METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A

SUPORTURILOR DE LEMN

UMIDITATEA ŞI TEMPERATURA

Prin umiditatea ambientală înţelegem vaporii de apă pe care aerul îi

conţine. Aceşti vapori în contact cu obiectele se fixează pe suprafaţa lor prin
legături slabe de dispersie sau sunt eliberaţi în atmosferă: absorţie şi
desorbţie.
Umiditatea: unul din cei mai dăunători factori ai mediului ambient -
se implică în toate clasele de fenomene fizice şi reacţii chimice şi biologice
în special la interacţiunea cu bunurile culturale de natură organică.
Abundenţa sau absenţa anumitor cantităţi determinate de umiditate
stau la baza tuturor proceselor de deteriorare pe care umiditatea le poate
determina.
Totalitatea vaporilor de apă pe care îi poate conţine un volum de aer
constituie umiditatea absolută exprimată în gr/mc.
Umiditatea absolută este un fenomen natural, ea depinde de
intensitatea fenomenelor de evaporare a apei din sol şi din oglida apelor, din
procesele naturale de respiraţie şi transpiraţie biologică – procese ce sunt cu
atât mai intense cu cât temperatura este mai ridicată.
Conţinutul de umiditate al aerului poate fi modificat de mai mulţi
factori:
- evaporarea apei din ziduri, umiditatea capilară(de ascensiune) sau
din infiltraţii;
- evaporarea apei utilizată în operaţii de curăţirea mediului;
- difuzarea vaporilor de apă din spaţii în care au loc activităţi ce
produc umiditate (laboratoare, ateliere, etc.)
- desorţiea materialelor higroscopice când acestea se află depozitate
în cantităţi mari (depozite, arhive, etc.)

Umflarea şi contracţia / Absorţie şi desorbţie

Lemnul conţine mereu apa (cu excepţia eliminării ei artificiale).

Lemnul proaspăt tăiat din pădure conţine apa atât în cavităţi cât şi în pereţii
celulelor. Odată devenit panou-suport pentru pictură el mai conţine apa doar
în pereţii celulelor. Proprietăţile fizice, mecanice şi tehnice ale lemnului
depind în mare parte de conţinutul lui în umiditate, deasemenea de modul
cum a fost prelucrat (uscat, fasonat, debitat, îmbinat), de atacurile insectelor
sau ciupercilor, de o eventuală impregnare biocidă. Umiditatea se masoară

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 1

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
cu aparate speciale electronice sau se calculează în procente pornind de la
raportul greutăţii lemnului umed şi greutatea lui perfect uscat.
Lemnul este foarte higroscopic. Pornind de la această calitate a
celulozei, el absoarbe umiditatea din mediul ambient şi o cedează în egala
masură. El îşi adaptează umiditatea la cea din mediul înconjurator până la o
umiditate de echilibru. Această umiditate de echilibru depinde deci de
umiditatea relativă. Un suport de lemn care este conservat la 20°C şi o
umiditate relativă de maxim 65%, are o umiditate normală de 12%. Dacă
umiditatea ambientală se ridică la 100% se ajunge la o saturatie a fibrelor
lemnoase. Plaja normala a saturatiilor fibrelor este cuprinsa intre 22% si
35%. Panul de lemn se umfla cand absoarbe vaporii de apa din mediul
inconjurator, iar cand ii cedeaza se retrage, se contracta. Este procesul de
absorbtie si desorbtie. Umflarea si contractia are ca efect modificarea
dimensiunilor lemnului. Consecintele pot fi nefaste: degradarea stratului
pictural care, pierzaindu-si elasticitatea in timp nu va putea urma aceste
miscari ale suportului.
Reactiile suportului de lemn la schimbarrile bruste de microclimat,
depind de urmatorii factori:
- densitatea lemnului (lemnul moale va reactiona mai rapid decat
lemnul dur).
- raportul intre suprafata neprotejata si grosimea panoului (un panou
subtire sau subtiat va reactiona mai rapid decat un panou gros).
- atacul insectelor, un panou atacat de insecte xilofage reactioneaza
mai repede decat un panou sanatos.
- existenta unui strat-bariera impotriva umiditatii, timpul si grosimea
lui.
- amplasarea modificarilor de microclimat – in special umiditatea
relativa.
Masura primordiala este sa se conserve panourile pictate intr-un
microclimat cat mai stabil. Temeratura ideala este de 20°C si o umiditate
relativa de cca 58%.

