Capitalism și modernitate în viziunea lui Mihail Manoilescu

Publicist, politician și economist român, Mihail Manoilescu s-a născut la Tecuci, județul
Galați în anul 1891, provenind dintr-o familie de burghezi. În anul 1910 a intrat Școala de Poduri
din București pe care o finalizează în 1915 ca șef de promoție. În 1940 a ocupat funcția de
ministru al Afacerilor Externe în cadrul guvernului Gigurtu.
Datorită scrierilor sale propagandistice, a fost închis la Sighetul Marmației, unde își are și
finalul acestei vieți, în 1950. Cauza decesului este necunoscută, la fel și locul în care este
înmormântat. O caracteristică specific terorii comuniste o putem vedea în faptul că familia lui
Manoilescu a aflat despre moartea lui abia peste 8 ani, iar la un an după deces, acestuia i s-a
intentat un proces pentru activitatea sa ca ziarist, în urma căruia a fost condamnat la închisoare
pe un termen de 15 ani.
Gândirea lui Mihail Manoilescu este una controversată în care se întâlnesc raționalismul
economic, creativitatea teoretică și iraționalismul ideologic. În textele sale există o „oscilație
derutantă între nuclee problematice contradictorii” după cum afirmă criticul acestei cărți, Dan
Pavel. Același autor afirmă că Mihail Manoilescu era înzestrat cu „spirit analitic de tip anglo-
saxon, rigoare logică de tip german și fantezie latina”.1 Gândirea lui Manoilescu este văzută ca o
adevărată cultură prin intermediul ideilor sale de tip corporatist-fascist.
O primă definiție a modernității o întâlnim în studiul critic anexat acestei cărți, în care
termenul de modernitate este caracterizat ca fiind „suprapunerea contextelor și intersectarea unor
planuri problematice variate, provenite din perioade istorice diferite și coexistând în moduri
anterior imposibile”.2 Tot Dan Pavel punctează în capitolul critic faptul că lucrarea de față a fost
elaborată în sensul de a răspunde interesului general al țării și mai apoi de a răspunde interesului
națiunii, drept pentru care este privită ca o utopie corporatist-fascistă.
Orice clasă socială poate fi caracterizată în funcție de rolul pe care aceasta îl are în
societate, lucru care, odată cu implementarea regimului comunist, va fi anihilat. Puterea unei
clase sociale este dată de următorul criteriu: „o clasă are o putere atunci când, dacă ar refuza
serviciile pe care le face colectivității, aceasta s-ar prăbuși sau ar suferi mari dezastre”.3 Orice
clasă socială se definește prin funcțiile ei speciale, în timp ce totalitarismul vine ca un element de
sugrumare a clasei sociale, a democrației, a partidelor politice și a libertății.
În lucrarea „Rostul și destinul burgheziei românești”, Mihail Manoilescu nu încearcă să
găsească o definiție a burgheziei sau a modernității, ci combate teoriile formulate de precursorii
sau contemporanii săi. Potrivit gândirii sale, nu există o definiție a termenilor amintiți mai sus;
fiecare autor de teorii cu privire la burghezie, clasă socială, capitalism, modernitate, a fost
influențat de elemente externe precum mediul în care acesta activează. De aceea nu poate exista

