Noul Cod Civil - art.

70-77 - Respectul vieții private şi al demnității persoanei umane

Art. 70. Dreptul la libera exprimare. (1) Orice persoana are dreptul la libera exprimare.
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restransa decat in cazurile si limitele prevazute la art. 75.
Art. 71. Dreptul la viata privata. (1) Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni in viata intima, personala sau de familie, nici in
domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fara consimtamantul sau ori fara respectarea limitelor prevazute la art.
75.
(3) Este, de asemenea, interzisa utilizarea, in orice mod, a corespondentei, manuscriselor sau a altor documente
personale, precum si a informatiilor din viata privata a unei persoane, fara acordul acesteia ori fara respectarea
limitelor prevazute la art. 75.
Art. 72. Dreptul la demnitate. (1) Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale.
(2) Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara
respectarea limitelor prevazute la art. 75.
Art. 73. Dreptul la propria imagine. (1) Orice persoana are dreptul la propria imagine.
(2) In exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a
infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile
art. 75 raman aplicabile.
Art. 74. Atingeri aduse vietii private. Sub rezerva aplicarii dispozitiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vietii private:
a) intrarea sau ramanerea fara drept in locuinta sau luarea din aceasta a oricarui obiect fara acordul celui care o
ocupa in mod legal;
b) interceptarea fara drept a unei convorbiri private, savarsita prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, in
cunostinta de cauza, a unei asemenea interceptari;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate
intr-un spatiu privat, fara acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezinta interioare ale unui spatiu privat, fara acordul celui care il ocupa in mod legal;
e) tinerea vietii private sub observatie, prin orice mijloace, in afara de cazurile prevazute expres de lege;
f) difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intima, personala sau
de familie, fara acordul persoanei in cauza;
g) difuzarea de materiale continand imagini privind o persoana aflata la tratament in unitatile de asistenta medicala,
precum si a datelor cu caracter personal privind starea de sanatate, problemele de diagnostic, prognostic,
tratament,circumstante in legatura cu boala si cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fara acordul
persoanei in cauza, iar in cazul in care aceasta este decedata, fara acordul familiei sau al persoanelor indreptatite;
h) utilizarea, cu rea-credinta, a numelui, imaginii, vocii sau asemanarii cu o alta persoana;
i) difuzarea sau utilizarea corespondentei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind
domiciliul, resedinta, precum si numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fara acordul
persoanei careia acestea ii apartin sau care, dupa caz, are dreptul de a dispune de ele.
Art. 75. Limitele. (1) Nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in aceasta sectiune atingerile care sunt
permise de lege sau de conventiile si pactele internationale privitoare la drepturile omului la care Romania este
parte.
(2) Exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna-credinta si cu respectarea pactelor si conventiilor
internationale la care Romania este parte nu constituie o incalcare a drepturilor prevazute in prezenta sectiune.
Art. 76. Prezumtia de consimtamant. Cand insusi cel la care se refera o informatie sau un material le pune la
dispozitia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunostinta ca isi desfasoara activitatea in
domeniul informarii publicului, consimtamantul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar
un acord scris.
Art. 77. Prelucrarea datelor personale. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace
automate sau neautomate, se poate face numai in cazurile si conditiile prevazute de legea speciala.
 Codul penal, art. 205 - Insulta, art. 206 - Calomnia, art. 207 - Proba verității

- Art. 205: Insulta

"Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori
prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă.

Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar
reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.";

- Art. 206: Calomnia

"Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care,
dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului
public, se pedepseşte cu amendă de la 2.500.000 lei la 130.000.000 lei.

Acțiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.";

- Art. 207: Proba verității

"Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru
apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insultă
sau calomnie."

