Universitatea din Piteşti

Facultatea de Istorie, Litere şi Teologie

Secţia: Arta sacra

Umiditatea, principala cauză de

degradare a operelor de artă
~referat~

Prof Coordonator:

Student:

Pagina 1 din 6
 Degradarea operei de artă, de orice natură ar fi, este un efect al unor cauze
diverse, între aceste cauze, una creând condiţiile favorabile intrării în acţiune a
alteia. Astfel, efectul poate apărea târziu după apariţa cauzei, iar de cele mai
multe ori se prelungeşte după eliminarea acesteia. „Notând cu grijă şi analizând
modificările suferite de operă de-a lungul timpului, vom putea decide şi apoi
acţiona eficient asupra cauzelor suprimându-le sau reducându-le şi să se asigure
protejarea pe termen lung a monumentului.”1

Una dintre cele mai grave cauze de degradare a operei de artă este
umiditatea, iar în cazul picturilor murale este principala şi cea mai devastatoare.
Umiditatea este cantitatea de vapori de apă conţinută într-un eşantion de aer.
Există 3 moduri de a exprima umiditatea: umiditate absolută, umiditate relativă
şi umiditate specifică. Când vorbim despre umiditatea absolută, vorbim
despre totalitatea vaporilor de apă (o stare moleculară) conţinut într-un volum de
aer. Umiditatea absolută se exprimă în g/m c (g/m3). Apa este întâlnită în natură
în 3 stări de agregare, numite şi faze: faza solidă, faza lichidă şi faza gazoasă. În
atmosferă, apare prezentă în proporţie de 95% sub forma de vapori, iar sub
forma de particule lichide şi/sau solide, în proporţie de 5%.

Aşadar, umiditatea absolută este un factor natural ce depinde de

intensitatea proceselor naturale de evaporarea apei meteorice, precum şi de
procesele naturale de respiraţie şi transpiraţie biologică. Astfel, umiditatea
absolută se află în strânsă legătură cu temperatura, viteza vântului, altitudinea,
relieful, prezenţa sau absenţa vegetaţiei, ş.a.m.d. În consecinţă, umiditatea este
un factor prezent, întotdeauna variabil în timp şi spaţiu determinat de capacitatea
aerului de a absorbi sau de a conţine vapori de apă. Atunci când aerul nu mai
poate absorbi vapori, afirmăm că s-a ajuns la saturaţie, în condiţiile unei
temperaturi date. În ceea ce priveşte conservarea şi restaurarea operelor de
artă, nu se poate vorbi despre concludenţa cunoaşterii umidităţii absolute (U.A.),
iar pentru că măsurarea ei se poate realiza numai în condiţii de laborator, nu
vom evalua calitatea aerului din mediul ambiant folosind U.A., ci cunoscând
umiditatea relativă (U.R.).
„Umiditatea relativă (U.R.) este raportul dintre presiunea parţială a vaporilor de
apă în condiţiile date şi presiunea parţială a vaporilor în condiţii de echilibru, la
aceeaşi temperatură.”2
1
Ioan Darida- “Degradarea operelor de artă- Cauze şi efecte”-suport de curs 2015
2
https://dexonline.ro/definitie/umiditate

Pagina 2 din 6
 Aşadar, umiditatea relativă exprimă gradul de saturare al aerului cu vapori
de apă şi se poate calcula cu următorea formulă:
p
U.R.= P · 100 (la temperatura respectivă)

p= conţinutul de umiditate al aerul

P= cantitatea maximă de vapori pe care aerul poate să o

conţină la temperatura momentului înregistrării (valoare de
saturare).

„Cunoaşterea exactă a raporturilor dintre cei trei factori U.A., U.R. şi

temperatură stă la baza climatologiei în zona conservării operei de artă.”3
Indicând gradul de saturare al aerului cu vapori de apă, umiditatea relativă
este folosită pentru determinarea exactă a condiţiilor de păstrare a bunurior
culturale (în special în cadrul muzeelor), indicându-ne dacă aerul este mai umed
sau mai uscat decât ar trebui.
„Limitele umidităţii acceptabile pentru operele de artă se situează între
45-50% şi maxima 65%. Temperatura optimă este între 15 º-18ºCelsius iarna şi
18º-23ºCelsius vara.”4
Astfel, prezenţa umidităţii în orice structură este normală până la
valorile prezentate anterior, dar în acelaşi timp, normalitatea valorilor se
stabileşte în funcţie de arealul geografic, orice materie adaptându-se la condiţiile
de umiditate atmosferică specifică zonei în care este amplasată. Dacă în ceea ce
priveşte reţeaua muzeală, lucrurile sunt mult mai uşor de ţinut sub un control
strict, în ceea ce privesc monumentele, schimbările de temperatură şi umiditate
sunt frecvente, iar atunci când valorile sunt depăşite, ori înregistrează variaţii
mari, umiditatea devine o problemă.

