Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii (Despre patima iubirii de

averi)

Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea (Psalm 61, 10)

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina. Si el cugeta in sine,
zicand: Ce voi face ca nu am unde sa adun roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica
hambarele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo toate roadele mele si bunatatile mele;
si voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te,
mananca, bea, veseleste-te. Insa Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine
sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori
pentru sine insusi si nu se imbogateste in Dumnezeu." (Luca 12, 16-21)

Sfanta Evanghelie din Duminica a 26-a dupa Rusalii ne prezinta chipul unui bogat lacom,
nemultumitor si nemilostiv, ajuns intr-o stare de robie a sufletului sau, printr-un atasament
exclusiv de bunurile materiale limitate si trecatoare din lumea aceasta.
Evanghelia ne arata ca, deodata, pe neasteptate, Dumnezeu i-a facut bogatului o surpriza cu o
recolta foarte mare de cereale, ca sa vada cum o foloseste.

Dumnezeu l-a miluit din belsug pe bogat fara ca acesta sa fi avut vreun merit; i-a facut un mare
dar, asteptand ca si el, la randul sau, sa faca daruri altora. Dar nu a fost asa. Recolta aceasta
neasteptata, in loc sa il umanizeze pe bogat, il dezumanizeaza; in loc sa il apropie de Dumnezeu
si de semeni, il indeparteaza de Dumnezeu si de semeni, il insingureaza. De ce? Pentru ca
atitudinea lui spirituala fata de un dar material neasteptat care vine din marinimia lui Dumnezeu
devine o atitudine patimasa, care-i schimba insusi modul de a rationa, il "innebuneste" din
cauza lacomiei sufletului sau pentru bunurile materiale. In loc sa multumeasca lui Dumnezeu si
sa ii ajute pe semenii sai care au nevoie de hrana, bogatul lacom uita de Dumnezeu si de
semeni. El nici nu multumeste lui Dumnezeu, nici nu miluieste pe saraci, ci se gandeste doar la
sine, se asigura material, dar se insingureaza spiritual, nu se consulta cu nimeni, ci vorbeste
doar cu sine insusi, pentru ca se gandeste numai la sine insusi.

Deci, bogatul era stapanit de o lacomie fara margini si o iubire patimasa de sine, despre care
Sfintii Parinti ai Bisericii invata ca este inceputul tuturor patimilor. Sfantul Maxim
Marturisitorul spunea ca iubirea de sine a omului a devenit, prin acceptarea ispitei
diavolului (cf. Fac. 3, 6), iubire trupeasca (patimasa) de sine. Aceasta a facut ca grija lui
principala sa fie, de-atunci, aceea de a discerne intre ceea ce este placut si ceea ce este dureros,
pentru a alege fara abatere doar placerea simturilor, considerata ca fiind binele vrednic de dorit.
Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cât de
greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osândă primesc cei ce își pun nădejdea în
avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a câștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după
cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); și
iarăși: Fericit bărbatul care se îndură și dă (Psalm 111, 5).

O, nebunie a omului. O, inimă nesățioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel
bolnav de hidropică cu cât bea apă cu atât mai tare însetează.Așa și inima bogatului iubitor de
avere, cu cât adună mai mult, cu atât poftește să aibă mai multă avere. Și precum iadul nu se
satură să primească suflete și focul lemne, așa fără de saț este inima bogatului nemilostiv.

Asadar, Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de
Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului
și de judecata cea dreaptă și preaînfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osândă veșnică pe
cei nemilostivi.

Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpân pe averi. Toți sunt aproape la fel
în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată,
în râvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții
noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu
rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își
împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie.
A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mânăstiri ca să fie
pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca
să se roage pentru ei.

Si noi, frații mei, din puținul cât îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea
familiei, a copiilor, a vieții pământești, si o altă o parte, fie și cât de puțin, să o dăm celor aflati
in nevoie, la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai
ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine
scumpe, pe lux, pe mâncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osândă
sigură.

Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul,
ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în
vecii vecilor. Amin