Desorbtia

Continutul de apa a unui plop abia taiat este de 220% din greutatea
neta (stare complet anhidra), la molid este de 150% iar la stejar si fag 110%.
Continutul de apa al unui arbore depinde de masa lui volumetrica. Plopul si
molidul – esente moi – avand masele volumetrice maximale de

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 2

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
0,52 g/cm³ si respectiv 0,64 g/cm³; stejarul si fagul sunt esente dure avand
masa volumetrica de 0,93 g/cm³ la stejar si 0,88 g/cm³– fagul. Cu cat o
esenta este mai densa cu atat continultul ei in apa este mai slab. Apa se afla
atat in cavitati cat si in peretii celulari. Imediat dupa taiere, apa capilara
libera, este cedata de cavitatile celulare pana la saturatia fibrelor. Restul apei
aflata in cavitati se evapora relativ repede in functie de sezon si de esenta
lemnului. Pana sa ajunga un lemn uscat (20-14%) va trece timp indelungat.
La evaporarea apei din cavitati, lemnul nu prezinta inca deformari, lemnul
va incepe sa se contracte, sa se retraga doar in momentul cand se evapora
apa din peretii celulari.
Amploarea acestei deformari depinde de doi factori:
- masa volumetrica a lemnului,- cantitatea de apa pierduta si viteza de
evaporare.

Cu cat acesti parametri sunt mai mari cu atat deformrea va fi mai

apreciata. Retragerea, contractia lemnului se face pe toate trei directiile –
longitudinal, radial si tangential. Valorile importante sunt pe directiile radiale
si tangentiale. In general valorile scazute ale contractiei garanteaza o
soliditate ridicata a panoului. Contractia longitudinala =0,4%, radiala=4,3%,
tangentiala= 8,2%.
Fiecare esenta are rata ei de gonflare si de contractie.
Rata de gonflare se raporteaza la modificarile de dimensiuni de la
starea anhidra la starea de saturatie a lemnului.
Rata de contractie se raporteaza la modificarile de dimensiuni de la
starea de saturatie pana la cea anhidra.
Contractia longitudinala este in general atat de nesemnificativa incat
nu se va tine seama de ea.
Modificarile continutului de apa are repercursiuni asupra
proprietatilor lemnului: daca umiditatea scade, elasticitatea, rigiditatea si
conductibilitatea termica creste.
Contractia radiala este in general jumatate din contractia tangentiala.
(Valorile sunt date la diferenta de 1% umiditate a lemnului).
Contractia radiala qr si contractia tangentiala qt pentru unele esente
lemnoase: - tei: qr=0,23; qt=0,30
- fag: qr=2,20; qt= 0,41
- nuc: qr=0,18; qt=0,29
- stejar: qr=0,16; qt=0,36
- pin: qr=0,19; qt=0,36
- plop: qr=0,13; qt=0,31
- molid: qr=0,19; qt=0,39

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 3

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Absorbtia. Daca un panou de lemn este mai uscat decat aerul
ambiental, el absoarbe vapori de apa din mediul ambiental pana la o valoare
de echilibru cu umiditatea relativa din acel mediu. Acesta este fenomenul de
absortie . El poate sa aiba urmatoarele faze:
- chimioabsorbtie, cand umiditatea lemnului este intre 0-6%
- absorbtie, cand umiditatea lemnului este 6-15%
- condensare capilara cand umiditatea lemnului este de la 16% pana la
saturatia fibrei.
Cele trei faze au si o evolutie paralela, delimitarea lor fiind dificila.
 Chimioabsorbtie si cu o oarecare rezerva putem afirma ca se
produce o legatura unicelulara intre moleculele vaporilor de apa
si cele ale lemnului. In aceasta faza modificarea lemnului este
insinifianta.
 Absorbtia propriuzisa incepe atunci cand (peste 6%) alte
molecule de apa in numar mare se acumuleaza la suprafata si
incepe gonflarea. Absorbtia are loc nu doar la suprafata ci si in
interior. Suprafata interioara a lemnului este de 2x10⁵ cm²/g.
Peretii celulei vegetale nu sunt plani, sunt dispusi in sisteme
capilare microscopice prevazute cu fisuri intercelulare. In
timpul absorbtiei se formeaza o pelicula lichida a carei grosime
este in crestere. Cavitatile peretilor celulari se umplu cu apa
dezintegrand microstructura: lemnul se umfla. Acest proces
dureaza pana cand cavitatile vor fi pline pana la aparitia fortelor
capilare – in acest moment incepe condensarea capilara.
Absorbtia va dura pana la saturarea lemnului.

Capacitatea aerului de a conţine vapori de apă este limitată; există un

punct de saturaţie cu vapori şi este în funcţie de temperatură. Cu cât
temperatura unui volum este mai ridicată cu atât mai mare poate fi cantitate
maximă de umiditate pe care acel volum poate să o conţină în stare de
vapori.
De exemplu se cunosc următoarele valori de saturare la temperaturile
respective:
- la o temperatură de 0° C, umiditatea poate fi de 4,87 g / mc;
- la o temperatură de 20° C, umiditatea poate fi de 17,0 g / mc;
- la o temperatură de 29° C, umiditatea poate fi de 28,1 g / mc;
Considerăm saturat acel aer care nu mai poate absorbi nici o cantitate
de vapori de apă. În consecinţă orice cantitate de vapori adăugată unui
volum saturat, se condensează sub formă de picături (ceaţă).

