, prelungite spre
spatele frontului cu un șanț perpendicular de 2.5 m lungime (,,vizuină de
vulpe”?) (Fig. 16/b-8). Solul și pietrele rezultate în cursul excavației au fost
depozitate pe ambele laturi ale tranșeei, formând mici întărituri pe toată
lungimea sa (diferența se vede bine pe imaginile aeriene). O astfel de
construcție, de fapt cea mai mare tranșee din Primul Război Mondial de la
Vârful lui Crai, bloca accesul pe vârf și pe drumul ce cobora spre Văleni,
dinspre vest și nord-vest (dinspre valea Telejenelului și Cheia), în zona
numită Curmătura (Fig. 7, 8). Această necesitate defensivă poate fi mai
bine înțeleasă dacă luăm în considerare informațiile de sfârșit de sec. XIX
privind existența unui vechi drum pavat ce urca pe dreapta Văii Dracului,
pe Piciorul Dracului spre Vârful lui Crai, din Valea Telejenelului25.
Tranșeea aceasta a fost săpată pe toată lungimea într-un val mai vechi,
foarte masiv, dublat spre vale de un șanț cu traseu arcuit, pe o lungime de
peste 500 m, construit de o parte și alta a unei râpe. Dimensiunile mari ale
acestei tranșee și abordarea standardizată a proiectului său sunt argumente
în favoarea datării sale în perioada neutralității. Șanțul și valul pe care le
vom descrie puțin mai departe formează un ansamblu pe care îl datăm în
perioada secolelor XVII-XVIII, în timpul războaielor ruso-austro-turce.
Acest ansamblu impozant de epocă modernă a fost inclus, prin săparea
tranșeei anterior descrisă, în sistemul defensiv românesc de la începutul
sec. XX. În plus, toată lucrarea a fost suplimentar întărită, pe toată
lungimea, de o linie avansată de obstacole, poziționată la depărtare
variabilă (15-90 m) de șanț, formată din așa-zisele gropi ,,guri de lup” 26.
Acestea aveau un diametru de 90 cm și 60 cm adâncime (Fig. 9/b-c), fiind
plasate la interval de 1.9 m între ele (între centre), pe rânduri intercalate (4
sau 6) dispuse pe benzi cu lățimi de 6 până la 10 m. Inițial în mijlocul
gropilor era înfiptă o țepușă de lemn, fixată cu pietre. Cel mai probabil valul
de epocă modernă a avut două porți. În orice caz, deschizăturile existau la
momentul amenajării tranșeelor de război fiind închise în mod distinct (Fig.
7/c). Un aspect interesant poate fi considerat faptul că acolo unde fâșia de
gropi se află localizată la distanța cea mai mare de val, decizia a fost luată
intenționat de constructori pentru a include în sistemul lor defensiv o serie
de zone mlăștinoase pe care le-au intercalat, astfel, între gropi și șanț. Alte
segmente ale unor fâșii cu gropi ,,guri de lup” pot fi observate pe pantele
vestice ale vârfului Fața Craiului (două formate din 6 rânduri, una
măsurând 116 m lungime și cealaltă 86 m) și una pe panta nordică (de 134
m lungime). Aceste 3 sectoare cu gropi de la Fața Craiului, dispuse pe
aceeași curbă de nivel, trebuie considerate parte dintr-un sistem unitar din
care făceau parte alte două tranșee din categoria 6, unul care împrejmuia
vârful Fața Craiului și altul care bloca accesul pe culmea estică dinspre
Bâscioara (Fig. 11/b). Toate șanțurile din această categorie au pe alocuri
prelungiri, spre spatele frontului, în forma literei ,,Y”.
25
26
Gropi ,,guri de lup” sunt menționate ca element al pregătirilor militare din
perioada neutralității pentru Valea Prahovei de către scriitorul Camil Petrescu care a luptat
în Marele Război (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Cartea întâia).
11
Valul de la Curmătura
Valul măsoară 10 m lățime, iar șanțul are o deschidere în partea
superioară între 5.7 și 6.5 m, și de 1.5 m în partea inferioară, descriind un
profil similar unui ,,V” cu vârful rotunjit (Fig. 8). În acele locuri unde valul
se diferențiază în mod clar de terenul înconjurător, acesta se ridică cu
maxim 1.5 m. Diferența de nivel între fundul șanțului și vârful valului este
de 3.5/4 m. Nu există un umăr al șanțului, peretele interior continuându-se
direct cu panta valului într-o pantă de 23o. Construcția este foarte masivă și
are un aspect unitar, cu muchii clar definite în stâncă. Se întinde pe un
traseu arcuit, pe direcția nord-est – sud-vest, închizând complet o șa
montană între două ravene. Se compune din două segmente27 separate de
un torent, unul măsurând 413 m lungime și altul de 98 m. Cele două
segmente nu au fost săpate unul în continuarea celuilalt căci încadrează
torentul ce le separă din două unghiuri ușor diferite, cel mai lung având o
poziție mai avansată spre nord-vest. Fortificația bloca accesul dinspre vest
și nord-vest spre Vârful lui Crai. In plus față de modificările aduse în
perioada Primului Război Mondial, ansamblul de val și șanț fusese deja,
dinainte de 1915, spart de mai multe cărări, așa cum indică traseul diferit
al tranșeei în dreptul acestor deschizături (Fig. 7/c). Recent valul a fost
nivelat în capătul său nordic cu excavatorul pentru amenajarea drumului
principal. În cadrul unui sondaj arheologic prin care se investiga tranșeea
din Primul Război Mondial, s-a remarcat modul compact în care a fost
ridicat valul, din straturi de stâncă mărunțită, foarte bine compactate. La 1
m adâncime de vârf, în compoziția valului a fost identificat un mic fragment
ceramic atipic, de factură fină, lucrat la roată, acoperit de smalț verde. Ca
tehnică de construcție, dimensiuni și aspect general, stare de conservare și
logică strategică se aseamănă cu o altă lucrare de pământ, formată din două
valuri dublate de șanțuri, de data asta poziționate spre sud, construită între
Pasul Tătarului și cetatea medievală de la Tabla Buții (Fig. 15/a-2).
Această fortificație dublă este identificată de unii cercetători prin numele
generalului austriac Lobkowitz28, guvernatorul militar al Transilvaniei în
perioada războiului ruso-austro-turc din 1735-1739, însărcinat cu
construcția unor fortificații de graniță. Ale structuri cu un aspect
asemănător, dar mai puțin clar (șanțuri?) se observă la baza pantei estice a
27
Posibil din 4 segmente dacă considerăm că unele întreruperi sunt de fapt
urmele unor porți inițiale.
28
Karczag, Szabó 2012.
Vârfului lui Crai, în locul în care drumul ce vine de la Slon începe să urce
spre vârf ((Fig. 16/b-12).
Fortificația Mică de la Vârful lui Crai
Într-o poziție imediat apropiată acestor posibile șanțuri, deci cu
potențial de a bloca drumul înainte de a începe urcușul final spre vârf, se
observă o altă fortificație, foarte interesantă: de dimensiuni reduse și formă
patrulateră, marcată de un șanț masiv (6 m lățime, 1.5 m adâncime)
poziționat de jur împrejurul unei incinte puțin ridicate (4 m lățime, 20 cm
înălțime). Trei laturi conectate în unghiuri drepte se mai pot încă observa
cum formează un patrulater orientat nord-sud, est-vest (Fig. 16). Între
șanțurile de pe laturile lungi și ,,incintă” se află un spațiu liber și plat ca o
bermă de 5 m lățime (Fig. 10). Latura est-vest a incintei, singura păstrată
întreagă, cu colțuri, măsoară 32 m lungime. Nu este clar dacă șanțurile de
pe laturile nord-sud continua spre vale și dincolo de spațiul ocupat de
parcare. Studiul aerian nu este în acest caz suficient pentru a determina
funcția ori cronologia acestei fortificații, ba nici măcar forma exactă, mai
ales în condițiile distrugerilor survenite post 2015. Ce este însă clar e că nu
avem de a face cu un fort patrulater cu turnuri de colț rotunjite (tipul roman
târziu29). Cele două gropi ce pot părea din aer ,,turnurile” laturii nordice
sunt de fapt tranșee din Primul Război Mondial (categoria 3) excavate cu
explozibili și fac parte dintr-un grup mai numeros. Investigațiile geofizice
ar putea oferi informații suplimentare despre natura incintei (piatră,
cărămidă, pământ).
Fortificația Mare nr. 1 de la Vârful lui Crai
Cea mai mare lucrare de pământ ce se poate observa pe Vârful lui
Crai este o incintă în formă de paralelogram, marcată pe teren de un șanț
de 1.5 – 2 m lățime, amplasată pe pantele abrupte ale muntelui sub forma
unui paralelogram neregulat, cu colțuri rotunjite, largi. Datorită mediului
montan caracteristic, în care solul vegetal nu suportă depuneri ci eroziuni,
șanțurile nu sunt încă umplute, măsurând adâncimi de aprox. 40 cm (Fig.
4/c). Cu toate acestea, în comparație cu restul excavațiilor vizibile din aer,
aceasta are aspectul cel mai estompat. Forma și dimensiunile sale au fost
determinate pe baza analizei modelului digital de teren (DTM) prin
iluminare din unghiuri multiple (Fig. 5). Laturile, paralele două câte două,
au fost trasate în linii drepte, ferme. Ele măsoară: 255 m (cea sudică), 267
m (cea nordică), 189 m (cea vestică) și 172 m (cea estică), închizând o
29
Gietl 2014.
13
suprafață de 4.99 ha. Diagonala cea mai lungă este orientată nord-vest –
sud-est. Toate laturile au fost afectate: colțul nord-estic a fost suprapus de
numeroase lucrării din Primul Război Mondial; latura nordică a fost
adâncită suplimentar, probabil chiar cu mijloace mecanizate, și folosită ca
drum; latura vestică a fost afectată de infiltrări de ape, posibil de un izvor;
alte tranșee și platforme de tragere au fost amenajate în niște ravene
preexistente, aproape de colțul sud-vestic al fortului, cel amplasat în cea
mai dificilă poziție (ca înclinare a pantei). Culmea principală a vârfului,
orientată nord-sud, coincide cu orientarea laturii vestice a fortului (Fig. 16).
Problema identificării porților rămâne cea mai dificil de soluționat,
în primul rând datorită suprapunerii fortificației discutate de alte intervenții
antropice ulterioare cum s-a amintit, dar și datorită faptului că relieful a fost
traversat de-a lungul timpului pe aceleași trasee favorabile din punct de
vedere geomorfologic (culmile). Așa că unele dintre întreruperile vizibile
acum pot fi doar rezultatul acestei circulații repetate în puncte logice, dar
pot fi și porți mai vechi lărgite ulterior. Cea mai clară deschidere și cea mai
puțin afectată de intervenții, poate fi observată atât pe modelul digital cât
și pe ortofotografie, aproximativ în mijlocul laturii vestice, la 81 m distanță
de colțul nord-vestic (Fig. 6/a-b). Măsoară aproximativ 8 m în lărgime. La
8 m distanță de întrerupere, spre vest, pe imaginile aeriene se poate observa
o anomalie lineară de 8 m lungime, paralelă cu direcția șanțului de pe latura
vestică. Modelul digital de teren nu indică nimic diferit pe profilele
altimetrice (nici ridicat, nici coborât), dar acest lucru este valabil pe marea
majoritate a lungimii șanțurilor ce formează laturile. Rezoluția de 38
cm/pixel a modelului digital pare să nu fie suficientă pentru a identifica
diferențe de nivel mai mici. O situație similară (din punct de vedere al
configurației, dar și al neclarității) se observă pe latura sudică a incintei, în
zona de intersecție cu culmea principală nord-sud (Fig. 6/c-d). Aici, la 81
m vest de colțul sud-estic al incintei, se vede cu claritate, atât pe modelul
digital de teren cât și pe ortofotografie, o întrerupere de cca. 8-9 m lărgime,
La 9.5 m spre sud, în dreptul acestei întreruperi, din nou doar pe
ortofotografie, se vede o anomalie paralelă cu latura sudică, în lungul a 8
m. Această configurație, identificată în două cazuri, poate fi încadrată
modelului tituli30 – un tip de fortificație de poartă specific taberelor de marș

