Sesiunea a II-a

Comunicarea: cheia apropierii emoţionale

Resurse pentru lideri

Capacitatea de a comunica este fără îndoială aptitudinea umană de supravieţuire cea mai im-
portantă. De regulă, nimeni nu te învaţă cum să comunici eficient, deşi întreaga existenţă depinde de
capacitatea noastră de a transfera informaţii de la noi la alţii şi de a clădi relaţii cu ei. Buna comuni-
care este un dar minunat şi ne oferă cheia înţelegerii, a prieteniei şi a intimităţii. Prin buna comuni-
care noi oferim şi primim dragoste, ne exprimăm gândurile şi sentimentele şi dobândim o înţelegere
a nevoilor şi dorinţelor celorlalţi.
Scriitorii biblici vorbesc despre efectul puternic pe care îl pot avea cuvintele în relaţiile
noastre: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har,” spune Scriptura, recunoscând că ţinta tuturor co-
municărilor este de a „scoate la suprafaţă ceea ce este mai bun în ceilalţi, fără a-i umili” (Col. 4:6
TM). În altă parte, Pavel ne îndeamnă „să spunem adevărul cu dragoste” (Efes. 4:15, NIV) şi re-
cunoaşte că onestitatea şi deschiderea în relaţiile noastre sunt ingrediente importante în stabilirea
conexiunilor intime (cf. Prov. 24:26, NIV). Înţeleptul Solomon susţine ideea că „vorbele tăioase ră-
nesc şi vatămă”, dar „cuvintele amabile vindecă şi ajută” (Prov. 15:4 TM).

Comunicarea este vitală pentru satisfacţia relaţională

Comunicarea este vitală pentru căsătorie. Prin dialog, cuplul îşi accesează şi articulează
emoţiile, îşi rezolvă neînţelegerile şi îşi împărtăşeşte ideile, credinţele şi valorile personale. Se
formează tipare unice de interacţionare unul cu celălalt, creându-se o relaţie care ori înfloreşte, ori
se-opinteşte. Propriul lor stil de comunicare formează o legătură emoţională puternică (Prager,
1995, pag. 57).
Potrivit unor studii temeinice despre relaţiile intime, comunicarea este „un determinant pri-
mar al satisfacţiei relaţionale” (Whisman, 1997, pag. 395) şi tiparele de interacţiune maritală consti-
tuie cheia pentru prezicerea calităţii relaţiei maritale (Feeney, Noller & Ward, 1997, pag. 160).
Gradul de consideraţie pozitivă pe care partenerii o au unul faţă de celălalt, cantitatea de interacţi-
une, eficienţa comunicării şi nivelul de satisfacţie emoţională – toate contribuie la sentimentul de
împlinire, stabilitate şi satisfacţie din relaţie (Feeney, Noller & Ward, 1997, pag. 161, 162).