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 4

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Exemplu: respiraţia în timpul rece, ceaţa ce se formează la deschiderea
uşilor sau ferestrelor unei bucătării, iarna condensarea este fenomenul
trecerii vaporilor în stare lichidă. Ea se pune în valoare, se manifestă prin
apariţia unei pelicule de apă pe suprafeţele mai reci decât temperatura
mediului ambiant respectiv, ea poate avea loc şi în aer în zona de contact
dintre două straturi de aer unul rece, altul umed şi cald.
Aerul umed este mai uşor decât aerul uscat.
Densitatea vaporilor de apă este mai mică decât a aerului uscat. Când
un volum de aer nu are vapori de apă densitatea lui este mai mare. Când în
acest volum intră vapori de apă densitatea lui scade. Umiditatea aerului
poate fi măsurată. Conţinutul de umiditate a aerului – umiditatea absolută
(U.A.) se exprimă în gr/mc. Cantitatea de apă necesară pentru saturarea
aerului variază cu temperatura, aerul cald reţinând mai multă umiditate decât
aerul rece.
Din punct de vedere al conservării cunoaşterea U.A. nu este
concludentă pentru evaluarea corectă a calităţii mediului ambiant, este
necesară cunoaşterea umidităţii relative (U.R.)
Umiditatea relativă exprimă gradul de saturare al aerului cu vapori de
apă şi este raportul dintre cantiatea de vapori de apă dintr-un spaţiu dat şi
cantitatea maximă de vapori de apă pe care acelaşi volum de aer l-ar putea
conţine în formă invizibilă la temperatura respectivă.
p
U.R. = – x 100 (la temperatura respectivă)
P
p = conţinutul de umiditate al aerului
P = cantitatea maximă de vapori pe care aerul poate să o conţină
(valoare de saturare) la temperatura momentului înregistrării.
Exemplu: astfel la temperatura 20 ° C şi U.A. de 8 gr/mc avem
8x100
U.R. = –––––– = 47 % (temperatura fiind de 20° C)
17
Cunoaşterea exactă a raporturilor dintre cei trei factori U.A., U.R. şi
temperatură stă la baza climatologiei în zona conservătii operei de artă.
Când nu există o sursă de apă sau materiale hrigroscopice temperatura
nu modifică conţinutul de umiditate a aerului dintr-un spaţiu.
Din raporturile dintre cei trei termeni se desprind două legi:
I. La temparatura constantă, orice modificare a U.A. determină
modificarea U.R. într-un raport direct: - creşte U.A., creşte U.R.
- scade U.A., scadeU.R.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 5

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Temp.(factor constant) U.A. (factor variabil) U.R.(rezultatul raportului)
+ 20° C 10,31 g / mc 60 %
+ 20° C 8 g / mc 47 %
+ 20° C 12 g / mc 70 %

II. La U.A. constantă orice schimbare de temperatură modifică U.R.

dintr-un spaţiu în raport invers. Creşte temperatura, scade U.R.,
scade Temperatura, creşte U.R.

U.A. (factor constant) Temp. (factor variabil) U.R.

8,69 g /mc + 20° C 51%
8,69 g /mc + 9° C 98%
8,69 g /mc + 25° C 38%
Fiind raportul dintre U.A. şi temperatură, U.R. nu poate influenţa în nici
un fel conţinutul de umiditate sau temperatura unui spaţiu.
Iarna factorul mobil este temperatura, U.A. fiind în general scăzută şi
relativ constantă.
Vara U.A. este cea care se modifică, deci şi U.R. Temperatura fiind cea
mai constantă (decât iarna, când funcţionează încălzirea artificială). Nu
trebuie înţeles însă că vara U.R. este modificată numai de variaţiile U.A., iar
iarna numai de cele ale temperaturii.
În materialele de natură organică umiditatea este conţinută în trei forme:
 Apa de constituţie (legată chimic, între 0-6% din greutatea
corpului respectiv);
 Apa legată fizic (prin absorţie) sau umiditatea higroscopică;
 Apă liberă (lichidă) în spaţiile libere ale obiectelor (pori, vase,
etc.)
Din punct de vedere al conservării are importanţă apa absorbită a cărei
masă este umiditatea aerului – ambientală:
- apa de constituţie nu este afectată de umiditatea mediului şi
nu influenţează conservarea obiectului,
- apa liberă apare în contact cu apa lichidă şi este un fenomen
accidental,
- apa legată prin absorţie joacă un rol deosebit în conservarea
bunurilor de partimoniu
U.R. are efecte dăunătoare în următoarele trei situaţii:
1. - U.R. cu valori peste 65%,
2. - U.R. cu valori sub 50%.
3. - U.R. fluctuantă.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 6

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Între 50 % şi 65 % U.R. trebuie să fie constantă sau oscilaţiile să fie
mici şi lente.

