A4 Neputintele Doctrinelor Bisericesti False

Dr. ing.
Dragoş George CÎRSTIAN
Semnul Fiarei
– Neputințele și lacunele doctrinelor
bisericești tradiționale false –
Braşov, 2020
Casetă tehnică:
Întocmit în anul 2018, prin selecţii din Lucrarea intitulată “Semnul Fiarei” redactată în
perioada ianuarie 2016 – iunie 2019 și vara anului 2020.
Doctor inginer Cîrstian Dragoş George
cirstian.dragos@yahoo.com / 0746093149
Lucrarea integrală a autorului intitulată “Semnul Fiarei”, sau versiunile mai mici ale
acesteia, se pot descărca gratuit de pe site-ul: https://semnulfiareiapocaliptice.online/, sau
se pot solicita (sub formă electronică), de către oricine, la adresa de e-mail sus specificată.
Capitole prioritare: CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă, CAPITOLUL 12. Fiara din vremurile din
urmă, CAPITOLUL 13. SEMNUL FIAREI, CAPITOLUL 14. Vremurile din urmă, CAPITOLUL 15.
Babilonul, Reacţii şi comentarii
Ediţia nr.: .....

Data tipăririi (publicării) acestei ediţii: ......................
Versiuni ale lucrării intitulată Semnul Fiarei:
Lucrarea integrală – nr. pagini: 876 (A4), 1245 (B5);
Identitatea Antihristului Apocaliptic – nr. pagini: 88 (A4), 123 (B5), 167 (A5);
Interviu – nr. pagini: 96 (A4), 135 (B5), 192 (A5);
Interviu - partea I – nr. pagini: 75 (A4), 100 (B5), 145 (A5);
Mini – Interviu – nr. pagini: 45 (A4), 61 (B5), 83 (A5);
Ziua falsă de odihnă – nr. pagini: 80 (A4), 113 (B5), 168 (A5);
Care este adevărata zi de odihnă? – nr. pagini: 43 (A4), 64 (B5), 92 (A5);
LEGEA DUMINICALĂ – nr. pagini: 43 (A4), 63 (B5), 92 (A5);
Timpul strâmtorării – nr. pagini: 43 (A4), 57 (B5), 83 (A5);
Legea lui Dumnezeu. Încălcarea Legii (Păcatul) – nr. pagini: 80 (A4), 116 (B5), 181 (A5);
Babilonul – nr. pagini: 18 (A4), 24 (B5), 32 (A5);
Neputințele doctrinelor bisericești tradiționale false – nr. pagini: 433 (A4), 654
(B5);
Răpirea Bisericii lui Hristos – nr. pagini: 99 (A4), 144 (B5), 209 (A5);
Dincolo de moarte. Învierile – nr. pagini: 55 (A4), 81 (B5), 123 (A5);
De ce există numeroase biserici creștine diferite? – nr. pagini: 75 (A4), 112 (B5), 165 (A5);
Ordinea de citire, recomandată: 1. Identitatea Antihristului Apocaliptic; 2. Ziua falsă de

odihnă; 3. Interviu; 4. Babilonul; 5. Timpul strâmtorării 6. Neputințele doctrinelor bisericești
tradiționale false, etc
ISBN 978-973-0-24143-3
Semnul Fiarei
CUPRINS
CUPRINS .................................................................................................................................................3
Neputințele și lacunele doctrinelor bisericești tradiționale false .........................................5
Introducere ........................................................................................................................................ 5
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – A. ............................................................................. 11
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – B. ............................................................................. 19
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – C............................................................................... 20
„Preotul” și „Învăţăcelul” ........................................................................................................... 41
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – D. .......................................................................... 139
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – E. .......................................................................... 141
Preot ortodox – F. ...................................................................................................................... 166
Un Creştin ortodox .................................................................................................................... 175
Profesor de religie ortodox .................................................................................................... 234
Pastori diverși protestanți ..................................................................................................... 250
Profesoară de religie ultraortodoxă................................................................................... 356
Preot - călugăr ortodox ........................................................................................................... 377
Pastor baptist, ce oficiază în Braşov – G. .......................................................................... 397
Conducător de biserică, baptist –H..................................................................................... 399
Concluzie finală:......................................................................................................................... 432
3
Lucrarea unui creştin, născut ortodox * Neputinţele doctrinelor bisericeşti tradiţionale false
4
Semnul Fiarei
Neputințele și lacunele doctrinelor bisericești

tradiționale false
Introducere
În perioada iulie 2016 – data publicării prezentei ediţii, am comunicat lucrarea intitulată
„Semnul Fiarei”, în diferite faze ale acesteia (toate conţinând însă lucruri de esenţa!), la mulți
apropiaţi, prieteni, cunoştinţe etc., dar şi la mai mulţi preoţi sau conducători de biserici.
Din partea cititorilor simpli, ce au avut reacţii diverse, de la uimire până la reticenţă, nu am
primit referinţe notabile, aceştia luând probabil informaţia ca atare şi nefiind într-o măsură prea
mare să adauge prea multe comentarii.
Unii se autoconsideră „atei” sau sunt „nehotărâţi”!
„Ateii” sunt cei ce, cel puţin la nivel declarativ (pentru că am convingerea că, în cazul
multora, în subconștientul lor, lucrurile nu stau chiar așa!), neagă existența Domnului Dumnezeu.
Din nefericire, mare parte dintre „ateii” proveniţi chiar din lumea creștină, sunt „atei” tocmai
datorită unor doctrine bisericești false, ce Il pun subtil și indirect pe Dumnezeu într-o „lumină”
crudă, neadevărată, nedreaptă, etc doctrine faţă de care acești oameni simt repulsie. Ceea ce este
firesc! Așa că odată cu neacceptarea acestor învăţături bisericești și/sau a formalismului aferent
acestora, pe care le iau de bune (fiind oficiale!) dar despre care simt, totuși, în inima lor, că sunt
nedrepte și/sau ineficiente, ca reacţie de răspuns, se leapadă totodată și de Dumnezeu! Greșită
alegere! Dacă aceștia ar cerceta un pic, ar descoperi că Dumnezeu este Iubire Infinită la adresa lor și
ca nu de Acesta trebuie să se lepede, ci doar de minciuna doctrinară seculară, de factură satanică,
ce a cuprins biserica proprie, și în general, lumea creștină de astăzi. Mulți sau poate că niciunul
dintre ei, care ar descoperi Adevărata Iubire, nu cred să-și mai autoatribuie titulatura de „ateu”, ci
renunțând la revoltă, s-ar întoarce bucuroși către Hristos, eliberaţi și descătusaţi de greutatea
poverii minciunii. Din fericire, se înregistrează și multe astfel de cazuri.
Alți „atei” sunt oameni răzvrătiţi în sinea lor, împotriva propriei naturi și stări, într-un mod
inconștient! Starea lor interioară generală este neplăcută tocmai datorită consecinţelor păcatului
propriu în care se zbat și lipsiţi fiind de cunostinţe biblice temeinice, respectiv de speranţa salvării
veșnice, ușor și-au pierdut discernământul sufletesc, întorcând armele chiar împotriva Adevărului
prieten salvator și aliindu-se neinspirat cu dușmanul nociv, respectiv cu Minciuna, ce lucrează
exact pentru pieirea lor în eternitate!
De aceea, acești „atei”, datorită necunoașterii Scripturii și implicit neînţelegerilor existenţiale,
precum și datorită frustrărilor interioare acumulate cronic (generate de eșecurile repetate de viaţă,
ale propriilor planuri gândite și programate în afara Domnului!), adoptă (mai mult sau mai puţin
conștient!), pentru razbunare împotriva Creatorului, această poziţie greșită, căzând astfel în plasa
Satanei (care spre deosebire de acești sărmani înșelaţi, nu-i ateu!).
Creatorul, însă, pentru că iubeste oamenii (inclusiv pe atei!), nu numai prin conștiinţa și
discernământul firesc implantat în creaturile Sale, dar și prin Cuvântul Său scris (Biblia), îndeamnă
pe toţi să renunţe la răzvrătire și revolta împotriva Lui, respectiv la păcatul generator de durere,
suferinţă, insuccese și frustrări, și să aleagă calea cea bună a pocăinţei, a credinţei și iubirii
reciproce sincere, ce duce spre viaţă veșnică în Paradiusul Său, dar nu obligă pe nimeni!
„Nehotăriţii”, de asemenea, de principiu, necunoscători ai Scripturii, oscilează și aceștia între
diverse credinţe în existenţa unor divinităţi nedefinite, imaginate de către ei („...cred că există o
Forţă, dar nu știm despre ea....”, etc, etc), sau se zbat într-un amalgam indecis de idei rezultat din
combinația Creaţiei cu vechiul sau actualul Păgânism, cu religiile non-creștine ale Planetei sau cu
5
diverse teorii false moderne gen Evoluţionism, Big Bang, Teoria Extratereştrilor, Scientology, etc,
toate acestea alternate cu multă nepăsare.
Un apropiat îmi spune: „... între Creație și Evoluție, parcă înclin spre Evoluție ...”. I-am replicat:
„.... omule, ai grijă în ce crezi, că riști să ai parte tocmai de ceea în ce crezi! ... Evoluția nu presupune
viață dincolo de moartea biologică a fiecărui individ ... dacă omul nu este decât un animal superior evoluat,
atunci înseamnă că după ce acesta s-a stins, totul s-a terminat pentru el, pentru totdeauna... deci crezând în
Evoluție nu faci altceva decât să crezi în moartea veșnică! ... iar la Înviere, când te va scula Hristos din
morți, cum vei putea să-i soliciți Acestuia sa-ți dăruiască viața veșnică și ție dacă tu ai crezut în moartea
veșnică?...”. Așadar, credința în Evoluționism este extrem, extrem de periculoasă! Dragilor, între
cele două opțiuni, practic posibile, nu o alegeți din start, pe cea pierzătoare, fără de nicio speranță!
Este absolut neînțelept! În subconștientul lor, cumplit de îngrozite trebuie să fie sufletele celor care,
prin proprie alegere, au în față doar perspectiva morții veșnice.
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 14. Dar cum vor
chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor
auzi, fără propovăduitor?).
Citat sursă ortodoxă:
„Numele celui necredincios nu este scris în cartea celor vii, nici nu se numără cu Biserica celor
întâi-născuţi, cei număraţi în ceruri, ci numele celor necredincioşi rămâne aici pe pământ, pentru că au
preferat viaţa aceasta trecătoare şi de scurtă durată în locul corturilor celor veşnice..” (Vasile cel Mare)38
Surse: 37 Sfântul Vasile cel Mare – Scrieri, partea I: Omilii la Psalmi”, traducere de Pr. D.
Fecioru, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1986, pag. 318 ; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de
Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 398.
Apoi, omul, simțind probabil un fior de disperare în suflet (datorată propriei alegeri și poziții
greșite, cel puțin al aceleia de moment), adaugă: „...totuși, dacă este adevărată Creația, eu dacă sunt
cinstit, am conștiința împăcată...”. Oare, așa să fie? Sau preferam să ne automințim? Din nou i-am
replicat: „...eu zic că greșești iar! ... dacă ai citi Biblia ai realiza că și aceasta este tot o postură
autoînșelătoare!...” Chiar și o vorbă din popor, ar trebui să dea mult de gândit acestora: „Iadul este
plin de oameni cinstiti, dar nehotărâți!”. După care, l-am întrebat: „... tu știi, de exemplu, să definești
păcatul, știi ce înseamnă noțiunea de păcat? ... Păcat pe care Dumnezeu îl urăște!” Bineînțeles, omul, care
se pretindea ca având conștiința împăcată, habar nu avea ce înseamnă concret păcatul. Habar nu
avea că, adoptând această atitudine, riscă să intre, de fapt, în categoria celor înșelați care comit
păcate într-un mod inconștient, prin călcarea repetată și fără să realizeze a Legii lui Dumnezeu, pe
care, de asemenea, n-o cunoaște și n-o urmărește!
Iar postura de „păcătos inconștient”, determinată de indecizie, lejeritate, comoditate proprie,
etc mă îndoiesc puternic să fie compatibilă cu starea de „conștiință împăcată”! Să nu ne mai
automințim! Hristos spune foarte clar că cine nu este cu El este împotriva Lui şi cine nu adună cu
El, risipeşte!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea
şi cine nu adună cu Mine risipeşte., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 11, 23. Cel ce nu este cu Mine
este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte.).
„O, iubite frate întru Domnul, mă înfricoşez când mă gândesc pe lângă câţi monştri de tăgadă, de
primejdie şi de ignoranţă trebuie să-ţi cauţi drum, în cariera şi în zbuciumul frăţiei tale! Caută pe
Domnul, iubeşte-L şi slujeşte-l cu încăpăţânare! E bun, e milostiv şi nu te va lăsa fără lumină şi fără
mângâiere.” 222
Surse: 222 Ziua Domnului de Gala Galaction, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1958, pag. 6;
preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 277.
Majoritatea însă, nu se consideră a fi „atei” sau „nehotăriţi”,, dar la rândul lor, deși se
autodeclară că aparțin unei confesiuni creștine, sunt la fel ignoranţi la adresa propriei salvări în
veșnicie, necunoscând și nestăpânind nici măcar doctrinele propriei biserici! Din nefericire!
6
Semnul Fiarei
Grăbeşte-te de a pune mâna la lucru, cât timp luminează ziua: vine noaptea, când nimeni nu poate
să lucreze (Ioan, 9, 4). Noapte grozavă, noapte dureroasă, noapte ce nu va avea niciodată auroră!
Părăseşte, părăseşte fără a pierde un minut calea cea largă care duce la pierzare, spre a intra în
calea cea strâmtă care duce la viaţă. (Mat. 7.13.14)”76
Surse: 76 Urmarea lui Iisus Hristos, cartea a II-a, vol. IV, Tipografia Mănăstirii Neamţ, 1923,
pag. 45; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 377.
Ce să mai vorbim de cunoașterea originii acestora sau a doctrinelor diferite de cele învățate
în bisericile lor, aparținând altor confesiuni, pentru a putea analiza obiectiv cu propria minte și a
putea selecta și separa Adevărul de Minciună, respectiv pentru a putea face alegerea corectă. Nu-i
interesează prea mult subiectul, nu au rădăcină, nu-i preocupă credinţa ci sunt furaţi de interesele
și plăcerile efemere ale lumii păcătoase materiale, în care se complac și cărora le cad pradă foarte
ușor, rămânând din inerţie de partea negativă, și astfel, luptând inconștient împotriva lui
Dumnezeu și aceștia!
Alţii, mai puţin ignoranţi și cu ceva urme slabe de credinţă, afirmă: „...sunt depășit... nu am
prea multe cunoștinţe în domeniu... nu-ţi pot da o părere ... recunosc că nu m-a preocupat prea mult
Biblia... am citit ceva acum câțiva ani...” Cam în aceiași categorie, intră și cei ce merg pe vorba
populară : „crede și nu cerceta”, cu care își justifică delăsarea sufletească. Chiar, un fost coleg, își
argumenta poziția cu Eminescu: „,,Nu cerceta aceste legi, ai fi nebun să le-nțelegi,,”.
Și aceștia, ca dealtfel toţi din categoriile menţionate mai sus, riscă enorm să-și fure singuri
căciula! Cu această atitudine, speră probabil în subconștientul lor, că „s-au spălat pe mâini” și-au
scăpat de „problemă”, care astfel, pe ei nu i-ar viza! Câtă autoînșelare și în rândul acestei categorii,
provocată de comoditate și confortul propriu egoist, la care oamenii nu vor să renunţe!
Citate surse ortodoxe (preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006):
„...de vrem noi sau de nu vrem, de aşteptăm sau nu, arătarea a doua a lui Hristos, Împăratul
veşniciilor, tot va veni.”130
Surse: 130 Din tezaurul ortodoxiei de Preot Ştefan Slevoacă, 1990, pag. 238.
„Noi să ne luptăm, deci, să fim găsiţi în numărul celor care-L aşteaptă, ca să avem parte de
darurile cele făgăduite. (Clement Romanul)”131
Surse: 131 Scrierile părinţilor apostolici, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1979, pag. 64.
Aici aş consemna și câteva exemple concrete. Un coleg, cu înclinații ortodoxe, refuzând
lucrarea mea, îmi spunea (după unele discuții prealabile): „...n-o iau!... pentru că mie mi-e frică de
tine...”. I-am replicat: „...nu de mine ti-e frică, ci ți-e frică că eventuala descoperire a Adevărului, îți va
zdruncina confortul tradițional moștenit!... de asta ți-e frică de fapt, nu de mine!... eu în toată lucrarea mea
nu recomand nimic altceva decât urmarea întocmai a cuvântului Domnului Iisus Hristos, din Biblia voastră,
și abandonarea Tradiției antibilice pe care o urmați!... ba încă te și avertizez: băgarea capului în pământ ca
struțul, nu te scapă de primejdie!...”. Alt coleg, care a declarat că a parcurs-o, a respins mesajul
lucrării pentru că, afirma dânsul, nu i-a plăcut stilul în care a fost scrisă. Dragilor, nu despre aceasta
este vorba! Slăbiciunile mele nu pot reprezenta un motiv înțelept pentru îndărătnicie! Cred și de
această dată, că cei cu o astfel de atitudine, de fapt nu sunt pregătiți pentru respectivul mesaj,
pentru cercetarea lui, în vederea selectării și asimilării eventualelor adevaruri. Adevăruri care te
pot zdruncina din temelii! Însă este mult mai simplu să rămâi comod, căutându-ți pretexte ieftine.
Dar care se pot dovedi, poate când va fi mult prea târziu, că au fost autoînșelătoare!
“...acum, că te-ai dat în altă religie, nu te mai interesează bradul de Crăciun...” – îmi reproșa o rudă.
I-am replicat: „...nu m-am dat în altă religie, m-am dat în religia Bibliei!...” Încerc, cel puțin! Însă tare
mă tem că „în altă religie” decât cea care asigură mântuirea sufletului, sunt mai degrabă, pe lângă
atei, indiferenți și ignoranți, toți cei ce aparțin bisericilor oficiale creștine (catolice, ortodoxe,
protestante, etc), care în practicile și doctrinele proprii, prioritizează Tradiția, în detrimentul Sfintei
Scripturi. Toate aceste biserici susțin, bineînțeles, că merg cu Biblia, pe care ar completa-o cu așa-
zisa Sfântă Tradiție, dar în realitate, în multe priviințe, nu este deloc așa, aceasta din urmă fiind nu
numai subtil sau indirect, ci pe alocuri chiar flagrant nebiblică sau vădit antibiblică. Și totuși este
preferată. De exemplu, dacă tot am adus vorba, referitor la brad și la Crăciunul din data de 25
7
decembrie, vă rog să le studiați istoria (este foarte ușor astăzi, existând numeroase surse: cărți
istorice, reportaje, documentare, atc) și le veți descoperi originea păgână.
„Preoţii mithraici purtau veşminte iraniene, fapt care indica originea orientală a cultului. Cinsteau
ziua soarelui (Duminica, n.n.) şi socoteau ca zi de naştere a lui Mithra data de 25 decembrie (Natalis soli
Invicti), când lumina începea să crească iarăşi,””135
Surse: 117 Istoria religiilor de Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Ed. IBM al BOR, Bucureşti,
1982, pag. 130; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 308.
Iar cine crede că prin sărbătorile și instrumentele lui Mithra sau ale altui zeu păgân
precreștin, îl poate omagia pe Hristos, riscă foarte mult. Practicile păgâne împrumutate treptat în
Creștinism sau Sincretismul (amestecul de Creștinism cu Păgânismul), sunt deosebit de periculase.
„Convertirea la creştinism a dat loc la simbioze şi sincretisme religioase (amestec de neghină şi
grâu, de păgânism şi creştinism, n.n.) care, de multe ori ilustrează cu strălucire creativitatea specifică
culturilor populare agrare sau pastorale” Babilon în toată puterea cuvântului, n.n.)”63
„Aşa, de pildă, amintirea zeilor furtunii a supravieţuit în legendele despre sfântul Ilie, un mare
număr de eroi învingători de balauri au fost asimilaţi cu sfântul Gheorghe, anumite mituri şi cultele
diverselor zeiţe au fost integrate în folclorul religios al Sfintei Maria. În sfârşit, nenumărate forme şi
variante ale moştenirii păgâne au fost articulate într-un acelaşi corpus mitico-ritual superficial creştinat”
(adevărată babilonie de credinţe, n.n.)64
Surse: 63, 64 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, de Mircea Eliade, Bucureşti, 1988, vol. II, pag.
232.
„Sunt anumiţi învăţaţi care se ocupă îndeaproape cu cercetarea acestor obiceiuri rămase la noi de
la păgânii de demult (neghine de tot felul în amestec cu idei şi practici creştine, n.n.). Cărţi întregi s-au
scris şi s-ar mai putea scrie asupra acestor obiceiuri păgâneşti de care tare greu se dezbară unii dintre
credincioşii noştri.” (pare chiar că babilonia religioasă e o stare de fapt, n.n.) 65
Surse: 192 Buruieni crescute la umbra Bisericii, de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al
Oradei, 1955, pag. 31; Carte de rugăciuni, ediţia a II-a, Bucureşti, 1981, pag. 265-267-271.
Și încă un exemplu concret: un apropiat (nu foarte pregătit în domeniu), după ce a spicuit
din material, îmi dădea mie sfaturi în legătură cu ce-ar trebui să mai fac eu. M-a întristat! Nu
pentru că îmi dădea sfaturi, căci aşe este, şi eu aş mai avea multe de făcut (vă spuneam că nici
lupta mea nu s-a terminat!). Dar m-a întristat pentru că nu părea că se gândeste şi la ce are el de
facut! De parcă „problema” ar fi numai a mea, nu şi a lui sau a fiecărei fiinţe umane dintodeauna!
Din nefericire, atitudinea apropiatului pare să fie una extrem de răspândită, și așa cum
spuneam, toţi cei ce recurg la aceasta şi staruie într-o astfel de poziţie „indiferentă” (i-as zice eu!),
riscă să se autoînşele.
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 3. Cum vom scăpa noi, dacă
vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită
de cei ce au ascultat-o,).
Cine ne oprește astăzi, oameni buni, să citim Biblia? Sau credeţi că Biblia, respectiv Cuvântul
lui Dumnezeu nu se adresează nouă ci doar altora sau numai preoţilor, etc? Sau credeţi că aceasta
a fost scrisă și întocmită („insuflată de Dumnezeu”), sub providenţa Cerului, degeaba? Nu,
dragilor!
(Exemplu: Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 10. Ca voi să umblaţi cu
vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui
Dumnezeu., Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 15. Şi fiindcă de mic copil
cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.,
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare,
spre înţelepţirea cea întru dreptate,, 17. Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru
orice lucru bun.).
8
Semnul Fiarei

„...Fiţi, fraţilor, ambiţioşi şi zeloşi în cele ce priveşte mântuirea, Cercetaţi Sfintele Scripturi, cele
adevărate, cele date prin Duhul cel Sfânt (cele canonice, nu apocrifele n.n.). Ştiţi că nimic nedrept, nici
neadevărat, nu este scris în ele.” 76
Surse: 76 Scrierile părinţilor apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1979, pag. preluate din
„Creștinismul Părinților noștri”/Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 40.
Biblia se adresează fiecărei fiinţe umane în parte, Biblia trebuie cunoscută, individual, „de mic
copil”, de către oricine, pentru că este “de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre
înţelepţirea cea întru dreptate”, „spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus”, servind astfel
singurului scop al acestei vieţi efemere: dobândirea vieţii veșnice!
„La vârsta de 5 ani, orice copil iudeu participa la cultul sinagogii, adică al comunităţii din care
făceau parte părinţii săi.” 92
Surse: 92 Dicţionarul de Teologie Ortodoxă, de Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Bucureşti, 1981, pag. 187;
De aceea, cu insistenţă vă recomand să renunţaţi la autoscuzele deșarte (ce ascund propria
comoditate, etc!) la delăsare sau la orice altă justificare proprie puerilă, să daţi la o parte basmele
populare înșelătoare și să găsiţi resursele și timpul să vă preocupaţi de Sfintele Scripturi, chiar
dacă, de exemplu, Eminescu (cel ce, din câte cunosc, n-a fost cel mai grozav creștin!) a spus, în
"nebunia" lui, altceva! Și oricum referindu-se la alt subiect! Pentru a putea lua decizii, fiecare
pentru sine, în cunoștinţă de cauză! Acordaţi-vă șanse, fraţilor!
Însă Biblia trebuie nu numai citită, dar si urmată! Căci degeaba o citesti dacă n-o urmezi! Și
aici se dă o altă uriașă bătalie! Să nu ne mai ascundem după deget! Nimeni sănatos mintal,
înzestrat cu conștiinţă proprie și capacitate firească de discernământ, care citește Biblia, pe care
comparând-o cu ceea ce practică, nu va fi atât de depășit încât să nu-și pună multe și mari semne
de întrebare! Să nu fim naivi! Adevărat este altceva, și anume că toţi cei care vor citi și apoi se vor
strădui să urmeze întocmai Cuvântul simplu al Domnului Iisus (care indică calea sigură!), va
trebui să-și părăsească confortul, să lupte și să se debaraseze atât de metehnele proprii cât și de
metehnele nebiblice comune confesionale, atitudine prin care își vor pune lumea tradiţională în
cap și vor fi cel puţin marginalizaţi de către bisericile înșelate și/sau societatea păcătoasă stăpânită
de către Satana! Dacă nu chiar și prigoniți sub diverse forme!
Din nefericire însă, cei mai îndărătnici față de Cuvântul scris, par să fie astăzi tocmai preoţii
și credincioșii sinceri practicanţi și râvnitori, aparţinând diverselor confesiuni creștine, ce manifestă
mai degrabă „patriotism” la adresa propriilor învăţături bisericești seculare tradiţionale false (de
regulă, moștenite prin naștere), decât la adresa Bibliei Omenirii!
Citat:
“Preoții și pastorii vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu
lumineze peste turma lor.” - “Tragedia veacurilor”, Capitolul 38 — Ultima avertizare, Ellen White
Însă va veni vremea când, și aceștia, va trebui să aleagă una dintre cele două căi posibile:
- fie să creadă și să urmeze întocmai și NUMAI Cuvântul simplu al Domnului Iisus,
surprins în propriile lor Biblii (fără adăugiri, fără răstălmăciri, fără interpretări sucite,
forţate, transcedentale, filozofice, etc!) înspre viaţă veșnică, caz în care vor fi nevoiţi să
recurgă la schimbări radicale;
- fie să creadă și să urmeze în continuare tradiţiei omenești seculare mincinoase satanice,
contrară Cuvântului lui Dumnezeu, înspre moartea veșnică a sufletului lor.
Toţi cei ce-L iubesc cu adevărat pe Hristos, nu vor avea de ales, trebuind să părăsească
complexele, întortochiatele, incoerentele și contradictoriile învăţături bisericești nebiblice, eronate.
Deși majoritatea credincioșilor creștini sinceri de astăzi, sunt încă orbiţi de acestea, există și
milioane de oameni, împrăștiaţi pe întreg mapamondul, care le resping, îmbrăţișând Adevărul
simplu și pur biblic! Iar convingerea mea este că mulţi se vor debarasa de minciună, pe măsură ce
9
Omenirea se apropie de evenimentele finale, iar aceștia (cei ce vor urma strict și numai Biblia!) vor
fi tot mai numeroși!
Dar nici din partea preoţilor ale căror doctrine sunt combătute vehement (chiar agresiv, dacă
vreţi!) în prezentul material, n-am avut reacţii notabile. Să înţeleg că datorită lipsei argumentelor
biblice de combatere? Sau pur şi simplu, având propriile învăţături şi convingeri moştenite, au
considerat că nu merită, au ignorat lucrarea sau n-au citit-o.
Câţiva, însă, au parcurs-o şi mi-au făcut observaţii foarte valoroase, dar n-au criticat
conceptele prezentate (concepte, care, repet, nu-s descoperite de mine, ci sunt vechi şi foarte vechi,
zeci sau sute de milioane de creştini, în trecut sau astăzi, crezând în acestea). Ceea ce m-a bucurat,
observaţiile acestora fiind de „formă” şi nu de „fond”. Aceştia n-au fost ortodocşi.
Intenţia mea este să public lucrarea şi s-o răspândesc şi mai mult, iar pe parcurs, dacă voi
avea reacţii de răspuns, de esenţă, privind explicaţiile prezentate şi argumentele aferente lor, din
partea preoţilor oricărei confesiuni, probabil că le voi ataşa prezentului material, în funcţie de
momentul primirii acestora şi data publicării respectivei ediţii.
Iar acum, la acest moment, aş vrea doar să consemnez câteva „extrase”, mai importante, din
discuţiile avute de mine cu câţiva preoţi (unele mai lungi, altele de numai câteva minute, datorită
indisponibilităţii lor). Redactarea este aproximativă (n-am putut reţine tot, la literă), dar încerc să
surprind totuşi esenţialul. În afara celor prezentate aici, au mai fost și alte discuții, cu alți preoți
diverși, neconsemnate în mod particular în material, întrucât în esență, au fost cam similare celor
așternute deja pe hârtie.
Țin să mai precizez că aceste discuţii n-au fost purtate stând la masă, ci de regulă, la ei
„acasă”, unde fie m-au acoperit prin volum, fie a trebuit să nu-i contrazic foarte tare pentru a nu le
creşte frustrările sau pentru a nu se simţi cumva jigniţi. Nu este uşor, mai ales dacă n-ai „la mână”
diploma unei şcoli de specialitate, să vorbeşti cu oameni care au moştenit, de generaţii, prejudecăţi,
tradiţii şi învăţături bisericeşti specifice propriei confesiuni.
Nici opiniile lor nu cred că trebuie privite într-o formă absolută, cel puţin pentru că au fost
exprimate în conjuncturi obişnuite şi poate „la viteză”. N-o să precizez nume (decât când voi fi
nevoit), întrucât nu am acordul dânşilor. Voi folosi litere, începând cu A, B, etc..
De asemenea, rog iertarea repetării, dar am constatat că majoritatea citesc „pe sărite”
materialul sau citesc cu precădere acest Subcapitol final, motiv pentru care am încercat să
resurprind şi aici esenţa subiectelor deja tratate. Mai mult, textele au fost scrise într-un timp destul
de îndelungat şi pe segmente, separat, pe măsura producerii respectivelor întâlniri sau
evenimente, etc., ceea ce a generat, pe lângă chestiunile suplimentare, şi o repetare oarecum
parţială a unor idei (dar, de multe ori, privite din alte unghiuri). Dacă vreți, puteți să le considerați
cărțulii separate, cel puțin pe cele voluminoase, pentru că între scrierea lor, au trecut chiar câțiva
ani, context în care este destul de dificil să asiguri o coerență nerepetativă a argumentelor și
explicațiilor. Astfel că, de fiecare dată, am încercat să combat succesiv, erorile cu care consider că
m-am confruntat.
Dar sper să fie de bun augur şi să folosească la înţelegere şi aprofundare, „repetarea fiind
mama învăţăturii” (inclusiv Biblia ne transmite, tot repetitiv, mesajul Vieţii Veşnice!). Iar dacă textul
este agresiv, la adresa falsității și erorii (și nu la adresa omului înșelat!), este și pentru că am
convingerea că în aceste vremuri moderne, ale oricăror posibilități, nu ne mai permitem să
mângâiem minciuna pe creștet, cu tandrețe! În concluzie, recomand răbdare și parcurgere
integrală, pentru că informațiile primite aprofundate vă vor fi de mare folos. Îndrăznesc să
apreciez. Alegerea este însă, a fiecăruia, pentru sine!
10
Semnul Fiarei
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – A.
Cu acest preot mă cunosc de mai mulţi ani, m-am întâlnit de multe ori, având o relaţie mai
apropiată.
... cândva în trecut...
- Eu:... Părinte, unde scrie în Biblie că ziua a şaptea, sfinţită de la Creaţie, a fost desfinţită?...
- A.:... Păi nu scrie...
- Eu:... Şi-atunci e sfântă şi sâmbăta şi duminica, avem două zile de odihnă?
- A.:... şi sâmbăta e sfântă... este şi ea... dar duminica e ziua de odihnă, citeşte-l pe Sfântul Apostol
Pavel şi pe Sfinţii Părinţi şi găseşti acolo explicaţiile...
... prin septembrie 2016...
M-am întâlnit cu dânsul, să-i dau lucrarea mea, după ce în prealabil, cu diverse ocazii, mai
purtasem unele uşoare discuţii contradictorii pe doctrinele ortodoxe.
- A.: ... Ce, bă......... mă înveţi tu pe mine carte? Eu ştiu greaca, ştiu latina...
Deşi, la rândul meu, am parcurs câteva mii de pagini de profil, nu am aceasta pretenţie şi
i-am răspuns:
- Eu: Părinte, tocmai, n-am venit să vă învăţ eu carte; am venit să-mi corectaţi lucrarea, în aşa fel
încât, fundamentat, să dăm la o parte erorile şi rătăcirile, mai ales că intenţionez s-o public în
numeroase exemplare. Şi n-aş vrea să împrăştii eu rătăcirea... Mă interesează Adevărul... Sunt
dispus să mă revanşez cumva...
A răsfoit-o câteva minute şi după alte câteva vorbe în contradictoriu privind închinarea prin
Fecioara Maria, sfinţi, icoane etc....
- A.:... Te-ai rătăcit rău, te-ai dat după pocăiţi... să vii la mine să-ţi revii... şi lasă-i p-ăştia,... nu mai
scrie, nu mai citi...
Aici, cred că preotul a vorbit în grabă, fără să reflecteze prea mult la ceea ce spune. Cel puţin
în privinţa Bibliei, dacă nu şi a Istoriei, ca lider religios, nu poţi da enoriaşilor un astfel de sfat: „nu
mai citi...”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 5, 39. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele
aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine., Epistola a doua către Timotei
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 15. Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te
înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus., 16. Toată Scriptura este insuflată de
Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,).
Nu! Nu cred ca ar fi un sfat pe placul Domnului, ci dimpotrivă! Nu este destul c-a
restricţionat-o Biserica Catolică, atâta amar de veacuri? Iar noi, astăzi, care suntem nerestricţionaţi,
să nu profităm? Întrucât Biblia trebuie cercetată şi cunoscută „de mic copil”, pentru că “toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare”, ca să ne
“înţelepţească spre mântuire”! Altfel, care ar mai fi fost rostul existenţei acesteia, care ar mai fi fost
rostul Cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu să fie citit, auzit, cunoscut şi urmat, „spre mântuire”?
Iar mântuirea este unicul şi ţelul suprem al omului în această viaţă! De aceea, Cuvântul
trebuie sădit profund în inima fiecăruia dintre noi, Cuvântul Domnului trebuie să ne umple viaţa
deplin, trebuie să fie legat „ca semn la mână” şi avut „ca pe o tăbliţă pe fruntea” noastră!
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 4. Ascultă, Israele, Domnul
Dumnezeul nostru este singurul Domn. 5. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot
sufletul tău şi din toată puterea ta. 6. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în
sufletul tău; 7. Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te
culci şi când te scoli. 8. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta., Cap. 11, 18.
Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră
şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră).
11
În schimb, prin antiteză, Satana luptă crunt dintodeauna, pentru restricţionarea Cuvântului
Domnului, pentru ca oamenii să nu-l citească, pentru pervertirea acestuia, pentru ignoranţă la
adresa lui, etc., şi nu în ultimul rând, pentru implementarea cuvântului său fals (Anti –
Cuvântului), contrafăcut, ce în vremea sfârşitului, va fi impus Omenirii prin lege, la scară globală,
de asemenea ca semn la mână şi pe frunte.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi
pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea
dreaptă sau pe frunte., 17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul,
adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.).
- Eu: Dar eu nu m-am dat cu aceşti „pocăiţi” cum le spuneţi dvs., iar lucrarea mea este fundamentată
cu Biblia Ortodoxă...
- A.:... Te-ai rătăcit..... te-ai rătăcit.....
- Eu: ... Părinte, mari profesori şi teologi explică coceptele din această lucrare... nu-s descoperirile
mele... eu n-am făcut decât să le probez cu Biblia şi Istoria...
După cca 50 de minute a plecat refuzând să ia lucrarea. Era în jurul orei 18.00, într-o zi de joi,
toamna 2016.
A doua zi, vineri, pe la 11.30, spre surprinderea mea, mă sună îngrozit:
- A.:... Ce faci, Dragoş? Hai să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat azi-noapte. Am avut un vis, o
vedenie... Am mai avut eu în viaţa mea vise şi trăiri cu însemnătate... dar niciunul ca ăsta de azi-
noapte... Bă,... eram eu într-o poiană aşa frumoasă, liniştit, şi când, deodată, te văd pe tine că
veneai de la distanţă. Şi aveai la sub braţ o carte, un catalog, cartea aia a ta... şi cum veneai tu
înspre mine, din spatele tău se apropia un roi mare, mare,... ca de albine. Şi când te-au ajuns din
urmă, tot acel roi mare s-a transformat în diavoli, în satane, nenumăraţi... şi te-au atacat. Băă..., şi
te folmotoceau şi te zguduiau şi te aruncau de colo-colo... şi jubilau victoria împotriva ta... bă, da
ce-ţi făceau... dar tu nu vroiai deloc să dai drumul la catalog, la cartea aia a ta... n-o lăsai deloc... şi
erai mut, nu puteai să vorbeşti... şi eu eram îngrozit, aş fi vrut să te ajut şi nu puteam,... nu
puteam să te scot de acolo... Bă, m-a luat cu transpiraţii, cu palpitaţii,... curgeau apele de pe mine
şi m-a luat cu tremurături... toată noaptea m-am chinuit... şi-acum, când vorbesc cu tine, parcă
tremur şi-mi sare inima în piept... m-a zdruncinat rău şi pe mine... urât de tot a fost... Dragoş,
te-ai rătăcit rău..., trebuie să ieşi şi să-ţi revii, de-asta am avut eu vedenia asta... eşti un suflet bă,
nu pot să te las.... în week-end-ul ăsta plec în Ucraina şi trec pe la duhovnicul meu să-i povestesc
şi lui, să vedem ce înseamnă... că unele lucruri sunt pe invers...
Recunosc că şi mie mi s-a făcut pielea de găină când ditamai preotul, voinic cum este el, cu
barbă, stăpân pe el în biserica lui ortodoxă, credincios, îmi povestea tremurând, trăirea lui din
noaptea precedentă, referitoare la mine. I-am răspuns:
- Eu: Da, Părinte, nu exclud, poate că m-am rătăcit, dar spuneţi-mi asta după ce-mi citiţi lucrarea...
pe puncte... Şi-atunci, dacă-mi argumentaţi punctele eronate, corectez, rectific, renunţ, nu ştiu...
Nici eu nu vreau rătăcirea!... Eu, ştiţi ce înţeleg din vedenia dvs.? Înţeleg că trebuie să-mi citiţi
lucrarea! Dvs. aţi spus că unele lucruri sunt pe invers, iar dacă în vedenia dvs. eram mut şi nu
puteam vorbi, poate înseamnă că lucrarea spune ceva ce trebuie cunoscut... vă rog s-o citiţi...
- A.:... Nu ştiu..., vedem când mă întorc din Ucraina...
...după Ucraina...
- A.:... Bă, a zis duhovnicu’ că te-ai rătăcit rău... a zis duhovnicu’ să-i laşi pe pocăiţi şi Biblia lor, să
foloseşti numai Biblia ortodoxă...
- Eu: Dar lucrarea mea este scrisă în baza Bibliei noastre ortodoxe...
- A.:... a zis duhovnicu’ că Legea nu va trece, că un corn de literă din Lege nu va trece...
- Eu: Dar, Părinte, în esenţă, exact acesta este fundamentul lucrării mele...
Eu, în sinea mea: „Dar atunci de ce ţineţi, fraţilor, ziua întâi (duminica) a săptămânii ca zi de
odihnă, dacă dumneata şi duhovnicu’ cunoaşteţi cuvintele din gura Domnului Iisus: „O iotă sau
o cirtă din Lege nu va trece” sau „mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă
din Lege un corn de literă!“?
12
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de
a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta
Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.,
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă
din Lege un corn de literă.).
Cele Zece Porunci neschimbabile, formează Legea Morală, scrisă cu însuși

“degetul lui Dumnezeu”.
(Biblia Ortodoxă versiunea Modernă, Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise,
Cap. 31, 18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două
table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu., Deuteronomul - A cincea
carte a lui Moise, Cap. 4, 13. Atunci v-a descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe
care v-a poruncit să le împliniţi, şi le-a scris pe două lespezi de piatră., Cap. 9, 10. Şi nici pâine n-
am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două table de piatră, scrise cu degetul
lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit Domnul pe munte, din
mijlocul focului, în ziua adunării., Cap. 10, 4. Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi
pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în
ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;, Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel,
Cap. 9, 4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care
era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.).
Eu, în sinea mea: „De ce ţineţi duminica şi nu sâmbăta? Pentru că Legea – care nu va trece şi în
cadrul căreia o virgulă (un corn, o cirtă) nu se poate schimba, prin Porunca a 4 a, porunceşte
ţinerea zilei a şaptea (sâmbăta) şi nu ţinerea zilei întâi (duminica)! Nu vă contraziceţi în sine?”
N-am putut să-i spun pentru că s-ar fi simţit jignit profund, mai ales că era deja frustrat... N-a
vrut să ia lucrarea nici de data aceasta, afirmând:
- A.:... N-o iau, bă,... nu vreau să mă tulbur... m-a scuturat tare şi pe mine... nu mai vreau... Te-ai
rătăcit...
Eu, în sinea mea: „De ce să vă tulburaţi, Părinte, dacă eu sunt „rătăcitu’”? Dacă toate dogmele
ortodoxe sunt adevărate şi dvs. sunteţi aşa stăpân pe adevăr, ar fi logic şi firesc să nu vă tulbure
nimic... ci tot ce aveţi de făcut este să-mi corectaţi mie rătăcirile...
13
... în primăvara lui 2017...

- A.:... Cum este, ţi-ai revenit?...
- Eu:... Nici vorbă, Părinte, mai adânc am pătruns... Vreau s-o public în 1000 de exemplare, în funcţie
de context, poate şi mai mult...
- A.:...Te-ai rătăcit... vrei să tragi şi pe alţii în iad...
- Eu:... Atunci opriţi-mă. N-o puteţi face decât citind lucrarea şi demonstrându-mi rătăcirile... cu
Biblia, dacă s-ar putea... Ştiţi de cele două fiare din Apocalipsă, de Papalitate şi America... şi că
şansele sunt mari ca Semnul Fiarei să fie de fapt Legea Duminicală?... şi nu CIP-ul care va fi
folosit doar pentru diversiune şi înşelătorie?... Iar Duminica va fi impusă undeva în viitor prin
lege...
- A.:... astea-s speculaţii... bă,... Nu se va impune duminica!... să nu care-cumva să bage evreii ăştia
sâmbăta obligatorie...
- Eu:... şi-atunci, care ar fi Semnul Fiarei?
- A.:... este... ceva.. cu ... CIP-ul...
... bă, eu iţi spun ţie un secret: suntem la sfârşitul veacurilor...
- Eu:... dar Fiara apocaliptică ... cine este?
- A.:... astea-s taine...
„taine”!? „Apocalipsa” înseamnă nimic altceva decât „Descoperirea lui Iisus Hristos”!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, 1. Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-
o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea
îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,).
Iar dacă şi după 2.000 de ani de Creştinism, Ortodoxia încadrează „descoperirea” drept
„taină”, tare mă tem că riscă foarte mult să fie o biserică rămasă în urmă, astăzi extrem de depăşită,
îngustă, în defavoarea proprie!
- Eu:... ce ziceţi de Marea Mişcare Ecumenică a Bisericilor?...
- A.:... am văzut eu ceva mişcări la Vatican, ale ereticului ăla de Papă... eu, l-aş boteza eu, pe ereticul
ăla, aşa cum e, la vârsta asta,... eu, un simplu preot... l-aş boteza...
- Eu: Unde se duce omul Părinte, imediat după moartea acestuia?
- A.:...Sufletul omului, îţi spun eu... stă câteva săptămâni... şi apoi se ridică la Dumnezeu...
- Eu: Şi-atunci care mai este rostul învierilor?
- A.: Băi, tu dacă vii la mine la slujbă, şi te închini şi te căieşti şi eşti credincios, înseamnă că ai înviat,
că eşti un suflet câştigat... asta poate însemna „înviere”...
Alţi preoţi ortodocşi recunosc că Biblia vorbeşte despre două evenimente separate, dar susţin
că, de fapt, „botezul creştin” ar fi învierea cea dintâi, iar a doua înviere ar fi cea de obşte, ce se va
produce la întoarcerea Domnului Iisus, când vor învia toţi morţii: şi mântuiţii, şi nemântuiţii. Nu
pot fi de acord cu niciuna dintre aceste ipoteze. Bine este să fii „un suflet câştigat”, dar nu cred că la
acest lucru se referă termenul de „înviere”, în versetele luate în discuţie de mine, în capitolul
referitor la acestea. Iar pe de altă parte, cele două mari învieri distincte, care ne sunt descoperite de
Cuvânt, nu pot avea naturi diferenţiate, una botez şi alta înviere propriu-zisă. Ca să nu mai vorbim
că, dacă învierea cea dintâi ar fi „botezul creştin” ar insemna că s-ar mântui toţi creştinii care se
botează, ceea ce ştim sigur că nu este adevărat!
- Eu:... Dar, Părinte, Apocalipsa ne descoperă două învieri separate, iar între ele trec mii de ani sau
1.000 de ani...
- A.:... Nu sunt mii de ani, acolo, în pasajul ăla! Sunt 1.000 de ani... dar au schimbat aştia cu noile
traduceri... dar eu ştiu că în vechime se vorbea despre 1.000 de ani şi nu despre mii de ani...
Aici, preotul ştie bine:
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 4. Şi
văzuiu scaune şi şăzură pre eale şi judecată li s-au dat lor, şi sufletele celor dărîmaţi pentru mărturia lui
Iisus şi pentru cuvîntul lui Dumnezău şi carii nu s-au închinat hiarăi, nici chipului ei, şi n-au luat
însemnarea pre fruntea şi preste mîna lor. Şi au trăit şi au împărăţit cu Hristos 1000 de ani., 5. Iară ceialalţi
den morţi n-ai învins pînă ce să vor săvîrsi cea 1000 de ani. Aceasta e înviarea cea dentîiu., 6. Fericit şi sfînt
iaste cela ce are parte întru înviarea cea dentîiu! Asupra acestora moartea a doua nu are biruinţă, ce vor fi
14
Semnul Fiarei
preoţi ai lui Dumnezău şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El 1000 de ani., 7. Şi cînd să vor săvîrşi cea 1000
de ani, dezlega-să-va satana den teminţa lui, şi va ieşi să înşale limbile ceale ce sînt în ceale patru unghiuri
ale pămîntului, pre Gog şi pre Magog, să-i adune pre ei la războiu, cărora numărul lui - ca nisipul mării.).
- Eu:... De ce ne închinam prin/la sfinţi şi Fecioara Maria, dacă în Biblie nu avem nicio poruncă în
acest sens?
- A.:... ne închinam la Fecioara Maria că aceasta a fost luată pe sus...
- Eu:... Părinte, tradiţia extrabiblică spune că Fecioara Maria a murit la Efes...
Eu, în sinea mea: „Dar că a murit la Efes, la Ierusalim sau oriunde... sau „că a fost luată pe
sus”... nu ştiu dacă este cel mai important. Important este că n-avem poruncă în întreaga Biblie
s-o cinstim, s-o veneram sau să ne închinăm prin/la Fecioara Maria, oriunde ar fi aceasta astăzi.
Deja în Rai sau încă nu. La fel stau lucrurile şi în cazul sfinţilor, vii sau morţi, din Rai sau nu...
Ce să mai vorbim de moaştele acestora sau icoane...
Fraţilor, dacă nu practicăm aceste culte, nu putem avea păcat, neavând în Sfânta Scriptură
nicio poruncă în acest sens! Înţelegeţi? Căci, pentru a „n”-a oară: păcatul se produce prin
neascultare de poruncă divină (nu omenească!)!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3, 4. Oricine
făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea.).
Sfântul Apostol Ioan: „Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este
nelegiuirea.”
În schimb, dimpotrivă, practicându-le, riscăm comiterea păcatului pentru că Cele Zece
Porunci (Legea) poruncesc să nu recurgem la aşa ceva! Iar recurgând, le încălcăm, nu ascultăm de
poruncă, şi astfel comitem păcat!
Aşadar, este vorba de înşelătorie! Nu a bisericilor sau preoţilor, care la rândul lor au picat în
plasă, ci a Satanei. Greşeala lor inconştientă, a tuturor adepţilor unor astfel de culte „adăugate”,
nescripturistice, şi închinării aferente lor, constă doar în aceea că-i fac jocurile diavolului, aşa cum
spuneam, fără măcar a-şi da seama. Să nu ne mai asumăm aceste riscuri enorme şi inutile, ce pot
determina pierderea vieţii veşnice! Întrucât, practicând aşa ceva, omul înşelat poate comite păcate,
poate fi sub robia păcatului, fără măcar să realizeze acest lucru.
Să nu se inţeleagă însă că toată Lumea Creştină aderă la aşa ceva. Nu! Căci sunt sute de
milioane de creştini, de principiu aparţinând diferitelor Biserici Protestante, care resping categoric
Cultul Fecioarei Maria, al sfinţilor, icoanelor, moaştelor, etc., apeciindu-le (pe bună dreptate!) ca
fiind contradictorii Cuvântului!
Să nu uităm de munca multimilenară a Satanei, oameni buni, în scopul comiterii păcatului...
bazată pe ÎNŞELĂTORIE! Căci în împlinirea păcatului constă voia Satanei, spre pierderea
sufletelor omeneşti, înspre îndurerarea Domnului! Noi nu mai avem astăzi zeii păgâni idolatrii din
vechime, şi cu toate acestea „Babilonul” creştin este confirmat de Apocalipsă, până în ultima
secundă a acestui Pământ! Care să fie acesta, dacă nu ceea ce-i explicat în prezenta lucrare? Căci, în
contextul respectiv, Apocalipsa vorbeşte categoric de lumea creştină şi nu numai de alte religii
non-creştine ale Planetei. Şi cred că aici, în acest punct, toţi preoţii sunt în acord!
- (A.:... Ai văzut ce scrie în Biblie? ... “Binecuvântată eşti tu între femei...” ...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 1, 28. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te,
ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei., 42. Şi cu glas mare a strigat
şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.).
Nimeni, vreodată, dintre creştinii adevăraţi, nu neagă acest lucru! Nimeni, nu cred să
conteste faptul că Fecioara Maria n-a fost “Binecuvântată ... între femei...”. Da, bineînţeles c-a fost
binecuvântată! A fost aleasă de Dumnezeu să-L nască pe Mântuitorul lumii! Dar de aici, până la
închinarea pri/la ea, vie sau moartă, astăzi în ţărină sau presupus „mutată” la Cer, este o cale
lungă nebiblică! Versetul nu zice:
„Binecuvântată eşti tu între femei ... şi de aceea, de acum înainte, în tot viitorul Omenirii, semenii tăi
va trebui să te adore, să te venereze, să se roage la tine sau să se înhine prin/la tine, atât în viaţa aceasta cât şi
după moartea ta, etc.”.
15
N-avem nici cea mai mică indicaţie în acest sens în toată Biblia, aşa că unde ne este
discernământul creştinesc? Iar dacă plusăm peste Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), cu de la noi
putere, fără de nicio autoritate Divină, bazându-ne doar pe Tradiţia înşelătoare ulterioară, riscăm
ca Acesta să ne tragă la socoteală şi să fim găsiţi de minciună!
(Exemplu: Pildele lui Solomon, Cap. 30, 5. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut
este El pentru cei ce caută la El scăparea., 6. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la
socoteală şi să fii găsit de minciună!).
- Eu:... este adevărat c-a fost binecuvântată! ... dar aceste versete nu poruncesc şi slujirea sau
închinarea prin/la ea...
- A.:... Băi, ştii ceva? ... eu îi slujesc Fecioarei Maria de zeci de ani şi ea nu mi-a făcut niciun rău! ...
Înţelegi?... aşa că-i slujesc în continuare!...
Atunci, de ce să nu-i slujim şi lui Zeus? Sau lui Hermes, Poseidon, Jupiter, etc? Nici aceşti zei
păgâni nu ne vor face niciun rău! Aparent, cel puţin! Căci Idolatria, veche sau nouă, că-i mascată
sau pe faţă, ca-i flagrant păgână sau subtil „creştinească”, că-i conştientă sau inconştientă, etc., tot
păcat înseamnă (încălcarea primelor două Porunci din cadrul Celor Zece Porunci!), păcat ce-l
îndurerează pe Dumnezeu! Aşa că Preotul A. (alături de milioanele de credincioşi adepţi ai acestor
culte suplimentare), riscă să fi practicat Idolatrie inconştientă „de zeci de ani”, iar dacă nu va
deschide ochii la un moment dat, conform celor declarate de el, riscă comiterea acestui gen de
păcat urât Domnului, şi „în continuare”.
Ştiţi ceva? Dureros este că imensa majoritate a oamenilor Globului, este ignorantă la adresa
religiei, respectiv la adresa propriei mântuiri, la adresa propriei salvări în veşnicie. Este dureros!
Pe aceştia, Satana îi înşeală uşor. Dar mai dureros este modul în care îi înşeală Satana pe
credincioşii sinceri aparţinând diverselor confesiuni, pe cei neignoranţi la adresa propriei mântuiri:
şi anume, prin doctrina bisericească falsă – în cazul nostru, Idolatria îmbracată în haine creştineşti!
Aici parcă durerea este incomparabil mai mare, de-a dreptul sfâşâetoare!).
- A.: Bă, tu trebuie să înţelegi ceva... cum este cu lucrurile astea duhovniceşti... aici (arătându-mi şi
rotindu-şi palma!), ce-i în faţă nu-i în spate,... înţelegi?... nu-i simplu...
Eu, în sinea mea: „Nu sunt de acord, Părinte... treaba asta cu „ce-i în faţă nu-i în spate”,
iertaţi-mă, dar nu-i în stilul Domnului Iisus, ci mai degrabă al Satanei. Cuvântul Domnului Iisus
este simplu şi la vedere, pe înţelesul tuturor! Satana umblă cu lucruri ascunse, cu „ce-i în faţă
nu-i în spate”, cu secrete şi cu lumea subterană! Cu lumea subterană, am văzut că sunt alţii, dar
nu Domnul Iisus! Iar noi să nu ne lăsăm înşelaţi, folosind inconştient un paravan de tip satanic,
ca să justificăm incoerenţa şi neputinţa provocată de falsele dogme, pervertite în timp de acelaşi
vrăjmaş.
- Eu:... Care-i biserica adevărată, dacă există astăzi nenumărate confesiuni creştine?
- A.:... Bă, biserica adevărată este aceasta, ortodoxă, în care ai avut norocul să te naşti...
Citat:
„Cuvântul „Ortodox” nu e întrebuinţat numai la noi răsăritenii, ci e întrebuinţat şi de unii
protestanţi, pentru ei, care protestanţi (luteranii, în special) se cred ei mai cu seamă a fi „drept credincioşi”,
iar ei ne consideră pe noi că am fi, nu „ortodocşi”; ci real „păgâni şi rătăciţi”. Adevărul adevărat e că nici
noi, nici ei, nu merităm epitetul de „puri creştini”, ci şi poate zice sie „ortodox” orişicare dintre pretinşii
creştini, iar „monopol” pe credinţa creştină nu se poate pune.” ” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu,
Suprema Iubire/1938, pag. 166.
Eu, în sinea mea: „Iarăşi nu sunt de acord, Părinte... treaba asta cu „norocul”, nu mi se pare că
se leagă „cu lucrurile astea duhovniceşti”.”
Personal, nu cred în „noroc”! Nu în „noroc” trebuie să credem, oameni buni, ci în
Dumnezeu! Căci „norocul” ar însemna „părtinire”. Iar „părtinirea” este „nedreptate”! Iar
„nedreptatea” nu este specifică Domnului! Dar şi din alt punct de vedere: dacă biserica adevărată
este aceasta, ortodoxă, înseamnă ca restul, celelalte 29.999 biserici creştine, ar fi false? Sau, mă rog,
mai puţine, dacă preotul s-a referit la toate bisericile ortodoxe din lumea creştină. Dar cifra rămâne
tot mare, chiar şi în acest caz... şi în oricare caz, şi de-ar fi numai sute sau numai câteva zeci de
confesiuni creştine diferite!
16
Semnul Fiarei
Foarte mulți nu știu că astăzi sunt cca 2,3 – 2,5 miliarde de creștini (cei ce îl recunosc pe
Domnul Iisus ca fiind Hristos = Mesia = Cel Uns = Fiul lui Dumnezeu), însemnând aproximativ o
treime din populația Terrei, grupați în general în 3 mari categorii de Biserici: Catolice (peste 1,3
miliarde oameni), Ortodoxe (ceva mai mult de 200 de milioane) și Protestante (cca 7-800 de
milioane), biserici care la rândul lor se subîmpart în cel puțin 800 de confesiuni creștine mari, iar
după clasificări mai amănunțite ajungem la colosala cifră de 30.000 de biserici. Aceste biserici
creștine diverse, se diferențiază mai mult sau mai puțin între ele, în privința dogmelor, doctrinelor,
învățăturilor, practicilor și ritualurilor proprii, deși Biblia originală și Istoria Omenirii sunt aceleași.
Fiecare dintre acestea susține că are dreptate (sau, așa cum spune preotul nostru, că a avut norocul să
se nască cu adevărul) și fiecare susține că urmează Cuvântul lui Dumnezeu (Sfânta Scriptură =
Biblia), însă am constatat și vom constata că, din nefericire, lucrurile nu stau deloc așa!
Haideți să luăm un exemplu care, datorită importanței evenimentului și mass-mediei
internaționale, este la cunoștința tuturor: Paștele Catolic este fixat și se serbează într-o dată, iar cel
Ortodox, într-o altă dată, decalat, cu o saptămână sau cu mai mult timp. Context în care se pune
întrebarea firească: cine are dreptate? Care este data corectă, adevărată, a Paștelui? Pentru că este
exclus, la modul absolut, să aibă dreptate amândouă bisericile în același timp. Iar ca să descoperim
adevărul, nu ne uităm pueril unde ne-am născut noi, ci ne întoarcem strict la Biblie și eventual la
Istorie! Studiem, cercetăm, aprofundăm, dezbatem și descoperim Adevărul! Care este unul singur!
Totul în raport cu Biblia! Deci, întodeauna și mai ales în cazuri de acest tip sau în cazul dogmelor,
doctrinelor, învățăturilor, practicilor și ritualurilor contradictorii între ele, ale diferitelor biserici,
reperul nostru sănătos și adevărat îl reprezintă Biblia originală a Omenirii. Iar tot ce nu este
conform Bibliei, ci dimpotrivă, este altfel sau chiar contrar, este FALS! Generic vorbind, în niciun
caz nu pot avea dreptate toate părțile în același timp când avem în față contradicții! Exclus!
Revenind la data Paștelui, despre care vorbeam anterior, nu pot avea dreptate ambele biserici
în același timp așa că cel puțin una se înșeală. Sau poate că amândouă!? Iar dacă în viitor, în urma
unirii bisericilor diverse, vom avea o singură dată a Paștelui, stabilită comun, nici atunci nu va
însemna neapărat că dacă sunt împreună (“Together”), au dreptate. Ba dimpotrivă, cu atât mai
mult va trebui verificat TOTUL, cu Biblia! Cine citește această lucrare, va înțelege de ce!
Înșelăciunea și interesele malefice și meschine, vor ajunge la cote maxime!
- Eu:... Părinte, luaţi lucrarea?...

- A.: Vorbim după Paşte (2017)... acum n-am timp... Doar aşa, pentru mântuirea sufletului tău...
Dacă va lua lucrarea şi vor fi noutăţi notabile, probabil că vă voi ţine la curent, în funcţie de
reacţia lui şi ediţia respectivă.
Același preot, cu altă ocazie, când m-am dus la dânsul cu “Biblia de la București (Biblia lui
Șerban Cantacuzino - prima traducere ortodoxă completă a Bibliei în limba română, publicată
la București în 1688), pentru a-i arăta că aceasta este clară și categorică în privința sâmbetei ca fiind
ziua a șaptea de odihnă:
- A.: ... n-avem voie să judecăm pe nimeni!... nici pe adventiști, pe nimeni...
- Eu: ... astăzi sunt sute de milioane de creștini Protestanți ...
- A.: ... când vorbim despre Protestanți vorbim de Iad!...
Mi se face pielea de găină când am de-a face cu astfel de opinii nebiblice, iraționale și
încumetatoare. Deci dânsul, cu numai puțin timp înainte îmi spunea că nu trebuie să judecăm pe
nimeni, ca fință și persoană, cee ce este corect (nu mai este valabil în cazul doctrinelor eronate și
învățăturilor dogmatice mincinoase care trebuie atacate puternic, demontate și dărâmate!), iar
acum, tot dânsul, sărea deja peste judecată, dând direct sentința pentru ceilalți din afara confesiunii
lui: “Iadul”. Știți ce fac, de fapt, toți cei care se încumetă să acorde Raiul sau Iadul unora sau altora?
Probabil, fără a-și da seama, își atribuie prerogative divine, pe care nu le dețin, autoridicându-se
oarecum pe picior de egalitate cu adevăratul Judecător, Domnul Iisus Hristos. Acest lucru
contravine Cuvântului! Apoi, preotul, continuând pe aceiași cale încumetatoare periculoasă pentru
sine, a mai exprimat ceva ce m-a lăsat fără cuvinte:
17
- A.: ... tu în trecut ai venit la mine, te-ai spovedit iar eu te-am dezlegat și ți-am iertat păcatele...
Uff, dragii mei, treaba aceasta cu iertatul păcatelor de către un preot, este mai gravă, în
opinia mea, decăt cea cu stabilirea sentinței altora. Este dureros dacă nu chiar îngrozitor să auzi
astfel de lucruri din gura altui om muritor! În fine, n-am reușit să-i arăt mare lucru din Biblia
ortodoxă de la 1688, pentru că se pare că pentru dânsul și confesiunea sa, nu aceasta reprezintă
reperul prioritar și absolut, din moment ce a pus mâna pe o carte din biblioteca proprie, a unui
autor recent oarecare, din care a început a-mi citi cu râvnă despre “venerarea sfintelor icoane”. Așa că
Sfânta Biblie n-a mai încăput în discuție, n-a avut loc din cauza “Sfintei Tradiții”!
Părintele A., care-mi este foarte drag şi pe care-l stimez, deşi, repet, sincer credincios în
opinia mea, poate că nu este unul dintre cei mai potriviţi care să-mi „lămurească” poziţia ortodoxă.
La televizor şi pe net însă, am văzut şi opinii pe unele teme de esenţă, ale unor vârfuri şi chiar ale
unor preoţi cunoscuţi şi apreciaţi, din elita preoţimii ortodoxe. Cel puţin până acum, nici de aici
n-au rezultat alte efecte. Din contra! Multe doctrine, după părerea mea, sunt incoerente,
contradictorii în sine şi mai grav, contradictorii Bibliei etc. Iar parte din argumentele aduse în
sprijinul lor, forţate, interpretate sucit şi ilogice.
Dar, revenind la Părintele A., “vedenia” acestuia mi se pare interesantă! Poate înseamnă
ceva! Un apropiat, căruia i-am povestit-o, a sugerat că ar putea fi doar un simplu vis, fără de nicio
însemnătate, generat de subconştientul lui, datorită discuţiei purtate, din seara precedentă. Se prea
poate! Însă dacă apropiatul ar vorbi faţă în faţă cu preotul despre aceasta, probabil că n-ar mai fi de
aceiași părere. Dacă nu sunt simple visuri fără de nicio însemnătate, vedenile nu pot avea decât
două surse: fie divină, fie satanică. În primul caz, scopul este salvarera de suflete, în cel de-al
doilea, pierderea lor, prin înșelăciune.
În cazul în care cea trăită de preotul A. ar fi veritabilă, s-ar putea întreba: care ar fi sursa
acesteia și ce ar putea să însemne? De principiu, cred că ar fi două mari posibilităţi:
- Ori eu sunt rătăcit în multe privinţe (şi odată cu mine şi alte zeci de milioane, care cred la fel!), caz
în care am nevoie de mare ajutor;
- Ori multe dogme ortodoxe sunt false, iar preotul ar trebui să le descopere citind lucrarea mea. Caz în
care, şi mai multe zeci de milioane, au nevoie de mare ajutor.
Care să fie adevărul? Oricare ar fi, sper din toată inima ca probabila “vedenie” să-şi găsească
utilitatea pro-salvare şi să nu rămână fără efect! Chiar dacă sursa acesteia a fost satanică. Dacă eu
m-am rătăcit, să-mi revin şi să mă opresc! Dar dacă unele din dogmele ortodoxe sunt false, cel
puţin preotul A. să le descopere, să le înţeleagă falsitatea şi să ducă lupta cea bună pe adevărata
cale! Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi să ne ajute pe noi toţi!
Ce-aş vrea să remarc, însă, sunt următoarele:
1. Nu mi s-a părut corect să fiu acuzat de rătăcire fără a mi se citi lucrarea în prealabil;
2. Mi se pare că riscul rătăcirii este mult mai mare la cei ce aderă la doctrine nebiblice,
nescripturistice („adaugate”din tradiţie!) şi /sau la doctrine contrare Bibliei, respectiv contrare
Cuvântului deschis şi simplu al Domnului Iisus. Sau la cei ce recurg la interpretarea acestui
Cuvânt, cu filozofii complexe sau „sucite”.
3. Nu pe mine m-a zdruncinat “vedenia” „urât de tot”, ci pe Părintele A..
Nu sunt un erou, dar decât să îndrum oamenii la rătăciri, aş prefera o astfel de zguduitură
puternică de noapte, asemenea celei trăite de preot, care să mă trezească. Până acum, n-am avut-o!
Iar dacă, extrem de puţin probabil, voi avea-o, voi aşterne-o cu lux de amănunte pe hârtie. Dacă
Dumnezeu îmi va da putere! Şi bineînţeles, voi elimina eventualele rătăciri descoperite,
contradictorii Cuvântului! De se va dovedi temeinic (biblic, scripturistic!) că ceva este greşit! Sau,
după caz, dacă majoritatea conceptelor prezentate ar fi greşite, voi renunţa la răspândirea lucrării
rătăcitoare. Până atunci însă, NU! NICIDECUM! NICI VORBĂ! DIMPOTRIVĂ!
18
Semnul Fiarei
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – B.

- B.:... interesant titlu: „Semnul Fiarei”...
... ai văzut? Au scos autorităţile nişte aparate care-ţi citesc retina de la distanţă...
...ăsta o fi?...
Această întrebare: „...ăsta o fi?...”, a acestui preot – profesor, foarte apreciat în Braşov, m-a
izbit de-a dreptul! Nu pot să cred că nici macar în rândurile elitei Ortodoxiei, nu se cunoşte
identitatea temutului Semn al Fiarei! Ortodoxia doarme! Grav!
- Eu:... Poate avea la un moment dat legătură, pentru control, înşelătorie, manipulare... dar nu ăsta
este „Semnul Fiarei”...
„Semnul Fiarei” trebuie să aibă legătură cu închinarea şi păcatul!... cu credinţa... cu
nerespectarea cerinţelor Domnului Dumnezeu adresate omului... cu punerea încrederii în
vrăjmaşul Domnului... cu încălcarea de către om, sub înşelătoria Satanei, a Poruncilor
Iubirii, a Celor Două Mari Porunci ce cuprind Cele Zece Porunci...
- Eu:... Ce părere aveţi de întrunirile astea pan-europene ale bisericilor ortodoxe?
- B.:... sunt dezamăgit de rezultatele întâlnirilor Ortodoxiei din Europa... Ai văzut, catolicii sunt mult
mai bine organizaţi ca noi...
19
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – C.

- C.: ... te trimit la cineva să-ţi scrie o prefaţă...
- Eu: ... Părinte, am scris împotriva dogmelor bisericii catolice şi a multor biserici... chiar şi împotriva
dogmelor Bisericii Ortodoxe... context în care, nu ştiu dacă îmi va mai scrie prefaţa vreun
ortodox...
- C.: ... Dar, ce-ar fi rău în doctrinele Bisericii noastre Ortodoxe?
- Eu: ... Închinarea prin Fecioara Maria, sfinţi, icoane, moaşte etc.... (duminica ca zi de odihnă)
nu-i susţinută de Biblie, ci chiar contraargumentată...
- C.: ... Aaa!... păi dacă nu crezi în Fecioara Maria... te-ai rătăcit... la judecata de Apoi, la cine va apela
omul să fie miluit?... Dacă mama Domnului Iisus îl va ruga pe Acesta să-l miluiască pe om, n-o
va asculta El?... Cine ţi-e mai drag ca mama?... dacă mama ta îţi cere ceva, nu faci?...
... tu ştii cui a fost dată în grijă de Domnul Iisus, răstignit pe cruce? ... apostolului preaiubit,
Ioan...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 19, 25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui
şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena., 26Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul
pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!, 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama
ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.).
Dar, aşa cum vă spuneam, apostolul Ioan, după chiar credinţa Bisericii Ortodoxe, este cel ce a
scris Sfânta Evanghelie după Ioan, Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, A doua epistolă
sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, A treia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan şi
Apocalipsa, adică o foarte bună parte a Noului Testament. Iar şansele sunt uriaşe ca toate aceste
cărţi să fi fost scrise după moartea biologică a Fecioarei Maria, deci după ce acesta ar fi avut grijă
de ea.
Şi, în pofida acestor lucruri, Sfântul Apostol Ioan, ucenicul „preaiubit”, căruia într-adevăr i-a
„fost dată în grijă de Domnul Iisus, răstignit pe cruce”, mama Sa pământeană (căreia Mântuitorul i se
adresa cu apelativul de „Femeie”!), nu face în niciuna dintre aceste cărţi biblice scrise postum ea,
nici măcar o mică şi singură referire la slujirea lui Dumnezeu prin/la Fecioara Maria! Nici măcar
una! Avem ZERO referiri! De fapt, Maria, apare consemnată ultima dată în Noul Testament, în
„Faptele Sfinţilor Apostoli” (a 5-a carte după cele 4 Evanghelii), unde constatăm că nu i se închină ei
careva, ci dimpotrivă, şi aceasta stăruia „în rugăciune împreună cu femeile”, deci cot la cot („într-
un cuget”), cu rudeniile şi alţi ucenici ai Domnului.
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 1, 14. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în
rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.).
Iar că înaintea ei, nu s-a închinat nimeni în vremurile nou testamentare, reise şi din
următoarele versete:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 2, 1.Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii,
în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:, 2.Unde este regele Iudeilor,
Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui., 11. Şi intrând în
casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi
deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.).
Observaţi? Magii de la Răsărit, căzând la pământ, s-au închinat Lui! Doar Lui! Doar atât! Nu şi
ei! Deşi erau împreună! Textul nu afirmă că: magii de la Răsărit, căzând la pământ, s-au închinat Lor!
Dacă închinarea înaintea Mariei ar fi fost în acord cu voia Creatorului, episodul închinării magilor
ar fi fost o extraordinară ocazie care să indice către acest fapt, nu credeţi? Dar magii s-au închinat
numai Lui, nu şi ei!
20
Semnul Fiarei
Şi nici ea, mama pamânteană a Mântuitorului, Fecioara Maria/Maica Domnului, nu a avut

niciodată vreo pretenţie în acest sens, de la apropiaţii sau de la semenii săi! În toată Biblia nu avem
nimic în această direcţie!
Ca să nu mai vorbim şi de faptul că „ai Săi”, la începutul perioadei de propăvăduire
mesianică, n-au înţeles deplin chemarea lui Hristos şi astfel, au dat dovadă de slăbiciune
omenească, asemenea multora altora:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 3, 20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-
a adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce., 21.Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a
ieşit din fire., 22. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul
demonilor, alungă demonii.).
Şi-atunci, n-ar trebui să ne punem mari semne de întrebare referitoare la provenienţa şi
scopurile acestui cult nebiblic? Categoric: DA!
Revenind, dacă slujirea prin/la Fecioara Maria ar fi fost în acord cu voia Creatorului, nu
credeţi că măcar Sfântul Apostol Ioan, cel ce i-a stat alături, ne-ar fi dat cel puţin câteva indicaţii în
acest sens?
Aş zice că da! Aş zice că Sfântul Apostol Ioan, care avea astfel cunoştinţă despre moartea ei,
despre presupusa înviere şi implicit despre potenţialele „beneficii” aferente închinării prin/la
Fecioara Maria, ar fi fost primul interesat care să ne transmită cât mai mult din aceste învăţături,
înspre folosul Omenirii!
N-a făcut-o! Dimpotrivă, n-avem nimic de la niciunul! Nici de la Sfântul Apostol Ioan, nici de
la ceilalţi apostoli ale căror scrieri formează astăzi Noul Testament! Nimic!
În Tradiția extrabiblică găsim mai multe variante cu privire la evenimentele din jurul morții
Fecioarei Maria. Ba că a fost îngropată la Efes, iar la deshumare, dupa 3 zile, la dorința întârziatului
Apostol Toma, mormântul acesteia era gol, de unde s-a dedus învierea ei, ba că era purtată de
apostoli pe umeri, în sicriu, la Ierusalim, spre mormânt, când le-a fost luată de îngeri prin
surprindere și mutată la Cer. Dar în toate variantele, conform Tradiției, apostolii Domnului Iisus,
inclusiv Pavel (apostolul neamurilor), ar fi participat la evenimente. O parte dintre aceștia, ne-au
lăsat opere scrise ulterior presupusei învieri/mutări a Fecioarei Maria, care alcatuiesc Noul
Testament.
În aceste condiții, nu credeți că ar fi trebuit să avem un substanțial fundament scripturistic
pentru cultul Fecioarei Maria, dacă acesta ar fi fost dorit de către Dumnezeu și practicat de către
apostolii Săi ce ar fi asistat la miraculoasele evenimente? Categoric, da!
Măcar un verset să fi avut, din partea celor ce ar fi purtat-o pe umeri și astfel ar fi asistat la
spectaculoasa mutare/înviere: „...noi trebuie să-i slujim, să ne rugam sau să ne închinam prin/la Maica
Domnului, care a fost luată la Cer de pe umerii noștri... etc, etc... căci acest lucru este plăcut Domnului...”
Credeți că presupusa înviere/mutare a Fecioarei Maria și/sau presupusele beneficii sufletești
ale slujirii, rugăciunii sau închinării prin/la Maica Domnului, ar fi fost atât de neînsemnate și
nesemnificative acum cca 2.000 de ani, încât n-a meritat consemnarea lor prin condeiul Apostolilor
inspirați de către Duhul Sfânt? Ar trebui să fim naivi să credem așa ceva! Atunci nesemnificative
“beneficiile”, astăzi superimportante (după practicile bisericilor adepte, în cadrul cărora acest cult
este tratat aproape pe picior de egalitate cu cel al lui Hristos Însuși, dacă nu chiar l-a și depășit pe
alocuri)!? Nu se contrazic bisericile adepte ale acestui cult, în sine? Este nu numai nebiblic dar și
de-a dreptul ilogic și irațional. Chiar și neistoric! Atunci, NU, astăzi, DA!?
Deci, în Noul Testament, scris după consumarea evenimentelor, nu numai că nu avem un
substanțial fundament scripturistic în acest sens, și nici că nu avem deloc, ba chiar dimpotrivă, din
Biblie rezultă foarte clar că:
Omul trebuie să se închine și să slujească doar și numai Domnului!
Ce este mai mult, înseamnă încălcarea Poruncilor Sale, adică păcat! Iar în cazul de față,
vorbim de păcate perfide, „inobservabile”, îmbrăcate în haine creștinești, vorbim de “păcate
21
doctrinare” (le-aș zice eu). Cultul Fecioarei Maria/Maicii Domnului, n-a fost învățat și practicat de
către Apostoli sau biserica creștină primară, ci a fost introdus treptat câteva secole mai târziu,
reprezentând, alături de implementarea zilei de odihnă false (duminicii), unul dintre marile
succese satanice (din nefericire)!
- Eu: ... dar Biblia nu susţine că Fecioara Maria şi sfinţii ar fi în Rai, Părinte, până la învierea cea
dintâi... Iar dacă oamenii ajung în Rai sau Iad, imediat după moarte, ce rost mai au cele două mari
învieri pomenite de Biblie?...
- C.: ... Te-ai rătăcit... nu sunt două învieri, ci numai una...
Şi chiar de-ar fi o singură mare înviere, nu două, nici aceasta una nu şi-ar mai avea vreun
rost. Dimpotrivă, o singură înviere generează şi mai multe incoerenţe în propria lor doctrină. Două
învieri sau una, indiferent, în înţelegerea lor (Rai sau Iad, dobândit imediat după moarte) n-au nici
o raţiune (rog a se reciti subcapitolul intitulat “Două mari învieri diferite”, din „CAPITOLUL 8.
Dincolo de moarte. Învierile”)!
- Eu: ... poate m-am rătăcit, dar haideţi să vedem unde, pe puncte... şi cu contraargumente...
Eu, în sinea mea: „Atunci cum explicaţi, Părinte, de exemplu, versetele Sfântului Apostol Pavel
şi cele din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul?.
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 19. Iar dacă
nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii., 20. Dar acum Hristos
a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi., 21. Că de vreme ce printr-un om a venit
moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor., 22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor
învia., 23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea
Lui,, 24. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa
orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 4. Şi am
văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru
mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au
primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani., 5. Iar
ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea
dintâi., 6. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu
are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.).
Sfântul Apostol Pavel: „Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură,
apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,”
Sfântul Ioan Teologul: „Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi
miile de ani.” (mia de ani)
- Eu: ... Părinte, dacă vă năşteaţi catolic, mai susţineaţi că Ortodoxia este cea mai veritabilă?
- C.: ... Nu...
Aha! Sincer răspunsul! O recunoaştere indirectă şi a altor posibilităţi! Deci dacă preotul se
năştea catolic nu mai susţinea că Ortodoxia este cea mai veritabilă! Nu l-am întrebat, dar probabil
că ar fi spus că din postura de catolic, dobândită prin conjunctura naşterii, ar fi susţinut că Biserica
Catolică este cea mai veritabilă! Aşa mă gândesc: căci odată născut catolic, nu cred ca preotul C. să
mai fi susţinut vreodată Ortodoxia!
Răspunsul sincer de moment al preotului, cred că ar trebui să-i dea de gândit, în primul
rând, lui însuşi. Dar nu numai lui, ci şi nouă tuturor. Cui suntem loiali, oameni buni? Doctrinelor
extrabiblice diverse moştenite, aparţinând diferitelor confesiuni creştine contrare între ele sau
Adevărului? Faţă de cine trebuie să manifestăm „patriotism”? Orbeşte, faţă de confesiunea
22
Semnul Fiarei
religioasă în cadrul căreia ne-am născut, sau căutând şi studiind Sfânta Scriptură, faţă de Adevărul
biblic?
Fraţilor, să nu ne minţim propria conştiinţă de dragul prejudecăţilor moştenite! Loialitatea

omului trebuie acordată numai Adevărului!
Mi-aduc aminte și de alt preot care în urma întrebării mele, afirma răspicat că dacă se
năștea în Germania, dânsul nu mai era astăzi ortodox, ci luteran. Ok, și-atunci de ce apreciază că
Ortodoxia este calea corectă și perfectă, din moment ce admitea moștenirea credinței după
conjunctura nașterii și nu a alegerii proprii în deplină cunoștință de cauză. Dreptatea să fie după
unde te naști? Când i-am pus în vedere acestea, a tranferat vina în zona “sfinților părinți” ai
Ortodoxiei de peste veacurile trecute. Susținea că dacă „sfinții părinți” au greșit când ne-au
comunicat credința pe care o avem noi astăzi, atunci este culpa lor.
Dvs. vi se pare înțelept? Mai ales că admitea totodată și posibilitatea ca o parte dintre
presupuși “sfinți părinți”, în realitate să nu fi fost chiar așa sfinți, fapt ce se va dovedi la Judecata
Domnului Iisus Hristos. Dar că au fost sau nu, nici nu cred că are vreo importanță. Căci atâta timp
cât noi avem Biblia arhisuficientă la propriul sub-braț, consider că este categoric neînțelept să
urmăm alte învățături omenești de peste timp. Învățături care nu se regăsesc în Biblie, ci
dimpotrivă, au o alură contrară acesteia. Dreptatea nu stă în conjunctura nașterii, ci în Biblie. Și să
știți că dacă cineva se va pierde în veșnicie, datorită înșelătoriei, nu-l va mai încânta cu nimic că
înaintea lui sau alături de el, s-au pierdut și o parte dintre așa-ziși “sfinți părinți”, cei rătăcitori.
Neînțeleaptă judecată a preotului în cauză!
- Eu: ... Părinte, eu zic că merită citită... cred că veţi găsi lucruri interesante în ea...
- C.: ... Pe mine nu mă interesează ce cred alţii... pe mine mă interesează credinţa mea. Eu îmi văd de
credinţa mea... degeaba îmi explică cineva, de exemplu, cum se sparge, foarte inteligent, o
maşină... că nu mă interesează....
Acest preot, ca om, mi-a plăcut mult. Mi s-a părut a fi cald şi bun. Mi-a spus că nu poate lua
lucrarea atunci, pentru că urma Paştele lui 2017, iar programul său era extrem de încărcat şi el
foarte obosit. Aşa că l-am recăutat câteva luni mai târziu, în luna octombrie 2017:
...........................................................................................................................
- Eu: ... Părinte, Cele Zece Porunci incluse în Lege, mai sunt valabile astăzi?
- C.: ... Nu... nu mai sunt valabile. Au fost valabile numai până la venirea Domnului Iisus... ştii cum
a fost? ... ca şi atunci când construieşti o casă: întâi faci fundaţia, apoi zidurile şi la urmă
acoperişul... acea Lege a fost ca şi fundaţia... şi-a avut rostul doar până atunci...
Greşit! Deci noi, care avem astăzi „casa în picioare”, hai să dărâmăm „fundaţia” – căci nu-şi
mai are rostul. Şi apoi să vedem: fără fundaţie, mai avem „casa” sau nu?
- C.: ... aceea Lege era Legea Talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”... să nu-mi spui mie că
mai este în vigoare!... aşa ne-a învăţat pe noi Domnul Iisus?... Nu!... ne-a învăţat să ne iertam
unul pe altul şi să ne iubim între noi...
Citat Wikipedia, “Legea talionului”:
“Legea talionului, una dintre cele mai vechi legi existente, constă în justa reciprocitate a crimei şi a
pedepsei. Această lege este deseori simbolizată prin expresia „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Legea
talionului a fost o lege penală la unele popoare din vechime, potrivit căreia vinovatul era tratat în acelaşi
chip în care a procedat, sau a vrut să procedeze, cu victima sa, adică inculpatului i se aplică o pedeapsă
identică sau similară cu răul săvârșit de el.”
23
În privinţa Legii Talionului, preotul are dreptate: aceasta nu mai este în vigoare! De unde
ştim? Ne-o spune Domnul Iisus:
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 19, 21. Să nu-l cruţe ochiul tău, ci să
ceri suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu
răul pe care îl va face cineva-aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească"., Sfânta Evanghelie după
Matei, Cap. 5, 38. Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte"., 39. Eu însă vă spun vouă:
Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt., 43. Aţi auzit că s-a
zis: "Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău"., 44. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii
voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi
vă prigonesc,, 46. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi
lucru?, 48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.).
Chiar cineva era de părere că Legea Talionului s-a desfiinţat doar în sensul “ad litteram”,
întrucât „principial” ea mai fi valabilă şi astăzi, pentru că oricine care suferă o pagubă ar trebui să
fie despăgubit cumva de către cel vinovat (nu printr-o pedeapsă similară!), repere în acest sens
regăsindu-se chiar la evreii Vechiului Testament.
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 21, 26. Iar de va lovi cineva pe robul său
în ochi iar pe slujnica sa o va lovi în ochi şi ea îl va pierde, să-l lase liber ca despăgubire pentru ochi.).
În privinţa Celor Zece Porunci, preotul NU are dreptate: acestea sunt în vigoare! De unde
ştim? Ne-o spune repetat Domnul Iisus şi Apostolii Săi în tot Noul Testament! (în versetele
exemplificate puţin mai jos şi multe altele similare).
Aici se pare că înregistrăm o mare nebuloasă în lumea creştină (aspect tratat mult mai pe larg
în “CAPITOLUL 5. Voia Domnului: Legea Domnului”). Şi anume că nu se înţelege exact, care parte
din Lege, a fost pironită la cruce odată cu Mântuitorul!
(Exemplu: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 15. Desfiinţând vrăjmăşia
în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om
nou şi să întemeieze pacea,).
Pentru că la cruce s-au încheiat doar o parte din legiuirile ce formau Legea şi nu toată Legea,
în întregul ei! La cruce au fost pironite (încheiate sau desfiinţate) diferitele slujbe de jertfe precum
şi o bună parte din diversele porunci şi rânduieli de viaţă evreieşti, printre care şi Legea
Talionului, dar nu şi Cele Zece Porunci, adică „părţile mai grele ale Legii”, care reprezintă esenţa
Legii Iubirii. Da, nu Legea Talionului a fost scrisă pe table de piatră cu “degetul lui Dumnezeu” şi
păstrată în cel mai sfânt loc (Chivotul Legământului, amplasat în Sfânta Sfintelor), ci Cele Zece
Porunci! Va rog să analizaţi, cel puţin următorele versete, căutate după expresiile de mai jos:
Rezultate cautare; Ati cautat: “table(le) leg(i; ii; ea)” in TOATA BIBLIA
CARTI: Ieşirea (5), Deuteronomul (3), III Regi (1), II Paralipomena (1), Evrei (1)
S-au găsit 11 versete.
Rezultate cautare; Ati cautat: “table(le) legământ(ului)” in TOATA BIBLIA
CARTI: Ieşirea (1), Deuteronomul (3), III Regi (1), II Paralipomena (1)
Rezultate cautare; Ati cautat: “chivot(ul) legământ(ului)” in TOATA BIBLIA
CARTI: Deuteronomul (1), Iosua Navi (12), II Regi (1), III Regi (2), I Paralipomena (8), II
Paralipomena (4), Apocalipsa (1)
Rezultate cautare; Ati cautat: “chivot(ul) legii” in TOATA BIBLIA
CARTI: Ieşirea (14), Leviticul (2), Numerii (5), Deuteronomul (3), Judecători (1), I Regi (6), I
Paralipomena (3), Psalmi (1), Evrei (1)
Rezultate cautare; Ati cautat: “chivot(ul) aşezământ(ului)” in TOATA BIBLIA
CARTI: Ieremia (1), Evrei (1)
Şi din acest punct de vedere, ar trebui să conştientizăm măcar câteva diferenţe între Cele Zece
Porunci (1) şi restul Legiuirilor (2), care dimpreună formau Legea (1+2), diferenţe care deşi sunt
24
Semnul Fiarei
simple, au o importanţă mare, ajutându-ne să discernem înţelesul unor versete biblice aparent
greoaie:
Legea (1+2)
Cele Zece Porunci (1) Alte legiuiri (2)
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise,
Cap. 31, 18. După ce a încetat Dumnezeu de a
Scrise direct (Exemplu: Cartea lui Baruh,
grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele Scrise de Cap. 2, 28. Cum ai grăit prin glasul
cu “degetul două table ale legii, table de piatră, scrise cu
degetul lui Dumnezeu., Cap. 32,
către profeţii slujitorului Tău Moise în ziua în
lui care i-ai poruncit să scrie legea Ta
16. Tablele acestea erau lucrul lui Domnului
Dumnezeu” înaintea fiilor lui Israel zicând:)
Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu
, săpată pe table.)
(Exemplu: Ieremia, Cap. 30, 2.
"Aşa zice Domnul Dumnezeul lui
Israel: Scrie-ţi într-o
Scrise pe carte toate cuvintele pe care ţi le-
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise,
zapis din am grăit Eu, Cap. 36, 2. "Ia-ţi un
Cap. 24, 12. Şi a zis Domnul către Moise: "Suie-
Scrise pe table sul de hârtie
te la Mine în munte şi fii acolo, că am să-ţi dau hârtie sau alte şi scrie pe el toate cuvintele
de piatră table de piatră, legea şi poruncile, pe care le-am materiale pe care ţi le-am grăit Eu despre
scris Eu pentru învăţătura lor!") (cărţi) Israel, despre Iuda şi despre toate
popoarele, din ziua de când am
început a-ţi grăi, din zilele lui Iosia
şi până în ziua de astăzi;)
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea

carte a lui Moise, Cap. 10, 5. Iar eu m-am
întors şi m-am pogorât din munte şi am
pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca
să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.,
Cartea a treia a Regilor, Cap. 8, 6. Şi au
Păstrate în cel (Exemplu: Deuteronomul - A
băgat preoţii chivotul cu legea Domnului la
mai sfânt loc - Păstrate în cincea carte a lui Moise, Cap. 31,
locul lui, în Sfânta Sfintelor din templu, sub
26. Şi a zis: "Luaţi această carte
Chivotul aripile heruvimilor;, 9. În chivot nu era afară, lângă
a legii şi o puneţi de-
Legământului nimic, decât cele două table de piatră pe care Chivotul a dreapta chivotului legii Domnulu
, amplasat în Moise le pusese acolo în Horeb, când Legământulu i Dumnezeului vostru şi va fi ea
Sfânta Domnul a făcut legământ cu fiii lui Israel, i acolo mărturie împotriva ta.).
după ieşirea lor din pământul Egiptului.,
Sfintelor
Epistola către Evrei a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 9, 4. Având altarul tămâierii de
aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste
tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care
avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise
şi tablele Legii.)
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei,
Cap. 5, 17. Să nu socotiţi că am venit să stric (Exemplu: Epistola către
Nu s-au Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să Coloseni a Sfântului Apostol
desfiinţat la împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de Pavel, Cap. 2, 14. Ştergând zapisul
O parte s-au
cruce, a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din ce era asupra noastră, care ne era
Lege nu va trece, până ce se vor face toate.,
desfiinţat la potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a
rămânând
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. cruce luat din mijloc, pironindu-l pe
permanent
Dar mai lesne e să treacă cerul şi cruce.)
valabile
pământul, decât să cadă din Lege un corn de
literă.)
Observaţi? Nu Tablele Legii (din piatră) au fost pironite pe cruce, ci zapisul (din hârtie, etc.)
a fost şters!
Aceeaşi opinie cum că Cele Zece Porunci n-ar mai fi valabile şi nu şi-ar mai avea rostul de la
venirea Mântuitorului încoace, se poate deduce şi din articolul intitulat: „DESPRE SERBAREA
DUMINICII în LOCUL SÂMBETEI”, postat pe site-ul „CreştinOrtodox.ro, cea mai mare
25
comunitate ortodoxă din lume”, unde „Învăţăcelul” întreabă iar „Preotul” îi răspunde. L-am mai
amintit o dată în lucrarea mea. Va rog să-l citiţi.
„Problema” (nebuloasa) uriaşă a preotului C. sau a „Preotului” care răspunde întrebărilor
„Învăţăcelului” de pe site-ul sus menţionat (evident, ca să „înveţe” enoriaşii ortodocşi), nu este nici
pe departe aceea că mie (ca şi multora altora!) argumentele lor privind presupusa desfiinţare
integrală a Legii mi se par forţate, sucite, ilogice, încâlcite, neistorice, nebiblice etc. (aşa cum am
consemnat deja la capitolul respectiv).
Şi nici măcar aceea că se contrazic în sine, în cadrul propriei confesiuni, pentru că alţi preoţi
ortodocşi susţin că Cele Zece Porunci sunt valabile şi astăzi (deci şi după venirea Mânuitorului)
sau susţin că numai o parte dintre acestea (de regulă 9 din 10) au rămas valabile (deşi nu există
niciun fundament biblic nici pentru aceasta variantă!).
Nu, nu aceasta este „problema” uriaşă a preotului C. sau a „Preotului” de pe site sau a
tuturor, teologi sau nu, care susţin desfiinţarea Celor Zece Porunci. Nu!
„Problema” uriaşă a lor este că vin flagrant cu propria ipoteză falsă împotriva Cuvântului lui
Dumnezeu, împotriva Cuvântului Domnului Iisus şi-al apostolilor Săi. Rog a se reciti
„CAPITOLUL 5. Voia Domnului: Legea Domnului”, unde am prezentat mult mai în detaliu
numeroasele argumente biblice ce demonstrează deplin valabilitatea permanentă a Celor Zece
Porunci.
Fraţilor, cum oare oricare preot sau teolog sau cititor al Bibliei, poate să mai susţină
desfiinţarea odată cu venirea Mântuitorului, a Celor Zece Porunci, când Domnul Iisus Hristos
Însuşi, cu gura Lui, ne învaţă că străduinţa în păzirea acestora este condiţie obligatorie pentru
mântuirea creştinului!?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis:
Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?, Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 10, 17. Şi
când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să
fac ca să moştenesc viaţa veşnică?, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 18, 18. Şi L-a întrebat un dregător,
zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?).
Noul Testament Vechiul Testament

Numărul
Ieşirea - a doua poruncii (dintre
Sfânta Evanghelie Sfânta Evanghelie Sfânta Evanghelie Cele Zece
carte a lui Moise,
după Matei, după Marcu, Cap. 10. după Luca, Cap. 18. Porunci)
Cap. 20. 13,14,15,16,
Cap. 19.18,19 19 20
12
Iar Iisus a zis: Ştii poruncile: Ştii poruncile: … Porunca

Să nu ucizi!
Să nu ucizi, Să nu ucizi, să nu ucizi, a6a
să nu săvârşeşti Să nu săvârşeşti Porunca
să nu săvârşeşti adulter, Să nu fii desfrânat!
adulter, adulter, a7a
Porunca
să nu furi, să nu furi, să nu furi, Să nu furi!
a8a
Să nu mărturiseşti
să nu mărturiseşti să nu mărturiseşti să nu mărturiseşti Porunca
strâmb împotriva
strâmb; strâmb, strâmb, a9a
aproapelui tău!
Cinsteşte pe tatăl tău
şi pe mama ta, ca să-ţi
fie bine şi să trăieşti
Cinsteşte pe tatăl tău şi cinsteşte pe tatăl tău şi cinsteşte pe tatăl tău şi Porunca
ani mulţi pe pământul
pe mama ta pe mama ta pe mama ta. a5a
pe care Domnul
Dumnezeul tău ţi-l va
da ţie
Însă și celelalte Porunci apar repetat în Noul Testament. Exemple: Porunca 1: Sfânta Evanghelie
după Matei, Cap. 4.10; Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19. 10, Cap. 22. 8-9, Porunca a 2 a: Întâia
epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 5.21; Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 17. 29, Porunca
a 3 a: Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6.1, Porunca a 4 a: Sfânta Evanghelie
26
Semnul Fiarei
după Marcu, Cap. 2,27-28; Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4,4, Porunca a 10 a:
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7,7; Epistola către Romani a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 13,9.
„Pe cea dintâi a întărit-o (nu a desfiinţat-o, nici nu a înlocuit-o cu altceva, n.n.) în răspunsul dat
legiuitorului la întrebarea care poruncă este mai mare din lege: pe a treia când a învăţat împotriva
jurământului, pe a patra când i-a explicat înţelesul făcând vindecări (susţinând viaţa, n.n.) Sâmbăta; pe a
zecea când s-a ridicat împotriva gândurilor către femeia străină şi în pilda despre plata egală a
lucrătorilor viei.””62
Surse: 62 Catehism creştin ortodox de mitropolitul Antonie al Kievului, cu o prefaţă de Î.P.S.
mitropolit Pimen al Moldovei, tradus în româneşte de econ. Î.P. Ţincoca, profesor Iaşi, Tipografia
sfintei mănăstiri Neamţu, 1925, pag. 124; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru
Blaj, 2006, pag. 294.
Şi cum oare, oricare preot sau teolog sau cititor al Bibliei, poate să mai susţină desfiinţarea
Celor Zece Porunci, când avem zeci, dacă nu chiar sute, de versete biblice „nou testamentare”, atât
direct de la Mântuitor, cât şi de la apostolii Săi, versete care le vin împotriva falsei ipoteze?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni
nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile., Sfânta
Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele., Cap. 15, 10. Dacă păziţi
poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân
întru iubirea Lui., Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7,19. Tăierea
împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu., Întâia
epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 2, 3. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut,
dacă păzim poruncile Lui., 4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi
întru el adevărul nu se află., Cap. 3, 24. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în
el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat., Cap. 5, 3. Căci dragostea de
Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele., Apocalipsa Sfântului
Ioan Teologul, Cap. 14, 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui
Iisus.).
Sfântul Apostol Pavel: “Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci
paza poruncilor lui Dumnezeu.”!
Așadar, după acești preoți și teologi, ai voie să ucizi, să săvârşeşti adulter, să furi, să
mărturiseşti strâmb, să ai alți dumnezei, etc. Nu-i nici o problemă cu acestea, poți să le comiți dacă
Cele Zece Porunci nu mai sunt valabile.
Într-adevăr, în multe versete biblice (mai ales din Vechiul Testament), se folosește termenul
generic de „Lege”, chiar în multe cazuri, cu înţelesul său atotcuprinzător: care înglobează atât Cele
Zece Porunci, cât şi restul legiuirilor sociale, ceremoniale, de jertfă etc., etc. ale evreilor din
vechime (toate împreună, formând Legea integrală – să-i spunem). Fapt ce poate genera confuzie la
prima vedere, atunci când avem în faţă versete (de regulă, din Noul Testament) în care acelaşi
termen de „lege” are un sens mai restrâns, parțial, particularizat, mai diferențiat, dar neprecizat
exact.
Însă, o aplecare puțin mai sârguincioasă şi aprofundată asupra Cuvântului lui Dumnezeu,
contextuală şi corespondentă între diferitele versete referitoare la același subiect, cred că ne poate
ajuta să facem distincţia şi să realizăm uşor că din Legea integrală, NU Cele Zece Porunci (incluse în
Legea Iubirii) s-au desființat la cruce!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi
pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă., 18. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte
adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter.).
În exemplul de mai sus, în versetul 17, Capitolul 16, din Sfânta Evanghelie după Luca, Domnul
Iisus confirmă imposibilitatea schimbării Legii, iar în versetul imediat următor, cel cu numarul 18,
27
practic dezbate Porunca a 7-a (“Să nu fii desfrânat!”), iar prin această legătură, indică astfel încă o
dată, cel puţin faptul că Cele Zece Porunci fac cu precădere obiectul acestei neschimbabile Legi!
Acelaşi lucru reiese şi din Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 5, unde după ce întăreşte
Legea, Mântuitorul explica imediat, cel puţin, ce înseamnă ţinerea aprofundată a unora dintre Cele
Zece Porunci, respectiv Porunca a 6-a („Să nu ucizi!”) şi Porunca a 7-a (“Să nu fii desfrânat!”):
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau
proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi
pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., 19. Deci, cel ce va strica una din
aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce
va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor., 21. Aţi auzit că s-a zis celor de demult:
"Să nu ucizi"; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă., 22. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe
fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata
sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului., 27. Aţi auzit că s-a zis celor de
demult: "Să nu săvârşeşti adulter"., 28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi
săvârşit adulter cu ea în inima lui.).
Aşadar, la cruce, odată cu sacrificiul Mielului lui Dumnezeu, s-au desființat, împlinindu-şi
menirea, alte legiuiri (într-adevăr, părţi componente din Legea integrală), dar nu şi Cele Zece
Porunci!
Dar haideți să privim lucrurile şi dintr-un alt punct de vedere, logic şi simplu, aş zice eu:
preoţii şi teologii şi cei care susțin desființarea Celor Zece Porunci, îşi argumentează poziția, de
regulă, cu unele dintre versetele „anevoiase” ale Sfântului Apostol Pavel, versete pe care le
tălmăcesc şi răstălmăcesc, le interpretează şi reinterpretează în fel şi chip.
Da, Sfântul Apostol Pavel a fost foarte erudit şi înţelept, iar o parte dintre textele lui sunt
„anevoie de înţeles”, așa cum ne-o confirmă chiar Sfântului Apostol Petru:
(Exemplu: A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 15. Şi îndelunga-
răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după
înţelepciunea dată lui,, 16. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu
anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor
pierzare., 17. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi
de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,).
În primul rând, aş vrea să le atrag atenţia tuturor susţinătorilor desfiinţării Celor Zece
Porunci, să reflecteze foarte profund măcar la aceste versete, de unde remarcăm că „rătăcirea” este
a „celor fără de lege” şi nu a celor cu lege!
Iar pe de alta parte, aş ruga pe toţi din această categorie, să definească concret înţelesul
noțiunilor de „lege” şi „fărădelege”, noțiuni ce apar în tot cuprinsul Noului Testament. Să ne explice
clar la ce se referă acestea, dacă ei exclud valabilitatea Celor Zece Porunci. Aici vor întâmpina mari
dificultăţi. Puneţi întrebări în acest scop şi vă veţi convinge!
Că doar n-or putea afirma că termenul de „lege” folosit în Noul Testament exclude Cele Zece
Porunci, dar păstrează valabile, chiar şi după sacrificiul Domnului, legiuirile referitoare la vărsarea
sângelui de ţapi şi berbeci sau alte legiuiri sociale, ceremoniale etc. ale vechilor evrei. N-ar putea
justifica cu aşa ceva, căci ar fi o notă mult forţată, chiar şi pentru ei înşişi (cred că toată lumea
creştină este în acord în această privinţă, înţelegând, fundamentat de Noul Testament, că o bună
parte a acestor legiuiri specificate mai sus s-au desființat, într-adevăr, la cruce!).
Apoi, i-aş întreba pe aceştia:
„Cine este mai presus? Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu sau Sfântului Apostol
Pavel – omul?”
Acum, vă rog să fiţi foarte atenţi, căci principiul elementar pe care vreau să-l surprind cred
că poate avea o aplicabilitate mult mai largă în soluţionarea simplă a multor controverse pe
„interpretarea” textelor biblice.
Răspunsul corect la întrebarea de mai sus este, fără doar şi poate: „Mai presus, fără măsură
de comparaţie, este Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu!” Îndrăznesc să apreciez că toată lumea ar
răspunde la fel.
28
Semnul Fiarei
Dar întrebarea de mai sus nu şi-ar avea rostul decât dacă cele două părţi, adică Domnul Iisus
şi Sfântul Apostol Pavel, ar fi în antiteză, ar fi în contradicţie pe anumite teme în privinţa
învăţăturii mântuirii. Ceea ce nu este adevărat, dar pentru înțelegerea raționamentului, să admitem
că ar putea fi. Iar acum, oameni buni, concret pe cazul nostru, avem:
1. Versete clare din gura Domnului Iisus, Care este, fără măsură de comparaţie, mai presus
decât Sfântul Apostol Pavel, versete care confirmă valabilitatea Celor Zece Porunci (a se
vedea, de exemplu, cele surprinse tabelar, puțin mai sus, din Evanghelii);
2. Versete „anevoiase” din gura Sfântului Apostol Pavel, care este, fără măsură de
comparație, mai prejos decât Domnul Iisus, versete pe care mulţi le tălmăcesc, „le
răstălmăcesc” şi le interpretează în sensul desființării Celor Zece Porunci (a se vedea
oricare exemple doriți din Epistolele apostolului).
Păi, fraţilor, dacă Domnul Iisus ne confirmă clar şi concret ceva, pe un anumit subiect, nu
este elementar neînţelept să ne apucăm noi să emitem opinii contrare flagrant Cuvântului
Mântuitorului, opinii bazate pe niște versete „anevoiase” ale Sfântului Apostol Pavel? Sau ale
oricui altcuiva? Versete „anevoiase” pe care, cel mai probabil, nu reușim să le înţelegem deplin,
pentru că suntem „neştiutori şi neîntăriţi”?! Întrucât, în realitate, acestea nu contravin Cuvântului.
Fapt domonstrat, în acest caz, dacă vreți, chiar şi de către alte versete, de data aceasta dintre cele
clare (fără putință de tăgadă!), din gura aceluiaşi Sfânt Apostol Pavel:
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 31. Desfiinţăm deci noi
Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea., Cap. 13, 9. Pentru că (poruncile): Să nu
săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar
mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola către Galateni a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte
pe aproapele tău ca pe tine însuţi.).
Iar versetele clare, pe o anumită temă, le înving pe cele „anevoiase”, nu credeți? Mai ales
dacă provin din aceiaşi sursă (Sfântul Apostol Pavel, în cazul nostru)! Dar, chiar şi dacă din partea
Sfântului Apostol Pavel, n-am fi avut deloc versete clare ci numai unele „anevoiase”, nimic nu s-
ar schimba! Căci absolut prioritare rămân tot versetele clare din gura Domnului Iisus!
Cred că înţelegeţi logica simplă a raționamentului! Deci, când avem ceva lămurit complet de
către Domnul Iisus, n-are niciun rost să venim noi împotrivă, indiferent pe ce ne-am baza. Ci să
căutăm mai degrabă, pornind de la ceea ce știm clar din gura Domnului, să analizăm şi să
încercăm să înţelegem în conformitate (şi nu împotrivă!) cu Cuvântul Acestuia, acele versete
„anevoiase”. Pentru că Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu, nu s-ar contrazice vreodată în Sine şi
nici apostolii Săi n-au scris împotriva învăţăturii Acestuia!
Așadar,
Pe orice temă, prioritate absolută au vorbele rostite direct de către Mântuitor! De aceea, trebuie
respinse orice alte învăţături contrare învăţăturii Domnului, indiferent de proveniența lor!
Iar vorbele ucenicilor trebuie înţelese în aceeaşi direcţie, chiar dacă pe alocuri acestea par să
fie contrare Cuvântului Domnului. Iar dacă nu reușim, depăşiţi fiind în înţelegerea noastră, decât
să emitem opinii ce contravin învăţăturii Domnului Iisus, mult mai sănătos ar fi să ne recunoaştem
slabi şi s-o lăsăm baltă cu interpretările şi filozofiile complexe şi sucite, din jurul textelor
„în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles”. Eu aşa cred. Pentru că, prioritizând unele texte
greoaie ale ucenicilor Săi, pe care le interpretam ca susţinând contrariul, riscăm să denaturăm
învăţătura directă a Mântuitorului, înspre „pierzare”. Căci Lumea va fi judecată în raport cu
Cuvântului Domnului, pe care apostolii Săi n-au facut decât să-l explice şi nicidecum să-l combată!
Raționamentul enunțat mai sus se poate aplica oricăror alte subiecte biblice, aparent
discutabile, dar totodată lămurite complet de către Mântuitor în timpul propovăduirii Evangheliei
Sale.
Iar, dacă vreți opinia mea, în conformitate (şi nu împotrivă!) cu Cuvântul, în privința unei
bune părţi dintre versetele „anevoiase” ale Sfântului Apostol Pavel, acestea nu sugerează
29
nicidecum desființarea Celor Zece Porunci, aşa cum mulţi interpretează greşit! Ci versetele în
cauză fac, cel puţin, diferenţierea dintre:
- o încercare de păzire a Poruncilor, în litera lor, mecanică, artificială, făţarnică, din teamă
sau pentru răsplată, nemotivată de iubire adevărată sau bazată pe forţele proprii ale
omului (modul greşit);
- şi o ascultare de Porunci cu adevărat vie, motivată de iubire, ce se împlineşte practic prin

puterea conferită omului de către Duhul Sfânt ce-l stăpâneşte, ascultare care devine doar
o consecinţă firească de răspuns a unei inimi în care tronează cu adevărat Domnul Iisus
Hristos (modul corect).
- Eu:... şi-atunci, dacă Cele Zece Porunci s-au desfiinţat, ce să înţelegem prin „fărădelegea”
împotriva căreia vorbeşte chiar Mântuitorul lumii?...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-
am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.).
- C.: ... ... trebuie înţeles altceva prin „fărădelegea” pomenită de Mântuitor... ...să nu dai în cap, de
exemplu...
Deci, prin deducţie, conform părerii preotului C., n-ai voie să „dai în cap”, dar în schimb, ai
voie:
1. să ai alţi „dumnezei” (să încalci Porunca nr. 1),
2. ai voie să-ţi faci chipuri cioplite, să le slujeşti şi să te închini lor (să încalci Porunca nr. 2),
3. ai voie să iei numele Domnului în deşert (să încalci Porunca nr. 3),
4. nu trebuie să ţii ziua a şaptea de odihnă (ai voie să încalci Porunca nr. 4),
5. nu trebuie să-ţi cinsteşti părinţii (ai voie să încalci Porunca nr. 5),
6. ai voie să ucizi (să încalci Porunca nr. 6),
7. ai voie să curveşti (să încalci Porunca nr. 7),
8. ai voie să furi (să încalci Porunca nr. 8),
9. ai voie să minţi (să încalci Porunca nr. 9),
10. ai voie să pofteşti tot ce are aproapele tău (să încalci Porunca nr. 10).
Ai voie să faci toate relele acestea dacă Cele Zece Porunci au fost desfiinţate! Atât să fii atent,
să nu „dai în cap, de exemplu”.
Aşadar, enorm de îngust înţelesul noţiunii de „fărădelege”, în opinia „desfiinţatorilor”
(aboliţioniştilor) Celor Zece Porunci!
Da, să „dai în cap” reprezintă într-adevăr „fărădelege” (păcat), dar această „fărădelege” nu este
decât o mică frântură, un vârfuleţ minuscul de ac, din paleta enormă a fărădelegilor posibile.
Mă-ntreb oare, dacă aş fi insistat, ce alte exemple „mascate” (le-aş zice eu) ar mai fi putut da
preotul, fără ca la un moment dat să nu scape un direct „să nu furi” sau un direct „să nu minţi”
etc.!? Dacă aș fi avut vreo posibilitate, tare mi-ar fi plăcut să-l pot constrânge pe preot să definescă
concret noțiunea de „păcat” sau să enunțe detaliat care sunt „fărădelegile” (păcatele), pentru care
ei înșiși își cer iertare în fața lui Dumnezeu, în slujbele ortodoxe? Tare mi-ar fi plăcut, dar n-am
putut, așa c-a trebuit să mă mulțumesc cu ceea ce-am primit.
Dar, revenind, în multe cazuri, de ce „dai în cap”? Nu pentru că pofteşti ce are aproapele tău?
Context în care, datul în cap nu este decât o încălcare „mascată” cel puţin a Poruncii nr. 10. Ce să
mai vorbim de situația în care omul moare după ce-i „dai în cap”, caz în care ucizi în mod fizic, deci
încalci clasic Porunca nr. 6.
Destul de dificil să încadrezi „fărădelegea” pe lângă sau în afara Celor Zece Porunci, de altfel
încadrate în atotcuprinzătoarea Lege a Iubirii!
Dar n-am insistat ca să nu-i crească frustrările ce ar fi putut determina trunchierea rapidă a
discuţiei noastre.
30
Semnul Fiarei
Şi oare numai la această „mică frântură”, să se refere „fărădelegea” (păcatul) pomenită repetat
de chiar preoţii noştri în multiplele slujbe ortodoxe? Sau prin aceste slujbe ne îndruma (corect!) la
evitarea păcatului (fărădelegii) fără ca ei înşişi să conştientizeze concret şi deplin înţelesul
noţiunii!? Eu cu impresia aceasta am rămas, cel puţin până acum.
Şi în această categorie pare să intre şi preotul C.. Da, cred că preotul era încurcat în sine
referitor la înţelesul noţiunii de „fărădelege” (păcat), ca de altfel imensa majoritate a Lumii
Creştine. Din nefericire!
Pentru că orice faptă şi chiar voinţă (intenţie decisă, manifestată), sau lipsa lor, ce contravin
Celor Două Mari Porunci de Iubire (ce includ Cele Zece Porunci!) ale Domnului Dumnezeu,
înseamnă „fărădelege” (păcat)!
Extrem, extrem de naivă şi puerilă opinia desfiinţării Celor Zece Porunci, antibiblică şi fără
susţinere logică! Căci însuşi Domnul Iisus Hristos ne confirmă că Cele Două Mari Porunci de
Iubire, înglobează Legea în cadrul căreia, de departe, cele mai importante sunt exact Cele Zece
Porunci, scrise cu degetul lui Dumnezeu.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău., 38. Aceasta este marea şi întâia
poruncă., 39., Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 40. În aceste două
porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.)
- Eu: ...Părinte, Cele Zece Porunci, Legea, sunt incluse în Cele Două Mari Porunci de Iubire...
Domnul Iisus aşa spune!... avem versete de la El, în acest sens, în Noul Testament... termenul
folosit de Mântuitor este: „se cuprind”!... Domnul Iisus NU spune că Cele Două Mari Porunci
de Iubire abrogă Cele Zece Porunci!... ci dimpotrivă, spune că le includ!...
La auzirea acestui „se cuprind”, l-am simţit pe preot „încurcat”(probabil reflectând în sinea
sa, pentru câteva secunde, la contradicţia dintre propria credinţă şi Cuvântul Domnului Iisus!).
Deşi vizibil surprins, totuşi a continuat să nege:
- C.: ... nu! ... pentru că noi, pe lângă Biblie, mai avem şi Sfânta Tradiţie... care completează Biblia...
Biblia singură nu-i completă... îi avem pe sfinţii părinţi... avem scrierile patristice... avem
Conciliile, cum ar fi de exemplu cel de la Niceea din 325, în care sfinţii părinţi au îmbinat Sfânta
Biblie cu Sfânta Tradiţie şi toţi ne-au lăsat învăţăturile pe care le urmăm noi astăzi...
Chiar dacă ar fi aşa, învăţăturile adăugate din „Sfânta Tradiţie”, n-ar trebui să vină în
contradictoriu cu învăţăturile exprimate prin Biblia aşa-zis „incompletă”. Adică învăţăturile din
„Sfânta Tradiţie” n-ar putea transforma vreodată acel „se cuprind” în „se abrogă” sau în „se
desfiinţează” sau în „se schimbă”, sau în „se elimină” etc. Înţelegeţi?
Deci, chiar şi în cazul în care am accepta această „Sfântă Tradiţie” aşa-zis „complementară”,
negarea acelui „se cuprind” al Domnului Iisus Însuşi, de către orice confesiune creştină, sau de
către orice preot, inclusiv de către preotul C. sau de către oricine, este antibiblică şi iraţională!
Dar nu este deloc aşa! Biblia, singură arhiconţine şi arhiexprimă repetat şi integral, mesajul
mântuitor!
Mesajul biblic mântuitor este complet!
Iar ceva complet nu mai trebuie şi nu mai poate fi completat! Dar înţelegerea de către om,
simplă şi curată, a mesajul biblic mântuitor nu convine diavolului! Aşa că, prin „munca” sa
milenară, a reuşit şi l-a infiltrat şi pervertit cu o bună parte din învăţăturile provenite din „Sfânta
Tradiţie”! Parte din „Sfânta Tradiţie” care, pare-se, că nu vine să „completeze” acest mesaj biblic
mântuitor, ci vine să-l contrazică şi să-l distorsioneze!
31
- C.: ...ai văzut ce spune sfântul evanghelist Ioan?... că multe alte lucruri a făcut Iisus care nu-s scrise
în Scriptură... de aceea Sfânta Tradiţie completează ceea ce nu-i prins în Sfânta Scriptură..
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 21, 25. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a
făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi
scris. Amin.).
Acest argument „pro Tradiţie”, se pare că este larg folosit. L-am auzit din gura mai multor
preoţi ce insistă să-şi mintă propria conştiinţă fără a realiza prea bine acest lucru. Pentru că acesta
nu este decât un alt argument fals şi ilogic.
Versetul se referă doar la numărul mic al faptelor şi minunilor Domnului Iisus, descrise prin
Sfânta Scriptură, prin comparaţie cu cele întâmplate în realitate, şi nu se referă nicidecum la o
învăţătură biblică presupus „incompletă” a Mântuitorului sau la un mesaj biblic mântuitor
presupus „neterminat” al Acestuia (ca să fie necesară completarea ulterioară a lor, prin Tradiţie, în
afara Bibliei!).
Alte fapte, alte experienţe şi probabil alte proorocii se pot adăuga celor deja consemnate în
Sfânta Scriptură (consumate deja sau încă nu), dar NU o altă învăţătură, NU un alt mesaj
mântuitor sau o completare a acestora. NU!
(Exemplu: A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1, 21. Pentru că
niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind
de Duhul Sfânt.).
Învăţătura biblică a Domnului Iisus, mesajul biblic mântuitor este complet! Foarte pe scurt,
acesta este: Iubeşte-L pe Dumnezeu şi crede în EL!
Dar maestrul înşelăciunii, Satana, prin îndepărtarea de Biblie şi apropierea de Tradiţie, din
nefericire, a reuşit să ne pervertească acest mesaj biblic mântuitor, simplu, concret şi curat, fără ca
grosul Lumii Creştine să-şi dea măcar seama:
- căci Biblia ne învaţă să-L iubim pe Dumnezeu, ceea ce presupune să păzim poruncile Lui
de Iubire (inclusiv Cele Zece Porunci!), pe când o parte din Tradiţie, sub motivaţii şi
pretexte înşelătoare, ne învaţă să nu ţinem poruncile Lui (care înseamnă „fărădelege” =
„nelegiuire” = „păcat”), deci, implicit, să nu-L iubim pe Dumnezeu!
- căci Biblia ne învaţă să credem în Creator, pe când o parte din Tradiţie, sub motivaţii şi
pretexte înşelătoare, ne învaţă să credem în creatură, în creaţie sau în neant (Fecioara
Maria, în om, sfinţi vii sau morţi, icoane, moaşte etc.).
Dragilor, condiţiile de mântuire, regulile de mântuire, factorii implicaţi în procesul

mântuirii omului, ne-au fost comunicaţi repetat, prin Biblie, de către Domnul. Iar faptele,
povestirile, experienţele duhovniceşti creştine similare, chiar şi ulterioare scrierii Bibliei (deci
necuprinse în aceasta, ci cuprinse în Tradiţia creştină), n-ar trebui decât să ne întărească credinţa!
Problema este însă că, o latură a acestei presupuse „Sfinte Tradiţii”, a venit nu să ne
întărească credinţa şi nici să o completeze (pentru că nici n-ar fi putut completa ceva deja
complet!), ci să „schimbe” mincinos, exact condiţiile de mântuire, regulile de mântuire, factorii
implicaţi în procesul mântuirii, cu scopul scurtcircuitării traseului omului către Dumnezeu şi
pierderii, prin înşelătorie, a cât mai multe suflete posibil cu putinţă, în spatele acestui îndelungat
proces milenar „tradiţionist”, fiind nimeni altul decât Satana.
- Eu: ...Părinte, eu ştiu că nu toţi aceşti „sfinţi părinţi” participanţi la marile Concilii ale
Creştinătăţii au fost de acord în toate privinţele... s-au mai şi certat între ei ...
- C.: ...da... dar din certurile acelea a ieşit ceva bun...
32
Semnul Fiarei
Şi dacă preotul, tot a amintit de întrunirile „sfinţilor părinţi”, pentru a lămuri într-o oarecare
măsură şi această „problemă”, aş vrea să consemnăm aici şi care au fost Principalele Concilii ale
Lumii Creştine, din întreaga sa existenţă de până acum. Dacă pătrundeţi în detalii istorice, despre
fiecare dintre aceste Concilii bisericeşti, din oricare perioadă, veţi descoperi lucruri foarte, foarte
interesante, care vă vor fi de mare folos în discernerea adevărului.
Citat Wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliu_ecumenic):
„Conciliu ecumenic sau sinod (σύνοδος în grecește, cuvânt format din particulele „împreună” și
„cale”) ecumenic ori sobor a toată lumea este, pentru creștini, o adunare de episcopi, reprezentând
un număr cât mai mare de biserici locale, pentru a dezbate învățături de credință sau orientări
pastorale universal valabile. Potrivit diferitelor biserici creștine, sunt recunoscute primele două
(asirienii), primele trei (necalcedoneenii), primele patru (luteranii), primele șapte (ortodocșii) sau
toate cele douăzeci și una de sinoade ecumenice (catolicii).
Primele șapte concilii (sinoade) ecumenice
I. Primul conciliu de la Niceea, (325): condamnă doctrina lui Arius. Conciliul a stabilit
învățătura trinitară a Bisericii, formulând forma scurtă a crezului creștin (simbolul niceean).
II. Primul conciliu de la Constantinopol, (381): a extins crezul creștin prin articolele 9-12
din simbolul niceno-constantinopolitan, articole valabile până în prezent în Biserica Romano-
Catolică și în Bisericile Ortodoxe Răsăritene.
III. Conciliul de la Efes, (431): condamnă nestorianismul și adoptă titlul de „Născătoare de
Dumnezeu” (gr. Theotokos) pentru Maria din Nazaret.
IV. Conciliul de la Calcedon, (451): condamnă doctrina lui Eutihiu I de Constantinopol
(monofizismul), și afirmă două firi în Iisus. Se retușează simbolul niceno -constantinopolitan. Acest
conciliu, precum nici următoarele, nu sunt recunoscute de bisericile vechi orientale.
V. Al doilea conciliu de la Constantinopol, (553) se reafirmă unele declarații ale conciliilor
anterioare, se condamnă noile teze ariene, nestoriene și monofizite, se condamnă toate tezele
anterioare referitoare la pre-existenta sufletului, se condamnă toate tezele anterioare referitoare la
creatie (tohu-wabohu), se condamnă toate tezele anterioare referitoare la ierarhiile îngerești și
demonice. Deciziile acestui conciliu au întalnit mare rezistență, dar până la cel de-al treilea conciliu
de la Constantinopol majoritatea opozantilor au fost (convinși) sa le accepte. ....
VI. Al treilea conciliu de la Constantinopol, (660-681); condamnă monotelismul, afirmă că
Christos are două voințe: una dumnezeiască și una omenească.
VII. Al doilea conciliu de la Niceea, (787); reintroduce cultul icoanelor și pune capăt
iconoclasmului.
Următoarele concilii (sinoade) ecumenice
 VIII. Al patrulea conciliu de la Constantinopol, (869-870). Înlăturarea din funcție a patriarhului
Fotie al Constantinopolului. Depunerea nu a fost recunoscută de bisericile răsăritene. Acest
conciliu, precum și următoarele nu sunt recunoscute de Bisericile ortodoxe.
 IX. Primul conciliu de la Lateran, (1123)
 X. Al doilea conciliu de la Lateran, (1139)
 XI. Al treilea conciliu de la Lateran, (1179)
 XII. Al patrulea conciliu de la Lateran, (1215)
 XIII. Primul conciliu de la Lyon, (1245)
 XIV. Al doilea conciliu de la Lyon, (1274)
 XV. Conciliul de la Vienne (Franța), (1311-1312)
 XVI. Conciliul de la Konstanz, (1414-1418) încheierea Schismei apusene și adoptarea
conciliarismului.
 XVII. Conciliul de la Basel, Ferarra și Florența, (1431-1445); unirea șubredă, pentru puțin timp, a
bisericilor răsăritene cu Roma. Va urma și o împăcare cu câteva biserici necalcedoneene.
 XVIII. Al cincilea conciliu de la Lateran (1512-1517): încercări de reformare a Bisericii.
 XIX. Conciliul de la Trento, (1545-1563, cu întreruperi): reacție la învățăturile Reformei
protestante; reforma din interior a Bisericii (Contrareforma).
 XX. Conciliul Vatican I, 1870: infailibilitatea papală
 XXI. Conciliul Vatican II, (1962-1965); reforma liturghiei în ritul latin și a liturgicii; introducerea
limbilor vorbite în cult; decrete pastorale despre natura Bisericii și despre legăturile sale cu lumea
33
modernă; teologia părtășiei, studiul biblic, ecumenism (Ecumenismul este o mișcare

religioasă care urmărește reuniunea tuturor bisericilor creștine într-una singură.).”
După cum veţi vedea mai jos, dintr-o foarte scurtă căutare realizată de mine, pe net găsim şi
păreri foarte dure, atât contemporane cât şi ale celor ce au trăit evenimentele, dar care nu
sugerează nicidecum „infailibilitatea” (de netăgăduit), a acestor Concilii bisericeşti. Ci
dimpotrivă!
Citat Wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Conciliu_ecumenic):
„Realitatea istorică a conciliilor - Toate elementele teologiilor aflate în conflict erau simple
chestiuni de credință, drept pentru care învingătorii au prevalat prin simpla putere de convingere
retorică, teroare sau violență fizică, căci nici una dintre aripile în dispută nu putea demonstra că are
dreptate bazându-se pe logică sau dovezi faptice, istorice - se cunoaște foarte bine că din partizanat
religios sau pur și simplu din necesitatea politică și pragmatică de a păstra ordinea, împărații
impuneau prin forța brută opinia unei tabere în dispută; așa a procedat de exemplu împăratul
Marcian la Sinodul ecumenic de la Calcedon (451 e.n.), când a impus cu forța armată dogma
unității de persoană a lui Iisus dar a dualității sale de natură (umană și divină); la primul Sinod
ecumenic, anume cel de la Niceea din 325 e.n. (când s-a adoptat Crezul în vigoare și azi), împăratul
Constantin a fost acela care „a prezidat adunarea și tot el a fost acela care a spus ce trebuie să fie votat la
acest sinod, și tot împăratul a fost cel care a hotărât ce poziție trebuie luată de către sinodali față de această
învățătură.” dar implicarea arbitrară a împăraților depășește cazuistica acestor 2 exemple sus-
citate.”
„Alături de talent, cunoaștere și virtute se aduna acolo la Sinoade și ignoranța, intriga, patimile
părtinirii ce erau deja aprinse la toate părțile în dispută de lungile controverse anterioare, și care acum se
întâlneau și se așezau pe poziții de luptă ca niște armate ostile gata de luptă deschisă.—Dr. Philip
Schaff, History of the Christian Church
„Ar fi fost de așteptat ca creștinismul să nu apară în nici o altă ipostază într-o mai mare
maiestuozitate impunătoare decât la Sinoadele ecumenice, întruniri care se presupune că strâng din toate
colțurile lumii cei mai eminenți prelați și cei mai distinși clerici; că o pioșenie elevată și senină va fi guvernat
lucrările acestor adunări și că o profundă și imparțială cercetare va fi epuizat orice subiect în dezbatere; că
patimile omenești și interesele meschine vor fi stat rușinate și umile în fața măreței adunări; că simplu,
simțul propriei lor demnității sau măcar dorința de a lăsa fraților lor întru credință o bună impresie prin
solemnitatea și seriozitatea credinței lor, va fi exclus absolut toate excesele de comportament și limbaj. Istoria
ne arata însă melancolic exact inversul: Nicăieri nu este creștinismul mai puțin atractiv, și dacă ținem seama
de tonul și caracterul obișnuit al lucrărilor, mai lipsit de autoritate decât în Sinoadele ecumenice ale bisericii.
În general acestea se prezintă sub forma unei ciocnirii feroce a două facțiuni rivale, din care nici una nu
cedează dar care amândouă mărturisesc împotriva propriei convingeri și credințe. Intriga, nedreptatea,
violența, liberul arbitru, decizia impusă dar nu consimțită, hotărârile luate cu forța, acea forță a unei
majorități turbulente și zgomotoase, deciziile luate pe baza ovațiilor sălbatice mai degrabă decât pe baza
cercetării sobre, demisiile de la bunul simț și comportamentul civilizat, scad onoarea și neaga rațiunea de a fi
a cel puțin ultimelor Sinoade. [...] jubilări și veselie la blestemarea în chinurile Iadului a adversarului umilit,
degenerarea și decăderea este rapidă începând cu Sinodul ecumenic de la Niceea la cel de la Efes, unde fiecare
tabără a venit hotărâtă să folosească orice mijloace pentru a-și strivi adversarul, mergând de la precipitarea
lucrărilor până la manevre în culise, de la influența ocultă până la mită și șantaj; a fost prezentă acolo
încurajarea violenței mulțimii (dacă nu apelul deschis la violență) pentru influențarea deciziilor întrunirii;
fiecare avea propria gloată de prostime violentă adusă de acasă pentru a-și sprijini punctul de vedere; și nici
unul nu se dădea înapoi de la nici un mijloc pentru a obține împlinirea anatemelor și blestemelor lor către
ceilalți, prin instigarea persecuției funestei stăpâniri a vremii” —Henry Hart Milman, DD, History of
Latin Christianity
„Ca să spun adevărul, înclin să mă feresc de orice adunare a episcopilor, pentru că până acum n-am
văzut niciodată vreun Sinod care să se sfârșească cu bine sau care să alunge relele în loc să le crească. Pentru
că la aceste întruniri (și nu cred că mă exprim prea aspru aici) arțăgoșenia de nedescris și ambițiile
prevalează [...] de aceea m-am retras și mi-am găsit liniștea sufletească în singurătate” —Sf. Grigorie de
Nazians, Ep. Ad. Procop., 55 vechea ordine
„La Calcedon apariția renumitului scriitor și istoric Teodoret a provocat o scenă care aproape
involuntar ne amintește de actualele încăierări ale călugărilor greci și romano-catolici la Sfântul Mormânt,
încăierări care au loc în ciuda prezenței intimidante a poliției turce (otomane). Oponenții egipteni ai lui
Teodoret au strigat din toți rărunchii «Jos cu el, acest învățător al lui Nestor!» Cei din tabăra sa răspunseră
34
Semnul Fiarei
cu egală violență: «Ne-au forțat la „Sinodul Tâlharilor” să semnăm sub ghionți și pumni, jos cu maniheiștii,
dușmanii lui Flavius și dușmanii dreptei credințe! Jos cu ucigașul de Dioscor! Cine nu cunoaște faptele lui
mârșave?» Episcopii egipteni strigară: «Jos cu evreul, cu dușmanul lui Dumnezeu, și nu-i ziceți ăluia
episcop!» La care episcopii din cealaltă tabără strigară din nou: «Afară cu răsculații și zurbagii, afară cu
criminalii! Drept-credincioșii își au locul la Sinod!» Armata a trebuit să intervină din nou pentru a ține în
frâu adunarea” —Dr. Philip Schaff, History of the Christian Church”
Uitaţi un alt exemplu, chiar de pe un site ortodox:

