Decizia nr.

607/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Florina Maior în
Dosarul nr. 4.753/62/2015/a30 al Tribunalului Brașov - Secția penală și care formează
obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.740D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției și asistată de doamna

avocat Angela Drăgan din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar. Procedura de
citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul doamnei avocat,
care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că
dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale prin raportare la art. 11 din Legea
fundamentală, deoarece nu se corelează cu prevederile Convenției penale privind
corupția și cu Convenția civilă asupra corupției, în ceea ce privește calitatea
cumpărătorului de influență prin eliminarea analogiilor cu infracțiunea de înșelăciune.
Din examinarea conținutului art. 292 alin. (1) din Codul penal rezultă că acesta definește
în mod excesiv infracțiunea de cumpărare de influență, întrucât, potrivit actelor
normative invocate, darea/primirea unor foloase trebuie făcută de către un funcționar
public. Or, textul criticat stabilește că subiect activ al infracțiunii nu este circumstanțiat,
fiind asimilat cu cel de la infracțiunea de înșelăciune. Depune concluzii scrise.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a
excepției de neconstituționalitate, deoarece din interpretarea art. 292 alin. (1) din Codul
penal rezultă în mod univoc că subiect activ al acestei infracțiuni poate fi orice persoană
fizică sau juridică ce îndeplinește condițiile tragerii la răspundere penală. Referitor la
invocarea actelor normative internaționale, susține că acestea reprezintă doar cadrul
general, legiuitorul având deplina libertate de a reglementa, în conformitate cu politica
sa penală, conduita prohibită. Referitor la neclaritatea sintagmelor "persoană care are
influență" sau "persoană care lasă să se creadă că are influență", reprezentantul
Ministerului Public arată că acestea au mai făcut obiectul controlului de
constituționalitate prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, paragraful 64, ocazie cu care
instanța de contencios constituțional a statuat că aceste sintagme se bucură de o
continuitate de reglementare, având un înțeles deplin lămurit în doctrină și
jurisprudență.
5. În replică, doamna avocat Angela Drăgan arată că este inadmisibil ca tratatele
internaționale ratificate de România să fie încălcate de legiuitorul român prin actele
normative edictate.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6. Prin Încheierea din 8 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.753/62/2015/a30,
Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,
excepție ridicată de Florina Maior într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze
penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 alin.
(1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 sub diverse forme ale
participației penale.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale
menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la dreptul internațional și
dreptul intern, deoarece nu sunt corelate în mod concret cu prevederile Convenției
penale privind corupția, ratificată prin Legea nr. 27/2002, și cu Convenția civilă asupra
corupției, ratificată prin Legea nr. 147/2002, în ceea ce privește calitatea subiecților
infracțiunii de cumpărare de influență prin eliminarea analogiilor cu infracțiunea de
înșelăciune. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, statul român se obligă să
îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este
parte, acestea din urmă făcând parte din dreptul intern, iar, potrivit art. 2 și art. 3 din
Convenția penală privind corupția, prin corupție activă se înțelege promisiunea, oferirea
sau darea cu intenție de către persoane, direct sau indirect, a unui folos necuvenit unui
funcționar public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la
îndeplinirea unui act în exercițiul funcției sale, iar prin corupție pasivă se înțelege
solicitarea ori primirea cu intenție de către un funcționar public, direct sau indirect, a
unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau
promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea
unui act în exercițiul funcțiilor sale.
8. Totodată, potrivit art. 2 din Convenția civilă asupra corupției, "prin corupție se
înțelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct ori indirect, un
comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit ori promisiunea unui astfel de avantaj
necuvenit care afectează exercițiul normal al unei funcțiuni sau comportamentul cerut
beneficiarului comisionului ilicit sau avantajului necuvenit ori promisiunii unui astfel de
avantaj necuvenit".
9. Mai arată autorul excepției că Organizația Națiunilor Unite a cerut prin "Codul de
conduită a oficialilor ce aplică legea" ca definiția corupției să cuprindă comiterea sau
omisiunea îndeplinirii unui act ce ține de îndatoririle lor sau este în legătură cu acestea,
ca răspuns la oferirea de mită, promisiuni, stimulente materiale cerute sau acceptate,
ori îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, înțelegându-se prin aceasta că subiectul
infracțiunii trebuie să fie calificat, adică să fie un funcționar.

