Sunteți pe pagina 1din 4

Eflorescența

Ce este eflorescența? De ce se înălbesc pavajele?

Pentru a putea înțelege mai bine ce înseamnă Acest fenomen apare atunci când o soluție
eflorescența, putem porni de la etimologia acestui saturată de sare pătrunde într-un material poros
cuvânt. În franceză, „efflorecence” înseamnă și, ulterior, apa din soluție se evaporă, lăsând în
„înflorire”. Păstrând nuanța poetică a textului, urmă săruri cristalizate. Aceste cristale de sare
eflorescența este înălbirea suprafețelor care conțin sunt adesea albe și pulverulente și pot afecta
ciment, inclusiv a pavajelor. aspectul suprafeței pe care se formează. Altfel
spus, aceste pete albe sunt săruri care ies la
Pe scurt, eflorescența este reacția dintre oxidul de calciu suprafață pe elementele din beton după ce apa
(care se formeaza prin hidratarea cimentului, în procesul s-a evaporat. Așadar, eflorescența apare atunci
de fabricație al elementelor din beton) cu apa (apa din când pavajele sunt expuse un timp îndelungat
precipitații sau din stratul suport) care de cele mai multe la umezeală. Ploaia, zăpada și ceața sunt
ori pătrunde prin capilarele stratului de bază. Se principalele surse de umiditate, așadar
formează hidroxidul de Calciu Ca(OH)2, care migrează ele pot impacta nivelul eflorescenței.
prin capilare spre stratul de suprafata și care în contact cu Reacția chimică pentru producerea eflorescenței
dioxidul de carbon (CO2) din aer duce la formarea
carbonatului de calciu CaCO3, acea sare albicioasa pe Ca(OH)2 + CO2 + H2O -> CaCO3 + 2H2O
Sărurile sunt deja în pavaj, în mod natural, este nevoie doar de
care o vedem pe pavaj și o numim eflorescenta. umiditate externă pentru a determina apariția eflorescentei.

Carbonatul de calciu este o sare nedizolvabilă în apă și


Ploaia, zăpada și ceața sunt
care cristalizează direct pe suprafața betonului. principalele surse de umiditate, așadar
ele pot impacta nivelul eflorescenței.

Ce cauzează eflorescența?
Pentru ca eflorescența să se producă, e nevoie de 3 factori: Trei condiții pentru producerea eflorescenței
Ÿ Există săruri solubile în materialul de construcții
(pavaj).
Ÿ Umiditatea este prezentă pentru a face ca sarea să
devină o soluție solubilă.
Ÿ Materialul să permită migrarea sărurilor la suprafața
acestuia.
Materialul este
Există două tipuri de eflorescență: Există săruri solubile în
material
Prezența umidității
(mai ales ploaie, permeabil, așadar
ninsoare, ceață). conduce ușor sărurile
Ÿ Eflorescență primară (sau faza primară) în interiorul lui.

Ÿ Eflorescență secundară (sau faza secundară)

O întrebare pe care o auzim des este „Când trece Eflorescența primară apare în primele 72 de ore, până la 2
eflorescența?” Răspunsul este simplu: când se luni de la producerea pavajului sau a materialelor de
epuizează sursa de hidroxid de calciu din construcții care conțin ciment. Cimentul este foarte reactiv și
elemente. va capta apa din toate sursele pentru a-și continua procesul de
hidratare. Eflorescența primară este cu atât mai frecventă la
Dacă se montează într-o zonă în care sunt
frecvente ploi urmate de zile cu soare,
materialele care au fost depozitate mult timp înainte de a fi
eflorescența va trece mai rapid. Dacă se montează montate. Chiar dacă pavajele au fost fabricate în condiții
în locuri ferite de ploaie și soare va fi necesar un optime de umiditate și au fost uscate corespunzător,
timp mai îndelungat pentru ca aceasta să dispara indicatori atent urmăriți în fabricile Petra Pavaje, acestea pot
și să nu mai reapară. Apariția eflorescentelor este absorbi umezeala ulterior.
mai frecventă în sezonul rece deoarece
hidroxidul de calciu se dizolvă mai bine în apa Știm că de multe ori, chiar după ce părăsesc depozitul fabricii,
rece decât în apa caldă. paleții de pavaje sunt păstrați luni, poate chiar ani în depozite
Eflorescența va dispărea de la sine, odată ce materia sau în curți, înainte de a fi montate. În tot acest timp, ele absorb
primă va elimina toată sarea din compoziție. umezeală atât din aer, cât și din sol.
Eflorescența secundară este fenomenul care Un exemplu tipic de eflorescență secundară se
apare la mai mult de 2 luni de la montarea poate observa iarna, în garajele pavate. Drumurile
pavajelor sau a altor elemente din beton sunt tratate cu sare pentru a preveni poleiul, iar
vibropresat, inclusiv garduri. Acest fenomen nu se această sare este transportată pe roțile mașinilor
datorează materialului de construcție, ci mai până pe pavajele din garaj. Dizolvându-se, intră în
degrabă mediului, sau modului în care a fost material, iar atunci când temperaturile permit
montat. Eflorescența secundară este cea care dizolvarea apei, reapare la suprafață sub forma
reapare de fiecare dată când intervine o nouă sursă petelor ape.
de umiditate din mediu și se va termina când se
epuizează sursa de hidroxid de calciu din element. Tot eflorescență secundară se întâmplă atunci când
În mod normal, poate dura 1-2 ani. pavajul este montat pe beton, nu pe stratul suport
recomandat. Acesta nu este permeabil, apa este în
Asociația Internațională a Inspectorilor de permanență pe suprafața pavajului care nu are
Locuințe Certificați (InterNACHI) subliniază că șansa să se usuce. În acest caz, eflorescența va
materialele de construcție poroase, cum sunt și apărea în mod sigur și va dispărea foarte greu. Este
pavajele, sunt capabile să absoarbă sau să elimine de asemenea important sistemul de drenare al apei,
umezeala pe o rază de 10 kilometri. Ulterior, cu panta recomandată, precum și sistemul de
această umezeală este transportată printr-un proces irigație. În acest sens, Petra Pavaje oferă o gamă
similar cu modul în care un copac transportă apa extinsă de rigole și șanțuri care direcționează apa,
prin rădăcini până la frunze. Aceasta este pentru a evita staționarea apelor pluviale pe pavaj.
cunoscută sub numele de acțiune capilară.
Acțiunea capilară a apei
Este esențial Întocmai ca și copacii, pavajele sunt capabile
să absoarbă umezeala de pe
să se facă diferența o rază de 10 kilometri.