Citat de pe site-ul: https://www.crestinortodox.ro, din articolul intitulat : “Sfintii Parinti de
la Sinodul al II-lea Ecumenic”
„În şedinţele sinodului au continuat reacţiile episcopilor care contestau canonicitatea
instalării Sfântului Grigorie de Nazianz în scaunul constantinopolitan. Discuţiile teologice erau
tergiversate de dispute personale, unii dintre episcopi fiind împărţiţi în tabere ce vizau interese
proprii. Victimă a căzut însuşi Sfântul Grigorie de Nazianz, care s-a sacrificat pe sine pentru binele
Bisericii, depunându-şi demisia şi întorcându-se la liniştea cetăţii sale.”
Şi încă unul, de pe un site, cred că baptist:

Citat de pe site-ul: http://www.crestinul.ro/concilii.htm, din articolul intitulat : “Din
culisele primelor 5 concilii ecumenice crestine”
„La primele cinci concilii ecumenice ale bisericii crestine au fost stabilite jaloanele dogmelor
teoretice, valabile pâna in zilele de azi. Conciliile au avut loc la Niceea (325), Constantinopol
(381), Efes (431), Calcedon (451) si din nou la Constantinopol (553). Toate aceste patru localitati se
gasesc in Turcia: Niceea si Calcedon nu departe de Istanbul (fostul Constantinopol), Efes in partea
vestica a Anatoliei.
Conciliul 1 din Niceea (anul 325)
Convocat de imparatul roman Constantin cel Mare (306-337), in scopul consolidarii
imperiului roman cu ajutorul noii religii crestine, pe cale de extindere cu succes in Europa, nordul
Africii si Asia Mica. In spatele convocarii celor 318 episcopi a stat lupta pentru putere
intre Constantin cel Mare, autoproclamat Pontifex Maximus (episcop universal) si episcopi. Parerile
imparatului Constantin cel Mare au trebuit sa fie acceptate fara impotrivire de catre toti episcopii.
Pâna la acea data, teza general acceptata de biserica catolica era ca Dumnezeu si Isus nu sunt fiinte
identice, ci numai asemanatoare. Constantin cel Mare a obligat membrii conciliului sa accepte teza
unitatii indisolubile intre Isus si Dumnezeu.
Conciliul 2 din Constantinopol (anul 381)
Convocat de imparatul Theodosius I (347-395) in anul 381. Theodosius I a declarat crestinismul
drept religie oficiala de stat, ordonând distrugerea tuturor vechilor asezaminte de cult pagâne. La
acest conciliu Theodosius I a avut un cuvânt greu de spus: episcopii prezenti au trebuit sa accepte
introducerea notiunii de Trinitate (Sf.Treime) (identitatea de fiinta intre Dumnezeu, Isus si Sf.Spirit).
Conciliul 3 din Efes (anul 431)
Convocat la cererea co-împaratilor romani Valentianus III (425-455, împarat al partii de vest a
imperiului, cu sediu la Roma) si Theodosius II (408-450, împarat al partii de est, cu resedinta la
Constantinopol). La conciliul al 3-lea, desfasurat sub patronajul acestor 2 împarati, s-a pus
problema in ce calitate trebuie privita Maria: drept Christotokos (Mama lui Cristos cel lumesc)
sau Theotokos (Mama lui Dumnezeu, Mama Fiului lui Dumnezeu). Conciliul a hotarât
recunoasterea Mariei drept Theotokos, eliberând-o de orice pacat pamântesc. In spatele deciziei a
stat însa Pulcheria (sora mai mare a împaratului Theodosius II), nu reprezentantii clericali (papa sau
episcopii).
Conciliul 4 din Calcedon (anul 451)
Formal, conciliul al 4-lea a fost convocat de împaratul bizantin Marcianus (396-457), în
realitate de aceiasi Pulcheria, care, dupa moartea lui Theodosius II (450) s-a casatorit cu
împaratul Marcianus. Pulcheria a dat tonul si la conciliul al 4-lea, in pofida împotrivirii fatise a
multor episcopi. Conciliul a proclamat, sub presiunea Pulcheriei, dubla natura - divina si umana - a
lui Isus, precum si primatul papei de la Roma (împuternicit cu managementul unic al treburilor
clericale mondiale).
Conciliul 5 din Constantinopol (anul 553)
Convocat de imparatul bizantin Justinian I (483-565), de fapt de sotia sa Theodora (497-548),
co-regenta imperiului roman de est (împreuna cu Justinian I). Unul din telurile lor, urmarite cu
35
intransingenta, a fost eradicarea pagânismului prin orice mijloace si crestinizarea fortata a maselor.
Conciliul al 5-lea a ramas in istorie drept conciliul de aclamare si ovationare a perechii imperiale
Justinian I si Theodora. Justinian a ordonat, înaintea începerii conciliului, arestarea papei Vigilius
(537-555) care sustinea alte puncte de vedere. La conciliu i-a obligat pe episcopi sa aprobe, sub
aclamatii unamime la comanda, toate tezele religioase propuse de perechea imperiala: declararea
neautenticitatii multora dintre tezele initial acceptate de biserica, in special cele ale
lui Origenes (185-254), teza reincarnarii etc (in total au fost pronuntate 15 anateme).”
Dar poate că cel mai bun exemplu este următorul: ia uitaţi ce răspuns a dat la Dieta din
Worms din anul 1521, cu riscul pierderii propriei vieţi întrucât protesta împotriva propriei Biserici
Catolice, cel mai mare reformator protestant - Martin Luther (1483-1546), pastor şi doctor
în teologie:
Citat:
„Din moment ce majestatea voastră şi prinţii doresc un răspuns simplu şi clar, vă voi da unul şi este
acesta: nu-mi pot supune credinţa nici papei, nici conciliilor, pentru ca este limpede ca lumina zilei că
adesea au căzut în greseală şi chiar au fost inconsecvente cu ele însele. Deci dacă, nu sunt convins cu
dovezi din Sfânta Scriptură sau prin argumente convingătoare; dacă nu sunt mulţumit de textele pe care le-
am citat şi dacă judecata nu este adusă în felul acesta în supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot şi
nu voi retracta; fiindcă nu este drept ca un creştin sa vorbească împotriva conştiinţei sale. Aici stau, nu pot
altfel. Dumnezeu să fie ajutorul meu! Amin.” – J.H. Merle D Aubugine, D.D., History of the
Reformation of the Sixteenth Century, book 7, ch. 8.
Reformaţiunea nici nu ar fi apărut vreodată dacă Papa sau Conciliile urmau întocmai
Cuvântul lui Dumnezeu - Sfânta Scriptură, şi implicit, dacă n-ar fi fost „limpede ca lumina zilei că
adesea au căzut în greseală şi chiar au fost inconsecvente cu ele însele”. (You Tube: „Walter Veith -
Iezuitii si contrareforma”).
Şi cu toate acestea, inclusiv în vremurile moderne şi contemporane, majoritatea lumii
creştine încă plasează (parcă într-un mod inconştient!) învăţăturile Papei şi pe cele „inconsecvente”
ale Conciliilor bisericeşti sau ale presupușilor sfinți părinți, nu „în supunere faţă de Cuvântul lui
Dumnezeu”, ci deasupra acestuia! Din nefericire, aceste biserici, cu de la sine putere, au devenit ele
însele infailibile, chiar dacă sunt vadit contrare Bibliei în numeroase priivinţe! Sau mai direct
spus, acestea au îndrăznit să aşeze învăţătura omenească nebiblică, deasupra învăţăturii biblice a
lui Dumnezeu!
Însă, spre salvarea sa, fiecare creştin sincer, şi mai ales cel din ultima generaţie, la momentul
descoperirii sau redescoperirii adevărului simplu biblic, va trebui să spună: „Aici stau, nu pot
altfel.”, indiferent de preţul plătit! Un mare teolog spunea: „Este mult mai bine să fim divizați datorită
ADEVĂRULUI, decât să fim uniți datorită RĂTĂCIRII!”.
Dacă vreţi, puteţi găsi nenumărate articole care tratează subiectul. Dar eu cred că exemplele
oferite sunt suficiente pentru a realiza că evenimentele din jurul multor aşa-zişi „sfinţi părinţi” şi a
scrierilor lor, nu-s întodeauna chiar aşa „curate”, aşa cum, după interes, încearcă să le prezinte
diversele confesiuni religioase adepte, de regulă cele catolice şi cele ortodoxe (dar diferenţiat de
multe ori, în funcţie de accepţiunea proprie).
Deci astăzi, cu atâtea surse istorice la dispoziţie, lesne se poate obeserva, pe de-o parte, că cel
puţin unii dintre aceşti aşa-zisi „sfinţi părinţi”, n-au fost chiar adevăraţi urmaşi ai Domnului Iisus
Hristos (după metodele folosite specificate în citatele de mai sus!), iar pe de alta, se poate observa
că nu în puţine cazuri, puterea politică, laică, a vremii, a fost cea care a impus, în realitate, o bună
parte dintre „învăţături” la aceste Concilii ecumenice bisericeşti.
Foarte important este să reţinem şi faptul că, primele 7 Concilii, desfăşurate în perioada 325
d.Hr. – 787 d. Hr. (Niceea - 325, Constantinopol - 381, Efes - 431, Calcedon - 451, Constantinopol -
553, Constantinopol - 660-681, Niceea - 787), sunt recunoscute şi de către Biserica Ortodoxă,
întrucât ruptura de biserica vestică Romană nu se produsese încă, iar acestea toate, nu s-au
desfăşurat pe teritoriul bisericii apusene, ci chiar pe teritoriul bisericii răsăritene (în Turcia de
astăzi).
36
Semnul Fiarei
Şi acum aş vrea să pătrund, pe alocuri, puţin mai în detaliu, şi să ne referim, de exemplu, la

cel de-al 5-lea Conciliu ecumenic (Constantinopol – 553 d. Hr.), cel ce a „ramas in istorie drept
conciliul de aclamare si ovationare a perechii imperiale Justinian I si Theodora” (şi cel în cadrul căruia,
totodată, “învăţăturile” au fost dirijate de către aceiaşi pereche imperială)!
În primul rând, cred că bine ar fi fost ca acest Concilu să fi rămas în istorie drept conciliul de
aclamare şi ovaţionare a Domnului Iisus Hristos, şi nicidecum a perechii omeneşti Justinian I si
Theodora, oricât de „sfinţi părinţi” ar fi fost aceşti monarhi. Dumnezeu trebuie ovaţionat, fraţilor,
şi nu omul, indiferent de gradul de sfinţenie al acestuia. Cel puţin, Biblia, aşa învaţă!
Iar în al doilea rând, în cazul celor două personaje (ca dealtfel în foarte multe alte cazuri!),
personaje prăznuite inclusiv de către Ortodoxie, avem informaţii istorice suplimentare, pe care
chiar şi bisericile adepte se pare că le cunosc, dar preferă să le minimalizeze (sau să le atribuie alte
variante alternative mai favorabile).
Citat de pe site-ul ortodox: https://ro.orthodoxwiki.org/Teodora, din articolul intitulat :
“Teodora Împărăteasa”
„Sfânta și drept-credincioasa Teodora (c. 500-548) a fost împărăteasă a Imperiului Roman de
Răsărit, fiind soția marelui împărat Iustinian. Împreună cu acesta, este prăznuită de către Biserica
Ortodoxă la 14 noiembrie.
Viața. Există două variante ale perioadei de tinerețe a Teodorei.
Cea mai cunoscută relatare este Istoria secretă despre care se presupune că a fost scrisă de
Procopius din Cezareea. Paternitatea acesteia este pusă sub semnul întrebării de majoritatea
savanților deoarece a fost descoperită la Vatican la trei secole după moartea împărătesei, iar stilul
nu are nici un fel de asemănare cu alte lucrări ale lui Procopius. În conformitate cu această
mărturie, Teodora s-a născut în cea mai de jos clasă a societății bizantine, fiind fiica unui îngrijitor
de urși de la circ. Criticii acestei lucrări o consideră ca fiind propagandă occidentală și
pornografică.
A doua mărturie a fost scrisă de Episcopul Eusebiu, un contemporan al Teodorei. Eusebiu
declară că ea a fost fiica unui senator roman care a murit când Teodora era încă mică. După
moartea tatălui său, Teodora și mama ei au trăit în Egipt, unde și mama ei a murit curând. După
spusele lui Eusebiu, Teodora și-a petrecut restul copilăriei într-o mănăstire egipteană, ceea ce a dus
la simpatiile ei de mai târziu pentru monofizitism.”
Am mai amintit undeva în lucrarea mea despre „Istoria Secretă” a lui Procopius, cronicarul
Curţii Imperiale, contemporan celor doi monarhi. Vă rog s-o citiţi, se poate găsi pe net, este extrem
de interesantă şi prezintă multe detalii concrete ale vieţii acestora şi ale regimului acelor vremuri.
Detalii concrete „de culise”, categoric înspăimântătoare:
- despre împăratul Iustinian, Procopius ne relatează, printre multe altele, că avea nişte
manifestări demonice intime ce-i îngrozea pe curtenii apropiaţi;
- iar despre împărăteasa Teodora, fostă prostituată din fragedă copilărie, de cea mai joasă
speţă, Procopius ne relatează că, după căsătoria cu Iustinian, şi-a menţinut un mare apetit
pentru plăcerile carnale divers-perverse. Aici aş mai aminti ceva, pe lângă „cruditatea”
acţiunilor ei politice din postura de împărăteasă, pe care istoricii clasici o pot confirma, şi
anume cruditatea ei „particulară”. Procopius ne povesteste, de exemplu, cum la un
moment dat, împărăteasa l-a pedepsit pe unul dintre supuşii curteni, care, pentru te miri
ce, i-a picat în dizgraţie: la închis într-o grotă subpământeană, plină de umezeală şi
şobolani, într-un întuneric beznă. Săracul om, dupa câţiva ani petrecuţi acolo, când
„Sfânta si drept-credincioasa Teodora” s-a „milostivit” în cele din urmă de el şi l-a eliberat, a
ieşit definitiv ruinat, orb şi plin de boli.
Eu personal îl cred pe Procopius şi nu pentru că aş fi tendenţios. Aceştia sunt unii dintre
„sfinţii părinţi”, pe care îi prăznuim şi ale caror „învăţături” le promovăm şi le urmăm noi astăzi
chiar dacă, din nefericire, cel puţin în parte, acestea prevalează sau sunt vădit contrare Bibliei! Şi
repet şi cu această ocazie: a nu se înţelege eronat. Cu sigurantă că la aceste Concilii bisericeşti ca
dealtfel prin toate veacurile trecute, au participat şi au trăit şi adevăraţi „sfinţi părinţi” întru
Domnul, care au susţinut „învăţături” corecte şi sănătoase, dar de ce să riscăm noi astăzi, când,
37
spre deosebire de acele vremuri, avem nestingherit şi public la îndemină Cuvântul (Sfânta
Scriptură) Care-i arhisuficient?
„...Scripturile Sfinte şi inspirate de Dumnezeu sunt îndestulătoare în sine pentru vestirea
adevărului.” 71
Surse: 71 Simbolica de Hristu Andruţos, Craiova, 1955, pag. 100, preluate din „Creștinismul
Părinților noștri”/Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 39.
Pentru că neriscând, eliminăm totodată şi pervertirea şi tergiversarea „învăţăturii”
produsă de vrăjmaş (Satana) care n-a stat deloc cu mâinile în sân!
(Exemplu: Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Cap. 1, 3. Iubiţilor, punând toată
râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să
luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.).
Observaţi? „credinţa” a fost „dată sfinţilor, odată pentru totdeauna”, nu mai trebuie
adăugat ulterior nimic la ea, din Tradiţie sau din oricare altă sursă!
Aş putea să vă mai dau şi alte exemple similare dar nu mai văd rostul. Puteţi să studiaţi
singuri şi chiar vă recomand s-o faceţi. Doar aş mai aminti aici, fără să mai citez site-ul şi autorul,
că neplăcut surprins am fost să citesc dintr-un articol al unui preot arhimandrit ortodox, care lăuda
cuceriirile teritoriale armate ale lui Iustinian şi Teodorei. De parcă Domnul Iisus Hristos, nu ne-a
învăţat la iubirea aproapelui, ci ne-a învăţat să construim imperii în această lume efemeră, bazate
pe războaie, ucideri, suferinţă, lăcomie, exploatarea şi dominaţia cu forţa a altora. O astfel de
înţelegere a „iubirii”, printre preoţii noştri, mă îngrozeşte de-a dreptul!
Şi poate că pentru mulţi dintre dumneavoastră, informaţiile sunt multe şi aparent,
bulversante. Că sunt multe aşa este. Şi oricât am citi şi căuta, nu vom reuşi să terminam vreodată
informaţiile existente pe piaţă (refitoare la subiectul nostru), aproape la îndemâna oricui astăzi.
Dar vestea bună este că nici nu trebuie să terminăm cu acestea! Cineva afirma foarte sugestiv că,
dacă ai în faţă un sac plin de monede diverse, dintre care toate false şi numai una singură
adevărată, ca să poţi discerne şi să faci foarte uşor diferenţierea, nu trebuie să le cunoşti foarte bine
pe toate celelalte false, ci trebuie DOAR s-o cunoşti foarte bine pe cea adevărată!
Moneda adevărată, dragii mei, este Cuvântul Domnului Iisus Hristos, exprimat prin Biblie!
Este clar, concret, simplu şi logic şi pe înţelesul nostru, al tuturor! Acesta trebuie foarte bine
cunoscut şi urmat întocmai! Nimic altceva! Iar restul, tot ce face rabat de la Cuvânt, tot ce este în
plus sau minus, indiferent de sursă, sunt reziduri ce pot fi de factură satanică, motiv pentru care
trebuie înlăturate integral! De aceea, Lumea Creştină Protestantă (care, de principiu, nu recunoaşte
„învăţăturile” acestor aşa-zisi „sfinţi părinţi”) ce a luat fiinţă în special după anul 1.500 d. Hr., s-a
luptat să se reîntoarcă la Cuvânt (Biblie), doctrinele acesteia fiind astfel mult mai puţin pervertite
decât cele ale Bisericilor Catolice şi Ortodoxe (care, de principiu, recunosc „învăţăturile” acestor
aşa-zisi „sfinţi părinţi”). Din nefericire însă, Apocalipsa ne arată că bisericile surori deja
apostaziate în bună măsură, în vremurile dinaintea sfârşitului lumii acesteia şi reîntoarcerii
Mântuitorului, vor muşca şi atunci din înşelătorie şi îşi vor da mâna din nou!
- Eu: ...iar pe aceşti „sfinţi părinţi” primari şi-i asumă sieşi Biserica Romano-Catolică ... pentru că
Ortodoxia s-a conturat mult mai târziu...
- C.: ... Bine, atunci sunt comuni...
Deci aceşti presupuşi „sfinţi părinţi” din perioada de început a Creştinismului (ale căror
presupuse învăţături, aşa cum spuneam, de multe ori prevalează învăţăturilor biblice, din
nefericire!), „sunt comuni” cu Biserica Romano-Catolică, prima şi cea mai mare biserică a lumii
creştine, dar pe care Ortodoxia o consideră eretică! Pare puţin ilogic din nou: avem fundamente
38
Semnul Fiarei
„comune” (am văzut că şi Biserica Ortodoxă, alături de cea Catolică, recunoaşte primele 7 Concilii
bisericeşti desfăşurate în perioada 325 d.Hr. – 787 d. Hr.), dar unii sunt eretici (ei) şi alţii nu (noi)!?
- Eu: ... Părinte, Apocalipsa vorbeşte despre Două Fiare malefice, un Babilon Creştin şi-un Semn al
Fiarei... Ortodoxia nu le identifică!...
Am aşteptat un moment, în speranţa că poate spune ceva concret, obiectiv şi biblic pe această
temă.
- C.: NIMIC (cu privire la identificarea acestora).
- Eu: ...Nu credeţi că-i importantă cunoaşterea lor?... eu cred că, pe lângă credinţă, este foarte
importantă şi identificarea lor... ce veţi face dacă veţi prinde evenimentele finale?...
- C.: ...orice ar fi... noi mergem înainte cu Dumnezeu ...
Nu ştiu cum se poate merge, „înainte cu Dumnezeu”, cu biserică, fără să-L răneşti pe Acesta,
atâta timp cât prin doctrinele bisericeşti false moştenite Îi anulezi Cuvântul (Poruncile) şi încalci
voia Lui, inconştient, dar constant. Dar în schimb te ţii de altele, de „porunci” neporuncite vreodată
de Domnul, ci provenite de la presupuşii „sfinţii părinţi” şi din presupusa „Sfântă Tradiţie”, pe
care-i „plasezi” astfel deasupra autorităţii lui Dumnezeu şi deasupra Cuvântului Lui. În aceste
cazuri, nu rişti ca mai degrabă să îndeplineşti voia Satanei într-un mod inconştient şi totodată să-L
îndurerezi pe Domnul?
Îndeplinirea voii Domnului înseamnă neîndeplinirea voii Satanei, iar neîndeplinirea voii
Domnului înseamnă îndeplinirea voii Satanei!
Şi cum te poţi feri de Fiarele malefice, cum poţi ieşi din Babilonul creştin şi cum poţi evita
primirea groaznicului Semn al Fiarei, dacă tu nu le cunoşti identitatea?
- Eu: ...eu zic că este importantă şi informaţia, Părinte... sunt în jur de douăzeci de caracteristici în
Biblie, în special în cărţile Daniel şi Apocalipsa, care identifică Fiara malefică apocaliptică ca fiind
Papalitatea... a Doua Fiară este identificată ca fiind America... Babilonul Creştin reprezintă
doctrinele bisericeşti false în care se zbate lumea creştină de astăzi... iar Semnul Fiarei este Legea
Duminicală...
...Cum se va putea evita Semnul Fiarei, Părinte, dacă nu se cunoaşte identitatea lui şi dacă noi
ţinem astăzi, eronat deja, duminica?...
- C.: ...nu-i eronat... noi ţinem duminica, ca zi de odihnă, în cinstea zilei învierii Mântuitorului...
- Eu: ...dar învierea Domnului a fost un eveniment singular... şi mai degrabă ar trebui sărbătorit
anual... şi nu săptămânal cum o facem noi acum...
- C.: ...ştii ce zic eu?... hai să lăsam noi astea!... şi să postim împreună o perioadă... şi să ne rugăm la
Fecioara Maria să ne lumineze ...
- Eu: ...Părinte, eu nu mă mai rog la Fecioara Maria...
- C.: ... de ce? ...
- Eu: ... Pentru că Dumnezeu nu a poruncit niciodată aşa ceva!... şi pentru că păcatul este definit
în Biblie ca fiind „nelegiuirea”... deci nu pot avea păcat nerugându-mă şi neînchinându-mă la ea...
pentru că în toată Legea Sa nu există o astfel de poruncă!...
...şi mai ales că, cele mai mari şanse sunt ca Fecioara Maria să fie, de la moartea ei încoace, în
ţarină, în starea somnului fără de vise... până când se va scula la învierea cea dintâi a fericiţilor...
Biblia arată clar că vor fi două învieri, prima a fericiţilor, iar cea de-a doua a nenorociţilor...
Şi mai ales că acest cult nebiblic a apărut practic mult mai târziu, începând de prin secolul V.
39
Citat din articolul intitulat “Deschide ochii creştine!”, de pe site-ul: Error! Hyperlink reference not
valid.
„Până pe vremea lui Constantin - în prima parte a secolului 4 -, nimeni n-a început s-o privească pe
Maria ca zeiţă. Chiar şi în această perioadă, o astfel de închinare a fost privită cu nemulţumire, aşa cum se
vede clar din cuvintele lui Epiphanius, care i-a denunţat pe unii din Tracia, Arabia şi din alte locuri pentru
că se închinau Mariei ca unei zeiţe şi că aduceau turte ca jertfă pe altarul ei. „Ei trebuie să i se dea cinste",
spunea el, „dar nimeni să nu se închine Mariei". Totuşi, doar peste câţiva ani, închinarea adusă Mariei nu
numai că a fost îngăduită, ci a şi devenit doctrină oficială la Conciliul din Efes în anul 431 d.Cr.!””.
- C.: ... Nu!... nu sunt două învieri!... sunt două judecăţi!... prima la 40 de zile de la moartea omului,
iar cea de-a doua la judecata de apoi...
Nu ştiu de unde deţine informaţia referitoare la existenţa a „două judecăţi” cu „prima la 40 de

zile de la moartea omului”. Ceea ce este sigur este că nu din Biblie! Biblia nu „scoate” nici măcar un
cuvinţel despre aşa ceva! Dimpotrivă! Apoi preotul, pe care, treptat, l-am simţit că devine tot mai
incomodat, a plecat, refuzând să ia lucrarea, motivând că nu vrea să citească „ceva rău”.
40
Semnul Fiarei
„Preotul” și „Învăţăcelul”
Notă: Acesta este ultimul text din lucrarea mea, scris în vara anului 2020, după o pauză relativă de cca 1 an de
zile. Datorită experienței practice, căpătate în urma discuțiilor cu diverși preoți și teologi, găsiți neputincioși datorită
doctrinelor bisericești false în care se zbat fără de nicio ieșire, textul este agresiv! De departe, este cel mai agesiv dintre
textele mele. Întrucât falsitatea este generatoare de păcate inobsevabile, de tip doctrinar, foarte urâte Domnului.
Falsitate de care mi s-a făcut lehamite! Însă, chiar dacă pe alocuri pare, agresivitatea nu este adresată omului înșelat,
preot, teolog sau nu, ci minciunii secular-milenare, care l-a înșfăcat pe acesta, intențiile fiind acelea de-a ne trezi, de la
mic la mare, și implicit, de-a ieși de sub robia erorilor ce folosesc Satanei. Poate că inspirat ar fi ca unii dintre dvs.,
cititorii, să săriți peste acest capitol deocamdată, întorcându-vă la el numai după parcurgerea integrală a restului de
material. Eu l-am poziționat aici, întrucât se leagă de precedentul. Oricum ar fi, vă doresc înțelepciune, putere de
discernământ și asimilare a Adevărului. În urma cărora, să luați decizii pentru sine cu propria minte, bazate pe
Cuvântul simplu și clar al lui Hristos, adresat nouă tuturor, nemailăsându-vă astfel alegerile sufletești în seama
bisericilor tradiționaliste, respectiv a altora, de acum sute, mii de ani, pe care nu i-ați cunoscut vreodată. Succes! Stimă!
Iar acum să revenim, pentru a demonta și din alt punct de vedere flagrant-eronatele opinii
cum că sâmbăta a fost desființată și înlocuită cu duminica (1), că Cele Zece Porunci au fost date
doar pentru evrei (2) și cum că astăzi întreaga Lege (3) nu şi-ar mai avea rostul de la învierea
Mântuitorului încoace, respectiv de acum cca 2.000 de ani, opinii ce se desprind practic din
articolul intitulat: „DESPRE SERBAREA DUMINICII în LOCUL SÂMBETEI”, postat pe site-ul
„CreştinOrtodox.ro, cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”, unde „Învăţăcelul” întreabă iar
„Preotul” îi răspunde, ca să-l „învețe”. N-o să fac referire la toate contraargumentele acestor grave
erori, întrucât, multe sunt surprinse deja repetat, în alte părți ale acesui material, cu alte ocazii, în
urma altor discuții.
Aș vrea totuși, în legătură cu acest articol, să scoatem în evidență, cu prioritate, UN MARE
LIPS BIBLIC, O MARE SMINTEALĂ și DOUĂ MARI ERORI. Iar printre acestea o să tratăm, în
parte, și presupusa înlocuire a zilei de odihnă, care ar cuprinde obligatoriu două acțiuni distincte și
succesive, și anume: desființarea sâmbetei (1) + înființarea duminicii (2).
Aceste erori au consecințe ce au fost sau pot fi catastrofale pentru miliarde de suflete
dezinformate și/sau nepregătite. “Învățate” de către astfel de „învățători”, ce din nefericire,
copleșesc astăzi lumea creștină. Să combați un asemenea articol, este o sarcină foarte, foarte dificilă,
nu datorită veridicității explicațiilor aduse, ci tocmai modului fabulat, sofisticat, bruiant, amețitor și
încâlcit, sub forma căruia sunt prezentate aceste explicații, ce nu fac altceva decât să întrețină
smintelile moștenite. Totuși, voi încerca să surprind concret o parte dintre erorile și contradicțiile în
sine ce se desprind din acesta și să scot în evidență neputința minciunii aferente. Iar în acest scop,
voi folosi adesea, chiar și citate – surse ortodoxe, ale unor teologi renumiți de peste timp, care pe
alocuri și ocazional, surprind adevărul, venind flagrant în contradicția „Preotului” nostru și
împotriva multora dintre învățăturile generice ale Ortodoxiei de astăzi. Articolul, practic, pe de-o
parte nu prezintă argumente biblice veridice pro-duminică (pentru că acestea nu există!), iar pe de
alta, se chinuiește, prin diverse și complicate explicații, să le distrugă pe cele ale sâmbetei, care
există în Sfânta Scriptură.
Bineînteles, există numeroase articole, materiale, etc de orice fel și tip, care se sforțează pe
orice căi să nimicească Sabatul adevărat al lui Dumnezeu, înălțând artificial duminica în folosul
Satanei, iar trist este că multe dintre acestea provin chiar de la oameni de bună credință, sinceri
credincioși, care încă nu-și conștientizează înșelăciunea în care se zbat. De exemplu, puteți să
vizionați pe You Tube filmulețul intitulat “De ce tinem Duminica si nu Sambata Pr. Iulian Nedelcu”.
Acest film, încearcă să înglobeze cam toate “argumentele” duminicii. Vă rog să-l urmăriți și să
apreciați singuri, care dintre „argumentele” expuse este categoric, clar, concret, deschis, direct, la
obiect, explicit și existent în Biblie și care nu, ci dimpotrivă, “tras de păr” și “sforțat” în directia
dorită.
Și să nu credeți că mulți sâmbetiști sau cel puțin liderii creștinilor ce țin adevăratul Sabat
(sâmbăta), nu cunosc toate argumentele duminicii. Nu, nici vorbă! Le cunosc, chiar mai bine decât
41
mulți dintre susținătorii duminicii, le dezbat, le diseacă, le contraargumentează și le desființează,

cu Biblia și Istoria! Trebuie numai interes din partea enoriașilor creștini din orice confesiune în care
se practică Sincretismul și mulți, în fața argumentelor biblice concrete, ar deschide ochii și s-ar
întoarce la Adevărul Creatorului, simplu și curat. Există astăzi nenumărate surse în acest sens
(carți, documentare, articole, prezentări, misiuni, cursuri biblice, filme, etc etc care combat
argumentele artificiale omenești ale duminicii, expunându-le totodată pe cele veridice și biblice ale
sâmbetei).
Iar acum să revenim la articolul cu „Preotul” și „Învăţăcelul”, ale cărui explicații pro
duminica, te amețesc și zăpăcesc de tot. Filmulețul cu Pr. Iulian Nedelcu folosește explicațiile
generice, comune, știute de către mare parte din clerul adept al noii zile de odihnă, însă „Preotul”
nostru de pe net, este și mai îndrazneț, recurgând la niște explicații savanto-încâlcite, parcă de
labirint fără de nicio ieșire, multe dintre acestea contradictorii în sine și contradictorii în raport cu
propria confesiune, în care te încurci singur fără să mai ai vreo speranță de scăpare. Explicații
foarte toxice, în general pentru o lume creștină nepregătită și/sau dezinformată!
Căci ce face „Preotul” nostru? Pe de-o parte, face ce face toată lumea înșelată: neavând niciun
argument biblic concret în propriul avantaj, este nevoit să fabuleze, să adauge, să scoată, să
forțeaze și să sforțeze lucrurile în scopul dorit, să interpreteze, să sucească, să îndrăznească, să
folosească versete sau contexte biblice fără de nicio noimă pentru subiectul duminicii, dar în
același timp “neobsevând” altele deschise și categorice împotriva teoriei sale. Dar, așa cum
spuneam, cam aceleași lucruri le fac toți susținătorii duminicii. N-au de ales, pentru că Biblia nu-i
ajută deloc! Însă „Preotul” nostru merge și mai departe, în îndrazneală proprie omenească
încumetatoare, aruncând practic într-un derizoriu grav până la batjocură (probabil fără a-și da
seama!) Legea Divină a Atotputernicului și veșnicului Dumnezeu! Și nu în ultimul rând, jignindu-l
pe Hristos, probabil inconștient, datorită propriei neînțelegeri. Vom vedea și cum.
1. MARELE LIPS BIBLIC.

Dar să nu se înțeleagă că acest MARE LIPS BIBLIC, este carecteristic doar „Preotului”
nostru, ci aparține întregii lumi creștine, susținătoare a duminicii. Care este acest mare lips biblic?
Ia gândiți-vă! Practic, vă rog! Da, nu este ușor de sesizat, căci suntem copleșiți și înghițiți astăzi, pe
lângă ignoranță și incultură, de o vastă tradiție și falsuri secular-milenare, care aproape că ne-au
orbit și ne-au zdrobit logica, rațiunea și orice capacitate de discernământ simplu și sănătos. De la
cei mai mărunți și necitiți creștini, până la cei mai savanți și filozofici preoți și lideri religioși, parcă
suntem orbi. Mai jos, aveți cam toate “argumentele” duminicii, expuse și de către „Preotul” nostru:
Citat:
„INVATACELUL: 8. Care sunt temeiurile scripturistice pentru serbarea Duminicii in locul
sambetei ?
PREOTUL: Pentru noi, crestinii dreptmaritori, sarbatoarea cea mai mare este Invierea lui Hristos, zi
de bucurie, caci insusi Domnul a intampinat in acea zi pe femeile mironosite zicandu-le: "Bucurati-va !"
(Matei, 28, 9). Ziua invierii este ziua in care Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi de robia
pacatului (I Petru, 2, 24), asa cum oarecand Iehova a eliberat poporul Sau ales, din robia Egiptului. Ziua
invierii este ziua sfintita prin insusi scump Sangele Sau, este ziua incredintarii ca am inviat din moartea
pacatului si ca vom invia si din moartea trupeasca spre viata vesnica, daca vom adormi in credinta neindoita
in Hristos, caci zice Sfantul apostol Pavel: "Iar daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra,
sunteti inca in pacatele voastre si atunci si cei ce au adormit in Hristos au pierit" (I Cor., 15, 17-18). In alt
loc: "Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra"
(I Cor., 15, 14). Deci dupa marturia marelui apostol Pavel credinta crestinului nu valoreaza nimic fara
incredintarea deplina ca Hristos a inviat a treia zi din morti, asa cum El insusi spunea mai inainte. Si daca
Invierea lui Hristos este atat de insemnata pentru orice crestin, nu se cade oare sa fie mereu in mintea sa si sa
o cinsteasca, serband-o imbracat in hainele albe ale curatiei, ca si ale ingerilor care au pravalit piatra de pe
mormant (Matei, 28, 3; Marcu, 16, 5; Luca, 24, 4; I Ioan, 20, 11-12) ?
Duminica - ziua izbavirii noastre - se mai numeste in Sfanta Scriptura si "una a sambetelor" sau
"ziua intaia a saptamanii" (Matei, 28, 1; Marcu, 16, 1; Luca, 24, 1; Ioan, 20, 1), "a treia zi" (Matei, 16, 21;
17, 23; Marcu, 8, 31; 9, 31; 10, 34; Luca, 9, 22; 24, 7) sau "dupa opt zile" (Ioan, 20, 26) sau "ziua
42
Semnul Fiarei
Domnului" (Apoc., 1, 10). Cele trei zile despre care vorbeste Sfanta Scriptura sunt zilele in care
Mantuitorul a stat in mormant, numarul lor fiind preinchipuit de cele trei zile cat a stat proorocul Iona in
pantecele chitului (Matei, 12, 40); numarul lor corespunde, de asemenea, numarului zilelor in care
Mantuitorul a spus ca va ridica templul daramat (Ioan, 2, 19-22). Si ceea ce spusese mai inainte ucenicilor
Sai, ca va invia a treia zi din morti (Matei, 17, 23; Marcu, 9, 31). Mantuitorul a adeverit prin invierea Sa
(Marcu, 16, 9, Matei, 28, 1-10). In ziua intaia a saptamanii s-a savarsit, la Emaus, prima Liturghie prin
"frangerea painii" de catre Mantuitorul (Luca, 24, 30). In seara zilei celei dintai a saptamanii, Mantuitorul
S-a aratat ucenicilor Sai, care erau adunati, cu usile incuiate, de frica iudeilor, zicandu-le: "Pace voua"
(Ioan, 20, 19-20). In ziua cea dintai a saptamanii (Duminica), Mantuitorul a suflat peste ucenicii Sai,
dandu-le puterea de a lega si a dezlega pacatele oamenilor. Apoi, tot in ziua Duminicii S-a aratat
Mantuitorul iarasi ucenicilor Sai si lui Toma pe care l-a incredintat despre Invierea Sa (Ioan, 20, 26). Si tot
Duminica S-a aratat Mantuitorul in Galileea (Marcu, 16, 14). Duminica S-a pogorat Sfantul Duh peste
sfintii apostoli (Fapte, 2, l-10). In ziua Duminicii, sfintii apostoli savarseau "frangerea painii", adica Sfanta
Liturghie (Fapte, 20, 7-12). In ziua Duminicii se facea, de catre apostoli, strangerea de ajutoare pentru
crestini (I Cor., 16, 1-2), astfel ca Duminica, sfintita prin invierea Domnului - ca zi de slavire a Sa - devenea
si sarbatoarea dragostei de frati. Despre ziua Duminicii a zis psalmistul: "Aceasta este ziua pe care a facut-o
Domnul sa ne veselim intr-insa" (Ps. 117, 24), iar prin Apocalipsa i S-a descoperit evanghelistului Ioan tot
in ziua Duminicii (Apoc., 1, 10)."
Ok. Vă rog să analizați profund, simplu și sănătos, fiecare afirmație a „Preotului” și fiecare
verset biblic exemplificat și apoi decideți cu propria minte. Este vreunul, dintre “argumentele”
dânșilor enunțate mai sus, direct, clar, conchis, categoric, etc sau toate, DAR TOATE, suferă de
„interpretare” în direcția dorită? Există printre versetele biblice de mai sus, date ca exemple,
vreunul prin care Donnuul Iisus Hristos să poruncească propriu-zis ținerea duminicii? Cu gura
Lui? Sau neținerea Sâmbetei? Cu gura Lui? Să nu mai vorbim, de asemenea, că toate, DAR TOATE,
sunt contraargumentate biblic (expunerea lor o găsiți repetat în alte secțiuni ale prezentului
material). Sau chiar induse artificial prin inocularea în traducerile moderne ale Bibliei, a cuvântului
de „duminică” ca înlocuitor al expresiei originale „ziua Domnului”, procedându-se astfel incorect,
întrucât, la vremea scrierii Noului Testament, termenul lingvistic de „duminică” nici nu exista în
greaca veche, apărând în Istorie mult mai târziu, având origini latine (Noul Testament fiind scris în
greaca veche) (aceiași traducere tendențioasă o aplică teologii noștrii și unor scrieri din tradiția
primară extra-biblică, în care nu apar expresii de tipul “în ziua întâi a Domnului”, ci expresia seacă
originală „ziua Domnului”, care este înlocuită înșelător cu expresia „duminica Domnului”). Dar la
înlocuit, se pare că dânșii se pricep! Vom reveni.
Oameni buni, toți susținătorii duminicii ca nouă zi de odihnă – după învierea Domnului Iisus
Hristos încoace, se chinuie să aducă tot felul de “argumente” și explicații, însă NICIUNUL nu pare
să conștientizeze și să realizeze faptul că dacă într-adevăr s-ar fi schimbat sâmbăta cu duminica, o
bună parte a Noului Testament, ar fi tratat concret, exact, deschis, direct și explicit, TOCMAI
acest subiect! N-ar mai fi rămas loc de interpretări! Absolut deloc! În acest caz, în Biblie, pe lângă
multe alte dezbateri aprinse pe această temă, am fi avut chiar versete directe din gura Domnului
Iisus Hristos (măcar după învierea Sa!) și din gura ucenicilor și apostolilor Săi, care ar fi poruncit
propriu-zis ținerea duminicii și neținerea Sâmbetei! Categoric!
Dragilor, citiți Vechiul Testament și citiți Istoria evreilor dintodeauna. Sunt un popor
fenomenal, c-o râvnă de nedescris pentru cultura și religia lor, chiar și astazi o dovedesc, mai ales
după Holocaust (uciderea în masă, prin gazare, în lagărele lui Hitler, a cca 6 milioane de evrei). La
evreii de astăzi și femeile fac armata vreo 2 – 3 ani, și dacă te duci acolo, vezi fete tinere de 18-20 de
ani cu arme grele automate în mâini, capabile să-și dea viața fără să cârnească pentru religia și țara
lor. De aproximativ 3.500 – 4.000 de ani, de când există ca popor, au avut o istorie deosebit de
zbuciumată și plină de frământări, deportări și necazuri, iar prin providența cerului au rezistat
până astăzi, multe alte popoare, în condiții similare, dispărând demult. Dar, cu toate căderile lor de
pe parcursul timpului din credința cea adevărată, în necredință sau în Idolatrie (împrumutată
adesea de la popoarele păgâne cu care intrau în contact) întodeauna a existat o "rămășiță"
credincioasă și nerătăcită, un "şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal".
(Exemplu: Cartea a treia a Regilor, Cap. 19, 13. Auzind aceasta, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia
lui şi a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi a fost către el un glas care i-a zis: "Ce faci aici, Ilie?", 14. Iar el a zis:
43
"Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au
dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi
sufletul meu!", 15. Şi a zis Domnul: "Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei
ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael;, 18. Eu însă mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi;
genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!").
Ia uitați același lucru surpins și în Noul Testament, cu legătură directă la același subiect din
Vechiul Testanent:
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 11, Întreb deci: Oare lepădat-
a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui
Veniamin., Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice
Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:, "Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât,
jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!"., 4. Dar ce-i spune
dumnezeiescul răspuns? "Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea
lui Baal"., 5.Deci tot aşa şi în vremea de acum este o rămăşiţă aleasă prin har.).
Ceea ce vreau să spun, în esență, este faptul că acum cca 2.000 când Domnul Iisus s-a
întrupat, ca evreu, poporul Său avea deja de cca 1.500 de ani Legea Divină scrisă, în vigoare. Și cu
toată rătăcirea multora și căderile lor repetate, totuși mai existau mulți credincioși adevărați în
popor, care slujeau Domnului Dumnezeu. Iar Decalogul (incluzând Porunca a 4-a) reprezenta
însuși stălpul lor religios! Reperul lor religios!
Deci, chiar dacă mulți dintre ei erau necredincioși și/sau fățarnici etc, evreii ca națiune erau
caracterizați prin deținerea Celor Zece Porunci și mai ales, erau distinși prin ținerea Sabatului zilei
a Șaptea. Da, Sabatul zilei a Șaptea îi distingea, în special, ca popor, de restul națiunilor
înconjurătoare. Era și este un lucru conștientizat atât de către ei, cât și de către vecinii lor și de către
celelalte popoare. Chiar și astăzi, când spui “evrei”, parcă spui „sâmbătă” (Sabat)! Lumea, chiar și
cea puțin interesată, cunoaște acest lucru. Se știa că evreii erau deosebiți, că dețineau și urmăreau O
Lege Morală de origine Divină și mai ales că păstrau o zi specială de odihnă în săptămână.
Sabatul zilei a Șaptea reprezenta și reprezintă SEMNUL lor distinctiv!
Este un fapt arhicunoscut în istorie! Aici, nu pot rata ocazia să nu fac și o paranteză: cu ce
mare folos sufletesc în veșnicie s-ar alege mulți din ultima generație de oameni ai acestui Pamânt
dacă ar înțelege în timp util (din pilda și tipologia biblică și cunoșterea fenomenului de repetare a
istoriei, prin analogie și extrapolare!), că Sabatul zilei a Șaptea va distinge poporul lui Dumnezeu
(de această dată la scară globală!), de larga tabără a celor ce se vor pierde în eternitate, sub
umbrela înșelătoriei cronice, conduși la pierzere de către chiar preoții, liderii și pastorii lor,
necredincioși, fățarnici și/sau credincioși dar netreziți la timp și neîntorși strict la Cuvânt!
Da, mulți evrei de atunci erau fățarnici în raport cu religia lor, dar nu toți și oricum ca popor
aveau Vechiul Testament (fără apocrife!), centrați fiind pe Cele Zece Porunci și respectiv, pe
Sabatul zilei a Șaptea. Iar fățărnicie a fost de când e lumea, fiind caracteristică oricărei culturi,
oricărei religii, oricărei credințe și oricărui popor, în toate vremurile. Ia haideți să privim lucrurile
global. Să-i lăsăm deoparte pe ne-creștini și să ne uităm puțin la Lumea Creștină de acum, în
întregul ei. Astazi sunt cam 2,5 miliarde de așa-numiți creștini sau autodeclarați creștini. Întrebare
și vă rog să fiți obiectivi: câți dintre aceștia, credeți că sunt sinceri și râvnitori credincioși și/sau
practicanți fervenți? Și nu vorbim aici de diferențele doctrinare dintre confesiuni. Haideți să fim
realiști: majoritatea dintre aceștia, dintre cei cca două miliarde și jumătate declarați, n-au aproape
nicio cultură individuală creștină și nici un stil de viață râvnitor creștin, fiind mai degrabă oameni
fără de niciun Dumnezeu. Își văd liniștiți de viața lor, conducându-se singuri, după propriile planuri,
pofte și judecăți, neavând repere biblice prea multe sau neavând deloc.
Aceștia, în fapt, sunt doar creștini cu numele, având tangență cu bisericile proprii doar
ocazional sau la diverse evenimente, mai mult sau mai puțin fericite, după tradiția confesiunii în
cadrul căreia s-au născut. În această categorie, cred că intră miliarde de oameni, din nefericire.
Restul, câteva sute de milioane care au rămas, chiar dacă au preocupări religioase, sunt mai mult
sau mai puțin inculți religios, în majoritatea lor, nefiind alceva decât creștini de conjunctură
moștenită, nealegând nimic pentru sine cu propria voință și în cunosțință deplină de cauză (alții au
ales pentru ei, cu mult înainte, grosul dintre ei neconștientizând nici măcar acest lucru!). Iar o parte
44
Semnul Fiarei
dintre aceștia, mult mai puțini, sunt și practicanți, frecventând bisericile și ținându-se de tradițiile
acestora.
Nu trebuie să mă credeți pe mine, ci doar analizați conjunctura proprie pentru a vă convinge.
Haideți să restrângem lucurile și apoi extrapolați. În sat la dvs., în cartierul de oraș al dvs., câți
oameni își ghidează viața după Biblie și câți după lăcomia lumii acesteia? Dacă cartierul sau
comuna respectivă are în jur de 1.000 de locuitori adulți, în mare parte autodeclarați creștini, și o
singură biserică, pe câți îi găsiți, chiar și duminica, în ea? 100 de inși? 200? Ar însemna 10 sau 20%.
Dar nu sunt nici măcar atâția, ci mai puțini! Iar dintre cei pe care îi găsiți totuși la Biserică, câți
cunosc Biblia, sau măcar lucrurile esențiale din ea? Procentul scade dramatic! Nici măcar aceștia,
practicanții oricărei confesiuni creștine, care trec regulat pe la biserică, în majoritatea lor nu-și
cunosc nici măcar doctrinele propriei biserici. Ce să mai vorbim despre cunoașterea doctrinelor
altora!
Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul multor lideri de turme, care, chiar dacă o parte sunt
sinceri în credința lor, preoția nefiind doar o meserie pentru ei, nu renunță la confortul propriu,
deși este la mintea cocoșului că în Biserici se practică și mult neadevăr și Pagânism divers, din
moment ce există numeroase confesiuni cu învățături și practici diferite, opozabile și contradictorii
între ele. Dar li se pare că este mai bine să stea comozi, fără să aprofundeze rădăcinile și scopurile
propriilor doctrine, cu atât mai puțin nu-i interesează să studiieze dogmele altor creștini ce le vin în
opoziție. Și procedând astfel, nu depășesc barierele doctrinare proprii, riscând să practice
inconștient ei înșiși Sincretismul în timp ce apreciază greșit că au avut bafta să se nască în biserica
perfectă, cea adevărată.
„Rămân cu asta că-i de 2.000 de ani” - îmi spunea la un moment dat un dascăl de biserică fără
de prea multă cultură religioasă. Probabil n-ar mai rămâne la asta dacă ar știi saracul că între
biserica lui cea de astăzi și cea apostolică originală sunt diferențe uriașe, că biserica lui nu-i nici pe
departe cea adevărată și că nu-i nicidecum de 2.000 de ani, ci infiltrată continuu cu învățături
satanice pe care dânșii le apără cu strășnicie, în folosul diavolului.
„...iar Tradiţia care s-a dezvoltat după moartea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan (deci după
epoca biblică şi apostolică n.n.) poartă numele de Tradiţie bisericească (şi e nebiblică, nesfântă, de
aceea nu poate fi regulă de credinţă n.n.) 68
Surse: 68 – Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic – 5 Galaţi, pag. 17, ” preluate din
„Creștinismul Părinților noștri”/Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 38.
Un altul, sincer creștin practicant, după o ușoară discuție în care i-am adus la cunoștință
unele potențiale falsuri din credința lui, îmi spune: „Nu mă voi debarasa de Tradiție... dacă Ortodoxia
conține erori, ni le asumăm, n-avem ce face... asta este!...” Neînțeleaptă poziție! Pentru că eroarea
doctrinară generează păcatul. Nu poți să mergi înainte, conștient de acestea, pentru că Hristos nu
împarte nimic cu Veliar (Satana). Nu putem să le slujim parte în parte și mai ales după
conștientizarea falsurilor. Asumânduți-le, riști practic neurmarea Adevărului care nu bate deloc
palma cu Minciuna. Autoînșelându-te! Falsurile, odată identificate și conștientizate, trebuie
abandonate deplin, indiferent de prețul plătit. Nu există altă opțiune!
(Exemplu: Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6,14. Nu vă
înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are
lumina cu întunericul?, 15. Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un
necredincios?, 16. Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al
Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei
vor fi poporul Meu".).
Mulți vor desoperi aceste lucruri și faptul că din cauza neabandonării „Babilonului”, nu au
slujit pentru mântuire, când va fi absolut târziu, la Judecata Mântuitorului, ce va să vină.
„Doar o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu va avea ca urmare şi o adevărată închinare a
lui.” 225
45
Surse: 225 Împărăţirea lui Dumnezeu după Noul Testament de Pr. prof. Dr. Gh. I. Ghia, Craiova,
Dimpotrivă, cei ce se trezesc în timp util, către cel puțin trei lucruri trebuie să se sârguiască:
1. Asimilarea informației adevărate,
2. Pocăința propăriei inimi în raport cu cerințele adevărate ale lui Dumnezeu și
3. Propăvăduirea adevărurilor descoperite, maximum posibil cu putință, înspre salvarea
altora.
În dar am primit, în dar să dăm!
În concluzie, în general, lumea creștină de astăzi suferă de incultură religioasă crasă, de
necunoștere și neștiință, de orgolii și prejudecăți, de mândrie nefolositoare, de îngustime și bariere
bisericești tradiționale, de ignoranță și de multe altele, înainte de-a suferi de fățărnicie, așa cum
sufereau fariseii pe care i-a certat Domnul Iisus Hristos acum cca 2 milenii. Căci fățărnicia
presupune totuși o cunoaștere a adevărului, dar nepracticare a cunoștințelor deținute. Așa stând
lucrurile, personal îndrăznesc să apreciez, chiar și dacă păstrăm proporțiile, că prin comparație cu
evreii din timpul vieții pământene a Domnului Iisus Hristos, lumea de astăzi stă mult, mult mai
prost, chiar deplorabil. Cu cât ne îndepărtam mai mult de prima venire și cu cât vom fi mai
aproape de a doua venire a Domnului Iisus Hristos, cu atât lucrurile vor sta tot mai rău. Fapt
profețit de către însuși Mântuitorul:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 18, 8. Zic vouă că le va face dreptate în curând.
Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?).
Iar acum să revenim la evreii de acum cca 2.000 de ani, din perioada de apariție și formare a
Creștinismului, în urma venirii Mântuitorului. Deci, aveau o religie stabilă, dețineau deja la acea
vreme Cele Zece Porunci (scrise cu degetul lui Dumnezeu) de cca 1.500 de ani (din timpul lui Moise
care a trăit acum cca 3.500 de ani), Porunci care reprezentau stâlpul lor religios, și erau distinși
printre popoarele contemporane lor prin păzirea Sabatului zilei a Șaptea. Aveau, de asemenea, în
scris, de câteva sute de ani deja, din epoca precreștină, Sfânta Scriptură ebraică (o bună parte din
cărțile Vechiului Testament care fac și obiectul Bibliei Ortodoxe de astăzi) și, în baza acestora, îl
așteptau pe Mesia, conform profețiilor din Scripturi. Dar tot conform altor profeții din aceiași
Sfânta Scriptură ebraică, existentă și deținută la acea vreme de către ei înșiși, când avea să vină
Mesia, aveau să nu-l recunoască și să nu-l primească, răstignindu-l în special datorită poziției și la
îndemnul conducerii clerului religios, pe care Mântuitorul îl zdruncinase și-l deranjase prin
criticile Sale cu scopul abandonării propriilor rătăciri omenești tradiționale și totodată al întoarcerii
la practica și învățătura dumnezeiască sănătoasă!
Cine are urechi de auzit să audă! Vis a vis de rolul Tradiției și de cine a smintit poporul atunci,
cine întreține sminteala și cine va sminti lumea și în viitor: Conducerea! Am îndrăznit să strecor
acest lucru aici și nu degeaba! Sper să faceți corelații și să înțelegeți că anumite principii istorice, se
vor repeta. Revenind, exact așa s-a și întâmplat, căci neînțelegând sensul propriilor profeții,
aștepându-se la un altfel de rege, la un mesia lumesc, care să-i elibereze de sub jugul asupririi
Imperiului Roman sub ocupația căruia erau, și care să-i conducă pe ei înșiși către o mare națiune
lumească, către un mare imperiu propriu (asemenea celui lui Solomon, din trecut), capii religioși ai
evreilor l-au răstignit pe „fiul tâmplarului”, în persoana Domnului Iisus Hristos. Tot aceștia s-au
străduit să nu lase nici masele fără de prea multă carte și înțelegere, să-l urmeze pe adevăratul
Hristos.
Însă nu toți evreii l-au respins pe Iisus, să nu se înțeleagă greșit. Căci mulți l-au urmat și l-au
recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Cel Uns, adevăratul Mesia (în limba evreiască) sau Hristos
(în limba greacă). Astfel, poporul s-a divizat, s-a scindat în două grupe:
- 1. Evreii ce l-au primit pe Iisus, care au devenit creștini (denumire ce provine de la
termenul grecesc de „Hristos”), iar noi neamurile, alții decât cei de această naționalitate,
ne pretindem că suntem urmașii acestora în credință. Iar creștinii, recunosc și au drept
Sfântă Scriptură atât Vechiul Testament cât și Noul Testament.
46
Semnul Fiarei
- 2. Evreii ce nu l-au primit, adică grosul poporului, care au rămas mozaici (=iudaici)
(denumire ce provine de la numele lui Moise, prin intermediul căruia au primit Legea =
Cele Zece Porunci, la Muntele Sinai, acum cca 3.500 de ani). Iar evreii necreștinați,
recunosc și au drept Sfântă Scriptură doar Vechiul Testament (nu tot cel ortodox de
astăzi, doar parte din acesta), fără Noul Testament, nerecunoscându-L pe Iisus ca fiind
Fiul lui Dumnezeu, Cel Uns, Mesia sau Hristos.
Majoritatea rămânând în această a doua categorie, evreii ca popor au rămas doar mozaici
(iudaici) și încă îl așteaptă pe mesia al lor și astăzi. Bineînțeles, în zadar, dar îl așteaptă. Chiar mulți
teologi creștini speculează pe această temă, susținând că la arătarea Antihristului - persoană fizică,
pe scena și la sfârșitul istoriei lumii, evreii mozaici îl vor lua drept Mesia. Nu vom pătrunde mai
adânc aici, căci filmul desfășurării evenimentelor finale a tot fost prezentat deja repetat în
prezentul material.
În fine, scopul informațiilor de mai sus este acela de-a conștientiza un lucru foarte, foarte
important, neștiut de către masele populare largi necitite, și anume că: evreii în majoritatea lor nu
l-au primit pe Iisus și chiar și astăzi, nu sunt, ca popor, creștini. Ci au rămas iudaici, mozaici,
manifestând, cel puțin cei religioși, o mare râvnă pentru cultura și religia lor! Și ca să mai facem o
paranteză, dacă tot suntem aici: dureroasa ironie constă în faptul că creștinii se pretind că l-au
primit pe Iisus Hristos, dar în majoritatea lor nu păstreză, în integralitatea lor, Cele Zece Porunci
ale Sale neclinitite, în timp ce evreii ca popor nu l-au primit pe Iisus Hristos, dar păstreză integral
Cele Zece Porunci ale Sale, ambele grupe umblând cu jumătăți de măsură, în detrimentul propriu.
Întrucât calea corectă și sigură este să-l primești pe Iisus ca fiind Hristos, dar concomitent, nu
să abandonezi, să schimbi, să înlocuiești sau să trunchiezi cu de la tine autoritate omenească, ci să
și păstrezi intacte Cele Zece Porunci ale Sale, exact așa cum au fost comunicate Omenirii și cum
sunt consemnate în Biblie, neschimbabile și permanent valabile. Iar acest lucru să-l faci din respect
și iubire pentru Mântuitor, care S-a sacrificat la cruce pentru noi toți și care, pentru a nu rămâne
noi fără reper divin sănătos și adevărat și pentru a nu cădea pradă înșelătoriilor, cu gura Lui ne-a
spus simplu și clar că o iotă, o cirtă, un corn de literă din Legea Sa scrisă cu degetul lui Dumnezeu, nu va
cădea, mai înainte de-a trece Cerul și Pământul acesta. Cuvinte, din nefericire, complicat și filosofic
tălmăcite și răstălmăcite sau tâlcuite (cum le place dânșilor să spună) în sens sucit, inversat, aruncate
practic la gunoi de către grosul liderilor bisericești de astăzi, care ne “învață” pe noi, cei mulți, cum
stau lucrurile cu credința. Autoînșelându-se și înșelându-ne, mai departe, și pe mulți dintre noi!
Roadele Satanei sunt multe! Grămezi, grămezi, turme peste turme!
Iar acum să ne întoarcem să aprofundăm MARELE LIPS BIBLIC, pentru care am considerat
că este necesar tot contextul prezentat mai sus, pentru facilitatea înțelegerii. Dragilor, dacă se
înlocuia sâmbăta cu duminica, toți care susțin această teorie, această schimbare, astăzi ar fi fost
scăpați de chin. De chinul forțării și sforțării, al interpretării ilogice, iraționale, al sucelilor, al
fabulei și fantasmagoriei proprii, etc etc. De ce? Foarte simplu, pentru că:
1. Hristos cu gura Lui, ar fi vorbit clar, repetat, categoric, deschis, concret, explicit și cum
mai vreți dvs. de noua zi de odihnă, de duminică, măcar în cele 40 de zile după învierea
Sa până la înălțarea la Cer, perioadă în care S-a arătat deseori uncenicilor Săi, lămurindu-
le împlinirea Scripturilor prin El. Ce credeți? Dacă Mântuitorul ar fi spus ceva despre
duminică, nu ar fi apărut în Evangheliile Sale? Categoric, DA! Ba încă și accentuat. Am fi
avut din gura Lui, atât desființarea sâmbetei (1) cât și înființarea duminicii (2). Fară
ocolișuri! Însă, ca să nu ne facem iluzii deșarte și dacă vrem adevărul deplin, trebuie să
realizăm inclusiv faptul că nici măcar Hristos nu putea înlocui vreo Porunca dintre Cele
Zece și mai ales ziua de odihnă de la Creația Lumii, Domnul Dumnezeu nefiind
contradictoriu în Sine și nicidecum Schimbător!
2. Duminica înlocuind sâmbăta la evreii deveniți creștini ar fi însemnat un CATACLISM de
neimaginat pentru grosul evreiilor rămași iudaici (mozaici), râvnitori ai Sâmbetei. Si-
atunci să fi văzut RĂZBOI IDEOLOGIC, nu glumă, cu apostolii și ucenicii presupuus
deveniți duminicari! Război care ar fi zdruncinat mai mult ca orice altceva Religia
evreiască neschimbată de cca 1.500, război ce s-ar fi dus în toate chipurile, pe toate
47
fronturile și s-ar fi fost întors pe toate fețele, război ce nu avea cum să nu apară categoric,
apăsat, accentuat și disecat, pe numeroase pagini ale Noului Testament! Și nu numai ale
Noului Testament ci și pe paginile Istoriei perioadei apostolice și scrierilor bisericii
primare. (You Tube: UCENICII -IiSUS si NEAMURILE au PAZIT SABATUL?-ADEVARUL VITAL
DESPRE SABAT). Am fi avut din gura apostolilor și ucenicilor lui Hristos, atât
desființarea sâmbetei cât și înființarea duminicii. Categoric! Fară ocolișuri!
În cazul schimbării zilei de odihnă, poate că 5% sau 10% sau 15% sau chiar mai mult din
Noul Testament era ocupat cu exact acest subiect! Repet, la modul direct, deschis, concis, clar,
explicit și categoric, caz în care nu mai era loc de interpretări și fabulații diverse omenești. Nu știm
cât am fi avut dar cert este că am fi avut și nu puțin! Dar dimpotrivă, în Noul Testament avem
ZERO astfel de versete cu alură directă pro duminica, și doar câteva (vreo 5, nu mai multe!) versete
care se referă la zilele de post sau sabatele ceremoniale evreiești, care nici acestea nu zic nimic
despre duminică, ci doar sunt sforțate de către preoții noștri în direcția desființării sâmbetei
(explicația reală a acestor cca 5 versete apare în alte părți ale prezentului material). Lume creștină,
să ne trezim! Unde ne este, dacă nu cultura religioasă și istorică, măcar LOGICA, RAȚIUNEA,
DISCERNĂMÂNTUL OBIECTIV? Unde a dispărut DISCERNĂMÂNTUL lumii?
Căci duminica nu s-a ținut ca nouă zi de odihnă săptămânală de către ucenicii și apostolii
Domului Iisus sau de către Biserica Creștină primară, așa cum ne dezinformează și „Preotul”
nostru, pentru nicio înviere a Mântuitorului într-o singură astfel de zi, ci duminica s-a conturat
mult mai târziu, încet, treptat și perfid, pe fondul mai multor factori de conjunctură politică și
istorică:
- în urma revoltelor repetate ale evreilor mozaici împotriva stăpânirii romane (a celei dintre anii
66-70 d.Hr. și în special a celei dintre anii 132-135 d.Hr., când împăratul Hadrian, ca să-i
pedepsească, după ce i-a nimicit și învins și răspândit în diaspora, le-a interzis și cultul și
cu precădere Sabatul - pentru că împăratul știa faptul că o lovitură mai dureroasă și
puternică decât aceasta nu putea să le aplice acestora).
„...împăratul Adrian opri serbarea Sâmbetei... (anul 132)... (Pentru a impune ziua Soarelui,
trebuia interzisă ziua Domnului Dumnezeu, n.n.)”133
Surse: 133 Istoria bisericească universală până la 1054, cu noţiuni de patrologie, de I. Mihălcescu,
Bucureşti, 1911, pag. 52; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag.
312.
- datorită prigonirii în Imperiul Roman, în primele trei secole de după Hristos, atât a creștinilor dar
mai ales a evreilor mozaici. Iar creștinii nutreau dorința de-a fi diferențiați de revoltătorii
evrei, pe care nici mulți dintre ei nu-i aveau la suflet, blamându-i și chiar persecutându-i
la rândul lor, pentru răstignirea și neacceptarea Domnului Iisus ca fiind Mântuitorul.
Citate sursă ortodoxă (preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006):
„...iar de s-ar afla iudaişti (aşa numeau păgânizanţii pe cei ce rămăseseră cu Sâmbăta din vremea
apostolilor, Fapte 16.13, n.n.) fie anatema” (canonul 29 – sinodul din Laodiceea, 364 d.Hr.)”206
Surse: 206 „Pidalion” cu orânduire nouă şi tâlcuri de Arhim. Zosima Târâlă şi Iconom Stravofor
Haralambie Popescu, Bucureşti, 1933, pag. 170.
Creştinii din Alexandria se adună în ziua Sâmbetei, nu ca şi cum ar fi devotaţi iudaismului, ci ca
să adore pe Iisus, Domnul Sâmbetei” (devotaţi iudaismului erau tocmai acuzatorii căci ei purtau mitră,
aduceau daruri legănate şi se numeau ierei şi arhierei ca cei ce L-au răstignit pe Hristos, n.n.)”207
Surse: 207 Liturgica Bisericii ortodoxe, de Ieromonahul Gabriel Răşcanu, 1876, pag. 94 şi
„Atanasius homal de semnete”, tom II, pag. 60, Ed. Paris, 16698.
- datorită faptului că liderii bisericilor creștine primare, au făcut compromisuri politice și religioase,
primind în interiorul lor diverse nații și diverși păgâni fără asentiment creștinesc, Creștinismul
combinându-se astfel cu Păgânismul ce era caracterizat la acea vreme de închinarea înaintea lui
Mithra, respectiv înaintea Soarelui, în fiecare săptămână, în prima zi a săptămânii
(duminica).
48
Semnul Fiarei
„Sâmbăta s-a celebrat, întrucât priveşte ca lege morală şi în secolele primitive ale
creştinismului” 12
Surse: 225 Liturgica Bisericii ortodoxe de Ieromonahul Gabriel Răşcanu, 1878, pag. 84 (profesor
la Seminarul central din Bucureşti).
„Mithra a devenit divinitatea solară, salvatorul omenirii... (în primele secole după Hristos,
n.n.)”130
Surse: 130 Istoria culturii şi civilizaţiei de Ovidiu Drâmba, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1984, vol. I, pag. 224-225.
„Mai mulţi împăraţi (ai Imperiului Roman, n.n.) au susţinut mithra-ismul, mai ales din motive
politice.”131
Surse: 117 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, de Mircea Eliade, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1991, pag. 300.
„Cultul lui Mithra s-a bucurat şi de oblăduirea împăraţilor de la Roma care, începând cu sec. al II-
lea d.Hr., şi-au dat titlul de Invictus.”132
Surse: 132 Istoria religiilor, manual pentru seminariile teologice, de Pr. Conf. Dr. Alexandru
Stan şi Dr. Prof. Remus Rus, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991, pag. 192.
„Cultul mithriac (al soarelui, n.n.) se efectua într-un fel de grote... ca zi de sărbătoare aveau
Duminica, ziua Soarelui” (ziua Domnului Soare, n.n.).”134
1982, pag. 310.
„Creştinii adorau şi ei soarele (căci fuseseră superficial creştinaţi, n.n.) în secolul al II-lea
(Tertulian, advers. Genetes XVI) şi al V-lea (Leon Magn. Sermon XII în Natal. Domin.) precum şi focul
(can.65 Sinod VI ecum.) peste care săreau (din aceste motive până azi la rugăciune se întorc cu faţa spre
răsărit, iar la țară se sare în sărbători peste foc, n.n.).”136
Surse: 136 Tezaur liturgic al Sfintei Biserici Creştine ortodoxe de Răsărit de Badea Cireşeanu, tom
II, cu aprobarea Sf. Sinod, Bucureşti, 1911, pag. 41.
„Noi ştim că creştinismul a fost cunoscut de Imperiul Roman ca o sectă iudaică... (pentru că ei
ţineau Sâmbăta, denumirea de sectă şi erezie o vom întâlni des în dreptul creştinilor de pe calea ca strâmtă,
n.n.)”194
„Cel mai de seamă mijloc de dezvoltare a vieţii religioase în Biserica primitivă alături de cult, era
catehumenatul (instruirea din Biblie a celui ce urma să primească botezul, n.n.). Cu vremea, Biserica (celor
mulţi, n.n.)) se interesează de creştinări de popoare în masă, neglijând însă acest vechi mijloc de
creştinare. Din aceasta a rezultat că deşi Biserica a triumfat (cu sabia în timpul fiilor lui Constantin, n.n.)
împotriva păgânismului, totuşi s-au ivit pentru ea enorme dificultăţi de adaptare. Toată lumea era creştină,
însă toată lumea putea să fie în mod serios? (în loc să se încreştineze păgânii s-au păgâniztat creştinii,
n.n.)”204
„În vremea sinodului I ecumenic (anul 325 d.Hr., n.n.) şi mai ales ceva mai târziu (anul 450 d.Hr.,
n.n.) era departe ardoarea primitivă a micilor comunităţi (a celor puţini, n.n.) recrutate cu grijă după
spusa lui Iisus, n.n.) unde creştinii se supravegheau şi se edificau reciproc, când sufletele trăiau în
aşteptarea revenirii apropiate a Mântuitorului. Masa creştină (biserica celor mulţi, n.n.) este acum
creştină de suprafaţă şi de etichetă (adică păgânizată, n.n.). Apa botezului o atinsese, însă spiritul
Evangheliei nu o pătrunsese (de aceea a primit ca sărbători vechile sărbători idolatre: ziua Soarelui, apoi
ziua de naştere a Soarelui, a lui Mithra etc., n.n.)”205
Surse: 194, 204, 205 Importanţa Sinodului I Ecumenic, de preotul Iulian M. Constantinescu,
Constanţa, 1926, pag. 8, 18, 19.
„Încreştinarea în masă (cu grămada, fără a fi catehizaţi, n.n.) a barbarilor şi sălbăticia vremurilor a
exteriorizat Creştinismul, l-a scos din inimi şi l-a aşezat în pompa papilor şi a prelaţilor, a principilor
şi a cavalerilor şi în apăsarea şi tiranizarea maselor. Grija principală a papei era cum să stăpânească
pământul, nu cum să slujească pacea creştină.”62
Surse: 62 Suferinţele sociale şi Christos de Dr. Domiţian Spânu, preot, Cernăuţi, 1925, pag. 4.
49
„Creştinismul nu s-a putut impune dintr-o dată şi fără împotrivire, ci a avut de luptat mult, şi
pentru a învinge definitiv a trebuit să facă mici concesiuni (dacă schimbarea Sâmbetei Domnului
Dumnezeu cu Ziua Domnului Soare poate fi numită „mică concesiune”... n.n.)” 144
Surse: 144 Istoria bisericească universală până la 1054, de I. Mihălcescu, Bucureşti, 1911, pag. 19.
„Cu multă probabilitate (după decretul lui Adrian şi chiar după al lui Constantin, n.n.) erau
ambele zile libere... (urmaşii Domnului Sabatului nu renunţau la Sabatul Lui, n.n.)” 145
„Trecerea (de la Sâmbătă la Duminică, n.n.) va fi fost promovată de către convertiţii neamurilor
(foşti închinători ai Soarelui, n.n.)... şi treptat Duminica (ziua Domnului Soare, n.n.) înlocui Sâmbăta
(Ziua Domnului Dumnezeu, n.n.)”148
Surse: 145, 148 Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi, de Valerian Zaharia, Editura Episcopiei,
Oradea, 1955, pag. 2.
„Serbaţi Sabatul, de asemenea Ziua Domnului – scriu documentele creştine din secolul II-IV, n.n.
– căci primul e semnul memorial al Creaţiunii, cea de-a doua al învierii (atunci Paştile în memoria cui s-a
introdus în biserică?, n.n.)”146
Surse: 145 Constituţiile apostolice, sec. II-IC, din Alfret Vaucher, L’histoire du Salut, 1921, pag.
322-323.
„Istoricul bisericesc Eusebie scrie în anul 324: ...«Toate lucrurile care trebuie făcute în ziua
sâmbetei noi le-am adus în ziua Duminicii...»” (acest noi cu pretenţia de „dumnezeu” nu este decât un
semn al încumetării omeneşti cu privire la închinare, n.n.) 87
Surse: 87 Pentru credinţa strămoşească de Preot Victor Moise, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi
Rădăuţilor, 1991, pag. 90.
„...ca sărbătoare peste săptămână rămase Duminica, dar la Răsărit Sâmbăta tot se distingea de
celelalte zile de peste săptămână (adevăraţii creştini n-au renunţat niciodată la ziua sfântă ordinată de
însuşi Dumnezeu pentru orice om, n.n.)”147
Surse: 147 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, vol. II, Mănăstirea Cernica, 1926,
pag. 228.
Aceste compromisuri ale bisericilor creștine proaspăt devenite oficiale (recunoscute legal
de către puterea laică pe fondul intereselor politice ale împăratului roman pâgân
Constantin cel Mare, care, practic, s-a folosit de explozia Creștinismului în tot Imperiul),
s-au realizat în schimbul scăpării de prigonirea ce durase aproape 3 secole, a legiferării și
obținerii toleranței lor, începând de pe la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului
al IV d.Hr..
- lupta continuă până în zilele noastre și va continua până la cea de-a doua venire a Domnului
Iisus Hristos, când istoria acestei lumi se va încheia, fericit pentru unii și trist pentru alții,
mult mai mulți, conform Bibliei.
„Adventiştii zilei a şaptea sau Sabatarii (Sabatiştii), aşa numiţi fiindcă serbează încă de rigoare
sâmbăta...” (conform poruncii a IV-a din Decalog, rămas în putere şi pentru creştini, n.n.)238
Surse: 238 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, vol. IV, Bucureşti, 1922, pag.
249.
„«Căci precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le vor zidi» – zice Domnul - «vor
rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui deapururi neamul vostru şi numele vostru (vezi Isaia 56, 2.3.6.7) Şi
din lună nouă în lună nouă şi din Sâmbătă în Sâmbătă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea» - zice
Domnul.” (Isaia 66.22.23) 239
Surse: 239 Biblia adică dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament, tradusă de
preoţii profesori V. Radu şi Gala Galaction, Bucureşti, 1938, pag. 720.
„Preotul” nostru, în articolul său, ne dă câteva exemple, nu toate, ci doar o parte dintre
acestea, respectiv cele considerate în favoarea duminicii, din presupus Sfânta Tradiție sau
presupuși sfinți părinți bisericești din primele secole, dar nu rostește niciun cuvințel despre
închinarea păgână săptămânală înaintea Soarelui, din întâia zi a fiecărei săptămâni (de
duminică) ce se practica larg în Imperiu la cea vreme, chiar în secolele de apariție și formare a
50
Semnul Fiarei
Creștinismului și în paralel cu acesta. În paralel inițial, suprapus și contopit în bună măsură,

ulterior. Suprapunere toxică pe care dânșii n-o aduc în discuție, iar dacă le-o aduc alții la
cunoștință, n-o recunosc. Astfel, ca să scape de acest impediment istoric conjuctural, puternic în
defavoarea proprie, mai bine nu aduc nimic în discuție despre cultul pâgân săptămânal de
duminică, al lui Sol Invictus în legătură cu cel al lui Mithra, ce se pratica în primele secole, în
Imperiul Roman, ce stăpânea lumea în acea epocă. Nimic!
Însă, dacă vrei să fi corect și obiectiv și nu imparțial și neprincipial, aduci la cunoștința
publicului larg, toate elementele problemei, nu le expui doar pe cele fragile care ți se par ție că te
avantajează în ipoteza ta, dar în același timp omiți intenționat (sau oare din neștiință!?) sau ascunzi
sub preș, piesele cu adevărat grele ale puzzle-lui. Lipsă de fair-play este puțin spus! Cu cele ale
Domnului, nu este de glumit! Vă rog să studiați istoria duminicii, dacă nu oricum altfel, măcar pe
net cu simple clikuri. Scrieți, de exemplu, în motorul de căutare Google, expresia “ziua soarelui –
duminica” sau “Sol Invictus” sau “Cultul soarelui” sau “Istoria duminicii” sau “Mithraismul”, etc., etc.
și într-o secundă veți găsi nenumărate articole diverse, care, odată parcurse, vă vor pune pe mari
gânduri, prin argumentele biblico-istorice aduse.
Mai ales că, majoritatea acestora provin de la istorici de renume sau de la diverși oameni,
care n-au avut și n-au nici un interes în bătălia sâmbătă versus duminică. Deci, majoritatea provin
de la oameni care n-au niciun interes religios. Aceștia doar exprimă faptele istorice, în urma
cercetărilor proprii. Nici nu trebuie să credeți tot din orice articol, căci unele pot exprima și păreri
personale greșite sau pot conține erori, însă prin extindere, comparare și verificarea surselor, puteți
aprofunda foarte, foarte mult, putând fi mult mai obiectivi în selecția a ceea ce s-a întâmplat cu
adevărat. Spor, merită! Câteva exemple, în urma unei selecții rapide:
Citat:
„De ce stăm acasă duminica? Cum a devenit duminica o zi de odihnă, se întreabă mulți. Răspunsul
poate fi găsit undeva departe. Potrivit surselor istorice ale vremii, în 7 martie 321 a.d.,
Împăratul Constantin dă un decret pe placul atât al creștinilor, cât și al păgânilor, care a schimbat radical
modul în care omenirea a folosit cele șapte zile ale săptămânii. Alegerea duminicii ca zi de odihnă a fost o
mișcare politică excelentă. În mod normal, duminica era o zi lucrătoare, dar mulți creștini din întreg
imperiul o tratau deja ca pe o zi de închinare religioasă, cu excepția celor din Roma și Alexandria, care aveau
tendința de a prefera ca zi religioasă sâmbăta, Sabatul evreiesc. … Unii istorici presupun că a fost
determinant în decizia lui Constantin faptul că aceasta era ziua specială a lui Sol Invictus, Zeul Soarelui,
care a devenit un cult oficial din 274 d.Hr. și a avut un ecou deosebit printre clasele superioare senatoriale.
Nu toți creștinii s-au conformat la edictul lui Constantin și chiar și câteva secole mai târziu, unele grupuri
de creștini încă preferau sâmbăta ca zi de sărbătoare religioasă. Ca toți politicienii de succes, împăratul roman
Constantin a fost un maestru al ambiguității. Amintit astăzi în cărțile de istorie ca fiind primul împărat
creștin, el a fost, de asemenea, asociat cu cultul lui Sol Invictus – zeul Soarelui și patronul soldaților – ba
chiar a afișat imagini ale zeului pe monedele sale. Când, la 7 martie 321, Constantin a emis un edict care a
declarat că duminica trebuie să fie ziua de odihnă, el a fost din nou în căutarea unei linii fine între
Creștinismul și Păgânismul, între principiul religios și pragmatismul economic.
„În ziua venerabilă a Soarelui”, a ordonat el, „să se odihnească magistrații și oamenii care locuiesc în
orașe și să se închidă toate atelierele. În țară, totuși, persoanele angajate în agricultură își pot continua în
mod liber și în mod legal activitățile, deoarece se întâmplă adesea ca o altă zi să nu fie potrivită pentru
însămânțarea cerealelor sau plantarea viței de vie; ca să nu neglijeze momentul potrivit pentru astfel de
lucruri”.
Și iată cum, după 1697 de ani, respectăm edictul lui Constantin.” - S-a întâmplat în MARTIE! 7
martie 321 – Împăratul Constantin stabilește că Duminica devine o zi de odihnă -
Autor: Evenimentul Istoric, 19 aprilie 2018 (https://evz.ro/7-martie-321-imparatul-constantin.html).
Citat:
„Cultul Soarelui a fost foarte raspândit, pe toata suprafata pamântului si la diverse culturi. Prima
atestare arheologica a venerarii Soarelui provine din Egipt, unde în sec. XIV î.H. … Vechiul cult persan al
zeului luminii, Mithra, s-a raspândit rapid în imperiul roman, începând din secolul II si pâna în secolul V.
Cultul lui Sol Invictus („Soarele neînvins”) a atins apogeul în imperiul roman în timpul domniei
împaratului Aurelian, care i-a dedicat un templu în anul 274, deci la trei ani dupa ce a retras trupele romane
din Dacia. … Crestinismul a preluat aproape în totalitate dogmele si ritualurile Mithraismului:
51
sarbatoarea duminicii, Craciunul, botezul si împartasania. Acoperamântul capului preotilor ortodocsi se

numeste si astazi Mitra si este preluat tot de la preotii persani ai lui Mithra. Chiar si coroana era considerata
un simbol al zeului Soare, de care era demn numai cel mai viteaz luptator. ” - CULTUL SOARELUI –
Basarabia Literară - iunie 4, 2011
Citat:
A trecut cea mai lunga noapte! Desi din 22 dec oficial incepe iarna, ziua
incepe sa creasca! Sol Invictus sau soarele neinvins era festivitatea celebrata pe 25 decembrie de catre
romani care considerau aceasta data ca ziua solstitiului. Sarbatoarea se mai numea si Natalis Sol Invicti,
nasterea soarelui, care mai tarziu a fost inlocuita de biserica si am ajuns la nasterea lui Cristos, (desi Iisus nu
e nascut in 25 decembrie ci prin septembrie-octombrie, iar aura pare a fi o relicva a reprezentarii soarelui).
Apoi am ajuns la Craciun (origini, cuvantul „creatio„) si la Sf.Niocolae (sec IV) precursorul lui Mos
Craciun, (Sinter Klass in olandeza). In 1860, Thomas Nast il imbraca pe Mos in rosu, iar mai
tarziu (1931) Coca Cola a definitivat reprezentarea acelui Santa imbracat in culoriile companiei, rosu cu alb,
si pe care il asteptam la noapte daca am fost cuminti. Sania trasa de renii cu numele: Blitzen, Dasher,
Dancer, Comet, Cupid, Donder, Prancer si Vixen a aparut in 1921 iar Rudolf cel cu nasul Rosu li s-a
alaturat doar in 1939. Traditia pomului de Craciun are origini germanice, iar colindul „Flori de mar, Florile
Dalbe” arata legatura cu rituri pagane si obiceiul de a aduce in casa ramuri de mar care infloresc de Anul
Nou. Paradoxal, desi serbam nasterea lui Iisus, cand ne gandim la Craciun, mai degraba il asociem cu Bradul
(origini germanice), si cu Ho, ho, ho, si mult prea putin cu fiul Domnului si nasterea sa…
Cati aveti reprezentata in casa sau sub brad, o iesle, si cati pe acest Coca Cola Santa bine infipt
comercial…..? Cati se imbraca in Magi sau Pastori si cati in Mos / Santa? In fond, pentru acea parte din
populatie care controleaza finantele mondiale, Iisus nu reprezinta mare lucru, si nu este nici un interes sa-i
promoveze imaginea. Ba chiar dimpotriva…. Cum adica sa promovezi imaginea unuia care a rasturnat
tarabele si strica afacerile…. In schimb renteaza imaginea unui Mos care aduce multe daruri, (care desigur
trebuiesc cumparate, egal profit ridicat….). Oricum, pentru toata lumea, Craciun Fericit, Sarbatori fericite,
cadouri multe si….. Felix Sol Invictus” - Craciun Fericit sau Merry Sol Invictus si Coca Cola -
wordpress.com
Trebuie neapărat înțeles ceva. Dacă în Noul Testament din Biblia Omenirii, aveam măcar un
singur verset direct din gura Domnului Iisus, de genul: „De acum înainte, în cinstea învierii Mele, se
schimbă ziua de odihnă din sâmbătă în duminică”, nu am mai fi luat în considerare nimic altceva. Însă,
dacă într-adevăr, s-ar fi schimbat ziua de odihnă, ar fi fost imposibil ca în Biblie să avem doar un
singur verset direct în acest sens. Am fi avut multe și nu numai de la Mântuitor, ci și de la apostolii
Săi.
Și mai este ceva ce trebuie înțeles: pe de-o parte Cerul n-ar fi avut niciun interes, iar pe de
alta, trebuie să realizați că nici măcar Hristos nu putea schimba ziua de odihnă, respectiv Sabatul
Creației, Creație consumată odată pentru todeauna, cu câteva mii de ani înainte. Viitorul da, dar
trecutul ba, nu mai poate fi schimbat. El este fix. Pentru o oarecare paralelă, dacă dvs. v-ați născut
într-o anumită zi, să spunem 15 iunie 1980, n-o mai puteți schimba peste 50 de ani. Ce-a fost a fost!
Ce s-a întâmplat s-a întâmplat! Adevărul consumat, nu se mai poate schimba. Pâmântul a fost creat
în șase zile iar în ziua a șaptea, Dumnezeu s-a odihnit. Acest lucru nu se mai poate schimba!
În Noul Testament din Biblia Omenirii, nu apare nimic pro desfințarea (1) sâmbetei și nimic
pro înțiințarea (2) duminicii, deci nimic pro schimbare (1+2), care ar fi trebuit să se întâmple în cele
două etape succesive. Acest lucru ar trebui să fie arhisuficient, ca să ne debarasam de doctrina falsă
a duminicii. Nici n-am mai avea nevoie de mărturia Istoriei sau a Tradiției sau de mărturia altcuiva
sau a altceva. Însă, pentru lupta împotriva înșelăciunii și înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat, pentru
ieșirea din eroare sau întărirea celor mai slabi, facem apel, la rândul nostru, și la sursele extra-
biblice. Mai ales că și combatanții noștri, folosesc din această zonă, partea convenabilă lor. Dânșii
nici nu prea au de ales, căci orice duminicar serios, recunoaște că în Sfânta Scriptură, n-au nimic.
Da, sunt, există și chiar în prezentul material aveți numeroase citate din gura unora dintre ei,
și nu oricine, ci teologi recunoscuți. În acest sens, sunt exemplificate mai jos, mai multe citate care
surprind adevărul, provenite așadar chiar din partea unor duminicari, deci dintre cei ce au interes
religios (mai întâi de la catolici și apoi de la ortodocși):
Citat:
Biserica Catolica declară:
52
Semnul Fiarei
“Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi un singur verset care sa autorizeze
sfintirea duminicii. Scripturile obliga la pazirea religioasa a sambetei, o zi pe care noi n-o sfintim niciodata.”
Cardinal Gibbons, The Faith of our Fathers, pag. 89
“Biblia spune, adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o sfintesti. Biserica Catolica spune ‘Nu !’. Prin
puterea mea divina abolesc ziua de Sabat si poruncesc sa sfintesti prima zi a saptamanii. Si iata, intreaga
lume civilizata se pleaca in supunere in fata poruncii sfintei Biserici Catolice.” Father Enright, American
Sentinel, June 1893
“Nu Creatorul universului in Geneza 2,1-3, ci Biserica Catolica poate pretinde cinstea de a oferi
omului o pauza la fiecare sapte zile.” Storia della Domenica, 1969, pag. 366-367
“Duminica nu se bazeaza pe Scriptura, ci pe traditie, si este o institutie evident catolica. Noul
Testament nu mentioneaza explicit ca apostolii au schimbat ziua de inchinare, stim asta din traditie.” The
New Revised Baltimore Catechism, 1949,pag. 139
“Autoritatea bisericii nu poate fi legata de cea a Scripturii, fiindca biserica a schimbat Sabatul in
duminica, nu prin porunca lui Christos, ci prin propria autoritate.” Canon and Tradition, p.263
“Bineinteles ca Biserica Catolica pretinde ca schimbarea a fost actiunea ei…” Schimbarea Sabatului in
duminica… “Iar acesta este semnul puterii ei cleziastice si a autoritatii in chestiuni religioase.” Gibbons
cardinal, Letter, Oct. 28, 1895, from C.F. Thomas (subl. aut.)
“Duminica este semnul autoritatii noastre… Biserica este deasupra Bibliei, iar acest transfer al
pazirii Sabatului este o dovada a acestui fapt.” Catholic Record, 1 sept. 1923 (subl. aut.)
Intreband Biserica Catolica care este ziua de Sabat, spune : ‘‘Sambata este ziua de Sabat. De ce tinem
duminica in locul sambetei ? Tinem duminica in locul sambetei, pentru ca noi, Biserica Catolica, am
transferat solemnitatea ei, de la sambata la duminica.’’ Catehismul doctrinelor catolice, 1957, pag.50
“Duminica este o institutie catolica, iar pretentiile pazirii ei pot fi sustinute numai cu principii
catolice…De la inceputul la sfarsitul Scripturilor, nu exista nici macar un singur pasaj care sa sustina
transferul inchinarii publice saptamanale, din ultima zi, in prima zi a saptamanii.” Catholic Press, Sydney,
August 25, 1900
“Biserica, dupa ce a schimbat ziua de odihna, de la sabatul iudaic sau ziua a saptea a saptamanii, la
prima, a facut ca porunca a treia sa arate la duminica ca la ziua care trebuie pazita ca zi a
Domnului.” Catholic Encyclopedia, vol. 4, pag. 153
“Ea a luat duminica pagana si a transformat-o in duminica crestina… Astfel, duminica pagana,
dedicata lui Balder (Baal), a devenit duminica crestina, sfintita pentru Isus” Catholic World, March 1894,
pag.809
“Papa Pius 1566 a poruncit prin conciliul din Trent. ‘A fost dorinta bisericii lui Dumnezeu ca
sarbatoarea religioasa a zile Sabatului, sa fie transferata asupra zilei Domnului (duminica).” Catehismul
catolic, 1867, cap.3
“Duminica este doar o creatie a Bisericii Catolice.” American Catholic Quarterly Review, January
1883 “Duminica este doar o lege a Bisericii Catolice.” American Sentinel Catholic, June 1893
“Daca protestantii ar urma Biblia s-ar inchina lui Dumnezeu in Sabat. Tinand duminica, urmeaza o
lege a Bisericii Catolice.” Albert Smith, Chancellor of the Archdiocese of Baltimore, February 10, 1920
“Ratiunea si bunul simt cer acceptarea uneia sau alteia din aceste alternative : fie protestantismul si
sfintirea sambetei, fie catolicismul si sfintirea duminicii. Compromisul e imposibil.” The Catholic Mirror,
december 23, 1893
“Duminica este pana azi odrasla recunoscuta a Bisericii Catolice, ca partenera a Duhului Sfant, fara
nici un cuvant de mustrare din partea lumii protestante.” The Catholic Mirror, september 23,1893
“Pazirea duminicii de catre protestanti, este un omagiu adus, in ciuda lor, autoritatii Bisericii
Catolice.” Monsignor Louis Segar, pag. 213
“Insa protestantul zice : ‘Cum pot primi invataturile unei biserici apostate?’ Cum, spunem noi, ai
primit invataturile ei toata viata, in directa opozitie cu invatatorul vostru recunoscut, Biblia, cu privire la
chestiunea Sabatului.” The Christian Sabbath, The Catholic Mirror, 1893, p. 29,30
“Protestantismul, respingand autoritatea Bisericii Catolice, nu are nici un fundament pentru teoria
sa duminicala si in mod logic ar trebui sa tina sambata ca Sabat.” John Gilmary Shea, in the “American
Catholic Quarter”
53
“Biserica Catolica a schimbat pazirea Sabatului in duminica prin dreptul autoritatii divine, infailibile
data ei de fondatorul ei, Isus Christos. Protestantul care pretinde Biblia ca singur indrumator al credintei, nu
are nici o baza pentru pazirea duminicii. In aceasta chestiune, adventistul de ziua a saptea este singurul
protestant consecvent.” The Question Box, The Catholic Univers Bulletin, August 14, 1912
“Poate ca cel mai cutezator lucru, cea mai revolutionara schimbare pe care biserica a facut-o vreodata,
a avut loc in primele secole. Ziua sfanta, Sabatul, a fost schimbat din sambata in duminica, nu printr-o
indrumare prezenta in Scripturi, ci prin propria putere a bisericii. Cei care cred ca Scripturile sunt
autoritatea suprema, in mod logic, ar trebui sa devina adventisti de ziua a saptea si sa pazeasca
Sabatul!” Saint Catherine Catholic Church Sentinel, May 21, 1995
’’Adventistii sunt singurul grup de crestini care are Biblia ca invatator, care nu gasesc pe paginile ei
nicio garantie pentru schimbarea din cea de-a saptea zi in prima. De-aici si apelativul ‘adventisti de ziua a
saptea’.’’ Catholic Mirror, September 9, 1893
’’Cei care au ca indrumator Biblia, israelitii si adventistii de ziua a saptea, au de partea lor dovezi
unice, in timp ce protestantii biblici nu au nici un cuvant in apararea lor pentru substituirea sambetei cu
duminica.’’ Catholic Mirror, September 9, 1893
“Cei mai multi crestini presupun ca duminica este ziua de inchinare aprobata de Biblie. Biserica
Romano-catolica protesteaza, spunand ca ea a transferat inchinarea crestina de la Sabatul biblic (sambata) la
duminica, si a incerca sa argumentezi ca schimbarea a fost facuta de Biblie, este nesincer, si o negare a
autoritatii catolice. Daca protestantismul doreste sa-si bazeze invataturile doar pe Biblie, ar trebui sa se
inchine sambata.’’ (immaculateheart.com/maryonline dec. 2003 )
“Arhiepiscopul de Reggio a venit in conciliu cu urmatorul argument pentru grupul care sustinea
‘numai Biblia’, spunand : ‘Protestantii pretind ca se bazeaza exclusiv pe cuvantul scris. Pretind ca inalta
Scripturile ca unic standard de credinta. Isi justifica revolta sustinand ca biserica a apostaziat de la cuvantul
scris si urmeaza traditia. Pretentia protestantilor ca stau numai pe temelia cuvantului scris, nu este
adevarata. Dovada : cuvantul scris porunceste explicit observarea zilei a saptea ca Sabat. Ei nu tin ziua a
saptea, ci o resping.
Daca au cu-adevarat Scripturile ca singur standard, ar pazi ziua a saptea, asa cum scrie in Scripturi.
Totusi, ei nu numai ca resping pazirea Sabatului poruncit in cuvantul scris, insa au adoptat si practica
pazirii duminicii, pentru care au ca baza doar traditia bisericii. Prin urmare, pretentia Scripturii ca standard
cade, si doctrina Scripturii si a traditiei s-a stabilit a fi esentiala, protestantii insisi fiind judecatorii.’’
(Declaratia arhiepiescopului de Reggio la Conciliul de la Trent, 18 ianuarie 1562 – J.H.Holtzman, Canon
and Tradition, published in Ludwiswburg, Germany, 1859 pag. 263) - Biserica Catolica isi asuma
schimbarea zilei de odihna, din ziua a 7-a (Sabat) in ziua 1 (Duminica) - https://
www.isushristos.org /biserica- catolica- isi- asuma -schimbarea-sabatului.html
În realitate, treptat, duminica – sărbătoarea păgână săptămânală a Zilei Soarelui (sun – day
– în engleza de astăzi), a început să se înfiripeze pe fondul conjucturii istorico-politice și pentru
interese lumești, infectând candidul Creștinism, nereprezentând altceva decât rezultatul urii
Satanei pentru Dumnezeu și rezultatul slăbiciunilor proprii combinate cu ura falșilor creștini,
pentru evreii rămași mozaici, considerați vinovați pentru omorârea Mântuitorului lor.
„Deoarece Sabatul (Sâmbăta) este odihna Dumnezeului iudeilor (zicea Marcion în rătăcirea lui,
n.n.)... noi sărbătorim în acea zi care să nu coincidă cu ziua ordinată de Dumnezeu iudeilor (cei ce ţineau
Sâmbăta erau numiţi iudaişti chiar dacă erau creştini şi chiar apostoli ai lui Hristos, n.n.)”129
Surse: 129 Patologia cursus completus – series Greaca, Paris, 1857, cap. XI, II.3.4: Adversus
octoginta haereses de Epifanus citând pe Marcion; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de
Recomand a se aprofunda restricțiile împăratului roman Hadrian împotriva culturii evreiești
și în special împotriva Sabatului, dar mai ales interesele politice ale împăratului Constantin cel
Mare, suprapuse cu compromisurile bisericilor de prin secolele IV d. Hr. și în continuare.
Aveți mai jos mai multe citate, provenite, de data aceasta, chiar de la ortodocși recunoscuți:
„La început toţi creştini serbau ziua Sâmbetei.””193
54
Semnul Fiarei
Surse: 193 Manual de Istoria Bisericii Creştine pentru uzul clasei a V-a de liceu, de preotul Iconom
C. Ionescu, cu aprobarea Sf. Sinod, ed. a II-a, Bucureşti, 1913, pag. 20.
„Ziua în care creştinii săvârşeau cultul lor religios, la început era sâmbăta.” (Doar împăraţii
Adrian şi Constantin cel Mare au deviat cultul creştin spre ziua domnului Soare, mithraistă, n.n.) 15
Surse: 15 Istoria bisericească de Arhiereul Calist I. Botoşăneanu şi Protoprezbiterul Simion
Popescu, cu aprobarea Sf. Sinod, Bucureşti, 1903, pag. 50.
„...în anul 132 în timpul împăratului Adrian... se interzice... păzirea sabatului (Sâmbetei, n.n.)
şi studierea Bibliei sub ameninţarea pedepsei cu moartea pentru cei ce ar încălca aceste porunci
(adevăraţii urmaşi ai lui Hristos nu au renunţat la ziua Domnului Dumnezeu acceptând confiscarea
averilor şi persecuţii de tot felul şi alungarea din biserica celor mulţi, n.n.)”198
Surse: 198 Orientalia mirabila de Constantin Daniel, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1976, pag. 54.
„De acum înainte (de la decretul de interzicere a Sâmbetei în 132 d.Hr. a lui Adrian, împăratul
imperiului, n.n.) ei trăiră despărţiţi de Biserică (de cea catolică, adică a celor mulţi, n.n.) formând o sectă
(separare, n.n.) aparte sub numele (de la început, n.n.) de Ebioniţi (Nazarineni cum încă din Fapte 24.5
observăm denumirea creştinilor alături de cuvântul erezie, cuvântul grecesc care înseamnă alegere altfel
decât cei mulţi, n.n.)”200
„Ca şi numele de Ebioniţi, tot astfel şi cel de Nazarei se da la început tuturor creştinilor (acum
rămase doar pentru cei ce nu şi-au schimbat credinţa de la început, ţinând Sâmbăta împotriva decretului
de moarte al lui Adrian, n.n.)”202
„Astfel el (Constantin cel Mare) decretă Duminica ca zi de repaus pentru toată lumea (dar
Constantin impune felul păgân de sărbătorire a zilei soarelui, permiţând celor de la sate să lucreze în
această zi, n.n.)”177
„Scriitorii apuseni numesc acest interval de timp cu numele de veacul întunecos (cu toate acestea
ziua domnului Soare nu a nimicit ziua Domnului Dumnezeu, n.n.)” 188
„Astfel (creştinii haldei şi ai lui Toma) nu admit sfinte icoane (ca şi abisinienii de altfel, n.n.),
nu mănâncă carne de porc, serbează deopotrivă Sâmbăta... cred că sufletele, după despărţirea lor de
trupuri şi până la judecata de apoi, o duc în somnolenţă” (aşa crede şi Iustin Martirul, conform Ecles. 9.5-
10 şi spuselor lui Iisus că moartea e un somn, suflarea de viaţă ce se întoarce la Dumnezeu fiind
inconştientă fără trup, n.n.) ”219
Surse: 177, 188, 200, 202, 219 Istoria bisericească universală până la 1054, de I. Mihălcescu, Bucureşti,
1911, pag. 78, 154, 207, 266.
„Împăratul roman Hadrian (sec. II d.Hr.) a interzis creştinilor să sărbătorească ziua de
sâmbătă, ziua de odihnă fiind cea imediat următoare, adică duminică – ziua Soarelui. În anul 321
împăratul roman Constantin cel mare a legalizat această zi ca sărbătoarea domnului (de fapt a domnului
Soare, cum o numeau mithraiştii păgâni, n.n.).”176
Surse: 176 Sisteme calendaristice de George Stănilă, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 110.
„Chiar Constantin cel Mare ordonă a suspenda lucrări Duminica, permiţând numai
agricultorilor a munci Duminica, dacă împrejurările agricole reclamau aceasta.” (ca zeu descendent din
Helios-Soare îşi permitea să dea legi după propriile păreri, în niciun caz biblice, n.n.)” 178
„Zile de sărbătoare la Răsărit era Duminica şi în al doilea rând (ca o toleranţă faţă de cei puţini,
n.n.) chiar Sâmbăta.”209
„Aşa ei, (abisinienii) practică nemâncarea cărnii de porc... serbează şi Sâmbăta...” (din sec. XII
sub presiuni papale, creştinismul lor decade înspre forma păgânizată a celor mulţi, n.n.)” 217
Surse: 178, 209, 217 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, prof. al Facultatea
Teologică din Cernăuţi, vol. II, cartea întâia, Mănăstirea Cernica, 1926, pag. 227-228, 232, 552.
„În canonul 29 al Sinodului din Laodiceea (ce a urmat după decretul duminical al lui Constantin
n.n.) se porunceşte ca să se lucreze Sâmbăta, nu să fie serbată de creştini ca Duminica (introdusă de
Hadrian şi Constantin, n.n.) dar se mai observă în acest canon ca să se serbeze Duminica dacă le-ar fi cu
putinţă (după cum își dăduse cu părerea Constantin, n.n.). Aceasta însemnează că nu toţi puteau serba
55
Duminica, mai ales plugarii de prin secolul IV, când a intervenit acest canon (în 343 sau 364 d.Hr.,
n.n.)”182
„Mai târziu însă Leon filosoful prin Nearaua 54 ordonă că şi plugarii să serbeze Duminica (iar
papa Virgiliu rosteşte anatema asupra creştinilor ce respectau în continuare Sâmbăta, ziua biblică de
închinare sfinţită de Dumnezeu şi de Hristos Domnul Sabatului, n.n.) ” 183
„Sfinţii părinţi (ai Sinodului de la Laodiceea – 364 d.Hr., n.n.) hotărăsc (în canonul 16, o tolerare
faţă de cei ce nu abandonaseră Sâmbăta, n.n.) a se citi Evanghelia şi Sâmbăta în scopul de a sustrage pe
creştinii care încă păstrau... serbarea Sâmbetei (aceştia continuau pe nazarinenii-ebioniţi care în urma
persecuţiilor din partea iudeilor, a împăraţilor şi a bisericii celor mulţi, au fost nimiciţi, n.n.)”208
„...aceasta însă o lămureşte sfântul Timotei al Alexandriei (sec. IV-V d.Hr.) prin can. 5 şi 13
spunând că vremea de rugă este atunci când se face adunare şi dumnezeiasca liturghie (serviciul divin,
n.n.) care pe atunci se săvârşea Sâmbăta şi Duminica... «Sâmbăta şi Duminica, pentru că în aceste zile se
aduce o jertfă Domnului Dumnezeu” (astfel, biserica celor mulţi tolerează pentru un timp în sânul ei
biserica celor puţini, n.n.)”210
Surse: 180, 183, 208, 210 „Pidalion” cu orânduire nouă şi tâlcuri de Arhim. Zosima Târâlă şi Iconom
Stravofor Haralambie Popescu, Bucureşti, 1933, pag. 170-171, 338, 394.
„Făcând parte din seria epistolelor apocrife (învecinate, n.n.), «Legenda Duminicii» invocă...
păzirea acestei zile din cadrul săptămânii, reţinerea aspră de la orice lucru şi sărbătorirea duminicii în
locul sâmbetei (de tradiţie mozaică) cum se obişnuise până în vremea împăratului Constantin cel Mare.
Totul a pornit de la faptul că sâmbăta n-a fost părăsită dintr-o dată şi de către toţi, astfel că
duminica nu era respectată peste tot. În acest context (pentru şantajarea maselor, n.n.) s-a imaginat
căderea din cer (ceva superior Bibliei, n.n.) a unei epistole care ameninţă cu pedepsele cele mai cumplite
(demne de o fiară, cum o să vedeţi, n.n.) pe oamenii care nu vor ţine duminica (şi nu se supuneau
decretului împăratului şi al sinodului, n.n.)”184
Surse: 184 Manuscrise româneşti medievale din Crişana, de Florian Dudaş, Editura Facla,
Timişoara, 1986, pag. 120.
„Din cercetările lui Fabricius rezultă că prima menţiune pozitivă a Legendei Duminicii este din
secolul VI, de pe la anul 584, când a stigmatizat-o într-o epistolă Licinian, episcopul Cartaginii în Africa,
zicând: «epistola care se începe prin îndemnul de a serba ziua Duminicii şi se pretinde că s-ar fi pogorât din
cer peste altarul lui Crist în templul sfântului apostol Petru, să ştiţi că este o născocire a dracului”.”185
Surse: 185 Cuvinte din bătrâni de B.P. Hasdeu, vol. II, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1984, pag. 47-48, ediţie îngrijită de G. Mihăilă.
„De aceea (se spune în Epistola căzută, n.n.) mă jur vouă pe dreapta Mea că de nu îmi veţi păzi
Sfânta Duminică şi Sărbătorile Sfinţilor Mei (inventate, n.n.) trimite-voi din nou asupra voastră limbi
păgâne ca să vă piarză de vii... Bărbaţii care lucrează Duminica, trimite-voi asupra lor o fiară mai rea ca
toate animalele, căci un câine negru – Diavolul ori îngerii lui întrupaţi – le va sări noaptea în spate şi-i
vor sfâşia pe ei...” (ameninţările sunt într-adevăr de fiară, n.n.).”186
Surse: 186 Epistola Domnului nostru Iisus Christos, trimisă din cer la anii 5508. Cum se cade a
sărbători creştinii Sfânta Duminică” ediţia a II-a, 1929, Ieromonah Nicodim Măndiţă, Botoşani,
Tipografia Munca, pag. 31-32.
„La Abisinieni există.., serbarea Sâmbetei” (căci aşa au învăţat de la diaconul Filip şi apostolul
Matei, iar decretul lui Adrian de interzicere a Sâmbetei nu s-a întins nici asupra Etiopiei, nici asupra
Mesopotamiei sau Indiei, n.n.)”218
Surse: 218 Tezaur liturgic, de Badea Cireşeanu, vol. I, Ed. Bucureşti, 1910, pag. 153.
Aceste adevăruri sunt cunoscute astăzi de numeroși istorici și teologi (printre care și unii
ortodocși) și apar în numeroase publicații (chiar și în prezenta lucrare, aveți o mulțime de citate în
acest sens). Nu le înțeleg totuși poziția. Să recunoști că n-ai nimic în Biblie, bazându-te doar pe
surse extra, este extrem de periculos. Și neînțelept! În fine, fiecare alege pentru sine. Însă noi
sâmbetiștii, avem un uriaș atuu, complet, total, ceea ce dânșii, oricât s-ar strufoca, nu au: Biblia!
Aceasta ne ajută pe noi, împotriva erorii lor.
Ținerea duminicii ca zi de odihnă, înseamnă neținerea sâmbetei, respeciv nerespectarea
Sabatului Domnului Dumnezeu, care mai departe înseamnă nesupunere și neascultare și nerecunoașterea
autorității Creatorului, respectiv, înseamnă încălcarea Poruncii a 4 a = păcat și fărădelege, atât de mult
56
Semnul Fiarei
iubite diavolului. Și nu în ultimul rând, înseamnă supunere inconștientă și ascultare și recunoașterea

autorității contrafăcătorului acestuia, respectiv autorului falsului sabat, nimeni altul decât Satana, care a
lucrat încet în timp, prin omul slab, neînțelept și înșelat. Inclusiv mulți părinți bisericești renumiți
din primele secole de Creștinism, pe care îi prea-slăvesc și prea-cinstesc multe dintre bisericile de
astăzi, au căzut în această capcană. Ba încă au și contribuit la menținerea și lărgirea ei, în
detrimentul Adevărului! Iar una dintre greșelile enorme ale acestor biserici de astăzi, constă în
aceea că ridică învățăturile acestor părinți bisericești, la rândul lor înșelați, deasupra Cuvântului lui
Hristos din propria lor Biblie.
Însă vă rog să căutați în Istorie și veți constata că Sabatul Zilei a Șaptea a rezistat continuu pe
acest Pământ, în toți acești 2.000 de ani de Creștinism, chiar dacă diavolul s-a luptat din răsputeri
să-l eradicheze. Pe lângă exemplele date deja (multe chiar din gura celor ce țin duminica!), trebuie
să știți că atunci când s-a mai dezvoltat lumea și-a inceput să străbată mările și oceanele, după anul
1.500 d. Hr. încoace, europenii mult mai avansați tehnologic, prin călătoriile lor au rămas surprinși
să întâlnească prin Africa înapoiată și chiar prin Asia extremă, comunități și/sau popoare creștine,
ce păstrau adevăratul Sabat al zilei a șaptea. Și bineînțeles, primul lucru pe care l-au făcut
puternicile biserici civilizate înaintate, dar deja demult pervertite, a fost să le distrutrugă acestora
din urmă, obiceiul adevărat al zilei de odihnă, introducându-și propriul fals. You Tube: „Ziua a
şaptea (1) – (5)” - prezentator Hal Holbrook; “Însemnătatea Sabatului (episodul 5, parte 1). Piatra de temelie a
protestantismului - Walter Veith”
Cu toate acestea, Sabatul adevărat a rezistat permenent, pe alocuri, iar astăzi sunt deja câteva
zeci de milioane de creștini (în continuă creștere!) și care nu vor mai renunța cu niciun chip la
Adevăr, existând perspectiva biblică a punerii în lumină din nou a acestuia, la scară planetară în
timpul vieții ultimei generații de oameni, conform profețiilor, pentru a servi, fie pentru folos
veșnic, fie pentru mărturie împotriva celor ce se vor ține cu dinții de “Babilon”. Există speranțele și
premisele ca mulții credincioși sinceri, să deschidă ochii, în epoca informației instantanee și a
redeșteptării.
Întorcându-ne, logica și rațiunea și principiul MARELUI LIPS BIBLIC, exprimat în raport cu
cultul artificial al duminicii păgâne, este valabil și pentru toate celelalte culte artificiale, care nu se
regăsesc deloc în Biblie, nepracticate de către ucenicii și apostolii Domului sau de către Biserica
Creștină primară, dar introduse pe parcursul veacurilor târzii în Creștinism, determinând astăzi
Sincretism sau “Babilonul” spiritual (confuzia, rătăcirea, păgânismul, erezia, sminteala, etc etc).
Exemple: cultul sfinților, cultul Fecioarei Maria, cultul statuilor și icoanelor, cultul morților,
pomenile, cultul moaștelor, etc etc. Fapt ce se desprinde inclusiv din numeroase citate ale unor
mari ortodocși:
„În primele timpuri biserica din Ierusalim şi după obiceiul ei celelalte biserici orientale serbau ziua
Sâmbetei.” 14
Surse: 14 Istoria bisericii creştine de la începutul ei şi până în zilele noastre, de Dimitrie C.
Boroianu, Iaşi, 1900, pag. 209.
„Urmând interzicerea din Decalog, creştinii din primele două secole nu şi-au făcut imagini.”2
Surse: 2 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, de Mircea Eliade, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988, vol. II, pag. 66.
„Biserica primitivă creştină nu cunoştea icoane religioase şi aceasta cu atât mai mult cu cât primii
creştini erau în majoritate iudei, cărora legea dată de Moise le interzicea de a-şi face chip cioplit şi a se
închina.”136
Surse: 136 Istoria dogmelor de Dr. C. Chiricescu, Litografia Andreescu, 1904, pag. 180.
„Nu se cunosc în primele trei secole sărbători ale Sfintei Fecioare....” (inventarea lor fiind
apostazie n.n.) 24
Surse: 24 - „Istoria bisericească universală” vol. I (1-1054), București 1975, pag. 166.
Din nefericire, exact categoriile de biserici ce se pretind pe sine a fi din începuturi, adică cele
Catolice și Ortodoxe, care totalizează astăzi cca 60-70% din lumea creștină, aderă la astfel de
57
învățături anti-folositoare (generatoare de păcate doctrinare!) pe care le și apără cu înverșunare, în

timp ce bisericile divers Protestante, care nu se pretind pe sine a fi din începuturi, constând în
câteva sute bune de milioane de oameni, au abandonat aceste falsuri, tocmai în lupta lor seculară
pentru reîntoarcerea strictă la Cuvânt. Însă li se opun bisericile Catolice și Ortodoxe!
Similar stau lucrurile și în privința ultimelor profeții biblice, cele mai multe și mari lacune
înregistrându-se tot la primele două categorii de biserici. Pe scurt, Protestanții sunt mult mai
aproape de Biblie și de înțelegerea ultimelor profeții apocaliptice, incluse în aceasta, decât Catolicii
și Ortodocșii. Bisericile Catolice și Ortodocse, în timp ce își apără cu mare râvnă erorile moștenite
de peste veacurile din care se laudă că există, sunt aproape total ignorante referitor la Apocalipsa,
nedeținând NIMIC pragmatic. Este absolut revoltător, căci țin în întuneric, cca 60-70% din lumea
creștină de astăzi.
Dacă aceste culte ar fi fost în acord cu învățătura divină, poate astăzi am fi avut un Nou
Testament mult mai voluminos și poate că 5% sau 10% sau 15% sau chiar mai mult din acest Nou
Testament era ocupat cu exact fiecare dintre aceste subiecte, în parte! Tratate la modul direct,
deschis, concis, clar, explicit și categoric, caz în care nu mai era loc de invenții și fabulații diverse
omenești. Nu știm cât am fi avut dar cert este că am fi avut și nu puțin, pentru fiecare dintre
acestea! Dar dimpotrivă, în Noul Testament avem ZERO astfel de versete cu alură pro aceste culte.
Culte, de fapt, apărute artificial, cu sute de ani mai târziu, în majoritatea lor prin reaprinderea și
cosmetizarea în haine creștinești a vechiului “Babilon” pâgân precreștin, care și-a recâștigat treptat
terenul pierdut datorită învătăturii adevărate propovăduite de către Mântuitor, în timpul vieții
Sale pământene.
Nu vă lăsați amăgiți nici de acestea și explicțiile preoților susținători! Domnul Dumnezeu, Cel
ce prin Porunca a 2 a ne-a poruncit Să nu ne facem chipuri cioplite, nici să ne închinăm înaintea lor sau
să le slujim ..., nu este schimbător, ci zelos.
„Când persecuţiile încetară, atunci numărul bisericilor crescu repede (sec. IV d.Hr. n.n.)... Icoane
nu erau în acest timp prin biserici. Scârbiţi de chipurile idoleşti din păgânism şi păzind cu stricteţe a doua
poruncă a Decalogului, cei dintâi creştini se fereau de a înfăţişa pe Dumnezeu şi pe sfinţi prin chipuri
sculptate sau pictate.” (Prof. I. Mihăilescu) 174
Surse: 174 Istoria bisericească universală – până la 1054, de I. Mihălcescu, profesor la Facultatea
de teologie, Bucureşti, 1911, vol. I, pag. 128-129.
„Socotesc pe drept cuvânt că se abat de la tot sfatul bun cei ce, depărtându-se de la slujirea lui
Dumnezeu slujesc zidirii în locul Ziditorului şi Făcătorului, sau coborând la o rătăcire încă şi mai
ruşinoasă se închină lucrurilor mâinilor lor.”62
Surse: 62 Origen – Scrieri alese, partea a patra, Contra lui Celsus, traducere de Pr. prof. T.
Bodogae, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1984, pag. 499.
„...căci au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat (esebasthesan) şi au
slujit (elatreisan) creaturii în locul Creatorului care este binecuvântat în veci. Amin.” Rom. 1, 25, Noul
Testament în original.”182
Surse: 182 The New Greek - English Interliniar New Testament, editor: J.D. Douglas, Illinois,
1990, pag. 533; Rom. 1.23 u.p..
Și numai Lui i se cuvine închinarea! Nicidecum creaturii omenești, nici măcar a celei
îngerești. Și mai ales înaintea creaturii moarte, al cărei presupus suflet ajuns în Rai fără de nicio
înviere, ar putea mijloci și intermedia pentru vii. Multe și mari sunt rătăcirile generatoare de
urâciuni în fața Domnuluui Dumnezeu!
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 10, 25. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu,
întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui., 26. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-
te. Şi eu sunt om., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 10. Şi am căzut înaintea picioarelor lui,
ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care
au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei., Cap. 22, 8. Şi
eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin
înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea., 9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt
58
Semnul Fiarei
împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui
Dumnezeu închină-te!).
Toate creaturile, cerești sau omenești, trebuie să se închine doar Domnului!
Îngerul lui Dumnezeu: „Vezi să nu faci aceasta! ... Lui Dumnezeu închină-te!”