Principiile comunicării eficiente

Pentru ca partenerii să înţeleagă dinamica implicată în comunicarea efectivă, trebuie să re-
cunoască următoarele şase principii:
1. Aptitudinile de comunicare sunt învăţate. Comunicarea efectivă este o aptitudine
pe care toţi trebuie să o învăţăm. Procesul de clădire a unor mai bune relaţii este deprins
prin formarea aptitudinilor de auto-cunoaştere, de auto-descoperire, de ascultare empatică,
de a răspunde şi de a confirma.
2. Este imposibil să nu comunici. Cercetătorul în comunicare Pat Noller spune că
„este imposibil să nu comunici! Mulţi nu înţeleg aceasta din cauză că limitează conceptul
de comunicare la cuvinte şi nu îşi dau seama că aceasta are loc ori de câte ori suntem în
prezenţa cuiva, chiar dacă singurul lucru pe care îl comunicăm este că nu vrem să avem
nimic de-a face cu ei” (Noller, 1984, pag. 1). Comunicarea implică cuvinte, dar nu se lim -
itează la ele; ia diferite forme – verbală, non-verbală şi scrisă. Are loc la trei niveluri: (1)
 conţinut – ceea ce este comunicat; (2) sentiment – ce anume simţi despre conţinut şi cum
te raportezi la mesaj; şi (3) sens – interpretarea, semnificaţia şi valoarea ataşate mesajului
şi răspunsul nostru emoţional la conţinutul acestuia.
3. Atitudinea faţă de sine afectează modul în care comunici. Abilitatea de a comu-
nica, de a asculta şi de a te apropia de ceilalţi este mult influenţată de nivelul stimei de
sine. Dacă dialogul lăuntric cu privire la sine este dominat de simţăminte de inferioritate,
inadecvare sau auto-compătimire, atunci devenim distraşi sau nefocalizaţi în comunicarea
cu ceilalţi.
4. Ascultarea empatică este o parte vitală a bunei comunicări. În majoritatea
cazurilor, nu ceea ce spui contează cel mai mult în comunicare, ci ceea ce aud ceilalţi.
Arta ascultării – recepţionarea şi interpretarea corectă a mesajului – este în cele din urmă
mult mai importantă decât transmiterea mesajului. Aşa cum spune Stephen Covey, „mai
întâi căutaţi să înţelegeţi, apoi să vă faceţi înţeleşi” (Covey, 1989, pag. 236-260).
5. Repetă ce ai auzit înainte de a răspunde. Una dintre regulile cardinale ale comu-
nicării eficiente este aceea că întotdeauna trebuie să verificăm dacă am auzit corect pentru
ca nu cumva să ne clădim răspunsul pe nişte asumpţii greşite. De multe ori propriile noas-
tre prejudecăţi ne fac să interpretăm greşit ceea ce ni se spune.
6. Sentimentele sunt esenţa comunicării. Orice comunicare implică exprimarea
emoţiilor, fie direct, fie indirect. Unul dintre cei mai critici factori din procesul comu-
nicării este capacitatea de a identifica şi a înţelege simţămintele exprimate. Simţămintele
sunt poarta către inima şi sufletul unei persoane. Conexiunea emoţională are cea mai mare
forţă în clădirea intimităţii. Atunci când reuşim să stabilim contactul emoţional, avem un
simţământ de apropiere, de vulnerabilitate şi autenticitate. Adesea, conexiunea emoţională
dintre două persoane la nivel emoţional are loc mai presus de cuvinte.
Aceste şase principii aduc în atenţie lucruri centrale în orice comunicare maritală eficientă.
Ele evidenţiază nevoia ca partenerii maritali să folosească şi să-şi formeze aptitudinile şi
comportamentele esenţiale clădirii unei relaţii puternice şi sănătoase.

Niveluri de comunicare
Cât de liberi şi cât de bine ne simţim în comunicare este influenţat de cât de siguri şi în sigu-
ranţă ne simţim în compania oamenilor. Măsura în care suntem dispuşi să ne dezvăluim gândurile şi
simţămintele faţă de ceilalţi este descrisă de John Powell în cartea sa „De ce mă tem să îţi spun cine
sunt?” (Powell, 1969, pag. 50-62). El sugerează că există cinci niveluri la care comunicăm cu
ceilalţi. Fiecare nivel conduce la un grad mai mare de intimitate. Vezi fig. 2.

Nivelul cinci: Conversaţii-clişeu. La acest nivel auto-descoperirea este minimă. Vorbim în

clişee, cum ar fi: „Cum merge treaba?”, „Ce-ai mai făcut?”, „Mă bucur să te văd”. Conversaţia este
superficială şi nu comunică nimic despre ceea ce suntem şi ceea ce simţim. În cadrul mariajului,
acest nivel de dialog poate cauza multă frustrare, resentiment şi distanţă.

Nivelul cinci: Conversaţii-reportaj. Aşa cum ne putem ascunde în spatele clişeelor, tot la fel o
putem face şi prin transmiterea ultimelor ştiri, noutăţi şi istorii despre alţii. Mulţumindu-ne să
transmitem informaţii, uneori bârfe, despre oameni şi evenimente din lumea noastră, nu spunem
nimic despre noi înşine şi nici pe celălalt nu-l invităm s-o facă.

Nivelul trei: Ideile şi opiniile mele. Prin exprimarea unora dintre convingerile şi vederile
noastre îi acordăm partenerului nostru şansa de a ne cunoaşte mai intim. Însă, atunci când îm-
părtăşesc puţin din ideile, gândurile, deciziile sau judecăţile personale, tendinţa oamenilor este de a
fi precauţi şi a căuta mereu dovezi de acceptare.