Decizia nr. 62/ 2007 a Curţii Constituţionale

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr.
278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi,
excepție ridicată de Mihaela Mârza în Dosarul nr. 3.003/325/2006 al Judecătoriei Timişoara, de Sofia Țămbălaru în
Dosarul nr. 2.414/P/2006 al Judecătoriei Târgu Jiu şi de Elena Iulia Ştefănescu în Dosarul nr. 1.462/85/2006 al
Tribunalului Sibiu - Secția penală.
Conexarea dosarelor şi dezbaterile au avut loc în şedința publică din data de 11 ianuarie 2007, în prezența autoarei
excepției, Elena Iulia Ştefănescu, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la
acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 ianuarie
2007.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile pronunțate în dosarele nr. 3.003/325/2006 al Judecătoriei Timişoara (7 septembrie 2006), nr.
2.414/P/2006 al Judecătoriei Târgu Jiu (13 septembrie 2006) şi nr. 1.462/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția
penală (18 septembrie 2006), a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi
pentru modificarea şi completarea altor legi, excepție ridicată în aceste dosare de către Mihaela Mârza, de Sofia
Țămbălaru şi, respectiv, de Elena Iulia Ştefănescu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate Mihaela Mârza a susținut că prin abrogarea art. 205 şi 206 din Codul
penal s-au încălcat dispozițiile cuprinse în art. 16, 20 şi 21 din Constituție. Sofia Țămbălaru a susținut că abrogarea
dispozițiilor art. 206 şi 207 din Codul penal contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție, întrucât are ca efect
"imposibilitatea contestării de către magistrați, în justiția penală, a activității calomnioase a unor ziarişti care, prin
articole defăimătoare, conduc la vătămarea imaginii acestora, nemaipăstrându-se un just echilibru între interesul
general al statului privind imaginea justiției şi dreptul magistraților de a-şi apăra onoarea şi demnitatea". Elena Iulia
Ştefănescu a susținut că, întrucât nu există o lege care să reglementeze şi să sancționeze delictele de presă, în
conformitate cu prevederile art. 30 alin. (8) ultima teză din Constituție, abrogarea dispozițiilor art. 206 şi 207 din
Codul penal a creat un vid legislativ cu consecința lipsirii de protecție juridică a victimelor actelor de defăimare
prin presă.
Judecătoria Timişoara a comunicat Curții Constituționale opinia sa în sensul că excepția de neconstituționalitate
este neîntemeiată, întrucât abrogarea art. 205 şi 206 din Codul penal reprezintă o opțiune a legiuitorului în cadrul
măsurilor de politică penală, care nu contravine prevederilor constituționale invocate.
Judecătoria Târgu Jiu a opinat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale
criticate nu încalcă normele constituționale deoarece "prin abrogarea dispozițiilor art. 206 şi 207 din Codul penal
nu se poate pune în discuție violarea dreptului constituțional al magistraților şi al oricărei persoane privind accesul
liber la justiție şi dreptul la un proces echitabil [...], subzistând posibilitatea fiecăruia de reparare a prejudiciului
moral prin promovarea unei acțiuni civile".
Tribunalul Sibiu - Secția penală a arătat că "vidul legislativ" invocat de autoarea excepției "nu atrage calificarea ca
neconstituțională a prevederii incriminate" şi că, în consecință, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul a comunicat punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată,
arătând că textul de lege criticat nu instituie nicio discriminare, este în deplină concordanță cu tratatele şi
convențiile la care România este parte şi nu îngrădeşte liberul acces la justiție.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale
criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.
Preşedinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de
neconstituționalitate ridicată.
C U R T E A,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituției, precum şi Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, având următorul cuprins: "Articolele 205, 206,
207 şi 2361 se abrogă."
Curtea Constituțională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra excepției de
neconstituționalitate.
Referitor la competența sa, Curtea reține că art. 146 lit. d) din Constituție nu exceptează de la controlul de
constituționalitate dispozițiile legale de abrogare şi că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea îşi
încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au
format obiectul abrogării continuă să producă efecte. De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat în acelaşi sens
prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18
februarie 2000.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este întemeiată şi urmează să fie
admisă, pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.
Dispozițiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, abrogate prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, au următorul
cuprins:
- Art. 205: Insulta
"
Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori
prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar
reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acțiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.";
- Art. 206: Calomnia
"
Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care,
dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori
disprețului public, se pedepseşte cu amendă de la 2.500.000 lei la 130.000.000 lei.
Acțiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.";
- Art. 207: Proba verității
"
Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru
apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insultă
sau calomnie."
Obiectul juridic al infracțiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi, respectiv, art. 206 din Codul penal,
îl constituie demnitatea persoanei, reputația şi onoarea acesteia. Subiectul activ al infracțiunilor analizate este
necircumstanțiat, iar săvârşirea lor se poate produce direct, prin viu grai, prin texte publicate în presa scrisă sau prin
mijloacele de comunicare audiovizuale. Indiferent de modul în care sunt comise şi de calitatea persoanelor care le
comit - simpli cetățeni, oameni politici, ziarişti etc. -, faptele care formează conținutul acestor infracțiuni lezează
grav personalitatea umană, demnitatea, onoarea şi reputația celor astfel agresați. Dacă asemenea fapte nu ar fi
descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele ar conduce la reacția de facto a celor ofensați şi la conflicte
permanente, de natură să facă imposibilă conviețuirea socială, care presupune respect față de fiecare membru al
colectivității şi prețuirea în justa măsură a reputației fiecăruia. De aceea, valorile menționate, ocrotite de Codul
penal, au statut constituțional, demnitatea omului fiind consacrată din art. 1 alin. (3) din Constituția României ca
una dintre valorile supreme. Astfel, textul citat din Legea fundamentală prevede că "România este stat de drept,
democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului
român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989 şi sunt garantate".
Având în vedere importanța deosebită a valorilor ocrotite prin dispozițiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal,
Curtea Constituțională constată că abrogarea acestor texte de lege şi dezincriminarea, pe această cale, a
infracțiunilor de insultă şi calomnie contravin prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituția României.
În acelaşi sens, Curtea reține că, aşa cum corect se arată în motivarea excepției ridicate în dosarul Tribunalului
Sibiu - Secția penală, prin abrogarea dispozițiilor legale menționate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare,
contrar dispoziției constituționale care garantează demnitatea omului ca valoare supremă. În absența ocrotirii
juridice prevăzute de art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputația persoanelor nu mai
beneficiază de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.
În dezacord cu opinia exprimată în cauză de Judecătoria Târgu Jiu, Curtea Constituțională nu poate reține existența
unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea recunoscută de instanțele judecătoreşti persoanelor vătămate prin
infracțiunile menționate, de a obține daune morale în cadrul procesului civil, deoarece o asemenea formă de
ocrotire juridică nu este reglementată explicit, ci este instituită pe cale jurisprudențială. Pe de altă parte, recurgerea
la procesul civil, întemeiată, prin analogie, pe dispozițiile art. 998 din Codul civil - care reglementează răspunderea
patrimonială pentru prejudiciile produse prin fapte ilicite -, nu constituie o protecție juridică adecvată în cazul
analizat deoarece dezonorarea este prin natura sa ireparabilă, iar demnitatea umană nu poate fi evaluată în bani şi
nici compensată prin foloase materiale.
Din această perspectivă, Curtea constată că abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal încalcă şi principiul
liberului acces la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs
efectiv, prevăzute în art. 6 şi, respectiv, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților
fundamentale, precum şi principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituție.
Curtea Constituțională reține că liberul acces la justiție nu înseamnă numai posibilitatea de a te adresa instanțelor
judecătoreşti, ci şi de a beneficia de mijloace adecvate ocrotirii dreptului încălcat, corespunzător gravității şi
periculozității sociale a vătămării ce s-a produs. În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în
mod constant în jurisprudența sa, de exemplu în cauzele Aydin contra Turciei din 1997, Conka împotriva Belgiei
din 2002, că efectul esențial al dispoziției cuprinse în art. 13 din Convenție constă în a impune existența unui recurs
intern ce abilitează instanța națională să ofere o "reparație adecvată", recursul trebuind să fie "efectiv" atât în cadrul
reglementărilor legale, cât şi în practica de aplicare a acestora.
Or, înlăturarea mijloacelor penale de ocrotire a demnității, ca valoare supremă în statul de drept, determină
încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiție în această materie. În plus, Curtea constată că, prin efectul
abrogării analizate, spre deosebire de persoanele ale căror drepturi - altele decât dreptul la onoare şi la o bună
reputație - au fost încălcate şi care se pot adresa instanțelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor lor, victimele
infracțiunilor de insultă şi calomnie nu au nicio posibilitate reală şi adecvată de a beneficia pe cale judiciară de
apărarea demnității lor - valoare supremă, garantată de Legea fundamentală.
Curtea nu-şi poate însuşi nici opinia comunicată de Judecătoria Timişoara în sensul că abrogarea art. 205, 206 şi
207 din Codul penal reprezintă o opțiune a legiuitorului în cadrul măsurilor de politică penală şi că, în consecință,
excepția este neîntemeiată. Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie,
de unde rezultă că Parlamentul nu-şi poate exercita competența de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte
antisociale, decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituție. De exemplu, Parlamentul nu ar
putea defini şi stabili ca infracțiuni, fără ca prin aceasta să încalce Constituția, fapte în conținutul cărora ar intra
elemente de discriminare dintre cele prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală. Tot astfel, Parlamentul nu
poate proceda la eliminarea protecției juridice penale a valorilor cu statut constituțional, cum sunt dreptul la viață,
libertatea individuală, dreptul de proprietate sau, ca în cazul analizat, demnitatea omului. Libertatea de
reglementare pe care o are Parlamentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condițiilor de tragere la
răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituție.
Curtea constată că abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravine şi dispozițiilor art. 30 alin. (8) din
Constituție, în cazurile în care infracțiunile de insultă şi calomnie sunt săvârşite prin presă. Textul constituțional
menționat prevede că "delictele de presă se stabilesc prin lege". În absența oricărei distincții, rezultă că delictele de
presă se pot stabili prin lege specială - de exemplu, printr-o lege a presei, cum se întâmplă în Franța - sau prin legea
penală comună, care este în cazul de față Codul penal. Astfel, dimensiunea constituțională a delictelor de presă
impune ca acestea să nu poată fi eliminate din legislație, ci, aşa cum s-a arătat, supuse unui regim sancționator la
libera alegere a legiuitorului.
Examinând constituționalitatea abrogării art. 205, 206 şi 207 din Codul penal prin dispozițiile art. I pct. 56 din
Legea nr. 278/2006, Curtea Constituțională are în vedere şi prevederile privind libertatea de exprimare, cuprinse în
art. 30 din Constituția României, art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăților fundamentale şi art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile şi politice.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituția României, "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a
credințelor şi libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte
mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".
Acelaşi articol al Constituției prevede însă în alin. (6) că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
Limitele libertății de exprimare, prevăzute în art. 30 alin. (6) din Constituția României, concordă întru totul cu
noțiunea de libertate, care nu este şi nu poate fi înțeleasă ca un drept absolut. Concepțiile juridico-filozofice
promovate de societățile democratice admit că libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei
persoane. În acest sens, art. 57 din Constituție prevede expres obligația cetățenilor români, cetățenilor străini şi
apatrizilor de a-şi exercita drepturile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile şi libertățile
celorlalți.
O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăților fundamentale, în conformitate cu care "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri şi
responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie
măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora [...]", precum şi
în art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile şi politice care stabileşte că exercițiul
libertății de exprimare comportă îndatoriri speciale şi responsabilități speciale şi că aceasta poate fi supusă
anumitor restricții care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ținând seama de drepturile sau reputația altora.
Din dispozițiile normative citate rezultă că nu există nicio incompatibilitate între principiul libertății de exprimare
şi incriminarea insultei şi calomniei, care să impună dezincriminarea acestor infracțiuni.
În sfârşit, Curtea constată că incriminări asemănătoare celei cuprinse în textele din Codul penal referitoare la
infracțiunile contra demnității, abrogate prin dispozițiile supuse controlului de constituționalitate, unele chiar mai
severe, se întâlnesc şi în legislațiile altor țări europene, precum: Franța, Germania, Italia, Elveția, Portugalia,
Spania, Grecia, Finlanda, Cehia, Slovenia, Ungaria şi altele.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituție, precum şi al art. 1-
3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Mârza în Dosarul nr. 3.003/325/2006 al Judecătoriei
Timişoara, de Sofia Țămbălaru în Dosarul nr. 2.414/P/2006 al Judecătoriei Târgu Jiu şi de Elena Iulia Ştefănescu în
Dosarul nr. 1.462/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secția penală şi constată că dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr.
278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi,
partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, sunt neconstituționale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunțată în şedința publică din data de 18 ianuarie 2007.
PREŞEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

