Sunteți pe pagina 1din 4

Mistere inexplicabile de la Cernobîl!

Dezastrul a fost minimalizat de OZN-uri?


 27 octombrie 2018
 10:19
 Nu există comentarii

Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobîl


din 26 aprilie 1986 au rămas încă şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al
Fundaţiei Louis de Broglie, fundaţie franceză pentru cercetare fundamentală în domeniul fizicii,
aduce în discuţie unele dintre acestea.
Capacul gigantic al unui reactor, având 2000 de tone, a fost ejectat
Profesorul Georges Lochak spune: „Prietenul meu, cercetătorul rus Urutskoïev mi-a mărturisit că
nu ştie ce forţă a propulsat capacul reactorului Elena – care cântărea aproape 2000 de tone – şi
care a căzut alături de reactor. Nu există nicio explicaţie rezonabilă în acestă privinţă, iar cei care
pretind că ar şti despre ce este vorba, mint. Ipotezele vehiculate în presa ştiinţifică afirmă că
incidentul s-ar fi datorat creşterii presiunii vaporilor din reactor. Dar această explicaţie este
prostească! Dacă presiunea vaporilor ar fi fost suficient de mare pentru a ridica un capac de o
asemenea greutate, cu siguranţă ea ar fi determinat şi explozia pereţilor reactorului, iar aşa ceva
nu s-a petrecut. Pereţii reactorului nu au fost nici măcar deformaţi.”
O diferenţă temporală enigmatică
Profesorul Georges Lochak: „Toată lumea s-a pus de acord asupra afirmaţiei că explozia din sala
de maşini a precedat-o pe cea a reactorului. Însă în ceea ce priveşte aprecierea intervalului de
timp dintre cele două explozii, s-a înregistrat un fapt inexplicabil. Toţi cei care se găseau la faţa
locului au estimat că acest interval a fost de ordinul a trei secunde. Totuşi, exploziile au putut fi
auzite la mulţi kilometri depărtare de jur împrejur, iar martorii aflaţi la distanţă au afirmat că
intervalul dintre ele a fost de aproximativ treizeci de secunde. Este o diferenţă mult prea mare
între aceste aprecieri, pentru a o pune pe seama impreciziei subiective fireşti. Ne putem înşela cu
două-trei secunde, dar nu cu treizeci!”
90% din combustibilul nuclear a dispărut, 10 tone de aluminiu au fost găsite în apropierea
reactorului
Profesorul Georges Lochak afirmă în continuare: „O altă enigmă: măsurând magma răcită din
jurul bazei reactorului, grupul condus de Urutskoïev a estimat că după explozie nu a mai rămas
decât 10-20% din combustibilul nuclear. Ce s-a petrecut deci cu cea mai mare parte din cantitatea
de combustibil? Aceasta nu a putut fi disipată de norul de la Cernobîl. În acelaşi timp ştim, chiar
dacă aceasta nu s-a dezvăluit niciodată publicului larg, că au avut loc tot felul de transmutaţii în
interiorul reactorului în momentul accidentului. De exemplu, s-au găsit în jurul reactorului zece
tone de aluminiu, metal care nu are nimic de a face cu construcţia unui reactor…”
OZN–uri deasupra centralei de la Cernobîl
Explozia centralei nucleare de la Cernobîl din fosta Uniune Sovietică a provocat o emisie de
câteva tone de materii radioactive în atmosferă. Însă această explozie de mari proporţii nu a fost,
din fericire, decât una termică. Nu a avut loc o explozie nucleară. Reactorul distrus conţinea 180
de tone de uraniu îmbogăţit. Dacă s-ar fi produs o explozie nucleară, consecinţele ar fi fost mult
mai cumplite.
Numeroase teorii au căutat să explice această desfăşurare norocoasă a evenimentului. Una dintre
acestea vorbeşte de faptul că ar fi existat un ajutor venit din partea unui OZN. În momentul în
care s-a declanşat catastrofa, matorii au putut vedea un obiect misterios planând deasupra celui

