Conduceți-i spre Împărăția lui Dumnezeu într-o manieră atractivă

de Clair şi Jon Sanches

Text: Psalmul 78:1-7

Introducere
Într-o zi, un student din India, simțindu-se deprimat, s-a dus la profesorul lui de filozofie și l-a
întrebat: „Domnule profesor, care este adevărata valoare a ființei umane?” Profesorul i-a dat o pia-
tră și i-a spus: „Încearcă să-i descoperi valoarea”.
Tânărul a mers la piață și l-a întrebat pe vânzătorul de zarzavaturi: „Cât mi-ai da pe piatra
aceasta?” „5 kilograme de cartofi.” A mers apoi la vânzătorul de pește: „10 pești ton.” Văzând că
valoarea pietrei creștea, s-a dus și la bijutier. „Îți ofer o mie de rupii.” Atunci și-a luat inima în dinți
și s-a dus la cel mai renumit specialist în pietre prețioase. Acesta a luat piatra, a mers într-o încăpere
din spatele magazinului unde a examinat piatra mai multe minute. Apoi a revenit evident impre-
sionat și i-a spus tânărului cu emoție în glas: „Tinere, ai mare grijă de această piatră. Este copleșitor
de valoroasă. Să nu o vinzi niciodată. Poți cere absolut orice în schimbul ei.”
Ținând bine piatra, tânărul s-a întors la profesor și i-a povestit cele întâmplate. „La fel este și
cu ființele omenești,” i-a spus profesorul. „Depinde de ce preț pui pe tine. Unii au un simț al valorii
coborât și se vând ieftin. Cei care au un simț ridicat al valorii sunt marfă scumpă. Cu cât mai bine
vei înțelege care este adevărata ta valoare, cu atât mai fericit vei fi.”

Dumnezeu prețuiește pe fiecare om în parte

O stimă de sine sănătoasă este de mare preț pentru fiecare om. Într-o mare măsură, acest simț
al valorii hotărăște modul în care ne vom privi pe noi înșine. De aceea, una dintre îndatoririle prin -
cipale ale familiei este de a le forma copiilor acest simț fundamental. Același principiu se aplică și
la familia bisericii. Este important să ne exprimăm aprecierea reciprocă în familia bisericii.
Mai ales atunci când interacționăm cu copiii și tinerii, lucrul acesta este de importanță vitală.
Este mai dificil să acceptăm dragostea necondiționată a lui Dumnezeu și să conștientizăm pe deplin
dragostea lui Isus, atunci când simțul valorii personale ne-a fost vătămat în urma modului în care
am fost tratați.
Apostolul Petru spune: „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răs-
cumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele
scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19). Dumnezeu a plătit prețul
cel mai mare în Isus pentru fiecare copilaș care se naște pe această planetă. Prin urmare, orice ființă
omenească ce nu moștenește noul pământ este o existență irosită. Fiecare ființă omenească are
prețul sângelui lui Isus.

Misiunea lui Dumnezeu pentru familiile lui Israel

Dumnezeu acordă familiei o poziție deosebită. El ne-a încredințat darul procreării și respons-
abilitatea extraordinară de a avea grijă de copiii noștri. Isus a venit pe această lume ca un prunc vul -
nerabil și S-a încredințat pe Sine în grija unei familii. Dumnezeu Însuși i-a descoperit robului Său
Moise tiparul universal pentru familie.
 “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubești pe Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și poruncile acestea pe
care ți le dau astăzi să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să le vorbești de ele
când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un
semn de aducere aminte la mâini și să-și fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei
tale și pe porțile tale.” (Deuteronom 6:4-9)
Cu alte cuvinte, atunci când relaționăm cu copiii mici și mari, când ne jucăm cu ei, lucrăm cu
ei, avem grijă de ei, îi conducem într-un spirit de rugăciune și joacă la viața veșnică. Chemarea pri-
mară adresată de Dumnezeu tuturor părinților și adulților din orice cultură este de a se consacra și a
se lega de El, sursa supremă a vieții și iubirii. Aici începe totul, atașamentul personal înrădăcinat și
întemeiat în Isus. Apoi îi cheamă pe părinți să inspire și să călăuzească generația viitoare ca să se
apropie de Creatorul și Mântuitorul lor. În cartea Psalmilor, dorința profundă de a călăuzi generația
viitoare la stabilirea unei relații cu Dumnezeu este exprimată într-o frumoasă rugăciune din inimă:
“Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid
gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au
povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni
laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o
lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor
veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copi -
ilor lor; pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să
păzească poruncile Lui.” (Psalmi 78:1-7)