romane31.
Fortificația Mare nr. 2, pe platoul dintre Gămălia și Mănăilă
Chiar dacă nu este localizat strict pe Vârful lui Crai – zona
geografică analizată în acest studiu, ci pe un platou învecinat (1385 m),
aflat la 1.5 km nord-est, am decis să discutăm tot aici o altă fortificație de
același tip ca Fortificația Mare nr. 1, datorită plusului de informații pe care
îl poate aduce la discuția generală privind interpretarea funcției și
cronologiei acestei categorii de lucrări de pământ. Incinta este marcată în
teren de un șanț (1.5/2 m lățime). Pe alocuri putem recunoaște și valul,
plasat la interior, măsurând 6 m lățime în sectorul nordic și 4.5 m în cel
sud-vestic (Fig. 13, 14). Diferența de nivel între vârful valului și fundul
șanțului este de 40-50 cm. Forma poligonală a incintei seamănă cu un
trapez neregulat; cele patru colțuri sunt rotunjite, cele de pe latura nordică
închizându-se în unghiuri ascuțite; este orientat NNE-SSV, cu baza mare
spre nord, acolo unde relieful este cel mai ridicat (Fig. 14/d). Ocupă întreg
spațiul disponibil dintre două înălțimi legate printr-o șa. Incinta măsoară32:
497 m (latura estică), 237 m (latura sudică), 390 m (latura vestică), 367 m
(latura nordică), închizând o suprafață de 12 ha. Niciuna dintre laturi nu
este complet dreaptă, ci oarecum frântă. Planul incintei este destul de mult
afectat de tranșeele din Primul Război Mondial (mai ales de tipurile 3, 4, 5,
așa cum au fost descrise pentru Vârful lui Crai, cu variații de dimensiuni),
dar și de diverse cărări (Fig. 16/a). Cărările moderne intersectează de patru
30
titulum/titulus (pl. tituli) – termen menționat în opera unui autor latin
necunoscut (denumit convențional Pseudo-Hyginus), De Munitionibus Castrorum/De
Metatione Castrorum (49, 50), datată neclar într-un interval cuprins între sfârșitul
secolului I p. Chr. și secolul III p. Chr., ce desemnează un obstacol amenajat în exteriorul
porții unei tabere militare; este descris ca fiind un șanț scurt, dublat de un val la interior,
cu o lungime aproximativ egală cu deschiderea porții, la 60 de picioare depărtare de
aceasta (18 m): Regressis pedibus exterius sexaginta per latitudinem portarum similiter
fossa fiet, quod propter brevitatem titulum cognominatum est.
31
În Marea Britanie aproximativ 45% din castrele de marș identificate prezintă
urmele unor tituli în timp ce doar 9% ale unor claviculae (blocaje interioare sau exterioare
arcuite) (Jones 2012: 112). Doar în foarte puține cazuri au fost identificate și cazul unor
forturi permanente. Pe Columna lui Traian nu există reprezentări ale unor tituli (există în
schimb ale unor claviculae), deși tituli au fost documentați în cazul castrelor de marș din
Munții Orăștiei, cum sunt cele de la Vârful lui Pătru sau Comărnicelu (A.S. Ștefan 1997:
fig. 6.90; 6.92).
32
Măsurătorile s-au realizat pe modelele digitale de teren și ortofotografiile
realizate fotogrammetric din imagini achiziționate din drone.
15
ori șanțul laturii vestice și de două ori pe cel estic, acesta din urmă fiind
traversat și de două torente. Ambele laturi scurte sunt suprapuse de săpături
din Primul Război Mondial, mai ales cea sudică peste care se observă cum
a fost amplasat un grup de bordeie dispuse într-un aliniament (Fig. 13/d,
16/a).
Poziția Fortificației Mari nr. 2 este relevantă din punct de vedere
militar, atât prin apropierea de Vârful lui Crai (1.5 km spre sud), dar și prin
controlul vizual complet pe care îl oferă spre Plaiul Chiojdului – cel mai
coerent coridor de culme ce leagă Drumul Tătarului de Valea Buzăului
(Fig. 2, 15/b). Plaiul Chiojdului reprezintă malul stâng al Bâscăi Mari,
cunoscută în trecut și prin numele de Bâsca cu Cale33. Culmea face
legătura atât cu zona Chiojd, dar și cu Nehoiu, ambele zone marcate de
situri în poziții dominante cu materiale de la sfârșitul celei de-a doua epoci
a fierului34.
Discuții și concluzii
Amenajările antropice anterior descrise pe scurt, în baza
fotografiilor aeriene, modelelor digitale de teren și a imaginilor din satelit,
reprezintă un ansamblu eterogen de fortificații care sugerează funcționarea
unor baze militare cheie, pe parcursul mai multor epoci, în peisajul dominat
de Vârful lui Crai (1496 m). Acestea sunt însă doar o mică parte într-un
cadru mai larg de fortificații dispuse pe cei 7 km de culme către Pasul
Buzău – pe segmentul de creastă al unuia dintre cele mai importante
drumuri ce lega Transilvania de Dunăre și regiunile pontice. Ipotezele și
concluziile extrase din raționamente bazate exclusiv pe date de teledetecție
au un caracter limitat, cu toate acestea demersul rămâne necesar la inițierea
oricărei cercetări arheologice. Investigații și studii viitoare, în special
geofizice și LiDAR, sunt programate în următorii 4 ani în cadrul proiectului
HiLands, mai sus menționat, pentru a extinde și completa această primă
intervenție analitică.
33
Sugestii interesante despre potențialul de cale militară ale acestei culmi, în plus
față de vechiul nume al Bâscăi mari – ,,Bâsca cu Cale”, găsim în Dicționarul Geografic
al Județului Prahova de la 1897: ‘Pe aci Mihai Vitézul și-a trecut o parte din armata sa in
Transilvania, la a. 1599, Oct. 7. In anul 1848, Rusii, ocupând țera a grămădit multă armată
pe acestă vale, fiind forte priinciosă pentru o invasie în Transilvania.’ Dacă evenimentele
privindu-l pe Mihai Viteazul pot fi doar un topos, cele petrecute cu doar 50 de ani mai
înainte de redactarea cărții ar putea fi adevărate, dar chiar și dacă acestea nu se bazează pe
fapte reale, reținem idea păstrată în memoria colectivă că drumul avea potențial strategic.
34
Valea Lupului (Popovici, Trohani 2010; Leahu et al. 2010) și descoperirile
recente de la Chiojd (informații Sebastian Matei, Buzău Museum).
Valoarea strategică a plaiului de la Vârful lui Crai constă în

posibilitățile de control al traficului comercial și militar pe axa sud-nord și,
în egală măsură, a drumurilor secundare ce leagă Drumul Tătarului atât cu
Valea Buzăului (către est prin Bâsca Mare/cu Cale), dar și cu valea
Teleajenului (prin Piciorul Dracului) (Fig. 2). Folosirea acestor drumuri
secundare este relevată de materiale cartografice (începând cu sec XVIII)
și alte documente de la sfârșitul sec. XIX, dar și de analize spațiale
(morfologia terenului și analiza pozițiilor ocupate de fortificații în punctele
de control ale acestor drumuri). Văzut de sus, tot acest peisaj montan, ce
poartă urme adânci ale fostelor drumuri, granițe și câmpuri de luptă, este
cu totul uimitor. Cu toate acestea, nici unul dintre sectoare nu este clasat ca
sit arheologic, toată zona fiind lipsită de protecție legală. O dezbatere
specială ar trebui dedicată semnificației și protecției câmpurilor de bătălie
din Primul Război Mondial, în România, atât din perspectiva valorii lor
științifice, dar și a înțelegerii acestora ca locuri ale memoriei.
Din ceea ce cunoaștem pe baza studierii jurnalelor de război
disponibile35, pe plaiul de la Vârful lui Crai și în zona învecinată dinspre
Platoul Mănăilă nu s-au purtat lupte efective în 1916. Aici au funcționat în
schimb baze pentru aprovizionarea și refacerea trupelor care au luptat în
sectoarele de la Tabla Buții și Tătarul Mare în toamna anului 1916. În
noaptea dinspre 4/17 către 5/18 noiembrie 1916, pe o ninsoare grea, trupele
române au campat pentru ultima dată la Vârful lui Crai, în cursul retragerii
la ordin dinspre linia frontului de la Tabla Buții și Crucea Mandii, mai întâi
către Mănăstirea Suzana și mai apoi prin Vălenii de Munte către Sudul
Moldovei. Această interpretare este susținută și de realitățile din teren: la
Vârful lui Crai nu se observă urmele exploziilor de artilerie, iar fortificațiile
sunt păstrate în stare bună. Acestea sunt indicii care sugerează, de altfel, că
majoritatea lucrărilor de geniu militar de la Vârful lui Crai au fost realizate
în perioada de neutralitate și că nu au mai ajuns să fie folosite efectiv în
lupte. Poziția de la Vârful lui Crai a fost pregătită ca un front organizat pe
mai multe linii, cu gropile ,,guri de lup’’ în față, spre nord, și artileria în
spate, la adăpostul pantei. Analiza pe hartă a distribuției acestor fortificații
(Fig. 16) relevă un plan defensiv prin care Armata Română a urmărit
ocuparea unor poziții cheie pentru controlul drumului principal și a
versanților cu ieșire către drumurile secundare. De câte ori a fost posibil,
35
Jurnalul de război al lui Ioan Tănăsescu – curier, telefonist și soldat în trupele
de bicicliști ale Reg. 28 (disponibil pe europeana.com, ID 6215) și al lui Vasile
Mateescu - Bat. III Comp. 12, Reg. 28 (Dobrinescu, Dumitrescu 1997).
17
noile fortificații au fost adaptate pentru a îngloba și a prelua avantajelor

fortificațiilor medievale – un exemplu interesant fiind lucrările executate la
Curmătură, care au dublat cu tranșee noi și mai multe rânduri de gropi, o
fortificație mai veche formată din val și șanț. Tot aici, proiectul defensiv a
transformat terenul mlăștinos într-o linie suplimentară de apărare.
Capitolul dedicat celor două fortificații-incinte denumite ,,mari’’
ridică unele probleme care suportă dezbateri, dar nu atât în legătură cu
funcția lor – ele au fost cu siguranță tabere militare36 (având în vedere
dimensiunile, forma, uniformitatea construcției, utilizarea elementelor
defensive de tip val și șanț, prezența porților și poziția lor pe plai și,
respectiv, pe platou) – cât, mai ales, cu datarea construcției și stabilirea
momentului utilizării incintelor. Fiind suprapuse în numeroase situații de
diferite tranșee de la începutul secolului XX, cele două forturi sunt cu
siguranță anterioare Primului Război Mondial. Dincolo de aceasta,
raționamentul cronologic urmează a fi dezvoltat în baza unor indicii și
argumente indirecte, așa cum sunt analogiile tipologice, dimensiunile și
logica strategiei militare.
Ar putea fi aceste fortificații vestigiile unor tabere otomane, ridicate
cu prilejul invaziilor în Transilvania, așa cum au fost cele care au avut loc
în prima jumătate a sec. XVII? Din păcate, cunoștințele generale în
domeniul arheologiei militare otomane în zonele de graniță rămân reduse37
iar modelele teoretice existente au fost formulate mai ales în baza
documentelor scrise și a rapoartelor de călătorie din epocă. Diplomatului
italian Luigi Fernando Marsili, cel care a vizitat mai multe tabere militare
otomane la începutul secolului XVIII, îi datorăm descrieri ale modului de
organizare și regulilor urmate în ocuparea spațiului38. O caracteristică
recurentă a amenajărilor de campanie otomane pare să fi fost centralitatea
corturilor comandanților militari, fortificate individual cu palisade de lemn.
Corturile soldaților și celelalte structuri erau instalate de jur împrejurul
corturilor pașalelor, în formă de labirint, dispunere spațială menită să
dezorienteze un eventual intrus. Diferite reprezentări grafice din epocă par
36
Dimensiunile foarte mari, ce corespund nevoii de adăpostire a unor trupe
numeroase, coroborate cu poziționarea lor în zone greu accesibile, sugerează caracterul
temporar al respectivelor tabere. În astfel de condiții dificile, ar fi logic ca garnizoanele
permanente să fie mai mici, deci mai ușor de aprovizionat.
37
O trecere în revistă a săpăturilor recente în situri otomane din România la
Stănică 2018. Informații despre șanțul și palisada Palăncii Mari de la Timișoara la
Diaconescu 2016.
38
Marsili - Stato Militare dell' Impero Ottomano (1732) Pl. XXXVI.
să sugereze, de asemenea, utilizarea unui plan circular și a unei palisade

de lemn pentru împrejmuirea întregii tabere39. Planul rectangular a fost
evident cunoscut geniștilor otomani, așa cum o atestă fortificațiile lor de
asediu (havale) 40 și forturile permanente de graniță (palanka și parkan) 41,
cum cunoscute le-au fost și șanțurile cu colțuri rotunjite42 - toate acestea
fiind adeseori asemănate ori cel puțin considerate a fi inspirate din
modelele castramentației romane.
În cazul discutat aici, atribuirea celor două tabere epocii otomane
nu pare potrivită. Fortificațiile de la Vârful lui Crai și Gămălia au avut cu
siguranță doar un caracter temporar (așa cum sugerează în primul rând
dimensiunile lor mari – un corp de armată numeros nu putea cantona prea
mult timp în vârf de munte, dar putea tranzita), iar în acest context planul
rectangular nu coincide modelului circular cunoscut a fi dominant pentru
taberele otomane. Dimensiunile mari43, lipsa turnurilor de colț, diferențele
39
De ex., Tabăra otomană de la Karlowitz (1699) reprezentată în Grund- und
umständlicher Bericht von denen Römisch-Kayserlichen wie auch Ottomannischen Groß-
Botschafften, Wien, Johann Baptist Schönwetter, 1702
40
Fortificații de mici dimensiuni realizate din stâlpi de lemn așezați vertical,
folosite pentru protecția artileriei și mașinilor de război în timpul bătăliilor ori asediilor
prelungite. Prima mențiune a unei havale se face în contextul asediului Bursei. Murad II
construiește un fort temporar la Giurgiu în timpul campaniei spre Ungaria (1435-36), în
timp ce despre o havale de lângă Belgrad, aflăm că a fost reparată în timpul lui Mehmed
II (Özgüven 2001). Miniaturile ce reprezintă asedierea cetății Szigetvár, din 1566, de către
Soliman Magnificul, includ reprezentări ale câtorva havale – sub forma unor împrejmuiri
cu palisade de forme rectangulare, fără șanțuri împrejmuitoare, folosite pentru protecția
artileriei.
41
Cele mai mici fortificații otomane de graniță, denumite palanci/palanka , erau
simple palisade lemn împrejmuite de un șanț (șarampa), dispuse într-un plan rectangular
sau regulat, simplu. (Stein 2007, p. 60) Aveau o intrare și un turn de supraveghere. Intrarea
era conectată de drum printr-un pod așezat peste șanț. Adesea aveau turnuri-bastion la
colțuri, rotunde sau patrulatere, prevăzute cu tunuri și arme de foc (Özgüven 2001). În
interior se aflau barăcile soldaților. Cea mai faimoasă reprezentare a unei palanka rămâne
cea realizată de Marsili în a lui Stato Militare dell' Impero Ottomano (Pl. XXXVII), în
timp ce planuri ale palăncilor din zona Dunării și Strava au fost desenate de Heinrich
Ottendorf (Der Weg von Ofen auf Griechisch Weissenburg) în 1665. În anumite cazuri, o
palanka era dezvoltarea unei tabere de război datorită necesității trupei de a staționa mai
mult, ulterior încheierii campaniei militare (Evliya Çelebi cf. Özgüven 2001, p. 4).
42
În cazul în care în jurul palăncilor se dezvoltau așezări, acestea erau
împrejmuite de palisade rectangulare cu colțuri rotunjite (cf. schițelor lui Ottendorf
publicate în Özgüven 2003).
43
A. D. Stănică (2018) consideră palanca de la Noviodunum ca fiind una din
cele mai mari din Dobrogea la 100 m x 60 m.
19
de construcție a palisadelor44, nu permit încadrarea celor două incinte de la

