Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“

Ediţia a XIII-a

Craiova, 10-15 iunie 2024

ANTOLOGIE
Festivalul Mondial de Poezie
„Mihai Eminescu“
Ediţia a XIII-a
Craiova, 10-15 iunie 2024

ANTOLOGIE

LARISA CARAMAVROV
(coordonator)

În româneşte de
Carmen Bulzan, Irina Lupu
 © Ion Deaconescu, 2024
© Editura REVERS, 2024

Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări,

fără acordul scris al editorului, este strict interzisă
şi se pedepseşte conform Legii dreptului de autor.

Tipărit la S.C. Grafi Print S.R.L.

Editor: Ion DEACONESCU

Book Designer: Orlando DUINEA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ION DEACONESCU (coordonator)

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, Ediţia a VIII-IX-a,

Craiova, 10-15 iunie 2024
ANTOLOGIE

Craiova, Editura Revers, 2024

ISBN
 Cuvânt înainte
Fără vreo urmă de exagerare, afirmăm că există un miracol al existenței
Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, ajuns, în 2024, la cea de-a XIV-a
ediție, în condițiile în care oamenii și-au pierdut cadența pașilor către emoție și
frumos. Mai ales că poezia de astăzi este legată de o audiență silențioasă, nu provoacă
o atmosferă de entuziasm public, nu se declamă pe scene deschise marelui public, dar
ea luminează conștiințe, provoacă seisme interioare, liniște și întrebări.
Prezența la Craiova a sute de poeți, de pe toate continentele planetei a asigurat
o sărbătoare a poeziei fără frontiere, pentru că ei, poeții, când privesc cerul, schimbă
orbita stelelor, posedând meșteșugul fericit al cuvintelor.
Autorii prezenți în această Antologie a festivalului, veniți la Craiova din cele
patru zări ale lumii, sunt creatori prestigioși de frumos, regândind altfel Universul și
un nou umanism.
Aici, în Bănie, magma cuvintelor se revarsă ca o mângâiere și început de iubire,
dar și de mulțumiri pentru cei care au făcut ca acest eveniment internațional să existe
și să continue: Ștefan Cherciu, Cristi Berceanu, Cosmin Vasile, Toni Bold, Cristi
Spulbăr, etc.

Ion Deaconescu

5
 Premessa
Senza alcun accenno di esagerazione, affermiamo che c'è un miracolo
nell'esistenza del Festival Mondiale della Poesia "Mihai Eminescu", che nel 2024 è
giunto alla sua 14ª edizione, in un momento in cui le persone hanno perso la cadenza
dei loro passi verso l'emozione e la bellezza. Sopratutto che la poesia di oggi è legata
a un pubblico silenzioso, non suscita un'atmosfera di entusiasmo pubblico, non si
esibisce su palcoscenici aperti al grande pubblico, ma illumina le coscienze, provoca
terremoti interiori, silenzi e domande.
La presenza a Craiova di centinaia di poeti provenienti da tutti i continenti
del pianeta ha garantito una celebrazione della poesia senza frontiere, perché loro, i
poeti, quando guardano il cielo, cambiano l'orbita delle stelle, possedendo il felice
artigianato delle parole.
Gli autori presenti in questa Antologia del festival, giunti a Craiova dai quattro
angoli del mondo, sono prestigiosi creatori di bellezza, ripensando così in modo
diverso l'universo e un nuovo umanesimo.
Qui, a Banie, il magma delle parole si riversa come conforto e inizio di
amore, ma anche di ringraziamento per coloro che hanno fatto sì che questo evento
internazionale esistesse e continuasse: Ștefan Cherciu, Cristi Berceanu, Cosmin Vasile,
Toni Bold, Cristi Spulbăr, ecc.

Ion Deaconescu
Engleză

7
 Spaniolă

.
 Argentina

Graciela
Araoz
S-a născut în Villa Mercedes, provincia San Luis. Licențiată în filologie, specialitatea
limba și literatura spaniolă.
În prezent este președintă a Societății Scriitorilor din Argetina și directoare a Festivalului
Internațional de Poezie din Buenos Aires.
A participat la numeroase festivaluri și reuniuni poetice internaționale: în Havana,
Medellin, Frankfurt, Quebec etc. A pprimit Premiul Tiflos de Poesia și Premiul „Vicente
Aleixandre“.

Bibliografie selectivă:

El protegido del ciervo (2012)

Diabla (2002)
Itinerario del fuego (1991)
Equipaje de silencio (1982)

9
 10

.
11
 12

.
13
 Canada

Manolis
Aligizakis
S-a născut în anul 1967 în localitatea Kolibari din insula Creta, Grecia.
A absolvit Facultatea de Știinte Politice din cadrul Universității Panteion din
Atena, ulterior Academia Internațională de Arte din Canada, unde a emigrat în 1973.
Pentru prodigioasa sa activitate de poet și traducator, Manolis Aligizakis a
primit Premiul de poezie al Academiei Internaționale de Arte (2013 și 2014) ; Premiul
literar Național al Greciei; Premiul pentru poezie (Volos, 2012); Premiul orașului
Richmond (2014).

Bibliografie selectivă:

The Orphans (2005)

Path of Thornes (2006)
El Greco (2007)
Impulses (2009)
Nuances (2009)
Vespers (2010)
Vortex (2011)
Autum Leaves (2014)
Images of Absence (2015)

14

.
15
 16

.
17
 18

.
 Chile

Gustavo
Gac-Artigas
S-a născut în anul 1944, în Santiago, Chile. Este membru al Academiei Nord-
Americane de Limbă Spaniolă.

Bibliografie selectivă:

ExIliadas (1988)
It Was A Time To Dream (1992)
Ado’s Plot of Land (2002)
Deseos longings j’aimerais tant (2020)
Hombre de américa/man of the americas (2022)

19
 20

.
21
 22

.
23
 Chile

Priscila
Gac-Artigas
Profesoar de limbă și literatură spaniolă. Membră a Academiei Nord-
Americane de Limba Spaniolă și a Academiei Regale Spaniole.

Bibliografie selectivă:

24

.
25
 26

.
27
 28

.
29
 ROMÂNIA

Constantin
Barbu
Născut în 1954 (România). Absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea
din Craiova (1974-1978). Bursier al Guvernului francez 1977, la Universitatea
din Grenoble. Publică primul articol în revista românească Ramuri (1975), apoi va
publica (1976), în revista Universității din Craiova, eseul Luceafărul şi Bhagavad-Gita.
În 1989, publică O gramatică a Fiinţei care este, de fapt, Hestia. Încercare
de a dezlega imaginea lumii, fragmente din transsistemul Marea Traversare a Vidului
(lucrare cuprinzând peste o sută de cărţi; va fi tipărită în 35 de volume din care au
apărut până în prezent primele 15 volume).
În 1991 primeşte, la Bruxelles, din partea Fundației Maurice Carême, un
Premiu internaţional pentru eseul L’UniVers et le Vers.
Este președinte al Academiei Europene „Dimitrie Cantemir“.
Este membru titular al Académie Européenne Des Sciences, Des Arts Et
Lettres, Paris, din 2020.
Primește Premiul de Poezie al AESAL, Paris, 2020.
Este Doctor Honoris Causa al Universității din Kiev.
Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din Moldova.

Bibliografie selectivă:

Elegiile absenței (1992)

Iluminări obscure (2019)
Paragină-n vid (2019)
Autoversiunile (2019)
Divina tragedie (2019)
Biblion (2020)
Supremele Angelei (2022)

30

.
 eram tineri...

eram tineri cînd nu exista inexistența sfîșietoare

și viespea vremii nu-nvenina pleoapa
și diafana ardea din carte pînă-n stea
îmi cumpăra sufletul prin răsplătire
răscumpărînd roiri din miriade
și craniul meu din cranii înflorind
absența arzătoare de inexistibil
ce zgomot, lumea! un straniu gînd nebun
de unde curge numele neantului obscur
eu nu mai am cuvîntul, scriu semne de prisos
și sînt cadavrul meu cu capu-n jos
cascada vidului fără izvor
rămas fără lumină se otrăvește versul
pe drumul nu-l așteaptă cu luminarea lui
lumina stăpîniei e stinsă de demult
fiind stingerea-napoi pe care n-o străpung
eu, însă, abia de mai aprind hîrtia
e focul cerc pătratul lui mandala
vîrtelniță nebună alandala
cadavrul scrie sub dictare
ce-ascund strălumile în arătare
neștiință domnească descîntătoare
viața e măr verde în gură
doar în spatele vidului e purpùră

31
 în republica vidului...

în republica vidului eu ard hîrtia

sîntem singuri cu chiliocosmul
mutăm argila dintr-o mînă-ntr-alta
și nu schimbăm nimic prin fiime
și mintea frumoasă e un cadavru
eonul sacrifică poemul și singur se transcrie
moartea crapă vie în fiece semn
și toate se-abandonează nebuniei
poezemele se recită singure
schimbînd limba se-aude batjocura neagră
eu mă urăsc și mă tulbur și-mi dau foc
iubesc absența ta cea care mă-nvelește
eu sînt un gol vîslind în tot zadarul
degeaba înnegresc hîrtia cu versul
cartea e-o lipsă dintotdeauna
și prințul negru o cere-mpăratului verde
ca să se zguduie-n viitor stăpîniile triste
cînd cuvîntul meu va curge ca apa
oaspete-n aer și-ntre planete
tăind în cuburi vidul vreodată răsărit
în mîna unui înger inexistibil înger
tu ai găsit singură popasul negru-n vid
în care numerele de viduri se-nchid
ospăț crud în vidul mare și sărac

32

.
 am fost o ficțiune...

am fost o ficțiune în nicio scriptură

numele nu argintește lumina întîmplată
că peste tot e deja decapitarea luminii
care mai stătea ascunsă doar în sîngele domnului
eu mulțumind de dincoace de tunet
tac în focul meu diafan-rubiniu
și inventez litere noi dar nu-n asemănare
semnele mele prevestesc altă lume
e lumea cea realissimă absentă din minți
e înhămată de îngerii iluminării
trage după ea cușca imitînd zarul
și zarul cade-ntotdeauna cum vrea el
e ochiul lui dumnezeu cu toate fețele lui
știu . numai eu văd nevăzutul
e invizibilul din ochii tăi
de-acolo curge cărticica inexistibilă
și se sperie gîndul lui dumnezeu
e gîndul din gîndul imaginar
în care timpul rotește-n zadar
și moartea și vremea și nefiindimea
eu scriu numai cu dreapta tocită
din dreapta mea nu curge sînge
e purpura dracului din chiliocosm
ea are viețile gîndului de la capăt

33
 pămîntul înafara mea...

pămîntul înafara mea va rămîne

în craniul tău frumos dorm
epistolele smintind însușimea
tu, îngeriță, zbori peste regine
și zbori peste mințile toate de sub mintea mea
și o mireasmă nevăzută are mintea ta
mireasma ta mă zboară între viduri
și ele mă cunosc ca sfînt cadavru
eu duc în spate palavre slabe și bătrîne
și-n pulbere de aur scriu «Angela»
cum creieru-mi rămîne înafara lumii
și lumea se fierbe-n neant
și drumul se cheamă enantiodromia
el ține oglinda pe care-o răstoarnă
depășind realitatea dintr-un singur vers
între buze domnul adună cuvinte noi
pentru o carte știută de străveche
foile cărții sînt albe moartea schelălăie
nimicul îl transcrie altfel și invers
e toată neștiința-n iluminare
vulturii au simboale în pliscuri
timpul cade-n cascade de cadavre
abisul crapă eonul se ruginește
eonul își socotește numărul singur

34

.
 ROMÂNIA

Carmen Bulzan
S-a născut în 1953, în Drobeta-Turnu-Severin. Pseudonim Carmen Peregrina
Profesor universitar, doctor în sociologie, membru al Uniunii Scriitorilor din
România. Poetă, eseistă, traducătoare din/în limba spaniolă. A tradus din Miguel
de Unamuno: poezie, roman, eseuri, din Ramón de Basterra, Carmen Martinez,
Alfredo Pérez Alencart, Edir Meirelles ș.a.
Apariții în antologii poetice (în calitate de traducător): Alfredo Pérez Alencart
– La piedra en la lengua (2013), Manuel Oreste Nieto – Aquí nací y moriré (2015) ș.a.
A primit numeroase premii: Diploma de onoare a Asociației „Vorba noastră” din
Viena (Austria, 2003), Premiul de Excelență (Drobeta-Turnu-Severin, 2011), Premiul
Eminescu pentru traducere (București, 2011), Premiul Umberto Peregrino și Marele
Merit Cultural (Brazilia 2016), Médaille ”Mihai Eminescu”, la Festivalul Internațional
de Poezie, Craiova, 2017, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traduceri
(2018), Diploma de excelență și Medalia „Recunoștința evreiască”, Tel Aviv (Israel,
2018), Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traduceri (2018), Le prix de
la traduction, acordat de Academia Internațională „Mihai Eminescu” (2022), Premiul
pentru poezie, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Craiova (2022),
Premiul pentru poezie al Academiei Tomitane, între altele. Pentru laborioasa sa muncă
de traducere, Primăria orașului Salamanca(Spania) i-a acordat, în 2018, titlul de
„Huésped distinguido“.

Bibliografie selectivă:
Poemas a Trajano / Poeme Traiane (2003)
Zări de iubire (2006)
Peregrinando (2008)
Vademecum / Hai-ku-mine (2013)

35
 Jurnalul catalan (2014)
Iconiri (2014)
Instantes españoles / Clipe spaniole (2014)
Sonetul lumii (2016)
Armonii celeste / Armonias celestiales (2018)
Gravitația cerului (2018)
Umbra tăinuitei lumini / Sombra de la misteriosa luz (2019)
Pe cărările dorului (2019)
Sonetele iubirii târzii (2019)
Arca lacrimilor (2021)
Rugăciune.Măsura iubirii (2022)

36

.
37
 38

.
39
 40

.
 Serbia

Nicu
Ciobanu
Nicu Ciobanu (26 august 1960, Sânmihai, Serbia) - poet. Este fiul Mariei
(născută Mohan) şi al lui Ion Cioban, ţărani. A urmat liceul în Alibunar şi la Vîrşeţ
(1973-1979), apoi Facultatea de Drept şi pe cea de Filosofie la Novi Sad, fiind licenţiat
al celei din urmă în anul 1984.
A lucrat ca redactor la secţia dramatică a postului de radio din Novi Sad (secţia
română, 1984-2001), redactor-şef al Editurii Libertatea din Pancevo (1993-2000),
redactor cultural la Televiziunea din Novi Sad (secţia română, 1997-1999), ajungând
director al Casei de Presă şi Editură Libertatea din Pancevo.
A colaborat la publicaţii literare şi de cultură din Iugoslavia şi din România.
Este laureat al festivalurilor

Bibliografie selectivă:

Păsări neînşeuate, Pancevo, 1981;

Om singur visând, Pancevo, 1984;
Împrejurări inexplicabile, Novi Sad, 1990;
Cele mai frumoase poezii, Pancevo, 2002.

41
 Labirint

Nimic nu vei afla mai mult

decât ce-ţi este dat să-nveţi.

Vei rătăci prin labirintul cuvintelor

fără ca să afli cum se stinge lemnul
şi cum arde piatra.

Nimic nu vei afla

mai mult decât ce-ţi este dat,
tu însuţi vei deveni un labirint.

42

.
 Depoetizarea realității

Nimic nu mă mai mişcă –

nici limbajul profetic al pietrelor,
rătăcit prin biblioteci imaginare,
nu mă mai fascinează.

Orice metaforă scufundată în vers

este ignorată de jos în sus
cu o forţă inegală cu greutatea
volumului de realitate depoetizată.

Nici cuvintele,
şi cu atât mai puţin necuvintele,
nu mă apropie de esenţă.

Doar de deşertăciune
cu desăvârşire m-apropii.

Nici răspunsurile,
gonind adevărate întrebări,
care niciodată nu vor încolţii,
nu mă mai mişcă.

Doar gândul,
singurul,
că nimic nu mă mai mişcă –
m-ar putea mişca.

43
 Iluzie și adevăr

Ce este iluzie și ce este adevăr în viețile noastre,

dirijate cu atâta măiestrie, încât le trăim
drept realități perfecte de o frumusețe literară,
cu frică viscerală
că nu sunt decât o iluzie.

Viața este o aventură.

Darul și frumusețea libertății de a o gusta,
e primită o singură dată.
Prețul absolut este însăși existența.
Unele fapte, până și poveștile de iubire,
nu sunt menite să se împlinească.
Se nasc sub semnul eșecului.
Este fatumul,
sortit încă înainte de naștere.