Nivelul doi: Simţămintele şi emoţiile mele. Comunicarea la acest nivel relevă mai mult despre
cine eşti şi ce anume se petrece în lăuntrul tău. Sentimentele tale în mod clar te disting de ceilalţi şi
îi spun partenerului tău cine eşti cu adevărat. La acest nivel au loc onestitatea şi deschiderea
emoţională şi se pot forma conexiunile intime.

Nivelul unu: Comunicarea intimă. Comunicarea intimă are loc la acest nivel între doi oameni
care sunt dispuşi să rişte să fie complet deschişi, oneşti şi autentici unul cu celălalt. Această întâlnire
personală conduce la înţelegere reciprocă profundă, prietenie autentică, conexiune emoţională,
empatie reciprocă.

Procesul comunicării
Acum ne vom îndrepta atenţia asupra a şase etape din procesul comunicării. Înţelegând
dinamica implicată în realizarea conexiunii între doi oameni, partenerii maritali pot fi încurajaţi să
înţeleagă modul în care sunt formate ataşamentele maritale şi pot fi motivaţi să-şi formeze aptitu-
dinile necesare.
Comunicarea implică un transmiţător şi un receptor – cineva care codifică şi cineva care de-
codifică mesajul transmis. Şi unul şi celălalt trebuie să folosească aptitudini specifice pentru ca,
odată cu comunicarea, să aibă loc conexiunea şi înţelegerea. Amândoi au nevoie de o atitudine de
respect şi de abilitatea de a asculta şi de a se exprima clar pentru a putea comunica eficient. Trans -
miţătorul (codificatorul) trebuie să poată să se auto-dezvăluie cu onestitate, iar receptorul (decodifi-
catorul) are nevoie de aptitudinile de ascultare empatică şi de abilitatea de a crea un context sigur şi
receptiv în care înţelegerea să poată avea loc.
 Figura 3 prezintă cele şase faze care trebuie să se deruleze în transferul de informaţii de la o
persoană la alta pentru a se putea realiza conexiunea şi dobândirea unui sens împărtăşit. Aceste şase
etape evidenţiază şase aptitudini care sunt cruciale în procesul de stabilire a conexiunii: auto-
cunoaştere, dezvăluirea de sine, ascultare, interpretare, redare şi confirmare. În continuare vom de-
scrie succint fiecare etapă şi rolul său în procesul de comunicare.

Cunoaşterea de sine. În această etapă, buna comunicare din cuplu este dependentă de două
consideraţii esenţiale: mai întâi, capacitatea noastră de a fi conştienţi de propriile gânduri şi
sentimente, şi apoi, conştientizarea propriilor simţăminte faţă de noi înşine. Dacă ne simţim inadec-
vaţi, inferiori sau nesiguri, faptul acesta va afecta modul în care decodificăm mesajul. Dacă îi ve-
dem pe ceilalţi ca nepăsători, nesusţinători sau agresivi, lucrul acesta de asemenea se va răsfrânge
asupra codificării noastre. Capacitatea de a ne exprima în mod adecvat mesajele pentru partenerul
marital este capital afectată de sentimentul valorii personale şi de stima de sine. Dacă nu suntem „în
legătură” cu propria persoană, cu propria identitate şi propriile sentimente, ne va fi foarte greu să
formulăm ceea ce dorim să le spunem celorlalţi. Simţămintele neconştientizate nu pot fi împărtăşite.
Mai sunt şi alţi factori care ne pot distorsiona abilitatea de a dezvălui ceea ce dorim să le
comunicăm celorlalţi: lipsa noastră de expresivitate, ambivalenţa personală în anumite chestiuni, in-
tenţia activă de a ascunde sau masca simţăminte de frustrare, mânie, teamă, dominaţie sau decepţie
(Noller, 1984, pag. 71).

