MINIST

Prin loess se înțelege o rocă sedimentară neconsolidată,

macroporică, de origine eoliană, formată în cuaternar, de culoare
galbenă, rareori cenușie sau brună, cu aspect poros, constând mai ales
din praf silicios și argilos. 
Acest termen, care a fost introdus încă din 1834, de Charles Lyell,
provine din limba germană, unde se scrie Löß sau Löss și are aceeași
semnificație.
Solul derivat din loess formează unul dintre cele mai productive
pământuri de cultură.
Loessul este permeabil, apele de infiltrație determinând procese de
sufoziune (proces de spălare și de transportare a particulelor fine din
rocile afânate sub acțiunea circulației apelor subterane) care duc la
tasare și la formarea crovurilor.
Proprietăți
Loessul este alcătuit în mare parte dintr-un nisip fin (ca. 20-
50 %) și un praf argilos, transportate de vânt.
După conținut, diferitele tipuri de loess se clasifică
în argilos sau nisipos. Aceste tipuri pot apărea în straturi succesive.
Din punct de vedere mineralogic, nisipul este alcătuit din granule
de cuarț (50-80 %), praf calcaros (8-20 %) și amestecuri de hidroxizi
de fier, care colorează loessul în galben sau galben-roșcat, în funcție
de concentrația în hidroxizi.
Într-o concentrație mai redusă, dar care infuențează de asemenea
culoarea,rocii,sunt feldspații, piroxenii, amfibolii, olivina, granatul, s
pinelul, biotitul. Acestora li se adaugă mice, amfiboli, minerale grele
și minerale argiloase. Micele pot constitui 25% și sunt prezente în
fracțiunea cea mai fină.
Mineralele grele prezintă uneori numai câteva zecimi de procent, în
timp ce alteori ajung la 3-4% din totalul componenților; ele sunt
concentrate în fracțiunea cea mai grosieră(0,1-0,01mm) și sunt
reprezentate prin amfiboli, piroxeni, epidot, rutil, zoizit, granați,
zircon, turmalină, illmenit etc. În afara materialului detritic, loessul
conține în cantități apreciabile (5-20%) carbonat de calciu autigen
(sub formă de concrețiuni cu forme foarte variate - "păpuși de
loess"), care indică importanța procesului de migrare a carbonaților
în timpul și după sedimentarea materialului. De obicei, loessul este
nestratificat, dar prin sedimentare în apă se poate determina
stratificarea rocii.
Structura poroasă poate fi explicată prin granulele mai mari
de nisip care au ajuns în structura loessului. Prin dizolvarea prafului
de calcar în apă și depunerea sa ulterioară, apar formațiuni cu forme
curioase, denumite concrețiuni.
Particulele, sau grupările din rocă, au o formă colțuroasă, lucru care
explică existența pereților verticali de loess pe coastele dealurilor sau
pe flancurile văilor.