Existența alunecă doar pe rotundul cercului

și cine crede că merge spre altceva,
decât spre închiderea cercului,
hărăzit prin destin, trăiește prin iluzie.
Iluzia e fără margini,
iar fereastra vieții din imensitatea cerului,
odată deschisă, îți oferă zborul spre nesfârșire,
spre libertatea
de a putea și a fi
cel puțin unul dintre cei câțiva care te sălășluiesc.

44

.
 Obscură, lumina

Adun cioburi de lumină şi aer,

ca şi cum mi-aş aduna viaţa.
Nimic nu mai poate fi pus la loc –
fulgul de nea nu-l pot reda cerului,
nici visul copilului nu-l mai regăsesc
în inima mea!

Citesc undeva: ,,nimic nu va mai fi

precum putea să fie”.
Atunci, de ce mai bâjbăi prin vremi de aur,
ca şi cum aş răscoli cu băţul printr-un
muşuroi plin de căcat?!
Câtă mizerie ne-au adus inginerii de suflete
din toate timpurile,
lupi îmbrăcaţi în piele de oaie...

Îmi adun cioburile pe care mi le-au lăsat

anii comunismului
şi dimineţile reci ale postcomunismului.
Viaţa e mai mult decât o vânătoare de cerbi,
dar mai ieftină decât multe nimicuri.

Îmi adun viaţa,

de parcă aş aduna nişte cioburi de lumină
ce doar lumină nu-i.

45
 Portugalia

Rui
Cóias
Studiază la Universitatea din Coimbra.

Bibliografie selectivă:

A Função do Geógrafo (2000)

A Ordem do Mundo (2000)
Europa (2016)
Las Márgenes Sombrias (2017)
Laat de stilte(2018)
La Nature de la Vie(2014)

46

.
47
 48

.
49
 50

.
 ROMÂNIA

Ion
Deaconescu
S-a născut în 7 martie 1947, în Târgu Logrești, județul Gorj.
Poet, prozator și traducător. În 1983, obține doctoratul în filologie, cu teza
Proza română și iugoslavă în context european. Lucrează ca profesor de gimnaziu
(1968-1977), asistent la Universitatea din Craiova (din 1977), unde parcurge toate
treptele ierarhice ale carierei didactice, devenind profesor în 1997.
Între anii 1984 și 1990 a fost lector de limbă, cultură și civilizație română la
Universitățile din Skopje, Novi Sad și Belgrad.
Membru al Academiei de Științe a Moldovei, al Academiei Europene de
Științe și Arte din Salzburg, al Acadmiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris.

Bibliografie selectivă:

Aparat de fotografiat sufletul (1981)

Vasul de brumă (1985)
Eternitatea clipei (1986)
Gramatica întâmplării (1991)
Retorica oglinzii (1995)
Grădina din pustiu (1997)
Rana întunericului (1998)
Veac de crivăţ (1999)
Sărbătoarea pierderii (2001)
Poeme (2001)
Ecou inutil (2002)
20 de poeme (2006)
Aripi de lumină (2009)
Osândirea poetului (2011)
Lacrima viitoare (2013)
Ultima aripă (2019)

51
 52

.
53
 54

.
 ITALIA

Cinzia Demi
Cinzia Demi s-a născut la Piombino. Locuiește și lucrează la Bologna unde și-a luat
licența în Limba și literatură Italiană. Este operatoare culturală, poetă și eseistă. Conduce
colecția de poezie Sibilla a Editurii Pendragon, Bologna, și împreună cu Giancarlo
Pontiggia, Colecția de poezie under 40 Cleide, tipărită de Editura Minerva, Bologna.
Textele sale de poezie, proză și eseistică sunt prezente în diverse antologii naționale.Î n
ianuarie 2019 a publicat I was Magdalene, traducerea volumului Ero Maddalena, îngrijită
de Graziella Sidoli și Todd Portonowicz la Gradiva Publication din New York. În noiembrie
2017 i se conferă Premiul Donna per la Poesia, premierea având loc la Muzeul Capitolini.
Este președinta Asociației Culturale “Estroversi”.
În anul 2019 primește Medalia Mihai Eminescu pentru promovarea culturii
universale și Premiul special pentru poezie al Festivalului Modial de poezie Mihai Eminescu. În
2021 devine membru titular al Academiei Tomitane din Constanța. În același an i se conferă
Premio Inter. le Camaiore pentru traducere și Premio Narrativa INPS per Voci Prime. Din
2023 face parte din juriul Premio Internazionale Camaiore-Francesco Belluomini.

Bibliografie selectivă:
Il tratto che ci unisce (2019)
Al di là dello specchio fatato. Fiabe in poesia (2010)
Caterina Sforza. Una forza della natura tra mito e poesia (2010)
Incontri e Incantamenti (2012)
Ero Maddalena (2013)
Maria e Gabriele. L’accoglienza delle madri (2015)
Nel nome del mare (2017)
Eram Magdalena (2019)
Voci prime (2021)

55
 56

.
57
 58

.
59
 ROMÂNIA

Doina
Drăguț
S-a născut în 1953 în Craiova. Şi-a petrecut copilăria în com. Siliştea Crucii,
Dolj, unde a învăţat şi primele opt clase. A urmat liceul la „Nicolae Bălcescu”, actualul
„Carol I” din Craiova, apoi Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova. A
făcut cursuri postuniversitare de Informatică şi Inginerie de Sistem la Institutul de
Informatică Bucureşti.
În literatură a debutat în 1977 cu poezii, în revista Luceafărul.
Din 2010 este fondator şi redactor-şef la revista de cultură Constelaţii
diamantine.
Este membră a The Paradoxist Literary Movement Association (USA) şi membră
a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
A primit Certificate of Appreciation in recognition of valuable contributions to
the culture by Math & Sciences Department of the University of New Mexico - Gallup
Branch for 2008-2009.

Bibliografie selectivă:
Ceasuri de îndoieli (1994)
Arabescuri (1995)
Detaşare într-un spaţiu dens (1995)
Individualitatea destinului (1996)
Spaţiul din nelinişti (1998)
Ochiul de lumină (2000)
Suferinţele unui redactor (2006)
Nelinişti prin timp (2010)
Timpul dintre valuri de lumină (2014).
Gânduri de lumină (2019)
Jocul minţii (2022)

60

.
 Între două lumi

Închid ochii şi mintea mă poartă

spre un punct fixat din inexistenţa
ce pare veşnicie,
încet-încet în lăuntrul meu
se instalează vidul şi mă eliberez de mine,
empatia îmi topeşte formele
şi mă însufleţeşte în altceva.
Mă găsesc între două lumi diferite
închipuite-n sfere,
una materială, luminoasă, plină de sens,
alta opac-străvezie, neînţeleasă.
Sferele se atrag sau se resping
în funcţie de o putere aflată
în afara sistemului de referinţă.
Într-o parte se află increatul, informul,
în cealaltă parte desăvârşirea,
precunoaşterea, clarviziunea.
Mă întreb ce sunt eu,
punct de tangenţă - material, variabil şi mobil,
între naşterea şi moartea mea.

În mişcarea mea difuză deformez doar liniştea,

de-ale cărei margini mă lovesc
şi pătrund în lume ca o aproximare
a spaţiului într-o roată învârtită la nesfârşit.
Uneori stau în verticalitate
la capătul unei prăpăstii,
extremele mă închid ca două eternităţi,
şi o putere harismatică îmi dă un punct

61
 de sprijin în zenit,
aud căderea unei clipe în alta,
simt cum timpul creşte
şi tot mai mult de mine mă separ.
Disimulată în candoare,
persistă-n mine nostalgia
de care mă reazem asimptotic
şi progresez ducând atavice poveri.
Derivând pe căi obscure, în cadenţa gândurilor,
simt cum spaţiul fuge şi mă lasă fără urme,
simt cum toate ceasurile se adună
într-un ochi şi timpul se multiplică la infinit.
Cerul se lasă pe cumpăna fântânii
dintre anotimpuri,
ciuturi de apă se adaugă anilor netrăiţi.

Între naştere şi moarte este un rest,

ca o ultimă ramură între cer şi pământ,
între progres şi declin există totdeauna un drum,
ce se cheamă înţelepciunea de sine.

62

.
 Între două ţărmuri

Între două ţărmuri locuiesc

şi răsturnând cu umbra-n goluri forme
mă împiedic în lumină,
apoi sporind spre alte înţelesuri
strâng în braţe necuprinsul
până-l modelez în clipă.
Cu un salt sfidându-mi timpul
şi-o putere a-nchipuirii
emanând făptura mea
în seninul spaţiilor mă-nfior
şi pe un cer de gânduri merg desăvârşit.
În cascade de lumină
cu o unduire descendentă
ziduri lămurite cresc între mine şi nimic
aripi - chip de formă goală -
se ivesc din somn profund
şi prosperă-n atmosfera unui gând.

În duioasă-ntindere spre orizont

se desfac în ramuri braţe
intuind izvoare-n adâncimi ameţitoare
pe copite caii poartă în deschidere de umbre
ropot de lumină.

Golit de plecarea mea pustiul se dezlănţuie

mă minunez (uimirea speranţelor mele)
dau la o parte pereţii şi zilele curg
din punct picură tăcerea în culori adunate
ce năvalnic unduie vremea,

63
 adun pe o răsucire de oră amiaza
lumină prelinsă în vorbe adun.
Se clatină timpul tremură calea...
Semnul de întrebare este strădanie pierdută
cresc fiori în profunzimi înşelătoare
totul se întâmplă tuturor deopotrivă
nimeni nu e prea bătrân
nimeni nu a venit prea târziu
nimeni nu a venit prea devreme...

Apoi trag draperiile şi potolesc lumina

devin egală cu ceea ce este profund
mă îndepărtez apropiindu-mă
ca într-un val înalt mă afund
nu mă sperie nimic
mă retrag apoi încet în forma corpului ce-l locuiesc
ca o detaşare în şi prin şi dincolo de mine
într-o lină unduire valuri de lumină mă înalţă
timpul pare-a fi golit însă nu epuizat
iar un punct - deplinătatea unui cerc -
devine totul.

64

.
 Prelungire în existenţă

Spaţiul din jur se modelează

după relieful sufletului meu
trupul se cizelează
până la forma zborului
timpul pare suspendat
iar împrejurul concentrat
doar într-un singur punct
absolutul se lasă atins
de cel mai îndepărtat
cerc al minţii mele
lumina se conturează în aură
şi mă poartă indecis.

Tăcerea din volbură pică

şi sparge în clopot chemări
se rotesc vârtejuri albe în spirală
muzici vagi descind în dans
emoţii cristalizate în armonii
materializează împrejurul
strâns în ore vechi bătute-n turn
ce trec abstract în clipe vremea
printr-un ochi evanescent
cu acumulări de noţiuni
ce se pierd în efemer.
Un cânt atins de aripi -
decantare de imagini
pierdere în consistenţă -
răsfiră-n cercuri de lumină
prelungirea-n existenţă.

65
 În ecoul ondulat al mării
bogăţii demente-n orizonturi se scufundă
iar arborii în arcuiri geometrice
ameţesc de înălţime
îngânări telurice ritmează
veşnicia în clepsidre.
Nopţi târzii germinate-n melodii
sparg în sfere întâmplări
dintr-un spaţiu depăşit
ziduri albe de tăceri lunecă
subtil spre adevăr

66

.
 Lumea ca un vârtej

Imuabil şi temeinic
mă desprind de orice formă
şi descopăr lumea ca pe un vârtej.
Reflectată-n ochii mei pădurea
îmi hrăneşte gânduri
ce destramă cerul.
Adaug freamătului meu timp
pentru a-mi cunoaşte
propriul univers.
Întâlnesc adesea
în esenţa mea
nepotriviri cu mine,
uneori mă simt exterioară
lumii ce mă domină pe dinăuntru,
alteori văd cum cerul se deschide
şi stelele se lămuresc,
în mine cresc nedumeriri
iar gândurile disipate mă înlocuiesc
şi văd izvorul întregii existenţe.

67
 Macedonia

Shaip
Emerllahu
S-a născut la 11 septembrie 1944 în Rolbegem (Belgia, zona flamandă). Este
fondatorul editurii Point. A tradus poezie germană, engleză, franceză, spaniolă din
creaţia unor importanţi autori: Berthold Brecht, Miguel Hernandez, Francisco Brines,
José Angel Valente etc. Este iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului Internaţional de
poezie „Costa Poetica“ din Spania.
În anul 2008 a fost numit Secretar General al WAAC (World Academy of Arts
and Culture). Tot din 2008, conduce Fundaţia Culturală Ithaca, cu reprezentanţe în
China, Taiwan, SUA, Mongolia.
În semn de recunoaştere a prodigioasei sale activităţi de poet şi traducător,
Germain Droogenbroodt a primit titlul de Doctor Honoris Causa în literatură
(Egipt) şi a fost distins cu Premiul „Pegasus“ al Academiei Mongole de Cultură şi Poezie,
Premiul „Pieter Geert Buckinxprijs“ (Belgia, 1993), „37 Premio de Poesia Juan Alcaide“
(Spania, 2008).

Bibliografie selectivă:
Veertig aan de wand (1984)
Cuarenta en la pared (1984)
Absence palpable (1993)
Meditations au lac de Como (1995)
Vingt-cinq et deux poemes d’amour
(1997)
Entre el silencio de tus labios (1998)
La Voie (1999)
Scrisul din oglindă (2002)
Drumul (2004)
Contre lumière (2004)
Dans le courrant du temps.
Meditations aux Himalayas (2008)
Lumière des ombres (2012)
The Unrest Of The Word (2023)
The Road (2023)

68

.
69
 70

.
71
 72

.
 ROMÂNIA

Mihai
Firică
Mihai Firică s-a născut la 26 iulie 1970 în Craiova. A studiat Litereistorie
și Drept, având o specializare post-universitară în Managementul relațiilor
internaționale. A urmat mai multe cursuri și stagii de pregătire în jurnalism organizate
de CJI în România, Bulgaria și Croația. A debutat ca poet în revista „Ramuri” în
1989, a colaborat cu cele mai importante publicații de cultură din România iar
poeziile i-au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, arabă, maghiară, albaneză,
chineză, japoneză și bulgară în reviste, antologii și volume.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Oltenia din 1997,
iar în 2023 a fost ales în calitate de președinte al filialei. Pentru volumul de „Biografie
sumară” (1996) a primit Premiul pentru debut în poezie al Academiei Internaționale
„Mihai Eminescu”. Cel de-al doilea volum de poezie „Limba șarpelui călător” (1997)
a primit Premiul „Marin Sorescu” și Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din
România – Filiala Craiova.
Pentru activitatea literară și jurnalistică a fost distins cu mai multe premii
acordate de reviste de prestigiu din România și organizații internaționale. Este prezent
în numeroase antologii și volume colective atât cu creații lirice, cât și cu studii istorice.

Bibliografie selectivă:
„Biografie sumară” (1996)
„Limba șarpelui călător” (1997)
„Limba șarpelui călător / The Tongue of
Wandering Serpent” (2006),
„Ultimele zile și viața de după” (2017)
„Ianuarie fără tine” (2020)
„Ultimele zile și viața de după” (2020)
„Inele pierdute în oceane necunoscute” /
„Anillos perdidos en oceanos desconecidos”
(2020)
„Dragostea cu parfum de migdale amare”
(2022).

73
 În orașul alb cu haine gri

Ce am avut de spus am spus,

nu mi-am îndesat pietre în gură.
Am animat paginile ziarelor cu poze
zugrăvite cu sângele lor stors din inimi haine.
Câteodată trenul a lovit în plin risipind bucăți din mine,
carnea zdrențuită a înfrumusețat orașul
ca un trofeu pentru foamea lor.
În orașul alb cu haine gri
refrenul după-amiezelor este acompaniat de flașnetar,
femeile din secolul trecut,
îngândurate,
îmi fac semne cu degetele învăluite în metal:
dâre de cretă indescifrabile la tot pasul
pe care doar eu știu să le citesc.

74

.
 Vântul orb

Îmi afund mâinile în negura memoriei,

o voce stinsă îmi repetă fără oprire:
albă cărare, dulce ninsoare.
Omul fără chip taie noaptea,
coasă de flăcări aruncată în vântul orb,
despică aerul,
cerul se deschide ca limbile de văpaie ale șerpilor.
Îmi deșurubez moartea din piept și o arunc în cer,
durerea se instalează cu o lentoare caldă
și-i mulțumesc pentru asta.
Dăm la o parte pământul,
strat după strat, tristețe, bucurie, dor,
nume printre rânduri de pietre și cuvinte.
Inima nu vânează în haită,
lup singuratic,
răscolește pământul cu răsuflarea sa incandescentă.