3
Dana Postolache şi Ioan Darida- “Metodologia de conservare-restaurare a suporturilor de lemn”-2014, pagina 5
4
Ioan Darida- “Degradarea operelor de artă- Cauze şi efecte”-suport de curs 2015

Pagina 3 din 6
 Prin urmare, persistenţa umidităţii atmosferice şi variţiile de temperatură
crează în interiorul şi structura monumentului degradări majore, iar în cazul în
care vorbim şi de existenţa componentelor artistice (pictură murală sau
sculptură), aspectul distructiv este mult mai pregnant, ajungându-se chiar la
pierderi ireversibile, extinse pe suprafeţe considerabile.
„Degradările provocate de umiditate iau amploare cu cât aceasta
persistă.”5Aşadar, pe tot parcursul procesului de restaurare a unui monument se
vor monitoriza cu atenţie modificările valorilor de temperatură şi umiditate, iar
în acest scop, restauratorii folosesc în general higrometrul cu fir de păr, care este
un aparat de măsură de tip mecanic, al cărui principiu de funcţionare se bazează
pe modificarea lungimii firului de păr în funcţie de gradul de umiditate. De
asemenea, dacă monumentul este găsit într-un stadiu mai mic sau mai mare de
degradare provocată de umiditate, identificarea originii şi mai apoi eliminarea
cauzei sunt primele măsuri care se iau, chiar înainte de a interveni asupra
componentelor artistice existente in situ. Tipurile de umiditate pot fi diverse,
de asemenea şi cauzele lor:

 Umiditatea de infiltrare (acoperişuri sparte, canalizări

defectuase, ziduri, poduri, tocării uzate, geamuri lipsă,
etc);
 Umiditatea de capilaritate, în ziduri, în contact cu solul
umed;
 Umiditatea de condensare pe suprafeţe reci;
 Umiditatea variabilă (datorată eterogenităţii
materialelor hidroscopice);
 Umiditatea indusă sau datorată aerului umed provenit
din sol

Pentru că majoritatea materialelor existente în componenţa operelor de artă sunt

de natură organică, este necesar să discutăm despre calitatea acestora de a fi
hidroscopice, aşadar despre calitatea lor de absorbţie sau de sorbţie a unei
cantităţi de apă.
Cantitatea de umiditate pe care un material hidroscopic o poate absorbi
este limitată de doi factori, aceştia fiind structura şi compoziţia obiectului
5
Magdalena Drobotă, Anca Dina- “Problema umidităţii” - https://acs.org.ro/../61-surse de umiditate

Pagina 4 din 6
şi valorile U.R. ambientale.
În general, cele mai hidroscopice materiale sunt cele care în compoziţia
lor conţin celuloză (lemnul, hârtia, etc.).

În privinţa lemnului, pornind de la calitatea celulozei de a fi hidroscopică,

putem afirma ca el absoarbe umiditatea din mediul ambiant şi o cedează în egală
măsură. El îşi adaptează umiditatea la cea din mediul înconjurător până ajunge
la o umiditate de echilibru. „În urma proceselor repetate de absorbţie şi
desorbţie, umflarea şi contracţia au ca efect modificarea dimensiunilor
lemnului,consecinţele acestui fapt putând fi nefaste: degradarea stratului pictural
care, pierzându-şi elasticitatea, în timp nu va mai putea urma aceste mişcări ale
suportului.”6 Degradările provocate de umiditate pot fi multiple, iar cele
mai importante sunt:

 Dizolvă şi dezintegrează unele materiale;

 Transportă-migrază unele săruri solubile, apoi recristalizarea acestora
duce la dezagregare
 Creează medii favorabile dezvoltării microorganismelor;
 Lipsa umidităţii-„uscăciunea” produce pierderea bruscă a cantităţii de apă,
ceea ce duce la modificarea volumului, în consecinţă, la apariţia
craclurilor, a desprinderilor, deshidratarea unor materiale precum cleiul
sau diferite gume, acestea devenind vitruase, „spărgându-se” prin
contractări;
 În ceea ce priveşte anumite verniuri, umiditatea excesivă va provoca
halouri albe ce vor reduce lizibilitatea operei de artă;
 Umiditatea excesivă sau variaţile periculoase pot produce alterarea unor
pigmenţi, determinând decolorarea, întunecarea sau chiar modificarea
totală şi ireversibilă a culorii (ex.: azurit→malahit).

Aşadar, în concluzie, se poate spune că pentru a avea un proces riguros şi

corespunzător (conform cu „Principiile de restaurare”7), de conservare şi
restaurare a operelor de artă este necesară observarea cu foarte mare atenţie a
valorilor umidităţii şi implicit ţinerea acesteia în limitele acceptable în funcţie de
structura şi caracterul fiecări obiect.
6
Dana Postolache şi Ioan Darida- “Metodologia de conservare-restaurare a suporturilor de lemn”-2014
7
Caesare Brandi: „Principiile restaurarii”, editura Meridiane, Bucuresti, 1994

Pagina 5 din 6
 Umiditatea devine astfel cel mai important fenomen fizic existent în
cauzele degradărilor operelor de artă, precum şi în conservarea sau tratamentele
de restaurare aplicate diferitelor componente artistice.

Pagina 6 din 6