Formare
Loessul este produs prin sedimentarea diferitelor particule de roci sau
minerale, create de acțiunea intemperiilor la distanțe de zeci sau sute
de kilometri, și aduse de vânt și depuse frecvent pe flancurile (opuse
vântului) văilor apelor curgătoare.
Formarea rocii a avut loc mai ales când exista o vegetație săracă,
după perioada rece de glaciațiune, sau în zona Alpilor.
Pământurile sensibile la umezire colapsibile, PSUC,  sunt pământuri
coezive macroporice nesaturate, care la contactul cu apa suferă
modificări bruște și ireversibile ale structurii interne, reflectate prin
tasări suplimentare cu caracter de prăbușire (colaps) și scăderi ale
valorilor parametrilor geotehnici de comportament mecanic. Vă rog
sa vizualizați filmul de mai jos ca să vedeți cât de friabil este loess-ul
putin umed, are practic comportarea unui nisip. Dacă nu este umed se
comporta foarte bine sub încărcări date de fundații, dar în contact cu
apa se prăbușesc pur și simplu, ducând la tasări ale fundațiilor.
Din această categorie fac parte loessurile, pământurile loessoide şi
alte pământuri preponderent prăfoase, cu porozitate marcant
neuniformă, pământuri care se regăsesc pe suprafețe întinse în sud-
estul României, în Călărași, Ialomița, Giurgiu, Galați, Tulcea și alte
județe. Nu vreau sa fac aici teoria loessului, dar vreau sa atrag atenția
clienților, că aceste soluri sunt foarte periculoase dacă nu se iau niște
măsuri elementare la proiectare, execuție și exploatare:
–     se vor realiza neapărat trotuare etanșe de minim 1.00 latime
–     nu se folosesc dale autoblocante in loc de trotuar, situație des
întâlnită în zona Călărași, decât dacă sub ele exista un strat din beton
și un sistem de drenaj al apelor pluviale, astfel încât acestea sa nu
ajungă la fundații;
–     pentru instalații purtătoare de apa care intra sau ies din clădiri,
sunt necesare canivouri din beton pentru a colecta apele scurse
accidental;
–     este import sa realizați un studiu geotehnic, înainte de proiectare
și execuție.
Constructiile terestre, indiferent de natura si importanta lor, au drept
suport pamantul, material deformabil si uneori sensibil la umezire,
asa cum este cazul loessurilor sau pamanturilor macroporice
(NP125/2008). Cunoasterea structurilor de fundare directa, la cladiri
amplasate pe terenuri dificile, necesita si incercari pe fundatii de
proba si incinte experimentale de inundare, mai ales in cazul
pamanturilor sensibile la umezire (P.S.U.).
Pamanturile sensibile la umezire colapsibile au o prezenta ridicata in
zona estica a Romaniei. La proiectarea lucrarilor ingineresti fundate
pe astfel de pamanturi trebuie sa se ia masuri speciale, costisitoare de
cele mai multe ori, care sa contracareze caracterul colapsibil al
acestor pamanturi. Pentru o proiectare judicioasa este nevoie si de
cunoasterea modului in care avanseaza frontul de umezire.
Articolul de fata readuce in atentie rezultatele obtinute pe poligonul
experimental de la Sorogari, unde au fost studiate efectele cauzate de
diferite surse de infiltratie a apei asupra pachetului de loess.
In poligonul de la Sorogari – Iasi, au fost simulate diverse surse de
infiltratie a apei si s-a analizat modul si viteza de avansare a frontului
de umezire. In continuare vom prezenta rezultatele obtinute din
simularea unui nivel hidrostatic liber, plasat la cota de fundare si a
unui nivel de apa sub presiune, care simuleaza o pierdere de apa din
conducta.
 
CARACTERISTICI GEOTEHNICE ALE PAMANTURILOR
LOESSOIDE DIN ZONA STUDIATA
Compozitia granulometrica
Pamantul loessoid din zona analizata este de natura unei argile
prafoase cu continut redus de nisip, care, de la cota -3,50 m, trece
intr-un praf argilos cu continut de nisip. De la -5,50 m procentul de
nisip scade, crescand procentul de argila pana la cota -7,00 m, de la
care procentul de argila scade din nou.
Porozitatea in suprafata are valoarea de 52%, pentru a scadea pana la
51% la cota -4,00 m.
Se observa un salt al porozitatii in dreptul cotei -5,00 m, pentru ca
apoi sa scada cu adancimea, ajungand la valoarea de 50% la cota -
9,00 m. Umiditatea minima medie se intalneste la cotele -3,00 m si -
4,00 m; de la aceasta cota umiditatea creste cu adancimea, ajungand
la cca. 16%.
Greutatea volumica are valoarea de 15,0 kN/m3 in suprafata si 19,7
kN/m3 la ultimul strat situat sub cota de -10,0 m. In general, se
constata o crestere a greutatii volumice cu adancimea.
Tasarea specifica „Im3“ la umezire scade odata cu adancimea de la
10,2% pana la limita la care loessul poate fi considerat insensibil la
umezire, in jurul cotei -10,00 m.
Gradul de saturatie are valori mai mici in suprafata, pana in jurul
cotei -6,00 m, dupa care creste depasind valoarea de 0,6.
Unghiul de frecare interna inregistreaza diferente intre valorile
stabilite pentru probele neinundate si probele inundate.
In ceea ce priveste coeziunea, diferentele intre valorile probelor
neinundate si inundate sunt mult mai mari. De exemplu, pentru proba
de la cota -2,3 m coeziunea pentru proba neinundata este 0,68
daN/cm2, iar pentru cea inundata 0,00 daN/cm2.