1
P. 14
2
29
3
39

1
o definiție concretă. Printre personalitățile invocate de Manoilescu se numără și poetul Mihai
Eminescu, care este considerat drept precursor al intelectualității interbelice.
În viziunea lui Manoilescu, poporul român este unul destul de activ intelectual, iar ceea
ce duce la eșec este incapacitatea de organizare a oligarhiei românești. 4 Acest deficit se
datorează, în primul rând, lipsei de sinceritate în a recunoaște realitățile și a le accepta cu nivelul
lor de cruditate. Cu privire la sinceritate, o frază care ar părea o proorocire asupra desăvârșirii
poporului român, relatată în lucrarea Memorii, a aceluiași autor Manoilescu spune așa: „Poporul
nostru, înzestrat cu atâtea daruri, nu se va mântui decât atunci când, la marile răscruci, va alege
drumul sincerității.”5
În timp ce clasa social este caracterizată ca un grup social ierarhic și orizontal, partidul și
profesiunea fac parte din categoria operațiunilor verticale. Se pare că burghezia are o definiție
instabilă care se tot amplifică parcursul lucrării lui Manoilescu. În funcție de elementele
analizate, el elaborează o nouă concluzie cu privire la clasa socială a burgheziei. Ceea ce autorul
consideră a fi caracteristici ale bugheziei, formează conturul și structura acesteia și nu o definiție,
deoarece, definiția, conform spuselor sale, este mai mult o introducere decât o concluzie. 6 O
clasă social nu se alătură unei alte clase sociale, ci se raportează la ea prin supunere. De aici
rezultă că nu există doar trei clase sociale într-un stat național și nu poate fi conturată o clasă
socială în funcție de majoritatea celor care o alcătuiesc. În esență, o astfel de entitate este foarte
greu de analizat. Nu putem include în categoria de mijloc meserii care se diferențiază calitativ și
cantitativ. Manoilescu îl critică pe Ferre pentru faptul că acesta afirmă că sub burghezie, din
punct de cedere ierarhic, mai există doar o clasă socială. Se pare că afirmația respectivă îl
determină pe Manoilescu să fie destul de dur când îi dă un răspuns: „O asemenea concepție e mai
mult decât absurdă. A pune pe micii industriași, pe meseriași și pe micii funcționari alături de
servitori într-o singură și atotcuprrinzătoare «clasă populară» înseamnă a nega realitatea social”.7
Părerea mea este că Mihail Manoilescu are perfectă dreptate. Fiecare dintre aceste categorii de
activitate este remunerată și inclusă în societate diferit. De asemenea, pe Gustav Schmoller îl
consideră simplist în stabilirea criteriului de delimitare a clasei mijlocii; clasa mijlocie ar fi
formată din persoane cu venit între 800 și 1800 de mărci pe an,8 ceea ce, atestă din nou diferența
enormă între profesii. O interpretare mult mai concisă dată despre ceea ce reprezintă o clasă
socială, aparține lui Lhomme care spune că aceasta se definește „mai mult prin ceea ce nu vrea să
devină, decât prin ceea ce ar voi să fie”.9 Clasa mijlocie este cel mai efervescent izvor care se
alimetează de la sursele sale reprezentate de indiviz pentru a putea emana substanțele necesare
păstrării organismului social reprezentat de clasă. Pentru a formula o concluzie cu privire la clasa
mijlocie voi cita autorul cu următorul paragraf: „Clasa mijlocie cuprinde familiile tuturor acelora
care ajută burghezia în orice fel la împlinirea misiunilor ei, cu excluderea țărănimii și a