între eflorescență
și alte pete apărute 10
km
pe pavaj sau
ziduri.

Exemplu de formare a eflorescenței


pe zidurile din beton
La suprafața elementelor de zid,
apare eflorescența prin dizolvarea apei

Apa absorbită din solul umed se ridică prin


elementele de zid datorită acțiunii capilare
Poza 1
Zona de penetrare a apei

Același gard, fotografiat la 1 an distanță. În prima


poză eflorescența secundară acoperă gardul, iar în
cea de a doua ea a dispărut de la sine, dovadă că
eflorescența este un fenomen natural și temporar.
Poza 2
petrapavaje.ro
Exemplu de formare a eflorescenței pe terase pavate

Gazon sau grădină


Zonă de eflorescență

Terasă pavată

Apă care conține săruri dizolvate se scurge din sol și este împinsă
la suprafață grație presiunii hidrostatice sau a transpirației Fig.1

Exemplu de formare a eflorescenței


în garaj sau magazii pavate

Nivelul solului mai


ridicat decât nivelul
garajului

Zonă de eflorescență

Fundație
Zonă fără membrană
impermeabilă sau
alt fel de barieră pentru
umezeală Fig.2

Exemplu de formare a eflorescenței


pe ziduri sau alei

Scurgeri prin acoperiș sau scocuri

Alee pavată Zone de eflorescență


Robineți defecți
sau garnituri slăbite

Fundație

Fig.3
petrapavaje.ro
Cum putem îndepărta eflorescență?
Puteți să îndepărtați eflorescența cu o perie aspră, umiditate redusă. În acest moment, apa sau
frecând suprafața pe care au apărut petele albe. În substanțele pe care le folosiți pentru îndepărtarea
comerț există diverse substanțe pentru curățarea eflorescenței pot antrena și alte săruri din interiorul
eflorescenței, pe bază de acid clorhidric. Atenție pavajelor, iar când acestea ies la suprafață, vor fi
însă, aceste produse pot crea alergii sau arsuri la curățate cu peria, asigurând eficiența procesului pe
contactul cu pielea. În plus, ele pot deteriora stratul termen lung.
de suprafață al pavajelor, diminuând durata lor de
viață. O soluție mai la îndemână și mult mai puțin
agresivă decât substanțele chimice puteți pregăti Este important ca
singuri, prin oțet diluat cu apă. Totodată, în zilele orice acțiune de
calde, puteți folosi jeturi de apă sub presiune,
astfel suprafața curățată să se usuce bine și repede. curățare a
Vă rugăm să țineți cont că această metodă trebuie eflorescenței
utilizată în condiții de siguranță pentru pavaj, astfel să se facă pe
încât să nu deteriorați aspectul sau structura vreme călduroasă, cu
acestuia. umiditate redusă.

Este important ca orice acțiune de curățare a


eflorescenței să se facă pe vreme călduroasă, cu
Eflorescența este mai vizibilă pe elementele închise
la culoare și datorită ei se crează o falsă impresie că
pavajele se decolorează.
Eflorescența nu
Știm că aceste pete albe cauzează nemulțumirea
este un defect de multor proprietari de curți și grădini, însă din
fabricație, ci un fericire, acest fenomen este unul temporar și nu
fenomen natural, afectează calitatea pavajului. Eflorescența
pavajelor, cât și a altor elemente care conțin ciment,
cauzat de factori
nu este așadar un defect de fabricație, ci este un
fizici și chimici. fenomen natural.

Eflorescența pavajelor nu constituie bază pentru


reclamații. Petra Pavaje oferă 5 ani garanție pentru
toate produsele sale.
Măsuri luate de Petra Pavaje
pentru diminuarea eflorescenței ISO
45001

Stratul de finisare cu agregate fine, culori intense și durabile


care asigură o suprafață rezistentă în timp

Tratamente de
hidrofobizare a Suprafață uniformă,
suprafeței, fără găuri sau porțiuni inestetice
care crează o barieră Densitate ridicată, care asigură
impermeabilă la rezistența la ciclurile de îngheț-dezgheț
suprafața pavajului.

Prefabricate cu rețetă de compoziție optimă, raport apă/ciment antent studiat,


care au fost vibropresate și uscate
Durabilitatea și rezistența în întregul produs astfel încât depășesc cerințele minime
testate în laborator autorizat ale standardelor aferente
petrapavaje.ro

S-ar putea să vă placă și