75
 Lăcusta timpului
nu va căuta umbra ta

Enigmatica suferință a plecat din trupul meu,

am păstrat locul gol
așa cum pe rafturile bibliotecii nu am pus altceva
după ce am dăruit toate cărțile copilăriei.
Pleacă, durere amețitoare,
memoria mea nu va arde de dorul tău,
lăcusta timpului nu va căuta umbra ta!
Geografia interioară arată cam așa –
tristețea este la marginea melancoliei,
mai departe de amândouă încep spaima și ura,
merg ținându-se de mână uneori,
iar în depărtare abia se zăresc bucuria
și strania singurătate a iubirii.
Alte sentimente sunt pe undeva,
mișcătoare umbre,
pe care le-am ascuns cândva
dar pe care le descopăr din întâmplare.

76

.
 I-au spus morții
să stea la marginea orașului

Aerul alb, vâscos,

mă împiedică să ajung la tine.
O mare pe care nu o pot străbate,
pești incolori și alge albe mă cuprind,
îmi las brațele să facă mișcări în voie,
prins în neînțelesul adânc al zorilor.

I-au spus morții să stea la marginea orașului,

când s-au auzit auzit strigătele
în orașul părăsit aerul alb s-a pietrificat.
Semne dulci răspândite de mașina de arestat vise,
la sfârșitul jocului în care ne-am ars plămânii,
captivi într-o mare albă fără margini.

77
 ROMÂNIA

Roxana Ilie
Roxana Ilie este în prezent doctorandă la Universitatea din București.
Traducătoare din și în limbile germană, engleză, spaniolă, portugheză, rusă și italiană,
a tradus din spaniolă volumele de versuri Ziua a șaptea (Yong Tae-Min) și Regatul
lucrurilor pierdute (Edmundo Retana), precum și tomuri de poeme în proză din limba
engleză precum Bărbatul cu două capete și viața de hârtie, al cărui autor este Anatoly
Kudryavitsky ori o serie de poeme în proză de Ștefan Petică în limba germană,
însă și din alți autori cum ar fi Sarah Fix, Dylan Thomas, Jürgen Egyptien, Ulrike
Almut Sandig, Alma Lilia Luna Castillo, Miguel Pérez Corrales, Sérgio Lima, Kurt
Tucholsky, Justo Jorge Padron, Gaetano Longo, Bernhard Widder, Marcel Beyer,
Richard Huelsenbeck, Svetlana Alexievici, Chimamanda Ngozi Adichie, Peter Beagle
și Alessandro Baricco.
Este membră a Cenaclului Mozaicul, colaboratoare a revistelor de cultură
Mozaicul, Bucovina Literară, Fereastra, Sisif, SpectActor și Ego PHobia, dar și a revistelor
Lumina (Serbia) și Zeta Internationale (Udine, Italia). Poemele sale au apărut în
traducere italiană (Zeta Internationale, Udine, Italia), engleză (SurVision, Dublin,
Irlanda), în albaneză (Antologie. Nouă poeți din Craiova – bilingvă) și în turcă (Șiirden,
Istanbul, Turcia). A primit numeroase premii pentru traducere la concursuri naționale,
precum și premii pentru poezie cum ar fi Premiul revistei EgoPHobia, Premiul al III-
lea la Concursul Național de Poezie TRADEM, Premiul Cenaclului „Calistrat Hogaș”
la Concursul Național de Poezie „Costache Conachi” (Tecuci), Mențiune la Festivalul
Național de Poezie „Alexandru Macedonski”, Marele Premiu Trofeul „Virgil Carianopol”
(Caracal), Premiul al II-lea și Premiul revistei „Convorbiri Literare” Iași la Festivalul
Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene” (Suceava, Udești). Traduce în fiecare an
poeme pentru Antologia Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”.

78

.
poezii

79
 80

.
81
 82

.
83
 84

.
 România

Dan
Ionescu
Absolvent al Colegiului Național Elena Cuza din Craiova, profilul filologie.
Licenţiat al Facultăţii de Litere din Craiova (1995).
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (1998).
Colaborator al TVR Craiova (Moderator al emisiunii Literatura la Craiova).
Membru în Comitetul director al Uniunii Scriitorilor din România, filiala
Craiova (Oltenia) (2018 – 2023).
Masterat în domeniul Limbă Română Contemporană (1996).
Premiul „Șerban Cioculescu” – Dan Ionescu, pentru critică literară susținută
cu continuitate în editura și revista „Scrisul Românesc” (2022).
Premiul Special: Nichita Stănescu într-un nou context, de Dan Ionescu,
Editura „Junimea”, 2019, din partea Filialei Craiova (Oltenia) a Uniunii Scriitorilor
din România (2020).

Bibliografie selectivă:
Altceva de cunoscut (1997);
Departe de ocean (2000);
Fugă în scris (2001);
Vis visus sau Forța visului (2008);
Umbra scrisului (2010);
Imposibilul extaz (2011);
Sunt poet în fiecare zi (2016);
Virtualități ale compromisului (2016);
Datina (1920 – 1932)
Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (2018, );
Nichita Stănescu într-un nou context (2019);
Carta a Tetis (2020).

85
 Izgonirea din rai

În paradis,
strămoșii noștri
și-au pironit ochii în măr,
de plictiseală, dar nu aveau sentimente,
doar privire.
Eva nu era obișnuită a se uita în jos...
Din iarba verde,
un cap de șarpe veninos se va fi ivit și a vorbit,
în timp ce, în Eden, doar vântul se aude;
nu însuși Dumnezeu
i-a permis șarpelui târâșul prin bătrânul rai?
„Dar unde-i nuiaua?” - a întrebat Eva.
„A! este încărcată de mere,
nu-i păcat să le dobor din ram,
în van? Ia să gust din fruct,
of! dar ce m-a hrănit cu dorul de a da naștere
unui copil!
Nu-i loc de vaier în paradis.
Adam, hai s-o ștergem până jos!
Eu trebuie să țip, ca să mă aud
în cosmos, drept glas de primă mamă.
Din sunetul vocii, lipit pe stâlpi de soare,
va apărea Iisus,
mai altfel decât tine, bărbate!”.

86

.
 Primele momente pe pământ

După visul paradisiac,

despre a cărui durată nu se poate preciza nimic,
fiindcă nu exista noțiunea de „ceas”,
Adam și Eva s-au trezit
în culcușul din peșteră, al unui urs.
Mor! mor! mor! ursul făcea,
din gura peșterii...
Dacă ar fi luat aminte la mormăitul ursuz,
cei doi și-ar fi dat seama
că este prevestitor
pentru starea pe care nu o știau -
moartea care-i ocolise în rai.
Nici emoția pericolului nu o cunoșteau,
dar, acum,
acoperiți cu frunze de platan,
deodată, se confruntau
cu vibrarea negativă
a tot ceea ce pacea din Eden le ascundea.

O labă de urs le-a trecut amenințătoare

prin fața ochilor...
Chipurile, instant, le-au pălit:
în trup, răsărise o senzație nouă,
a fricii de inamic.

Adam i-a pus gând rău ursului,

care nu mai zărise niciodată siluete umane
și nările-i mari, cât o ușă de la rai,
nu adulmecaseră lut însuflețit. Prin urmare,

87
 nu-i băgase în seamă.

Inspirat de aducerea-aminte
a lui Cupidon stând sub măr, în paradis
și ghicind cu săgeata
inima oricui îi trecea prin apropiere,
Adam a pregătit un arc dintr-o nuia de corn
și din pielea aspră a unui bivol,
ucis de urs, pentru hrană -
relicvele vânătorii deja se regăseau acolo,
prin voia sorții.

Dintre zei,
Cupidon fusese uitat pe afară,
scos din istorie,
ca din oală, de către Dumnezeu;
ceilalți,
în frunte cu Zeus,
stăpânitorul, cândva, al fulgerului,
stăteau împietriți în Iliada lui Homer,
cartea de căpătâi a celor care impuseseră
noua ordine religioasă.

Câteodată, Cupidon,
copilul fără minte,
îl mai țintea și pe Dumnezeu
cu amor, pentru cosmos
și chiar pentru om,
creația Lui centrală.
Astfel, Dumnezeu își îmbogățea inima
cu nestinsă iubire și,
dintr-o rămășiță de simpatie,
îl salvează pe zeul minor de la năruire.

88

.
 Prima vânătoare

Chirăindu-i copiii de foame,

s-a dus Adam la vânătoare...
Din ramul care l-a împiedicat
să alerge, pe cărare,
a făcut un arc,
luând drept coardă limba unui șarpe,
din obida aceluia înșelat în paradis,
de către această viețuitoare.
Când a țintit,
întâi, a ezitat,
arma părea a sâsâi dramatic,
apoi, s-a lăsat în genunchi
și nu a mai tremurat,
slobozind săgeata în pieptul unui taur.
-Avem carne! Eva a strigat,
trăgând de-un corn,
să care prada în gura peșterii,
pe înserate.
Pe râu,
soarele se lungea, de lene.
Și Eva și Adam l-au apostrofat:
în paradis, abia lăcrimai în preajma noastră,
ca medalie în buzunar, cuminte tu stăteai.
Astăzi, ne arzi recolta
și pielea, câteodată,
încât despre tine, nu am mai vorbi deloc,
la apus, te cufunzi în ape -
de nu ai mai scoate capul, de acolo,
niciodată!

89
 Reproșul lui Adam la adresa soarelui

Ce ne dezvălui,
când răsari?
Numai tristețe și necaz! Am luat totul de la capăt,
am inventat fereastra cu pervaz,
pe unde ni se uită odraslele, când plouă.
Pământul este legat de tine, soare,
curenții îl străbat,
când îl învârte Atlas și pe sub nas
caii lui Ahile îi scapă;
șaua lucește pe deal.

90

.
 CONGO

Kama Sywor
Kamanda
S-a născut la 11 noiembrtie 1952 în Luego (Congo), într-o familie de origine
egipteană.
În 1960, urmare a războiului civil, se exilează în Leopoldville.
Este diplomat în științe politice. Se stabilește la Madrid, ulterior în Burexelles,
contribuind la crearea Uniunii Scriitorilor Congolezi, precum și a Asociației
Scriitorilor Africani, condusă de L. S. Senghor.
Creația sa poetică este încununată cu o multitudine de premii internaționale:
Premiul Paul Verlaine al Academiei Franceze (1987), Premiul Louise Labé (1990),
Grad Prix Littéraire de l’Afrique Noire (1991), Prix Théophile Gauthier al Academiei
Franceze (1993) etc.

Bibliografie selectivă:

Chants de brumes (1986) Toutankhamon (2015)

Eclipse d’étoiles (1987)
Les vents de l’epreuve (1993)
Les contes du griot (1988)
La somme du néant (1989)
L’Etreinte des mots (1995)
Oeuvre poétique (1999)
Les Contes du crépuscule (2000)
Le Sang des solitudes (2002)
La Traversée des mirages (2006)
La Joueuse de Kora (2006)
Oeuvre poétique (édition intégrale) (2008)
L’homme torturé (2013)
Candace 1ère (2015)
Vivre et aimer (2015)
On peut s’aimer sans se comprendre (2016)
Ramses II (2017)
Akhenaton (2017)
La Reine Ranavalona III (2017)
Le Roi Béhanzin (2018)
L’Insondable destin des hommes (2018)
Les astuces du manipulateur (2019)
Le pervers narcissique (2019)
La transparence des ombres (2019)
L’Éternité des jours (2019)
La Reine Nzinga Mbandi (2019)

91
 Căutarea inimii

Te iubesc acolo unde cresc florile visului

Departe de fluviul ce poartă epavele dragostei
În adâncul mării rădăcinile pătrund
În seva ce-ți provoacă plăcerile
Aici este ecoul neliniștilor mele
Masca iluziilor
Evidența propriilor mele riduri
Destinul scăpat din strânsoare
Avansează precum marea
Pe malurile vieții tale
O, loc unde îmi renasc cuvintele!
Abisul nopții mi-a învins teama
Geneza refăcută,
Este argila către care se anunță defrișarea arborilor
Ți-aduc în mâini zorile trezite
Pentru a-ți hrăni speranțele
Mi-am acoperit cerul de fulgerele tale
Și voi găsi ecourile în carnea ta
O, pământ, vânturile de piatră
Îmi vor încuraja promisiunile.

92

.
 A ieși din sine

Ce suflet nu-i flămând de tandrețe?

Nimic mai supărător
Decât asfințitul viselor
Ori amenințarea singurătății!
Eu visez o dragoste care să mă apese
O, ce speranță!
Dar, ce-i fericirea?
Ce mister îmi străfulgerează inima?
Totul e doar o iluzie
Umbrele își au și ele propriile vise
Iar eu, propriile mele aspirații
Nu vreau să trăiesc fără iubire
Și desfid acea pușcărie: singurătatea
Ce seamănă cu moartea
Mă fericește lumina zorilor
Și vreau ca acerasta să dureze
Pentru totdeauna!

93
 Reminiscențe ale vremii

Oare cine poate să-mi explice

Nesfârșita durere a inimii
O, incandescente cuvinte de dragoste!
O, rană a sufletului!
Nu resimt în tot corpul
Decât aceste fragmentări ale timpului
Ce se afârșesc fără voie
Iar dragostera, ce spectacol uimitor,
Este un tărâm al tulburențelor
În care se dezleagă
Forțele supreme ale vieții
O, murmur al cascadelor,
Liniștea spectacolului fluviului
Și ape repezite
Nimic nu-i mai tulburător pentru spirit
Decât îndoiala lucrurilor invizibile
Și măreția iubirii
O, întâmplare capricioasă, flacără
A viselor noastre
Nimic nu udă frica de moarte.

94

.
 Frisoane eterne

În fiece ochi se vede sămânța

Zilei și a nopții,
Îndoiala vieții și misterul
Morții înțelepte
În fiece ochi se zărește adevărul
Precum o mare agitată
De neînțelegeri.
Sunt nervos, o spirite al bunăstării!
Inima-mi grea respiră de dragoste
Și agonizează în străfundurile
Sacrificiilor lumii
O, mântuire!
Teamă a sufletului în apropierea tenebrelor
Când sângele, încă rece al rănilor mele
Se va usca
Voi, nevinovații morților noastre
De pe drumul vieții
O, tu, umbră depărtată,
Ce-mi cunoști toate tulburările
Nici gândurile nu-ți sunt necunoscute
Iată-te, udă, ca și mine,
De vânturile ce urlă pe maluri
Unde se pierd pe unde am fost cândva
Te vei lovi de valurile reci ce mă înfruntă
Bucuria mea să se contopoească
În chiar miezul sacrificiului.

95
 Albania

Arjan
Kallço

S-a născut în orașul Korça, din Albania, în 29 noiembrie 1967.

Urmează școala medie superioară (1982-1986), apoi Universitatea din
Tirana, Facultatea de Istorie și Filologie (1986-1990), specialitatea
limba italiană.
Obține un master în Filosofie socială (2012).
Participă la diverse manifestări culturale în Salonic, Tirana, Skopje,
Sofia, Ohrid, Tetovo etc.
Este ambasador al Albaniei pe lângă Academia Universum.

Bibliografie selectivă:

Provverbi della lingua italiana

Poesie italiane sull’amore
Racconti di scrittori italiani degli anni ’80
La tua immensità mi ubriaca (2010)
I sogni si infrangono in fretta (2011)
Immagini di vita sussurrate (2013)
Aleggiare nelle stagioni (2013)

96

.
 Portret de căprioară

Ca un nebun furibund
timpul se scurge
alături noi în acest
tren cenuşiu.
Nu suntem singuri
iar acea înşiruire de fier
orbită de furie aleargă.
Unde mergem
în aceasta cursă infernală
a timpului ce încet ne mistuie?
Călătoria mea-i lungă, iar acum
opri-se-va în acest imens oraş.
Tu, tu, căprioară
pictată în grabă pe ziduri, ia spune-mi:
există cineva printre cei din gară
care să te aştepte?

97
 Călătoare

Tu, călătoare tăcută,

înţelegi? Peste puţin timp
coborî-vei treptele albite
de paşi şi te vei cufunda
în infinita imensitate, fără
să fi rostit vreun cuvânt.
Or poate că nu e nevoie
să ne spunem ceva, să ne-auzim timidele
voci, vibrând stânjenite
şi de ne-nţeles în limbile noastre?
şi dacă eu, poet albanez, aş simţi nostalgia,
călător veşnic printre rămăşiţele
bătrânei Europe, în lungile
nopţi prin oraş?
Unde aş putea găsi clipele
şi orele petrecute în dialoguri mute?
Timp pierdut în aşteptarea
următoarei veri şi pe lângă asta,
nu suntem clarvăzătorii destinului nostru.