Efecte chimice

U.R. crescută, ca şi oxigenul, se implică în majoritatea tipurilor de

reacţii chimice:
 umiditatea accelerează procesele fotochimice şi chimice care au
ca efect modificarea culorii, scăderea rezistenţei mecanice,
fragilizarea. Umezeala este catalizator în procesele complexe
fotochimice prin care lumina transforma celuloza în oxiceluloză
care se fragilizează rapid. În aceste reacţii apa nu se consumă,
ea este doar catalizator.
 Umiditatea este implicată în procesele de autooxidare
(detectabile prin efectul Russell – detectarea pe cale fotografică
– înregistrarea lentă pe placă fotografică) – procese care duc la
formarea unor peroxizi de hidrogen (instabili) apoi a
hidroperoxizilor. Aceste procese sunt cu atât mai intense cu cât
umiditatea este mai mare.
 U.R. crescută are efect în degraderea fotochimică şi hidrolitică
a colagenului (din cleiuri, piele, etc.). Oxigenul, vaporii de apă
poluanţii din aer duc la acumulări acide cu pH mai mici de 3,
ceea ce determină degraderea hidrolotică a colagenului.
 U.R. este răspunzătoare de declanşarea unor procese corozive.
În zonele cu diferenţe de potenţial electric care apar în
condiţiile unor zgărieturi, lovituri (la metale în special), U.R.
crescută induce o peliculă fină de condens care va permite
circulaţia electronilor între cele două zone încărcate electric
diferit, ia naştere astfel o pilă electrică care va reprezenta
începutul unui proces de coroziune.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 7

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Efecte fizice

 Modificarea U.R. determină creşterea sau scăderea

conţinutului de umiditate higroscopică existentă în
structura unui obiect, bun cultural. Creşterea conţinutului
de apă provoacă umflarea acestuia, scăderea determină o
contractare dimensională, mişcare a volumului. Umflarea
nu se realizează în mod egal în structură, ea nefiind
omogenă din punct de vedere a higroscopicităţii. La
temperatură aceste dilatări şi contracţii produc tensionări
de diferite intensităţi şi în consecinţă apar microfisuri;
acestea sunt zone unde se vor localiza mai târziu degradări
de anvergură - fisuri, crăpături - atunci când vor apare
tensionări mai energice. În cazul hârtiei, pergamentului,
efectele apar sub forma unor încreţituri, şifonări sau
deformări, finalul fiind descompunerea, putrezirea.
 Când materialele poroase, lemnul, fildeşul, osul au absorbit
săruri ca şi piatra, ceramica, tencuielile, acestea vor migra
la suprafaţă dând naştere efluorescenţelor, în timp apărând
crustele. Când U.R. creşte are loc un proces de solubilizare
a sărurilor.
 Umiditatea mare înmoaie adezivii naturali pe bază de
amidon, mai higroscopici decât cei sintetici. Adezivii şi
agenţii de consolidare naturali îşi păstrează proprietăţile în
condiţiile unei U.R. de 50 % - 65 %.

Dezvoltarea degradării biologice

Valorile crescute ale U.R. peste 70 % determină apariţia mucegaiurilor.

La aceste valori, unele materiale au un conţinut de apă sufiecient pentru a
favoriza germinarea sporilor de mucegai. La 90 % şi bumbacul oferă aceste
condiţii. Celuloza este un potenţial nutrient pentru variate specii de ciuperci
ai căror spori – existenţi peste tot în ambianţa încojurătoare- au nevoie doar
de un anumit grad de U.R. pentru a se dezvolta şi a deveni activi; de aici
rezultă dezvoltarea coloniilor care produc pătarea, erodarea, creşterea
porozităţii ceea ce duce la fragilizarea şi în final la scăderea rezistenţei
mecanice până la dezagregare a tututror fibrelor celulozice. U.R. ridicată
favorizarea intensificarea activităţii diverselor specii de insecte xilofage.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 8

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Umiditatea relativă scăzută

U.R. scăzută afectează toate obiectele de natură organică, sub 45 % se

produce o deshidratare a materialelor urmată de scăderea rezistenţei
mecanice. Consecinţa imediată este scăderea în volum şi pierderea
elasticităţii naturale a materialelor.
Deficitul de umiditate duce la casarea adezivilor care devin sfărâmicioşi.
La lemn apar desprinderi, fisuri, plesnituri, desfacerea îmbinării blaturilor.
Pierderea conţinutului de apă este determinată de:
- radiaţiile incidente şi
- curenţii de convecţie.
Acţiunea lor determină eliminarea relativ bruscă a apei (şi asta mai ales
în arheologie, la obiectele extrase din pământ). Consecinţe: accentuarea
rigidităţii, exfolieri, clivări, crăpături, aşchieri, deformări inestetice,
prăbuşirea structurii celulare care duce la pierderea formei şi degradarea
iremediabilă.