Internal
de-al patrulea reactor al centralei nucleare. Sute de persoane au văzut acest obiect care a
staţionat în acea arie un anumit interval de timp.
Iată ce ne spune Mikaïl Varitsky: „Împreună cu alte persone din echipa mea am mers la locul
exploziei noaptea. Am văzut un glob de foc cu diamentrul de 6-8 metri care se mişca lent pe cer.
Când a ajuns la aproximativ 300 de metri de cel de-al patrulea reactor, două raze de lumină
purpurie s-au îndreptat către acesta. Totul a durat aproximativ trei minute. Apoi, luminile ce
porneau din acest obiect s-au stins şi acesta a zburat în direcţia nord-vest.” După aceasta, nivelul
reactoarelor a scăzut la un sfert, fapt care, probabil, a făcut să fie evitată explozia nucleară.
Şi după aceste evenimente, în zonă au fost observate în repetate rânduri obiecte zburătoare
neobişnuite, care au putut fi chiar fotografiate. Mărturiile, venite din partea unor oameni a căror
credibilitate nu poate fi pusă la îndoială, vin să confirme interesul acordat de civilizaţiile
extraterestre fenomenelor care au avut loc la Cernobîl.

La ora actuală există certitudinea unei


intervenții extraterestre ce a fost realizată pentru a atenua în mare parte natura acestei catastrofe
Aşa cum am amintit mai sus, deocamdată nu există nicio explicaţie plauzibilă pe care ştiinţa
contemporană să ne-o ofere pentru a înţelege cum a fost posibilă ejectarea unui capac de 2000 de
tone, fără deteriorarea pereţilor reactorului. Ar putea fi însă vorba de o forţă antigravitaţională
necunoscută oamenilor de ştiinţă. Această forţă misterioasă s-a manifestat în ansamblul spaţiu-
timp din apropierea exploziilor, influenţând curgerea timpului local, fapt care ar putea explica
modul diferit în care a fost perceput timpul în interiorul şi în exteriorul centralei – s-a înregistrat
o diferenţă temporală de aproximativ 27 de secunde. În plus, dispariţia a 90% din combustibil şi
descoperirea a 10 tone de aluminiu inofensiv nu pot fi atribuite unei banale întâmplări. Şi în acest
caz tentativele ştiinţei de a explica fenomenele nu sunt convingătoare. Însă este clar că acolo s-a
produs o transmutaţie controlată ce a blocat orice posibilitate de explozie nucleară. În plus,
mărturiile cu privire la razele de lumină purpurie orientate de un OZN către reactorul 4 sunt
asociate cu fotografii care confirmă fără echivoc acest lucru.
De-a lungul timpului, mai mulţi membri ai armatei americane ce se ocupau de rachete balistice
nucleare au declarat că mai multe ogive nucleare au fost neutralizate de către OZN-uri. Ar fi
foarte posibil ca în anumite cazuri încărcăturile de uraniu să fi fost transmutate şi în locul lor să
se fi găsit doar reziduuri de aluminiu. Însă armatele Statelor Unite, ca de altfel şi cele ruse,
franceze şi israeliene nu au făcut niciodată declaraţii publice în legătură cu acest subiect.
Activitate OZN ieşită din comun deasupra centralei de la Fukushima
Explozia de la centrala din Fukushima este fără nicio îndoială cel mai mare accident nuclear de
pe planetă, contaminând, teoretic, întreaga Japonie şi punând în pericol, într-o măsură mai mare
sau mai mică, viaţa din emisfera nordică. S-a estimat că nocivitatea acestei catastrofe nucleare
este de 30 de ori mai mare decât cea de la Cernobîl. Niciodată o cantitate atât de mare de
combustibil nuclear (uraniu, plutoniu, mox) nu s-a găsit fără control, în aer liber.
Am vorbit mai sus despre fenomenul de transmutaţie ce a avut loc în interiorul reactorului de la
Cernobîl. Ştim că transmutarea uraniului în aluminiu este posibilă, dar ştim noi oare să
provocăm acest fenomen? Ne îndoim de acest fapt, în caz contrar sisteme de securitate bazate pe
acest tip de transmutaţie ar echipa toate centralele nucleare terestre. Fără a avea vreo explicaţie
ştiinţifică viabilă şi pe baza intervenţiei fotografiate, chiar filmate, a OZN-urilor la Cernobîl, ideea
că acest fenomen inedit de transmutaţie este strâns legat de intervenţia extraterestră este demnă
de luat în considerare. Ca urmare a acestei intervenţii, poluarea ce a survenit în urma
accidentului nuclear de la Cernobîl a fost de zece ori mai mică. În acest fel ne putem face o idee
despre amploarea distrugerilor ce ar fi avut loc dacă nu s-ar fi produs transmutarea
combustibilului nuclear.
Cunoscând aceste aspecte şi ţinând cont de tonele de combustibil nuclear ce se aflau în joc în
Japonia, accidentul de la Fukushima ar fi trebuit să fie de 300 de ori mai grav decât cel de la
Cernobîl. Dar nu a fost aşa.