Vârful lui Crai și Gămălia în categoria palancă sau alt model de fortificație
de graniță otomană. Remarcăm însă că Fortificația Mică de la Vârful lui
Crai s-ar putea încadra în această tipologie, cel puțin în ceea ce privește
dimensiunile și aspectul elementelor de fortificare, așa cum rezultă ele doar
pe baza studiului aerian.
Suprafața relativ mare a Fortificației nr. 2 de pe platoul din fața
vârfului Gămălia (12 ha), forma sa poligonală, forma de paralelogram a
fortului de la Vârful lui Crai, tehnica de construcție folosită în cazul
ambelor fortificații mari (cu șanț de dimensiuni standard, de 1.5-2 m
lățime), utilizarea colțurilor rotunjite și chiar prezența în sine a două
fortificații de același tip amplasate una lângă alta, amenajările de tip tituli
în dreptul unor întreruperi ale laturilor pentru fortificația de la Vârful lui
Crai (acest aspect urmează a fi verificat suplimentar prin investigații
geofizice și săpături) au numeroase analogii în castrele de marș
documentate și în alte locuri prin recunoaștere aeriană45. În absența unor
săpături cu rezultate relevante nu cunoaștem profilul șanțurilor și nu au fost
găsite obiecte care să poată fi datate în perioada romană. Mai mult, având
în vedere caracterul presupus temporar al acestor structuri, nu există nici o
garanție că viitoarele săpături proiectate aici vor furniza date relevante.
Asocierea mai multor forturi de tipul taberelor temporare în zone
concentrate a fost observată în mai multe situații, de exemplu în Moravia46,
44
Perimetrul fortului era marcat de trunchiuri de copaci așezați orizontal pe două
rânduri cu spațiul dintre ele umplut cu pământ (sau cu mortar cf. lui Evliya Çelebi). Acest
mod de construcție producea în vârful zidului de pământ și lemn o zonă de călcare largă
pe care erau așezate tunurile (Özgüven 2001).
45
Campionii identificării castrelor romane de marș cu mijloacele arheologiei
aeriene sunt britanicii. Aceștia, în perioada următoare celui de-al Doilea Război Mondial,
au raportat aproape 350 de astfel de structuri nou identificate (Wilson 1980). O critică a
consecințelor acestei abordări metodologice putem citi la Leslie (1995) care încearcă,
totodată, să evalueze semnificația și adecvarea utilizării nediscriminate a conceptului de
,,tabară romană temporară”. Studii de arheologie aeriană sistematice desfășurate în Cehia
și Slovacia (1990-1996) au avut ca rezultat descoperirea a 35 de noi castre de marș legate
de acțiunile romanilor împotriva triburilor germanice și sarmate (pentru unele dintre ele
funcția nu a fost clar determinată, datorită stării de conservare fragmentare). Dintre
acestea, 12 structuri clar identificate se află în Slovacia și 15 în Moravia (Gojda 2008, p.
18; Komoróczy et al. 2011; Daňhel 2009).
46
4 structuri în zona Mušov și 6 în jurul Iža în Moravia (Bálek, Šedo 1998).
Austria47, Britania48 sau chiar în Dacia49. Acest fenomen de concentrare a

fost interpretat fie ca o utilizare repetată, în expediții militare succesive, a
aceleiași zone de campare, fie ca o folosire simultană a tuturor taberelor,
de către un singur corp expediționar, segmentat din cauza lipsei de spațiu.50
Prezența a două tabere militare de marș la Vârful lui Crai, la distanță
de aproximativ 23 de km (o zi de marș în condiții montane pentru o armată
romană) către nord față de fortul de la Drajna de Sus51, ar aduce un plus de
argumente în favoarea ipotezei utilizării de către romani a drumului prin
Pasul Buzăului către sud-estul Transilvaniei, în contextul războaielor daco-
romane52 (Fig. 17). Drajna de Sus se dezvăluie astfel a fi o stație intersecție
ce putea asigura simultan controlul mai multor drumuri montane: drumul
pe Plaiul Schiuleștilor pe malul vestic al Teleajenului, drumul spre Valea
Buzăului prin Ogretin, dar și direct pe ruta de creastă a Drumului
Tătarului.53 În perioada medievală, drumul prin Pasul Buzăului avea ca
destinație Brașovul și din acest motiv a fost folosită ieșirea către vest, către
Săcele. În schimb, într-o logică geomorfologică din care Brașovul ar lipsi
ca punct major de atracție, drumul ar trebui să continue către nord, prin
Vama Buzăului, către Boroșneul Mare54, un alt centru fortificat și punct de
stație în perioada romană. Din acest raționament derivă, desigur, existența
ipotetică a unei stații militare romane suplimentare, posibil undeva în zona
47
De ex., 3 la Obersebern (Groh, Sedlmayer 2018)
48
De ex., 6 la Ardoch (Leslie 1995, p. 349).
49
3 la Comărnicel (Micle et al. 2016; A.S. Ștefan 1997).
50
‘Transformation: The Emergence of a Common Culture in the Northern
Provinces of the Roman Empire from Britain to the Black Sea up to 212 A.D.’ a Culture
2000 project of the Römisch-Germanisches Zentralmuseum Leibniz-Forschungsinstitut
für Archäologie.
51
Ștefan 1948.
52
Despre utilizarea acestui drum în timpul războaielor daco-romane de trupe
romane din Moesia Inferior: Zahariade, Lichiardopol 2006; Țentea, Popescu 2015.
53
Dicționarul 1897, p. 181: ,,Căile, prin care acest castru comunica cu celelalte
părți ale Daciei, erau: 1) Calea spre V., care trecea prin Făget și desființatul sat Stănesci și
se lega la gura Teișanilor cu marea șosea împietrită, care, se dzice, - după spusele
bătrânilor, a trecut prin comunele: Boldesci, Măgurele, Scăioși, Gura-Vitiorei, Văleni-de-
Munte, Isvorele, Măneciu-Pămănteni, Măneciu-Ungureni, cătunele: Valea-largă și
Plăețul, apoi de aici se îndreaptă pe albia Telejenelului, pe valea Dracului în sus și trecea
în Transilvania pe la Poiena-Fetei. Pe acestă cale denumită în popor ‚,Drumul Tătarilor’’
a comunicat acest castru cu celelalte cetăți din Dacia Superioară și cu cele din Dacia
Meridională.’’
54
O analiză recentă la Popa, Bordi 2012-2013; despre drumul roman de la
Boroșneu Mare prin Pasul Buzăului la Téglás 1888.
21
Întorsurii Buzăului. Mai departe către nord, drumul ajungea la Baraolt (prin
Olteni), o poziție deosebit de semnificativă strategic care putea sigura atât
baza unui atac spre vest în Munții Perșani, acolo unde se află al doilea
centru proto-urban dacic ca mărime55, după cel de la Sarmisegetuza Regia,
dar și controlul spre est, al drumului spre Depresiunea Ciucului și cetățile
dacice de la Jigodin56
O altă culme importantă se separă din platoul de la Tabla Buții,
continuând către nord-est, în direcția masivului Tătarul Mare, către fosta
vamă cu Austro-Ungaria de la Crasna, pe râul Buzău. Acesta a fost unul
dintre drumurile folosite de către Armata Română în campania din 1916
pentru a circula între Valea Teleajenului și cea a Buzăului. Un detașament
de vânători de munte sub comanda lui C. Vasiliu Rășcanu a parcurs distanța
la pas într-o noapte57. Acest drum de plai este legătura cea mai potrivită
între Pasul Tătarului și cetatea dacică de la Covasna-Cetatea Zânelor58. O
a treia tabără de tipul castrelor de marș romane a fost observată la începutul
acestui drum, între Pasul Buzău și Tătarul Mare, la o altitudine de 1330 m
(Fig. 15). Este vorba despre o incintă patrulateră, în formă de trapez, cu
colțuri rotunjite, cu următoarele dimensiuni59 ale laturilor, dispuse către
punctele cardinale: 312 m (latura nordică), 190 m (latura vestică), 307 m
(latura sudică), 142 m (latura estică). Laturile marcate printr-un șanț închid
o suprafață de 5.5 ha.60 În timp ce la 4.99 ha și 5.5 ha, Fortificația Mare nr.
1 și Fortificația nr. 3 se încadrează în mediile suprafețelor cunoscute pentru
alte castre de marș din Dacia61, dimensiunile Fortificației Mari nr. 2 par să
55
Tipia Ormenișului – Piatra Detunată lângă Racoș, jud. Brașov (Costea et al.
2006). Un studiu LiDAR al sitului ce pune în evidență complexa sa dezvoltare spațială se
află în acest moment în atenția autorilor.
56
Despre drumurile montane ce leagă Olteni de Baraolt, respectiv Baraolt de
Jigodin în Kavruk et al. 2017; despre cetățile dacice din zona Jigodin în Ștefan M. et al.
2015.
57
Interviu aflat în arhiva Muzeului Național Militar, extrase pe rador.ro. Note de
Război 1916 (XI) îngrijit de Silvia Iliescu (http://www.rador.ro/2016/10/17/1916-note-de-
razboi/)
58
Crișan, Sîrbu 2010.
59
Pentru moment, măsurătorile s-au realizat având ca suport imaginile din satelit.
60
Această fortificație urmează a fi pe larg discutat într-un viitor studiu dedicat
prezentării complexului de fortificații din aria platoului de la Tabla Buții și a Pasului
Buzău.
61
Jigoru Mare 7.79 ha, Vârful lui Pătru 4.8 ha, Comărnicel II 7.1 ha, Comârnicel
III 3 ha; Comărnicel I 6.63 ha (măsurători pe Google Earth); Porolissum-Citera aprox. 4
ha (Opreanu et al. 2014).
fie cele mai mari cunoscute până în prezent în această grupă regională. La
12 ha ar fi putut adăposti cu ușurință un corp expediționar de mărimea unei
legiuni62, chiar dacă luăm în considerare condițiile mai restrictive ale
spațiului montan.
Mulțumiri: Autorii își exprimă recunoștința pentru ajutorul

colegial primit în timpul cercetărilor și publicării prezentului studiu,
domnilor: Eugen S. Teodor, Bogdan Ciupercă, Ovidiu Țentea, Sebastian
Matei, Zsigmond Lóránd Bordi și Radu Oltean. Orice erori sau lipsuri ale
textului rămân de reproșat doar autorilor.
Lista Figurilor/List of figures

Fig. 1. Drumul Buzăului în cartografia sec. XVIII/The Buzău Road
in 18th c. cartography: a-b – Moldawier-Wallachisch Militär-Regiment
(1773–1774); b – Harta/Map by Specht (1790); d - Charte von der Moldau
und Walachey (1785) de/by F.L Güssefeld.
Fig. 2. Drumul Buzăului/Tătarului/ - sectorul de culme dintre Slon
și Tabla Buții cu variante/ Buzău/Tatar’s Road – the ridge sector between
Slon and Tabla Buții with variants (EU-DEM).
Fig. 3. Vf. lui Crai în cartografia austriacă a sec, XVIII-XIX/Crai’s
Peak in 18th – 19th c. Austrian cartography: a – Moldawier-Wallachisch
Militär-Regiment (1773–1774; b – Harta/Map by Specht (1790); c –
Wallachia – A Doua Ridicare Topografică Austriacă/Second Military
Survey of the Habsburg Empire (1855-1864).
Fig. 4. Vf. lui Crai/ Crai’s Peak: a – vedere spre NV din zona
șanțului laturii estice a Fortificației Mari 1/view towards NW from the
eastern ditch of Camp 1; b –vedere spre E și NE/view towards E and NE;
c – șanțul estic al Fortificației Mari nr. 1/ the eastern ditch of Temporary
Camp 1.
Fig. 5. Fortificația Mare nr. 1/ Camp 1: a – DTM din imagini
aeriene/ based on aerial photogrammetry, b-c – profile altimetrice pe DTM
din UAV/elevation profiles on UAV-DTM; d – ortofotografie/ortophoto.
62
O trecere în revistă detaliată a diverselor încercări de recuperare a algoritmului
de împerechere al unei unități de suprafață cu efective de trupe romane în Jones 2012: 65-
71.
23
Fig. 6. Fortificația Mare nr. 1 vederi aeriene/ Camp 1 aerial views:

a-b – poarta de pe latura de vest/ the western side gate; c-d – poarta de pe
latura de est/the eastern gate; săgețile indică anomaliile considerate a fi
tituli/ the arrows point the anomalies interpreted as possible tituli.
Fig. 7. Fortificațiile de la Curmătura, pe pantele nord-vestice ale
Vf. lui Crai/Fortifications at Curmatura, on the NW slopes of Crai’s Peak:
a, c – vederi aeriene/aerial views; b – DTM 3D vedere spre sud/ DTM in a
3D view to S.
Fig. 8. Valul și șanțul de la Curmătura întărite în timpul Primului
Război Mondial de Armata Română/Ensemble of a ditch and rampart at
Curmatura, reinforced during WW1 by the Romanian Army: a – UAV-
DTM, b – profil altimetric/Elevation profile P1; c – profil
altimetric/Elevation profile P2.
Fig. 9. a – Vedere spre NV a ansamblului val-șanț de la
Curmătura/View towards NW of the ditch-rampart ensemble at
Curmătura; b-c-d-e – trapping pits at Curmatura.
Fig. 10. Fortificația Mică de la Vf. lui Crai/The Small Fortification
at Crai’s Peak: a-b – vederi aeriene/aerial views; c-d – imagini din satelit
dinainte de 2015/ Google Earth satellite images of the site before 2015
when the parking place was excavated; e-f – profile altimetrice/elevation
profiles on UAV-DTM (g).
Fig. 11. a – Vf. lui Crai văzut de pe Fața Craiului/ Crai’s Peak seen
from Fața Craiului (1 – Fortificația Mare nr. 1/ Camp 1; 2 – Fortificația
Mică/Small Fortification; 3 – șanțuri?/ditches? ; 4 – tranșee din Primul
Război Mondial categoria 3/WW1 trenches category 3; 5 – WW1 trench
category 2; 6 - WW1 trenches category 5;) b – tranșee din Primul Război
Mondial/WW1 trenches at Fața Craiului (1 – category 6; 2 – gropi ,,guri
de lup”/trapping pits;).
Fig. 12. Tranșee din Primul Război Mondial pe panta estică a Vf.
lui Crai/WW1 trenches on the E slope of Crai’s Peak; b – profil altimetric
pentru tranșee din categoria 1/elevation profile for trench category 1; c –
profil altimetric pentru tranșee din categoria 3/elevation profile for trench
category 3.
Fig. 13. Fortificația Mare nr. 2 de pe platoul dintre Gămălia și
Mănăilă/ Camp 2 on the plateau between Gămălia and Mănăilă: a – vedere
aeriană a șanțului estic/aerial view of the eastern ditch; b – vedere aeriană
a șanțului sudic și colțului SV/aerial view of the southern ditch and SW
corner; c – vedere aeriană a colțulului de NE/ aerial view of the NE corner;