De ce este atât de important să li se reamintească familiilor lui Israel care este sarcina lor prin-
cipală? Moise s-a adresat unei generații de părinți care se născuseră în pustie și ai căror copii aveau
să crească în Țara Făgăduinței. Prin urmare, prima generație nu avea să cunoască experiența robiei
din Egipt, cruzimea vieții în robie, nici dependența totală de Dumnezeu.
Nu aveau să cunoască izbăvirea miraculoasă a lui Dumnezeu. Tot ce aveau să cunoască era
țara unde curgea lapte și miere, prosperitatea materială. Aveau să ia în stăpânire propria bucată de
teren pe care să-și clădească o casă. Bunicii lor trecuseră prin experiența Exodului și își puseseră
nădejdea în Dumnezeu în mijlocul incertitudinilor vieții în pustie. Dar copiii din Canaan nu aveau
aceleași experiențe cu Dumnezeu ca generația de dinainte și erau în pericolul de a trăi cu un fals
simțământ de siguranță.
Din cauză că nu-L cunoșteau pe Dumnezeu așa cum Îl cunoscuseră părinții lor, puteau să
apară astfel de întrebări: „Mami, de ce ținem Sabatul?”, „Tati, de ce dăm zecime?” „Ce rost au toate
aceste reguli privitoare la alimente, închinare și rugăciune? De ce trebuie să rămânem la aceste prin-
cipii?” Deuteronom 6:20-21 spune: „Când fiul tău te va întreba într-o zi: ‚Ce înseamnă învățăturile
acestea, legile acestea și poruncile acestea pe care vi le-a dat Domnul, Dumnezeul nostru?’, să
răspunzi fiului tău…”
Să ne oprim aici un moment și să ne punem întrebarea: Ce anume trebuiau să spună ei tinerei
generații?
Deuteronom 6:21 spune: „să răspunzi fiului tău: ‚Noi eram robi ai lui Faraon în Egipt și Dom-
nul ne-a scos din Egipt cu mâna lui cea puternică.” Aceștia trebuiau să le împărtășească experiența
personală și comunitară pe care au avut-o cu Dumnezeu. Moștenirea lor spirituală, istoria lor, des-
tinul lor, umblarea lor cu Dumnezeu și ceea ce însemna El pentru ei. Împărtășirea inițială consta din
experiența lor directă cu Dumnezeu. Nu predici, ci povestirea dragostei, credincioșiei și puterii ară-
tate de Dumnezeu în viața lor. Copiii și tinerii care aveau să crească în Canaan aveau nevoie să sta-
bilească o legătură cu părinții și adulții din comunitate, aceștia putând să le inspire umblarea cu
Dumnezeu, printr-o viață evlavioasă și prin mărturisire.
În acest mod, practicile religioase care își aveau originea în umblarea lor cu Dumnezeu aveau
să-și păstreze semnificația de semne ale Împărăției lui Dumnezeu.
Face parte din firea noastră căzută să ne abatem de la Creatorul și Mântuitorul nostru și să
cădem în idolatrie. Practicile religioase devin atunci un scop în sine, în loc să fie semne care să arate
către Isus.

Dumnezeu este foarte serios în această privință

Lucrul acesta s-a întâmplat în diverse etape ale istoriei lui Israel. Iarăși și iarăși, moștenirea
spirituală colectivă a poporului lui Dumnezeu s-a deteriorat și a ajuns niște ritualuri goale. Uneori Îl
pierdeau cu totul din vedere pe Dumnezeu și se dedau la practici aproape de neînțeles. Multe secole
după ce Dumnezeu i-a arătat modelul originar lui Moise, profetul Ieremia a fost chemat de Dum-
nezeu ca să transmită un mesaj imperios familiilor și conducătorilor, poporului ales. Aceștia se abă-
tuseră la practici absolut șocante. Ieremia 19:1-7 ne prezintă scena:

„Așa a vorbit Domnul: Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ și ia cu tine pe câțiva
din bătrânii preoților. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porții olăriei și acolo să
vestești cuvintele pe care ți le voi spune. Să spui: „Ascultați Cuvântul Domnului, împărați ai lui
Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‚Iată, voi
aduce peste locul acesta o nenorocire, care va face să țiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei pe care nu-i
cunoșteau nici ei, nici părinții lor, nici împărații lui Iuda, și au umplut locul acesta cu sânge nevino -
vat. Au zidit și înălțimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care
nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem și nici nu-mi trecuse prin minte. De aceea, iată, vin zile,
zice Domnul, când locul acesta nu se va numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea
Măcelului! În locul acela voi zădărnici sfatul lui Iuda și al Ierusalimului, îl voi face să cadă uciși de
sabie înaintea vrăjmașilor lor și de mâna celor ce vor să le ia viața.”