Internal
În numărul 53 al revistei Sortir du Nucleaire, care militează pentru renunţarea la tehnologiile
nucleare şi adoptarea unei noi politici energetice, se menţionează că la Fukushima s-a emis de
zece ori mai puţin cesiu 137 decât la Cernobîl şi de o sută de ori mai puţin stronţiu 90. Emisia de
iod 131 de la Fukushima a fost de asemenea inferioară celei de la Cernobîl. Luând în consideraţie
masele de combustibil, numărul de reactoare afectate, bazinele cu uraniu de la Fukushima, aceste
cifre sunt de neînţeles. Este absurd să punem în discuţie probitatea revistei antinucleare care a
furnizat aceste cifre. Şi atunci care este explicaţia? Nici dispoziţiile inadecvate date de compania
de energie electrică locală (TEPCO), nici măsurile luate de guvernul japonez nu ar fi putut avea
un asemenea impact. Este vorba de ceva cu totul diferit. Nu am fi departe de realitate dacă am
afirma că 99% din efectele nocive de la Fukushima au fost şi continuă să fie stopate. În plus,
activitatea OZN de deasupra Fukushimei este extraordinar de intensă. Toate acestea converg
către concluzia ca aceste fenomene nu se petrec la întâmplare, ci că ele sunt dovada unei
intervenţii masive asupra zonei sinistrate şi a împrejurimilor.
Agenţia Reuters, proprietate a familiei Rotschild, afirma pe 6 aprilie 2012 că nucleul reactorului 4
ar fi intrat în fuziune şi că ar fi traversat soclul reactorului. Este ceea ce se numeşte sindromul
chinezesc. Aceasta este consecinţa cea mai gravă a fuziunii unui reactor nuclear, în care
elementele implicate în combustie străpung barierele ce le înconjoară şi se scurg în pământ.
Ținând însă cont de nivelul contaminării înregistrat, informaţia transmisă de Reuters, deşi poate
să pară logică şi coerentă, nu poate fi adevărată! În realitate ea ascunde fenomene ce scapă
sordizilor mondialişti „iluminaţi”. Nu putem să nu remarcăm încă o dată că agenţiile de presă de
acest gen au rolul de a înfricoşa populaţia şi de a o menţine în ignoranţă, căci cine reuşeşte să
inspire teamă, controlează oamenii.
În realitate nu poate fi vorba decât de un cu totul alt scenariu. O creştere bruscă a temperaturii
nucleului se poate datora unui fenomen de transmutaţie similar celui de la Cernobîl. Aceasta nu
indică o scurgere în pământ scăpată de sub control a combustibilului aflat în fuziune, ci un
fenomen controlat de transmutare. Pentru a stopa fuziunea nucleară, este foarte probabil să
regăsim în acest reactor o anumită cantitate de aluminiu, rod al unei transmutări cu rol protector.
O altă posibilitate ar fi realizarea unei fuziuni controlate, asistată de mijloace tehnologice
extraterestre. În acest caz, fie că reactorul ar fi găurit sau nu, nu s-ar înregistra efecte negative.
Ceea ce s-ar scurge în pământ ar deveni inert, vitrificat. Toate acestea implică un control asupra
transmutării moxului (fluid nuclear), a uraniului şi a plutoniului, ceea ce depăşeşte posibilităţile