d – vedere de la sol spre Vf. lui Crai/ground view towards Crai’s Peak.
Fig. 14 Fortificația Mare nr. 2/ Camp 2: a – UAV-DTM; b – P1
profil altimetric prin șanțul sudic/elevation profile through southern ditch;
c – P2 profil altimetric prin șanțul estic/elevation profile P2 through the
eastern ditch; d – profil altimetric general al sitului pe direcția SV-
NE/general profile of the plateau on the SW-NE; săgețile indică șanțurile
fortului/direction with arrows pointing the location of intersected ditches;
e - UAV-DTM pentru colțul sud-estic/ of the southern ditch and SE corner.
Fig. 15. a – Fortificații în Pasul Buzăului/Fortifications in the Buzău
Pass (tranșeele din Primul Război Mondial au fost excluse intenționat/the
WW1 trenches were excluded intentionally); b – fortificații interpretate ca
fiind castre romane de marș /fortifications interpreted as Roman marching
camps on the Tatar’s Road.
Fig. 16. Interpretarea datelor aeriene/Interpretation of aerial data: a
– platoul dintre Gămălia și Mănăilă la 1.5 km N de Vf. lui Crai/the plateau
between Gămălia and Mănăilă at 1.5 km N from Crai’s Peak; b – Vf. lui
Crai/Crai’s Peak.
Fig. 17. a – Castre romane cunoscute în zonă/Known Roman Camps
in the area; b – Drumul Buzăului prin Pasul Tătarului și variantele sale în
relație cu siturile fortificate din epoca târzie a fierului (sec. I a. Chr. – I p.
Chr.)/the Buzău Road along Tatar’s ridge and its variants in relation 1st c.
BC – 1st AD fortresses; siturile dacice reprezentate aici nu sunt neapărat
contemporane/those represented here are not necessary contemporaneous.
Bibliography
Bálek, Šedo 1998

M. Bálek, O. Šedo, Příspěvek k poznání krátkodobých táborů řimské
armády na Moravě. In Památky archeologické, LXXXIX, 1998, p. 159–184
Bogdan 1905
I. Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Romanești cu Brașovul
și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI vol. I 1413- 1508, București, 1905.
Căpățână et al. 2008
D. Căpăţână, E. S. Teodor, A. Ioniţă, B. Ciupercă, Al. Bădescu, Cetatea
de la Tabla Buţii (com. Ceraşu, jud. Prahova) – campaniile arheologice 1995–
1996, 1998. In Materiale și Cercetări Arheologice S.N., 4, 2008, p. 157–182.
Comșa 1978
25
M. Comșa, Un knezat roumain des X-XII siecles a Slon-Prahova. In

Dacia, 22, 1978, p. 303-317.
Comșa 1981
M. Comșa, Cetatea de lemn din secolele VIII-IX de la Slon. In Muzeul
Naţional, V, 1981, p.133-136.
Comșa 1983
M. Comșa, Drumuri comerciale între Carpaţi şi Dunăre în sec. IX-X. In
Muzeul Naţional, VII, 1983, p. 101-107
Costea et al. 2006
F. Costea, A. Bălos, L. Savu, R. Ardevan, A. Ursuțiu, I. Șoneriu, B. Ciută,
G. El Susi, D. Ștefan, Mm Duțescu (2006) - Augustin, Tipia Ormenișului -
Monografie Arheologică, C2 Design, Brașov
Crișan, Sîrbu 2010
V. Crișan, V. Sîrbu, Covasna – Fairies Fortress. A Carpathian Mountain
Fortified by Dacians. In H. Pop, I. Bejinariu, S: Băcueț, Dan Băcueț-Crișan (eds.)
Identități culturale locale și regionale în context european. Studii de arheologie
și antropologie istorică, 2010, Ed. Mega Cluj-Napoca, p. 265-285
Cruceru, Buterez 2012
Al. I Cruceru, C. I. Buterez, Drumul Teleajenului și Drumul Buzăului.
Noi repere geografice și istorice. In Mousaios XVII, 2012, p. 249 – 275.
Cruceru 2017
Al. I. Cruceru, A medieval county abolished by the Romanian modern
administration. The case of Săcuieni County. In Review of Historical Geography
and toponomastics, XII, 23-24, 2017, p. 11-23.
Damian 2003
O. Damian, Considérations sur la citadelle en brique de Slon – Prahova.
In Studia Antiqua et Archaeologica, IX, 2003, p. 483-496.
Daňhel et al. 2009
M. Daňhel, M. Kalábek, S. Klanicová, A. Pankovská, M. Paulus,
Krátkodobý římský tábor u Hulína a Pravčic. In M. Bém/J. Peška: Ročenka
2008, Olomouc 2009, p. 184-208.
Diaconescu 2016
D. Diaconescu, Observaţii arheologice privind linia exterioară de
fortiicaţie a cetăţii turceşti a Timişoarei / Archaeological remarks regarding the
outer fortiications of Ottoman Timișoara. In Patrimonium Banaticum, VI, 2016,
p. 165-194.
Dicționarul 1897
P. Brătescu, I. Moruzi, Dicționar Geografic al Județului Prahova, îngrijit
de C. Alessandrescu, Târgoviște, 1897.
Dobrinescu, Dumitrescu 1997
Jurnal de front de Vasile Mateescu, text îngrijit de V. Fl. Dobrinescu, H.
Dumitrescu.In Vrancea STudii și COmunicări, XI, 1997, p. 97-106
Gietl 2014
R. Gietl, Kreuzbergpass: Neue Fundstelle aus Römerzeit entdecket. In
Pustertaler Volltreffer, May 2014, p. 34-35.
Giurescu 1943
C. Giurescu, Harta Stolnicului Constantin Cantacuzino; O descriere a
Munteniei la 1700. In Revista Istorică Română, XIII, 1943.
Gojda 2008
M. Gojda, Military activities on Rome's frontier: The evidence of aerial
archaeology. In Vl. Salač , J. Bemmann (eds.), Mitteleuropa zur Zeit Marbods,
Prague – Bonn, 2008, p. 1-20.
Groh, Sedlmayer 2018
S. Groh, H. Sedlmayer, Lauriacum/Enns und Obersebern,
Frühprinzipatszeitliche Militärlager im Kontext der raetisch-norischen Kontrolle
der Donaupassage. In Bayerische Vorgeschichtsblätter, 83, 2018, p. 43-74.
Horvath 1929
W. Horwath, Die Kreuzburg und der Bosauer Pass. In Das Burzenland
IV/1, Braşov, p. 47–55, Abb. 45–47.
Jones 2012
R. H. Jones, Roman Camps in Britain, Amberley Publishing, 2012.
Karczag, Szabó 2012
Á Karcza, T. Szabó, Erdély, Partium és a Bánság erődített helyei, Ed. 2,
Budapest, 2012.
Kavruk et. al 2017
V. Kavruk, M. Ștefan, D. Buzea, D. Ștefan, L.S. Bordi, Towards an
Archaeological and Ethnographic Network Analysis of Salt Supply Routes in
Southeastern Transylvania. In Istros, XXIII, 2017, p. 381-430.
Komoróczy et al. 2011
B. Komoróczy, M. Vlach, C. M. Hüssen, L. Lisá, Z. Lenďáková, S. Groh,
Projekt interdisciplinárního výzkumu římských krátkodobých táborů ve středním
Podunají. In B. Komoróczy (ed.), Soziale differenzierung barbarischer
gemeinschaften im lichte der neuen grab-, siedlungs- und lesefunde (Archäologie
der Barbaren 2011), Spisy Archeologického Ústavu av čr Brno 44, brno 2014, p.
341–367
Leahu et al. 2010
V. Leahu, A. Bătrâna, L. Bătrâna, A. Bolomey, C: Buzdugan, D. Popovici,
G: Trohani, Valea Buzăului. Schiţă a cadrului arheologic și istoric al zonei
Nehoiaşu – Chirleşti – Pătârlagele. Cercetări arheologice de suprafaţă. In
Mousaios, XV, 2010, p. 311-321.
Leslie 1995
A. F. Leslie, Roman Temporary Camps in Britain, Phd Thesis submitted
at the University of Glasgow, March 1995.
Marsili - Stato Militare dell' Impero Ottomano (1732)
27
L. F. Marsili, Stato militare dell' imperio Ottomano, incremento e

decremento del medesimo, Haye, 1732.
Măndescu 2015
D. Măndescu, Cezar Bolliac și inceputurile explorarii vestigiilor
arheologice de la Slon. In Ciupercă B. (ed.) Archaeology of the first millennium
IV, Istros, 2015, p. 351-358.
Micle et al. 2016
D. Micle, Al. Hegy, C. Floca, Urme peste timp: topografierea castrelor
romane de marș din Munții Șureanu. In D. Micle, A. Stavilă, C: Oprean, S. Forțiu
(eds) Arheovest, IV, JATEPress Kiadó, Szeged, 2016, p. 715-744.
Opreanu et al. 2014
C.H. Opreanu, V.A. Lăzărescu, A. Roman, T.M. Ursu, S. Fărcaș,
Newlight on a Roman fort based on a Lidar Survey in the forested landscape from
Porolissvm. In Ephemeris Napocensis, XXIV, 2014, p. 71-86.
Özgüven 2001
B. Özgüven, The Palanka: A Characteristic Building Type of the Ottoman
Fortification Network in Hungary. In M. Kiel, N. Landman, H. Theunissen (eds.),
Proceedings of the 11th International Congress of Turkish Art, Utrecht – The
Netherlands, 34, IV, 2001, p. 1-12.
Özgüven 2003
B. Özgüven, Characteristics of Turkish and Hungarian Palanka-protected
Settlements along the River Danube. In I. Gerelyes, G. Kovacs, (eds), Opuscula
Hungarica – Archaeology of the Ottoman Period in Hungary, Hungarian National
Museum, Budapest, 2003, p. 155-160.
Pârvan 1926
V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, București, 1926
Popa, Bordi 2012-2013
Al. Popa, Zs. L. Bordi, castrul roman de la Boroşneu Mare: o sută de ani
de la prima cercetare arheologică sistematică. In Acta Siculica 2012–2013, p. 261–
308.
Popovici, Trohani 2010
D. Popovici, G. Trohani, Cercetările arheologice de la Valea Lupului. In
Mousaios, XV, 2010, p. 147-158.
Stănică 2018
A. D. Stănică, Cartography of the missing fortresses in Dobrogea: a case
study of the Turkish fortifications. In M. Bernardini , A, Taddei (eds.)15th
International Congress of Turkish Art, Proceedings, , Ankara, 2018, p. 569-585.
Ștefan 1948
Gh. Ștefan, Le camp romain de Drajna de Sus, département de Prahova.
In Dacia, IX- X, 1945-1947 (1948), p. 115-144.
A.S. Ștefan 1997
A.S. Ștefan, Le guerres Dacique de Trajan: les operations du front alpin.

In W. Groenman-van Waateringe, B. L. van Beek, W.J.H.Willems, S.LWynia
(eds.) Roman Frontier Studies 1995. Proceedings of the XVIth International
Congress of Roman Frontier Studies, 1997, p. 517-525.
Ștefan M. et al 2015
M. Ștefan, D. Ștefan, D. Buzea, From Sites to Landscapes in Late Second
Iron Age Eastern Transylvania. In Ephemeris Napocensis, XXV, p. 21-42.
Stein 2007
M. L. Stein, Guarding the Frontier Ottoman Border Forts and Garrisons
in Europe, Tauris Academic Studies, London & New York, 2007.
Țara Bârsei 1932
Cronica comunei Prejmer după un manuscript al pastorului Thomas
Tartler din Prejmer de la anul 1750, continuat de alţi pastori evangelici.
Însemnări şi note din acest manuscript, Traduse de preotul Ioan Ludu, din Prejmer.
In Țara Bârsei, IV, 6, 1932, p. 526-532.
Țentea, Matei-Popescu 2015
O. Țentea, Fl. Matei-Popescu, Why there? The preliminaries of
constructing the Roman frontier in south-east Dacia. In Acta Musei Napocensis,
52/I, 2015, p. 109-130.
Téglás 1888
G. Téglás Római lámpa a Bodza szoros torkolatából Nagy-Borosnyóról,
Archaeologiai Értesítő, VIII, 1888, p. 183-184.
Wilson 1980
R. J. A Wilson, Roman Forts: An Illustrated Introduction to the Garrison
Posts of Roman Britain, Bergstrom & Boyle Books Ltd, 1980
Zahariade, Lichiardopol 2006
M. Zahariade, D. Lichiardopol, Componenţa şi structura armatei romane
în nordul Munteniei, între anii 101-117. In E. S. Teodor, O. Ţentea (eds.), Dacia
Augusti provincia. Crearea provinciei: Actele simpozionului desfăşurat în 13-14
octombrie 2006 la Muzeul Național de Istorie a României, Bucureşti 2006, p. 121-
134.
29
REMOTE-SENSING FOR MOUNTAIN ARCHAEOLOGY IN THE