98

.
 Eu, un poet străin

Nu dormi, te rog,
Puţine minute mai stai!
Ochii tăi negri ce
cu lumina soarelui cochetează,
nu îi închide! Închişi
văd doar inutile dorinţe
ce bat. Când ca o nălucă vei trece
printre alţi pasageri grăbiţi,
nimeni nu întoarce-va capul
să te admire, numai eu,
un necunoscut, poet din îndepărtate
tărâmuri, ce doar cu versurile
ştie a vorbi.

99
 Mister

Când zeii datu-ţi-au

viaţă, rămăşagurile lor îndrăzneţe
nu conteniră.
Nimeni nu ştia sau putea ghici
ce vei deveni, pe cine
vei fi ascultat, chiar dacă
pentru ei erai creatură divină:
păcătoasă perfidă,
gata mereu să afle totul şi toate
în coincidenţele sorţii
sau crudă răzbunătoare
de inimi în sfâşietor bun-rămas.

100

.
 S.U.A.

Sultan
Kallo
S-a născut în orașul Peja din Kosovo, în anul 1978.
Este absolvent al Universității din Priștina, specializarea Comunicare și mass-
media, ulterior urmează studii de securitate și relații internaționale la Universitatea
Liberă din Bruxelles. Obține un master în diplomație.
Desfășoară o bogată activitate culturală, politică și literară, devenind membru
al Asociației Jurnaliștilor Profesioniști din Europa, al Academiei Europene de Științe,
Artă și Literatură din Paris; membru al Academiei de Științe și Educție a Ucrainei,
Doctor Honoris Causa al Institutului de Studii Ucrainiene și Caucaziene din cadrul
Academiei Ucrainiene de Științe. Este laureat al Premiului „Nicolai Gogol“ (Ucraina);
al Premiului „Alexandru cel Mare“ (Grecia, 2013); al Premiului „Maica Tereza“ etc.

Bibliografie selectivă:

The Century Promises (1999)

Beyond Silence (2002
Fatherland pardon me (2005)
Time when it has time (2009)
Wandering thoughts (2010)
The baptize of spirit (2012)
I call forgotten things (2013)
Prescurtarea depărtărilor (2016)
Pensieri alla Ricerca degli Amori(2019)
Antisogno (2019)
L’Age mythique (2020)
Originile curajului (2022)

101
 102

.
103
 104

.
105
 KOSOVO

Jeton
Kelmendi
S-a născut în orașul Peja din Kosovo, în anul 1978.
Este absolvent al Universității din Priștina, specializarea Comunicare și mass-
media, ulterior urmează studii de securitate și relații internaționale la Universitatea
Liberă din Bruxelles. Obține un master în diplomație.
Desfășoară o bogată activitate culturală, politică și literară, devenind membru
al Asociației Jurnaliștilor Profesioniști din Europa, al Academiei Europene de Științe,
Artă și Literatură din Paris; membru al Academiei de Științe și Educție a Ucrainei,
Doctor Honoris Causa al Institutului de Studii Ucrainiene și Caucaziene din cadrul
Academiei Ucrainiene de Științe. Este laureat al Premiului „Nicolai Gogol“ (Ucraina);
al Premiului „Alexandru cel Mare“ (Grecia, 2013); al Premiului „Maica Tereza“ etc.

Bibliografie selectivă:

The Century Promises (1999)

Beyond Silence (2002
Fatherland pardon me (2005)
Time when it has time (2009)
Wandering thoughts (2010)
The baptize of spirit (2012)
I call forgotten things (2013)
Prescurtarea depărtărilor (2016)
Pensieri alla Ricerca degli Amori(2019)
Antisogno (2019)
L’Age mythique (2020)
Originile curajului (2022)

106

.
 E suficient că sunt undeva

Sunt undeva, trăiesc cumva

dincolo de punctul memoriei
în propoziţia nerostită a răbdării

locuiesc undeva,
chiar în sufletul meu,
dacă mă va cunoaşte sensul,
voi fi fericit

mă regăsesc
în durerea mea obosită,
unde am văzut
ce nu văzusem nici în vis,
că timpul mă scapă din
mâini
şi m-am convins
că absenţa mea nu există,
de aceea oriunde caut
mai sunt, oare, undeva?

nu mai am dileme,
ştiu că ai luat urmele
cu gândul tău
şi că nu am nici o întrebare,
e suficient să-mi vină
numele tău în minte.

107
 Păstrează sinele în timp

Dacă eşti acolo

soarta vine la tine, să-ți bată la uşă
orice ar cere de la tine,
e aproape normal

dacă lipseşte, ştii că eşti pierdut

că nu mai ai ceea ce vrei,

aceste călătorii le faci de parcă nu ai

ai fost niciodată la începuturi
nu cunoşti deloc lumea,
dar nici lumii nu-i pasă de tine

dacă eşti aici

timpul vine, își bate la fereastră,
trezeşte-te din gândul tău,
fă-te şi tu un pic contemporan
şi ţine-te de timp!

108

.
 În timpuri urâte

Închizând ochii auzului

priveşte-te puţin
cum se înstrăinează
nu-l lăsa să-ţi-l convertească
ca banul devalorizat
că viaţa nu este veșnică

chiar şi timpul are speranţă,

iar dacă aceasta este adevărat
în vremuri bune atunci
le voi scrie în culori
atât soarta cât şi calea.

după timp
vine un alt timp
dar trebuie să crezi
în tot ce-i bun
fotografia dorinţele în culori
să o oferi
timpului timpurilor!

109
 Jocul nejucat

Va veni timpul
apoi, când vei fi gata
să-l ajungi nici până-n vârf
deschide-i uşa, aşteaptă să vină seară
să vezi cine-ţi va călca pragul
Tu sau Eu?

şi spune, pregăteşte-te. Porneşte

o să-ţi placă așteptarea
dăruieşte timp, dăruieşte iubire,
dăruieşte-te pe tine însuți
celuilalt căruia îi este teamă de ce vei primi

respectă toate regulile jocului

pe care îl cunoşti demult
să înțelegi lucrurile neprevăzute,
fotografiază tăcerea
şi înlătură aparenţele
spune adevărul
şi du-te repede,
aşteaptă-mă,
eu o să vin,
ca să jucăm jocul.

110

.
 Polonia

Alicija
Kuberska
S-a născut în anul 1960 în Swiebodzin, Polonia.
Este membră a Societății scriitorilor polonezi și editor al publicației „Metafora“.
Poezia sa a fost tradusă în engleză, bulgară, spaniolă, turcă, italiană, arabă,
albaneză etc.
A primit numeroase premii și distincții internaționale: Medalia Academiei
Europene de Științe, Arte și Litere din Paris,
.........

Bibliografie selectivă:

Realitatea pe sticlă (2011)

Analysis of Feelings (2012)
Moments (2014)
Trandafiri virtuali (2014)
La granița visului (2014)
Arcobaleno (2019)

111
 Poezii

112

.
113
 114

.
 Chile

Reynaldo
Lacamara
Reynaldo Lacámara Calaf s-a născut la 19 aprilie 1956 în orașul Santiago. Fiul
unui tată argentinian și al unei mame catalane este, de asemenea, cetățean spaniol.
Se ocupă de ateliere de creație literară la Centrul Cultural din Barraca și la
Corporația Culturală a Reginei (1994-1995), iar în propria casă din comuna La
Reina pe care a numit-o "Rancho Alegre", organizează ateliere de poezie pentru tinerii
studenți. La Casa Scriitorului, face parte din Colectivul Tinerilor Scriitori. A fondat
Atelierul Colectiv de Reparare a Literelor (1988-1994), un grup de scriitori dedicat
criticii operelor sale și publicării unor ediții și reviste. Lacámara a fost membru în juriul
diferitelor premii și concursuri de literatură: în 1996 și 1998 - Premiul Municipal de
Artă din San Antonio, în 2005 - Premiul Municipal de la Santiago, în 2006 - Premiul
Pablo Neruda; Premiul Eduardo Anguita, 2007, a fost consilier național pentru carte
și lectură în anii 2006 și 2007. A primit diverse distincții în țară și în străinătate.

Bibliografie selectivă
Urme urbane (1989) Giulgiul albastru (2003)
Întreaga lume răsucită (1992) Această lumină subțire a pământului
Cincisprezece poeți din Linares (1997) (2007)
Pasajele din alt an (1997) Trecere (2010)
Lota pe pământ (2000) Coloana (2012)
Poeți chilieni sec. XXI (2003)

115
 Recunoaşterea

I.
În melci te voi cunoaște
în timpanele adânci ale pământului convertit
în procesiune de limbi
care ascute sunetul până la nimic
în timp ce melcii
se predau lenți pământului lor.

II.
În dinți te voi cunoaște
în absența acestor mase
în segmentul separat al pulpei,
voi merge în căutarea pântecelor,
fruct orfan de buze.

Te voi cunoaște în profunzimile fildeșului,

în filonul care ajunge la rădăcini
și într-o lume fără formă
ruptură după rupere.

III.
Marea nu ne-a iubit niciodată.
Când abisul cheamă
nu știm dacă e o lovitură de cer.

Expulzați
din realitatea umedă,
din paradisul arid,
numai noi trebuie

116

.
să extragem mării configurațiile noastre.

Acolo jos.
neînarmați printre comori
mergi
înconjurat de cei care caută recompensa
Nicio alternativă
ca o vagabond palid
oprit printre meduze,
în căutarea unei imagini
pierdută pentru totdeauna.

117
 Pleoapa

Pleoapa este o pauză pentru a privi noaptea

Pleoapa ne lasă singuri
scurtează distanțele
și suntem nerealiști și onirici
Pleoapa este o rană
prin care visele gem
Uneori e o gură mică care vorbește
culori
pleoapa
Pleoapa este o fântână mai de neoprit ca tăcerea
este apărarea insectei care nu a intrat în
moartea insistentă
bătând
la porțile sale

Pleoapa cortină deschisă

la scenariul cotidian
Geantă care păstrează ceea ce a fost dobândit
Imagini rămase ascunse
trăitoare în vreo amintire
Și imensa pleoapă a universului
se termină și începe
atunci când se închide pe piele
pleoapa mică.

118

.
 Cutremur

V
Această urmă continuă pe lume este
istoria
șarpe grandios care se pliază și se întinde
pe el însuși, și înaintează
devorând prin trecerea sa, consumarea
faptelor; hrănindu-se cu reproduceri
de gesturi frumoase sau excremente de
lupte inutile
Istoria este acest cutremur care trasează o linie
pe planetă și o transformă
într-o
fisură gigantică:
Pe de o parte au rămas scrise faptele eroice și
toate cuvintele conținute în
almanahuri
citate enorme, rostite în medii
de
epopee exemplare, alături de
executori
magnifici
Pe de altă parte roiesc mulțimi de tipografi,
mutând literele grele pe
umeri
gestând volume zdrobitoare
și sfârșesc prin a fi absorbite de abis, deschis
ca o reluare a
alimentelor folosite.

119
 Să ascultăm soarta:

El a fost cel care mergea înapoi, trecând prin câmpuri

care ascundeau floarea lor, prăfuind drumuri
unde salutul se dădea
retroactiv,
transformând zâmbetele în surpriză;
până când să ajungă la bumbacurile și la mirosurile
rănite. Așa țipau până
se înecau
în sânge

Să ascultăm soarta când legiunile viitorului

se adună în jurul focului moștenit și
bătrânele povestesc, celor mici, istorii
incredibile despre obiecte
pedepsind aerul și
despre o regiune care se dezintegra cu fiecare
lovitură de groază terestră
Copiii vor plânge de frica la un moment dat și
se vor dubla culcându-se cu coșmaruri
pe dinlăuntru
și afară bestia sălbatică îi va aștepta
pentru a-i devora

Să ascultăm destinul...

VII

Pe aici au rămas împrăștiate materialele la descoperirea

de păsări pietrificate de
groază

120

.
 pietricele pe drumuri, ape salvate
care negându-se s-ar descompune pe dinăuntru
Și tu împrăștiată;
Ochișori de piatră ușoară, flori largi ca urechi
de iepure, franjuri
de obsidian ca să ne rănească cu artă
veche... și tu împrăștiată

Așa era repovestirea istoriei prin cartierul

cu
case aruncate și bifurcații de copaci
cu păsări despărțite în cercuri
atente
în jurul mâinilor tale
Mâinile tale: prisme pentru spectrul lucrurilor,
cunoscătoare ale pâinii
care este o mulțime de
culori ce penetrează în venele tale
(Cu mâinile noastre rănite ne atingeam,
oferindu-ne
o haină de sensibilitate
Suntem ființe terestre, nu avem alt bun decât.
dragostea noastră, o mână provoacă toată
căldura

Ne-am atins modelând ferm membrele.

Doar
ușor, cu atingerea
provocam

gesturile

121
 Din lut, suntem ființe de lut, de lut senzația
celui mai ascuns parfum al tău. Nu deținem

mai multe bunuri decât

copiii noștri)

122

.
 Bulgaria

Boyko
Lambovski
Boyko Lambovski este poet bulgar, publicist, jurnalist, traducător, doctor în
filologie, președinte de onoare al Centrului bulgar P.E.N.,- al cărui președinte a fost
din 2012 până în 2019. S-a născut în 1960 la Sofia.
De asemenea, a publicat cărți conținând creații pentru copii, jurnalism,
povestiri. Operele sale au fost traduse în engleză, arabă, rusă, turcă, germană, franceză,
portugheză, cehă, sârbă, albaneză și în alte limbi. Este câștigător al mai multor premii
acordate pentru opera sa, printre care "Vladimir Bashev" - pentru prima carte de
poezie, "Geo Milev" - pentru contribuția la arta contemporană, Marele Premiu al
Universității "Sfântul Kliment Ohridski" din Sofia pentru literatură etc.

Bibliografie selectivă
Mesagerul
Decadența lui Scarlett
Critica poeziei
Mitralieră grea înainte de somn
Dumnezeu este șeful gărzii
Alegând cuvinte
Autiso

123
 Marina

Marina, vacanțele noastre sunt pedeapsa noastră.

Vacanțele noastre sunt sori exotici nemiloși,
răsărind și apunând brusc,
și ne arde rușinea fețele.

Marina, vacanțele noastre sunt fragmente

ale zilelor când eram zei.
Iubirea este un test pentru a ne reaminti
că suntem în întregime muritori.
Și totuși, nu în întregime.

Iată de ce nu trebuie să trecem unul pe lângă celălalt.

așa cum trece un miracol
pe lângă ochii necredincioși.
Hai să ne lăsăm încă o dată, pentru un minut, copleșiți!
Hai să fim pentru un minut muți precum un clopot!

Marina, vacanțele noastre sunt rușinea noastră...

Ne fac mari și noi le facem jalnice.
Dar îngrozitor nu este că am rămas singur.
Cel mai îngrozitor lucru este că te iubesc
prea puțin.

124

.
 Libertate

Regele a strigat vasalilor săi: “Hei, ascultați:

Absurditatea
absurdității mele
nu este absurditatea mea!
Suntem cu toții oameni...
adică mamifere.
Vă ordon: Trăiți
în conformitate cu natura!”

Dar Nebunul a râs

deghizat în liliac
și a zburat departe de turn.

125
 Fabula Oracolului Delphic

În ziua în care am aflat

că netrebnicul sclav Esop
își debitează pildele fără sens.
în fața oamenilor din piață
am plecat pur și simplu.

În ziua în care am aflat

că obraznicul sclav Esop
ne acuza de lăcomie
am fost uimiți.

În ziua în care l-am ucis

pe respingătorul sclav Esop
nu a venit nimeni la templu.

Soare
În gâturile lor încovoiate cântă dor și triumf.
Cocoșii sunt scântei vii salvate din marea
explozie de un miracol. Ei slujesc focul ceresc.
Osânda dinozaurilor fiind latentă în crestele lor.

126

.
 Macedonia

Borche
Panov
Borche Panov s-a născut în 1961 la Radoviș. Din 1998 este membru al
Societății Scriitorilor din Macedonia. A publicat prima sa colecție de poezii în 1991,
iar poezia sa a fost publicată într-o serie de antologii și reviste literare în țară și în
străinătate. Este consilier educațional în municipiul Radovish și este, de asemenea,
coordonatorul artistic al Festivalului Internațional de Poezie „Karamanovi sredbi”, care
are loc în fiecare an la Radovish (prima ediție a festivalului a fost în 1967).
Absolvent al Universității „Kiril și Metodiu“ din Skopje. Este membru al
Uniunii Scriitorilor din Macedonia. Poezia sa a fost tradusă în diverse limbi străine.