Regimul microclimatic variabil

Stabilitatea condiţiilor microclimatice este fundamentală pentru

conservarea bunurilor de patrimoniu.
Păstrarea valorilor constante este condiţia obligatorie chiar dacă uneori
ele sunt mai scăzute sau mai ridicate dar nu există oscilaţii ample.
Principalele mecanisme de alterare care determină modificarea bunurilor
culturale, sunt procesele fizice. Absorbţia şi desorbţia excesivă sunt
fenomene pregnante ce acţionează asupra stabilităţii dimensionale.
Modificările succesive de formă şi dimesiune afectează în final rezistenţa şi
elasticitatea. Efectele sunt maxime, devastatoate la obiectele cu structură
stratificată, pictură pe lemn, icoane, sculptură policromă, pictură pe pânză în
ulei, higroscopicitatea diferită a materialelor care le compun inducând
tensionări la interfaţa straturilor. Icoana adusă dintr-o mănăstire rece şi
umedă se va degrada rapid în condiţiile expunerii „muzeale“. Tensiunile
determină desprinderi ale stratului pictural, ridicături şi lacune.
Un alt efect al variaţiei U.R. este cristalizarea, solubilizarea sărurilor.
Cristalizarea este un proces dăunător dar şi mai gravă este alternarea
ciclurilor de solubilizare – recristalizare a sărurilor. În lucrările de
specialitate se menţionează că pagubele sunt proporţionale cu numărul
ciclurilor şi nu cu concentraţia sărurilor hidratate. (T. Stambolov)
Infiltraţiile şi umdiditatea ascensională – surse ale creşterii U.R. într-un
spaţiu cu patrimoniu mobil, ele trebuie eliminate, ca primă intervenţie, apoi
DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 9
 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
organizată intervenţia propriu-zisă de conservare-restaurare. În aceste cazuri
trebuie operat asupra cauzelor: izolaţiile şi apa din sol şi subsol. Intervenţiile
asupra efectelor sunt infructuoase: uscarea zidurilor, izolarea zonei cu bitum
sau ciment, betonarea trotuarelor din jurul clădirii, încălzirea spaţiului;
soluţia este refacerea izolaţiei prin „subzidire”, deasemenea creearea unor
canale de aerisire în lungul zidurilor, un procedeu mai modern fiin
electroosmoza = trecerea apei printr-o membrană poroasă sub acţiunea unei
diferenţe de potenţial electric dintre cele două feţe ale membranei.

Temperatura
Cel mai dinamic factor dintre cei doi care determină starea
microclimatică este temperatura.
Dacă creşte temperatura va scădea U.R. , iar dacă scade temperatura,
creşte U.R.. Doar temperatura modifică U.R., nu şi invers.
Temperatura determină două efecte dăunătoare:
- oscilaţiile U.R.
- deficitul de U.R.
Iarna aerul spaţiilor din interior devine mai sărac în vapori de apă,
evaporarea scade, transpiraţia biologică dispare, deci scade U.A., în spaţiile
încălzite scade U.R., în spaţiile neîncălzite U.R. poate să se menţină la 50%.
Anomaliile microclimatice pot fi corectate cu condiţia să înţelegem relaţia
de cauzalitate dintre cei trei termeni: U.A., U.R. şi temperatura.
Modificările normale de temperatură, între 16° C – 24 ° C nu sunt în
măsură să determine dilatări-contractări semnificative ale materialelor
organice.
Dilatarea – contractarea termică ca şi creşterea şi descreşterea
conţinutului de umiditatea higroscopică duc la modificările dimensionale
semnificative cu urmări grave. Expansiunea şi contractarea termică sunt mai
puţin importante decât modificarea dimensiunilor care rezultă din variaţia
U.R.
Exemplu: la fildeş o diferenţă de 30° C produce o modificare
dimensională de 0,1%, în timp ce o diferenţă de 20% U.R. provoacă o
modificare dimensională de 1%.
Modificările dimensionale la temperatură pot fi provocate de un spot
luminos incandescent, de surse de căldură în procesul de restaurare,
necontrolate, exagerate.
În cazul unei surse incandescente de iluminat, radiaţia incidentă este
parţial absorbită în masa obiectului, procesul de încălzire nu este egal pe
întreaga suprafaţă: sursa nu focalizează în mod egal, procesul de absorţie
este diferit, potrivit cu natura şi culoarea obiectului suprafeţei. Absorb mai
DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 10
 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
mult suprafeţele rugoase şi mai închise la culoare. Apar astfel dilatări
neegale care induc tensiuni locale inegale, mai ales la interfaţă, ceea ce duce
la desprinderi, clivaje, cracluri ale straturilor picturale.
O altă problemă o ridică introducerea sistemelor moderne de încălzire
odată cu care se ridică rata de evaporare a apei din ziduri şi din materialele
de natură organică, se intensifică mişcarea curenţilor de aer schimbându-se
regimul de ventilaţie, deasemenea sunt modificaţi parametrii de activitate a
biodeteriogenilor.
Temperatura ambientală creşte viteza proceselor de degradare a
materialelor de natură organică. Activitatea termică ridicată promovează o
sumedenie de reacţii chimice ireversibile.