*
OPINIE SEPARATĂ
Ceea ce ne desparte de considerentele reținute de majoritatea membrilor Curții Constituționale pentru a admite
excepțiile şi a constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 nu este optica
diferită în legătură cu importanța relațiilor sociale privitoare la apărarea demnității umane şi a drepturilor şi
libertăților fundamentale ale omului, la libertatea de exprimare, la viața intimă, privată şi familială, la onoare sau la
propria-i imagine, ci aprecierea diferită a libertății legiuitorului în alegerea mijloacelor prin care înțelege să-şi
îndeplinească obligația constituțională de a apăra aceste valori şi de a asigura exercitarea efectivă a acestor drepturi
şi libertăți.
Suntem de acord că demnitatea umană, consacrată ca valoare supremă chiar prin principiile generale ale
Constituției, cu garanția prevăzută la art. 30 alin. (6) din Legea fundamentală, obligă legiuitorul ca prin elaborarea
legislației şi prin aplicarea acesteia să asigure ocrotirea adecvată, efectivă şi eficientă a acestei valori. Constituția
însă nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea diferitelor valori sociale. Aceasta este
lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Politica penală a statului poate avea diferite imperative şi priorități, în
diferite perioade de timp, determinate de frecvența, gravitatea şi consecințele anumitor fapte antisociale. În raport
cu acestea, legiuitorul stabileşte mijloacele juridice prin care se poate realiza protecția diferitelor relații sociale,
inclusiv aprecierea gradului de pericol social al anumitor fapte, care trebuie încriminate şi combătute prin aplicarea
unor sancțiuni penale.
Având în vedere aceste prerogative, aparținând exclusiv legiuitorului, aprecierea că în prezent nu se impune
apărarea prin mijloace de drept penal a demnității, reputației şi a dreptului persoanei la propria imagine şi în
consecință, dezincriminarea faptelor de insultă şi de calomnie nu contravine niciunei norme constituționale,
constituind doar o problemă de oportunitate şi de justificare practică.
Operând această dezincriminare, legiuitorul a avut în vedere că legislația în vigoare în alte ramuri ale dreptului
asigură suficiente mijloace pentru combaterea şi sancționarea faptelor ce lezează demnitatea, onoarea şi reputația
persoanei. Nereglementarea explicită a răspunderii civile şi a sancțiunilor de această natură, aplicabile în cazul
faptelor de insultă şi calomnie, nu înseamnă vid legislativ. Dacă practica instanțelor judecătoreşti a stabilit existența
unor temeiuri juridice corespunzătoare pentru sancționarea acestor fapte şi apărarea intereselor legitime ale
victimelor lor, ea demonstrează că, în realitate, nu există un vid legislativ, iar dacă se impune completarea,
modificarea sau perfecționarea legislației, aceasta intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului.
Demnitatea umană nefiind evaluabilă în bani, iar afectarea acesteia fiind ireparabilă prin sancțiuni cu caracter civil,
nici sancțiunile cu caracter penal nu sunt de natură să asigure mai multe satisfacții pe acest plan.
Nu putem omite nici existența unui alt viciu de ordin constituțional şi legal al soluției adoptate cu votul majorității
membrilor Curții Constituționale. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională
se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau
completa prevederile supuse controlului."
Decizia la care se referă prezenta opinie separată a fost pronunțată în cadrul controlului concret a posteriori de
constituționalitate. Art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 a produs efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii,
după acea dată nemaifiind posibilă tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit faptele prevăzute de
fostele articole 205 şi 206 din Codul penal. Decizia Curții Constituționale, determinând, prin efectele sale,
suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstituționale, face ca de la data publicării sale în
Monitorul Oficial al României, Partea I, să reintre în vigoare dispozițiile art. 205 şi 206 din Codul penal, ceea ce
echivalează cu încriminarea din nou a faptelor de insultă şi de calomnie, încriminare ce intră în competența
exclusivă a legiuitorului. În aceste condiții, Curtea Constituțională devine legislator pozitiv, drept ce nu îi este
conferit nici de Constituție şi nici de propria-i lege organică.
 JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Kozsokar
Ioan Vida,
Gabor
PREŞEDINTELE CURȚII
CONSTITUȚIONALE

*
OPINIE CONCURENTĂ
În consens cu majoritatea judecătorilor Curții, consider că dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale.
Consider însă, totodată, fără a nega neapărat forța şi coerența argumentării care impune o asemenea soluție, că
anumite sublinieri, nuanțări şi explicitări, în cuprinsul său, ar fi fost benefice. Prezenta opinie concurentă îşi
propune să le înfățişeze.
Achiesând la teza caracterului neconstituțional al dispozițiilor legale în cauză, opinez, însă, că acesta este
determinat, în primul rând, de încălcarea art. 30 alin. (6) din Constituție, aşa cum rezultă din analiza ce urmează.
După ce, în alin. (1), textul constituțional menționat defineşte noțiunea de libertate de exprimare, prin prisma
obiectului şi a modalităților de exteriorizare, consacrând caracterul lor inviolabil, în alin. (6) prevede limitele
exercitării acesteia şi încă de o manieră tranşantă, ce rezultă din formula prohibitivă utilizată: "Libertatea de
exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
Aşadar, în viziunea legiuitorului constituant, libertatea de exprimare nu are caracter absolut, ci, asemeni oricărui alt
drept sau altei libertăți, este garantată şi protejată numai în măsura în care este valorificată în mod legitim, cu
respectarea şi, deci, fără a aduce atingere drepturilor sau libertăților în egală măsura ocrotite ale altor persoane.
Evident, o atare construcție nu are în sine nimic insolit, nefăcând decât să dea expresie teoriei abuzului de drept,
care poate şi trebuie considerată una dintre trăsăturile fundamentale ale statului de drept. Valorificarea arbitrară a
libertății de exprimare, cu încălcarea limitelor sale constituționale, o lipseşte de legitimitate şi, prin aceasta, de
protecția autorității publice. De această protecție urmează să beneficieze, în schimb, titularii atributelor personale
nepatrimoniale astfel încălcate, care vor fi îndreptățiți să apeleze la forța coercitivă a statului pentru a obține
încetarea încălcării şi repararea eventualului prejudiciu cauzat. O vor putea face utilizând oricare dintre formele de
răspundere juridică prevăzute în sistemul nostru de drept, plenitudinea de protecție constituind regula în această
materie şi, ca atare, găsindu-şi aplicare, în măsura în care textul constituțional nu prevede expres că una sau alta
dintre formele de răspundere nu este incidentă.
Neconstituționalitatea art. 1 pct. 56 din Legea nr. 278/2006 decurge, aşadar, din împrejurarea că, interpretând greşit
tăcerea legiuitorului constituant cât priveşte modalitățile de răspundere juridică care pot interveni în ipoteza
textului, legiuitorul ordinar a considerat că poate să restrângă mijloacele de protecție puse la dispoziția celui
prejudiciat în atributele sale personale, prin exercitarea abuzivă a libertății de exprimare; a făcut-o procedând la
dezincriminarea infracțiunilor de insultă şi calomnie, înlăturând, astfel, răspunderea penală din rândul formelor de
răspundere juridică pe care le poate antrena valorificarea arbitrară, cu consecințe prejudiciabile, a libertății de
exprimare.
Pe linia de gândire care aici interesează, este esențial de subliniat că neprecizarea, în cuprinsul art. 30 alin. (6) din
Constituție, a mijloacelor juridice prin care se asigura ocrotirea valorilor sociale, a căror încălcare este interzisă tot
acolo, nu poate fi înțeleasă ca o legitimare a legiuitorului ordinar de a stabili aceste mijloace juridice, potrivit
propriei sale aprecieri. Într-adevăr, ori de câte ori legiuitorul constituant a simțit nevoia implicării legiuitorului
ordinar în definirea unui drept fundamental sub aspectul conținutului şi/sau al limitelor exercitării sale, a consacrat
in terminis competența acestuia, modalitate utilizată în art. 25 privind dreptul la libera circulație, art. 43 privind
dreptul la grevă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată etc. Aşa fiind, tăcerea textului constituțional nu poate
fi interpretată decât în sensul la care am subscris, cu consecința neconstituționalității soluției legislative adoptate.
Dezincriminarea infracțiunilor de insultă şi calomnie a fost susținută de o mare parte a opiniei publice, fiind
considerată ca o componentă a reformei legislative, de natură să asigure "europenizarea" legislației autohtone. În
condițiile în care, însă, majoritatea țărilor europene, inclusiv Franța, Germania, Spania, Italia, Elveția etc., continuă
să incrimineze aceste infracțiuni, pretinsul deziderat enunțat apare ca lipsit de orice suport în realitate. Într-adevăr,
nu se vede care ar fi țările, altele decât cele menționate, constitutive de model de politică europeană în această
materie şi cărora, ca urmare a abrogării infracțiunilor de insultă şi calomnie, ar urma să le semene România.
Evident, asemenea țări nu există!
Dezincriminarea insultei şi calomniei şi, prin aceasta, lipsirea de protecția legii penale a unor valori a căror
încălcare este prohibită prin Constituție nu numai că este lipsită de un model de referință relevant, ci, totodată,
contravine exigențelor convenționale internaționale în materie.
Astfel, potrivit art. 10 pct. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "exercitarea acestor libertăți (libertatea
de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, în calitate de componente ale libertății de
exprimare, potrivit pct. 1 al aceluiaşi articol - n.n.) ce comportă îndatoriri şi responsabilități poate fi supusă unor
formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii şi
prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora [...]". Am
reprodus in terminis textul acestui articol care constituie sediul materiei, pentru a evidenția că, în viziunea
convenției, nu există nicio incompatibilitate între exercitarea plenară a libertății de exprimare şi limitările sau
sancțiunile - inclusiv de natură penală - impuse de ocrotirea unor drepturi şi interese legitime. În consecință, teza,
atât de populară la noi şi considerată a avea caracter axiomatic, potrivit căreia existența răspunderii penale este de
natură să afecteze libertatea de exprimare îşi relevă lipsa de fundament şi caracterul hazardat.
Dacă, pentru rațiunile înfățişate, pe care le consider peremptorii, soluția adoptată de Curte, în prezenta cauză, este
corectă pe fond, nu mai puțin se cer examinate, ca o continuare firească şi logică a preocupărilor declarate, efectele
deciziei prin care un text legal abrogator a fost lipsit de eficiența juridică, ca urmare a constatării
neconstituționalității sale, pentru a vedea dacă şi în ce măsură aceste efecte se circumscriu cadrului legal de
funcționare a Curții Constituționale.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituție, pe durata a 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul
Oficial al României, Partea I, textul legal constatat ca fiind neconstituțional este suspendat de drept, iar după
expirarea acestui termen îşi încetează efectele, dacă nu a fost pus de acord cu prevederile Constituției. După cum s-
a remarcat, suspendarea de drept a textului abrogator determină reintrarea în vigoare a dispozițiilor abrogate.
Or, aşa fiind, s-a susținut prin soluția adoptată, Curtea îşi arogă calitatea de legiuitor pozitiv, contravenind astfel
dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "...se pronunță numai asupra constituționalității
actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
O examinare atentă a argumentelor aduse în favoarea acestui punct de vedere îndreptățeşte serioase rezerve în ceea
ce-l priveşte.
Întrucât, pe de o parte, prin efectul constatării neconstituționalității dispoziției abrogatoare, reintră în vigoare
aceleaşi dispoziții care fuseseră abrogate şi nu altele noi, este dificil de susținut că astfel Curtea îşi arogă calitatea
de legiuitor pozitiv.
De asemenea, în măsura în care reintrarea în vigoare a dispozițiilor abrogate nu constituie decât un efect mediat al
deciziei Curții, de constatare a neconstituționalității dispoziției abrogatoare, şi nu un efect direct al acesteia, nu
există suficient temei pentru teza avansată.
În sfârşit, în condițiile în care interdicția de modificare sau completare, instituită prin art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, se referă exclusiv la prevederile supuse controlului, iar în prezenta cauză obiectul controlului îl constituie
dispoziția abrogatoare, în vreme ce supuse modificării sau completării sunt prevederile abrogate, repuse în vigoare,
ca urmare a constatării neconstituționalității celei dintâi, pretinsa încălcare a textului legal menționat nu poate fi
reținută.
JUDECĂTOR,
Şerban Viorel
Stănoiu