„De aceea (lui Hristos, n.n.) Îi slujeau îngerii (Mat. 4,11) ca Unuia ce era altfel decât ei (de altă
esenţă, n.n.) şi I se aduce închinare de către ei nu ca unuia ce e mai mare în slavă (un fel de şef peste ei,
n.n.) ci ca celui ce el altul decât toate creaturile (născut şi nu făcut, n.n.) şi decât ei înşişi, fiind singur
propriu Tatălui şi Fiu după fiinţă (de aceeaşi natură, n.n.). Căci dacă I-ar fi adus închinare ca unuia ce-i
întrecea în slavă, ar trebui ca fiecare dintre cei mai de jos să aducă închinare celui ce e mai sus. Dar nu
este aşa. Căci creatura nu se închină creaturii... ci lui Dumnezeu.
Apostolul Petru îl opreşte pe Cornelie (prozelit evreu dintre romani, n.n.) care voieşte să i se
închine, zicând: «şi eu sunt om»” (Fapte, 10,26) (deci omul nu primeşte închinare, n.n.)
Îngerul din Apocalipsă îl opreşte pe Ioan care voieşte să i se închine, zicând: «Vezi să nu faci
aceasta. Căci sunt împreună slujitor (deci creatură, n.n.) cu tine şi cu proorocii, fraţii tăi şi cu cei ce
păzesc cuvintele cărţii acesteia. Închină-te luzi Dumnezeu. (Apoc. 22,9.)
Deci e propriu numai lui Dumnezeu să I se aducă închinare. Şi aceasta o ştiu şi îngerii, pentru că
deşi întrec pe alţii în slavă, toţi sunt creaturi şi nu sunt dintre cei cărora li se cuvine închinare, ci dintre
cei ce se închină Stăpânului.” (Atanasie cel Mare – părintele ortodoxiei) 183
Surse: 183 Sfântul Atanasie cel Mare. Scrieri, Partea I. Traducere din greceşte de Pr. prof.
Dumitru Stăniloaie, editura IBM al BOR, Bucureşti, 1987, pag. 256-257; preluate din „Creștinismul
Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 268.
Nu vă lăsați amăgiți și nu urmați nici semnele, vedeniile, visele și minunile mincinoase de
peste veacuri, în detrimentul Cuvântului lui Dumnezeu, atribuite diverșior așa-considerați sfinți
sau sfinți părinți, pentru a nu risca să descoperiți prea târziu că acestea au stat în puterea diavolului,
smintind treptat Omenirea, furându-i reperele sănătoase! Mai ales că morții sunt morți, și nu știu
nimic și nu pot nimic până la învierea lor viitoare, înviere ce nu s-a produs încă! Stare din care nu
pot face absolut nimic pentru nimeni, nici pentru ei înșisi și cu atât mai puțin pentru cei încă vii.
„Iar în cele din urmă – după cum s-a şi întâmplat – toate... dar chiar toate aceste neadevărate
vedenii, semne, minuni şi proorocii au putut fi lămurite şi tâlcuite cu mintea noastră omenească,
dovedindu-se ca lucru omenesc, puse la cale de oameni, iar nu ceva venit de la Dumnezeu.”19
Surse: 18, 19 Buruieni crescute la umbra Bisericii de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al
Oradei, 1955, pag. 12, 13.
„Caută deci de cercetează pe viitor cu bunăvoinţă cuvintele lui Dumnezeu, adică cele spuse prin
profeţi” (şi nu te lăsa amăgit de false minuni şi vedenii mincinoase, n.n.)57
Surse: 57 Apologeţi de limbă greacă, trad. de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. prof. Olimp C+ciulă, Pr.
prof. D. Fecioru. Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1980, pag. 320.
Majoritatea lumii creștine de astăzi, se roagă și morților, de parcă moartea i-ar putea salva.
Bisericilor, suntem de toată mila! La un moment dat, pe un grup WhatsApp, circula un mesaj de
rugăciune la sfânta Nimfodora, ce ar fi trăit cândva în trecut. Îl iau în discuție pe acesta (din masa
enormă care există!), doar pentru că m-a “intrigat” numele presupusei sfinte. Nu știu cine a fost,
nici nu are prea mare importanță. Important este să pricepem odată că astfel de practici ce
interpelează morții și moartea, reprezintă urâciuni în fața Creatorului Cel Viu, indiferent că
persoana în cauză, a fost cu adevărat pe calea Domnului, sau nu. Fie că a fost vorba (dacă luăm în
calcul exemplul nostru) cu adevărat de sfânta – Dora (este posibil), fie că a fost vorba doar de Ninfo
– Dora (în sensul metaforic; nu este exclus!), adică de o falsă sfântă.
59
Nu morților trebuie să ne rugăm, oameni buni, pe de-o parte pentru că aceștia sunt absolut
neputincioși în starea de moarte, iar pe de alta, pentru că prin toate cultele aferente lor, comitem alt
gen de păcate doctrinare. Prin toate acestea, crezând că facem bine, lucrăm inconștient împotriva
noastră și împotriva lui Dumnezeu și totodată, pentru folosul Satanei. Tare mă tem că cei ce se
roagă “Nimfodorei”, riscă să aibă parte, nu de ajutorul lui Hristos pentru a fi salvați în veșnicie, ci de
“ajutorul” (în realitate, neputința totală!) din partea creaturilor moarte cărora s-au rugat. Aceștia
riscă să fie lăsați, în urma propriilor rugăminți, fără Mântuitor! Întrucât Hristos nu poate fi co-
Mântuitor cu creatura și mai ales cu creatura moartă deja! Atenție foarte mare! S-ar putea, la
Judecată, să li se spună multora: “…să vă salveze cei cărora v-ați rugat: Fecioara, sfinții, moaștele,
statuile, icoanele, etc. Pomenile!”
„Dacă Iisus înseamnă Mântuitor, la Dânsul să alergăm noi păcătoşii şi împovăraţii (nu la
idoli sau icoane n.n.) de Dânsul să ne alipim şi Lui să-I slujim, căci în nimeni altul nu e scăpare. Hristos
este Arhiereul nostru. Să ne umplem de duhul sfinţeniei Lui. După Sfântul Care v-a chemat, fiţi sfinţi în
toată petrecerea vieţii (I Petru, 1, 15).”138
Surse: 138 Din tezaurul ortodoxiei de Preot Pr. Ştefan Slevoacă. Ed. Episcopiei Buzăului, 1990,
pag. 130.
„Fiilor, păziţi-vă de idoli! (I Ioan 5, 21)” (revezi paragraful nr. 103: orice creatură: fiinţă sau
lucru care reprezintă obiectul unui cult – idol, n.n.)”139
Surse: 136 Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie sinodală 1991. Ed. IBM al BOR, pag. 1398.
Omul viu, prin pomeni, a devenit co-mântuitor. S-a încumetat și s-a supraînălțat! Creatura
vie are puterea de-a scoate din Iad creatura moartă. VAI! Toate acestea, pomenile, Fecioara, sfinții,
moaștele, statuile, icoanele, etc au devenit co-ajutătoare, ba chiar co-mântuitoare. VAI bisericilor!
Ați născut și întrețineți învățături jalnice! Cu efecte devastatoare înspre pierderea de suflete. Cu co-
participarea celui viclean le-ați născut, căruia, prin asfel de învățături, îi slujiți! Da, axact aceasta
faceți: slujiți diavolului prin astfel de practici! Iar dvs., creștini individuali sau confesiuni întregi,
dacă n-o veți conștientiza în timp util și nu vă veți trezi, o veți face la Judecata Domnului, când va fi
enorm târziu.
Este un motiv în plus pentru care Cele Zece Porunci au fost aruncate în derizoriu sau chiar la
gunoi prin bisericile noastre, fiind uitate, nepropovăduite, neînvățate și netratate sau abordate
parțial, ocazional, sporadic și preferențial, de regulă doar cele comune (cele cu: să nu furi, să nu
minți, etc) care nu dau prea multe bătăi de cap prelaților noștri. Prostime, prostime, dar totuși
presupune eforturi să explici prostimii Porunca a 2 a când tu înseți ca biserică ai introdus ritualuri
și te închini și te rogi morților și icoanelor, sfinților și Fecioarei, etc. Așa că mai ușor este, fie să
trunchezi legea Divină, fie s-o arunci la gunoi cu totul. Da, să nu vă mire, există și biserici creștine
care au desființat cu totul Poruncile lui Dumnezeu în favoarea și pentru practicile proprii, în afara și
împotriva Acestuia! Dacă faci un studiu de piață, te vei îngrozi să constați că majoritatea preoților
nu stăpânesc nici măcar ei înșiși, Cele Zece Porunci. Va fi VAI la Judecata lui Hristos de toți cei ce
au inventat, au învățat și au întreținut deraierea, respectiv APOSTAZIA! Care astăzi, este aproape
generalizată!
Să nu ne automințim! Toate aceste culte nebiblice și antibiblice, promovate și practicate de
către însăși bisericile noastre, reprezintă urâciuni înaintea Creatorului, iar multe dintre acestea, așa
cum spuneam, se bazează pe marea rătăcire (de asemenea, cu rădăcini filozofice precreștine
păgâne), aceea a credinței în viața sufletului de după moartea biologică a omului, în afara oricărei
învieri și în contradicție flagrantă cuvântului Domnului Iisus, suprins în propria lor Biblie.
„Aşa ni-o avertizează nemincinoasa gura lui Hristos la sfânta Evanghelie: «Cela ce crede întru
Mine nu va muri în veci». Şi de vreme ce credinciosul nu miare, iaşte lucru adevărat că sfârşitul lui nu
iaste moarte, ci adormire. O mărturiseşte marele Vasile la cuvântul ce face asupra morţii: «Moartea
drepţilor iaste adormire.»” 548
Surse: 548 Didahii, de Antim Ivireanul, Ed. Minerva, Bucureşti, 1983, pag. 148.
60
Semnul Fiarei
„Nu cei morţi Te vor lăuda pe Tine, Doamne, şi nici cei ce se coboară în împărăţia morţii (Ps.
115.17)” (căci sunt inconştienţi, n.n.) 551
Surse: 551 Biblia de Gala Galaction, Editura Bucureşti, 1938, pag. 612.
„Tot ceea ce prinde mâna ta să săvârşească, fă-o cât de bine poţi, căci nu se află nici lucrare, nici
socoteală, nici ştiinţă, nici înţelepciune, în şcol (locuinţa morţilor) unde te vei duce (Ecl. 9.10)” (nimic
nu e conştient din om după moarte, n.n.) 552
Surse: 552 Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991,
pag. 239.
„Singur Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios şi tocmai pentru aceasta este Dumnezeu, în
vreme ce toate celelalte, care vin după El, sunt născute şi stricăcioase. Pentru aceasta sufletele vor şi muri
şi vor fi şi pedepsite.”562
„Prin urmare sufletele nu sunt nemuritoare.” (Sf. Iustin Martirul)568
Surse: 562, 568 Apologeţi de limbă greacă, de T. Bodogae, Olimp Căciulă, D. Fecioru, Ed.
Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1980, pag. 98, 99.
Căci, preluând falsul filozofic păgân al nemuririi sufletului, de aici n-a mai fost decât un pas
pentru creștinii ce au făcut compromisul cu păgânii, să cadă în plasa Idolatriei mascate, a
smintelilor și-a spiritismului, caracteristice Păgânismului. Tuturor acestora, li s-a pus costum
creștin!
Dintre toate aceste culte anti - Dumnezeu, nu neapărat cel mai mare determinator de păcate
de tip doctrinar (le spun eu), ci cel mai deplorabil și dizgrațios, mie personal, mi se pare cultul
moaștelor! Însă nu sunt singurul, căci, pe lângă sutele de milioane de creștini protestanți de astăzi,
care dezaprobă acest cult nebiblic, mai găsim și ortodocși cu păreri similare:
Citate sursă ortodoxă:
„Fetişiştii... au convingerea că chiar acele lucruri naturale (obiecte sau resturi de oase, rădăcini,
păr etc., n.n.) neînsufleţite... sunt protectorii şi binefăcătorii lor.””154
„Veşmintele, obiectele şi îndeosebi corpurile martirilor le ţineau creştinii (fetişizanţi, n.n.)
cum le ţin şi în zilele noastre, ca vindecătoare de boli, ocrotitoare în contra răutăţilor, făcătoare de minuni,
izvorâtoare de mir ş.a.... Cu toate acestea, s-au făcut şi răutăţi (mai mari, n.n.) de călugării vagabonzi cu
vânzări de pretinse relicve, cu obiecte despre care se ziceau că sunt purtate de martiri, cu bucăţi de lemn,
zise din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul (care adunate din locaşurile sfinte ar fi câteva vagoane
de lemn pretinse din crucea lui Iisus, n.n.), cu oase luate din cimitire şi vândute ca resturi de la anumiţi
sfinţi etc.”163
Surse: 154, 163 Tezaur liturgic, tom II de Badea Cireşeanu, Bucureşti, 1911, pag. 48, 412-413;
Dragilor, Domnul Dumnezeu înseamnă viață, sfințenie și curăție deplină, și nu moarte, păcat,
stricăciune și spurcăciune! Cu instrumentele lui Baal nu se poate sluji Creatorul, ci doar Satana!
Indiferent că sunt făcătoare de minuni sau nu, sau curgătoare de mir sau nu. Diavolul nu duce
lipsă de acestea, astfel de minuni stau în puterea lui. Haideți să fim serioși: cine și-l poate imagina,
de exemplu, pe Apostolul Pavel, închinându-se la ele și sărutănd moștele lui Ioan Botezătorul?
Puteți să luați în considerare, singuri, numeroase alte exemple!
Noul Testament a fost scris, după cele mai multe păreri, pe parcursul a câteva zeci de anii
(cca anii 50 – 100 d.Hr). Iar înaintea acestei perioade și în timpul ei au murit biologic, Ioan
Botezătorul, Feciora Maria și toți ucenicii și apostolii Mântuitorului. Treptat au murit, nu toți odată,
astfel că supraviețuitorii celor morți ar fi avut moaște din plin, la care să se închine și pe care să le
sărute. Toți la moștele lui Ioan Botezătorul, căci acesta fost decapitat primul, chiar înaintea
răstignirii Domnului, apoi la cele ale martirului Stefan care a fost ucis cu pietre la cca 3,5 ani de la
înviere, apoi probabil ale Fecioarei Maria pentru că era mai în vârstă, în anul 67 d.Hr. ale
Apostolilor Petru și Pavel, amândoi omorâți la Roma. Și tot așa. Plus mulți alți sținți necunoscuți,
cu miile. Cine și-l poate imagina pe Hristos sărutând moaștele lui Ioan Botezătorul? Deplorabilă
idee!
61
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 2, 41. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi
în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete., Cap. 4, 4. Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au
crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.).
Deci, moaște ar fi fost permanent, din mii de trupuri și la tot pasul iar o astfel de practică în
acele vremuri din primul secol al apariției Creștinismului, ar fi apărut cu siguranță pe paginile
Noului Testament, dacă s-ar fi recurs atunci la așa ceva. Dar dimpotrivă, noi, repet, avem ZERO
versete pentru acest cult dezagreabil, ca dealtfel și pentru toate celelalte culte enumerate mai sus.
ZERO versete pentru cultul sfinților, ZERO versete pentru cultul Fecioarei Maria, ZERO versete
pentru cultul statuilor și icoanelor, ZERO versete pentru cultul morților, ZERO versete pentru
pomeni, etc etc. În schimb, pe fiecare dintre aceste culte, le regăsim infiltrate ușor pe paginile
Istoriei mult mai târzii, de peste multe secole (iar fenomenul nu s-a stopat nici astăzi, în vremurile
moderne ale secolului XXI, când ne sunt lansate pe piață diverse adăugiri sau completări și chiar
doctrine mincinoase complet noi!).
Doamne, trezește-ne odată și îndreaptă-ne spre adevărurile Tale simple și curate, spre
Cuvântul Tău biblic neinterpretabil care indică calea sigură, Cuvânt arhisuficient și transmis
complet Omenirii, odată pentru totdeauna! Și dă-ne discernământul, înțelepciunea și puterea de-a
părăsi tot ce este nebiblic, având drept fundament invenția, adăugirea, scăderea sau completarea,
fabulația omenească sau minunile false sau minunile adevărate săvârșite de către Satana și de către
demonii acestuia, înspre sminteala lumii și întreținerea și sporirea acesteia! În detrimentul Bibliei,
aruncată practic, în răstălmăceală absurdă, în derizoriu și neimportanță!
Acesta este principiul MARELLUI LIPS BIBLIC! Pentru Numele lui Dumnezeu și spre
salvarea noastră, să-l conștientizăm odată pentru todeauna!
2. MAREA SMINTEALĂ: “Hristos - călcător de Poruncă”

Citat:
„„Preotul”: Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care n-a venit sa strice Legea sau proorocii (Matei,
5, 17), a tinut toate poruncile Legii in afara de una singura: aceea a sambetei. ...
Cat despre textul: "Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata" (Matei, 24, 20) e bine sa
stiti ca aici nu se vorbeste de sfintirea sau respectarea sambetei. Sfantul Efrem Sirul, un mare dascal al
adevarului, talcuieste "iarna" cu "sa nu ne apuce iarna nepregatiti"; iar "sambata" "sa nu fim cazuti in
eres". Prin aceasta, Mantuitorul nu a oprit calcarea sambetei, de vreme ce El insusi o calcase zicand:
"Sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru sambata, astfel ca Fiul Omului este Domn si al
sambetei" (Marcu, 2, 27-28).”
Observați teribila sminteală din aceste texte? Aici cred că trebuie dat direct cu barda, mai
tare decât de obicei! Să nu mai vorbim și de faptul că și în acest caz avem o explicație deplasată de
tipul „Peretele din fața noastră se tâlcuiște că este negru pentru că este alb.” Nu, să nu mai vorbim.
Întrucât noi, și când avem ceva concret din gura Domnului Iisus Hristos, preferăm vreo suceală
din gura vreunui muritor de rând, încumetându-ne să-l prea-sfințim fără a avea vreo învățătură
biblică sau vreun gen de prerogative în acest sens. Prin furt de prerogative divine. După care să-l
urmăm orbește. Biblia, care susține invers sau altfel, dă-o încolo! Dar ne-am obișnuit deja cu
fabularea sau fantasmagorisirea sau batjocorirea inconștientă sau chiar cu aruncarea la gunoi a
Cuvântului Mântuitorului. În favoarea unei laturi a presupusei “Sfintei Tradiții” (sau, suntem prea
agresivi dacă îi spunem pe șleau și-o numim direct și la obiect, respectiv Smintita Tradiție? Sau, mai
degrabă, Smintitoarea Tradiție? Sau Diavoleasca Tradiție?). Și bine că "sambata" nu se talcuieste cu
"duminica"! C-ar fi ca și când cineva ți-ar spune: "leul" este "tigru"! Dar să ne mai minunăm oare?
Însă la suceală absurdă și irațională recurge aproape toată lumea de astăzi, ca să-și justifice
propriile învățături omenești ridicate deasupra celor divine. Dar „Preotul” nostru nu se mulțumește
doar cu atât, și nici mai mult nici mai puțin, susține, bănuiesc că fără a-și da seama, următorul
lucru GROAZNIC: „Domnul Iisus Hristos a fost păcătos.” Probabil că GROAZNIC este puțin
spus!?
Da, să nu vă mire, exact acest lucru ne „învață” „Preotul” nostru, chiar dacă indirect, atunci
când afirmă că Mantuitorul nostru Iisus Hristos ... a tinut toate poruncile Legii in afara de una
62
Semnul Fiarei
singura: aceea a sambetei, respectiv că Mantuitorul El însusi calcase sambăta. Adică, cu alte
cuvinte, Domnul Iisus Hristos n-a ținut și a călcat Porunca a 4-a din Lege, din Decalog. Iar păcatul,
a cărui înțelegere temeinică și deplină se pare că nu mai preocupă lumea creștină de astăzi, se
poate produce numai prin călcarea uneia sau mai multora dintre poruncile Dumnezeiești existente.
Biblia așa învață!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3,4. Oricine făptuieşte
păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea., Cap. 5,17. Orice nedreptate este păcat,
….; 1 Ioan, 3:4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este călcarea legii.;
5:17. Orice nelegiuire este păcat… - Biblia Ortodoxă, Bucureşti 1968).
Sfântului Apostol Ioan: “Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este
nelegiuirea.; Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este călcarea
legii.”
Fapt neconștientizat de către „Preotul” nostru, se pare. Pe cale de consecință, Mantuitorul,

călcând chiar și numai Porunca a 4-a din Lege, a săvârșit călcarea Legii = nelegiuirea, a săvârșit
păcatul și astfel a devenit păcătos, asemenea nouă, restul oamenilor. Deși, în același timp, prin
bisericile lor, acești preoți afirmă (corect, de data aceasta!) că Hristos a fost singurul fără de păcat,
dintre toți oamenii care au trăit vreodată pe această Planetă!
Enormă jignire! Dragi creștini ai oricărei denominațiuni, este terifiantă explicația acestui
„Preot”! Iar foarte grav este că nu este singurul de la care am auzit-o, mai sunt și mulți alții,
aparținând și altor confesiuni decât cea ortodoxă, care aderă la astfel de opinii cum că Domnul
Iisus ar fi pângărit Sabatul, încălcând Porunca a 4-a. Aici nu mai avem doar o simpă contradicție în
sine a lor, ci, așa cum spuneam încă de la începutul punctului, avem și o sminteală de nedescris,
care reflectă gradul de orbire, de rătăcire și de zăpăcire la care ne-a adus Satana, prin îndepărtarea
seculară de simplitatea și sănătatea Cuvântului lui Dumnezeu, în urma compromisurilor continue
neînțelepte realizate cu visele, vedeniile, minunile și tâlcuielile așa-numiților “sfinți” diverși de
peste veacuri, în detrimentul Bibliei arhisuficiente de la propriul sub-braț.
Vindecările de sâmbătă ale Domnului Iisus (așa cum este explicat în alte părți ale
materialului), nu înseamnă nicidecum, un Hristos încălcător de Poruncă, pângăritor al Sabatului,
deci un Hristos păcătos. NICIDECUM! Gravă sminteală! Minunile lui Hristos, permanente, din
fiecare zi a săptămânii, din toate cele 7, incluzând sâmbăta, au lucrat în deplinătatea planului lui
Dumnezeu, de mântuire a sufletelor, neînsemnând călcarea Legii = nelegiuire = păcat! Acestea nu
au anulat Sabatul ci dimpotrivă, s-au pliat deplin pe scopul acestuia.
Mi-aduc aminte și de alt preot care afirma că și “Hristos a greșit atunci când s-a mâniat și a dat
cu biciul, răsturnându-le mesele negustorilor din Curtea Templului”. Poftim? Câtă naivitate! Hristos și
greșeala, nu se pot folosi vreodată în aceiași propoziție! Pentru că greșind, Hristos devenea
păcătos. Iar un Hristos păcatos = adio posibilitatea mântuirii oricărui om dintodeauna! Deșuchiate
opinii mai întâlnim!
Dacă vreți, impactul afirmației inconștiente a „Preotului” nostru și ale celor care cred la fel,
poate fi oarecum echivalent cu acela al teoriilor moderne care neagă Creația și ne îndrumă vădit
către Evoluționism. Căci, repet, dacă Hristos ar fi călcat sâmbăta sau oricare altă Poruncă dintre
Cele Zece Porunci, atunci ar fi fost păcătos. Iar un Hristos păcătos, chiar și cu un singur păcat, de
orice fel și tip, cu un singur păcat cât un vârfuleț de ac sau un firicel de nisip, ar însemna implicit și
la modul absolut că noi toți (printre care și „Preotul”, etc) am fi sortiți pieirii veșnice. Totul s-ar fi
prăbușit în univers, niciun om nemaiavând nici cea mai infimă speranță de dobândire a mântuirii.
Planul Mântuirii Omenirii s-ar fi prăbușit! Șanse și speranțe ZERO! ZERO TOTAL, ZERO
ABSOLUT! Niciunul, din toată Istoria acestui Pământ, n-ar mai fi avut nicio șansă la viața veșnică!
Niciunul! Pentru că lumea nu ar mai fi putut fi salvată printr-un Hristos căzut El Însuși în greșeală
și păcat. Dacă ar avea dreptate în propriile afirmații „Preotul” nostru ar fi el însuși fără de de nicio
scăpare, alături de Lumea întreagă și dintodeauna!
63
Dar, din fericire, nu este deloc așa, „Preotul” nostru se înșeală și în această priviință, deoarece
Domnul Iisus Hristos nu a fost păcătos, pentru că nu a călcat Sabatul și niciuna dintre Cele Zece
Porunci și nimic altceva din Legea Iubirii lui Dumnezeu. Nu există cuvinte prin care am putea să-i
exprimăm mulțumire Mântuitorului pentru acest fapt. Nu există cuvinte! Dar în loc să-i
mulțumim, Îl jignim în cel mai oribil mod posibil cu putință, nu numai prin atitudinea slabă
proprie și propăvăduirea smintelilor, împotriva Lui, ci și prin atribuirea către Acesta, a unor
caracteristici apartinătoare nouă celor căzuți sau, și mai rău, marelui Său rival Satana: păcătoșenia!
Este dărâmător! Este dureros! Este crunt! „Preote”, „Preote”, dacă pietrele ar putea să urle, ar
urla înaintea noastră, să ne trezească! Ca sa nu urlăm noi înaintea Lui la înfricoșătoarea zi a
Judecății Sale, când toate smintelile, ereziile și rătăcirile, propăvăduite și apăratre de către chiar
primii care ar fi trebuit să lupte împotriva lor, vor fi date în vileag. Însă atunci, va fi absolut târziu
pentru miliarde de suflete, pierdute prin aceștia și/sau acestea.
3. DOUĂ MARI ERORI

Ca sa poți să susții duminica trebuie mai întâi să anihilezi sâmbăta. Trebuie să ai desființarea
și apoi înființarea. Însă aceasta nu este ușor de realizat, întrucât Biblia nu te ajută deloc, ba
dimpotrivă din aceasta reiese faptul că „Ziua a şaptea”- „Ziua odihnei”, are o triplă natură: este
„Primul Aşezământ” veșnic al Domnului Dumnezeu încă de la Creaţie când nu exista niciun
popor (neabrogat vreodată!), reprezintă „Porunca a 4 a” în cadrul Celor Zece Porunci permanent
valabile și neschimbabile din care o iotă, o cirtă, o literă nu va cădea, şi a fost instituită şi ca
„Sărbătoare”, chiar prima între „sărbători”, în Leviticul.
„Primul Aşezământ”: (Exemplu: Facerea, Cap. 2, 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea
lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.,
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate
lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială,).
„Porunca a 4 a”: (Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8. Adu-ţi aminte de
ziua odihnei, ca să o sfinţeşti., 9. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, 10., Iar ziua a
şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău,
nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul
care rămâne la tine, 11. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-
însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.).
„Sărbătoare”: (Exemplu: Leviticul - cartea a treia a lui Moise, Cap. 23, 2. "Vorbeşte fiilor lui
Israel şi le spune care sunt sărbătorile Domnului, în care se vor face adunările sfinte. Sărbătorile Mele sunt
acestea: , 3. Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o
muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.,).
Și-atunci ce faci, ca să poți să ai totuși succes? Combați cu pași mărunți, rupi, bruiezi,
diversionezi, discreditezi, tergivesezi, etc. Mult mai ușor învingi pe rând, două armate, dacă ele
sunt separate, decât dacă sunt unite, împreună. În cazul nostru, tergivesezi, discreditezi și rupi
legătura dintre Sabatul Creației și Legea Celor Zece Porunci, căci sâmbăta, afurisita!, apare și aici...
în Porunca a Patra. Tergivesezi:
Citat:
„„Preotul”: Se arata, intr-adevar, ca Dumnezeu S-a odihnit in a saptea zi de lucrarea Sa, dar cum se
numea acea zi, nu ni se spune. Ca atare, se ridica urmatoarele intrebari:
— Este ziua a saptea una si aceeasi cu sabatul ?
— Se numarau pe atunci zilele saptamanii in asa fel ca ziua a saptea sa corespunda cu sambata de
azi?
— Unde se spune ca se numarau zilele si cum se numeau ele in acel timp?
- Sau, cel putin, cuvantul "sabat" - atat de scump unora din cei cu care ai stat de vorba - ai putea sa-
mi arati unde este scris ? ”
64
Semnul Fiarei
Și totodată, le îngustezi la maximum posibil cu putință aplicabilitatea, le reduci importanța

universală și le atribui unui singur amărât popor, cel evreu. Și și aceluia, numai vremelnic dacă se
poate. Deci, pe de-o parte discreditezi Cuvântul biblic, și implicit, chiar dacă fără să vrei sau să
conștientizezi, discreditezi pe Dătătorul Acestuia, iar pe de alta, înalți propriul cuvânt opozabil
omenesc și implicit, chiar dacă fără să vrei sau să conștientizezi, înalți creatura deasupra
Creatorului. La aceasta împinge orice doctrină falsă, iar cea a duminicii, nu face deloc excepție!
„Preote”, „Preote”, biserică creștină, biserică creștină, aproape oricare ai fi! În timp ce nu-ți faci
datoria de îndrumare a turmelor în multe priviințe pentru că, de exemplu, nu ne spui nimic
concret (întrucât nu ai NIMIC pragmatic!) privind descifrarea ultimelor profeții din Apocalipsa,
mai necesare și actuale ca niciodată, în timp ce manifești amorțire, dezinteres și ignoranță pentru că
nu te preocupă aceste subiecte vital importante ca și când Apocalipsa (“Descoperirea lui Iisus
Hristos”) ar fi fost scrisă degeaba, fiind aruncată inconștient în inutil și derizoriu, ca și când această
ultimă carte biblică s-ar numi „Acoperirea”, „Ascunderea”, „Tăinuirea”, te preocupi cu sârguință
de dărâmarea adevărurilor elementare ale lui Hristos, cum este și cel al sâmbetei, prin scamotarea
încâlcită și sofisticată a înțelesurilor simple ale versetelor biblice!
Joci concomitent în dublu sens negativ, exact împotriva Aceluia al cărui scop te pretinzi că-l
urmărești! Acest joc ce folosește numai Satanei, nu-l aplici numai referitor la adevărata zi de
odihnă, ci plaja doctrinelor afectate este mult, mult mai largă! Diavolul nu se mulțumește cu puțin,
iar în urma hărniciei lui secular - milenare, săvârșirea păcatului prin chiar doctrinele bisericești
false (a păcatelor doctrinare), abundă astăzi în aproape toată lumea creștină, spre suferința
Domnului Dumnezeu, Cel îndelung răbdător. Răbdător până într-o zi! Până în ziua socotelilor, zi
în care, dacă nu te trezești în timp util, nu vei putea sta în picioare!
 PRIMA MARE EROARE: “sâmbăta doar a evreilor și doar de la Sinai”
Citate:
„„Preotul”: Asadar, pe temeiul marturiilor de mai sus reiese clar ca sambata era un semn de
legatura intre Dumnezeu si Israel si ca a fost data in urma, numai pentru israeliti (Ies., 3, 16-17),
nicidecum pentru intreaga omenire. ”
„„Preotul”: Vrand, nevrand, trebuie sa recunosti ca sambata ca zi de odihna nu-si are originea in rai
si nici n-a fost data primilor oameni ca zi de repaos, ci ca inceputul ei este abia cu circa 2500 de ani mai
tarziu. ”
„„Preotul”: Cu alte cuvinte, sabatul este o sarbatoare exclusiv evreiasca si nu se transmite altor
popoare, chiar daca acelea cred in Dumnezeul lui Israel. Acesta este un adevar care nu poate fi rastalmacit si
de care ar trebui sa tina seama toti cei ce serbeaza sambata, adevar care se poate vedea clar atat in Vechiul cat
si in Noul Testament.”
„„Preotul”: Dar trebuie stiut si faptul ca sambata nu a fost data de Dumnezeu ca sarbatoare
obligatorie pentru toate popoarele lumii, ci a randuit-o, ca sarbatoare si ca legamant vesnic, numai pentru
poporul Sau, Israel. Acest lucru il arata Sfanta Scriptura clar, cand zice: "Sa pazeasca fiii lui Israel sambata,
praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamant vesnic. Si sa fie aceasta semn vesnic intre Mine si
fiii lui Israel, pentru ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, iar in ziua a saptea a incetat si S-a
odihnit" (Ies., 31, 16-17). ”
Ok. Să luăm în discuție doar ultimul citat. Dacă cineva v-ar spune ceva de genul: „Peretele din
fața noastră este negru pentru că este alb.”, dvs. ce ați crede? N-ar fi o contradicție în sine și o chestie
ilogică și absurdă, cel puțin? Dacă nu chiar și o expunere irațională, care te poate zăpăci dacă nu-ți
folosești propriul cap!? Ei bine, multe dintre afirmațiile „„Preotului” nostru au exact această alură:
„...sâmbăta nu este de la Creație pentru că aduce aminte de Creație!...”. Mai sus, aveți doar un exemplu,
însă articolul său ca dealtfel și majoritatea articolelelor pro duminica sunt caracterizate de astfel de
expuneri năucitoare, contradictorii în sine, savantice, încâlcite, ilogice, fără de nicio noimă. Dacă le
iei pe puncte, cu răbdare, la analiză, la bani mărunți și desfaci firul în patru, chiar și numai dintr-un
punct de vedere rațional și logic, aceasta descoperi!
65
Cum oare, este posibil ca în același text să afirmi că „sambata nu a fost data de Dumnezeu
...pentru toate popoarele lumii, ci a randuit-o, ... numai pentru ... Israel, dar totodată, tot tu, să faci
trimitere și să legi aceiași zi de sâmbătă de Creația Lumii ("pentru ca in sase zile a facut Domnul cerul
si pamantul, iar in ziua a saptea a incetat si S-a odihnit"), moment istoric în care nu exista niciun
popor!? Nici măcar poporul Israel, care a apărut în Istorie la cca 2.000 mii de ani mai târziu, din
Avraam. Dacă vreți o oarecare paralelă, pentru o înțelegere pragmatică: este ca și cum ai sărbătorii
ziua de naștere a cuiva cu mulți ani înainte ca acea persoană să se nască. Halucinantă expunere a
„Preotului” nostru!
Iar dacă doar Israel apare în textul biblic de mai sus, este numai datorită faptului că era
singurul popor care la acea vreme, care la acel moment din Istorie, mai avea tangențe cu
Dumnezeu, restul popoarelor fiind îndepărtate demult de Creator prin silnicia proprie, unele
începând treptat, încă de la obârșia lor, altele luând naștere direct în rătăcire.
„Iehova i-a izbăvit din robie, a avut grijă deosebită de dânşii în pustiu, i-a purtat oarecum ca pe nişte
aripi de vultur şi i-a adus la Sine, în sanctuarul Său, ca să-i sfinţească şi pe ei şi să-l facă poporul ales al
Său, împărăţie preoţească şi popor sfânt, deosebit purtător al dreptăţii dumnezeieşti în lume.” 120
Surse: 120 Istoria biblică. Vechiul testament, de Pr. A. P. Lopuhin, traducere de patriarhul
Nicodim, Bucureşti – 1944, vol. II, pag. 143; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru
Blaj, 2006, pag. 88.
Full, full, full de astfel de “explicații” ce sfidează chiar și cea mai elementară judecată. Și
parcă, cu astfel de expuneri, suntem luați și noi, cei ce ar trebui să “învățăm” de la ei, ca fiind lipsiți
de orice discernământ. Off, mult s-ar putea scrie în combaterea enormităților unor astfel de
expuneri... însă nu cred că am mai termina vreodată, scopul acestor punctări fiind și acela de-a
conștientiza fiecare pentru sine că nu trebuie să luam totul de bun, ci prin comparație cu singurul
reper sănătos al Omenirii, respectiv Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), să trecem absolut totul prin
propriile filtre, aplicând o judecată logică, simplă, rațională și sănătoasă. Dacă adăgăm cunoștințe
istorice temeinice, devenim și mai obiectivi.
Singurul lucru demn de reținut din Citatul „Preotului” nostru, de mai sus, este faptul că
sâmbăta de la Facerea Lumii, reprezenta un SEMN între Dumnezeu și poporul Său, textul biblic în
cauză transmițându-ne un mesaj deosebit de puternic și elocvent în învățătură. Deși autorul, se
pare că n-a discernut și n-a priceput semnificația, logica și importanța reală a versetelor citate de
către el însuși. „Preotul” nostru nici nu putea alege mai bine, alte versete - ca exemple, în
defavoarea propriei învățături artificiale.
Căci, că rog să vă gândiți în profunzime: versetele în cauză leagă ziua de odihnă de la
Facerea Lumii, de poporul ales al Domnului (Israel), apărut la câteva mii de ani mai târziu. De
fapt, poate că ar trebui să spunem invers: un popor și nu oricare, ci poporul Domnului (Israel),
apărut la câteva mii de ani după Creație, este legat de ziua de odihnă de la Facerea Lumii. Este
extraordinar în însemnătate acest text, iar deducția logică nu poate fi decât una singură: cine este
cu Dumnezeu, cine este al Domnului, indiferent de când apare pe scena Istoriei lumii, păstrează
ziua Lui cea sfântă de la Creație! Fenomenal mesaj! Fenomenal!
Și, de ce mare folos i-ar fi „Preotului”, dacă în loc să recurgă la explicații încâlcite, absurde și
ridicole, ar putea privi puțin în spiritul Scripturilor... pentru a-și da seama de simplitatea lucrurilor
din fața noastră. Pentru că tot vorbesc dânșii și se consideră pe ei înșiși ca făcând parte din “Israelul
spiritual”, adică cei ce sunt cu Dumnezeu, cei ce sunt ai Domnului.
„Termenul de Israel se aplică în sens spiritual creştinilor, numiţi Israelul lui Dumnezeu (Gal. 6.16),
noul Israel – Biserica – poporul creştin, sau noul popor al lui Dumnezeu, care a fost prezis încă de prooroci
(Is. 62,4; Osea 2,1.25; I Petru 2.0-10; Rom. 9.25)” 122
Surse: 122 Dicţionar al Noului Testament – A-Z, de Preot dr. Ioan Mircea, tip. Cu binec. P.F.P.
Iustin, patriarhul BOR; Bucureşti, 1985, pag. 224; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr.
Petru Blaj, 2006, pag. 89.
66
Semnul Fiarei
Dar atenție, se consideră pe sine “Israelul spiritual”numai când le convine, în rest nu! Voi
reveni la următorul punct, cu privire la alegerea diferențiată și aplicabilitatea preferențială a
conjuncturilor scripturistice, dar numai după interesul doctrinelor false sau trunchiate.
Iar dacă dânșii se consideră pe sine că fac parte din “Israelul spiritual”, atunci care va fi oare
SEMNUL Domnului Dumnezeu Cel Neschimbător, pentru poporul Său spiritual? La aceasta nu se
gândesc? Se pare că nu, din moment ce, deși nu conștientizează acum, prin antiteză, și-au ales
duminica ca SEMN, în afara oricărei porunci divine în acest sens, ba dimpotrivă, ofensându-l pe
Creator cu o astfel de alegere și aroganță proprie. Ba încă mai “învață” și turmele multe și largi, să
procedeze ca dânșii, practic îndemnându-le astfel, indirect și inconștient, să NU fie cu Dumnezeu,
să NU fie ale Domnului, să NU dețină pecetea Domnului. Nu vă înșelați, exact acesta este mesajul
“subliminal” al falsei doctrine a duminicii. Este crunt de dureros că atât de multă lume îl înghite,
sub tutela chiar a celor care ar fi trebuit să lupte năprasnic împotriva erorilor ce folosesc Satanei!
Și culmea este că, o bună parte dintre dânșii, cunosc argumentele sâmbetei, însă folosesc
fenomenul de inversiune, în strofocarea susținerii propriilor învățături, chiar dacă astfel cad în
absurd și ridicol.
Citat:
„INVATACELUL: 4. Exista un text din oare s-ar intelege ca porunca sfintirii zilei a saptea nu ar
fi fost data abia in vremea lui Moise, in pustie, ci ca ea a existat inca de la inceput: "Adu-ti aminte de ziua
sambetei, ca sa o sfintesti" (Ies., 20, 8). Iata, deci, ca Dumnezeu atrage doar atentia (adu-ti aminte) asupra
unei porunci deja existente si nu o statorniceste acum pentru prima oara. Si, de vreme ce ea este de la
inceput, inseamna ca este obligatorie pentru lumea de totdeauna, nu numai pentru cea de la Moise incoace.
PREOTUL: "Adu-ti aminte" se refera la ceea ce a existat mai dinainte (adica "adu-ti aminte" de
ceva ce ti-am spus eu alta data), caci, intr-adevar, porunca de a serba sambata nu s-a dat, pentru prima oara,
o data cu celelalte porunci, pe Muntele Sinai. Dar nu este nici asa cum ti se pare dumitale, ca ea a fost data
de la inceput, lui Adam, in rai.
Aceasta porunca s-a dat cu putin mai inainte - si pentru prima oara - in pustia Sin, cand Dumnezeu a
poruncit evreilor, prin Moise, sa nu adune mana in ziua sambetei (ziua a saptea) (Ies., 16, 25). Deci, atunci
cand a fost data legea pe Sinai, evreii aveau cunostinta despre sabat - caci il serbasera, ba chiar il si calcasera,
pentru care pricina au fost dojeniti de Dumnezeu (Ies., 16, 27-29). De aceea, porunca intaia incepe cu
cuvintele: "Adu-ti aminte..." spre a aminti evreilor ca aceasta porunca le-o daduse cu putin mai inainte.
Deci, originea sabatului nu este in rai, iar el nu a fost serbat pana la Moise. "
Ei bine, dacă până acum ni s-a spus că „Peretele din fața noastră este negru pentru că este alb”,
dacă ni s-a spus că „...sâmbăta nu este de la Creație pentru că aduce aminte de Creație!...”, explicația sus
menționată, cea cu mana, este cea mai ridicolă explicație (îndrăznesc să spun!), pe care n-am mai
întâlnit-o niciunde până acum. Trebuie să știți că dacă dați o căutare în Biblia Ortodoxă electronică
după rădăcina cuvântului “poruncă”, veți găsi cel puțin 1.000 de versete care îl conțin, atât în
Vechiul Testament, cât și în Noul Testamment.
Rezultate căutare:
Aţi căutat: „porunc (a,ă,i,ile,)” în TOATĂ BIBLIA (căutare pe care am făcut-o după rădăcina
formelor articulate ale cuvintelor: „porunc(i), porunc(ile), porunc(a) etc.”, pentru a fi selectate toate
odată).
S-au găsit 1206 versete (din carre 1.012 în VT și 194 în NT).
Deci s-au găsit 1206 versete, din carre 1.012 apar în VT și 194 în NT. Nu toate aceste vorbesc
despre Cele Zece Porunci, dar multe o fac. Și-acum întrebare: știți dvs. unde în Biblie apar înșirate
integral, una după alta, în ordine, toate acestea? Pentru că separat sau în diverse combinații, Cele
Zece Porunci apar repetat și în multiple locuri din Sfânta Scriptură. Dar integral, înșirate toate, ele
apar în doar două celebre Capitole din două cărți, și anume: în Capitolul 20 din Ieşirea - a doua
carte a lui Moise, întâia oară, și respectiv în Capitolul 5 din Deuteronomul - A cincea carte a lui
Moise, a doua oară. Iar acum să vedem comparativ motivația Poruncii a Patra, chiar și numai din
aceste două capitole, pe care însuși „Preotul” nostru o citează:
67
Ieşirea - a doua carte a lui Moise,

Specificații Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise,
Capitolul 20
Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie, cum ţi-a
sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea poruncit Domnul Dumnezeul tău. Şase zile lucrează
toate treburile tale, Iar ziua a şaptea este şi-ţi fă toate treburile tale; Ziua a şaptea este ziua de
odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în
faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici ziua aceea nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici
Porunca a 4 –a
fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici
slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, asinul tău, sau alt dobitoc al tău, nici străinul tău
nici orice dobitoc al tău, nici străinul care care se află la tine, ca să se odihnească robul tău şi
rămâne la tine, roaba ta cum te odihneşti şi tu.
(versetele 8, 9 și 10) (versetele 12, 13 și 14)
Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului
pământul, marea şi toate cele ce sunt şi Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mină
Motivația într-însele, iar în ziua a şaptea S-a tare şi cu braţ înalt şi de aceea ți-a poruncit Domnul
Poruncii odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu
Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o. sfinţenie.
(versetul 11) (versetul 15)
Și acum, întrebare: ce credeți, Biblia se contrazice în sine, așa cum susțin unii foarte, foarte
slab pregătiți? În general cei care se pitesc după deget, căutându-și autoscuze puerile și deșarte
pentru propria comoditate vis a vis de credință în general și pentrru a nu face efortul să citească
Sfânta Scriptură. Dar aici, aș îndrăzni să spun că „Preotul” nostru, ar răspunde cu „Nu”! Biblia nu
se contrazice în sine! Sau mai concret spus: Domnul Dumnezeu nu se contrazice în Sine! Despre
Biblie am mai auzit chestii puerile, de discreditare a acesteia, dar că Domnul Dumnezeu s-ar
contrazice în Sine, mai rar. OK, suntem de acord până aici.
Și-atunci, dacă nu se contrazic, versetele biblice se completează reciproc. Acest fapt este
arhicunoscut și la mintea cocosului de observat: cărțile, pasajele, capitolele și versetele biblice, vin
unele în sprijinul și în completarea altora. Și-acum alte întrebări pentru domnul „Preot”, cu privire
la ultima linie din tabelul de mai sus, referitor la Motivația Poruncii a Patra: ce părere aveți dvs.,
versetul 15, din Deuteronomul, Cap. 5, anihilează, elimină, anulează versetul 21, din Ieşirea, Cap.
20? Răspunde „Preote”! Logic, nu ilogic! Rațional, nu irațional! În sfera normalului, nu a
absurdului!
Dragilor, este clară ca bună ziua Motivația Poruncii a Patra. Versetele în cauză sunt
complementare unul altuia, și nici vorbă ca cel de-al doilea să-l anihileze pe primul. Ba dimpotrivă,
primul, cel din Ieşirea, care este atotcuprinzător întrucât face trimitere la Facerea Lumii și respectiv
la tot neamul omenesc, îl înglobează pe cel din Deuteronomul, care particularizează situația unui
popor al Domnului, apărut mai târziu, la un moment dat din Istoria Pământului, popor care
trebuie să se conformeze, la rândul său, cerințelor divine. Fapt recunoscut inclusiv de către mulți
teologi ortodocși:
„Sâmbăta ca zi de odihnă este una din cele mai primordiale instituţiuni care-şi trage începutul de
la facerea lumii; şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Fac. II.3). Legiuirea din Sinai/pe
timpul evreilor, n.n.) numai a încadrat-o, cum arată însăşi porunca: „Adu-ţi aminte de ziua sâmbetei ca să
o sfinţeşti”. Aceasta este odihna obişnuită de munca zilnică grea, prin care omul e nevoit să-şi câştige
pâinea cea de toate zilele, ziua veseliei, însufleţirii în comuniune cu Dumnezeu, Care şi însuşi «s-a odihnit
în ziua a şaptea»” (Deşi, conform Is.40,28, Dumnezeu nu oboseşte, El S-a odihnit sâmbăta ca exemplu
pentru om, n.n.) .”103
Surse: 103 Istoria biblică. Vechiul Testament, de prof. A.P. Lopuhin, traducere de Patriarhul
Nicodim, patriarhul BOR, Bucureşti, 1944, vol. II, pag. 378.
„Despre Sâmbătă vorbeşte la începutul facerii lumii: «Şi a făcut Dumnezeu în şase zile lucrările
mâinilor Lui şi le-a sfârşit în ziua a şaptea şi s-a odihnit în ea şi a sfinţit-o».”105
68
Semnul Fiarei
Surse: 105 Scrierile părinţilor apostolici, trad. Pr. D. Fecioru, ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1979,
pag. 132.
Așa că „Preote” noi știm că dvs., pentru a rupe legătura dintre Porunca a Patra din Lege și
Sabatul Creațiunii, vă convine doar Motivația Poruncii din Deuteronomul, Cap. 5 in timp ce vă
strofocați să anihilați Motivația Poruncii din Ieşirea, Cap. 20, dar oricât ne-am strădui să vă
înțelegem, nu merge! Nu putem! Nu merge, pentru că devine ilogic, irațional, absurd! Așa că mai
bine ați recunoaște dvs. că Porunca Sâmbetei are legătură directă cu Sabatul de la Facerea Lumii, și
apoi să abandonați explicația ridicolă cum că acel "Adu-ti aminte..." a fost rostit de către Domnul
Dumnezeu și scris cu degetul Său pe Tablele Legii, doar pentru a “aminti evreilor ca aceasta porunca
le-o daduse cu putin mai inainte.” Adică numai pentru perioada prealabilă primirii Legii la Sinai,
perioadă în care poporul a fost hrănit cu mană, ce, prin providență divină, cădea numai șase zile,
nu și în a șaptea. Confirmând astfel sfințenia aceleiași zile a șaptea! „Preote”, știți foarte bine că
mana cădea din Cer, de la Dumnezeu, nu de la oameni. Nu credeți că și acesta reprezintă un
argument divin al sâmbetei? Vă rugăm să ne contraexplicați de ce cădea mana așa?
Mai ales, dragă „Preote”, că această perioadă a fost una foarte scurtă de numai vreo 40 de zile
calendaristice, amănunt pe care constatăm că nu l-ați expus publicului larg, ca să aibă și acesta
repere mai sănătoase de judecată proprie. Căci, în primele zile după ieșire, poporul a consumat
rezerva de hrană pe care și-o luase cu el la fuga din Egipt, și numai după terminarea acestora a
început să cadă mana din Cer, pentru supraviețuirea oamenilor în pustia fără de resurse
alimentare. Si având în vedere că în a 50-a zi de la iesire au ajuns la Muntele Sinai, unde li s-a dat și
Legea scrisă pe cele două lespezi de piatră, printr-un raționament matematic simplu, ne rezultă
cele cca 40 de zile. Cred că știți și faptul că mana a căzut din cer vreo 40 de ani, după același model,
șaze zile da iar în ziua a șaptea nu, atât înainte de darea Legii cât și după darea Legii scrise. Dacă
vreți să spunem și altfel, căderea manei confirmă Sabatul Creației dinainte de a-l confirma din nou
și Porunca a 4-a din Legea scrisă. Măcar cronologia simplă a evenimentelor, ce reiese categoric din
istorisirea biblică, să ne trezească.
Doar pentru acestea, câteva zile (cca 40, de dinaintea dării Legii scrise), dragă „Preote”, să fi
scris Domnul Dumnezeu cu degetul Său pe celebrele Table ale Legii Divine a Iubirii, acel "Adu-ti
aminte..."? "Adu-ti aminte..." pe care evreii, cel puțin, îl păstrreză deja de cca 3.500 de ani, de
atunci până în ziua de astăzi? Aceasta ne “învățați” dvs.? Categoric, aceasta nu poate fi o explicație
serioasă și vrând, nevrând, personal o plasez în sfera unui pueril dureros de ridicol! „Preote”,
dumitale cu aceste explicații ridicole, contrazici repetat inclusiv numeroși teologi ortodocși de
renume, din care vă mai cităm și noi ocazional, pentru a vă contraargumenta chiar și cu surse
recunoscute în interiorul propriei confesiuni. Poate așa, observați odată, între dvs. - cei nebiblici,
inconsecvența și neputința la care vă împinge eroarea doctrinară:
„Mai întâi vedem că porunca a patra din Decalog nu era o noutate pentru poporul Israel, ci era o
dispoziţie mai veche: «Adu-ţi aminte...».
Oare în ce vreme şi în ce loc s-a dat prima dată? S-a dat încă de la crearea primei perechi de
oameni (ca un dar special pentru ei, n.n.) pe pământ. În primele pagini ale Bibliei citim că: «a
binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o» (Facerea, 2,2-3). Cuvintele acestea trebuie înţelese
în sensul că omului (nu doar iudeului, n.n.) i s-a dat dintru început indicaţia unui repaus şi
consacrarea unei zile în cinstea Creatorului” (și nu una aleasă de noi, ci El este cel care ne-a fixat ziua de
întâlnire specială cu El, n.n.) ”107
Surse: 107 Făclii pentru dreapta credinţă, de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, Editura Episcopiei
Buzăului, 1985, pag. 108-109.
„Întrebare:
De ce a poruncit Dumnezeu să sfinţim ziua a şaptea şi nu o altă zi oarecare? (întâia sau a şasea
etc., n.n.)
Răspuns:
Pentru că Dumnezeu a creat lumea în şase zile, iar într-a şaptea s-a odihnit de lucrările
creaţiunei. Această zi s-a numit Sabat.”108
69
Surse: 108 Catehism creştin ortodox de Mitropolitul Antonie al Kievului, trad. de Econom. Î.P.
Ţincoca, Mănăstirea Neamţu, 1925, pag. 138.
„În fine, multe urme ne arată paza Sâmbetei sau a zilei de odihnă, aşa că hotărârea despre
strângerea manei în pustie vinerea câte două măsuri şi înseşi forma legiuirii despre sâmbătă în porunca a
para (adu-ţi aminte de ziua sâmbetei) singure de sine presupun că sâmbăta ca aşezământ, exista deja şi
se păzea de popor.”111
Surse: 111 Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi, de Valerian Zaharia, Editura Episcopiei,
Dar și mai mult decât atât, chiar și în accepțiunea dvs., „Preote”, cum că acel "Adu-ti
aminte..." se referă doar la cele cca 40 de zile ale căderii manei dinaintea dării Legii scrise, tot nu
justificați ceva. Ne-ați lăsat nelămuriți, întrucât nu ați clarificat Punctul Zero, de început al
sâmbetei. De la Creație ne spuneți că nu este, în schimb sunteți nevoit să recunoașteți că mana, prin
providență divină, cădea numai șase zile, dar de ce cădea și în amintirea a ce cădea, n-ați clarificat?
Căderea manei nu cădea în amintirea căderii manei (ca să folosim și noi raționamente similare
dvs.!). Și-atunci de ce cădea mana numai șase zile? În amintirea cui? În amintire a ce? Nu lăsați
lucrurile neterminate și trunchiate, duceți-le la capăt! Explicați-ne! În amintirea cărui eveniment
cădea mana? Au fugit evreii din Egipt în zi de sâmbâtă? Dovediți-o! Noi știm că nu. Ba din contră,
Paștele, pe care îl fixați dvs. duminica în fiecare an, reprezenta, la origine, sărbătoarea anuală a
comemorării ieșirii poporului din robia Egiptului. Această mare sărbătoare a Paștelui, nu-i
sâmbăta, ci duminica. Și nu-i nici săptămânală ci anuală.
„...Sunt organizate... Paştile sau Sărbătoarea azimelor, în care se comemora ieşirea din Egipt...
prin jertfirea unui miel şi consumarea de azimă timp de şapte zile.” 402
Surse: 402 Istoria religiilor, de Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Editura IBM al BOR, Bucureşti,
Alte Citate:
„Paştele ortodox:
2017 - duminica 16 aprilie, 2018 - duminica 8 aprilie, 2019 - duminica 28 aprilie, 2020 - duminica 19
aprilie, 2021 - duminica 2 mai, 2022 - duminica 24 aprilie, 2023 - duminica 16 aprilie, 2024 - duminica 5
mai, 2025 - duminica 20 aprilie
Paştele Catolic:
2017 - duminica 16 aprile, 2018 - duminica 1 aprile, 2019 - duminica 21 aprile, 2020 - duminica 12
aprilie, 2021 - duminica 4 aprilie, 2022 - duminica 17 aprilie, 2023 - duminica 9 aprilie, 2024 - duminica 31
martie, 2025 - duminica 20 aprilie„ – PAŞTE 2020. Când vor cădea Paştele ortodox şi cel catolic
„Pesaḥ sau Pesach, (în ebraică ‫חַ סֶּ פ‬, Pesaḥ, lit. Pasare, Paștile ebraic) este sărbătoarea religioasă a
poporului Israel care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși
de Moise, și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. ”- Pesaḥ - Wikipedia
Așă că lucrurile nu bat sub nicio formă, iar, pe cale de consecință, dvs. ne-ați lăsat, cum se
spune prin popor, cu ochii în soare... N-aveți Punct Zero, întrucât ne spuneți doar că acel "Adu-ti
aminte..." nu se referă la Sabatul Creației, dar nu ne lămuriți concret nici la ce se referă în
accepțiunea dvs. Oare doar pentru că neacceptând nici adevărul, n-aveți pur și simplu de ce să-l
legați, fiind nevoiți astfel să lăsați lucrurile confuze și în aer? Așa s-ar părea!
Noi, care credem în veridicitatea sâmbetei, avem un Punct Zero, respectiv Creația, ziua a
șaptea reprezentând Memorialul Creațiunii, un Monument, iar monumentele nu-și pierd cu timpul
mesajul, de aceea, acest "Adu-ti aminte...", este rezonabil în cazul nostru chiar dacă privim
lucrurile și numai dintr-un punct de vedere rațional și logic. Dar dvs., pe de-o parte, n-ați legat
practic acest "Adu-ti aminte..." de nimic, de niciun eveniment, iar pe de altă parte, sunteți în
imposibilitatea de-a explica de ce cădea mana din cer numai șase zile, nu și în ziua a saptea. În fine,
dragă „Preote”, cred că mult mai puțin descalificant era dacă renunțați la această explicație, cu
mana.
70
Semnul Fiarei
Explicație, nu argument! Să lămurim deplin lucrurile! Pentru că argumente biblice dvs. nu

aveți NICIUNUL pentru subiectul nostru (ziua de odihnă), ci doar explicații pentru anihilarea
înțelesurilor simple ale versetelor și conjuncturilor biblice ce reprezintă într-adevăr argumente care
vin flagrant împotriva doctrinei artificiale a datinei duminicii. Datină pe care singuri ați dat-o! Iar
dacă nu ați dat-o dvs. ca individ, fiind o străveche moștenire, măcar o întrețineți. Nu este deloc mai
puțin grav!
Și acum să trecem, după principiul fenomenului de inversiune, la alte două explicații ale
„Preotului”, poate că nu atât de ridicole, dar cel puțin copilărești. Însă înainte, să subliniez ceea ce
vreau să spun prin expresia fenomen de inversiune: înseamnă să iei unele dintre cele mai puternice
argumente care îți vin împotriva teoriei tale, și să le tragi cumva de păr, să faci orice numai să le
sucești înțelesul, să le întorci din defavoarea, în favoarea ta. Cu orice preț! Se știe că “Cea mai bună
apărare este atacul!” Și nu este o soluție, nici să te prefaci că nu le vezi, măcar pe cale evidente și la
îndemâna oricui. Pentru că ți le pun în față cunoscătorii, prinzându-te în offside (“afară din joc”)!
Așa că, mai bine este să le aduci în discuție și să le ataci chiar tu primul, scamotându-le cumva
înțelesul! La astfel de tehnici, conștient sau inconștient, recurge și „Preotul” nostru, ca dealtfel
aproape toți învățații, ce stăruie impotriva propriei lor Biblii, aceștia nesăturându-se tot lovind cu
piciorul în țepușă.
Citate:
„INVATACELUL: 6. Mi s-au adus si mie o seama de marturii biblice prin care s-ar dovedi ca
serbarea sambetei este obligatorie pentru toti crestinii, de toate neamurile. Astfel, Mantuitorul "...a venit in
Nazaret, unde fusese crescut si, dupa obiceiul Sau, a intrat in ziua sambetei in sinagoga si S-a sculat sa
citeasca" (Luca, 4, 16, 31; Marcu, 6, 2 s.a.).
De asemenea, este scris despre apostolul neamurilor ca "...dupa obiceiul sau, Pavel a intrat la ei (in
sinagoga iudeilor din Tesalonic) si in trei sambete le-a grait din Scripturi" (Fapte, 17, 2). Apoi: "Si femeile,
care venisera cu Iisus din Galileea, au privit mormantul... si, intorcandu-se, au pregatit miresme si miruri;
iar sambata s-au odihnit, dupa Lege" (Luca, 23, 55-56). Deci, si ele au respectat porunca Legii, tinand
sambata. Mantuitorul, vorbind despre sfarsitul lumii, a aratat ca sambata va ramane pana la sfarsit si de
aceea a zis: "Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata" (Matei, 24, 20). Marele apostol Pavel,
vorbind despre odihna din ziua sambetei, spune ca Dumnezeu a dat poporului Sau "odihna" (Evr., 4, 4-11).
"Poporul Sau" sunt crestinii de toate neamurile si din toate vremurile. Sunt ei obligati sa tina odihna
sambetei ?
PREOTUL: Noi nu mai avem nici o obligatie de a serba sambata. Testamentul Nou a inlocuit pe cel
Vechi si a instituit o alta zi de odihna si de serbare, si anume - ziua dintai a saptamanii sau Duminica.
Instituirea acestei zile ca zi de sarbatoare si de odihna este independenta de cea a sambetei vechi. Sambata
Legii Vechi - dupa cum am aratat mai sus, a fost instituita de Dumnezeu ca zi de sarbatoare si de odihna in
amintirea iesirii din robia Egiptului a unui singur popor: a poporului Sau, Israel. Iar Duminica crestina o
serbam in amintirea Invierii Domnului, prin care s-a facut recrearea si innoirea intregii lumi, si totodata
iesirea noastra din robia pacatului si a mortii, precum si dobandirea Canaanului ceresc. ...
Ai amintit si faptul ca sfintele mironosite au respectat ziua sambetei, in care "...s-au odihnit dupa
Lege" (Luca, 23, 56). Intr-adevar, mironositele, ca niste femei credincioase ce erau, respectau Legea si toate
prevederile ei. Ele urmau pe Hristos, dar implineau si Legea de teama iudeilor, asa cum o implinea si Iosif din
Arimateea, despre care Sfanta Evanghelie spune ca era un sfetnic al Sinedriului "...barbat bun si drept"
(Luca, 23, 50-51). Si daca Iosif din Arimateea, "om bogat" (Matei, 27, 57) si "sfetnic cu bun chip" (Marcu,
15, 43), se temea de iudei, urmand pe Iisus "intr-ascuns" (Ioan, 19, 38), iar pe fata lucra ca orice iudeu,
facand parte chiar si din Sinedriu, cu cat mai mult nu aveau sa se teama niste femei si sa se odihneasca in
ziua sabatului, dupa Lege? ”
Uitați ce ne spune „Preotul”: „Testamentul Nou a inlocuit pe cel Vechi si a instituit o alta zi de
odihna si de serbare, si anume - ziua dintai a saptamanii sau Duminica.” Drept dovadă, în acest sens, îi
cerem „Preotului”să ne arate, nu un verset întreg că am cere prea mult, ci măcar un singur cuvințel
dintr-un singur verset biblic nou testamentar, dar direct să fie, nu „transcedental”. Să spui „Preote”
este ușor, dar să dovedești, este imposibil! Dintr-un motiv banal: acestea nu există! Citiți dvs.
integral Noul Testament și dacă găsiți așa ceva, vă asigur că veți primi Premiul Nobel, pentru
71
descoperirea mileniului. Sau descoperirea mileniilor! Dragilor, repet, chiar și numeroși teologi
mari, care sunt adepții duminicii, complăcându-se în explicațiile transcedentale ale acesteia,
recunosc că avem ZERO versete directe pro-duminică în toată Biblia. Să mai adăugăm câteva citate
incluse și în alte părți ale materialului, provenite chiar de la confesiuni ce nu păstrează sâmbăta, ci
păstrează duminica (sau nu păstrează nicio zi de odihnă specială în săptămână), respectiv de la
teologi duminicari de renume:
Citat:
“Sabatul în bisericile creștine
Baptiștii: “A existat si existã o porunca de a pazi ziua de Sabat, insa acea zi nu este duminica… Nu
exista o dovada scripturistica despre schimbarea institutiei Sabatului, de la a saptea, la prima zi a
saptamanii.” Dr. Edward T. Hiscox (author of the Baptist Manual) New York Minister Conference,
Nov. 13, 1893
Penticostalii: “Nu ne invata Biblia ca sambata trebuie sa fie ziua Domnului? Aparent, trebuie sa
obtinem raspunsul din alta sursa decat Noul Testament (privind ziua duminicii)…’’ David A. Womack,
“Is Sunday the Lord’s Day?” The Pentecostal Evangel, Aug. 9, 1959, 2361, pag. 3
Biserica Luterană: “Pazirea zilei Domnului (duminica) nu se gaseste in nici o porunca a lui
Dumnezeu, ci in autoritatea bisericii.” The Augsburg Confesion
Prezbiterienii: “O schimbare a zilei care trebuie tinuta, din ultima, in prima zi a saptamanii. Nu
exista nici o porunca expresa care sa autorizeze aceasta schimbare.” N.L. Rice, The Christian Sabbath,
p. 10 “De aceea, pana nu se va demonstra ca intreaga lege morala s-a abrogat, Sabatul ramane in picioare.
Invataturile lui Isus confirma perpetuitatea Sabatului.” T.C.Blake, D.D. Theology Condenses, pag. 474,
475
Metodiștii: “In ceea ce priveste duminica nu exista nici un pasaj care sa spuna crestinilor sa tina
acea zi sau sa transfere Sabatul iudaic in acea zi.” H.F. Rall, Christian Advocate, july 2, 1942
Anglicanii: “Multi cred ca duminica e Sabatul, insa nici in Noul Testament, nici in vremea bisericii
timpurii, nu exista ceva care sa sugereze ca avem vreun drept sa transferam pazirea zilei a saptea a
saptamanii catre prima. Sabatul a fost si este sambata si nu duminica…” Rev. Lionel Beere, Church and
People, September 1st, 1947
Episcopalienii: “Exista vreo porunca in Noul Testament care sa schimbe ziua de odihna de la
sambata la duminica ? Nici una.” Manualul doctrinei crestine, pag. 127 “Am facut o schimbare de la ziua a
saptea la prima, de la sambata la duminica, doar pe baza sfintei si apostolicei biserici a lui Christos” Why we
keep Sunday, pag. 28
Congregaționaliștii: “E destul de limpede ca oricat de strict si sincer am pazi duminica, nu tinem
Sabatul … Nu exista nici o singura propozitie in Noul Testament care sa sugereze ca avem parte de vreo
pedeapsa daca incalcam presupusa sfintenie a duminicii.” Dr.R.W.Dale, The Ten Commandments,
p. 100,101 “Sabatul crestin, duminica, nu apare in Scripturi si nu era numit Sabat de biserica primara.”
Dwight’s Theology, Vol.4, pag.165
Encyclopedia: “Duminca (ziua soarelui) a fost numele pe care paganii l-au dat primei zile a
saptamanii, pentru ca era ziua în care se inchinau soarelui. Cea de-a saptea zi a fost binecuvantata si sfintita
de Dumnezeu Insusi. El le cere creaturilor Sale sa o sfinteasca pentru El. Aceasta porunca este o obligatie
universala si perpetua.” Eadie’s Biblical Cyclopedia, 1892 ed. pag.561
Care zi a săptămânii este Sabatul?
„Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău.” (Exodul 20:10)
„După ce a trecut ziua Sabatului,…în ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de
dimineață, pe când răsărea soarele.” (Marcu 16:1, 2)” - Sabat biblic - Wikipedia
Deci, ce face „Preotul” nostru când afirmă că „Testamentul Nou ... a instituit o alta zi de odihna si
de serbare, si anume - ziua dintai a saptamanii sau Duminica.”? Pur și simplu, ne dezinformează!
Ca să nu folosim alt cuvânt, străduindu-ne să păstrăm limita decenței. Iar celor care apreciază că
materialul meu este foarte agresiv, le spun: da, așa este! Însă nu este agresiv la adresa omului, ci la
adresa erorilor, smintelilor și minciunilor doctrinare. Care folosesc nimănui altcuiva decât Satanei,
în detrimentul lui Hristos. Și mai mult decât atât, personal nu cred că astăzi, la momentul nostru
pe scara Istoriei, mai este indicat să tratăm minciuna cu non-agresivitate.
Iar dacă tot insist și repet și încerc să învârt lucrurile pe toate fețele, este pentru că lucrarea
mea se adresează nu numai preoților ci și celor mulți și celor mai slabi dintre cititori, cu precădere
acestora, care, îmi doresc să rămână lămuriți după parcurgerea materialului. Și pentru a nu mai fi
72
Semnul Fiarei
ușor rezdruncinați de către preoții ne-biblici. Pentru aprofundare, trebuie repetare lucrurile, iar
pentru înțelegere corectă, mai ales a lucrurilor delicate sau intens dezbătute, cu care lumea este în
dezacord, trebuie analiză din cât mai multe unghiuri posibil cu putință. Și da, deși cu prioritate
lucrarea se adresează celor mulți, aceasta se adesează și preoților, care, unii, fiind inclusiv profesori
(se pare că de rutină, calați pe niște tipare moștenite înguste), din experiență și cu mare durere vă
spun, că nici dânșii nu cunosc foarte multe lucruri pe care astăzi, nu aveau voie să nu le cunoască.
Iar în sarcina lor stă să învețe și să îndrume turmele. Ca acestea să nu meargă spre pieirea lor, mai
ales a celor din ultima generație, când învățătura și informația (Descoperirea = Apocalipsa) corectă,
va fi vitală. Desoperire pe care dânșii, astăzi, n-o dețin, iar dacă nu se vor trezi în timp util și nu și-o
vor însuși de la cei ce-au descifrat-o pragmatic deja, va fi un mare dezastru, iar ei vor fi trași la o
grea răspundere, datorită neîndeplinirii propriilor datorii.
Însă nu cădeți în plasă: nici articolul „Preotul” nostru nu este deloc mai prejos, ci este
extraordinar de agresiv împotriva Adevărului, numai că este îmbrăcat într-o haină mult mai
diplomatică (de exemplu, așa cum am constatat mai sus, indirect dar cu gura lui, „Preotul” ne-a
spus că Hristos a fost păcătos!). Eu nu am aceste talente și nici nu sunt scriitor. Am recurs la acest
material, întrucât mă doare crunt, să văd cum avocații diavolului, conștienți sau inconștienți, mii și
mii, smintesc lumea sau întrețin sminteala, sub chiar pretinsul apanaj al Mântuitorului.
Diplomația este singura diferență, pentru că agresivitatea este de ambele părți, văzându-mă
nevoit să tratez cu aceiași monedă. Numai că în alt stil! Și nici nu poate fi altfel pentru că, în spatele
scenei, se dă un război teribil, pe viață și pe moarte veșnică, obiectul acestuia fiind sufletul dvs., al
celor ce cițiți acest material și al tuturor ființelor omenești care mai sunt cu ochii deschiși pe acest
Pământ și care vor mai trăi în viitor, până la cea de-a doua venire a Mântuitorului când se va
produce sfârșitul lumii acesteia. Obiectul îl reprezintă miliarde de suflete! Și pentru unul singur
merită să lupți, căci un suflet câștigat în veșnicie reprezintă o comoară ce nu poate fi exprimată în
cuvinte omenești, darămite pentru atâtea miliarde. Care tată sănătos emoțional, om simplu, n-ar da
toată averea lumii, pentru salvarea copilului său? Aici, în viața aceasta efemeră? Iar dacă mai
vorbim și de viața veșnică, putem înmulți simțămintele cu infinitul! De aceea, fiecare dintre noi,
după darurile și potențialul său, trebuie să-și facă datoria ce decurge din iubirea purtată Domnului.
Se autoînșeală toți cei comozi, ce stau cu mâinile în sân, lăsând războiul pentru ei și-al lor, doar
altora!
„...Păcatele contra îngrijirii intelectuale sunt: nepăsarea faţă de adevăr, dispreţul ştiinţei şi al culturii
spirituale şi lenea...” 78
Surse: 78 Morala creştină ortodoxă, de Dr. Orest Tarangul, Valea Uţei, Vatra Dornei, 1925, pag.
118.
„...Neglijarea Scripturilor înseamnă neglijarea lui Hristos (Ignoratio Scripturarum, ignoratio Christi
est)...” 79
Surse: 70 Ziua Domnului, pagini creştine de Gala Galaction, Bucureşti, 1958, pag. 325.
Toți dezinteresații, delăsătorii și non-râvnitorii, să nu-și facă iluzii deșarte că ei adună
împreună cu Hristos!
„Nu este vreun loc mijlociu ca cineva care nu este cu Hristos să poată fi altundeva decât cu
diavolul (deci nu există o închinare secundară, cum au inventat păgânii, n.n.). ” 216
Surse: 216 Despre merit şi păcat, de Aureliu Augustin; preluate din „Creștinismul Părinților
noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 276.
Pentru cei care au murit deja, războiul s-a sfârșit, nemaiputându-se schimba absolut nimic
(pomenile-s în van!), acestia fiind astăzi nicăieri (nici în Rai și nici în Iad), ci asteptând în starea
73
somnului continuu fără de vise (specifică morții), una dintre cele două mari învieri despre care
vorbește Biblia.
„La sfârşitul vieţii fiecăruia... cel ce a suportat moartea... e păstrat pentru judecata lui Hristos. Căci
cum a fost când l-a apucat moartea, aşa se va şi înfăţişa.”558
Surse: 558 Biblia sau Sfânta Scriptură, cu aprobarea Sf. Sinod, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991,
pag. 1405.
„Să ne pocăim, dar câtă vreme suntem pe pământ. Suntem lut în mâna meşterului. După cum
olarul, dacă face un vas şi vasul pe care îl face iese rău, sau se strică în mâinile lui, nu-l mai poate îndrepta,
tot aşa şi noi; câtă vreme suntem în această lume să ne pocăim din toată inima de păcatele pe care le-am
făcut în trup, ca să fim mântuiţi de Domnul, cât avem vreme de pocăinţă. După ce ieşim din lume, dincolo
nu ne mai putem mărturisi sau pocăi.” 572
Surse: 572 Scrierile părinţilor apostolici, carte tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Iustin, patriarhul
BOR, traducere de Pr. Dr. D. Fecioru. Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1979, pag. 97.
Si despre care prelații noștrii, în majoritatea lor, iarăși nu știu, fiind în confuzie și pe această
temă. Prima înviere este a fericiților, iar cea de-a doua a nenorociților, între ele trecând 1.000 de ani,
conform Bibliei.
Context biblic în care, de asemenea, nu găsim sminteala pomenilor ce se trag din budism sau
Babilonul păgânismului, sau marea rătăcire a nemuririi sufletului după moartea biologică a
trupului (a ajungerii imediate a acestuia în Rai sau Iad în afara oricărei învieri), ce se trage din
filozofia păgână grecească precreștină sau din cultura antică egipteană “panteonică”, aflate în
contradicția Dumnezeului Celor Zece Porunci.
Rituri şi credinţe păgâne strecurate în creştinism
„Orfismul considera sufletul omenesc ca fiind de natură divină şi nemuritor” (orfismul fiind
filozofie păgână, n.n.) 523
Surse: 593 Istoria religiilor de Diac Dr. Emilian Vasilescu, tipărită cu binecuvântarea P.F.P.
Iustin, patriarhul BOR, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1982, pag. 273.
„Mă îndrept acum – zice Tertulian – spre partea intelectuală a sufletului despărţit de corp, aşa cum
lăudând-o a prezentat-o Platon.” (filosof păgân grec, n.n.) 594
Surse: 594 Între Antichitate şi Renaştere. Gândirea Evului Mediu, Bucureşti, 1984, pag. 24, cap.
„Tertulian”.
Mare rătăcire, care a reprezentat fundamentul pe baza căruia s-au reaprins, de data aceasta
în haine creștinești, vechile culte babiloniene anti-Dumnezeu, concretizate în noile culte idolatre ale
sfinților, Fecioarei Maria și morților, etc. generatoare de urâte păcate doctrinare, prin încălcarea
flagrantă a Poruncii a 2-a, dacă nu chiar și a Primei Porunci.
Off, teribilă va fi și judecata rătăcitorilor de peste veacuri și dintodeauna! Iar dacă credeți că
la rândul meu nu m-am gândit la acest lucru, vă spun că nu este deloc așa. Dar pe lângă faptul că
astăzi sunt deja zeci de milioane de oameni, înaintați în descifrarea pragmatică a utimelor profeții
biblice și adepții reîntoarcerii stricte la Cuvânt (la care și eu ader!), de la care am învățat, având ca
reper Sfânta Scriptură și Istoria, fără a descoperii singur nimic nou, permanent m-am rugat să nu
fiu unul dintre rătăcitori și cel puțin până acum, dorm liniștit în această priviință, pentru că merg
cu simplitatea Bibliei și cu Poruncile existente în aceasta, și nu cu invenții, fabulații sau
fantasmagorii omenești. Iar dacă te străduiești în Poruncile Poruncite de Dumnezeu, poți sta drept
la Judecata Mântuitorului, al cărui reper nu vor fi Poruncile neporuncite de Dumnezeu dar
poruncite de om.
Iar acum să revenim la explicațiile „Preotului” nostru, despre care spuneam că sunt
copilărești, cel puțin. „Preotul”: „sfintele mironosite au respectat ziua sambetei, in care "...s-au odihnit
dupa Lege", ... dar implineau si Legea de teama iudeilor, ... cu cat mai mult nu aveau sa se teama niste
femei si sa se odihneasca in ziua sabatului, dupa Lege?”
74
Semnul Fiarei
Argumentul nostru vis a vis de acest pasaj biblic, este următorul, pe care îl preiau integral din
alte părți ale materialului:
“O altă dovadă, una foarte puternică, că Domnul Iisus nu a desfiinţat sâmbăta, o găsim, de asemenea,
în Biblie:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 23, 53. Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de
în şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus., 54. Şi ziua aceea
era vineri, şi se lumina spre sâmbătă., 55. Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit
mormântul şi cum a fost pus trupul Lui., 56. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă
s-au odihnit, după Lege.).
Vă rog să remarcaţi ce au făcut cei mai apropiaţi oameni ai Mântuitorului, în sâmbăta în care trupul
Acestuia era în mormânt: „s-au odihnit, după Lege”. Versetul ne oferă un amănunt mic, dar cu
însemnătate foarte mare!
Dacă sâmbăta ar fi fost desfiinţată în timpul vieţii Domnului Iisus, aceştia ar fi fost printre primii care
ar fi aflat direct, despre acest „eveniment” major intervenit în religia lor neschimbată niciodată de mai bine
de-un mileniu, şi nu s-ar mai fi „odihnit, după Lege”. Mai ales că erau foarte îndureraţi! Numai de aşa ceva
nu le-ar mai fi ars rudelor, apropiaţilor şi ucenicilor Lui, de păzirea unei porunci desfiinţate în prealabil de
Mântuitor (Porunca a Patra dintre Cele Zece Porunci!)!
Încă o dată: dacă Mântuitorul ar fi desfiinţat solemnitatea zilei a şaptea, ucenicii şi cei mai apropiaţi
oameni ai Lui n-ar mai fi ţinut, prin odihnă, „după Lege”, această zi (ziua sâmbetei), chiar când trupul
neînsufleţit al Acestuia era în mormânt, iar ei erau dezorientaţi, vânaţi, speriaţi şi suferinzi!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 20, 19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a
săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!).
Dar pentru că Domnul NU a desfiinţat Porunca a Patra dintre Cele Zece Porunci, ucenicii şi cei
mai apropiaţi oameni ai Lui, din credinţă, au ţinut-o, chiar şi în aceste circumstanţe extrem de dificile pentru
ei toţi!”
Însă „Preotul” nostru este de altă părere, una opozabilă, și ne explică că, de fapt, în sâmbăta
în care trupul Mântuitorului era în mormânt, sfintele mironosite s-au odihnit, dupa Lege, doar de frica
iudeilor. Trebuia să găsească o justificare, nu? Din moment ce în prealabil ne-a vorbit despre
călcarea sâmbetei de către Însuși Mântuitorul, în timpul propăvăduirii Sale, care a durat cca 3,5
ani. Dar vom vedea dacă explicația dânsului are coerență și consistență.
Să știți că alții, tot teologi duminicari, cum ar fi de exemplu unii dintre pastorii baptiști, sunt
mult mai eleganți în exprimare: aceștia vorbesc despre deființarea sâmbetei de către Mântuitor și
nu despre călcarea sâmbetei de către Mântuitor, întrucât își dau seama de impactul imediat al
acestei a doua variante și astfel evită să afirme atât de non-șalant că Domnul Iisus Hristos a fost
păcătos. Cum o face „Preotul” nostru, din nefericire. Dar până la urmă, fie că-i călcarea, fie că-i
desființarea, în adevăr tot către un Hristos păcătos aruncă. Este vorba doar de-o perdea subțire și
transparentă, după care se pitesc unii. Aceasta pe de-o parte.
Pe de altă parte, în accepțiunea dânșilor, trebuie să conștientizăm că, după ce evreii au
păstrat pentru o perioadă de cca 1.500 de ani toate Cele Zece Porunci, dintr-o dată, măcar cei
deveniți creștini, au rămas doar cu Nouă Porunci, pentru o perioadă de cca 3,5 ani (perioada
propăvăduirii lui Hristos). „Preotul”, ne spune dânsul că sfintele mironosite au ținut formal acea
sâmbăta, doar de teama iudeilor, dar și noi îi spunem dânsului că nu puteau ține nici duminica la
acel moment, dintr-un motiv extrem de simplu: când sfintele mironosite s-au odihnit, dupa Lege,
Hristos nu înviase încă, era în mormânt! La acel moment, duminica învierii, nu exista.
Atenție la cronologia simplă a evenimentelor din cei 3,5 ani! Deci, dacă ținem cont de
perioada propăvăduirii Sale în care a făcut minuni încă de la început și în oricare zi a săptămânii
dintre cele 7, avem în Istorie, cca 3,5 ani cu Nouă Porunci! Întrucât, repet, duminica, nu poate fi
luată în seamă decât după înviere, și aceasta apoi, în accepțiunea dânșilor, ar fi inlocuit porunca
lipsă, porunca așa-zis desființată dintre Poruncile lui Dumnezeu. Desființată, spun dânșii, de
Hristos care vindeca inclusiv sâmbăta. Deoarece principalul argument al duminicarilor, este
75
învierea Mântuitorului într-o zi de duminică. Iar dacă Hristos a înviat într-o zi de duminică (ceea
ce este corect!), atunci duminica, susțin dânșii, a devenit noua zi de odihnă.
Dar, ceva îl înlocuiești cu altceva de același tip. Nu poți să înlocuiești un carburator cu un
electromotor, un cățel cu un dulap, etc. Și nici mașina nu-ți poate merge 3,5 ani, fără inima ei,
carburatorul, și nici ulterior dacă pe acesta îl înlocuiești cu alt gen de componentă, cu
electromotorul, de exemplu. Ceea ce înlocuiești, trebuie să îndeplinească standardele a ceea ce
schimbi. Iar Autorul ar trebui să fie același! Nu pui un bucătar să-ți repare mașina, ci un mecanic.
Cu atât mai mult, nu pui o creatură să schimbe ceea ce a instituit Domnul Dumnezeu, care nici El,
nu este dezbinator în Sine, în cadrul tabloului propriilor Porunci.
Pe cale logică, duminica preluând prerogativele sâmbetei după cei maxim 3,5 ani când ziua
de odihnă ar fi fost abolită complet, nemaiexistând deloc, nici mai mult nici mai puțin, aceasta
devine Poruncă. Și nu oricare, ci Dumnezeiască ar trebui, nu? Căci restul, toate celelalte Nouă, sunt
Dumnezeiești și este nepotrivit să plasezi una omenească între atâtea Dumnezeiești.
Deci, în această accepțiune, duminica a devenit practic o nouă Poruncă. Însă, de care?
Omenească sau Dumnezeiască? Este FOARTE, FOARTE IMPORTANT! Întrucât numai călcarea
unei poruncii dumnezeiești poate însemna fărădelege și nicidecum încălcarea unei porunci
omenești. Încălcarea unei porunci omenești, puteți s-o numiți oricum doriți dvs., dar numai păcat
nu. Pentru că ar contravenii definițiilor biblice, în care, de asemenea, nu scrie nicăieri că,
neurmărirea unei porunci omenești, dintre cele care nu se inteferează cu Legea divină, este
pedepsită de Dumnezeu.
Iar aici le apare uriașa sincopă, uriașa lor problemă și neputință, căci Domnul Iisus n-a
poruncit duminica vreodată și niciodată! Nici înainte, nici după învierea Sa, în cele 40 de zile până
la înălțare! Și nici n-a zis că îl supără cumva nepăzirea acesteia. O fi “desființat” Hristos sâmbăta
prin acele fapte bune (vindecări) încadrate drept muncă, hai, treacă-meargă, până aici bruierea ține
la mulți, dar următorul pas, teologii duminicii nu-l mai pot face NICICUM. Întrucât nu pot arăta în
propria Biblie unde Hristos a înființat sau unde a poruncit duminica! Interesant „Preote”! Nu vă
gândiți logic și rațional că țineți cu dinții de-o poruncă neporuncită!? De-o poruncă omenească,
inventată de omul înșelat? Pe care, cu de la sine autoritate, v-ați încumetat și ați plasat-o în tabloul
Poruncilor Dumnezeiești!?
„Preotul” cu gura lui ne spune că “despre ceea ce nu mai exista, e firesc ca nici sa nu se mai
vorbeasca.” Aceasta înseamnă implicit că despre ceea ce exista, e firesc sa se vorbeasca. Corect, nu? Ok,
atunci, să ne arate dânsul în toată Biblia, ce s-a vorbit direct despre duminică. Și ajungem din nou
la principiul MARELUI LIPS BIBLIC. „Preote”, jumătățile de măsură și acelea întoarse pe dos, nu
pot reprezenta fundamentul unor explicații sănătoase.
Revenind, nu în ultimul rând, haideți să gândim practic. Să conștientizăm și faptul că zilele
răstignirii (cele mai intense în trăiri sufletești de către amândouă părțile, atât din partea evreilor ce
l-au urmat pe Mântuitor cât și din partea evreilor ce l-au condamnat), au fost zile pline de temeri
diverse și remușcări, ambele tabere fiind în degringoladă. Context în care, cui din tabăra evreiilor
ce nu l-au urmat pe Mântuitor, i-ar mai fi păsat dacă niște rude neînsemnate suferinde după
uciderea unui membru al familei lor, mai țin sau nu, în intimitatea lor, vreo Lege!? Rude fără de
prea mare importanță sau chiar fără de nicio importanță, în ochii iudeilor sau cruzilor romani. Aș
zice că nimănui nu i-ar mai fi păsat. Ar fi un răspuns conjunctural firesc.
Mai departe, să-l întrebăm și altceva pe preot: „Preote” dacă cineva pune mâna pe dumitale, și îți
pune cuțitul la gât și-ți cere să te lepezi de Hristos în schimbul vieții, ce ai face? Te-ai lepăda de Hristos sau
ți-ai da viața? Alegerea primei variante ar însemna scăparea vieții biologice, aceasta de aici, efemeră
și scurtă dar totodată riscarea pierderii vieții veșnice întrucât te-ai lepădat de Dătătorul acesteia, iar
alegerea celei de-a doua variante ar însemna invers, infinit și incomparabil mai avantajos. Ce ați
face domnule „Preot”? V-ați da viața, sau nu? Da sau nu? Bănuiesc că v-ați da viața și aceasta este
alegerea corectă! De ce? Pentru că trebuie să-l iubim pe Hristos, care este Calea, Adevărul şi
Viaţa, mai presus de orice. Chiar El o spune, și este logic și firesc șă fie așa:
76
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 10, 37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai
mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu
este vrednic de Mine., Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul
şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.).
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”
Domnul Iisus este Adevărul!
A nu urma Adevărul, echivalează cu a nu-L urma pe Domnul Iisus!
Dragilor, Hristos, care este Adevărul, trebuie iubit și urmat, indiferent de prețul plătit în
această viață. Nu există motivație pentru a abandona adevărul, căci abandonând adevărul, este ca
și cum l-am abandona pe Hristos, ca și cum ne-am lepăda de Hristos. Mi-am amintit un fapt: acum
câțiva anișori, am ajuns în Iordania, unde în Aman, capitala lor, împreună cu un preot ortodox,
conduși de un arab taximetrist, am intrat în cea mai mare moschee a lor, s-o vizităm. Eram câțiva
creștini într-o țară de musulmani. Iar la un momentdat, arabul, sub presiunea momentului ne-a
solicitat: “Și acum toți, să-l preamărim pe Alah, strignd următoarele:....” La care preotul ortodox, plin de
curaj, credință și îndrăzneală, răspunde: „...domnule, eu nu v-am cerut dvs. să vă lepădați de Alah așa că
vă rog să nu ne cereți nici dvs. nouă să ne lepădăm de Hristos!” Atitudinea lui a fost cea corectă. L-am
admirat pentru ea.
Ok. Și acum să ne întoarcem la „Preotul” nostru și să-l întrebăm: ce crezi dumitale, frica de
iudei poate fi o motivație suficientă să ne lepădăm de Hristos? Da, nu vă mirați, dacă sfintele mironosite s-
au odihnit, dupa Lege, doar de teama iudeilor, atunci înseamnă nici mai mult nici mai puțin că
acestea s-au lepădat de adevărurile lui Hristos. Știm! Vreți să ne dați și exemplul căderii
Apostolului Petru, care s-a lepădat de 3 ori de Hristos, în ziua arestării Sale. Dar noi apreciem că
nu este o conjunctură similară. Petru, care era mai însemnat ca importanță, a fost atacat direct, în
public, într-un moment de tensiune maximă, cât încă Mântuitorul nu era condamnat și răstignit, pe
când sfintele mironosite, mai neînsemnate, s-au odihnit, dupa Lege, în intimitatea lor, după
consumarea evenimenelor, neatacate de nimeni. Este o mare diferență. În intimatatea ta, faci ce vrei
tu, căci ceilalți nu știu.
Slabe erau în credință, sfintele mironosite, domnule „Preote”, așa-i? Mai ales că nici nu li se
cerea viața, puteau fi cel mult dojenite sau renegate de către niște evrei care oricum, tocmai le
condamnaseră și omorâseră și Ruda, cu numai 2 zile înainte. Aici nu mai putem fi păcăliți. Știm și
noi că, chiar dacă acestea nu țineu Legea, nu puteu fi omorâte așa ușor, fără o judecată prealabilă,
în urma comiterii unor fapte grele. Ca să nu mai vorbim că nimeni, în acel moment, nu ar mai fi
urmărit și așa ceva. Acestea erau neînsemnate prin comparație cu Mântuitorul, care a zguduit
Lumea! Să fim realiști.
Deci, revenind, indirect dedus, după opinia dvs., sfintele mironosite l-au trădat pe Hristos, de
teama a cel mult o renergare din partea celor care oricum le făcuseră deja răul suprem. Dacă cuiva
îi moare un copil, o rudă foarte iubită, în timpul plângerii lui îi mai pasă că cel care i-a determinat
moartea, îl mai și dezaprobă? Mă îndoiesc puternic! Este adevărat, Apostolul Petru a avut și el
momentul lui de slăbiciune dar aceasta s-a petrecut cât încă nu știa ce se va întâmpla, cât încă nu-i
murise nimeni. După înviere, îl găsim pe Petru (reabilitat de Domnul!) predicând cu mare
îndrăzneală în public, în fața tuturor, reparându-și greșeala.
Să rezumăm. Modul în care privește „Preotul” contextul biblic sus exemplificat și analizat, ne
aruncă indirect, și la următoarele deducții, cel puțin:
- Hristos a fost păcătos;
- Pentru o perioadă de maximum 3,5 ani din Istorie, aceea a propovăduirii lui Hristos, până la
moartea și învierea Sa, au existat doar Nouă Porunci Dumnezeiești valabile, una fiind desființată;
77
- Din tabloul Celor Zece Porunci Dumnezeiești, “scrise cu degetul lui Dumnezeu”, una, cea de-a
Patra, Dumneziească, a dispărut, fiind înlocuită de o nouă “Poruncă”, dar omenească, întrucât
aceasta nu a fost poruncită vreodată de către Hristos;
- Totodată, s-a anihilat practic și Sabatul Creației;
- Sfintele mironosite s-au lepădat de adevărurile lui Hristos.
Iar acum vă rog pe dvs., cititorii, să analizați profund și cu propriul cap și să alegeți, cine are
dreptate, cu privire la argumentul nostru, respectiv la explicațiile dânsului, luate în discuție,
acestea fiind opozabile. În timp ce sâmbetiștii văd contextul luat în discuție drept un argument
biblic veridic în favoarea sâmbetei nedesființate, și a necomiterii păcatului prin călcarea unei
Porunci valabile din Lege indiferent de greutatea circumstanțelor, „Preotul” nostru nu l-ar fi văzut
deloc, dar el există și îi trebuia cumva o justificare întoarsă în favoarea duminicii. Ca să-l neglijezi
cu totul, nu ține, pentru că ți-l bagă pe gât sâmbetiști. Și-atunci recurgi la explicații inverse, de-o
naivitate copilărească. Părerea mea.
Încă o dată, pentru a se conștientiza realitatea lucrurilor: în adevăr, articolul „Preotului” nu
aduce argumente biblice veridice duminicii (nici măcar unul, pentru că acestea, pur și simplu nu
există!), ci doar încearcă să le combată pe cele ale sâmbetei, prin orice tip de explicații! Atâta tot,
nimic altceva! Explicații omenești opozabile argumentelor biblice divine! Nimeni să nu judece cu
superficialitate! Duminica nu are niciun argument biblic divin! NICIUNUL!
Haideți acum să vedem și altă explicație omenească a „Preotului”, folosită pentru desființarea
altor argumente biblice ale sâmbetei.
Citat:
„INVATACELUL: 7.Se mai spune ca apostolii si primii crestini - dupa marturia istoriei -au serbat
sambata, si numai de la Constantin cel Mare, din anul 321, a fost introdusa, de catre acest imparat, inovatia
de a se serba Duminica in mod obligatoriu.
PREOTUL: Nu este adevarat ca apostolii si primii crestini au serbat sambata. Marele apostol Pavel,
daca mergea sambata la sinagoga, nu mergea acolo ca sa praznuiasca sambata, ci pentru ca acolo se adunau
iudeii (Ioan, 18, 20) si avea prilejul sa le vorbeasca din Scripturi (Fapte, 17, 2). Dar apostolul Pavel vorbea
nu numai prin sinagogi, ci si in piete si prin case (Fapte, 17, 17; 18, 6-7), ba chiar si in afara de portile
cetatii, in camp (Fapte, 16, 13); apoi, el vorbea nu numai sambata, ci si in fiecare zi si noapte (Fapte, 20, 31).
Si ce fel de odihna avea Pavel in ziua sabatului, de vreme ce el se ostenea lucrand pe ogorul inimilor, in slujba
cuvantului lui Dumnezeu? (Fapte, 6, 2).
„Preotul” nostru ne întreabă, tot după sistemul jumătăților de măsură și acelea întoarse pe
dos: “Si ce fel de odihna avea Pavel in ziua sabatului, de vreme ce el se ostenea lucrand pe ogorul inimilor,
in slujba cuvantului lui Dumnezeu?” Iar dacă dânsul ne-a adresat această întrebare, ne vedem
nevoiți, la rândul nostru, să i-o adresăm și noi pe următoarea: “Si ce fel de odihna aveți dvs. in ziua
duminicii, de vreme ce vă osteniti prin biserici, crezând că lucrati pe ogorul inimilor? Nu putem continua
și cu sintagma: “in slujba cuvantului lui Dumnezeu?”, pentru că n-am fi deplin pe adevăr, întrucât
Sincretismul pe care îl practicați, conține și anti Cuvant. Deci, lucrând pe ogorul inimilor sâmbăta
înseamnă muncă dar lucrând pe ogorul inimilor duminica, nu mai reprezintă o muncă!? Da,
interesantă balanță inechitabilă și inegală folosiți domnule „Preot”!
Să oferim aici, mai multe exemple decât ne-a dat dânsul, de versete biblice care
demonstrează că de fapt acest “Nu este adevarat” al „Preotului”, nu este adevărat, ci din contră,
demonstrează (susținut inclusiv de Istorie!), că apostolii si primii crestini (printre care şi Pavel!) au
continuat să ţină sâmbăta, și după răstignirea, învierea şi înălţarea la Cer a Domnului Iisus
Hristos!
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 13, 13. Şi plecând cu corabia de la Pafos, Pavel şi cei
împreună cu el au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim., 14. Iar ei,
trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut.,
15. Şi după citirea Legii şi a Proorocilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei, zicându-le: Bărbaţi fraţi, dacă
aveţi vreun cuvânt de mângâiere către popor, vorbiţi., 27. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor,
necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă., 42. Şi
ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea.,
,43. După ce s-a terminat adunarea, mulţi dintre iudei şi dintre prozeliţii cucernici au mers după Pavel şi
78
Semnul Fiarei
după Barnaba, care, vorbind către ei, îi îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu., 44. Iar în sâmbăta
următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu., Cap. 16, 13. Şi în ziua
sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam
femeilor care se adunaseră., Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a
grăit din Scripturi,, Cap. 18, 1. După acestea Pavel, plecând din Atena, a venit la Corint., 4. Şi vorbea în
sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini.).
„Preotul”: „Marele apostol Pavel, daca mergea sambata la sinagoga, nu mergea acolo ca sa
praznuiasca sambata, ci pentru ca acolo se adunau iudeii...” Am mai auzit această explicație copilărescă,
nepragmatică, nevizionară, lipsită de empatie istorică, iar în combaterea acesteia, printre multe
altele, am scris și următorul text, pe care îl preiau din alte părți ale materialului:
“Am auzit şi opinia că apostolul învăţa sâmbăta în sinagogi doar pentru că iudeii se întruneau în ziua
a şaptea, iar el profita de ocazie. În cazul acesta, n-ar fi trebuit ca textul să se refere cumva la obiceiul
iudeilor!? Al acelor iudei care, în urma învăţăturii creştine primite de la apostol, ar fi trebuit să treacă de la
vechiul obicei (al zilei a şaptea) la noul obicei (al zilei întâi)!?
În Biblie nu apare nimic care să susţină ipoteza acestei „treceri”! Chit că Apostolul Pavel învăţa în
sinagogi, tot sâmbăta, la mult timp (chiar zeci de ani!) de la înălţarea Domnului Iisus la Cer. Şi nu ar fi fost
normal ca la un moment dat – după ce-ar fi profitat destul de întâlnirile de ziua a şaptea consacrate ale
evreilor în sinagogi, apostolul să declare deschis ceva de genul: „…începând de acum înainte, în cinstea
Domnului nostru Iisus, vom ţine ziua întâi a săptămânii şi nu pe cea de-a şaptea cum a fost până acum….”.
Şi chiar în mod concret, repetat şi accentuat? Ceea ce n-ar fi scăpat condeiului propriu sau celorlalţi scriitori
ai textelor Noului Testament! Dar nimic deschis şi repetat în Biblie, în acest sens… NIMIC! Nici de la
Apostolul Pavel, nici de la nimeni altcineva!”
Dar aici, aș mai adăuga un „comentariu”: “Ha! Ha! Ha!” Cam așa răspundea președintele
Iohannis, la un moment dat, adversarilor politici. Nu știu pe ce temă, nu sunt fanul lui și nu mă
interesează politica lor, însă mi se pare că un astfel de răspuns corespunde ideal explicațiilor
„Preotului” din citatul sus menționat. Sau, să folosim o altă anologie: „Dragi copilași de grădiniță,
dacă nu stați pe scăunele, cuminți și cu mâinile la spate, pe ușa aceea o să intre Bau-Bau și-o să vă
mânânce.” Ei bine, cam așa ne tratează „Preotul” nostru când ne spune practic că, la 30 de ani după
înălţarea la Cer a Domnului Iisus Hristos, presupus duminicarul apostol Pavel, „daca mergea
sambata la sinagoga, nu mergea acolo ca sa praznuiasca sambata, ci pentru ca acolo se adunau iudeii si avea
prilejul sa le vorbeasca din Scripturi.” “Ha! Ha! Ha!” Fraților, suntem oameni în toată firea, adulți,
maturi, să nu mai credem în Bau-Bau! Și nici în învățăturile lui Bau-Bau sau Baal-Baal!
La 30 de ani după răstignirea lui Hristos, nimeni dintre iudeii mozaici ce păstrau ca popor
Sabatul de aproximativ 1.500 de ani, nu ar fi primit cu brațele deschise duminicari în sinagogile lor,
ci i-ar fi prigonit crunt chiar până la linșaj fizic, nu numai din cauza altor învâțături creștine mult
mai accesibile, ci cu prioritate tocmai din cauza învățăturii duminicii. Întrucât duminica le-ar fi
zdruncinat din temelii, obiceiul lor milenar! Sau să înțelegem de aici că și ucenicii și apostolii,
asemenea sfintelor mironosite, s-au lepădat de Hristos prin nescoaterea nici măcar a unei singure
vorbe, una singură, despre ținerea noii zile de odihnă? Or fi procedat astfel tot de teama iudeilor?
Pentru că dacă scoteau, acele vorbe apăreu în Biblie, dragilor! Repetat, apăreau obligatoriu,
puternic și accentuat! Război ideologic mai mare decât pe acestă temă, a schimbării zilei de odihnă,
nu putea exista în acele vremuri și în conjuncrura religioasă a poporului evreu! Copilărească și
nevizionară explicație a „Preotului” și a nenumăraților lideri creștini ce susțin duminica, absolut
neverosimilă pragmatic!
În realitate, ca şi Domnul Iisus Hristos dealtfel, însuşi Apostolul Pavel, după creștinarea sa,
“după obiceiul său”, ţinea ziua a şaptea (sâmbăta) ca zi specială de închinare şi odihnă, la zeci de
ani după înălțarea Mântuitorului!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut,
şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească., Faptele Sfinţilor
Apostoli, Cap. 16, 13. Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de
rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră., Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat
la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,, Cap. 18, 4. Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi
aducea la credinţă iudei şi elini.).
79
Mai jos aveți câteva Citate, sursă ortodoxă:

„Perpetuarea sabatismului în creştinism
Iisus Hristos, evreu fiind, a venerat ziua Sâmbetei. Ucenicii Mântuitorului de asemenea se închinau
numai Sâmbăta. Primii creştini convertiţi de apostoli, şi ei fiind iudei, şi ei se închinau lui Dumnezeu
Sâmbăta. Însuşi neofitul apostol Pavel a respectat sabatul biblic. Chiar Sf. Anastasie al nostru este categoric
în privinţa aceasta, căci zice: „Creştinii din Alexandria se adunau în ziua sabatului, nu ca şi cum ar fi fost
devotaţi iudaismului, dar ca să adore pe Iisus, Domnul sabatului”
„Sudura clericală între orfeism şi creştinism
Zeul Mithra – scrie profesorul englez Denis Saurat, în 1934 – se sărbătorea la Romani sub
numele de Jupiter şi i se zicea SOL INVICTUS până în ziua când s-a dat de Împăratul Constantin
cel Mare Edictul din 313 d.Hr. Iar de atunci încoace, ziua săptămânală întâia, aceea a lui SOL
INVICTUS, e numită ZIUA DOMNULUI IISUS, adică DUMINICA.
Astfel, a fost cu putinţă clerului orfic, trecând de azi pe mâine de la orfeism la creştinism, să
transporte cu ei din orfeism în candidul creştinism o mare parte din cultul orfic, şi anume:
a). Clerul orfic, intrat din ordin şi deci fără asentiment sufletesc în creştinism spre
a-l stăpâni şi a trăi din el, a început să practice creştinismul schimbând numele sărbătoririi
zilei Soarelui în acela de „ziua Domnului” care zi a Soarelui era întâia zi a săptămânii.
Astfel, s-a zis zilei Soarelui „ziua Domnului” sau „Dominica”. De aici a pornit prima
nemulţumire printre acei creştini care, continuând tradiţia de la Iisus, aveau ziua de odihnă
săptămânală după Evanghelie, adică nu prima zi a săptămânii, ci ziua a şaptea şi ultima a
săptămânii. ...” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 231, 151.
Rog a se găsi timpul pentru a parcurge cartea intitulată “Suprema Iubire” - Dr. General Petre
Stavrescu (autor ortodox), scrisă în anul 1938. Autorul, fără a părăsi Ortodoxia, având o poziție
socială distinsă și legături până la vârful statului, s-a adresat conducerii laice și bisericești de la
acea vreme, cu scopul reformării, din interior, a Bisericii Ortodoxe Române. Din nefericire, n-a
reușit mare lucru. Este o carte ce merită parcursă! Dacă o veți face, veți rămânea înmărmuriți de
potențialele falsuri din propria biserică. Acesta nu se găsește scanată în format electronic pe net. Cu
greu am gasit-o, într-un singur exemplar, în original. În prezentul material atașez doar câteva
extrase din aceasta, de cel mai mare interes, iar dacă dintre dvs. o doriți în formatul tipărit original,
se poate împrumuta, așa că vă rog să mă contactați prin e-mail (cirstian.dragos@ yahoo.com) sau
oricum considerați.
Observați? Există ortodocși realiști care recunosc perpetuarea Sâmbetei. Din fașă, când
vorbim despre Apostolul Pavel, vorbim de fapt despre câteva decenii de propăvăduire apostolică
scurse după Hristos, întrucât acesta n-a fost ucenicul direct al Lui (pentru cine știe puțină carte sau
citește Noul Testament). Ba chiar, la început, după înălțarea lui Hristos, acesta i-a prigonit pe primii
creștini, pentru o perioadă de vreo 3,5 ani de la învierea Domnului Iisus, până a avut vedenia cu
Acesta în drumul spre Damasc, în urma căreia s-a creștinat el însuși. Astfel, că, cel puțin din gura
acestui apostol, duminica, dacă exista, ar fi apărut în contextul Noului Testament, cu vârf și îndesat!
A se conștientiza principiul MARELUI LIPS BIBLIC. Dar pe care, „Preotul”nostru, probabil fără a-
și da seama și numai cu jumătate de măsură, îl învârte și pe acesta:
Citat:
„PREOTUL: Daca cercetam cu atentie Noul Testament, vedem ca toate poruncile Decalogului sunt
reproduse in cuprinsul lui, de catre Mantuitorul sau de catre sfintii apostoli, in afara de aceea a sabatului.
Astfel:
Porunca intai o gasim la Matei, 12, 31-32 si la Marcu, 3, 29.
Porunca a doua, in I Corinteni, 10, 14 si I Ioan, 5, 21.
Porunca a treia, la Iacov, 4, 12; 5, 12.
Porunca a cincea, la Matei, 15, 4; 19, 19,
Porunca a sasea, la Matei, 19, 18; si la Marcu, 10, 19.
Poruncile a saptea, a opta si a noua, la Matei, 19, 18 la Marcu, 10, 19 si in Romani, 13, 9.
Porunca a zecea, in Romani, 13, 9.
80
Semnul Fiarei
Dar in nici o parte a Evangheliei sau a epistolelor apostolesti nu gasim vorbindu-se - sau facandu-se
macar o aluzie - la porunca a patra sau la ziua sabatului, ceea ce dovedeste ca ea nu exista pentru
Mantuitorul si apostoli; iar despre ceea ce nu mai exista, e firesc ca nici sa nu se mai vorbeasca.”
Ce avem aici? În primul rând, alte contradicții în sine: păi, „Preote”, hotărăște-te: mai sunt
valabile astăzi Cele Zece Porunci (Legea Morală) sau nu?
„Tot în Legea Veche este amintit muntele Sinai. Pe el a văzut Moise în drum spre Canaan, mărirea
lui Dumnezeu. Pe Sinai a primit «Tablele legii» cu cele zece porunci. El este astfel muntele în care s-a
descoperit legea morală naturală, temeiul de căpetenie al vieţii creştine.”81
Surse: 81 Cuvântări liturgice de Vasile, episcopul Oradei, ediţia a II-a, Oradea, 1976, pag. 17.
„Legea morală a Vechiului Testament rămâne în putere pentru creştini, fiindcă Mântuitorul
Iisus Hristos i-a răspuns tânărului care Îl întrebase ce să facă spre a dobândi viaţa de veci: «De vrei să intri
în viaţă păzeşte poruncile» Matei 19,17. De asemenea tot El ne învaţă: «Să nu socotiţi că am venit să
stric legea sau proorocii, n-am venit să stric, ci să împlinesc», Matei 5,17” (Cel ce păzeşte poruncile are
nevoie de Hristos, de aceea El a precizat tânărului că un singur lucru îi lipsea pe lângă păzirea poruncilor,
urmarea Lui, căci numai prin puterea Lui şi credinţă în El poruncile pot fi împlinite, n.n.).” 16
Surse: 16 Carte de învăţătură creştină de P.S. Vasile. episcopul Oradei cu aprobarea Sf. Sinod,
Ed. IBM al BOR; Bucureşti, 1978, pag. 154.
Căci în alte părți ale propriului articol, vorbești despre sfârșitul Legii prin Hristos, lăsând să se
înțeleagă contrariul ("Desfiintand vrajmasia in Trupul Sau, Legea poruncilor si invataturile..."). Ne
băgați în ceață rău de tot, când așa, când invers. Pentru că dacă le-ați amintit, bănuim de data
aceasta că le considerați valabile. Aaaa.... numai când credeți că vă convine și numai nouă, nu toate
Zece, am înțeles! Mai mult, ne spuneți că Porunca a Patra nu este confirmată de Noul Testament.
Dar, de exemplu, următoarele versete nou testamentare, la care Poruncă să se refere „Preote”,?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul
Omului., Cap. 24, 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta., Sfânta Evanghelie
după Marcu, Cap. 2, 27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă., 28.
Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 5. Şi le zicea:
Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.).
Ne scuzați pe noi, sâmbetiști, că nu vedem în aceste versete desființarea sâmbetei așa cum
vedeți dvs.. Dimpotrivă, noi vedem în ele întărirea sâmbetei. Dar înainte de-a aprofunda înțelesul
lor, să mai adugăm.:
Citat:
„PREOTUL: De asemenea, nici apostolii nu respectau ziua sabatului, caci au smuls si au mancat
spice de grau chiar in aceasta zi (Matei, 12, 1-3). Sfanta Evanghelie ne spune chiar ca iudeii cautau sa-L
omoare pe Iisus "...pentru ca nesocotea ziua sambetei" (Ioan, 5, 18), pe care Hristos, ca Domn al
Sabatului, a desfiintat-o. "Desfiintand vrajmasia in Trupul Sau, Legea poruncilor si invataturile..."
(Efes., 2, 15), Mantuitorul a facut un nou legamant, intru Sangele Sau (Luca, 22, 20), si ne-a dat exemplu
cu fapta sa nu mai tinem ziua sabatului (sambetei). Iar daca Insusi Hristos ne-a invatat pe noi cu
cuvantul si cu fapta acest lucru, putem oare sa nu-L ascultam pe El noi, cei ce ne-am botezat si ne-am
imbracat in El (Gal., 3, 27)? ”
Deci, „Preotul” afirmă că Insusi Hristos ne-a invatat pe noi cu cuvantul si cu fapta să nu mai
păstrăm sâmbăta. La ce se referă „Preotul”? Care Cuvânt? Care faptă? Să le luăm din nou pe rând,
este foarte bine că le-a specificat, pentru că ne oferă prilejul să le analizăm judecata, și privit din
alte unghiuri.
1. Aș începe cu Faptele lui Hristos, presupus desființatatoare ale sâmbetei. Care credeți că
sunt acestea? Răspuns: niciunele altele decât vindecările de sâmbăta! Acestea sunt
principalele, la care se mai adăugă presupus munca de sâmbătă a ucenicilor care
smulgeau spice de grâu, inclusiv în această zi, ca să-și potolească foamea (aceste fapte nu
sunt ale lui Hristos, dar să le luăm totuși în seamă pentru a închide subiectul). În tot Noul
Testament, nu cred să găsiți și alte fapte de sâmbătă și chiar și toti susținătorii duminicii,
din câte cunosc, nu pretind că ar deține și altceva în plus, decât acestea. Astfel, în
81
principal, prin vindecările de sâmbăta, Hristos ar fi desființat, cu fapta, sâmbăta. Dar să-l
ascultăm pe „Preot”, ca să ne confirme chiar dânsul:
Citat:
„PREOTUL: Dumneata esti ispitit sa admiti ca Hristos si apostolii au respectat sambata. Da, dar in
ce fel ? Se stie atat numai, ca El a facut o multime din minunile Sale sambata, fapt pentru care era amenintat
cu moartea (Ioan, 5, 16). Sambata au fost vindecati: omul cu mana uscata (Matei, 12, 9-14; Marcu, 3, 1-6;
Luca, 6, 6-11); femeia cu duhul neputintei (garbova) (Luca, 13, 10-17); bolnavul de idropica (Luca, 14, 1-6);
omul cu duhul necurat (Marcu, 1, 21-26; Luca, 4, 31-37); slabanogul bolnav de 38 de ani (Ioan, 5, 1-18) si
orbul din nastere (Ioan, 9, 1-18). Trei din aceste vindecari: a omului cu mana uscata, a femeii garbove si a
omului cu duh necurat au fost facute nu numai sambata, ci si in sinagoga.”
Deci, acestea sunt faptele: vindecările minunate. Cărora, o parte dintre teologii duminicii, le
dau o conotație de muncă care, într-adevăr era și este interzisă în Sabat. Prin sâvârșirea
vindecărilor, Domnul Iisus ar fi muncit și astfel ar fi călcat și pângărit sâmbăta, implicit
desființând-o. Ne oprim aici deocamdată, nu mai spunem mai departe că ar însemna că Domnul
Iisus, muncind în această zi specială, ar fi devenit păcătos, căci dânșii nu văd lucrurile așa, se
limitează doar la jumătate din raționament, pe care nu-l duc până la capăt. Arâncând în
neimportanță și definiția păcatului din propria lor Biblie. Nici măcar evreii iudaici, n-au văzut
lucrurile așa, trunchiate. Vom reveni.
Pentru mult mai multe lămuriri priviind vindecările de sâmbătă, vă rog să parcurgeți
subcapitolul intitulat “Punctul nr. 2: „Domnul Iisus a desfiinţat Sâmbăta?””, cuprins în „CAPITOLUL
11. Ziua de odihnă” din lucrarea integrală, sau cuprins în lucarea mai scurtă dar particularizată,
intitulată „Ziua falsă de odihnă”. V-ar ajuta mult pentru a discerne obiectiv.
În continuare, să subliniem câteva lucruri (necontestate de nimeni, cred):
- Domnul Hristos, a recurs la vindecări, continuu, pe toată perioada celor 3,5 ani de propovăduire,
încă de la începutul acesteia;
- Domnul Hristos, a recurs la vindecări, în fiecare zi a săptămânii, în toate cele șapte zile, pe toată
perioada celor 3,5 ani de propovăduire;
- Domnul Hristos, a vindecat oamenii, atât trupește cât și sufletește.
Dragilor, scopul venirii lui Hristos a fost și este (prin urmașii Lui) acela de-a lucra pe
“ogoarele inimilor”, pentru salvarea neamului omenesc căzut sub înșelătoria diavolului, scop care
nu este deloc contrar celui al Sabatului, ci dimpotrivă, se suprapun. Rolul Sabatului este acela de-a
întreține legătura dintre om și Dumnezeu, om care trebuie să părăsească în acest timp de calitate
acordat Creatorului Său, odată la fiecare șapte zile, orice flecărie a acestei lumi trecătoare, printre
care și munca aducătoare de avantaje și bunuri efemere, prin comparație cu viața veșnică promisă,
în Raiul fără de sfârșit, ce se poate dobândi printr-o legătură strânsă cu El. Și nu prin legătură
strânsă cu diavolul. Una, cel puțin pentru creștini și evrei, o explude pe cealaltă! Trebuie să-ți alegi
cu cine ții legătura! Și nealegerea, este tot o alegere, dar mă tem că nu cu cine trebuie.
„De la majoritatea oamenilor care nu se închină lui Dumnezeu şi nu-I slujesc Lui, Satana are
închinarea. ...” 215
Surse: 215 Dicţionar al Noului Testament, A-Z, de Preot dr. Ioan Mircea, ed. IBM al BOR,
Bucureşti, 1984, pag. 238; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag.
276.
Iar Hristos, tot pentru a ne acorda nouă șansa de-a dobândi Raiul, S-a sacrificat la cruce și a
făcut tot ce-a făcut, inclusiv acele vindecări trupești și sufletești, al căror scop n-a fost numai unul
mărunt, acela de-a scăpa indivizii în cauză de suferință, ci acela de-a crește credința în puterea lui
Dumnezeu și nădejdea în posibilitatea mântuirii sufletelor. Prin acele vindecări, nu s-au obținut
foloase vremelnice specifice muncii propriu-zise, ci foloase sufletești în veșnicie. Atât pentru
beneficiarii direcți ai acestora cât și pentru milioane de suflete, de peste veacuri, care datorită pildei
lor, au crezut în El, apropiindu-se de Dumnezeu. Astfel, vindecările sufletelor și Sabatul, nu sunt
în contradicție deloc, ci urmăresc același scop.
82
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 6. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi
învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată., 7. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va
vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină., 8. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată:
Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat., 9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade
sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?, 10. Şi privind împrejur pe toţi
aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă., 11. Ei însă s-
au umplut de mânie şi vorbeau unii cu alţii ce să facă cu Iisus.).
Text reprodus din altă parte: “Şi acest fapt, Domnul Iisus îl explică şi întăreşte prin exemplul
rânduielii de sâmbătă, instituită preoţilor de Dumnezeu, în slujirea lor la Templul Domnului (acest verset
întăreşte, de asemenea, valabilitatea Legii!). (Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 5. Sau n-
aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină?,). „Fără de vină”- adică
fără de păcat, pentru că lucrau sâmbătă în slujba Domnului Dumnezeu, Tatăl Ceresc.
Tot în slujba Tatălui Ceresc a vindecat şi Domnul Iisus în zi de sâmbătă, spre credinţa în El şi
salvarea de suflete!
Sau întăreşte, reamintind faptele regelui proaspăt uns David - cel plăcut Domnului, în timpul
ascunderii acestuia de regele în funcţie, dar decăzut, Saul.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 2, 25. Şi Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi
citit ce a făcut David, când a avut nevoie şi a flămânzit, el şi cei ce erau cu el?, 26. Cum a intrat în casa lui
Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le
mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau cu el?, 27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru
om, iar nu omul pentru sâmbătă., 28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei.).
Logic gândind: dacă Domnul Iisus ar fi desfiinţat ziua a şaptea, ar mai fi dat aceste două exemple, al
rânduielii de sâmbătă (1) şi al lui David (2)? NU! Dar Domnul le-a exprimat tocmai pentru că nu a
desfiinţat Sâmbăta!
Ziua a şaptea a fost binecuvântată omului de Creator, şi este o zi închinată Creatorului în mod
deosebit, zi de reflectare, meditaţie şi comuniune cu Creatorul, încă de la facerea lumii! Aşadar, „Sâmbăta a
fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă”, iar Domnul Iisus (Fiul Omului) „este domn şi al
sâmbetei”. Dacă s-ar fi desfiinţat sâmbăta şi înfiinţat duminica, n-ar fi trebuit ca versetul biblic să conţină
negaţia şi să spună că „Fiul Omului” (Domnul Iisus) nu mai este domn al sâmbetei!? Şi de ce nu apare
nicăieri că-i domn al duminicii?”
Dar și din alt punct de vedere: dacă dânșii văd în vindecările de sâmbătă o muncă, și
implicit, prin aceasta, o desființare a acesteia, atunci să-i întrebăm, la rândul nostru, ce văd în
vindecările de duminică? Tot o muncă? Păi atunci, s-o desființăm și pe aceasta! Cu una mumă și cu
alta ciumă, nu poate fi vorba de-o judecată sănătoasă! Inclusiv Hristos a vindecat și duminica,
pentru că din Noul Testament, așa cum spuneam, rezultă o activitate continuă a Acestuia. Iar dacă
a vindecat și duminica, a desființat-o și pe aceasta? Răspundeți, vă rugăm!
Da, știm, o să contraargumentați aici că duminica încă nu fusese instituită, pentru că Acesta
încă era în viață, duminica prinzând contur numai după moartea și învierea Lui. Atunci, din
scenariul dvs., se poate deduce faptul că Hristos doar a desființat, fără să înființeze altceva în
schimb (cel puțin cât încă era în viață aici pe Pământ, până la răstignire și înviere). A desființat fără
să înființeze? Practic aceasta susțineți, trunchind astfel, chiar si numai pentru o perioadă de cca 3,5
ani, Tablele Legii Celor Zece Porunci. Hmm...! Dvs. puteți funcționa fără inimă o perioadă? Sau
puteți merge într-un picior vreo 3,5 ani? Se pare că da, dvs. puteți.
Dar tot nu vă lăsăm și vă întrebăm: miile de vindecări miraculoase, pe care dvs. le pretindeți
că s-au întâmplat și în baza cărora vă susțineți multe dintre învățăturile nebiblice tradiționale, de
peste milenii și de peste veacuri până astăzi, produse în fața moaștelor sau statuilor sau icoanelor
dvs. făcătoare de minuni, foarte multe dintre acestea întâmplate exact în zilele de duminică, ce fac?
Mulți dintre noi credem că imensa majoritate a acestora nu sunt decât niște înflorituri
populare și exagerări fără de niciun scop bun, sau chiar dacă sunt minuni adevărate, atunci stau în
puterea celui viclean, înspre menținerea rătăcirilor, apariția altora noi sau creșterea rătăcirilor deja
instalate. Spre manifestarea Idolatriei mascate diverse, respectiv a săvârșirii unora dintre cele mai
urâte păcate, îmbrăcate în haine creștinești.
83