4
23
5
Nota 14 p. 23
6
111
7
113
8
114
9
Lhomme 275

2
proletariatului industrial”.10 Vedem, așadar, o nouă situație de opoziție față de interpretările deja
date clasei sociale de mijloc.
După cum am precizat mai sus, Mihail Manoilescu în lucrarea de față, invocă sau
apelează la teoriile diferitelor personaje din diferite epoci. Printre ei se numără și Pareto; acesta
clasifică burghezia în două categorii și anume, speculatorii și rentierii. Prima categorie este
reprezentată de populația burgheză în floarea vârstei, cu inițiativă și dorință de avansare pe scara
ierarhică a economiei, iar cea de-a doua, este formată din persoanele care nu se mai implică în
evoluția statului, sunt cei care și-au terminat misiunea și acum îi instruiesc pe tineri.
Practic, burghezia românească se naște în anul 1829, î urma tratatului de la Adrianopol
care prevede libera circulație pe mări și strâmtori. Primele progrese apar în industrie, apoi, treptat
în comerț și agricultură. În secolul al XIX-lea, procesul de modernizare depinde foarte mult de
tehnică, iar omul este foarte receptiv la noutate și astfel ajută sistemul să evolueze. Tot la
începutul secolului, capitalismul este reprezentat de deținătorii marilor proprietăți rurale.
Conform reflecțiilor lui Gherea și Zeletin, evoluția economică este un rezultat al dorințelor
burgheziei străine; abia mai târziu, interesele românilor par să aibă efecte în evoluția economică
a țării. 11 Un lucrător agricol, deși deține utilaje ecologice, câștigă mult mai puțin decât un
industriaș în aceeași perioadă de timp și cu același efort depus. Din asta rezultă că
industrializarea reprezintă principala ramură a evoluției economice a burgheziei dar în mod
concomitent și a țării. Industria este în mod incomparabil mai profitabilă decât agricultura.
Burghezia, aparent merge pe premisa că, așa cum în Evul Mediu Genova și Veneția s-au
dezvoltat pe baza comerțului prin import și export, tot la fel va acționa și comerțul din perioada
modernă asupra industrializării țării spre a o dezvolta. Nu se întâplă așa; din comerț vor avea
beneficii doar aparținătorii burgheziei însă, nu și țărănimea. Cea din urmă va fi exploatată
neprimind nimic în schimb pentru refacerea economică. Lipsa mecanizării agriculturii românești
produce deficiențe în economia țării deoarece produsele fabricate în România de 5-6 oameni sunt
fabricate în alte țări europene de o singură persoană. Drept pentru care, produsele românești sunt
de proastă calitate dar sunt expotate iar cu banii obținuți cumpărăm produse mult mai scumpe,
care ar putea fi obținute și cu ajutorul românilor. În urma acestei activități, un aport foarte bun îl
obține burghezia în defavoarea națiunii. Persoanele identificate ca fiind specialiste în domeniul
analitic, sunt considerate de către Manoilescu superficiale pentru că nu fac diferența între sat și
oraș analizând economia țării în ansamblu fără să ia în calcul elementele specifice fiecărei forme
de organizare. Ei nu observă că satele sunt supraexploatate de orașe prin transferul de produse
gratuit sau în schimbul unor sume foarte mici de bani; produse care sunt întrebuințate folosului
exclusiv orașelor sau exportului în străinătate. Prin această acțiune, se produce o evoluție
economică doar la nivelul orașelor iar cei către care merg exporturile sunt doar un element
intermediar care ajută la amplificarea veniturilor burghezilor. Progresul societății române se
poate evalua doar în momentul scăderii exploatării țăranilor, eveniment care începe odată cu
reforma împroprietării țăranilor aplicată de Cuza în 1864.

10
115
11
134

3
 Export Import

80% 1913 80%

20%
20%

Țărani Orășeni

În tabelul grafic de mai sus am reprezentat o analiză a procentului cu care participă cele
două entități sociale la creșterea economiei țării prin import și export în anul 1913. Concluzia
este aceea că țăranii sunt supraexploatați de către orășeni și burghezie.12
Un rol destul de important în modificarea economică a României, l-a avut întotdeauna
influența străină. De-a lungul timpului interesele burgheziei străine în corelație cu interesele
burgheziei românești au ajutat la evoluția economiei românești. Interesul național românesc
integral nu a avut vreo implicare în asta, în special în perioada comercială când țara a fost
dezavantajată de interesul străin. Raportul de forțe a fost reglementat prin introducerea
liberalismului în detrimentul protecționismului și aderarea la industrializare. Cu privire la aceste
evenimente, Manoilescu afirmă că este o chestiune puerilă elaborarea concluziilor asupra
faptelor și timpului istoric, noi suntem în măsură doar să ne spunem părerea și să analizăm în
funcție de context, însă nu putem stabili cu precizie o definiție.13
Dacă satele ar fi avut vreun cuvânt de spus în interiorul relațiilor comerciale interstatale,
atunci s-ar fi realizat o creștere economică vizibilă a întregului stat și nu doar a orașelor așa cum
s-a întâmplat de fapt. Dacă într-adevăr ar fi contat starea națiunii în viziunea burgheziei, aceasta
din urmă ar fi ajutat prin importul utilajelor necesare industrializării și instruirea țăranilor în
vederea realizării activităților necesare evoluției economice. Dar, cred că acest fapt nu ar mai fi
fost înțeles ca aparținând liberalismului, ci ar fi fost o colectivizare utopică în care toată lumea
are de câștigat și nimeni nu se confruntă cu pierderi. Evident că oamenii nu au vreun interes
pentru buna funcționare a statului, ci mai degrabă pentru bunăstarea lor personală. Egoismul este
o caracteristică a fiecărei persoane, diferența este gradul de dezvoltare de care beneficiază ea din
partea posesorului său. Perioada comercială a reprezentat o acțiune importantă în introducerea
produselor românești pe piața străină și, totodată, promovarea românilor în afara granițelor.
Astfel, a fost mai ușor românilor să facă o comparație cu piața străină și să se poată ridica la
nivelul acestora prin induastrializare. În demersul evolutiv al industrializării românești, doar
instituțiile care au intrat în legătură directă cu economia au contribuit la dezvoltare, în timp ce