DINAMICA UMEZIRII TERENULUI DIN SURSE DE

SUPRAFATA SI DE ADANCIME
Surse de suprafata cu nivel liber
Pentru urmarirea comportarii pachetului de loess, in cadrul
poligonului experimental s-a executat o incinta de inundare de 20 m
x 20 m x 1,5 m.
Inundarea de adancime s-a facut prin intermediul celor 34 foraje
umplute cu pietris, duse pana la stratul de argila aflat la 9÷10 m de la
cota terenului natural.
Pentru masurarea tasarilor totale ale terenului inundat, s-au montat un
numar de 65 reperi de suprafata pe borne de beton de 0,20 m x 0,20
m x 0,25 m, prevazute cu tije din fier beton de 18 mm diametru.
Reperii s-au montat atat in incinta cat si in afara incintei (fig. 3).
Pentru urmarirea procesului de umezire a masivului de loess si a
avansarii frontului de umezire pe verticala si orizontala, s-au executat
5 foraje (D1-D5) de 3“ pana la 10 m, in care s-au montat doze
speciale de ipsos. Pentru urmarirea variatiei nivelului hidrostatic s-au
executat 5 puturi (H1-H5) forate de 8“ protejate de tuburi din
material plastic perforat.
Dupa terminarea lucrarilor pregatitoare si a citirilor initiale (de zero)
la marcile de tasare de suprafata, doze de umiditate si reperi radio-
activi, s-a trecut la inundarea incintei.
Debitul de apa a fost reglat astfel incat pe suprafata gropii de
inundare sa existe in permanenta un strat de 20 cm grosime.
Timp de 40 de zile s-au infiltrat 7.800 mc de apa, debitul variind con-
tinuu in primele 10 zile, de la 27 m3/ora la 7 m3/ora, dupa care a
ramas constant.
Umidometrele folosite aveau la baza senzori cu ghips, care erau in
contact direct cu terenul analizat. Trebuie avut in vedere ca acest tip
de senzori nu inregistreaza umiditatea in mod direct, ci suctiunea.
Doua corpuri aduse in contact nu isi egalizeaza umiditatile, ci
suctiunile. In cazul nostru, pentru a cunoaste umiditatea
corespunzatoare unei anumite valori a indicelui sorbtional pF, a fost
nevoie de trasarea curbei de suctiune pentru pamantul din
amplasament (fig. 4).
Trasarea acestei curbe se face cu ajutorul aparatului cu placi
ceramice sau a celui cu membrana combinat cu metoda cutiei cu
nisip si caolin.
Avansarea frontului de umezire a determinat variatia rezistentelor
electrice ale dozelor, la diverse intervale de timp si pe o anumita
adancime, in functie de distanta forajului fata de incinta de
inundare (fig. 5).
In conditiile de inundare create pentru incinta de 400 mp si continand
34 foraje de 8“, umplute pe 10 m cu balast ciuruit, pentru asigurarea
unei infiltrari rapide pe verticala, situatie care influenteaza alura
curbelor de avansare a frontului de umezire, au fost stabilite
urmatoarele viteze medii de avansare laterala a acestui front pentru
sectiunea verticala studiata:
pentru primii cinci metri, pe baza datelor furnizate de dozele
ingropate in forajele D1 si D2, 0,045-0,063 m/ora, respectiv 1,08-
1,27 m/zi, iar umiditatile au crescut de la 11,7% la 20%.
intre 5-14 m, pe baza datelor forajelor D2 – D5 a rezultat o viteza
medie de 0,017-0,025 m/ora, respectiv 0,40-0,60 m/zi, iar umiditatile
au crescut de la 14% la 20%.
Modul de inaintare laterala a nivelului hidrostatic in masivul de loess
a fost determinat cu ajutorul celor 5 puturi (H1-H5) (fig. 6).
Nivelul hidrostatic a aparut, pentru prima data, in puturile H1 si H5
la 7 zile de la inceperea inundarii, ceea ce corespunde unei cantitati
de 2.900 mc de apa infiltrata, de la C.T.N. in forajele H1 si H5,
primul fiind situat la 6,40 m de marginea incintei, iar al doilea la 9,60
m de marginea opusa a incintei.
Dupa 14 zile de la inceperea inundarii si corespunzator unei cantitati
de 4.000 mc apa, nivelul hidrostatic a ajuns in forajul H2.
Dinamica umezirii terenului in jurul surselor de infiltratie sub
presiune, ingropate
S-a executat un sant de 6,00 m x 1,00 m si 1,50 m adancime, in care
a fost plasata o conducta cu diametru 2“, cu doua fante laterale in
zona centrala de cate 0,50 m lungime si 2 mm deschidere, urmarindu-
se, prin aceasta, ca pierderile de apa sa fie egale cu debitul conductei.
Dupa acoperirea santului cu loess compactat manual si dupa verifica-
rea apometrului montat pe retea s-a procedat la introducerea apei.
Dupa 90 minute, s-a infiltrat in loess o cantitate de cca. 5 mc apa sub
presiunea de 2 atm, care a aparut la suprafata.
In majoritatea cazurilor, pierderile din retea sunt depistate abia atunci
cand apa apare la suprafata, iar pana la prezentarea echipei de
interventii dureaza inca un timp, care poate fi apreciat la peste 10 ore.
Bazat pe aceste considerente practice, s-a mentinut conducta sub
presiunea de 2 atm. inca 17 ore, cand apa a fost oprita inregistrandu-
se la apometru o cantitate de 62,7 mc apa.
Folosind dozele, aparatura si metodele mentionate, s-au obtinut
rezultatele redate in figurile 7a si 7b.