10. Or, legiuitorul român a utilizat sintagma "unei persoane care lasă să se creadă că are
influență asupra unui funcționar public", sintagmă care intră în contradicție cu cele
utilizate în cele două convenții, generalizând fapta asupra unor subiecți care nu au
atribuții publice.
11. Potrivit art. 12 referitor la Traficul de influență din Convenția penală privind
corupția, "Fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc
necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a
săvârșit cu intenție, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice
folos necuvenit, cu titlu de remunerație, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să
exercite o influență în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art.
2, art. 4-6 și de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru
altcineva, precum și fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori
promisiunea, cu titlu de remunerație, pentru o astfel de influență, indiferent dacă
influența este sau nu este exercitată ori dacă influența presupusă produce sau nu
produce rezultatul dorit." Prin urmare, pentru definirea traficului de influență nu s-a
folosit sintagma utilizată de legiuitorul român, respectiv "care lasă să se creadă".
12. Tribunalul Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată, deoarece din perspectiva art. 12 din Convenția penală privind corupția se
înțelege că influența persoanei care promite intervenția pe lângă un funcționar public
poate fi reală sau nu, dispozițiile acestuia nerestrângând incriminarea cumpărării de
influență doar la situațiile în care influența pretinsă este reală. Prin urmare, expresia
"lasă să se creadă" prevăzută de dispozițiile naționale privind cumpărarea de influență
respectă art. 12 din Convenția penală privind corupția. Mai mult, aceste din urmă
dispoziții stabilesc un minim de incriminare, prin aceea că statuează că fiecare parte
adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina
ca infracțiune corupția, conform dreptului său intern, statul fiind așadar obligat să
reglementeze cadrul legal pentru sancționarea infracțiunilor de trafic de influență sau
cumpărare de influență, nefiind exclusă posibilitatea statelor care ratifică această
convenție de a incrimina în sfera ilicitului penal și alte fapte în afara celor menționate în
tratat, adăugând alte situații celor prevăzute de aceasta.
13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a
fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și
Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de
neconstituționalitate ridicate.
14. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.
Astfel, noțiunile de "persoană care are influență" sau "lasă să se creadă că are influență"
nu necesită o clarificare suplimentară din partea legiuitorului, acestea urmând să fie
interpretate în concret. Prin expresia "are influență" se înțelege că acea persoană se
bucură în mod real de încrederea funcționarului sau a altui salariat, iar prin expresia
"lasă să se creadă că are influență" asupra unui funcționar sau a altui salariat se înțelege
că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcționar sau alt salariat.
15. Prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, paragraful 69, Curtea Constituțională, în
analiza unor critici similare, a reținut că, în ce privește invocarea Convenției, penale
privind corupția, ratificată prin Legea nr. 27/2002, acestea constituie cadrul general în
materie, legiuitorul național având competența de a reglementa conduita legal și moral
dezirabilă politicii penale și politicii publice anticorupție din propriul stat.
16. De altfel, în ceea ce privește incriminarea unei fapte, Curtea Constituțională, în
jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a
prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi
stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", precum și a celor ale art. 73
alin. (3) lit. h), care reglementează competența legiuitorului de a stabili infracțiunile,
pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul acestor dispoziții constituționale,
legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să
stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice
pentru acea faptă (a se vedea Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011).
17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile reprezentantului
autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 292 alin. (1)
referitor la Cumpărarea de influență din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum a fost
modificat prin art. 79 pct. 2 din titlul II din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, și care au următorul conținut:
- Art. 292 alin. (1) din Codul penal: "Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență
sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l
determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi.";
- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: "Infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 din
Codul penal, dare de mită, prevăzută la art. 290 din Codul penal, trafic de influență,
prevăzută la art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292
din Codul penal, se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art.
308 din Codul penal se aplică în mod corespunzător."
20. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate
încalcă prevederile constituționale ale art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul
intern.
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției
critică dispozițiile art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000, deoarece instituie o definire excesivă a cumpărării de influență, reglementând
infracțiunea de cumpărare de influență ca fiind fapta celui care promite, oferă sau dă
bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care
lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar ce poate îndeplini un act. Din
aceste motive susține contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu art. 11 din Legea
fundamentală, constând în aceea că nu sunt corelate în mod concret cu prevederile art.
12 din Convenția penală privind corupția, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, și cu
Convenția civilă asupra corupției, ratificată de România prin Legea nr. 147/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2002, în ceea
ce privește calitatea subiecților infracțiunii de cumpărare de influență prin eliminarea
analogiilor cu infracțiunea de înșelăciune.
22. Analizând susținerile autoarei excepției, Curtea constată că acestea sunt
neîntemeiate, deoarece Convenția penală privind corupția reglementează cu privire la
două categorii de fapte de corupție, respectiv corupția activă și corupția pasivă. Potrivit
art. 2, prin corupție activă se înțelege "fapta de a da, direct ori indirect, orice folos
necuvenit unuia dintre agenții săi publici [...]", iar prin corupție pasivă se înțelege "fapta
unuia dintre agenții săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos
necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu
scopul de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor
sale". Prin urmare, numai în cazul corupției pasive subiectul activ este circumstanțiat, și
anume să fie agent public, pe când în cazul corupției active subiectul activ poate fi orice
persoană. Mai mult, prin reglementarea în art. 7 și art. 8 cu privire la corupția activă și
pasivă din sectorul privat este evident că legiuitorul european dorește instituirea
măsurilor necesare care să atingă efectul disuasiv al acestora cu privire la corupție.
23. Totodată, infracțiunea de cumpărare de influență nu a fost reglementată anterior în
Codul penal din 1969, ci în art. 61 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia "Promisiunea,
oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane
care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru
a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani".
24. În privința dispozițiilor penale noi cuprinse în art. 292 alin. (1) din Codul penal se
poate constata că acestea instituie tragerea la răspundere penală a oricărei persoane
cumpărătoare de influență și că o primă modificare față de cea anterioară este legată de
redefinirea noțiunii de funcționar public, la care se face raportarea în ce privește
persoana a cărei influență se dorește a fi cumpărată, aceasta fiind cea reglementată de
art. 175 alin. (1) și (2) din Codul penal, dar și a funcționarului privat, a cărui determinare
este dată de art. 308 din Codul penal.
25. Așa fiind, subiect activ al infracțiunii de cumpărare de influență poate fi orice
persoană (fizică sau juridică) care îndeplinește condițiile tragerii la răspundere penală.
Poate avea această calitate și un funcționar public, dacă acesta cumpără influența altui
funcționar public. De asemenea, participația penală este posibilă sub toate formele, iar
dacă promisiunea, oferta sau darea este realizată printr-un intermediar, acesta va avea
calitatea de complice sau instigator la cumpărare de influență, în funcție de natura
activității desfășurate, în timp ce cumpărătorul de influență va păstra calitatea de autor
al infracțiunii, chiar dacă nu comite nemijlocit acțiunea ce caracterizează elementul
material.