„În afară de faptul că neadevăratele vedenii şi proorocii de care v-am amintit mai sus, chipul lui
Dumnezeu a fost foarte mult prefăcut, dacă nu chiar de-a dreptul batjocorit, iar în numele Domnului s-a
venit cu tot felul de amăgiri şi ameninţări, cu groaznice nenorociri pe capul acelora care nu se lasă smintiţi
– în afară de faptul acesta... nu s-au putut aduce nici măcar o singură mărturie care să stea în picioare, că
aceşti prooroci neadevăraţi ar fi vindecat bolnavi, că ar fi proorocit, că ar fi făcut să plouă în plină secetă, că
ar fi înviat morţi – aşa cum se ştie că au făcut cu putere dumnezeiască Proorocii şi Apostolii din Sfânta
Scriptură.”18
Surse: 10 Buruieni crescute la umbra Bisericii de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al
Oradei, 1955, pag. 12; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 393.
În astfel de minuni, nu este mâna Domnului. Așa credem noi, prin reflecție comparativă cu
minunile biblice autentice și în raport cu învățătura Bibliei și, în special, cu Cele Zece Porunci. Dar
dvs. nu credeți așa, ci le atribuiți și pe acestea puterii Domnului, indiferent prin ce obiect de cult se
fac. Căci în numele și prin puterea Domnului se face orice minune adevărată, altele decât cele ale
Satanei, iar acest lucru îl recunoașteți și dvs.. Pentru că nu puteți atribui sec minunea, de exemplu,
doar icoanei sau moaștelor, rupând legătura cu Dumnezeu.
Ei bine, și-atunci, nu vi se pare că nu sunteți echitabili? Adică, vindecările directe autentice
ale Domnului de sâmbătă, o desființează pe aceasta, dar în schimb, presupus vindecările indirecte
ale Domnului de duminică din ultimele două milenii, pe care le pretindeți, n-o mai desființează pe
aceasta!? Sursa puterii extra-naturale din spatele minunilor, spuneți dvs. că este aceiași, dragi
teologi! Interesant cântar disproporționat folosiți, domnilor! În funcție de cum vă convine. Căci,
după dvs., minunea de sâmbăta a desființat sâmbăta, dar minunea de duminică, n-a desființat
duminica. Vi se pare că aceasta este o abordare sănătoasă?
„Preotul”: „De asemenea, nici apostolii nu respectau ziua sabatului, caci au smuls si au mancat spice
de grau chiar in aceasta zi (Matei, 12, 1-3). Sfanta Evanghelie ne spune chiar ca iudeii cautau sa-L omoare
pe Iisus "...pentru ca nesocotea ziua sambetei" (Ioan, 5, 18), pe care Hristos, ca Domn al Sabatului, a
desfiintat-o.”
Uau! După dumitale, „Preote”, pe lângă Hristos, și apostolii erau păcătoși, “caci au smuls si au
mancat spice de grau chiar in aceasta zi.” Au muncit la smuls, nu? Da, să nu ne lăsăm păcăliți, dacă
afirmi că „apostolii nu respectau ziua sabatului”, afirmi practic că apostolii erau păcătoși pentru că
nu respectau Porunca a Patra. Aceasta afirmi!
Pe lângă că, „Preote”, aici dumitale iar te contrazici în sine, din nou, și pari nehotărât. Întrucât
în alte părți ale propriului articol, tergiversezi legătura dintre Sabat și sâmbăta, iar aici (ca dealtfel
și în alte locuri!), în acest context biblic, identifici inclusiv dumneata sâmbăta cu Sabatul. Aici le-ai
suprapus. Păi, când ai dreptate, atunci sau acum? Atunci când te muncești să susții că sâmbăta și
Sabatul sunt diferențiate, neavând legătură între ele, sau acum când lași să se înțeleagă că se
suprapun? Cam nehotărât sunteți, domnule... – după caz, se pare! Dar să nu așteptăm un răspuns...
căci avem deja destule. Bruiante!
Să revenim. Mult, mult, mult v-ar ușura înțelegerea dacă ați aprofunda cultura, istoria și
religia iudaică. Așa, ați descoperi că evreii dinaintea perioadei creștine, oameni cu slăbiciuni la
rândul lor, din generație în generație, au căzut în aceiași capcană a adăugării tradițiilor proprii, în
detrimentul Cuvântului simplu al lui Dumnezeu, îndepărtându-se treptat de învățătura divină
originală. Diavolul n-a stat cu mâinile în sân niciodată! Așa cum stau majoritatea bisericilor
creștine de astăzi, referitor la Apocalipsa și multe altele, care odată descoperite, le-ar fi foarte utile
lor înseși! Acelaș tip de greșeli, asemănător evreilor din perioada precreștină, au făcut și bisericile
noastre, care se pretind pe sine că sunt din începuturi, în acești cca 2.000 de ani de Creștinism. Nu
vă amăgiți că lucrurile ar sta altfel, mai bine acum decât atunci. Ci din contră, prin comparație cu
evreii Vechiului Testament, plusurile și scăderile artificiale de astăzi, în raport cu Cuvântul biblic,
sunt considerabil mai multe, mai mari și mai sofisticate, împotriva Domnului.
Dacă veți aprounda (și chiar și din Biblie reiese acest fapt!), veți descoperi faptul că, treptat,
evreii împovăraseră artificial învățătura divină, cu numeroase reguli omenești suplimentare (613 -
după unele clasificări), nefolositoare, ci dimpotrivă, care le îngreunau lor însuși credința și viața.
84
Semnul Fiarei
„Afară de postul instituit de legea lui Moise din ziua milostivirii, fariseii au născocit o mulţime de
posturi şi săptămânal posteau lunea şi joia” (după exemplul lor alţii au instituit miercurea şi vinerea, n.n.)
205
Surse: 205 Istoria Biblică. Noul Testament, vol. C de A.P. Lopuhin, Bucureşti, 1946, p. 310.
„Legaliştii iudei nu se mărgineau la simpla împlinire a legii lui Moise (aşa cum a dat-o Dumnezeu,
n.n.), ci cu trecerea timpului alăturară la ea o mulţime de adause arbitrare (porunci năucitoare
omeneşti, n.n.) cărora cu vremea le dădeau chiar mai multă importanţă decât însăşi legii lui
Dumnezeu.”54
Nicodim, patriarhul BOR, vol. V, Bucureşti, 1946, pag. 378.
Chiar și astăzi, la evreii iundaici sâmbetiști, ultrareligioși, întâlnim reguli adăugate absurde,
de te minunezi: sâmbăta nu merg mai mult de vreo 2.000 de pași întrucât apreciază efortul fizic
prin mers drept o muncă, nu-și pornesc mașinile, întrucât asimilează scânteia motorului drept foc
iar Dumnezeu le-a porucit în pustiul Sinai ca în ziua sfântă să nu aprindă focul ca să nu muncească
la gătit, nu aprind nici măcar becurile în casă căci văd și în acestea tot declanșarea focului, etc, etc,
etc. Iar dacă o vreți pe cea mai ridicolă dintre toate, dintre autorestricțiile lor adăugate artificial
Poruncii sâmbetei (pe care le cunosc și eu), în această zi, unii dintre ei nu-și trag nici apa după ei,
când merg la toaletă. Poate că nu ar fi trebuit să dau și acest exemplu, însă surprinde foarte bine
ridicolul extrem în care au căzut.
Domnilor, chiar credeți că acesta este rolul Sabatului lui Dumnezeu? Nu, nicidecum! Tocmai
de aceea, Hristos, în timpul propăvăduirii Sale, i-a zdruncinat din temelii, întrucât i-a dojenit
pentru lepădarea Cuvântului simplu și sănătos în schimbul propriilor Tradiții, care împovăraseră
artificial Legea lui Dumnezeu și aproape că transformaseră Sabatul, dintr-o binecuvântare, într-un
blestem.
„Iisus... a luptat printre altele cu formalismul riguros al fariseilor care au creat pentru apărarea
Legii o mulţime de interdicţii şi restricţii absurde. În timpul sabatului nimeni nu putea să
călătorească, să poarte un şal, să ridice de jos un prosop care a căzut, să rupă un spic de grâu ca să-şi
astâmpere foamea... Iisus a protestat împotriva tuturor acestor prescripţii năucitoare, încercând să-i redea
sabatului sensul lui primar (ca zi sfinţită şi binecuvântată în care omul se întâlneşte cu Dumnezeul său
într-un mod deosebit, n.n.). Sabatul este pentru oameni (un dar special pentru ei, n.n.) şi nu oamenii
pentru sabat – a spus în timpul unei dispute. Pentru farisei, dar şi pentru familia lui, aceasta a fost o
declaraţie şocantă, eretică, ba chiar rebelă.”55
Surse: 47 Povestirile evangheliştilor de Zenon Kosidowski, editura Albatros, Bucureşti, 1979,
pag. 249 ; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 291.
Dar majoritatea teologilor noștri de astăzi, se pare că n-au învățat mai nimic din atitudinea
Domnului Iisus Hristos în raport cu Tradițiile și învățăturile omenești, care, practic, le-au umbrit,
le-au schimbat, le-au aruncat în derizoriu, le-au înlocuit, le-au trunchiat și le-au scamotat pe cele
Dumnezeiești.
Întorcându-ne, datorită propriilor reguli omenești adăugate și rigidității acestora, evreii din
tabara opusă Domnului, câutându-i și aceia nod în papură cu orice preț la acea vreme, i-au reproșat
Acestuia că smulsul de spice, la trecerea ucenicilor flămânzi prin lanuri, ar putea reprezenta o
muncă, respectiv o călcare a Sabatului.
„Ucenicii deja odată stârniră o extremă nedumerire în aceste teme legaliste, că rupeau şi frecau în
palme spice de orz în ziua sâmbetei, cărui lucru cărturarii iudei îi dădeau aceeaşi importanţă ca şi cum ar
fi secerat şi treierat în ziua sfântă (acuzându-l, pe Iisus că a dezlegat Sabatul, n.n.).”56
Nicodim, patriarhul României, Bucureşti, 1946, pag. 378; preluate din „Creștinismul Părinților
85
Situație în care, reacția Mântuitorului nu este nicidecum vreuna de motivare a faptelor

ucenicilor, prin desființarea sâmbetei. Însă această reacție, o vom trata puțin mai jos, cînd vom
trece la cel de-al doilea punct, respectiv la Cuvânt. Unde vom vedea că lucrurile stau exact opus
decât ne „învață” „Preotul” nostru, alături de majoritatea lumii înșelate.
Referitor la faptele ucenicilor din ziua de sâmbătă, interpretate drept muncă de către partea
adversă (care, ca în orice dezbatere liberă, a avut posibilitatea să încerce orice pistă considerată în
favoarea sa), este ca și cum, ai trece pe lângă un cireș, și de foame, ai aduna câteva și le-ai mânca,
fără a băga nimic în traistă. Să reprezinte aceasta o muncă? Nu picăm într-un ridicol elementar? Să
ne mai minunăm oare că nu și ridicatul lingurii și băgatul ei în gură, din fiecare zi, nu reprezintă
tot o muncă dac-o faci în Sabat? În Sabat să nu mai mâncăm? În Sabat să nu ne mai satisfacem
necesitățile biologice elementare?
Dacă veți cerceta Vechiul Testament, veți descoperi că Domnul Dumnezeu a permis recoltarea
de produse, pentru consumul propriu de moment, fără a lua nimic cu tine la pachet, la trecerea
prin țarina altora. Așa că, ucenicii, care n-au luat nimic cu ei ci doar și-au astâmpărat foamea, nu
pot fi acuzați nici de încălcarea Poruncii a 8-a, respectiv de furt.
Dar la astfel de chestii mărunte, extreme și ridicole se ajunge când, cu tot dinadinsul vrei
ceva, exact așa cum cărturarii evrei de acum 2.000 de ani, au încercat, la rândul lor, “să-
L prindă în cuvânt” pe Mântuitor, pe orice căi:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 15. Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca
să-L prindă pe El în cuvânt., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 13. Şi au trimis la El pe unii din
farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 20, 20. Şi pândindu-
L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi
puterii dregătorului.).
N-au reușit “să-L prindă pe El în cuvânt”! Și, deși „Preotul” ne spune că și ”iudeii cautau sa-L
omoare pe Iisus "...pentru ca nesocotea ziua sambetei"" (Ioan, 5, 18), încercând astfel să sforțeze
vindecările Lui în direcția muncii (al căror model este preluat, din nefericire, și de către unii dintre
teologii duminicii de astăzi!), din tot contextul Noului Testament, reiese că evreii contemporani lui
Iisus, au abandonat repede ideea.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 5, 9. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat
patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă., 10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi
de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul., 16. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L
omoare, că făcea aceasta sâmbăta., 18. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai
pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine
deopotrivă cu Dumnezeu., Cap. 7, 23. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice
Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?, Cap. 9, 14. Şi
era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii., 16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest
om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă
asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.,).
Nu știu din ce versiune de Biblie ortodoxă a extras „Preotul” versetul din Ioan, 5, 18, căci la
noi sună puțin altfel: “pentru că dezlega sâmbăta” (la fel sună și în versiunea ortodoxă foare
apreciată, Bartolomeu Anania) și nu "...pentru ca nesocotea ziua sambetei". Iar "dezlega" nu-i chiar egal
cu "nesocotea", dar acest lucru nu are prea mare importanță, căci această opinie provine de la
acuzatorii lui Hristos, nu de la Hristos! Care îi căutau Domnului acuze. Dar nu de la oricine, ci se
pare că de la „aghiotanții” clerului religios (trimiși “ca să-L prindă pe El în cuvânt.”), „aghiotanți”
împinși în față. Și nu direct de la conducerea clerului, în sine. Aceiași acuzație reiese mult mai clar,
dacă vreți, din Cap. 9, versetul 16, unde ni se spune că “unii dintre farisei” îl considerau pe Iisus
“păcătos”, „fiindcă nu ţine sâmbăta”. Dar nu toții evreii, cărturari sau nu, erau de aceiași părere,
„și era dezbinare între ei”.
Este momentul să sesizăm aici, și altceva, foarte important, și anume faptul că, chiar dacă
acuzatorii de acum 2.000 de ani erau pe piste greșite, aceștia realizau totuși legătura dintre păcat și
neținerea sâmbetei. Numai prin prisma neținerii sâmbetei, vedeau aceștia în Iisus, un “om
păcătos”. Dar ai noștri, de astăzi, ce fac? Rup raționamentul și folosesc numai jumătatea
86
Semnul Fiarei
considerată convenabilă a acestuia, atunci când ne spun că Hristos călcase sau nesocotea sâmbăta,
fără a scoate un cuvințel despre păcătoșenia implicită a Acestuia, în această situație. Dragilor, în
această priviință, nu există variantă de mijloc, ci doar de negru și alb:
- 1. Cazul negru: Fie Hristos nu a ținut sâmbăta și atunci a fost un , “om păcătos”;
- 2. Cazul alb: Fie Hristos a ținut sâmbăta și atunci nu a fost un , “om păcătos”.
Varianta a treia, semi-combinată (Hristos nu a ținut sâmbăta dar n-a fost, în același timp, nici
“om păcătos”), pe care vor să meargă unii dintre prelații de astăzi ai duminicii, nu merge! Ori ții
Porunca Dumnezeiască și-atunci nu poți fi păcătos în raport cu ea, ori calci Porunca Dumnezeiască
și-atunci, ești păcătos. Dar călcător de Poruncă Dumnezeiască, și nepăcătos în același timp, nu
există! Nu corespunde rațiunii, logicii dar mai ales contextelor biblice și definiției păcatului.
Evreii acuzatori de atunci, au încercat să meargă pe cazul negru, însă ai noștrii nu-s nici așa,
dar nici așa. Nici, nici! Dânșii vor printre! Vor și cu sacii furați în căruță dar și cu sufletul în Rai.
Fraților, hotărâți-vă! Căci varianta dvs., ar sta în picioare numai dacă Porunca a Patra, ar fi fost
desființată chiar dinainte de propăvăduirea lui Hristos, nu de către Acesta, scenariu inexistent în
orice teologie. Căci dacă Porunca nu mai este în vigoare, nu poți avea nici încălcarea de Poruncă.
Înțelegeți? Evreii acuzatori de atunci, ce țineau Sabatul ca Poruncă de cca 1.500 de ani, chiar
dacă au dat apa la moară acestei piste eronate de astăzi pe care se “plimbă” unii dintre teologii
pro-duminica, au fost mai cu capul pe umeri decât prelații noștri contemporani ce uzează de
această explicație, aplicând astfel principii trunchiate. Evreii iudaici ai acelor vremuri au fost mai
realiști, întrucât, pe de-o parte, n-au umblat cu principii truchiate, iar pe de altă parte, n-au insistat
și n-au perseverat în eroare. Deoarece au realizat că acuzațiile lor erau puerile, și astfel, au renunțat
la ele destul de repede.
Astfel că, preoții din conducerea clerului, respectiv din Sinedriul evreiesc de acum 2.000 de
ani, deși inițial au încercat prin agiotanții lor, ei înșiși au conștientizat în cele din urmă că
vindecările de sâmbătă ale lui Hristos, nu pot fi plasate în sfera muncii și nu “nesocoteau”
Sabatul. Pentru că, la Judecata Sa, cu toate că s-au străduit intens, căutând cu sârguință diverse
acuze, n-au găsit niciun motiv real de condamnare. Și nici n-au vrut să-și autoșifoneze cumva
prestanța, cu nefondatele acuze copilărești referitoare la o eventuală călcare a Sabatului de către El.
De aceea, nici nu le-au adus în discuție, nepunându-le deloc pe masa acuzării.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 26, 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul
căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare., 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră
mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:, 61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul
lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc., 62. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce
mărturisesc aceştia împotriva Ta?, Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 14, 55. Arhiereii şi tot sinedriul
căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau., 56. Că mulţi mărturiseau
mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau., 57. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie
mincinoasă împotriva Lui, zicând:, 58. Noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în
trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi., 59. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel.).
Astfel, la Judecata Lui, nescoțând ei înșiși nici măcar un cuvințel de atac despre neținerea
Sabatului (cu atât mai puțin despre intenția Mântuitorului de-a desființa Sabatul!) s-au văzut
nevoiți să-L osândească doar pentru Hulă.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 26, 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur
pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu., 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai
zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii
cerului., 65. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori?
Iată acum aţi auzit hula Lui., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 14, 60. Şi, sculându-se în mijlocul lor,
arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?, 61. Iar
El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui
binecuvântat?, 62. Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui
Atotputernic şi venind pe norii cerului., 63. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem
de martori?, 64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte.,
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 22, 66. Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului,
arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor., 67. Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El
87
le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede;, 68. Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde., 69. De acum
însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu., 70. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu? Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt., 71. Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi
înşine am auzit din gura Lui?).
Căci dacă Domnul Iisus, evreu fiind, ar fi pângărit sau ar fi desfiinţat în prealabil Poruncile
(pe care evreii le păstrau, la acel moment, deja de cca 1.500 de ani!) sau Sabatul Zilei cea de-a
Şaptea (şi totodată, Porunca a Patra), acestea ar fi fost primele acuzaţii, cu adevărat reale și grele
(şi nu puerile!) ce i s-ar fi adus de către Clerul religios și conducerea sa! Judecată la care, repetăm,
s-au încercat diverse acuzații puerile și mărturii mincinoase, dar nimic n-a avut de-a face cu vreo
desființare sau „nesocotire” de Poruncă. Nimic!
Iar dacă l-au acuzat pentru hulă, au avut dreptate? A hulit Domnul Iisus Hristos atunci când
S-a recunoscut pe Sine ca fiind “Hristosul, Fiul Celui binecuvântat”, “Fiul lui Dumnezeu”? A greșit
Mântuitorul? Nu, n-a greșit! El nu, dar clerul, da! Clerul a greșit! Clerul și aghiotanții săi (trimișii ca
“să-L prindă pe El în cuvânt”) au greșit atât atunci când l-au acuzat pe nedrept de hulă, cât și înainte
de a-l prinde și condamna, atunci când îi reproșau pe nedrept neținerea Sabatului, respectiv
păcătoșenia. Neînțelegerea era la ei, nu la El!
Totuși, iudeii de atunci au abandonat, renunțând cel puțin la acuzațiile privind călcarea
Sabatului, dar teologi noștri de astăzi, însă, nu! Se încăpățâneză în sfera ridicolului! Și astfel, după
atitudinea proprie în raport cu vindecările, se statornicesc într-o poziție similară iudeilor acuzatori
de acum cca 2.000 de ani, opozabili Domnului. Practic, fără să-și dea seama, acești teologi, încă îl
acuză pe Hristos! Ba încă și cu persistență, căci nu abandonează! Ba încă și în plus, căci dânșii au
sporit și numărul capetelor de acuzare. Atenție foarte mare!
Aghiotanții acuzatori de atunci (de până la Judecata Lui când deja abandonaseră!), au
formulat doar un singur cap de acuzare împotriva Mântuitorului cu privire la Sabat. Unul! Capul
lor de acuzare a fost presupusa neținere a Sabatului. Nici vorbă din partea lor despre desființarea
Sabatului!
Căci neținerea (a) este una iar desființarea (b) este altceva. Sunt două acțiuni distincte. Să nu
le confundăm! Sunt două acuze complet diferite, separate ca sens. Iar evreii acelor timpuri, au
recurs doar la prima acuză, și doar temporar, ulterior renunțând chiar și la acesta. În schimb, o
parte dintre prelații de astăzi, pe lângă că nu renunță nici la primul cap de acuzare, mai plusează și
cu cel de-al doilea, al desființării, care nici nu-și mai are model la vechii iudei, întrucât aceștia nu l-
au acuzat pe Iisus nicio clipă de desființare, ci doar de neținerea Sabatului. Atât!
Vă rog să conștientizați acest lucru foarte important care ajută mult în discernerea
adevărului de fals. Doar o parte, pentru că nu toți prelații de astăzi, ce susțin duminica, apelează la
aceste “argumente”, pentru că realizează puerilitatea lor. Și nu vor să se facă de răs. Aceștia caută
alte explicații, se învârt în jurul învierii, fac altele, dar evită atitudinea de “aghiotant”. „Preotul”
nostru nu face parte însă din categoria aceasta, mai rezervată și elegantă, ci intră în categoria celor
ce se aruncă cu capul înainte.
În concluzie, iudeii au renunțat atunci, dar o parte dintre ai noștri nu renunță nici acum și
mai și dublează, mai și plusează! Aceasta fac practic, atunci când susțin că prin faptele
vindecărilor, Hristos a desființat Sabatul.
Oameni buni, dacă în ziua de sâmbătă, în tinerețe fiind tâmplar, Domnul Iisus Hristos ar fi
manufacturat ferestre sau uși sau oricare alt element de tâmplărie, sau dacă apostolul Pavel,
corturar fiind de meserie, în ziua de sâmbătă, ar fi confecționat corturi ca să le vândă, atunci într-
adevăr aceste acțiuni ar fi reprezentat muncă. Dar nici măcar în aceste cazuri absurde, ce din
fericire nu s-au întâmplat (lăsându-ne nouă poarta mântuirii deschisă, întrucât Mântuitorul n-a
păcătuit!), nu s-ar fi desființat Sabatul Domnului Dumnezeu, ci doar acesta, rămânând în vigoare,
ar fi fost pângărit de către Cine nu trebuia. Și de către uccenicii Lui.
În concluzie, pentru a fi în asentimentul raționamentelor „Preotului”, cu care acesta nu
încetează să ne uimească, l-am mai putea întreba: „Preote”, dvs. ați priceput că n-ați priceput care este
rolul Sabatului Creatorului de la Creația lumii? Și totodată v-am răspunde: este acela de-a păstra
legătura omului cu Dumnezeu, spre mântuirea creaturii. Context în care, orice faptă bună, orice
88
Semnul Fiarei
vindecare miraculoasă sau muncă - dacă vreți, din ziua aceasta specială, care are drept scop
salvarea de suflete, nu numai că este permisă, ba chiar indicată!
„De odihna impusă de porunca a patra a Decalogului trebuie să se bucure nu numai oamenii, ci
şi toate dobitoacele cu care se ajută omul în munca sa. Iar obligaţia de a nu face nimic în ziua de odihnă nu
trebuie înţeleasă cum o înţelegeau fariseii, abţinându-se de la orice lucru, ci aşa cum a învăţat
Mântuitorul nostru Iisus Hristos că nu este oprit a face o faptă bună în ziua de odihnă (creştinii după
modelul lui Iisus sărbătoresc Sâmbăta altfel decât iudeii, n.n.).”66
Surse: 66 Catehismul creştinului drept credincios, sub îndrumarea şi binecuvântarea Î.P.S.
Iustin, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1957, pag. 97.
„2 – Îngăduinţe:
a) lucrările pentru oficierea slujbelor religioase (Lev. 6,9-13; Numeri, 28,3-10)
b) ospeţele jertfelor (Luca, 14,1)
c) cazurile la nevoie şi lucrări caritabile (în scopul salvării vieţii, n.nl.) Matei 12,8,12; Marcu
2,27.
d) vindecarea bolnavilor (Matei, 12,10.12; Marcu 3, 2-4; Ioan, 5,8-10; 9,14) (Iisus ştie mai bine ca
oricine cum trebuie serbată Sâmbăta, n.n.)
e) hrănirea şi adăparea animalelor (Luca 13,14-16)
f) Sau salvarea acestora (Luca, 14,5)
g) Astâmpărarea necesară foamei (Matei 12, 1-5; Marcu 2,23; Luca 6, 1-5) (Observaţi exemplul
lui Hristos, n.n.”78
Surse: 78 Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi, de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al
Oradei, Oradea, 1955, pag. 27.
„Vindecările acestea (amintite mai sus, n.n.) ca săvârşite într-o sâmbătă, iarăşi stârniră cârtire
printre farisei, dar totodată au servit şi ca prilej nou pentru Mântuitor să lămurească adevărata menire a
sâmbetei, duhul căreia nu contrazice nicidecum facerea de bine altora (în ceea ce priveşte susţinerea vieţii,
n.n.) ”79
Nicodim, patriarhul BOR, Bucureşti, 1946, vol. V, pag. 478.
Iar din exlicațiile dvs., „Preote”, rezultă că știți dar nu știți sau că nu știți dar știți. Amețitor!
Iar acum să trecem la celălalt punct, al doilea, și să analizăm dacă prin Cuvânt, Domnul Iisus
Hristos a desființat sâmbăta, așa cum ne spune și „Preotul” nostru.
2. Cuvintele lui Hristos, presupus desființatatoare ale sâmbetei, cu referire directă la Sabat.
Care să fie acestea? Vreunele directe? NU! Nici vorbă! Răspuns: sunt niciunele altele
decât cele care au fost rostite de către Domnul Iisus, în contextele vindecărillor de
sâmbăta sau ale presupusei munci de sâmbătă a ucenicilor, interpretate în direcția dorită
de către duminicari. Deci au legătură cu aceleași contexte, au legătură directă cu faptele.
Iar acestea au fost rostite de către Mântuitor doar pentru că El sau ucenicii Săi au fost
acuzați, nu că ar fi desființat Sabatul, ci că ar fi pângărit ziua de odihnă. Nu din proprie
inițiativă a vorbit Acesta. Atenție, este foarte important de conștientizat și mesajul
“subliminal” al acestei atitudini, care la rândul lui, nu indică vreo desființare. Ca reacție
de răspuns la acuze, Hristos nu-și justifică acțiunile prin desființarea zilei de odihnă ce
implicit i-ar fi “absolvit” pe toți de orice restricții presupunea Sabatul, ci le explică prin
prisma nepriceperii acuzatorilor. Dar conform opiniei „Preotului” nostru ca dealtfel a
multora dintre teologii duminicii, atunci când a fost atacat, Hristos ar fi exprimat
desființarea sâmbătei, și cu cuvântul. Nu numai cu atitudinea Sa, adică cu fapta. Dar să-l
ascultăm pe „Preot”, ca să ne confirme chiar dânsul:
Citat:
„PREOTUL: Sfanta Evanghelie ne spune chiar ca iudeii cautau sa-L omoare pe Iisus "...pentru ca
nesocotea ziua sambetei" (Ioan, 5, 18), pe care Hristos, ca Domn al Sabatului, a desfiintat-o. ... Insusi
Hristos ne-a invatat pe noi cu cuvantul si cu fapta acest lucru”
89
„Preote”, până aici! Ajunge! Dumitale le încâlcești, iar noi ca să le descâlcim odată pentru
todeauna, cred ca a venit momentul să punem în fața publicului larg, TOATE versetele din Biblia
dumitale, cea Ortodoxă, ce aduc în discuție atât sâmbăta cât și duminica. Să vedem dacă undeva
Hristos, “ne-a invatat pe noi cu cuvantul”, adică cu gura Lui, așa cum ne spui dumitale cu gura
proprie, despre desființarea sâmbetei (1). Sau despre înființarea duminicii (2). Ca să nu ne mai tot
învârtim atâta în jurul cozii. Iar publicul larg este invitat să le analizeze obiectiv, pe acestea și
contextele lor, după care să decidă, cu mintea proprie, cine are dreptate. Căci dacă dumitale ai
dreptate, înseamnă că noi sâmbetiști, dezinformăm, dar și invers, dacă noi avem dreptate,
înseamnă că dvs. duminicarii, dezinformați Omenirea! Cineva, ori noi ori dvs., lucrează împotriva
lui Dumnezeu, conștient sau inconștient și este foarte, foarte important să descoperim cine. Pentru
că este EXTREM DE GRAV să lucrezi împotriva lui Dumnezeu, prin învățătură generatoare de
păcat! Așa că, să le vedem. Aveți mai jos TOATE versetele din Noul Testament. Câte? TOATE!
Să le vedem întâi pe cele ce aduc în discuție sâmbăta, pe care le vom căuta în formatul
electronic al Bibliei (ce ușurează extrem de mult studiul) după rădacina cuvântului, respectiv după
sintagma “sâmb”, pentru a ne fi redate toate odată; puteți încerca și dvs, pe site-ul
https://www.bibliaortodoxa.ro/, și în câteva secunde le veți avea în față).
Rezultate cautare
Ati cautat: sâmb in NOUL TESTAMENT
Filtrati dupa carte:
Matei (9) Marcu (10) Luca (18) Ioan (9) Faptele Apostolilor (9) Coloseni (1)
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 1. În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi
de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce.,
2. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta., 5. Sau n-
aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină?, 8. Că Domn este şi
al sâmbetei Fiul Omului., 10. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a
vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască., 11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va
cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?, 12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea
se cade a face bine sâmbăta., Cap. 24, 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta., Cap.
28, 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria
Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 1, 21. Şi
venind în Capernaum şi îndată intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa., Cap. 2, 23. Şi pe când mergea El
într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice., 24. Şi fariseii Îi
ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?, 27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu
omul pentru sâmbătă., 28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al sâmbetei., Cap. 3, 2. Şi Îl pândeau pe
Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască., 4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face
bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;, Cap. 6, 2. Şi, fiind sâmbătă, a început
să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este
înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui?, Cap. 15, 42. Şi făcându-
se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei,, Cap. 16, 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei,
Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat
în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească., 31. Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi
îi învăţa sâmbăta., Cap. 6, 1. Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii
Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau., 2. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se
cade a face sâmbăta?, 5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei., 6. Iar în altă sâmbătă, a
intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată., 7. Dar cărturarii şi
fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină., 9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb
pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?, Cap. 13, 10. Şi
învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta., 14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-
o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea,
vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!, 15. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi
90
Semnul Fiarei
nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape?, 16. Dar aceasta, fiică a
lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de
legătura aceasta, în ziua sâmbetei?, Cap. 14, 1. Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile
fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl pândeau,, 3. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi
către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu?, 5. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea
fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei?, Cap. 23, 54. Şi ziua aceea era vineri, şi se
lumina spre sâmbătă., 56. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit,
după Lege., Cap. 24, 1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând
miresmele pe care le pregătiseră., Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 5, 9. Şi îndată omul s-a făcut
sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă., 10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat:
Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul., 16. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi
căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta., 18. Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare,
nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine
deopotrivă cu Dumnezeu., Cap. 7, 22. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de
la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om., 23. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu
se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?, Cap. 9, 14. Şi
era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii., 16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest
om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă
asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei., Cap. 19, 31. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână
trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele
picioarelor şi să-i ridice., Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 1, 12. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la
muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă., Cap. 13, 14. Iar ei,
trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut.,
27. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile
proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă., 42. Şi ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile
ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea., 44. Iar în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a
adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu., Cap. 15, 21. Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetăţile
propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă., Cap. 16, 13. Şi în ziua sâmbetei am ieşit în
afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră.,
Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,, Cap. 18, 4. Şi
vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini., Epistola către Coloseni a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 16. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu
privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete,).
Iar acum să le vedem și pe cele ce aduc în discuție duminica, pe care le vom căuta în formatul
electronic al Bibliei după rădacina cuvântului, respectiv după sintagma “duminic”.
Rezultate cautare
Ati cautat: duminic in NOUL TESTAMENT
Filtrati dupa carte:
Matei (1) Marcu (2) Ioan (2) Faptele Apostolilor (1) I Corinteni (1) Apocalipsa (1)
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 28, 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina
de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.,
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 16, 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe
când răsărea soarele, au venit la mormânt., 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii
(Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni., Sfânta Evanghelie după
Ioan, Cap. 20, 1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-
dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt., 19. Şi fiind seară, în ziua aceea,
întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit
Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!, Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 20, 7. În ziua întâi a
săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a
început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii., Epistola întâia către Corinteni
a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 16, 2. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi
91
pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni., Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 10. Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas
mare de trâmbiţă,).
Rezultatul este următorul: în tot Noul Testament (căci doar acesta face obiectul presupusei
schimbări a zilei de odihnă), avem 56 de versete ce aduc în discuție sâmbăta și doar 8 ce aduc în
discuție duminica.
Dar înainte de a trece la o analiză comparativă, aș reveni la ceva ce am lăsat neterminat și v-
aș ruga ceva: uitați-vă la cele 8 versete ce conțin termenul de duminică. O dată și încă o dată.
Observați ceva foarte interesant? Mai uitați-vă o dată! Sunt din Biblia Ortodoxă. În 7 dintre cele 8
versete, apare expresia ziua întâi a săptămânii, dublată în paranteze de „duminica/ă”, cu excepția
unuia singur, respectiv al celui din Apocalipsa, unde întâlnim altă formulare, respectiv „zi
de duminică”. Aici, duminica nu mai este trecută între paranteze. Totodată, prin comparație cu cele
7, aici lipsește din textul biblic expresia ziua întâi a săptămânii. Înțelegeți unde bat, având în
vedere cele consemnate undeva anterior?
Dragilor, Noul Testament a fost scris integral în greaca veche, în perioada cca 48 d.Hr. – cca
95 d.Hr., Apocalipsa fiind ultima carte a acestuia, redactată de Ioan, probabil ultimul apostol în
viață al Domnului la acel moment, izolat în insula Patmos. Iar când a fost scrisă Apocalipsa,
termenul lingvistic de “duminică”, ce are rădăcini latine păgâne mult, mult mai târzii, nu exista în
greaca veche. Ca dealtfel și celelalte termene ale zilelor săptămânii, utilizate astăzi: Luni, Marți,
Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă.
„Grecii nu au cunoscut săptămâna în perioada mai veche a istoriei lor, ei au împrumutat-o ulterior
de la evrei. Unele zile ale săptămânii erau indicate prin numere: 2 pentru luni, 3 pentru marţi etc. Altele
aveau denumiri: ziua a şasea era ziua pregătirii (Paraschevi), iar a şaptea – Sabat.” 26
Surse: 26 Sisteme calendaristice, de George Stănilă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 73.
„Ca şi evreii cei vechi, tot aşa şi grecii de demult şi cei de azi numesc zilele săptămânii după
numărul ce ocupă ele în cuprinsul celor 7 zile, spre exemplu: 1, 2, 3, 4, 5. Aşa ei zic: deutera (ziua a doua
= Luni), triti (a treia = Marţi), tetrarii (a patra = Miercuri)... parascheve (adică pregătire P Vineri)...
Sabaton = sâmbătă” (Noul Testament este scris în greaca n.n.) 25
Surse: 25 Tezaur liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, de Badea Cireşeanu, tom
II, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed. Bucureşti, 1912, pag. 117.
Citat:
„Zilele săptămânii în limba română provin din limba latină, unde fiecare zi era numită după o zeitate:
 Luni - Lunae dies („Ziua Lunii”)
 Marți - Marte
 Miercuri - Mercur
 Joi - Jupiter
 Vineri - Venus
 Sâmbătă - Saturn
 Duminică - Dies Dominicus („Ziua Domnului”)”- Săptămână - Wikipedia
Toate acestea nu existau la evreii acelor timpuri, ci au apărut mult mai târziu, originea
denumirilor acestora, fiind păgână, dacă observați (după zeitățile multiple ale Panteonului
Roman). Nu vă lăsați înșelați nici de acel - Dies Dominicus, pentru că el provine din nimeni altul
decât înaintașul său păgân latin Dies Solis („Ziua Soarelui”) (Sun – day = duminică, în engleza de
astăzi; Sun = Soare, day = zi).
Citat:
„Cuvântul provine din latinul Dies Dominus, adică Ziua Domnului. În lumea romană, înainte de
creștinism, ziua de sărbătoare era Dies Solis, adică „Ziua Soarelui”, în cinstea divinității numite Sol
92
Semnul Fiarei
Invictus; și astăzi această denumire se conservă în țările anglofone (Sunday) și în

nordul Europei (Sonntag).”- Duminică – Wikipedia
Dar să oferim și alte Citate, din surse teologice ortodoxe (preluate din „Creștinismul Părinților
noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006):
„Duminică... termen care a înlocuit sărbătoarea săptămânală păgână Dies Solis (Ziua
Soarelui).”143
Surse: 143 Istoria Bisericii ortodoxe Române de Preot Prof. Dr. Mircea Păcurariu, ediţia a doua,
Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991, pag. 74.
„...Ziua Soarelui până când s-a creat expresia Dies – Dominica” (Sinodul din Aquilea din 286
d.Hr., n.n.).”142
Surse: 142 Dicţionar al Noului Testament A-Z, de Preot Dr. Ioan Mircea, Ed. IBM al BOR,
Bucureşti, 1984, pag. 421.
Multe dovezi în acest sens, găsiți în alte părți ale materialului, nu le mai reproducem și aici.
Ceea ce este însă foarte important, este că s-a păstrat corect ciclul continuu al săptâmânii de 7 zile.
„Credincioşii socoteau că săptămâna de şapte zile a fost stabilită de Însuşi Dumnezeu, care şase zile
a lucrat, iar a şaptea zi s-a odihnit. De aceea Biblia interzicea cu stricteţe să se lucreze în ziua a şaptea –
sâmbătă – care era sfântă, fiind închinată Domnului. Această zi era considerată sărbătoare de către
creştini şi evrei.” 23
Surse: 23 Sisteme calendaristice de Gheorghe Stănilă, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 110 ; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 285.
De exemplu, la Revoluția Franceză de pe la 1.800, s-a încercat, bineînțeles împotriva și prin
sfidarea Creatorului, o săptămână de 10 zile, dar nu s-a reușit. Dacă vreți să știți, există studii foarte
avansate care demonstreză că omul, inclusiv la nivel neuronal, este setat pe 7 zile. Este incredibil
cum natura înseși dovedește Creația sa!
Revenind la evrei, aceștia nu foloseau în acea epocă denumirile cu rădăcini păgâne pe care le
folosim noi astăzi, ci pur și simplu identificau zilele săptămânii, iar și iar, după numărul lor: Ziua
întâia a săptămânii, Ziua a doua a săptămânii, Ziua a treia a săptămânii, Ziua a patra a
săptămânii, Ziua a cincea a săptămânii, Ziua a șasea a săptămânii, Ziua a șaptea a săptămânii.
Cu specificația foarte importantă că zilei a șaptea i se spunea Sabat.
Citat:
„Șabat (Shabat, în ebraică: ‫ )שבת‬considerat uneori și ca Semnul lui Dumnezeu este ziua odihnei
săptămânale instituită de religia iudaică, care cade în a șaptea zi a săptămânii, sâmbăta.
Cuvintele sâmbătă și sabat în românește ca și termenul corespunzător în multe alte limbi, provine din
cuvântul ebraic Șabat. În tradiția evreiască, Șabatul începe în seara de vineri, la un anumit timp după
asfințitul soarelui. Aceste ultime ceasuri ale serii de vineri se numesc Leil Shabat (noaptea de Șabat). Șabatul
se încheie la scurt timp dupa apariția pe cer a trei stele în seara zilei de sâmbătă, după care urmează ceasurile
de Motzaey Shabat (Ieșirea Șabatului). Porunca păstrării Șabatului este una din poruncile centrale ale Torei -
Legea sau Învățătura lui Moise)- și una din prescripțiile Decalogului, și ea constă din abținerea de la diferite
munci în decursul Șabatului. Zilele săptămânii din calendarul ebraic sunt numite dupa ordinea lor
numerică: ziua întâi (duminica), ziua a doua (lunea), ... ziua a șasea (vinerea), iar
cuvântul șabat reprezintă singura excepție de la această regulă, el însemnnd în ebraică "el s-a odihnit".”-
Șabat – Wikipedia
Știți ce mi se pare foarte uimitor? De multe ori, oameni care nu au prea multe tangențe cu
credința și chiar ateii de pe net, sunt mult mai realiști, mai obiectivi și mai aproape de adevăr
(“Șabat … considerat … Semnul lui Dumnezeu”), decât pătimașii noștri prelați, susținători înverșunați
ai unor doctrine nebiblice. Este vorba de Sabatul despre care „Preotul” nostru, cu scopul
tergivesării lăgăturii acestuia cu ziua a șaptea din Porunca a Patra din Decalog, ne întreabă unde îl
regăsim în Biblia Ortodoxă? Puțintică răbdare, „Preote”!
De fiecare dată, o luau de la capăt cu aceiași numerotare. În toată perioada scrierii cărților
Noului Testament și până astăzi, așa își urmăreau și își urmăresc evreii religioși calendarul
săptămânal. De aici, rezultă simplu și logic, un lucru foarte clar, și anume că: expresia „(zi
93
de) duminică”, neexistând la acea vreme și mai ales în greaca veche, nu are ce căuta în Noul
Testament, în lipsa expresiei ziua întâi a săptămânii. Duminica, poate apărea în Noul Testament,
edițiile moderne (suntem de acord pentru că, vrând, nevrând, aceste denumiri le folosim astăzi, tot
datorită compromisurilor cu Păgânismul, al părinților bisericești din trecut, în fața icoanelor cărora,
ne învață prelații noștri să ne plecăm). Suntem de acord, pentru că denumirile, așa cum sunt,
păgânizate, totuși ele nu schimbă zilele, fiind în cele din urmă un lucru de formă și nu de fond.
Deci, duminica, poate apărea în Noul Testament, dar numai între paranteze și numai dacă textul
biblic grecesc original conține, în pasajul respectiv, expresia ziua întâi a săptămânii. Atât! Este clar
pentru toată lumea? De exemplu, n-ai cum să scrii un text astăzi, folosind un cuvât care nu-i din
limba ta și care oricum se naște mai târziu la alte popoare, nu la tine, și la cca 200 de ani după ce-ai
scrii tu. Exclus.
Raționamentul exprimat mai sus, este valabil și pentru sâmbătă? Despre care observăm, în
schimb, că nu apare niciodată între paranteze în Biblia Ortodoxă, versiunea luată în discuție?
Răspuns: Nu! Păi, n-ar însemna că nu suntem, la rândul nostru, echidistanți? Răspuns: Nu! De ce
duminica ar trebui să apară întodeauna între paranteze iar sâmbăta nu? Însuși traducătorii Bibliei
Ortodocse, n-au trecut sâmbăta între paranteze și vom vedea de ce. Oare toate textele biblice
grecești originale, în care apare astăzi sâmbăta, conțin expresia ziua a șaptea a săptămânii ? Vom
vedea că nu. Și-atunci care este explicația? Duminica între paranteze, sâmbăta, nu! De ce?
Explicația generică este că Biserica Ortodoxă Română, contrar opiniei propriului „Preot”, este
nevoită (vrând, nevrând!) să recunoască tacit, nimic altceva decât faptul că Sabatul săptămânal al
Creației, se suprapune peste sâmbăta săptămânală a Poruncii a Patra din Lege. N-o face gratuit, n-
are de ales! Vom pătrunde mai în detaliu.
Iar pentru a înțelege aceasta, trebuie să mergem la original. Trebuie să vedem chiar textele
biblice de interes, în limbile originale. Nu vă speriați, nici eu nu știu nici greacă, nici ebraică, cu atât
mai puțin aramaică (Noul Testament a fost scris integral în greacă, iar Vechiul Testament, în ebraică,
greacă și aramaică). Dar vă dau o veste bună: nici nu trebuie! Tot ce trebuie să știi, este doar foarte,
foarte puțină engleză, sau nici măcar atât, pentru că câteva cuvinte, oricine le poate traduce astăzi
pe loc, inclusiv cu telefonul mobil.
“Tu știi greaca?” Mă întreba la un moment dat un preot, cu scopul vădit de a-mi submina
concluziile propriilor studii, în timp ce dânsul n-a putut să-mi explice de ce ținem astăzi duminica,
după ce în prealabil, cu gura lui afirmase că Cele Zece Porunci, sunt valabile și neschimbabile.
Mulți îți răspund așa, dacă știi ce să-i întrebi întâi, căzând apoi imediat în neputința propriei
doctrine. Cu mare durere am constatat și faptul că majoritatea preoților (dacă nu aproape toți!),
întâmpină mari dificultăți dacă le ceri, prin surprindere, să-ți enumere simplu Cele Zece Porunci.
„Ei bine, poruncile Decalogului trebuie cunoscute, înţelese, împrospătate mereu în conştiinţele
credincioşilor şi păzite.”33
Buzăului, 1985, pag. 92; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag.
350.
Într-un astfel de derizoriu deplorabil ne-productiv și contra-productiv sufletește a căzut
lumea creștină de astăzi! Cele Zece Porunci, care ar trebui să reprezinte ABECEDARUL, de mic
copil, al oricăui om dintodeauna de pe această Panetă, nu le stăpânesc și nu le învață, în schimb, la
orgolii și mândrii, confesionale sau personale, nu renunță.
„Cele zece porunci sunt strigătul voinţei lui Dumnezeu, temelia vieţii religioase morale şi a
tuturor legilor” (vezi subcapitolul Decalogul – legea dragostei către Dumnezeu şi aproapele”, n.n.).”37
Surse: 37 Catehism creştin ortodox, tipărit cu binecuv. P.F.P. Teoctist, patriarhul BOR, ed. IBM
al BOR, Bucureşti, 1990, pag. 180; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj,
2006, pag. 351.
94
Semnul Fiarei
Ca să vă convingeți singuri, probați-i dvs., adresându-le întrebarea. Dacă găsiți vreo

excepție, adică vreunul care vi le spune rapid și în ordine, vă rog să ne spuneți și nouă numele lui.
În fine, ideea este că, pentru aprofundarea Cuvântului (înspre folosul nostru, pentru a fi pe calea
sigură), nu trebuie să cunoști astăzi aceste limbi străine și străvechi. De ce? Pentru că există alții
care le cunosc și care au muncit în prealabil, pentru noi toți. Mulțumim lor și slavă Domnului!
De exemplu, dacă un grup de credincioși, nu ar fi sris în format electronic și nu ar fi publicat
pe net Biblia Ortodoxă (exact așa cum este și în format tipărit pe hârtie!), cu multiple avantaje și
motoare de căutare rapidă în respectiva aplicație, credeți că eu aș fi reușit vreodată să scriu acest
material în această formă? Nu, niciodată! Așa, mi-a fost foarte ușor, cu comenzi simple gen Căutare,
Cut, Copy, Paste, am rezovat aproape tot. Deci, am preluat și am profitat de munca altora de
dinainte, pusă gratuit la dispoziția tuturor. Găsiți numeroase site-uri utile pe net, în diverse
variante și în toate limbile Pământului.
Iar unul dintre site-urile, foarte utile și complexe dar ușor de utilizat și care oferă posibilități
nenumărate, incluzând numeroase versiuni de Biblii de peste timp, este Bible Hub, în limba
engleză, dar care, FOARTE IMPORTANT, conține și originalele în limba Ebraică și Greacă,
traduse în paralel, cuvânt cu cuvânt, cel puțin în submeniul “Interlinear Bible”. Probați-l, nu vă
costă nimic, nu aveți ce strica, putând vizualiza în secunde, orice doriți din textele antice originale,
traduse mot a mot în engleză. Repet, nu vă speriați, oricum aveți în site-ul românesc și traducerea
în română, care ajută foarte mult, în general fiind foarte fidelă originalului. Dar uitați-vă cu
precădere, la cuvintele de interes ce fac obiectul discuției noastre.
Iar acum, utilizând de acest super-site, Bible Hub, să vedem originalul grecesc, tradus mot a
mot, al versetului despre care tot vorbim, din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 10, care
în versiunea modernă a Bibliei românești, utilizată de BOR și de noi în studiu, sună așa:
“Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,”.
Prin comparație, să vedem ce ne spune originalul grecesc. Bible Hub:
0 1 2 3 4 5 6 7
Limba greacă
(cum se egenomēn en Pneumati en tē kyriakē hēmera
pronunță)
Limba greacă -
ἐγενόμην ἐν Πνεύματι ἐν τῇ κυριακῇ ἡμέρᾳ ,
scris
Limba engleză I was in [the] Spirit on the Lord’s day

Limba română
- traducere
Am fost în duh în a Domnului zi
cuvânt cu
cuvânt
8 9 10 11 12 13 14 15
kai ēkousa opisō mou phōnēn megalēn hōs salpingos
καὶ ἤκουσα ὀπίσω μου φωνὴν μεγάλην , ὡς σάλπιγγος,
and I heard behind me a voice loud like that of a trumpet
şi am auzit, în urma mea, glas tare de trâmbiţă,
Aha! Cuvântul grecesc “κυριακῇ” (citit kyriakē) înseamnă “Domnul” iar cuvântul grecesc
“ἡμέρᾳ” (citit hēmera) înseamnă “zi”. Deci, expresia grecească originală “κυριακῇ ἡμέρᾳ” este
incorect tradusă în limba română, în Apocalipsa, de către traducătorii noștrii. Cel mai probabil, cu
bună știință. Este tendențios tradusă în interesul susținerii schimbării zilei de odihnă. Întrucât, așa
cum se poate simplu constata, expresia originală grecească se traduce altfel, și anume: „ziua
Domnului”. Este ceea ce vă spuneam mai devreme.
95
Totodată, vă rog să observați că în celelalte 7 versete, este specificat corect între paranteze și
termenul de „duminica/ă”, pentru că aici există moțivație reală, în textele originale grecești
apărând de fiecare dată expresia: „ziua întâi a săptămânii”. Puteți să le verificați dvs. înșivă pe
Bible Hub, eu le-am verificat pe toate și așa este. N-are sens să le înșir aici căci fiecare verset ar
însemna un tabel de tipul celui de mai sus, ocupând mult spațiu.
Să alegem totuși un exemplu (nu la întâmplare!), și anume pe următorul, din Sfânta
Evanghelie după Matei, Cap. 28, 1., care face referire atât la sâmbătă cât și la duminică:
“După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au

venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.,”
Iar acum, să vedem ce spune originalul, cu ajutorul Bible Hub:
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Limba greacă
(cum se Opse de sabbatōn tē epiphōskousē eis mian sabbatōn ēlthen
pronunță)
Limba greacă -
scris
Ὀψὲ δὲ σαββάτων , τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν σαββάτων , ἦλθεν
[the] [the] first

Limba engleză After then it being dawn toward of [the] week came
Sabbaths [day]
Limba română
- traducere ce a a săptămânii
cuvânt cu
După
trecut
Sabatul în zorii zilei întâi
(după Sabat)
au venit
cuvânt
10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
Magdalē
Mariam hē kai hē allē Maria theōrēsai ton taphon
nē
Μαγδαλ
Μαριὰμ ἡ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία , θεωρῆσαι τὸν τάφον .
ηνὴ
Magdale
Mary - and the other Mary to see the tomb
ne
Magdale mormânt
Maria și cealaltă Marie, să vadă
na ul.,
Aha! Cuvântul grecesc “σαββάτων” (citit sabbatōn) înseamnă “Sabat”. Iar traducătorii
noștrii, îl traduc cu termenul de sâmbătă, chiar și în lipsa expresiei „ziua a șaptea săptămânii”,
recunoscând astfel implicit, că cele două sărbători, se suprapun. Practic, n-au de ales, pentru că în
cadrul aceluiași verset, se vorbește atât despre ziua întâi a săptămânii, cât și despre ziua
precedentă acesteia, a șaptea, denumită în original “σαββάτων” (citit sabbatōn) = “Sabat”.
Verificați vă rog, cu Bible Hub, toate versetele românești unde sâmbăta este consemnată direct, și
veți constata că în originale, apare termenul de “σαββάτων ” (“Sabat”). De aceea, sâmbăta poate
apărea în Biblie, fără paranteze și independent de expresia „ziua a șaptea săptămânii”. În schimb,
duminica, nu! Duminica este dependentă (sau ar fi trebuit să fie întodeauna!) de expresia: „ziua
întâi a săptămânii”.
Dar să nu ne oprim aici, ci să mergem și mai în adâncime, la textele din Vechiul Testament,
de data aceasta, în limba ebraică, pentru a ne convinge și de aici, în plus, că într-adevăr, Ziua a
Șaptea, Sabatul Creației și Porunca a Patra, se suprapun. Să ne convingem, cu vârf și îndesat!
Prima dată, să mergem la Creație:
„Primul Aşezământ”: (Exemplu: Facerea, Cap. 2, 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea
lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.,
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate
lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială,).
96
Semnul Fiarei
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Limba ebraică
way·yiš·b mə·laḵ·tō bay·yō·w
(cum se ‘ā·śāh; ’ă·šer haš·šə·ḇî·‘î, ’ĕ·lō·hîm way·ḵal ‘ā·śāh.
ōṯ w m
pronunță)
Limba ebraică
֙‫וַיִּ ְׁש ֹּבת‬ ‫שה‬
ָׂ֑ ָ ָ‫ע‬ ‫אֲשר‬
ֶׁ֣ ‫ְׁמלַאכְׁ ּ֖תֹו‬ ‫יעי‬
ִּ ִ֔ ‫הַ ְׁש ִּב‬ ‫בַ יֶׁ֣ ֹום‬ ‫ים‬
֙ ‫ֹלה‬
ִּ ֱ‫א‬ ‫ַוי ַ ְַׁ֤כל‬ ‫עָ ָ ָֽׂשה׃‬
- scris
and He re He had d on the da And ende He had d

Limba engleză which His work seventh God
sted one y d one
10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
mə·laḵ·tō haš·šə·ḇî·‘ bay·yō·w haš·šə·ḇî·‘
’ă·šer mik·kāl ḇōw kî ’ō·ṯōw; way·qad·dêš yō·wm
w î, m î,
‫אֲשר‬
֙ ‫ְׁמלַאכְׁ ּ֖תֹו‬ ‫ִּמכָל־‬ ‫יעי‬
ִּ ִ֔ ‫הַ ְׁש ִּב‬ ‫בַ יֶׁ֣ ֹום‬ ‫ַ֤בֹו‬ ‫ִּ ֶׁ֣כי‬ ‫א ָֹּׂ֑תֹו‬ ‫ַויְׁקַ ּ֖דש‬ ‫יעי‬
ִּ ִ֔ ‫הַ ְׁש ִּב‬ ‫יֶׁ֣ ֹום‬
on the da and He sanct the seven

which His work from all seventh in it because it day
y ified th
21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
way·ḇā·re la·‘ă·śō·
’eṯ- ’ĕ·lō·hîm p̄ ’ĕ·lō·hîm bā·rā ’ă·šer- mə·laḵ·tōw, mik·kāl šā·ḇaṯ
ḵ wṯ.
‫את־‬ ‫ים‬
֙ ‫ֹלה‬
ִּ ֱ‫א‬ ‫ַוי ָ ְַׁ֤ברְך‬ ‫פ‬ ‫ַלע ֲָֽׂשֹות׃‬ ‫ֹלהים‬
ּ֖ ִּ ֱ‫א‬ ‫בָ ָ֙רא‬ ‫אֲשר־‬ ‫ְׁמלַאכְׁ ִ֔תֹו‬ ‫ִּמכָל־‬ ‫ת‬
֙ ַ‫ָשב‬
And bless and acco had create He reste

- God - God which the work from all
ed mplished d d
Apoi, să mergem la Lege, exemplificând versete tot din Vechiul Testament:

„Porunca a 4 a”: (Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8. Adu-ţi aminte de
ziua odihnei, ca să o sfinţeşti., 9. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, 10., Iar ziua a
şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău,
nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul
care rămâne la tine, 11. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt
într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-
o.).
0 1 2 3 4 5 6
Limba
zā·ḵō·w
ebraică (cum lə·qad·də·šōw, haš·šab·bāṯ yō·wm ’eṯ- mə·laḵ·te·ḵā
r
se pronunță)
Limba
֙‫לְׁ קַ ְׁד ֽׁ֗ ָֽׂשֹו‬ ‫הַ ַש ָ ָּ֖֜ ּ֖בת‬ ‫֥֨יֹום‬ ‫את־‬ ֙‫ז ָ֛כֹור‬ ֙‫ְׁמלַאכְׁ ָֽׂתך‬
ebraică - scris
Limba Remem
to keep it holy Sabbath day the your work
engleză ber
7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
’ĕ·lō·he·
kāl- wə·‘ā·śî·ṯā ta·‘ă·ḇōḏ yā·mîm šê·šeṯ ḵāl ṯa·‘ă·śeh lō- Yah·weh
ḵā,
‫כָל־‬ ָ֙‫שית‬
ֶׁ֣ ּ֖ ִּ ָ‫וְׁע‬ ֙‫ַ ָֽׂת ֲע ִֹּ֔בד‬ ‫ים‬
֙ ‫י ִּ ֶָׁ֣מ‬ ‫ַ֤שֶׁ֣שת‬ ‫כָל־‬ ‫תַ ע ֲֶׁ֣֥֨שה‬ ‫ָֽׂ ֶׁ֣ל ֹּא־‬ ‫ֹלהיך‬ ָֽׁׂ֑֗ ֱ‫א‬ ‫לַיהוָ ֶׁ֣ה‬
you shall lab [In it] you sh your Go

all and do days Six any no of Yahweh
or all do d
17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
mə·lā·ḵ
šab·bāṯ haš·šə·ḇî·‘î wə·yō·wm wa·’ă·mā·ṯə·ḵā ‘aḇ·də·ḵā ū·ḇit·te·ḵā, ū·ḇin·ḵā- ’at·tāh biš·‘ā·re·ḵā,
āh
‫ַש ָ ּ֖בֶָּׁ֣֣֖ת֙׀‬ ‫יעי‬

ָּ֖֜ ִִּ֔ ‫הַ ְׁש ִּב‬ ‫ֹום‬
֙ ‫וְׁי‬ ָּ֖֙֜‫וַאֲ ָ ָֽׂמ ְׁתך‬ ֥֙֨‫עַ ְׁב ְׁד ַ֤ך‬ ‫ּ֠ו ִּב ֽׁ֗תך‬ ‫ובנְׁ ךָֽׂ ֶׁ֣־‬
ִּ ‫אַ ָ ֶׁ֣תה֙׀‬ ‫ְׁמלָאכָָּ֖֜ה‬ ֙‫ִּב ְׁשעָ ִָֽׂ֔ריך‬
[is] the Sabb the sevent nor your maid nor your mans nor your dau within your
but day nor your son you work
ath h servant ervant ghter gates
97
27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
wə·ḡê·rə·ḵ ū·ḇə·hem·te· haš·šā·ma

’ă·šer hay·yām ’eṯ- hā·’ā·reṣ, wə·’eṯ- ’eṯ- Yah·weh
ā ḵā, ·yim
‫אֲש ֶׁ֣ר‬ ּ֖֙‫וְׁג ְׁרך‬ ‫ובה ְׁמ ִ֔ ֽׁ֗תך‬

ְׁ ‫ָם‬
֙ ‫הַ י‬ ‫את־‬ ‫הָ אָֽׁ֗ רץ‬ ‫וְׁאת־‬ ‫הַ ָש ַ ֶׁ֣מיִּם‬ ‫את־‬ ‫יְׁה ָָּ֖֜וה‬
nor your st nor your liv the heave

who [is] the sea - the earth and - Yahweh
ranger estock ns
37 38 39 40 41 42 43 44 45 46
haš·šə·ḇî·‘ bay·yō·
‘ā·śāh yā·mîm šê·šeṯ- kî bê·raḵ kên, ‘al- way·yā·naḥ
î; wm
‫עָ ָ֥֨שה‬ ‫ים‬
֙ ‫י ִָּמ‬ ‫ָֽׂששת־‬ ‫ִּ ֶׁ֣כי‬ ‫ב ַרְַ֧ך‬ ‫ֽׁ֗כן‬ ‫עַ ל־‬ ‫יעי‬
ָׂ֑ ִּ ‫הַ ְׁש ִּב‬ ‫בַ יֶׁ֣ ֹום‬ ‫וַיָ ּ֖ נַח‬
made days [in] six for blessed Therefore - seventh the day and rested
47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
way·qad·də·
bām, ’ă·šer- kāl- wə·’eṯ- s haš·šab·bāṯ yō·wm ’eṯ- Yah·weh
šê·hū.
‫ִ֔ ָבם‬ ‫אֲשר־‬ ‫כָל־‬ ‫וְׁאת־‬ ‫ס‬ ‫ַ ָֽׂוָּ֣֖יְׁ קַ ְׁד ָֽׂשהו׃‬ ‫הַ ַש ָ ּ֖בת‬ ‫יֹום‬ ‫את־‬ ‫יְׁהוָ ֛ה‬
and consecra
in them that [is] all and - Sabbath day the Yahweh
ted it
Scuzați că a trebuit să micșorez scrisul, nu este ușor să le expui, iar modalitatea tabelară mi se
pare cea mai expresivă. Însă versetele fiind lungi, a trebuit să le înghesui. Cuvântul ebraic “‫”הַ ַש ָ ָּ֖֜ ּ֖בת‬
(coloanele 2 și 53, citit haš·šab·bāṯ) înseamnă “Sabat” și este legat categoric de ziua a șaptea de la
Facerea lumii, așa cum se desprinde din traducerile din orice limbă (inclusiv engleză). Vechiul
Testament mărturisește același lucru ca și Noul Testament. “Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi
pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a
binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.”
De aceea, traducătorii Bibliilor românești, care nu sunt chiar așa lipsiți de cunoștințele
specifice necesare unei astfel de lucrări, au putut să consemneze în traducerile lor, direct sâmbăta,
în versetele unde în original a apărut termenul de Sabat, fără a fi necesare parantezele, chiar și în
lipsa expresiei „ziua a șaptea a săptămânii”. Pentru că, identificarea lor o realizează însuși
originalul Bibliei. Dar nu același lucru se poate spune despre duminică. Acesta, nicăieri în
originale, nu-i “ajutată” de nimic. Dacă dvs. găsiți, rugăm a împărtăși tuturor, însă vă spun că nu
veți găsi nimic. Noi suntem puișori prin comparație cu mari “exegeți” ai Bibliei, care ei înșiși, n-au
găsit nimic. De aceea, sâmbăta, da, duminica, ba, fără a fi echidistanți, ci dimpotrivă, corecți.
De fapt, din câte cunosc, o mare perioadă din trecut, în Bibliile românești ediții mai vechi, nu
erau consemnate ca astăzi și parantezele, “duminica” ca termen lingvistic neapărând deloc în cazul
celor 7 versete. Ci doar relativ recent BOR-ul (Biserica Ortodoxă Română) a recurs la această
practică și este foarte bine că a făcut-o, întrucât elimină categoric părerile multora (printre care,
surprinzător, și a unora dintre proprii preoți!) cum că, de fapt, duminica ar fi ziua a șaptea a
săptămânii. Mulțumim BOR, măcar aici ne-ai scăpat de-o mare corvoadă, aceea de-a lămuri lumea
că nu duminica, ci sâmbăta este ziua a șaptea. De ce-ai făcut-o? Nu degeaba, dar bine că ai făcut-o!
Măcar atât. Probabil, prin providență divină ai făcut-o, chiar dacă acum încă nu știi.
Pentru că astfel, în ultima generație de pe acest Pământ, Domnul Dumnezeu, nu va lăsa
oamenii în necunoștință de cauză, într-o zonă cețoasă gri, ci fiecare persoană va alege pentru sine,
dintre alb și negru, în deplină cunoștință de cauză. La acel moment critic istoric, ultim, fiecare om
de pe această Planetă, interesat de veșnicia sa, va cunoaște clar că duminica este ziua întâi iar
sâmbăta este ziua a șaptea. În această priviință, nu vor mai fii confuzii. Batălia se va da pe
fronturile pe care se dă deja, dar mult mai intens și la o scară mult mai amplă, globală, dar această
eroare simplă, va ieși din calcul, cel puțin pentru români. Încă o dată, mulțumim BOR, chiar dacă
n-ai făcut-o cu vreo intenție bună pentru sâmbetiști. Ai făcut-o pentru a te bate cu mândrie cu
mâinile în piept și ca să arăți lumii că, deși știi de Sabatul sâmbetei, totuși tu ți-ai ales o altă zi de
98
Semnul Fiarei
închinare și odihnă. Tu ți-ai ales, nu ți-a poruncit-o Dumnezeu! Niciodată! Dumnezeu ți-a poruncit
altceva!
Revenind, având în vedere că expresia originală grecească din Apocalipsa Sfântului Ioan
Teologul, Cap. 1, 10, este ziua Domnului, acesta poate să însemne orice, inclusiv sâmbătă, mult
mai degrabă. Dar cert este că, la oricare zi s-ar referi ea, că la sâmbăta sau dacă vreți nu, sau la orice
altceva, numai la duminică nu se poate referi, întrucât am fi avut și în acest caz în textul original
grecesc din Noul Testament, aceiași expresie de ziua întâi a săptămânii. Și-atunci, ar fi putut apărea
ambele forme în Bibliile Ortodoxe de astăzi, și în versetul din Apocalipsa, exact la fel ca și în
celelalte 7 cazuri. Dar, nu avem!
Înțelegeți raționamentul simplu? Pentru că, să fiți siguri că, dacă în textul original grecesc
apărea expresia ziua întâi a săptămânii, toți susținătorii duminicii, n-o ratau cu niciun chip! Ea
apărea categoric și în traducerile românești din Apocalipsa! Fără doar și poate! Și ar fi fost dublată,
între paranteze, cu duminica. Așa, n-au avut ce face, ci doar au speculat unde au putut! Căci, nu
puteau să adauge artificial, înaintea expresiei originale „ziua Domnului” și expresia ziua întâi a
săptămânii, inexistentă în original, pentru că s-ar fi descalificat elementar în fața omologilor, prin
comparație cu restul Bibliilor lumii contemporane, indiferent de limba în care sunt traduse.
Apocalipsa a fost scrisă acum cca 1.900 de ani, Omenirea o deține, deține forma grecească, nu poți
să mai adaugi expresii în plus, în secolul XX, suplimentare celor scrise în secolul I. Le-ar fi sărit alți
erudiți în cap, pentru adăugirile fără fundament.
Astfel, au fost nevoiți să se limiteze doar la traducerea eronată, a expresiei existente. Numai
unde au putut, au speculat! Cel mai probabil sub umbrela propriei înșelătorii, mulți dintre aceștia
chiar crezând în veridicitatea duminicii și autoscuzându-se, în sinea lor, că nu fac nimic rău
procedând astfel. Însă nu toți, convingerea mea fiind (și chiar constatarea practică!), că există și
teologi ai duminicii, care știu de veridicitatea sâmbetei, dar preferă minciuna din diverse motive.
Bine nu fac oricum căci este ca și cum nu l-ai urma, în mod conștient, pe Hristos! Este ca și când ți-
ai vinde sufletul diavolului, pentru avantaje efemere. Însă cei de bună credință, majoritatea aș zice,
au speculat unde au putut, fără a-și da seama că greșesc.
Pentru că expresia „ziua Domnului”mai apare și în alte locuri din Biblia Ortodoxă, dar de
unde reiese foarte clar că aceasta se referă la ziua cea mare, a celei de-a doua veniri a Domnului
Iisus, şi nicidecum la ziua de duminică. Aveţi mai jos toate versetele din Noul Testament, ce includ
această expresie.
Rezultate căutare: Aţi căutat: „ziua Domnului” în NOUL TESTAMENT

CĂRŢI: Faptele Apostolilor (1), I Corinteni (3), II Corinteni (1), I Tesaloniceni (1), II
Tesaloniceni (2), II Petru (2),
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 2, 20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în
sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită., Epistola întâia către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 8. Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua
Domnului nostru Iisus Hristos., Cap. 3, 13. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua
(Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia., Epistola
întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 2. Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua
Domnului vine aşa, ca un fur noaptea., Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,
Cap. 2, 2. Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun
cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit., 3. Să nu vă amăgească
nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă
şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,, A doua epistolă Sobornicească a Sfântului
Apostol Petru, Cap. 3, 10. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare,
stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui.).
Observați? Aici n-au mai putut specula prin traducere, pentru că nu-i lasă contextul biblic.
Iar dacă îi lăsa, fiți convinși că ar fi făcut-o. Singurul caz unde au avut posibilitatea, este versetul
din Apocalipsa, unde dealtfel, au și profitat și astfel au tradus tendențios și eronat, tocmai ca să-și
susțină duminica. Ca să aibă și dânșii ceva “biblic” de care să se agațe cu duminica. Și pe care,
99
după argumentul învierii, îl consideră un mare argument al duminicii. “Vedeți, (trâmbițează

dânșii,) chiar și Ioan a avut viziunea în zi de duminică, confirmând-o astfel ca noua zi de odihnă?” La fel
au procedat susținătorii noii zile, și cu unele texte extra-biblice ale părinților bisericești, unde, prin
traducere, dânșii văd duminica în expresii originale gen ziua Domnului. Când duminica nu exista
ca termen lingvistic, în limba și la momentul scrierii respectivelor texte.
Dar, teologi ai duminicii, recurgând la așa ceva, nu trâmbițați dvs. un “argument”, fals?
Fabricat de către dvs.? Cu “argumente” artificiale, fabricate, vă susțineți dvs. doctrina? Inclusiv
„Preotul” nostru îl trâmbițează: „...iar prin Apocalipsa i S-a descoperit evanghelistului Ioan tot in ziua
Duminicii (Apoc., 1, 10)." (rog a se revedea citatul acestuia, utilizat la începutul comentariilor).
„Preote”, sâmbetiști ce să facă? Căci la fel de simplu, ar putea și ei să umble la Biblie, traducând
expresia în cauză cu sâmbăta (cu toate că ar fi mult mai îndrepțățiți!), și nu cu duminica, scamotat,
cum o faceți dvs. Dar oare ar fi înțelept? Traducătorii Bibliei, susținători ai schimbării, se pare că
răspund cu “Da”! Mă întreb însă cum vor răspunde Aceștia și la Judecata Domnului, întrucât au
îndrăznit la denaturarea Adevărului!?
Mult mai cinstit decât BOR-ul contemporan, a fost Dumitru Cornilescu, care n-a fost
adventist, n-a fost sâmbetist, ci tot duminicar, dar a părăsit Biserica Ortodoxă. Săracii oameni din
tot trecutul istoric, n-au avut posibilitățile noastre de cunoștere, de astăzi. Și astfel, mulți, n-au
reușit o debarasare deplină din ghearele tradițiilor eronate, împământenite în veacuri.
(Exemplu Biblia versiunea Dumitru Cornilescu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1,
10. În ziua* Domnului eram în Duhul**. Şi am auzit înapoia mea un glas† puternic, ca sunetul unei
trâmbiţe,).
Citat:
„Dumitru Cornilescu (n. 4 aprilie 1891, Slașoma, județul Mehedinți - d. 1975, Montreux, Elveția) a
fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921 de Societatea
Evanghelică din România, organizație fondată de Dumitru Cornilescu și prințesa Ralu Callimachi. Adoptată
de Societatea Biblică Britanică în 1923 și publicată în 1924 cu revizuiri, traducerea Cornilescu a rămas până
în prezent cea mai răspândită versiune în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele
neoprotestante).[1] Deși folosită inclusiv în mediul ortodox, îndeosebi în perioada comunistă, această
traducere nu a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, deoarece Cornilescu a
părăsit Biserica Ortodoxă, fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice Române” - Dumitru
Cornilescu - Wikipedia
Mai practică și alții decât BOR-ul nostru, această scamotare, însă pare-se că la o scară mult
mai redusă. De exemplu, dacă tot am vorbit de Bible Hub, din 28 de versiuni de Biblii în limba
engleză de peste timp, doar una traduce expresia în cauză, nu cu duminică, ci cu „first day”
(prima zi), iar restul toate, 27, traduc expresia antică originală cu „ziua Domnului”.
Dar și dacă ar avea dreptate și expresia originală biblică de ziua Domnului, s-ar referi la
duminică, aceasta nu-i ajută prea mult, întrucât ziua viziunii apostolului Ioan, nu poate fi și nu
reprezintă un argument clar, direct și determinant al sfințeniei sau nu, a acelei zile. Sau al
schimbării. Ar fi tot un “argument” de genul celor indirecte, interpretat în direcția dorită, cu alură
mută, nerostit. Vă rog să parcurgeți întreg Vechiul Testament, unde întâlnim numeroase vedenii ale
profeților lui Dumnezeu, din toate timpurile, din oricare zi a săptămânii, dar care în niciun caz n-
au schimbat și n-au înlocuit ziua Sabatului. N-au desfințit-o! Așa că, de ce ar face-o aceasta, ultima
vedenie din Biblie? Nerostit, tacit și pe mutește!? Nici aici, ca nici în celelalte cazuri, Duhul Sfânt
nu le-a rostit profeților și ucenicilor, nimic direct de genul: “...pentru că în aceasta zi ai vedenia, aceasta
schimbă Sabatul!...” Nu, nici vorbă, nicidecum! Așa că sâmbătă, duminică, n-are nicio importanță,
acesta nu poate fi un argument serios pentru o nouă zi de odihnă. Aici, am vrut doar să surprind
de ce sunt în stare teologii, în chinuiala duminicii.
Iar acum, cred că suntem în măsură să răspundem întrebărilor „Preotului” nostru (care de
fapt, nu-s mai multe, cum ar vrea dânsul să lase impresia, ci în bună măsură se suprapun), ce au
drept scop discreditarea legăturii dintre Sabat și sâmbătă, pentru șubrezirea, treptat și cu pași
100
Semnul Fiarei
mărunți, a argumentelor zilei a șaptea, ca veșnică zi de odihnă pe acest Pământ. Și adresată

întregului neam omenesc:
Citat:
„„Preotul”: Se arata, intr-adevar, ca Dumnezeu S-a odihnit in a saptea zi de lucrarea Sa, dar cum se
numea acea zi, nu ni se spune. Ca atare, se ridica urmatoarele intrebari:
— Este ziua a saptea una si aceeasi cu sabatul?
Răspunsul nostru: Da, „Preote”, ziua a șaptea este una și aceeași cu Sabatul! De unde știm? Din
textele originale grecești și evreiești dar, mai ales, din cele românești. Dumitale te contrazici în sine
și contrazici traducătorii propriei Biblii, căci aceștia, oriunde în original apare termenul de “Sabat”,
au tradus prin termenul de sâmbătă.
„Sâmbăta – Sabatul – e a şaptea zi din săptămână, zi de odihnă...” (Gen. II, 3.1, Exod XX, 8) 110
Surse: 110 Flori alese din grădina Sfintelor Scripturi, de Valerian Zaharia, Editura Episcopiei,
„...Sâmbăta - Subbota – care provine de la cuvântul din limba veche evreiască Sabat – sfârşitul
lucrului, odihnă” (Vechiul Testament este scris în ebraică şi tradus în greacă, n.n.) 27
Surse: 27 Sisteme calendaristice, de George Stănilă, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1980, pag. 112.
„.SABAT = 1. Sâmbătă, 2. Relig. Sabat (portughezii au tot denumirea biblică pentru ziua sâmbetei
din limba română, n.n.)”34
Surse: 33 Dicţionar de neologisme de Florin Marcu şi Constant Moneca, ed. a II-a, Ed.
Academiei SR, Bucureşti, 1978, pag. 953.
Nici dumitale, deși te arunci la explicații, se pare că nu știi grecește... sau evreiește! Iar că
sâmbăta este ziua a șaptea, rezultă tot din Biblia dumitale, ca și din calendarul creștin Ortodox,
oricare după anul 2011 încoace.
Preotul”: — Se numarau pe atunci zilele saptamanii in asa fel ca ziua a saptea sa
corespunda cu sambata de azi?
Răspunsul nostru: „Preote”, dumitale iar vorbești împotriva propriei Biblii. Păi dumitale ce
înțelegi din versetul următor: “După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii
(Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.,”? Este din propria
Biblie. Ziua întâi a săptămânii nu urmează întodeauna după ziua a șaptea? Este la mintea
cocoșului...
În plus, vorbești și împotriva co-religionarilor dumitale:
„... Sâmbăta este odihna Domnului... ziua a şaptea este Sâmbătă.” 40
Surse: 40 Sfântul Chiril al Alexandriei – Scrieri; Închinarea şi slujirea în duh şi adevăr, traducere
de Pr. prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991, pag. 236.
„... în vremea când s-au scris Evangheliile şi celelalte scrieri ale Noului Testament, zilele săptămânii
nu aveau numiri de planete, sateliţi şi zei, ca astăzi, numiri luate după romani (păgâni, n.n.), ci atât evreii,
cât şi grecii le numărau şi ziceau: prima zi a săptămânii, a doua, a treia... până la a şaptea care... era
sâmbăta sau sabatul” (în latina poporului de rând: sâmbăta, n.n.)”38
Dar și mai mult decât atât: evreii iudaici, ca națiune, ca popor, țin cu dinții de ciclicitatea
săptămânală a sâmbetei de acum cca 3.500 de ani. Credeți că aceasta s-ar fi putut pierde în timp?
Dacă a fost urmărită de un întreg popor? Nu! Să nu fim naivi! S-au încercat unele reglări singulare,
chiar în ultimii 2.000 de ani, între diverse calendare, însă chiar dacă am avut la un moment dat în
Istorie, o săritură de dată calendaristică, aceasta n-a afectat cu nimic ordinea săptămânală a zilelor,
101
intrucât, ziua respectivă a rămas aceiași. De exemplu, marți - 11 a lunii, a devenit marți - 18 a lunii,
dar tot marți a rămas. Pentru detalii, vă rog să consultați elemente de istorie a Calendarelor.
Deci, evreii, așa cum sunt ei astăzi, încă iudaici și necreștini, totuși au ținut evidența zilei a
șaptea permanent, în ultimii 3.500 de ani. Iar până atunci, de la Creație până la Sinai, a ținut-o
Dumnezeu, căci prin darea Legii Scrise tot de către EL, prin Porunca a Patra, evreii au primit-o și-
au urmărit-o. Nu avem niciun motiv să afirmăm că ordinea zilelor s-a pierdut de la începuturi
până în zilele noastre. În acest sens există, printre multe altele, și o lucrare a unui reputat cercetător
fără de niciun interes religios, dar care îmi scapă acum. Dar avem inclusiv citate ortodoxe în acest
sens:
„De atunci, de când bunul Dumnezeu a descoperit omenirii, că a creat lumea şi tot ce există în ea
în şase zile şi că în ziua a şaptea S-a odihnit de lucrul mâinilor Sale... omenirea n-a mai încetat a socoti
zilele în săptămâni tot de câte 7 zile... Ziua a şaptea s-a numit (în Vechiul şi Noul Testament, n.n.) ...
«Sâmbăta», ceea ce înseamnă zi de repaus...” 112
„Noi n-am fi în stare să facem aceste cercetări pentru timpuri atât de îndepărtate (ale V. şi N.
Testament, n.n.)... dacă n-am şti că există o continuitate în împărţirea zilelor în săptămâna tot de câte 7
zile nu numai din timpurile despre care vorbim, ci şi din timpuri mult mai vechi, ba chiar de la începutul
istoriei omenirii” (de la Adam, din Eden, n.n.)” 113
Surse: 112, 113 Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos, studiu de Dr. Vasile Gheorghiu,
Cernăuţi, 1925, pag. 115; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag.
307.
Iar mai mult decât toate, dragilor, dacă evreii încurcau ziua Sabatului, Hristos ar fi fost
primul care i-ar fi certat acum 2.000 de ani, în timpul propăvăduirii Sale. Observați, vă rog, din
versetele biblice exemplificate că discuțiile se poartă pe modul în care trebuie ținut Sabatul și nu pe
ziua ținută ca Sabat, de evreii contemporani Mântuitorului. Ziua era corectă! Altfel, imediat i-ar fi
corectat Însuși Hristos, dacă ar fi fost în derivă și în această privință, a zilei de Sabat, și l-ar fi
reglementat El, pentru că, cu Poruncile Divine, nu te joci. Așa cum se joacă teologii noștri.
Așa că, dragă „Preote”, ziua a șaptea de la Creație, nu s-a pierdut de-atunci până astăzi, așa
cum vrei dumitale să șubrezești tăria acesteia. Și știi de ce nu s-a pierdut? Ca să nu roșească Domnul
Iisus Hristos în ziua Judecății Sale, în fața dumitale „Preote”, pentru neputința Lui de a-și transmite
deplin mesajul corect și adevărat către oameni. Ci dimpotrivă, ca să roșești dumitale „Preote”, în fața
Lui, că deși ai primit Adevărul, te-ai încumetat să-l schimbi. Te-ai încumetat să înlocuiești o
Poruncă Dumnezeiască, cu una omenească!
Satana, este mic copil pe lângă om. Diavolul a vrut mai mult, a vrut supraînălțare, a vrut să
fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu (nu Să-l depășească!), pe când omul înșelat de diavol, face
chiar mai mult pentru că se ridică pe el însuși, nu la egalitate, ci chiar deasupra lui Dumnezeu din
moment ce a dezporuncit ce-a poruncit Acesta și-și ridică propriile porunci omenești deasupra
Poruncilor dumnezeiești. Omul se autopoziționează astfel, inconștient, mai presus de Însuși
Creatorul Său, întrecându-l pe diavol în pretenții. Frumos! Și face aceasta tocmai în timp ce se
pretinde (și mulți chiar cred!) că luptă pentru Dumnezeu.
Preotul”: — Unde se spune ca se numarau zilele si cum se numeau ele in acel timp?
Răspunsul nostru: În Istorie, în Cultura poporului evreu și nu în ultimul rând, în Biblie,
„Preote”! În Biblia dumitale. În Facerea, „Preote”, apar toate cele șapte zile. Chiar nu vreți să vă
recunoșteți propria Biblie?
(Exemplu: Facerea, Cap. 1, 5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi., 8.Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că
este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua., 13.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.,
19.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra., 23.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.,
31.Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a
şasea., Cap. 2, 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea
S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut., Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a
sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.).
102
Semnul Fiarei
Citat:
„În Iudaism și creștinism, Duminica a fost considerată ca prima zi a săptămânii. Ca rezultat, într-un
număr de limbaje apare reflectat statutul Duminicii ca prima zi a săptămânii. În greacă, numele zilelor Luni,
Marți, Miercuri, și Joi ("Δευτέρα", "Τρίτη", "Τετάρτη", și "Πέμπτη") înseamnă "Secunda", "Treia",
"Patra", și respectiv "Penta". Aceasta arată că Duminica a fost cândva numărată ca "Πρώτη,"(Prote)",
care este, "prima".”). ... În ebraică, zilele din săptămână sunt denumite: "‫( "ראשון יום‬yom rișon - ziua
întâi), "‫( "שני יומ‬yom șayni - ziua a doua), "‫( "שלישי יום‬yom șliși - ziua a treia), "‫( "רבעי יום‬yom revi'i -
ziua a patra), "‫( "פמישי יום‬yom chamiși - ziua a cincia), "‫( "ששי יומ‬yom Și’și - ziua a șasea), "‫"שבת יום‬
(yom șavat - ziua odihnei).”- Duminică - Wikipedia
Biblia vorbește repetat despre ziua a șaptea ca și despre celelalte zile, exact așa, după numărul
lor în cuprinsul săptâmânii. Ne surprindeți mereu. Păi acestea ar fi trebuit să fie premise pentru
argumentele noastre și nu pentru contraatacul dvs.!? Interesantă strategie diversionistă folosiți.
Pentru că neavând arme deloc, intenționați să ne bateți cu armele noastre, pe care noi le avem, ele
există! Dar, prin scamotare, dvs. încercați să îndreptați armele noastre, împotriva noastră.
Totodată, „Preote”vorbești din nou împotriva co-religionarilor dumitale, conform numeroaselor
citate sursă ortodoxă, pe care vi le tot contra-exemplificăm (a se revedea unele dintre cele
consemnate mai sus, referitoare la denumirea numerică a zilelor săptămânii). Noi vă batem atât cu
adevărurile recunoscute sporadic de către diverși teologi ortodocși, dar mai ales cu Biblia. Și chiar
și cu Istoria. Avem trei contra zero! Și unu (Biblia) contra orice era suficient, dar noi, sâmbetiști
avem chiar trei. Și cu toate acestea, greu vă “treziți” sau n-o faceți deloc!?
Preotul”: - Sau, cel putin, cuvantul "sabat" - atat de scump unora din cei cu care ai stat de
vorba - ai putea sa-mi arati unde este scris ? ”
„Preote”, înainte de a vă răspunde aici, putem să vă întrebăm și noi ceva: Cuvantul
"duminică" - atat de scump unora dintre dvs.- ați putea sa ne aratați unde este consemnat în Biblie drept
"sabat"?
Răspunsul nostru: Da, „Preote”, putem să vi-l arătăm peste tot în textele originale grecești și
evreiești, traduse de con-creștinii dvs. prin expresia de sâmbătă. Iar dacă îl vreți și în Biblie
românească, uitați-vă la Cornilescu, pe care l-ați alungat întrucât a părăsit mare parte dintre
falsurile doctrinare ortodoxe. Iar Cornilescu, a fost duminicar, debarasându-se de multe erori dar
nu și de această eroare, atât de puternic împământenită și „încetățenită” (cum îi spunea un alt
preot, ce, cu jumătate de gură, recunoștea realitatea). De aceasta, n-a reușit nici el să se scape.
(Exemplu Biblia versiunea Dumitru Cornilescu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24. 20.,
Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat., Cap. 28, 1. La sfârşitul zilei Sabatului*,
când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi ** cealaltă Marie au venit să
vadă mormântul.).
Mai vreți și alte exemple? Căci sunt destule. Însă Cornilescu, n-a cuprins în Biblia tradusă de
către dânsul, apocrifele (ultimele 14 carți de la sfârșitul Vechiului Testament ortodox de astăzi),
întrucât acestea nu figurează nici în Biblia ebraică. Raționamentul dânsului a fost precaut.
Apocrifele sunt într-adevăr, “cărți bune de citit”, dar atât, iar a le aduga Bibliei, în cuprinsul acesteia
fără de nicio diferențiere, reprezintă o altă mare încumetare din partea dvs., nu credeți? Chiar și
ortodocșii de acum 300 de ani au fost mai cinstiți, întrucât, deși le-au adugat la rândul lor, au făcut
o diferențiere clară a acestora.
A se vedea cuprinsul “Bibliei de la București (Biblia lui Șerban Cantacuzino = Biblia de la
de la 1688), Biblia ortodoxă „monument” a Poporului Român, care, datorită BOR, există în format
electronic pe net și se poate găsi și descărca de către oricine. Gratuit. Ajută mult, de asemenea.
Mulțumim BOR și pentru aceasta! Și apropo, „Preote”, dumitale nu ai cunoștință nici despre
aceasta? Sau uzezi numai de ce consideri că te avantajează? Din moment ce formulați atâtea
întrebări pentru noi, bănuim că nu știți ce spune aceasta. Căci această versiune, Ortodoxă,
monumentală, vă răspunde ea înseși la întrebările dvs., identificând clar ziua de odihnă, a șaptea,
ca fiind “sîmbăta Domnului Dumnezăului tău”:
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8. Adu-ţ
aminte de ziua sîmbetei, să o sfinţeşti pre ea. 9. Şase zile să lucrezi şi vei face toate lucrurile tale, 10. Iară a
103
şaptea zi, sîmbăta Domnului Dumnezăului tău, să nu faci într-însa tot lucrul, tu, şi feciorul tău, şi fata
ta, sluga ta, şi slujnica ta, boul tău, şi înjugătoriul tău, şi tot dobitocul tău, şi cel nimearnic ce lăcuiaşte cu
tine. 11. Pentru că în şase zile au făcut Dumnezău ceriul şi pămîntul şi marea, şi toate cîte sînt în eale, şi
odihni în ziua a şaptea. Pentru aceaea blagoslovi Dumnezău ziua a şaptea şi o sfinţi pre dînsa.).
Este Ortodoxă, nu Protestantă. Nici această versiune de Biblie Ortodoxă, nu vă ajută „Preote”,
ba dimpotrivă, vă dă peste gură direct deoarece identifică chiar în cadrul Poruncii a Patra, ziua a
șaptea, tot cu sâmbăta! Și dacă tot am vorbit de ea, să mai dăm un exemplu lămuritor și de aici:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 16, 2. Și făcîndu-se sîmbăta, Maria Magdalina
și Maria, muma lui Iacov, și Salomia au cumpărat unsori ca să meargă să ungă pre El. Și foarte de
demineață, întru una a sâmbetelor, venire la mormânt, răsărind soarele. 9. Iară înviind demineața, în
ziua dentîiu a saptămînii, arătă-Să înîiu Mariei Magdalinei, dentru carea scosease 7 draci.).
Iar ca dovadă a ceea ce vă spuneam mai sus, în această versiune veche, duminica ca termen,
nu apare decât o singură dată (nici măcar între paranteze!) și doar în versetul din Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 10, unde am văzut că este tradus eronat, în raport cu originalele. Iar
dacă și acum cca 300 de ani s-a tradus eronat versetul în cauză, nu este de mirare căci înșelătoria
duminicii exsista deja la acea vreme, cu mai bine de 1.000 de ani înainte.
O singură dată în toată Biblia și și atunci tradus eronat. Ce puteți spune despre acest lucru
domnule „Preot”, în raport cu propriile afirmații: “despre ceea ce nu mai exista, e firesc ca nici sa nu se
mai vorbeasca.”? Dacă duminica exista ca nouă zi de odihnă în vremurile apostolilor ce au scris Noul
Testament (așa cum spui dumitale), atunci nu era firesc să se scrie despre ea în Biblie? Încercăm și
noi să vă batem, nu cu armele, căci repet, arme nu aveți, ci prin prisma propriilor afirmații și
principii, unilateral folosite.
„Tradiţia de a serba ziua de sâmbătă, ridicată prin cele 10 porunci date lui Moise, la rangul unei
legi divine, a rămas până în ziua de astăzi nealterată în sânul poporului iudeu.” (Traducerile Bibliei care
nu au cuvântul sâmbătă în Vechiul Testament, ci numai în Noul Testament, sau nici în unul din cele două
testamente sunt traduceri neloiale, nesincere şi tendenţioase. A lipsi ziua de sâmbătă din V.T. este una din
ipocriziile şi minciunile cele mai evidente, n.n.).” 10
Surse: 225 Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos” de Dr. Vasile Gheorghiu, profesor
titular la Facultatea de teologie din Cernăuţi, Ed. Cernăuţi, 1925, pag. 116; preluate din
„Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 283.
104
Semnul Fiarei
Ok. Să revenim: am selectat și afișat mai sus, TOATE versetele din Noul Testament ce aduc în
discuție sâmbăta și respectiv, duminica. Am realizat aceasta, cu scopul de-a le analiza și constata
dacă, într-adevăr, Domnul Iisus Hristos Însuși, “ne-a invatat pe noi cu cuvantul”, adică cu gura
Lui, așa cum ne spune „Preotul”cu gura proprie, despre desființarea sâmbetei. Vrem să vedem cine
dezinformează!
Astfel, am găsit în tot Noul Testament 56 versete cu referire la sâmbăta și doar 8 versete cu
referire la duminică. Iar acum, dintre acestea, să le selectăm exclusiv pe cele din gura Domnului
Iisus Hristos, din ambele categorii.
Cu referire directă la sâmbăta, sunt următoarele:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 5. Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta,
în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină?, 8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului., 11. El le-a
zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va
scoate?, 12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta., Cap. 24, 20. Rugaţi-vă
ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 2, 27. Şi le zicea lor:
Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă., 28. Astfel că Fiul Omului este domn şi
al sâmbetei., Cap. 3, 4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau
a-l pierde? Dar ei tăceau;, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi
al sâmbetei., 9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău?
A scăpa un suflet sau a-l pierde?, Cap. 13, 15. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre
voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape?, 16. Dar aceasta,
fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată
de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?, Cap. 14, 3. Şi, răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi
către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu?, 5. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea
fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei?, Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 7,
22. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi
împrejur pe om., 23. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă
mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?).
Deci avem 16 versete directe din gura Domnului Iisus. Vă rog să parcurgeți si contextele
biblice din jurul acestora. Dacă sâmbăta a fost desființată de către Mântuitor, aici trebuie să găsim
dovezile. Aici trebuie să găsim cuvântul de desființare, despre care vorbește „Preotul” nostru.
Dar înainte de analiza presupusei desființări a sâmbetei, să selectăm și versetele din gura
Domnului Iisus, dintre cele 8, cu referire directă la duminică. Poate găsim înființarea duminicii! Să
le parcurgem cu ațenție! ... ... ... ... ... „Preote”, ajută-ne, căci nu găsim NICIUNUL! Câte găsim?
NICIUNUL! Niciun verset din gura Domnului Iisus Hristos, dintre cele 8, despre duminică! Cu
atât mai puțin despre înființarea acesteia! Cum așa „Preote”? S-avem desființare fără înființare? N-
ar fi rămas un gol? Păi nu dumitale ne spui nouă că despre ceea ce nu există, nu se vorbește? De unde
noi deducem că despre ceea ce există, se vorbește! Uite, despre sâmbătă, avem 16 versete din gura
Domnului. Despre duminică, câte avem?
Arată-ne și dumitale, „Preote”, în tot Noul Testament, dacă spui că duminica este noua zi de
odihnă, unde se vorbește despre ea? Despre înființarea ei ca nouă zi de odihnă? Ia și Vechiul
Testament, ia toată Biblia și arată-ne un cuvințel despre înființarea duminicii. Nu numai din gura
Domnului, din gura oricui să fie, le acceptăm, numai să fie! Arată-ne ceva! Vrem unul, unul singur!
Un singur verset biblic sau măcar un singur cuvânt dintr-un verset! Nu, nu, nu, lasă treaba cu
învierea, căci Hristos a vorbit și după înviere, în cele 40 de zile până la înălțare. Ba încă acum, le-a
vorbit mai pe înțelesul lor, decât oricând înainte. Abia acum au priceput deplin și ucenicii planul
de mântuire. Căci nici ei n-au crezut că va muri și va învia a treia zi. Cu atât mai mult, ar fi stabilit
El Însuși noul așezământ, după înviere, chiar în perioada celor 40 de zile, cât a rămas încă pe
Pământ, până la înălțare. Noul așezământ trebuia rostit, nu înfiripat mutește! Despre el ar fi vorbit
și apostolii! Arată-ne „Preote” căci noi nu găsim nimic! ... ... ... Cum? Nici dumitale, nu găsești? Păi
atunci, de ce te încumeți să ne “înveți” „neînvățate”?
Aha, deci nu avem nimic din gura Domnului depre înființarea duminicii. Caz în care
„Preote”, poți să te dai dumitale peste cap, cu Tradiția extra-biblică sau cu ce vrei, împreună cu toți
105
preoții duminicii, dar în Biblie, Poruncă din gura Domnului Dumnezeu și-a Domnului Iisus
Hristos, care să poruncească ținerea duminicii, nu ne puteți arăta vreodată cât va ține lumea
aceasta! Și vă rugăm, fără Tradiție deasupra Bibliei! Și mai ales a celei ulterioare, târzii, de peste
numeroase veacuri. Căci Tradiția pe care o invocați, nu vine în completarea Bibliei, cum
dezinformați dvs. masele largi nepregătite, ci vine, cel puțin în privința zilei de odihnă, în
contradicția Sfintei Scripturi. Acest lucru îl prezentați dvs. clar, lăsați amăgirea! Iar amăgirea va fi
urmată de dezamăgire!
„Preote”, și preoții lui Baal s-au rugat la Muntele Carmel, ca zeul lor babilonian fals să le
aprindă focul ca să ardă altarul de demonstrație, în fața întregului popor, acum vreo 2.700 de ani,
dar focul nu s-a aprins decât când s-a rugat contracandidatul lor, Profetul Ilie, căci acesta s-a rugat
Dumnezeului viu și adevărat al Celor Zece Porunci. Profet care a fost ironic, la adresa neputinței
preoților lui Baal. Dacă înțelegeți aluzia... Eu nu sunt nici pe departe Ilie dar tare mă tem că nici
dvs., nu slujiți, prin doctrina duminicii, Dumnezeului Celor Zece Porunci! Atunci cui slujiți? Zeului
Celor Nouă Porunci!? Zeului fără de Porunci? Lui Baal? Zeului ce acceptă porunci omenești? Nu
vă gândiți odată?
Oameni buni, Domnul nu a poruncit niciodată duminica ca nouă zi de odihnă. Pe cale de
consecință, neținerea acesteia nu poate însemna vreodată fărădelege (păcat), iar dacă nu înseamnă
fărădelege, nu poate fi însoțită nici de vreo vină și/sau pedeapsă aferentă. Fapt neconștientizat, se
pare, de către lumea duminicară, cu atât mai puțin de către „Preotul” nostru care, uitați ce mai
afirmă: „Dumneata esti ispitit sa admiti ca Hristos si apostolii au respectat sambata. ” Uitați și vă
minunați!
Ispita este cea care, pentru plăcerea oferită de fărădelege (păcat), te îmbie să decizi și/sau să
recurgi la săvârșirea fărădelegii (păcatului) respectiv, prin călcarea oricăreia dintre Poruncile
existente în Legea lui Dumnezeu. Lege în care nu apare porunca duminicii dar apare Porunca
sâmbetei. De aceea, păzirea sâmbetei nu poate reprezenta vreodată o ispită, ci dimpotrivă
neținerea ei înseamnă ispită, acțiune căreia, dacă îi dai curs, devine fărădelege. Păzirea duminicii
în locul sâmbetei, sau nepăzirea niciunei zile din săptămână, înseamnă fărădelege. Iar păzirea
sâmbetei reprezintă o obligație morală ce decurge din iubirea și respectul față de Creator,
însemnând totodată, lipsa fărădelegii pe această linie.
Dragilor, nu vă amăgiți că lucrurile ar sta altfel și nu vă căutați scuze deșarte de tipul celor
comune, foarte răspândite: “...Aa ... totul este relativ! ... totul este interpretabil! ...Nu știm cine are
dreptate!...” Sau „... este foarte greu să te debarasezi de Tradițiile strămoșești!....” Sau „... Poruncile sunt
prea grele și nu se pot ține!....” Toate acestea sub umbrela bruiantă a explicațiilor sofisticat-
fantasmagorice ale duminicii. Nu vă căutați astfel de scuze, căci riscați enorm. Domnul Dumnezeu
ne-a dat Zece Porunci ferme, care nu sunt Cele Zece Sfaturi sau Cele Zece Recomandări, și nici
Cele Nouă Porunci. Plus una omenească! NU! Domnul Dumnezeu este Dumnezeul Celor Zece
Porunci și ne cere să-L ascultăm întocmai, ba încă să și părăsim Babilonul spiritual, despre care, în
atot-preaștiința Sa, ne-a profețit că va înghiți, în mare parte, Pământul. Ceea ce astăzi s-a împlinit,
cu vârf și îndesat.
De aceea, înțelept este să alegem calea sigură, respectiv Poruncile existente ale Creatorului,
toate Cele Zece. Duminica nu există ca Poruncă Dumnezeiască, iar sâmbăta nu este relativă! Ci
este Poruncă Dumnezeiască existentă, expresă, obligatorie, în vigoare, până la sfârșitul lumii
acesteia și întoarcerea Mântuitorului!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 7, 7. Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând
învăţături care sunt porunci omeneşti, Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 2,
4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el
adevărul nu se află.).
„...ce tot insistați atâta cu sâmbata asta? ... Parcă sunteți Florin Piersic cu castraveții!... mai lăsați-o
încolo!...” – așa mă ataca la un momentdat un preot, cu care am purtat repetat discuții, la întâlniri
ocazionale. Preot, dealtfel găsit neputincios de către mine, în multe privințe. Așa cum i-am găsit pe
toți cei ce aderă la doctrine nebiblice, indiferent de confesiunea cărei îi slujesc. Pe toți! Aici nu este
106
Semnul Fiarei
vorba de mândrie personală deșartă, ci de durere! Și am stat de vorbă cu câțiva, nu chiar puțini:
ortodocși, baptiști, evangheliști, etc. Căci dânși, prin doctrinele nebiblice, nu slujesc lui Dumnezeu,
să nu ne amăgim! Ci slujesc bisericilor proprii și implicit, mă tem că slujesc inconștient cui nu
trebuie, adică adversarului lui Dumnezeu – Arhi – Înșelătorului ce se află în spatele erorilor
seculare. Dânșii nu o „lăsă încolo!” cu duminica săptămânală, adică cu “porunca” inexistentă, dar
ne îndeamnă pe noi s-o „lăsăm încolo!” cu Porunca Dumnezeiască existentă! Dar practic, învățându-
ne să „lăsăm încolo!” sâmbăta, respectiv să nu ținem Porunca a Patra din Lege, ne învață nimic
altceva decât să comitem fărădelegea! Sunteți foarte utili, domnilor teologi nebiblici!? Dar cui?
I-am contrareplicat: „...insist pentru că este foarte importantă! ... la sfârșitul lumii, în ultima
generație de oameni, sabatul va fi pe buzele tuturor (în sensul că, în urma impunerii prin lege a falsului
sabat, chestiunea acestuia va fi planetar dezbatută) ....sâmbăta va conta!...” Preotul în cauză: „...nu
asta va conta, ci cât de mult am iubit...” Observați vă rog contradicția elementară în sine,
neconștientizată de către prelatul nostru. Da, dânsul are dreptate când ne spune că iubirea va
conta, dar în Poruncile Iubirii lui Dumnezeu, “se cuprinde” Decalogul (așa cum ne spune însuși
Hristos!), care include sâmbăta și nu duminica pe care o țin dânșii. Deci, va conta iubirea, dar cea
adevărată, nu cea impregnată cu falsuri. Însă falsurile împământenite, le zdrobesc sau blochează
teologilor tradiționiști chiar și cele mai elementare raționamente.
În concluzie, cu privire la înființare, dacă nu avem Poruncă Dumnezeiască, care să
poruncească ținerea duminicii, rezulă simplu, clar și logic, chiar și numai de aici, că duminica de
astăzi, nu reprezintă altceva decât o poruncă omenească. O invenție a omului înșelat, în apostazie.
Iar acum să ne întoarcem și să analizăm care dintre versetele directe din gura Mântuitorului,
desființează sâmbăta. Căci înființarea duminicii, categoric, nu avem! Vă rog să analizați dvs.,
cititorii, și apoi să ne spuneți și nouă, care dintre cele 16 versete, rostite prin gura Domnului,
desființează ziua de odihnă, respectiv Sabatul Creației. Nu Sabatul evreilor, „Preote”, ci Sabatul
Creației, căci textul biblic afirmă că “Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă”. Și
nu afirmă că Sâmbăta a fost făcut pentru evrei, iar nu evreii pentru sâmbătă. Atenție la detalii!
Sabatul este dăruit, cu scopul salvării acestuia, întregului neam omenesc, sau cel puțin, așa ar
trebui să fie.
Dar să întocmim un tabel comparativ, poate este mai reprezentativ, unde să le lăsam la
număr, susținătorilor duminicii, și versetul din Apocalipsa, Cap.1.10, ultratras de păr în traducere,
pentru că nu ne afectează prea mult:
Nr.
Specificații Număr Observații
crt
Număr versete din NT ce includ termenul de
1 56
“sâmbătă”
Număr versete din NT ce includ termenul de
2 8 De fapt 7
“duminică”
Număr versete din NT, din gura Domnului Iisus, ce
3 16
includ termenul de “sâmbătă”
4 0
includ termenul de “duminică”
Număr versete din NT, din gura Domnului Iisus, ce Completați
5
desființează “sâmbăta” dvs., cititorii
6 0
înființează “duminica”
Observați? La sâmbăta avem 56 de versete, din care 16 din gura Mântuitorului, iar la
duminică avem numai 8, din care niciunul din gura Mântuitorului. Nimeni până aici, nu poate fi în
dezacord, întrucât odată puse în fața tuturor, diversiunea și bruierea generică tipică articolului
107
„Preotului” nostru, nu mai ține! Nici măcar în fața celor mai slabi pregătiți creștini. N-au ce arăta
din Biblia lor. De aceea, am și recurs la selectarea tuturor versetelor în cauză. Ca să demascăm
odată diversiunea și bruierea.
Deja tabelul, în sine, spune multe. Cum este „Preote”, cu acel “despre ceea ce nu mai exista, e
firesc ca nici sa nu se mai vorbeasca.”? Dar a mai rămas de completat, o singură rubrică, cea de la nr.
5, referitoare la numărul versetelor din Noul Testament, din gura Domnului Iisus, ce desființează
“sâmbăta”. Iar acestea, trebuie selectate, dacă există, dintre cele 16 sau contextul biblic din jurul
acestora.
Ok, să le analizăm, pe cele neparcurse deja. Poftiți, parcurgeți-le dvs. cititorii, cu atenție,
repetat, apoi judecați-le rațional și logic sau din oricare punct de vedere doriți și dați-ne cifra! Câte
versete din gura Domnului Iisus vorbesc despre desființarea sâmbetei? Aceasta este întrebarea! La
care sunteți dvs., cititorii, provocați să răspundeți obiectiv, imparțial și în interesul Adevărului.
Răspunsul meu și aici, este tot: ZERO! Însă al „Preotului” este diferit, situație în care, cineva
vă dezinformează. Ori sâmbetiștii (printre care mă număr), ori duminicarii (printre care se
numără). Iar dezinformarea, are drept consecință săvârșirea păcatului, prin doctrină sau nu,
conștient sau inconștient. Dar tot păcat este și acesta reprezintă scopul Satanei spre suferința lui
Dumnezeu. Iar dacă păcatul se sâvârșete tocmai datorită și prin prisma doctrinelor bisericești false,
este cu atât mai grav și culpabil. Deci, cine luptă împotriva lui Dumnezeu?
Să revenim: care dintre versetele directe din gura Mântuitorului, desființează sâmbăta?
Să fie acesta, în care Domnul Iisus profețește despre viitor?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna,
nici sâmbăta.).
Nu, nu este acesta. Pe acesta, preoții duminicii, doar îl evită sau îi răstălmăcesc sensul prin
„tâlcuire” sau îl atribuie exclusiv evreilor iudaici, deși din textele biblice rezultă categoric că
Mântuitorul se adresa ucenicilor Săi. N-am întâlnit, până acum cel puțin, pe nimeni din lumea
duminicară, care să-l folosească în sensul desființării sâmbetei. Nici n-aș vedea cum. Probabil
aceasta este explicația, căci nici dânșii n-au văzut cum. Dacă vedeau, aveam. Deci, nu este acesta.
Contextul acestui verset, care dealtfel reprezintă un argument biblic puternic și serios al sâmbetei,
și după viața Pământeană a Domnului, deci și pentru viitor, este redat repetat în alte părți ale
materialului, de unde îl preiau și reproduc și aici.
Text reprodus: ”De asemenea, nu veţi găsi nici măcar un singur verset în Sfânta Scriptură (Biblie),
în care Domnul Iisus să aducă vorba despre solemnitatea duminicii (zilei întâi), ca nouă zi de odihnă, nici
înainte, nici după învierea Sa, până la înălţarea la Cer, perioadă în care S-a arătat repetat ucenicilor (timp de
40 de zile), lămurindu-le împlinirea Scripturilor prin El! Cu atât mai puţin, Domnul Iisus nu aduce vorba
despre solemnitatea viitoare (de după viaţa Lui pământeană!) a acestei zile întâi, chiar dacă într-o astfel de zi
a înviat!
În schimb, vorbeşte despre solemnitatea aceleaşi zi a şaptea (sâmbetei), cu ocazia exprimării
profeţiilor referitoare la evenimentele istorice viitoare, de după viaţa Lui pământeană - cele legate de
distrugerea Ierusalimului (şi cele legate de sfârşitul lumii şi cea de-a doua Sa venire). Profeţiile acestea apar,
de exemplu, în Matei, Capitolul 24, şi cunoaşterea lor este deosebit de importantă!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 1. Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au
apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului., 2. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate
acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească., 3. Şi şezând El
pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este
semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?, … 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici
sâmbăta.).
Dacă, în prealabil, Mântuitorul ar fi desfiinţat ziua a şaptea, trecând-o în rând cu celelalte, de ce-ar
mai fi pomenit-o în profeţiile legate de evenimentele viitoare? Sau, dacă ar fi transferat solemnitatea zilei a
şaptea la ziua cea dintâi, atunci nu credeţi că ar fi specificat-o pe aceasta din urma în profeţie? Nu credeţi că
ar fi vorbit despre duminică şi nu despre sâmbătă?
Fraţilor, când Domnul Iisus a vorbit în jurul anului 30 d.Hr., despre distrugerea viitoare a
Ierusalimului, fapt împlinit în anul 70 d.Hr., la cca 40 de ani de la rostirea profeţiei, se adresa, categoric,
108
Semnul Fiarei
apostolilor Săi, uncenicilor Săi, evreilor creştini, celor ce au crezut şi au urmat Lui şi nu evreilor
rămaşi iudaici, mozaici, celor ce nu au crezut şi nu au urmat Lui ! Atenţie foarte mare! Acest lucru apare
foarte clar în versetele din Matei, Capitolul 24 (a se vedea şi Marcu - Capitolul 13 sau Luca - Capitolul
21).
Iar când s-a întâmplat nenorocirea, în teribilul măcel al romanilor din anul 70 d.Hr din Ierusalim, n-
au scăpat evreii iudaici, mozaici, ci evreii creştini! Şi au scăpat tocmai pentru că, cunoscând, crezând şi
înţelegând împlinirea profeţiei Mântuitorului chiar sub ochii lor, au reuşit să fugă imediat înainte de
producerea dezastrului, atunci când armata romană ce împresurase oraşul, s-a retras inexplicabil puţin
timp!
Aşa că, ar fi fals contraargumentul că Domnul Iisus s-ar fi referit la ziua de „sâmbătă” în profeţia Sa
prezentată în Matei - Capitolul 24, Marcu - Capitolul 13 sau Luca - Capitolul 21, doar pentru că s-ar
fi adresat evreilor iudaici! Pentru că El s-a adresat în primul rând evreilor creştini, sau poate chiar numai
evreilor creştini, celor ce au crezut Lui, urmaşilor Lui în credinţă! Aşadar, profeţia incluzând „sâmbăta” i-
a vizat pe creştini şi nu pe evreii iudaici, care, chiar dacă ar fi auzit-o din gura creştinilor, n-au crezut-o şi n-
au luat-o în seamă! Nimeni să nu ne înşele! Și chiar dacă profeția cu “fuga de sâmbătă”, i-ar fi vizat pe toți,
inclusiv pe evreii rămași iudaici, sau dacă vreți, i-ar fi vizat numai pe evreii rămași iudaici, acest fapt nu ar
putea schimba cu absolut nimic lucrurile, pentru că învățătura Mântuitorului întregii lumi, este unică și
universală, și nu particularizată și separatistă! Acest fapt cred că trebuie să-l recunoască oricine, oricare
preot de bună credință! Așa că, să nu cădem în plasa diversiunii!
Este logic că într-o situaţie de criză, mult mai uşor se poate fugi vara. Şi bine ar fi ca fuga ta să nu se
întâmple în ziua de odihnă, pentru că, într-o zi de odihnă, pe lângă că te-ar lua prin surprindere, ar trebui să
fii cu mintea şi să te închini Domnului şi nu să fugi ca să n-o profanezi. Şi aşa se pare că a fost, căci fuga
creştinilor din Ierusalim s-ar fi întâmplat într-o zi de vară (n-a fost sâmbătă, ci miercuri!) din luna august a
anului 70 d.Hr..
Deci, Mântuitorul, prin acest verset direct „îi leagă” practic, pe ucenicii şi pe urmaşii Săi în credinţă
şi pe viitor (căci profeţia a fost rostită cu cca 40 de ani înaintea desfăşurării evenimentelor, în jurul anilor
30 d.Hr.) de ţinerea aceleiaşi zile de odihnă, a şaptea, confirmând astfel continuitatea solemnităţii
sâmbetei şi după viaţa Sa pământeană!” Încheiat textul reprodus.
Scepticii, ar putea măcar să ia în considerare dovezile istorice cu privire la dărâmarea

