Societatea transparentă – Gianni Vattimo

Pricop Ionuț-Andrei, Științe politice anul III

În introducerea textului, autorul italian subliniază facilitatea cu care se folosește termenul de

postmodernitate în epoca contemporană, iar din acest motiv oferă și el o definiție, conform căruia
postmodernitatea este strict corelată cu societatea comunicării generalizate (societatea mass
media). Pentru autor modernitatea reprezintă tratarea istoriei drept un curs unitar (care să aibă ca
„ultimă oprire” atingerea idealului de „om modern european”) iar, citându-l pe Walter Benjamin,
va demonstra cum acest mod de-a trata istoria este unul care descrie doar realizările nobililor și a
burgheziei, omițând caracteristicile vieții de zi cu zi ale indivizilor, precum modul de-a se hrăni
sau trăirea sexualității. Autorul ne spune cum sfârșitul colonialismului european și al
imperialismului, la care adăugăm ascensiunea societății comunicării, au introdus conceptul de
societate transparentă.
Theodor Adorno, cutremurat de experiențele celui de-al Doilea Război Mondial, considerase că
expansiunea mijloacelor de comunicare va produce o omologare generală a societății, deschizând
ușile dictaturilor totalitare. Vattimo însă îl contrazice, demonstrând cum de fapt societatea mass
media a permis diferitelor minorități să-și facă auzită vocea. Însă, este această „eliberare” a
diferitelor opinii, prin intermediul mass media, în conformitate cu o adevărată societate
transparentă? Gianni Vattimo va afirma că, într-adevăr, societatea comunicării a permis
ascensiunea diferitelor viziuni asupra realității, care ar putea de fapt să producă pierderea
sensului acestei realități, însă în viziunea sa respectiva caracteristică nu este o mare problemă.
În continuare, autorul ne vorbește despre conexiunea dintre științele umaniste și societatea
comunicării. În primul rând ceea ce observăm este că științele umane (sociologie, psihologie,
antropologie, etc.) sunt condiționate reciproc și, în același timp, sunt mijlocul de dezvoltare a
societății comunicării generalizate. De asemenea, Vattimo deschide o paranteză asupra
tehnologiei. Acesta ne va spune că principalul său rol nu este dominarea naturii prin mașini, ci
mai degrabă „dezvoltarea specifică a informației și a construcției lumii ca imagine”. Se ajunge la
un stadiu în care idealul izvorât din raportul dintre științele umaniste și societatea comunicării să
fie cel al „autotransparenței”, un ideal care să elibereze de ideologii și interese partinice
descrierea societății. Științele umane, în viziunea autorului, sunt astăzi capabile să atingă
asemenea ideal, cel puțin teoretic. Menționarea a caracterului „cel puțin teoretic” este
importantă, deoarece ne demonstrează Vattimo că idealul autotransparenței rămâne doar un
ideal. În primul rând, citându-l pe același Adorno, autorul italian subliniază că idealul
autotransparenței este mai degrabă un ideal de dominare și nu de emancipare, iar în al doilea
rând subliniază cum unele mecanisme dezvoltate de sistemul comunicării (apariția unor noi
centre de istorie) fac imposibilă realizarea autotransparenței.
Gianni Vattimo pune în evidență această caracteristică importantă a societății postmoderne,
anume comunicare generalizată, însă dorința de-a trece peste tratarea istoriei ca un curs unitar
este contestabilă. Concluzia este de asemenea fundamentală, deoarece „apariția unor noi centre
de istorie” demonstrează într-adevăr altă caracteristică relevantă și tangibilă a lumii
contemporane.