tehnologice actuale ale omenirii. Este lesne de înţeles de ce TEPCO, cei câţiva membri ai
guvernului japonez şi clanul Rotschild nu vor difuza o asemenea informaţie, chiar dacă sunt la
curent cu ceea ce s-a petrecut. Aceasta ar implica recunoaşterea existenţei unei civilizaţii
extraterestre care a intervenit pentru a repara distrugerile provocate de nebunia consorţiului
transnaţional.
Totuşi, analiza incidentelor de la Fukushima nu se poate opri aici, toate acestea neputând explica
faptul că 99% din efectele negative ale exploziei au fost stopate, fiind limitate la zona de
amplasare a centralei, la atmosferă şi la oceanul Pacific. Având în vedere consecinţele nefaste
reduse ca amploare, ne putem gândi că a avut loc şi o curăţire a oceanului şi a atmosferei prin
transmutarea radionuclidelor. Dar cum s-a petrecut aceasta? Misterul va continua să existe atâta
timp cât informaţiile şi explicaţiile ce ne sunt oferite poartă cenzura sinistrei elitele planetare a
iluminaţilor. Astfel, chiar dacă o treime din suprafaţa sa a fost puternic afectată de poluarea
radioactivă, Japonia este salvată. În continuare, forţa colectivă, disciplina şi spiritul civic al
poporului japonez vor face ceea ce este necesar pentru a redresa o ţară care părea condamnată
pentru mult timp de acum înainte.
La Fukushima a fost observat un dublu fenomen ufologic: a fost semnalată şi prezenţa aparatelor
ASTRA TR-3B şi a altor sisteme antigravitaţionale produse de forţele Noii Ordini Mondiale.
Acestea au sosit pentru a încerca să oprească intervenţia civilizaţiei extraterestre ce urmărea să
repare stricăciunile produse. Totuşi, în ciuda cercetărilor ce au avut loc în ultimii 70 de ani,
tehnologia consorţiului transnaţional de care am amintit a rămas cu mult în urmă. Pe scurt,
aceştia nu au de ales decât să asiste neputincioşi la ce se petrece, nedispunând de cele necesare
pentru a bloca astfel de intervenţii venite din cosmos.
Desigur, putem afirma că este vorba de un amestec în evoluţia noastră. Dar el are loc doar în caz
de riscuri majore. Strategiile şi tehnologiile folosite de aceşti binefăcători necunoscuţi depăşesc
de departe tot ceea ce Noua Ordine Mondială a reuşit să pună în aplicare cu ajutorul „exo-
zbirilor” săi.
După toate aparenţele, o inteligenţă necunoscută şi o înţelepciune cosmică ancestrală par a

Internal
supraveghea şi controla sistemul nostru solar. Oare nu ar trebui să numim Providenţă această
bunăvoinţă venind din ceruri?
În concluzie, toate aceste informaţii întăresc ipoteza că forţe dotate cu înţelepciune şi tehnologii
extrem de avansate veghează asupra noastră, intervenind atunci când există riscuri majore
pentru omenire şi pentru planeta Pământ. Ne putem întreba dacă această bunăvoinţă venind din
cosmos nu este chiar mâna Providenţei ce conduce cu înţelepciune întregul univers şi implicit
sistemul nostru solar.

Internal

S-ar putea să vă placă și