În loc de a-și crește copiii în așa fel ca să-și realizeze potențialul dat de Dumnezeu pentru a
intra în comuniune cu Creatorul lor, părinții își sacrificau copiii la idoli. În timpurile noastre, noi ne
considerăm mai sofisticați. Dar, este posibil ca în zilele noastre, și copiii noștri să fie sacrificați ido-
lilor în moduri mai sofisticate?
Contextul cultural în care trăim astăzi îi poate face pe părinți, în moduri foarte subtile, să
neglijeze nevoile emoționale și spirituale ale copiilor și tinerilor. Din cauza dificultăților economice
și sociale, părinții se simt obligați să muncească din greu ca să acopere toate cheltuielile. Alții in-
vestesc multă energie în carieră, ne mai rămânându-le nici timp, nici energie pentru a se ocupa de
mințile tinere și impresionabile ale generației viitoare.
Ultimele cercetări în neurologie au arătat că creierul copiilor mici se modelează prin interacți-
unea cu climatul fizic, emoțional, intelectual, social și spiritual pe care părinții și ceilalți adulți îl
creează. Încă din perioada prenatală este așezată temelia pentru dezvoltarea viitoare a copilului.
Astăzi, copiii și tinerii sunt bombardați în permanență cu valori culturale conflictuale prin mi-
jloacele mass-media, prin exemplul stabilit de idoli și de prietenii mondeni de la școală ori din
vecinătate.
Gândiți-vă și la numeroșii copii care cresc în zonele de război, cei care sunt abuzați, care
cresc în zone cu violență publică și în sărăcie. Mulți părinți de multe ori nici nu-și dau seama de
faptul că este responsabilitatea lor ca să așeze baza dezvoltării ulterioare a creierului copilului.
Această modelare fundamentală este o sarcină extraordinară și frumoasă pe care Dumnezeu le-a în-
credințat-o părinților. Atunci când copiii și tinerii sunt expuși la valorile înalte lăsate de Dumnezeu
pentru creșterea și dezvoltarea omenească, mințile și inimile lor sunt protejate prin puterea Duhului
Sfânt. Da, este posibil să facă experiențe ca parte a dezvoltării lor cu lucruri care pe noi ne îngrijore-
ază, dar în sufletul lor, sămânța Evangheliei a fost semănată. Valorile pe care le primesc vor avea un
impact asupra vieților lor.
De aceea Isus S-a arătat profund preocupat de modul în care trebuie să ne ocupăm de copii. În
Matei 18:6, Isus spune: „Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care
cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adân-
cul mării.” Această expresie nu pare să se armonizeze cu imaginea pe care ne-am format-o despre
Isus, dar cuvintele Lui sunt cât se poate de clare. El prețuiește pe fiecare copil. El știe cel mai bine
de cine trebuie să avem noi grijă. Vrăjmașul le dă târcoale copiilor și caută să-i înghită ca un leu (1
Petru 5:8).
Modelul pe care Dumnezeu l-a descoperit lui Moise este valabil în orice cultură și civilizație.
La fel ca Ieremia, și noi avem sarcina profetică de a ne ajuta familiile să poată împlini această
îndatorire primară. Profeții nu sunt niciodată agreați în primă instanță. Apar ca niște persoane iri-
tante, care fac cum fac și ajung în miezul problemelor. Însă, în cele din urmă, oamenii au de câști -
gat. Prin urmare, astăzi, familiile din biserică și societatea în care trăim vor avea de câștigat dacă se
va aplica modelul descoperit în Deuteronom 6.