Legea nr. 8/1996

Art. 1
(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra altor opere de creatie
intelectuala este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi.
Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.
(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin
simplul fapt al realizarii ei, chiar in forma nefinalizata.
Art. 2
Recunoasterea drepturilor prevazute in prezenta lege nu prejudiciaza si nu exclude protectia acordata prin alte
dispozitii legale.
CAPITOLUL II
Subiectul dreptului de autor
Art. 3
(1) Este autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.
(2) in cazurile expres prevazute de lege, pot beneficia de protectia acordata
autorului persoanele juridice si persoanele fizice, altele decat autorul.
(3) Calitatea de subiect al dreptului de autor se poate transmite in conditiile legii.
Art. 4
(1) Se prezuma a fi autor, pana la proba contrara, persoana sub numele careia opera a fost adusa pentru prima data
la cunostinta publica.
(2) Cand opera a fost adusa la cunostinta publica sub forma anonima sau sub un pseudonim care nu permite
identificarea autorului, dreptul de autor se exercita de persoana fizica sau juridica ce o face publica avand
consimtamantul autorului, atat timp cat acesta nu isi dezvaluie identitatea.
Art. 5
(1) Este opera comuna opera creata de mai multi coautori, in colaborare.
(2) Dreptul de autor asupra operei comune apartine coautorilor acesteia, intre care unul poate fi autorul principal, in
conditiile prezentei legi.
(3) in lipsa unei conventii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decat de comun acord.
Refuzul consimtamantului din partea oricaruia dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat.
(4) in cazul in care contributia fiecarui coautor este distincta, aceasta poate fi utilizata separat, cu conditia sa nu se
prejudicieze utilizarea operei comune sau drepturile celorlalti coautori.
(5) in cazul utilizarii operei create in colaborare, remuneratia se cuvine coautorilor in proportiile pe care acestia le-
au convenit. in lipsa unei conventii, remuneratia se imparte proportional cu partile de contributie ale autorilor sau in
mod egal, daca acestea nu se pot stabili.
Art. 6
(1) Este opera colectiva opera in care contributiile personale ale coautorilor formeaza un tot, fara a fi posibil, data
fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.
(2) in lipsa unei conventii contrare, dreptul de autor asupra operei colective apartine persoanei fizice sau juridice
din initiativa, sub responsabilitatea si sub numele careia a fost creata.

CAPITOLUL III
Obiectul dreptului de autor
Art. 7 Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau
stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia
lor, cum sunt:
a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale,
precum si programele pentru calculator;
b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare,
proiectele si documentatiile stiintifice;
c) compozitiile muzicale cu sau fara text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;
e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta
monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere
de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;
h) operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;
i) lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.