12
137
13
141

4
celelalte instituții importante din Occident s-au dezvoltat prin intermediul unor factori de natură
ideologică și mai puțin economică.14
Până la Marea Unire, Ardealul nu a avut o burghezie propriu-zisă, ci mai mult una
simplistă care s-a bazat pe prosperitatea agricultorilor. Cu toate că ardelenii au fost năpăstuiți de
unguri, au reușit să evolueze foarte rapid în domeniul economiei. Despre spiritul întreprinzător
al ardelenilor. Românii din Ardeal, deși aflați sub stăpânire austro-ungară, au atins culmile
capitalismului românesc din Vechiul Regat prin deosebitul lor spirit întreprinzător. Au dovedit că
beneficiază de o intectualitate deosebită, fiind mult mai economi decât moldovenii și oltenii. O
lipsă de ospitalitate din partea românilor de la sud de Carpați, se face remarcată în momentele de
suferință a ardelenilor care își cer drepturile însă rămân neajutorați mult timp. De remarcat este
faptul că aceștia sunt foarte curajoși și nu se tem de emigrarea spre alte state, nu se tem să ia
inițiativa, sunt posesorii unor daruri impecabile prtecum dorința neînfricată de a înfăptui lucruri
mărețe și folositoare întregului popor nu doar clasei burgheze, cum de altfel se întâmplă în
majoritatea cazurilor.
Vom merge mai departe pentru a ientifica elementele și categoriile burgheziei românești.
Observăm că numărul burghezilor români este foarte mic, un sfert din populația țării deține
această titulatură. Satele sunt lipsite de conducere burgheză iar în orașe există un coordonator
pentru un număr de 270 de persoane, ceea ce este foarte puțin; un singur individ nu poate
coordona atât de multe persoane într-o activitate industrială deoarece munca se va dovedi
ineficientă. Deși ne aflăm într-o perioadă de industrializare, nu burghezia este cea care deține
capitalul, ci marii deținători de terenuri și proprietăți.
Există mai multe clasificări ale claselor sociale. Una dintre cele mai importante este
redată de atribuțiile și libertățile pe care le are de realizat fiecare. Din acest punct de vedere
există două categorii de clase sociale, cele cu prerogative și funcții limitate în societate cum este
clasa țărănimii; și clasa cu atribuții și responsabilități nelimitate. Cea din urmă formeză vârful
piramidei sociale și este reprezentată de către burghezie începând cu secolul al XIX-lea. Înainte
de secolul al XVIII-lea, rolul de vârf îl deținea nobilimea. Ceea ce diferențiază categoria celor cu
funcții limitate față de cei cu funții nelimitate este modul în care sunt elaborate responsabilitățile
fiecărei structuri. Clasa burgheză are menirea de a-și realiza singură lista de atribuții și în același
timp este responsabilă pentru aplicarea acestora în societate. Clasa țăranilor nu are aceast
privilegiu, ci primește atribuții de la superiori. Un lucru este cert și respectat cu sfințenie, anume
că acestei grupe nu i se cer îndatoriri mai mari decât „a fost învățată să îndeplinească”.15 Prin
această observație a autorului, observăm gradul de inferioritate pe care țăranii îl aveau în
societate. Funcțiile și responsabilitățile burgheziei se pot evalua doar în contextul interesului
integral al națiunii, de aceea poporul este analizat ca fiind o omogenitate, o persoană și nu un
grup cu nevoi și dorințe diferite. Se utilizează analiza în masă pe principiul colectivității și
unității naționale. Burghezia îșio începe activitatea în perioada în care statul și intelectualitatea
erau subordonate economie, în perioada de început a industrializării. Premisa pe care merge