Transferul de căldură

Temperatura este un factor dinamic.

Căldura este o formă de energie. Ea se transferă pe trei căi:
- conducţie,
- convecţie,
- radiaţie.
Al doilea principiu al termodinamicii enunţă: căldura se transferă spontan
între două puncte ce prezintă gradient de temperatură în sensul cedării ei de
către corpul mai cald.
Conducţia – este fenomenul de trecere a energiei calorice de la o
moleculă la alta, de la un atom la altul, până când masa corpului ajunge la
aceeaşi temperatură. În solidele poroase circulaţia se face prin conducţie în
părţile solide şi prin radiaţie în spaţiile goale sau pori. Conductivitatea
materialelor variază în mod considerabil: cu cât un material e mai dens cu
atât are o conducţie mai bună. Corpurile cristaline sunt mai bune
conductoare decât cele amorfe. Apa are o conductibilitate de 25 de ori mai
mare decât aerul. Materialele izolante sunt cele mai puţin dense adică cele
care conţin maximum de spaţii de aer închis. Materiile cum sunt Ag, Cu, Fe,
Al care favorizează conducţia se numesc termoconductoare.
Conductivitatea termică a materialelor creşte odată cu ridicarea
temperaturii. Coeficientul de conductivitate calorică –K- reprezintă
cantitatea de căldură ce trece sub formă de flux în unitatea de timp (secundă)
prin unitatea de suprafaţă (cm2) la grosimea de 1 cm, diferenţa de
temperatură între cele două faţe, considerată fiind egală cu 1° C.
Exemplu: dacă K la apă este de 0,0013 cal/cm 2/sec./grad, la aer K=
0,00005 cal/cm2/sec./grad.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 11

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Deci orice material izolant pierde o parte din rezistenşa sa termică pe
măsură ce porii săi se umplu cu apă (sau orice altă substanţă conductoare).
Convecţia – este transferul de căldură macroscopică ce are loc datorită
unui fluid (a se citi aerul) în mişcare care vehiculează energia termică din
zona cu temperatura mai mare în locuri cu temperatură scăzută. În contact cu
sursa de încălzire, aerul rece se încălzeşte, densitatea sa scade şi devenind
mai uşor se ridică şi se îndreaptă apoi spre puncte cu temperatură mai joasă.
În contact cu acestea, transferă din căldura pe care o transportă, devine mai
greu şi părăseşte zona până ajunge din nou în contact cu sursa de încălzire.
Radiaţia – termică este radiaţia electromagnetică pe care un corp o emite
în virtutea temperaturii sale. Orice corp emite radiaţii electromagnetice.
Fiecare corp dintr-o încăpere emite şi absoarbe în acelaşi timp energie.
Emisia depinde de suprafaţa (natura ei) şi temperatura. Energia ce nu se
absoarbe, se reflectă. Energia absorbită este transformată în energie termică.
Când un corp este mai cald decât mediul ambient puterea radiantă de emisie
depăşeşte fluxul de absorţie. Astfel el pierde energie şi se răceşte. Dacă cele
două temperaturi sunt egale nu există nici câştig nici pierdere de căldură. Un
bun absorbant este şi un bun emiţător, un absorbant slab este un bun
reflectator.
Capacitatea de absorţie sau de reflectare a energiei termice depinde de
mai mulţi factori:
- natura corpului
- suprafaţa (netedă sau rugoasă)
- culoarea (închisă sau deschisă).
În ce fel energia radiantă poate modifica temperatura interioară şi prin ea
microclimatul?
Soarele este cea mai puternică sursă de radiaţie termică. Energia- rezultat
al proceselor termonucleare din soare- circulă sub formă de radiaţie cu un
foarte larg spectru de lungimi de undă (I.R., vizibil, U.V., X, Gama). O parte
a radiaţiei e absorbită de pământ, ape, corpuri şi este transformată în căldură.
O altă parte a radiaţiilor este reflectată şi rămâne fără efect. Căldura se
transmite prin ziduri, iar temperatura interioarelor este influenţată şi de
radiaţia care pătrunde prin ferestre cu două efecte – geamurile se încălzesc şi
emit căldură, obiectele se încălzesc şi emit căldură dar sticla geamurilor nu
este transparentă şi la radiaţia reemisă de suprafeţele care au absorbit-o şi
căldura respectivă rămâne în încăpere mărind temperatura ambientală = aşa
zisul efect de seră. (proces dependent de numărul şi suprafeţele ferestrelor)