CURVATURE CARPATHIANS. THE FORTIFICATIONS
AROUND CRAI’S PEAK
DAN ȘTEFAN, MAGDALENA ȘTEFAN

(BUCHAREST - ROMANIA)
Keywords: WW1 archaeology; military archaeology; mountain archaeology;

UAV; Roman marching camps; Roman-Dacian Wars
Abstract: The study is documenting, by means of remote sensing and aerial

reconnaissance, a series of earthworks identified at over 1300 m altitude, along
one of the most important routes linking, through mountain passage, Transylvania
and Central Europe with the Danube and Black Sea – the Road through Tatar’s
Pass/Tabla Buții/Buzău Pass. It is inferred that some of these earthworks belong
to a First World War battlefield, while for others a hypothesis is discussed, with
reference to their resemblance, by layout and morphometric features, to Roman
marching camps, possibility that might allude to a mountain military route which
could have been used during the Roman-Dacian Wars of the early 2nd century AD.
Battlefield Archaeology
During the First World War, the Tatar’s Pass63 was one of the six
mountain gates64 used in late August 1916 by the Romanian Army to attack
the Austro-Hungarian Empire, in the area of the Curvature Carpathians.
Significant defensive works and terrain preparations, including ditches,
ramparts, dug-outs and advanced lines of obstacles, were built in these
border areas65, during the two previous years of neutrality. Other

This work was supported by a grant of the Ministry of Research and Innovation,
CNCS - UEFISCDI, project number 151/2017, PN-III-P4-ID-PCE- 2016-0759, within
PNCDI III.
63
Also known as Tabla Buții Pass, Buzău Pass or Tabla Buzeului Pass.
64
Alongside Bran Pass, Prahova Valley, Predeluș and Bratocea Passes and Buzău
Valley.
65
By the troops of the 8th Regiment Buzău in the Crai’s Peak – Tabla Buții area
(R.L. Banu, National Archives).
earthworks were built here in the autumn of 1916, when, in less than two
months since Romania entered the war against the Central Powers, the
seven kilometres long mountain ridge, stretched between the Crai’s Peak
(1496 m) and the Austro-Hungarian border guard-point at Tabla Buții
(1375 m), became the actual site of a bloody battlefield. Here, in the
trenches built around the medieval fortress at Tabla Buții and on the crests
leading eastwards to Buzău Valley, for more than a month, around 3000
Romanian soldiers66 defended actively and, in the end successfully, one of
the ‘shortest roads leading to Bucharest’. Breaching through the Curvature
Carpathians Gate – a true hub for roads linking Transylvania to Romania’s
capital and its oil fields at Ploiești and Buzău – was the prime attack target
of the German Contra-offensive led by General Erich von Falkenhayn.
Already then, however, the mountain road through Tatar’s Pass
was seen by the Germans as being of a lesser significance, as they favoured
the more efficient routes for military transport, crossed by paved roads and
railways, of Prahova and Buzău valleys. This is probably the reason that
led historians to regard the battles fought here as less important and treated
them as merely a ‘filler’, an accolade of the larger events in Prahova or
Oituz Valleys – an approach that resulted in a decreased scientific interest
in the matter. In fact, after 1916, the road through Tatar’s Pass practically
comes out of the ‘bigger history’, remaining a rocky mountain pathway
used by shepherds, tourists and off-road enthusiasts.
Once part of a major commercial and military route of the medieval
period, known as ‘The Buzău Road’ or ‘The Teleajen Road’67 and more
66
Three battalions of the 28th Regiment of the 3rd Romanian Division.
67
The Curvature Carpathians were crossed by several major routes (portae) used
by Saxon merchants travelling from Brașov/Kronstadt in Wallachia or to Danube. The
1476 letter of Vlad the Impeller, granting privileges of free transit to them, lists the greatest
number (4): the roads through Rucăr, Prahova, Teleajen and Buzău (Bogdan 1905, nr.
LXXV, p. 97-98). Other documents speak either of the Teleajen Road or the Buzău Road.
However, because detailed and correct maps for the area lacked, at least until the 18th
century, the distinction between a ‘Teleajen road’ and ‘a Buzău road’ has been
historiographically debated, as it was the identification of their exact mountain trails. The
1773-1774 Austrian Map (Fig. 1/a) clearly labels the route passing near Crai’s Peak and
Tabla Buții as Landstrasse von Văleny auf den Buza Pass and further along its course as
Buszaer Strasse, a road which the map traced until Zizin (Zago). The same label appeared
on Specht Map (1790) (Fig. 1/b), while the Second Austrian Military Survey (19th c.) (Fig.
3/c) still depicted it as the most important road of the area. Many other ridge trails were
traced on these three maps as crossing over the Carpathians, some signalled to have been
used for border transit as the depiction of markers for kordon or Plajaschen Wacht along
31
recently as the Tatars’ Road68 (Fig. 2), attested by historical documents69

and reinforced by several fortifications along its route, archaeologically
investigated, at Tabla Buții70 and Slon71, it entered in decline already in the
late 18th century, with the reconfiguration of Wallachia’s administrative
system and redirection of major transit to other routes and customs points72.
them suggest. Opinions were expressed that among these, the ridge road on Șerban Vodă
Plai, climbing from Homorâciu to Altschanz (5 km south of Zizin, in the same mountain
gate) was in fact the Teleajen Road (Cruceru, Buterez 2012). We think that, even if the
simultaneous existence of two or more neighbouring ridge roads going north is quite
probable, so is the identification of the road through Tatar’s Pass by both names – of
Teleajen and of Buzău. Both ridge routes started the climb from Vălenii de Munte located
on Teleajen river (sic) and both of them exit north in the area of Săcele. An interesting
detail offered by the Geographic Dictionary of Prahova County (Dicționarul 1897, p. 127)
is the mention of a ‘paved old road’ in the place named Valea Dracului, where a direct
connection between the Telejenel valley and the Crai’s Peak could had been made, thus
giving additional arguments to link the road through Buzău Pass to Teleajen. Anyway, a
distinction between road names might be significant for a landscape archaeologist only in
what concerns the interpretation of the routes through the lenses of medieval documents.
68
69
A must talked about example of the Buzău Road military use is taken from the
chronicle of the village Prejmer (Tortlen) written by the pastor Thomas Tartler around
1750; it includes a reference to a presumably earlier descend of Michael the Brave in the
year 1600, on 10th of September, from Wallachia through Buzău Pass into Transylvania,
with 600 soldiers, and his encampment into a ‘lager’ near Buzău River, where he was
attacked by Prejmer inhabitants aided by soldiers from Brașov (Țara Bârsei 1932, IV (6),
p. 530).
70
At Tabla Buții, 800 m south of the Tatar’s Pass, the discovered pottery and
coins belong to 14th-17th centuries. The stone fortress had two construction phases; it was
interpreted as reflecting the interest of the Hungarian Kingdom in securing transit
corridors to the south of Carpathians; suffered two significant destructions by fire, the last
one around the end of the 16th c. or beginning of the next. Its final reconstruction was dated
by an inscription in 1628, a period when its garrison was ensured by Székelys from Baraolt
area. By the 3rd quarter of 17th c. it became deserted, as in 1689 the site was reported to
be in ruins (Căpățână et al. 2008). The fortress couldn’t be identified on any period or later
map. Its present name should be linked with the denomination given to the road in general,
in reference to the transit of wine in barrels (buți de vin) from vineyards of Cricov and
Tohani areas towards Transylvania.
71
Maria Comșa excavated in 1960s and 1970s a multi-phased fortress, dated 9th-
11th centuries AD, in the place named Slon La Ciugă (Comșa 1981; 1983). The initial
enclosure consisting of a wooden palisade was burnt, being overlapped by a brick
construction and, finally, by a stone one.
72
At the end of the 16th c., Ploiești became a fair (târg), while the status of
Bucharest as place for royal interest increased. The roads connecting these new developing
urban centers to Brașov through the shortest routes - Prahova valley (Timiș/Themis Pass)
Only quite recently, as the local council of Cerașu has rekindled the
tradition of commemorating the 1916 battles on the site of the Military
Cemetery - located right beneath Tabla Buții and benefitting from
European funds, the road from Slon to Boncuța has received some regularly
maintenance73, unfortunately, an activity quite often undertaken in the
disservice of the archaeological and historical vestiges which get to be
affected by the heavy machines levelling and also by the increased afflux
of people able to use more and more the motorized transportation. It was
this last century’s remoteness of the mountain that contributed, in fact, to
the very good preservation of an outstanding archaeological landscape
marked by numerous earthworks belonging to various chronological
periods, which now stands vulnerable in the face of modernisation.
The majority of fortification works in the Tatar’s Pass can be linked
with the First World War events, however others are obviously older,
belonging to the period of the Austro-Russian-Turkish wars of the 17th-18th
centuries, medieval period74 or even Roman period. Isolated archaeological
finds attest the use of this mountain space even earlier, during the 1st c. AD
and Teleajen - gained importance. In this context, probably, the first monachal settlements
(Cheia, Suzana) appeared up on the valley of Teleajen, leading in time to the opening of
the road along the valley through Bratocea Pass. In 1781, the residence of Săcuieni County
was moved from Văleni (the original customs for the road going through Buzău Pass) to
Bucov, which was located in a more southern position, to be closer to the capital
Bucharest. However, the pressing exercised by the raising fair in Ploiești may be seen as
causing a general economic decline of the Săcuieni area, as seen in differences in the
income of the customs in Tabla Buții comparing with those at Predeal and Bratocea
(Cruceru 2017). In 1845, the County of Săcuieni (Saac) was abolished, its territories
divided between Buzău and Prahova counties. This economic shift was practically sealed
when the road through Prahova Valley was paved in 1846, and in 1878 doubled with a
railway (Dicționarul, 1897, p. 172).
73
By excavator levelling and paving with river boulders, especially before the 6th
of August Commemoration Ceremony.
74
The use of this route along the 9th-10th c. from Slon to Chirnogi, near Danube
was inferred by M. Comșa (1983) on the basis of finds of similar types of bricks and
ceramic water pipes found in sites she supposed to be fortifications - placed along the
route. She believed that the salt commerce in which the Bulgarian State was interested
could had been a reason for this road control and that the forts belonged to local population
leaders. O. Damian (2003) considers that the fortress from Slon and the contemporaneous
and nearby finds from Bucov should be interpreted as reflecting a short Byzantine military
presence north of the Danube in the benefit of the Bulgarian State.
33
by the Dacian tribes75, or during the Bronze Age76. The substantial

agglomeration and overlapping of fortified sites in a remote and difficult
landscape has to be understood in the terms of the strategic significance
this mountain passage had in the past, as an intersection of major routes
linking the Danube and the Black Sea with Central Europe.
A view from above
Despite entering the scientific attention quite early on77, the true
scale and complexity of this amazing archaeological landscape became
observable only recently (2011), with the occurrence of free satellite
imagery of the area, their observation being facilitated by the fact that the
ridge road linking Slon with Tabla Buții is mostly uncovered by forest
vegetation. Remote sensing and aerial reconnaissance remain, for the
moment, the main documentation methods applied to these vestiges, their
chronology being proposed, including by us here, essentially by means of
general layout analogies, principles of strategic logic in circulating over the
local terrain (based on morphometric analyses of the relief, map of known
sites and indications given in medieval and modern documents) and order
of overlapping of earthworks in the field. The trial trenches we opened in
the autumn of 2018, in the context of the cultural project ‘The Great Battles
of the World War One in The Curvature Carpathian Passes - Archaeology
75
During the excavation of Tabla Buții fortress, 2 pits with fragments of Dacian
pottery were discovered on the northern side of the medieval wall; the inventory of only
one is illustrated (Căpățână et al. 2008, fig. 9); the hand-made cooking pots (the so-called
Dacian jars) with preeminent, flared out lips, allude to 1st c. AD.
76
A bronze celt was recently (2018) reported found around Crai’s Peak by a
person using metal detector and delivered to Prahova County Museum (information
offered by Bogdan Ciupercă). A very large deposit of bronzes was found at Drajna de Jos
and was the reason for Pârvan (1926, p. 4) to propose the use of Teleajen road for transit
to inner Carpathian range during Prehistory.
77
The first archaeological observations in the area were undertaken by Cezar
Bolliac (1869) concerning a brick fortress at Slon Coliba Veche in an unclear location said
to be ‘right under Crai’s Peak’. This fortress disappeared due to a massive (even if legal)
activity of treasure seekers, followed by Bolliac’s own research based on walls
dismantling (Măndescu 2015). Horwath (1929) uncovers the walls of Tabla Buții fortress
(naming it die Kreuzburg und der Bosauer Pass) which will be systematically excavated
only as late as 1995-1998 by a team lead by Dan Căpățână from the National Military
Museum (Căpățână, Teodor, Ioniță, Ciupercă, Bădescu 2008). Other systematic
excavations were conducted at Slon La Ciugă during 1960s and 1970s by Maria Comșa
(1978; 1981).
and Remote-sensing Applications’78, are still too few at the site scale to
contribute significantly, even if the yielded material is relevant. The
excavation has to be completed and extended. During this project the
authors documented, by means of aerial photography with UAV, a total of
5.90 km2, distributed into 6 areas, during 15 sessions of both pre-
programmed and free flight.79 The resulted photogrammetric products
were orthophotographs (9.5 cm/pixel resolution) and digital terrain models
(DTM) of the DSM type (38 cm/pixel resolution). Additional information
was extracted from satellite imagery. Before the current research, with the
exception of the Tabla Buții and Slon La Ciugă fortresses, none of these
vestiges was excavated or even mapped, nor were they recorded in the
national archaeological repertory.
The problematic concerning the overall history of using this
mountain pass since prehistory to modern days or the complete reiteration
of the historic documents that allude to it, surely surpass the objectives of
the current contribution. We note that, for the moment, there is no
monographic study dedicated to the road in its entire temporal complexity.
Its further study, by archaeological, remote-sensing and archive analysis of
medieval and modern documents, constitutes the objective of a large
research programme, currently on-going80.
This article is dealing with just one sector of those documented by
UAV of the Tatars’ Road and its fortifications – the southern one, located
around Crai’s Peak. We will further focus here, essentially, on the
presentation of the spatial and morphometric features characterizing a
certain category of earthworks observed among the many built along its
length, that we interpret as resembling, with some probability, the model
of Roman marching camps (or temporary camps) documented elsewhere
by aerial reconnaissance either in Roman Provinces or in contexts related
to war campaigning into barbarian territory81. We will also make some
references to World War One vestiges found at Crai’s Peak for several
reasons: before anything else they were until now neglected as
78
Initiated by the National Museum of Eastern Carpathians and funded by the
Centenary Programme of the Romanian Ministry of Culture. www.battlefields.net4u.ro
79
Flight altitude 250 m; camera FC 300S (3.61 mm).
80
HiLands – Hidden Landscapes: Exploratory Remote-sensing for the
Archaeology of the Lost Roads, Borders and Battlefields of South-Eastern
Carpathians 151/2017, PN-III-P4-ID-PCE- 2016-0759.
81
Gojda 2008; Daňhel et al. 2009; Micle et al. 2016; A.S. Ștefan 1997; Leslie
1995.
35
archaeologically meaningful and they deserve more scientific attention;