14
143
15
171

5
burghezia este aceea că rolul ei este de a organiza și nu de a munci fizic: „Nu muncă, ci
organizare.”16
Tot în această perioadă începe să capete contur procesul rațiuonalizării, lucru care, în
Orient era deja prezent și acceptat în aproape toate domeniile de activitate. Practic acum se
începe o organizare totalitară deși nu se utilează prea des termenul respectiv în perioada de
început. Mihail Manoilescu apreciază că statul român a cunoscut o evoluție economică
discontinuă, disproporționată fără a avea vreun plan organizatoric, însă a dispus de resursele
necesare precum petrol, minereuri, cărbune, gaz metan. „Nu am organizat în nici un fel
funcționarea de ansamblu a diferitelor ramuri de industrie. Pe când în alte țări triumfa ideea
corporațiilor și a sindicatelor, ca o condiție instrumentală absolut necesară pentru orice progres
industrial, noi ne-am complăcut într-un liberalism economic menit să ascundă acapararea
industriilor noastre de către evrei.”17 România nu deținea corporații însă industriile românești
erau deținute de altcineva, ceea ce nu este chiar un lucru benefic în evoluția statului. În această
perioadă, în care rolul burgheziei era acela de a promova piața comercială și produsele țăranilor,
ea a adoptat o stare de indiferență față de evoluția economică a țării iar în ceea ce privește
implicarea acesteia în interiorul satelor, se pare că nu s-a întamplat asta. Satul nu are niciun
cuvânt de spus în evoluția pieței economice. Burghezia este cea care ar trebui să se implice, însă
stă nepăsătoare. Deși agricultura ar fi putut să reprezinte un punct important pe drumul spre
modernitate, nu este decât o parte laterală utilizată de burghezie spre ascensiune, principala
ramură rămânând industria. Indutria contribuie și la dezvoltarea abilităților oamenilor nu doar a
țării. Ea este singura care întreține multiplicitatea științifică și tehnică care alcătuiesc frumusețea
culturală modernă.
Capitalul modern se dezvoltă cu ajutorul industriei, prin activitățile care se împletesc
între ele și contribuie la dezvotarea economică și financiară a țării. „Industria dezvoltă calități
omenești variate și surprinzător de noi; ea trezește în fiecare om atâtea însușiri latente și
nebănuite încât constituie cel mai bun mijloc de a potențializa ființa omenească, ridicând-o spre
îndemânare, spre iscusință și spre înălțimi de gândire.”18 Industria este ca un intership în care
oamenii își descoperă și dezvoltă abilitățile, învață să se automotiveze, să gestioneze problemele
apărute în societatea în care ei își desfășoară activitatea. Indiferent de ramura din care face parte,
industria dă randamente nebănuite cu privire la însușirile umane și potențialul fiecărui om.
Procesul de modernizare este ajutat și de împroprietărirea țăranilor cu pământ, lucru ce face ca
satele să nu mai fie exploatate de către orașe și burghezie. O scurtă perioadă de timp, exploatarea
satelor a încetat, însă burghezia și-a găsit un alt mecanism prin care să primească beneficii de pe
urma țăranilor și anume, camăta. Burghezia se vede superioară asupra țărănimii, caută peste tot
doar beneficii, nimic altceva ce ar putea ajuta statul. Astfel duce la insuficiență, la neglijarea
intereselor sociale, dar cu toate acestea, rămâne cea mai importantă piesă în puzzle-ul evoluției
capitaliste, deoarece plus-valuta pe care o obține burghezia este mai benefică decât banii obținuți