Art. 8 Fara a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor
operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, si anume:
a) traducerile, adaptarile, adnotarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte transformari ale
unei opere literare, artistice sau stiintifice care reprezinta o munca intelectuala de creatie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile, colectiile sau
compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea
materialului, constituie creatii intelectuale.
Art. 9 Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele
matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau
de exprimare;
b) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul,
emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;
d) mijloacele de plata;
e) stirile si informatiile de presa;
f) simplele fapte si date.
Art. 10
Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica;
d) dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei
atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati prin
exercitarea retractarii.
Art. 11
(1) Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.
(2) Dupa moartea autorului, exercitiul drepturilor prevazute la art. 10 lit. a), b) si d) se transmite prin mostenire,
potrivit legislatiei civile, pe durata nelimitata. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine
organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz, organismului cu cel mai
mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie.
Art. 12
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa,
inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii.
Art. 13
Utilizarea unei opere da nastere la drepturi patrimoniale, distincte si exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a
interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul in vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu
consimtamantul autorului, dupa opera;
d) inchirierea operei;
e) imprumutul operei;
f) comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispozitia
publicului, astfel incat sa poata fi accesata in orice loc si in orice moment ales, in mod individual, de catre public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
Art. 14
Prin reproducere, in sensul prezentei legi, se intelege realizarea, integrala sau partiala, a uneia ori a mai multor
copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc si sub orice forma, inclusiv
realizarea oricarei inregistrari sonore sau audiovizuale a unei opere, precum si stocarea permanenta ori temporara a
acesteia cu mijloace electronice.
Art. 14^1
(1) Prin distribuire, in sensul prezentei legi, se intelege vanzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori
gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum si oferirea publica a acestora.
(2) Dreptul de distribuire se epuizeaza o data cu prima vanzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra
originalului ori a copiilor unei opere, pe piata interna, de catre titularul de drepturi sau cu consimtamantul acestuia.
Art. 14^3
Prin inchiriere, in sensul prezentei legi, se intelege punerea la dispozitie spre utilizare, pentru un timp limitat si
pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere.
Art. 14^4
(1) Prin imprumut, in sensul prezentei legi, se intelege punerea la dispozitie spre utilizare, pentru un timp limitat si
fara un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei institutii care permite
accesul publicului in acest scop.
(2) imprumutul efectuat prin biblioteci nu necesita autorizarea autorului si da dreptul acestuia la o remuneratie
echitabila. Acest drept nu poate face obiectul unei renuntari.
(3) Remuneratia echitabila prevazuta la alin. (2) nu se datoreaza in cazul in care imprumutul este realizat prin
bibliotecile institutiilor de invatamant si prin bibliotecile publice cu acces gratuit.
(4) imprumutul unor opere fixate in inregistrari sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decat dupa 6 luni de la
prima distribuire a operei.
(5) Dreptul de imprumut nu se epuizeaza odata cu prima vanzare sau cu primul transfer de drept de proprietate
asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piata, efectuat sau consimtit de titularul de drepturi.
Art. 15
(1) Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere, realizata
direct sau prin orice mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un
numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, inclusiv
reprezentarea scenica, recitarea sau orice alta modalitate publica de executie ori de prezentare directa a operei,
expunerea publica a operelor de arta plastica, de arta aplicata, fotografica si de arhitectura, proiectia publica a
operelor cinematografice si a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de arta digitala, prezentarea intr-un loc
public,prin intermediul inregistrarilor sonore sau audiovizuale, precum si prezentarea intr-un loc public, prin
intermediul oricaror mijloace, a unei opere radiodifuzate.
De asemenea, se considera publica orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fara fir, realizata prin
punerea la dispozitie publicului, inclusiv prin internet sau alte retele de calculatoare, astfel incat oricare dintre
membrii publicului sa poata avea acces la aceasta din orice loc sau in orice moment ales in mod individual.
(2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publica sau punerea la dispozitia publicului a operelor nu
se considera epuizat prin nici un act de comunicare publica sau de punere la dispozitia publicului.
Art. 15^1
in sensul prezentei legi, prin radiodifuzare se intelege:
a) emiterea unei opere de catre un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce serveste la
propagarea fara fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentarii acestora, inclusiv comunicarea ei
publica prin satelit, in scopul receptionarii de catre public;
b) transmiterea unei opere sau a reprezentarii acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibra optica sau prin orice alt
procedeu similar, cu exceptia retelelor de
calculatoare, in scopul receptionarii ei de catre public.
Art. 15^2
Prin retransmiterea prin cablu, in sensul prezentei legi, se intelege retransmiterea simultana, nealterata si integrala,
de catre un operator, prin mijloacele prevazute la art. 15^1 lit. b) sau printr-un sistem de difuzare prin unde
ultrascurte, pentru receptionarea de catre public, a unei transmisii initiale, cu sau fara fir, inclusiv prin satelit, de
servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate receptionarii de catre public.
CAPITOLUL V
Durata protectiei dreptului de autor
Art. 24
(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice se naste din momentul crearii operei, oricare
ar fi modul sau forma concreta de exprimare.
(2) Daca opera este creata, intr-o perioada de timp, in parti, serii, volume si in orice alte forme de dezvoltare
creativa, termenul de protectie va fi calculat, potrivit alin. (1), pentru fiecare dintre aceste componente.
Art. 25
(1) Drepturile patrimoniale prevazute la art. 13 si 21 dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia
se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost
adusa la cunostinta publica in mod legal.
Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in
timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de
membri, din domeniul respectiv de creatie.
(2) Persoana care, dupa incetarea protectiei dreptului de autor, aduce la cunostinta publica, in mod legal, pentru
prima oara, o opera nepublicata inainte beneficiaza de protectia echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale ale
autorului. Durata protectiei acestor drepturi este de 25 ani, incepand din momentul in care a fost adusa pentru prima
oara la cunostinta publica in mod legal.
Art. 26
(1) Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunostinta publica in mod legal, sub pseudonim sau
fara indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunostinta publica a acestora.
(2) In cazul in care identitatea autorului este adusa la cunostinta publica inainte de expirarea termenului prevazut la
alin. (1) sau pseudonimul adoptat de autor nu lasa nici o indoiala asupra identitatii autorului, se aplica dispozitiile
art. 25 alin. (1).
Art. 27
(1) Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate in colaborare este de 70 de ani de la moartea ultimului
coautor.
(2) In cazul in care contributiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale pentru fiecare dintre
acestea este de 70 de ani de la moartea fiecarui coautor.
Art. 28
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii operelor la
cunostinta publica. In cazul in care aceasta nu se realizeaza timp de 70 de ani de la crearea operelor, durata
drepturilor patrimoniale expira dupa trecerea a 70 de ani de la crearea operelor.
Art. 29 - abrogat
Art. 30
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea
acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani.
CAPITOLUL VI
Limitele exercitarii dreptului de autor
Art. 33
(1) Sunt permise, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, urmatoarele utilizari ale unei
opere aduse anterior la cunostinta publica, cu conditia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu contravina
exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
a) reproducerea unei opere in cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de
siguranta publica;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu sau critica ori cu titlu de exemplificare, in
masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului;
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere in publicatii, in emisiuni de radio sau de televiziune
ori in inregistrari sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv invatamantului, precum si reproducerea pentru
invatamant, in cadrul institutiilor de invatamant sau de ocrotire sociala, de articole izolate sau de scurte extrase din
opere, in masura justificata de scopul urmarit;
d) reproducerea pentru informare si cercetare de scurte extrase din opere, in cadrul bibliotecilor, muzeelor,
filmotecilor, fonotecilor, arhivelor institutiilor publice culturale sau stiintifice, care functioneaza fara scop lucrativ;
reproducerea integrala a exemplarului unei opere este permisa, pentru inlocuirea acestuia, in cazul distrugerii, al
deteriorarii grave sau al pierderii exemplarului unic din colectia permanenta a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de institutiile de invatamant sau de muzee
ori de catre arhive, care nu sunt realizate in scopul obtinerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori
indirect;
f) reproducerea, cu excluderea oricaror mijloace care vin in contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea
catre public a imaginii unei opere de arhitectura, arta plastica, fotografica sau arta aplicata, amplasata permanent in
locuri publice, in afara cazurilor in care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri,
distribuiri sau comunicari si daca este utilizata in scopuri comerciale;
g) reprezentarea si executarea unei opere in cadrul activitatilor institutiilor de invatamant, exclusiv in scopuri
specifice si cu conditia ca atat reprezentarea sau executarea, cat si accesul publicului sa fie fara plata;
h) utilizarea operelor in timpul celebrarilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate
publica;
i) utilizarea, in scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate in cadrul expozitiilor cu acces public sau cu
vanzare, al targurilor, licitatiilor publice de opere de arta, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzand orice
utilizare comerciala.
(2) In conditiile prevazute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea
catre public, fara un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
a) de scurte extrase din articole de presa si reportaje radiofonice sau televizate, in scopul informarii asupra
problemelor de actualitate, cu exceptia celor pentru care o astfel de utilizare este, in mod expres, rezervata;
b) de scurte fragmente ale conferintelor, alocutiunilor, pledoariilor si ale altor opere de acelasi fel, care au fost
exprimate oral in public, cu conditia ca aceste utilizari sa aiba ca unic scop informarea privind actualitatea;
c) de scurte fragmente ale operelor, in cadrul informatiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai in
masura justificata de scopul informarii;
d) de opere, in cazul utilizarii exclusiv pentru ilustrare in invatamant sau pentru cercetare stiintifica;
e) de opere, in beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap si in limita ceruta de
handicapul respectiv.
(3) Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, in conditiile prevazute la alin. (1), actele provizorii de reproducere
care sunt tranzitorii sau accesorii si constituie o parte integranta si esentiala a unui proces tehnic si al caror scop
unic este sa permita transmiterea, in cadrul unei retele intre terti, de catre un intermediar, sau utilizarea licita a unei
opere ori a altui obiect protejat si care nu au o semnificatie economica de sine statatoare.
(4) In toate cazurile prevazute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) si la alin. (2) trebuie sa se mentioneze sursa si numele
autorului, cu exceptia cazului in care acest lucru se dovedeste a fi imposibil; in cazul operelor de arta plastica,
fotografica sau de arhitectura trebuie sa se mentioneze si locul unde se gaseste originalul.