Bibliografie selectivă
What did Charlie Ch. See from the Back Side of the Screen (1991)
Cyclone Eye (1995)
Stop, Charlie (2002)
Tact (2006)
The Riddle of Glass (2008)
Basilica of Writing (2010)
Mystical Supper (2012)
Vdah (The Breathe of Life) (2014)
Human Silences (2016)
Uhania (2017)
Shell (2018)
The Fifth Season of the Year (2000)
The Doppelgänger Town (2011)

127
 Ce a zărit charlie Ch. din poziția
răsturnat

Iată-l pe Charlie Ch. răsucit ca o jucărie cu cheiță

- Tu, idiotule/ îmi șoptește el mie/.
și se întoarce cu susul în jos așa de dintr-o dată.
și se agață cu picioarele lui lungi de coarda întinsă,
îmi face sângele să-mi circule nestingherit pe firul unei fibre nervoase.
își ridică brusc codițele micuțului său frac.
una câte una.
cu lovituri de călcâie.
devine un punct printre puncte...
Ce a văzut Charlie Ch. dintr-o poziție răsturnată?
Mâncam pește - el sugea cu grijă oasele de la pantofi
/Eu - mustățile peștelui somn/...
aruncam resturile la tomberoanele de gunoi
care săltau de la orgasm-m-m-m-m-m-m-ul pisicilor
- Grăbește-te, Charlie, grăbește-te!
Un vulcan care se preface în taifun
(nu-l vezi) ai piciorul prins pe podea cu o gumă de mestecat,
și e deja clar că e un uriaș de la brâu până la cap.
și trage în noi, oh, trage în noi de la distanță!
- Grăbește-te, Charlie, detașează-te! Eliberează-te!
Ce?
Ești îndrăgostit. Ce încurcătură! Ești îndrăgostit, Charlie.
/Capul sufletului tău a ieșit din țeastă/
O piatră neagră, o piatră tristă
se agită în capul meu, chiar acum, Charlie.
Mașina de scris pulsează din inima mea,

128

.
și foaia e de un alb fără speranță, deși s-a oprit alimentarea cu electrici-
tate...
Deși electricitatea s-a oprit, știu că în adâncul albului
simt
Sângele meu e aproape/ de partea cealaltă/ Și e timpul să mă trezesc,
deși nu știu unde...
Tu... Tu râzi cu capul în jos, răsturnat, nu-i așa, Charlie?

129
 Orașul grăbit în alb și negru

Cu epilepsia stânga - dreapta

a genelor
îndrăgostite complet
în genunchi, cazi, Charlie,
în grabă, în grabă
abandonat
cu stânga și cu dreapta zboară
repede, repede
/sau cu o lehamite prea rapidă/
jonglezi
cu pomeții în orașul grăbit în alb și negru
------ dintr-o dată
Prins
Rostogolit de marele
Mecanism /leviere, roți dințate, arcuri
și așa mai departe/
saluți din partea Führer-ului pur-sânge

cu mustață periuță de dinți /suprapusă identic/

cu un balon în care lumea este gonflată
jonglezi, saluți, jonglezi
/stai drept și suge burta !/ jonglează Charlie
în timp ce gravitația planează
și râsul ne umflă
și până când lumea se surpă - - - - - - și eu /ce-i cu mine?!/
unde sunt eu /?/
- Ei bine, iată-te aici, aici - între dreapta

și stânga zboară Charlie

130

.
 Michelangelo și inima tatălui meu

Voința Celui Atotputernic, a pictat-o Michelangelo.

ca pe un giulgiu roșu cu formă de creier descoperit,
atingându-l pe Adam cu degetul arătător al nemuririi,
doar pentru a ne spune că toate nodurile de pe cer
sunt încurcate în capetele noastre,
și uneori un nod se descâlcește
și ca un cordon ombilical
coboară
pentru a concepe în noi embrionul tăcut al cuvântului...
Am stat cu asemenea gânduri în ambulanța rapidă cu tatăl meu în ea
și inima lui slabă cu impulsurile stimulatorului cardiac.
și electrozii înfipți în mușchiul inimii sale.
Mă gândeam, de asemenea, la harpa care călătorea
în aceeași poziție ca și tatăl meu.
cu firele vibrând pe drumul denivelat.
Și aveam aceste gânduri, în timp ce-i țineam mâna și-i luam pulsul.
cu care revenea în viața noastră pe drumul denivelat...

131
 Dumnezeu ca substantiv abstract

argila și apa se usucă repede

și timpul ar trece prin tine cu bestialitate
și totuși e nevoie de o singură suflare.
pentru a o păstra și a o transforma în tine.

Timpul este timp atunci când este un substantiv propriu

Dumnezeu este un substantiv abstract

argila și apa sunt substantive concrete.
respirația este de asemenea abstractă.
este concretă doar atunci când este aburită pe oglindă.
pentru a indica faptul că ești viu.
iar dacă nu ești, atunci este și mai abstractă decât moartea însăși.
substantivele concrete nu pot să moară în absența celor abstracte.
și nici nu pot gândi sau simți fără acestea
și nici nu vor putea ști ce zi este în calendar.
sau în ce anotimp
înflorește lexicul și își coace fructele amare.

argila și apa se vor usca repede în limba

în care Dumnezeu
este un substantiv abstract.

132

.
 Argentina

Guillermo
Eduardo Pilía
Guillermo Eduardo Pilía s-a născut în 1958 în La Plata, Argentina, unde a
studiat și a absolvit literatura la Universitatea Națională din La Plata. A fost profesor
de producție de text, limbi clasice și teorie literară.
Poezia sa se caracterizează prin rigoare formală, ton elegiac și expresia unei
religiozități profunde, cu trimiteri frecvente la texte biblice și poeți precum Eliot sau
Rilke. Este, de asemenea, autorul a numeroase povestiri și eseuri. Textele sale i-au adus
numeroase premii în Argentina, Spania, Franța, Statele Unite și în mai multe țări din
America Latină, printre cele mai recente, Premiul Al-Andalus (2010), Premiul Andrés
Bello pentru opera sa poetică completă (2014), Leon Benarós (2016) și premii pentru
excelență literară din partea diferitelor instituții. În 2016 a fost declarat Cetățean de
onoare al orașului La Plata. Este președintele Academia Hispanoamericana de Buenas
Letras din Madrid (membru din 2014), al Academia de Buenas Letras din Granada
din 2018 și al Academia Española de la Literatura Moderna din 2021. Este membru
cu drepturi depline al Academiei Tomitana din România care i-a acordat Premiul
pentru Poezie în 2023. În 2019 a fost ales secretar general al Societății Scriitorilor din
Argentina și consilier al Fundației El Libro din Buenos Aires.

Bibliografie selectivă

Arsenic (1979) Piciorul lui Rimbaud (2012)

Râul nostru (1988) Ziua Pietrei Albe / Giorno di pietra
Oase de memorie (1996) bianca (2015)
Vântul lupilor (2000) Pe frânghie și fără plasă (2016)
Vizitarea insulelor (2000) Opera poetică completă I (2019)
Flamenco Opera (2003) Slujirea psalmistului (2022).
Răniți de apă (2005)

133
 Fotografie cu Trakl în Veneția

Un aparat de fotografiat, aparent fără proprietar, se odihnea pe trepiedul

său de la marginea mării, acoperit de o pânză neagră pe care vântul,
acum mai rece, o făcea să fluture din când în când.
Thomas Mann

Nu se știe cine a făcut instantaneul.

Poate un fotograf călător
pentru care acel om era doar un scăldător
dintre cei mulți care au ajuns la Lido. Dacă a fost poate
farmacist sau poet, aș păstra-o fără grijă.
Din nou și din nou mă uit la această imagine
cu nostalgia celor care găsesc un portret
al tatălui tânăr și mort, surprins
într-un moment de har. După
el, și lumea sa s-ar schimba pentru totdeauna.

Este o mie nouă sute treisprezece și este august

și nimic nu prevede furtuna
care se formează departe de acea mare. Abia
omul care poartă deja furtuna
pe fața lui umbrită.
De ce m-ați vizitat în aceste zile?
Pentru ce am venit și eu într-un loc
plin de scăldători, în căutarea odihnei
în ape și la soare, prefăcându-mă
nemuritor și fără vină timp de câteva săptămâni?

De ce ca să scrii un singur vers

-cum spunea Rilke- este necesar

134

.
să vezi multe cetăți și oameni și lucruri?
Vedeți cum zboară sturzii și lăstunii
și sălciile se apleacă cu pioșenie?
Și gândind chiar la întâlniri întâmplătoare
și despărțiri prevestite. Și, mai presus de toate,
la zilele senine ale copilăriei
care păstrează secretul lor, în diminețile
de la mare. În mare. În mări.

Ar trebui să fie așa. Dar gânditorul

care este în profil în aparatul de fotografiat,
cu femei și marea venețiană în fundal,
deja a rimat mari versuri, cu puține
călătorii și experiențe și lecturi medii.

E tânăr. Dar tot ce a scris

este o marmură ruinătoare, o apă moartă.
Și-a grăbit anii și acum
camera obscură îl surprinde
bolnav de melancolie pe o plajă.
Va părăsi în curând vara a treisprezecea,
femeile cu umbrele, tânărul
care merge cu mâna la spate
și niciodată nu se va întoarce. Rămâne doar
acest carton pe care timpul îl decolorează.

Fotografie cu Trakl în Veneția, a unui poet

dintre secole care arată ca un personaj
al unui film, dar în sepia, de Visconti.
Nimic din acel timp, din acea lume,
nu trăiește în mine, cu excepția cuvintelor sale.

135
 Dimineața celui care îmbătrânește

Momente identice vin și ne părăsesc.

Trece o lună și încă o lună.
Este ușor să ghicești viitorul...
Constantino Cavafy

Încă o dimineață. Un bondar

bâzâie peste patul lui, vestitorul
unei alte zile jenante. Sunt ultimele
săptămâni de căldură și poate
primele din bătrânețea sa incipientă.
În această vară, își amintește el, au fost puțini țânțari
și multe zile care au rămas goale.
A avut, știe bine, mai mult de o noapte
în care a dormit prost suferind din iubire
și alte apatii, de rugăciune și lecturi.

Nu s-a imaginat niciodată, acolo în copilăria sa,

cu această vârstă și această față. Gândea
să moară tânăr și frumos, poate
eroic; că tot ce ar fi scris
va crește ca fermentul evanghelic.
Vara aceasta i-a păsat puțin
că plantele au crescut în dezordine
pe care în alt timp le-a semănat cândva în răzoare,
ca cineva care lasă în interior să prospere
fără rezistență o pasiune nesănătoasă.

S-au întors siniștrii gândacii

136

.
să-i amintească că e groază în lume
și a ascultat cicadele și greierii
care forau în visele lui melancolice
în amiezi sau în nopti.
Vara aceasta a petrecut-o între două țări
și trăind într-un viitor iluzoriu.
Și-a ras barba; a descoperit pe obrazul său
o cicatrice asemănătoare unui ciob de oglindă.
A muncit puțin; poate că a scris prea mult.

Dacă a fost fericit în anumite împrejurări

-între sânii unor femei sau poate
în orașe și pe plaje străine-
a fost să simtă și mai dureros
lovitura dezamăgirii.
Această vară a fost o zonă de frontieră,
o pauză în comedia vieții sale.
Să nu mai fii tânăr și să te simți
iremediabil bătrân: ca acest vânt ambiguu
-nici cald, nici rece, deși insolent-
care acum scutură cearșafurile de martie;
acum, că se termină vara;
că dimineața este o hârtie în care schițează
călătoria pe care din tinerețe și-a dorit-o atât de mult
în ținuturile Africii de Est.

Lucrul rău -o știe- este să se trezească

foarte devreme și după ce va fi dormit singur:
barba crescută, fără dorință, amintindu-și
ce spunea cu durere profesorul său:
pentru a călători trebuie să fii îndrăgostit.

137
 Imaginea recoltei

Recoltează, calcă vinul,

apasă timpul ca ochiul său,
înmagazinează ce rezultă, plânsul...
Paul Celan

Soarele nu mai dogorește și nici

nu mai topește pământul:
este timpul să crească
mușchiul verzui la umbră
iar vântul din suburbii să curățe curțile.
Era anotimpul în care se calcă
strugurii veseli ai anului; în care se scufundă
piciorul printre boabele rotunde
care cu zgomot mor; în care sucul
dă peste și cu grație se adună.

În spate, sulfatarea și curățările,

munca necunoscută. Așa se întâmplă
la fel în fiecare meserie; în viață,
că doar fiecare atât însemnează
cu piatră albă o zi circulară.
S-ar putea spune că acestea erau
cele mai fericite săptămâni: sufletul
trăia în ajunul bucuriei; piciorul
care călca sămânța era același care juca.

Dar fericirea există după calendar?

Din anii de har sau de mizerie
rămân doar câteva almanahuri,

138

.
numerele cu cerneală neagră sau roșie
pe care cu oboseală le ștergem.
Suntem naivi să vedem mereu
ceea ce este trecător? Asta sugerează
anotimpul care pleacă, cel care sosește,
orele care au curs recent
ca în pahar tălpile vinului.

Atunci, însă, păreau

oboseala trecută, somnul
scurtat, povara soarelui
mici obstacole. Încă rămân
zile de fermentare, de mutare,
o letargie în butoaie și butii.
Alte recolte aduce acest anotimp
cu tundere și presare, cu nopti
de somn greu; cu oboseli
care sunt străine trupului
și o vărsare de cerneală pe foaie cu foaie.

Smerită și misterioasă este lucrarea

viticultorilor și cărturarilor.
Fiecare lucrare umană trăiește în venerație
și pretinde o voce. Chiar și vinul
care recrește în visul său de lemne.

Va fi o altă recoltă de cuvinte?

Timp care maturează foile
-pe care acum ne estompăm- în sertare de stejar?
Ce sunt aceste linii de scriitură decât must,
must al sărmanei noastre cugetări?

139
 Casa poetului

Locul unde a fost rămâne acolo, fără el, strada pe unde trecea rămâne fără
ca el acolo să o poată vedea, casa unde a trăit rămâne locuită de cel care
nu e el.
Fernando Pessoa

Pentru a vizita casa poetului

este necesar să vă treziți foarte devreme,
să vă închinați, să păstrați la piept
vreun portret al lui
ca și cum a fost o imagine pioasă.
Pentru că ceva asemănător au aceste zile
cu acelea altele senine din copilărie,
când întreaga familie se împodobea
de sărbătoare și pornea în pelerinaj
să ia prânzul cu morții lor.

Casa se află de obicei în locuri

de geografii dubioase:
lângă mări pietroase,
în munții verzi, poate
într-un cătun îngropat de cer.

Nu se merge la plimbare: cel care apucă

acest drum merge în pelerinaj.
Dacă este scump să ajungi acolo, este pentru că
frumusețea se atinge
traversând prin cornișe chinuitoare.

Ținta este un loc cu nume propriu:

140

.
Fuentepiña, Isla Negra, El Paraíso.
Este posibil ca însuși poetul
să o fi numit așa, prevăzând
că a sa casă va deveni un sanctuar.

În casă se umblă în liniște

sau cel mult se vorbește foarte încet:
pare că sunt de prisos cuvintele
într-un loc în care a trăit cineva
pentru a numi ceea ce imploră existență.

În interior se descoperă cu pietate

aspectele cele mai umane ale poetului:
ochelari pentru a face față miopiei sale,
medalii de vanitate, talismane
pentru temerile sale, misive rușinoase.

Nu a fost el și un suport al unui trup

cu mirosuri și dorințe, al unui suflet
îngrozit de golul care va veni?
Nu a fost el un egal cu oarecine
care în ciuda mizeriilor sale a scris?

Un artist locuiește în limbajul său,

în operele sale în care doarme descarnat.
Deja nu mai este aici, indiferent cât de mult îl căutăm.
În această casă abia supraviețuiește
personajul sinelui însuși pe care l-a inventat.

Casa poetului, aglomerată de lucruri,

seamănă cu cel mai sărac cimitir,
este un templu din care a fugit zeul lui.
Nu se află acolo, ci în uitarea; în neantul
și în țărâna care ne întorc fraterni.