Dezvăluirea de sine. Această componentă foarte semnificativă a procesului de comunicare im-

plică împărtăşirea verbală a gândurilor, ideilor, atitudinilor, credinţelor şi simţămintelor private. Ex-
presivitatea emoţională implicată în aceasta ajută la stabilirea raporturilor şi creşte potenţialul de re-
laţionare cu celălalt. Dezvăluirea de sine include şi dezvăluirea non-verbală: o privire semnificativă,
o atingere afectuoasă, alte expresii emoţionale, cum ar fi lacrimile, râsul, actul sexual (Prager, 1995,
pag. 21).
Importanţa dezvăluirii de sine non-verbale este mult subestimată de multe cupluri. Mulţi pur
şi simplu nu-şi dau seama de impactul extraordinar pe care îl au asupra intimităţii, mesajele expri-
mate astfel. Comunicarea non-verbală reprezintă aproximativ 93% din mesajele comunicate, doar
7% fiind transmise prin cuvinte. 55% din orice mesaje este transmis prin limbajul corporal sau „as-
pecte vizuale” (expresia facială, privirea, postura, gesturile) şi 38% prin „aspecte verbale” (tonul
vocii, volumul, tempoul, cheia în care sunt rostite cuvintele). Aspectele non-verbale sunt de aceea
vehiculul primar prin care sunt transmise emoţiile, atitudinile interpersonale de respect şi empatie,
precum şi simţămintele pe care le are cineva vizavi de relaţie (Noller, 1984, pag. 5-7).

Ascultarea. Indubitabil, ascultarea reprezintă aptitudinea de comunicare cea mai importantă,

fiind mijlocul prin care transmiţătorul („codificatorul”) este confirmat ca fiind inteligibil şi accept-
abil. Pe de altă parte, nimic nu ne descurajează şi răneşte mai tare decât faptul de a fi ignoraţi sau
respinşi. Specialistul în comunicare Michael Nichols crede că ascultarea este o forţă pentru că ne
face în stare să ne cufundăm în experienţa altcuiva. Ascultarea este darul atenţiei şi înţelegerii noas-
tre care îi face pe ceilalţi să se simtă validaţi şi preţuiţi. Ascultarea efectivă creează bunăvoinţă şi
NE oferă calea cea mai bună de a ne bucura de ceilalţi şi de a învăţa de la ei. Prin ascultare, soţii
stabilesc conexiunea unul cu altul, clădesc legături de înţelegere şi îşi consolidează relaţia (Nichols,
1995, pag. 4,6,10).

Interpretarea. Pentru a comunica efectiv, trebuie să interpretăm cu acurateţe mesajele primite.

Întrebările care nu trebuie să lipsească din mintea receptorului sunt: ce anume spune transmiţătorul?
Ce simte el? Ce înseamnă? Decodarea trebuie făcută într-un mod care să vădească sensibilitate şi
receptivitate la ceea ce este de maximă importanţă pentru transmiţător, adică, (1) simţămintele aces-
tuia să fie decodificate efectiv şi (2) semnificaţia şi sensul mesajului său să fie „prinse”. De nimic
nu este mai validat partenerul de căsătorie ca de sentimentul că este auzit şi înţeles corect.
Sciziunile pot surveni în oricare din cele şase etape ale procesului de căsătorie, dar niciuna
nu este mai critică decât etapa interpretării. La baza stabilirii conexiunii stă certitudinea că
partenerul tău înţelege ceea ce gândeşti şi simţi. Deconectarea însă este un eveniment obişnuit. De-
codările eronate ale mesajelor bruiază şi întrerup comunicarea efectivă. Factorii responsabili pentru
aceste interferenţe sau întreruperi pot fi:
· Cuvinte sau sensuri ambigue
· Atitudinea negativă faţă de partener
· Asumpţiile noastre în ce priveşte subiectul/problema în cauză, vădind anumite preconcepţii
sau prejudecăţi
· Defensivitatea emoţională declanşată de preocuparea de sine, sentimente rănite, teamă sau
mânie
· Întreruperea sau concluziile pripite
· Istoria trecută a relaţiei (Noller, 1984, pag. 72, 185).