Art. 64
Opera audiovizuala este opera cinematografica, opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei sau
orice alta opera constand dintr-o succesiune de imagini in miscare, insotite sau nu de sunete.
Art. 65
(1) Regizorul sau, dupa caz, realizatorul operei audiovizuale este persoana fizica care, in contractul cu
producatorul, isi asuma conducerea crearii si realizarii operei audiovizuale, in calitate de autor principal.
(2) Producatorul unei opere audiovizuale este persoana fizica sau juridica ce isi asuma responsabilitatea producerii
operei si, in aceasta calitate, organizeaza realizarea operei si furnizeaza mijloacele necesare tehnice si financiare.
(3) Pentru realizarea unei opere audiovizuale, forma scrisa a contractului dintre producator si autorul principal este
obligatorie.
Art. 66
Sunt autori ai operei audiovizuale, in conditiile prevazute la art. 5, regizorul sau realizatorul, autorul adaptarii,
autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuala si autorul grafic
pentru operele de animatie sau al secventelor de animatie, cand acestea din urma reprezinta o parte importanta a
operei. In contractul dintre producatorul si regizorul sau realizatorul operei partile pot conveni sa fie inclusi ca
autori ai operei audiovizuale si alti creatori care au contribuit substantial la crearea acesteia.
Art. 67
(1) In cazul in care unul dintre autorii prevazuti la art. 66 refuza sa definitiveze contributia sa la opera audiovizuala
sau se afla in imposibilitatea de a o face, el nu se va putea opune folosirii acesteia in vederea definitivarii operei
audiovizuale. Acest autor va avea dreptul la remuneratie pentru contributia avuta.
(2) Opera audiovizuala se considera finita, cand versiunea definitiva a fost stabilita de comun acord intre autorul
principal si producator.
(3) Este interzisa distrugerea suportului original al versiunii definitive a operei audiovizuale in forma copiei-
standard.
(4) Autorii operei audiovizuale, altii decat autorul principal, nu se pot opune aducerii la cunostinta publica, precum
si utilizarii specifice a versiunii definitive a operei, integral sau partial.
Art. 68
(1) Dreptul la adaptarea audiovizuala este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere
preexistente de a o transforma sau de a o include intr-o opera audiovizuala.
(2) Cesiunea dreptului prevazut la alin. (1) se poate face numai pe baza unui contract scris intre titularul drep-tului
de autor si producatorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare a operei.
(3) Prin incheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transfera
unui producator dreptul exclusiv de transformare si de includere a operei respective intr-o opera audiovizuala.
(4) Autorizarea acordata de titularul dreptului de autor asupra operei preexistente trebuie sa prevada expres
conditiile productiei, difuzarii si proiectiei operei audiovizuale.
Art. 69
Drepturile morale asupra operei finite sunt recunoscute numai autorilor stabiliti potrivit art. 66 din prezenta lege.
Art. 70
(1) Prin contractele incheiate intre autorii operei audiovizuale si producator, in lipsa unei clauze contrare, se
prezuma ca acestia, cu exceptia autorilor muzicii special create, ii cedeaza producatorului drepturile exclusive
privind utilizarea operei in ansamblul sau, prevazute la art. 13, precum si dreptul de a autoriza dublarea si
subtitrarea, in schimbul unei remuneratii echitabile.
(2) In lipsa unei clauze contrare, autorii operei audiovizuale, precum si alti autori ai unor contributii la aceasta, isi
pastreaza toate drepturile de utilizare separata a propriilor contributii, precum si dreptul de a autoriza si/sau de a
interzice utilizari in afara celei specifice a operei, integral sau partial, cum ar fi utilizarea unor fragmente din opera
cinematografica pentru publicitate, alta decat pentru promovarea operei, in conditiile prezentei legi.
Art. 71
(1) In lipsa unei clauze contrare, remuneratia pentru fiecare mod de utilizare a operei audiovizuale este
proportionala cu incasarile brute rezultate din utilizarea operei.
(2) Producatorul este obligat sa remita autorilor, periodic, situatia incasarilor percepute dupa fiecare mod de
utilizare. Autorii primesc remuneratiile cuvenite fie prin intermediul producatorului, fie direct de la utilizatori, fie
prin organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale incheiate de acestea cu
utilizatorii. Pentru dreptul de inchiriere, autorii primesc remuneratia conform prevederilor art. 111^1.
(3) Daca producatorul nu finalizeaza opera audiovizuala in timp de cinci ani de la incheierea contractului sau nu
difuzeaza opera audiovizuala intr-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot cere rezilierea contractului, daca nu
s-a convenit altfel.

Art. 82
Persoana fizica sau juridica organizatoare a expozitiilor de arta raspunde de integritatea operelor expuse, luand
toate masurile pentru inlaturarea oricarui risc. Art. 83
(1) Contractul de reproducere a unei opere de arta trebuie sa contina indicatii care sa permita identificarea operei,
cum ar fi o descriere sumara, o schita, un desen, o fotografie, precum si referiri la semnatura autorului.
(2) Reproducerile nu vor putea fi puse in vanzare fara ca titularul dreptului de autor sa fi aprobat exemplarul ce i-a
fost supus spre examinare.
(3) Pe toate exemplarele trebuie sa figureze numele ori pseudonimul autorului sau orice alt semn convenit care sa
permita identificarea acestuia.
(4) Modelele originale si alte elemente ce au servit celui care a facut reproducerile trebuie sa fie restituite
detinatorului cu orice titlu al acestora, daca nu s-a convenit altfel.
(5) Instrumentele special create pentru reproducerea operei trebuie sa fie distruse sau facute inutilizabile, daca
titularul dreptului de autor asupra operei nu le achizitioneaza si daca nu s-a convenit altfel.
Art. 84
(1) Studiile si proiectele de arhitectura si urbanism expuse in apropierea santierului operei de arhitectura, precum
si constructia realizata dupa acestea trebuie sa poarte scris numele autorului, la loc vizibil, daca prin contract nu s-a
convenit altfel.
(2) Construirea unei opere de arhitectura, realizata total sau partial dupa un alt proiect, nu poate fi facuta decat cu
acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Art. 85
(1) Sunt considerate opere fotografice si fotogramele peliculelor cinematografice.
(2) Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel,
desene tehnice si altele asemenea.
Art. 86
(1) Dreptul autorului unei opere fotografice de a utiliza propria opera nu trebuie sa prejudicieze drepturile
autorului operei de arta reproduse in opera fotografica.
(2) Drepturile patrimoniale asupra operei fotografice, care a fost creata in executarea unui contract individual de
munca sau la comanda, se prezuma ca apartin, pentru o perioada de 3 ani, celui care angajeaza sau persoanei care a
facut comanda, daca prin contract nu s-a prevazut altfel.
(3) Instrainarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului
dreptului de autor asupra acesteia, daca prin contract nu s-a prevazut altfel.
Art. 87
(1) Fotografia unei persoane, atunci cand este executata la comanda, poate fi publicata, reprodusa de persoana
fotografiata sau de succesorii sai, fara consimtamantul autorului, daca nu s-a convenit altfel.
(2) Daca numele autorului figureaza pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie sa fie mentionat si pe
reproduceri.
 Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,
pe www.cna.ro, Art. 49-58.

ART. 49

Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul
unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

ART. 50

(1) Dreptul la replică nu poate fi solicitat:

a) pentru opinii şi judecăȚi de valoare exprimate sau pentru a emite opinii şi judecăȚi de valoare;
b) în situaȚia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars;
c) în situaȚia în care se solicită replica la replică;
d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaȚiilor unei persoane, cu condiȚia să nu afecteze drepturile sau
interesele legitime ale unui terȚ.
(2) Respectarea principiului audiatur et altera pars presupune condiȚii nediscriminatorii de exprimare în cadrul
aceluiaşi program.

ART. 51

(1) Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în
cadrul unui program audiovizual a unor informaȚii eronate beneficiază de dreptul la rectificare.
(2) Rectificarea nu poate fi solicitată în cazul în care eroarea nu este evidentă şi semnificativă.

ART. 52

(1) Persoana care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate
sau informaȚii eronate, denumită în continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile
de la data difuzării acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauză.
(2) Radiodifuzorul are obligaȚia de a asigura accesul la revizionarea ori la reaudierea programului în termen de
24 de ore de la data primirii unei solicitări scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea
unei copii video sau audio, după caz.
(3) În cazul în care solicitantul este minor în vârstă de până la 14 ani, cererea de revizionare sau de reaudiere va
fi semnată de părinȚi ori de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cererea va fi
semnată de acesta şi de părinȚi sau de reprezentantul legal.
(4) Minorul va fi asistat la revizionări sau la reaudieri de părinȚi ori de reprezentantul legal.

ART. 53
(1) În termen de cel mult 15 zile de la data difuzării emisiunii în care s-a produs lezarea, solicitantul unui drept la
replică sau la rectificare va transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care
va conȚine, după caz, următoarele:
a) numele şi adresa acestuia, numărul de telefon sau coordonatele oricărui alt mijloc care să facă posibilă
contactarea sa rapidă şi eficientă;
b) denumirea emisiunii şi data difuzării;
c) faptele neadevărate pentru care se solicită dreptul la replică sau informaȚiile eronate pentru care se solicită
rectificarea;
d) motivarea cererii;
e) textul replicii, care trebuie să se refere numai la faptele neadevărate contestate.
(2) În cazul minorului în vârstă de până la 14 ani, cererea va fi semnată de părinȚi sau de reprezentantul legal;
pentru minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnată de acesta şi de părinȚi sau de reprezentantul legal.

ART. 54
(1) Cererea de drept la replică/rectificare va fi înregistrată de radiodifuzor, cu precizarea datei şi orei primirii, iar
solicitantului i se va înmâna o dovadă scrisă în acest sens.
(2) În cazul în care radiodifuzorul refuză să înregistreze cererea, solicitantul se poate adresa direct Consiliului
NaȚional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării
programului care a produs lezarea.
 ART. 55
Radiodifuzorul poate refuza exercitarea dreptului la replică sau la rectificare în următoarele situaȚii:
a) cererea nu a fost trimisă în termenul şi în condiȚiile prevăzute la art. 53;
b) radiodifuzorul deȚine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate sau, după caz, este îndeplinită una
dintre condiȚiile prevăzute la art. 50 şi art. 51 alin. (2);
c) lungimea textului replicii depăşeşte cu mult necesarul dreptului la replică şi persoana lezată nu acceptă
scurtarea textului.