141
 ROMÂNIA

Camelia
Radulian
Jurnalist, expert în comunicare, poet,prozator
Membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Membru în Colegiul revistei Literatura de azi
Președinte al Asociației Multiculturale Transfrontaliere ‘’ ArteC’’
Fondator al Cenaclului de literatură și arte ’’ArteCarte’’
Redactor, semnatar al rubricii Oglinzi din revista ’’Literatura de Azi’’
Colaborator permanent la revista ’’Catchy ’’și ’’Bel Esprit’’
Apariții literare in NewYork Magazine- USA , Sukoon Magazine- Dubai,
Albania, Italia, în diverse antologii și reviste literare din România.
Absolventă a Facultății de Litere –Istorie din Craiova, și Psihologie,
Universitatea de Vest, Timișoara.
Specializări în semiotică și tehnici de comunicare – Manchester – Marea
Britanie, 2001
Debut literar cu un grupaj poetic în Revista Ramuri (1984)

Bibliografie selectivă:

Rănile cuvintelor (2007)

Rug in octombrie, insoțit de un album sonor pe muzica Mădalinei Amon (2009)
Oglinzi (2015)
Orașul unde tace Dumnezeu (2016)
Frumusețea frumuseților (2020)
Tăcerea ta nu mă vinde (2020)
Parajsa Dashurise (2021)
Zburând (2021)

142

.
 În vis

auzeam doar sunetul ploilor de sticlă

căzând metodic printre celule de frig
Îmi luasem copilăria cu mine,
uneori o așezam pe genunchi,
îi pieptănam părul lung, o căram apoi în brațe
și o tot vedeam murind.
Te rog rămâi, îi spuneam
cum spuneam tuturor,
dar ea se făcea în fiecare zi mai palidă
și mai tragică, și atât de bătrână mă privea
cu ochii aceia legați de craniu cu o mica rețea
de vene putrede.
Vai, în locul ei crescuseră păpădii, un azil
și scrumul îndepărtat al unei povești de dragoste.
Am văzut cum zburau porumbei cu aripile mamei mele
și ea mă ținea la piept nu ca pe un copil, ci
ca pe o carte cumpărată într-un bazar din Orient,
mă năștea prin fum, la începutul iernii, dar n-a putut
trage afară din mine leșul toamnei
din ziua care mă locuia.
Mă așeptam doar pe mine în vis
și nu mai veneam, nici nu aveam cum
eram mai torsionată de lumină
decat unghiile mamelor înfipte în morminte,
eram așa cum aș fi putut fi iubită
Si prin mine treceau orașe parasite și câmpuri la fel de singure
Adevăr vă spun, visul acela era patria
în care ar fi trebuit să mă nasc, nu să mor
Din mâinile oamenilor mi-am ales

143
 doar împreunarea cea mai frumoasă a degetelor
amestecate cu iarbă veștedă și cu un mic semn al crucii
Am realizat că somnul în care intru nu e măcelul
despre care mi s-a tot vorbit,
ci traseul acestui sânge orb,
ce nu-și mai știe drumul spre sine,
nici măcar spre singurătatea lui tentaculară
ci e, în sfârșit, ieșirea din placenta
universului meu gravid cu gloanțe.
Bum!

144

.
 Sparg scoici în mine cu mâna goală

Mă încap, mă îmbrac în cele mai cuviincioase cuvinte

și în cea mai frumoasă absență a lui Dumnezeu,
respir
în locul de unde mi s-a amputat memoria,
sparg scoici în mine cu mâna goală
și aici nu e țărm.
Știu un oraș din sud în care după-amiezele sunt ale nimănui
sunt în el case reci, cu beciuri pline de orez și păianjeni.
Acolo
mucezesc scrisori de odinioară,
probabil încărcate de o insuportabil de multă iubire,
mereu îmi spun să le salvez
și amân. Uit magistral
tot ceea ce se scufundă, inclusiv timpul
Azi, doamna Maria mergea agale spre piață
cu o lumina în păr pe care vântul a prefăcut-o în așchii
Era o splendoare tragică în toate
fanfara, frigul, și miroasea nefiresc a portocale putrede,
poate pentru că iarna promisă nu s-a sfârșit
și umbra Crăciunului mai doarme prin tomberoane
Cineva scutura vișinii peste ea, ea era un poem,
nici nu știu dacă a fost zăpadă adevărată sau
doar flori de hârtie,
oricum,
în dreptul fiecărei ferestre a rămas un semn de adio,
în dreptul fiecărui deget al meu plouă.

145
 Sfârșit nesfârșit

De ce n-am plecat mai curând

Să-mi fii doar o haină de rând
Pe-atunci când puteam să te-nchid
În sângele-acesta perfid
Cetate a mea fără zid…

Să-mi fii uneori şi nicicând

Urcânde prăpăstii căzând
Şi nu ascuţiş pământiu
Şi nu, nici prăpăd castaniu
Alintul acesta mieriu
Muşcare de crin rubiniu,
Parfumul acesta hoțiu
De tu sau de noi, nu mai ştiu

Nu țipăt, nu pinten de rug,

Nu apa aceasta în jug,
Nu mâinile mele în zori
Căzându-ți în somn a ninsori,

Nu brațele mele de frig

Strângând năluciri când te strig
Nu nimeni ca tine nicicând,
Nu sălcii în noapte arzând
Nu fost din ce fi-va curând,
Nu vești,
când eu ştiu că îmi eşti
Biet gând cu prăpăstii regeşti,
Sfârşit nesfârșit de poveşti…

146

.
 Golgota

În ziua aceea, soarele a strălucit doar puțin,

unii spun că lumina lui s-a prelins
într-o picătură de vin.
Cineva sângerase, primăvara era în toi.
Peste-o lespede, două ploi
rămase din niște ochi foarte albaștri
apele li se mai văd și acum printre aștri
dacă asculți cum izvorăște timpul din piatră.
Uneori, veacurile lui foșnesc, se frământă și latră
pe obraz, ca-ntr-o stranie hartă.
Din ziua aceea, oamenii au dus pribegia-n spinare
Strigătul biciului trăia singurătatea din sare.
În ziua aceea, soarele a strălucit doar puțin
poate că lumina s-a prăbușit într-o cană cu vin.
Primăvara era trufașă ca o trădare.
În sărutul lumii se făcea
tot mai răcoare...

147
 Spania

Claudio
Rodriguez Fer
Scriitorul Claudio Rodríguez Fer este autorul a mai bine de cincizeci de opere,
ca poet, prozator, dramaturg și eseist în limba galiciană, precum și ca hispanist în
limba spaniolă.
A fost tradus în numeroase limbi, iar poemul său „A cabeleira” a fost publicat
în șaptezeci de limbi de pe cele cinci continente ale Pământului. A fost tradus în limba
română de către Ion Deaconescu, Adina Ioana Vladu și Victor Ivanovici în Máis alá do
bosque (2018). Este titular al Catedrei „Valente” de Poezie și Estetică a Universității
din Santiago de Compostela, precum și editorul revistei de poezie Moenia din cadrul
aceleiași Universități și al caietelor Unión Libre. A fost, de asemenea, profesor invitat
la universități din New York, Paris și Bretania (unde i s-a acordat titlul de Doctor
Honoris Causa). A publicat traduceri, studii și ediții critice ale operelor lui Emily
Dickinson, Dostoievski, Jules Verne, Antonio Machado, Borges, precum și unui
număr mare de scriitori galicieni.

Bibliografie selectivă: Terra extrema de radiacion amorosa (2011)

A Cabeleira (Poema en 35 idiomas) (2015)
Poemas de amor sen morte (1979) Os amores profundos / Les amours profonds
Tigres de temura (1981) (2016)
Historia da lua (1984) Limiares sen límites (2017)
A boca Violeta (1987) A muller sinfonía (Cancioneiro vital) 2018)
Vulva (1990) Criptografías (2018)
Cebca (1991) Beleza ou barbarie / Bellesa o barbàrie (2019)
Extrema Europa (1996) ADN do infinito’ (2021)
A loita continua (2004)
Amores e clamores.
Poesia reunida (2011)

148

.
 Rapsodie română

Ai venit de dincolo de pădure

iar cuvintele-au zburat între noi
până la ramurile copacilor
și s-au transformat în frunze
ce înrămureau adânc, înăuntru,
pe când tu alergai, alergai, alergai
împroșcând nestăvilită apa prin râul vieții.
Câte-o frunză a căzut în iarbă
și tot aștept ca, după ce
mă voi fi plecat până la pământ,
asemenea lui Eminescu,
ca să sorb fiecare vorbă
mângâiată de buzele tale,
niciodată n-ai să mai taci în nicio limbă...
Fericită-ai poposit pe o petală,
și sper ca după ce-ți
voi fi sărutat talpa piciorului
n-ai să șchiopătezi puțin
de teamă să nu-mi strivești sărutul,
cum se temea Stănescu,
ci că de-atunci încolo vei zbura doar...
Veniseși de dincolo de pădure
să bei din viață cu gura deschisă
și nesățioasă de vidră sau de salcie
până ce copacii toți și păsările toate
din lume, luându-se de mână,
s-au iluminat complice dintr-o dată
într-o explozie-arzătoare de lumină fluidă,
precum râul vieții din Galicia spre Ardeal.

149
 Trăind cu un Brâncuși

De la spirala preistorică
a figurilor Cucuteni
am căutat a atinge sublimul,
a străbate viața curbă după curbă,
a mângâia o operă de Brâncuși,
a adeveri organicitatea materiei,
șlefuirea formei,
netezimea luminii,
curbura irevocabilă a frumuseții.

Am încercat a ne îndeplini dorința

în coloana infinită,
la masa tăcerii,
la poarta sărutului,
în atelierul lui Brâncuși.

Dar eu, acum,

prin alchimia iubirii,
trăiesc cu un Brâncuși.

Și zi după zi
adeveresc cu mâinile
și cu întregu-mi corp
viața frumuseții
și frumusețea vieții.

150

.
 Când se lasă seara peste București

“Când se lasă seara peste București”,

Maria Răducanu
la Teatrul de Artă Bucureşti
14 aprilie 2019

Când se lasă seara peste București

oglindită în lacurile asfaltului
în tine se-ntrupează tot jazzul din oraș.

Seri de poezie mai presus de orice limbă

și iubire dimineața devreme în ovalul oglinzii
în comuniune cu muzica lumii,
nomazi precum dansul țigăncilor,
apatrizi precum cântecele exilaților.

Ne contopim cu orașul pe de-a-ntregul,

acea femeie întunecată, luminoasă și goală
ce ne iubește și pe care-o iubim
când se lasă seara peste București.

151
 Intrând în Transilvania

Poate-am să mor în trecere prin transilvania

(Din A boca violeta, 1987)

Am renăscut în trecere prin transilvania

încărcat de viață precum o pădure
între văi și carpați.

Făceai din viață un vis

și din vis realitatea
întrupată în dorință.

Precum un tren printre brazi

am intrat în transilvania.
Și dincolo de noi înșine
suntem, împreună, însăși pădurea.

152

.
 India

Morve
Roshan K
Dr. Morve Roshan K. este scriitoare, traducătoare și poetă. Poeziile și povestirile
ei scurte au fost traduse în diferite limbi ale lumii (Malay, Igbo, franceză și așa mai
departe) și numeroase poezii i-au fost recitate online atât pe canalele youtube, cât și
pe alte platforme. A fost citată și recunoscută la nivel mondial pentru cercetările și
scrierile sale. Este membră a unor echipe editoriale, redactor asistent și redactor-șef
al mai multor jurnale și reviste (inclusiv Scopus și Thomson Reuters). A fost invitată
la nivel internațional de universități de renume pentru a ține prelegeri. Cele 36 de
lucrări ale sale au fost prezentate la conferințe, seminarii și simpozioane internaționale
dedicate problemelor referitoare la apartheid, conflicte, discriminare, diaspora, scriere
postmodernă, rasism și literatură minoritară și marginală.
Are colaborări academice cu numeroase universități de renume. A efectuat
călătorii de documentare în Asia, Polonia și Marea Britanie.

Bibliografie selectivă:

Identity Negotiations and Marginality: The Theoretical Perspectives in the Contem-

porary Age (2018)
The Criticism of Annihilation and Compassion in Emily Bronte’s Wuthering Heights
- 1847 (2018)

153
 Eu sunt născută în întuneric

Când m-am născut în noaptea întunecată

Oamenii și-au zis că nu e bine
Nu știu... O! Uit! Regret!
Mă agit... cum să țin secret
chiar de-s doar copil, știu cum e
existența negrului, nu-mi trebuie
dar privirii mele, îi place noaptea
te rog, ascultă-mi vocea, ce se ridică
să ceară drept egal
incerc să-mi știu datoria de om
Nu mi se șterge de pe piele
Trăiesc în ”negru” și voi muri în ”negru”.

154

.
 Eu și Natura

Ca și copil inocent, creșteam

... când natura mă îngrijea,
Împărtășesc tot... când am putut vedea,
copacul cu mădulare fruzoase ce se întoarce către
mine... când stau sub el,
și-mi oferă umbra pașnică...
când era ora trei.

Frunzele poartă rochii galbene, maronii și roșii

... ce se prefac în verde când
primăvara vine,
natura crează senzualitate... cu ciripitul
unei păsări și cu melodioasele cântece din
copaci,
dându-mi un zâmbet radiant... când
una de cealaltă ramurile se ating,
iarăși și iarăși ... nașterea ciclică,
mi-oferă fructe când mi-e foame.
Mi-e aproape, iubite, natura... dar
am o teamă,
iși iau rămas bun de la noi... sunt călătoare,
dar înainte de a se duce... tăiate de
monștri, îmi dau lacrimile când aud
ca un acord de închiriere
de leasing... preocupat de viitor, iubite.
Vai! E lamentabil... dar
nu înțeleg,
se gândesc doar la ei... și nu le pasă
de ceilalți,

155
 continuă consecința...
în detrimentul naturii,
glasul vântului, UUUUU!
UUUUU!... dă un calm instrumental
vocii muzicale.
Atmosferă plăcută creată de natură
.... dar distrugătoare de oameni
ce devastează copacii
... se pierde armonia...
mediul devine impredictibil,
acum am crescut... nu mai e nimic
așa cum era în copilărie,
cine-mi va da, zilele acelea, înapoi?
Mi-e dor... dor... și
dor... de zilele acelea.

156

.
 Sentiment diferit

Ziua neagră era ziua mea de naștere

De la 13 ani!
M-am trezit în pat,
Era ceva în neregulă în acea zi
Apoi am înțeles că mă născusem ca un el
Dar mi-e frică!
Eu nu sunt un el, nu sunt nici ea nici el
Mintea mea îmi permite să visez
Un vis despre ființa mea
Mă duc la baie și înțeleg că acolo se schimbase ceva...
Ori m-am născut cu trupul greșit ori cu sentimente greșite
Mama mă ceartă să nu mai fac treabă prin casă
Ci să mă duc fară să mă distrez cu prietenii, dar nu pot fugi
acum cum să mă pot întoarce
Unde îmi este lumea mea! Lumea în care nu este nici el nici ea
Lăsați-mă să mă duc în lumea asta a mea!!!
Unde îmi simt oamenii și în lumea mea
Nu va fi nimeni care să mă alinieze
Dar simt că nu există și pentru mine o lume pe pământul ăsta
Când înțelegi diferența,
Diferența dintre el și ea
Psihologia și sexualitatea fiecărei persoane sunt diferite,
Acu’ situația e cam dubioasă
E mult prea târziu... prea târziu pentru acceptare...
Prea târziu pentru părinți...
M-am născut cu un alt trup
și având sentimente diferite
Înfâțișarea mea dispare de pe pământ
O, dragii mei!!! Vin din rai

157
 De ce descopăr oare identitatea pământului
Aleg azi să mor, nu vreau să plâng,
De mă strigă cineva el sau ea, mă simt stingher,
Acu’ nu vreau să strig nici el nici ea
Limba e așa de părtinitoare ca și lumea
Oamenii nu sunt ai mei,
Pentru mine lumea este alta
Nu există spațiu... lăsați-mă să plec de aici
Există el, și mai există și cuvântul ea
dar oamenii sunt confuzi și nu știu cum să mă strige
Aș prefera să nici nu o facă
Nu am putut să mai dorm de secole, lăsați-mă acum să dorm prelung.
Așteaptă
O Dragul Meu Om de Știință! Iubitul meu chimic!
Așteptam... așteptam de patru sute de ani...
Așteptam chemarea-i, și ca de obicei, eram dornică să-i ascult vocea
melodioasă
Vocea sa îmi este intimă, dar doar pentru două ore...
Și pentru ăste două ore am fost așa fericită să te văd pe ecran
Dar am greșit că a fost tare ocupat
Trăiam într-un alt vis și am intrat în visul iubirii
Credeam că mă va chema și vom trăi o poveste adevărată de dragoste
în lumea reală
Așteptam să bată la ușă... să mă cheme pe bune să-l întâlnesc și să-l
îmbrățisez
Dar hai să accept, că viața mea este doar pe skype și pe whatsapp
Chat-uri zilnice, video call-uri așa de tare mă irită toate acum
Cum să îmi permit să visez că te întâlnesc?
O, iubite! Ascultă-mi apelul... inima mea pură te cheamă...
Îmi doresc să te țin în brațe, nu pe ecranul skype-ului
Aștept de mult prea multă vreme...
De multe ori sunt furioasă și frustrată
Așa că blocând și ștergând am început....
Știu, totuși pot șterge de pe mobil, dar ce mă fac cu mintea

158

.
L-am visat că mă va întâlni doar pentru a mă îmbrățișa strâns
Dar nu înțelege cât de mult îl iubesc
Nici măcar nu vrea să știe cât de mult îl iubesc
Dar nu vine vremea și m-am pierdut
Iubirea platonică îmi taie respirația și într-o zi voi muri și mă voi
rătăci
Nu pot trăi în lumea asta tehnologică, te rog vino și îmbrățișază-mă
Shim
Mi-am schimbat existența
Oamenii zic, că eu sunt o persoană cu tulburări mentale
Dar sunt sigură că asta nu e nici boală nici problemă
Doar un sentiment natural nu unul artificial
Cuvintele reverberează
Puterea este în tine, aceași putere este și în mine
Deși, eu mă simt neputincioasă, iar tu te simți mândru
Și totuși sunt binare,
Între tine și mine
Tu-l negi pe celălalt, eu mă neg pe mine
Atentie la mine! Almineri, începe cearta între mine și tine, mine și
mine
Chiar motivul existenței mele a fost negat de așa de multă vreme
Cât despre mine, nu-mi duce grija și nu te teme
De câtă vreme nu-mi diger propriile lacrimi
O, oare când vei înțelege, Dragul meu!
Unde mi-e casa oare? Din copilărie
Am plecat de acasă și nici acum nu știu unde să locuiesc
În suprapopularea asta,
Nu pot zămisli, dar pot adopta
Cu adevărat vreau să zbor, dar penele încep să-mi zboare
Dar totuși, voi încerca să mă trezesc la viață iar
Cerul eter, viața-mi e încă tenebroasă
Luciul e dus pe veci
La final, corpul a ratat... cum să-mi recuperez originea...
Mai sunt doar două redundanțe - masculin și feminin....