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 12

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Sisteme de încălzire, pierderi de căldură, izolare termică

Încălzirea unui spaţiu se face natural sau artificial şi se realizează cu

ajutorul curenţilor de convecţie, atâta timp cât vor exista diferenţe termice
între diferitele puncte ale acestuia.
Încălzirea discontinuă este principalul răspunzător de fluctuaţii dar
amploarea acestora depinde de pierderile de căldură ale sistemului în
intervalele dintre două perioade de încălzire. Rata pierderilor de căldură este
determinată de gradul de conductivitate termică a materialelor folosite la
realizarea structurii clădirii –tavane, acoperiş, pereţi, duşumele, uşi, ferestre.
Din punct de vedre al conservării, spaţiul ideal este cel din care lipsesc
curenţii de convecţie, adică un spaţiu în care temperatura oricărui punct atât
în plan orizontal cât şi în plan vertical sunt egale. Deci, avem o stabilitate
microclimatică în care U.R. este stabil şi în care sunt prevenite degradările
provocate de modificările dimensionale a numeroaselor clase de obiecte:
pictură, sculptură, sculptură policromă, mobilier, etc. Un asemenea spaţiu
poate exista doar în imobilele cu aer condiţionat. Dar se pot face intervenţii
asupra structurii - ziduri şi ferestre - în scopul reducerii schimburilor de
căldură între cele două sisteme climatice: vara din exterior către interior,
iarna din spaţiile incălzite spre exterior.
Izolarea termică conferă structurii o rezistenţă termică şi se efectuează de
către o instituţie specializată pe bază de analize şi calcule şi constă în
placarea pereţilor şi tavanelor cu materiale care au un foarte mic coeficient
K (împâslitură de fibră de sticlă, plăci de polistiren expandat, etc.) sutele de
mii de alveole de aer (care este un rău conducător de căldură) le fac să aibă o
mare inerţie termică.

Iată câteva valori ale coeficientului K :

Cupru = 334 kcal/m.h.grad
Betonul armat = 1,3 kcal/m.h.grad
Zidul de cărămidă = 0,70 kcal/m.h.grad
Sticla = 0,65 kcal/m.h.grad
Plăci de fibră de sticlă = 0,05 – 0,08 kcal/m.h.grad
Polistirenul expandat = 0,03 – 0,04 kcal/m.h.grad; (greutatea
3
volumetrică este de 15 Kg / m ) el este neinflamabil dar poate să ardă.
Polistirenul expandat trebuie folosit în structuri tip sandviş :
zid – polistiren – zid.
La fel de importante sunt intervenţiile de blocare a fantelor pe unde se
poate face uşor transferul de căldură: ferestrele neetanşe, locuri de îmbinare
ale uşilor sau a ferestrelor.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 13

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN

Măsuri pentru prevenirea efectelor umidităţii şi temperaturii

Penru că majoritatea efectelor umidităţii şi temperaturii sunt de natură

chimică şi deci ireversibile, măsurile ce se pot lua sunt în marea lor
majoritate de ordin profilactic, măsuri care să împiedice manifestarea celor
doi factori. În analiza acestor măsuri se vor avea în vederea următoarelor
aspecte:
- umiditatea şi temperatura sunt factori naturali greu de
controlat ;
- marea diversitate a materialelor constituente a operei de artă;
- datorită strânsei legături dintre U.R. şi temperatură, (orice
modificare de temperatură atragând după sine modificarea
U.R.), esenţială va fi crearea unui sistem de control al
temperaturii;
- asocierea celor doi factori are efecte sinergice potenţate şi de
lumina naturală;
- se vor urmări parametrii recomandaţi: T= 18-23° C şi U.R.
= 45 – 65 % .
Obiectivele urmărite vor fi:
 asigurarea stabilităţii microclimatice. Evitarea fluctuaţiilor
de temperatură şi U.R. prin îmbunătăţirea izolării termice şi
încălzirea de mică intensitate cu caracter continu.
 Reducerea cât mai mult a ratei proceselor chimice prin
reducerea temperaturii (13° C) şi coborârea valorilor U.R.,
dar în nici un caz sub valori de 30%.