ART. 56
(1) În termen de două zile de la primirea cererii, radiodifuzorul este obligat să comunice, în scris, solicitantului
fie ziua şi ora difuzării dreptului la replică sau a rectificării, fie motivul refuzului.
(2) Refuzul motivat va preciza în mod obligatoriu posibilitatea solicitantului de a se adresa Consiliului în termen
de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
ART. 57
(1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de
la data aprobării cererii, în aceleaşi condiȚii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în
cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a
produs lezarea.
(2) Dacă următoarea ediȚie a emisiunii în care s-a produs lezarea este programată într-un termen mai lung de 7
zile, calculat de la data aprobării cererii, dreptul la replică se difuzează în maximum 3 zile de la această dată, în
acelaşi interval orar şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
(3) Dreptul la replică se exercită fie prin difuzarea pe post a intervenȚiei directe a persoanei lezate, fie prin
difuzarea unei înregistrări realizate de radiodifuzor sau de solicitant; înregistrarea realizată de solicitant trebuie să
corespundă standardelor tehnice utilizate de radiodifuzor.
(4) În situaȚia în care solicitantul este de acord, dreptul la replică poate fi difuzat şi sub forma unui text scris.

ART. 58
(1) Dreptul la rectificare se exercită prin difuzarea gratuită pe post, în termen de maximum 3 zile de la data
aprobării cererii, în acelaşi interval orar, a unor precizări prin care radiodifuzorul corectează informaȚiile eronate
care au produs lezarea, menȚionând emisiunea în care au fost prezentate informaȚiile eronate şi data difuzării ei.
(2) Forma rectificării trebuie convenită în prealabil cu persoana lezată.
 Legea nr. 504/ 2002 a audiovizualului, republicată, Art. 6-8, referitor la interzicerea cenzurii,
protecţia surselor şi a jurnaliştilor.

Art. 6.

(1) Cenzura de orice fel asupra comunicarii audiovizuale este interzisa.

(2) Independenta editoriala a radiodifuzorilor este recunoscuta si garantata de prezenta lege.
(3) Sunt interzise ingerinte de orice fel in continutul, forma sau modalitatile de prezentare a elementelor serviciilor
de programe, din partea autoritatilor publice sau a oricaror persoane fizice sau juridice, romane ori straine.
(4) Nu constituie ingerinte normele de reglementare emise de Consiliul National al Audiovizualului in aplicarea
prezentei legi si cu respectarea dispozitiilor legale, precum si a normelor privind drepturile omului, prevazute in
conventiile si tratatele ratificate de Romania.
(5) Nu constituie ingerinte prevederile cuprinse in codurile de conduita profesionala pe care jurnalistii si
radiodifuzorii le adopta si pe care le aplica in cadrul mecanismelor si structurilor de autoreglementare a activitatii
lor, daca nu contravin dispozitiilor legale in vigoare.

Art. 7.
(1) Caracterul confidential al surselor de informare utilizate in conceperea sau elaborarea de stiri, de emisiuni sau
de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de prezenta lege.
(2) Orice jurnalist sau realizator de programe este liber sa nu dezvaluie date de natura sa identifice sursa
informatiilor obtinute in legatura directa cu activitatea sa profesionala.
(3) Se considera date de natura sa identifice o sursa urmatoarele:
a) numele si datele personale, precum si vocea sau imaginea unei surse;
b) circumstantele concrete ale obtinerii informatiilor de catre jurnalist;
c) partea nepublicata a informatiei furnizate de sursa jurnalistului;
d) datele cu caracter personal ale jurnalistului sau radiodifuzorului, legate de activitatea pentru obtinerea
informatiilor difuzate.
(4) Confidentialitatea surselor de informare obliga, in schimb, la asumarea raspunderii pentru corectitudinea
informatiilor furnizate.
(5) Persoanele care, prin efectul relatiilor lor profesionale cu jurnalistii, iau cunostinta de informatii de natura sa
identifice o sursa prin colectarea, tratarea editoriala sau publicarea acestor informatii, beneficiaza de aceeasi
protectie ca jurnalistii.
(6) Dezvaluirea unei surse de informare poate fi dispusa de instantele judecatoresti numai daca aceasta este
necesara pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice, precum si in masura in care aceasta dezvaluire
este necesara pentru solutionarea cauzei aflate in fata instantei judecatoresti, atunci cand:
a) nu exista sau au fost epuizate masuri alternative la divulgare cu efect similar;
b) interesul legitim al divulgarii depaseste interesul legitim al nedivulgarii.

Art. 8.
(1) Autoritatile publice abilitate asigura, la cerere:
a) protectia jurnalistilor in cazul in care acestia sunt supusi unor presiuni sau amenintari de natura sa impiedice ori
sa restranga in mod efectiv libera exercitare a profesiei lor;
b) protectia sediilor si a localurilor radiodifuzorilor, in cazul in care acestea sunt supuse unor amenintari de natura
sa impiedice sau sa afecteze libera desfasurare a activitatii lor.
(2) Protectia jurnalistilor si a sediilor sau a localurilor radiodifuzorilor, in conditiile alin. (1), nu trebuie sa devina
pretext pentru a impiedica sau a restrange libera exercitare a profesiunii ori a activitatii acestora.

Legea nr. 504/ 2002 a audiovizualului, republicata, Art.1, Art. 27, Art. 29, Art. 31.

Art. 1.
In sensul prezentei legi, termenii utilizati au urmatorul inteles:
a) difuzare - transmisia initiala prin fir sau prin unde radioelectrice, inclusiv prin satelit, in forma codata sau
necodata, a serviciilor de programe destinate publicului; difuzarea include si comunicarea programelor intre
persoanele fizice sau juridice detinatoare de licenta audiovizuala sau aviz de retransmisie, in scopul redifuzarii catre
public, fara a cuprinde serviciile de comunicatii care furnizeaza informatii ori alte mesaje pe baza de cerere
individuala, cum ar fi: telecopierea, bazele de date electronice si alte servicii similare;
b) retransmisie - captarea si transmiterea simultana a serviciilor de programe sau a unor parti importante din
asemenea servicii, prin orice mijloace tehnice, in integralitatea lor si fara nici o modificare, difuzate de
radiodifuzori si destinate receptionarii de catre public;
c) radiodifuzor - persoana fizica sau juridica avand responsabilitatea editoriala pentru alcatuirea serviciilor de
programe destinate receptionarii de catre public si care asigura difuzarea acestora direct sau prin intermediul unui
tert;
d) serviciu de programe - ansamblul programelor de radiodifuziune si televiziune, al emisiunilor si al celorlalte
elemente ale unor servicii specifice, furnizat de un radiodifuzor;
e) comunicare audiovizuala - punerea la dispozitie publicului, in general, sau unor categorii de public, prin orice
mijloc de comunicatie electronica, de semne, semnale, texte, sunete, informatii sau mesaje de orice natura, care nu
au caracterul unei corespondente private;
f) program sau emisiune - o comunicare audiovizuala identificabila, in cadrul unei succesiuni orare a serviciului de
programe, prin titlu, continut, forma sau autor;
g) distribuitor de servicii - orice persoana care constituie si pune la dispozitie publicului o oferta de servicii de
programe pe cale radioelectrica terestra sau prin satelit, prin orice mijloc de comunicatie electronica, inclusiv prin
satelit, pe baza de relatii contractuale cu radiodifuzorii ori cu alti distribuitori;
h) publicitate - orice forma de mesaj, difuzat fie in baza unui contract cu o persoana fizica sau juridica, publica ori
privata, in schimbul unui tarif sau al altor beneficii, privind exercitarea unei activitati comerciale, mestesugaresti,
profesionale, cu scopul de a promova furnizarea de bunuri, inclusiv imobile si necorporale, sau prestarea de servicii
contra cost, fie difuzat in scopuri autopromotionale;
i) publicitate mascata - prezentarea in programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a bunurilor, serviciilor,
denumirilor, marcilor comerciale sau activitatilor unui producator de bunuri ori prestator de servicii, daca aceasta
prezentare este facuta in mod intentionat de radiodifuzor, in scop publicitar nedeclarat, si care poate crea confuzie
in randul publicului cu privire la adevaratul sau scop; o asemenea forma de prezentare este considerata intentionata
mai ales atunci cand este facuta in schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii
cu efect similar;
j) teleshopping - difuzarea catre public a unor oferte comerciale directe privind furnizarea contra cost a unor bunuri,
inclusiv bunuri imobiliare si necorporale, sau, dupa caz, prestarea unor servicii;
k) sponsorizare - orice contributie facuta de o persoana fizica sau juridica neimplicata in activitati de radiodifuziune
sau de televiziune ori in producerea operelor audiovizuale, daca aceasta contributie este destinata finantarii
programelor audiovizuale, in scopul promovarii propriului nume, a marcii comerciale, a imaginii sau a propriilor
activitati ori produse;
l) drepturi de exclusivitate - drepturile obtinute de catre un radiodifuzor, in temeiul unui contract, de la
organizatorul unui eveniment si/sau de la proprietarul ori, dupa caz, administratorul locului unde se desfasoara
evenimentul, de la autori si de la alti detinatori de drepturi vizati, in vederea difuzarii televizate exclusive de catre
acest radiodifuzor, pe o zona geografica determinata;
m) eveniment de importanta majora - orice eveniment, organizat sau neorganizat, care poate prezenta interes pentru
o parte importanta a publicului si care este cuprins in lista aprobata de Consiliul National al Audiovizualului;
n) licenta audiovizuala - actul juridic prin care Consiliul National al Audiovizualului acorda unui radiodifuzor aflat
in jurisdictia Romaniei dreptul de a difuza, intr-o zona determinata, un anume serviciu de programe;
o) licenta de emisie - actul juridic prin care Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii acorda
titularului de licenta audiovizuala, in conditiile stabilite de aceasta, dreptul de a utiliza, pentru o perioada
determinata, una sau mai multe frecvente radioelectrice, dupa caz, in conformitate cu licenta audiovizuala;
p) autorizatie de retransmisie - actul juridic prin care Consiliul National al Audiovizualului acorda dreptul de
retransmisie pe teritoriul Romaniei a unui serviciu de programe care nu se incadreaza in prevederile art. 75 alin. (1)
si (2).