Templului din Ierusalim, din anul 70 d.Hr., prezentate în numeroase reportaje gen Discovery, care
confirmă împlinirea acestei profeții istorice. Deci, nu este versetul cu fuga de sâmbătă, profeție
împlinită la cca 40 după învierea Domnului. Profeție care n-a vorbit despre fuga de duminică!
Dar care să fie? Citiți-le cu atenție! În care versete găsim desființarea? În cele cu vindecările,
nu găsim căci Hristos a zis: “Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un
suflet sau a-l pierde?” N-are rost să mai insistăm aici, am tot vorbit destul despre vindecări, care s-au
suprapus peste Scopul Sabatului. Și care oricum, oricât le-ar forța duminicarii, nici acestea nu zic
nimic direct despre desființare ci doar explică de ce nu reprezintă fărădelege, vindecarea de suflete
în această zi. Deci și acestea, cu vindecările, pică!
Atunci să fie acelea care vorbesc despre adăparea boului sau asinului? Nu! Credeți că Domnul
Dumnezeu, la momentul dării Celor Zece Porunci, nu știa de necesitățile bilogice elementare ale
creaturilor Sale? Credeți că nu știa Creatorul că avem nevoie să mâncăm și să bem, inclusiv în ziua
a șaptea? Și oricum, nici acestea nu zic nimic despre desființare, ba dimpotrivă, zic ceva despre
nedesființare. Indirect, dar zic. Sesizați unde și cum? Vă rog să vă uitați cu atenție la versetul
următor, din Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 13, 15.: “Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor!
Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape?” V-
ați dat seama? În ce constă dovada nedesființării?
Constă într-o logică elementară, de exemplu, în termenul “Făţarnicilor!” Păi, oameni buni,
fățarnic poți să fi numai în raport cu ceva ce există și nu în raport cu ceva ce nu există, desființat în
prealabil. Ești fățarnic atunci când te prefaci că respecți ceva existent, dar de fapt, tu ești ipocrit și
în realitate, nu respecți. Iar dacă Sabatul ar fi fost desființat, Hristos le-ar fi spus că nu mai este
necesară păstrarea sâmbetei, că nu mai este nevoie de așa ceva. Dar în niciun caz nu le-ar mai fi
109
reproșat fățărnicia și neînțelepciunea în priceperea rolului Sabatului. Ca urmare, nici vorbă de vreo
desființare, nici aici, ci dimpotrivă, de confirmare a menținerii valabilității acestuia. Deci, nici
acestea nu sunt.
Atunci care versete vorbesc despre desființare? Cele cu căutarea oii rătăcite în zi de sâmbătă?
Sau cu salvarea fiului sau boului căzut în fântână?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care
va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?, 12. Cu cât se deosebeşte
omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 14, 3. Şi,
răspunzând, Iisus a zis către învăţătorii de lege şi către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori
nu?, 5. Şi către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în
ziua sâmbetei).
Nu, nici acestea! Care “oaie” pierdută nu s-ar bucura dacă ar fi găsită, scoasă din rătăcire și
salvată de către păstorul ei, indiferent de ziua întoarcerii ei la Adevăr? Atenție, căci versetele au nu
numai însemnătatea propriu-zisă, ci și una figurativă, de pildă! Oile simbolizează turma Lui. Iar
oile rătăcie sunt cei ce s-au rătăcit pe calea pierzării, găsirea lor (întoarcerea lor), reprezentând
suflete scoase de sub robia răului, înspre salvarea lor. Și ce “Păstor” avem aici și ce salvare oferă
El! Deci, nu pot fi nici acestea.
Atunci care credeți? „Preote”, care sunt versetele din gura Domnului Hristos care vorbesc
deschis, pe față, despre desființarea sâmbetei? Sau, haide, nu deschis, dar măcar să lase loc unei
astfel de interpretări cât de cât raționale și obiective? Deși ar fi, arhi-insuficient numai să se
interpreteze! Dar pentru că n-aveți nimic, facem niște concesii. Nu numai pentru dvs., ci și pentru
noi facem aceste concesii, pentru a ne asigura, maximum posibil cu puțință, ca suntem pe calea
Adevărului. Ca să nu avem vreo surpriză, trebuie să discernem toate explicațiile dvs., după care,
constatând că nu sunteți pe calea cea bună, trebuie să vă combatem, de asemenea, la maximum
posibil cu putință. Iubirea purtată lui Hristos și semenilor (între care intrați, „Preote”!), ar trebui să
ne determine la această atitudine. Toți ar trebui să facem maximum posibil cu putință pentru
Adevăr și în interesul Adevărului. Iar dacă suntem respinși, nu ne mai rămâne decât să ne rugăm
pentru cei ce sunt pe calea neadăvărului și țin cu dinții de ea.
Întorcându-ne, dumitale ai afirmat, „Preote”, că “Insusi Hristos ne-a invatat pe noi cu cuvantul si
cu fapta”să nu mai păstrăm sâmbăta. Ai afirmat și-atât. Ne-ai lăsat cu ochii în soare. Dar noi,
sâmbetiștii, nu ne mulțumim cu atât, căci oricine poate afirma orice. Noi vrem dovezi, și nu oricare,
ci biblice! De explicații tradiționale sau fantasmagorice, suntem sătui. Așa că te rugăm, vrem
versetele doveditoare din care să reiasă deschis, clar și categoric, ceea ce susții. Căci, repet, tot felul
de afirmații fără de nicio noimă sau fără de niciun fundament adevărat, poate să facă oricine.
Oricine care nu ține la prestanța lui, dar mai ales care nu apreciază Adevărul simplu biblic.
Vă rog șă citiți repetat articolul „Preotului”, urmărind dacă în sprijinul acestei afirmații a
dânsului, cu impact foarte greu, a adus vreo dovadă biblică. O dată, și încă o dată, de câte ori
doriți. Răspunsul este evident: „Preotul” nu exemplifică, nici înființarea dar nici desființarea, cu
niciun verset direct în acest sens, din gura Domnului Iisus, dintr-un motiv extrem de simplu: nu
are! Așa ceva nu există în Biblia Omenirii! N-a procedat corect, dar să nu ne mai mirăm. Totuși
ceva a scăpăt dânsul printre rândurile sale: „"...pentru ca nesocotea ziua sambetei" (Ioan, 5, 18), pe care
Hristos, ca Domn al Sabatului, a desfiintat-o.” Să redăm și noi partea de interes din versetele în
cauză:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul
Omului.).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 2, 28. Astfel că Fiul Omului este domn şi al
sâmbetei.).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 5. Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al
sâmbetei.).
Ați înțeles? Nici mai mult nici mai puțin, după „Preotul” nostru, sintagmele subliniate din
vesetele exemplificate mai sus, din gura Domnului Iisus, sunt cele prin care Hristos exprimă direct
110
Semnul Fiarei
mult-căutata desființare a sâmbetei. Uff, mult am muncit dar uite că am găsit-o. Ai dreptate
„Preote”. N-ai prea vrut dumitale să le divulgi, dar noi, cu ajutorul unora dintre con-patrioții
dumitale de doctrină, care explică la fel, am reușit. Pentru că nu numai dumitale ești, ci sunt mulți
duminicari care susțin că atunci când Hristos ne spune despre El Însuși că “Fiul Omului este Domn
şi al sâmbetei”, de fapt ne spune că El desființează sâmbăta. Deci, pentru mulți dintre susținătorii
duminicii printre care și „Preotul” de față, expresia,
“Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei” = Hristos a desființat sâmbăta!
Da, să nu vă mire, echivalența de înțeles sus specificată, reprezintă una dintre explicațiile
desfințării Sabatului Creatorului și cred că la aceasta se referă cu prioritate și „Preotul” nostru, când
vorbește despre cuvântul cu care Hristos, cu gura Lui, ar fi desființat sâmbăta.
Ok, dând la o parte ironia la adresa minciunii și penibilului aferent ei, (pentru că nu mai pot
cu astfel de absurdități!), vă invit pe dvs. să judecați dacă din sintagma “Fiul Omului este Domn şi
al sâmbetei”, se deduce sau nu vreo desființare!? Sau dimpotrivă, menținerea Sabatului!? Judecați
dvs., cititorii, cu propria minte și nu vă mai lăsați târâți spre dezastru de avocații inconștienți ai
diavolului. Oameni sunt și ei, nu sunt nici somități îngerești, nici mai grozavi, nici fără de geșeală
ca să-i urmați orbește.
Dar ca să avem o judecată sănătoasă, de foarte multe ori ne ajută dacă utilizăm raționamente
ce se desprind din cazuri practice, oarecum echivalente. De, exemplu, eu l-aș întreba pe „Preotul”
nostru, nu ironic de data aceasta:
„Preote”, dumitale știi cine a fost Ștefan cel Mare?
Dânșii îi zic Ștefan cel Mare și Sfânt, pentru că s-au încumetat și l-au prea-sfințit după reguli
omenești bisericești nebiblice, neavând prerogative în acest sens, practic furând din prerogativele
divine, deasupra cărora, procedând astfel, s-au auto și supraînălțat. Noi îi zicem doar Ștefan cel
Mare. Și nu pentru că din interese lumești, acesta s-a bătut inclusiv cu Vlad Țepeș, pierind astfel
români de ambele părți ucigându-se între ei și nici pentru că n-am vrea să recunoștem meritele
Domnitorului român în stăvilirea înaintării în această parte a continentului a islamizării turcești, ci
pentru că, pe de-o parte nu vrem să riscăm păcatul încumetării omenești iar pe de alta, pentru că
apreciem că nimeni nu este mai presus de Lege. Nici măcar Ștefan cel Mare. Nimeni nu poate
comite liber, de exemplu, fărădelegea adulterului sau fărădelegea omuciderii, doar pentru că are și
alte fapte merituase. Așa credem unii dintre noi.
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 8. Dacă, într-adevăr,
împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi;,
9. Iar de căutaţi la faţa omului, faceţi păcat şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege., 10. Pentru că
cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile., 11.
Căci Cel ce a zis: "Să nu săvârşeşti adulter", a zis şi: "Să nu ucizi". Şi dacă nu săvârşeşti adulter, dar ucizi,
te-ai făcut călcător de lege.).
Condiții în care, este greu să sfințești un bărbat mort care, oricâte merite ar fi avut, racola
fețișcane crude ce-i puteau fi fice și și le băga în propriul pat, sau era “mânios și degrabă vărsătoriu de
sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâea fără județu”, așa cum ne spune despre el cronicarul
Grigore Ureche. Poate că s-a pocăit în inima lui, spre sfârșitul vieții, dar noi n-avem nicio garanție
în acest sens, iar dacă am avea, tot n-ar trebui să ne încumetăm. Dumnezeu știe cine a fost cu
adevărat sfânt și nu noi, mai ales cei de peste sute de ani. O altă procedură artificială a bisericilor!
Dar nu acesta este subiectul nostru aici, am vrut doar să vă gândiți dacă bisericile procedează
înțelept, inclusiv în această privință. Mulți dintre noi credem că nu.
În fine, cine a fost Ștefan cel Mare? Răspuns: a fost Domnitorul Moldovei acum cca 5 veacuri.
Sau, cum îi mai spune lumea, Domnul Moldovei. Domn al Moldovei. Al cui? Al Moldovei. Adică
al unui teritoriu, al unui regat, al unei țărișoare ce exista. Ștefan cel Mare nu a fost Domnul ne-
Moldovei, al ne-teritoriului, al unui ne-regat, al unei țărișoare inexistente. Când afirmi că Ștefan cel
Mare a fost Domnul Moldovei, nu spui că el a fost Domn al nimicului, al ceva desființat, al ceva
inexistent. Simplu și logic. El a fost Domn al ceva existent.
111
De acord „Preote”? Bănuiesc că da! Păi și-atunci, când Hristos a spus despre El că ”este Domn
şi al sâmbetei”, dvs. de ce apreciați că El ar fi desființat sâmbăta? Prin echivalență, practic ne
spuneți că Hristos este Domn al nimicului!? „Preote”, Hristos este Domn al Sabatului, nu al ne-
Sabatului! Este Domn al ceva ce există, căci nu poate fi Domn al ceva ce nu există! Există ortodocși
care o recunosc:
„El, Hristos, a fost numit Domn al Sâmbetei pentru că El a susţinut Sâmbăta ca pe ceva al Său.
Hristos n-a desfiinţat Sâmbăta pe care El o ţinea.”52
Surse: 52 Contra lui Marcion, Tertulian, cartea a IV-a, cap. XII; preluate din „Creștinismul
Unde vă este rațiunea elementară? Unde vă este logica elementară? Cum puteți să susțineți că
“Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei” = Hristos a desființat sâmbăta!? Este de-a dreptul
năucitoare și această explicație a dvs.! Dar se pare că, pentru a obține desființarea, vă pretați la
orice, numai să vă iasă cumva.
„Fiind Domn şi al Sâmbetei, Domnul S-a transpus numai peste uzanţele fără rost ale iudeilor
de pe vremea Sa, când serbau zilele de Sâmbătă (nu peste porunca a IV-a din Decalog, dată de Dumnezeu,
deci şi de El, n.n.), arătând prin faptele Sale bune şi de îndurare, precum şi prin vindecările Sale minunate,
că în zilele de Sâmbătă nu poate fi oprit nimănui de a face bine (susţinând viaţa cuiva, n.n.) Marcu 3, 4. În
realitate nimeni nu putea ca să-L vădească pe Domnul de vreun păcat; Ioan 8.46. (învinuirea că ar fi
dezlegat ziua Sâmbetei a rămas doar învinuire, n.n.)”63
Surse: 56 Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos, de Dr. Vasile Gheorghiu, Cernăuţi,
Dragi cititori, dacă și pentru dvs., care sunteți invitați să gândiți cu propria minte, “Fiul
Omului este Domn şi al sâmbetei” = Hristos a desființat sâmbăta!, mă tem că nu avem ce
argumente să vă mai aducem în favoarea sâmbetei, căci orice v-am aduce, ar fi de prisos, doar
pentru că preoții, sub împământenita înșelătorie seculară, vă spun că lucrurile stau invers.
Indiferent de absurditatea, ilogica și irațiunea explicațiilor dânșilor. Dacă și pentru dvs. Hristos
este Domn şi al sâmbetei” = Hristos a desființat sâmbăta, mă tem că mare lucru nu se va mai
putea face. În acest caz, poate că și dacă adevăratul Hristos, vi s-ar înfățișa și v-ar spune că sâmbăta
este într-adevăr ziua Lui de odihnă, cea adevărată, nici pe El nu l-ați crede. I-ați crede tot pe
teologii nebiblici.
Atenție! Vorbim despre adevăratul Hristos, Care să stați liniștiți, nu vi se va înfățișa, cel puțin
până la sfârșitul lumii acesteia. În schimb, falsul Hristos, o va face în perioada iminentă revenirii
adevăratului Hristos. Ba chiar se va purta ca adevăratul Hristos și va susține duminica, chipurile,
în cinstea învierii lui, orientând și dirijând treptat lumea la ură și prigoană împotriva sâmbetiștilor.
Aceasta se va întâmpla în ultima generație de oameni, pe fondul supercrizei globale integrate
complexe, când Satana însuși, preînchipuindu-l pe Mântuitor, își va juca și ultima lui carte.
Dar înainte de venirea Satanei în chip contrafăcut, Papalitatea sprijinită de America, cele
două Fiare (Puteri) apocaliptice, vor impune întregului Pământ, Legea Dumnicală (Semnul Fiarei)
împotriva Sabatului Creatorului, ceea ce va poalariza lumea rapid în două tabere: cea mare,
formată din duminicari, care va fi instigată s-o prigonească până la pieire, pe cea mică, formată din
sâmbetiști. Nu vor apuca însă s-o extermine, întrucât, la epuizarea puterii acesteia din urmă, pe cer
va veni adevăratul Mântuitor, care îl va demasca pe Contrafăcător și va pune capăt cruntului
război sufletesc milenar, oferind fiecăruia după propriile alegeri. Însă despre acestea, bisericile și
„Preotul” nostru nu ne învață, nu numai pentru că nu le stăpănesc, neavând NIMIC pragmatic pe
aceste teme, dar și pentru că ei înșiși susțin doctrine anti-Hristos, cum este cea a duminicii, ce vor
facilita pierderea grosului Omenirii, din ultima generație. Din nefericire! Pentru aceștia, Apocalipsa
este degeaba! La gunoi! N-au timp de ea căci se străduiesc să mențină dărâmarea Sabatului
Creațiunii, pregătind inconștient calea lui Antihrist.
112
Semnul Fiarei
Mergând mai departe, avem dezinformare din nou de la „Preot”! Însuși dânsul, în propriul
articol, oferă numeroase contraexemple împotriva a ceea ce spune cu gura lui. Contradicții în sine
repetate! Explicații fără de nicio noimă! Ilogică și lipsă de rațiune! Repet, el însuși ne exemplifică
parte din argumentele biblice ale sâmbetei, în chinuiala duminicii.
Să recapitulăm, să vedem ce afirmă Hristos însuși despre Legea Morală. Text reprodus:
pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta Evanghelie
după Marcu, Cap. 13, 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din
Lege un corn de literă., Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.).
Domnul Iisus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii” sau „o iotă sau o cirtă din
Lege nu va trece” sau „mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de
literă”!
Cele Zece Porunci, “scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe “cele două table ale legii, table de piatră"
(“tablele Legii”) „se cuprind” în Cele Două Mari Porunci de Iubire (ce înglobează Legea!),
atotcuprinzătoare, poruncite repetat şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament, atât de către Domnul
Dumnezeu Tatăl, cât şi de către Domnul Iisus:
Porunca a I a:
Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău., 38. Aceasta este marea şi întâia poruncă.,
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 29., Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul
Dumnezeul nostru este singurul Domn"., 30. Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot
sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă.,
Porunca a II a:
Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 39., Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 31., Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
Domnul Iisus: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.”
Observaţi? Expresia folosită de Mântuitor este „se cuprind toată Legea”, şi NU „se abrogă
Legea”, „se desfiinţează Legea”, „se înlocuieşte Legea”, „se schimbă Legea”, „se elimină Legea”,
etc., etc.. Practic, termenul „se cuprind”, întăreşte, încă o dată în plus, caracterul neschimbabil al Legii
Morale (Celor Zece Porunci)!
Iar ca aceste versete fac referire la Legea Morală (Cele Zece Porunci), ne-o confirmă repetat, tot
Mântuitorul dar şi apostolii Săi.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi,
să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;, 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 13, 9.
Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu
pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi., Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 14. Căci toată Legea se cuprinde
într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola soborniceasca a
Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 8. Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii:
"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi;). ”
Iar caracterul neschimbabil al Legii Morale, al Celor Zece Porunci, înseamnă implit, simplu
și logic că sâmbăta - Ziua de Odihnă, respectiv Porunca a 4-a, este și ea, ca oricare alta dintre Cele
Zece, de neatins, perfect valabilă și în vigoare, cât va exista cerul şi pământul acesta. Avem Zece
113
Porunci Dumnezeiești, neschimbabile și veșnic valabile și nu doar Nouă. Atâta timp cât idolatria,
furtul, adulterul, crima, minciuna, necinstirea părinților, etc reprezintă fărădelege și neținerea
sâmbetei, reprezintă tot fărădelege! Dar ce să vezi?
Citat:
„INVATACELUL: 2. Hristos Mantuitorul nostru n-a desfiintat Legea Testamentului Vechi, caci
insusi a marturisit: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii. N-am venit sa stric, ci sa
implinesc. Caci adevarat, zic voua: inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din lege nu va trece,
pana ce nu se vor face toate" (Matei, 5, 17 -18). Ar insemna, deci, ca si sfintenia sambetei ramane in vigoare
pentru totdeauna.
PREOTUL: Mantuitorul n-a stricat Legea si proorocii, sau, in general, Vechiul Testament, ci numai
l-a inlocuit cu Cel Nou, care este desavarsirea celui Vechi. Testamentul cel Vechi - dupa cum s-a aratat si
mai sus - a avut numai un rol de invatator, spre a pregati omenirea pentru primirea lui Mesia: "Astfel ca
Legea ne-a fost noua calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam din credinta. Iar daca a venit credinta,
nu mai suntem sub calauza" (Gal., 3, 24-25).” ...
„PREOTUL: Mantuitorul nostru Iisus Hristos a rezumat toate poruncile in doua: iubirea de
Dumnezeu si de aproapele, zicand: "In aceste doua porunci se cuprind toata legea si proorocii" (Matei,
22, 40). Si marele apostol Pavel a zis ca "dragostea este plinirea legii" (Rom., 12; 9-10). ”
Chiar și „Preotul” aduce în discuție o parte dintre versetele în cauză cu privire la
inviolabilitatea Legii Iubirii, care cuprinde (nu schimbă!) Cele Zece Porunci, însă nu pare să mai
observe nici că se contrazice în sine, nici că acestea singure, pe care el însuși le exemplifică, îi
dârâmă categoric doctrina duminicii. O lege neschimbabilă înseamnă imposibilitatea duminicii.
Dar „Preotul”, acest lucru nu-l mai vede. Nuu! De ce-ar face-o? Dânsul a apucat-o pe-o pistă,
trebuie să se țină de ea, cu orice preț. Fie ea și a absurdului elementar! Contrar altor ortodocși, care
ocazional mai recunosc adevărul:
„Decalogul (cele 10 porunci) o menţionează cu zi de sfinţenie: «Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei
ca să o sfinţeşti pe ea.” 241
Surse: 241 Studiul Vechiului Testament, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1978, pag. 84.
„Asta înseamnă că această zi este menită a fi un timp de comuniune cu Tatăl ceresc, de sfinţire a
noastră (nu doar a iudeilor, n.n.) prin lumina care vine de sus.” 242
Buzăului, 1985, pag. 109.
„Legea divină pozitivă a Vechiului Testament, în special porunca a IV-a a Decalogului, ne
îndeamnă a serba ziua a şaptea (nu întâîia, n.n.) iar Mântuitorul totdeauna în viaţa Sa pământească a
fost frecventator regulat al serviciilor religioase publice...” (vezi Luca 4,16, n.n.) 243
Surse: 243 Elemente de Morală Creştină, de Moise N. Pacu, profesor onorariu, ediţia a VII-a,
„Învinuirea că ar strica legea, Domnul o respinge... Învinuirea că ar fi violat sfinţenia zilei
de Sâmbătă nu încape.” (Hristos ştia mai bine ca oricare cum trebuie serbată Sâmbăta n.n.) 244
Surse: 244 Sfânta Evanghelie după Matei, cu comentariu de Dr. Vasile Gheorghiu, vol. I.
Cernăuţi, 1925, pag. 55.
„Iată, dară, au rămas serbarea sâmbetei norodului lui Dumnezeu (de la Adam şi până în
veşnicii, n.n.)” 245
Surse: 245 Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură, tipărită la 1688 în timpul lui Şerban Vodă
Cantacuzino. Retipărită după 300 de ani în facsimil şi transcriere cu aprobarea Sf. Sinod, ed. IBM
al BOR, Bucureşti, 1988, Ev. 4.9.
„Preotul” nostru nu-i sensibilizat de vorbele Mântuitorului și-și caută scăparea, iarăși, printre
versetele anevoiase ale Apostolului Pavel, cărora le denaturează înțelesul și pe care le folosește
ilicit, întrucât acestea nu exprimă anihilarea vreunei Porunci din Decalog. Ci doar explică
motivația sau cum trebuie păzite, cu inima, Poruncile Iubirii sau vorbesc despre legiuirile
ceremoniale desființate odată cu sacrificiul lui Hristos la cruce, sau vorbesc despre necesitatea sau
114
Semnul Fiarei
nu, a altor vechi rândueli evreiești. Atât, dar nimic despre Decalog. Hristos nu se contrazice în Sine
și nici apostolii Săi nu l-au contrazis pe El. Versetele anevoiase ale Apostolului Pavel sunt explicate
mai pe larg, în alte părți ale lucrării mele.
Da, „Preotul” nu extrage puternicul mesaj din versetele din gura Domnului. Nu-l interesează,
nu le exemplifică pe toate (pentru că mai sunt și altele!) și nu pune accent pe ele. Doar pentru că
sunt în defavoarea teoriei sale. Mai degrabă, bruiază înțelesul versetelor lui Hristos, și prin
acoperire, aruncă discuția în alte zone, unele “transcedentale”. Preferatele dânșilor! Nu contează
ce-a rostit Hristos, simplu și pe înțelesul tuturor. Pentru că dânșii, schimbă subiectul și de la simplu
îl complică și-l “transced” și-l direcționează printre alte versete, rostite în alte contexte de către
Apostolului Pavel, referitoare la altceva. Versete care, repet, oricum nu s-ar ridica deasupra și în
contradicția vorbelor Mântuitorului. Macar de aici ar trebui să-și dea seama duminicarii că sunt pe
piste elementar greșite. Căci învățătura apostolilor nu poate fi nici mai presus și nici în contradicție
cu cea a lui Hristos, care a confirmat categoric inviolabilitatea Decalogului.
„Preote”, sintagmele “Legea ne-a fost noua calauza spre Hristos ... nu mai suntem sub calauza”,
"sfarsitul legii este Hristos", nu se referă la Porunca sâmbetei în mod particular și nici nu
desființează Cele Zece Porunci.
„Error fundamentalis (eroarea fundamentală) este în sofism, care porneşte de la o premisă falsă (în
special cea majoră) şi duce la o concluzie greşită. De exemplu: Legea Veche este abolită, Decalogul face
parte din Legea Veche, deci Decalogul trebuie abolit” (de acest sofism, de această concluzie greşită se
folosesc toţi rătăciţii care neagă Decalogul în creştinism, n.n.).” 9
Surse: 9 Omiletica, manual pentru Seminariile teologice tipărit cu binecuvântarea P.F.P. Iustin, ed.
IBM al BOR, Bucureşti, 1977, pag. 90, autor Pr. Nicolae Petrescu.
„Decalogul este cea dintâi lege scrisă a Vechiului Testament şi totodată cea mai înaltă lege
morală dată până la Domnul Iisus Hristos. Ea rămâne în putere pentru toate timpurile, fiindcă cele
zece porunci sunt poruncile legii morale fireşti, pe care Dumnezeu le aduce la cunoştinţa credincioşilor
într-un chip mai deplin şi mai hotărât.” 15
Surse: 15 Carte de învăţătură creştină de P.S. Vasile. episcopul Oradei cu aprobarea Sf. Sinod,
Ed. IBM al BOR; Bucureşti, 1978, pag. 154;
Că dacă le-ar desființa, ar însemna că dumitale, de-atunci încoace ai avea voie să furi și să dai
în cap, etc. Etc, fără a fi culpabil în fața lui Dumnezeu. Știm că și dumitale știi, dar atunci hotărăște-
te odată!
Citat:
„PREOTUL: Dar legiuirea sambetei nu s-a facut pentru o durata nedeterminata. Apostolul Pavel, in
epistola sa catre galateni, ne arata ca "Legea a fost adaugata pentru calcarile de lege, pana cand era sa vina
Urmasul (prin urmare pana la venirea Urmasului), Caruia I s-a dat fagaduinta" (Gal., 3, 19). De asemenea,
stim ca "sfarsitul legii este Hristos" (Rom., 10, 4).”
Hotărăște-te „Preote”, odată! Ori desființate toate, ori valabile toate! Desființate, nu-ți convine
pentru că poți să mergi liniștit la nevasta altuia sau poți să dai liniștit în cap oricui dorești, etc.
valabile, iar nu-ți convine, căci trebuie să te conformezi sâmbetei! Și-atunci ce faci, căci ești fără de
nicio ieșire? Bruiezi în fel și chip numai ca sa-ți scoți cămașa! La mulți dintre creștinii de astăzi, pe
fondul moștenirii eronate, ai mare succes. Însă va veni vremea când te va întreba Dumnezeu și-
atunci nu vei mai putea să-și scoți cămașa. Riști enorm!
Iar acum, după ce am văzut ce spune Hristos însuși despre Legea Morală, să vedem, prin
comparație, cu ce-și mai explică „Preotul” nostru duminica:
Citat:
„PREOTUL: Dar nu numai apostolii au nesocotit serbarea sambetei, ci si urmasii lor: Varnava,
Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement al Romei, Iustin Martirul, Tertulian si alti multi din secolele
I, II si III; ei marturisesc ca crestinii din vremea lor serbau Duminica, intocmai cum stim din Scriptura ca
faceau si apostolii.”
115
Să trecem repede peste informațiile cum că: “Dar nu numai apostolii au nesocotit serbarea
sambetei ...” și „ ... intocmai cum stim din Scriptura ca faceau si apostolii.” Acestea sunt dezinformări
crase, nimic altceva, ce pot fi conștiientizate de către oricare om rațional care știe să citească și vrea
să parcurgă cu atenție Noul Testament, urmărind cu precădere aceste aspecte. Da, oricine care își
arogă o săptămână, pentru a parcurge Noul Testament de la A la Z (nu numai versetele
exemplificate de către mine!), nu va găsi nimic în sprijinul acestor afirmații ale „Preotului”. Ci
dimpotrivă!
„Preote” nu este frumos să dezinformăm, și mai ales așa grosolan, pentru că încălcăm
Porunca a 9-a și astfel comitem fărădelege sau păcat. Care-i neplăcut Domnului, dar iubit Satanei.
Dar să trecem peste aceasta și să abordăm puțin și “Sfânta Tradiție”, pe care se tot bazează dânșii.
Nu pe toată, căci, atenție, dânși n-o abordează pe toată, ci preferențial, o subliniază doar pe cea a
duminicii sau presupus a duminicii și n-o exemplifică și pe cea a sâmbetei. Iar dacă nu au, mai și
inventează prin traduceri tendențioase ale unor expresii din scrierile vechi, pe care le traduc sforțat
prin cuvântul de duminică, chiar dacă acestea nu zic absolut nimic despre ziua întâi. Dar nu toți așa
ziși sfinți părinți bisericești, au mușcat din Păgânismul zilei întâi.
Istoria, de asemenea, în general evitată, este exemplificată de către dânșii, nu toată că ne-am
lămuri mult mai ușor cum stau lucrurile și de ce avem astăzi o nouă zi de odihnă nebiblică, ci
numai un piculeț, și și acela denaturat. Istoria, alături de Biblie, este aruncată la gunoi.
Citat:
„PREOTUL: Istoria marturiseste despre Constantin cel Mare numai faptul ca in timpul domniei lui,
crestinismul a devenit religie libera de stat, favorizandu-se astfel generalizarea ulterioara, in Imperiul
Roman, a practicilor religioase crestine, intre care era si serbarea Duminicii, astfel incat statul roman nu a
facut altceva decat a recunoscut si a consfintit o stare de fapt. ”
Vă rog să aprofundați ce are de spus Istoria, utilizând o sumedenie de surse diverse de care
dispune Omenirea astăzi (mult mai multe decât cele oferite de mine), și veți constata și aici că
lucrurile nu stau deloc așa cum ne „învață” „Preotul” nostru. Nici pe departe. Ci invers. De
asemenea, vă recomand să aprofundați conjunctura epocii și viața împăratului semi-pâgân sau
semi-creștin Constantin. Astăzi este foarte ușor.
Citate surse ortodoxe:
„În vârful unei coloane de porfir din forul principal sau forul lui Constantin, a fost aşezată la 20
noiembrie 328 (deci la 7 ani după decretul duminical, n.n.) statuia de bronz aurit a împăratului
reprezentat ca zeu al Soarelui, cu cunună de raze pe cap (adică în postură de zeu păgân, n.n.)”179
„...în mod oficial (Constantin cel Mare) îşi va păstra până la moarte titlul de pontifes maximus
(adică mare preot păgân, n.n.).”180
„Însăşi menţiunea lui Eutropius (Epitome X, 8,2) că după moarte Constantin a mers alături de
ceilalţi păgâni în rândul zeilor (merit inter divos referri) este un indiciu...”181
„Se poate considera că Evul mediu începe cu Constantin (odată cu aşezarea păgânismului
antihristic la conducerea Bisericii creştine, n.n.)”189
Surse: 179, 180, 181, 189 Constantin cel Mare de Ion Barnea şi Octavian Iliescu, ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 53, 70, 71, 72; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de
Iar acum, după ce observăm, din surse ortodoxe, că trebuie să ne ridicăm mari semne de
întrebare în priviința purității credinței creștine a individului - împărat Constantin (pe care
bisericile noastre îl ridică în slăvi!), să-i contrareplicăm „Preotului” tot prin surse ortodoxe:
„Începutul veacului IV este aduce în conştiinţa mulţimilor ideea unui zeu suprem, a unui Sol
invictis (Soare neînvins) căruia i s-au închinat multe inscripţii şi temple şi de care se va resimţi însuşi
Constantin cel Mare. ”137
„Ca adorator al Sol invictus, Constantin era adeptul monoteismului solar de tendinţă filozofică şi
considera că acesta nu este incompatibil cu credinţa creştină, deoarece suprema Divinitas, din această
religie, nu-i părea deosebită de Dumnezeul creştinilor. Constantin n-a repudiat dintr-o dată toată
116
Semnul Fiarei
moştenirea păgânismului şi, la fel ca tatăl său, care fusese monoteist, el considera soarele ca mediator
vizibil între Dumnezeul suprem şi oameni (înlocuind pe Domnul Sabatului cu domnul zilei soarelui,
n.n.)”139
Surse: 137, 139 Eusebiu de Cezareea, trad. de T. Bodogae, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1987, pag.
31.
„...începând cu anul 310, în urma morţii socrului său Maximianus, Constantin a încetat să se mai
considere legat de dinastia Herculiană, întemeiată de acesta, şi şi-a ales ca zeu protector „Soarele
neînvins” (Sol invictus), ocrotitorul dinastiei lui Claudius II Goticus, din care el pretindea că
descinde.”138
„În anul 321 (Constantin fiind marele preot al păgânilor, n.n.), prima zi a săptămânii, cunoscută
sub numele de ziua soarelui (dies Solis)... era declarată zi de repaus („venerata ziua Soarelui, cum scrie în
decretul lui Constantin din 7 martie 321, n.n.)”141
Surse: 138 Constantin cel Mare de Ion Barnea şi Octavian Iliescu, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 43, 68.
„...În tot timpul domniei sale, el păstră demnitatea de pontifex maximus – mare preot sau arhiereu
păgân – şi nu se lepădă formal de păgânism decât pe patul de moarte (337)...” (şi atunci punând condiţii
de însănătoşire, n.n.)”140
Surse: 140 Istoria bisericească universală până la 1054, de I. Mihălcescu, Bucureşti, 1911, pag.
153.
Apoi, folosiți-vă mintea și nu luați totul de-a gata. De la nimeni. Combateți și textele mele
dacă vreți, faceți orice, dragilor, numai puneți mâna pe Adevăr și apoi urmați-l întocmai. Întrucât
Adevărul vă va salva, iar eroarea și minciuna lucrează împotriva dvs. N-o acceptați, nu stați sau nu
rămâneți comozi în ea. Și în prezentul material (lucrarea integrală), aveți destule citate în acest
scop, al facilitării înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat în Istorie. Vă trebuie doar interes și răbdare,
pentru a fi puși serios pe gânduri, cu privire la multe dintre “învățăturile” propriilor dvs. biserici.
Ok. “Sfânta Tradiție”. Să reprezentăm tabelar, poate că se asimilează mai ușor:
Varnava, Ignatie Teoforul, Policarp al

Smirnei, Clement al Romei, Iustin Martirul,
Hristos a afirmat că:
Tertulian si alti multi din secolele I, II si III,
prin „Preot”:
”Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii”

sau „o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece” sau „mai
”ei marturisesc ca crestinii din vremea lor
lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din
serbau Duminica”
Lege un corn de literă”; ”Cerul şi pământul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece.”
În mod categoric, afirmațiile cuprinse în cele două coloane sunt opozabile unele altora, sunt
în contradicție, întrucât Legea la care se referă Hristos, include implicit și sâmbăta. Nimeni dintre
treologi și preoți diverși să nu ne înșele cum că “Sfânta Tradiție” exemplificată aici, vine în
completarea Sfintei Scripturi! Nu! Nicidecum, vine împotrivă! Deci, pe de-o parte avem învâțătura
directă a Domnului, iar de cealaltă, avem “învățătura” “Sfintei Tradiții”. Indiferent câtă este aceasta,
multă, puțină, selectată preferențial sau nu. Practic, avem Sfânta Scriptură versus “Sfânta Tradiție”.
Aceasta avem, nimeni să nu ne bruieze!
Și acum, avem întrebări pentru „Preot” și pentru oricare dintre dvs., cititorii: Cine este mai
presus? Pe cine trebuie să credem noi? Pe cine trebuie să urmăm? După cine trebuie să ne luăm?
După Biblie sau după Tradiția contrară Bibliei? După ce spune direct Mântuitorul sau după ce
spune așa-zis Sfânta Tradiție, respectiv Varnava, Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement al
Romei, Iustin Martirul, Tertulian si alti multi din secolele I, II si III? Raspunde „Preote”! Nu-ți cerem să
ne mai “înveți” că deja a început să ni se facă frică, ci doar să ne răspunzi, pentru a ne confirma cine
este stăpânul lumii acesteia, pe care, mare parte a lumii creștine, se pare că îl urmează inconștient
în „învățătură”. Cu sprijinul teologilor ca dvs., bineînțeles!
117
Aici trebuie neapărat o paranteză: deși majoritatea teologilor duminicari se fac că nu observă
PUTERNICELE versete biblice referitoare la Lege, din gura Domnului Iisus (pentru că le dărâmă
categoric, simplu și clar doctrina schimbării), mulți alții le văd (n-au de ales, întrucât le prezință
“concurența”!), însă recurg la vreun gen de suceală interpretativă și în acest caz.
Fie ne spun că:
- 1. veșnic înseamnă temporar, prin asimilare cu unele rândueli ceremoniale încetate din Veciul
Testament despre care Dumnezeu afirmase la un moment dat că sunt veșnice (la care aderă și
„Preotul” nostru; le găsiți în articolul lui, nu le mai citez pentru că sunt zăpăcitoare!),
- 2. fie o tot sucesc că Hristos a venit să împlinească Legea, moment în care aceasta s-ar fi încheiat,
- 3. fie le aruncă cu totul în zona legilor ceremoniale cu adevărat încetate, cum ar fi cele care
reglementau jertfele de sânge de animale,
- 4. fie găsesc orice alte explicații contra-sens.
Dar oricum ar da-o, nu stau în picioare pentru că imediat cum încep cu aceste explicații
sucite, le punem în față și următoarele versete particularizate pe Porunci, din gura Mântuitorului,
care confirmă valabilitatea permanentă a acestora:

Numărul poruncii
Sfânta Evanghelie după (dintre Cele Zece
Sfânta Evanghelie după Sfânta Evanghelie după Ieşirea - a doua carte a lui Porunci)
Matei,
Marcu, Cap. 10. 19 Luca, Cap. 18. 20 Moise, Cap. 20. 13,14,15,16, 12
Cap. 19.18,19

Să nu ucizi!
Porunca
să nu săvârşeşti adulter, să nu săvârşeşti adulter, Să nu săvârşeşti adulter, Să nu fii desfrânat!
a7a
Porunca
a8a
Să nu mărturiseşti strâmb Porunca
să nu mărturiseşti strâmb; să nu mărturiseşti strâmb, să nu mărturiseşti strâmb,
împotriva aproapelui tău! a9a
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama
ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe cinsteşte pe tatăl tău şi pe cinsteşte pe tatăl tău şi pe Porunca
ani mulţi pe pământul pe care
mama ta mama ta mama ta. a5a
Domnul Dumnezeul tău ţi-l va
da ţie
Iar în fața acestor versete, nu mai pot susține că Legea morală nu mai este în vigoare astăzi
sau că Domnul Iisus, când a afirmat că „mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din
Lege un corn de literă”, se referea doar la legile ceremoniale. Legi ceremoniale într-adevăr
desființate. Aici trebuie să recunoască că Hristos s-a referit la Cele Zece Porunci. Cu aceste versete,
pe care le putem utiliza complementar unele altora, îi blocăm. Și nici să smulgă doar o Poruncă
dintre Cele Zece, căreia să-i atribuie cuvintele lui Hristos, nu dă bine în acest cadru, întrucât este
elementar ilogic și irațional. Păi, ori arunci în sfera desființărilor ceremoniale tot calupul Celor Zece
Porunci, caz în care înseamnă (pe lângă că-l contrazici pe Mântuitor), că tu ai voie să furi, să omori
și să comiți orice fărădelege dorești, ori păstrezi tot calupul.
Context în care dânșii se blochează (vă spun din experiență practică, în urma discuțiilor cu
diverși teologi, profesori și preoți, care, la momentul scrierii acestui text, nu mai este chiar puțină!).
Indiferent de funcția sau numele sau popularitatea sau carisma lor. Fie că-i patriarh, fie că-i
profesor teolog, fie că este un simplu preot, fie că-l chiamă Daniel, Necula, etc și că apare pe
ecrane, sunt neputincioși în fața acestor versete, nerămânându-le decât să recurgă la explicații
“transcedentale”. Numai așa își pot apăra poziția! Cu “transcedentalele”! De parcă Hristos a venit
numai pentru filozofi și savanți și nu în primul rând pentru cei simpli și nevoiași și de parcă
118
Semnul Fiarei
învățătura Lui este una super-greoaie, sofisticată și încâlcită, inaccesibilă pentru omul de rând. Ca
s-o “transceadă” dânșii, pe înțelesul prostimii. Hristos a spus că Decalogul nu piere și nu se
schimbă, dânșii îl schimbă, trunchiază sau chiar anihilează, prin explicații transcedentale. Bravo!
În mod concret, simplu, rațional și logic, nu lăsăm nicio portiță deschisă celor care vor să
sucească obiectivul și înțelesul PUTERNICELOR versete ale lui Hristos referitoare la Lege,
exemplificate sau surprinse tabelar anterior. Fără putință de tăgadă, acestea se referă la Cele Zece
Porunci, care astfel, conform vorbelui din gura Mântuitorului, sunt absolut neschimbabile și
permanent valabile. Dragilor, nu cedați explicațiilor sucite de orice fel, indiferent de deșteptăciunea
sau celebritatea enunțătorului lor. Repet, nu puneți omul deasupra lui Hristos! Indiferent de școala
terminată, de gradul purtat sau titlul prea-sfințit pe care i-l atribuie biserica proprie. Chiar dacă îl
chiamă Daniel, Calistrat, Necula, etc și chiar dacă are barbă și apare des pe la televizor, fiind foarte
bun orator sau carismatic, aplaudat și căutat, în fața acestor versete puternice, acești teologi, la
rândul lor, nu pot face nimic altceva decât să bruieze, să diversioneze, să realativizeze, să fabuleze
și să fantasmagorizeze. Atât! Sunt la fel de neputincioși ca oricare altul! Nu cădeți în plasa
relativității dânșilor, la care sunt nevoiți să recurgă datorită existenței argumentelor biblice ale
sâmbetei și lipsei desăvârșite a argumentelor biblice ale duminicii. Pentru că desființarea și
înființarea nu avem în Biblie, dar imposibilitatea schimbării zilei de odihnă, da, o avem într-
adevăr, din gura Lui Hristos.
Și dacă tot i-am adus în discuție pe câțiva dintre carismaticii noștri preoți, de pe ecrane, aș
face o paranteză rugându-vă să vizionați pe You Tube, filmulețele: “Sâmbăta a fost făcută pentru om,
nu invers | Parintele Calistrat; Care este adevarata zi a Domnului, sambata sau duminica?”
Vorbește mult Preotul Calistrat în aceste filmulețe, dar fără de nicio noimă pentru subiectul
zilei de odihnă. Trebuia cumva să bruieze și să tergiveseze, aruncând totodată în bătaie de joc
Porunca a Patra a lui Dumnezeu: “...ziua de odihnă este cea în care te odihnești, adică, ... dacă eu-s obosit
miercuri și vreau să iau o pauză, n-am voie?...” De fapt, în adevăr, cu aceste explicații pueruile și cu
această atitudine, Preotul Calistrat, asemenea tuturor teologilor schimbării, calcă în picioare
adevăratul Sabat în timp ce înalță artificial duminica (“praznicul praznicilor”), neinstituită vreodată
de către Hristos! Procedează astfel, eschivator, nu degeaba, ci pentru că argumente biblice reale
pentru duminică, nu au niciunul! Apoi, domnul Calistrat ne zăpăcește și dânsul prin tergiversarea
ordinii zilelor sau cu atribuirea sâmbetei doar de la Sinai și numai evreilor, chiar împotriva
propriei Biblii, lămuritoare deplin în această privință că lucrurile nu stau deloc așa.
Iar ca să-i răspundem acestuia, în parte aici (nu mai reluăm toate argumentele prezentate
deja!), îi spunem Preotului Calistrat: când ucenicii s-au izolat în prima zi, de frica iudeilor, ei nici
măcar nu credeau în învierea lui Hristos. Darămite să mai celebreze învierea. Si mai ales s-o
celebreze ca nouă zi de odihnă. De unde până unde? Este ilogioc, irațional și mai ales, nebiblic! Ce
să mai vorbim de prima liturghie din duminica învierii – pe care o invocă părintele Calistrat,
liturghie care s-a înfiripat câteva sute de ani mai târziu, prin vremea lui Ioan Gură de Aur. Nici
vorbă de așa ceva!
Chiar și regizorul neteolog Franco Zeffirelli, în celebrul său film Iisus din Nazaret/1977, pare
mult mai ancorat în realitate decât nevizionarul și nepragmaticul și prea-lăudatul Părinte Calistrat,
ce întreține, prin poziția adoptată, sminteala moștenită. Rog a se revedea măcar scena cu ucenicii
ascunși, speriați și buimăciți, imediat dinainte de aflarea veștii despre învierea lui Hristos.
Uceniciilor, aflați în degringoladă, numai de liturghie (inexistentă atunci!), nu le mai ardea să se
ocupe! Preotul Calistrat, cu această explicație copilăresc-greșită, nevizionară și nepragmatică, nu
face decât să ne păcălească grosolan. Conștient sau inconștient! Oricum, bine nu face, pentru că
într-o zi, la rândul său, va da mare socoteală!
Frângerea pâiini, invocată de asemenea de către Preotul Calistrat, o găsim în Noul
Testament, c-o săvârșeau creștinii în fiecare zi, nu numai în prima zi:
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 2, 42. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în
împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni., 46. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi,
frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.).
119
Iar psalmul lui David, care apropo, a trăit acum cca 3.000 de ani și nu acum cca 3.500 de ani
(așa cum afirmă eronat părintele Calistrat), n-are nicio legătură cu duminica. Toate acestea în timp
ce teologii duminicii nu văd argumentele biblice solide ale adevăratului Sabat = sâmbăta. Jalnică
susținere a schimbării zilei de odihnă a Preotului Calistrat! Închis paranteza.
Și acum, după ce le-am închis orice portiță a sucelilor “transcedentale”, să revenim insistent
cu întrebările: „Preote”, noi pe cine să urmăm? Pe Hristos sau “Sfânta Tradiție” opozabilă Acestuia,
pe care ne-o exemplifici dumitale drept argument al duminicii și totodată contra-argument al
sâmbetei? Pe Hristos sau sfinții părinți exemplificați de dumitale? Cum este înțelept să procedăm?
Iisus sau Necula? Iisus sau Varnava? Iisus sau Baraba? Acum 2.000 de ani, a fost ales Baraba, de
către grosul poporului, sub îndemnurile majorității clerului religios și conducerii acestuia. Oameni
buni, istoria s-a repetat și se repetă până la sfârșit. Să tragem învățăminte ca să nu fim printre cei
mulți, lideri și turme, care aleg greșit, înspre pieirea lor veșnică.
Sau să vă întrebăm altfel, domnule „Preot”: ce zici dumitale, un singur verset clar din gura
Domnului Iisus Hristos - Mântuitorul întregii lumi, are mai multă greutate, cântărește mai greu decât toată
Tradiția omenească, nu numai aceea pe care o invoci dumitale, ci poftim, decât toată Tradiția Omenirii din
toată istoria ei? Care este calea sigură „Preote”? Cuvântul biblic al Mântuitorului sau Tradiția dvs.,
în realitate nu conformă Cuvântului, cum vă
strofocați din răsputeri s-o prezentați, ci anti-
Cuvânt!?
„Preote”, „Preote”, mult rătăcești! Iar că
rătăcești dumitale este grav, însă incomparabil
mai grav este că întreții și răspândești rătăcirea
turmelor largi nepregătite, lovite de ignoranță,
incultură religioasă, dezinteres, formalism și
lipsă de înțelepciune (dragilor, scopul meu nu
este acela de-a jigni sau judeca pe careva, căci
aș greși grav împotriva Domnului, ci acela de-a
conștientiza lumea, teologi și oameni simpli,
minciuna bisericească doctrinară diversă în
care ne zbatem, spre folosul propriu și totodată al lui Hristos).
 A DOUA MARE EROARE: “Cele Zece Porunci doar ale evreilor și doar de la Sinai”
Citat:
„„Preotul”: In al patrulea rand, reiese ca sabatul si intreaga Lege sunt date numai evreilor - iar nu si
celorlalte neamuri - din marturia conducatorilor poporului ales intors din exil; caci atunci cand cei straini
din neamul lor au venit si le-au cerut permisiunea sa ajute si ei la zidirea templului Domnului, zicand: "Sa
zidim si noi impreuna cu voi, pentru ca si noi, ca si voi, cautam pe Dumnezeul vostru si-I aducem jertfe inca
din vremea lui Asarhadon, regele Asiriei..." (I Ez., 4, 2), la aceste cuvinte, trimisii neamurilor au primit un
raspuns clar si categoric din partea lui Neemia: "Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta. Noi, slujitorii Lui, vom
zidi; iar voi nu aveti parte, nici drept, nici pomenire in Ierusalim" (I Ez., 2, 19).”
În opina „Preotului” nostru, „sabatul si intreaga Lege sunt date numai evreilor - iar nu si celorlalte
neamuri.” Despre Sabat am tot vorbit. Fără doar și poate, acesta s-a născut la Creație, acum cca
6.000 de ani după Biblia Protestanților (sau acum cca 7.500 de ani după Biblia Ortodocșilor), iar
poporul Evreu a început să ia ființă acum cca 4.000 de ani (după Istorie și ambele versiuni ale
Bibliei). Deci, Sabatul este mai dinainte, mai vechi cu cel puțin 2.000 de ani decât poporul evreu. Și
cu toate acestea, ni se spune că „sabatul a fost dat numai evreilor”, adică cuiva care nu exista. Aha!
Dacă l-am ruga pe „Preotul” nostru să dăruiască dânsul un cadou, în mână, unui copil care nu
există ci ce se va naște în viitor, oare va putea? Nu! Doar dacă nu cumva deține dânsul vreo mașină
a timpului despre care noi nu știm, de tipul celor de prin filmele americane SF fără de niciun
Dumnezeu, dărâmător de toxice și de nocive!? Așa cum sunt IMENSA MAJORITATE a filmelor de
120
Semnul Fiarei
orice fel și tip și de când acest tip de tehnologie a apărut în istoria acestei lumii. Revenind,
interesantă ilogică teologică a „Preotului”! Deci, nu logică, ci ilogică! Cel puțin!
Dar, la acest punct, să tratăm cu precădere și global Cele Zece Porunci, incluse în “intreaga
Lege” despre care vorbește prelatul în cauză. Foarte schematic, repetăm, “intreaga Lege” cuprindea:
- 1. Legea lui Dumnezeu = Legea Divină = Legea Morală = Decalogul = Cele Zece Porunci =
Legea Iubirii, scrisă cu degetul lui Dumnezeu.
- 2. Legea Ceremonială (incluzând diverse rânduieli de slujbe și jertfe de sânge de animale, etc),
transmisă poporului prin profeți.
- 3. Legea Civilă (incluzând diverse rânduieli de viață publică și socială, pentru sănătatea poporului,
etc), transmisă poporului prin profeți.
- 4. Etc.
Într-adevăr, o bună parte din Lege îi viza doar pe evrei, datorită conjuncturii istorice și
silniciei celorlalte popoare îndepărtate de Creatorul lor, dar oare și Legea Morală să fi fost dată
„numai evreilor - iar nu si celorlalte neamuri”, așa cum susține practic „Preotul” nostru?
Pentru a ne putea apropia de adevăr, cred că ar trebui să aflăm și când a fost dată, pentru
oameni, această Lege Divină? Mai jos, să revedem opinia „Preotului” pe această temă:
Citat:
„„Preotul”: In aceasta perioada de timp, de la Adam pana la Moise, nici Scriptura nu era scrisa, nici
sambata nu se tinea ca sarbatoare de vreun, popor. Timp de atatea mii de ani, patriarhii cei de mai inainte
de lege si toti cei credinciosi s-au povatuit la calea mantuirii numai prin Sfanta Traditie si abia dupa acest
indelungat rastimp a fost instituita de Dumnezeu praznuirea sambetei - in timpul trecerii poporului Israel
prin pustia Arabiei - in amintirea facerii lumii in sapte zile, dupa care, in ziua a saptea, Dumnezeu S-a
odihnit, precum si in amintirea iesirii din robia Egiptului a poporului Sau, Israel.
In alt loc, Sfanta Scriptura ne arata, de asemenea, ca atat sambata, cat si celelalte porunci ale Legii nu
au fost date decat poporului Israel:... ”
În primul rând, după cum se poate remarca, „Preotul” împarte Istoria Pământului, în trei
perioade: prima – “mai inainte de lege”, urmată bineînțeles de cea de-a doua, de după darea legii,
respectiv de cea de-a treia “pana la venirea Urmasului, Care este Hristos”.
Citat:
„„Preotul”: Deci, iata durata de timp pentru care a fost data Legea: pana la venirea Urmasului,
Care este Hristos. Legea a fost - dupa cum stim - numai povatuitor catre Hristos, ca sa ne justificam prin
credinta.
... Legea Veche a tinut numai pana la Ioan Botezatorul, ultimul pregatitor al venirii lui Hristos
(Matei, 11, 13).”
Apoi, din citatele „Preotului”, dând la o parte contradicția repetată flagrantă în sine (cea de
tipul: “...sâmbăta nu este de la Creație dar ... a fost instituita de Dumnezeu ... in amintirea facerii lumii in
sapte zile...”), se desprinde ideea preponderentă că și Legea Divină își are obârșia tot la Muntele
Sinai, adică numai acum cca 3.500 de ani, din moment ce ea a fost dată “numai evreilor”, sau „decat
poporului Israel” (ca să folosim expresiile dânsului).
Pentru că poporul evreu abia se formase în sclavia Egiptului, pe parcursul a cca 430 de ani
înainte de primirea Legii. Iacov (Israel), patriarhul acestui popor, împreună cu alte 75 de suflete, cu
400 de ani înainte, merseseră (emigraseră) în Egipt datorită foametei (a se vedea istoria biblică a lui
Iosif, unul dintre fii marelui patriarh, vândut de către frații săi). Au intrat puțini, câteva zeci de
suflete și peste patru veacuri și ceva, sub marele profet și conducător Moise, călăuziți direct de
către Dumnezeu, au ieșit și s-au reîntors în țara lor, câteva milioane, după ce s-au înmulțit în
izolarea străinătății, unde, între timp, deveniseră și sclavi. Iar pe traseul ieșirii lor, după, probabil,
50 de zile de la ieșire (oricum repede, întrucât ulerior au pribegit cca 4 decenii), în pustiul Sinai, la
Muntele cu același nume, au primit cele două Table ale Legii, cuprinzând Cele Zece Porunci, table
scrise cu însuși degetul lui Dumnezeu. Acesta ar fi momentul apariției Legii Divine, în opinia
„Preotului”. Căci n-ai cum să dai ceva cuiva care nu există, iar poporul evreu abia apăruse și acesta
pe scena istoriei lumii.
121
Ok. Deci, să întărim: după dânsul, Cele Zece Porunci au fost dată numai evreilor și doar
acum cca 3.500 de ani, la Muntele Sinai, odată cu ieșirea poporului evreu din robia Egiptului, sub
marele profet și conducător Moise. Prin deducție logică rezultă următoarele:
- 1. De la Creație până acum cca 3.500 de ani, deci pentru o perioadă de cca 2.500 de ani după
Biblia Protestanților (sau cca 4.000 de ani după Biblia Ortodocșilor), niciun popor care a
existat pe acest Pământ, n-a deținut Legea Divină, fiind implicit, libere de orice sarcină
sufletească (expresia poate că sună ciudat, dar este utilizată pentru sporirea înțelegerii
ulterioare pragmatice a explicațiilor). Întrucât, dacă n-ai Lege Divină, n-ai nici restricțiile
sufletești afente ei;
- 2. În continuare, pe parcursul scurgerii timpului în Istorie, de acum cca 3.500 de ani, de la
darea Celor Două Table ale Legii la Muntele Sinai, până la momentul întrupării
Mântuitorului de acum cca 2.000 de ani, deci pentru o perioadă de cca 1.500 de ani,
niciun alt popor care a existat pe acest Pământ, n-a deținut Legea Divină, fiind implicit,
libere de orice sarcină sufletească. Cu excepția celui evreu, care primid Legea, n-a mai fost
liber de orice sarcină sufletească.
- 3. Și în sfârșit, pentru ultima perioadă istorică cronologică, respectiv de acum cca 2.000 de
ani, de la momentul întrupării Mântuitorului, până în prezent, celelalte popoare care au
existat și există pe acest Pământ, n-au deținut Legea Divină, fiind implicit, libere de orice
sarcină sufletească. Cu excepția celui evreu și eventual (pentru că „Preotul” este nehotărât!),
a popoarelor devenite creștine, care fie că au primit direct Legea, fie că si-au însușit-o
ulterior din religia evreiască prin acceptarea Domnului Iisus Hristos ca Mântuitor, n-au
mai fost libere de orice sarcină sufletească. Iar dacă ne referim la timpul contemporan nouă,
trebuie să conștientizăm faptul că doar cca o treime din populația de astăzi de 7-8 milarde
a Planetei este creștină, restul, adică grosul, fiind popoare non-creștine, deci care n-ar
avea nimic de-a face cu Legea Domnului Dumnezeului nostru.
Cam acestea s-ar deduce, prin extrapolare, din afirmațiile „Preotului”. „Preot” care, cel puțin
în articolul citat nu ne lămurește prea tare un lucru extrem de important și anume: care parte?,
câtă?, când? și cum? consideră dânsul că a trecut Legea Divină și la alte neamuri decât evreii, în
perioada Creștină, adică în ultimii cca 2.000 de ani, de la momentul întrupării Mântuitorului până
în prezent? Ba dimpotrivă, explicațiile dânsului determină confuzii, el însuși părând nehotărăt. Ba
este, ba nu este, ba amintește, ba n-are legătură. Ba Legea s-a încheiat, ba parte dintre Cele Zece Porunci
sunt rostite în Noul Testament!
De ce ce îl întrebăm totuși pe „Preot” care parte?, câtă?, când? și cum? Întrucât Biserica lui
Ortodoxă de astăzi, deși nu le-a anulat integral ca alte confesiuni (prin proprie autoritate), totuși și
le-a însușit în genere, cu toate că pe de-o parte le-a aruncat în derizoriu prin nepropavăduire și
chiar necunoaștere a lor, iar pe de alta, prin chiar doctrinele proprii încalcă sistematic cel puțin
două dintre Cele Zece Porunci (Porunca a 2-a și Porunca a 4-a).
În concluzie și rezumat, Cele Zece Porunci, după „Preotul” nostru și învățătura multor
biserici, n-au existat deloc pe acest Pământ până la apariția poporului evreu, care, după ce a apărut
în Istorie și le-a primit la Sinai, a continuat să fie singurul ce le-a deținut pentru cca 1.500 de ani,
până la momentul vieții pământene a Mântuitorului, ulterior răspândindu-se și la o parte dintre
celelalte populații ale Planetei, respectiv la cele încreștinate.
Iar dacă insistăm pe cealaltă poziție a „Preotului”, și mai radicală, tot prin deducție, atunci
poporul evreu este singurul dintre toate popoarele lumii din toată Istoria acestui Pământ,
incluzând și ultimii 2.000 de ani, care a avut și are de-a face cu Cele Zece Porunci. Această aplicație
este corespondentă și confesiunilor creștine care apreciază că Mântuitorul, prin sacrificiul Său la
cruce, le-a desființat pentru că erau potrivnice oamenilor, deci se pliază pe ipoteza celor care susțin
că Cele Zece Porunci nu mai sunt valabile nici în Creștinism. Inclusiv „Preotul” nostru, deși are o
alură nehotărâtă, pare să încline a fi adeptul abolirii Legii, punând accentul pe rolul credinței, ca
factor implicat în procesul mântuirii:
Citat:
122
Semnul Fiarei
„„Preotul”: Mantuirea noastra nu mai atarna de implinirea faptelor poruncite de Testamentul Vechi
sau de tinerea sambetei, ci de credinta in Iisus, Mantuitorul nostru. Prin Iisus Hristos, Legea (Testamentul
Vechi) s-a implinit si a incetat. "Caci Hristos este sfarsitul Legii, spre indreptarea a tot celui care crede"
(Rom., 10, 4). Legea Veche a tinut numai pana la Ioan Botezatorul, ultimul pregatitor al venirii lui Hristos
(Matei, 11, 13).”
Și tot susțin dânșii că prin Hristos s-a împlinit Legea, considerând-o astfel desființată sau fără
importanță și sens, de atunci încoace. Deci, repet (pentru a conștientiza deplin dvs., cititorii,
eroarea în care se zbat dânșii!), acești creștini, printre care și „Preotul” nostru, după ce-a venit
Hristos, au voie să fure, au voie să mintă, au voie să comită adulter, au voie să omoare, etc. Au
voie să păcătuiască. Nu-i nici o problemă la dânșii din moment ce ei n-au nicio Lege, sunt fără de
Lege. Din moment ce espresia biblică Caci Hristos este sfarsitul Legii , pentru dânșii înseamnă
desființarea Celor Zece Porunci. Amarnică autoînșelătorie, bazată pe neînțelegere!
Domnilor, Hristos este într-adevăr sfârșitul Legii, dar numai a unora dintre Legile
ceremoniale ce-l prefigurau pe El înainte să vină și nicidecum al Legii Morale! Pentru că
Mântuitorul, cu gura Lui, vorbește împotriva celor ce „lucrează fărădelegea”! Iar „fărădelegea” nu
poate exista în lipsa Legii! Cu o Lege abrogată, nu poți avea „fărădelege” în raport cu ea.
am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea., Cap. 13, 41. Trimite-va Fiul
Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea,, Cap. 23, 28.
Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de
fărădelege., Cap. 24, 12. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci.).
Pentru a-și susține fragila ipoteză, se tot leagă dânșii de versetele anevoiase al Apostolului
Pavel care par să indice către desființarea Legii (explicate în alte părți ale materialului), dar fără a le
lua în considerare și pe cele nu anevoiase, ci clare ale aceluiași apostol care exprimă direct
valabilitatea Legii “până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (până la a doua venire – deci până
la sfârșitul lumii acesteia!), căzând astfel în capcana “liberalizării” păcatului (la care mult a muncit
diavolul) și contradicțiilor elementare în sine. Cu trunchierea și preferențiabilitatea, ne-au obișnuit!
Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea, Cap. 7, 12. Deci, Legea e sfântă şi porunca e
sfântă şi dreaptă şi bună., Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 8. Noi ştim
că legea este bună, dacă se foloseşte cineva de ea potrivit legii;, Cap. 6, 14. Să păzeşti porunca fără pată, fără
vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,).
Apostolul Pavel: „Desfiinţăm deci noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea.”!
Apostolul Pavel: „Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.”!

Citat:
„„Preotul”: Nu din faptele Legii vine mantuirea, ci prin credinta cea in Hristos Iisus, "caci dreptul
prin credinta va fi viu" (Avac., 2, 4 ; Rom., 1, 17).
Nu contestăm nici pe departe rolul credinței ca factor în procesul mântuirii, dar observăm că
Biblia îl prezintă ca fiind, nu exclus, ci complementar celuilalt factor, respectiv ascultarea de
Dumnezeu, motivată de iubirea purtată Acestuia.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 17. De atunci a început Iisus să
propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor., Cap. 19, 17. Iar El a zis: De
ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte
poruncile., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 2, 17. Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoşi au
nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi ci pe păcătoşi la pocăinţă., Sfânta
Evanghelie după Ioan, Cap. 5, 24. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel
ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă., Cap. 14, 15. De
Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele., 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar
cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui., Apocalipsa
123
Sfântului Ioan Teologul, Cap. 14, 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi
credinţa lui Iisus.).
Domnul Iisus: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.”
Domnul Iisus: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a
trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”
Iar acest al doilea factor, ascultarea de Dumnezeu, pe care dânșii îl anihilează, nu înseamnă
nimic altceva decât păzirea Legii Iubirii lui Dumnezeu, adică a celor Două Mari Porunci de Iubire
ce includ Cele Zece Porunci. Ascultare făță de ce, domnilor, dacă dvs. nu mai aveți nicio Poruncă
valabilă și nicio Lege în vigoare? Păzire care, mai departe, înseamnă nimic altceva decât evitarea
săvârșirii păcatului (fărădelegii). Elementar simplu.
Deci, după opinia indirectă a aboliționiștilor Legii, noțiunea de păcat devine un non-sens. N-
ai cum să ai păcat dacă n-ai Lege în vigoare. Însă dânșii nu-s coerenți nici măcar în propria
accepțiune, întrucât, deși consideră Legea desființată, totuși prin bisericile lor se roagă Domnului
pentru iertarea păcatelor și fărădelegilor proprii. Oare, care or fi acestea? Păi, domnilor, hotărâți-
vă! Ori aveți Lege și-atunci aveți și fărădelege (păcat), ori n-aveți nicio Lege și-atunci dvs. n-aveți
nicio fărădelege (păcat), sunteți curați ca lacrima și fără de nicio vină și fără de nicio
responsabilitate în fața Domnului Dumnezeu.
Observați, vă rog și aici, contradicția principială în sine, chiar și numai în scurtul citat de mai
sus: după ce sugerează ca noi creștinii nu mai avem nimic de-a face și de împărțit cu Legea,
„Preotul” ne citează imediat și următorul fapt "dreptul prin credinta va fi viu". Ok. Spune cumva
scurtul text biblic selectat de către dânsul că strâmbul prin credinta va fi viu? Sau că cel ce nu păzește
Legea va fi viu? Dreptul sau Strâmbul? Cine? Cine "prin credinta va fi viu"? Răspuns biblic: Dreptul!
Dar ce înseamnă să fi drept? Poate ne explică „Preotul” nostru. Sau să ne explice „Preotul” nostru,
cum privește Judecata Domnului, „potrivit cu faptele lor”, „fiecare după faptele sale”, în
accepțiunea dânsului, în care, practic, faptele nu mai au nicio importanță? Pentru că faptele au
drept reper nu altceva, decât Legea.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 12. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi
pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea
vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor., 13. Şi marea a dat pe morţii
cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.).
Mă tem că n-ar putea, pentru că ar conștientiza propria flagrantă contradicție! Măcar acum.
Așa cum am văzut repetat, a fi drept, înseamnă nimc altceva decât a păzi Legea Iubirii, din iubire,
motivat de iubire. Adică, pe scurt, a face fapte bune și a nu face fapte rele. Ești drept dacă respecți
Legea și stâmb dacă calci Legea. Similar societății omenești civile: ești legal dacă nu încalci Legea
civilă și ilegal dacă calci respectiva Legea civilă. Sunt lucruri banal de simple (însă zăpăcirea
societății, constă tocmai în fantasmagorisirea preoților ne-biblici). Și-atunci, exact citatul biblic ales
de dânsul, s-ar putea scrie și sub următoarea formă sinonimă:
"dreptul prin credinta va fi viu" = "cel ce păzește Legea iubirii prin credinta va fi viu"= "cel ce
păzește Poruncile iubirii prin credinta va fi viu"
Mergând și mai departe, toate bisericile creștine de astăzi se consideră pe sine a fi

moștenitoarele Noului Legâmânt cu Hristos, considerându-l abrogat pe Cel Vechi, însă multe înțeleg
confuz și obiectul acestora, căci ambele Legăminte se referă la Lege, cel de-al doilea presupunând
trecerea Poruncilor de Iubire, de pe tablele de piatră pe tablele inimii, ceea ce presupune o păzire a
acestora din înțelegere și iubire și nu fățarnică, mecanică și artificială. Atâta tot, nicidecum
abrogarea Poruncilor lui Dumnezeu, sau trecerea acestora în secundar, în derizoriu, așa cum
consideră dânșii.
124
Semnul Fiarei
Iar ca să fiți lămuriți, la cruce, prin jertfirea Domnului Iisus Hristos, s-au desființat, într-
adevăr, legile ceremoniale de jertfe de sânge de animale, care prefigurau către jertfa supremă, a
Mielului lui Dumnezeu, moment după care legiuirile vechi în acest sens, nu-și mai aveau niciun
rost.
„...Jertfele sângeroase se aduceau dintre animalele domestice curate şi fără defecte corporale, ca
simbol al integrităţii spirituale (acest lucru va fi valabil şi pentru pâinea şi vinul fără fermenţi, n.n.).
Aceasta a prefigurat tipul jertfei curate şi perfecte, adusă pe cruce de Domnul nostru Iisus Hristos pentru
mântuirea neamului omenesc (jertfa simboliza pe Hristos, n.n.).” 429
Surse: 429 Studiul Vechiului Testament, manual pentru Seminariile teologice de Preot Prof. Dr.
Nicolae Ciudin, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1978, pag. 84; preluate din „Creștinismul Părinților
Fapt confirmat de către chiar unul dintre versetele citate de către „Preotul” nostru:
Citat:
„„Preotul”: Dupa ce a mancat cu ucenicii Sai, Mantuitorul a luat paharul si l-a dat lor zicand:
"Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi" (Luca, 22, 20).
Observați trimiterea la sânge, cu înțelesul fizic, propriu-zis al cuvântului? Iar sângele face
trimitere directă către jertfa propriu-zisă a Mântuitorului! Dar dânșii amestecă tipurile de Lege, fac
confuzii, și odată cu Legea Ceremonială a jertfelor, abrogă întreagă Lege, inclusiv marile Porunci
ale Iubirii, în acest fel autoproclamându-se fără a-și da seama se pare, liberi de orice sarcini sufletești
și în afara posibilității de-a comite păcatul și implicit, fără de vină. Fără de păcat și fără de vină!
Procedând astfel, se autoscuză și se autoînalță inconștient, în timp ce, nepăzind Decalogul pe care îl
consideră desființat (cel puțin în parte!), se pot umple de păcate (fapte rele), dintre cele mai
inconștiente și insesizabile și perfide. Iar Judecata este „potrivit cu faptele lor”, „fiecare
după faptele sale”.
Cu astfel de înțelegeri “auto-disculpatoare” ale versetelor biblice și astfel de învățături, ne
tăiem singuri craca de sub picioare, nu numai nouă dar și turmelor pe care le păstorim greșit. Să nu
descoperim aceasta, când va fi absolut târziu! Oricât s-ar zbate preoții noștrii în confuzii și
contradicții în sine, totuși toată lumea simte și realizează și știe că este un lucru rău (păcat) să furi,
să minți, să comiți adulter, etc. dar nu toată lumea mai sesizează și mai realizează și mai știe că la
fel de rău (păcat) este și să nu ții sâmbăta sau să slujești și să te închini în fața sfinților, icoanelor,
statuilor, morților și Fecioarei, etc. Acestea sunt cele mai perfide păcate, generate de însăși
doctrinele bisericești false, păcate care se comit consecvent și liniștit de către toată lumea deraiată
de la Cuvânt, sub întreținerea exact a cui nu trebuie: a bisericilor căzute!
Și mai este ceva ce trebuie punctat aici: așa cum spuneam, toate bisericile se consideră
moștenitoarele Noului Legâmânt cu Hristos. Și este corect, așa trebuie să fie! Însă le atragem atenția
celor ce consideră că Cele Zece Porunci îi vizau doar pe evrei și faptul că Noul Legâmânt, pe care
dânșii și l-au însușit, se adresează tot numai evreilor! Nu lor! Iar aici, ne ajută iar „Preotul” nostru:
Citat:
„„Preotul”: Vechiul Testament fiind inlocuit, s-a implinit porunca lui Ieremia in care se zice: "Iata,
vin zile - zice Domnul - cand Eu voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda legamant nou. Insa
nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din
pamantul Egiptului... Voi pune Legea Mea in launtrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi
Dumnezeu, iar ei imi vor fi Mie popor" (Ier., 31, 31-33; Evr., 8, 8-10). Aici se vorbeste despre incheierea
unei noi legaturi si se arata si timpul cand asezamantul va fi inlocuit cu cel nou. Se naste intrebarea: care
legamant va fi inlocuit? Proorocul Ieremia a aratat: "...acela pe care l-am facut cu parintii lor in ziua Cand i-
am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului...".
Legământul Vechi este reprezentat de Legea Morală, respectiv Cele Zece Porunci:
(Biblia Ortodoxă, Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 31, 18. După ce a
încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră,
scrise cu degetul lui Dumnezeu., Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 4, 13. Atunci v-a
descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe care v-a poruncit să le împliniţi, şi le-a scris pe două
125
lespezi de piatră., Cap. 9, 10. Şi nici pâine n-am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două
table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit
Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării..).
Astfel, cu cine s-a încheiat Noul Legământ? Răspuns biblic: “cu casa lui Israel si cu casa lui
Iuda”! Nu cu neamurile! Și-atunci de ce creștinii, dintre neamuri, și-l însușesc, dacă acesta îi
vizează tot numai pe evrei? Aha! Noi creștinii, Vechiul Legământ constând în Cele Zece Porunci
nu ni-l însușim, este doar al evreilor, dar ne însușim doar Noul Legământ, deși, după textul biblic,
acesta se adresează tot numai evreilor. Interesantă părtinire aplicăm! Când nu ne convine, al
evreilor, când ne convine, al nostru! Umblăm cu jumătăți de măsură trâmbițându-ne doctrinele
noastre trunchiate! Pe cine credem că păcalim, căci pe Dumnezeu nu putem? Domnilor, hotărâți-vă
și în această priviință: ori vă însușiți ambele Legăminte (căci ambele sunt adresate numai Evreilor!),
ori le aruncați la gunoi pe ambele, caz în care vă pierdeți sensul de creștini! Căci poziția dvs., la
jumătate, de nici așa și nici așa, mă tem că nu pică pe adevăr și astfel nu vă favorizează!
Și a doua întrebare, dacă tot am atins acest subiect: care este obiectul Noul Legământ? Răspuns
biblic: “Voi pune Legea Mea in launtrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei
imi vor fi Mie popor”! Deci tot Legea lui Dumnezeu! Și-atunci, preoți, profesori, savanți, teologi
transcedentali, etc, cum mai puteți aprecia că prin Noul Legământ s-a desființat Legea lui
Dumnezeu, dacă ea face însăși obiectul acestuia? Ilogica dumneavoastră savantasmagorică ne dă
peste cap, ne amețește și ne zăpăcește! Oare nu acesta este scopul Satanei, spre săvârșirea mult mai
ușoară a păcatului prin călcarea unei Legi considerată inexistentă în timp ce în realitate ea există și
este în vigoare? Plasă în care se pare că ați căzut!? Dumneavoastră cu cine țineți și ale cui învățături
le propăvăduiți? Ale lui Hristos sau ale Satanei?
„Preote”, condițiile de mântuire, factorii implicați în procesul mântuirii omului (ascultarea
din iubire, credința și Harul Domnului), nu s-au schimbat nicicând în întreaga Istorie a acestui
Pământ. Adică, în perioada Noului Testament, nu sunt alții decât în perioada Vechiului Testament,
așa cum se deduce din articolul dumitale. Ce bine ai face dacă ai reuși să pricepi aceste lucruri.
Întorcându-ne, în această ipoteză și mai radicală (a desființării integrale a Legii la cruce -
inclusiv a Legii Morale), celelalte neamuri decât evreii nu le-au avut oricum nici înainte de Hristos,
iar popoarele încreștinate, de ce să mai preia ceva desființat în prealabil, și deci inutil? Ceea ce ar
însemna, pragmatic, că toate națiile Pământului au fost și sunt libere de orice sarcină sufletească, cu
excepția evreilor, care ar fi fost singurii care au primit Legea, dar și aceștia numai pentru o
perioadă de cca 1.500 de ani (între anii cca 1.500 î.Hr. – 0), în ultimii 2.000 de ani fiind desființată.
Iar dacă evreii mai păstreză și astăzi Poruncile Dumnezeiești, o fac degeaba întrucât sunt într-o
mare rătăcire, pentru că au rămas iudaici (mozaici) prin neeaceptarea Domnului Iisus și astfel,
nedevenind creștini. Cam acestea se deduc de la cei ce consideră abrogată Legea Divină.
Am încercat să prezint, prin extrapolare, cam cum ar sta lucrurile, după învățăturile încâlcite
în sine și confuze ale „Preotului” și multora dintre confesiunile creștine de astăzi. Însă, așa să fie
oare? Legea Divină care nu este altceva decât Legea Iubirii lui Dumnezeu, să fi fost deținută numai
pentru o scurtă perioadă din Istorie și numai de către un singur popor, și eventual de către
popoarele devenite creștine în ultimii 2.000 de ani? Sau să fi desființat chiar Mântuitorul lumii
Legea Tatălui Său Ceresc? Caz în care nimeni nu mai are nevoie s-o păzească astăzi? OARE? Oare
învățăturile lor pică pe firescul din noi dar mai ales pe învățăturile biblice? Vom vedea și mai în
detaliu.
Dar să redăm și alte opinii, ale altor ortodocși. Să constatăm dacă sunt toți de aceiași părere,
sau nu.
Citat:
„Profeții se grupează în trei perioade.
”I. De la creațiune până la Moise: 1. Adam (Gen. 2,16.17); 2. Enoh (Gen. 5,23.24); 3. Lameh (Gen.
5,28.29); 4. Noe (Gen. 6,9.13; 8,20.21); 5. Avraam (Gen. 15,12.13); 6. Isaac (Gen. 26,3); 7. Iacov (Gen.
27,27.29); 8. Iosif (Gen. 41,15.36); 9. Moise (Num. 12,6-8; Deut. 34,10-12) ”56
126
Semnul Fiarei
„Trebuie avut în vedere că din timpul morții patriarhului Iacov, ca cel din urmă mare reprezentant al
epocii patriarhale, pentru veacuri întregi au contenit orice contact cu Dumnezeu... În astfel de împrejurări
pentru fiii lui Israel rămase singurul izvor al cunoașterii lui Dumnezeu tradiția părinților, de care fără
îndoială se și țineau... După aceea, (pe timpul lui Moise n.n.) în legiuirea din Sinai, multe din legiuiri ne
arată limpede că la popor existau multe din acele obiceiuri și așezăminte religioso-morale (transmise și
păstrate corect de la profeți n.n.) care în această legiuire numai s-au întărit și lămurit.” (Legea scrisă fiind o
pecetluire a ceea ce era cu adevărat tradiție sfântă n.n.)” 57
”II. De la Moise până la robia babiloniană sunt 56 de profeți și 4 profetese. ...”58
”III. De la luarea în robie până la Hristos; în această perioadă n-a apărut decât un singur profet mare:
Ioan Botezătoru ...”61
Surse: 56, 58, 61 - „Flori alese din grădina Sfintelor Scripuri” de Valerian Zaharia, Ed. Episcopiei
ortodoxe române, Oradea 1955, pag. 25.; 57 - „Istoria biblică” de A.P. Lopuhin, traducere de
patriarhul Nicodim, Vol. II București 1944, pag. 13. – preluate din “Creștinismul Părinților
noștri”/Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 35-36.
Și dacă tot am utilizat aceste Surse, rog a se găsi timpul pentru a parcurge cartea intitulată
“Creștinismul Părinților noștri”. Despre aceasta cred că se poate spune că este integral ORTODOXĂ,
cuprinzând o celecție coerentă de cca 1700 citate diverse, începând cu părinții bisericești din
primele secole, continuând cu Vasile cel Mare sau Ioan Gură de Aur și ajungând până la Profesorul
Dumitru Stăniloaie. Personal o consider o adevărată COMOARĂ, de neratat! Se găsește foarte ușor
pe net, în format electronic, de unde se poate descărca gratuit, sau se poate comanda deja tipărită.
Deși recomand parcurgerea integrală, capitolele de cel mai mare interes sunt: “Când mă închin”,
respectiv “Ce aștept”, în care găsiți numeroase citate ortodoxe, care surprind adevărul, în
contradicție cu doctrinele bisericii oficiale. Parcurgeți-le măcar pe acestea pentru că vă pot fi de
mare folos.
Cunosc prima reacție firească, eu însumi am experimentat-o: „...eu nu mă dezic și nu mă las de
credința mea...”: (fie că-i Ortodoxia, Catolicismul, Luteranismul, etc). Dragilor, chiar dacă
considerați că v-ați născut în biserica adevărată, din moment ce există și alți creștini din numeroase
alte confesiuni cu doctrine opozabile, ce susțin fiecare, la rândul lor, că ei apartin bisericii
adevărate, înțelept este nu să rămâneți în necunoaștere și ignoranță, ci, sărind barierele tradiționale
și bisericești moștenite, să vă cercetați în profunzime doctrinele propriilor confesiuni, pentru a va
asigura că nu sunteți pe căi greșite. Apoi, bine v-ar prinde să cercetați și doctrinele opozabile, ale
celorlalți din alte confesiuni, măcar cele importante, principiale. În permanență, raportați totul, dar
totul, la unica Biblie a Omenirii (în primul rând!), la Istoria lumii și nu în ultimul rând la firesul din
inima dvs.. Dacă veți face acestea, majoritatea dintre dvs. veți fi repede zdruncinați din temeli și
veți constata că, deși se pretind a urma întocmai Biblia, între Cartea Sfântă și învățăturile bisericii
pe care până mai ieri o urmați orbește, există diferențe cutremurătoare...
În toate confesiunile, nu numai la ortodocși, există o mulțime de enoriași, teologi şi preoți
sinceri, foarte credincioși şi bine intenționați, de foarte bună credință, deștepți, culți, etc. Și ani de
zile m-am întrebat de ce oare foarte mulţi dintre aceștia, nu sesizează sau nu au sesizat aceste
lucruri și în special adevărul zilei a şaptea? Astăzi sau pe parcursul veacurilor trecute? Am fost
înşelaţi în masă? Am fost furați în timp?
Acum cred că știu răspunsul: erorile sunt secular-milenar împământenite, foarte, foarte greu
de depășit, iar preoții și teologii noștrii, în imensa lor majoritate, nu sar peste barierele bisericești
moștenite. Da dragilor, preoții nu studiază și doctrinele altora. Se mulțumesc cu ceea ce le oferă
propria confesiune, iau de-a gata, ușor, numai ce li se dă, și apoi țin cu dinții de ce-i învață propria
biserică. Da, acesta este răspunsul și vă spun din experiență. De exemplu, cel mai apreciat preot –
profesor din Brașov, nu știa în fața mea, lucruri pe care nu avea voie să nu le cunoască astăzi. Mulți
alții, plafonați în rânduiala meseriei sau învățăturilor specifice primite în propria scoală, nu știau în
fața mea, lucruri elementare din propria Biblie. Și vă rog să mă credeți că nu erau oricine, ci preoți
foarte apreciați și căutați. Dar preferă îngrădirea propriei biserici. Aceasta este explicația!
Să nu se înțeleagă însă că toți preoții intră în această categorie, căci sunt și o minoritate, care
n-au stat și nu stau cu mâinile în sân, ci sărind peste barierele tradiționale, și în urma studiilor
127
suplimentare proprii, au părasit Babilonul și s-au întors la Cuvânt. Gasiți numeroase astfel de
exemple pe net (You Tube) și chiar și în prezentul material aveți câteva.
Aici aș mai face o paranteză, întrucât apreciez că merită: foarte plăcut surprins am fost, să
cunosc o femeie simplă din popor (ce locuia într-un vârf de munte), care împotriva a tot și a toate,
cu câteva decenii în urmă, când încă nu explodase internetul și informația instantanee, dânsa ținea
sâmbăta ca zi de odihnă, doar pentru că așa citise în Biblia ortodoxă pe care cu greu și-o procurase
la acea vreme. Și făcea aceasta de una singură, în contextul în care, după spusele ei, nici măcar nu
știa că mai există în lume și alți creștini care țineau ziua adevărată de odihnă. Se ruga cu stăruință și
urma Biblia în această privință! Mi s-a părut extraordinar! Într-o lume oarbă de atâta înșelătorie, să
găsești tu puterea, fără de niciun sprijin, să pui mai presus Cuvântul lui Dumnezeu decât
învâtăturile bisericii oficiale, înseamnă ceva! Mai ales că biserica oficială, în momentul în care te
află, devine agasantă la adresa ta, respectiv la adresa așa-zișilor pocăiți, pe care îi consideră
trădători. Adică, dacă devii fidel Cuvântului lui Dumnezeu, te numești trădător, în schimb dacă
ești fidel orbește învățăturilor bisericești eronate, ești acceptat de societatea majoritară. Însă Hristos
ne-a averizat că este de plătit un preț! Pe lângă că se va spune despre urmașii Acestuia că “au luat-o
rasna”, sau că „au luat-o pe arătură”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi
că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât., 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu
este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit
cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi., A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru,
Cap. 2, 2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;).
Și mai este un răspuns de dat, de asemenea la o întrebare foarte importantă: de ce preoții care
știu totuși de sâmbătă și admit că duminica a fost instituită de biserică în afara oricărei porunci
divine în acest sens, nu pun preț pe acest lucru și se complac cu noua zi de odihnă artificială?
Pentru că sunt și preoți care știu care este adevăratul Sabat, eu personal am aflat sau cunoscut:
„...da, sâmbăta este ziua de odihnă, dar ce mai contează? ... ținem duminica, mai ales că avem și învierea, tot
o zi este, mergem înainte așa...”
De ce acești preoți tratează superficial această chestiune? De ce acești preoți tratează
superficial una dintre Poruncile lui Dumezeu?
Răspunsul este:
- Pentru că la rândul lor sunt buimăciți în erorile tradiționale;
- Pentru că în școală, seminar sau facultatea de teologie, cea specifică propriei confesiuni, sunt
îndoctrinați cu Tradiția în detrimentul Bibliei;
- Pentru că apoi, odată deveniți preoți ai unei parohii, se plafonează în îngustimea rânduielilor
bisericești efectiv practicate;
- Pentru că nu conștientizează deplin sensul noțiunii de păcat (fărădelege), ce se poate săvârși numai
prin încălcarea unei Porunci Dumnezeiești și nu prin încălcarea unei porunci omenești;
Și nu în ultimul rând:
- Pentru că confesiunea dânșilor, rămasă în urmă fiind, depășită, nu stăpânește profețiile din
Apocalipsa, neavând practic nimic pragmatic pe acestea, necunoscând identitatea celor Două Fiare
și a Semnului lor.
Acestea sunt motivele, care toate combinate, îi țin pe preoții noștrii în robia falsurilor și
neputinței proprii. Am convingerea că dacă ar cunoște măcar identitatea celor Două Fiare
apocaliptice, ca fiind Papalitatea și SUA, altfel ar sta lucrurile și în privința Semnului lor, respectiv
a sabatului contrafăcut. Cred că mult mai deschiși și mai receptivi ar fi fost preoții, în aceste
circumstanțe, pentru reîntoarcerea strictă la Adevăr. Din nefericire, deocamdată, nu toți (pentru că
sunt și care s-au trezit! – găsiți exemple inclusiv în prezentul material – câteva filme You Tube) dar
imensa majoritate se zbat încă în minciuna moștenită.
Atitudinea însă, nu este deloc înțeleaptă, mai ales astăzi, când beneficiem de tot ce vrem și de
ce nu vrem. Posibilitățile de căutare și găsire a Adevărului sunt la îndemâna oricui dorește. Enoriaș
simplu sau preot, teolog, oricine ar fi. Care dintre ei nu se vor trezi în timp util, riscă să plătească
scump, atât ei cât și turmele pe care le țin în întuneric. Am confingerea că oricare dintre ei, oricât
128
Semnul Fiarei
de mari, cunoscuți și recunoscuți sunt, chiar și dintre cei care apar des pe la televizor, dacă, să
spunem ipotetic, ar parcurge numai partea de esență din lucrarea aceasta a mea, care astăzi
depășește 1000 de pagini în format B5, s-ar zdruncina din temelii. Și ar fi cuprinși de frică și de
panică. De frica că s-au “plimbat” pe tărâmul înșelătoriei în folosul diavolului și de panica teribilă
a pierderii sufletului și sufletelor, caz în care și-ar reconsidera poziția. Să ne rugăm Domnului
pentru trezirea lor în timp util la Adevărurile elementare ale Creatorului. În schimb, pe preoții și
teologii, mai puțini din nefericire, care au îndrăznit și au sărit peste barierele bisericești moștenite,
nu-i mai găsești pe toți slujind neadevărului.
Personal, am speranțe și din partea, măcar a unora dintre preoții, dintr-un grup WhatsApp
creat de mine, preoți pe care i-am cunoscut și cu care am purtat discuții în anii trecuți și cărora le
transmit săptămânal filmulețe, mesaje și informații. Vă rog să mă contactați toți cei care doriți lista
filmelor You Tube postate (0746093149). Grupul a fost creat în aprilie 2020, iar până acum
(05.09.2020), din 10 preoți, doar unul a ieșit, ceea ce nu este deloc rău. Dumnezeu să ne lumineze
mințile tuturor!
Revenind, calea sigură, este să lepădați tot ce nu este concis biblic și totodată să urmați
întocmai, exact și numai ceea ce v-a poruncit cu gura Lui, simplu și deschis (pe înțelesul dvs.!),
Domnul Iisus Hristos, și nicidecum să continuați cu ceea ce nu v-a poruncit, ci dimpotrivă, stă în
încumetarea bisericilor de peste veacuri. În așa-zisa “Sfântă Tradiție” a Creștinismului.
Oameni buni, înțelegeți că nu este nevoie de așa ceva, că Noul Testament este arhisuficient și
complet în învățătura necesară mântuirii omului, iar această presupus Sfântă Tradiție, în bună
măsură nu este altceva decât câmpul cel mai favorabil de bătălie al diavolului, prin care a reușit să
ne smintească și să ne pervertescă adevărurile simple ale lui Hristos. Însă vina aparține bisericilor
seculare, căci s-au luat la braț cu ea, majoritatea neînvâțând mai nimic din atitudinea
Mântuitorului, care în scurta perioadă a propovăduirii Sale, a prigonit crunt exact această
atitudine pro-tradiții, infiltrată și existentă în cultura religioasă evreiască, cu efecte în defavoarea
Cuvântului lui Dumnezeu! Din nefericire, n-am tras învățăminte iar dacă le-am tras, nu ne-au ținut
la toți și nici mult.
Întorcându-ne, așa cum rezultă din Citatele de mai sus, ale altor autori, se pare că există o
contradicție în sine la ortodocși, cu privire la momentul dării Legii lui Dumnezeu. Întrucât
„Preotul” din cazul nostru ne spune că aceasta a fost dată întâia oară la Sinai, iar alți teologi
ortodocși susțin diferit, și anume că aceasta a existat de la Creația Lumii, fiind întreținută prin
“tradiția părinților, de care fără îndoială se și țineau”, până în vremea lui Moise, când Legea a fost
comunicată în scris (”multe din legiuiri ne arată limpede că la popor existau multe din acele obiceiuri și
așezăminte religioso-morale (transmise și păstrate corect de la profeți n.n.) care în această legiuire numai s-au întărit și
lămurit.”). Noi pe cine să credem? Cine are dreptate când se contrazic dânșii în sine, mai ales în
cadrul aceleiași confesiuni?
Dragilor, când referitor la același subiect, oricare ar fi, există opinii opuse, este imposibil ca
ambele poziții să fie adevărate în același timp. Ori cel mult una este adevărată ori ambele sunt
eronate (mai degrabă). Cum credeți atunci că stau lucrurile în lumea creștină incluzând
nenumărate confesiuni și denominațiuni, cu multiple doctrine, dogme, învățături, practici și
ritualuri în opoziție unele față de altele? Raspuns de o logică și-o judecată elementară: când avem
doctrine opozabile, cel puțin cineva dintre cei doi combatanți, greșește! Dacă nu chiar ambii. Și-
atunci, cine greșește, nu este altceva decât propăvăduitor de doctrină eronată, împotriva
adevarului și folositoare Satanei.
Însă “îmi place”, căci mulți, fără a studia și aprofunda câtuși de puțin, îi acuză pe alții de
erezie și rătăcire în timp ce apreciază că ei înșiși au avut bafta să se nască în biserica perfectă și
adevărată. Credeți că aici este vorba de baftă? Bafta în care te-ai născut? De biserica băftoasă? Uff!
Aceștia, cu o astfel de judecată și atitudine, între care intră și nenumărați preoți, telologi, pastori și
lideri, riscă să fie primii care își taie craca de sub propriile picioare. Lor și turmelor lor.
Neînțeleaptă poziție! Deși toate confesiunile susțin că urmează Biblia (în care este surprins
Adevărul!), în fapt nu este deloc așa, majoritatea practicând inconștient Sincretismul, adică
adevărul combinat cu minciuna, sau chiar numai minciuna provenită din propriile ideii și tradiții
129
de peste veacuri în detrimentul Sfintei Scripturi. Este plin pe internet de astfel de predici sincretice,
cu efecte catastrofale împotriva lui Hristos.
Însăși „Preotul” nostru ne-o dovedește repetat, pin propriile exemple, pentru că am văzut ce
suține dânsul, dar puțin mai jos o să vedem că este iarăși în opoziție cu propria lui Biblie care
susține diferit.
Dar, haideți, înainte de orice, să gândim un pic practic și din aproape în aproape. Poporul
evreu n-a fost niciodată singur pe acest Pâmânt, ci în paralel cu acesta, au existat întodeauna
numeroase alte popoare (sau neamuri – ca să folosim același termen). Nimeni nu cred că poate nega
acest lucru istoric și nici nu știu s-o facă careva. Ok, să mergem mai departe: dacă intreaga Lege a
fost dată numai evreilor - iar nu si celorlalte neamuri, așa cum ne spune „Preotul” nostru, înseamnă că
doar Israelul avea, deținea și urmărea Cele Zece Porunci, iar celelalte popoare nu aveau, nu
dețineau și nu erau interesate de Cele Zece Porunci. Corect, nu? Mai simplu spus, evreii aveau
Legea Divină iar ceilalți nu aveau Legea Divină!
Bun, așa cum spuneam, vă rog să gândiți lucrurile în profunzime și de principiu: dacă nu ai
Lege poți comite fărădelege? Răspuns logic: Nu! Și nici nu-i vina ta căci n-ai primit-o! Iar dacă nu ți
s-a dat, nici nu ți se poate cere! Astfel că, în lipsa Legii nu poți comite fărădelege, căci nimic nu se
poate încadra la fărădelege. Iar lipsa fărădelegii, înseamnă mai departe lipsa vinei și lipsa pedepsei
aferente faptelor săvârșite, înseamnă “libertate” deplină. Înseamnă că poți să comiți orice
nenorocire sau nemernicie dorești pentru că ești oricum fără de nicio vină în fața lui Dumnezeu.
Nu ți-a dat, nu-ți poate nici cere. Înseamnă că poți să comiți orice faptă, oricât de rea, pentru că nu
există niciun reper legislativ Dumnezeiesc în raport cu care să fi judecat și în baza căruia să fi
condamnat sufletește. Repet până înțelegeți! Simplu, rațional și logic (pentru și mai mult, rog a se
vedea capitolul referitor la Legea Domnului, din lucrarea integrală sau lucrarea mai restrânsă și
particularizată intitulată “Legea Domnului. Pacatul”).
Moment în care se ridică o întrebare: la judecata Domnului, cine va fi în avantaj? Popoarele
ce dețineu Legea Divină sau popoarele care nu dețineu Legea Divină? Cei cu Lege sau cei fără de
Lege? Răspuns categoric: avantaj cei fără de Lege! Acum stiți de ce: pentru că cei cu Lege puteau
comite fărădelege (păcat) pe când cei fără de Lege nu puteau comite fărădelege (păcat). Ai Lege
poți avea fărădelege, n-ai Lege nu poți avea fărădelege. Înțelegeți logica simplă a lucrurilor?
Mai departe, pe cale de consecință, evreii, pentru că aveau Lege, sunt defavorizați, înaintea
neamurilor, care în lipsa Legii Divine printre ele, în oricare perioadă istorică, ghiciți ce? Ajung
obligatoriu și integral în Rai. Toată populația, toate neamurile păgăne, idolatre sau necredincioase,
ajung integral în Rai, indiferent de necredința lor, de Idolatria practicată sau de silnicia faptelor lor.
Toți și toate. În lipsa Legii Divine, nu există reper de condamnare și motiv pentru pieirea acestora.
Dragilor, să nu ne înșelăm, a afirma că intreaga Lege a fost dată numai evreilor - iar nu si
celorlalte neamuri, este prin deducție logică, echivalent cu ceea ce ați citit mai sus. Ceea ce conduce
către un Domn Dumnezeu părtinitor, preferențial, nedrept, slab și pueril. Nedrept în primul rând
față de evrei, cărora le-a transmis reperul în raport cu care pot fi vinovați. Către această concluzie și
către astfel de jigniri inconștiente la adresa Divinității ne conduc indirect explicațiile acestui „Preot”
(ca dealtfel și a tuturor teologilor și învățaților aparținând unor confesiuni Protestante, care ne
învață astăzi că Cele Zece Porunci, au fost valabile numai în trecut, dar nu mai sunt în ultimii 2.000
de ani, fiind desființate de către însuși Mântuitorul la cruce).
Dragi creștini ai oricărei denominațiuni, din fericire, nu este deloc așa, Domnul Dumnezeu
nefiind părtinitor, nefiind preferențial, nefiind nedrept, nefiind slab și nefiind pueril. Domnul
Dumnezeu cel Atotputernic este Iubire iar Legea Iubirii Sale a fost dată pentru toți oamenii,
dintodeauna, dacă nu neapărat în scris, măcar prin natura creației noastre. Nimeni nu va fi rămas
fără de reper sănătos la Judecata Divină. Nimeni.
Iar acum să întărim prin “opinia” Bibliei, iar pentru acest fapt voi prelua integral
subcapitolul intitulat „Punctul nr. 2: „Legea nescrisă a Domnului Dumnezeu”” din „CAPITOLUL 5.
Voia Domnului: Legea Domnului”, din lucrarea integrală:
„Punctul nr. 2: „Legea nescrisă a Domnului Dumnezeu”
130
Semnul Fiarei
LEGEA scrisă (Cele Zece Porunci etc.) a fost transmisă poporului de către Domnul Dumnezeu prin
profetul Moise, la Muntele Sinai, acum cca 3.500 de ani, respectiv la cca 4.000 de ani de la Creaţie
(după Biblia Ortodoxă)!
Dar se pare ca Legea Domnului Dumnezeu, cel puţin cea nescrisă, exista pe Pământ încă de la
începuturi, în toate miile de ani dinaintea apariţiei poporului evreu, care am văzut că a luat naştere în a
doua jumătate a mileniului al patrulea, între anii 3.500-4.000, scurşi de la Adam (după Biblia Ortodoxă).
Nu ştiu exact sub ce formă, probabil sub forma Legii Firii, a Conştiinţei omeneşti.
(Exemplu: Facerea, Cap. 6, 9. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii
timpului său şi mergea pe calea Domnului., 12. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era
stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.).
Deci „Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului”. Nici
nu ar fi pedepsit Dumnezeu Pământul prin Potop, dacă oamenii vremii nu s-ar fi abătut de la calea
Domnului! Care era aceasta cale a Lui? Şi cum ar fi putut fi Noe considerat drept, dacă nu raportat la
cerinţele Domnului, la o Lege a Lui?
„Noe era nu numai moştenitorul cuvioşiei şi credinţei, ci şi propovăduitorul ei pe pământ, şi
„primind revelaţia despre ceea ce nu era încă văzut” (Evr. XI, 7), păşi la facerea corăbiei pentru mântuirea
casei sale, mustrând prin predica sa lumea şi necredinţa şi nelegiuirea ei.” 6
Surse: 6 Istoria biblică. Vechiul Testament, de Pr. A. P. Lopuhin, traducere de patriarhul
Nicodim, vol. I, pag. 187, Bucureşti – 1914; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru
Blaj, 2006, pag. 68.
Iar de la Potop, până la apariţia naţiei lui Israel, au trecut multe veacuri. Şi alt exemplu, şi mai înainte
de Potop, chiar în prima generaţie de oameni din afara Grădinii Edenului:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 23, 35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele
drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe
care l-aţi ucis între templu şi altar., Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3, 11.
Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul,, 12. Nu precum
Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau
rele, iar ale fratelui său erau drepte.).
Vedeţi ce atribut are Abel, al doilea copil al lui Adam? Drept! Dar Cain, primul copil? Viclean! Cum
ar fi putut fi unii drepţi, făcând fapte drepte şi urmând Calea Domnului şi alţii stricaţi şi făcând fapte rele,
dacă nu în raport cu o Lege a Domnului, fie ea şi Legea firii, a Conştiinţei omeneşti - implantată în
oameni de la Creaţie? Lucru, cred eu, întărit de versetele următoare:
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 18. Căci mânia lui
Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin
nedreptatea drept adevăr., 20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi,
adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,, Cap. 2, 12. Câţi, deci, fără
lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi., 14. Căci, când
păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege,, 15. Ceea ce arată
fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi
şi apără,).
Aici găsim şi un potenţial răspuns la o altă mare întrebare a creştinilor: în raport cu ce vor fi judecaţi
oamenii dinainte de darea Legii prin evrei şi, în general, oamenii dintotdeauna, care datorită conjuncturii,
n-au ajuns în contact cu Legea scrisă a Domnului? Răspuns potenţial: în raport cu Legea Firii, a propriei
Conştiinţe native. Aş aprecia încă, că judecata acestora va fi chiar mai uşoară, pentru că au primit mai
puţin.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 12, 48. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri
vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult,
mai mult i se va cere.).
Uitaţi încă un exemplu:
(Exemplu: Facerea, Cap. 13, 13. Iar oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului.,
A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 2,6. Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei,
131
osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor; , 7. Iar pe
dreptul Lot, chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiţi, l-a izbăvit, , 8. Pentru că dreptul acesta,
locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor
nelegiuite.).
Remarcaţi? Textul vorbeşte despre „oamenii … răi şi tare păcătoşi”, vorbeşte despre dreptate, fapte
nelegiuite şi nelegiuire, la vremea distrugerii Sodomei şi Gomorei, în timpul vieţii lui Lot, adică cu câteva
sute de ani înainte de primirea Legii de către evrei. Lot a fost contemporan şi nepotul lui Avraam, iar din
Avraam s-a născut Isaac, iar din Isaac s-a născut Iacov – care a devenit patriarhul poporului Israel. Deci,
nici nu apăruse poporul evreu când Sodoma şi Gomora au fost distruse datorită nelegiuirii!
“Nelegiuire” care nu poate exista în absenţa “Legiuirii”!
Iar poporul evreu, care a luat naştere din Iacov, nepotul lui Avraam, a stat mai bine de patru sute de
ani în Egipt, şi abia apoi, în timpul exodului în Peninsula Sinai, a început să primească Legea scrisă de la
Domnul, care-I conducea direct prin Moise.
(Exemplu: Facerea, Cap. 11, 31. Şi a luat Terah pe Avram, fiul său, şi pe Lot, fiul lui Haran şi
nepotul său, şi pe Sarai, nora sa, şi femeia lui Avram, fiul său, şi a plecat cu ei din Urul Caldeii, ca să meargă
până în ţara Canaanului; dar au mers până la Haran şi s-au aşezat acolo., Cap. 13, 10. Şi ridicându-şi Lot
ochii, a privit toată câmpia Iordanului, care, înainte de a strica Domnul Sodoma şi Gomora, toată până la
Ãžoar era udată de apă, ca raiul Domnului, ca pământul Egiptului., Cap. 14, 12. Când s-au dus, au luat de
asemenea şi pe Lot, nepotul lui Avram, care trăia în Sodoma, şi toată averea lui., Cap. 15, 13. Atunci a zis
Domnul către Avram: "Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi
patru sute deani;, Cap. 19, 24. Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc
din cer de la Domnul, 28. Şi, căutând spre Sodoma şi Gomora şi spre toate împrejurimile lor, a văzut
ridicându-se de la pământ fumegare, ca fumul dintr-un cuptor., Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap.
12, 40. Timpul însă, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în ţara Canaan, a fost de patru sute
treizeci de ani., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 7, 6. Şi Dumnezeu a vorbit astfel: "Urmaşii lui vor fi
străini în pământ străin, şi acolo îi vor robi şi-i vor asupri patru sute de ani.).
Dar şi Avraam, „părinte al multor neamuri”, „a păzit legea Celui Preaînalt”, cu veacuri bune
înainte de darea legii prin stră, stră, stră, … nepotul său Moise!
(Exemplu: Facerea, Cap. 26, 5. Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi
a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!", Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui
Sirah (Ecclesiasticul), Cap. 44, 20. Avraam a fost mare părinte al multor neamuri şi nu s-a aflat altul
asemenea lui întru mărire,, 21. Ca unul care a păzit legea Celui Preaînalt şi a făcut legătură cu El;).
Aşadar, oricine face rău se încarcă negativ şi-şi chinuieşte sufletul, iar oricine face bine, se încarcă
pozitiv şi sufletul i se bucură. Chiar dacă omul nu-i foarte conştient pe moment!
(Exemplu: Facerea, Cap. 4, 6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat
şi pentru ce s-a posomorât faţa ta?, 7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul
bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!").
Suntem după acelaşi tipar toţi, dintotdeauna, de la oamenii viguroşi dinainte de potop, până la
aborigenul, chinezul etc., eschimosul de astăzi. Toţi, fără excepţie!
(Exemplu: Plângerile lui Ieremia, Cap. 3, 39. De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru
păcatul lui?, Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), Cap. 32, 23. În tot lucrul crede
sufletului tău, că aceasta este paza poruncilor.).
Mai mult, observaţi că Domnul vorbeşte despre păcat, referindu-se la Cain, încă de la prima generaţie
omenească de aici. Iar păcatul, aşa cum vedem la capitolul respectiv, nu există decât în raport cu Legea
Domnului, oricum ar fi aceasta: în fire sau şi în fire, şi scrisă!
(Exemplu: Facerea, Cap. 1, 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie., Ecclesiastul, Cap. 7, 29. Dar iată numai ce am găsit:
Dumnezeu a făcut pe om drept, iar oamenii născocesc multe vicleşuguri.).”
Ok. Lămurită toată lumea? După ce aș prezenta în prealabil cele de mai sus, tare mult ar
folosi dacă, în fața unui public larg cunoscător, ne-ar explica „Preotul” nostru, la ce consideră
132
Semnul Fiarei
dânsul că se referă “legea Celui Preaînalt” păzită de către însuși marele patriarh Avraam care a
trăit cu veo 500 de ani înainte de darea Legii scrise de la Sinai? Sau ce înțelege dânsul prin
„nelegiuiriea” din cauza căreia au fost distruse Sodoma şi Gomora, de asemenea cu multe sute de
ani înaintea apariției și formării poporului evreu? Sau să ne explice dânsul sensul concret al
noțiunii de „păcat” în afara existenței oricărei Legi divine. Căci avem, de exemplu, versetul: “Iar
oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului.”. Chiar și la usa lui Cain bătea “păcatul”.
Iar Cain a fost primul copil al lui Adam. Deci “păcatul”, care prin definiție biblică, am constatat că
nu este altceva decât “nelegiuirea” sau „fărădelegea”, și care se poate săvârși numai prin „călcarea
legii” a existat de la începutul neamului omenesc (textele respective apar în Facerea, prima carte
biblică!).
Și cum poți oare avea „călcarea legii” dacă tu nu ai Lege, dacă „Legea ... a incetat”, dacă „Legea
Veche a tinut numai pana la Ioan Botezatorul”, așa cum ne „înveți” „dumitale”? Explică-ne „Preote”! Nu,
nu, nu! Nu dați bir cu fugiții! Și nici nu vrem explicațiile tipice cu filozofi încâlcite și transcedentale,
de care ne-am săturat până peste cap! Vrem explicații simple, pe care să le înțelegem noi toți,
inclusiv oamenii de rând. După modelul lui Hristos, care s-a adresat nouă tuturor, simplu, clar,
concret și deschis și nu savanto-filozofilor și nici îmbârligat, zăpăcitor și bruiant. Explică-ne
„Preote” la ce se referă „legea Celui Preaînalt”, „nelegiuiriea” și “păcatul” de dinainte de darea
Legii - din accepțiunea “dumitale”? Întrebările noastre sunt retorice, însă ale lui Hristos, în ziua
înfricoșătoarei Sale Judecăți, nu vor fi! Acolo, când toate se vor fi descoperit deja și nenumăratele
sminteli generatoare de păcate împotriva Lui, vor fi demascate, se va da socoteală! Iar toți
propovăduitorii smintelilor, netreziți în timp util, își asumă riscuri uriașe.
Citat:
„„Preotul”: Problema mai poate fi pusa si astfel: Dumnezeu, intr-adevar, S-a odihnit in ziua a saptea
si a sfintit-o. Dar ce inseamna ziua a saptea ? Caci nu ni se mai spune ca in aceasta zi "s-a facut seara si s-a
facut dimineata", cum ni se spune despre celelalte zile ale creatiei. Astfel, ar urma ca in a opta zi - adica in
intaia a saptamanii viitoare - Dumnezeu sa fi inceput din nou a crea sau a lucra ceva, pentru ca apoi, dupa
sase zile, iarasi sa Se odihneasca ... si sa serbeze si El, in fiecare saptamana, ziua a saptea ... Ar insemna, prin
urmare, ca serbarea sambetei ar trebui sa o tinem dupa exemplul lui Dumnezeu, iar nu pe baza vreunei
porunci de la inceput. Porunca a venit insa mult mai tarziu, iar a sustine ca si Dumnezeu serbeaza sambata
si ca numai dupa exemplul Lui - cel putin pana la venirea acestei porunci - trebuie sa o fi serbat oamenii,
insemneaza a cadea in cea mai mare ratacire".
Nu mai luăm în considerare aici, explicațiile fără de nicio noimă, cu ziua a opta, etc. Și altele
asemenea! Le știm, suntem sătui, ne obosesc inutil. Domnul Dumezeu a cuprins câteva mii de ani
de Istorie, de la Creație până prin vremea patriarhului Israel (incluzând Potopul), doar în câteva
pagini de Scriptură, dar aceasta a fost alegerea Lui. Este Dumnezeu! Totuși, nu înseamnă că nu
avem deloc urme religioase și istorice pentru această perioadă, iar în acest sens, îi mai contra-
exemplificăm „Preotului” și prin următoarele citate ortodoxe:
„La unele popoare ale vechimii, cu toată întunecarea într-însele a conştiinţei religioase, s-au
păstrat unele tradiţii despre facerea lumii şi aceasta cu deosebire la acele persoane care au trăit în însăşi
leagănul omenirii, sau nu departe de el. Aşa, într-o înfăţişare mai curată, tradiţia aceasta o întâlnim la
vechii locuitori al Mesopotamiei (acadienii sau asiro-babilonienii şi chiar sumerienii ca cei mai vechi,
n.n.).”46
„Ziua a şaptea a făcut-o El zi sfântă, şi a poruncit să înceteze orice muncă. Atunci s-a ridicat la
orizont soarele întru slavă.”48
Surse: 46, 48 Istoria biblică. Vechiul Testament, de prof. A.P. Lopuhin, traducere de Patriarhul
Nicodim, vol. I, Bucureşti, 1944. 107, 108.
„La asiro-babilonieni, a şaptea zi era ziua de odihnă.”47
Surse: 47 Civilizaţia Asiro-Babiloniană de Constantin Daniel, Bucureşti, 1981, pag. 309.
„Sumerienii... au împărţit luna în săptămâni de câte 7 zile începând cu luna nouă din fiecare
lună” (musulmanii şi creştinii ce au acceptat ziua soarelui, deşi au 7 zile în săptămână, ei nu au
săptămâna biblică cu Sâmbăta ca ziua a şaptea, n.n.).”49
Surse: 49 La început a fost Sumerul, de Vojtech Zamarovsky, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981,
pag. 159.
133
Deci, a te încumeta să spui că patriarhii s-au călăuzit doar după tradiție, în afara Legii
(„inainte de lege”), „Preote”, este mult prea mult! Și pentru că se pare că Sabatul Creației ți-e
insuficient și ceri Poruncă dumnezeiască expresă consemnată în Biblie, pentru a justifica ținerea
sâmbetei pentru această perioadă străveche de până la Sinai, în timp ce tu astăzi ții duminica în
afara existenței vreunei Porunci Dumnezeiești în acest sens, „Preote”, din nou, este mult prea mult!
Este mult prea inechitabil! Nu oferi nimic dar ceri totul!
Totuși, noi, ca să nu procedăm ca dumitale și să lasăm lumea cu ochii-n soare (deși n-ar fi
cazul, căci am prezentat dovezi biblice la orice am afirmat!), pe lângă multiplele exemple date deja,
mai adăugăm. Uite, îți răspundem solicității! Și cu ce crezi că-ți răspundem? Cu citate ortodoxe,
provenite de la teologii propriei dumitale confesiuni. Însă să nu credeți că ne place când vă prindem
că nu stăpâniți Cuvântul sau vă prindem că vă contraziceți sau vă diversionați în sine, ci ne doare
pentru că prin propriile poziții și învățături eronate bruiați lumea largă de la adevărurile
elementare ale Domnului Dumnezeu:
„Astfel pe lângă statornicirea sâmbetei şi a căsătoriei (din Eden, n.n.) au fost aduse încă trei noi
aşezăminte... Acestea sunt aşa numitele legi ale lui Noe...”10
„Manifestările principale ale acestei religiuni patriarhale era şi circumciziunea, jertfa şi paza
sâmbetei...” 25
„Aşa cu mult înainte de legislaţia lui Moise, în istorie se întâlnesc indicaţiuni la cinstirea
Sâmbetei, la anumite pedepse pentru ucidere, pentru adulter, la existenţa legii... (Fac. 9.6; 28.8; 24; Exod
16, 23; 27.29)” 114
Surse: 10, 25, 114 Istoria biblică. Vechiul Testament, de prof. A.P. Lopuhin, traducere de
Patriarhul Nicodim, tom. II, 1944, pag. 190, 13, 392.
„Ziditorul universului, în înţelepciunea Sa şi în îndurarea Sa faţă de om (nu doar faţă de iudeu,
n.n.), i-a venit omului în ajutor: a aşezat ziua odihnei săptămânale (ca un dar deosebit din partea Lui,
n.n.) în care tot lucrul trebuie să înceteze, trupul şi duhul omului să se înnoiască şi să primească noi
energii pentru îndatoririle muncii. Dar ziua odihnei nu are numai acest cop, aş zice biologic. Ea are şi unul
religios, mai important ca încetarea activităţilor de muncă: «Dumnezeu a binecuvântat ziua odihnei şi
a sfinţit-o»” 115
„Prin porunca aceasta, Dumnezeu impune cinstirea zilei de odihnă, instituită îndată după
terminarea creării lumii şi a omului (Cf. Fac. 2.2). Această zi este ziua sâmbetei sau ziua a şaptea...”
(zi de întâlnire specială cu Creatorul nostru, n.n.).”116
Surse: 116 Morala creştină, manual pentru seminariile teologice de Arh. Prof. Dr. Ioan
Zăgrean, Ed. IBM al BOR, ed. a II-a, Bucureşti, 1985, pag. 89.
„Ziua a şaptea (nu întâia sau a şasea, n.n.) este însă în acelaşi timp ziua pe care Domnul însuşi a
binecuvântat-o şi a sfinţit-o (Ieşirea, 20,11) ziua pe care oamenii (nu doar iudeii, n.n.) trebuie să o
consacre lui Dumnezeu..”117
1982, pag. 364.
„Aşa s-a încheiat istoria creaţiunii şi a formării lumii... Şi-a văzut Dumnezeu toate câte
făcuse, şi iată erau foarte bune. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a şasea. Şi a săvârşit Dumnezeu
până la ziua şaptea lucrurile Sale şi s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale, pe care El le-a
creat şi le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o. De aici îşi trage începutul
statornicirea zilei de odihnă, ca zi de repaus şi pe această statornicire până astăzi se întemeiază
schimbatul regulat de muncă şi odihnă în viaţa omului (încă un dar al lui Dumnezeu pentru om, n.n.).” 119
Nicodim, vol. IV, Bucureşti, 1946.
Observi „Preote” faptul că co-religionarii dumitale ortodocși îți dărâmă afirmațiile false? Este
adevărat, că pe segmene, dar tot îți dărâmă. Unii îți dărâmă ceva, alții îți dărâmă altceva, în funcție
de porțiunile de adevăr recunoscute de către fiecare, la momentul vieții lui. Iar din aproape în
aproape, vă darâmați integral reciproc. Și aceasta dintr-un motiv simplu: nu sunteți nici biblici și
nici istorici, pe doctrinele false pe care le învățați.
Probabil că cei din trecut sunt scuzabili în fața lui Dumnezeu, căci chiar de te scăpa Satana și
apucai să pui mâna pe vreo Biblie (ceea ce atunci nu era la îndemâna oricui, ca astăzi!) și chiar dacă
134
Semnul Fiarei
citind în ea observai contradicții majore între învățătura acesteia și practicile bisericii în cadrul
căreia trăiai, era aproape imposibil să te dezmeticești de unul singur și totodată să găsești puterea
să ieși de sub robia erorilor seculare tradiționale atât de puternic împământenite. De aceea,
probabil că teologii sinceri de peste veacurile trecute, sunt scuzabili, chiar dacă au mers doar cu
frânturi de adevăruri, în timp ce au fost copleșiți de doctrine bisericești de sorginte satanică.
Aceștia, poate că vor fi iertați. Însă tare mă tem că nu mai este valabil și pentru generațiile lumii
moderne, care au Biblia la discreție și totul la dispoziție. Și mai ales pentru cei din lumea
contemporană care poate beneficia de informație și dezbatere doctrinară, la un clic distanță. Lume
contemporană din care, Preote”, faci parte!
La fel de inechitabil este și să afirmi că a ține sâmbăta (care am observat din Biblie că are o
triplă natură: este primul „Aşezământ” de la Creaţie, reprezintă „Porunca a 4 a” în cadrul Celor
Zece Porunci, şi a fost instituită şi ca „Sărbătoare”), “insemneaza a cadea in cea mai mare ratacire”, în
timp ce dumitale ții duminica, care este fără de nicio natură biblică. Nu-i nici „Aşezământ”, nici
„Poruncă” în cadrul Celor Zece Porunci, şi a n-a fost instituită nici ca „Sărbătoare”, în aceiași
Biblie. Arată dacă ai ceva, dar vrem cu subiect și predicat! Căci savanto-fantasmagoric, nu mai
acceptăm!
Păi, unde-i dreptatea „Preote”? Anulezi totul în timp ce nu dai nimic în schimb? Nu că s-ar
putea face vreun schimb aici! Întrebam și noi retoric, doar pentru a-ți surprinde inechitatea de care
dai dovadă. Nu oferi pentru că n-ai ce oferi, nu poți, ești neputincios biblic! Și bine că a ține
sâmbăta, “insemneaza a cadea in cea mai mare ratacire”, în timp ce închinatul la moaște, pe care îl
învățați și practicați dvs., este cea mai mare ne - ratacire. Sau cel mai mare adevăr! Bine! Bravo,
„Preote”! „Înțeleaptă” învățătură oferi! Călcați oameni în picioare ceea ce Dumnezeu a instituit, în
timp ce vă țineți de instituții neinstituite sau sărutați părți de trupuri moarte, pe care Biblia le
încadrează drept “spurcăciuni”. Doar pentru că așa vă învață unele dintre biserici și liderii lor. Și
care practică a moaștelor, n-o regăsiți la ucenici sau la bisericile creștine primare. Felicitări,
„Bisericilor” de astăzi! Ați “progresat”, n-ați stat pe loc! V-a finanțat Satana!
În concluzie, ceea ce este adevărat, nu este că toate popoarele păgâne de oricând din Istorie,
in integralitatea lor, vor ajunge în Rai (cum se poate deduce indirect din raționamentul greșit al
„Preotului”), și aceasta doar pentru că nu au avut tangențe sau cunoștiință de Cele Zece Porunci,
pentru că, chiar dacă nu au știut de primele Patru Porunci (incluzând Sabatul), următoarele șase
Porunci, au fost înglobate în firea lor, prin natura creației oricărei ființe umane, care a existat, există
și va exista vreodată pe acest Pâmânt, raportat la conștiința proprie. Da-ți dvs. o palmă cuiva și-o să
vedeți că conștiința proprie vă munstră pe loc, iar în caz contrar, al facerii de fapte bune din toată
inima și cu plăcere, sufletul vi se bucură. Chiar și cei mai mari dictatori, tirani și criminali ai
omenirii, oricât de mult s-au străduit să-si amorțească simțurile, au fost devorați de vii de propriile
conștiințe, după comiterea oribelor fapte.
Așa am fost creați toți, fără excepție, din toate timpurile, pentru că Dumnezeu este drept, iar
reperul Judecății Acestuia nu va lipsi în raport cu nimeni. Fie că acest reper este doar în fire (așa
cum cred că ne spune Apostolul Pavel), fie că este atât în fire cât și adus la cunoștința omului, prin
Cuvântul biblic scris. Astfel că, cred că în Rai vor fi și oameni din orice popor și din toate timpurile,
care, datorită propriei conjuncturi de viață, nu au auzit niciodată de Dumnezeu sau de Hristos. Vor
fi acolo prin Hristos, pentru că au fost buni cu semenii lor, milostivi, corecți, altruiști, etc, pentru că
au fost drepți în raport cu firea lor, neîncărcându-și conștiința cu silnicii, fărădelegile comise din
necunoșterea unora dintre Porunci, fiindu-le iertate. Așa înclin să cred:
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 17, 30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile
neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,, 31. Pentru că a hotărât o zi în
care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin
Învierea Lui din morţi.).
Ba dimpotrivă, pentru că au primit mult mai mult, cred că Judecata evreilor și a creștinilor va
fi mult mai severă decât a popoarelor neștiutoare datorită conjuncturii lor istorico-geografice sau
decât a popoarelor non-creștine, iar dacă vorbim de indivizi, condițiile vor fi considerabil mai
135
aspre în cazul preoților, teologilor, a liderilor bisericilor în a căror sarcini a intrat îndrumarea de
turme.
„Ce e drept, noi am fost răscumpăraţi, sfinţiţi, nouă ni s-a promis a fi împreună moştenitori cu
Hristos. Dar s-ar putea ca păgânii să ne-o ia înainte. Ei să vină de la răsărit şi de la apus şi să stea cu
Avraam şi credincioşii lui urmaşi la ospăţul de nuntă al Mielului, «iar fiii împăratului să fie scoşi afară»
(Luca 13, 28). Căci nici hoţii, nici lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni
împărăţia lui Dumnezeu.” (I. Cor. 6,9-10).”78
Surse: 78 Din tezaurul ortodoxiei, de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, Ed. Episcopiei Buzăului, 1990,
Și dacă vreți să particularizăm și mai mult, din Lumea Creștină, cel mai sever vor fi judecați,
cine credeți? Adventiștii de ziua a șaptea din generațiile actuale, născuți în acestă confesiune! De
ce? Foarte simplu: pentru că aceștia au primit cel mai curat mesaj biblic, de-a gata, nefiind nevoiți
să se lupte cu o gamă largă de erori, sminteli și erezii, cu “Babilonul” ce caracterizeză mai mult sau
mai puțin (funcție de confesiune), tot resul lumii creștine. Biserica Adventistă de ziua a șaptea, pe
lângă că deține pragmatic deslușirea ultimelor profeții biblice apocaliptice (în timp ce restul
bisericilor suferă de ignoranță, lacune, amorțire sau sunt pe piste puerile sau greșite), prin
doctrinele și practicile proprii, este cea mai apropiată și riguroasă în respectarea întocmai a
Cuvântului lui Dumnezeu, din unica Biblie a Omenirii.
Ca urmare, având în vedere toate argumentele de mai sus, cred că nu greșim dacă, mai
degrabă, afirmăm la acest punct faptul că Legea scrisă a fost dată prin evrei și nu doar pentru evrei,
așa cum înțelege greșit „Preotul” nostru! Însă nu toți ortodocșii au picat în această eroare:
„Căci Legea nu era numai pentru iudei, nici proorocii nu au fost numiţi pentru ei (cum le place
unora să susţină, n.n.) ci... au fost pentru toţi o şcoală sfântă a cunoştinţei de Dumnezeu şi a vieţuirii
duhovniceşti.”19
Surse: 19 Sfântul Atanasie cel mare, scrieri, partea I, Bucureşti, 1987, pag. 105; preluate din
4. CONCLUZII.
Ai vrut “dumitale” „Preote” să rupi și să discreditezi legătura dintre Sabatul Creației și Legea
Celor Zece Porunci, și totodată, să le îngustezi la maximum posibil cu putință aplicabilitatea, cu
scopul de-a anihila sâmbăta și introduce duminica cu orice preț, dar uite că, la o analiză mai
amănunțită, nu-ți iese, putând fi combătut vehement cu argumente biblico-istorice, raționale și
logice.
Iar în accepțiunea “dumitale”, cum că ziua a șaptea din cadrul Celor Zece Porunci n-ar fi una
și aceiași cu cea de la Facerea lumii, pe lângă toate cele prezentate deja, ar mai interveni o
problemă la care n-ați răspuns și nici nu vedem cum ați putea s-o rezolvați, și anume: n-ați lămurit
ce s-a întâmplat cu Sabatul Creației, acela al dvs., altul decât sâmbăta. Pentru că dvs. ați avea, în
acest caz, două sărbători distincte, separate una de cealaltă, deși Biblia le numește ziua a șaptea pe
ambele. Una, ziua a șaptea de la Creație, iar cea de-a doua, ziua a șaptea din cadrul Celor Zece
Porunci.
Ok, susțineți că Porunca a 4-a a fost dată doar evreilor și nu de la începutul neamului
omenesc și că oricum a fost desființată de către Mântuitor în timpul propăvăduirii Evangheliei
Sale. Dar „Preote”, în această viziune a dvs., vă rugăm să ne spuneți cui a fost dată presupus
cealaltă sărbătoare, respectiv ziua a șaptea de la Creație? Cui, de ce, pentru cât timp, pentru cine și
pentru ce? Cu ce scop și până când? Și mai ales, vă rugăm să indicați în toată Biblia (chiar și în
aceea a dvs. în care v-ați încumetat să adăuțați și cărțile apocrife la sfârșitul Vechiului Testament!),
unde Domnul Dumnezeu abrogă acest Sabat al Creației!? Oricare ar fi el, altul decât Porunca a
Patra. Știm sigur că nu veți reuși, pentru că din scoarță în scoartă, în Biblie nu găsiți așa ceva.
Moment în care sunteți în mare impas din nou. Pentru că ar trebui să-l țineți, întrucât, desprins de
sâmbătă, n-aveți absolut niciun verset biblic de care să vă legați ca să puteți susține și desființarea
acestuia.
136
Semnul Fiarei
„Înțelegem” că sâmbăta Poruncii a Patra, n-o țineți întrucât o considerați desființată și

înlocuită cu duminica, dar constatăm cu toții că nu țineți nici Sabatul Creației, oricare ar fi acesta,
care nu-i abolit niciunde. L-ați aruncat în uitare totală și pe acesta? Păi, l-a poruncit Domnul
Dumnezeu Căruia pretindeți că-i slujiți! Ce faceți cu el atunci? L-ați uitat? L-ați părăsit? Așa
procedați dvs. cu Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă tot este altă sărbătoare și nici nu puteți dovedi
abolirea lui, ar trebui să-l păstrați, nu?
Observăm că sabia este cu două tăișuri. De aceea, mă întreb dacă nu cumva v-ți ales ales
totuși cam neinspirat strategia cu spargerea lor în două sărbători distincte, fără legătură una cu
cealaltă. Pentru că, oricum ați da-o, tot vă înecați. Dacă le rupeți, vă întrebăm de ce nu mai țineți
Sabatul Creației, altul decât sâmbăta, dacă nu le rupeți, vă contraargumentăm cu faptul că Porunca
a Patra a fost dată întregii Omeniri, încă de la Facerea lumii (când nu exista poporul evreu), deci
pentru toate popoarele ce au luat ființă ulterior pe acest Pământ, și-atunci trebuie ținută de către
toată lumea. Astfel, oricum ați da-o, nu ieșiți bine. Nu ieșiți bine în strategia dvs. de-a anihila
monumentalele adevăruri ale Domnului Dumnezeu.
Dragilor, nu vă lasați purtați de valurile fantasmagoriei omenești, căci singurul lucru care
reiese “clar” (ca să folosim expresia dânsului) din Biblie, este că sâmbăta a fost și este adevăratul
Sabat al lui Dumnezeu de la Facerea Lumii și totodată reprezintă și Porunca a Patra în cadrul
Decalogului neschimbat și permanent valabil, în contra-opoziție cu duminica care reprezintă
sabatul omenesc contrafăcut. Sâmbăta reprezintă Pecetea sau Semnul Domnului Dumnezeu Cel
Sfânt - Creatorul, iar duminica reprezintă Pecetea sau Semnul creaturii împotrivitoare, căzute în
păcat și eroare.
Având în vedere toate cele prezentate mai sus, la final, sfatul nu poate fi decât unul singur:
Fugi Învățăcelule, fugi cât te țin picioarele! Fugi de astfel de “Învățători”! “Lăsaţii pe ei; sunt
călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. ”
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 15, 14. Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor;
şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 39. Şi
le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?).
Fugi Lume Creștină! Fugi! Dar unde să te duci, căci peste tot, mii și mii de conducători
bisericești, scamotează însăși înțelesurile simple ale Cuvintelor lui Dumnezeu și Hristos. Fugi!
Alege calea sigură! Fugi către simplitatea Bibliei! Fugi către Biserica Adventistă de ziua a șaptea,
căci acolo siguranța este cea mai mare! Sau măcar conștientizează, referitor la subiectul nostru, că
Domnul Dumnezeu cel Neschimbător nu ți-a poruncit în Noul Testament, nicăieri și niciodată, să ții
duminica și nici nu ți-a spus că nepăzirea acesteia înseamnă vreun soi de fărădelege sau că atrage
vreo pedeapsă divină! În schimb, nu aceleși lucruri se pot afirma în cazul zilei a șaptea!
Conștientizează măcar acest lucru și depărtează-te de cei mulți, prea-lăudați, autosfințiți,
mari și recunoscuți, dar care astăzi apără sminteala tradițională seculară pe orice căi, întreținând,
cu voie sau fără de voie, cu știință sau fără de știință, Semnul Satanei: duminica! Făcând astfel posibilă,
legiferarea planetară a acestuia, într-o zi rea din viitorul ce, după indicațiile biblice profetice, pare
apropiat. Înspre pierderea în veșnicie a miliarde de suflete, așa cum Biblia ne descoperă anticipat
că se va întâmpla!
Dragilor, conștientizați că pierderea majorității oamenilor se va realiza sub umbrela vastă a
înșelătoriei complexe, pe fondul “Babilonului” secular creștin moștenit, întreținut de către chiar cei
în sarcina cărora, era eradicarea acestuia și îndrumarea turmelor largi nepregătite și neștiutoare,
către adevărurile simple și originare ale Domnului Dumnezeu și Fiului Acestuia. De aceea, cred că
înțelept este să ne depărtăm de fărădelegea comisă săptămânal, cel puțin prin neținerea Poruncii a
Patra, și pentru siguranța noastră, să slujim Dumnezeului Celor Zece Porunci și nu dumnezeului
Celor Nouă sau Opt Porunci.
Biblia și duminica ca nouă zi de odihnă, n-au nicio legatură, absolut niciuna, oricât v-ați
sforța dumneavoastră! Legătura, în schimb, o găsiți în Istoria Lumii și în “Sfânta Tradiție”, și aceasta
este aferentă cultului pâgân anti-Dumnezeu, al închinării săptămânale din ziua întâi, înaintea
Soarelui Neînvins (cultul lui Sol Invictus sau Mithra), ce se pratica în primele secole, în Imperiul
137
Roman, cult despre care “dumitale” „Preote”, nu scoți niciun cuvințel în articolul cu pricina.
Procedezi astfel, fie pentru interesul propriei confesiuni (dar în defavoarea lui Hristos!), fie din
nepuțință și/sau neștiință! Oricum, bine nu faci! Căci articolul dumitale se dovedește a fi deosebit
de toxic, în detrimentul lui Adevărului! Să ne rugăm pentru Lumină, pentru toată lumea!
„Preote”, „Preote”, pastori, lideri, conducători, învățați, teologi, savanți, etc tare mă tem că Ați
desființat frumos Sabatul lui Dumnezeu, ca să țineți duminica voastră pe care singuri ați dat-o,
“învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti!” Rătăcind lumea spre pierzarea ei, dar pentru
care sunteți răspunzători și veți ajunge să dați mare socoteală!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 15, 9. Şi zadarnic Mă cinstesc ei,
învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor"., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 7, 7.
Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.).
Domnul Iisus: „Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor".”
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 15, 3.

Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui
Dumnezeu pentru datina voastră?, 6. Acela nu va cinsti pe tatăl
său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu
pentru datina voastră., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap.
7, 9. Şi le zicea lor: Bine, aţi lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să
ţineţi datina voastră!, 13. Şi astfel desfiinţaţi cuvântul lui
Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri aţi dat-o. Şi
faceţi multe asemănătoare cu acestea.).
Însă Domnul Dumnezeu („Părintele luminilor”), Care NU ESTE SCHIMBĂTOR, ne

avertizează repetat, nici să nu adăugăm, nici să nu scoatem din Sfânta Scriptură (mai jos aveți
ultimul avertisment biblic)!
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 1, 17. Toată darea cea bună
şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau
umbră de mutare., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 22, 18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă
cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui
pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;, 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii,
Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.).
Dar învățații, preoții și teologii noștri și ai majorității lumii creștine, de peste

timp, au adăugat duminica în timp ce au scos sâmbăta! La fel au procedat (au
adăugat și scos din/și de la Cuvânt, treptat în veacuri!) în numeroase alte
privințe, rătăcind lumea de la Biblie, prin Tradițiile dânșilor! Mesajul BIBLIC
mântuitor este complet, și tot ce nu a învățat Hristos și nu au practicat apostolii și
ucenicii Săi, fiind suplimentat ulterior tradițional (nerăgăsindu-se în Sfânta
Scriptură!), este supus erorii! Iar rezultatul rătăcirilor și smintelilor, este
săvârșirea păcatului, împotriva Domnului! Discernământul grosului Lumii
Creștine a fost cronic pervertit! VAI Omenirii încumetatoare! Căci, pe lângă batjocura Poruncii a 4-
a, prin culte artificiale nefolositoare sau IDOLATRE, urâte Domnului, adăugate în timp de către
bisericile apostate, culte de sorginte divers păgână dar îmbrăcate subtil în haine creștinești,
majoritatea lumii creștine calcă în picioare și Poruncile nr. 1 și nr. 2 sau alte învățături
scripturistice.
138
Semnul Fiarei
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – D.
... în primăvara lui 2017 ...

- D.: ...da... am aruncat un ochi pe manuscrisul dvs.... este interesant să vezi cum gândeşte şi un
neteolog... dar lucrurile sunt mult mai profunde, nu este aşa simplu... biserica noastră nu este de
acord cu tot ce-aţi scris pe-acolo... citeşte-l pe Stăniloaie, este unul dintre cei mai mari filozofi-
teologi...
- Eu: ... sunt 30.000 de confesiuni creştine. De ce-ar fi neapărat tot adevărul numai la Biserica
Ortodoxă?
- D.: ...eu n-am zis că este... Ştii cum este? Fiecare cu adevărul lui. Eu n-am nimic nici cu baptiştii,
nici cu iehoviştii... sunt prieten cu toţi. Fiecare crede cum vrea ... Eu m-am născut ortodox... l-am
găsit pe Dumnezeu de mic, am credinţa mea, sunt împlinit... nu mă interesează altceva, ce cred
alţii...
- Eu: ... ştiţi de Papalitate, că ar putea reprezenta fiara biblică?
- D.: ...astea sunt speculaţii...
Mi se pare periculoasă gândirea aceasta bazată pe „Fiecare cu adevărul lui”. Mai ştim noi pe
cineva care, recent, la cel mai mare nivel, folosindu-se de această lozincă, încearcă să-şi adauge
adepţi: Papa de la Roma.
Dar să lăsam cazul lui şi să presupunem că o confesiune creştină are o parte din dogme
adevărate şi o altă parte, false sau mixte, infiltrate de minciună, pervertite de Satana. Ce credeţi?
Iubeşte Domnul Iisus închinarea prin astfel de doctrine pervertite? Aş zice că nu! Dar Satana? Aş
zice că da! De ce?
Simplu, pentru că:
Doctrinele pervertite au ca efecte comiterea de păcate din categoria celor „inobservabile”,
„insesizabile”!
Dacă eşti într-o biserică creştină cu doctrine pervertite, poţi să încalci Cuvântul Domnului,
adică să comiţi păcat, fără ca măcar să-ţi dai seama! Şi cine şi-a atins scopul? Satana! De aceea a şi
“muncit”, din începuturi, la pervertirea învăţăturii creştine originale! Şi se pare c-a reuşit în mare
măsură, din moment ce există atâtea mii de biserici creştine diferite, dar „fiecare cu adevărul său”!
Greşită opinie, după părerea mea! Adevărul este unul singur, fraţilor!
Dar şi din alt punct de vedere. Haideţi să ne deplasăm undeva în viitor, imediat înaintea
sfârşitului lumii acesteia, când Satana prin fiarele lumeşti din slujba sa (Papalitatea şi SUA) îşi va
impune groaznicul semn (Legea Duminicală), aducător de moarte veşnică celor ce-l vor accepta.
Să nu vă imaginaţi că aceasta se va întâmpla „la vedere”, în sensul că puterile malefice
implicate vor recunoaşte şi vor explica lumii, pe faţă, însemnătatea acţiunilor sau semnului lor, pe
vecie pierzător. NU! Căci, dacă ar fi aşa, nu l-ar mai primi mai nimeni. Însă acum ştim foarte bine,
din Biblie, că, din nefericire, grosul Omenirii îl va accepta. De ce? Pentru că va fi înşelată! Am
accentuat deja acest lucru, la capitolele respective!
Şi acum, întrebare: Cum credeţi că va fi înşelată Omenirea? Presată prin supercriză? Da! Dar
nu numai prin aceasta. Ci şi prin folosirea falselor şi pervertitelor doctrine teologice, bisericeşti!
Lucru, din nefericire, întâmplat deja în mare măsură!
Haideţi, măcar ipotetic, să admitem că Legea Duminicală este adevăratul Semn al Fiarei! Ce
ziceţi? Dacă preotul nostru, care ţine duminica oricum şi care nu-i interesat de ce cred alţii, ar trai
vremurile din urmă, pentru el ar conta? S-ar salva sau nu? Biblia ne descoperă categoric că toţi cei
ce vor accepta Semnul Fiarei, fără excepţie, vor pieri!
Deci, ca să nu piară, preotul ar trebui să nu-l accepte. Dar ca să nu-l accepte, ar trebui să-l
cunoască, să-l identifice şi să renunţe la doctrina falsă moştenită! Eu zic că n-ar greşi. Căci mai bine
renunţi la doctrina pervertită, falsă, satanică, ce învaţă la păstrarea zilei întâi, decât la Viaţa
Veşnică!
139
Este de la sine înţeles că cel mai comod şi lejer este să nu te intereseze alţii, să stai liniştit în
confesiunea în care te-ai născut. Dar este oare şi înţelept, mai ales că vorbim despre dobândirea sau
nu, a vieţii veşnice? Dacă biserica ta este plină de minciună?
De aceea, cred că nu greşim dacă căutăm permanent Adevărul! Iar dacă-l găsim, indiferent
unde, fie şi la alte confesiuni creştine, să-l urmam obligatoriu! Normal că este foarte greu să
părăsim un sistem de închinare moştenit, profund înrădăcinat, dar corupt, şi este greu să
recunoaştem că, înşelaţi fiind, am greşit, dar cine iubeşte deplin Adevărul, va reacţiona! Să nu
uităm o clipă de „Babilonul” descoperit nouă prin Apocalipsă de către Domnul nostru Iisus,
„Babilon” din care trebuie să ieşim, „Babilon” pe care trebuie să-l abandonăm!
Dar am constatat că pe ortodocşi (ca dealtfel, şi pe mulţi alţii, aparţinând diverselor
confesiuni creştine!), care, deşi susţin că „lucrurile sunt mult mai profunde” având „un înţeles mai
înalt şi mai duhovnicesc”, nu-i interesează identitatea „Babilonului”, a „Fiarelor” şi „Semnului
Fiarei”, aceste subiecte încadrându-le superficial în categoria „speculaţii”.
Din nou, nu cred că procedează înţelept! Să nu-ţi cunoşti duşmanii, armele şi strategiile lor
de luptă, poate însemna un enorm dezavantaj pentru tine! Mai ales că duşmanii ţi le cunosc perfect
pe ale tale!
În privinţa lui Stăniloaie, cel pe care l-a caracterizat preotul ca fiind „unul dintre cei mai mari
filozofi-teologi”, poate că-l voi citi cândva. Poate, nu ştiu. Deşi, recunosc că tare mi-e teamă de
„filozofie”! Prefer Cuvântul deschis, simplu, clar, concret, logic, firesc, natural etc. al Domnului
Iisus, adresat nouă tuturor! Stăniloaie nu-i deasupra lui Hristos!
140
Semnul Fiarei
Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – E.
...în luna mai 2017...

Acestui preot i-am dat lucrarea cu câteva luni înainte.
- Eu: Aţi reușit să parcurgeţi materialul?

- E.: ...m-am uitat pe ici pe colo, nu l-am citit tot, m-am uitat în special pe capitolul referitor la ziua de
odihnă, eram curios… mă bucur că v-aţi străduit să căutați, dar… nu mi-a plăcut deloc c-ați
desconsiderat „sfinții părinţi” şi pe Fecioara Maria, mama Mântuitorului… şi eu am fost un
student silitor, şi eu am citit mult… dar, nu… adică tot ce avem de la sfinții părinţi ați
desconsiderat…
- Eu: Părinte, nu i-am desconsiderat, dacă citeați tot, observați că am afirmat că Fecioara Maria şi
sfinții vor fi în Rai 100%, …însă cred că noi riscam comiterea „insesizabilă”, „inobservabilă”
a păcatului, închinându-ne Domnului Dumnezeu prin/la aceștia…
- E.: …Cum așa?… Cum ar putea fi păcat o astfel de închinare?...
- Eu: ... Pentru că, închinându-ne astfel, încălcăm cel puțin Porunca nr. 1 sau Porunca nr. 2, sau
ambele sau mai multe, dintre Cele Zece Porunci incluse în Cele Două Mari Porunci de Iubire,
poruncite nouă de Domnul Iisus Hristos… şi astfel, fără a ne da seama prea bine, pervertim unul
din factorii implicați în procesul mântuirii creștinului… Noi n-avem în Biblie Porunci care să
poruncească o astfel de închinare… iar păcatul se produce prin neascultare de poruncă
divină (nu omenească!). Deci logic este ca, în lipsa unor porunci în acest sens, să nu poată
exista nici păcatele aferente – asta în cazul nepracticării acestor doctrine false. În schimb, riscăm
să comitem păcate perfide, „inobservabile”, recurgând la o astfel de închinare, împotriva Celor
Zece Porunci…
„...pentru că creştinilor şi iudeilor li s-a dat poruncă «să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi
numai Lui să-I slujești» (Deut. 6,3) şi în alt loc: «Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine; să nu-ţi faci
chip cioplit şi nici vreo asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus şi din câte sunt pe pământ,
jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ, să nu te închini lor şi să nu le slujeşti. (Ieş. 20,3-
5).”(Origen)137
Surse: 137 Origen – Scrieri alese, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1984,
pag. 498-499; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 1256.
- E.: Nuu… asta-i o prostie!…
- Eu: ...sunt foarte multe confesiuni creștine astăzi, cu doctrine şi practici diferite şi contrarii între ele,
chiar peste 30.000 după unele păreri. şi de-ar fi numai câteva zeci şi tot multe ar fi! Acest fapt,
această realitate, n-ar trebui să dea de gândit şi ortodocșilor că s-ar putea să nu deţină adevărul
absolut? Măcar 1%? N-ar trebui să reflectăm la credința proprie moștenită? O luăm pur şi simplu
ca atare? N-ar trebui să vedem ce cred şi alții? Dacă am fost înşelaţi şi noi în timp?...
- E.:...şi mai faceţi dvs. una, ca să fie 30.001…
- Eu: ...Departe de mine acest gând, am scris de cel puțin de două ori în material că nici măcar un
singur concept nu-mi aparține şi nu-i nou. Tot ce am încercat să fac eu, a fost să realizez o selecție
a conceptelor şi ideilor considerate de mine ca surprinzând adevărul biblic din masa enormă de
erori aflate astăzi pe piață…
- E.: Dacă s-au întâlnit de la început sfinții părinţi, cum a fost, de exemplu, la Niceea în anul 325,
când au dezbătut 3 luni şi-au stabilit niște lucruri, de ce să ne mai apucăm noi acum să
răstălmăcim ce-au stabilit ei? Așa a făcut şi Arie atunci, s-a crezut el mai deștept decât toți şi s-a
pus împotriva tuturor. Dac-au văzut că-i încăpăţânat şi nu renunța, l-au exilat, n-au avut ce sa
facă…
- Eu: ...de ce ne ducem așa departe, Părinte? … căci Biserica Ortodoxă a apărut practic după Schisma
din 1054…
141
- E.:...asta nu-i adevărat, atunci a fost doar o ruptura oficială, Biserica Ortodoxă este mult mai veche,
pleacă din începuturi… de la apostoli…
Primele 7 Concilii bisericeşti ale Lumii Creştine, dintre anii 325 d.Hr. – 787 d. Hr. (Niceea -
325, Constantinopol - 381, Efes - 431, Calcedon - 451, Constantinopol - 553, Constantinopol - 660-
681, Niceea - 787), recunoscute astăzi deopotrivă, atât de către Biserica Romano Catolică cât şi de
către Biserica Ortodoxă, nu par să indice spre o “separare dogmatică”, spre o “individualizare”
chiar timpurie a Ortodoxiei, “din începuturi” aşa cum susţine preotul E..
Citat:
„După al şaptelea sinod, au durat vreme de 267 de ani întâile hărţuieli şi afurisenii reciproce între
chirarchii creştini, până ce la anul 1054 s-a făcut ruperea oficială între ambele partide de clerici: papa de la
Roma a depus pe altarul sacru al catedralei din Constantinopol o afurisenie contra patriarhului
Constantinopolului.
Dezastroasele consecinţe ale acestor certuri eclesiastice au fost fatale, căci ele au alterat credinţa sacră,
iar de atunci încoace frumosul edificiu întemeiat de Iisus mereu se destramă şi se surpă.
Abia când s-a simţit sosirea agoniei sacerdoţiului creştin din fosta sfântă Rusie şi în pustiita Spanie
catolică, abia atunci s-a dovedit că surparea edificiului creştin era hotărâtă din ziua când, la anul 313,
împăratul Constantin hotărâse a statiza creştinismul, nu pentru a-i respecta puritatea lui divină, nici spre a-
i înlesni dezvoltarea şi universalitatea lui în libertatea conştiinţei şi în măreţia iertării greşelilor, ci, din
contră, pentru motive diplomatice de a se folosi guvernul său imperial în luptele sale politice şi militare. ” -
Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 137.
- Eu: ... bun, şi dacă din începuturi s-au stabilit acele lucruri, de ce suntem atât de diverși astăzi? De
ce alte confesiuni creștine au alte doctrine? Alte confesiuni nu susțin că au același punct de
plecare?Eu știu ca da…
Uitați un alt exemplu de biserică care are aceleaşi pretenții:

Citat Wikipedia:
„Biserica Romano-Catolică este nu numai denominaţia creştină, ci şi confesiunea cu cei mai
mulţi aderenţi din lume. Este cea mai timpurie Biserică Creştină şi se consideră urmaşa de drept a
Bisericii Apostolice, formată din apostolii lui Isus Cristos.”
Şi, aşa cum am argumentat într-un capitol anterior, Apocalipsa ne descoperă că
„Babilonul cel mare” se regăseşte în această biserică.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic:
Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.).
Iar cea mai asemănătoare cu Biserica Romano-Catolică, în priviinţa multor doctrine, este
Biserica Ortodoxă, pentru că ambele merg atât cu Sfânta Scriptură cât şi cu „Sfânta Tradiţie”.
142
Semnul Fiarei
Diferenţe mai mari înregistrează Bisericile Protestante, care sunt adepte ale Solei Scriptura,
întrucât, fundamentul ruperii din Biserica Romano-Catolică a Bisericilor Protestante – în special
dezacorduri doctrinare, a fost altul diferit decât cel al ruperii Bisericilor Ortodoxe – în special
dezacorduri politice! Aceste „fundamente” istorice ale ramificaţiilor majore ale Creştinismului,
sunt extrem de important de conştientizat pentru că ne ajută foarte mult în discernerea falsului de
Adevăr.
În „CAPITOLUL 12. Fiara din vremurile din urmă”, subcapitolul intitulat „Diversiunea”,
specificam faptul că Satana şi tabăra lui, şi-ar atinge cât mai mult scopurile şi şi-ar face cel mai bine
jocurile „din interior”. Adică exact din poziţia de infiltrat printre creştini, cât de sus posibil cu
putinţă, şi mai ales infiltrat în structura de conducere (Papalitatea) a celei mai puternice biserici
creştine a lumii. Nu numai că-i susţinut de Biblie dar eu cred că este, pe cât de simplu, pe atât de
logic. Căci Satana-i extrem de inteligent, disperat şi neobosit în lupta lui împotriva omului şi în
special împotriva lumii creştine.
Iar cind Ortodoxia s-a desprins în anul 1054 din Biserica Romano-Catolică, aceasta biserică ce
se ce consideră pe sine mama bisericilor, era deja demult pervertită de Satana, în cei puţin peste
1000 de ani de Creştinism, trecuţi până la acel moment. Şi pentru că fundamentul ruperii a fost
preponderent politic (şi nu doctrinar!), Ortodoxia a plecat de aici cu grosul doctrinelor bisericii
mamă, deja demult pervertite.
Biserica Ortodoxă este prima care s-a desprins din Biserica Romano-Catolică (în anul 1054) şi se
pare că a plecat de aici cu grosul doctrinelor acesteia!
Iar faptul că Ortodoxia se aseamănă cel mai mult cu „Babilonul cel mare”, n-ar trebui să ne
dea serios de gândit? Eu aşa cred!
Mult mai aproape de Adevăr trebuie să fie Bisericile Protestante, care au luat naştere
luptându-se să se întoarcă la Biblie şi zbatându-se să se debaraseze de doctrinele extrabiblice,
pervertite, moştenite de la Biserica mamă Romano-Catolică (fundamentul formarii acestora fiind
astfel preponderent doctrinar!).
- E.: ...am o carte de mai bine de 1.000 de pagini scrisă de............ (un înalt învăţat ortodox - nu
i-am reținut numele), extraordinară… aceasta vorbește pe fiecare pagina a ei despre „tăcere”…
vreți s-o citiți?... Este foarte argumentată…
Aducându-l în discuție pe Arie şi vorbind despre cartea plină de „tăcere”, cred ca preotul îmi
sugera subtil, într-un mod elegant, smerenia! Dar, după ce am descoperit adevărul, să „tăcem”
împotriva minciunii doctrinale? Nu cred să fie o soluție!
- Eu: ... propun un târg: dvs. îmi citiți integral lucrarea mea, iar eu o citesc pe aceasta recomandată de
dvs. şi apoi ne reîntâlnim şi discutăm...
- E.: Nu… nu mă lasă inima… îmi pare rău… mă doare prea tare să vad cum i-ați desconsiderat pe
sfinți şi pe mama Mântuitorului… nu pot… dacă aş gândi cu capul poate aş citi-o… dar gândesc
cu inima… şi dvs., desconsiderându-i așa tare pe sfinții părinţi, m-ați rănit… nu, nu pot… m-ar
durea prea tare…
Eu nu consider că am desconsiderat pe careva. Am spus repetat, că toți adevărații sfinți, vor

fi fericiți. Vă rog să cumpărați cărţi de pe piaţă, oricare, ale oricărui istoric, referitoare la evrei.
Oameni buni, aprofundați istoria evreilor. Cu cât mai mult, cu atât mai bine! Vă va fi de mare
folos! Apoi citiți repetat şi Biblia, şi în special, pentru acest punct, Vechiul Testament! După care,
vă rog să apreciați singuri dacă venerarea omului de către om, a fost vreodată plăcută în faţa
Domnului Dumnezeu! Mie nu mi s-a părut!
Dar, atenție, a se face diferențierea: Iubirea omului pentru om este ceva, iar Venerarea omului
pentru om este altceva! Prima-i plăcută Domnului Dumnezeu (fiind înglobată în Porunca a II a)
143
cea de-a doua este urâtă Domnului Dumnezeu (întrucât înseamnă încălcarea subtilă, dar profunda,
a Poruncii a I-a)!
Prima, Iubirea omului pentru om, se poate manifesta numai între cei vii, în carne şi oase,
între viu şi viu, şi nu între viu şi mort (între viu şi nimic) şi nici între mort şi mort (între nimic şi
nimic)! Deci, A Doua şi Marea Poruncă de Iubire a Domului Dumnezeu (Iubirea aproapelui) se
poate manifesta numai între oameni vii, în carne şi oase!
Venerarea omului pentru om încalcă subtil dar concret, Întâia şi Marea Porunca de Iubire a
Domnului Dumnezeu (Iubirea de Dumnezeu), însemnând urâciune (păcat) în Faţa Acestuia!
Venerarea, ca să fie plăcută, trebuie să se producă numai de jos în Sus, de la om către
Dumnezeu!
Venerarea pe orizontală, de la om viu către om viu, sau pe verticală în sens invers, de jos în şi
mai jos, adică de la om viu către om mort, nu poate fi decât urâciune (păcat) în Faţa Domnului
Dumnezeu! Cu grosul aport al Vrăjmaşului, din nefericire, foarte multe confesiuni creștine, printre
care şi Ortodocșii, au muşcat din această eroare satanică, venerând sfinții vii şi mai ales pe cei
morți!
„Prin practicile deşarte (investiţii omeneşti la sute de ani după Hristos, n.n.) se atribuie
creaturilor puteri pe care acestea nu le au, de asemenea li se dă acestora o cinstire ce nu se cuvine decât
lui Dumnezeu.” 195
Surse: 195 Morala creştină, manual pentru Seminariile teologice,e d. a II-a, Ed. IBM al BOR,
Bucureşti, 1985, pag 205, autor: Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean.
„Majoritatea creştinilor de astăzi trăiesc viaţa păgânilor de altădată, care se închinau
făpturilor, iar nu lui Dumnezeu.” 196
Surse: 196 Epistola Domnului nostru Iisus Hristos, ed. A II-a, 1929, de ieromonah Nicodim
Mândiţă, Botoşani, pag. 5; .
„Noi cinstim pe fiecare om după locul şi cinstea ce i se cuvine, dar preamărim şi ne închinăm
numai lui Dumnezeu, Cel ce este neajuns, necuprins, negrăit, pururi fiind şi acelaşi fiind.” 198
Surse: 198 Cuvântări liturgice, de Vasile, episcopul Oradei, ed. a II-a, Oradea, 1976, pag. 200.
„Dar oamenii ajunşi fără de minte au nesocotit harul lor şi prin aceasta au întors atât de mult
spatele lui Dumnezeu şi au tulburat atât de mult sufletul lor încât nu numai că au uitat de cunoştinţa de
Dumnezeu... dar ceea ce e cel mai rău, au mutat cinstirea de la Dumnezeu la lemne, la pietre şi la toată
materia şi la oameni.” (Atanasie cel Mare)95
Surse: 95 Sfântul Atanasie cel Mare, trad. de Pr. Prof. D. Stăniloaie, Ed. IBM al BOR,
Astfel, prin acest text nu intenționez să „minimalizez” pe nimeni dintre adevărații
credincioși, morți sau vii, din trecut sau prezent, ci doar să consider Biblia, desconsiderată, din
nefericire, de mare parte a Lumii Creștine. Lume Creștină, din practicile căreia rezultă mai degrabă
că se consideră cu prioritate Tradiția, chiar dacă o bună parte a acesteia este vădit contrară Bibliei!
Este dureros!
- Eu: …Părinte, după cunoștințele mele actuale, am fost furați în masă, am fost înşelaţi aproape la
grămadă, mai toată lumea creștină de astăzi este în Babilon. Eu am ajuns la concluzia că bisericile
creștine care merg cu „Sola Scriptura” sunt mult mai aproape de adevăr…
- E.: ... „Sola Scriptura”este un mod de gândire foarte îngust… Domnul Iisus Hristos n-a scris
nimic şi nici n-a spus ucenicilor Săi să scrie ceva… El i-a învăţat prin viu grai… deci Evanghelia
s-a răspândit de la unii la alții… prin tradiție… dacă nu scriau nimic, cum era? Însemna că nu-l
mai aveam noi astăzi pe Hristos? Nu…
- Eu: ... Biblia surprinde Cuvântul Lui Dumnezeu! Este arhisuficientă! De ce să riscam să adăugam
învăţături din „Sfânta Tradiție”? Dacă „Sfânta Tradiție”a fost infectată pe ici pe colo cu minciuna
satanică?...
- E.: ... N-a fost infectată, că biserica noastră a selectat mereu adevărul…
144
Semnul Fiarei
Elementar greșit, în opinia mea! „Biserica noastră a selectat mereu adevărul... din „Sfânta
Tradiție”, biserica catolică a selectat mereu adevărul din „Sfânta Tradiție”…, o parte din bisericile
protestante diverse au selectat mereu adevărul din „Sfânta Tradiție” etc., etc..
Şi care este rezultatul? Nenumărate confesiuni creștine diverse şi o multitudine de doctrine,
dogme, învăţături, practici religioase etc. bazate pe „Sfânta Tradiție”, contrare între ele şi, mai grav,
contrare Cuvântului Domnului Iisus. Învăţături care au ajuns, de multe ori, să prevaleze Sfintei
Scripturi!
Dvs. credeți că-i sănătos? Deci, „«Sola Scriptura» este un mod de gândire foarte îngust”, dar noi,
care suntem deasupra (căci nu ne ajunge „Sola Scriptura”!), suntem complecși, cu viziuni largi şi
înalte, prin bisericile noastre, am tot selectat în timp la adevăruri, provenite din „Sfânta Tradiție”,
până am ajuns fiecare cu adevărul lui diferit şi pervertit!?
Repet, fraților, adevărul nu poate fi decât unul singur! Iar
pervertirea adevărului este scopul Satanei!
„...Se pare că de nimic în lume nu se face atâta abuz ca de cuvântul
„credinţă”. Toţi îl rostesc, cei mai mulţi din poporul nostru se socot
creştini, nădăjduiesc să fie mântuiţi în legea pe care au moştenit-o de la moşii
şi strămoşii lor. Dar la o cercetare atentă se constată că bunul pe care-l
poartă nu e aur veritabil, ci mental fals!” 66
Surse: 66 Tezaurul Ortodoxiei, de Preot Dr. Ştefan Şlevoacă, Editura
Episcopiei Buzăului, 1990, pag. 91 preluate din „Creștinismul Părinților
De aceea, fiecare dintre noi nu trebuie să rămână sau să pice în
capcana clasică comună, foarte răspândită astăzi din nefericire, manifestând orbește „patriotism”,
fidelitate și loialitate față de învățăturile tradiționale moștenite (potențial false!), ale uneia dintre
cele cel puțin 600 de biserici creștine mari diferite între ele, căreia i-am aparținut (de regulă, prin
naștere, și nu prin proprie alegere în cunoștință de cauză!), ci citind, ascultând, căutând, studiind,
rugându-ne pentru adevăr și călăuzire de Sus, învățând, aprofundând și astfel deschizând ochii,
trebuie să manifestăm „patriotism”, fidelitate și loialitate DOAR și NUMAI față de Cuvântul
Domnului Iisus Hristos, ce se regăsește în UNICA Biblie a Omenirii!
„Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere, nu roboţi (de tipul: aşa am apucat, aşa ţin fără a cerceta, n.n.).
Omul poate alege între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între viaţă şi moarte.” (fiecare va da
socoteală de propria alegere, n.n.) 71
Surse: 471 Din tezaurul ortodoxiei de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, ed. Episcopiei Buzăului, 1990,
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 15, 9. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând
învăţături ce sunt porunci ale oamenilor"., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 7, 7. Dar în zadar Mă
cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.).
Pentru că, atunci când autoritatea Bisericii este pusă mai presus decât autoritatea Domnului
Dumnezeu şi când autoritatea Tradiţiei este pusă mai presus decât autoritatea Bibliei, rezultă
APOSTAZIA! Adică renunțarea la învăţătura sănătoasă, corectă, adevărată a Domnului Iisus
Hristos şi urmarea unor învăţături nesănătoase, incorecte, neadevărate, nebiblice, adăugate treptat,
în timp, de către vrăjmaş (Satana) prin omul înşelat!
De aceea lumea creștină a ajuns astăzi extrem de bulversată şi diferențiată!
„Ce e cu babilonul acesta de credinţe şi biserici? De unde provin ele? Răspunsul îl avem în pilda
Evangheliei despre neghine, istorisită de către Mântuitorul... Înţelesul parabolei e clar pentru mintea
oricui. Domnul Hristos şi toţi trimişii Săi, la predicare au semănat grâul cel bun, sămânţa sănătoasă a
adevărurilor de mântuire. Dar vrăjmaşul... vicleanul a umplut ogorul lui Hristos de neghine, adică
învăţături false (aduse de păgâni prin încreştinare de formă, n.n.), a sucit minţile unor credincioşi, le-a
umplut inimile de patimi, mai ales de duhul mândriei...””61
145
Surse: 61 Din tezaurul ortodoxiei de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, ed. Episcopiei Buzăului, 1990,
pag. 184-185; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 405.
Dar noi să „stăm liniștiți”, că există cineva care nu stă cu mâinile în sân, ci se luptă acerb, nu
pentru eliminarea APOSTAZIEI, ci pentru refacerea unităţii lumii creștine: Antihristul (Vrăjmaşul,
Pervertitorul, Adăugătorul)! Pentru că, conform profețiilor biblice, grosul lumii creștine va ajunge,
din nefericire, sub stăpânirea acestuia, într-un viitor ce nu pare a fi foarte îndepărtat. Iar
APOSTAZIA, care nu este altceva decât rodul muncii multimilenare a Satanei, a fost, este şi va fi
folosită pentru ÎNŞELAREA lumii!
- Eu: ...doctrina Bisericii Ortodoxe cum că până la Învierea Domnului Iisus de acum 2000 de ani, toți
oamenii, imediat după moartea lor biologică, ajungeau în Iad, vi se pare ok? …Va dați seama?
…Ar însemna că Dumnezeu şi-a chinuit în foc şi smoală pe mai toți profeții Lui, atâtea mii de ani
înainte… Imaginați-vă că aţi fi dvs. ars în Iad numai pentru o oră şi apoi vă rog să reflectați dacă
un Dumnezeu bun şi drept şi-ar fi pedepsit cu acest chin teribil, inclusiv pe profeții Lui… de la
Adam până acum 2000 de ani…
- E.: ...Păi nu… căci Iadul de până atunci nu presupunea foc şi smoală… hai să fim serioși!… acel Iad
presupunea doar o stare de nefericire datorită rupturii de Dumnezeu, datorită neajungerii la
Dumnezeu …
…ştiu eu hibele din Ortodoxie mai bine ca dvs….
Nu-mi dau seama la ce „hibe” s-a gândit, dar se pare că preotul nu conștientiza adevăratele
MARI „hibe”!
- Eu: ...adevărata zi de odihnă, conform Bibliei, nu este ziua întâi (duminica), ci ziua a șaptea…
- E.: ...în ziua întâi s-a pogorât Duhul Sfânt… şi astfel, confirmă duminica. …este un mare
argument…. nu-i destul chiar şi numai asta?… Ce mai vreți?… şi mai sunt şi alte argumente
pentru duminică…
Duhul Sfânt, Care s-a pogorât cu ocazia Cincizecimii – sărbătoare evreiască anuală (nu
săptămânală!) ce comemora primirea Legii la muntele Sinai (la 50 de zile de la ieșirea din Egipt), eu
zic că întăreşte Legea, deci întăreşte Cele Zece Porunci şi implicit întăreşte Porunca a 4-a care
poruncește ținerea zilei a șaptea. Deci, pogorârea Duhului Sfânt (fenomen ce nu s-a întâmplat
repetitiv săptămânal!), fie şi în zi de duminică, nu cred că desființează ziua a șaptea de odihnă
săptămânală, şi nici c-o înlocuieşte pe aceasta cu cea dintâi. Dimpotrivă! Nu văd logica ca acest
mare eveniment să fie „un mare argument” pro ziua întâi.
Dar şi din alt punct de vedere: ştiţi cum este cu acest argument al pogorârii Duhul Sfânt din
ziua Cincizecimii, pentru ziua întâi? Cam cum este şi cu argumentul cu “Binecuvântată eşti tu
între femei...” pentru justificarea închinarii prin/la Fecioara Maria! Ambele astfel de argumente,
intră în categoria celor adăugate, forţate, „plusate” – le-aş zice eu, iar cei ce le susţin, cred că se
agată de fire de păianjen.
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 2, 1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi
împreună în acelaşi loc., 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi
a umplut toată casa unde şedeau ei., 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre
ei., 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul
a grăi.).
Duhul Sfânt ce într-adevăr i-a umplut pe toţi ucenicii Domnului în ziua anuală a
Cincizecimii, totuşi nu i-a insuflat pe nici unul dintre aceştia să vorbească despre o nouă zi de
odihnă săptămânală! Nu vi se pare cel puţin ilogic? Pentru că, fiind acum insuflaţi direct de către
Divinitate, ucenicii „au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”, dar n-au zis
absolut nimic despre schimbarea Sabatului Creaţiunii sau Poruncii a Patra, cu duminica! NIMIC!
Dar dacă acest eveniment tot este interpretat ca fiind „un mare argument” pro ziua întâi,
măcar aici, în acest pasaj, ar fi trebuit să avem nişte referinţe biblice în acest sens, nu credeţi? Mai
ales că schimbarea zilei de odihnă săptămânală, instituită încă de la Facerea Lumii, ar fi fost un
lucru nou si neaşteptat ce ar fi avut un impact religios, nicidecum minor, ci MAJOR şi totodată
146
Semnul Fiarei
EXTREM de important, ce nu putea scăpa neconsemnat sub nicio formă (şi mai ales într-o astfel de
ocazie!). Iar noi n-avem nimic biblic nici aici!
Ne-ar fi lasat Domnul cel Atotputernic, nelămuriţi şi în ceaţă, exact şi numai pe această
problemă? Prin comparaţie cu restul marilor principii creştineşti, ce sunt lamurite concret şi deplin
în Biblie? Să fie Dumnezeu schimbător? Sau, s-ar fi putut contrazice Domnul, în Sine, în propriul
Cuvânt?
Căci versetele nu zic:
„Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească ... despre o nouă Poruncă, despre
un nou Sabat, despre păzirea duminicii etc.”.
Din nou, unde ne este discernământul creştinesc? Căci dacă forţăm, dacă adăugăm, dacă
plusăm peste Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), riscăm ca Acesta să ne tragă la socoteală şi să fim
găsiţi de minciună!
(Exemplu: Pildele lui Solomon, Cap. 30, 5. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este
El pentru cei ce caută la El scăparea., 6. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să
fii găsit de minciună!).
- Eu: ...Dar de ce ținem, Părinte, ziua întâi a săptămânii, duminica, ca zi de odihnă, dacă Domnul
Iisus Hristos nu S-a odihnit în ziua învierii Sale?...
- E.: ...da cine-a zis c-o ținem ca zi de odihnă?... Eu pot să muncesc în ziua de duminică…
- Eu: Părinte, nu va supărați, dar lumea creștină, muritorul de rând, ţine duminica ca zi de odihnă…
- E.: ...da… așa este… dar lumea nu înţelege… ziua învierii putea fi şi joi sau în oricare zi…
- Eu: ...ați citit în lucrare despre Papalitate, despre identitatea celor două Fiare şi a Semnului Fiarei
profețite de Apocalipsă?
- E.: ...astea sunt aberații!...
„Aberații”!? Sfânta Scriptură (în special Apocalipsa şi Daniel) vorbește clar despre „Două
Fiare” ce vor pune în practica, în vremurile din urmă, lucrarea malefică exacerbată a Satanei,
despre un „Babilon creștin” şi despre „Semnul Fiarei”.
Observ că ortodocşii (ca de altfel şi alte confesiuni!), deși neagă identitatea acestora ca fiind
Papalitatea, SUA, Doctrinele bisericești false, Legea Duminicală, categorisindu-le foarte ușor ca
„aberații” sau „speculații”, nu au propria varianta pentru acestea, n-au nicio altă variantă, nu le
atribuie nicio identificare. Cu toate că par a se pretinde a fi adepții unor înţelesuri duhovnicești mai
complexe, şi nu doar a unora „înguste”.
Şi nici încadrarea lor la „taine” de nedescifrat, aşa cum susțin unii dintre preoții noştri, nu mi
se pare plauzibilă! Care ar mai fi fost atunci rostul profețiilor biblice şi „Descoperirii lui Iisus
Hristos” (Apocalipsei)? Care ar mai fi fost rostul scrierii cărţilor biblice, a Apocalipsei? Nu,
oameni buni, profețiile biblice au un scop. Şi sunt descifrabile, fiecare la timpul ei. Şi mai ales
astăzi, având avantajul curgerii istoriei. Scopul lor este să descopere dinainte, adevăraților iubitori
ai Domnului Dumnezeu, respectiv celor interesați („Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul
şi va creşte ştiinţa”) „să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând”, înspre salvarea lor!
(Exemplu: Daniel, Cap. 12, 4. Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la
sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa., Apocalipsa Sfântului Ioan
Teologul, 1. Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce
trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,).
Să nu fi avut eu şansa, până acum cel puţin, să întâlnesc vreun preot ortodox care să vină cu
altă variantă serioasă privind identificarea Fiarelor, Babilonului sau Semnului Fiarei?
Dacă însă dvs. veți întâlni, vă recomand să verificați, extrem de riguros, „propunerile” lor.
Cu Biblia! Dacă nu îndeplinesc exact toate caracteristicile descoperite nouă de Sfânta Scriptură, să
nu le luați în seamă! Îndrăznesc totuși să apreciez că șansele sunt extrem, extrem de mici, că cineva
serios să ne surprindă cumva, descoperindu-ne fundamentat, altceva. N-aş vedea ce!
Așa că, preoții noștri se pare că n-au nici propria variantă, dar, din motive pe care nu le
înţeleg suficient, refuză să accepte şi singura variantă susținută integral de Biblie şi Istorie. Şi cred
că şi de logică, şi de raţiune! Context în care, catalogând superficial aceste identificări ca „Aberații”,
cred că îţi asumi totodată şi riscul să afirmi, chiar şi indirect, că Sfânta Scriptura aberează!?
147
- E.: .. dar cea mai mare aberație este aia cu duminica… cum adică să fie duminica Semnul Fiarei? …
duminica este şi acum, nu?...
Într-adevăr, „duminica este şi acum” (din nefericire!), la foarte multe confesiuni creştine (nu la
toate!), dar cine a poruncit-o? Căci Dumnezeu, în Cuvântul Său, a poruncit ţinerea zilei a şaptea şi
nu a celei dintâi pe care se pare că a „poruncit-o”, cu de la sine autoritate, Biserica Catolică! Este
foarte important!
Să recapitulăm: termenii folosiţi în Apocalipsa, Cap. 13, sunt simbolici (Apocalipsa în sine,
fiind scrisă, în termeni simbolici!), Fruntea reprezentând ceea ce crede omul, credinţa lui, iar mâna
dreaptă acţiunile, faptele lui gândite, conştiente, raportate la credinţa sa – semnificaţie descoperită
nouă de Biblie în Cărțile Deuteronomul, Ieşirea, Isaia, Iezechiel etc.
(Exemplu: Isaia, Cap. 59, 6. Din pânza lor veşminte nu se pot face şi cu lucrul făcut de mâna lor nu
se acoperă, căci lucrul lor este lucru rău; în mâinile lor sunt numai fapte silnice., Iezechiel, Cap. 3, 7. Casa
lui Israel însă nu va vrea să te asculte, pentru că nu vrea să Mă asculte pe Mine, că toată casa lui Israel
are fruntea încruntată şi inima împietrită.).
Versete referitoare la
Versete referitoare la Semnul Domnului Dumnezeu Semnul Fiarei
(Papalității)
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 5. Să iubeşti pe Domnul Apocalipsa Sfântului
Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta., 6. Cuvintele Ioan Teologul, Cap. 13,
acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău;, 8. Să le legi ca semn 16. Şi ea îi sileşte pe toţi,
la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. pe cei mici şi pe cei mari,
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 11, 1. "Să iubeşti dar pe Domnul şi pe cei bogaţi şi pe cei
Dumnezeul tău şi să păzeşti în toate zilele cele ce ţi-a poruncit El să păzeşti: hotărârile Lui, săraci, şi pe cei slobozi
legile Lui şi poruncile Lui., 18. Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în şi pe cei robi, ca să-şi
sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea pună semn pe mâna lor
voastră. cea dreaptă sau pe
frunte. 17. Încât nimeni
Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 13, 6. Şapte zile să mănânci azime, iar în ziua să nu poată cumpăra sau
a şaptea este sărbătoarea Domnului:, 9. Să fie acestea ca un semn pe mâna ta şi aducere vinde, decât numai cel ce
aminte înaintea ochilor tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta, căci cu mână tare te-a are semnul, adică
scos Domnul Dumnezeu din Egipt., 16. Să fie dar aceasta ca un semn la mâna ta şi ca o numele fiarei, sau
tăbliţă deasupra ochilor tăi, căci cu mână tare ne-a scos Domnul din Egipt!" numărul numelui fiarei.,
SEMNUL lui DUMNEZEU SEMNUL FIAREI (PAPALITĂȚII), autodeclarat:

"Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi „Nu Creatorul universului în Geneza 2,1-3, ci Biserica
toate cele ce sunt într-însele, iar în ZIUA A ȘAPTEA S-a Catolică poate pretinde cinstea de a oferi omului o pauză
odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a la fiecare şapte zile.” (Storia della Domenica. 1969, pag.
sfinţit-o.” (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 11.) 366-367)
“Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să “Biblia spune, adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o
păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt SEMN între sfintesti. Biserica Catolica spune ‘Nu !’. Prin puterea mea
Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, divina abolesc ziua de Sabat si poruncesc sa sfintesti
Cel ce vă sfinţeşte.” (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap.
prima zi a saptamanii. Si iata, intreaga lume civilizata se
31, 13.)
pleaca in supunere in fata poruncii sfintei Biserici
“Acesta este SEMN veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru Catolice.” Father Enright, American Sentinel, June 1893
că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, iar în ziua a
şaptea a încetat şi S-a odihnit.” (Ieşirea - a doua carte a lui „Duminica este SEMNUL autorităţii noastre … Biserica
Moise, Cap. 31, 17.) este deasupra Bibliei, iar acest transfer al păzirii
Sabatului este o dovadă a acestui fapt.” Catholic Record,
“De asemenea le-am dat şi zilele Mele de odihnă, ca să fie 1 sept. 1923 (subl.aut.)
SEMN între Mine şi ei, ca să cunoască ei că Eu sunt
Domnul, Sfinţitorul lor.” (Iezechiel, Cap. 20, 12.) „Desigur că Biserica Catolică pretinde că schimbarea a
făcut-o ea. Iar schimbarea reprezintă un SEMN al puterii
“Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie SEMN între Mine şi ei eclesiastice şi al autorităţii în probleme religioase."
voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” Gibbons Cardinal, Letter, Oct. 28, 1895 from C.F.
(Iezechiel, Cap. 20, 20.) Thomas (subl.aut.)
148
Semnul Fiarei
În timp ce cei înşelaţi se zbat în mocirlă, fiind nevoiţi să manipuleze şi să forţeze în această
direcţie greşită, cele câteva versete din Scriptură de care se pot lega cu această falsă învătătură,
implementatorul minciunii, savurându-şi probabil trăinicia reuşitei, îşi permite aroganţa s-o afirme
răspicat, cu propria “gură” (aşa cum se poate remarca din Citatele din tabelul de mai sus, dar şi
din cele enumerate mai jos, care, TOATE, provin din surse catolice):
Citat:
„Cei mai mulți creştini presupun că duminica este ziua de închinare aprobată de Biblie. Biserica
Romano Catolică protestează spunând că ea a transferat închinarea creştină din Sabatul biblic (Sâmbăta) la
Duminică şi a încerca să argumentezi că acea schimbare a fost făcută în Biblie, constituie o nedreptate şi o
negare a autorității Catolice. Dacă Protestantismul vrea să-şi fundamenteze învățăturile pe Biblie, ar trebui
să se închine Sâmbăta.” – Rome s Challenge (www.Immaculateheart.com/maryonline December 2003).
„Biserica, după ce a schimbat ziua de odihnă din Sabatul iudaic sau ziua a şaptea a săptămânii, în
prima, a făcut ca porunca a treia să arate spre duminică, ca spre o zi care trebuie să fie ținută ca zi a
Domnului.” – Enciclopedia Catolică, Volumul 4, pagina 153.
„Autoritatea bisericii nu poate fi legată de cea a Scripturii, fiindcă biserica a schimbat Sabatul în
duminica, nu prin porunca lui Christos, ci prin propria autoritate.” - Canon and Tradition, p.263.
„Biblia spune, adu-ţi aminte de ziua Sabatului ca s-o sfinţeşti. Biserica Catolică spune Nu! Prin
puterea mea divină abolesc ziua de Sabat şi poruncesc să sfinţeşti prima zi a săptămânii. Şi iată, întreaga
lume civilizată se pleacă în supunere în faţa poruncii sfintei Biserici Catolice,” - Father Enright, American
Sentinel, June 1893.
Un alt bine cunoscut scriitor catolic a dat următoarea explicaţie cu privire la schimbare:
"Biserica Catolică a transferat păstrarea de la ziua a şaptea la ziua întâi a săptămânii.... Bisericii Catolice i s-
a părut mai potrivit să fixeze această zi, decât sâmbăta, ziua de sărbătoare a creştinilor." - This Is
Catholicism - Iată catolicismul, ediţia din 1959, John Walsh, S. J., p. 325.
Un catehism din 1958 scris de către Killgallen şi Weber intitulat Life în Christ—Instructions
în the Catholic Faith --- Viaţa în Hristos -- Instruire în credinţa catolică explica astfel: "De ce a
schimbat Biserica ziua Domnului din Sabat în duminică? Biserica, folosindu-se de puterea ei de a lega şi
dezlega, pe care Hristos i-a dat-o papei, a schimbat ziua Domnului în duminică." Pagina 243.
“Puteţi citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa şi nu veţi găsi un singur verset care să autorizeze
sfinţirea duminicii. Scripturile obligă la păzirea religioasă a sâmbetei, o zi pe care noi n-o sfinţim niciodată.”
– Cardinal Gibbons, The Faith of our Fatgers, pag 89 (108).
“Duminca nu se bazează pe Scriptură, ci pe tradiţie, şi este o instituţie evident catolică. Noul
Testament nu menţionează explicit că apostolii au schimbat ziua de închinare, ştim asta din tradiţie.” – The
New Revised Baltimore Catechism, 1949, pag. 139
“Întrebând Biserica Catolică care este ziua de Sabat, spune: “Sâmbata este ziua de Sabat. De ce ţinem
duminica în locul sâmbetei? Ținem duminica în locul sâmbetei, pentru că noi, Biserica Catolică, am
transferat solemnitatea ei, de la sâmbată la duminică.” – Catehismul doctrinelor cat. 1957, pag. 50
149
„Duminica este o instituţie catolică, iar pretenţiile păzirii ei pot fi susţinute numai cu principii
catolice… De la începutul la sfârşitul Scripturilor, nu există nici măcar un pasaj care să susţină transferul
închinării publice săptămânale din ultima zi, în prima zi a săptămânii.” - Presa Catolică, Sydney,
Australia, 25 August, 1900.
"Biserica... după ce a schimbat ziua de odihnă din Sabatul evreu sau ziua a şaptea a săptămânii, în
prima, a făcut ca porunca a treia să se refere la duminică drept ziua care trebuie ţinută sfântă ca ziua
Domnului." - Catholic Encyclopedia, Volumul IV, p. 153.
“Ea a luat duminica păgână şi a transformat-o în duminica creştină… Şi astfel, duminica păgână
dedicată lui Balder (Baal), a devenit duminica creştină, sfinţită lui Isus.” – The Chatolic World, martie,
1894, pagina 809.
“Papa Pius în 1566 a poruncit prin Conciliul din Trent: “A fost dorinţa Bisericii lui Dumnezeu ca
sărbătoarea religioasă a zilei Sabatului, să fie transferată asupra zilei Domnului (duminica).” – Catehismul
Catolic, 1867, Cap. 3.
“Duminica este doar o creaţie a Bisericii Catolice.” – American Catholic Quarterly Review,
January 1883.
“Duminica este doar o lege a Bisericii Catolice.” – American Sentinel Catholic, June 1893
„Dacă protestanţii ar urma întocmai Biblia, ar trebui să se închine lui Dumnezeu în ziua Sabatului.
Închinându-se în ziua de Duminică, ei ţin o lege a Bisericii Catolice.” - Albert Smith, Cancelar al
Arhiepiscopiei din Baltimore, răspunzând cardinalului, într-o scrisoare din 10 Februarie 1920.
"Raţiunea şi bunul simţ cer acceptarea uneia sau celeilalte din aceste alternative: fie protestantismul
şi sfinţirea sâmbetei sau catolicismul şi sfinţirea duminicii. Compromisul este imposibil." - Cardinalul
Gibbons, The Catholic Mirror, 23 Decembrie, 1893.
“Duminica este până azi odrasla recunoscută a Bisericii Catolice, ca parteneră a Duhului Sfânt, fără
niciun cuvânt de mustrare din partea lumii protestante.” - The Catholic Mirror, 23 September, 1893.
„Astfel, respectarea Duminicii de către protestanţi este un omagiu adus autorităţii Bisericii (Catolice),
în detrimentul lor.” - Monsignor Louis Segur, „Discuţie simplă despre protestantismul de astăzi”, p.
213.
“Însă protestantul zice: “Cum pot primi învăţăturile unei biserici apostate?” Cum, spunem noi, ai
primit învăţăturile ei toată viaţa, în directă opoziţie cu învăţătorul vostru recunoscut, Biblia, cu privire la
chestiunea Sabatului.” – Christian Sabbath, The Catholic Mirror, 1893, p. 29, 30.
“Protestantismul, respingând autoritatea Bisericii Catolice, nu are niciun fundament pentru teoria sa
duminicală şi în mod logic ar trebui să ţină sâmbata ca Sabat.” – John Gilmary Shea, in the “American
Catholic Quarter”.
“Biserica Catolică a schimbat păzirea Sabatului în duminică prin dreptul autoritaţii divine infailibile,
dată ei de fondatorul ei, Isus Christos. Protestantul care pretinde Biblia ca singur îndrumător al credinţei, nu
are nicio bază pentru păzirea duminicii. În aceasta chestiune, adventistul de ziua a şaptea este singurul
protestant consecvent.” – The Question Box, The Catolich Univers Bulletin, August 14, 1912.
“Poate că cel mai cutezător lucru, cea mai revoluţionară schimbare pe care biserica a făcut-o vreodată,
a avut loc în primele secole. Ziua sfântă, Sabatul, a fost schimbat din sâmbătă în duminică, nu printr-o
îndrumare prezentă în Scripturi, ci prin propria putere a bisericii. Cei care cred că Scripturile sunt
autoritatea supremă, în mod logic, ar trebui să devină adventişti de ziua a şaptea şi să păzească Sabatul.” –
Saint Catherine Catholic Church Sentinel, May 21, 1995.
“Adventiştii sunt singurul grup de creştini care are Biblia ca învătător, care nu găsesc pe paginile ei
nicio garanţie pentru schimbarea din cea de-a şaptea zi în prima. De-aici şi apelativul de “adventişti de ziua
a şaptea”.” - The Catholic Mirror, September 9, 1893.
“Cei care au ca îndrumător Biblia, israeliţii şi adventiştii de ziua a şaptea, au de partea lor dovezi
unice, în timp ce protestanţii biblici nu au niciun cuvânt în apararea lor pentru substituirea sâmbetei cu
duminica”. - The Catholic Mirror, September 9, 1893.
“ Arhiepiscopul de Reggio a venit în conciliu cu următorul argument pentru grupul care susţinea
“numai Biblia”, spunând: “Protestanţii pretind că se bazează exclusiv pe Cuvântul scris. Pretind că înalţă
Scripturile ca unic standard de credinţă. Îşi justifică revolta susţinând că biserica a apostaziat de la Cuvântul
scris şi urmează tradiţia. Pretenţia Protestanţilor că stau numai pe temelia Cuvântului scris, nu este
adevărată. Dovada: Cuvântul scris porunceşte explicit observarea zilei a şaptea ca Sabat. Ei nu ţin ziua a
şaptea, ci o resping. Dacă au cu-adevarat Scripturile ca singur standard, ar pazi ziua a şaptea, aşa cum scrie
în Scripturi. Totuşi, ei nu numai că resping păzirea Sabatului poruncit în Cuvântul scris, însă au adoptat şi
practica păzirii duminicii, pentru care au ca bază doar tradiţia bisericii. Prin urmare, pretenţia Scripturii ca
150
Semnul Fiarei
standard cade, şi doctrina Scripturii şi a tradiţiei s-a stabilit a fi esenţială, Protestanţii înşişi fiind
judecatorii.” – Declaraţia arhiepiscopului de Reggio la Conciliul de la Trent, 18 ianuarie 1562, J.H.
Holtzmam, Canon and Tradition, published in Ludwiswburg, Germany, 1859 pag. 263.
“ETC, ETC, ETC.”
You Tube: “B. Catolica spun ca ei au schimbat sabatul.”
Aşadar, cine credeţi că riscă să fie păzitori de „porunci ale oamenilor”, cei ce ţin sâmbata sau
cei care ţin duminica?
- Eu: ... nu Părinte! ...duminica va deveni Semnul Fiarei doar înaintea sfârșitului lumii acesteia și
iminentei reveniri a lui Hristos, când se va impune întregii omenirii prin lege civilă de către
superputerile unite ale lumii dirijate din spate de către Satana… cu scopul încălcării Voii
Creatorului… adică, a încălcării cel puțin a Poruncii a 4 a care poruncește ţinerea zilei a șaptea şi
nu a celei dintâi a săptămânii… şi implicit, comiterii, prin înşelarea Omenirii, a păcatului, fără ca
măcar grosul acesteia să-şi dea seama!… căci Biblia ne spune că dacă calci o poruncă este ca şi
cum le-ai călca pe toate… tot călcător de lege eşti, adică păcătos… iar comiterea păcatului este
scopul Satanei, spre asemănarea cu el… aici este MAREA ÎNŞELĂTORIE!...
- E.: ... asta-i o aberație prostească!…
- Eu: ... si-atunci, de ce-ar fi Cipul Semnul Fiarei?... un simplu obiect fizic?....
- E.: ... Eeeiii, Cipul! … Ce mă interesează pe mine care-i Semnul Fiarei? … Eu am doi copii acasă de
crescut… eu nu sunt decât un simplu muritor… de unde să știu eu?...
- Eu: ... Senzația mea este că am pus mâna pe Adevăr, Părinte…
- E.: ...n-aţi pus, domnule, mâna, pe niciun adevăr… ați adunat toate ereziile de la sectari… de la
neoprotestanţi… v-ați luat după adventiști… probabil ați citit despre cum sunt organizați ei…
asta ați făcut!… s-a trezit femeia aia, Ellen White cu sâmbăta… dar până atunci n-a zis nimeni
nimic… că ucenicii țineau duminica de la început…
Astăzi, când auzim de Ziua a şaptea, majoritatea ne gândim la adventişti. Dar ştiți că aceştia
sunt o confesiune relativ tânară? Sau ştiți, de exemplu, că au existat, în decursul secolelor
anterioare (când adventiştii nu aparuseră încă!) şi baptisti care păstrau ziua a şaptea?
„... O a treia partidă (din rândul baptiştilor, n.n.) demnă de a fi menţionată, e cea existentă de la
1665 a Sabatoarilor; aceştia în locul Duminicii serbează Sâmbăta.”228
Surse: 227, 228 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, vol. II, Bucureşti, 1911, pag.
69; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 334.
Vă rog să vă uitați, de exemplu, pe You Tube la o serie de 5 fime, intitulate: „Ziua a şaptea (1)”,
„Ziua a şaptea (2)”, „Ziua a şaptea (3)”, „Ziua a şaptea (4)”, „Ziua a şaptea (5)” - prezentator Hal
Holbrook. Aceste filme prezintă, cu multiple exemple istorice concrete, succesiunea continuă a
Sabatului Zilei a şaptea, de la Creație până în zilele noastre. Plus multe altele. Găsiți nenumarate
filme, cărți, surse, pe care trebuie neapărat să le probați cu Biblia şi Istoria.
Să-l cităm pe Profesorul Walter Veith, din filmul de pe You Tube intitulat: “Însemnătatea
Sabatului (episodul 5, parte 1). Piatra de temelie a protestantismului - Walter Veith” (pe care vă invit să-l
vizionați):
“Bună seara tuturor. În seara aceasta vom vorbi despre “Însemnătatea odihnei”. Și aceasta
este una dintre chestiunile care desparte Adventismul de restul Protestantismului, deși au fost unii
înclinați de a păstra Sabatul și în Protestantism. Acum, să privim la unele chestiuni ca să înțelegem
cu adevărat ce presupune acest lucru și de ce este important. Odihna divină. Exod 31:13 spune:
“”Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: “Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acestea vor fi
între Mine și voi și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.”
Deci Sabatul este un simbol, un semn, o marcă dacă doriți așa, a sfințirii; și este o sfințire care are loc
în afara ta, nu este ceva ce faci tu, este ceva ce Dumnezeu face, căci spune: Să ții Sabatul ca să știi că
Eu sunt Domnul care te sfințesc. El face lucrarea. Iar dacă ne uităm la motivele pentru care să ții
151
Sabatul, ne putem întoarce până la cartea Genezei. În Geneza 2:1-3, după actul Creațiunii citim:
“Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit
lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnmezeu a
binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o
zidise și o făcuse.”. Este destul de hotărât explicat acolo de ce să ții Sabatul; de trei ori repetă lucrul
acesta – lucrarea pe care o făcuse, lucrarea pe care o făcuse, Dumnezeu a creat și a făcut și S-a odihnit.
Acum, cu siguranță că nu era obosit, așa că, de ce S-a odihnit? El a găsit odihnă în această lucrare
completă. Dacă mergem în Psalmi găsim scris că El a creat această lume ca un răspuns pentru a
readuce la tăcere pe dușmanii Săi. Lucruri uimitoare. Și dacă mergi în cartea “Exodul” găsești acolo
Porunca despre Sabat în capitolul 20: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase
zile și să-ți faci lucrul tău; Dar ziua a șaptea (este ziua în care El S-a odihnit) este ziua închinată
Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, mici tu, nici fiul tău, nici fica ta, nici robul tău,
nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile,
pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit: de aceea, a binecuvântat Domnul ziua
de odihnă și a sfințit-o.” Așadar Sabatul este un memorial al Creațiunii. Acum, cu cât a contribuit
omenirea, la creațiune? Cu nimic, cu nimic. Adam a fost creat după ce totul a fost creat, fiecare
animal era deja acolo, întregul pământ era complet și apoi Adam a fost creat. Și el a dat nume
animalelor, dar nu a avut nicio contribuție la Creațiune. Eva a luat ființă numai după ce Adam a
fost adormit și nici ea nu a avut nimic de a face cu asta. Prin urmare, Omenirea nu a contribuit cu
nimic la Creațiune. De aceea, scrie acolo … că “cerurile și pământul au fost sfârșite”. Este un cuvânt
foarte finit, nimic de adăugat la asta. Așadar, prin ținerea Sabatului eu recunosc o lucrare
desăvârșită. Este corect? Este important șă observăm acest aspect. Cu Sabatul poți să faci ce vrei tu,
poate fi schimbat? Care este situația cu el? Isus a ținut Sabatul. “Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie
iarna, nici într-o zi de Sabat.” Matei 24:20. Deci a prevestit că Sabatul va fi ținut și în viitor, după
plecarea Lui. Urmașii lui Isus au ținut Sabatul – “… s-au întors și au pregătit miresme și miruri. Apoi,
în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.” Luca 23:56. Deci discipolii, femeile au ținut Poruncile, au
ținut ziua Sabatului. Și Pavel? Cum e cu el? “Pavel, după obiceiul său, a intrat în Sinagogă. Trei zile de
Sabat a vorbit cu ei din Scripturi.” Fapte 17:2. Așadar în Scriptură, Sabatul, vedem că prin tot Vechiul
Testament și Noul Testament a fost ținut. Dar cum este cu ținerea Sabatului de-a lungul timpului?
Căci azi noi ținem prima zi a săptămânii sau cel puțin majoritatea oamenilor o țin, și astăzi Sabatul
pare a fi un fel de lucru ciudat și dacă ții Sabatul, oamenii vor spune că ești legalist, că ții Sabatul
evreilor. Sabatul nu își are originea de la evrei, deoarece își are originea în Eden, iar în Eden nu
erau evrei. Acolo erau doar Adam și Eva. Deci este legalist să îl ții sau este o dovadă a ascultării să
îl ții? Îl ții pentru a câștiga puncte (favoarea) în fața lui Dumnezeu sau îl ții deoarece recunoști pe
Dumnezeu drept Creatorul Tău? Ținerea Sabatului de-a lungul perioadelor de timp este chiar
fascinantă. Josephus, care este probabil cel mai cunoscut istoric al bisericii timpurii, care a trăit în
acele prime secole după Hristos, a scris următoarele: „Nu este niciun oraș al Grecilor sau al barbarilor,
sau nici vreo națiune în care să nu se țină obiceiul nostru de a ne odihni în ziua a șaptea.” - M Clatchie,
„Notes and Queries On China and Japan”, Vol 4, Nos 7, 8, p. 100. Vorbește despre bisericile creștine
care țineau Sabatul. Deci, întreaga regiune guvernată de Roma a făcut cunoștuință cu Sabatul.
India, China, Persia. Ce ziceți despre aceste țări? Să citim în cărțile de Istorie. Aici este Schaff –
Herzog - Noua Enciclopedie a științei religiei. - „Răspândită și durabilă era ținerea zilei a șaptea –
Sabatul între credincioșii Bisericii din Est și creștinii Sfântului Toma din India care nu au avut legătură cu
Roma. A fost ținut și de cei care s-au despărțit de Roma, după conciliul de la Calcedon și anume de abisinieni,
iacobiți, maroniți (creștini catolici din Orient) și armeni. „ – Schaff –Herzog, The New Enciclopedia of
Religious Knowledge, art.” Nestorians”; also Realencyclopaedie fur Protestantische Theologie unt
Kirche, ert. „Nestorianer”. Așadar toți țineau Sabatul. Este interesant că, creștinii din India sunt
numiți creștinii Sfântului Toma, pentru că Toma, ucenicul, a predicat până în India. Și în mod
evident a înființat biserici care țineau Sabatul. Și mulți, mulți ani după, și mă refer la anii 1600, când
Ordinul Iezuit a fost înființat să contra-atace Reformațiunea iar mesajul a început să ajungă în lume
datorită migrațiilor în America de Nord și Africa, când Vasco da Gama cu corăbiile lui au
înconjurat Cornul Africii (1497 – 1499) pentru a găsi noi rute comerciale către India, iezuiții erau la
bord și astfel iezuismul s-a răspândit în lumea nouă descoperită. Iar ei au devenit responsabili cu
controlarea multor regiuni ca America de Sus și toate aceste regiuni estice unde s-au stabilit. Într-
una dintre acele călătorii, cu una dintre acele corăbii ale lui Vasco da Gama împrejurul Cornului
Africii, când Africa abia fusese descoperită și colonizată, în acești ani timpurii, sir Francis Xavier,
nu știu dacă ar trebui să-l numim Sfântul Francis Xavier, dar să îi spunem doar Francis Xavier,
unul dintre co-fondatorii Ordinului Iezuit, era pe una dintre acele corăbii și când a venit în India a
descoperit creștini în India. A fost uimit și ceea ce îl uimea cel mai mult era faptul că ei țineau
Sabatul, cea de-a șaptea zi și nu Duminica pe care o ținea Roma. Și astfel el a vrut să elimine această
152
Semnul Fiarei
practică imediat și au înființat imediat Inchiziția din Goa pentru a suprima creștinii tomasiți. O
istorie interesantă. Deci în acea zonă timpurie, în China și chiar și în Japonia erau creștini păzitori ai
Sabatului. Este fascinant când studiezi această istorie, și chiar istoria Mongoliei și invazia
mongoleză în Europa, erau păzitori ai Sabatului printre ei influențați de Creștinism. Multe dintre
scrierile chinezești și japoneze conțin simboluri creștine deoarece Creștinismul era bine stabilit
acolo și abia mai târziu în istorie, Creștinismul a fost eradicat în Japonia de către Șhoguni. Și sub
influența Iezuiților s-au întors la forma anterioară de închinare. Deci păzirea Sabatului era eradicată
din lume. Dar Biserica timpurie din India, China și Persia ținea Sabatul. Iată un alt citat din “Dialog
asupra zilei Domnului”: “Creștinii primitivi venerau cu mult respect Sabatul și petreceau ziua în devoțiune
și predici. Și nu este de pus la îndoială că aveau această practică de la apostoli înșiși, așa cum apare din mai
multe texte scripturistice.” – “Dialogues on the Lord S Day”, p. 189. London: 1701, By Dr. T.H. Morer
(A Churc of England divine). Iată încă unul: „Creștinii dintre neamuri păzeau de asemenea Sabatul. „ –
Gieseler S „Church History”, Vol. 1, ch. 2, pare. 30, 93. „Încă de timpuriu, din anii 225 d. Hr. existau
episcopii mari sau conferințe ale Bisericii din Est (păzitori ai Sabatului) care se întindeau din Palestina până
în India.” – Mingana “Early spread of Christianity „. Vol. 10, p. 460. O altă sursă. Acestea sunt surse
istorice care ne spun că biserica timpurie păzea Sabatul în toate aceste regiuni. Iată aici încă una –
Disertații despre Ziua Domnului - “Sabatul zilei a șaptea a fost solemnizat de Hristos, de Apostoli și creștinii
primitivi până când Conciliul din Laodicea a desființat păzirea lui.„ – „Dissertațion on the Lord S Day”, pp.
33, 34. Atunci când Biserica Romei a început să păzească Duminica, care are o istorie interesantă,
Duminica era păzită în Roma și de asemenea în Alexandria. Iar aceste două regiuni au devenit
păzitoare a Duminicii. Restul Creștinătății, cea mai mare parte a Creștinătății păzea Sabatul.
Întreaga Biserică de Est păzea ziua Sabatului. Vom vedea mai departe... Profesorul James C.
Moffat, profesor de istorie bisericească la Princeton spune: „Se pare că era un obicei în bisericile celtice
(interesant) din vremurile timpurii, în Irlanda dar dealtfel și în Scoția...„. Așa că această idee că Sf.
Patrik al Irlandei a fost un romano-catolic, probabil este lipsită de tot adevărul; probabil era un
păzitor al Sabatului și probabil nici nu a călcat în Roma. Dar i-au folosit numele ca să capete
influență și să distorsioneze situația și astfel, azi ei sunt păzitori ai duminicii... deci în Scoția “să ții
Sâmbăta, Sabatul evreiesc ca o zi de odihnă de la muncă. Ei păzeau cea de-a patra poruncă literal cu privire la
cea de-a șaptea zi a săptămânii.” În Etiopia, acum mergem în Africa, acolo a mers famenul după ce a
fost botezat. Frumentius scrie: „Noi ne adunăm Sâmbăta” și el continuă “nu că am fi infectați cu
iudaism, dar pentru a ne închina lui Isus, Domnul Sabatului.” (Davis, Tamar. A General History of the
Sabbatarian Churches. 1851). Acum, înainte de a continua, de ce era așa o problemă această “infecție”
cu iudaism? Asta se datora revoltelor care au dus la distrugerea Ierusalimului, … i-au muncit pe
romani și desigur romanii au pierdut mulți soldați și multe vieți în aceste revolte evreiești și în anul
70 d. Hr., romanii au distrus complet Ierusalimul și au crucificat mii și mii de evrei. Crucile se
întindeau pe mile întregi, iar evreii continuau să se revolte și se reorganizau și iar se revoltau
deoarece credeau în această profeție mesianică că ei vor controla lumea sub Mesia. Iar în timpul
Împăratului Adrian, care a domnit în jurul anului 135 d.Hr., a fost o nouă revoltă evreiască, iar
Împăratului Adrian îi ajunseseră până peste cap aceste revolte și a distrus pentru a doua oară
Ierusalimul și a crucificat chiar mai mulți evrei decât în distrugerea din anul 70. Și a fost așa sătul
de aceste revolte evreiești încât a interzis religia iudaică și păzirea Sabatului. Așadar, creștinii din
Roma aveau o problemă, căci dacă erau păzitori ai Sabatului, acest lucru avea o conotație negativă
și astfel au adoptat dulcea consolare a Zilei Soarelui care era o zi păgână de închinare… și au spus
că vor boteza această zi și că o vor numi ca zi dedicată lui Isus și o vor sărbători ca ziua Învierii.
Asta a fost ca să se distanțeze de practica iudaică a păzirii Sabatului. De aceea spune aici “nu că am
fi infectați cu iudaism, dar pentru a ne închina lui Isus, Domnul Sabatului.” – Istoria generală a Bisericii
sabateriene, 1851. Observați afirmațiile Împăratului etiopian Galawdewos (1540-1559): “Noi
sărbătorim Sabatul deoarece Dumnezeu, după ce a terminat lucrarea de creare a lumii S-a odihnit... și în mod
special Hristos a venit nu să dizolve Legea ci s-o împlinească. Și de aceea, nu pentru că îi imităm pe evrei, ci
pentru că suntem ascultători de Hristos și de Apostolii Lui, de aceea păzim această zi” (Quoted in Bradford
C.E. Sabbath Roots. The African Connection. L. Brown and Sons, Barre (VT), 1999, p. 26). Și
întreaga Africă a fost infleunțată și toate națiunile influențate de creștinii etiopieni au ținut Sabatul
până când au sosit iezuiții în Africa și au creat haos prin divizarea caselor de conducere – rege
împotriva prințului – și războiul a izbucnit, sângele curgea pe străzi până când Sabatul a fost șters
definitiv și s-au alăturat practicei romane de a păzi Dumnica. Prin urmare, cine a schimbat ziua
Sabatul? Ei bine, ROMA A FĂCUT LUCRUL ACESTA – EPISCOPUL ROMEI!!! Avem această
declarație aici: “Papa are puterea de a schimba vremurile, de a abroga legi și de a renunța la toate lucrurile,
chiar și la perceptele lui Hristos.” (Decretal de Translant.) Este o declarație chiar arogantă dacă te
gândesști că tu ai putere asupra Cuvântului. Este chiar incredibil. Roma spune: “Desigur că Biserica
Catolică pretinde că schimbarea a fost acțiunea ei … iar această acțiune este un SEMN al puterii ei
153
eclesiastice și al autorității în probleme religioase.” (Letter, Oct. , 1895, From C.F. Thomas, Chancellor of
Cardinal Gibbons). Iar acest cuvânt “SEMN” este exact același cuvânt sau are același înțeles al
“semnului sau sigiliului lui Dumnezeu” care se referă la ziua Sabatului. Ei spun că este SEMNUL
puterii lor eclesiastice și al autorității în chestiuni religioase și astfel au schimbat Sabatul în
Duminică. Pretind în „Chatolic Rechord” (1 septembrie 1923) că: “Duminica este SEMNUL autorității
noastre... Biserica este deasupra Bibliei și acest act al transferării păzirii Sabatului asupra Duminicii este o
dovadă a acestei autorități”. În Apocalipsa 14:9 citim: “Apoi a urmat un alt înger, al treilea (iată un mesaj
pentru lume!) și a zis cu glas tare: “Dacă se închină cineva fiarei – și reformatorii au identificat Fiara ca
fiind romano-catolicismul – și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână”, va suferi
consecințele pe care Dumnezeu le prezintă în cartea Apocalipsei.” Acum să ne asigurăm că
reformatorii au crezut lucrul acesta. Aici sunt notițele lui John Wesley (1703 - 1791), notele lui
explicatve la Biblie; iar el citează aici Apocalipa 13:1: „Apoi am stat pe nisipul mării. Și am văzut
ridicându-se din mare o fiară...”. Iată aici Fiara cea care are semnul, iar această fiară afirmă că semnul
ei este deasupra Bibliei și dovada că este așa, este că a schimbat Sabatul în Duminică. Spun asta ei
înșiși! „Și am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi
împărătești și pe capete avea nume de hulă.”. Deci este o organizație blasfemitoare. Are ca scop să atace
Cuvântul lui Dumnezeu și să spună că stă deasupra lui. Iată ce spune Wesley: „1. O fiară care se
ridică – se ridică de 2 ori: prima dată din mare și apoi din abis. Se ridică din mare înainte de cele 7 potire.
“Curva cea mare” urmează după ele. O cititorule, acesta este un subiect de care suntem profund interesați și
care trebuie tratat nu ca o curiozitate ci ca o solemnă avertizare din partea lui Dumnezeu. Pericolul se
apropie. Fii pregătit împotriva constrângerii și a erorii, chiar cu întreaga armură a lui Dumnezeu. 2.
Ridicându-se din mare – aceasta este Euroapa deoarece Biblia spune că apele pe care le vezi sunt oameni,
mulțimi de oameni, națiuni și împărății. Această Fiară este Papalitatea Romană. Nu spune că „poate
fi” ci spune că „este”. Este ceea ce credeau reformatorii. ”Așa cum s-a ajuns la această înțelegere acum
600 de ani și care stă și azi în picioare și va sta mult timp. Acestei și niciunei alte puteri de pe Pământ, întreg
textul și fiecare parte din fiecare punct se aplică ei, lucru pe care îl vom vedea ca și o dovadă în următoarea
propoziție” - și el enumeră toate aceste categorii care sunt enumerate în profeție și evidențiază că
toate acestea se potrivesc Romei. Noi acum nu avem timp să intrăm în toate detaliile, dar am vrut
să vă arăt că aceasta a fost poziția Reformatorilor. Și este încă poziția Romei și astăzi care va
impune Sabatul fals – Duminica, când va avea această oprtunitate. Catholic Online – Niciodată
Duminica: „Papa Francisc spune că a lucra Duminica are efecte negative asupra familiei. Opriți-vă să mai
lucrați Duminica. Trebuie să fie o zi de odihnă”. Aici, „Alianța pentru Ziua Domnului”, din Statele Unite
ale Americii, spun, chiar rcent, de fapt: „DUMINICA este un SEMN al unității creștine”. Este o
terminologie interesantă deoarece Fiara afirmă că este SEMNUL ei. Iar aici lumea protestantă
afirmă că este semnul unității bisericii. Iar noi am văzut cum a progresat această unitate în ultimii
ani. Acum, Protestanții admit că Sabatul – Sâmbăta este adevăratul Sabat al lui Dumnezeu în ciuda
faptului că nu îl țin? ... Ce spun Luteranii de ziua Sabatului? „Ținerea Zilei Domnului (Duminica) nu
este fondată pe nicio poruncă a lui Dumnezeu, ci pe autoritatea Bisericii.”- Mărtusirea de credință din
Augsburg, scrisă de Melanchton (1497–1560). „Ei (catolicii) susțin că au schimbat Sabatul în Duminică,
ziua Domnului, contrar Decalogului, așa cum apare, căci nu este un exemplu mai lăudat decât schimbarea
Sabatului. Mare este, spun ei, autoritatea bisericii, căci a lăsat deoparte una dintre Cele Zece Porunci.” –
Augsburg Confession of Faith, Art. 28, par. 9. Aceasta este Mărtusirea de credință din Augsburg.
Nu poți obține o sursă mai importantă decât aceasta. Luteranii sunt de acord că Roma a schimbat
ziua Sabatului. Atunci întrebarea mea este: de ce nu ai mers la ce spune Biblia? De ce ai fost de
acord cu ea? Vedeți dvs., a fost convenabil căci erau și alte chestiuni asupra cărora se luptau.
Vorbeau despre Biblie, despre autoritatea Bibliei, vorbeau despre supremația lui Hristos, vorbeau
despre îndreptățire, vorbeau despre ispășire, aveau așa multe probleme încât să meargă și să
schimbe și asta, era probabil prea mult pentru ei. Dar i-a biruit în final, vom vedea. Cum rămâne cu
metodiștii? Sunt ei de acord că Sâmbăta este cu adevărat Sabatul și nu Duminica? Să îi întrebăm?
Aici este John Wesley care scrie: “Aceste legi ceremoniale Domnul nostru le-a șters, le-a îndepărtat și le-a
pironit de crucea Sa – vorbește despre Legea Ceremonială – ... Dar legea Morală care cuprinde Cele Zece
Porunci și întărită de profeți, El nu a îndepărtat-o. ... Legea Morală stă pe o fundație cu totul diferită de
Legea Ceremonială ... Fiecare parte a acestei Legi trebuie să rămână întărită asupra Omenirii și în toate
timpurile.” - John Wesley – „Sermons on Several Ocassion”, 2-Vol, Edițion, Vol. I, psages 221, 222. Este
John Wesley. Și spune mai departe: „Sabatul în limba ebraică înseamnă „odihnă” și este cea de-a șaptea zi
a săptămânii, și trebuie să recunoaștem că nu este nicio lege din Noul Testament cu privire la prima zi.” –
Charles Buck, A Theological Dicționary, „Sabbath”. Deci, metodiștii știu. Cum rămâne cu baptiștii?
Știu ei? “A fost și este o Poruncă de a ține Sabatul, dar acel Sabat nu este Duminica. Totuși se știe, și chiar
cu un fel triumfător că Sabatul a fost transferat de la ziua a șaptea la ziua întâi a săptămânii, cu toate
îndatoririle, privilegiile și sancțiunile. În mod sincer, dorind să găsesc informații despre acest subiect pe care
154
Semnul Fiarei
l-am studiat mai mulți ani, am întrebat unde pot găsi un raport al acestui transfer: sigur nu în Noul
Testament – absolut, nu. Nu există nicio dovadă biblică a schimbării instituției Sabatului din ziua a șaptea a
săptămânii în ziua întâi a săptămânii.” – Dr. E. T. Hiscox, author of the “Baptist Manual”. Iar aceasta a
fost scrisă de Hiscox care este autorul “Manualului Baptist”. Nu poți obține o sursă Baptistă mai
bună decât aceasta. Deci, sunt de accord, Sabatul este ziua a șaptea. Ce s-a întîmplat la Conciliul
din Trent (1545-1563)? Acest Conciliu este locul unde Roma și Protestantismul și-au despărțit
drumurile.
Citat extern sursei, inserat: “Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele
latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic (recunoscut doar de Biserica
Catolică), ținut între 1545 și 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestantă.” -
Wikipedia - Conciliul Tridentin
Să aruncăm o privire la această istorie. Această istorie este mai mult decât fascinantă. Ei bine,
iezuiții au avut controlul acelui Conciliu, așa cum au controlat și Conciliul Vatican II (1962-1965),
care a dus la procesul reunificării cu Protestantismul. Și a fost un succes după cum am văzut.
Influența iezuiților a fost văzută imediat, când papa a ignorat porunca imperială de a informa pe
reformatori. Vedeți voi, împăratul a spus că nu vrea revolte în regatul lui: așa că voi adunați-vă
împreună și rezolvați-vă problemele odată pentru todeauna. Așa că prelații catolici au organizat Conciliul
și i-au ignorat pe protestanți cu scopul de a-și reafirma doctrinele lor. Dar unii dintre ei erau
confuzi, căci reformatorii aveau unele idei excelente. De ce biserica să aibă autoritatea și nu Biblia?
Era o întrebare bună și unii dintre preoți discutau despre acest lucru și Roma era într-o criză. Cum
vor aborda lucrul acesta? Săptămânile au trecut și în final Conciliul s-a organizat și a acceptat
următoarele lucruri ca fiind primele sale 4 decrete:
1. Vulgata – care era traducerea latină a lui Ieronim, este adevărata Biblie și nu Textus Receptus,
pe care reformatorii l-au folosit și care a fost Biblia Bisericii Grecești, Biserica din
Est. Vedeți dvs., Textus Receptus, a fost folosit în Biserica de Est, cum dealtfel chiar
și Biserica ortodoxă de azi încă îl mai menține aproape în întregime, Biserica
armeană, Biserica Siriană, toate aceste biserici au avut Textus Receptus. Valdenzii
au folosit Textus Receptus. Dar Vulgata are multe lucruri ciudate, care au ajutat
Roma să își sublinieze unele dintre doctrinele ei. Deci acesta este primul lucru pe
care l-au făcut. „Vulgata este cea pe care o folosim și nu Textus Receptus.”. ...
2. Cel de-al doilea punct a fost: Tradiția este egală în autoritate cu Sfânta Scriptură.
3. Cele 5 cărți discutate și găsite în Biblia Catolică, și care au fost respinse de către învățații
protestanți, au fost declarate canonice. Acestea sunt cărțile apocrife în care se spune că
poți scoate/alunga demonii cu vezica bibliară a unui pește, dacă vroiai să faci asta.
4. Numai preoții și nu laicii sunt capabili de a interpreta corect Scriptura.
Așa că acestea au fost primele puncte pe care le-au acceptat și care au fost o respingere totală
a poziției reformate. Dar încă erau întrebări. De ce Tradiția să fie norma de interpretare a Scripturii?
De ce să nu fie Scriptura standardul neprihănirii și să fie folosită pentru a da informații în ce
privește doctrina, morala, etc? Așadar acest argument a continuat. ...” - You Tube: “Însemnătatea
Sabatului (episodul 5, parte 1). Piatra de temelie a protestantismului - Walter Veith”
Exemple concrete istorice, pe secole, în acești 2000 de ani de Creștinism, de perpetuare a
adevăratului Sabat, cel al zilei a șaptea, ne sunt oferite de numeroase surse, ce trebuie neapărat
verificate. Trebuie doar să fim interesați, astăzi sunt accesibile tuturor. Vă rog să vizionați, printre
altele, și filmul postat pe You Tube: “Alături de tine - Cine a schimbat Sabatul? - Cornel Dărvășan”. Nu-
l ratați, este foarte interesant.
Sabatul adevărat s-a manifestat în trecutul istoric, chiar și pe teritoriul României:
„Subotnicii (subota în rusă sâmbătă, n.n.) ... ţin Sâmbăta. ”226
Surse: 226 Istoria bisericească universală de la 1054 până azi, de I. Mihălcescu, Bucureşti, 1920,
pag. 147.
„... ei trebuie bine distinşi de Sabatarii mai vechi din Transilvania, care existau de la începutul sec.
17 (din 1588 d.Hr., n.n.).”227
Surse: 227 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, vol. II, Bucureşti, 1911, pag. 69.
Inclusiv surse ortodoxe recunosc continuitatea istorică a Sabatului zilei a șaptea:
155
Citat:
„Perpetuarea sabatismului în creştinism
Iisus Hristos, evreu fiind, a venerat ziua Sâmbetei. Ucenicii Mântuitorului de asemenea se închinau
numai Sâmbăta. Primii creştini convertiţi de apostoli, şi ei fiind iudei, şi ei se închinau lui Dumnezeu
Sâmbăta. Însuşi neofitul apostol Pavel a respectat sabatul biblic. Chiar Sf. Anastasie al nostru este categoric
în privinţa aceasta, căci zice: „Creştinii din Alexandria se adunau în ziua sabatului, nu ca şi cum ar fi fost
devotaţi iudaismului, dar ca să adore pe Iisus, Domnul sabatului”.
Chiar Sinodul ecumenic ţinut în Laodiceea a menţionat prin canonul al 15-lea, că în adunările
creştine se citea Evanghelia Sâmbăta. Despre atestarea aceasta face menţiune şi Cartea de leturghie a
ieromonahului Gabriel Răşcanu, publicată la 1876 şi predată în Seminarul Central. În cărţile bisericeşti se
spune că sabatiştii au început a fi prigoniţi de ceilalţi creştini după ce „Neamurile” cu demnitarii lor şi cu
preoţii lor păgâni au trecut – din porunca împăratului Constantin – la creştinism pentru ca să conducă ei pe
creştini. Aşa, ajungem la secolul VII şi aflăm că, la anul 603, papa Grigorie cel Mare dă credincioşilor din
Roma următoarea pastorală: „Mi-a venit la ureche că unii oameni, suciţi la cap, aruncă printre voi sămânţa
necredinţei spuindu-vă să nu lucraţi Sâmbăta. Aceştia nu pot fi decât predicatori antihrişti”.
S-au semnalat cu toate acestea şi prin Germania creştini care prin acelaşi secol, al 7-lea, ţineau
sabatul, iar din secolul al XI-lea până prin secolul al XIV-lea, se aflau în sud-vestul Europei sumedenie de
creştini valdenzi porecliţi „Săracii Sionului” pe care compatrioţii lor catolici îi prigoneau amarnic. În fine,
existau chiar prin Anglia, prin secolul al XVI-lea, comunităţi creştine de sabatişti. Aceşti englezi creştini îşi
ziceau „Baptişti”, fiindcă ei cereau să primească botezul la majorat, nu de copii.
Din Anglia, pătrunsese în America prin secolul al XVIII-lea un baptist de origine germană, contele
Zinzendorf, care scria şi propovăduia că trebuie deopotrivă venerate Duminica şi Sâmbăta, fiindcă Duminica
a înviat Iisus, iar Sâmbăta s-a odihnit Dumnezeu. Sfatul acesta n-a prins. Dar a prins în America sfatul
altui baptist, Ştefan Mumford, care încă de la anul 1664 răspândise ştirea că, după Sf. Scriptură, ziua de
odihnă e numai Sâmbăta. Mumford a şi fondat în America o comunitate creştină zisă „Păstorii sâmbetei”.
Încet, încet, vreme de două secole, s-a tot răspândit în America printre creştini respectarea sabatului biblic,
până ce la anul 1846 respectarea sabatului a fost adoptată de o mare parte de creştini metodişti care credeau
în apropiata venire a Mântuitorului, metodişti ce şi-au zis că ei sunt „Adventişti de ziua a şaptea” - Dr.
General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 231.
Aici aș face o mică paranteză: „valdenzi porecliţi „Săracii Sionului””, specificați în citatele de
mai sus, sunt doar un exemplu de “beneficiari” ai „iubirii” papale, care prin Inchiziția sa seculară, a
măcelărit și ras de pe fața pământului, pe toți cât a putut, dintre ce îi refuzau smintelile și ereziile
generatoare de păcat, impuse cu forța brută. Vă rog să studiați nu numai istoria Valdenzilor, ci a
Inchiziției catolice în general, pentru că vă va ajuta mult în înțelegerea lucrurilor. Întrucât
conoșterea Istoriei trecute poate ajuta foarte mult în prezent și viitor.
„De când se aliară cu protestanţii, în sec. 16, 17 şi 18, chiar în jumătatea întâi a sec. 19, valdensii
avură a suferi continuu şi persecuţii, între care mai multe fură chiar sângeroase, tinzând a-i stârpi
(pentru simplul motiv că trăiau conform Bibliei, n.n.); în aceste persecuţii se trimiseră contra lor la 1655 şi
1685 întregi armate piemonteze care au măcelărit şi au dus în închisori multe mii de valdenzi (şi toate
acestea din ordinul celui aşezat în Biserica lui Dumnezeu, n.n.)”173
„Inchiziţia (papală formată din dominicani zeloşi până la exces şi cruzi până la vărsare de
sânge), reuşi să stingă secta (valdenzilor, n.n.) în Franţa, Germania, Polonia, Spania şi Anglia, dar ea trăi
în Piemont până în veacul XVI, când se contopi cu protestantismul.” (Izbăvirea rezultă din jertfă, iar jertfa
este esenţa religiei creştine, vezi pag. I a cărţii, n.n.)”223
„Pe la 1470 răsări (pe când persecuţia sălbatică mistuise jertfa din secolele anterioare, n.n.) aşa-
zisul eres (ca în Fapte, 24,5, n.n.) iudalizant (numit aşa ca cei din sec. IV, pentru că ţinea Sâmbăta,
n.n.), care nu fu însă de prea mare întindere şi durată (ca un scurt cânt de bucurie, n.n.). Mitropolitul
Zosima care este în favoarea eresului (cum se exprimă cei mai mulţi, n.n.) în 1494 trebui să plece la
mănăstire. În sfârşit, în 1503 eresul fu stârpit în aparenţă şi căpeteniile lui arse pe rug (satanismul şi
cruzimea păgânizaţilor nu are margini, n.n.). Însă în realitate el a continuat până spre jumătatea sec.
16.”224
Surse: 173, 223, 224 Istoria bisericească universală, de Euseviu Popovici, vol. IV, 1928, pag. 67, vol.
II, Bucureşti, 1911, pag. 85, 336.
156
Semnul Fiarei
„Istoricii au evaluat ca fiind între 850 şi 5000 numărul anabaptiştilor executaţi de la 1525 până la
1618. Ei erau arşi, decapitaţi sau înecaţi (cu cruzime de fiară nelegiuită şi antihristică, n.n.)”174
Surse: 174 Istoria credinţelor şi ideilor religioase, de Mircea Eliade, traducere de Cezar Baltag, Ed.
Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988, pag. 258, vol. II.
Conform celor specificate anterior, afirmația preotului E. cum că „s-a trezit femeia aia, Ellen
White cu sâmbăta”, este falsă, neistorică, nefondată și denotă superficialitate și necunoaștere. Nu
pare deloc să fie aşa! Căci Sabatul Zilei a Şaptea nu a murit nicicând în acesti 2000 de ani de
Creştinism, chiar dacă, este adevărat, a fost permanent şi crunt prigonit de către diavol. Dacă ne
uitam în Istorie, vom constata că dintodeauna, falşii creştini dintre „duminicari”, i-au prigonit, i-au
schingiuit, i-au torturat şi i-au ars de vii pe rug pe „sâmbetişti”, şi nu invers. Aşa a fost şi asa va fi,
se pare, până la sfârşitul lumii acesteia, când „sâmbetiştii” vor fi prigoniți din nou, la scară globală
de data aceasta, dar pentru ultima oară. Biblia aşa indică! (Iar dacă tot am vorbit despre Ellen
White (1827 –1915), vă rog să vă interesați despre această slujitoare a Domnului Dumnezeu, care,
fără de prea multă carte, a scris cca 50.000 de pagini de manuscris, o operă colosală în toate
privințele. Vă recomand să parcurgeti măcar lucrarea acesteia intitulată “Tragedia Veacurilor”,
carte foarte răspândită, pe care o puteți găsi foarte ușor, dacă nu în format tipărit, atunci în format
electronic, pe Internet, de unde o puteți descărca și imprima. Dragilor, n-o ratați, merită!)
Chiar mai mult decât atât, s-ar părea că în perioada Creştinismului timpuriu, primele biserici
şi comunitațile creştine ce păstrau Adevăratul Sabat, cel al Zilei a şaptea, erau majoritare. Aceasta
până a reuşit diavolul, treptat şi perfid, încet în timp, prin înşelăciune, să-şi contrafacă şi să-şi
inoculeze propriul fals sabat (duminica).
La aceasta, a ajutat mult şi conjunctura istorică din acele vremuri. Pe de-o parte, foarte mulţi
creştini nutreau dorinţa de-a fi diferenţiati în imperiu, prin comparaţie cu poporul evreu rămas
iudaic (ce păstra tot sâmbăta!), care datorită faptului că nu-L primise şi nu-L recunoscuse pe
Hristos ca fiind Mesia, răstignindu-L, dar şi datorită răzvrătirilor repetate împotriva stăpânirii
romane, era blamat şi persecutat. Iar pe de altă parte, mai ales după tolerarea Creştinismului ca
religie de stat în Imperiul Roman (începând de prin anii 300), multe biserici în care patrundeau un
numar tot mai mare de păgâni, au devenit un amalgam.
Citate:
“Dintre toate cultele păgâne, Cel al lui Mithra era cel mai formidabil rival al Creştinismului , asupra
căruia a exeritat o influenţă notabilă.” – M. Cary and T.J. Haarhoff, Life and Thought inn the Greek and
Roman World. 343-44.
„Multe din practicile curente provin din Mithraism. 25 decembrie era ziua de naştere a lui Mithras;
prima zi a săptămânii, dedicată soarelui, era ziua sa sfântă, opusă Sabatului iudaic. Adepţii mithraismului
practicau de asemenea botezul (folosind sângele unui taur) şi confirmarea şi aşteptau mântuirea în timpul
euharistiei Sfintei cine. Etica mithraică, ca şi cea creştină, era ascetică şi curată.” - Gilbert Murray, Peaks
commentary on the Bible, 632. qtd. In Cary and Haarhoff, Life and Thought inn the Greek and Roman
World. 344 footnote
“În Mithraism existau şapte grade, iar ultimul e Pater (Părinte, sub Saturn). … Deveneai
conducătorul unei congregaţii. … Iniţiatul mithraic putea fi membru al mai multor culte…” - Mithraism
Alison Griffith
“În 70 d. Hr., Titus şi legiunile sale au descins asupra Ierusalimului, transformându-l în dărâmături
împreună cu frumosul său Templu. 60 de ani mai tirziu, naţionaliştii iudei au avut o nouă tentativă, sub Bar
Kochba un fals mesia. Au pierdut din nou, iar în 135, Ierusalimul a avut parte de o a doua distrugere, mai
completă, când împăratul Hadrian a anihilat statul iudaic.
În al doilea secol romanii au schimbat calendarul săptămânal. Nu zeul soare Apollo fusese căpetenia
zeilor, ci Jupiter, aşa că a doua zi era dedicată soarelui. Însă acum, din cauza mithraismului, zeul soare
devenise mai important, iar săptămâna a fost revizuită pentru a face din duminică prima zi a săptămânii,
fiind numită Dies Solis (ziua soarelui) şi aşa a apărut duminica.
Războiele iudaice din anii 66-70 d. Hr. şi a doua revoltă iudaică din 132-135 d. Hr. au produs un val
extraordinar de antisemitism la Roma, iar în 135 d. Hr., împăratul Hadrian a sos in afara legii închinarea
iudaică şi păzirea Sabatului. Aceasta a produs o criză pentru creştini care s-au simţit forţaţi să se distanţeze
de religia iudaică. Precedentul creat de schimbarea calendarului i-a facut pe creştini să urmeze exemplul şi să
157
mute ziua de închinare din ziua a şaptea în prima zi a săptămânii, extinzând astfel sărbătoarea duminicală a
Paştelui la o celebrare săptămânală a Paştelui.” – E. De Kock, Christ and Antihrist in Prophecy and
History. Diadone Enterprises, Edinburg, Texax, p. 169-70.
“Războiul iudaic din 66-70 d. Hr. a provocat un val extraordinar de antisemitism …” -
Encyclopedia Britannica (Chicago William Benton, 1968), s.v. “Jews”
“Dușmănia față de iudaism, a introdus sărbătorirea deosebită a Duminicii foarte de timpuriu desigur
că în locul Sabatului … Sărbătorirea Duminicii la fel ca multe alte sărbători, a fost întodeauna o sărbătoare
omenească și a fost departe de intenția apostolilor de a stabili o poruncă divină în această privință, departe de
ei și de prima biserică apostolică să schimbe legile Sabatului în Duminică…” – “The History of the Christian
Religion and Church” – Neander (istorician bisericesc), p. 186, tradusă de Henry John Rose, BD, vezi
și prima ediție germană Hamburg, vol. 1, part. 2, pag. 339.
“La încheierea războiului în care au pierit mulţi romani, împăratul Hadrian, furios, a emis un decret
pentru scoaterea în afara legii a închinării iudaice, în special a păzirii Sabatului.” - George E. Vandeman,
It is written Classics: Amazing Prophecies (Boise, ID: Pacific Press, 1991), 100
“Aceasta a fost prima lege anti-Sabat cu care a trebuit să se confrunte biserica. La vremea aceea, în
general credincioşii încă păzeau ziua a şaptea potrivit cu una din cele Zece Porunci. În loc de a rezista
testului, papa – susţinut poate de o majoritate din congregaţiile romane, a făcut un pas radical: a schimbat
ziua de închinare în duminică şi a facut din Paşte o sărbătoare săptămânală. Dacă romanii păgâni au putut
muta ziua soarelui, din a doua, în prima zi, cu siguranţă, creştinii romani au putut muta ziua Domnului din
a şaptea în prima.” – E. De Kock, Christ and Antihrist in Prophecy and History. Diadone Enterprises,
Edinburg, Texax, p. 169.
“Decizia fatidică de a păzi cu regularitate duminica a fost luată pe vremea când Telesphorus (125-
136) conducea biserica din Roma. Acesta a murit la un an după edictul lui Hadrian. Succesorul lui a fost
Hyginus (136-140). Noua zi de închinare a fost consolidată pe timpul lui Pius I (140-155).” – Names and
dates from Paul Johnson, “Bishop of Rome” The Papacy (New York: Barnes and Noble, 1997), 210
„Eusebiu (episcop în vremea lui Constantin) ne spune că, pentru a recomanda noua religie
păgânilor, Constantin a transferat în ea ornamentele exterioare cu care aceştia erau obişnuiţi în religia lor.”
– Dezvoltarea doctrinei creştine, pagina 372.
„Noii creştini, în ce priveşte gândirea şi obiceiurile, erau la fel ca şi vechii păgâni... Afluenţa spre
biserici nu a eliminat păgânismul. Din contră, mulţimile de păgâni botezaţi, au făcut ca păgânismul să
dilueze energiile morale ale Creştinismului organizat, până la punctul neputinţei.” – Secole de Creştinism,
O istorie succintă, pagina 58.
„Monedele lui Constantin aveau pe o parte numele lui Christos, iar pe cealaltă figura zeului soare... ca
şi când n-a putut renunţa la patronajul strălucitorului luminător.” – Istoria Bisericii Răsăritene – Arthur
P. Stanley
“Constantin: În ciuda convertirii sale, era “aproape sigur mithraist”. Arcul de triumph construit
după convertirea lui, “e o marturie pentru zeul soare sau soarele nebiruit”. Nu a încetat niciodată să-l
onoreze şi i-a pastrat imaginea pe monede. De asemenea, în Forum “a ridicat o statuie a zeului soare, care
avea trăsăturile lui; şi o alta a zeiţei-mamă, Cibele, cu toate că era prezentată într-o postură de rugă”.”– Paul
Johnson, A History of Christianity, (London, England: Penguin 1990), 67-68.
Mai târziu, Cibele s-a „transformat” în Maria.
Citat:
“Constantin a moştenit titlul Pontifex Maximus, pe care-l are acum episcopul, la care a adăugat
Episcopul Episcopilor şi Vicarul lui Christos” – David Hunt, A Woman Rides the Beast (Eugene,
OR: Harvest House, 1994), 46.
Toate sunt acum Titluri ale Papalităţii. Şi apoi, Constantin, a emis o lege duminicală, dar nu
anti-Sabat:
Citat:
“În venerabila Zi a Soarelui, magistraţii şi cei care locuiesc la oraşe să se odihnească şi toate atelierele
să fie închise.” – Edictul lui Constantin, 321 d. Hr..
La scurt timp după aceea, în 360 d. Hr., Biserica Romano-Catolică a dat următoarea lege, atât
anti-Sabat cât şi pro-duminică:
Citat:
158
Semnul Fiarei
“Creştinii să nu iudaizeze (să ţină Sabatul) şi să stea Sâmbăta (Sabat în original), ci sa lucreze în
acea zi; însă ziua Domnului o vor cinsti în mod deosebit.” – Conciliul de la Laodicea (ținut în Anatolia,
în jurul anului 363 d. Hr.), Canonul 29.
Astfel, închinarea duminicală a fost introdusă treptat de către romanii păgâni, iar romanii
creştini au preluat modelul şi au luat poziţie împotriva celor care urmau Sabatul iudaic.
Citat:
“Secole din era creștină au trecut, înainte ca Duminica să fie ținută ca Sabat. Istoria nu ne dă nicio
singură dovadă sau indiciu că ea ar fi fost vreodată serbată așa înainte de edictul duminical al lui Constantin
în anul 321 d. Hr.” – Sir Wm. Domville, “The Sabath or an Examinațion of the Six Texts”, pag. 291.
Concomitent, a fost pervertit şi Paştele evreiesc (ce comemora ieşirea poporului evreu din
Egipt, sub Moise).
Citate:
“Paştele: Un exemplu timpuriu a fost cererea papei Victor I (189-90) ca toţi să sărbătorească Paştele
duminica. A mers mai departe: a excomunicat pe creştinii din provincia romană a Asiei, care au continuat
sa-l păzească pe 14 Nisan, data Paştelui iudaic. Au insistat să urmeze un calendar pe care însuşi Dumnezeu
îl instituise cu mai mult de 1.500 de ani în urmă (Ex. 12.2). Într-adevăr, accentuau răstignirea mai mult
decât învierea. Din acest motiv erau etichetati în batjocură ca quartodecimani, după latinul paisprezece.” -
Encyclopedia Britannica (Chicago William Benton, 1968), s.v. “Easter”
“Saducheii, Duminica, Cincizecimea: Majoritatea iudeilor şi creştinii timpurii urmau teologia
fariseilor, calculând această dată conform calendarului lunar iudaic … de la an la an, şi Nisan 14 şi Nisan 15
cădeau în zile diferite ale săptămânii. Însă unii iudei au agreat poziţia esenienilor şi saducheilor şi-l păzeau
întodeauna duminica.” – Kenneth A. Strand, How Sunday became the Popular day of Worship
(Reprint from These Times, November 1978).
“Teologii din Nicea au aplicat şi ei o regulă anti-semită: “Pentru a preveni ca praznicul să coincidă cu
Paştele iudaic sau cu sărbătoarea quartodecimanilor, au fost luate măsuri speciale în cazul în care luna plină
avea loc duminica, de a amâna sărbătorirea Paştelui pe duminica viitoare.” - Encyclopedia Britannica
(Chicago William Benton, 1968), s.v. “Calendar”
“Invenţia papală a duminicii paştelui a fost o nuanţă păgână. Totuşi, la conciliul de la Niceea,
împaratul Constantin a susţinut-o şi a impus-o în toate teritoriile sale. Argumentul lui era evident anti-
semit. Acesta a scris: “Să nu avem nimic în comun cu detestabila gloată iudaică; fiindcă noi am primit de la
Mântuitorul o altă cale.” - Stringfellow Bar, quoting Eusebius, Life of Constantine III, xviii, in The
Mask of Jove: A History of Graeco-Roman Civilazation from the Death of Alexander to the Death of
Constantine (Philadelphia and New York: J.P. Lippincott, 1966), 502.
Ca o paranteză: în anul 2001, Papa Paul Ioan al II lea a făcut acelaşi lucru. Când Paştele s-a
întâmplat să cadă peste 14 Nisan (data corectă!), l-a amânat cu o săptămână. Luna plină a picat
duminica, 8 aprilie, şi a coincis cu Paştele iudaic. Acesta a fost amânat şi sărbătorit pe 15 aprilie.
Astfel s-au realizat compromisuri cu Păgânismul! Aşa că, în acest context, sărbătoarea
păgână a soarelui ce se ţinea prin imperiu în prima zi a săptămânii (bastioanele închinării la soare
fiind Alexandria şi Roma), s-a putut contopi treptat cu începerea celebrării zilei întâi ca zi de
sărbătorire a învierii lui Hristos, considerat a fi „Soarele” creştinilor!
Citat:
„Soarele era zeul suprem în păgânism... La data aceasta soarele are închinători în Persia şi în alte
ţinuturi... Există într-adevăr ceva regal, împărătesc în legatură cu soarele care-l face o emblemă potrivită a
lui Isus, Soarele dreptăţii. Se pare că biserica din aceste ţinuturi a zis: „Păstraţi acel vechi nume păgân. Va
ramâne consacrat, sfinţit.” Şi astfel, duminica păgână dedicată lui Balder, a devenit duminica
creştină, sfinţită lui Isus.” – The Chatolic World, martie, 1894, pagina 809.
Deşi înşelaţi, mulţi au fost satisfăcuţi. Printre aceştia, victime ale înşelătoriei conjuncturii
istorice specifice acelei perioade, se pare că au picat şi mulţi dintre cei pe care unele biserici de
astăzi îi prăznuiesc ca „Sfinţi Părinţi”.
Citate:
“Iustin Martirul (un contemporan al papei Pius I) scrie în analiza sa asupra păzirii duminicii,
adresată împăratului Antonius Pius (în jur de 150 d. Hr.): Duminica (Dies Solis) este ziua în care ţinem cu
toţii adunarea de obşte, pentru că e prima zi în care Dumnezeu, făcând o schimbare în întuneric şi materie, a
făurit lumea; şi în aceiaşi zi, Isus Christos, Mântuitorul nostru a înviat din morţi.” – Justin Martyr
Apology.
“Mithraism: Iustin Martirul şi alţii ca el au găsit destule puncte comune între Creştinism şi
Mithraism, cultul lui Sol Invictus (Soarele neînvins). … - Encyclopedia Britannica (Chicago William
Benton, 1968), s.v. “Mithraism”
159
Creştinii adepţi ai schimbării, cu noua zi de sărbătoare ce lua fiinţă, anume duminica, s-au
diferenţiat categoric de evreii iudaici sâmbetişti, iar păgânii creştinizaţi n-a trebuit să renunte într-
totul la obiceiul lor, ci doar şi-au „cosmetizat” vechea sărbătoare păgână!
Dar, oameni buni, noi cei de astăzi, care, spre deosebire de trecut, trăim în epoca libertăţilor,
a vitezei şi avem acces nelimitat la Biblie, Istorie şi informaţie, de ce acceptam încă, înlocuirea
Sabatului Creaţiunii cu o Dies Solis mithraică? (You Tube: “Walter Veith - Tipologia eliberarii”).
În acelasi mod, „cosmetizate”, au patruns pe parcursul secolelor, în Creştinism, o
multitudine de alte sărbători şi practici păgâne! Din nefericire!
Citat:
„Sudura clericală între orfeism şi creştinism
Zeul Mithra – scrie profesorul englez Denis Saurat, în 1934 – se sărbătorea la Romani sub
numele de Jupiter şi i se zicea SOL INVICTUS până în ziua când s-a dat de Împăratul Constantin
cel Mare Edictul din 313 d.Hr. Iar de atunci încoace, ziua săptămânală întâia, aceea a lui SOL
INVICTUS, e numită ZIUA DOMNULUI IISUS, adică DUMINICA.
Putem deci să afirmăm că atât creştinismul ortodox răsăritean, cât şi creştinismul papal, sunt nişte
„altoaie sacre”, înfăptuite prin grefarea purului creştinism pe vechiul trunchi sacru al misticismului
mitologic greco-roman.
Astfel că, următor edictului împărătesc din 313 de a îmbrăţişa lumea romană credinţa sacră în Iisus,
le-a fost uşor greco-romanilor, sub rigoarea ordinului împărătesc, să puie pe Iisus în locul zeilor mitologici;
le-a fost uşor să aşeze pe Iisus în locul lui Dionysos, iar pe Maica lui Iisus în locul zeiţei Demeter, lui Iisus
dându-i epitetul de „Unicul Soare al dreptăţii”.
Astfel, a fost cu putinţă clerului orfic, trecând de azi pe mâine de la orfeism la creştinism, să
transporte cu ei din orfeism în candidul creştinism o mare parte din cultul orfic, şi anume:
a). Clerul orfic, intrat din ordin şi deci fără asentiment sufletesc în creştinism spre
a-l stăpâni şi a trăi din el, a început să practice creştinismul schimbând numele sărbătoririi
zilei Soarelui în acela de „ziua Domnului” care zi a Soarelui era întâia zi a săptămânii.
Astfel, s-a zis zilei Soarelui „ziua Domnului” sau „Dominica”. De aici a pornit prima
nemulţumire printre acei creştini care, continuând tradiţia de la Iisus, aveau ziua de odihnă
săptămânală după Evanghelie, adică nu prima zi a săptămânii, ci ziua a şaptea şi ultima a
săptămânii.
b). Clerul orfic a adăugat obiceiului „purificării prin stropire cu agheasmă” ritualul iudaico-
esenian al „Purificării prin scufundare în apă” (botezul lui Iisus), cărei practici i-a păstrat numele şi
sensul de „Naştere din nou”. La câteva secole după aceea, catolicii au schimbat însă „botezul
scufundării” înlocuindu-l cu „botezul prin stropire”, după sistemul vechi orfic.
c). Slujba liturgică orfică a evoluat în slujbă liturgică a Naşterii, a morţii şi înfierii
Domnului.
Şi astfel, păgânisimul orfic s-a revărsat prin clerul orfic, peste dumnezeiasca doctrină a lui Hristos
Iisus.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 151.
Acum îmi amitesc de-un pastor evanghelist pe care l-am urmărit pe ecran, care susținea
foarte logic, bazat pe Biblie, că nu este în acord cu voia Creatorului, să ne închinam Lui prin/la
Maica Domnului/Fecioara Maria, sfinți, icoane, moaşte, etc., căci prin aceste practici nebiblice se
încalcă dintre adevăratele Porunci ale lui Dumnezeu (în special Porunca a 2-a), comiţându-se
păcat. Până aici era bine. Repet, îşi argumenta poziția, biblic. Însă cind ajungea la Ziua de Odihnă,
prioritiza cele câteva texte anevoioase ale Apostolului Pavel (pe care le interpreta greşit!), în
detrimentul celor clare rostite direct prin gura lui Dumnezeu/Mântuitorului sau pur şi simplu lăsa
Biblia deoparte, de parcă nu cunoştea sau nu recunoştea şi Porunca a 4-a. Şi, deşi cunoştea şi
recunoştea istoric că apostolii Domnului şi primele comunități creştine păstrau sâmbăta, arunca în
derizoriu această chestiune. În sensul că afirma că nu-i prea importantă ziua, ci mai degrabă
„odihna” din timpul zilei pe care ţi-o alegi.
Deci Ziua de Odihnă, după părerea multor evanghelici, este la alegere. Aici nu mai era deloc
bine! Extrem de pueril şi împotriva Cuvântului (Bibliei)! Măcar o logică elementară ar trebui să ne
întarească convingerea că dacă chiar şi apostolii Domnului şi primele comunitati creştine, din
perioada Creştinismului timpuriu, țineau sâmbăta, aceasta reprezintă Adevăratul Sabat ce trebuie
obligatoriu ținut! Şi că Ceremonialul Creațiunii şi Poruncile lui Dumnezeu nu sunt „schimbabile”,
după dorința omului, sau la înțelegerea şi la latitudinea noastră, făpturi slabe create.
Iar dacă în primele veacuri s-a ținut sâmbăta, adică inclusiv în perioada de origine a
Creştinismului, care ar fi rațiunea să acceptăm înlocuirea acesteia cu duminica, conturată în
160
Semnul Fiarei
veacurile ulterioare (aşa cum pastorii exemplificați mai sus, ei înşisi recunosc!)? N-avem nicio
rațiune şi nicio logică sănătoasă care să ne motiveze şi sa ne justifice să ramânem în înşelatoria din
jurul duminicii! Pur şi simplu, eu cel puțin, nu înțeleg logica acestor evanghelici care sunt totuşi
mult mai aproape de Sola Scriptura, prin comparație cu catolicii şi ortodocşii, la care, din
nefericire, prevaleză, în multe priviințe, Tradiția. O parte dintre doctrinele false moştenite, pe
anumite învățături, să fie atât de puternic înrădacinate şi aici, şi în cadrul acestor biserici
protestante, încât prevalează? Greu de înțeles... Însă toţi aceşti protestanţi, deşi mult mai aproape
de Sola Scriptura, riscă să se „înece la mal”, pentru că nu sunt total pe Sola Scriptura!
Iar în acest scop, al nerespectării întocmai a Cuvântului lui Dumnezeu, există numeroase
dovezi că Protestanţii (inclusiv Ortodocşii) sunt „sprijiniţi” şi de către Contrareforma catolică la
vedere sau ascunsă, chiar dacă imensa lor majoritate nu realizează acest fapt, amăgindu-se singuri,
crezându-se total „independenţi”!
Căci ar fi o greşeală elementară să apreciem că Biserica Catolică cu ordinele sale vizibile sau
secrete (dominican, franciscan, etc) culminând cu iezuiţii, au contraactivat doar în trecut sau în
Evul Mediu, iar astăzi stau cu mâinile în sân.
Iezuiţii (Societatea lui Iisus), cu o existenţă de aproape 500 de ani, sunt cel mai puternic şi
malefic ordin catolic, înfiinţat sub Ignaţiu de Loyola în anul 1540 (special pentru Contrareformă!),
al cărui scop existenţial declarat este distrugerea pe orice căi a Protestantismului de orice fel şi/sau
readucerea bisericilor „fice” desprinse, sub supunerea Papei, respectiv a Bisericii „mamă” Romano
Catolice (pe care Biblia o identifică ca fiind „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor
pământului”-Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 5.!)
Citat:
„Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.I. / S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii
Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei. … Călugării iezuiți s-au implicat în punerea în practică a
hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după șocul Reformei protestante.
Iezuiții au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credința catolică în țări cu o
veche tradiție catolică devenite între timp protestante, precum Anglia, Germania, Olanda, Elveția,
Principatul Transilvaniei.” – Wikipedia – “Ordinul iezuit”
Nu! Au schimbat doar strategiile şi modalitaţile de lucru. S-au adaptat vremurilor! Atât!
Satana este îngrozitor de harnic înspre pirzarea veşnică de suflete omeneşti! Iar astăzi, luptă pentru
unirea religiilor lumii, creştine şi non-creştine, pentru „unirea în diversitate”, mai mult ca oricând
(iezuiţii fiind inclusiv în spatele Mişcării carismatice!).
Totusi, am speranța şi convingerea puternică că va veni vremea când foarte multi credincioşi
sinceri, de prin toate confesiunile creştine, astăzi extrem de numeroase şi diversificate în doctrine
biblico-tradiționiste, mixte, sau complet extrabiblice, vor deschide ochii şi se vor întoarce complet
către Biblie şi vor renunța la rezidurile satanice. Eu aşa cred şi sper în acelaşi timp.
- Eu: ...Părinte, m-am luat după Biblie!… şi în Biblie nu apare NICĂIERI că ucenicii țineau
duminica…
Şi, da, dacă vreți, m-am luat după adventiști! Majoritatea conceptelor din această lucrare, așa
cum cred că lesne se poate observa, sunt explicate de adventiști. Da, n-am nici o problemă să mă
161
iau după adventiști, atâta timp cât adventiștii se iau după Biblie, adică după Iisus Hristos
(Adevăr)! N-am nici o problemă să mă iau după oricine care se ia după Iisus Hristos (Adevăr)!
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 11, 1. Fiţi următori
ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos.).
Să se ia preoții ortodocși după Iisus Hristos (Adevăr), şi eu mă voi lua după ei! Să se ia
preoții catolici sau ai oricărei confesiuni după Iisus Hristos (Adevăr), şi eu mă voi lua după ei!
Luați-vă dvs. după Iisus Hristos (Adevăr), şi eu mă voi lua după dvs.! Vă recomand tuturor să
faceți la fel!
Şi nu mergeți după cine nu merge după Iisus Hristos!
Şi dacă adventiștii, în principalele lor învătături şi explicații nu se vor mai lua după Biblie,
adică după Iisus Hristos (Adevăr), nici pe mine nu cred să mă mai găsiți că mă iau după ei. Căci,
oricine nu se ia după Cuvântul lui Dumnezeu exprimat prin Biblie, ci se ia după oricare alte surse
extrabiblice ce pot fi înșelătoare, riscă să meargă după Satana!
Problema Ortodoxiei şi a aproape întregii lumi creștine constă în nerespectarea Cuvântului
Domnului Iisus, surprins în propriile lor Biblii! Una zice Biblia lăsată Omenirii, şi alta face lumea
creștină! Contrar acesteia, în multe privințe! Lume creștină, căreia nu i-a ajuns „îngustimea” Bibliei,
adică a Cuvântului Lui Dumnezeu, așa că a „adăugat”, a „lărgit” cu „Sfânta Traditie”!
Și să nu credeți că mie mi-a fost ușor să constat, după ani de căutări și studiu (pe care am
încercat să-i concluzionez în prezentul material), că majoritatea bisericilor de astăzi, printre care și
Ortodoxia, în multe priviințe, sunt departe de Cuvântul lui Dumnezeu, pe care, dimpotrivă, în loc
sa-l respecte întocmai, cel puțin pe alocuri îl încalcă repetat chiar prin propriile doctrine false
practicate (ceea ce determină săvârșirea de „păcate doctrinare”)! Dar, dragilor, dacă vrem
Adevărul, nu avem de ales, ci trebuie să ne debarasăm de Minciună, indiferent că prin aceasta
atitudine ne vom pune contra, atât biserica tradițională (poate chiar și propria familie!) cât și
societatea. Trebuie să ne debarasăm de Minciună, oricare și oricâtă ar fi aceasta și indiferent de
prețul pe care va trebui să-l plătim! Ce este adevărat și bun trebuie pastrat iar ce este neadevărat și
rău trebuie lepădat!
Dumnezeu judecă intenția de ansamblu a inimii, iar compromisul conștient, al intenției
inimii, este imposibil. Adevărul și Minciuna nu au nimic în comun și de aceea, împreună, jumătate-
jumătate sau combinate în diverse proporții, nu pot fi acceptate conștient de către creștinul sincer.
(Exemplu: Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 14. Nu vă
vor fi poporul Meu"., 17. De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să
nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi., 18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul
Atotţiitorul.).
Așadar, odată identificată Minciuna, trebuie abandonată, întrucât aceasta este generatoare de
păcat, conștient sau nu, sesizabil sau insesizabil, la vedere sau subtil, direct sau indirect, etc! Dar
tot păcat generează, pe care Dumnezeu îl urăște! Această straduință și luptă, a debarasării de
neadevăr, trebuie s-o dea fiecare dintre noi, trebuie s-o dea fiecare credincios sincer al oricărei
confesiuni creștine înșelate în diverse priviințe, creștin care la un moment dat, prin Providența
Caerului, va deschide ochii spre Adevărul biblic, simplu și concret!
Întrucât, a nu urma Adevărul, echivalează cu a nu-L urma pe Domnul Iisus Hristos, Care
“este Calea, Adevărul şi Viaţa”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 9, 23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;, Sfânta Evanghelie
162
Semnul Fiarei
după Ioan, Cap. 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât
prin Mine.).
Oricine dintre noi care descoperă adevărul sau care (după ce, sub orbia înșealăciunii în masă,
a practicat inconștient minciuna) RE-descoperă adevărul biblic, în oricare priviință, doctrinară
bisericească sau nu, și devine deplin conștient de acesta, dar totuși refuză să-l urmeze, indiferent
de motivație (preferând să rămână, în continuare, în confortul neadevărului tradițional moștenit,
etc), riscă! Riscă enorm!„Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr,
nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă”.
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 26. Căci dacă păcătuim de
voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă,).
Din nefericire, în societatea creștină de astăzi, adevărul biblic este mult mai nepopular decât
neadevărul tradițional, care este mult mai popular, ceea ce îngreunează semnificativ deciziile și
alegerile multora dintre creștinii sinceri. Să ne rugăm Domnului pentru ei, pentru noi toți, să ne
dea putere și în acest sens!
Iar dacă vreodată va trebui sau voi hotărî să ader la vreun grup de credincioși, sau la vreo
confesiune creștină, după cunoștințele mele actuale, as zice că aceasta nu poate fi decât Biserica
Adventistă! Repet, după cunoștințele mele actuale…
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 18, 20. Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în
numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.).
Dintr-un motiv extrem de simplu: pentru ca Biserica Adventistă, în măsura în care eu o
cunosc astăzi, se pare că urmărește cât mai strict şi mai riguros Biblia, adică Cuvântul Domnului
Dumnezeu! De aceea cred ca Biserica Adventistă (nu toți, ci doar adevărații credincioși din aceasta
confesiune!) pot reprezenta o componentă importantă din cadrul Bisericii Adevărate a Domnului
Iisus Hristos din ultimele vremuri ale acestui Pământ. Doar o componentă, pentru că nu numai
adevărații credincioși din această confesiune se vor mântui, ci „oameni din toată seminţia şi limba şi
poporul şi neamul” (adevăr recunoscut de adventiști!).
- Eu: ...Părinte, protestanții sunt 600 de milioane, iar ortodoxii numai vreo 200 de milioane… nu mi
se pare că se pot numi așa ușor „sectari”…
- E.: ... Gata! … Nu mai! … Mie mi-ați lăsat impresia ca ați scris această carte ca să demonstrați la
ceilalți cât de deștept sunteți dvs… ca să vă dați deștept!… pentru asta ați scris-o… dar aveți
grijă… vă previn… mândria este un mare păcat… mândria este mai gravă decât prostia…
Aici cred că preotul are dreptate, categoric: „…mândria este un mare păcat… mândria este mai
gravă decât prostia…”! Iar dacă eu am căzut, vizavi de această lucrare, în mândrie, atunci acesta
poate fi un mare păcat al meu! Dacă este așa, Îl rog pe Domnul Dumnezeu să mă ierte şi să-mi dea
putere să ies de sub robia gravă a acestui gen de păcat. Şi să mă păzească pentru a nu cadea din
nou!
Însă, acest potențial şi grav păcat al meu:
- Nu anulează informația şi mesajul acestei lucrări;
- Nu justifica incoerenţa doctrinelor false, de factură satanică, din Ortodoxie, Catolicism,
Protestantism şi din multe alte genuri de confesiuni creștine;
- Nu suplineşte lipsa explicațiilor privind identitatea celor „Două Fiare” „Babilonul creștin” şi
“Semnului Fiarei”, din învăţăturile Ortodoxiei şi a multor altor biserici creștine;
- Etc..
Acestui preot i-am transmis materialul, prin e-mail, în data de 15.09.2017, şi l-am rugat să
citească nu numai pasajul referitor la discuția purtată cu dânsul, ci întregul capitol intitulat Reacții
şi comentarii din lucrarea integrală. În aceiaşi zi, mai târziu, mi-a scris. Mi-aş dori să vă atasez
răspunsul lui, dar nu pot datorită lipsei acordului său.
Acesta îmi aminteşte de alți doi preoți ortodocşi:
- Preotul 1: ... ia să vedem ce ai scris tu pe aici.... îîîîîîîîîîîî .... da, aici este bine ... ia să vedem în alta
parte ... îîîîîîîîîîîî... da, şi aici este bine ...
163
... te-ai rătăcit!... Eu, în sinea mea: ... „Cum azunseşi, omule, la concluzia că m-am rătăcit,
dacă până acuma n-ai zis nimic altceva decât numai că este bine?”...
- Preotul 2: ... unde au fost sectarii acum o mie de ani? ... Eu, în sinea mea: ... o întrebare mult mai
importantă este alta, părinte! ... decât unde au fost „sectarii” acum o mie de ani ... şi aceasta este:
„Unde este Biblia în credința ortodoxă de astăzi?” Aceasta-i marea întrebare ... cu răspuns
nefericit, se pare!... Și știți de ce au apărut „sectarii” în Istorie? Tocmai pentru că confesiunile
creștine ce se pretind pe sine a fi din începuturi și moștenitoarele învățăturilor apostolice, au
abandonat în mare măsură Biblia, în favoarea propriilor învățături apostate, fiind astăzi mult mai
pervertite decât confesiunile sectante (protestante), care totuși se luptă pentru reîntoarcerea strictă
la Cuvânt! Deși întâmpină opoziția celor mai pervertite!
De exemplu, cu trimitere la importanța vitală a ultimei carți biblice, respectiv a Apocalipsei,
după ce am studiat, asemenea altor milioane, eu pun pe masă, pe lângă prezenta lucrare, și
lucrarea intitulată „Identitatea Antihristului Apocaliptic”, de peste 100 de pagini, sau lucrarea
intitulată „Ziua falsă de odihnă”, de asemenea de peste 100 de pagini, etc, fundamentate puternic
cu Biblia și Istoria lumii, lucrări care dezvăluie concret identitatea Celor 2 Fiare ale sfârșitului lumii
acesteia (Papalitatea și SUA) precum și identitatea temutului Semnn al Fiarei (Legea duminicală).
Iar acum, prin comparație, aș adresa o întrebare foarte, foarte importantă: “Ce pun dânșii pe
masă?” Dragilor, din nefericire, raspunsul este dezamăgitor: dânșii pun pe masă, cel puțin la nivel
central și oficial, NIMIC sau MAI NIMIC. N-au NIMIC concret și pragmatic pe aceste subiecte
vital importante! Pentru dânșii, Apocalipsa a fost scrisă, chiar dacă prin Providența Cerului,
degeaba! Iar dacă unii dintre preoți mai exprimă uneori ceva opinii, din auzite de pe la alții (și
acelea vagi, diverse, contradictorii, puerile și foarte superficiale!), nu aduc propriilor afirmații
vreun fundamentat biblic și istoric. N-aduc nimic! N-au în spate, de exemplu, o cărțulie, să zicem
de 30 de pagini, cu care să-și demonstreze și să-și explice, cu Biblia, opiniile. Așa că nu vă lăsați
bruiați și păcăliți și nu picați în capcana lacunelor dânșilor, ci cereți explicații concrete și pragmatice
precum și un fundament scripturistic solid pentru orice. Întrucât aici vorbim despre eternitatea
fiecăruia dintre noi! Nu este de glumă!
Mă tem însă că dânșii nu pot să vi-l ofere! În schimb se eschivează cu diverse tertipuri, cel
mai ușor și uzat fiind cel cu “tainele”. Încadrează rapid și simplu totul la „taine”, și-au scăpat de
problemă și totodată și de cei ce pun întrebări incomode. În timp ce n-au NIMIC! Ba mai mult
decât atât, mulți dintre ei, ca să-și mascheze rușinosul NIMIC și neputințele, schimbând planul
abordării, sar la atac la peroană și acuză de erezie pe cei ce le pun pe masă un studiu extrem de
fundamentat biblic. Pe care, majoritatea dintre dânșii, bineînțeles, refuză să-l parcurgă. Poate că
dacă s-ar deranja, s-ar zdruncina serios. Dar, în general, se pare că încă învinge mândria
bisericească a propriei confesiuni.
Așa că, mai bine țin turmele în neputință și cu NIMICUL (în neștiință!), în vremurile de
astazi! Extrem de riscantă poziție! Apocalipsa („descoperirea lui Iisus Hristos”) este cam ZERO
pentru majoritatea bisericilor creștine. Însă ar trebui să conștientizeze fiecare dintre noi, că, cel
puțin în vremurile de sfârșit, NIMICUL poate fi echivalent cu ÎNTUNERICUL! Iar
ÎNTUNERICUL nu poate determina salvarea de suflete în veșnicie, ci numai LUMINA
(„descoperirea”)! Cred că înțelegeți ce vreau să spun.
Da, revenind la preotul E., răspunsul scris al acestuia se încadrează pe aceiaşi linie: negă tot,
nu recunoşte argumentele din materialul meu, dar nici nu le combate cu ceva, nu aduce nici un
contraaargument biblic propriu şi nicio explicație în sprijinul doctrinelor dezbătute sau a
învățăturilor care lipsesc Ortodoxiei. Practic, preotul n-a adus nimic serios în favoarea propriei
credințe.
Credeți că datorită vreunui asentiment creștinesc a avut această poziție? În contextul în care
eu l-am provocat repetat, concret și temeinic (cu întrebări și materiale biblice) pe acest ambițios
preot tânăr, oferindu-mă să accept întâlnirile unde dorea dânsul, fie la mine, fie la el, oriunde. Dar
n-a mai dat niciun semn. Oare de ce? Repet, credeți că n-a mai răspuns datorită vreunui asentiment
164
Semnul Fiarei
creștinesc? Nu, dragilor! N-a mai dat niciun semn datorită neputinței personale preoțești, respectiv
datorită neputinței bisericii oficiale din cadrul căreia face parte.
Însă a ținut să-mi spună că mă simte neliniștit. Aici are dreptate, așa este, a simțit bine chiar
dacă n-a înțeles corect și motivația. Neliniștea mea nu se datorează abandonării doctrinelor
bisericești antibiblice pe care le practică și le învață bisericile oficiale, așa cum probabil vroia dânsul
să sugereze. Ci neliniștea mea se datorează cu precădere tocmai liniștii dânșilor! Dacă pentru
dânșii (care prin profesie se presupune că sunt dedicați Domnului!), Apocalipsa Acestuia
(„descoperirea lui Iisus Hristos”) este degeaba, atunci alții trebuie să se ocupe ca deslușirea
(relativ modernă și cât mai completă!) a ultimilor profeții biblice să ajungă la cunoștința oamenilor,
la cunoștința poporului.. Cât mai repede și a cât mai multora, indiferent de confesiune.
Deci, eschiva cu atacul la persoană, pare să fie o atitudine mult mai largă, nu numai a acestui
preot, ci a multora: nu fundamentezi cu nimic biblic, dar îi acuzi de rătăcire pe cei ce-şi
fundamentează, biblic, credința!
Citat:
„Clerul nostru cel ortodox nici nu vrea să audă spunându-se că liturghia pe care o slujesc cucerniciile
lor poate fi în realitate ritualul liturgic al orfeismului adoptat sau menţinut prin preluarea în primire a
creştinismului. Totuşi, lumea cultă ştie bine care este adevărul. ...
În concluzie, până şi decanul facultăţii noastre de teologie, C. pr. Vintilescu, recunoaşte că sunt
fondate afirmaţiunile şi desluşirile ce am dat privitor la izvoarele liturghiei actuale ortodoxe, anume că acele
izvoare sunt orfice, însă parfumate cu ideea sublimă a lui Iisus, idee înveşmântată cu odăjdii orfice şi stropite
cu agheasma superbei filozofii eleniste sub care străluceau slujbele orfice din Delfi şi Eleusis.
Să recunoaştem, deci, că liturghia noastră a creştinilor drept-slăvitori este o reeditare a slujbelor sacre
orfice din Delhi şi din Eleusis, parfumate cu sublima reprezentare simbolică a vieţii Mântuitorului Iisus.
Voi documenta la locul cuvenit în ce fel papalitatea e şi mai mult depărtată prin ritualul ei de candida
simplicitate rituală a purului creştinism, şi chiar e cu mult mai hereditară a orfeismului de cum suntem noi,
ortodocşii răsăriteni.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 152/155.
Netrădând tiparul majorității, și acest preot, în timp ce n-avea NIMIC, a procedat la atac la
persoană. Dar aşa cum spuneam mai sus, acuzele repetate, directe sau subtile, la adresa mea, nu
tin loc contraargumentelor sau lipsei explicațiilor şi nu rezolvă „problemele”.
Tot dânsul, mi-a spus că el, spre deosebire de mine, preferă sa rămână în duhul bisericii lui
şi al strămoşilor săi, de care nu se poate despărții. Greşit, în opinia mea, căci
Nu în duhul bisericii şi al strămoşilor trebuie să fim, ci în Duhul Adevărului!
Ce ne facem, oameni buni, dacă fiecare dintre noi, aparținând la miile de confesiuni creştine
diferite, practicante a unor doctrine diverse şi întortochiate, ramânem în duhul bisericilor noastre
şi al strămoşilor? Nu riscam să fim loiali minciunii moştenite? Eu aşa cred! Pentru că aceste
confesiuni nu pot deține toate concomitent adevărul, pe fiecare dintre doctrinele contradictorii
între ele, provenite din Tradiție!
Adevărul este Unul singur!
Şi Adevărul este exprimat prin Biblie! Iar pe mine mă uimesc de-a dreptul toți preoții, ai
oricăror confesiuni, care îi acuză de rătăcire pe cei ce urmează strict şi întocmai Cuvântul lui
Dumnezeu (Biblia), în timp ce în cadrul propriilor credințe prevalează Tradiția sau n-au NIMIC!
Este uimitor şi trist! De parcă Biblia ar fi eretică, şi nu învățăturile contrare acesteia provenite din
diverse alte surse exterioare. Iar lacunele grave ale dânșilor pe textele biblice gen Apocalipsa (ce
pot avea, la un momentdat, uriașe efecte nefaste pentru milioane de suflete ținute în neștiință!), nu
se datorează vreunui gen lăudabil de smerenie creștină, ci mai degrabă mândriei confesionale
proprii seculare, dezinteresului, depășiirii și rămânerii în urmă, dacă nu chiar și desconsiderației
Cuvântului lui Dumnezeu.
165
Preot ortodox – F.
...la începutul lunii iunie 2017...