secondly because they are the most numerous traces observable in the
landscape, at times overlapping the older earthworks, being thus a mean to
establish indirectly a chronological sequence; thirdly because the spatial
study of the military defensive works corroborated with data recorded in
war journals helped us understand the strategic meaning of the secondary
routes connecting the Tatar’s Road with Buzău Valley.
The Crai’s Peak - a topographic landmark and road control
station
The Crai’s Peak (1496 m) is located at approximately 25 km north
from Vălenii de Munte (Prahova County) and 18 km south from Vama
Buzăului (Brașov County), being the second highest crest in Tătaru
Mountains (part of Buzău Mountains, in the Curved Carpathians, the
southern sector of the main ridge of Siriu Massif). Until it reaches the
Crai’s Peak from the south, the road starting from Slon, only climbs for 6
km - on the ridge between Telejenel valley to the west and Drajna valley to
the east. From up here till Tabla Buții, along 7 km, the road is smooth,
following the flat south-north orientated ridge, at times slightly descending.
The Summit has the shape of a pyramid with rounded slopes. A second,
slightly shorter peak (Fața Craiului82, 1473 m) separates like a spur from
the main massif, towards southeast. Both are barren, covered in a thin layer
of mountain soil and alpine pasture grass. The upper plateau of the main
summit is very small (around 30 m in diameter), the slopes descend at
approximately 15% inclination in all directions. It is practically an
intersection of ridges, ensuring connection on mountain trails towards
secondary valleys – Telejenelul towards northwest on Culmea Cheii and
Piciorul Dracului, Bâsca Mare through Mănăilă Crest towards north-east
and Bâscioara through Gămălia ridge towards south-east. The panoramic
view from the top is far reaching. On the north-eastern horizon one can see
Mălaia and Tătarul Mare Summits (Fig. 4/b), and towards north-west the
rocky and wildly looking Colții Zăganului, in the Ciucaș Mountains (Fig.
4/a). On the south-western horizon, Mâneciu Lake is well visible and,
according to weather and clearness, all the lower ridges till Vălenii de
Munte, including Plaiul Schiuleștilor near Homorâciu, towards south. It is
for sure a formidable station to supervise any traffic coming up and down
82
,,Se dzice că aci a vut loc un resboiu între români și Unguri și că în această
luptă ar fi murit un Craiu. De la acest craiu s-a numit astfel acestă poienă’’ (Dicționarul,
p. 191).
the main road through Tatar’s Pass and also guard the secondary lateral
access points to the top, at least during summer and early autumn. It has
also good water resources – high debit springs – on its southern slope and
possible other water sources on its north slope, too, as the area is currently
swampy.
The first Cartographic Reference to Crai’s Peak can be found in the
Map of Cantacuzino Stolnic dated in 170083. Afterwards, it appears on the
First Austrian Military Map/Moldawier-Wallachisch Militär-Regiment
(1773-1774) as Kiraly Tető (Fig. 3/a-b). The Geographic Dictionary of
Prahova County (1897) mentions the summit as belonging to Drajna de Jos
commune, noticing on it ‘few ruins of old walls 84.
Seen from above, the grassy and open landscape surrounding Crai’s
Peak resembles a palimpsest, marked by multiple excavations of obvious
anthropic origin (Fig. 5, 6, 7, 11). One can recognise on the ground
numerous patterns, mostly linear: ditches, some with rounded corners,
some wide, others narrower, short, long, some grouped in parallel
arrangements, other winding, zigzagged or overlapping (Fig. 16). It is a
complicated situation superimposed on a mountainous fragmented
geomorphology characterized by rocky linear ridges, slope carving by rapid
torrents of the desegregated sandstone layer and slope collapsing. The
natural processes imprint their own lines on the relief or alter the anthropic
ones located on slopes. On top of that, the human activity continues to
change the micro-relief, especially by excavating new roads. Due to
torrents flowing, the roads carved in the upper layer of the mountain - made
of sandstone boulders, keep collapsing or suffer deep trenching, so they
have to be remade each summer, sometimes by levelling, other times by
making a completely new trail. In particular, on the southern slope of Crai’s
Peak, a parking place, equipped with a fountain and a World War One
Heroes Monument, was practically carved in the middle of the vestiges,
sometime in 2015 (Fig. 10). The anthropic relief seems quite fragile. We
noticed that even the shepherd’s shelters and the off-road vehicles trails
affect it. This situation makes that a simple observation of just a DTM or
just of an orthophotography or a satellite image to not be enough to decode
the shape and function of each aerial anomaly. A mixed approach doubled
with on-site verification seems to provide more coherent results.
83
Giurescu 1943, p. 6.
84
Dicționarul 1897, p. 175.
37
WW1 Fortifications around Crai’s Peak

We interpret the majority of excavations visible from the air as
trenches excavated during the period 1914-1916, some of them by use of
explosives. Several types can be recognized85 (Fig. 11, 16/b):
1. Linear trenches, 80 to 100 m in length, 2 m wide, preserved about
20-30 cm in depth, with terminal segments arranged in angles, fitted with
rectangular large pits perpendicular on a single side (Fig. 16/b-5); these pits
now measure about 50-60 cm in depth, and 4-5 m in width, in their upper
level; the resulted soil and rocks were arranged in a semi-circular rampart
around the pit on three sides. Two (mostly) parallel such lines, located at
21 m distance one of another, with pits located towards north, at 15 m86 and
30 m respectively interval, can be seen on the south-eastern slope of the
Summit (Fig. 12). Considering that these lines practically didn’t have
visibility towards the line of the front, but were in turn protected by the
slope, their purpose would be that of artillery nests, most probably for
canons, which would have fired in blind, with direction guiding from a
different position (Fig. 16/b-5). This interpretation may explain also the
unusual orientation of the traverses towards the front, instead of its interior.
2. Trenches excavated in a loose zigzag (Dog Legs?). A 55 m long
segment, 2 m wide, about 75 cm deep, with segments connected in 100o
plus angle, was blocking the main road. This trench type was traditionally
used for the advanced battle lines (Fig. 16/b-11).
3. Wide and short trenches (15 m along the slope x 6.5 m), 1.3/1.4
m elevation difference between bottom and rampart top) – most probably
excavated with explosives (Fig. 16/b-6). There are 10 posts arranged in
three rows; the most elevated row was made up of 3 trenches placed at 50
m interval with the middle and eastern pit connected though a ditch which
appears to be excavated in the dyke of an older rectangular fortification
(see Small Fort description); the most western trench of this row was
connected by a narrow communication trench, 55 m long, developed in an
arched outline towards SE, with the western dyke of the same older
rectangular fortification; the middle row of wide short trenches contained
3 adjacent pits; the lowest row contained 4 pits organized in two groups of
two separated by a 11 m interval between the lateral ramparts. All the
trenches in this category have the same orientation (NW-SE). They offer
85
All the measurements were performed on aerial photogrammetric data on the
present day terrain.
86
Measured between the pits’centres.
visibility towards the south, the road and the lower valleys. They also seem
to be artillery positions; taking in consideration their lowered position on
the slope – they were meant for mortars, for firing in blind towards north
(Fig. 11, 12)
4. Several other rectangular features of similar sizes like the
previous, only less deep (max. 40 cm), orientated in more disorganized
manner, mainly E-W, can be seen also on the south-eastern slope of the
Summit, partially overlapping a trench from the first category, suggesting
that the first category might be dated in the Neutrality period. They might
be traces of dug-outs for control-posts (Fig. 16/b-7).
5. A single trench was located right on the summit, it is shaped as
letter ‘L’; measures 4.5 x 7.5 m, and is prolonged towards SE with a narrow
communication ditch (1.5 m wide) on 28 m (Fig. 16/b-11).
6. Narrow (1 m wide) and long trenches which along their entire
outline, at standard interval (fire bay of 6 m or 12 m), follow an arched
retracted path (traverses) (Fig. 16/b-8); each of the small arches/traverse
(2.5 m wide) was prolonged by a another short ditch (2.5 m long),
perpendicular in their middle (foxholes?) The soil and rocks resulted in the
course of the excavation were deposited on both sides of the ditch, like
small ramparts (the difference is clearly visible on the aerial images). One
such construction, in fact the most impressive WW1 earthwork around
Crai’s Peak, blocked the access on top (and on the main road, respectively)
from west and north-west (from the Telejenel valley), in the area of
Curmătura (Fig. 7, 8). This strategy can be better explained if we take in
consideration the information from late 19th c. sources that describe
vestiges of a paved road climbing on Valea Dracului/Piciorul Dracului to
Crai’s Peak, indicating, thus, that the blocked ridge could had been for
transit between the Tatar’s Road and Teleajen valley87. The trench
followed the trace of an older, very massive rampart, along more than 500
m, on both sides of a torrent. In our opinion, the large dimensions of this
WW1 earthwork, the standardized approach of its design and the fact that
it reinforced a previous fortification are arguments to date this trench
category in the Neutrality period, when there was more time to plan and
implement a defensive strategy. The rampart and ditch, which we tend to
date anytime in the 17th -18th centuries period, were included in this WW1
defensive line. Additionally the fortification was reinforces by another
87
39
advanced obstacle – areas of trapping pits88. This ensemble, consisting of

either 4 rows (6 m wide) or 6 rows (10 m wide) of intercalated pits followed
at a varying distance (from 15 to 90 m) and along a slightly winding outline
- the dyke (Fig. 7, 9). The pits measure an average of 90 cm in diameter,
60 cm in depth, being placed at an interval of 1.90/2 m (between their
centres). The distance between the rows of pits is 2.5 m. A sharp piece of
wood was fixed with stones in their middle. An interesting aspect seems to
be the fact that the greatest distance between the trapping pits and earlier
ditch was the result of the decision to include in the defensive system a
series of wet areas. It appears that the modern fortification system had
several gates, because in front of two of these interruptions, visible still
today, the WW1 trench takes a different design (Fig. 7/c). Other segments
of trapping pits can be observed on the western slope of Fața Craiului (two
of 6 parallel rows of pits, one 116 m long, the other 86 m long) and one on
the northern side (at least 134 m long) (Fig. 16/b-3). These three sectors of
trapping pits at Fața Craiului should be considered the advanced lines of
obstacles - part of the same system with the three segments of trenches with
retracted arches that fortify the smaller summit and block the pathway on
the ridge going to north-east towards Bâscioara, dated all in the neutrality
period (Fig. 11/b). All the trenches in this category have additional shorter
ditches located behind the front line, for support activities, some shaped as
letter ‘Y’.
The Rampart at Curmătura
The rampart measures 10 in width, while the ditch in its upper part
opens from 5.7 m to 6.5 m, with 1.5 m at the bottom, describing a V shaped
profile with rounded bottom (Fig. 8). In those places where the rampart
clearly differentiate from the surrounding relief it raises with a maximum
of 1.5 m. The difference in elevation between the bottom of the ditch and
top of the rampart, where the WW1 trench was dug, is currently ranging
between 3.5 and 4 m. There is no ditch shoulder, its inner side continues
directly with the raising exterior part of the embankment forming a slope
with 23o inclination. The very massive and uniformly looking construction
has sharp contours, preserved in the excavated rock. It stretches in an
arched outline, between two ravines, on a NE-SW direction, divided in two
88
Trapping pits are mentioned to have been part of the neutrality preparations
on Prahova Valley by writer Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte
de război, Cartea întâia), also a WW1 combatant.
main segments89, on either side of a valley, one measuring 413 m in length