159
 Brazilia

Diego Mendes
Sousa
Diego Mendes Sousa (n. 1989), poet, cronicar, critic, memorialist, fiul
Parnaíbei (Costa do Piauí - Brazilia).
Este fondator al publicației „O Bembém“. A primit numeroase premii
naționale: „Olegario Mariano“ al Uniunii Scriitorilor din Brazilia, „Castro Alves“,
„Joao do Rio“, al Academiei Carioca de Litere, Premiul „Mario Faustina“.
Este membru titular al PEN Clubului din Brazilia, al Academiei de Litere a
Braziliei, al Academiei Pianiense de Poesia, al Academiei Parnaibana de Letras.

Bibliografie selectivă:

Divagații (2006)
Metafizica farmecului (2008)
50 de poeme alese de autor (2010)
Foc de alabastru (2011)
Candelabru de plop (2012)
Severitatea xananelor (2019)
Cartușe de casă și inimă părăsite (2019)
Călătorul din Altaíba (2019)
Vele naufragiate (2019)
Fanii luminilor verzi (2019)
Roza numinoasă (2021)
Ac de cusut uimirea (2023)

160

.
 Francisc

„De ce ești atât de temător?

Încă nu ai credință?”

pentru mine și pentru tine

pentru lume și
pentru orașul
în care m-am pierdut
la vest
de casa mea.

timp pentru sângerare:

mare fără aer
în ape
dincolo de loc
dincolo de opriri
amărăciunile
secolelor.

sunt în derivă
vreau să trăiesc
ca frunzele
de toamnă febrilă
port
în trup
lucrurile
care dor
și care mă duc
în abisul
celor inevitabile și

161
 la furtunoasa moarte.

la Roma
la Madrid
la Paris
la Londra
la New York
la São Paulo
la Buenos Aires
la umbra copilăriei mă trezesc.
fără tată fără mamă
nici bunic nici bunică
fără gesturi
între frați
nici verișori nici prieteni.

o, lume, o, singurătate,
nor de plumb
se prăbușește aici...

raiul este o fantomă crudă!

mirajul deșerturilor deschise
care scârțâie frigul
care arde ochii noștri.

în orașul
în peisajul
în atmosfera
la orizontul
terestru și enigmatic
odiseea amazon
parnaíba tigrii
nilul yangtze
geografiile

162

.
care plutesc
în mine...
Francisc m-a învățat
că nu trebuie să-mi fie frică.
pasager
urbe et orbi
înviat în furtuni
în focul credinței.

163
 Coronavirus

„Fără adio, fără trezirea necesară, sicriul sigilat: este una dintre
modalitățile prin care virusul își poate defini cruzimea metodei sale de a
bântui viitorul.”
Joaquim Ferreira dos Santos

Vine
dintr-un timp întunecat,
sosește încet și neospitalier.

Ca zorii care au dormit rău

în alte epoci,
aduce din secolul paisprezece,
nu e american sau spaniol
nici chinez,
și invadează mascat
ca fiara nocturnă.

Este misterios
este invizibil
și sufocă
omul
în totalitate.

Ucide prin asfixiere

gazda sa incredulă.
Masacrează familia,
izolează persoanele,
maltratează
pe cei mai bătrâni

164

.
și pe cei deja bolnavi.

Este un virus malign, inuman.

Singura sa identitate
este de a rescrie
istoria omenirii.

Virus care vine de departe,

de dincolo de oceane,
amar
floarea ceasurilor
și a inimilor
în plâns
obscur.

Memoria sa
adăpostește durerea...
Casa sa:
dorința
de a grăbi
masacrul.

Italia plânge, suferă Spania, se răspândește în Americi

și pe continentul african.

Nefericit, ah,
și în consternare,
traseul său
e devastator.

Poartă pe cei vii

inegal
și futurist.
O, suflete imperfecte,

165
 purtați uimirile
vieții.

Mâine
vom merge pierduți
cu o privire gravă,
pustie,
depopulați
de eternitate.

Zilele vor fi agonizante

și nopțile
târzii și triste.

Colțurile cerului
sunt
pe scurt
un adio
morților
pe care nu-i vedem...

Oh, coronavirus!
Doare orizontul
cu semnul tău indiferent
pentru ființa umană.

Oh, virus!
Păcat, păcat...
În aurora de astăzi
a etapelor Creației
fără claritate!

166

.
 Izolare

„să lăsăm să curgă toată această durere,

pentru că dacă o facem împreună,
putem s-o suportăm.”

Concita de Gregorio

niciun cuvânt
nu suportă
durerea singurătății.

declar numele
morților mei
la timp
și păstrez pentru mine
silaba eterului
din visele lor.

izolez garoafele
la amurg,
pentru că știu
poarta
întunecată
a orei
următore.

voi muri doar

noaptea
pe această miză,

167
 inima mea
renunță la mine.

nu pot
coexista
diminuat
și lipsit
de iubire.

cine poate?
cine va supraviețui
focului singuratic
al vieții
care păstrează
misterul
și ironia
de a nu fi?

de la distanță,
bat în cui ceea ce sufăr,
pentru că
în suferință
pot să mă bucur
de propriul meu sfârșit.

la nord de marea
vieții mele,
departe de nisipurile
care au străpuns
picioarele mele,
plâng pe ascuns.

poete, preferatul viitorului,

viitorul trecutului lung,

168

.
cine poate
uni sufletul
cu șoaptele neauzite
ale timpului?

cine poate
asculta frumusețea unei poezii
când totul
este întunecat?

cine va mai avea chip

pentru a exprima uimirea
neagră a unei
inutilități?

169
 Fapt eroic trăirea

„ochii mei sunt prea mici pentru a vedea.”

Carlos Drummond de Andrade

Traiul este atât de precar...

Cum dau
sporii
viața.

Indicatorul
maschează
simțurile.

După-amiază albastră.
Motivul norului.
Orizont sus.
Picură visele.
Spațiul verde
al timpului.
Schița iubirii.
Oglinda eternității.
Alte culori
uimitoare
de durere
floarea-soarelui
și stelele.

Totul mă face
să navighez

170

.
în vele rapide:
vechi și noi
semne moarte,
în somnolența vagă a luminii.

Ce am făcut cu mine?

Ființă tranzitorie
în zgomote,
în incendiul
dintr-un deșert
furios
și ascuns
sub vânturi
fără destinație.

Creatura chipului
transfigurat
și pierdut
pentru a se scufunda
în aspectul suav
în briza tristă a mării:

ce ai făcut cu mine?

171
 Mexic

Fernando
Salazar Torres
Fernando Salazar Torres (Mexic). Poet, critic literar, eseist și manager cultural.
Diplomă în Filosofie, Universidad Autónoma Metropolitana, Unidad Iztapalapa
(UAM-I). Master în Teoria Literară (UAM-I). Doctor în literatură latino-americană,
Benemérita Universidad Autónoma de Puebla (BUAP) cu stagii de cercetare la
Universitatea din Salamanca (Usal). Profesor la School of Writers (Madrid) și Global
Open University.
Poeziile și eseurile sale au fost publicate în reviste literare tipărite și electronice.
Director al revistei literare Taller Ígitur. Coordonator în America Latină al „Zilei
Dylan Thomas" și colaborator organizațional al Feira do Livro Maputo, Mozambic.
Membru al Pen Club din Mexic. Face parte din Catedra Hispanică de Studii Literare
și Academia Tomitana (România) pentru Premiul pentru Poezie 2022.

Bibliografie selectivă:

Sueños de cadáver (2015)

Visiones de otro reino (2018)
Divã da Hispânia (2022)

172

.
 Gazela iubirii refuzate

Teama eschivei formează favorurile tale.

Doresc, în orele mele de veghe, iubirile tale.

Nu mai pot nega durerea care mă apasă

și mânia care în mâini îmi contractă ranchiunile.

Scapă-mă și zboară, departe de grija mea fugi,

pentru că zborul meu nu mai merge, nu mă întârzia

în așteptare, nu păstrez, de mâine, respirația ta.

Nici nu mă privi, nici nu mă mirosi, ajunge că mă ignori.

Acum îmi rămâne suspiciunea ta.

Fiecare trăsătură a privirii tale va fi discordantă.

173
 Gazelul memoriei

Zadarnică este consolarea memoriei

care detronează daunele prezenței;
și, ajunge, persistă o altă amărăciune.
Durerea de a te simți aproape se întețește.

Zadarnică este consolarea memoriei,

frivol tot aerul absenței tale
care amână orice disperare.
Așteptarea rigidă pare infamie.

Nu timpul e plăcut, este vocea ta meritorie,

distantă, cea care în amintiri mă neliniștește
și pe umerii tăi, sărutul vrea parfumul tău.
Zadarnică este consolarea memoriei.

Zadarnică este memoria consolată.

174

.
 Cantică de dragoste reciprocă

Vino cu mine în orele nocturne

Și vom adormi în ore
Nu fie aurora altei zile!

Vin cu tine în brațe întinse

Și vom visa la sărutări lucide
Nu fie aurora altei zile!

Și vom adormi în ore

Și vom visa la cer în valuri
Nu fie aurora altei zile!

Și vom visa la sărutări lucide

Diminețile sunt cuiburile noastre
Nu fie aurora altei zile!

175
 Cantică pentru copilul care doarme

Culcușul ochilor tăi strălucește pentru ea.

E somn dincolo de tine, soare care clipește.
Dormi, copil de zori, stelele coboară.

Culcușul ochilor săi îți acoperă mâna.

Marién luminoasă ca verdele de vară.
Dormi, copil de zori, stelele coboară.

E somn dincolo de voi, soare care pulsează

și spune-mi ce stele merită noaptea.
Dormi, copil de zori, stelele coboară.

Marién luminoasă ca verdele de vară.

Lumea naște cântul păsărilor.
Dormi, copil de zori, stelele coboară.

176

.
 S.U.A.

William
Wolak
Bill Wolak este poet, artist colajist și fotograf ce locuiește în New Jersey și care
tocmai și-a publicat cea de-a optsprezecea carte de poezii, intitulată ”All the Wind's
Unfinished Kisses” (Toate sărutările nesfârșite ale vântului), la Ekstasis Editions.
Cea mai recentă traducere a sa împreună cu Mahmood Karimi-Hakakak,
”Love Me More Than the Others: Selected Poetry or Iraj Mirza” (Iubește-mă mai mult
decât pe ceilalți: Poezii Alese sau Iraj Mirza), a fost publicată de Cross-Cultural
Communications în 2014.
A fost unul dintre poeții invitați speciali de la numeroase festivaluri de poezie,
dintre care menționăm: ”Festivalul Internațional de Poezie Mihai Eminescu” din
Craiova, România; ”Europa in versi”, Lacul Como, Italia; ”Festivalul Internațional de
Poezie Pesaro”, Pesaro, Italia, ”Săptămâna Internațională de Poezie Xichang-Qionghai
Silk Road”, Xichang, China, ”Ethnofest”, Pristina, Kosovo, ”Săptămâna Internațională
de Poezie Chengdu”, Chengdu, China, și ”Conferința Internațională de Poezie”, Poznań,
Polonia. Recent, a primit Marele Premiu pentru Poezie la Festivalul Internațional de
Poezie Mihai Eminescu, 2022, Craiova, România.

Bibliografie selectivă:

Pale as an Explosion (1977)

Dream Helmet #1 (1978)
Free – For – All (1978)
Warming the Mirror (2012)
Perfume in a Sandstorm (2013)
The Art of Inisibility (2013)
Arheologia luminii (2022)

177
 Pierdut în Întuneric

Privește cum
toate lucrurile trecătoare
sfârșesc prin a dăinui
în pământul intunecos.

Acolo, atingerea
de apei transformă
cele mai mărunte semințe ce așteaptă
printre umbre.

O tainică deschidere se adună

pregătindu-se să întâmpine
un necunoscut,
lumină inimaginabilă.

De ești singur toată noaptea,

și dacă singurătatea e de neîndurat,
visează ca acele semințe ascunse
pierdute în întuneric.

Cine știe ce
ar putea tinde spre lumină?
Cine știe ce desfătare
s-ar putea ivi?

Incertitudinea niciodată nu e
un dezavantaj.
Este o șansă fără egal
de a întâmpina inimaginabilul.

178

.
 Mâinile Artistului

pentru Cheryl De Caintus

Pentru mâinile tale, dragostea împrumută

tot ce e neașteptat din vise,
când lumina lunii armonizează pânzele de păianjen.
iar somnul lasă toate ușile întredeschise.
Totuși mâinile tale se apropie
de hârtie sau de pânză, curioase ca de oglinzi
planând peste carnea înfierbântată.
Și printre toate detaliile tremurânde
ale acestei lumi, mâinile tale, în chip inexplicabil.
dispar în operă ca niște picioare.
ce se afundă treptat sub un banc de nisip
mătase întunecată și caldă.
Totuși cu perseverența prafului,
mâinile tale trasează încet tot ceea ce
îndrăznește pofta să pretindă.
Și dintre toate detaliile tremurânde
ale acestei lumi, doar opera rămâne orbitoare.
acolo unde mâinile tale entuziaste caută neîncetat
formele care prețuiesc cel mai mult
efemera cărare a sărutărilor carnale.
Pentru mâinile tale, dragostea înapoiază
tot ce e neașteptat din vise,
când umbrele armonizează pânzele de păianjen
și dorul lasă toate ușile întredeschise.

179
 Darurile lui Sappho

Pentru Miranye, de ziua ei la 16 ani,

Sappho i-a trimis o rochie vaporoasă
transparentă ca o șoaptă,
parfumuri de trandafir și iasomie,
balsam să-i facă pielea mai catifelată
ca o pană ce atinge lumina lunii,
smochine îmbibate în miere groasă,
vin îmbătător ca și goliciunea,
și șapte mere, pe rând
le-a sărutat în secret.
Toate acestea au fost însoțite de
de o singură poezie destinată doar
să stârnească simțirile Miranyei.
și tot prin cuvinte.

180

.
 Am căzut

“Dacă te gândești mai bine,

există peste tot naufragii.”
Satyricon
-Titus Petronius Arbiter

Am căzut așa cum cade orice nătărău bătrân

cu capul înainte în timpul ce se repliază
cu atenția departe de lumea largă
înspre durerea perpetuă
a unui corp schilodit.

Am căzut. Căderea nu a fost ceva special;

brațele mele se agitau delirant.
Țipătul meu a devenit mierlă
care se rotea prin camera goală
izbindu-se de oglinzi și ferestre.

Am fost imprudent. Am căzut.

Mi-au alunecat picioarele de sub mine,
și toată lumina zilei a dispărut în beznă.

Am căzut. Mă grăbeam.
Umbrele n-au avut nicio milă.