- Eu: ...după părerea mea, am fost furați, am fost înşelaţi în masă, cronic… nu de acum… ci de foarte
mult timp… de sute de ani, chiar peste un mileniu… am ajuns la concluzia că aproape toată
lumea creștină este în Babilon, şi catolicii, şi protestanții… şi noi ortodocșii…
…cum erau evreii căzuţi acum 2000 de ani şi Domnul Iisus i-a certat şi corectat… cred că la fel de
căzuţi suntem şi noi astăzi, aproape toată lumea creștina, după acești 2000 de ani de creștinism…
cum s-au îndepărtat evreii, treptat, treptat, de învăţătura originală a Domnului Dumnezeu, de la
scoaterea lor din Egipt până la venirea Mântuitorului, în cei 1.500 de ani… așa ne-am îndepărtat
şi noi creștinii de învăţătura originală a Domnului Iisus Hristos în acești 2.000 de ani de
creștinism…
- F.: ... Adică? … cine ne-a furat?...
- Eu: ... Satana! … știți că sunt mii de confesiuni creștine? … şi că fiecare susține că are dreptate?
- F.: ... da, știu… toți zic că ei au dreptate…
- Eu: ... Ortodoxia, de exemplu, este foarte veche… are 1.000 de ani… credeți ca n-a reușit Satana s-o
„infiltreze” cu nimic în toată această perioadă a existenţei sale?...
- F.: ... Ortodoxia a apărut după schisma din 1054… la cunoștințe teologice, nu mă ia nimeni…
Un terț, ce asista la discuție, intervine, întrerupe şi-l întreabă:
- Terțul: ... Părinte, am o întrebare, va rog: este păcat dacă nu dau copiilor de țigani care cerșesc prin
oraș?
- F.: Eu nu le dau! Am dat odată la unu şi el şi-a cumpărat băutură şi ţigări… şi după aia, m-a şi
înjurat…
Răspunsul este unul pripit, în opinia mea, dat, probabil, de preot în grabă, fără a analiza prea
bine. Pentru cazul particular, povestit de dânsul, i-aş da dreptate, dar nu şi dacă vorbim la modul
general. Da, nimeni nu cred că ar da cu plăcere cuiva amărât care ar folosi banii sau darul
respectiv în scopul agravării propriei situații. Aceasta în cazul în care știi, vezi, cunoști persoana,
situația ei, ai siguranța că aceasta folosește în detrimentul său acei bani sau dar. Căci, decât să-i faci
mai mult râu, mai bine nu-l „ajuţi” deloc. Tu să-i dai bani şi el să-i fumeze şi să-i bea!? Nici eu nu
cred că aş da pentru așa ceva.
Dar dacă tu nu știi nimic despre amărâtul, cerșetorul din faţa ta, copil, adult sau bătrân, țigan
sau nu, „datoria” (Iubirea) de creștin, te „obligă” să-i dai, să-l ajuți, oricine ar fi acesta.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 30. Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia
lucrurile tale, nu cere înapoi., Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 13, 16. Iar facerea
de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.).
Să-i dai din toată inima ta, fără regrete şi fără părere de rău şi cât se poate de anonim.
166
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 6, 3. Tu însă, când faci milostenie, să nu
ştie stânga ta ce face dreapta ta,, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va
răsplăti ţie.).
Căci împlinirea Poruncilor Iubirii „obligă” la fapte bune, iar lipsa acestora, atunci când ele
sunt cu putință, înseamnă păcat!
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 4, 17. Drept aceea, cine ştie
să facă ce e bine şi nu face păcat are.)
Ca să nu mai vorbim că, doar să dai nişte bani unui copil cerşător, este cel mai simplu şi
comod. O faptă bună uriaş mai mare, ar reprezenta-o, de exemplu, înfierea unui astfel de copil al
străzii şi creşterea şi educarea lui întru Hristos. Nimeni dintre noi n-o face (sau, cel puțin eu, nu
ştiu cazuri). Şi-atunci să nu recurgem nici macar la acel minim, simplu şi comod?
Dar atenție! Nu o faptă bună, dar „goală”, te recomandă înaintea lui Dumnezeu! Ci înaintea
lui Dumnezeu te recomandă iubirea sinceră purtată Lui, respectiv compasiunea sinceră şi iubirea
purtată celeilalte ființe umane, care trebuie să fie cauzele ce te-au determinat să recurgi la faptele
tale bune.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 41.Şi şezând în preajma cutiei darurilor, Iisus
privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult., 42. Şi venind o văduvă săracă, a
aruncat doi bani, adică un codrant., 43. Şi chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că
această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi., 44. Pentru că toţi au
aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 21, Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria
templului., Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani., Şi a zis: Adevărat vă spun că această
văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi., 4. Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri,
aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă.).
De aceea, îndrăznesc să apreciez că preotul, dacă gândea generic, a dat răspunsul greșit!
Deci, să nu dai copilașilor de țigani, care îţi cerșesc prin oraș, atunci când ai posibilitatea şi când nu
știi nimic despre cum vor folosi banii primiți, poate însemna păcat pentru tine.
Iubirea de creștin te obligă să dai, te obligă la aceasta atitudine. Iar dacă ei folosesc banii sau
darul tău aiurea, înspre distrugerea şi afundarea în păcat, a lor sau a părinţilor lor, fără ca tu să ai
cunoștință despre aceasta, atunci este problema lor, este păcatul lor, al părinţilor lor. În afara
oricăror cunoștințe despre cerşetorii care apelează la tine, ai putea să-i avertizezi atunci când le dai,
să nu folosească darul primit în scopuri păcătoase, şi totodată să te rogi pentru ei.
Iar faptul că refuzul ajutorului este păcat, cred că îl știa inclusiv terțul care a pus întrebarea
preotului. De unde? Așa îi spunea propria conștiință! Așa cum, în foarte multe conjuncturi, propria
conștiința ne „vorbește” imediat, şi parca ne „judecă” faptele instantaneu.
Cred că terțul nici n-ar fi adresat preotului acesta întrebare, dacă propria conștiință nu i s-ar fi
încărcat datorită ocaziilor ratate în care n-a dat bani copilașilor necunoscuți de țigani. Şi, probabil,
prin adresarea întrebării, căuta să-şi autoscuze slăbiciunea zgârceniei, în speranța unui răspuns de
specialitate „acoperitor”, pe care, de altfel, l-a şi primit.
Oameni buni, să nu ne pitim după false paravane, căci ne autoînșelăm! Copilașii de țigani, ei,
părinţii lor, așa cum sunt, sau oricare cerșetor, nu sunt extratereștri. Sunt tot creaturile Domnului
Dumnezeu, ca oricare dintre noi. Creaturi pe care Domnul le iubește desăvârşit, ca şi pe fiecare
dintre noi! Nici ei nu şi-ar fi dorit, probabil, să se nască „ţigani” sau în familii amărâte. Să fie vina
lor? Sau meritul nostru că, din multe puncte de vedere, prin ereditatea şi conjunctura nașterii
noastre, viața noastră-i mult mai ușoară decât a acestor amărâţi?
După ce preotul a plecat, i-am explicat şi motivat terțului, de ce consider eu ca răspunsul
acestuia a fost unul greșit.
Însă, că tot suntem aici, rog a nu se înțelege îngust facerea de bine! Aici, într-adevăr, nu
trebuie să fim „înguşti”! Putem să sprijinim repetat oamenii, oricare („Oricui”), nu numai în plan
material, ci cu ajutoare diverse. Iar dacă suntem de bună credință, nu cred că facem rău procedând
astfel, ci bine.
Dar cel mai mare ajutor pe care îl poţi oferi, ştiţi care este?
167
Cel mai mare ajutor este cel în urma căruia, încă unei ființe umane, şi încă uneia, şi încă
uneia, … etc.,etc., etc. îi cresc, în Adevăr, șansele să treacă din turma caprelor în turma oilor!
Fraților, să acționăm şi să privim lucrurile cu prioritate, prin prisma celor veșnice, şi nu vom
greși!
(Exemplu: Daniel, Cap. 12, 3. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi
îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor., Epistola soborniceasca a Sfântului
Apostol Iacov, Cap. 5, 20. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul
din moarte şi va acoperi mulţime de păcate., Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru,
Cap. 4, 8. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că
dragostea acoperă mulţime de păcate.).
De exemplu, poți să ajuţi de nenumărate ori unui apropiat, material să zicem, dar acesta
rămâne tot un necredincios, un nelegiuit etc. Caz în care, ajutorul tău nu-i este lui de folos decât în
scopuri de moment, specifice vieții acesteia efemere, în cele din urmă, deșarte.
Dar dacă încerci să-l ajuți şi altfel, de exemplu, cu acțiuni şi sfaturi creștinești, duhovnicești,
pentru inimă şi suflet, iar apropiatul deschide ochii şi în urma intervențiilor tale se va mântui,
câştigul este imens! Încă un suflet câştigat, în plus, în veșnicie!
De aceea, prin acțiunile şi atitudinea noastră, să prioritizăm ceea ce este „VEȘNIC”
important! Şi nu efemerul, pieritorul, cele trecătoare, deșarte pentru cel ajutat. Şi bine ar fi dacă în
urma acțiunilor şi atitudinii noastre, cu scopuri „VEȘNICE”, obținem rezultate pragmatice, ce se
vor concretiza prin salvarea de suflete!
Oricine care, după măsura puterii lui, va construi piramide în M.L.M.-ul Vieții Veșnice, nu va
rămânea nerăsplătit de către Domnul Iisus în Raiul fără de sfârşit! Cineva spunea foarte frumos:
“Cea mai mare binecuvântare de pe pământ este nădejdea că într-o zi îl vom părăsi!”
nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.).
Însă să fim pregătiți, căci nici asalturile disperate ale Satanei nu vor lipsi! În oricare caz! Dar,
predându-ne Domnului Iisus, alegând astfel calea iubirii duhovnicești şi, concomitent, părăsind,
abandonând păcatul, îl lăsăm fără de nicio putere asupra noastră, frica dispărând totodată!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 4, 18. În iubire nu
este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este
desăvârşit în iubire.).
- Eu: ...Părinte, o întrebare importantă, va rog: Cele Zece Porunci, de la muntele Sinai, incluse în
Cele Două Mari Porunci de Iubire ale Domnului Iisus, mai sunt valabile?
- F.: ... Ăla-i Vechiul Legământ... Da, sunt valabile!…
- Eu: ... Care sunt acestea, în ordine?
- F.: ... Ăă…. Prima: Să nu ai alţi Dumnezei… ăăă…păi… care mai era?...
Preotul, parcă, s-a blocat. Fără îndoială ca le ştia. Dacă ar fi avut la dispoziție liniște şi puțin
timp, cu siguranță ca şi le-ar fi amintit şi așternut în ordine pe hârtie. Eu așa cred. Însă altceva,
extrem de important, cred că reiese de aici. Din nefericire! Şi anume, dezinteresul în practicile şi
doctrinele proprii, pe care-l manifestă Biserica Ortodoxă, vizavi de Cele Zece Porunci! Aici,
Biserica Ortodoxă, ca de altfel aproape toată lumea creștină, a fost înşelată crunt! Caci,
Fraților, Cele Zece Porunci trebuie visate!
Nu numai de către preoții oricărei confesiuni creștine, ci şi de către fiecare dintre noi, de către
fiecare ființă creștină în parte! De ce? Foarte simplu: pentru că le-a poruncit Domnul Dumnezeu,
pentru că înseamnă Iubire şi pentru că le avem în noi prin natura creației noastre! Şi pentru că
nerespectarea lor, nepăzirea lor în oricare fel, înseamnă păcat! Iar comiterea păcatului este exact
scopul Satanei! Care, se pare că, prin munca lui milenară, a avut un mare succes, prin aruncarea în
derizoriu, în doctrinele şi practicile nenumăratelor biserici creștine, a Celor Zece Porunci! GRAV!
Pentru că Cele Zece Porunci nu sunt cele zece sfaturi sau cele zece recomandări, etc ca să le tratăm
noi superficial, preferențial, la alegere, cu relativă indiferență sau chiar deloc, ci sunt Cele Zece
Porunci ale lui Dumnezeu, de importanță capitală!
168
Semnul Fiarei
„...După practica primară creştină şi chiar cea de astăzi, Decalogul (cele 10 porunci ale lui
Dumnezeu, n.n.) se învaţă cu Simbolul Credinţei de către catehumeni. Iar fericitul Augustin spune că aşa
de plăcut era Decalogul creştinilor primari, încât şi săracii îl învăţau pe dinafară şi-l rosteau la uşile
bisericilor când cereau milostenie (oare din ce carte sfântă rostesc cei care cer milostenie astăzi? n.n.).”
367
Surse: 367 Elemente de credinţă creştină, de Moise N. Pacu, carte reaprobată de Ministerul
Instrucţiunii la 27 Aprilie 1921, ediţia a VII-a, Bucureşti, pag. 14; preluate din „Creștinismul
Iar aici se impune obligatoriu o precizare suplimentară: atentie la sursă! Motivaţi de iubirea
purtată Lui, Cele Zece Porunci adevărate ale lui Dumnezeu trebuie păzite, enunţate corect în Biblia
Ortodoxă (care este mult mai fidelă originalului, fiind după Septuaginta – traducerea în greacă din
secolul III î. Hr. a Bibliei Ebraice), şi nu porunci omeneşti false inventate sau Cele Zece Porunci
„scamotate” de Papalitate prin catehismele catolice sau prin diversele versiuni biblice iezuite
ulterioare ale Vulgatei (traducerea în latină din secolul IV d. Hr.), măsluite:
Poruncile lui Dumnezeu, adevărate, nescamotate, nemăsluite, sunt următoarele:
169
Citat:
„De atunci încoace, Patriarhul Vaticanului şi cu al său cler romano-catolic vieţuiesc în trufie
necreştinească, dispreţuind pe celelalte confesiuni creştine, în special pe cele care tocmai prin rupere din
catolicism au luat fiinţă, toate fiind superioare catolicismului, deşi catolicii le socotesc „Erezii”. La rându-le,
confesiunile adverse catolicismului susţin că tocmai catolicismul e singura confesiune creştină în completă
rătăcire.
Noi aici vom documenta, prin obiectivitate ştiinţifică, unele din gravele rătăciri ale creştinismului
romano-catolic. Începem prin o comparaţie între textele „Crezului ortodox” şi „Crezul catolic”, apoi printr-o
comparaţie dogmatică, după aceea vom documenta cum catolicii au scamotat decalogul şi vom indica
practicile păgâne introduse ulterior în ritual şi chiar în dogmele catolice. ...
Deci catolicii au scamotat şi au măsluit atât scrierile Apostolilor, cât şi Evanghelia. ...
Mântuitorul a spus, chiar în întâia Sa predică, inaugurală, că n-a venit să strice legea, ci a
venit ca s-o îndeplinească. Totuşi, papalitatea a lucrat contrar Cuvântului divin al lui Iisus: căci a modificat
textul şi în parte sensul legii cea păzită cu sfinţenie de Iisus.
Despre scamotarea Decalogului de către papalitate mărturiseşte cardinalul catolic Bellarmin, sub
chiar aprobarea Papei, la 1138, în cartea „Învăţătura creştină”; unde precizează că „modificarea Decalogului
de către catolici este anterioară despărţirii clerului occidental de trupul ortodoxiei din care la început făcea
parte integrantă”.
Scamotarea Decalogului, despre care scria la 1138 cardinalul catolic Bleearmin, există şi azi în
catolicism. Avem dovada oficială chiar sub ochii noştri: pe zidurile catedralei Sf. Iosef, din strada General
Berthelot, Bucureşti, se află continuu (anii 1935 şi 1936) două mari afipte, încadrate, unde a putut oricine să
citească următoarele cuvinte:
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”
este făgăduiala desluşită a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al cărui cuvânt dumnezeiesc trebuie să se
îndeplinească.
Poruncile lui Dumnezeu:
170
Semnul Fiarei
1. Eu sunt Domnul Dumnezeu, să nu ai alţi dumnezei afară de mine. „Să nu faci chip cioplit,
ca să te închini lui”. (Şi aici e o mare aberaţie a catolicilor, întrucât ei spun să nu se închine
omul la chipuri cioplite, pe când în realitate chiar catolicii, şi numai ei dintre creştini, se
închină la statui, întocmai cum făceau păgânii.)
2. Să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deşert.
3. Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.
4. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
5. Să nu ucizi.
6. Să nu faci fapte necurate.
7. Să nu furi.
8. Să nu dai mărturie falsă.
9. Să nu doreşti femeia aproapelui tău.
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău şi niciun lucru care nu este al tău.
Poruncile Sfintei Biserici
1. Duminica şi sărbătorile să nu munceşti, şi să asculţi o sfântă liturghie.
2. Să ţii posturile rânduite de biserică.
3. Să mărturiseşti păcatele odată pe an şi să te grijeşti de Paști.
4. Să nu faci nuntă în zile oprite.
5. Să plăteşti bisericii simbria şi celelalte, după legi şi obiceiuri.
Asanarea noastră socială şi materială este asigurată prin împlinirea acestor porunci.
Observaţi-le, căutaţi ca şi alţii să le observe conştiincios.
Mitropolitul Catolic din România, Al Cizar.
Afiptul acesta aduce, inconştient, la lumina lumii, în ce largă măsură şeful confesiuni catolice a
mutilat Decalogul, i-a violat rânduiala şi i-a denaturat concepţia divină ce se afla în el. Cum oare a fost cu
putinţă aşa ceva din partea „reprezentantului cel viu al lui Iisus pe pământ”, când e ştiut de orice bun
creştin că Mântuitorul a propovăduit inviolabilitatea legii morale grăind ferm că „nu se clinteşte din legea
morală nicio iotă” (Evanghela de la Matei, V, 18,19)?
Să comparăm puţin textul exact al Decalogului cu textul afişat de Mitropolia catolică din Bucureşti.
Constatăm în cel catolic următoarele mutilări, violări şi denaturări:
Mai întâi de toate, Decalogul spune lămurit, la punctul 2 al originalului, cum şi la punctul 1 al
textului catolic: „Să nu-ţi faci chip cioplit, ca să te închini lui”. De vizitaţi însă orice biserică romano-
catolică, veţi vedea în toate „cipuri cioplite”, cioplite în lemn, în marmură, chiar în metal; iar credincioşii
catolici se închină la aceste chipuri cioplite şi le sărută până şi buricele degetelor de la picioare. Amintească-şi
cititorul de cele descrise la pag. 235 din volumul precedent, unde se face menţiune despre statuia de bronz
din catedrala Sf. Petru din Roma. ...
Al doilea, contrar poruncii date de Apostolul Pavel ca o sinteză a Decalogului nu e cu putinţă decât
spiritualizându-l în gândirea unică: „Să iubeşti până şi pe duşmanul tău”, clerul catolic a denaturat
Decalogul în felul următor:
Porunca a 4-a din „original”, relativă la repaosul hebdomadar, a devenit, în textul catolic, porunca a
3-a; iar în locul textului original: „ziua sabatului”; catolicii au pus „ziua Domnului”.
Seria întreagă de puncte din textul original, catolicii au inversat-o: textul poruncii a doua e vârât în
cuprinsul poruncii întâi; din porunca a 3-a au întocmit pe a 2-a, pentru a face pe a 3-a din a 4-a; iar pe a 7-a
din a 8-a, pentru ca la fine să rupă în două textul poruncii a 10-a, spre a face zece din cele nouă câte au
menţinut.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 171/173/174/176.
Dureros a fost să constat că acest preot ortodox, cu ani buni de profesie, avea dificultăţi în
exprimarea, pe loc, a Celor Zece Porunci. Din nefericire, nu este nici pe departe singurul, o bună
parte a preoţilor practicanţi ai diverselor confesiuni (dar şi a altor teologi), mi-au lăsat aceiaşi
impresie. Puteţi să vă convingeţi singuri, surprinzându-i cu întrebarea. Dar, ca să nu se simtă
prost, am intervenit:
- Eu: ... A doua: „Să nu-ţi faci chip cioplit…”

A treia: „…”
171
A patra: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în
acelea toate treburile tale, Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău…”.
Părinte, vedeți ce spune Porunca a patra? Dumneavoastră ați spus că sunt valabile! Care-i atunci
adevărata zi de odihnă?
- F.: ... Aaa… te-ai dat cu ăia!…
- Eu: ... Părinte, m-am dat cu Biblia Ortodoxă Română… în plus, Domnul Iisus nu s-a odihnit în
ziua învierii Lui! Iar dacă nu S-a odihnit, de ce ținem duminica ca zi de odihnă?
- F.: ... ținem duminica … pentru că duminica este Noul Legământ…
- Eu: ... păi, dacă duminica este „Noul Legământ” cum rămâne cu Porunca a patra, despre care ați
spus anterior că este valabilă şi ea?...
În acel moment, preotul, vizibil deranjat, a întrerupt discuția, mi-a întins mâna, şi-a întors
spatele şi a plecat.
Rog pe oricine să indice în întreaga Biblie unde scrie sau de unde reiese că „duminica este
Noul Legământ”. Sau semnul „Noului Legământ”, aşa cum susțin unii preoți. Şi că acest „Nou
Legământ” desființează sau înlocuişte, total sau parțial, temeiul „Vechiului Legământ”, respectiv Cele
Zece Porunci. Nici vorbă de așa ceva în toată Sfânta Scriptură!
Rezultate cautare: Ati cautat: “duminic(a;ă) legământ” in TOATA BIBLIA
CARTI: S-au găsit 0 versete.
Rezultate cautare: Ati cautat: “duminic(a;ă) semn” in TOATA BIBLIA
Rezultate cautare: Ati cautat: “zi întâi legământ” in TOATA BIBLIA
Rezultate cautare: Ati cautat: “zi întâi semn” in TOATA BIBLIA
Vă rog să recitiți subpunctele: „CELE ZECE PORUNCI în contextul Vechiului şi Noului
Legământ”, „Concluzii: “Cele Zece Porunci” - TEMEIUL ambelor Legăminte”, din “CAPITOLUL 5. Voia
Domnului: Legea Domnului”, în cadul cărora s-a concluzionat:
- „Legamântul (aşezământul; testamentul) Nou, constă în punerea, darea, scrierea legilor

Domnului în inimile şi în cugetele oamenilor, şi NU constă în eliminarea, desfiinţarea sau
abrogarea Celor Zece Porunci;
(Exemplu: Ieremia, Cap. 31, 31. Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu
casa lui Iuda legământ nou., 32. Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am
luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură
cu ei, zice Domnul., 33. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice
Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi
popor., Iezechiel, Cap. 11, 19. Şi le voi da aceeaşi inimă şi duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul
lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne,, 20. Ca să urmeze poruncile Mele şi legile să le păzească şi
să le împlinească; vor fi poporul Meu, iar Eu le voi fi Dumnezeu., Cap. 36, 26. Vă voi da inimă nouă şi duh
nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne., 27. Pune-voi
înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile
Mele., Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 2. Scrisoarea noastră sunteţi
voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii,, 3. Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui
Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci
pe tablele de carne ale inimii., Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 8, 8. Ci Dumnezeu îi
mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament
nou,, 9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot
din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit - zice Domnul,
10. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile
Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu. Cap. 10, 15.
Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis:, 16. "Acesta este aşezământul pe care îl
voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele
lor".).
172
Semnul Fiarei
- Ratificarea Noului Legamânt (aşezământ; testament), s-a realizat la cruce, prin jertfirea
Domnului Iisus Hristos;
- Cele Zece Porunci, denumite în sine „legamânt”, pe alocuri, în Biblia Ortodoxă, reprezintă
temeiul şi fac obiectul ambelor legăminte, chiar dacă pentru primul au fost scrise în
piatră, iar pentru cel de-al doilea, în inima omului;
- Domnul Iisus nu Și-ar fi desfiinţat propria Lege a Iubirii (ce include Cele Zece Porunci), pe
Care El Însuşi o ţinea, pentru că aceasta reprezintă baza caracterului Său.
Astfel, Duminica nu este Noul Legamânt, şi nici semnul intrării în acesta, ci semnul este
botezul “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 28, 19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,).
Botez care, pentru a nu fi artificial şi fals (şi implicit, fără efect!), ar presupune lepădarea de
sine, naşterea ființei celei noi întru Hristos şi urmarea Mântuitorului – motiv pentru care multe
confesiuni creştine apreciază că acesta ar trebui să se înfăptuiască în urma deciziei proprii a fiecărei
inimi, în deplină cunoştință de cauză şi nu în stagiul de bebeluș neştiutor (act ce nu poate însemna
decât o „dedicare” a micuțului înspre Domnul, dorită de părinți şi/sau comunitatea religioasă
respectivă).
Preoții cu care eu am discutat, probabil că sunt de bună credință. Numai că în privința multor
doctrine sunt în eroare datorită moștenirii seculare sau chiar milenare a înşelăciunii. Iar mai
departe, falsele doctrine, le provoacă incoerente şi contradicții în sine.
Puteți experimenta şi dvs. singuri. Puteți să le adresați aceleaşi întrebări:
1. Cele Zece Porunci mai sunt valabile sau nu?
Dacă vă vor răspunde că „nu”, atunci contraargumentați-le cu numeroasele versete din gura
Domnului Iisus, specificate în acest material. De asemenea, în acest caz,
2. Rugați-i să vă definească noțiunea de „păcat”.
Întrucât „păcatul” este „nelegiuirea”, iar desființarea Legii (Celor Zece Porunci cuprinse în
Cele Două Mari Porunci), ar avea drept consecință „liberalizarea” păcatului.
Dacă vă vor răspunde că „da”, atunci întrebați-i:
3. De ce nu ținem ziua a șaptea de odihnă, conform Poruncii a 4 a din cadrul Celor Zece
Porunci?
Dacă vă vor răspunde că „numai 9 sau 8 au rămas valabile”, atunci rugați-i să vă arate
fundamentul scripturistic al acestei desființări sau schimbări sau înlocuiri a vreuneia dintre
Porunci. Cereţi versete directe, nu acceptaţi uşor versete „indirecte”, cărora li se atribuie
interpretări forţate, sucite, filozofice, transcedentale, etc..
4. Rugați-i să vă arate în Biblie, unde Domnul Dumnezeu ne poruncește să ne închinăm Lui

prin/la Fecioara Maria, statui, icoane, sfinți vii sau morți, moaște etc..
Dacă vă vor spune că „este ok” să ne închinăm prin/la aceștia, în afara oricăror porunci ale
Domnului, reamintiți-le că „păcatul” se produce prin neascultare, întocmai, de Poruncile existente!
173
Nimic în plus, nimic în minus! Deci nepracticarea nu poate fi însoţită de păcat, în schimb,
practicarea, da!
5. Rugați-i să vă arate, în Biblie, unde sunt consemnate o multitudine de posturi şi

sărbători aferente Fecioarei Maria, sau sfinților sau apostolilor, ce umplu astăzi
calendarele lumii creștine etc..
6. Rugați-i să vă identifice clar cine sunt cele „Două Fiare” din Apocalipsă, ce înseamnă
„Babilonul creștin” şi care este identitatea „Semnul Fiarei” etc..
7. Rugați-i să vă scrie clar pe hârtie, care sunt „poruncile lui Dumnezeu”, consemnate în
Apocalipsa, porunci ce trebuie neapărat păzite pentru a NU primi pe vecie-pierzătorul
„Semn al Fiarei”.
8. Rugați-i să vă arate, în Biblie, unde Domnul Iisus Hristos își împarte copiii Săi în
ortodocsi, catolici, protestanți, sectari, etc. (și de unde reiese că preferă sau favorizează
vreuna dintre aceste categorii).
9. Plus multe alte întrebări, care vi se par firești şi logice.
Așa cum vă spuneam şi cum am încercat să surprind în prezentul material, cel puțin până
acum, eu n-am obținut decât incoerenţe şi contradicții în sine. Sau frustrări, sau explicații
fantasmagorice, sau acuze! Poate dvs. veți avea mai mult succes.
Aceşti preoţi ortodocşi, dar şi alţii, în argumentaţia lor, se pare că se bazează puternic pe
„Sfinţii Părinţi” şi „Sfânta Tradiţie”. Toţi de până acum, aproape fără excepţie, i-au adus în discuţie!
Nu sunt adepţi ai Solei Scriptura!
174
Semnul Fiarei
Un Creştin ortodox
...în luna august 2017...
Cu acest creştin tânăr m-am întâlnit întâmplător undeva, având astfel o primă discuție,
apoi ne-am auzit telefonic. Pentru că mi s-a părut că este de foarte bună credinţă şi deschis, voi
scrie esenţa discuţiilor purtate cu el şi comentariile mele, apoi îl voi ruga, prin e-mail, să-şi adauge
propriile explicaţii şi argumente.
– Eu: „Creştine”, de ce ne închinăm lui Dumnezeu prin/la Fecioara Maria?...
– El: Nu,... noi nu ne închinăm Fecioarei Maria ca şi lui Dumnezeu... noi nu suntem adepţi ai
Imaculatei Concepții (dogmă a Bisericii Romano-Catolice, referitoare la Fecioara Maria, dusă la
extrem, pe care chiar şi Ortodoxia o consideră o erezie!)... catolicii greșesc... noi doar o cinstim... este
altceva... cum să n-o cinstim pe Maica Domnului?...
– Eu: ... şi-atunci, solicitarea din slujbele ortodoxe „de-a ne milui pe noi păcătoşii”, adresată
acesteia, vi se pare ok?... Nu este numai Domnul Cel ce ne poate milui pe noi oamenii?... Fecioara Maria a
fost şi ea tot om... totuși...
Ce să mai vorbim de expresia gravă şi nebiblică: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi”, utilizată în slujbe, ce fură pe față din prerogativele Domnului, Singurul
Mântuitor!
„Căci nicidecum nu zicem către vreun sfânt: Sfinte, scapă-mă sau mântuieşte-mă sau ai grijă de
mine, dăruieşte-mi binele sau altceva asemănător, căci acestea sunt cu putinţă numai la Dumnezeu şi
nimănui altuia” (uitaţi-vă prin cărţile de rugăciuni şi vă veţi îngrozi, Iisus fiind înlocuit cu Fecioara
Maria şi mulţi alţi „zei secundari”; n.n.)” 191
Surse: 191 Simbolistica de Hr. Andruţos, trad. De Iustin Moisescu, Craiova, 1955, pag. 327.
„Astfel, dacă ei (unii călugări n.n.) mărturisesc cu buzele că mântuirea prin Domnul Hristos ne
vine – ca una dintre persoanele Sfintei Treimi care singură dă har asupra omului – iată că unii din ei au
ajuns să spună pe urmă neadevărul că harul coboară de la Maica Domnului (numind-o: neschimbată
mijlocitoare, singura folositoare, dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie etc., n.n.)” 192
„Maica Domnului se cuvine cinstită... ca una ce a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu, dar nu
este Dumnezeu, nu este împărţitoare de har (este tot creatură ce nu primeşte închinare şi nefiind
Dumnezeu nici nu ne poate auzi, n.n.)” 194
Surse: 192, 194 Buruieni crescute la umbra Bisericii, de Valerian Zaharia, episcopul ortodox al
Oradei, 1955, pag. 86; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 271.
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 4, 9. Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere
de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat, 10. Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul
Israel, că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a
înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră!, 12. Şi întru nimeni altul nu este
mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.).
„Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în
care trebuie să ne mântuim noi.”
– El: Da, este OK să ne adresăm aşa... pentru că Fecioara Maria l-a născut pe Mântuitorul lumii... şi
mijloceşte pentru noi oamenii... vă daţi seama la ce grad de sfinţenie era?... dacă şi arhanghelul Gavril i s-a
închinat ei!...
Greşită opinie, ne spune Biblia! Căci „unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni:
omul Hristos Iisus”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 5, 21. Iar fariseii şi cărturarii au început să
cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?,
Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 5. Căci unul este Dumnezeu, unul
este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus,).
175
„Apoi, nu numim pe sfinţi mijlocitori (căci Scriptura nu ne învaţă să ne rugăm la Ilie deşi e în cer,
căci el e un om nu Dumnezeu şi nici nu ne-ar putea auzi, n.n.); căci unul este mijlocitorul între
Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos care, singur, în chip direct, poate să mijlocească între Tatăl şi
noi.” (doar păgânii aveau cultul mai multor mijlocitori aşa zişii zei secundari, n.n.). 186
Surse: 186 Sfântul Simbolistica de Hr. Andruţos, trad. De Iustin Moisescu, Craiova, 1955, pag.
327-328.
„Mijlocitori se numesc sfinţii în mod abuziv (şi fără niciun temei biblic, apostolic, ci doar după
modelul păgânismului, n.n.)” (Platon, Catehism, p. II-a) 189
Surse: 189 Istoria religiilor de Diac Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Ed. IBM al BOR, Bucureşti,
1983, p. 41.
„Unul este Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni – Omul Iisus Hristos. Acest mijlocitor este
Unic, pentru că numai El împlineşte toate condiţiile – întrunind în Persoana Sa cele două naturi sau firi:
este şi Dumnezeu adevărat (deci ne poate auzi şi răspunde, n.n.), şi om adevărat (deci aproape de noi, fără a
mai avea nevoie de alţi intermediari, n.n.).” 190
Departe de mine gândul de-a contesta sfințenia excepţională a Maicii Domnului! Dar cred
că creştinul se înşeală (prin moştenirea înşelăciunii!). Îngerul Gavriil nu i s-a închinat ei, ci doar i-a
adus uriașa Veste Bună! Găsiţi numeroase articole pe net care despică firul în patru pe fiecare
verset în parte, cu privire la vizita Îngerului Gavriil. Vă recomand să consultaţi cât mai multe
dintre acestea, şi pro şi contra şi apoi veţi fi mult mai în măsură să priviţi obiectiv adevărul. Ce-aş
vrea să menţionez numai aici este că termenul de „Plecăciune” cu care i s-a adresat îngerul acesteia
(după unele traduceri), se pare că era doar o formulă de adresare politicoasă, larg răspândită la
acea vreme. şi nu înseamnă că Îngerul Gavriil i s-ar fi închinat ei (iar nouă să ne rămână această
învăţătură). Nici vorba de închinare în faţa ei, după mine şi foarte mulţi alţii!
Iar Gavriil nu pare să fie arhanghel, ci doar înger, unul cu poziţie foarte înaltă. Nu că ar
avea vreo importanţă vizavi de „închinare”. Dând la o parte formulele de adresare reciprocă
politicoase, specifice vremurilor, nu rezultă de nicăieri din Biblie că îngerii sau alte genuri de ființe
cerești trebuie să se închine la om, şi nici că omul trebuie să se închine la îngerii sau alte genuri de
ființe cerești! Dimpotrivă! Căci o astfel de închinare poate însemna păcat!
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 10, 25. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu,
întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui., 26. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-
te. Şi eu sunt om., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 10. Şi am căzut înaintea picioarelor lui,
ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care
au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei., Cap. 22, 8. Şi
eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin
înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea., 9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt
împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui
Dumnezeu închină-te!).
Toate creaturile, cerești sau omenești, trebuie să se închine doar Domnului!
Îngerul lui Dumnezeu: „Vezi să nu faci aceasta! ... Lui Dumnezeu închină-te!” Atât!
Şi nu ştiu de unde deţine Biserica Ortodoxă informația cum că Gavriil ar fi arhanghel! Cel
puţin Biblia n-o spune:
Rezultate căutare: Ați căutat: “arhanghel Gavriil” în TOATĂ BIBLIA;

CĂRŢI: S-au găsit 0 versete.
Rezultate căutare: Ați căutat: “înger Gavriil” în TOATĂ BIBLIA:
CĂRŢI: Luca (2); S-au găsit 2 versete.
176
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 1, 19. Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt
Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea.,
26. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume
era Nazaret,).
Singurul Arhanghel pare să fie doar Mihail, care, așa cum spuneam, n-ar fi nimeni altul decât
Domnul Iisus Hristos în Cer, înaintea întrupării Sale. Doar 2 versete, în întreaga Biblie, folosesc
acest titlu.
Rezultate căutare: Ați căutat: “arhanghel” în TOATĂ BIBLIA
CĂRŢI: I Tesaloniceni (1); Iuda (1); S-au găsit 2 versete.
(Exemplu: Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 16. Pentru că
Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer,
şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,, Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Cap. 1, 9.
Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a
îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: "Să te certe pe tine Domnul!").
– Eu: Dar Creştine, Apostolul Ioan, cel ce a primit-o în grijă la cruce, la răstignirea Domnului Iisus,
a scris un sfert din Noul Testament: 4 cărţi... cu şanse uriaşe ca toate acestea să fi fost scrise după moartea ei
biologică şi presupusa înălţare la cer... N-ar fi fost normal ca Apostolul Ioan să fie primul interesat să ne
transmită aceste învăţături ca să beneficieze de ele întreaga lume creștină? De ce n-avem nimic în acest sens
în Biblie de la Apostolul Ioan? Şi de la niciun alt apostol, care, conform tradiției Bisericii Ortodoxe, au
participat la evenimentele din jurul morții Fecioarei Maria?... N-avem niciun verset care să spună ceva
concret în direcția asta...
– El: N-avem... pentru că aceasta a fost alegerea ei... să stea deoparte... așa a ales ea... era foarte
smerită...
– Eu ... totuși, nu credeți că este periculos cultul Fecioarei Maria în condițiile în care acest cult a
început să apară mult mai târziu, prin anii 400-500 după Hristos?...
– El: Nu... n-a apărut atunci, avem dovezi mult mai timpurii...
(Nu cumva aceste „dovezi mult mai timpurii” sunt de fapt cele ale “Împărătesei Cerului” -
Semiramida cu copilul ei Tamuz în brațe (cult păgân babilonian precreștin, preluat de popoarele
diferite la răspândirea lor pe Pământ după formarea lor prin amestecarea limbilor în Babilon, cult
idolatru cosmetizat și practicat și astăzi în diverse culturi, inclusiv în cea creștină înșelată și/sau
apostaziată)? (You Tube: „Taina SemiramideiO istorie ascunsa...!”). Mult mai degrabă!)
Citat (a se vedea, de exemplu, articolul intitulat „Religia Tainica a Babilonului”
(https://docgo.org/religia-tainica-a-babilonului):
„UNUL DINTRE CELE MAI remarcabile exemple ale modului în care păgânismul babilonian a
continuat să existe până în zilele noastre poate fi văzut în felul în care închinarea adusă Mariei a înlocuit
închinarea antică adusă zeiţei-mamă.
Istoria mamei şi copilului era în mare măsură cunoscută în Babilonul antic, dezvoltându-se într-o
închinare instituită. Numeroase monumente din Babilon o înfăţişează pe zeiţa-mamă, Semiramida, cu copilul
ei Tamuz în braţe.
Când locuitorii Babilonului au fost împrăştiaţi în diferite părţi ale pământului, ei au dus cu ei
închinarea adusă mamei divine şi copilului ei. Aceasta explică de ce aşa multe naţiuni s-au închinat unei
mame şi unui copil - într-o formă sau alta - cu multe secole înainte ca adevăratul Mântuitor, Isus Hristos, să
Se nască în această lume. În diversele ţări în care s-a răspândit această închinare, mamei şi copilului li s-au
dat diferite nume, căci, să nu uităm, în Babel au fost încurcate limbile.
Această falsă închinare, după ce s-a răspândit din Babilon în diverse naţiuni, sub diferite nume şi
forme, a fost instituită în cele din urmă la Roma şi în tot Imperiul Roman. Un scriitor cunoscut spune despre
această perioadă: „Închinarea adusă Marei Mame... a fost foarte populară în Imperiul Roman. Inscripţiile
dovedesc faptul că cei doi (mama şi copilul) au primit onoruri divine... nu numai în Italia şi în special la
Roma, ci şi în provincii, îndeosebi în Africa, Spania, Portugalia, Franţa, Germania şi Bulgaria".
În această perioadă, când închinarea adusă mamei divine era foarte răspândită, a întemeiat
Mântuitorul, Isus Hristos, Biserica nou-testamentală. Ce biserică glorioasă a fost ea în acele zile de început!
Cu toate acestea, prin secolele al treilea şi al patrulea, ceea ce era cunoscut sub numele de „biserică" se
îndepărtase în multe feluri de credinţa originară, căzând în apostazia despre care avertizaseră apostolii. Când
a venit această „părăsire a căii adevărate", mult păgânism a fost amestecat cu creştinismul. Păgâni
177
neconvertiţi au fost primiţi în biserica mărturisitoare, şi în numeroase cazuri li s-a permis să-şi continue
multe din ritualurile şi obiceiurile lor păgâne - de obicei cu câteva restricţii şi schimbări, astfel ca să pară cât
mai asemănătoare credinţa lor de până atunci cu învăţătura creştină.
Unul din cele mai bune exemple ale unei astfel de influenţe păgâne se poate vedea în modul în care a
continuat închinarea adusă marei mame - doar că într-o formă uşor diferită şi având un nou nume! Mulţi
păgâni fuseseră atraşi la creştinism, însă adorarea lor faţă de zeiţa-mamă era atât de puternică, încât n-au
vrut s-o abandoneze. Conducătorii bisericii, gata de compromis, au înţeles că dacă ar putea găsi în creştinism
analogii cu această închinare adusă zeiţei-mame, ar putea mări enorm numărul membrilor bisericii. Dar cine
o putea înlocui pe „Marea Mamă" a păgânismului?
Maria, desigur, era după părerea lor persoana cea mai potrivită pe care s-o aleagă. De ce să nu-i lase ei
pe oameni să-şi continue rugăciunile şi devotamentul faţă de o zeiţă-mamă, pe care s-o numească doar
Maria? Este limpede că acesta a fost raţionamentul folosit, căci exact aşa s-a şi întâmplat! Puţin câte puţin,
închinarea care era legată de mama păgână a fost transferată Mariei.
Dar închinarea adusă Mariei nu făcea parte din credinţa creştină originară! Este vădit faptul că
Maria a fost o femeie gingaşă şi evlavioasă - special aleasă ca să dea naştere trupului Mântuitorului nostru -,
dar nici unul dintre apostoli sau Isus Însuşi n-au făcut vreodată vreo aluzie la închinarea adusă Mariei.
După cum afirmă The Encyclopedia Britannica, în timpul primelor secole ale Bisericii nu s-a dat nici o
importanţă Mariei în vreo privinţă.
Faptul acesta este admis şi de The Catholic Encyclopedia: „Devoţiunea adusă Binecuvântatei Noastre
Doamne trebuie în ultimă analiză să fie considerată ca o aplicare practică a doctrinei Comuniunii Sfinţilor.
Având în vedere faptul că această doctrină nu este cuprinsă, cel puţin într-un mod explicit, în formele de
început ale Crezului Apostolic, nu avem nici un motiv să fim surprinşi dacă nu întâlnim urme clare ale
cultului Binecuvântatei Fecioare în „primele secole creştine", închinarea adusă Mariei fiind o dezvoltare mai
târzie.
Până pe vremea lui Constantin - în prima parte a secolului 4 -, nimeni n-a început s-o privească pe
Maria ca zeiţă. Chiar şi în această perioadă, o astfel de închinare a fost privită cu nemulţumire, aşa cum se
vede clar din cuvintele lui Epiphanius, care i-a denunţat pe unii din Tracia, Arabia şi din alte locuri pentru
că se închinau Mariei ca unei zeiţe şi că aduceau turte ca jertfă pe altarul ei. „Ei trebuie să i se dea cinste",
spunea el, „dar nimeni să nu se închine Mariei". Totuşi, doar peste câţiva ani, închinarea adusă Mariei nu
numai că a fost îngăduită, ci a şi devenit doctrină oficială la Conciliul din Efes în anul 431 d.Cr.!”
Da, am mai auzit și de la alții despre dovezile timpurii ale acestui cult nebiblic. O doamnă
îmi spunea: “... tu nu știi că Luca a fost primul care a pictat-o pe Maica Domnului? De la el avem prima
icoană! ... Porunca a 2-a dintre cele Zece Porunci se referă la statui, la zeii păgâni din vechime, nu la sfinții
noștri!...” .
Nu știu dacă chiar Luca a pictat sau nu vreo icoană înfățișând-o pe mama pământeană a
Mântuitorului. Mă-îndoiesc puternic că s-ar putea certifica 100% acest lucru. Chiar și surse
ortodoxe spun altceva:
Citate sursă ortodoxă:
Păgânismul ca model de închinare la unii creştini
„Sfânta Scriptură a Noului Testament nu ne-a lăsat nicio descriere ori vreo urmă despre chipul
lui Iisus; iar istoriile despre icoanele Lui, cele nefăcute de mâini omenești, sau cele zugrăvite de
evanghelistul Luca, sunt numai tradițiuni pioase, fără temeiuri istorice (ca multe alte născociri cuprinse în
scrierile apocrife din primele secole creștine, n.n.).”17
„Gustul acestui timp (sec. IX-X) era de a se reprezenta natura şi a se imita pictura păgână
greacă, dar sub scutul Bisericii şi cu acomodările recomandate de creştinism (adică un păgânism adaptat,
n.n.). Meşterii supunându-se curentului fură nevoiţi a împrumuta adeseori tipurile zeităţilor olimpice şi
romane şi apoi a le boteza cu nume creştinesc (ce a mai rămas oare din creştinismul apostolic, întrebaţi-
vă şi răspundeţi-vă singuri, n.n..)”148
„Dar în timpurile vechi (sec. IX-X), creştinii neavând o concepţiune determinată asupra icoanei
sfintei Maria, împrumutară trăsăturile fizionomice de la statuia Minervei greceşti şi le uniră cu cele
istorisite de Luca în evanghelia sa (unde nu scrie nimic cu privire la fizionomia Mariei, n.n.), cu privire la
Maica lui Hristos, şi aşa compuseră icoana aceasta (complet păgână, n.n.).
Asemenea fapt îl mai vedem şi în figura lui Orfeu care reprezintă pe Mântuitorul (Chipul lui
Orfeu socotit drept chipul Mântuitorului, de necrezut dar adevărat!, n.n.).”153
„...şi astăzi creştinii (aşa zic ei că sunt creştini, n.n.) poartă în sân cărţi mici, ca de exemplu
visul Maicii Domnului, epistola Maicii Domnului, Avestiţa aripa Satanei şi altele, pentru înlăturarea
178
Semnul Fiarei
boalelor şi a tuturor nenorocirilor (degeaba au combătut părinţii bisericii acest obicei păgânesc. Biserica n-
a ţinut cont de ei, n.n.)”161
Surse: 17, 148, 153, 161 Tezaur liturgic, tom II de Badea Cireşeanu, Bucureşti, 1911, pag. 215, 232,
257; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 257.
Dar haideți să admitem că așa este și că Luca a pictat-o pe Maica Domnului. Ar schimba cu
ceva lucrurile? Absolut deloc! Dragilor, Luca este autorul a două cărți biblice din Noul Testament:
Sfânta Evanghelie după Luca și Faptele Sfinţilor Apostoli. Vorbește Luca în vreuna dintre acestea
despre slujirea sau despre închinarea prin/la Maica Domnului? Nu! Absolut deloc! Acest lucru
este certificat 100%! Am sfătuit-o pe persoana în cauză: “... doamnă, nu vă autoamăgiți și nu vă mințiți
singură! ...așa cum fac majoritatea adepților acestor culte adăugate provenite din tradiția de peste veacuri...
prin aceste culte omenești idolatre se încalcă flagrant Porunca a 2-a! ... și astfel se comite păcatul... păcatul
generat de chiar doctrinele bisericești false!... schimbarea Sabatului Creațiunii și cultul Maicii Domnului
(sfinților), reprezintă unele dintre cele mai mari succese satanice, ... cu care reușește diavolul să-i înșele pe
credincioșii sinceri!... dacă vreți să dormiți liniștită, renunțați la ele!... La Judecată, ce-i veți răspunde
Domnului cînd vă va întreba de ce-ați păzit porunci neporuncite în timp ce, prin ținerea lor, le-ati încălcat
pe cele poruncite? ... Unde v-a poruncit Hristos să țineți duminica? ... unde v-a poruncit Hristos să vă
închinați prin/la Maica Domnului sau alți sfinți? ...”.
– El: ... Fecioara Maria atinsese cel mai înalt grad de sfințenie... sfințenie excepțională, .... etc., etc.,
etc,...
Pentru justificarea cinstirii, slujirii și/sau închinării prin/la ea, Creştinul a insistat foarte,
foarte tare pe „gradul de sfințenie” al Fecioarei Maria, atins de aceasta încă de pe la vârsta de 16 ani, când
ar fi fost dată de părinți la Templu, pentru slujire.
Alții merg și mai în extrem (și nici Creștinul nostru n-a fost foarte departe!),
susținând “unicitatea universală” a sfințeniei Fecioarei Maria, sfințenie neegalabilă vreodată pe
acest Pământ de către o a doua ființă umană. Iar dacă Eva, mama întregului neam omenesc,
respectiv perechea feminină a lui Adam a eșuat, Fecioara Maria, ar fi, în opinia acestora, o a doua
Eva, ar fi „Noua Eva”, dar care de data aceasta n-a mai eșuat, ci a învins. Și implicit, prin ea s-a
deschis calea salvării neamului omenesc pierdut, căci dacă aceasta nu s-ar fi născut și nu atingea
un asemenea grad nemaiîntâlnit de sfințenie, Hristos n-ar fi avut prin cine se întrupa, iar Omenirea
ar fi fost fără de nicio speranță, condamnată pierii veșnice, în contextul imposibilității venirii Sale.
Deci, fără Fecioara Maria, Domnul Dumnezeu nu și-ar mai fi putut îndeplini planul salvării
Omenirii. Da, să nu vă mire, există și astfel de opinii.
Pe mine nu mă mai miră ci doar mă întristează profund că există numeroși oameni deschiși
să înghită minciuna, folositoare celui viclean, chiar și atunci când aceasta este împinsă peste limita
absurdului! Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel Veșnic și Infint, să fie neputincios sau să depindă de-
un om, de-o creatură de-a Sa, fie ea oricare? Puteți concepe asemenea „enormități”? Dragilor, să
revenim cu piciorele pe pământ. Nimeni nu contestă sfințenia excepțională a Fecioarei Maria, sau
că aceasta nu s-a supus deplin, fără șovăială și cu smerenie voii lui Dumnezeu, atunci când i s-a
adus vestea că va naște un Fiu, întrupat, nu pe cale firească ci cu participarea Duhului Sfânt.
Nimeni nu-i contestă sfințenia excepțională.
Dar oare Fecioara Maria să fi fost sau să fie singura ființă umană de sex feminin, din toată
istoria Omenirii, care să fi atins o sfințenie excepțională? Aceasta ar fi o primă întrebare. Haideți să
gândim rațional totuși: astăzi trăiesc pe Planetă cca 2.5 miliarde de creștini, dintre care cca 1.25
miliarde sunt femei, iar cel puțin 5% dintre acestea sunt fete între 16 și 20 de ani, adică cca 62.50
milioane.
Iar acum să luăm în calcul niște cifre extreme: să exagerăm foarte tare și să zicem că doar una
la mie este cu adevărat credincioasă întru Hristos, și atunci ar rezulta 62.500 de fete credincioase în
viață. Iar dintre acestea 62.500 de fete credincioase creștine, ce trăiesc astăzi pe întreaga Planetă, să
exagerăm din nou, și mai tare, enorm, și să apeciem că măcar una la 10.000 și-ar fi predat întru-
totul inima, trupul, sufletul, viața, etc, Domnului Iisus. Atâta cât o poate face orice fată tânără, cu
vârsta între 16 și 20 de ani, când încă nu este suficient de „coaptă”. Nici pe alte planuri dar nici
sufletește.
179
Refuz să cred că nici măcar una la 10.000, adică cele extraordinar de credincioase dintre cele
cu adevărat credincioase, nu s-au predat cu totul pe sine lui Hristos. Și-așa am exagerat deja
repetat și enorm, în sens negativ. Dar și în acest caz, al exagerărilor enorme, tot am găsi pe
suprafața întregului Pământ, măcar 6-7 fete tinere curate, de-o sfințenie excepțională, similară celei
a Fecioarei Maria. Iar dacă mai luăm în considerare și toate generațiile trecute, stinse deja, folosind
același raționament de calcul, s-ar mai adauga încă alte câteva zeci.
În concluzie, nu cred că avem vreun fundament, nici biblic, nici logic, nici rațional, pentru a
susține „unicitatea universală” (de neegalat) a sfințeniei excepționale a Fecioarei Maria.
Și acum, următoarea întrebare: dacă noi, pe lângă Fecioara Maria, mai avem câteva zeci de
„sfinte excepționale”, unele moarte deja, altele încă în viață, ce să facem? Să încercăm să le
identificăm ca să le cinstim, să le slujim și să ne închinăm și prin/la acestea? După „gradul de
sfințenie” trebuie să se închine omul celuilalt om, viu sau mort? Sau cinstirea, slujirea, venerarea și
închinarea se datorează de către oricine dintre vii, numai înaintea Domnului Dumnezeu? Către ce
indică Biblia? Către închinarea omului înaintea altui om, și mai ales înaintea omului mort, sau
către închinarea oricărei ființe, cerești sau omenești, numai în fața lui Dumnezeu!?
Calcul de mai sus, are drept scop, nu luarea în derâdere, ci conștientizarea absurdului la care
poate împinge doctrina falsă dusă la extrem și apărată cu orice preț de către chiar cei care ar fi
trebuit să fie primii care s-o combată. Poate nu conform Tradiției, dar conform Bibliei, închinarea și
slujirea prin/la Fecioara Maria/Maica Domnului (sau prin oricare alt sfânt, viu sau mort!),
închinare dusă la extrem sau nu, reprezintă urâciune (păcat) în fața Domnului Dumnezeu.
Pe de altă parte, trebuie conștientizat și faptul că Hristos nu s-a întrupat acum cca 2.000 de
ani în funcție de momentul istoric al vieții ei pământene. Dacă Fecioara Maria nu se năștea
vreodată și nu exista, era aleasă altă tânără deosebită, ce ar fi beneficiat de inexprimabila onoare!
Dar convingerea mea este că, nu numai câteva zeci ar fi, ci mii și mii de fete tinere creștine, din
trecut sau prezent, au fost și sunt la fel de excepționale în sfințenie, ca și Fecioara Maria. Iar puse în
aceiași situație, dacă ar fi avut aceiași uriașă șansă, nu ar fi fost cu nimic mai prejos. Este adevărat
că nu toate l-au născut pe Hristos, dar nu este „vina” lor, căci numai una putea să o facă! Cea pe
care a ales-o deja Dumnezeu, prin har, după placul și planul Lui, în perioada istorică hotărâtă de
Cer. Nu Cerul a coborât după Fecioara Maria, ci doar Fecioara Maria a fost aleasă atunci când
Cerul stabilise să se coboare! Atât! Nimic mai mult!
Iar dacă este ceva mai mult, atunci poate că acel ceva indică nu către perfecțiune omenească
și desăvârșire deplină, ci mai degrabă către slăbiciune, caracteristică nu numai nouă muritorilor de
rând, dar chiar și sfinților contemporani, apostolilor și ucenicilor Domnului, poate chiar și Fecioarei
Maria. Biblia ne arată că, neînțelegând deplin rolul și planul mânturii prin Hristos, inclusiv printre
“ai Săi” au fost unii care au avut momente de slăbiciune, manifestind îndoială.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 3, 20. Şi a venit în casă, şi iarăşi mulţimea s-a
adunat, încât ei nu puteau nici să mănânce., 21. Şi auzind ai Săi, au ieşit ca să-L prindă, că ziceau: Şi-a
ieşit din fire., 22. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul şi că, cu domnul
demonilor, alungă demonii.).
În oricare caz, sfințenia Fecioarei Maria, excepțională sau desăvârșită dacă vreți, nu poate
justifica păcatele ce se comit prin Mariolatrie (Idolatrie centrată pe Maria, mascată, îmbrăcată în
haine creștinești), cult fals nepracticat în Biblie de către apostolii Domnului sau biserica creștină
primară, ci apărut treptat câteva sute de ani mai târziu, și deosebit de împământenit astăzi, din
nefericire!
– El: ... şi în calitate de mamă a cunoscut suferința enormă a pierderii unui copil când Domnul Iisus a
fost răstignit pe cruce... Fecioara Maria iubește foarte mult oamenii... de aceea, de atunci încoace pe
parcursul istoriei, avem cele mai multe arătări ale ei şi minuni... mai multe decât în jurul sfinților... sunt
foarte multe minuni ale ei dovedite științific, icoane care plâng, de exemplu... nu pot fi contestate...
Aici, Creştinul pare să se contrazică în sine. Întrucât, conform declaraţiilor lui, atunci când a
fost în viața biologică, Fecioara Maria a ales să stea deoparte, fiind foarte smerită, iar după presupusa
„înviere” sau „mutare” avem cele mai multe arătări ale ei şi minuni. Deci, am asista la o schimbare de
atitudine. Iar, pe de altă parte, nu sunt foarte convins că toți preoții, ortodocși sau nu, aduc aceeaşi
180
Semnul Fiarei
justificare pentru lipsa învăţăturilor biblice aferente venerării sau închinării prin/la Fecioara
Maria.
Revenind, argumentele Creştinului nu mi se par deloc solide, ci puerile şi foarte
„îndrăzneţe”, cel puţin din următoarele considerente:
– Domnul Iisus şi apostolii Săi nu ne învaţă în întreaga Biblie, să recurgem la astfel practici;
– Biblia nu confirmă ca Fecioara Maria ar fi deja în Cer;
– Chiar şi ipotetic, dacă Fecioara Maria ar fi deja în Cer, Biblia nu ne dă vreo indicație că
aceasta sau altcineva dintre oamenii vii sau cei morţi înviaţi, ajunși acolo deja (Enoh, Ilie, sfinții din
învierea pârgă) ar putea mijloci cumva pentru omul păcătos de pe Pământ. Dimpotrivă, Sfânta
Scriptură ne spune că singurul Mijlocitor este Domnul Iisus Hristos! Adăugarea tradiţională şi
antibiblică, realizată ulterior, peste veacuri, de către biserică, şi a altor co-mijlocitori şi chiar co-
mântuitori (Fecioara Maria şi sfinţii, etc), îl retrogradează subtil pe Unicul, Singurul şi Adevăratul
Mântuitor: „omul Hristos Iisus”!
(Exemplu: Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 5. Căci unul este
Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus).
– Apariția Creștinismului a zguduit lumea mai mult ca oricare fenomen sau eveniment major
din istoria Pământului. Mă îndoiesc puternic că în perioada de început a acestei „zguduituri” (ce s-
a întins pe secole, chiar milenii, şi nu s-a terminat nici astăzi!), toți apostolii şi primii creștini ar mai
fi ținut cont de alegerea ei smerită de-a sta deoparte. Alegere care nu putea fi comunicată practic
miilor, zecilor de mii, sutelor de mii etc. de creștini primari, în continuă creștere numerică. Şi cine,
în acea „zguduitură” ar mai fi ţinut cont de această umilă alegere?
– După izvoarele istorice, Cultul Fecioarei Maria s-a concretizat practic mult mai târziu,
începând de prin secolul al V-lea după Hristos.
– Alegerea ei smerită de-a sta deoparte n-ar fi fost în interesul Cerului! De ce-ar fi stat deoparte
dacă învăţăturile referitoare la venerarea sau închinarea sau mijlocirea prin/la ea, ar fi fost în
folosul Omenirii? Să fi ales Fecioara Maria să nu facă bine în timpul vieţii ei biologice? N-ar fi fost
păcat din partea ei?
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 9, 16. Căci dacă
vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!,
Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 4, 17. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi
nu face păcat are.).
În privința „icoanelor care plâng”, n-aș vrea să generalizez, dar cineva de profesie, explica că
dedesuptul vopselelor, în dreptul ochilor se pune metal care, spre deosebire de restul materialelor
folosite, condensează foarte fin, iar în timp, umezeala cronică determină prelingeri, lăsând falsa
senzație a lăcrimării. Nu știu dacă toate icoanele ce „plâng” sunt manufacturate după această
metodă, dar în oricare caz, recomand ghidarea după Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), care indică
calea sigură, și nu după „semne și minuni” ce pot fi mincinoase sau cu surse malefice, înspre
păcălirea lumii, spre comiterea de păcate prin chiar doctrinele false bisericești.
– Eu: Creştine, o întrebare foarte importantă, vă rog: Cele Zece Porunci, de la Muntele Sinai, mai
sunt sau nu mai sunt valabile după sacrificiul Domnului Iisus de acum cca 2000 de ani? Mai sunt sau nu
mai sunt valabile astăzi?...
– El: Da, sunt valabile!
– Eu: Creştine, repet: Toate Cele Zece Porunci sunt valabile sau numai nouă?...
– El: Toate 10 sunt valabile!
– Eu: Şi-atunci cum facem cu Porunca a 4 a care poruncește ca zi de odihnă pe cea de-a șaptea a
săptămânii şi nu pe cea dinții, cum ţine astăzi aproape toată lumea creştină?...
– El: ... Păi... noi mai avem şi slujbe de sâmbătă...
Răspuns total nesatisfăcător! Fraților, ori e albă, ori e neagră! Ori ţinem Porunca a patra, ori
n-o ţinem! Din două, una! Nu există zonă gri în această privinţă! Nu putem merge cu câte puţin
din ambele!
181
Ori ţinem ziua a şaptea, conform Bibliei, ori ţinem ziua întâi, conform Pagânismului şi Tradiţiei!
Domnul Iisus Hristos, în învăţătura Sa, nu tolerează nimic părţii adverse! Domnul Iisus nu
este nehotărât!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 37. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da,
da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.).
Domnul Dumnezeu nu face deloc compromisul cu păcatul şi învăţătura Sa este una hotărâtă
şi nu superficială! Să ne hotărâm! Care-i adevărata zi de odihnă, ce trebuie neapărat păstrată?
– El: ... dar vedeţi?... Domnul Iisus a vindecat sâmbăta...
Acest „argument”, l-am mai auzit şi din gura unor enoriaşi simpli dar şi din gura unor
preoţi, nu numai ortodocşi, dar şi baptişti, de exemplu: „... aţi văzut? ... Iisus parcă înadins a vindecat
sâmbăta, în ziua de odihnă a evreilor! ... asta-i o dovadă că le-a desfiinţat-o! ...”.
Reamintesc, în primul rând, că trebuie conştientizat deplin faptul, extrem de important, că,
Sabatul Creaţiunii, a fost instituit de către Dumnezeu Tatăl, întregului neam omenesc şi nu numai
poporului evreu care a apărut la câteva mii de ani de la Facerea Lumii!
(Exemplu: Facerea, Cap. 2, 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o;
iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut., 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu
ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus
în rânduială., 4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a
făcut cerul şi pământul., Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 11. Că în şase zile a făcut Domnul
cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a
binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.).
Ca urmare, dacă din începuturi ar fi fost credinţă pe Pământ, ziua de odihnă ar fi trebuit să
preocupe Omenirea întreagă, dintodeauna, şi nu doar poporul ales din vechime (evreii). Astfel că,
expresia „sâmbăta - ziua de odihnă a evreilor”, este incompletă dacă este folosită într-un sens strict şi
îngust, caz în care denotă cel puțin superficialitatea utilizatorilor acesteia.
„...Sâmbăta a fost dată doar pentru evrei, de aceea începe Porunca a 4 a cu - Adu-ți aminte... -, ca să le
amintească Dumnezeu, evreilor, cum i-a scos din Egipt, ... de aceea, sâmbăta nu este și pentru noi creștinii,
este numai pentru ei!... noi avem duminica în cinstea învierii lui Hristos!... noi, creștinii, mergem cu Noul
Testament!... ei sunt cu Vechiul Testament...” – așa îmi argumenta cineva (care preluase explicația de
la un preot ortodox) ținerea duminicii.
I-am replicat: “...de ce rupeți numai o singură Poruncă dintre Cele Zece Porunci? Păi, ori toate, ori
niciuna sunt ale evreilor! Iar dacă toate sunt numai ale evreilor, pentru că este ilogic și absurd să rupeți și să
le atribuiți numai una, atunci însemnă că noi creștinii, avem voie să furăm, avem voie să comitem adulter,
avem voie să mințim, avem voie să ucidem, etc. ... dacă pentru noi nu sunt valabile Poruncile! ... ci numai
pentru evrei!.... noi avem voie să comitem păcatul, ei nu!... Știți ce spuneți practic dvs. când afirmați că
Poruncile sunt numai pentru evrei? Spuneți, de fapt, că, Domnul Dumnezeu Tatăl Creator, respectiv
Domnul Iisus Hristos, care a reconfirmat în Noul Testament valabilitatea Celor Zece Porunci din Vechiul
Testament, este doar al evreilor! Exact asta spuneți! Spuneți că Hristos este doar al evreilor! Al evreilor care,
ca popor, nu l-au primit și au rămas iudaici până în ziua de astăzi!? ... Vă înșelați, Hristos este al întregii
Omeniri iar Poruncile Lui sunt pentru toți oamenii! ... Și mai mult decât atât: dacă Porunca a 4 a, cu
sâmbăta, îi vizează doar pe evrei, ce ne facem cu binecuvântarea și sfințirea zilei a șaptea de către Domnul
Dumnezeu, încă de la Creația Lumii? Atunci nu existau evrei! Aceasta pentru cine mai este valabilă? Nu
pentru Omenirea întreagă dintodeauna? ... Și unde în Noul Testament, va cerut Hristos (sau ucenicii Lui)
să-l cinstiți după ziua învierii Lui, și mai ales saptămînal? ... Biserica serbează oricum învierea Domnului,
anual, la Paște! ... v-ați întrebat de ce-o face și săptămânal? ... și care este logica?... Unde vorbește
Mântuitorul despre duminică ca nouă zi de odihnă care să schimbe/să înlocuiască/să desființeze Sabatul
săptămânal al Creației sau Porunca a Patra? Unde? În Biblie, vă rog! Unde este anulată vechea Poruncă?
182
Semnul Fiarei
Unde este retrasă sfințirea și binecuvântarea zilei a șaptea? Unde este poruncită noua Poruncă cu duminica?
Nu există așa ceva în tot Noul Testament cu care vă pretindeți că mergeți!...”
„noi, creștinii, mergem cu Noul Testament...” – a afirmat doamna în cauză (idee preluată de la
preoți). Pueril, superficial și incomplet! Și implicit, dezamăgitor! Pe de-o parte, așa cum am tot
spus, nici Noul Testament după care se consideră ca merg dânșii nu-i ajută deloc în susținerea
duminicii, ba din contră îi încurcă teribil, pentru că în realitate, deși nu vor s-o recunoască, aceștia
merg cu Tradiția opusă Noului Testament. Iar pe de alta, creștinii nu trebuie să ia în considerare
doar Noul Testament, ci toată Biblia, atât Vechiul Testament cât și cu Noul Testament, care reprezintă
continuarea și împlinirea primului! Unul și Același Dumnezeu neschimbător apare în ambele
Testamente, care se întrepătrund profund, puternic și închegat, iar Biblia, în întregul ei formeză
Cuvântul Său scris! Preoții care fac astfel de afirmații, sunt, cel puțin, slab pregătiți.
Iar dacă evreii merg (încă) doar cu Vechiul Testament, este culpa lor. Acest lucru era, de fapt,
și profețit, încă dinaintea venirii lui Hristos. Dar, a transforma culpa evreilor, într-un paravan mare
și fals pentru tine, ca individ sau biserică creștină ce te pretinzi că, spre deosebire de aceștia, tu l-ai
primit pe Hristos, reprezintă o mare eroare. Creștinii trebuie să meargă cu întreaga Biblie, nu
numai cu Noul Testament, întrucât Domnul Dumnezeu a fost dintodeauna Creștin! Însă Vechiul
Testament, lovește clar, direct, puternic și consecvent în multe dintre doctrinele bisericești false de
astăzi, pe care le practică confesiunile noastre, așa că mai bine să ne eschivăm sau să “scăpăm”
cumva de el, nu? Îl atribuim cu precădere evreilor și gata! Îl evităm, îl atribuim altora, îl
discredităm un pic că ne dă mari bătai de cap, pentru că nu pică nicicum pe Tradițiile pe care le
prioritizăm și le urmăm noi astăzi. Ne-încurcă destul Noul Testament, de ce să ne mai batem capul
și cu Vechilul Testament?
Adevărul trist, este că, deși ne pretindem a merge cu Biblia, tratăm deloc sau superficial sau
ca pe un roman trei sferuri din Cuvântul scris al lui Dumnezeu (Vechiul Testament) pe care îl
considerăm a nu fi pentru noi, iar sfertul rămas (Noul Testament) îl tratam preferențial, adică
selectăm numai ceea ce pică pe Tradițiile noastre omenești secular-milenare. Ce nu pică, anulăm,
desființăm, interpretăm, fantasmagorisim, modificăm, sucim, schimbăm, trunchiem, înlocuim,
introducem, adăugăm, etc! Că doar cuvîntul omului este mai presus decât Cuvântul lui
Dumnezeu. Dragilor, poate că nu vă place ceea ce citiți, dar, din nefericire, aceasta face, în
majoritatea ei, Lumea Creștină de astăzi. Context în care, mă întreb: oare cine sunt mai culpabili?
Evreii care nu-L recunosc pe Hristos, sau creștinii care, batjocorindu-I inconștient Cuvântul, de
fapt nu-L primesc pe Hristos!?
Revenind, foarte nefundamentat și ilogic argumentul dânsei. Într-adevăr, Porunca a 4-a,
începe cu „Adu-ți aminte...” care face trimitere nu numai către scoaterea evreilor din Egipt (ceea ce
este corect!) ci mai ales către ziua de odihnă instituită de către Domnul Dumnezeu Tatăl la Facerea
Lumii, către marele așezământ de la Creație, ce-ar trebui să mențină legătura dintre Creator și
creația Sa, înspre salvarea acesteia. Legătură pe care Satana o urăște crunt și la a cărei distrugere și
rupere muncește necontenit (cu mari succese, din nefericire!), creindu-și în același timp, propria lui
legătură.
Dragilor, Porunca a 4-a, neschimbabilă, scrisă cu degetul lui Dumnezeu, ce vizează ziua a
șaptea, nu este doar pentru evrei, ci pentru fiecare om de pe această planetă, dintodeauna.
Așezământul zilei a șaptea există din începuturi, de la Facerea Lumii, iar ținerea ei se realiza chiar
dinaintea primirii de către evrei a Celor Zece Porunci, fapt întâmplat în Peninsula Sinai, la Muntele
Sinai, în a 50-a zi de la scoaterea lor din Egipt. În acest sens, avem dovezi categorice în Biblie:
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 16, 1. Plecând apoi din Elim, a venit toată
obştea fiilor lui Israel în pustia Sin, câre este între Elim şi între Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua,
după ieşirea din Egipt., 21. Fiecare aduna mană dimineaţa cât îi trebuia pentru mâncat în ziua aceea, căci,
dacă se înfierbânta soarele, ceea ce rămânea se topea., 22. Iar în ziua a şasea adunară de două ori mai multă:
câte două omere de fiecare. Şi au venit toate căpeteniile adunării să-l înştiinţeze pe Moise., 23. Iar Moise le-a
zis: "Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceţi, ce
trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămâne, păstraţi pe a doua zi!", 24. Şi au lăsat din acestea până
dimineaţa, după cum le poruncise Moise, şi nu s-au stricat nici n-au făcut viermi., 25. Apoi a zis Moise:
"Mâncaţi aceasta astăzi, că astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de aceasta astăzi pe câmp.
183
26. Şase zile să adunaţi, iar ziua a şaptea este zi de odihnă şi nu veţi afla din ea în această zi". 27., Dar unii
din popor au ieşit să adune şi în ziua a şaptea şi n-au găsit. 28., Atunci Domnul a zis către Moise: "Până
când nu veţi voi să ascultaţi de poruncile Mele şi de învăţăturile Mele?, 29. Vedeţi că Domnul v-a dat ziua
aceasta de odihnă şi de aceea vă dă El în ziua a şasea şi pâine pentru două zile; rămâneţi fiecare în casele
voastre şi nimeni să nu iasă de la locul său în ziua a şaptea"., 30. Şi s-a odihnit poporul în ziua a şaptea.,
Cap. 34, 29. Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia
că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el.).
Observați? Evrei au mâncat mană, aliment foarte hrănitor și sănătos, ce pica miraculos din
cer doar în primele șase zile ale săptămânii, până vineri inclusiv, când poporul trebuia să adune o
cantitate dublă, și pentru ziua a șaptea de odihnă (când nu pica!). Deci, ziua a şaptea a fost ţinută,
prin Providenţa Cerului manifestată prin zilele căderii manei, şi la începutul exodului poporului
evreu în pustie, în primele 50 de zile, până la ajungerea lor la Muntele Sinai - munte unde evreii
primesc cele două Table ale Legii conţinând Cele Zece Porunci. Deci, ziua a şaptea, a fost ţinută şi
înainte de primirea Celor Zece Porunci şi implicit, înainte de primirea Poruncii a 4 a. Pe toată
perioada celor peste 40 de ani de peregrinări, poporul ales din vechime, în exodul lui în pustie, a
fost hrănit de către Dumnezeu, în mod miraculos, cu mana ce cădea dimineaţa din cer – dar numai
şase zile!
Abia după 50 de zile de la fuga lor din Egipt, li sa dat de către Domnul, Legea Morală scrisă
cu degetul Lui. Și de aici provine și sărbătoarea anuală evreiască denumită Cincizecime, ce
comemorează primirea Celor Zece Porunci la Muntele Sinai, respectiv încheierea Legământului
dintre Dumnezeu și poporul ales, care s-a angajat să le păstreze. Ieșirea evreilor din Egipt a dat
naștere sărbătorii anuale a Paștelui, iar primirea Legii, 50 de zile mai târziu, a dat naștere sărbătorii
anuale a Cincizecimii. Ambele sărbători sunt anuale (nu săptâmânale! – aspect foarte important!).
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 12, 1. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron
în pământul Egiptului şi le-a zis:, 3. Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a
lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare., 6. Să-l ţineţi
până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către
seară., 7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde au să-l
mănânce., 8. Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi
amare., 9. Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul
cu picioarele şi măruntaiele., 10. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va
rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc., 11. Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în
picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului., 12. În noaptea
aceea voi trece peste pământul Egiptului şi voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor
şi al dobitoacelor, şi voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt
Domnul., 13. Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veţi afla: voi vedea sângele şi vă voi ocoli şi nu
va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului., 14. Ziua aceea să fie spre pomenire şi să
prăznuiţi într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi.).
Cca 1.500 de ani mai târziu, tipologia biblică s-a împlinit, întrucât, cu ocazia Paștelui anual, a
fost sacrificat, o dată pentru todeauna, Mielul lui Dumnezeu (Domnul Iisus), iar la 50 de zile de la
învierea Lui (o dată pentru todeauna, nu săptămânală!), exact în ziua sărbătorii anuale evreiești a
Cincizecimii, s-a produs și Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh, asupra ucenicilor Acestuia.
Citat:
„Rusaliile … (cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit))
reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De
Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit
scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor
evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă
denumirea de Cinzecime …” - Wikipedia – “Rusalii”
Acest eveniment, respectiv Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh asupra ucenicilor, într-o zi
de duminică, este al doilea mare “argument” (după cel al învierii), pe care îl folosesc preoții nostri,
ca să justifice ținerea zilei întâi, ca nouă zi de odihnă, nu anuală, ci săptămânală. Dar Pogorârea
Sfântului Duh nu s-a petrecut săptămânal! Vă rog și pe dvs. să apeciați nu numai neteminicia
biblică concretă, dar și luciditatea, rațiunea, logica, etc acestui “argument” – care practic presupune
184
Semnul Fiarei
o schimbare în inima Legii lui Dumnezeu. Indirectă!? Neexprimată!? Indusă!? Dedusă!?

Schimbare nerostită vreodată de către Domnul Iisus, de către uncenicii Lui și nici măcar de către
Duhul Sfânt, atunci când s-a pogorât exact în ziua care comemora primirea Celor Zece Porunci
(astfel, întărindu-le!). Apreciați singuri! Pe mine efectiv mă înfioară că preoții lumii creștine de
astăzi, pot considerea Pogorârea Sfântului Duh, un argument pro o nouă zi de odihnă
săptămânală! În condițiile în care Domnul Dumnezeu a instituit Ziua a șaptea de odihnă
săptămânală încă de la Creația Lumii, a cuprins-o în Legea Sa, scrisă cu degetul Său, a poruncit-o
repetat pe toată durata istoriei evreilor de până la Domnul Iisus – Care, la rândul Său nu retrage
binecuvântarea acestei zile săptămânale pe care El Însuși (și apostolii!) o ținea și nu zice absolut
nimic despre o nouă zi de odihnă, nici măcar după învierea Sa, ba dimpotrivă, întărește repetat
aceiași Lege a Tatălui Creator, despre care ne spune că o iotă, o cirtă, un corn de literă nu i se va
schimba (argumente mult mai detaliate în acest sens, găsiți în “CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă”, din
lucrarea integrală).
pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta Evanghelie după
Marcu, Cap. 13, 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece., Sfânta Evanghelie
după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua
sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească., Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât
să cadă din Lege un corn de literă., Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece., Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete
le-a grăit din Scripturi,).
Și apropo, când, “după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi”,
ne aflăm deja la ani buni după învierea și ridicarea la Cer a Mântuitorului, ceea ce demonstrează
biblic (nu cu interpretări sucite sau forțate!) că apostolii Domnului și biserica creștină primară, au
continuat sa țină sâmbăta și după viața pământeană a Domnului Hristos! Pavel, în timpul vieții
pământene a Domnului Iisus, nici măcar n-a fost apostolul Lui, ba dimpotrivă, împotrivitorul de
temut al ucenicilor Săi, până la convertirea sa în urma viziunii avute în drumul spre Damasc,
viziune întâmplată la peste 3,5 ani după înălțarea Mântuitorului. Si cu toate acestea, pe Pavel, îl
regăsim la zeci de ani după înviere, predicând sâmbăta prin sinagogi, înspre încreștinarea evreilor
și neamurilor diverse. Nici vorbă de duminică! Și nu este singurul verset, v-am tot exemplificat
repetat mai multe care demonstreză acest fapt.
Dar preoții noștri, care nu pot arăta nici macar un singur verset în toată Scriptura (inclusiv
Noul Testament!) care să poruncească duminica, apreciază că Duhul Sfânt a înlocuit, pe mutește
(pentru că nu au nimic explicit, direct și concret în Biblie în acest sens, cu care să-și poată susține
teoria!), una dintre Poruncile lui Dumnezeu explicite, și nu oricare, ci exact aceea care asigură
legătura dintre creație și Creator, înspre beneficiul veșnic al creației. Suntem de plâns! Succesul
Satanei, în ruperea legăturii Dumnezeiești și sudarea propriei lui legături, este mare! Dumnezeu,
Cel veșnic și neschimbător, a poruncit ziua a șaptea, Satana “a poruncit” (a implementat!) ziua
întâi! În această privință, chiar dacă imensa majoritate sunt de bună credință, dar înșelați, cine are
mai mulți adepți? Din nefericire, lumea, în majoritatea ei, merge după Satana! Legătura
implementată de acesta, este atât de vechi-împământenită, de consolidată și de puternică, întrucât
foarte greu le va fi credincioșilor sinceri ai ultimei generații de oameni ai acestui Pământ, s-o rupă
(atunci cînd va fi impusă planetar prin Lege civilă!), desrobindu-se de lanțurile pierii veșnice
(astfel, neaceptând Semnul Fiarei!).
Să revenim la celălalt fals „argument”, amintit puțin mai sus, și anume: „...aţi văzut? ... Iisus
parcă înadins a vindecat sâmbăta, în ziua de odihnă a evreilor! ... asta-i o dovadă că le-a desfiinţat-o!...”.
Această eroare, parcă nu te frapează foarte mult dacă provine de la enoriaşii simplii ai lumii
înşelate de astăzi, mai puţin cunoscători ai Bibliei, dar când vine inclusiv din partea pastorilor sau
preoţilor diverselor confesiuni (ce ar fi trebuit să-i înveţe corect pe primii!), este de-a dreptul
dezamăgitoare!
185
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 23, 53. Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de
în şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus., 54. Şi ziua aceea
era vineri, şi se lumina spre sâmbătă., 55. Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit
mormântul şi cum a fost pus trupul Lui., 56. Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar
sâmbătă s-au odihnit, după Lege.).
„iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege”! Versetul de mai sus, cu numarul 56, Cap. 23, din
Sfânta Evanghelie după Luca, chiar şi numai acesta, unul singur, DARÂMĂ categoric acest
argument fals. Pasajul acesta a fost tratat la „Punctul nr. 2: „Domnul Iisus a desfiinţat Sâmbăta?””, din
“CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă”, din lucrarea integrală. Vă rog să-l recitiţi.
Afirmam acolo că dacă sâmbăta ar fi fost desfiinţată în timpul vieţii Domnului Iisus, de către
Acesta (prin acele vindecări minunate, interpretate de unii ca reprezentind o „muncă”
profanatoare a Sabatului!), atunci ucenicii, rudele şi cei mai apropiaţi oameni ai Lui, ar fi fost
printre primii care ar fi aflat direct, despre acest „eveniment” major intervenit în religia lor
neschimbată niciodată de mai bine de-un mileniu, şi nu s-ar mai fi „odihnit, după Lege”. Aceştia,
nu s-ar mai fi preocupat nicicum de păzirea unei porunci desfiinţate în prealabil de către
Mântuitor (Porunca a Patra dintre Cele Zece Porunci!), chiar când trupul neînsufleţit al Acestuia
era în mormânt, iar ei erau dezorientaţi, vânaţi, speriaţi şi suferinzi!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 20, 19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a
săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a
stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!).
Dar pentru că Domnul NU a desfiinţat Sabatul Creatiunii, respectiv Porunca a Patra dintre
Cele Zece Porunci, ucenicii şi cei mai apropiaţi oameni ai Lui, din credinţă, au ţinut-o, chiar şi în cel
mai dureros şi teribil moment al vietii lor!
Până şi duşmanii Lui de moarte, cei ce l-au judecat şi trimis la răstignire, “arhiereii, bătrânii şi
tot sinedriul”, împotriva cărora Domnul Iisus vorbise frecvent, deşi au avut ceva încercări fragile,
au realizat repede că Mântuitorul nu putea fi acuzat c-a desfiinţat Sabatul zilei cea de-a şaptea,
sau Cele Zece Porunci! Aşa că, la judecata Lui, cu toate ca aveau lege, n-au putut să-I aducă astfel
de acuzaţii!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 19, 7. Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi
după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.).
Iar după mai multe încercări eşuate cu martori şi mărturii mincinoase împotriva Lui, dintre
cele mai nepotrivite şi puerile (dar care nu vizau Cele Zece Porunci!), neavând altceva, în cele din
urmă, L-au condamnat pentru aşa-zisa “hulă”, adică pentru că S-a recunoscut pe Sine ca fiind
“Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 26, 59. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul
căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare., 60. Şi n-au găsit, deşi veniseră
mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus:, 61. Acesta a zis: Pot să dărâm templul
lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc., 62. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce
mărturisesc aceştia împotriva Ta?, 63. Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să
ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu., 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De
acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului., 65. Atunci arhiereul
şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui., Sfânta
Evanghelie după Marcu, Cap. 14, 55. Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L
dea la moarte, dar nu găseau., 56. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se
potriveau., 57. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând:, 58. Noi L-am auzit
zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi., 59. Dar nici
aşa mărturia lor nu era la fel., 60. Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu
răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia?, 61. Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a
întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?, 62. Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi
vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului., 63. Iar arhiereul,
sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori?, 64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei
toţi au judecat că El este vinovat de moarte., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 22, 66. Şi când s-a făcut
ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor., 67. Zicând:
186
Semnul Fiarei
Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede;, 68. Iar dacă vă voi
întreba, nu-Mi veţi răspunde., 69. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.,
70. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt., 71. Şi ei
au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui?).
Este un alt argument biblic major împotriva vreunei desfiinţări! Căci, dacă Domnul Iisus,
evreu fiind, ar fi desfiinţat în prealabil vreuna dintre Cele Zece Porunci (pe care evreii le păstrau de
cca 1.500 de ani!) sau Sabatul Zilei cea de-a Şaptea, acestea ar fi fost primele acuzaţii, cu adevărat
grele ce I S-ar fi adus, de catre judecatorii lui iudaici, respectiv “arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul”!
Care, profund deranjaţi fiind de către El, se straduiseră din perioada când Acesta era încă în
libertate şi propăvăduia Evanghelia Sa, “să- L prindă în cuvânt”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 15. Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca
să-L prindă pe El în cuvânt., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 13. Şi au trimis la El pe unii din
farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 20, 20. Şi pândindu-
L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi
puterii dregătorului.).
N-au reuşit! Şi dacă nici măcar mai-marii evreilor, cei ce n-au crezut şi n-au urmat Lui,
nerecunoscându-L şi neprimindu-L ca Mesia (Hristos), adică “arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul”,
râvnitorii evrei rămaşi iudaici, care aveau lege, n-au ridicat atunci, la judecata Lui, problema
desfiinţării sâmbetei, pentru că n-aveau niciun fundament în acest sens, credeţi că-i înţelept că o
mare parte a Lumii Creştine de astăzi, o face (din nefericire!)?
Însă alti teologi de astăzi, mai „sofisticaţi”, fiind loviţi puternic de versetul cu numarul 56,
Cap. 23, din Sfânta Evanghelie după Luca, în ipoteza lor falsă priviind desfiinţarea sâmbetei de către
Însusi Mântuitorul în timpul vieţii Sale, prin acele vindecări, nevrând cu niciun chip să renunţe la
aceasta, în sprijinul lor au adăugat artificial acesteia un oarecare fundament, „filozofic”: „...da, aşa
zice versetul, că ucenicii „sâmbătă s-au odihnit, după Lege”, dar vedeţi voi că Domnul Iisus, vindecând
în această zi, a schimbat ziua de odihnă într-un sens spiritual... nu neapărat în fapt...”.
Pueril, din nou! Ştiţi către ce conduce indirect aceasta notă artificială forţată „filozofică”? Pe
de-o parte către un Mântuitor neclar, misterios, incomplet, nedeterminat în urmărirea interesului
Său, reticent, necomunicativ, insinuos, „filozofic”, etc, iar pe de alta, către nişte ucenici ai Acestuia,
slabi, nepricepuţi, neînţelepţi, nespirituali, „faptici”, etc! Puteţi crede aşa ceva? Personal, ipotezele
nebiblice „adăugate-filozofice”, îmi provoacă mai multă repulsie decât cele „simplu -neştiutoare”!
Dar ca să lămurim deplin problema, trebuie conştientizat faptul că Hristos n-a vindecat
„înadins” sâmbăta, cu scopul s-o desfiinţeze! Nici vorbă de aşa ceva! Hristos a vindecat cu fiecare
ocazie, a vindecat în fiecare zi a săptămânii pe perioada celor 3,5 ani ai propăvăduirii Sale pe
Pământ, pentru că n-a vrut să piardă pe „nici unul” şi de aceea a dat totul (inclusiv Viaţa Sa!) şi tot
ce-a facut a avut drept scop salvarea de suflete în veşnicie, ţel suprem ce nu se contrazice
nicidecum cu scopul Sabatului Zilei cea de-a Şaptea instituit de la Creaţiune, ci toate converg pe
aceiaşi cale a mântuirii oamenilor! Şi faptele lui Hristos şi ţinerea Sabatului Creaţiunii lui
Dumnezeu!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 3, 4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine
sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 9.
Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet
sau a-l pierde?, Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 6, 39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din
toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi., Cap. 18, 9. Ca să se
împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul.).
Într-adevăr, neînţelegerea acestui fapt, cu mult „ajutor” de la cel viclean, conduce la doctrine
false! Aceasta-i adevărat, nu presupusa „desfiinţare” a zilei de odihnă a şaptea! Ziua de

odihnă, cea de-a şaptea, a fost instituită, din începuturi, în folosul omului pentru veşnicie, iar
vindecările milostive ale trupului şi sufletului, înfăptuite ulterior de către Hristos, în astfel de zile
sau oricând, sunt de asemenea în folosul omului pentru veşnicie! Nu sunt în contradicţie, ci
servesc aceluiaşi scop sufletesc VITAL! Fiul n-ar fi lucrat vreodată împotriva Tatălui Său!
Dumnezeu este neschimbabil şi nedezbinator în Sine!
187
Iar dacă la un moment dat, apar discuţii în Noul Testament despre legalitatea „muncii” de
vindecare a Mântuitorului, în ziua de Sabat, este datorită încercărilor repetate, dar fragile, ale
fariseilor şi cărturarilor şi păzitorilor de Lege, a celor ce nu credeau în El ca fiind “Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu”, de a-L prinde cu ceva pe picior greşit pe Acesta, încercări pe care ei înşisi le-au
abandonat chiar de atunci, realizând că, în fapt, vindecarile Lui, nu puteau reprezenta vreun gen
de ofensă la adresa Sabatului Creatorului sau Celor Zece Porunci. Hristos n-a anulat Sabatul ci a
clarificat scopul divin al acestuia! Atâta tot, nimic altceva!
Aşadar, este iraţional, ipocrit şi ilogic că lumea creştină înşelată de astăzi, îi blamează, de
principiu, pe fariseii şi carturarii şi păzitorii de Lege iudaici de acum cca 2000 de ani, de
neînţelegerea Evangheliei şi respingerea mesianității Domnului Iisus, deşi toţi aceştia, cu toate că
nu L-au primit, au înteles repede că Mântuitorul, prin acele vindecări de sâmbată, n-a desfiinţat
Sabatul (cel puţin după lipsa acuzatiilor în acest sens, de la Judecata Lui!), dar în schimb, bună
parte din aceiaşi lume creştină contemporană nouă, care prin comparaţie se pretinde că-L urmează
pe Hristos, deşi având în plus Cuvântul postum El scris în faţă (Noul Testament), refuză să
înţeleagă astăzi ce-au înţeles uşor la acea vreme, fariseii, “arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul” iudaic.
Este trist! Este trist că adversarii Lui de atunci, rămaşi iudaici, au înţeles iar majoritatea
„prietenilor” Săi de astăzi, creştini fiind, nu înţeleg, ci preferă să adauge, cu de la sine putere, la
Cuvânt, sau să-l răstălmăcească şi să-l interpreteze „filozofic” în fel şi chip, numai să-şi justifice
cumva eroarea perpetuată. La care se pare că le este foarte greu să renunţe! O atitudine antibiblică,
îndărătnică, poate fi specifică şi probabil că poate fi scuzabilă într-un Ev Mediu Întunecat, lipsit de
informaţie, dar astăzi când lumea s-a „deşteptat” şi posibilitătile informaţionale, de dezbatere
interconfesională şi de comunicare, sunt practic infinite, sa rămânem şi să suferim de aceiaşi orbie?
– Eu: Da, Creştine, este corect, a vindecat sâmbăta... dar Domnul Iisus a vindecat şi duminica, a
vindecat în fiecare zi...
– El: ... Da, așa este...
– Eu: ... Dacă Domnul Iisus ar fi desfiinţat sâmbăta şi înfiinţat duminica, de ce n-o spune El clar şi
răspicat în Biblie? Mai ales că este o problemă de o importanţă colosală... căci ziua de odihnă săptămânală,
ce-a de-a şaptea, a fost instituită de Domnul Dumnezeu de la Facerea Lumii... şi nu doar pentru poporul
evreu, care, ştiţi foarte bine, a luat naştere mult mai târziu, la câteva mii de ani de la Creaţie...
– El: ... Domnul Iisus nu putea să spună nimic despre duminică...
– Eu: OK, să admitem (cu enormă toleranţă!) că „da”, nu putea să spună până la Răstignire şi
Înviere (deşi, repet, am mari semne de îndoială!).... Dar după aceea? De la Înviere până la Înălţare? De
ce n-a spus nimic în cele 40 de zile de la Învierea până la Înălţarea Sa? Biblia ne spune că S-a arătat de multe
ori în această perioadă ucenicilor... şi a discutat cu ei, explicându-le împlinirea Scripturilor prin El... chiar la
un moment dat s-a arătat la sute de oameni odată... De ce n-a spus nimic măcar acum?... Suntem după
Înviere, nu?...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 24, 22. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au
spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, 23. Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au
văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu., 24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit
aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut., 25. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici
cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!, 26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să
intre în slava Sa?, 27. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile
cele despre El., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 1, 1. Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre
toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,, 2. Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin
Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,, 3. Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe
semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui
Dumnezeu.).
Deci, „timp de patruzeci de zile” după înviere, “până în ziua în care S-a înălţat la cer” li s-a arătat
ucenicilor şi urmaşilor Săi în credinţă, „si începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor,
din toate Scripturile cele despre El”, şi le-a vorbit “cele despre împărăţia lui Dumnezeu”. Şi cu toate
acestea, Domnul Iisus nu spune nimic, nici acum, despre vreo desfiinţare, schimbare, înlocuire sau
despre o nouă zi de odihnă! Nici în fapt, nici în vreun plan spiritual „filozofic”, aşa cum sugerează
188
Semnul Fiarei
unii. Nimic n-a zis Domnul în acest sens, căci dacă ar fi zis, „schimbarea” ar fi fost una de-a
dreptul revoluţionară ce ar fi apărut categoric în Scripturile de după El! Iar noi n-avem nimic în
Biblie în această direcţie, nici de la El nici de la ucenicii Lui, desi El “le-a deschis mintea ca să priceapă
Scripturile”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 24, 45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă
Scripturile.).
- El: FĂRĂ RĂSPUNS!
Lipsa unui răspuns, a unei explicaţii, mi se pare gravă! Dând la o parte eventuale
„fantasmagorii”, nu ştiu dacă vreun preot, din toată lumea creştină, păstrătoare a duminicii, poate
da vreun răspuns raţional la această întrebare. De ce? Aş zice că datorită neputinţei doctrinei false!
Căci singura explicaţie logică este că Domnul Iisus nu a înfiinţat duminica, ziua de odihnă
rămânând cea de-a şaptea a săptămânii chiar şi după Învierea Sa!
– Eu: Dar şi mai mult dacât atât. Ştiţi foarte bine că Domnul Iisus a fost răstignit şi a înviat în jurul
anului 30, iar toate cărţile Noului Testament au fost scrise de către apostolii Mântuitorului, mult mai
târziu, între anii cca 50 – 95 după Hristos. Chiar după alte păreri, şi mai târziu, până prin anii 150 după
Hristos... şi cu toate acestea, nici apostolii Săi nu zic nimic despre această presupusă schimbare a zilei de
odihnă, în tot Noul Testament...
Aveţi mai jos, TOATE versetele din Biblie, ce aduc în discuţie „duminica”:
Ati cautat: „duminic(a; ă)” in TOATA BIBLIA
CARTI: Matei (1), Marcu (2), Ioan (2), Faptele Apostolilor (1), I Corinteni (1), Apocalipsa (1)
de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.,
când răsărea soarele, au venit la mormânt., 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii
(Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni., Sfânta Evanghelie după
Ioan, Cap. 20, 1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-
dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt., 19. Şi fiind seară, în ziua aceea,
întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit
Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!, Faptele Sfinţilor Apostoli, 7. În ziua întâi a săptămânii
(Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le
vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii., Epistola întâia către Corinteni a Sfântului
Apostol Pavel, Cap. 16, 2. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte,
strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni., Apocalipsa Sfântului Ioan
Teologul, Cap. 1, 10. Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,).
Care dintre aceste versete exprimă clar presupusa schimbare? Nici măcar unul! Deci, noi, în
întreaga Biblie, respectiv în tot Noul Testament, nu avem nimic în acest sens! Ci doar unele texte,
la care, în vederea susţinerii schimbării zilei de odihnă din cea de-a şaptea în cea dintâi a
săptămânii, le adăugăm interpretări omeneşti extreme. Şi extrem de periculoase!
– El: ... este undeva un text... în „Epistola...
– Eu: ...către Evrei”. Cred că la aceea va referiţi... Dar citiți-o contextual, vă rog... că acolo este vorba
de odihna evreilor după scoaterea lor ca popor din Egipt, şi nu despre ziua de odihnă...
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 9. Drept aceea, s-a lăsat
altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.).
Să ne întoarcem puţin în timp, din nou, şi să revenim la “ Biblia de la Bucuresti (1688)”,
Biblia ortodoxă „monument” a Poporului Român, „atât prin întinderea, cât şi prin limba ei cea
minunată”, aşa cum o caracteriza Alexandru D. Xenopol. Aveţi mai jos acelaşi verset, tradus mai
concis şi cinstit la acea vreme şi nu ca cel de astăzi, tradus în coadă de peşte (probabil interesat!), ce
lasă posibilităţi de interpretare, dintre cele mai îndrăzneţe până la cele mai „forţate” (You Tube:
“Biblia de la 1688 si ziua a saptea - ABC crestin”):
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Epistola către Evrei a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 4, 9. Iată dară, au rămas sărbarea sîmbetei nărodului lui Dumnezău.).
189
Biblia (ortodoxă) de la 1688, Sfântul Apostol Pavel: “Iată dară, au rămas sărbarea sîmbetei
nărodului lui Dumnezău.”
Vă spuneam la capitolul respectiv (CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă) că acest verset „direct” (i-
aş zice eu!) este de-o importanţă majoră şi spulberă practic, orice argument "indirect” (pentru că
directe nu avem!) „pro duminică”! Rugaţi preoţii ortodocşi să vi-l explice! Şi eventual, dacă veţi
primi vreuna filozofică „sucită”, credeţi că-i demnă de luat în considerare?
Această presupusă schimbare a sâmbetei cu duminica, dacă citim istoria evreilor şi întreaga
Biblie, realizăm că ar fi produs enorme dezbateri în jurul ei, enorm de mult „zgomot” în cei
peste/şi cel puţin douăzeci de ani de la Învierea Domnului până la începerea scrierii cărţilor
Noului Testament. Este o problemă de o importanţă majoră! Ar fi fost normal ca presupusa
schimbare a zilei de odihnă să fie arhicunoscută şi arhidezbătută direct în Biblie! Iar noi n-avem
nimic concret „pro schimbare” în Sfânta Scriptură.
Citate:
„A existat și există o poruncă să sfințim ziua Sabatului, dar ziua Sabatului nu a fost Duminica. Se va
spune, totuși, și cu un aer de triumf, că Sabatul a fost transferat din ziua a șaptea în ziua întâia a
săptămânii… Unde poate fi găsit documentul unei astfel de tranzacții? Nu în Noul Testament, absolut nu!”
– Dr. Edward T. Hiscox (baptist), într-un document citit înaintea Conferinței Pastorilor din New
York, 13.11.1893.
“În ceea ce privește duminica nu există niciun pasaj care să spună creștinilor să țină acea zi sau să
transfere Sabatul iudaic în acea zi.” – H.F. Rall (metodist), Christian Advocate, 2.07.1942
“Mulți cred că Duminica e Sabatul, însă nici în Noul Testament, nici în vremea bisericii timpurii, nu
exista ceva care să sugereze că avem vreun drept să transferam păzirea zilei a șaptea a săptămânii către
prima. Sabatul a fost și este Sâmbăta și nu Duminica…” – Rev. Lionel Beere (anglican), Church and
People, 01.09.1947
“Sabatul creștin, Duminica, nu apare în Scripturi și nu era numit Sabat de biserica primară.” -
Dwight s Theology (congregaționaliști), Vol. 4, pag. 165
Am parcurs mai multe articole, plasate pe net, nu numai ortodoxe, ci şi ale altor confesiuni,
care încearcă să susţină schimbarea zilei de odihnă din cea de-a şaptea în cea dintâi a săptămânii.
190
Semnul Fiarei
Vă rog s-o faceţi şi dumneavoastră, se găsesc uşor prin tastarea în motorul Google, a câtorva
cuvinte care să surprindă subiectul.
Unele au un caracter „transcendental” – le-aş zice eu: „... păi... în Biblie nu-i scris deschis despre
adoptarea duminicii... dar aceasta se deduce indirect... transcende ... din ziua Învierii Domnului... din ...
frângerea pâinii... sau din pogorârea Duhului Sfânt ...” Sau din alte acțiuni sau „evenimente”
consemnate în Sfânta Scriptură, care ar avea legătură cu ziua întâi a săptămânii! Împărtăşesc
opinia multora: nu merge cu „transcendentalele”, acestea nu țin într-o lume în care trebuie să
rămânem cu picioarele pe Pământ şi cu Scriptura în mână. Scriptură pe care să n-o luăm
„în deşert”! You Tube: “60 dovezi biblice despre sabat”.
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 4, 5. Sau vi se pare
că Scriptura grăieşte în deşert? … ).
Domnul Iisus s-a adresat „pe faţă lumii”, iar învăţătura Sa sănătoasă trebuie să fie accesibilă
nouă tuturor, şi nu doar celor cu capacităţi „transcendentale”. De ce ne-am apucat, noi oamenii, s-
o „transcendem”? Nu riscam s-o îmbolnăvim? De aceea, pe acestea le exclud din capul locului!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 18, 20. Iisus i-a
răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se
adună toţi iudeii şi nimic nu am vorbit în ascuns., 21. De ce Mă
întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată aceştia ştiu ce am spus Eu.).
Alte articole chiar încearcă o susţinere scripturistică mai pragmatică a presupusei schimbări.
Şi pentru că autorii respectivi nu găsesc argumente biblice „directe”, după părerea mea, forţează
în această direcţie (în unele cazuri chiar până la fantasmagorie!) nişte versete „indirecte”, care în
realitate au un alt înţeles. Iar, în acelaşi timp, neagă, ignoră complet sau interpretează sucit
versetele biblice directe ce le vin împotrivă. Printre care şi pe cele care surprind cum Mântuitorul,
lucrând în slujba Tatălui Ceresc, a salvat suflete în ziua sâmbetei, dar care în niciun caz nu
înseamnă înlocuirea zilei de odihnă (zi specială dedicată Creatorului, chiar înspre salvarea de
suflete!), aşa cum, repet, El însuşi o spune:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 3, 4. Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face
bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau;, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap.
6, 9. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un
suflet sau a-l pierde?).
Mai ales că schimbarea = înlocuirea = desfiinţarea unei zile + înfiinţarea altei zile, deci
presupune două acţiuni separate, dar înlănţuite, obligatorii amândouă! Reiese aşa ceva din oricare
dintre versetele Domnului? NICIDECUM! Nu reiese de nicăieri din Cuvântul Domnului Iisus
desfiinţarea! Ce să mai vorbim despre înfiinţare!
Un alt exemplu: am întâlnit şi opina cum că Domnul Iisus n-ar fi vorbit „niciodată” (termen
folosit de mai mulţi autori) despre solemnitatea viitoare a sâmbetei! Uitaţi că se înşeală:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 20. Rugaţi-vă ca să nu
fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta.).
A vorbit! Pentru că El Însuşi o ţinea „după obiceiul Său”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese
crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească.).
Şi, aşa cum am arătat mai pe larg la „CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă”, subpunctul intitulat,
„Punctul nr. 2: „Domnul Iisus a desfiinţat Sâmbăta?”, Mântuitorul se adresa ucenicilor Lui şi nu
evreilor rămaşi iudaici – cei ce n-au crezut în El. Şi chiar datorită acestei profeţii, au scăpat cu viaţă
(înţelegând împlinirea profeţiei Domnului sub ochii lor şi astfel fugind puţin înainte) din teribilul
măcel din Ierusalim din anul 70 d.Hr., evreii creştini şi nu cei rămaşi iudaici (în acest an, Armata
Romană a cucerit şi distrus oraşul şi cel de-al Doilea Templu, şi a masacrat populaţia fără de milă).
Cred că sunt argumente foarte solide, pentru a nu atribui şi acestui verset o altă explicaţie din
191
categoria celor „inversate” (cunoaşterea istorică a evenimentelor vă va ajuta mult la o înţelegere