Măsuri radicale pentru menţinerea unor valori corecte şi constante

ale U.R. pot fi:
1.Instalaţiile generale pentru condiţionarea aerului în care U.R. şi
temperatura sunt prelucrate tehnic la parametrii doriţi. Aceste instalaţii
preiau aerul din exterior, niciodată la parametrii corespunzători, îl
prelucrează şi-l furnizează la U.R. şi la temperaturile dorite prin conducte
speciale, în toate ungherele imobilului. Aceste sisteme sunt prevăzute cu
filtre ale aerului, fiind astfel eliminate particulele nocive de natură chimică
(oxizi de sulf, azot, ozon, amoniac) şi paful. Nu sunt indicate instalaţiile de
filtrare de mare voltaj – acestea produc ozon care este puternic oxidant penru
materialele de natură organică.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 14

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
2.Aparatele pentru condiţionarea locală a aerului. Limitele acestor
aparate cu gabarit redus trebuie cunoscute:
 aparatele funcţionează numai pentru reglarea umidităţii, valorile
temperaturii rămânând neschimbate;
 aparatele au doar o singură funcţie:
1. umidifică
2. elimină umiditatea;
 au capacitatea rdusă de lucru mai ales penru spaţiile mari;
 nu filtrează aerul;
 principiul de funcţionare ideal este umidificarea aerului prin
evaporarea apei nu prin pulverizarea / atomizarea apei. Prin
atomizare aparatul emite şi sărurile din apă.
 Aparatele de dezumidificat rămân totuşi singurele mijloace de a
elimina umiditatea în exces. Ele sunt indispensabile în spaţiile
unde temperatura de păstrare este mică / 10-15° C (penru filme,
fotografii, benzi magnetice) o dată cu scăderea temperaturii
creşte U.R.
3. Substanţele higroscopice tampon. Cea mai indicată: silicagelul –
Principiul acestuia de funcţionare este acela de a ceda umiditate când U.R.
scade sau de a absorbi umiditate din sistem când U.R. creşte. Substanţa
tampon cedează sau absoarbe atâta umiditatea câtă este necesară pentru ca
valorile U.R. ambientale să rămână constante.
Silicagelul este o substanţă amorfă, granulată (SiO 2). Structura internă
constă dintr-o reţea de pori microscopici care atrage şi reţine apa prin
intermediul absorţiei fizice şi condensării capilare. Este un produs netoxic,
inert, insolubil; chiar când este saturat, apare şi se simte uscat. Are o înaltă
selectivitate pentru moleculele polare. Compartimentarea este atât de
complexă încât dacă s-ar întinde suprafeţele pereţilor porilor unui gram de
granule de silicagel ar rezulta 700-800 mp.
La U.R. = 100% conţinutul de umiditate a silicagelului în echilibru cu
această U.R. este de 40% din greutatea sa. Este inatacabil de către
microorganisme. Este folosit pentru spaţiile mici şi mijlocii, bine închise,
absorbind eventuala umiditate în exces. El poate fi folosit cu succes în
ambalajele pentru transportul operelor de artă, fiind indicat să nu se
amestece cu obiectele, având compartimente special create pentru a conţine
acest material (se mai foloseşte pentru menţinerea unor valori de U.R.
corespunzătoare depozitării obiectelor sensibile şi valoroase în spaţii cum ar
fi: depozitele muzeale, laboratoarele, vitrinele, etc.).

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 15

 METODOLOGIA DE CONSERVARE-RESTAURARE A
SUPORTURILOR DE LEMN
Alte măsuri pentru păstrerea obiectelor de artă în condiţii
corespunzătoare de conservare, pot fi:
- depozitări în camere situate spre nord şi nord-vest,
- evitarea expunerii la razele solare,
- efectuarea aerisirii încăperilor ponderat, fără a implica
micşorări ample a curenţilor de convecţie,
- ecranarea ferestrelor,
- renunţarea la direcţionarea surselor de iluminat incandescent
de tip „spot” direct pe obiecte şi ecranarea fasciculelor
luminoase produse de acestea,
- nivelul maxim de iluminare poate fi de 50 de lucşi pentru:
acuarele, tapiserii, mobilier, textile, stampe, manuscrise,
miniaturi,
- nivelul maxim de iluminare poate fi de 150 lucşi pentru:
pictura în ulei sau în tempera, lemnul natur, lacurile, osul,
fildeşul,
- fără nivel maxim de iluminare pentru bunurile de natură
anorganică: metale, piatră, ceramică, marmură.

DANA POSTOLACHE & IOAN DARIDA 16