and the other 98 m. The two segments are not forming an arch, but they
arrive to the valley from two different angles, the larger one – on a route
more advanced towards NW. The fortification blocked the access from
north and west towards south. In addition to the modifications performed
in its design during the World War One, some other alteration of its layout
can be observed and related to the very recent main road levelling by heavy
machines. While researching the WW1 trench in a small trial excavation,
we noticed the compactness of the earlier embankment in which it was dug
– composed of layers of smashed sandstones linked with yellow clay. At 1
m depth from the top of the embankment a small pottery fragment was
found – fine, wheel-made, covered with green glaze.
It resembles as building technique, general aspect, size,
conservation state and strategic logic, another earthwork consisting of a
double rampart and ditch located between Tabla Buții fortress and Tatar’s
Pass (Fig. 15/a-2). This earthwork had the ditches to the south and was
mentioned in relation with the military works of Austrian general
Lobkowitz90 who was the military governor of Transylvania during the
Russian - Austro - Turkish war from 1735-1739. Other earthworks of a
similar aspect (?), even if less clear and more affected by later
interventions, are located right under Crai’s Peak, at the eastern base of its
slope, where the ridge road starts to climb towards the summit (Fig. 16/b-
12).
Small Fortification at Crai’s Peak
In a close position to the previously described possible ramparts, we
find another interesting earthwork, the same that was partially destroyed
during the recent building of the parking place, near the spring. Three sides
connected in square angles are still well visible forming part of a rectangle,
with the sides orientated almost N-S, E-W (Fig. 16). An elevated linear
anomaly (4 m wide, 20 cm high) is surrounded by a ditch (6 m wide, 1.5 m
deep). The small rampart and ditch are separated by a 5 m wide berma (Fig.
10). The W-E side of the wall, the only one which is complete and has two
corners, measures 32 m in length. It is not clear if the N-S orientated ditches
continue south of the parking place. The aerial study in the case of this
enclosure is clearly not sufficient to decode its function or date, not even
89
Possible 4 segments if we consider the interruptions as initial gates of the
defense line.
90
Karczag, Szabó 2012.
41
its shape in its entirety. What is however made enough clear is that the
fortification should not be considered a rectangular fort with rounded
corners (like the late Roman type91). The two pits which might seem from
the air ‘towers’ are WW1 trenches excavated with dynamite, from category
3, being part of an ensemble. A geophysical investigation might offer more
information regarding the nature of the wall.
The Large Fortification at Crai’s Peak (Camp 1)
The largest earthwork distinguishable on Crai’s Peak is represented
by a rectangular enclosure marked on the ground by a 1.5–2 m wide ditch,
outlined on the mountains slopes, in the shape of an irregular
parallelogram, with large, rounded corners. Due to the characteristic
mountain environment where topsoil is eroded not deposited, there
shouldn’t be a surprise that the ditch is still not completely filled. Its depth
reaches in places, on its southern side, 40 cm (Fig. 4/c). Despite this, when
compared with the rest of other earthworks visible from the air, it looks the
most ‘faded’. The enclosure’s shape and dimensions were best determined
on the basis of the DTM which we choose to illuminate from multiple
angles – due to the presence of vestiges on steep slopes orientated on all
directions (Fig. 5). The sides, parallel two by two, were traced in straight
firm lines. They measure: 255 m (southern side), 267 (northern side), 189
m (western side), 172 m (eastern side), enclosing a 4.99 ha in surface. The
longest diagonal is orientated northwest – southeast. All the sides present
alterations: the north-eastern corner was overlapped by a series of WW1
trenches; the northern side was partially used as a road, probably even
mechanically levelled; the western side was affected by some water
infiltration and slope collapsing; other WW1 firing platforms were dug
close to the south-western corner, the one that occupies the most difficult
position in what concerns the slope inclination. The main ridge of the
summit, which goes north-south, is almost parallel with the earthwork
western side (Fig. 16).
The issue of the identification of openings (or gates) remains the
most complicated one, first of all due to the overlapping of the discussed
earthwork by other anthropic interventions as it was previously detailed,
but also due to the fact that the relief was traversed in later periods along
the same logic trails (the ridges). Some of the openings visible now can be
purely the result of this later repeated circulation in logical points
91
Gietl 2014.
(geomorphologic logic), but also an enlargement of initial gaps. The

clearest opening, and the least disturbed by later interventions, can be
observed, on both DTM and orthophotography, almost in the middle of the
western side, at 81 m distance from the NW corner (Fig. 6/a-b). It measures
approximately 8 m in width. At 8 m distance from the gap towards west,
parallel with the direction of the main ditch, an aerial anomaly, of the same
type as the ditch visible in the orthophotography, can be seen, along 8 m.
The DTM does not show anything different in an elevation profile in this
spot (neither lowered nor raised), but this is true for the major part of
ditches’ length. A 38 cm/pixel resolution for the DTM seems to not be
enough to allow the observation of such small elevation differences. A
similar situation (as configuration, sizes but also in terms of haziness) can
be noticed on the southern side of the enclosure, in the vicinity of the main
north-south ridge route (Fig. 6/c-d). Here, at 81 m west from the SE corner,
another gap is visible (on both DTM and orthophotography), about 8 m
wide, however this one is used in the present for circulation also. At 9.5 m
to the south, a second linear anomaly, 8 m long, can be seen on the aerial
images, parallel with the direction of the main southern side ditch. This
configuration, repeated twice, resembles the tituli92 - a frequently used type
of gate fortification for the Roman marching camps93.
The Large Fortification between Gămălia and Mănăilă Plateau
(Camp 2)
Even if it is not exactly located on Crai’s Peak – the main
geographic space analysed in the current contribution, but at 1.5 km to
northeast, on a neighbouring dominant plateau (1385 m), we decided to
discuss here another fortification of a similar type to Camp 1, due to the
92
titulum/titulus (pl. tituli) – a term, mentioned in the work of an unknown Latin
author (conventionally named Pseudo-Hyginus), De Munitionibus Castrorum/De
Metatione Castrorum (49, 50), dated without certainty sometime between the end of the
1st c. AD and the 3rd c. AD, which designates an obstacle built outside a camp gate, as a
short ditch doubled by an interior rampart, with a length of approximately the same size
as the opening, located at 60 feet from it (18 m): Regressis pedibus exterius sexaginta per
latitudinem portarum similiter fossa fiet, quod propter brevitatem titulum cognominatum
est.
93
Approximately 45% of the marching camps in Great Britain exhibit vestiges of
tituli, while only 9% of claviculae (a rounded gate blockage, interior or exterior) (Jones
2012: 112). Only in very few cases such gate defences were noted in the cases of
permanent forts. Even if only claviculae were illustrated on Trajan’s Column, tituli were
used in other marching camps in Dacia, like in Vârful lui Pătru and Comărnicelu (A.S.
Ștefan 1997: fig. 6.90; 6.92).
43
worth it is adding to the general discussion about the interpretation of these

earthworks’ function and chronology. The enclosure is marked on the
ground by the means of a ditch (1.5/2 m wide). In places we can recognize
also the rampart, placed on the interior, 6 m wide on the north side and 4.5
m wide on the south-western side (Fig. 13, 14). The elevation difference
between preserved rampart and ditch is 40 - 50 cm. The polygonal shape
resembles an irregular trapeze; the four corners are rounded, those on the
northern side in quite a sharp angle; it is orientated NNE-SSW, with the
largest base towards north - where the highest relief is (Fig. 14/d). It
occupies the entire available space, encompassing two heights connected
with a saddle. The enclosure measures94: 497 m (eastern side), 237 m
(southern side), 390 m (western), 367 m (northern), covering a surface of
12 ha. The sides are shaped as slightly broken lines. The outline of the
enclosure is much disturbed by both WW1 trenches (mainly of the type 3,
4, 5 established for Crai’s Peak, with variances in sizes, plus short trenches
shaped as letter ‘Y’) and modern pathways (Fig. 16/a). The modern trails
cross four times the western ditch and two times the eastern one, the last
one being also traversed by two torrent valleys. Both short sides are
overlapped by WW1 excavations, in particular the southern one, where a
series of small dugouts were excavated in an array (Fig. 13/d, 16/a). Due to
these later interventions the situation of the gates is hard to interpret,
however, on the southern side, in its middle, between the WW1 trenches
the ditch is missing (Fig. 13/b).
The strategic value of Camp 2 location is given by its proximity to
both Crai’s Peak (1.5 km towards south) and the valley of Bâsca Mare also
known in the past as Bâsca cu Cale – ‘Bâsca with road’95 (1.5 km towards
north). The plateau between Gămălia and Mănăilă offers very good
visibility towards the ridge following the valley of Bâsca Mare on its
western side. The ridge, named today Plaiul Chiojdului, is the most
94
The measurements are of the ditch visible on aerial photogrammetric data.
95
Interesting suggestions about the military value of this route, in addition to the
hydronim itself, is given by the Geographic Dictionary of Prahova County (1897)
regarding Bâsca cu Cale river: ‘Pe aci Mihai Vitézul și-a trecut o parte din armata sa in
Transilvania, la a. 1599, Oct. 7. In anul 1848, Rusii, ocupând țera a grămădit multă armată
pe acestă vale, fiind forte priinciosă pentru o invasie în Transilvania.’ If the events related
to Michael the Brave could be just legends, those happened with less than 50 years before
the book was written can be based on true events. Even if both are legends, the idea of a
possible route suitable to a military invasion seems to have had remained in the collective
memory.
coherent connection between the Tatar’s Road and the Buzău valley in
their mountainous sectors. This road could reach both the Chiojd and
Nehoiu area - locations where materials dated to the Classical Dacian
period were reportedly found in dominant elevated positions96.
Discussions and conclusions
The earthworks described here in short, on the basis of aerial
photogrammetry and remote sensing, represent an assortment of
fortifications which allude to the use of Crai’s Peak (1496 m) as a key
military base during various chronological periods. They are, however, just
a small part of the vast ensemble of fortifications located along the 7 km
long mountain ridge to Buzău Pass – the highest segment of one of the most
important routes crossing to Transylvania from the Danube and Black Sea.
We are aware that conclusions drawn exclusively on aerial data have a
limited character; still they represent a necessary first step in any
archaeological analysis. Future studies and investigations, especially
geophysics and LiDAR, are scheduled to extend and complete the current
presentation of facts, at least in the next 4 years, in the context of HiLands
research project.
The Crai’s Peak allowed the traffic control along the main road, on
north-south direction, but also of its two most important secondary
pathways linking the Tatars’ Road to Buzău valley (on the left side of
Bâsca Mare/Bâsca cu Cale) and Teleajen valley (on Piciorul Dracului)
(Fig. 2). The existence of these secondary roads is suggested by late 19th c.
writings resuming the local knowledge regarding the perception of space
and toponimy, by cartographic materials, geomorphological analyses and
also by the location of fortifications in points where these roads could be
controlled. When seen from above, the mountainous landscape bearing the
traces of former battlefields and military defences is truly outstanding,
however, none of these are currently listed as archaeological sites, and,
thus, stand today unprotected. In particular, this archaeological landscape
should be the starting point for the future raising of an enlarged discussion
among professionals, but also the public, regarding the value of WW1
battlefields as places of memory and the need to protect and research them
as archaeological sites.
96
Valea Lupului (Popovici, Trohani 2010; Leahu et al. 2010) and the recently
made finds at Chiojd (information Sebastian Matei, Buzău Museum).
45
From what we know as a result of analysing available war time

journals97, Crai’s Peak and neighbouring Mănăilă Plateau had never been
the site of an actual WW1 battle. This interpretation is sustained by the field
observations which didn’t reveal any shell imprints on the landscape, while
the earthworks were preserved in very good condition. According to
memory notes, these two areas were used as the southern bases for supply
and reinforcement for the troops which fought in the Tabla Buții and
Tătarul Mare sectors for one month, in the autumn of 1916. On the night
of 4th/17th to 5th/18th November 1916, on heavy snow, the Romanian troops
camped one last time at Crai’s Peak, in their retreating way from Crucea
Mandii observation and telegraphy base to Suzana Monastery. The
majority of earthworks found at Crai’s Peak should be dated during the
neutrality period. The battlefield was prepared in depth on several lines.
The trenches in categories 1 and 3 found on the eastern slope of Crai’s Peak
formed the back line, being prepared as artillery positions ready to fire
towards north with remote guiding, but were never used as such. A later
series of excavations, less organized, partially overlapped the initial
arrangement. The mapping of WW1 trenches in the southern sector of the
Tatar’s Road (Fig. 16) revealed that the Romanian Army had in these parts
a clear defensive plan based on occupying the key positions that covered
and controlled the main road and secondary valleys. They also adjusted to
the field realities, by taking advantage of the older fortifications already
found in place – a notable example being the rampart on Curmătura which
was doubled with firing trenches, rows of trapping pits and also reinforced
with the inclusion of local wetlands in the series of advanced lines of
obstacles. They also reveal that the initial war preparations were not used
in battle.
The chapter regarding the two ‘Large Fortifications/Camps’ is more
controversial, but not in what concerns the function of these enclosures98 –
which is clearly one of a military encampment (confirmed by their size,
shape, uniformity in construction, use of defensive elements like ditch and
97
The war journal of Ioan Tănăsescu - soldier in the bicycle troupes 28th Reg.
(available on europeana.com, ID 6215) and the journal of Vasile Mateescu - the 3rd
Battalion, 12th Company 28th Regiment (excerpts in Dobrinescu, Dumitrescu 1997).
98
The large sizes of their enclosed spaces which would correspond to the need of
encampment of numerous troops, corroborated with their localisation in remote and
difficult relief, suggest the temporary character of these camps. In such conditions, small-
sized garrisons would be more fitted, first of all in terms of supplying.
rampart, presence of gates, general position) - but their chronology. Being

overlapped in many places by various types of WW1 fortifications, they
are for sure older than the early 20th c., other than that, the rest of our
chronological assessment is based on indirect arguments like analogy of
plan, size and strategic logic.
Could these two camps be Ottoman fortifications, built during their
invasions in Transylvania, like those happened in the first half of the 17th
c.? Too little is still known about the archaeology of Turkish military
facilities on the border territories99 and theoretical models are still based on
written and graphic accounts. To the Italian diplomat Luigi Fernando
Marsili who visited several Ottoman war encampments in the early 18th c.
we owe some descriptions of their layout and rules of spatialisation100. A
recurring feature of them was the centrality of the tents of pashas which
were surrounded by circular wooden palisades. The tents of the soldiers
and the rest of their facilities were installed in a labyrinth pattern, so that
the enemy would easily get disoriented. Other representations from that
period also seem to suggest the use of a circular plan and of a wooden
palisade for the camp of tents101. Rectangular plans were surely known to
Ottoman military builders as attested by their siege fortifications
(havale)102 and their permanent border forts (palankas and parkans)103 who
99
A review of recent excavations of Ottoman fortifications in Romania by Stănică
2018. Information about the ditch and palisade of Timișoara Great Palanka in Diaconescu
2016.
100
Marsili - Stato Militare dell' Impero Ottomano (1732) Pl. XXXVI.
101
for example, the Camp at Karlowitz (1699) in Grund- und umständlicher
Bericht von denen Römisch-Kayserlichen wie auch Ottomannischen Groß-Botschafften,
Wien, Johann Baptist Schönwetter, 1702
102
Small temporary fortifications made of upright placed timbers for the
protection of the war machines and artillery during battle. The first was mentioned in the
context of the Bursa siege (by Aşıkpaşazade). Murad II built a temporary fort in Giurgiu
during the campaign to Hungary (1435-36) while a havale structure around Belgrade, built
earlier by the Ottomans, was repaired during the time of Mehmed II (Özgüven 2001). The
miniatures depicting the siege of Szigetvár fortress in 1566 by Suleyman the Magnificent
depicted several havales as small square or oval forts of vertical timbers, used for artillery
protection, without surrounding ditches.
103
The smallest Ottoman frontier forts, called palanka, were simple wood
palisades surrounded by a ditch (șarampa) following simple rectangular or regular plans.
(Stein 2007, p. 60) They had one entrance guarded by a watch tower which was covered
by a roof. The entrance was connected with a bridge over the ditch. There were four
bastions at the corners, some had a round plan and some angular, with guns and cannons
(Özgüven 2001). Within the palanka there were probably houses or barracks for the
47
were often considered as inspired or at least similar to the Roman castra,