16
180
17
182
18
191

6
din taxele salariale. În industrie, plus-valuta pe cap de locuitor este de 9 ori mai mare decât cea în
agricultură, capitalul esconomic fiind reprezentat astfel de industrie și foarte puțin de agricultură.
Acest lucru, însă, nu exclude exploatarea țăranilor. Nu doar în România întâlnim gradul de
superioritate al industriei față de agricultură ci pretutindeni în lume. „Industriile nu sunt numai
niște mașini producătoare de mărfuri, ci și mașini producătoare de capital.”19 Capitalul depinde
de industrie nu industria de capital. Capitalul inițial ajută industria să se lanseze, însă activitatea
industrială ajută la dezvoltarea capitalului. „De aceea, clientul care cumpără marfa industrială
ajută, cu fiecare metru de stofă și cu fiecare kilogram de fier pe care îl plătește, la constituirea
unor favrici viitoare, fiindcă în prețul plătit de el o mică porțiune este încasată drept fond de
amortizare sau de reconstituire, aadică drept capital pentru instalațiile viitoare.” 20 Mai mult decât
industria, consumatorul este cel care creează capitalul, iar instituția îl amplifică prin diverse
mijloace. Industria nu are doar datoria de a aproviziona țara cu mărfuri ci și aceea de a creea
capital propriu cu ajutorul utilajului național. Așadar, burghezia ca fondatoare și conducătoare a
industriei, își servește foarte bine țara, spune Manoilescu, deși, anteripr spunea că burghezia nu
își face treaba așa cum ar trebui ci urmărește doar beneficii și profit pentru a și le însuși, nu ajută
statul. Observăm, așadar, o contradicție a ideilor lui Manoilescu.
Din perspectiva consumului, burghezia absoarbe o mare parte din producția națională,
preponderent mai mare decât ar trebui. Un specialist al studiilor despre burghezie, Vintilă
Brătianu, spune că „burghezia are rolul de solidarizare a celorlalte două clase.” 21 „Burghezia a
introdus inovația și neastâmpărul creator ca instrumente permanente de satisfacere a
egoismului.” 22 Burghezia este cea care deține monopolul politic din România. Alături de
străinătate și boierime, burghezia din secolul al XIX-lea a ajutat la formarea scenei politice
românești. Noua economie care a ajutat formarea statului modern român a fost influențată în cea
mai mare parte de către străinătate. Cu toate problemele întâlnite pe parcursul anilor, statul
român a urmat un traseu ascendent. Câteva personalități de seamă din România au contribuit la
formarea statului modern prin diverse mijloace. Printre aceștia au fost Carol I care ajută prin
continuitatea acțiunii lui Cuza și Ferdinand care duce la desăvârșirea acesteia. Manoilescu
observă că în interiorul intelectualității românești dăinuie o nepăsare extremă față de„ problemele
de doctrină socială și politică.”23 Mai remarcă, de asemenea, că singurii intelectuali români la
acea vreme erau socialiștii, iar dintre nesocialiști, doar două personalități au dat dovadă de o
inteligență nespecifică speciei lor, anume, Eminescu și Aurel Popovici. Societatea română a fost
o societate lipsită de idei în marea majoritate a timpului, însă când a început să aibă câteva,
acestea au fost împrumutate din străinătate. Doctrinele celor două guverne aflate la putere, erau
legate de un singur element comun, și anume interesul. Cei care apără importul de idei ale
intelectualilor, au ajuns la concluzia că instituțiile înglobează ideile în sufletele oamenilor, ci nu

19
199
20
199
21
Revista democratia, 1 februarie 1922, Burghezia de ieri și de mâine
22
233
23
264

7
oameniii.24 Pe altă parte, reacționarii susțin că nu este adevărat, instituțiile au fost importate, însă
ele nu au puterea de a modifica ceva în raționamentul omului; ele sunt doar niște „instrumente de
continuitate și de stabilitate socială”.25
„Instituția lucrează ca un magnet venit să atragă veșnic pe oameni mai sus decât i-ar
mâna propria lor valoare; ea nu trebuie să se coboare niciodată la nivelul inferior al moravurilor,
ca să provoace îmbunătățirea și rafinarea acestora.”26
Un subiect foarte important pe care Mihail Manoilescu îl dezbate în această carte este
rolul doctrine țărănești în paralel cu doctrina burgheză. Acesta susține că țărănimea nu a avut
niciun rol în mișcarea țărănistă, nici în împroprietărirea țăranilor, precum nu a avut vreun rol nici
în obținerea votului universal. Țărănimea s-a lăsat exploatată de orășenime și burghezie, nu a
știut să-și valorifice munca pentru a evolua economic. „Țărăniștii n-au înțeles fenomenul de
inerție socială manifestat prin diferitele încercări ale burgheziei de a exercita și după expropriere,
sub diferite forme, exploatarea satelor de către orașe. Dintre nenumăratele forme de exploatare
prin care orașelecăutau să-și păstreze situația lor privilegiată dinainte de reforma agrară, țărăniștii
n-au insistat decât asupra unuia dintre ele, și anume asupra taxelor de export impuse produselor
agricole.”27
Pe lângă rolul economic, burghezia mai este deținătoarea a trei roluri culturale, și anume
producătoare, distribuitoare și consumatoare de valori culturale, roluri pe care le-a îndeplinit cu
succes în societatea românească.

24
273
25
274
26
275
27
289