181
 SERBIA

Risto
Vasilevski
S-a născut în anul 1943.
Autor plurivalent, scriind permanent în două limbi, sârbă și macedoneană,
Risto Vasilevski este un reputat poet, dar și eseist, critic literar, traducător, editor, opera
sa literară fiind tradusă în 24 de limbi străine. Este director al Festivalului de poezie
„Toamna poetică din Smederevo“ și membru în redacția unor importante publicații
de specialitate: „Videlo“, „Knjizevne Novine“, „Mons Aureus“ și redactor șef al editurii
„Arka“. Este membru al Academiei de Științe și Arte a Macedoniei, al Academiei de
Științe și Arte Slave din Bulgaria, al Asociației Scriitorilor și Autorilor din Letonia, al
Asociației Scriitorilor din Macedonia, al Asociației Scriitorilor din Serbia.
A primit peste 40 de premii naționale și internaționale, cele mai importante
fiind Premiul „Frații Miladinovi“ al Serilor de poezie de la Struga; Premiul Racin,
Premiul „Nichita Stănescu“; Micul Premiu Nobel (Rusia); Premiul „Pana de aur“, marele
Premiu „Grigory Skovoroda“ (Ucraina); Premiul „Karageorge“ etc.

Bibliografie selectivă:
Vremenija (1970)
Listanje vremena (1984)
Igranje glavom (1997)
Ogledala (1998)
Hram. Sepak hram (2002)
Sušt (2007)
Ode, o da (2013)
Sevremena ovoşka (2014)
Srce kruga (2018)
Kljucaonica (2021)
Vetrovite pesme (2021)
 (O)da înaintașului

Cine a fost înaintașul înaintașului nostru,

al Creatorului nostru?

(O)da acelui înaintaș,

care nu a lăsat urmă
că a existat odata,
că a știut ceva,
că a creat ceva,
chiar și pe Creatorul nostru.

(O)da tuturora
care au trecut pe drumul lui
bătătorind toate drumurile,
chiar și acelea
care abia le vom descoperi!
 Destin insuportabil

Candva era usor de ajuns in lumea de dincolo,

Hermes era unic
iar calatoria sigura si previzibila.
Usor te-ai fi intors de acolo,
Daca nu s-ar fi repetat greseala lui Orfeu
Pe cand o salva pe Euridice.
Trebuia sa cunosti cuvintele viclene,
Sa le imbraci in nuante mierii
si cu ele apoi sa topesti inimile de piatra
Ce ferecau portile Hadesului
si sa mergi inainte, fara sa privesti vreodata inapoi
Pana ce treceai de granita
Dintre moarte si viata.
Acum multe drumuri duc spre iad
si toate-s pline de calatorii
Peste care nici un inger nu vegheaza
Nici imnele sfinte ale preotilor de mir.
Acum contemporanul nostru, brutalul Hermes
ii conduce pe calatorii de departe
ii scoate din tainicele lor vizuini
Din agore
si in acest amestec general
Nici o voce generoasa nu se face auzita,
Nici plansul Euridicei,
Pledand de atata vreme sa fie salvata.
Insuportabila e aceasta soarta a noastra,
Uitati cum suntem de in viata,
si cu atata usurinta dati mortii!
Traducere de Liliana Ursu
 Totuşi, hram

Locul pe care a fost zãmislit Omul este Hram.

Plânsetul cu care s-a anunţat viaţa.
Laptele mamei, atingerea tatei.
Casa în care a încolţit întâia oarã cugetul.
Fereastra prin care a ajuns prima luminã.
Strada din care au rãzbãtut primele glasuri.
Limba în care s-au buchisit primele slove.
Ziua în care s-au fãcut paşi.
Prima oglindire în izvor şi-n oglindã.
Ogorul semãnat cu mâna ta,
masa cu primele roade culese.
Cerul cu stele şi întinderi necunoscute.
Prima chemare a lui Dumnezeu,
prima înfruntare cu adevãrul.
Prima dragoste, prima paternitate, prima moarte.
Rãzboiul preîntâmpinat întru salvarea de vieţi.
Calea dezvãluitã pentru a fi tuturor arãtatã.
Gândul ce poate fi împãrtãşit celorlalţi.
Graniţa care se trece numai cu daruri...

Omul este Hram,

dacã el singur în ea se recunoaşte,
şi aievea se vede pe sine curat
şi pe dinãuntru şi pe dinafarã.
Traducere de Mariana Ştefãnescu
 Joe

Sunetul netrezitei vechimi

Cheamă la jocul
Cu propria-ți soartă.

Dansatoarele,
De lumină-mbătate,
Iși scot frunțile la lumină.
In mâinile lor, ceasornicul viu
Alt timp arată de-acum.

Totul se duce spre propriu-i sfârșit,

Ochii, aruncați pe la colțuri,
Aleargă vrăjiți prin fața dansatorilor.
Ca niște tomnatice crengi
Plutesc jucătorii,
Desprinzându-se de trupuri
Nimeresc pe fereastră
Și, de afară, se întorc iar în joc.

Încinse sunt frunțile pe fierbințile ziduri;

Ritmul, ca un negru tam-tam,
Devine tot mai puternic.

Cel ce va supraviețui acestui joc

Ca putea depune mărturie despre acest timp.
Va putea să domnească peste înalte adâncuri.
 Chile

Luis Cruz-
Villalobos
Luis Cruz-Villalobos (Santiago de Chile, 1976) este scriitor, editor și psiholog
clinician, cu o vastă producție literară în poezie și eseuri academice, cu mai mult
de șaizeci de cărți publicate. Deține un doctorat în filosofie la Universitatea Vrije
din Amsterdam, specializat în adaptare post-traumatică și hermeneutică aplicată. Este
profesor la Facultatea de Psihologie a Universității din Talca și membru al Societății
Scriitorilor din Chile.
Ca editor, este fondatorul și directorul Hebel Editions și Independent Poetry.
A publicat un număr mare de poeți importanți de pe cinci continente.

Bibliografie selectivă:

Dumnezeu Cerșetor. Teografii (2012 / 2013)

Poezia teologică (2018)
Ca o Îmbrățișarea Exactă (2015)
Vino la Mine (2017)
Cu Cioran (2017)
Teoria Nefericirii (2018/2020)
Om plin de flori (2020/2022)
Stańczyk. Poem narativ al unui bufon serios (2022)
Între Hermes și Regina Ciorilor (2023)

187
 Dumnezeu ateu

În memoria lui A. Schopenhauer

Într-o zi
Noroasă și rece
Dumnezeu se făcu ateu
Nu mai crezu
Refuză să aibă încredere
În viața de după moarte
În speranța eternă
În iubirea universală

Dumnezeu-fără- Dumnezeu
Mergea abătut
Pe străzile din oraș
Părea un muritor oarecare
Și începu să se amărască
Inima i se făcu de gheață
Și nu mai vorbi
Nu mai surâse copiilor
Acolo rămase
Într-o zi oarecare
Deja după câțiva ani
Sta așezat într-un parc
Privindu-și pantofii
Reflectând singurătăți
Cu pardesiul său negru
Cu mâinile sale în buzunare
În tăcere

188

.
Și ajunse paznicul parcurilor
Gândind că era un cerșetor

Și dumneavoastră
Ce faceți aici
Îi spune inchizitorial

Dumnezeu încet
Ridicând privirea
Îl privește din adânc
Este fix
Ceea ce eu mă întreb
Deja de mai multe luni
Răspunde Dumnezeu-fără-Dumnezeu
Aproape mort de durere.

189
 Înțelepciuni stupide în fond

Voi face o altă confesiune profesională

Sunt deja de mai bine de 16 ani

Psiholog clinic de profesie

Este o frumoasă și sacrosantă muncă

Ce doare

Unul este martor de cum viața

Se transformă definitiv în colaps
Unul ajunge să cunoască o mie și una de teorii ale dezastrului
Ale așa-nu-se-face
Ale mereu-m-a-avertizat-mama-mea
Ale vreau-doar- să-mor
Ale nu-înțeleg-nimic-din-ce-mi-se-întâmplă
În sfârșit

Trebuie să mărturisesc că mă obosește

Că uneori am nevoie să stau în fața unei mari iasomii înflorite
Și să respir foarte
Dar foarte adânc
Până ce amețesc de aroma sa de paradis.

190

.
 Cerul și pământul

Merg pe tavane
Contemplu pe cer o întâmplare

Respir aerul și viața

Caut în ele un tot

Intră porumbei și tunete

împreună cu norii pierduți

Singurătatea la fel pătrunde

și se formează o lume
și se formează o nouă planetă
densă în populația plutitoare

Păsările zboară mereu

și se așează pe umărul lui Dumnezeu
și îl întreabă despre viață

El le răspunde
și ele se tranformă în stele

Pe acestea de asemenea le respir

și fac parte din aerul meu

Norii mă scaldă peste tot

și nu mă lasă în pace
când doar la mare mă gândesc

191
 II

Merg pe tavane
Contemplu pe cer o întâmplare

Respir pământul și moartea

Caut în ele un tot

Intră șerpi și roci

împreună cu hiene pierdute

Singurătatea de asemenea pătrunde

și se formează o lume
și se formează o nouă planetă
densă în populația terestră

Șerpii provoacă mereu

și se așează la picioarele Satanei
și îl întreabă despre moarte

El le răspunde
și ei se transformă în ace negre

Și pe acestea le respir
și fac parte din aerul meu

Hienele mă omoară în totalitate

și nu mă lasă în pace
când doar la mare mă gândesc.

192

.
 De unde vin poeții

De unde vin poeții

Acești agresori cu aripi
Care știu să respire foarte adânc

De unde vin dacă nu

Din temnițele florilor
Și din labirinturile soarelui

Vin din sate pierdute

Pline de amețitoare dansuri
Și agile și ritmice licori

Vin din deșerturile solitare

Din pădurile dense de arome
Și din pajiștile umede și blânde

Vin din parfumata cădere

A planării indiferente a păsării
Și din răsunetul repetitiv al valurilor limpezi

Vin din sud și de asemenea din est

Vin din noapte ca și din amurg
Vin din dună și din lacul verde

De unde vin poeții

Aceștia care nu ar ști niciodată
Numele lucrurilor

193
 De unde vin dacă nu din nișa
Putregaiului şi înfrângerea răului
Din prăbușirea evidentului

Vin alergând și furând

De dincolo de abisuri
Și din mormintele care s-au deschis

Vin din lacrimile care albastre

S-au întors valuri infinite
În istoria dură a oamenilor

Vin din pace și din război

Din a se ști legați de un sine
Care le-a permis doar să cânte

Vin nepoliticoși și nerăbdători

Ca trandafirii roșii și parfumați
Care și-au ascuțit spinii cei mai noi

Vin din foame și sete de viață

Vin din graba pentru saltul
Și disperarea pentru mierea zilei

Vin de acolo departe foarte departe

Atât de departe că nu ajung să știu
De unde vin poeții

194

.
195
 Cuprins
DANIELA ANDONOVSKA-TRAJKOVSKA......................... 9
Memento............................................................................... 10
Viața electronică................................................................... 11
Triunghi isoscel.................................................................... 12
Supraviețuire......................................................................... 13
MARIA CALLE BAJO............................................................. 14
Camee................................................................................... 15
Logos ................................................................................... 16
Geneză.................................................................................. 17
R o m a n i c ă....................................................................... 18
CONSTANTIN BARBU............................................................ 19
eram tineri............................................................................. 20
în republica vidului............................................................... 21
am fost o ficțiune.................................................................. 22
pămîntul înafara mea............................................................ 23
JOVANKA BOŽIĆ..................................................................... 24
Mihai Eminescu.................................................................... 25
Carmen................................................................................. 26
Prietenia................................................................................ 27
În fața voastră....................................................................... 28
CARMEN BULZAN.................................................................. 29
Timp de Sărbătoare............................................................... 31
Gravitația Cerului ................................................................ 33
Vreau altceva........................................................................ 35
Rodul strădaniilor mele........................................................ 36
SABRINA DE CANIO............................................................... 37
Încă....................................................................................... 38
Steaguri de zdrențe............................................................... 39
Ca o perlă.............................................................................. 40
Pâine..................................................................................... 41

196

.
XHEMIL BYTYÇI..................................................................... 42
Arta iubirii............................................................................ 43
Platoul constelației................................................................ 44
Floarea bucuriei.................................................................... 45
Destin enigmatic................................................................... 46
ION DEACONESCU................................................................. 47
Scrisoare fără destinatar....................................................... 48
Curcubeu de minuni............................................................. 49
Lacrima captivă.................................................................... 49
Cărarea din inimă................................................................. 50
CINZIA DEMI............................................................................ 51
lui Rolando........................................................................... 52
la Ca’ Del Costa, Monghidoro.............................................. 53
plânsul devenise un păcat..................................................... 54
noi pentru viață..................................................................... 55
GABRIELA DJUKANOVIC.................................................... 56
Cine sunt?!............................................................................ 57
GERMAIN DROOGENBROUDT.......................................... 61
Blândă dimineață în Himalaya............................................. 62
Întrebare................................................................................ 63
Când buza de cuvinte-mi sângerează................................... 64
Nelinişte................................................................................ 65
MIHAI FIRICĂ.......................................................................... 66
Ai luat și aerul...................................................................... 67
Cu Ivan pe urmele noastre.................................................... 68
Străzi pentru câini................................................................. 69
Descrierea păsării-dragoste.................................................. 70
CHEIKH TIDIANE GAYE...................................................... 71
Mă odihneam pe rimele prozei tale ..................................... 72
Pâlnia timpului..................................................................... 74
Poezie................................................................................... 76
ÁNGELA GENTILE.................................................................. 78
Picioarele lui Ulise............................................................... 79
Madrás.................................................................................. 80

197
 ROXANA ILIE........................................................................... 81
toate femeile ........................................................................ 82
noi n-am ieșit niciodată ....................................................... 84
plopii negri .......................................................................... 85
aș scrie un poem .................................................................. 87
KAMA SYWOR KAMANDA................................................... 88
Căutarea inimii..................................................................... 89
A ieși din sine....................................................................... 90
Reminiscențe ale vremii....................................................... 91
Frisoane eterne...................................................................... 92
JETON KELMENDI................................................................. 93
Botezul sufletului.................................................................. 94
O gândire răsfățată................................................................ 95
Resursele noastre le-am întemeiat acolo.............................. 96
Amprenta vieții..................................................................... 98
DINOS KOUBATIS................................................................... 99
Uitare.................................................................................. 100
Vise răpuse.......................................................................... 101
Vidul................................................................................... 102
Destinație pierdută.............................................................. 102
DIMITRIS P. KRANIOTIS.................................................... 103
Minus unu........................................................................... 104
Cravată a bunelor moravuri publice................................... 105
Ianus................................................................................... 106
Într-o clipă.......................................................................... 107
BOYKO LAMBOVSKI........................................................... 108
Marina................................................................................. 109
Libertate.............................................................................. 110
Fabula Oracolului Delphic..................................................111
BORCHE PANOV.................................................................... 112
Ce a zărit charlie Ch. din poziția răsturnat......................... 113
Orașul grăbit în alb și negru ............................................. 115
Michelangelo și inima tatălui meu ................................... 116
Dumnezeu ca substantiv abstract ..................................... 117

198

.
GUILLERMO EDUARDO PILÍA........................................ 118
Fotografie cu Trakl în Veneția............................................ 119
Dimineața celui care îmbătrânește...................................... 121
Imaginea recoltei................................................................ 123
Casa poetului...................................................................... 125
CAMELIA RADULIAN.......................................................... 127
În vis .................................................................................. 128
Sparg scoici în mine cu mâna goală................................... 130
Sfârșit nesfârșit .................................................................. 131
Golgota............................................................................... 132
CLAUDIO RODRIGUEZ FER............................................. 133
Rapsodie română ............................................................... 134
Trăind cu un Brâncuși......................................................... 135
Când se lasă seara peste București..................................... 136
Intrând în Transilvania........................................................ 137
MORVE ROSHAN K.............................................................. 138
Eu sunt născută în întuneric................................................ 139
Eu și Natura........................................................................ 140
Sentiment diferit................................................................. 142
DIEGO MENDES SOUSA...................................................... 145
Francisc............................................................................... 146
Coronavirus........................................................................ 149
Izolare................................................................................. 152
Fapt eroic trăirea................................................................. 155
FERNANDO SALAZAR TORRES ..................................... 157
Gazela iubirii refuzate........................................................ 158
Gazelul memoriei............................................................... 159
Cantică de dragoste reciprocă............................................. 160
Cantică pentru copilul care doarme.................................... 161
WILLIAM WOLAK................................................................ 162
Pierdut în Întuneric............................................................. 163
Mâinile Artistului............................................................... 164
Darurile lui Sappho............................................................. 165
Am căzut............................................................................. 166

199
 RISTO VASILEVSKI.............................................................. 167
(O)da înaintașului............................................................... 168
Destin insuportabil............................................................. 169
Totuşi, hram........................................................................ 170
Joe....................................................................................... 171
LUIS CRUZ-VILLALOBOS.................................................. 172
Dumnezeu ateu .................................................................. 173
Înțelepciuni stupide în fond................................................ 175
Cerul și pământul .............................................................. 176
De unde vin poeții ............................................................. 178

CUPRINS................................................................................... 181

200