Împrejurări schimbate
Pe măsură ce ne apropiem de revenirea lui Isus, de multe ori mă întreb cum își va adapta
strategia vrăjmașul nostru. Trebuie să fie foarte subtil. Am copilărit în anii ’60 și ’70, la periferia
capitalei Surinam-ului, fostă colonie olandeză din America de Sud. Ritmul vieții era chiar relaxat
pentru noi copiii și nu ne dădeam seama de orele lungi de muncă pe care părinții noș tri le dedicau
câștigării traiului. Totuși, în fiecare dimineață, în satul în care locuiam noi, în jurul orei 6, eram
treziți de cântecele păsărelelor și de vecinii adventiști care aveau altarul de dimineață. Pe măsură ce
razele soarelui alungau întunericul nopții, una câte una, familiile începeau să cânte și să se roage. O
dată pe an, aveam o săptămână de rugăciune. La 5 dimineața, membrii se adunau la biserică pentru
a se închina împreună.
Mama ne trezea la 4:30 dimineața. După multe proteste, ne ridicam din pat și mergeam la bis -
erică. În jurul orei 6, comunitatea era adunată ca să întâmpine noua zi cu cântece și rugăciuni. În
cele din urmă, era o experiență grozavă ca să întâmpinăm noua zi, astfel. Am crescut într-o atmos-
feră în care religia, spiritualitatea și biserica erau o influență majoră. Duminică dimineața aveam în-
tâlnire cu exploratorii, seara erau adunări de evanghelizare, miercuri seara – oră de rugăciune, în
fiecare vineri – întâlniri cu tinerii. În sabat dimineața, serviciul divin începea la 9 dimineața și ținea
până la 1 după-amiaza. După o scurtă siestă, părinții noștri mergeau să împartă pliante. Încercau to-
todată să ne conducă și pe noi pe aceeași cale. După-amiaza, aveam programul de misionari volun-
tari. Sâmbătă seara aveam activități de părtășie, iar duminică dimineața, o luam de la capăt.
Dar lucrurile nu se opreau aici. Trebuia să facem față unchilor și mătușilor din familia bis-
ericii. Mereu ne întrebau câte ceva și ne făceau să vorbim. Nu aveau prea mult tact. Trebuia să ne
avertizăm unul pe altul atunci când era vreunul prin preajmă. Când ne prindeau că am făcut ceva nu
tocmai îngăduit, ne mustrau cu blândețe.
Acum, când sunt părinte, îmi dau seama cât de importanți au fost acești oameni pentru mine.
Ei exprimau în maniera lor personală faptul că le păsa și doreau să se întâlnească cu noi și pe noul
pământ. Ne tratau ca pe unii de-ai lor. Ne copleșeau cu atenție. Ne iubeau. De aceasta au nevoie
copiii și tinerii din zilele noastre, în biserică și în societate.
Mulți dintre părinții de astăzi au crescut într-o atmosferă asemănătoare, în care biserica juca
un rol important. Astăzi, lumea arată tot mai diferit. Mulți trăim în societăți necreștine, în care biser-
ica se luptă să supraviețuiască. În alte locuri, comunitățile sunt înfloritoare. Dar globalizarea tot mai
intensă transformă lumea într-un sat în care valorile și tendințele culturale se răspândesc rapid în
rândul tinerilor. În lumea noastră, copiii și tinerii nu cresc în mod automat cu principii spirituale in -
spirate de Dumnezeu. În zilele noastre, mulți cred că fiecare are dreptul de a stabili pentru sine ce
este bine și ce este adevărat. Nu există criterii absolute. Oamenii tind să ia decizii ținând seama de
ceea simt, iar nu de un standard mai presus de ei înșiși. Valoarea individului în familie devine mai
importantă decât autoritatea pe care Dumnezeu le-o conferă părinților responsabili cu călăuzirea
copiilor lor. Mulți adolescenți din zilele noastre pretind libertatea de a-și stabili singuri limitele.
Părinții de multe ori nu au aptitudinile necesare pentru a-și îndruma copiii.

Timpul pentru investiție este acum

Studiile arată că în tot mai multe societăți, tinerii părăsesc biserica într-un număr alarmant. În
unele cazuri, circa 50% părăsesc biserica mai înainte de a ajunge la vârsta de 20 de ani, fapt care nu
înseamnă în mod obligatoriu că Îl părăsesc și pe Dumnezeu. Studiile arată că acolo unde bisericile
lucrează activ cu familiile și școlile bisericii, îi implică pe copii și pe tineri în activități de slujire și
îi inspiră pe calea lui Dumnezeu, 80% dintre tineri au sentimentul apartenenței. Ținta noastră princi-
pală este de a câștiga oamenii pentru veșnicie.
Știaţi că 19 din 20 de persoane care devin creștini consacrați, o fac înainte de vârsta de 25 de
ani? După 25 de ani, doar unu din 10000 se mai botează. După 35 de ani – unu din 50000. După 45
de ani – unu din 200000. După 55 de ani – unu din 300000. După 65 de ani – unu din 500000. După
75 de ani – unu din 750000. În principiu, decizia de bază de a crede sau nu în Dumnezeu se ia până
la vârsta de 13 ani. Prin urmare, efortul evanghelistic cel mai mare este investit în familiile cu copii
și tineri. Lucrarea pentru familii, copii și tineri nu este doar babysitting, comparativ cu alte lucrări,
așa cum ar fi unii ispitiți să creadă. Este evanghelizare la firul ierbii. Ellen White face o afirmație
extraordinară despre aceasta:
“Societatea este compusă din familii și este așa cum o fac capii de familie. Din inimă ies
izvoarele vieții, iar inima societății, a bisericii, a națiunii este familia. Binele societății, succesul bis -
ericii, prosperitatea națiunii depind de influențele de acasă.” („Căminul adventist”, pag. 15)