Art. 27.
(1) Publicitatea si teleshoppingul se difuzeaza grupat, trebuie sa fie usor de identificat prin marcaje corespunzatoare
si trebuie sa fie separate de alte parti ale serviciului de programe prin semnale optice si acustice.
(2) Spoturile publicitare si de teleshopping pot fi difuzate izolat numai in cazuri exceptionale stabilite ca atare de
Consiliu.
(3) Tehnicile subliminale sunt interzise in publicitate si teleshopping.
(4) Publicitatea mascata si teleshoppingul mascat sunt interzise.
Art. 29.
(1) Publicitatea, inclusiv publicitatea autopromotionala, si teleshoppingul trebuie sa respecte urmatoarele conditii:
a) sa nu afecteze dezvoltarea fizica, psihica sau morala a minorilor;
b) sa nu prejudicieze demnitatea umana;
c) sa nu includa nici o forma de discriminare pe motiv de rasa, religie, nationalitate, sex sau orientare sexuala;
d) sa nu aduca ofensa convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor si radioascultatorilor;
e) sa nu stimuleze comportamente daunatoare sanatatii sau sigurantei populatiei;
f) sa nu stimuleze comportamente daunatoare mediului;
g) sa nu stimuleze comportamente indecente sau imorale;
h) sa nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.
(2) Publicitatea si teleshoppingul care aduc atingere intereselor legale ale consumatorilor sunt interzise.

Art. 31.
Publicitatea sau teleshoppingul pentru produsele medicale si tratamentele medicale pentru care este necesara o
prescriptie medicala este interzis.

Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual,
pe www.cna.ro, Art. 93-100.

ART. 93

Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de

protecȚie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităȚii umane, de asigurare a unei
concurenȚe loiale.

ART. 94
În scopul unei informări corecte, orice informaȚie sau avertizare conȚinută într-o comunicare comercială
audiovizuală se difuzează astfel încât aceasta să fie clar percepută de public, în special prin asigurarea următoarelor
măsuri:
a) să fie prezentată static, lizibil şi pe o durată suficientă, în cazul informaȚiei difuzate sub formă de videotext;
dimensiunea caracterelor trebuie să fie de minimum 17 puncte în format SD, definiȚie standard, respectiv 32 în
format HD, înaltă definiȚie;
b) să fie redată la viteză normală de citire.

ART. 95
În sensul prezentului titlu, prin reminder se înȚelege clipul publicitar sub formă prescurtată care îndeplineşte
cumulativ următoarele condiȚii:
a) este o parte, o continuare şi/sau o completare a aceleiaşi campanii publicitare la un anumit produs sau
serviciu, realizată în cadrul aceluiaşi serviciu media audiovizual;
b) reaminteşte publicului elemente din mesajul difuzat în spotul principal al campaniei publicitare;
c) are o durată de maximum 10 secunde.

ART. 96
(1) Comunicările comerciale pentru convorbiri telefonice erotice, precum şi pentru produse şi servicii cu
destinaȚie sexuală sunt interzise.
(2) Comunicările comerciale pentru publicaȚii, filme ori spectacole erotice se difuzează în aceleaşi condiȚii cu
cele stabilite pentru programele 18.
(3) Este interzisă difuzarea oricărei forme de comunicare comercială sau de promovare a produselor cu caracter
pornografic.

ART. 97
(1) Programul audiovizual sponsorizat trebuie să poată fi clar identificat ca atare de către public.
(2) AnunȚurile de sponsorizare, prin care se menȚionează existenȚa acordului de sponsorizare a unui program
audiovizual, trebuie să fie în mod clar separate de publicitate, să prezinte numai numele, marca, imaginea,
activitatea sau produsele sponsorului şi să nu încurajeze în mod direct cumpărarea sau închirierea de produse ori
servicii, mai ales prin menȚiuni exprese cu caracter promoȚional la produsele sau serviciile sponsorului sau ale
unui terȚ.
(3) AnunȚul de sponsorizare poate fi făcut prin:
a) referire verbală şi/sau scrisă;
b) insert grafic;
c) ecran partajat.
(4) Prin insert grafic se înȚelege reprezentarea, statică sau în mişcare, cu sau fără sunet, a mărcii, astfel cum
aceasta este definită potrivit legii, a siglei sau a altui simbol prin care se identifică sponsorul ori imaginea unui
produs reprezentativ al acestuia.
(5) Inserturile grafice şi ecranul partajat nu trebuie să afecteze integritatea editorială a programului; ecranul
partajat va include menȚiunea "Sponsor"/"Sponsori" pe întreaga durată a difuzării acestuia.
(6) AnunȚurile de sponsorizare difuzate în interiorul programului nu pot depăşi 30 de secunde pentru fiecare
perioadă de 30 de minute a duratei programate.
(7) În situaȚia prezenȚei în programul audiovizual sponsorizat a reprezentanȚilor sponsorilor, referirile la sponsori
nu trebuie să depăşească 30 de secunde pentru fiecare sponsor.
(8) În situaȚia în care un program audiovizual este sponsorizat de mai mulȚi sponsori, radiodifuzorul trebuie să
anunȚe toȚi sponsorii cel puȚin la sfârşitul programului.
(9) În anunȚul sponsorului nu trebuie să existe nicio conexiune cu publicitatea difuzată ori cu plasarea de produse
referitoare la produsele sau serviciile sponsorului.
(10) În cazul autopromovării emisiunilor sponsorizate, se pot prezenta, la sfârşitul spotului, pe o durată de
maximum 5 secunde, mărcile sponsorilor.
(11) AnunȚul de autopromovare a unui program sponsorizat care face referire la mărcile sponsorilor poate fi
difuzat de maximum 5 ori pe zi.

ART. 98

(1) Nu pot fi sponsorizate emisiuni de ştiri şi dezbateri pe teme politice.

(2) Nicio emisiune nu poate fi sponsorizată de producători de tutun.
(3) Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6,00 - 22,00 a emisiunilor sponsorizate de companiile al/a căror
nume sau marcă este identic/identică cu numele ori marca unei băuturi spirtoase.
(4) Emisiunile/Programele audiovizuale nu pot fi sponsorizate de către persoane fizice ori juridice care au ca
obiect principal de activitate fabricarea sau vânzarea de produse ori furnizarea de servicii a căror publicitate este
interzisă.

ART. 99
(1) Nu trebuie să existe nicio conexiune între numele, marca sau imaginea sponsorului şi denumirea emisiunii.
(2) Emisiunile destinate minorilor nu pot fi sponsorizate de către persoane fizice sau juridice a căror activitate
principală este fabricarea ori comercializarea băuturilor alcoolice, a produselor şi tratamentelor medicale sau a
suplimentelor alimentare, precum şi de către cele care organizează jocuri şi concursuri interzise minorilor.

ART. 100
(1) Prin plasare de produse se înȚelege orice formă de comunicare comercială audiovizuală constând în
includerea unui produs, serviciu sau a mărcii acestora ori în referirea la acestea, prin inserarea în cadrul unui
program, în schimbul unei plăȚi sau contraprestaȚii.
(2) Plasarea de produse se semnalează, la începutul şi la sfârşitul programului, precum şi la reluarea după fiecare
pauză publicitară, prin menȚiunea "Acest program conȚine/a conȚinut plasare de produse.", precum şi prin
simbolul "PP" de culoare albă pe fond negru, afişate lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format
SD, definiȚie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiȚie, şi pentru o durată de minimum 5 secunde.
(3) MenȚiunea scrisă prevăzută la alin. (2) va fi eliminată după o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a
prezentului cod.
(4) Plasarea de produse nu exclude sponsorizarea şi/sau difuzarea de publicitate pentru aceleaşi produse sau
servicii, în cadrul aceluiaşi program, cu respectarea dispoziȚiilor art. 97 alin. (9), precum şi a celorlalte condiȚii
impuse de Legea audiovizualului.

**NU am găsit (nu am căutat nici prea mult) )

 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/ 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.
416/14.06.2011
 Plasarea de produse, publicitatea mascată