and so were the ditches with rounded corners104.
Taking in consideration their size – fitted to enclose large army
bodies, the two camps observable from the air around Crai’s Peak, should
be considered temporary. A large army wouldn’t have stayed as permanent
garrison of a fortress on the mountain crests, but it could have transited in
its way to a military target. As temporary camps their rectangular plan does
not match the round outlines known for Ottoman war encampments. The
permanent Ottoman fortifications were smaller105 than the camps around
Crai Sumit, while the characteristic building technique of their palisades106
would have resulted in more massive vestiges, not to mention their
preference for corner towers. We note, however, that the Small Fort at
Crai’s Peak exhibits to some degree certain resemblances with the Ottoman
model of border fortifications, at least based on aerial observations.
The large surface of Camp 2 (12 ha), its polygonal shape adjusted
to the relief, the parallelogram shape of the Camp 1 at Crai’s Peak, the
building technique and standard approach to the size and shape of the
ditches (1.5-2 m wide) in both fortifications, the presence of the rounded
corners, even the fact that they are two fortifications of a similar type in
close proximity, the tituli type of gate defences in the case of the Crai’s
Peak have good and numerous analogies in the marching Roman camps
documented elsewhere by means of aerial reconnaissance107. In the absence
soldiers. The most famous representation of a palanka remains that of Marsili in his Stato
Militare dell' Impero Ottomano (Pl. XXXVII), while plans of palankas in the area of
Danube and Strava were detailed in the work of Heinrich Ottendorf (Der Weg von Ofen
auf Griechisch Weissenburg) in 1665. In cases, a palanka was the subsequent development
of a war encampment due to the need of soldiers to rest longer (Evliya Çelebi cf. Özgüven
2001, p. 4).
104
When settlements developed around palankas, they were represented as
surrounded by square or rectangular palisades with rounded corners (Ottendorf sketches
published in Özgüven 2003)
105
A. D. Stănică (2018) considers the palanka from Noviodunum one of the
largest in Dobrogea at 100 m x 60 m.
106
Evliya Çelebi (1660s) describes the walls as of wood filled with mortar. The
perimeter of the fort was made of a double stockade of tree trunks with the space in
between filled with earth. This produced a wide earthen walkway at the top of the walls,
where troops or guns could be placed (Özgüven 2001).
107
The champion of using aerial survey to identify Roman temporary camps is
Britain, where, after the WW2, almost 350 such features are declared found (Wilson
1980). A critique of the consequences of this methodological approach in Leslie (1995)
of relevant excavations we cannot know the profile of the ditch and we do

not have Roman materials found – and there is no guarantee that future
excavations would find any, taking in consideration the presumable
temporary character of the instalment.
The association of multiple fortifications of the temporary camp
type in a concentrated area was observed in other situations, too, like in
Moravia108, Austria109 or Britannia110 and even in Dacia111; it was
interpreted as representing either the repeated use of the same encampment
place for several military expeditions or a simultaneous descend of a large
army contingent that had to split due to lack of space.112 In our
interpretative construction which is based, for the moment, as we
previously stated, just on indirect facts, the association of two forts in a
concentrated area proved to have a high military value is one of the
arguments in favour for a Roman period chronology.
The presence of two temporary military camps at Crai’s Peak, at
about 23 km (a march day for a Roman army in a mountainous
environment) north from the fort at Drajna de Sus113 surely adds more
context to the interpretation that a military road, crossed the Buzău Pass
during the Roman-Dacian Wars towards south-eastern Transylvania114
(Fig. 17). Drajna de Sus unveils in this way to be a true hub-road station,
supplying the access to or just controlling an array of mountain routes: the
who also attempts to assess, in a critical manner, the meaning and appropriateness of the
concept of ‘temporary Roman camp’. Systematic aerial survey in Slovakia and Moravia
(1990-1996), resulted in the discovery of about 35 temporary camps considered to be
related to military Roman actions against the Germanic and Sarmat tribes (in some of
these, their original function cannot be unambiguously stated as they have been preserved
in a very fragmented state). Of this number, 12 safely interpreted objects are in Slovakia
and 15 in Moravia (Gojda 2008, p. 18; Komoróczy et al. 2011; Daňhel 2009).
108
4 features in the area around Mušov and 6 around Iža in Moravia (Bálek,
Šedo 1998).
109
For example, 3 at Obersebern (Groh, Sedlmayer 2018)
110
For example, 6 at Ardoch (Leslie 1995, p. 349).
111
3 camps at Comărnicel (Micle et al. 2016; A.S. Ștefan 1997).
112
‘Transformation: The Emergence of a Common Culture in the Northern
Provinces of the Roman Empire from Britain to the Black Sea up to 212 A.D.’ a Culture
2000 project of the Römisch-Germanisches Zentralmuseum Leibniz-Forschungsinstitut
für Archäologie.
113
Ștefan 1948.
114
About the use of this road during the Roman-Dacian Wars by troups from
Moesia Inferior: Zahariade, Lichiardopol 2006. Țentea, Popescu 2015.
49
road along Schiulești Plai on the west side of Teleajen, the road to Buzău
Valley through Ogretin, but also directly the ridge route along the Tatars’
Road.115 During medieval times, the Tatars’ Road, after exiting Buzău
Pass, turned west and reached the area of Săcele, because Brașov was the
main commercial target of those times, but in a strictly geomorphologic-
based rationale, a possible continuation route would go north from Vama
Buzăului to Boroșneu Mare116 – a known point of Roman military interest
(with the condition that an intermediary military camp was installed on the
way, perhaps in the Întorsura Buzăului area, one that has yet to be found).
Further north, the road reached Baraolt (through Olteni), a highly strategic
position that could ensure an attack towards Perșani Mountains, where the
second largest Dacian proto-urban agglomeration117, after that in the area
of Sarmisegetuza area, was located. Moreover, using Baraolt as base, a
Roman army could also threaten the Dacian fortresses located eastwards in
Ciuc Depression, in the Jigodin area.118
Another important ridge route that separated itself from the Tabla
Buții Plateau is the mountain pathway through Tătarul Mare towards east,
to the former Austro-Hungarian border settlement of Crasna, on Buzău
River. It was one of the roads used by the Romanian Army during 1916 to
circulate between Teleajen and Buzău valleys. A detachment of alpine
corps under the command of C. Vasiliu Rășcanu travelled the distance on
115
Dicționarul 1897, p. 181: ,,Căile, prin care acest castru comunica cu celelalte
părți ale Daciei, erau: 1) Calea spre V., care trecea prin Făget și desființatul sat Stănesci și
se lega la gura Teișanilor cu marea șosea împietrită, care, se dzice, - după spusele
bătrânilor, a trecut prin comunele: Boldesci, Măgurele, Scăioși, Gura-Vitiorei, Văleni-de-
Munte, Isvorele, Măneciu-Pămănteni, Măneciu-Ungureni, cătunele: Valea-largă și
Plăețul, apoi de aici se îndreaptă pe albia Telejenelului, pe valea Dracului în sus și trecea
în Transilvania pe la Poiena-Fetei. Pe acestă cale denumită în popor ‚,Drumul Tătarilor’’
a comunicat acest castru cu celelalte cetăți din Dacia Superioară și cu cele din Dacia
Meridională.’’
116
A recent review by Popa, Bordi 2012-2013; about the Roman road between
Buzău Pass and the fort at Boroșneu Mare in Téglás 1888.
117
Tipia Ormenișului – Piatra Detunată near Racoș, Brașov County (Costea et
al. 2006). A recent LiDAR survey of the site, revealing its complex spatial development
is currently under the authors’ scrutiny and will be soon published.
118
About the mountain roads linking Olteni to Baraolt, and then Baraolt to
Jigodin in Kavruk et al. 2017; about the Dacian fortresses in Jigodin area in Ștefan M. et
al. 2015.
foot during one night119. It is the main connection between the road through
Buzău Pass and the ridge routes on the left side of Buzău going north to the
important Dacian fortress of Covasna-Cetatea Zânelor120. This is the
context in which we should place the third fortified enclosure of the
marching Roman camp type observed on the Tatar’s Road, at the beginning
of the ridge to Crasna, between Buzău Pass and Tătarul Mare, at 1330 m
altitude (Fig. 15). It is a trapezoidal enclosure, with rounded corners, with
sides facing the main geographic directions, measuring 312 m (northern
side), 190 (western side), 307 m (southern side) and 142 m (eastern side),
enclosing a total surface of 5.5 ha121.
While at 4.99 ha and 5.5 ha respectively, Camp 1 and Camp 3 fit in
the average area interval covered by the other marching camps known in
Dacia122, the dimensions of Camp 2 appear to be the largest documented to
date. At 12 ha it could easily hold an army of the size of a Roman legion in
full capacity123 even if we take in consideration a mountainous
environment, more restrictive in what concerns the use of space.
Acknowledgments: The authors are grateful for the support

received during the research in situ and publication of this study to: Eugen
S. Teodor, Bogdan Ciupercă, Ovidiu Țentea, Sebastian Matei, Bordi
Zsigmond Lóránd and Radu Oltean. Any faults of this text should be
imputed to the authors only.
119
Interview in the archive of the National Military Museum Bucharest (excerpts
on (http://www.rador.ro/2016/10/17/1916-note-de-razboi/)
120
Crișan, Sîrbu 2010.
121
For the moment the measurements and observations were made only based on
satellite images. More about the earthworks around Tabla Buții and Buzău Pass will be
shortly published in a sequel article.
122
Jigoru Mare 7.79 ha, Vârful lui Pătru 4.8 ha, Comărnicel II 7.1 ha, Comârnicel
III 3 ha; Comărnicel I 6.63 ha (measured on Google satellite imagery); Porolissum-Citera
aprox. 4 ha (Opreanu et al. 2014).
123
A detailed review of the various attempts to find the algorithm pairing surface
measuring units of a Roman camp with number of soldiers in Jones 2012: 65-71.
51
Fig.1
Fig.2
53
Fig.3
Fig. 4
55
Fig. 5
Fig. 6
57
Fig. 7
Fig. 8
59
Fig. 9
Fig. 10
61
Fig. 11
Fig. 12
63
Fig. 13
Fig. 14
65
Fig. 15
Fig. 16
67
Fig. 17

StefanStefan VfLuiCrai Preprint 02a

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

StefanStefan VfLuiCrai Preprint 02a

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TELEDETECȚIE ȘI ARHEOLOGIE MONTANĂ ÎN

DAN ȘTEFAN, MAGDALENA ȘTEFAN

Cuvinte cheie: arheologia Primului Război Mondial; arheologie militară;

Rezumat: Lucrarea prezintă documentațiile fotogrammetrice și topografice

Arheologia câmpurilor de luptă

ISTROS, XXIV, 2018, Brăila, p… (preprint)

(Fig. 2), atestat în documente istorice6 și întărit prin numeroase fortificații,

administrativ al Țării Românești se reconfigura iar tranzitul comercial era

perioada medievală 12, dar câteva posibil și în epocă romană. Descoperiri

recunoașterea aeriană rămân, pentru moment, principalele metode de

morfometrice ale unei anumite categorii de lucrări de pământ, una pe care

Mare prin culmea Mănăilă spre nord-est și Bâscioara pe lângă Gămălia

a unei parcări, cu loc de promenadă, izvor captat și monument comemorativ

3. Tranșee scurte și late (15 m lungime x 6.5 m lățime), cu o

modelului tituli30 – un tip de fortificație de poartă specific taberelor de marș

Valoarea strategică a plaiului de la Vârful lui Crai constă în

noile fortificații au fost adaptate pentru a îngloba și a prelua avantajelor

să sugereze, de asemenea, utilizarea unui plan circular și a unei palisade

de construcție a palisadelor44, nu permit încadrarea celor două incinte de la

Austria47, Britania48 sau chiar în Dacia49. Acest fenomen de concentrare a

Mulțumiri: Autorii își exprimă recunoștința pentru ajutorul

Lista Figurilor/List of figures

Fig. 6. Fortificația Mare nr. 1 vederi aeriene/ Camp 1 aerial views:

corner; c – vedere aeriană a colțulului de NE/ aerial view of the NE corner;

Bálek, Šedo 1998

M. Comșa, Un knezat roumain des X-XII siecles a Slon-Prahova. In

L. F. Marsili, Stato militare dell' imperio Ottomano, incremento e

A.S. Ștefan, Le guerres Dacique de Trajan: les operations du front alpin.

REMOTE-SENSING FOR MOUNTAIN ARCHAEOLOGY IN THE

DAN ȘTEFAN, MAGDALENA ȘTEFAN

Keywords: WW1 archaeology; military archaeology; mountain archaeology;

Abstract: The study is documenting, by means of remote sensing and aerial

recently as the Tatars’ Road68 (Fig. 2), attested by historical documents69

by the Dacian tribes75, or during the Bronze Age76. The substantial

archaeologically meaningful and they deserve more scientific attention;

WW1 Fortifications around Crai’s Peak

advanced obstacle – areas of trapping pits88. This ensemble, consisting of

main segments89, on either side of a valley, one measuring 413 m in length

(geomorphologic logic), but also an enlargement of initial gaps. The

worth it is adding to the general discussion about the interpretation of these

From what we know as a result of analysing available war time

rampart, presence of gates, general position) - but their chronology. Being

were often considered as inspired or at least similar to the Roman castra,

of relevant excavations we cannot know the profile of the ditch and we do

Acknowledgments: The authors are grateful for the support

S-ar putea să vă placă și