26. Elementul material al infracțiunii constă într-una din modalitățile alternative de

comitere, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unei alte
persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar
public pentru a-l determina pe acesta din urmă să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau
să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Cu privire la modalitățile de comitere
prin promisiune sau oferire, pentru existența infracțiunii nu prezintă importanță dacă
promisiunea/oferta este acceptată sau nu de către cel căruia îi este adresată.
27. De asemenea, acțiunea trebuie să fie realizată asupra unei alte persoane care "are
influență" sau care "lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public".
Prin urmare, prin expresia "are influență" se înțelege că acea persoană se bucură în mod
real de încrederea unui funcționar public, iar prin expresia "lasă să se creadă că are
influență" se înțelege o persoană care se laudă că are trecere pe lângă un funcționar,
care se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realității, că este în relații bune cu acesta,
se bucură de aprecierea și încrederea sa de asemenea natură încât să poată rezolva
problema de care se interesează cumpărătorul de influență. O astfel de condiție este
îndeplinită și atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui
funcționar public, nu dezminte afirmațiile altora cu privire la existența acesteia. Așa
fiind, prevalarea de o influență inexistentă, în realitate, asupra unui funcționar, deși
constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acțiune ce realizează
elementul material al infracțiunii de înșelăciune - prin voința legiuitorului, constituie o
infracțiune distinctă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții legale, infracțiunea
existând pentru cel care face trafic de influență, spre deosebire de infracțiunea de
înșelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială. Oricum, această
problemă nu vizează în mod direct subiectul acțiunii de cumpărare de influență, ci pe cel
care face trafic cu influența sa și asupra căruia intervine cumpărătorul de influență.
28. Așa fiind, pornind de la formularea utilizată în chiar cuprinsul Convenției penale
privind corupția, Curtea constată că aceste reglementări au un caracter orientativ,
întrucât "fiecare parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc
necesare pentru a incrimina" cu privire la corupția activă și pasivă, la corupția membrilor
adunărilor publice naționale, corupția agenților publici străini, corupția membrilor
adunărilor publice străine, corupția activă și pasivă în sectorul privat, corupția
funcționarilor internaționali, corupția membrilor adunărilor parlamentare
internaționale, corupția judecătorilor și a agenților curților internaționale, traficul de
influență, spălarea produselor obținute din infracțiunile de corupție și la infracțiuni
contabile.
29. În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art. 292 alin. (1) din Codul penal respectă
condițiile de incriminare astfel cum sunt stabilite prin prevederile art. 12 din Convenția
penală privind corupția, deoarece, din modul de formulare regăsit în acest articol al
convenției se înțelege că influența persoanei care promite intervenția pe lângă un
funcționar public poate fi reală sau nu, dispozițiile acesteia nerestrângând incriminarea
cumpărării de influență doar la situațiile în care influența pretinsă este reală. Prin
urmare, expresia "lasă să se creadă" prevăzută în dispozițiile naționale privind
cumpărarea de influență respectă prevederile art. 12 din Convenția penală privind
corupția. În același sens, Curtea constată că prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016,
paragraful 69, în analiza unor critici similare, a reținut că, în ce privește invocarea
Convenției penale privind corupția, aceasta constituie cadrul general în materie,
legiuitorul național având competența de a reglementa conduita legal și moral dezirabilă
politicii penale și politicii publice anticorupție din propriul stat.
30. În sfârșit, prevederile legale criticate nu pot fi analizate în raport cu definiția
corupției astfel cum este prevăzută în Convenția civilă asupra corupției, care
fundamentează mijloace destinate persoanelor care au suferit o pagubă rezultând dintr-
un act de corupție, cu scopul de a le permite să își apere drepturile și interesele, inclusiv
posibilitatea obținerii de daune- interese.
31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4)
din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florina Maior în
Dosarul nr. 4.753/62/2015/a30 al Tribunalului Brașov - Secția penală și constată că
dispozițiile art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt
constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 28 septembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII Magistrat-asistent,
CONSTITUȚIONALE Afrodita Laura
prof. univ. dr. VALER DORNEANU Tutunaru