Redarea. În această etapă numită şi „ascultarea reflectivă”, noi redăm pentru transmiţător ceea
ce am înţeles din cele spuse de el. Astfel verificăm dacă am recepţionat corect mesajul şi îl asig-
urăm pe transmiţător că i-am luat în serios mesajul. Aşa cum spune Hugh MacKay, „ascultarea re-
flectivă este frâna care asigură faptul că vom primi mesajul mai înainte de a reacţiona la el.” Dacă
redarea este inexactă, la nivel de conţinut sau de ton, transmiţătorul are posibilitatea de a corecta
modul în care au fost înţelese cele spuse (Mackay, 1994, pag. 178). Metoda cea mai eficientă care
poate fi aplicată în redarea celor auzite este parafrazarea mesajului – atât părţ ile cognitive, cât şi
cele emoţionale – pentru ca transmiţătorul să poată confirma dacă ceea ce a spus a fost „auzit”
corect.

Confirmarea. Comunicarea este finalizată atunci când transmiţătorul confirmă faptul că a fost
stabilită conexiunea, că ascultătorul a auzit corect mesajul şi a recunoscut realitatea sentimentelor
transmiţătorului. Acest act de confirmare este un moment de acord care dă naştere la intensitate
emoţională. Comunică aprecierea, acceptarea şi afirmarea de către transmiţător a susţinerii şi
înţelegerii care au fost realizate. Sporeşte mult sentimentul de legătură emoţională şi nivelul de in-
timitate din relaţie. Dacă nu se face confirmarea, atunci transmiţătorul şi receptorul pot încerca din
nou să stabilească legătura.

Înţelegerea acestor etape ale procesului de comunicare evidenţiază două aspecte importante
în comunicarea maritală care trebuie subliniate. Mai întâi, comunicarea non-verbală joacă un rol vi -
tal în realizarea legăturii emoţionale. Primirea mesajului integral nu doar asigură o mai bună
înţelegere, dar şi oferă cheia pentru conexiunea emoţională. Nedecodarea nuanţelor emoţionale
transmise pe canalul non-verbal inhibă în mare măsură posibilitatea de intimitate şi diminuează
potenţialul de apropiere emoţională în căsătorie. De multe ori în viaţa maritală, comunicarea are loc
la nivel de conţinut fără a se ajunge la nivelurile mai adânci ale sentimentelor şi sensului, din cauză
că partenerii nu ascultă cu atenţie la tot ce se comunică.
În al doilea rând, ascultarea este crucială în comunicarea maritală. Ascultarea defectivă este
unul dintre cele mai mari pericole cu care se confruntă partenerii maritali. Experienţa arată că oa -
menii folosesc de regulă doar 25% din capacitatea lor de a asculta. Practic noi filtrăm, ignorăm,
distorsionăm şi înţelegem greşit circa 75% din ceea ce auzim într-o zi.

Arta de a asculta
Aşa cum am spus deja, ascultarea este unul din cele mai mari daruri pe care le putem oferi
cuiva. Este un act de iubire şi grijă. Prin ascultare noi transmitem un mesaj deosebit de puternic de
afirmare a valorii pe care i-o acordăm celui care ne vorbeşte. În Arta uitată a ascultării, Michael
Nichols (1995) evidenţiază de ce este atât de importantă ascultarea:
· Este modul în care primim informaţii despre alţii, relaţiile noastre, lumea noastră, noi înşine.
· Este mijlocul prin care validăm experienţele celorlalţi şi ei recunosc şi validează expe-
rienţele noastre.
· Ne alimentează valoarea personală şi ne ajută să ne simţim vrednici de a fi iubiţi, acceptaţi şi
apreciaţi ca fiinţe umane.
· Are puterea de a ne modela caracterul şi de a ne face să ne simţim în siguranță.
· Este podul peste spaţiul care ne separă de ceilalţi. Toţi învăţăm să evadăm din izolarea exis-
tenţei noastre pentru a avea comuniune pe terenul comun al înţelegerii (pag. 15,16).
Dietrich Bonhoeffer, în Viaţa laolaltă (1954), scrie despre ascultare ca lucrare creştină. El
spune că prima slujire pe care le-o datorăm celorlalţi este să-i ascultăm; că a iubi pe cineva
înseamnă să-l asculţi. Însă de multe ori, noi, creştinii, simţim că trebuie să contribuim cu ceva la
cele spuse de ceilalţi, astfel uitând că „ascultarea poate fi o lucrare mai mare decât vorbirea” (pag.
75). Şi continuă astfel:

Mulţi oameni caută o ureche care să-i asculte. Şi nu o găsesc printre creştini pentru că aceşti
creştini vorbesc atunci când ar trebui să asculte. Dar cel care nu-şi mai ascultă fratele curând
nu-L va mai asculta nici pe Dumnezeu; el va turui chiar şi în prezenţa lui Dumnezeu. Acesta
este începutul morţii spirituale... (pag. 75)

Scriitorii biblici de asemenea confirmă importanţa ascultării. Solomon spune că „cel înţelept
învaţă prin ascultare” (Prov. 21:11 LB) şi „să răspunzi fără să asculţi mai întâi este stupid şi
nepoliticos” (Prov. 18:13 TM). Apostolul Iacov îi îndeamnă pe toţi din biserica primară să „fie iuţi
la ascultare şi înceţi la vorbire” (Iac. 1:19 NIV).
 Şi atunci de ce ne vine atât de greu să ascultăm? Nichols sugerează că „pentru a asculta
bine, noi trebuie să ne uităm pe noi înşine şi să ne supunem nevoii de atenţie a celuilalt”, ceva ce nu
e foarte uşor de făcut (Nichols, 1995, pag. 3). Preocuparea pentru propriile nevoi şi griji imediate ne
împiedică să dăm ascultare celuilalt. Iată câteva cauze obişnuite ale acestui eşec:
· Neatenţia din cauza oboselii sau suprasolicitării. Ascultarea necesită focalizarea
atenţiei, energiei şi eforturilor.
· Preocuparea cu propriile gânduri, sentimente, activităţi, nevoi.
· Distragerea fie de dialogul lăuntric, fie de zgomotul exterior, activităţi, cuvinte sau
emoţii generate de dialog.
· Supraîncărcarea cu informaţie – prea multe informaţii pe care nu le înţelegem, cum ar
fi limbajul tehnic.
· Blocarea activă şi intenţionată a procesului de comunicare prin filtrarea lucrurilor pe
care nu vrem să le auzim, schimbarea subiectului, blamarea celuilalt, pregătirea
replicilor sau oferirea prematură a soluţiei.
· Plictiseala – „am mai auzit toate astea!”
· Adoptarea unor asumpţii sau judecăţii pripite despre ceea ce se spune sau modul în
care se spune.
· Ignorarea sentimentelor şi emoţiilor exprimate prin focalizarea asupra detaliilor celor
spuse.
Potrivit psihologului Carl Rogers (Simon, Howe & Kirschenbaum, 1995), să fii un bun as-
cultător necesită implicarea activă în dialog. Rogers a făcut o distincţie clară între „ascultarea pa-
sivă” şi ceea ce el numea „ascultarea activă”. Ascultarea pasivă, spune el, implică simpla auzire a
monologului vorbitorului, în timp ce „ascultarea activă” implică doi oameni angajaţi în
interacţionarea unul cu celălalt, fiecare ascultând cu atenţie şi încercând să înţeleagă şi să răspundă
la ceea ce spune celălalt. „Ascultarea activă” implică trei componente cheie:
1. Ascultarea la cuvinte şi simţăminte. Ascultătorul acordă atenţie pentru a auzi nu doar
ce se spune (cuvintele), dar şi pentru a auzi şi înţelege simţămintele din spatele cu-
vintelor.
2. Empatizarea cu vorbitorul. Empatia are de-a face cu înţelegerea şi reacţionarea la expe-
rienţa emoţională a celuilalt. Ascultătorul percepe cu sensibilitate ceea ce vede şi
simte celălalt. Ascultătorul se pune în locul vorbitorului şi încearcă să privească prin
ochii acestuia. Empatia mai înseamnă şi că ascultătorul îşi formează capacitatea de a-
i arăta celuilalt că este ascultat şi înţeles.
3. Suspendarea judecăţii critice. Ascultătorul acceptă gândurile şi simţămintele exprimate
de vorbitor fără să emită nicio judecată, fără să condamne. Ascultătorul îşi suspendă
propriile judecăţi de valoare şi primeşte mesajul integral mai înainte de a reacţiona la
el. Lucrul acesta ne spune că ascultătorul este dispus să lase vorbitorul să aibă pro-
priile simţăminte fără să încerce să le evite, să le nege, să le corecteze, să le con-
troleze sau să le invalideze.
Deprinderea artei de a asculta este o aptitudine în sine pe care fiecare cuplu trebuie să şi-o în-
suşească. Adesea ne este greu să fim obiectivi în ce priveşte capacitatea noastră de a asculta pentru
că adesea suntem orbi la proastele obiceiuri pe care le-am căpătat şi care ne împiedică să rămânem
focalizaţi asupra mesajului transmis. În plus, ne este greu să credem că propria noastră aviditate de a
fi pe plac sau de a controla ar putea fi motivul pentru care răspunsurile noastre blochează procesul
de comunicare.