Misiune posibilă
Pentru a realiza această sarcină avem nevoie să fim umpluți cu dragostea lui Isus pentru a ne
iubi familiile, copiii și tinerii. Prin dragostea lui Isus, biserica va deveni tot mai mult comunitatea de
ucenici dorită de Isus. Va fi un climat spiritual, emoțional și intelectual inspirat de Duhul Sfânt și în
care orice va fi în siguranță.
Activitățile bisericii vor deveni interesante și de dorit. Valoarea personală a fiecărui copil și
tânăr va fi recunoscută și vor fi implicați în viața bisericii fără întârziere. Va fi loc pentru fiecare
copil să-și exprime talentul primit de la Dumnezeu. Toate acestea vor fi în permanență folosite prin
rugăciune ca Duhul Sfânt să le miște inimile. Iată principiul de bază: pentru ca ceva să atingă inima,
trebuie mai întâi să fie perceput de individ și să-l impresioneze.
Vom atinge inimile copiilor și tinerilor noștri dacă intrăm în lumea lor și suntem onești cu ei.
De la început, biserica adventistă a fost conștientizată de această realitate prin călăuzire divină. De
la origine, biserica adventistă a înțeles că familiile, copiii și tinerii au nevoie să fie întâmpinați la
nivelul lor de dezvoltare, unde joacă este un element important. Isus a mers între oameni, a re-
laționat cu ei. El nu excludea pe nimeni. A răspuns la nevoile lor, apoi i-a chemat să-L urmeze
(„Divina vindecare”, pag. 143). Aceasta este esența uceniciei.
Nu avem timp de pierdut. Curând zilele de joacă se vor termina. Curând vor pleca de acasă și
din biserica locală. Am făcut tot ce am putut pentru a-i conduce spre Împărăția lui Dumnezeu?

Concluzie
Când băieții noștri erau mici și mergeam în vacanță, nici nu plecam bine de-acasă și ei între-
bau: „Tati, mai e mult până ajungem?” Când drumul este lung, este nevoi să ne ocupăm copiii și
tinerii cu lucruri pozitive. Energia lor nelimitată, nevoia de aventură, curiozitatea, căutarea și între-
bările trebuie canalizate pe făgașul cel bun. Noi aveam mereu pregătite jucării, cărți cu imagini,
povești şi ceva bun de mâncat pe drum. Uneori ne opream și aveam un mic festin.
Cineva spunea că biserica este asemenea unui tren. Călătorind prin timp, suntem în drum către
cetatea cerească, Noul Ierusalim, destinația noastră finală. Compartimentele trenului sunt diferitele
lucrări ale bisericii.
Unul dintre multele compartimente este și lucrarea pentru familie. În acest compartiment,
familiile și copiii sărbătoresc bucuria mântuirii prin muzică, părtășie și slujire. Și dacă vom implica
pe fiecare, nimeni nu va sări din trenul mântuirii.
Vor rămâne copiii noștri în tren? Vor ajunge ei la destinația finală? Nimeni să nu ajungă să
spună: „Dacă aș fi făcut asta… oh, numai dacă aș fi făcut asta!” Să ne consacrăm, să ne angajăm
înaintea Domnului, Dumnezeului nostru (Iosua 24:24) că vom face totul pentru a inspira și a echipa
părinții ca să își câștige copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să ne rugăm pentru părinți, pentru
toate familiile și pentru fiecare copil din comunitățile noastre. Să ne consacrăm astăzi să lucrăm
pentru copiii noștri, să ne jucăm cu ei și să ne rugăm împreună cu ei și astfel să îi conducem spre
Împărăția lui Dumnezeu.