CONCLUZII
Din cele expuse, in urma cercetarilor de la amplasamentul
experimental Sorogari, referitoare la fundarea pe loessuri, rezulta
urmatoarele concluzii:
 Unghiul de frecare interioara inregistreaza diferente intre
valorile stabilite pentru probele neinundate si probele inundate,
aceasta diferenta fiind de ordinul a 3°- 5°.
 In ceea ce priveste coeziunea, diferentele intre valorile probelor
neinundate si inundate sunt mult mai mari. La proba de la cota -
2,3 m coeziunea pentru proba neinundata este 0,68 daN/cmp,
iar pentru cea inundata 0,00 kg/cmp.
 Viteza de avansare a frontului de umezire pe verticala, fata de
orizontala, este mai mare, raportul fiind de 1/3. Acest lucru a
fost confirmat si de incercarile de laborator care au reliefat ca
permeabilitatea este mai mare pe verticala.
 In cazuri de accidente la o conducta in functiune, apa apare la
suprafata in scurt timp de la
defectare si deci, se pot lua, in timp util, masuri de remediere,
fara ca in acest interval sa produca cresteri importante ale
umiditatii terenului la suprafata si in adancimea lui.
 Senzorii de umiditate care functioneaza pe principiul suctiunii
sunt accesibili ca pret dar trebuie calibrati in functie de curba de
suctiune specifica fiecarui pamant. Determinarea unei astfel de
curbe dureaza si cateva luni.
 Frontul de umezire se extinde si in lateral, datorita suctiunii.