Trăsăturile unui bun ascultător. Iată câteva dintre ele:

· menţine contactul vizual cu partenerul de dialog
· răspunde cu un zâmbet, dă din cap sau manifestă preocupare
· acordă atenţie „la tot ce se întâmplă”
· nu întrerupe fluxul informaţiei
· menţine o atitudine şi o postură deschise şi de acceptare
· învaţă să asculte (chiar şi în răstimpurile de tăcere) şi nu forţează ritmul, nici nu-l zoreşte pe
vorbitor
· este empatetic, capabil să se pună în locul celuilalt
· rămâne stăpân pe sine şi nu-şi dă frâu liber emoţiilor
· nu schimbă subiectul, ci îl lasă pe vorbitor să termine ce are de spus
· recepţionează simţămintele
· repetă acele părţi ale mesajului pe care nu le-a înţeles prea bine
· clarifică şi redă gândurile şi simţămintele vorbitorului parafrazând cele auzite

Recapitulare. Este important ca partenerii maritali să fie conştienţi nu doar de deosebirile din-
tre ei, dar şi de nevoia de a comunica unul cu celălalt. Nestabilirea conexiunii la nivel emoţional
constituie motivul major pentru care multe mariaje se luptă să supravieţuiască. Atunci când survin
neînţelegerile, majoritatea soţilor încetează să se mai asculte, devin defensivi şi nereceptivi la
informaţia nouă.
Pentru ca cineva să poată comunica eficient cu partenerul de căsătorie trebuie să fie dispus
să-şi dezvăluie simţămintele lăuntrice şi să rişte să iasă din perimetrul de siguranţă şi confort. Toto-
dată trebuie să fie pregătit să-i ofere partenerului posibilitatea de a comunica şi a răspunde cu em-
patie, acceptare şi încredere. Un mod bun de a începe să ieşi din vizuina personală este să-ţi propui
să-ţi faci cunoscute simţămintele pozitive, acestea fiind mai uşor de acceptat şi nu comportă riscuri
prea mari. Aceasta va mări posibilitatea de intimitate diminuând temerile şi inhibiţiile. Va crea un
climat în care va fi mult mai uşor să-ţi dezvălui şi alte simţăminte mai dificile.

Exerciţiu de cuplu: practicarea aptitudinilor de ascultare activă

Invitaţi cuplurile să-şi exerseze aptitudinile de ascultare activă prin acest exerciţiu:

Soţul va relata o istorie despre „unul din lucrurile care mă enervează la culme este...” (Pentru
a nu devia de la obiectivul de consolidare a aptitudinilor, soţul va fi îndrumat să aleagă ceva din
afara relaţiei interpersonale.) Va avea la dispoziţie 3 minute ca să relateze istoria. În acest timp,
soţia ascultă activ la două niveluri: (1) conţinutul celor spuse şi (2) simţămintele exprimate care se
pot găsi în spatele cuvintelor. Soţia nu va spune nimic pe parcursul celor 3 minute. Va menţine con -
tactul vizual corespunzător, va manifesta interes şi amabilitate – toate acestea în tăcere.
La capătul celor 3 minute, soţia va avea un minut ca să rezume sau să parafrazeze cele spuse
de soţ, pentru a arăta că a „auzit” tot ce a spus. El va valida răspunsul soţiei dacă feedbackul a fost
corect. Dacă soţiei i-a scăpat ceva din istorisire, la nivel de conţinut sau de emoţii, atunci va trebui
să încerce din nou pentru a-şi clarifica înţelegerea, în vederea stabilirii conexiunii.
Repetaţi exerciţiul, schimbând rolurile între soţi. Soţia va vorbi 3 minute despre „un lucru
care mă frustrează foarte tare este...”. (Şi ea va alege ceva fără legătură cu relaţia interpersonală.)
Soţul ascultă, după care are la dispoziţie un minut pentru a reda cele auzite.
La sfârşit, împreună cu toate cuplurile prezente discutaţi cele observate şi învăţate despre
procesul de ascultare. Nu veţi dezbate conţinutul istoriilor relatate, ci exerciţiul de ascultare în sine.
Conducătorul de seminar va putea explora întrebări ca: „Care a fost partea cea mai dificilă din exer-
ciţiu?” sau „Ce aţi învăţat din acest exerciţiu despre ascultarea efectivă?” sau „De ce este atât de di-
ficil să asculţi?”

Exerciţiu de cuplu: Comunicarea în cuplu

Folosind chestionarul Comunicarea în cuplu, invitaţi cuplurile:

1. Să răspundă individual la întrebări
2. Fiecare partener să exploreze răspunsurile celuilalt
3. Să discute împreună despre domeniile din relaţia lor în care în mod evident au di-
vergenţe şi frământări.
4. Să evidenţieze trei domenii în care au nevoie să mai discute şi să ia anumite de-
cizii.

Comunicarea în cuplu

Cât de satisfăcuți sunteţi de modul în care comunicaţi cu partenerul?

Încercuiţi răspunsul (1-5) care descrie cel mai bine părerea pe care o aveţi despre fiecare as-
pect al comunicării voastre maritale. Desenaţi un pătrat în jurul răspunsului pe care credeţi că-l va
bifa partenerul.

Categoric De regulă fals Niciodată De regulă Categoric

fals adevărat adevărat adevărat
sau fals

1. Îmi este foarte uşor să-mi exprim

toate adevăratele simţăminte 1 2 3 4 5
partenerului meu.

2. Partenerul meu este întotdeauna

1 2 3 4 5
un bun ascultător.

3. Sunt foarte mulţumit(ă) de modul

în care comunicăm eu şi partenerul 1 2 3 4 5
meu.

4. Uneori mă tem să-i cer parteneru-

1 2 3 4 5
lui meu ceea ce-mi doresc.

5. De regulă, atunci când avem o

problemă, partenerul meu mă 1 2 3 4 5
tratează cu tăcere.
 6. Uneori îmi este greu să cred ceea
1 2 3 4 5
ce-mi spune partenerul meu.

7. Uneori, partenerul meu mă

1 2 3 4 5
umileşte prin comentariile sale.

8. Mi-aş dori ca partenerul meu să

fie mai dispus să-şi împărtăşească 1 2 3 4 5
adevăratele simţăminte.

9. Nu întotdeauna îmi dezvălui

simţămintele negative faţă de
1 2 3 4 5
partenerul meu deoarece mă tem că
se va înfuria.

10. Adesea nu-i spun partenerului

meu ce anume simt deoarece con-
1 2 3 4 5
sider că ar trebui să-şi dea seama şi
singur.

11. Partenerul meu are tendinţa de a

vorbi prea mult şi adesea pune 1 2 3 4 5
monopol pe conversaţie.
12. Întotdeauna sunt un bun ascultă-
1 2 3 4 5
tor.
13. Îmi place modul în care
partenerul meu mă încurajează şi îşi
1 2 3 4 5
exprimă aprecierea pentru ceea ce
fac.

14. Partenerul meu mă lasă să spun

ceea ce am de spus fără să mă între- 1 2 3 4 5
rupă.

15. Am tendinţa de a evita conflic-

tul cu partenerul meu şi de a mă re- 1 2 3 4 5
trage dintr-o confruntare.

16. Emoţiile negative mi le exprim

1 2 3 4 5
non-verbal.

Examinaţi lista şi subliniaţi cele mai importante trei domenii de comunicare care credeţi că au
nevoie de îmbunătăţiri şi discutaţi-le împreună.

Adaptare după Scala comunicării în cuplu, creată de D. H. Olson, D. G. Fournier şi J. M.

Druckman. Folosită cu permisiunea autorilor.