corectă).
Este logic că într-o situaţie de criză, mult mai uşor se poate fugi vara. Şi bine ar fi ca fuga ta
să nu se întâmple în ziua de odihnă, pentru că, într-o zi de odihnă, pe lângă că te-ar lua prin
surprindere, ar trebui să fii cu mintea şi să te închini Domnului şi nu să fugi ca să n-o profanezi. Şi
aşa se pare că a fost, căci fuga creştinilor din Ierusalim s-ar fi întâmplat într-o zi de vară (n-a fost
sâmbătă, ci miercuri!) din luna august a anului 70 d.Hr..
Aşadar, profeţia incluzând „sâmbăta” i-a vizat pe creştini şi nu pe evreii iudaici, care, chiar
dacă ar fi auzit-o din gura creştinilor, n-au crezut-o şi n-au luat-o în seamă! Nimeni să nu ne înşele!
Și chiar dacă profeția cu “fuga de sâmbătă”, i-ar fi vizat pe toți, inclusiv pe evreii rămași iudaici, sau
dacă vreți, i-ar fi vizat numai pe evreii rămași iudaici, acest fapt nu ar putea schimba cu absolut
nimic lucrurile, pentru că învățătura Mântuitorului întregii lumi, este unică și universală, și nu
particularizată și separatistă! Acest fapt cred că trebuie să-l recunoască oricine, oricare preot de
bună credință! Așa că, să nu cădem în plasa diversiunii!
Deci, Mântuitorul, prin acest verset direct „îi leagă” practic, pe ucenicii şi pe urmaşii Săi în
credinţă şi pe viitor (căci profeţia a fost rostită cu cca 40 de ani înaintea desfăşurării evenimentelor,
în jurul anilor 30 d.Hr.) de ţinerea aceleiaşi zile de odihnă, a şaptea, confirmând astfel
continuitatea solemnităţii sâmbetei şi după viaţa Sa pământeană!
Aşa că îndrăznesc să le spun acestor autori: „Vedeţi? Contrar acelui „niciodată”, Domnul a
vorbit despre solemnitatea viitoare a sâmbetei! Acum aştept să-mi arătaţi dumneavoastră în toata Biblia,
unde a vorbit Domnul Iisus despre solemnitatea zilei întâi (duminicii)... Va rog să-mi indicaţi un singur
verset, unul singur! Dar să fie unul „direct”, asemenea celui exemplificat de mine.”
Căci, cine l-ar fi putut opri pe Mântuitor sau pe Apostolii Săi, ca, aşa cum ne-au transmis
direct şi clar restul învăţăturilor, să declare măcar o dată, dar concret şi deschis, ceva de genul:
„...ziua a şaptea se va desfiinţa şi se va înfiinţa ziua întâi...”. Sau „... în cinstea... sau din motivele ... ziua a
şaptea de odihnă a săptămânii s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat ziua întâi a săptămânii ca noua zi de odihnă...”.
Sau: „...s-a înlocuit sâmbăta cu duminica...”. Sau: „...s-a înlocuit ziua a şaptea de odihnă, veche...”. Sau
măcar: „... de acum înainte ziua întâi a săptămânii devine noua zi de odihnă...”. Sau orice alte exemple
elementare vă puteţi imagina, dar clare şi concrete, nu indirecte sau interpretabile sau de-a dreptul
sucite! Cine L-ar fi putut opri? Absolut nimeni!
Aşa ceva nu veţi găsi în întreaga Sfântă Scriptură! Nici de la Domnul Iisus, nici de la
Apostolii Săi! Şi pentru că nu veţi găsi, pentru înţelegere pragmatică, având în vedere importanţa
colosală a zilei de odihnă la evreii acelor timpuri (cum este de altfel şi astăzi!), aş recurge la
următoarea comparaţie:
„Dacă pe o listă cronologică cu principalele evenimente din istoria Omenirii, poţi să nu
consemnezi, de exemplu, ultimul mare eveniment, Al Doilea Război Mondial, atunci nici Noul
Testament nu trebuia să consemneze marea schimbare a zilei de odihnă, din a şaptea în întâia,
chiar dacă aceasta s-a produs!”
Înţelegeţi ce vreau să spun?
Al Doilea Război Mondial s-a întâmplat şi, având în vedere importanţa colosală a acestuia,
trebuie neapărat consemnat pe listă! Nu se poate fără! A avut un impact enorm asupra Omenirii şi
s-a scris foarte mult despre el.
Schimbarea zilei de odihnă, din a şaptea în întâia, NU s-a întâmplat imediat după Învierea
Mântuitorului (ci treptat şi perfid, câteva secole mai târziu, cu aportul Satanei!), căci, având în
vedere importanţa colosală a acesteia (instituită de la Creaţia Lumii!), ar fi trebuit neapărat
consemnată accentuat, distinct, clar, deschis şi repetat în cuprinsul întregului Nou Testament! Nu
există altă posibilitate! Schimbarea zilei de odihnă, din a şaptea în întâia, ar fi avut un impact major
asupra Lumii Religioase şi s-ar fi scris enorm despre aceasta.
Vă rog să remarcaţi că o bună parte din textele Noului Testament nu reprezintă altceva decât o
reacţie de răspuns a Apostolilor Domnului Iisus, în sprijinul principiilor proaspătului Creştinism
pe care îl propovăduiau, principii creştine atacate constant şi vehement nu numai de către păgâni,
192
Semnul Fiarei
ci mai cu seamă de către râvnitorii evrei rămaşi iudaici (necreştini). Condiţii în care realizaţi ce
„luptă principială” ar fi presupus schimbarea zilei de odihnă, din a şaptea în întâia, zi de odihnă pe
care evreii ca popor o păzeau cu mare zel de cca 1.500 de ani? Întrucât evreii rămaşi iudaici erau
foarte îndârjiţi împotriva evreilor deveniţi creştini, în toate privinţele Creştinismului! Numai în
privinţa zilei de odihnă, nu! Oare de ce?
Răspuns: Schimbarea zilei de odihnă NU s-a întâmplat (şi nici nu se putea întâmpla, pentru
că Porunca păzirii acesteia este inclusă în Legea Iubirii, a lui Dumnezeu, iar Iubirea este
neschimbabilă şi nedezbinătoare în Sine!)! Schimbarea zilei de odihnă ar fi generat o „luptă
principială” uriaşă şi de durată! Luptă particularizată, distinctă, clară pe acest subiect, ce ar fi
apărut, cu prioritate şi cu vârf şi îndesat, în tot Noul Testament!
De asemenea, şi din alt punct de vedere, pot fi combătuţi şi cei ce afirmă (in sprijinul
„duminicii”) că Noul Testament nu vorbeşte despre solemnitatea sâmbetei. Pot fi combătuţi, pentru
că:
- Pe de-o parte, nu este aşa! Avem argumente şi versete biblice „pro ziua a şaptea”
(sâmbăta) directe, în Noul Testament (bună parte dintre acestea sunt tratate chiar în
prezentul material: cele exemplificate, dar şi altele). Şi, DA, ele sunt „pro ziua a şaptea”
şi NU „pro ziua întâi”, aşa cum nu vor să le recunoască sau preferă să le interpreteze
sucit cei ce se pare că nu vor să renunţe la vechea moştenire tradiţională înşelătoare. De
exemplu, eu refuz să-i cred pe aceştia, atunci când îmi explică că ucenicii, presupus
„duminicari”, la zeci de ani după Învierea şi Înălţarea Domnului Iisus, propovăduiau
Creştinismul în sinagogi tot sâmbăta, doar pentru că evreii se întâlneau în această zi.
(Exemplu: Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 13, 13. Şi plecând cu corabia de la Pafos, Pavel şi cei
împreună cu el au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim., 14. Iar ei,
trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut., 15.
Şi după citirea Legii şi a Proorocilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei, zicându-le: Bărbaţi fraţi, dacă aveţi
vreun cuvânt de mângâiere către popor, vorbiţi., 27. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor,
necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor care se citesc în fiecare sâmbătă., 42. Şi
ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea., ,43.
După ce s-a terminat adunarea, mulţi dintre iudei şi dintre prozeliţii cucernici au mers după Pavel şi după
Barnaba, care, vorbind către ei, îi îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu., 44. Iar în sâmbăta
următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu., Cap. 16, 13. Şi în ziua sâmbetei
am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se
adunaseră., Cap. 18, 1. După acestea Pavel, plecând din Atena, a venit la Corint., 4. Şi vorbea în sinagogă în
fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini.).
Este extrem de puerilă această ipoteză, imposibilă în conjunctura istorică-religioasă a
acelor vremuri, având în vedere importanţa acestei zile la evrei, şi tumultul religios
MAJOR pe care l-ar fi determinat presupusa schimbare în cei câţiva zeci de ani de la
Învierea Domnului şi până la începerea scrierii cărţilor Noului Testament, aşa cum am tot
încercat să surprind mai sus. Pentru că această presupusă schimbare ar fi fost mai
radicală şi mai neaşteptată (neprofeţită) decât toate! Întrucât evreii pe Mesia Îl aşteptau,
conform propriilor profeţii, chiar dacă atunci când a venit nu L-au recunoscut şi nu L-au
primit toţi, dar presupusa schimbare n-o aşteptau, n-aveau de ce, nu fusese profeţit
înainte nimic în acest sens. De aceea, cei ce n-au trăit evenimentele direct, ar fi fost
interesaţi să asculte despre Domnul Iisus (şi apoi să aleagă între a deveni creştini sau a
rămâne iudaici), dar n-ar fi fost interesaţi şi n-ar fi acceptat vreodată ceva ce nu fusese
profeţit niciodată în propria lor Scriptură! Ca să nu mai vorbim că pe ucenici, şi
„neamurile” „îi rugau” „ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea”. Deci şi
„neamurile”, nu numai evreii. Iar aceste adunări din sinagogi la care participau Apostolii,
din zilele de sâmbătă, întâmplate de multe ori în diverse oraşe străine din cuprinsul
Imperiului Roman, dar din afara teritoriului lor strămoşesc, să fi fost oare numai ale
evreilor neconvertiți încă la Creştinism? Ale acelor evrei care, în urma învăţăturilor
Apostolilor, ar fi trebuit să treacă de la sâmbătă la duminică? De ce nu avem versete clare
în acest sens, aşa cum regăsim în cazul multor altor învăţături creştine biblice? Şi dintre
193
aceştia, râvnitorii evrei ce alegeau să rămână totuşi iudaici, să-i fi primit cu braţele
deschise în sinagogile lor pe Apostolii presupus „duminicari” ai Domnului Iisus, Cel pe
care nu-L recunoşteau? De ce nu apare în Biblie reacţia lor de respingere a presupusei noi
zile de odihnă sau dezbaterile Apostolilor prigoniţi de ei, pe această temă de o
importanţă majoră? Dar acestea sunt doar câteva întrebări simple, fireşti şi logice, din
multitudinea întrebărilor posibile privind presupusa „schimbare”, ale căror răspunsuri
nu-şi au referinţe în Biblie. Iar lipsa referinţelor biblice în acest sens, din perioada de
început a Creştinismului, ar trebui să ne dea serios de gândit că duminica de astăzi nu-şi
are rădăcinile în acea vreme!
- Iar pe de alta parte, aceste argumente şi versete biblice „pro ziua a șaptea” (sâmbăta),
directe, aşa mai puţine cum sunt, totuşi ele există în Noul Testament, prin comparaţie cu
cele „pro ziua întâi”, care practic sunt „inexistente”. Iar faptul că versetele biblice directe
„pro ziua a şaptea” nu sunt foarte numeroase, eu cred că reprezintă, în sine, un
argument logic şi solid în favoarea sâmbetei! Oameni buni, „schimbarea” ar fi făcut mare
vâlvă şi nu „continuitatea”! „Continuitatea”, de principiu, se tratează normal, iar pe
„schimbare” se pune mai mare accent! Gândiţi-vă, vă rog, la viaţa de zi cu zi, şi veţi găsi
nenumărate exemple logice în acest sens. De exemplu, dacă de 10 ani vă vizitaţi nişte
prieteni cu aceeaşi maşină, nu veţi vorbi cu ei despre automobilul dumneavoastră decât
dacă vine vorba, rar şi ocazional sau deloc. Pentru că prietenii ştiu deja, vă cunosc
maşina. Subiectul este cunoscut şi dezbătut. Dar dacă, la o nouă vizită, vă duceţi cu o altă
maşină, una nouă, schimbată, atunci discuţiile vor viza noul automobil. Pentru că
subiectul este unul nou, încă necunoscut şi nedezbătut. Este firesc şi logic. Revenind la
Biblie, înţelegeţi analogia? „Continuitatea” „zilei a şaptea”, în Noul Testament, se tratează
normal, dacă vine vorba (sau dacă a fost cazul să fie explicată şi apărată, aşa cum a făcut
Mântuitorul!), rar şi ocazional (şi chiar aşa este!), pe când „schimbarea” „pro ziua întâi”,
care ar fi trebuit să fie tratată mult accentuat, distinct, particularizat şi la modul direct,
lipseşte cu desăvârşire din Scriptură! Ceea ce demonstrează, încă o dată, şi din acest
punct de vedere, că „schimbarea” NU S-A PRODUS imediat după Înviere şi nici în
perioada scrierii cărţilor Noului Testament (secolul I d.Hr.)! Ci mult mai târziu, aşa cum
spuneam, treptat şi perfid, în secolele următoare.
Iar dacă „schimbarea zilei de odihnă”, din a şaptea în întâia, nu s-a produs atunci, odată cu
Învierea Mântuitorului, ci oricând altcândva mai târziu, este MINCIUNĂ!
Să nu uităm că Sabatul zilei a şaptea şi Căsătoria între bărbat şi femeie, sunt cele două mari
Aşezăminte „Gemene” ale Domnului Dumnezeu, primele de la Întemeierea Lumii, Aşezăminte pe
care Satana le urăşte crunt, luptând din răsputeri dintotdeauna pentru pervertirea acestora. Iar, din
nefericire, succesul acestuia este mare din moment ce, pe de-o parte „falsul sabat” umple astăzi
aproape toată Lumea Creştină, iar pe de altă parte pervertirea Căsătoriei (legalizarea acesteia între
homosexuali, lesbiene, LGBT etc.), tinde, de asemenea, să se globalizeze (mult mai rapid!) chiar în
vremurile contemporane nouă! (Semnul Fiarei va fi impus întregului Pământ, ceea ce presupune
obligatoriu un context intercondiționat global, pe care lumea contemporană deja îl trăiește de
câțiva zeci de ani). Această stare de fapt actuală, constând în profanarea Instituţiilor „grele” ale lui
Dumnezeu, de la Facerea Lumii, ar trebui să dea extrem de serios de gândit generaţiilor lumii
moderne, prinse în capcana înşelăciunii! Căci, procedând astfel, Omenirea înşelată s-a autoridicat
deasupra Creatorului ei! Oare până când vom fi răbdaţi?
Și dacă tot suntem aici, trebuie să înțelegeți clar că „toleranța” la adresa căsătoriei, oricare
alta decât cea firească între bărbat şi femeie, înseamnă categoric o pozitie necreștină! Un cunoscut,
într-o discuție de profil, îmi zice: ‚„... eu sunt tolerant cu căsătoriile între homosexuali, lesbiene, etc ...”.
Atitudinea aceasta „permisivă”, este larg răspândită (din nefericire!), oamenii fiind furați astăzi de
principiile umaniste moderne priviind drepturile Omului, de necunoașterea Scripturii, de
194
Semnul Fiarei
ignoranță și nepăsare, de impresia lumii păcătoase asupra imaginii propriei persoane, etc, pe care
pun mai mult preț decât pe principiile sănătoase creștinești.
Dumnezeu condamnă categoric păcatul, și mai ales „spurcăciunea”, iar noi îl „tolerăm”, îl
permitem? Noi suntem deasupra lui Dumnezeu? Cine suntem noi atunci? Nu putem fi decât
dușmanii Acestuia, dacă ne poziționăm (și mai ales flagrant, cum este cazul de față!), împotriva
Cuvântului Lui!
Atitudinea „toleranței” la adresa păcatului, mascat sau nu, este greșită, nu numai în cazul
căsătoriei nefirești, ci în oricare caz în care se încalcă Cuvântul lui Dumnezeu! Însăși Biblia ne
profețește că același lucru se va întâmpla și în vremurile din urmă, dinaintea sfârșitului lumii
acesteia, când Omenirea va fi forțată, de data aceasta prin Legi Civile, nu numai să devină
„tolerantă” față de păcat ci chiar să comită păcatul. Iar cei ce nu se vor supune și n-o vor face,
respectiv cei ce-l vor pune pe Dumnezeu mai presus de orice (inclusiv față de viața proprie!), vor
fi catalogați ca „intoleranți, extremiști, etc” și de aceea vor fi prigoniți. Dar tocmai acești
„intoleranți”, extremiști în Cuvântul lui Dumnezeu, vor fi salvați, și nu „toleranții” la adresa
păcatului!
– Eu:... din Biblie nu reiese că ucenicii ţineau duminica... ci se pare că această schimbare a apărut mult
mai târziu... începând de prin secolele IV-V...
– El: Nu, ucenicii ţineau duminica... căutaţi şi citiţi „Didahia celor 12 apostoli” şi (încă ceva, tot
extrabiblic, ce n-am reţinut)...
Dar să revenim şi la principiul elementar enunţat puţin mai sus, în cadrul discuţiilor purtate
cu preotul C., când am consemnat că:
Pe orice temă, prioritate absolută au vorbele rostite direct de către Mântuitor! De aceea, trebuie
respinse orice alte învăţături contrare învăţăturii Domnului, indiferent de proveniența lor!
Deci, acest Creştin şi-a argumentat poziţia „pro duminica” în baza unor versete din „Epistola
către Evrei” a Sfântului Apostol Pavel – care într-adevăr este biblică, la care a adăugat şi alte
„dovezi” nebiblice, din Tradiţie, cum ar fi „Didahia celor 12 apostoli”. Nu este singurul, căci
majoritatea bisericilor creştine păstrătoare ale duminicii, se bazează pe aceleaşi „dovezi”:
- Pe câteva versete biblice „anevoioase”, greoaie, ale Sfântului Apostol Pavel, pe de-o parte;
- Pe diverse surse provenite din Tradiţia extrabiblică, pe de altă parte.
Iar acum, oameni buni, concret pe cazul nostru, avem, de exemplu:

1. Versete clare din gura Domnului Iisus Hristos, Care este, fără măsură de
comparaţie, mai presus decât Sfântul Apostol Pavel, versete care confirmă continuitatea
valabilităţii Zilei a şaptea de odihnă (sâmbetei), inclusiv în viitor, deci şi după viaţa Sa
pământeană;
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 8. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului.,
Cap. 24, 20. Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap.
2, 27. Şi le zicea lor: Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă., 28. Astfel că Fiul
Omului este domn şi al sâmbetei., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 6, 5. Şi le zicea: Fiul Omului este
Domn şi al sâmbetei.).
2. Câteva versete „anevoioase”, greoaie, din gura Sfântului Apostol Pavel, care
este, fără măsură de comparație, mai prejos decât Domnul Iisus Hristos, versete pe care
mulţi le tălmăcesc, „le răstălmăcesc” şi le interpretează în mai multe sensuri:
- fie al înlocuirii sâmbetei cu duminica (aici intră ortodocşii, catolicii, diferiţi protestanţi etc.);
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 9. Drept aceea, s-a lăsat altă
sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.).
- fie al eliminării obligaţiei ţinerii vreunei zile de odihnă (aici intră diverşi evanghelici,
reformaţi etc.);
195
- fie al conferirii libertăţii alegerii unei zile de odihnă, ori sâmbata, ori duminica, alegere
lăsată la latitudinea fiecărui om (aici intră, de asemenea, evanghelici, reformaţi etc.)
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 14, Unul deosebeşte o zi de
alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui., 6. Cel ce ţine ziua, o
ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul
mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte
lui Dumnezeu., Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 16. Nimeni deci să nu vă
judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, 17.
Care sunt umbră celor viitoare iar trupul (este) al lui Hristos.).
Astfel, mai sus, pe de-o parte, am consemnat câteva versetele biblice directe, din gura
Domnului Iisus, care confirmă (atât pentru acel moment, cât şi pentru viitor!) Ziua a şaptea de
odihnă (sâmbăta), ca memorial al Creaţiunii, ca zi de închinare deosebită, ca zi a timpului de
calitate pe care omul trebuie să-l dedice Creatorului Sau, înspre salvarea sa, iar pe de altă parte, am
consemnat TOATE (pentru că altele nu mai avem în întreaga Biblie!) versetele biblice indirecte
(pentru că directe nu avem!), care par să indice către altceva. Doar par, pentru că în realitate
acestea nu sunt contradictorii Cuvântului (Domnului Iisus Hristos), ci doar eronat înţelese de către
bisericile înşelate.
Căci, ca şi Domnul Iisus dealtfel, însuşi Sfântul Apostol Pavel, “după obiceiul său”, ţinea
ziua a şaptea (sâmbăta) ca zi specială de închinare şi odihnă!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 4, 16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut,
şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească., Faptele Sfinţilor
Apostoli, Cap. 16, 13. Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde credeam că este loc de
rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care se adunaseră., Cap. 17, 2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat
la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,, Cap. 18, 4. Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea
la credinţă iudei şi elini.).
Dar, pentru sporirea înţelegerii, să ignorăm versetele clare (cum sunt cele exemplificate mai
sus) şi totodată să „forţăm” şi să spunem totuşi că versetele „anevoioase” ale Sfântului Apostol
Pavel, ar fi în antiteză! Iar daca sunt în antiteză, cui dăm prioritate, oameni buni? Cuvântului
Domnului Iisus Hristos sau cuvântului omului şi Tradiţiei? Cuvântului clar al Domnului Iisus
Hristos sau versetelor „anevoioase”, greoaie, ale Sfântului Apostol Pavel pe care DOAR le
interpretăm ca fiind contradictorii Acestuia, fapt la care ne „ajută” şi o parte a Tradiţiei
extrabiblice!? Cine are prioritate? Pe cine ar trebui să credem şi să urmăm noi? Cum ar fi înţelept?
Cred că răspunsurile sunt cât se poate de evidente: Dumnezeu trebuie urmat, în toate privinţele!
Astfel, îndrăznesc să apreciez că greşit este din partea bisericilor creştine şi oricui, ca atâta
timp cât Domnul Iisus Hristos lămureşte deplin o problemă, acestea să prefere contrariul bazat pe
Tradiţia înşelătoare sau pe cele ce s-ar „deduce” din cele câteva versete greoaie ale Sfântului
Apostol Pavel (versete, de fapt, greşit înţelese, insuficient înţelese sau neînţelese în adevăratul lor
sens!).
Numai faptul că Sfântul Apostol Pavel pare să fie nehotărât şi contradictoriu în sine, fapt ce
reiese clar din versetele lui exemplificate mai sus (dacă aşa înţelegem aceste texte, în sensul
vreunei „schimbări”!), ar trebui să le deschidă ochii tuturor acestor biserici înşelate cu privire la
adevăratul Sabat (You Tube: “De la Duminica la Sabat - Tiberiu Foszto - Speranta Tv 2017”).
Căci, în contextul unei astfel de înţelegeri „pro schimbare” a acestor biserici creştine, pe de-o
parte Sfântul Apostol Pavel ne apare foarte ferm şi decis în privinţa zilei de odihnă, atunci când ne
spune că „s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu”, dar în acelaşi timp, acelaşi Sfânt
Apostol Pavel pare totodată să adopte şi o poziţie opusă, aparent contradictorie primeia, foarte
evazivă în privinţa aceluiaşi subiect al zilei de odihnă, atunci când afirmă că „Unul deosebeşte o zi de
alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui”. Sau atunci când
afirmă că: „Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul”.
Când are dreptate Apostolul? Când este ferm? Sau când nu este ferm? Când este decis? Sau
când este indecis? Când, presupus, stabileşte o nouă zi de odihnă? Sau când, presupus, o lasă la
latitudinea fiecărui credincios în parte?
196
Semnul Fiarei
Dumneavoastră credeţi că omul, fie el şi Apostol, se poate „juca” aşa cu Ziua de Odihnă, cu
memorialul Creaţiunii? Să se fi contrazis Apostolul Pavel în sine? Să fi fost Sfântul Apostol Pavel
neferm, indecis şi nehotărât în privinţa Sabatului Creatorului? Sau să fi venit împotriva Acestuia,
cu de la sine autoritate? Sau să-l lase la latitudinea omului? Nici vorbă de aşa ceva! Căci însuşi
Sfântul Apostol Pavel, “după obiceiul său”, ţinea ziua a şaptea (sâmbăta)!
Vă rog să vă uitaţi pe You tube, la filmul intitulat: „TEXTE GRELE: ROMANI 14:6; COLOSENI
2:16; EVREI 4:9 - CU CORNEL DĂRVĂȘAN”. Nu este singurul, sunt foarte multe care explică,
contextual şi logic, ce-a vrut să spună, de fapt, în aceste versete, Sfântul Apostol Pavel, şi cum se
explică falsa înţelegere (versetele în cauză referindu-se, fie la ținerea zilelor de post (Romani 14), fie
la odihna specifică Sabatelor ceremoniale (Coloseni 2) ale evreilor şi nu la odihna specifică
Sabatului Creaţiunii, cel al Zilei a Şaptea!). Alte exemple: You tube: “Este Sabatul zilei a șaptea o
"umbră a lucrurilor viitoare"?”, “Romani-14”, etc..
Reprezentarea schematică de mai jos, ajută mult în învățare și înțelegere (rog să urmăriți
“Sabatele Ceremoniale”, prin comparație cu textul biblic aferent):
(Exemplu: Leviticul - cartea a treia a lui Moise, Cap. 23, 1. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:, 2.
"Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune care sunt sărbătorile Domnului, în care se vor face adunările sfinte.
Sărbătorile Mele sunt acestea:, 3. Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a
Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre., 4. Iată şi
celelalte sărbători ale Domnului, adunările sfinte, pe care trebuie să le vestiţi la vremea lor:, 5. În luna
întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, către seară, sunt Paştile Domnului., 6. Iar în ziua a cincisprezecea a
aceleiaşi luni este sărbătoarea azimei Domnului: şapte zile să mâncaţi azime., 7. În ziua întâi a sărbătorilor să
aveţi adunare sfântă şi nici o muncă să nu faceţi., 8. Timp de şapte zile să aduceţi jertfă Domnului, şi în ziua
a şaptea iar e adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi"., 9. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:, 10.
"Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi intra în pământul pe care Eu vi-l dau vouă şi veţi face seceriş
în el, cel dintâi snop al secerişului vostru să-l aduceţi la preot;, 11. El va ridica acest snop înaintea
Domnului, ca să aflaţi bunăvoinţă la El; a doua zi după cea dintâi a sărbătorii îl va ridica preotul., 12. În
ziua ridicării snopului veţi aduce Domnului ardere de tot un miel de un an, fără meteahnă., 13. Împreună cu
el veţi aduce prinos de pâine două din zece părţi de efă de făină de grâu, amestecată cu untdelemn, ca să fie
jertfă Domnului, mireasmă plăcută, şi veţi face şi turnare un sfert de hin de vin., 14. Nici un fel de pâine
nouă, nici grăunţe uscate, nici grăunţe crude să nu mâncaţi până la ziua aceea în care veţi aduce prinos
Dumnezeului vostru. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru, oriunde veţi locui., 15. Din ziua a
197
doua după întâi a sărbătorii, din ziua în care veţi aduce snopul legănat, să număraţi şapte săptămâni întregi,,
16. Până la ziua întâi de după cea din urmă zi a săptămânii a şaptea, să număraţi cincizeci de zile şi atunci
să aduceţi un nou dar de pâine Domnului., 17. Să aduceţi din locuinţele voastre dar ridicat: două pâini făcute
din două zecimi de efă de făină de grâu, coapte cu dospitură, ca pârgă Domnului., 18. Împreună cu pâinile să
mai aduceţi şapte miei fără meteahnă, de câte un an, un junc din cireadă şi doi berbeci fără meteahnă; ca să fie
acestea Domnului ardere de tot, dar de pâine, turnare şi jertfă cu mireasmă plăcută Domnului., 19. Să jertfiţi
de asemenea din turma de capre un ţap, jertfă pentru păcat, şi doi miei de câte un an, jertfă de mântuire,
împreună cu pâinile din pârgă., 20. Pe acestea să le aducă preotul legănându-le înaintea Domnului,
împreună cu pâinile din pârgă de grâu legănate şi cu cei doi miei; acestea vor fi sfinţenie Domnului şi vor fi
ale preotului, care le înfăţişează., 21. Să daţi de ştire prăznuirea în ziua aceasta şi să aveţi adunare sfântă,
nici o muncă să nu faceţi. Acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru, în toate aşezările voastre., 22.
Când veţi secera holda în pământul vostru, să nu adunaţi ce rămâne după seceratul ogorului vostru şi spicele
ce cad de sub secere să nu le adunaţi, ci să lăsaţi pe acestea săracului şi străinului. Eu sunt Domnul,
Dumnezeul vostru"., 23. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:, 24. "Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea,
ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trâmbiţelor şi adunare sfântă să aveţi;, 25. Nici
o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului",, 26. Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:, 27.
"Şi în ziua a zecea a lunii aceleia a şaptea, care este ziua curăţirii, să aveţi adunare sfântă; să postiţi şi să
aduceţi ardere de tot Domnului;, 28. Nici o muncă să nu faceţi în ziua aceea, că aceasta este ziua curăţirii" ca
să vă curăţiţi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru., 29. Tot sufletul care nu va posti în ziua aceea se
va stârpi din poporul său;, 30. Şi tot sufletul care va lucra în ziua aceea, îl voi stârpi din mijlocul poporului
său., 31. Nici o muncă să nu faceţi: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru în toate cetăţile voastre.,
32. Aceasta este pentru voi zi de odihnă; să postiţi din seara zilei a noua a lunii; din acea seară până în seara
zilei a zecea a lunii să prăznuiţi odihna voastră"., 33. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:, 34. "Spune fiilor lui
Israel: Din ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea începe sărbătoarea corturilor; şapte zile să sărbătoreşti în
cinstea Domnului., 35. În ziua întâi va fi adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi., 36. Şapte zile să aduceţi
jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este
încheierea sărbătorii; nici o muncă să nu faceţi., 37. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care trebuie să se
ţină adunările sfinte, ca să aducă jertfe Domnului, ardere de tot, prinos de pâine, jertfe junghiate şi turnări,
fiecare din ele la ziua hotărâtă;, 38. Afară de zilele de odihnă ale Domnului, afară de darurile voastre,
afară de toate afierosirile voastre şi afară de tot ce aduceţi din evlavie şi daţi Domnului,, 39. În ziua a
cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pământului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului
şapte zile: în ziua întâi este odihnă şi în ziua a opta iară este odihnă., 40. În ziua întâi să luaţi ramuri de
copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunzele late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea
Domnului Dumnezeului vostru, şapte zile., 41. Să prăznuiţi sărbătoarea aceasta a Domnului şapte zile în
an: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. În luna a şaptea să o prăznuiţi., 42. Să locuiţi şapte zile în
corturi; tot israelitul băştinaş să locuiască în corturi,, 43. Ca să ştie urmaşii voştri că în corturi am aşezat Eu
pe fiii lui Israel, când i-am scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru"., 44. Astfel a
grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului.).
Vă rog să remarcați că în Leviticul - cartea a treia a lui Moise, Cap. 23, apar două categorii de
Sabate (zile de odihnă), și anume:
- sabatele (zilele de odihnă) săptămânale, ce fac trimitere către Creația Lumii („Şase zile să
lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei … odihna Domnului ”) (în versetele nr. 3 și
nr. 38);
- cele 7 sabate (zile de odihnă) ceremoniale anuale (15 și 22 I; 6 III; 1, 10, 15 și 23 VII –
după calendarul de la acea vreme)(în restul versetelor).
La acestea din urmă s-ar fi referit Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, Cap. 2,
16., respectiv la sabatele (zilele de odihnă) ceremoniale anuale evreiești și nu la sabatele (zilele de
odihnă) săptămânale. Să grupăm tabelar (după câteva surse), alături de un verset rostit de către
Domnul Iisus Hristos (în care Acesta vorbește categoric despre Sabatul săptămânal al Creațiunii!),
textele anevoioase ale Sfântului Apostol Pavel:
198
Semnul Fiarei
Sursa:
Textul Biblia (ortodoxă) de la
Biblia (ortodoxă), Traducerea Biblia, Traducerea Dumitru Observații
Biblic București (Biblia lui
Modernă, ediția modernă utilizată Cornilescu, 1924, ediția
Șerban Cantacuzino,
astăzi revizuită în 2016
Biblia de la 1688)
Sfânta
Evanghelie
Se referă la
după Ce rugaţi-vă ca să nu Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu
Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, Sabatul
Matei, fie fuga voastră iarna, fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
nici sâmbăta. săptămânal, cel al
Cap. 24, nice sîmbăta.
Zilei a Șaptea
20.
Unul judecă den zi în zi,

iară altul judecă preste Unul socoteşte o zi mai presus
toată ziua; și fieștecarele decât alta; pentru altul, toate
întru a sa minte să să zilele sunt la fel. Fiecare să fie
Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul
Epistola adevereze. Cela ce deplin încredinţat în mintea lui.
judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie
către gîndeaște ziua, la Domnul Cine face deosebire între zile
deplin încredinţat în mintea lui. Cel ce Nu se referă la
Romani a gîndeaște; și cela ce nu pentru Domnul o face. Cine nu
ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce Sabatul
Sfântului gîndeaște ziua, la Domnul face deosebire între zile pentru
nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi săptămânal, cel al
Apostol nu gîndeaște. Și cela ce Domnul n-o face. Cine mănâncă
cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, Zilei a Șaptea, ci
Pavel mănîncă, Domnului pentru Domnul mănâncă,
căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce la zilele de post
Cap. 14 mănîncă pentru că pentru că aduce mulţumiri lui
nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă,
5., 6 mulțămeaște lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă
şi mulţumeşte lui Dumnezeu.
Dumnezău; și cela ce nu pentru Domnul nu mănâncă şi
mănîncă, Domnului nu aduce şi el mulţumiri lui
mănîncă, și mulțămeaște Dumnezeu.
lui Dumnezău.
Epistola
Nu se referă la
către
Deci să nu neștine pre voi Nimeni dar să nu vă judece cu Sabatul
Coloseni a Nimeni deci să nu vă
judece întru mâncare, au privire la mâncare sau băutură, săptămânal, cel al
Sfântului judece pentru mâncare sau băutură, sau cu
în băutură, au în parte de cu privire la o zi de sărbătoare, Zilei a Șaptea, ci
Apostol privire la vreo sărbătoare, sau lună
sărbătoare, au de lună cu privire la o lună nouă sau cu la sabatele
Pavel nouă, sau la sâmbete,
noao, au de sîmbete, privire la o zi de Sabat, ceremoniale
Cap. 2
evreiești
16.
Epistola
către Evrei
a Iată dară, au rămas Rămâne dar o odihnă ca cea de Nu se referă la
Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de
Sfântului sărbarea sîmbetei Sabat pentru poporul lui instituirea
odihnă poporului lui Dumnezeu.
Apostol nărodului lui Dumnezău. Dumnezeu. duminicii!
Pavel,
Cap. 4, 9
Cred că de aici, comparativ, se poate observa ușor și faptul că nu toți traducătorii Bibliei
vechi, de peste ani și și de peste veacuri chiar, au tradus la fel termenul antic grecesc al Noului
Testament, referitor la Sabat (odihnă), ci după conjunctură și știința lor. Așa cum am constat
(exemplu: Leviticul, Cap. 23), nu întodeauna odihna (Sabatul) se referă neapărat la ziua de
sâmbătă. Însă erorile de traducere, fie ele și ușoare, în astfel de cazuri, pot genera bătăi de cap,
celor cu cunostințe mai slabe sau cu o aplecare superficială asupra conjuncturii biblice respective.
În vremurile trecute era mai greu, dar astăzi, în epoca informației multilpe și instantanee, ar trebui
să ne fie mult mai ușor să discernem însemnătatea corectă a termenilor sau textelor biblice
originale.
Cornel Dărvăşan, pastor adventist, explică foarte frumos în filmuleţul menţionat mai sus,
cum că, pentru a nu pica în eroare, trebuie să cunoşti foarte bine atât scopul (1) fiecărei Epistole a
Sfântului Apostol Pavel şi destinatarii (2) acesteia, cât şi conjunctura şi cadrul istoric (3) al acelor
vremuri şi factorilor implicaţi, ceea ce mi se pare absolut logic.
Şi mi-a mai plăcut ceva la acest pastor: afirmă că noi toţi, bună parte din Lumea Creştină de
astăzi, recunoaştem, de regulă, opt (8) dintre Cele Zece Porunci, că tuturor ni se pare că este Ok să
nu furăm, să nu minţim, să nu ucidem, să nu comitem adulter, să ne respectăm părinţii, etc. Cu
acestea ar fi Ok. Însă, cu de la noi autoritate, avem „ceva” cu Poruncile Numărul 2 şi Numărul 4,
199
ne „deranjează”, exact acelea care poruncesc închinarea înaintea lui Dumnezeu şi menţinerea
relaţiei dintre credincios şi Creatorul său, înspre mântuirea omului:
(Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Capitolul 20):

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte
sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu,
Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc
pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă
iubesc şi păzesc poruncile Mele.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale,
Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul
tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici
străinul care rămâne la tine,
Căci, referitor la Poruncile aproape unanim recunoscute (chiar dacă multe dintre biserici
resping şi obligativitatea păzirii acestora!), dintre Cele Zece Porunci, cine şi-l poate imagina pe
Sfântul Apostol Pavel, tăgăduindu-le!?
Cine şi-l poate imagina pe Sfântul Apostol Pavel, referitor la Porunca a 5-a, rostind, de
exemplu, ceva de tipul: „Cel ce îşi respectă părinţii, şi-i respectă pentru Domnul; şi cel ce nu îşi respectă
părinţii, nu şi-i respectă pentru Domnul.”?
Sau referitor la Porunca a 6-a:
„Cel ce nu ucide, nu ucide pentru Domnul; şi cel ucide, ucide pentru Domnul.”
„Cel ce nu comite adulter, nu comite pentru Domnul; şi cel ce comite adulter, comite pentru Domnul.”
„Cel ce nu fură, nu fură pentru Domnul; şi cel ce fură, fură pentru Domnul.”
Şi tot aşa! Vi-l puteţi imagina pe Sfântul Apostol Pavel afirmând aşa ceva? Nu, bineînţeles!
Şi-atunci, de ce credeţi c-ar fi făcut-o doar în cazul Poruncii a Patra? Căci Toate Cele Zece Porunci
(deci, inclusiv Porunca a 4-a!) au fost încrustate, împreună, în cele două table de piatră, cu însăşi
„degetul lui Dumnezeu”! Şi poate oricine indica în toată Biblia vreo Poruncă nefermă sau indecisă
sau nehotărâtă sau la alegere, din partea Domnului Dumnezeu? Sau unele ferme şi altele neferme,
la alegere? Sau 8 Porunci ferme şi 2 neferme, la alegere? Nu! Nimeni nu poate indica nici măcar
una singură! EXCLUS! Toate Poruncile lui Dumnezeu sunt ferme! TOATE!
După părerea pastorului Cornel Dărvăşan, şi-a multora altora (ca, de altfel, şi a mea), în
spatele acestor devieri şi înşelăciunilor aferente lor, stă nimeni altul decât Satana.
Citat:
„“Nimeni să nu vă judece cu privire la… o zi de Sabat”
Posted on 20 mai 2012
Din moment ce Pavel declară: “Nimeni să nu vă judece cu privire la
Sabatul biblic” nu este păzirea sabatului inutilă (Col.2:16.17)?
Acest pasaj, Col. 2:16.17, este unul dintre cele mai gresit întelese pasaje din
Biblie. Unul dintre principiile de interpretare a Bibliei este acela că nu trebuie să
îngădui ca ceea ce poate fi într-o anumită măsură neclar să te împiedice să accepti
si să faci ceea ce întelegi în mod clar.
Biblia este foarte clară în privinta Sabatului. El a fost dat la creatiune
(Gen. 2:1-3 ), Isus l-a păzit (Luca 4:16 ), Pavel l-a păzit (Fp.13:42-44) si va fi
păzit si în ceruri (Is.66:22.23). Biblia mentionează două feluri de sabate: Sabatul
zilei a saptea si sabatele anuale. Sabatul zilei a saptea, instituit la creatiune si
făcând parte din Legea celor 10 porunci, este un memento săptămânal al
Creatorului Atotputernic si plin de iubire.
Sabatele anuale sunt legate în mod specific de istoria poporului Israel. Col.
2:16.17 afirmă: “Nimeni să nu vă judece cu privire la zilele de sabat care sunt
umbra lucrurilor viitoare”. Sabatul zilei a saptea este un memorial al creatiunii si
200
Semnul Fiarei
nu o umbră a lucrurilor viitoare. Evrei 10:1 leagă legea umbrei lucrurilor viitoare de jertfele de animale.
Ezech. 45:17 foloseste exact aceleasi expresii în exact acceasi ordine ca în Col. 2:16.17 si leagă acest lucru de
sistemele ceremoniale cu privire la sărbători si jertfe (jertfe de mâncare, de băutură, adunări de sărbătoare,
luni noi, si sabate ca să se facă ispăsire pentru casa lui Israel).
Lev. 23:3 vorbeste despre Sabatul Zilei a Saptea. Lev. 23:5-32 vorbeste despre sabatele ceremoniale
(pastele v.5; pâinea nedospită v.6; snopul de legănat v.10; Ziua Ispăsire v.27-32; corturile v.34-36 ). Atât
sărbătoare trâmbitelor (v.24) cât si Ziua Ispăsirii (v.32) sunt numite în mod specific sabate. Aceste sabate
anuale erau intim legate de evenimente care arătau înainte către moartea lui Isus si către a doua Sa venire.
Ele erau desemnate de Dumnezeu ca să arate către sau să prefigureze venirea lui Mesia. Lev. 23:37 foloseste
limbajul din Col. 2:16.17 pentru a descrie aceste sabate ceremoniale. Lev.23:38 face deosebire între sabatele
ceremoniale si Sabatul Zilei a Saptea folosind expresia “pe lângă sabatele Domnului“. Deoarece Hristos a
venit, sabatele preînchipuitoare ale legii ceremoniale si-au găsit împlinirea în El. Sabatul Zilei a Saptea
continuă să ne conducă înapoi la Dumnezeul care ne-a făcut. Poporul lui Dumnezeu va păzi acest Sabat ca
pe un semn distinctiv al relatiei lor cu El. (Apoc.14:12; Ezech. 20:12.20)”
„Ce se poate spune despre Romani 14: 5? “Unul socoteste o zi mai presus decât alta; pentru altul
toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie pe deplin încredintat în mintea lui”. În realitate, ce deosebire poate face o
zi?
Uneori este de folos să observăm ce nu spune un text biblic în aceeasi măsură în care trebuie să
obsevăm ce anume spune el. Versetele 5 si 6 nu spun nimic nici despre închinare si nici despre Sabat. Ele
vorbesc pur si simplu despre o zi. Ca să spunem că această zi este Sabatul înseamnă să facem o presupunere
nefondată. Romani 14:1 dă tonul pentru întregul pasaj, arătând faptul că discutia se concentrează asupra
”disputelor îndoielnice” sau dispute cu privire la chestiuni îndoielnice.
Este Sabatul Zilei a Saptea, cel pus deoparte de Dumnezeu de la creatiune (Gen.2:1-3) si asezat în
chiar inima Legii morale (Ex.20:8-11), o chestiune îndoielnică? Cu sigurantă nu! Cheia pasajului nostru se
află în versetul 6 care afirmă: “Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire
între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă pentru Domnul mănâncă, pentru că aduce multumiri lui
Dumnezeu”.
Discutia gravitează în jurul zilelor de post si nu al zilelor de sabat. Unii crestini iudei credeau că
există un merit aparte în a tine post în anumite zile. Ei îi judecau pe ceilalti după propriile lor standarde.
Fariseii posteau de cel putin de două ori pe săptămână si se lăudau cu lucrul acesta (Lc.18:12). În Rom. 14,
Pavel scoate în evidentă faptul că a posti sau a nu posti în anumite zile este o problemă de constiintă
individuală si nu o poruncă a lui Dumnezeu.
Nu s-au întâlnit ucenicii în prima zi a săptămânii ? Fapte 20:7
Motivul pentru care această întâlnire este mentionată în relatare este acela că Pavel urma să plece a
doua zi si că a făcut acolo o mare minune, prin învierea lui Eutih din morti. Este clar faptul că acea întâlnire
a avut loc noaptea. Era partea întunecată (noaptea) a primei zile a săptămânii (Fapte 20:7). Îîn timpurile
biblice, partea întunecoasă a zilei (noaptea) preceda partea luminoasă (Gen. 1:5). Sabatul era păzit de vineri
seara, de la apusul soarelui, până Sâmbătă seara, la apusul soarelui (Lev.23:32; Marcu 1:32).
Dacă această întâlnire a avut loc în partea întunecoasă a primei zile a săptămânii, înseamnă că, de
fapt, ea a fost o întâlnire de Sâmbătă seara. Pavel se întâlnise cu credinciosii în întreg Sabatul. Urma să plece
a doua zi, adică duminica, asa că întâlnirea a continuat până Sâmbătă noaptea târziu. În ziua următoare,
duminică, Pavel merge pe jos până la Assos si apoi călătoreste pe mare până la Mitilene. Textul din Fapte
20:7, asa cum apare el în versiunea New English Bible, confirmă deasemenea faptul că aceasta a fost o
întâlnire de Sâmbătă noaptea si că Pavel a călătorit duminica. Dacă Pavel ar fi considerat duminica o zi
sfântă în cinstea învierii, de ce si-ar fi petrecut întreaga zi călătorind si nu închinându-se? Rapoartele ne
arată faptul că Pavel era un păzitor al Sabatului. (Vezi Fapte 13:42-44; 17:2; 16:12,13; 18;4).
Putem spune cu certitudine care zi este ziua a saptea?
Există cel putin patru argumente pe baza cărora putem spune cu certitudine că Sâmbăta este Ziua a
Saptea:
1. Biblia arată clar faptul că Isus a fost crucificat în ziua pregătirii (Luca 23:54). Prietenii Săi
apropiati s-au odihnit în ziua de Sabat, după Lege, (Luca 23:55,56) si Isus a înviat din morti în ziua întâi a
săptămânii (Luca 24:1; Marcu 16:9 ). Cei mai multi dintre crestini recunosc faptul că Isus a murit vinerea,
în ziua pregătirii, că S-a odihnit în mormânt în ziua următoare si că a înviat în prima zi a săptămânii –
duminica. Sabatul este ziua dintre vineri si duminică sau ziua a saptea – Sâmbăta.
2. Limbajul: în peste 140 de limbi ale lumii, cuvântul pentru ziua a saptea este sau provine din
cuvântul ” Sabat”. Limbajul mărturiseste în favoarea conservării (păstrării) Sabatului de-a lungul secolelor.
201
3. Astronomia: Astronomii din întrega lume atestă faptul că ciclul săptămânal nu s-a schimbat
niciodată. Centre precum Royal Naval Observatory din Statele Unite si Royal Greenwich Observatory din
Anglia afirmă existenta unui ciclu săptămânal constant.
4. Istoria: Poporul iudeu a păstrat un raport exact al Sabatului de-a lungul secolelor. Timp de peste
4000 de ani, ei au păstrat adevăratul Sabat în ziua de Sâmbătă.
Eu păzesc duminica în cinstea învierii. Ce este gresit în aceasta? Nu a înviat Isus din morti
în ziua duminicii ?
Da, în mod sigur Isus a înviat duminica! Dar El nu ne-a poruncit niciodată să ne închinăm în cinstea
învierii. Tot asa cum împărtăsania sau Cina Domnului simbolizează moartea Sa (1 Cor. 11:24,26), în acelasi
fel botezul simbolizează învierea Sa (Rom. 6:1-6). Simbolul învierii lui Isus nu este închinarea în ziua
soarelui, care a fost adoptată în crestinism din închinarea la soare a Romei păgâne, ci o frumoasă ceremonie
de botez, ca simbol al unei vieti noi, transformată prin minunata putere a Duhului Sfânt. În mormântul de
apă al botezului, omul cel vechi moare în mod simbolic si este îngropat, si un om nou, cu o viată nouă,
înviază cu Hristos.
Nu este suficient să tii o zi din sapte ? De ce puneti un asa accent pe Sabat ?
Aceasta este mai mult decât o problemă de zile; este o problemă de stăpâni. Ca maestru al înselăciunii,
Satana a lucrat prin intermediul religiei apostaziate pentru o schimba Legea lui Dumnezeu (Dan. 7:25). El a
aruncat adevărul la pământ (Dan. 8:12). El a făcut o spărtură în zidul adevărului lui Dumnezeu. Dumnezeu
ne cheamă să reparăm spărtura prin păzirea Sabatului Său (Isa. 58:12,13). Noi trebuie să ascultăm mai mult
de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5:29).
A te închina în Ziua a Saptea înseamnă a accepta autoritatea Domnului nostru Creator, care a
poruncit ce zi să fie tinută (Ex. 20:8-11). A accepta în mod constient o zi de închinare contrafăcută înseamnă
să accepti o institutie initiată si stabilită doar de om, în apostazie. Astfel, adevărata întrebare este: “Ai cui
robi suntem – ai lui Dumnezeu sau ai omului?“ (Rom. 6:16). Sărbătorirea unei zile de dinaintea sau de după
ziua mea de nastere, nu face ca această zi să devină ziua mea de nastere. Ziua de nastere a lumii noastre este
Sabatul Biblic, Ziua a Saptea. Este un memorial al Creatorului nostru Cel plin de iubire. Nici o altă zi nu-i
poate tine locul.” - “Nimeni să nu vă judece cu privire la… o zi de Sabat” - http://www.
resursebiblice.ro
Oameni buni, Domnul Iisus ne-a poruncit să păzim poruncile Lui, aşa cum sunt, porunci
exprese, ferme, clare şi existente, şi nu porunci ale oamenilor, provenite din Tradiţie sau nişte
porunci cosmetizate, „deviate”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile
Mele.)
Iar toţi cei ce nu se străduiesc (motivaţi de Iubirea purtată Mântuitorului!) să păzească
Poruncile Lui, EXACT aşa cum sunt, cele exprese, ferme, clare şi existente, aşa cum ne-au fost
transmise prin Biblia originală, ci nu păzesc deloc sau păzesc porunci ale oamenilor, provenite din
Tradiţie sau porunci „deviate”, cosmetizate (cu aportul celui viclean!) (încălcând, astfel,
Adevăratele Porunci!), riscă să intre în categoria celor „mincinoşi”!
învăţături ce sunt porunci ale oamenilor"., Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 2, 4.
Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află.).
Observaţi? Poruncile Lui trebuie păzite şi NU alte „porunci”! Deci, cei ce ţin doar 7 sau 8
sau 9 dintre Cele Zece Porunci, cei ce ţin doar parţial Poruncile lui Dumnezeu, la care adaugă
porunci „înlocuite, schimbate, trunchiate, deviate, etc.”, cum vor răspunde în faţa Domnului la
Judecată!? Cum îşi vor putea justifica poziţia şi încălcările, adăugirile sau schimbările fără de
niciun suport scripturistic!?
– O rudă: ...astăzi este joi, este sărbătoare – a doua zi după Crăciun, mâine este vineri, este sărbătoare
– Sfântul Ștefan, aveam treabă dar n-o fac, o fac sâmbată...
– Eu (în sinea mea): ...omule, dacă ai putea înțelege că aceste așa-zise “sărbători” nu sunt biblice! ... ba
dimpotrivă, ți-ai propus să munceşti exact sâmbata, în adevărata sărbătoare biblică, în care Dumnezeu ţi-a
poruncit să te odihneşti pentru că este ziua a saptea, ziua sfântă binecuvântată de la Creaţie...
– Un prieten: ... astăzi este joi, mâine este vineri, aveam treabă multă, trebuie să tai pomii în livadă...
dar n-o fac că mâine este sărbătoare mare, Izvorul Tămăduirii... dar nu-i nimic, lasă... că mă duc şi-i tai
sâmbată ...
202
Semnul Fiarei
Citat:
„In prima vineri de dupa Pasti, in fiecare an Biserica Ortodoxa praznuieste sarbatoarea Izvorul
Tamaduirii. Acesta este un praznic inchinat Maicii Domnului, care are rolul de a arata importanta
Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele sarbatorii aduce aminte de mai
multe minuni care au fost savarsite la in izvor din apropierea Constaninopolului.” - Izvorul tamaduirii -
http://calendarulortodox.ro/sarbatori/izvorul-tamaduirii
– Eu: ... omule, te rog să-mi arăţi acestă sărbătoare în Biblie!
... ţi-a poruncit vreodată Dumnezeu să ţii Izvorul Tămăduirii?...
sau ţi-a poruncit vreodată să nu munceşti de Izvorul Tămăduirii? ...
Dacă ţi-a poruncit, aşa să faci! ... dar vezi că despre sâmbată ţi-a
poruncit! ... ai grijă, că ţii o sărbătoare din tradiţie, dar nu ţii
Porunca lui Dumnezeu! ... faci exact invers! ... munceşti sâmbata,
în care Dumnezeu ţi-a poruncit să te odihneşti pentru că este ziua a
saptea, ziua sfântă a odihnei, de la Creaţie, şi nu munceşti în
sărbători omeneşti provenite din tradiţie... adică te ţii de porunci
neporuncite! ... aici ne-a adus înşelătoria cronică seculară! ...
Dureros este că, enorm de mulți creștini sinceri, se zbat în astfel de erori “încetățenite”:
“Dar ce are dacă o venerăm și pe Maica Domnului sau dacă ne închinăm prin moaștele unor sfinți, care au
suferit mult pentru credință și sunt adevărate exemple de urmat? ... – mă întreba, de exemplu, un enoriaș
simplu credincios, după ce i-am argumentat că astfel de culte nu întâlnim în tot Noul Testament și
că inclusiv Istoria confirmă faptul că biserica creștină primară nu le-a practicat. Același om spunea:
“ .. nu cred că Iisus stă acuma să-i urmărească pe oameni cum țin Cele Zece Porunci... nu cred că în aceasta
constă mântuirea... și acum 2000 de ani, chiar Iisus i-a certat pe farisei din cauza Legii... puneau prea mult
accent pe ea...”.
Dvs. observați ce se întâmplă de fapt, sub umbrela înșelătoriei milenare satanice, înghițită
de majoritatea bisericilor noastre, din cauza cărora enoriașii creștini sunt în profundă eroare în
anumite privințe foarte importante? Dragilor, Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, nu sunt cele
zece sfaturi sau cele zece recomandări sau cele zece sugestii, etc, ci sunt Cele Zece Porunci! Acestea
nu sunt opționale, la alegere, la latitudinea noastră, lovite de puerilitate și indecizie, etc.
„Apoi şi din punct de vedere scripturistic este vrednică de respins învăţătura că poruncile lui
Dumnezeu nu pot fi împlinite. Dacă, în realitate, poruncile dumnezeieşti nu pot fi executate, nu înţelegem
cum Scriptura le recomandă pretutindeni şi declară pe cei ce le calcă vrednici de pedepse şi osândă. Nu
înţelegem recomandarea Scripturii fiindcă nimeni după chibzuinţă nu cere de la altul lucruri imposibile:
mai puţin decât orice, nu cere aceasta înţeleptul Creator de la făptura Sa.” 22
Surse: 22 Simbolica, de Hr. Andruţos, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed.
Centrul mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955, pag. 228-229 ; preluate din „Creștinismul Părinților
Este adevărat că slabii fiind, greșim păcătuind tocmai prin încălcarea lor și este adevărat că
păcătoșii pocăiți în inima lor vor ajunge în Rai, dar datoria fiecărui creștin, ce decurge din iubirea
purtată Mântuitorului, constă în a lupta înspre desăvârșirea sa. Iar aceasta presupune, străduință
cu toată puterea în păzirea cât mai deplină și completă a Celor Zece Porunci și în niciun caz
aruncarea acestora în derizoriu și batjocură, așa cum, chiar dacă n-o declară, face grosul lumii
creștine de astăzi, care se preocupă în același timp de ritualuri și forme sau, mai grav, de învățarea
ținerii unor porunci neporuncite, a căror practicare are drept consecință exact săvârșirea de păcate
doctrinare, cele atât de mult urâte de către Domnul Dumnezeu.
Cât de naiv, pueril, ilogic, nebiblic, etc! Să afirmi că Dumnezeu nu pune accent pe Cele Zece
Porunci ale Sale, este ca și cum ai afirma că săvârșirea păcatului este la liber și nu-L deranjează pe
Acesta! De asemenea, cu o astfel de atitudine și apreciere proprie, pe de-o parte, tu ca om creat iei
peste picior fermitatea și importanța Cuvântului veșnicului Dumnezeu, tăgăduindu-i indirect
caracterul Său perfect și minimalizând sau discreditând Legea Iubirii (Legea morală), iar pe de altă
parte, te autoridici tu, chiar dacă inconștient, deasupra Acestuia. Ceea ce înseamnă, în profunzime,
203
o atitudine încumetatoare chiar mai îndrăzneață decât a pionierului păcatului (Satanei), care atunci
când a greșit inițial, s-a vrut pe sine a fi egal în mărire cu Creatorul și nu deasupra Lui.
(Exemplu: Isaia, Cap. 14, 12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum
ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri! 13 Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri
şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune
sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. 14 Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel
Preaînalt voi fi").
Căci Dumnezeu spune, sau mai exact, poruncește, iar omul se încumetează, cu de la sine
autoritate să contraspună, sau să dezporuncească ce-a poruncit Stăpânul său! Frumoasă batjocură
inconștientă, nu? Da, să nu vă mire, dar exact acest lucru își permite omul înșelat să facă! Sunt
chestiuni de o logică elementară, simplă, banală! Și cu toate acestea, în confuzia generală
implementată în timp și moștenită, biserici urmate de turme, mușcă din înșelătoria la care ne-a
condus treptat Satana, pe parcursul veacurilor. Satana, cel căzut care urăște groaznic Cuvântul lui
Dumnezeu, luptând cu disperare dintodeauna pentru neascultare, pentru încălcarea acestuia,
pentru săvârșirea păcatului, asemeni lui. Întrucât, dacă tratezi superficial Legea Iubirii - Cele Zece
Porunci, la fel de inobsevabil, insesizabil, comiți și încălcarea lor = păcatul. Din nefericire, diavolul
înregistrează mari succese!
În priviința exemplelor de urmat, îl avem pe Domnul nostru Iisus Hristos - exemplu
arhisuficient! Nu trebuie să-i urmăm pe presupușii sfinți și în niciun caz să-i venerăm pe aceștia,
încălcând astfel primele 2 Porunci, întrucât venerarea se datorează doar Domnului și niciunei alte
făpturi create, cerești și mai ales omenești, vii sau mai ales moarte.
Legat de „fariseism”, datorită înțelesului real al contextului de la acea vreme, acesta
înseamnă astăzi tocmai ipocrizie, fățărnicie. Hristos i-a certat într-adevăr pe farisei, dar nu pentru
că puneau accent pe Lege, ci tocmai pentru că n-o țineau sau pentru că au încărcat-o omenește și
inutil sau pentru modul mecanic în care o țineau, artificial și nu cu inima. De aceea, neuitând
faptul că istoria se repetă sau că unele stări sociale de fapt nu se schimbă, tare mă tem că, pentru
derizoriul și batjocura în care a fost aruncat Cuvântul ferm al lui Dumnezeu în timp dar și astăzi ,
mult mai culpabile decât turmele neștiutoare ce urmeză ce li se spune, sunt cărturarii, teologii,
preoții și liderii religioși, respectiv bisericile proprii care le conduc:
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 22, 26. Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele;
nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat; de la zilele Mele de
odihnă şi-au întors ochii, şi Eu sunt înjosit de către aceştia., Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 13.
Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o
află., Cap. 23, 13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.).
Revenind, versetele biblice ale Apostolilor trebuie înţelese în aceeaşi direcţie, chiar dacă pe
alocuri, la o parcurgere superficială şi neaprofundată sau „dirijată”, acestea par să fie contrare
Cuvântului Domnului. În privinţa Tradiţiei extrabiblice ca „sursă” a învăţăturilor noastre,
indiferent de tip, recomand abandonarea totală, fără a mai sta pe gânduri!
Iar dacă vreți înţelegerea reală şi detaliată a acestor câteva versete greoaie ale Sfântului
Apostol Pavel, referitoare la acest subiect (singurele din toată Biblia!), vă rog să vizionaţi cel puţin
filmuleţul de pe You Tube, menţionat mai sus, plus multe altele similare. Va veţi lămuri. Dacă veţi
aprofunda, veţi constata că susţinătorii „pro schimbare”, care se bazează pe acestea, la un moment
dat (destul de repede!) se încurcă în sine, întâmpină incoerenţe, sau neputinţe, sau devin ilogici.
– Eu: Creştine, de exemplu, marele nostru poet Eminescu s-a născut în data de 15.01.1850... a picat
într-o zi de marți... a fost un eveniment unic şi singular... Cum l-a omagiat poporul român în toată această
perioadă?... în fiecare zi de marţi a fiecărei săptămâni în toţi cei peste 150 de ani scurşi de atunci?... sau o
dată pe an, în fiecare 15 ianuarie?.... O dată pe an!
... Dar... evenimentul Învierii Domnului Iisus, fie el şi în zi de duminică, nu-i tot unul şi singular?...
De ce ar fi desfiinţat acest eveniment, a cărui sărbătorire ar trebui să fie mai degrabă anuală şi nu
săptămânală, vechiul aşezământ săptămânal, de la Creaţie, al Domnului Dumnezeu?...
204
Semnul Fiarei
Nu reţin să fi dat un răspuns concret nici aici. Discuţia s-a încheiat, i-am lăsat un exemplar
din materialul meu, apoi, la câteva zile ne-am auzit telefonic.
– El: ... domnule, ce-ați făcut acolo?... va dați seama în ce v-ați băgat?... Este îngrozitor ce ați scris
despre cinstirea Fecioarei Maria... Mai suntem şi în postul ei... Ați hulit împotriva Duhului Sfânt... Vă
jucați cu focul... Hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă, nici în veacul acesta, nici în cel viitor...
Nu ştiu de ce Creştinul mi-a spus acest lucru. Dacă chiar credea că aşa stau lucrurile sau doar
a vrut să mă sperie. Dar eu nu cred ca am hulit împotriva Duhului Sfânt în textul meu (păcat
GRAV care, într-adevăr, nu se iartă!).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 31. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă
se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.).
Pe internet, eu cel puţin, am găsit trei variante ortodoxe diferite, cu privire la evenimentele
din jurul morţii Fecioarei Maria, toate extrabiblice, niciuna biblică.
Pe scurt, uitaţi-le (chiar din sânul Ortodoxiei): 2 variante „Ierusalim” şi o varianta „Efes”.
Citat din articolul intitulat „Patriarhul Daniel: Maica Domnului este icoana vie a Bisericii”,
marţi, 15 Aug 2017, (Stiri Yahoo):
„Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și
a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel
Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a
propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu,
Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă. După ce și-a luat rămas bun de la toți cei
de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a
primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica
Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, și-a dat duhul, ca
și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea
sărbătorii. Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt.
Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea
apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră. Aici,
tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip
tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile
Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor
rămânând doar pânza în care era înfășurat. Diferențele se pot datora și faptului că în scurt timp a urmat o
lungă perioadă de cumplită prigoană împotriva Bisericii, acest fapt neîngăduind o cercetare mai minuțioasă
asupra evenimentelor și a datelor. Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima
taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea
Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus
Hristos.”
Citat din articolul intitulat: „Sfanțul Apostol Toma, ocrotitorul întârziaților” (http://www.
crestinortodox.ro/):
„Interesant este ca intre Apostoli, Toma este mereu un întârziat. Nu este prezent la prima arătare a
Domnului ucenicilor, şi nici la Adormirea Maicii Domnului. A fost rânduiala lui Dumnezeu ca Toma să
întârzie, ca prin pipăirea urmelor cuielor din trupul lui Hristos şi a coastei Lui, să se dea o dovadă şi mai
hotărâtă despre Învierea Sa. Tot prin pronie divină, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântarea
Maicii Domnului. Sosind trei zile mai târziu, a cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i
săruta mâinile acesteia, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Aşa am aflat că Maica Domnului nu a fost
supusă stricăciunii. Dacă Sfântul Toma este numit ocrotitorul întârziaţilor, e bine să precizăm că nu este
ocrotitor al celor care întârzie din comoditate, ci din dumnezeiască rânduiala.”
În primul rând, existenţa variantelor diferite – în cadrul aceleiași biserici, ar trebui să ne dea
serios de gândit. Apoi, în toate variantele, dar mai ales în cele cu Ierusalimul, Apostolul Petru şi
205
Pavel, au trăit direct evenimentele. Apostolul Petru are două Epistole în Noul Testament, iar
Apostolul Pavel mult mai multe. Cu șanse mari ca toate aceste Epistole să fi fost scrise după aceste
evenimente.
Alături de Apostolul Ioan şi de ceilalți, de ce Apostolul Petru şi Apostolul Pavel nu spun
nimic în tot Noul Testament cu privire la venerarea sau închinarea sau mijlocirea prin/la ea?
Nimic! Este absolut ilogic! Măcar câteva versete să fi avut de la ei!? N-avem nimic! Pe de-o parte, în
special bisericile Catolice şi Ortodoxe dau o enormă importanţă astăzi Cultului Fecioarei Maria, iar
pe de alta parte, n-avem nimic în tot Noul Testament în acest scop! Ceva nu bate! Nici biblic, nici
logic, nici istoric!
Şi acum, haideți să îndrăznim la un exercițiu de imaginație: ne aflăm în Ziua măreţei şi
înfricoşătoarei Judecăţi a Domnului nostru Iisus Hristos, care îl poate întreba pe om de ce nu a
venerat-o şi de ce nu s-a închinat Domnului Dumnezeu prin/la Fecioara Maria, respectiv de ce a venerat-o
şi de ce s-a închinat Domnului Dumnezeu prin/la Fecioara Maria?
Cazul A: este OK s-o veneram şi să ne închinam Domnului prin/la Fecioara Maria
Omul poate răspunde, bazat pe Sfânta Scriptură:
– „Doamne, nu am venerat-o şi nu m-am închinat Ţie prin/la Fecioara Maria, dintr-un motiv
extrem de simplu: Tu nu ai poruncit niciodată și nicăieri așa ceva! Dimpotrivă! Tu ne înveţi să ne ferim
de păcat! Iar păcatul, adică nelegiuirea sau fărădelegea, se poate comite numai prin neascultare de oricare
dintre poruncile Tale, exprese, existente, poruncite! Deci, neavând porunca de la Tine în acest sens, am
gândit că nici păcatul aferent nu poate exista. Mai mult decât atât: m-am temut să ader la doctrine adăugate
Cuvântului Tău din Biblie, Cuvânt care mi se pare deplin şi arhisuficient!, ca să nu mă găseşti vinovat
de minciună! Tu ai spus, în Prima Ta Poruncă, că eşti Unicul Dumnezeu şi ne-ai poruncit să nu ne
închinam şi să nu slujim nimănui altcuiva. Tu ai spus, în cea de-a Doua Ta Poruncă:
“Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer,
sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor,
nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii
pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, Şi Mă
milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”
Din întregul Tău Cuvânt, nu rezultă că ai fi de acord cu altfel de practici. Din Noul Testament, scris după
consumarea evenimentelor din jurul ei, nu rezultă absolut deloc că ucenicii sau apostolii se închinau Maici
Domnului, deși mulți i-au supraviețuit ani buni, sau că se închinau unii altora, și mai ales morților. Tu ai
spus repetat să nu aderăm la altă învăţătură decât cea rostită prin gura Ta! Tu ne-ai învăţat repetat, în
întreaga Biblie, să nu ne abatem nici la dreapta, nici la stânga, de la Cuvântul Tău, pentru a nu cădea în
păcat. De aceea n-am vrut să-mi asum niciun risc inutil şi totodată extrem de periculos! Pentru că nu reiese
de nicăieri din Biblie că Fecioara Maria ar fi fost înviată vreodată, ca să fie alături de Tine în Rai, sau că ea
sau oricine altcineva ar putea mijloci pentru om, din Rai sau nu! Şi mai ales din ţărână, din starea somnului
fără de vise, înaintea învierii celei dintâi (a se revedea Capitolul intitulat „Dincolo de moarte,
Învierile”)! De aceea, am ales calea sigură: numai ceea ce ai poruncit Tu! Atât!
Doamne, mi-a fost teamă de Tradiţie, căci cine o poate delimita pe aceasta de unde începe şi unde
se termină, care parte este adevărată şi care parte este falsă, mai ales în lumea creștină de astăzi,
extrem de diferențiată şi contradictorie în sine pe această temă?”
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 5, 32. Şi să le zici: Vedeţi, să vă
purtaţi aşa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru şi să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga!,
Cap. 17, Cap. 28, 14. Şi dacă nu te vei abate de la toate poruncile care ţi le poruncesc eu astăzi nici
la dreapta nici la stânga, ca să mergeţi după alţi dumnezei să le slujiţi., Pildele lui Solomon, Cap. 30, 5.
Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este El pentru cei ce caută la El scăparea., 6. Nu adăuga
nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!, Epistola întâia către
Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 3. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de
cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,, 4.
Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care
pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,, Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol
206
Semnul Fiarei
Pavel, Cap. 3, 16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare,
spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol
Ioan, Cap. 1, 9. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne
în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul., 10. Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta,
să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!, 11. Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele
lui cele rele.).
Aş zice că un astfel de răspuns, simplu şi biblic, bazat pe Cuvânt, este unul solid!
Cazul B: nu este OK s-o veneram şi să ne închinăm Domnului prin/la Fecioara Maria

Omul nu poate răspunde, bazat pe Sfânta Scriptura! Ce-ar putea altceva să spună omul în
sprijinul poziției sale? Poate că următoarele:
„Doamne, am venerat-o şi m-am închinat Ţie prin/la ea, pentru că aşa a moştenit biserica mea din
„Sfânta Tradiție”. Şi pentru că există numeroase mărturii pe parcursul istoriei, ale unor minuni întâmplate
în jurul Fecioarei Maria. Tu nu ai poruncit, dar m-am gândit că Sfânta Scriptură nu mi-e suficientă şi că
„Sfânta Tradiție”ar putea să-mi îmbogăţească viața duhovnicească. De aceea, am acceptat şi doctrine fără
vreun fundament biblic, chiar dacă adepții Sola Scriptura susțin că prin practicarea acestora se riscă
săvârsirea „inobservabilă” a păcatului, întrucât acestea ar fi contrare poruncilor exprese, EXISTENTE, ale
Tale (Poruncilor nr. 1 și nr. 2 din cadrul Celor Zece Porunci), putând fi vorba, la mijloc, de înşelatorie,
respectiv, de minuni de sorginte demonică!”
Cu alte cuvinte, indirect spus, Domnul Iisus n-a fost în stare să ne transmită mesajul Său
complet prin Biblie, așa că noi am fost nevoiți să apelăm, în plus, la învăţături adăugate de biserică,
din Tradiție. Nu-L jignim? Nu-I tăgăduim puterea gândind astfel? Nu punem autoritatea bisericii
mai presus decât autoritatea Domnului Dumnezeu? Şi nu cumva aceste doctrine nebiblice,
„tradiţioniste”, nu sunt nimic altceva decât „învăţături ce sunt porunci ale oamenilor”?
cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti.).
Învățături pe care le urmăm, chiar dacă încalcă Poruncile lui Dumnezeu, chiar dacă încalcă
Cele Zece Porunci! GRAV!
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 17, 3. Şi se va duce şi se va apuca să
slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată
oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;).
„Şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora, sau soarelui, sau
lunii, sau la toată oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit;”
Aş zice că un astfel de răspuns, nebiblic, nebazat pe Cuvânt, ci bazat pe Tradiție, este unul
„păcătos”!
Adevărul, fraților, pare să fie cel din Cazul B, iar omul nu poate sta în picioare decât cu un
răspuns similar celui consemnat la Cazul A!
Toți cei ce vă țineți de porunci tradiționiste, neporuncite vreodată de către Domnul
Dumnezeu, cum și ce veți răspunde Judecătorului, în înfricoșătoarea zi a Judecății Sale?
Apoi, Creştinul, pentru justificarea acestui cult, mi-a exemplificat cu un verset din Vechiul
Testament care într-adevăr a profeţit, cu cca 700 de ani înainte, întruparea Mântuitorului printr-o
„Fecioară”, dar care în nici-un caz nu ne învaţă la o astfel de închinare. Oricât am vrea să îl
„forţăm”! Versetul nu zice: “... Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel
... și de aceea poporul Domnului îi va sluji, îi va adresa rugăciuni și i se va închina ei.”. Nu zice așa ceva!
(Exemplu: Isaia, Cap. 7, 14. Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.).
207
Și acest verset, ca dealtfel toate din Biblie în legătură cu subiectul nostru, profețesc sau
prezintă evenimentele din jurul Maicii Domnului și-atât! Nicăieri, nici o vorbuliță despre slujirea,
rugăciunea și închinarea prin/la ea! Nimic!
Sau cu următoarele, din Apocalipsa, pe care le-a atribuit Fecioarei Maria:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 1. Şi s-a arătat din cer un semn mare: o
femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele., 5.
Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul
ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,).
Nu este însă singurul ce realizează această atribuire. Se pare că omul doar s-a conformat
învățăturii propriei biserici:
Citat din articolul intitulat: „S-a arătat din Cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu
soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cununa din douăsprezece stele”
(http://ortodoxia.me):
„Cine este aceasta frumoasă ca zorile şi curată ca dimineaţa? Este Maria, pururea-Fecioara
şi Preacurata Pruncă hranită de îngerul în Sfânta Sfintelor, cea preaiubita de Tatăl ca Mireasa şi
de Fiul ca şi Maica şi de Duhul ca Împărăteasa. Este cea căreia cu sfială i se pleacă Cerurile la
picioare iar tot pământul i se închină, o laudă şi o cinsteşte; îngerii i se închină, arhanghelii o
preamăresc.”
Biserica Ortodoxă sau oricare sau oricine, să dovedească cu Biblia, ceea ce exprimă Părintele
ortodox Calistrat, în acest foarte scurt citat. Nu cu Tradiția omenescă ulterioară adăugată sau cu
imaginația proprie, ci cu Biblia! Mă tem că sunt fără de niciun suport scripturistic și că toți acești
„adăugăutori” la Cuvânt, își asumă mai mult sau mai puțin conștient, o poziție foarte
încumetatoare.
Revenind, vă rog să citiți tot Capitolul 12, din Apocalipsa. Din considerente de spațiu, mai jos
sunt redate suplimentar, doar câteva versete ale acestui capitol (care se corelează cu multe altele
din Biblie, inclusiv cu cele din Cartea lui Daniel!), pentru a vă lămuri că aici nu-i vorba despre
Fecioara Maria. Nicidecum!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 1. Şi s-a arătat din cer un semn mare: o
femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele., 9.
Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată
lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el., 14. Şi femeii i s-au dat cele două aripi
ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate
de vreme, departe de faţa şarpelui., 17. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă
război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.).
(Exemplu: Daniel, Cap. 7, 8. M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea
între ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi
gură care grăia lucruri mari., 11. Eu mă uitam mereu, din pricina multelor vorbe pe care cornul cel mare le
grăia. Am privit până când fiara a fost omorâtă şi trupul ei nimicit şi dat focului., 21. M-am uitat, şi cornul
acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit, 25. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi
va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în
mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme., Cap. 12, 7. Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în
veşminte de in care stătea deasupra apelor fluviului şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui către ceruri şi a
jurat pe Cel ce este viu în veci: "Va mai ţine o vreme; vremuri şi jumătate de vreme, iar când se va isprăvi de
sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate acestea".).
Observați? „Sfinţii Celui Preaînalt” (poporul cel sfânt), „vor fi daţi în mâna
lui (Cornului cel mare ce lucrează în slujba Balaurului) o vreme şi vremuri şi jumătate
de vreme.” De asemenea, „femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, că să zboare în
pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa
şarpelui.”
Apoi, vă rog să remarcați că textul din Apocalipsa vorbește despre o „femeie” și nu
despre o Fecioară, așa cum o face concret și lămurit cel din Isaia, Cap. 7, 14, exemplificat
mai sus, care într-adevăr profețea cu mult înainte, nașterea istorică a Mântuitorului prin
Fecioara Maria. Acela (Isaia) da, acesta (Apocalipsa) nu! Aceste versete n-ar putea avea un
208
Semnul Fiarei
caracter profetic vizavi de Fecioara Maria ca persoană, mai ales în contextul în care
Apocalipsa a fost scrisă ulterior și la mult timp după consumarea tuturor evenimentelor din
jurul mamei pamintene a Mântuitorului (cca 95 d. Hr.), deci la cca 100 de ani după
nașterea Domnului Iisus, respectiv la cca o jumătate de secol după moartea ei.
Scriitorul Apocalipsei, ucenicul preaiubit Ioan, o cunoștea foarte bine pe Maria, căci
lui i-a încredințat-o Domnul, răstignit pe cruce, pentru a avea grijă de ea (în versetele de
mai jos, termenul de „femeie”, are sensul clasic, comun).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 19, 25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui
şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena., 26. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul
pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: Femeie, iată fiul tău!, 27. Apoi a zis ucenicului:
Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.).
Așa că, dacă în Apocalipsa, scrisă de Ioan la câteva zeci de ani după moartea Mariei, ar fi fost
vorba despre aceasta, ca persoană, cred că ucenicul ar fi consemnat-o clar, răspicat și i-ar fi spus
direct pe nume, caz în care versetele respective, ar fi putut suna în felul următor:
„Şi s-a arătat din cer un semn mare: Fecioara Maria înveşmântată cu soarele şi luna era sub
picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele., ... Şi Fecioara Maria a născut un copil de parte
bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. ...”
Dar nici vorbă de așa ceva! De aceea, Creștinul (dimpreună cu biserica sa oficială!), greșește
copilărește înțelegând textul în cauză atât de îngust, întrucât în realitate, însemnătatea acestuia este
mult mai complexă și profundă, dar totuși elementară și cunoscută multor teologi de astăzi.
Condiții în care, interpretarea aceasta a Creștinului, atât de puerilă, atribuită acestor versete, este
dezamăgitor de surprinzătoare! Pentru că:
 femeie = biserică (adevărată sau falsă; nu clădirea!, ci enoriaşii) – conceptul apare repetat şi
în Vechiul Testament. De principiu, în Cuvântul Său (în Biblie), Dumnezeu asimilează Căsătoriei,
relația dintre El și Credincioșii Săi, ai tuturor timpurilor. Înspre mântuirea lor! Căsătoria trebuie să
se bazeze pe iubire reciprocă, pe încredere, pe credință, pe respect, pe ascultare, pe fidelitate, etc.
Iar pentru că El nu greșește niciodată, cei ce au trădat repetat pe parcursul istoriei, cei ce au
desfrânat, cei ce au înșelat, cei ce L-au părăsit, au fost enoriașii, au fost oamenii cu slăbiciuni. Fie
ca popor, în majoritatea lor, fie în grup, în parte sau individual.
(Exemplu: Ieremia, Cap. 3, 20. Însă tocmai cum femeia necredincioasă înşală
pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israel, v-aţi purtat cu înşelăciune faţă de Mine, zice Domnul.).
Iar dacă ne uităm la evrei ca popor, cel puțin, aceștia au avunt numeroase căderi din credința
adevărată, pe parcursul Istoriei lor, și totodată, alipiri de falsele credințe ale păgânilor, de Idolatrie.
Rog a se citi, de exemplu, „cuvântul Domnului” surprins în Capitolul 23 din Iezechiel, unde avem o
extraordinară profeție despre pedeapsa poporului ales din vechime, după scoaterea acestuia din
Egipt, datorată trădării (desfrinarii) lor.
În urma încălcării Legamintului cu Dumnezeu încheiat la muntele Sinai, după ce în prealabil,
imediat după regele Solomon, Israelul s-a rupt și împărțit în două regate distincte („două femei,
fiicele unei mame”), Israelul de Nord („Ohola”) cu capitală la Samaria și Iuda („Oholiba”) cu
capitală la Ierusalim, datorită perseverenței și chiar accentuării neascultării, trădării, necredinței,
desfrânării, etc (păcatului), respectiv a picării în Idolatrie asemenea popoarelor învecinate de la
care au „împrumutat-o”, ambele regate au fost cotropite și subjugate chiar de către vecinii idolatrii
pe care i-au copiat (Nordul a picat în 721 î.Hr. sub Asirieni iar Sudul în 586 î.Hr. sub Babilonieni).
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 23, 1. Şi a fost iarăşi cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:, 2. "Fiul
omului, au fost odată două femei, fiicele unei mame;, 3. Şi acestea s-au desfrânat în tinereţea lor, s-au
desfrânat în Egipt. Acolo sânul lor a fost atins şi trupul lor feciorelnic acolo a fost pângărit., 4. Numele lor
erau: al celei mai mari Ohola şi al surorii ei Oholiba. Ele erau ale Mele şi au născut fii şi fiice. Ohola este
Samaria şi Oholiba este Ierusalimul., 5. Ohola a început să-Mi fie necredincioasă şi s-a aprins după
amanţii ei, după Asirieni, vecinii săi,, 6. Ea şi-a făcut plăcerile cu aceia, care erau fruntaşii Asirienilor, şi cu
toţi aceia după care înnebunea, spurcându-se cu toţi idolii lor., 11. Sora ei, Oholiba, a văzut aceasta şi a
fost şi mai stricată în poftele sale şi desfrânările ei au întrecut pe ale surorii sale., 12. Ea s-a aprins după fiii
lui Asur, vecinii ei, după dregători şi căpetenii de cetăţi, toţi tineri aleşi, îmbrăcaţi frumos şi călăreţi iscusiţi.,
13. Am văzut deci că s-a pângărit şi aceasta; ca şi sora sa, urmând amândouă aceeaşi cale., 14. Dar aceasta a
mers şi mai departe cu desfrânarea, pentru că văzând zugrăvite pe pereţi chipuri de bărbaţi, chipuri de
209
caldei, zugrăviţi cu vopsele,, 5. Încinşi peste mijloc cu centuri şi pe cap cu turbane largi, având înfăţişarea de
mari viteji, după felul Babilonenilor, a căror patrie este ţara Caldeilor,, 16. Ea s-a aprins după ei la cea dintâi
privire a lor şi a trimis soli la ei, în Caldeea., 22. De aceea, Oholiba, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi
aţâţa împotriva ta pe amanţii tăi de care s-a dezgustat sufletul tău şi-i voi aduce împotriva ta din toate
părţile., 28. Că aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, te dau în mâinile acelora pe care i-ai urât, în mâinile
acelora de la care s-a întors sufletul tău., 29. Aceia se vor purta cu tine crud şi-ţi vor lua tot ce ai dobândit cu
osteneală; te vor lăsa goală, cu totul goală, şi descoperită va fi goliciunea ta cea ruşinoasă şi desfrânarea ta şi
pângărirea., 30. Acestea ţi se vor face pentru desfrânarea ta cu popoarele, cu idolii cu care te-ai pângărit.,
31. Ai mers pe calea surorii tale şi de aceea îţi voi da în mână şi paharul ei., 32. Aşa zice Domnul Dumnezeu:
Vei bea paharul surorii tale, cel adânc şi larg, şi vei ajunge de râs şi de batjocură, căci este mare paharul
acesta., 33. Cuprinsă vei fi de beţie şi de amărăciune, că acesta este paharul groazei şi al pustiirii, paharul
surorii tale, Samaria., 36. Zis-a Domnul către mine: "Fiul omului, vrei tu să judeci pe Ohola şi pe Oholiba?
Spune-le ticăloşiile lor!, 37. Căci ele s-au desfrânat şi pe mâinile lor au sânge; s-au desfrânat cu idolii lor, şi
pe fiii lor, care Mi i-au născut, i-au trecut prin foc, ca să le fie de mâncare., 49. Nelegiuirea voastră va cădea
asupra voastră, şi veţi purta greutatea păcatelor voastre de închinare la idoli, şi veţi şti că Eu sunt Domnul
Dumnezeu".).
Și dacă tot am consemnat textul în cauză, profit de ocazie pentru a scoate în evidență, încă o
dată, și faptul că Domnul Dumnezeu (Care este Același dintodeauna, neschimbător!) urăște crunt
Idolatria, inclusiv chipurile de bărbaţi, zugrăvite pe pereţi. Idolatria, că-i veche sau nouă,
îmbrăcată în haine creștinești (chipurile sfinților), tot Idolatrie rămâne, indiferent de formă, de
motivație sau de falsul pretext care i se atribuie astăzi de către bisericile noastre creștine înşelate,
care ar fi trebuit să fie primele care să lupte împotriva acestui gen de „urâciuni”, și nu să le accepte
și să le promoveze prin însăși doctrinele proprii.
Revenind, termenul generic de „femeie”, din contextele metaforice biblice (altele decât cele
concrete, fizice!) nu se referă la o singură ființă umană, ci la un întreg popor, sau la un grup sau la
o categorie de oameni, etc, credincioși sau nu. Aceiași însemnătate simbolică are termenul și
în Apocalipsa, care, nici în sens fizic dar nici în sens metaforic, nu pomenește absolut nimic despre
Fecioara Maria. În schimb pomenește despre o a doua femeie, care prin antiteză față de prima (cea
credincioasă), aceasta este necredincioasă, desfrânată!
Ați căutat: „Fecioara Maria” în Apocalipsa
Așadar, în contextul din Apocalipsa:
 „femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei” = „sfinţii Celui Preaînalt” =
poporul cel sfânt = biserica adevărată a Domnului Iisus Hristos (mireasa Mielului, femeia
Mielului), formată din credincioşii sinceri şi adevăraţi, răspândiţi pretutindeni şi din toate
confesiunile religioase, poporul credincios (Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 7. Să
ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit, Cap. 21, 9. Şi a
venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, şi a grăit către mine
zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mielului.);
 Mielul = Domnul Iisus Hristos, sacrificat pentru plata păcatelor Omenirii (Exemplu: Sfânta
Evanghelie după Ioan, Cap. 1, 29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu,
Cel ce ridică păcatul lumii., 36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!).
 desfrânata cea mare, care şade pe ape multe sau femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume
de hulă, având şapte capete şi zece coarne sau Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor
pământului sau femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus sau cetatea cea
mare = biserica falsă, făţarnică, necredincioasă, susţinută de puterile omeneşti utile Satanei
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 1. Şi a venit unul din cei şapte îngeri,
care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care
şade pe ape multe,; 3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de
nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.; 5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare,
mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.; 6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de
sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.; 18. Iar femeia pe care ai văzut-o este
cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului.; Cap. 18, 10. Stând departe de frica chipurilor
ei, şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!);
210
Semnul Fiarei
Concluzionând, din versetele de mai sus, rezultă, fără echivoc, faptul că „femeie
înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei” = „sfinţii Celui Preaînalt” = poporul
Domnului = biserica adevărată a Domnului Iisus Hristos = mireasa Mielului = femeia Mielului.
„Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei,
care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.” Inclusiv acest verset, în sine, dovedește că
aici nu-i vorba despre Fecioara Maria. Termenii sunt simbolici și nu trebuie înțeleși
literal. Balaurul este diavolul, iar femeia este biserica adevărată a lui Hristos, formată din oameni
de diverse naționalități, credincioși de pretutindeni, pe care acesta îi urăște groaznic și îi
prigoneste. Fecioara Maria, care a fost evreică, n-a întemeiat vreun Matriarhat evreu. „Ceilalţi din
seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus”, nu sunt descendenții ei fizici,
ci credincioși creștini adevărați, mai puțini evrei și incomparabil mai mulți neevrei, aparținând la
nenumărate alte „neamuri”, ce, spre deosebire de poporul ales din vechime, au aderat cu bucurie la
Creștinism. Iar Creștinismul trebuie să se concentreze pe Hristos, nu în aproape egală măsură și pe
Fecioara Maria, așa cum se întâmplă astăzi, din nefericire, în multe biserici!
Pe acest Creștin, pe de-o parte, l-aș ruga, dacă tot înțelege literal, fizic, acest text, și afirmă
că „femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei” = Fecioara Maria, atunci să nu lase treaba
neterminată, numai pe jumatate făcută, ci să ne identifice clar, și cine este, prin antiteza,
„desfrânata cea mare, care şade pe ape multe = femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având
şapte capete şi zece coarne = Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului = femeie,
beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus = cetatea cea mare.
Să fie tot o singură ființă umană ce a trăit în acea perioada istorică, cu zeci de ani înaintea
scrierii Apocalipsei? Principiul echivalenței, către așa ceva ar conduce! Care să fie această singură
ființă umană de gen feminin, din tabăra negativă, care să influențeze, pe plan sufletesc, atât de
mult Istoria Lumii încât a meritat să fie „profețită” prin Apocalipsa? Concret! Dacă Creștinul a
rezolvat prima jumătate a problemei concret, cerem s-o rezolve și pe cea de-a doua tot concret.
Care personaj biblic individual, de sex feminin, ar fi în antiteză cu Fecioara Maria? Să ne
răspundă Creștinul sau confesiunea acestuia, la această întrebare! Tare mă tem că, în accepțiunea
lor eronată, se află în imposibilitatea vreunei rezolvări!
Iar pe de altă parte, i-aș atrage atenția Creștinului, să aibă în vedere că interpretarea
dânsului (femeie = Fecioara Maria), ar conduce totodată, prin continuitate și corelarea logică simplă
a versetelor biblice în cauză, și la următoarea concluzie denaturată: Fecioara Maria = mireasa
Mielului = femeia Mielului = femeia Domnului Iisus. Păi, ori mamă, ori soție!? Deci, accepțiunea falsă
conduce simplu către o mare aberație!
Departe de mine de-a lua în derâdere; analiza în cauză are doar scopul de-a demonstra
interpretarea eronată, căci orice eroare dogmatică este înșelătoare (mai înșelătoare decât păcatul pe
față, cel evident!) și generatoare de păcate subtile și inobservabile, lucrând în slujba Satanei! În
cazul nostru, este vorba despre păcatul generat de Mariolatrie (prin inducere la încălcarea
primelor 2 Porunci din cadrul Celor 10 Porunci!), extrem de răspândit astăzi și promovat de însăși
multe dintre bisericile creștine, care, neavând practic nimic biblic la bază, pentru găsirea unui
fundament scripturistic, forțează în înțelegere niște versete de care se pot agăța, câtuși de puțin.
211
Este clar ca „bună ziua” că în contextul din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, nu-i
vorba despre Fecioara Maria, așa cum susține simplist și eronat Creștinul. Ceea ce este adevărat,
dacă vreți, nu este faptul că Fecioara Maria este „femeia”, ci este faptul că Fecioara Maria, ca
entitate individuală, va fi salvată, va participa la nunta viitoare a Mielului, va face parte din
trupul femeii, al miresei Acestuia, respectiv din trupul bisericii Sale, al credincioșilor salvați în
veșnicie de către Hristos, trup ce se va reuni deplin numai după Învierea cea dintâi, ce se va petrece
în ziua cea de apoi, la revenirea Mântuitorului. Fecioara Maria va face parte din
milioanele/miliardele de mântuiți. Aceasta este adevărat!
„Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier.
Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui.” Expresia „copil de parte bărbătească” face referire
într-adevăr la Planul Mântuirii oamenilor concentrat pe Domnul Iisus Hristos, Cel promis repetat
în prealabil de către Dumnezeu și intrat în scena Istoriei Lumii („născut”) exact la timpul profețit,
din trupul credincioșilor Săi (femeii), sacrificat pentru plata păcatelor Omenirii și reîntors la Cer
(„răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui”).
Apocalipsa („Descoperirea lui Iisus Hristos”) nu se referă la istorii omenești individuale
petrecute deja în prealabilul scrierii ei, ci cuprinde, pentru mii de ani, atât detaliat cât și generic,
învățături, descoperiri și evenimente ce au făcut și fac obiectul mult mai vastului și teribilului
război universal ce s-a dat, se dă și se va da între bine și rău, din începuturi până la sfârșitul lumii
acesteia, pentru câștigarea/pierderea fiecărui suflet. Anvergura globală a acesteia este
incomparabilă și incompatibilă unui cadru restrâns!
Dar, pentru exercitarea capacității noastre de discernământ, haideți să trecem cu vederea
contrargumentele evidente, și să fim extrem, extrem de flexibili și să acceptăm
că femeia „înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei”, din Apocalipsa, ar putea avea o
semnificație dublă (după pricipiul alpicabilității duble sau multiple, a unor profeții biblice, exprimat de
către unii teologi!), caz în care expresia ar putea face referire și la Fecioara Maria, ca persoană
individuală, așa cum înțeleg Bisericile Ortodoxe și cele Catolice. Fără să mai întrebăm aceste
biserici, prin antiteză, cine este și cealaltă femeie, tot ca persoană individuală, respectiv cine este
„desfrânata cea mare”. Căci, dacă întrebăm, picăm în mare încurcătură! Sau, dacă vreți, haideți să
spunem că expresia în cauză, se referă numai la Fecioara Maria și atât. Așa cum susțin aceste
biserici practicante ale acestui cult nebiblic și antibiblic.
Dragilor, chiar și în acest caz, în care femeia credincioasă ar fi Fecioara Maria, unde scrie în
Apocalipsa că trebuie să ne rugăm, să slujim sau să ne închinăm prin/la ea? În Apocalipsa, în Noul
Testament, în întrega Biblie? Unde scrie așa ceva? Sau de unde rezultă c-ar trebui să recurgem la
astfel de practici? Concret, dar cu Biblia, nu cu altceva! Pentru că dacă ar fi fost în acord cu voia
Domnului, acest cult ar fi apărut cu vârf și îndesat în tot Noul Testament, scris poate integral după
consumarea tuturor evenimentelor din jurul mamei pământene a Mântuitorului.
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 1, 14. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune
împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.).
În schimb, noi ce avem? Nimic biblic pro închinare prin/la ea. Ba din contră, „Maria, mama
lui Iisus” este consemnată simplu și ultima oară în Faptele Sfinților Apostoli, a 5-a carte din Noul
Testament, după cele 4 Evanghelii (unde era normal să apară). Și apoi nimic în tot restul Noului
Testament! Nimic în nicio altă Epistolă sau carte a Noului Testament, indiferent de ucenicul sau
apostolul sau scriitorul acestora! Iar din aceste ultime versete din „Fapte”, nu rezultă că ucenicii
sau oricare dintre credincioși îi slujeau ei sau se închinau prin/la ea, ci că împreună „stăruiau în
rugăciune”, înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu avea vreo poziție privilegiată așa încât ceilalți să i se
închine sau să-i slujească în sensul în care trebuie slujit Domnului. Rugați adepții acestui cult să va
explice versetul de mai sus, și respectiv lipsa completă a suportului biblic în favoarea unei astfel de
slujiri și/sau închinări.
Veți constata că nu pot veni cu argumente biblice sustenabile. Și-atunci vor apela la
Tradiție, cu precădere la cea de peste multe veacuri, căci, dacă nu mă înșel, nici măcar Tradiția
timpurie nu-i ajută. Aici aș face o scurtă paranteză: de exemplu, știu că doctrina înălțării la Cer a
212
Semnul Fiarei
Fecioarei Maria, își are obârșia foarte recent, pe la mijlocul secolul XX d. Hr (sunt oameni în viață
care au prins-o!), atunci când a fost lansată pe piață și răspândită cu putere (în stilul propriu
caracteristic!) de către desfrinata cea mare, respectiv Biserica Romano-Catolică. Deci, bisericile
adepte ale Tradiției, ce fac? Pentru sprijinul falsului cult, pe de-o parte „forțează” câteva contexte
biblice în sensul dorit (cele câteva, puține, de care se pot agăța), iar pe de alta desconsideră mult
mai multe alte contexte biblice care le combat evident erorile. Și nu în ultimul rând, dau crezare cu
prioritate, unor surse târzii extrabiblice, de peste veacuri, contrare Bibliei. Acesta fac, în realitate,
din nefericire!
Revenind la Tradiție, dacă vorbim de cea timpurie din primele veacuri de Creștinism, așa
cum spuneam, senzația mea este că nici măcar aceasta nu-i ajută pe creditorii acestui cult, întrucât
creștinii secolelor I-IV d. Hr., pe care multe biserici îi încadrează astăzi la „sfinți părinți bisericești”,
n-ar fi practicat și n-ar fi lăsat în scrierile lor, indicații în acest sens. Dar atenție! Nimeni să nu ne
înșele căci una este confirmarea sau lăudarea virtuților creștinești ale unui om biblic ales și iubit de
Dumnezeu (ce poate servi drept exemplu de credinciosenie!), ceea ce este ok, iar cu totul altceva
este slujirea și închinarea prin/la acel om, ceea ce nu mai este ok, ci urâciune în fața Domnului
Dumnezeu. Orcine ar fi fost sau ar fi acel om.
Personal, nu am studiat foarte mult această Tradiție, pentru că am Biblia care este
arhisuficientă și categorică! Dacă vreți, puteți s-o faceți dvs.. Și haideți să presupunem, ipotetic, că
găsim în Tradiția extrabiblică, chiar și în cea timpurie, nenumărate și solide surse pro
închinarea/slujirea prin/la Fecioara Maria (Maica Domnului) sau la oricare alt sfânt sau „sfânt
părinte”. Să presupunem că găsim fundament traditionist cu vârf și îndesat (deși, repet, în privința
Tradiției timpurii, nu pare să fie cazul). Ar conta? NU! ZERO! De ce? Pentru că ar trebui să alegem
pe cine urmăm: ori Biblia ori Tradiția! Din două, una! Să nu ne mai automințim și autoamăgim,
căci, în această privință, Tradiția nu vine nicidecum în completarea sau suplimentarea Bibliei, ci
împotriva acesteia, lucrând în slujba Satanei, generând comiterea de păcate „inconștiente”,
îmbrăcate în haine creștinești, prin inducerea la călcarea „inobsevabilă” a primelor 2 Porunci din
cadrul Celor 10 Porunci adevărate ale lui Dumnezeu.
Falsul cult al Fecioarei Maria/Maicii Domnului, s-a concretizat practic, încet și treptat,
începând de prin secolul V d. Hr., după conciliul bisericesc din Efes din anul 431. Bisericile catolice
și ortodoxe, înșelate fiind, l-au născut, îl acceptă, îl dezvoltă și propagă (chiar ducându-l la extrem:
a se studia, la catolici, doctrina Imaculatei – de asemenea, apărută și implementată relativ recent,
iar la ortodocși, de exemplu, a se vedea fraza părintelui Calistrat din citatul de mai sus). Bisericile
protestante, în majoritatea lor, îl resping, întrucât acestea se luptă să se reîntoarcă strict la Biblie.
De asemenea, mergând pe același principiu moștenit al „forțării”, specific confesiunilor
adepte, în sprijinul doctrinelor proprii adăugate, pentru care n-au un suport concret și real în
Biblie, Creștinul și-a argumentat Cultul închinării prin/la Fecioara Maria, și cu următorul verset,
pe care vă rog să-l citiți în context. Nu știu exact la cine se referă sau ce vrea să comunice, dar
apreciez că îţi trebuie foarte mare curaj să-l interpretezi în această direcție. Mai ales că acesta apare
într-un Psalm al fiilor lui Core, scris cu foarte multe sute de ani înaintea naşterii Mariei. Să nu se
refere mai degrabă tot la biserica lui Hristos, respectiv la tabăra reunită viitoare a mântuiţilor
(„mireasa, femeia Mielului”)? Sau probabil la cu totul altceva. Nu știu.
(Exemplu: Psalmi, Cap. 44, 11. Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi
prea înfrumuseţată.).
După aceea, mai bine de o oră, până i s-a terminat bateria telefonului, acest Creştin tânăr şi
vorbăreţ şi foarte bine intenționat, cu mare râvnă mi-a trecut în revistă o mulțime de minuni şi
vindecări miraculoase diverse (chiar şi vindecări de cancere), din istoria Creștinismului, din cele
mai timpurii vremuri până astăzi, întâmplate în jurul Fecioarei Maria, sfinților şi moaștelor
acestora, încercând să mă convingă că, de fapt, eu sunt pe o pistă greșită (chiar şi el personal,
având cunoștință despre astfel de minuni sau „trăiri ale Duhului Sfânt până la lacrimi”).
Aş vrea să insist puţin asupra acestor „minuni”, cărora se pare că Creştinul şi multe biserici
le acordă o greutate mare în susținerea unor doctrine nebiblice acceptate.
213
– El: ...Dar o să spuneţi că nu sunt biblice...

Eu, în sinea mea: „Da, Creştine, exact asta spun! Nu sunt biblice!
– El: ... Nimeni nu mă poate convinge că Ortodoxia nu este adevărată...
Creştinul s-a arătat foarte vehement în apărarea propriei confesiuni. Nu este însă singurul
„vehement”! Ia uitaţi-vă, vă rog, de exemplu, la filmul de pe You tube, intitulat: „De ce sunt
Adventist?” - fost preot Ortodox - Bogdan Andrei”. Este scurt, are numai vreo 43 de minute. Şi acest
fost preot ortodox era la fel de „vehement” până a simţit că totuşi ceva din credinţa lui este în
neregulă prin comparaţie cu Biblia. Şi până când şi-a pus întrebări şi şi-a propus să asculte ce cred
şi alţii. Deci, până când a reuşit să depăşească barierele îndoctrinărilor moştenite. Sau, ia uitaţi-vă
la filmuleţul de pe You tube, intitulat: „Daniel Popa - Mărturie fost preot ortodox.mpg”. Este şi mai
scurt, de numai cca 12 minute. Cred că trebuie foarte profund reflectat la replica acestui preot, care
a fost acuzat de confraţii lui ortodocşi că i-a trădat: „Nu v-am trădat pe voi! L-am trădat pe Satana, am
trădat Neadevărul!”. Şi nu sunt singurele exemple!
Iar ca dovadă pentru autenticitatea credinţei şi a doctrinelor ortodoxe, printre celelalte
relatări, Creştinul tânăr mi-a expus-o şi pe următoarea, pe care, datorită detaliilor descrierii, prefer
să o preiau integral de pe internet:
Citat din articolul intitulat: „MINUNILE MAICII DOMNULUI (extrase): „Pentru un monah
care era muncit de dracul curviei, şi s-a izbăvit prin Maica lui Dumnezeu” (http://www.cuvantul-
ortodox.ro/Minunile-Maicii-Domnului-extrase):
„Oarecare monah se liniştea în muntele Eleonului, având o icoană prea frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu
în chilia lui, la care avea multă evlavie. Şi i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. Că avea
atâta război la această patimă, că nu-l lăsa ziua şi noaptea şi îl avea atâta biruit, încât se primejduia să cadă până şi în
faptă. Deci, îndată ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la sfânta
icoană, şi rugându-se cu lacrimi se prăpădea sminteala trupului.
Însă vrăjmaşul, deşi bine vedea cum cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu fratele se izbăvea, el nu înceta, ci
totdeauna îl ispitea. Şi într-o zi, stând afară din chilie, i-au venit iarăşi viclenele gânduri. Deci, vrând să alerge către
rugăciune după obişnuinţa lui, văzu cu ochii arătat pe diavolul, căruia îi zise:
„Până când, vrăjmaşule al adevărului, vrei să mă ispiteşti? nu ai cunoscut socoteala mea, cum că nu mă
supun? Pentru ce în zadar mă munceşti?”
Răspuns-a lui diavolul:
„Eu pe mulţi alţii mai îmbunătăţiţi decât tine am biruit, şi voi să te fac şi pe tine să te biruieşti mai pe urmă, căci nu mă
lenevesc, nici altă slujbă n-am decât aceasta, însă dacă vei face aceea ce îţi voi zice ţie, voi înceta să te mai supăr”.
Iar acela a zis:
„Ce voieşti să fac?”.
Răspuns-a lui dracul:
„Cu înlesnire şi puţin lucru este aceea ce îţi cer ţie. Dar fă jurământ, cum că nu vei mărturisi altcuiva, şi îţi voi
spune”.
Iar pustnicul, ca un neînvăţat şi fără de răutate ce era, pentru dorul ca să se izbăvească de acest fel de război, s-
a jurat ca să nu spună altcuiva. Deci i-a zis lui vicleanul şarpe:
„Să nu te închini mai mult icoanei ce o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afară din chilie, şi eu mai mult nu te voi
supăra”.
Iar monahul a zis:
„Mâine îţi voi da răspuns pentru aceasta”.
După care dracul, făcându-se nevăzut, monahul se sfărâma cu gândurile, neştiind ce să facă din două. Şi avea
multă scârbă şi muncă, mai ales pentru că s-a jurat ca să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel prea viclean s-a
silit să-i încuie uşa, ca să nu întrebe pe vreun dascăl care să-l înveţe despre greşeala cea mai mică. Însă în ziua aceea a
venit în munte Avva Teodor Eliotul, care om iscusit din Scripturi şi deprins în faptă din ispitele dracilor, şi câţi îl
întrebau luau mare folos. Deci ducându-se şi monahul cel zis, i-a vestit lui pricina; iar Avva l-a canonisit greu pentru
jurământ, apoi i-a zis lui:
„Nu ştii cum că vrăjmaşul nu scoate vreodată, pe cineva din păcat mare ca să-l arunce în cel mai mic, ci totdeauna în
mai mare primejdie îl prăpăstuieşte? Care mai mare fărădelege este, decât ca să nu te închini Stăpânei cele
214
Semnul Fiarei
Prealăudate? Mai mic păcat este să curveşti de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de Dumnezeu cea pururea
Fecioară. Deci să nu asculţi mai mult pe vicleanul, ci o roagă pe dânsa şi ea îţi va ajuta, ca să ruşinezi pe dracul”.
După care pleacă pustnicul de la Avva şi ducându-se la chilie l-a întâmpinat dracul, zicându-i:
„O! Bătrânule rău, au nu te-ai jurat mie, ca să nu spui nimănui orice îţi voiu zice ţie? Să ştii că pentru că ai
călcat jurământul ai să te munceşti, şi eu nu voiu înceta până în sfârşit a te ispiti”.
Iar călugărul a răspuns:
„Vrăjmaşule al binelui, şi preaînrăutăţitule; ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu mă vei judeca tu, ci
numai Dumnezeu şi Stăpânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici să mă lepăd. Însă eu nu te voi asculta. Şi acum poţi
să faci cu mine ce vrei; darul Ei îmi va ajuta şi mă va izbăvi de ispitele şi cursele tale”.
Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul, făcând o iconiţă mică, după chipul icoanei Prea Sfintei
Născătoarei de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Şi de atunci n-a mai putut să-l supere
vicleanul, ci a petrecut viaţa lui cu fapte bune, şi s-a învrednicit fericirii celei cereşti, pe care dea Dumnezeu ca noi toţi
să o dobândim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci.
Amin.”
Această povestioară o mai auzisem cândva, în prealabil, înainte s-o aud din nou din gura
acestui Creştin tânăr de bună intenţie, dar înşelat după părerea mea şi a altor câteva sute de
milioane de oameni (o bună parte a Bisericilor protestante, care resping aceste culte nebiblice!).
Fraţilor, această povestioară este de-o viclenie de nedescris! Aici avem o măiastră şi
complexă operă înşelătoare, care nu poate lucra decât în slujba Satanei. Căci, oricum ai da-o,
pentru cei ce muşcă din înşelătorie, nu poţi fi decât pe calea păcatului, a cărui împlinire este exact
scopul Satanei!
Oameni buni, scopul satanei, adică săvârşirea păcatului, se poate produce numai prin
neascultare de una sau mai multe dintre poruncile exprese, existente, ale Domnului (şi, implicit,
neascultarea de Domnul înseamnă ascultarea de Satana!)!
Iar în relatarea noastră, grosul înşelăciunii este cuprins în următoarea frază:
„Care mai mare fărădelege este, decât ca să nu te închini Stăpânei cele Prealăudate?”
Pentru că:
- Neînchinarea prin/la Fecioara Maria/Maica Domnului nu poate însemna vreodată
„fărădelege”(„păcat”) în contextul în care Domnul nu a poruncit niciodată închinarea în faţa ei, nu
a poruncit niciodată o astfel de poruncă în toată Legea Sa;
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3, 4. Oricine
făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea.).
Sfântul Apostol Ioan: „Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este
nelegiuirea.”
Aici se pare că înregistrăm, în lumea creştină, o mare problemă: şi anume, că nu se

conştientizează concret şi delimitat, înţelesul noţiunii de „păcat”!
„Păcatul” = „Fărădelegea” = „Nelegiuirea”
Dragilor,
„Păcatul” = „Fărădelegea” = „Nelegiuirea” se poate săvârşi numai prin neascultare de una sau
mai multe dintre poruncile exprese, existente, ale Domnului Dumnezeu!
Astfel, „Păcatul” = „Fărădelegea” = „Nelegiuirea” se poate comite numai prin încălcarea uneia
sau mai multora dintre Poruncile exprese, EXISTENTE, incluse în Legea expresă, EXISTENTĂ, a
Domnului Dumnezeu!
215
N-ai poruncă a Domnului (nu a omului!) încălcată, n-ai pacat!
Ai poruncă a Domnului (nu a omului!) încălcată, ai pacat!
Aici, aș mai face o paranteză: în multe expresii uzuale, lumea folosește noțiunea de „păcat”
foarte superficial, fie fără a fi înțeleasă în adevăratul ei sens, fie cu un sens denaturat, în contexte
care n-au nicio legatură cu încălcarea Legii lui Dumnezeu: “…din păcate, a plouat și n-am reușit să
mai mergem în cutare loc…; am greșit rețeta și de aceea nu mi-au ieșit bine prăjiturile, păcat de ele…”
Chiar și pe postul TV Trinitas, moderatorul spune: “… din păcate, nu mai avem decât câteva minute,
emisiunea se termină…”.
Lucrurile trebuie analizate în profunzime. Dacă prin acțiunea respectivă, la vedere, subtil, în
profunzime, pe cale de consecință, în oricare mod, etc se încalcă sau se aduce cumva atingere Legii
Iubirii lui Dumnezeu, atunci este într-adevăr “păcat”! Dacă nu, atunci nu este “păcat”!
De aceea, referitor la emisiunea de pe Trinitas, care era pe sfârșite, dacă în cadrul acesteia
populația era învățată la închinarea prin/la moaște sau era propăvăduită oricare altă doctrină falsă
nebiblică, a căror urmare generează păcate “inobsevabile”, atunci n-a fost rău că s-a terminat mai
repede, iar expresia folosită n-ar trebui să fie “din păcate”, ci “din fericire”! Nu contest buna credință
a multora din cadrul Bisericii Ortodoxe sau multele lucruri bune pe care le fac și le învață, dar în
alte privințe, eroarea doctrinară în care se zbat, determină tot păcate, fie ca-s conștiente, fie ca nu.
Este uimitor și extrem de dureros că nu se stăpânește înțelesul noțiunii de “păcat”, nici macar
printre mulți dintre cei cu scoală de profil, care apar pe la Televizor, influențând poporul.
Revenind:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 22, 15. Afară câinii şi vrăjitorii şi
desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!).
Acest verset apare în ultimul capitol al Apocalipsei, pe ultima pagină a Bibliei! După acesta,
mai sunt doar 6 versete şi se încheie Biblia! Observați cine sunt cei ce vor fi dați „Afară”? Cumva
cei ce nu se închină prin/la Fecioara Maria? NU! Nicidecum! Ci „închinătorii de idoli”! „Si câinii şi
vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii… şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” Adică, neascultătorii de
Poruncile existente! Versetul NU zice: “Afară cu cei ce n-o cinstesc sau n-o venerează sau nu se închină
prin/la Fecioara Maria”. NU! Versetul NU îi avertizează pe cei ce nu țin porunci inexistente,
neporuncite vreodată (adăugate ulterior de om din Tradiție, cu de la sine putere!), ci îi avertizează
pe cei ce încalcă poruncile existente, poruncite direct de către Domnul Dumnezeu, porunci ce apar
clar si repetat în întreaga Biblie!
Să ne luăm după Biblie şi nu după oameni!
Iar în expresia „închinătorii de idoli”, cine credeți că riscă să intre mai degrabă? Cei ce nu se
închină prin/la Fecioara Maria sau cei ce se închină prin/la Fecioara Maria? Cei care se ţin cu
stricteţe de Poruncile existente sau cei care aderă la „porunci” neporuncite, inexistente, adăugate
ulterior de om din Tradiție?
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 22, 18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă
pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;, 19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii,
Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.).
Aceste versete urmează aproape imediat celui de mai sus şi după ele mai sunt doar altele
2 şi se termină Biblia!
Vă rog să reflectaţi simplu şi logic! Căci,
– Dimpotrivă! Închinarea prin/la Fecioara Maria/Maica Domnului poate însemna

“fărădelege” (păcat) în contextul în care Domnul a poruncit ca numai Lui, Unuia să ne închinăm şi
să-I slujim („singurului Dumnezeu fie cinste”!), iar astfel de practici încalcă cel puţin primele două
Porunci din cadrul Celor Zece Porunci!
216
Semnul Fiarei
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!, 4.
Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte
sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!, 5. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu,
Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă
urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,, Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 4,
16. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze
bărbat sau femeie,, Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris
este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti"., Sfânta Evanghelie după
Luca, Cap. 4, 8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: "Domnului
Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti"., Epistola întâia către Timotei a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 17. Iar Împăratul veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului
Dumnezeu fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin!).
- Chiar şi denumirea în sine: „Stăpânei cele Prealăudate” riscă să atenteze la prerogativele şi

autoritatea lui Dumnezeu. Riscă să fure, în parte, închinarea înaintea Domnului!
Iar „furtul închinării” este un grav păcat!
Caci „singurul nostru Stăpân”, Căruia I Se cuvine toată închinarea, nu este decât Domnul!
Atât! Nimeni altcineva, dintre ființele cerești sau omenești, din Cer sau de pe Pământ! NIMENI!
Sunt multe exemple în acest sens: va rog să citiți în tot Vechiul Testament şi să observați cum
Domnul Dumnezeu urăşte practicile idolatre, în care au căzut frecvent evreii, practici care-i furau
din închinarea datorată numai Lui!
(Exemplu: Cartea judecătorilor, Cap. 10, 13. Dar voi M-aţi părăsit iarăşi şi v-aţi apucat să slujiţi
la alţi dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi., Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 2, 5. Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul
Hristos Iisus,, Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Cap. 1, 4. Căci s-au strecurat printre
voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul
Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus
Hristos.).
Să nu uităm o clipă că Satana a vrut la rândul lui să fie „Stăpân” şi este tocmai unul dintre
motivele pentru care s-a transformat în Satana!
(Exemplu: Isaia, Cap. 14, 14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi".).
Vicleanul! Şi-a găsit înlocuitori imaginari, dar cărora, pare-se că le ţine locul practic!
Povestioara conține şi multe alte neconcordanţe prin comparaţie cu Biblia sau viclenii de
detaliu. Domnul nu face câtuşi de puţin şi niciodată compromisul cu păcatul! Domnul nu
negociază cu păcatul, fraților: „...mai mic păcat este ăla, decât ăla... mai rău este să faci păcatul ăla, decât
celalalt...” Sau: „Mai mic păcat este să curveşti de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de
Dumnezeu”. NU! Domnul ne învaţă categoric să renunţăm la orice păcat! În faţa Domnului nu
există păcat „mare” sau „mic”! Domnul este absolutist în privința respingerii păcatului!
Iar în cazul istorioarei noastre, în oricare direcție ai lua-o, nu faci altceva decât să îndeplineşti
păcatul, adică scopul Satanei: fie că te închini Fecioarei Maria (care-i „fărădelege” = „păcat” =
„nelegiuire”), dar renunți la păcatul curviei, fie că nu te închini Fecioarei Maria, dar nu renunți la
păcatul curviei. Înţelegeţi?
Singura variantă corectă este să stai deoparte de orice păcat, mic sau mare, mult sau puţin, la
vedere sau „subtil’, iar aceasta presupune:
– Să nu juri şi să nu te juri niciodată (şi mai ales Satanei!);
– Să nu te închini Fecioarei Maria, icoanelor acesteia şi nimănui altcuiva decât numai Domnului;
– Să nu ai alţi Stăpâni decât numai pe Domnul (nici pe „Stăpâna cea Prealăudată”!);
– Să nu curveşti.
217
– Să nu comiţi un păcat mai mic ca să eviţi un păcat mai mare! Să lupţi să nu comiţi păcatul deloc,
pentru că păcatul, mic, mare, mult, puţin, te face călcător de Lege, adică păcătos şi este urât Domnului,
oricum ar fi!
– Să lupţi să respecţi fără abatere toate Poruncile Domnului, cele exprese, EXISTENTE, tocmai
pentru a nu comite păcatul!
Așadar, istorioara este de-o perfidie complicată şi subtilă rar întâlnită, şi, repet, nu foloseşte
decât Satanei oricum ai da-o! Şi astfel, sunt foarte sceptic la „învăţăturile” acesteia şi am mari
semne de întrebare privind sursa şi scopurile ei. De aceea am ţinut s-o consemnez. Domnul ne cere
evitarea păcatului, iar Satana urmăreşte exact opusul, adică săvârşirea păcatului, asemeni lui.
Simplu!
Ca urmare, judecata omului trebuie să fie simplă şi sănătoasă şi raportată permanent la voia
Domnului, respectiv păzirea poruncilor Lui, şi la interesul Satanei, respectiv comiterea păcatului.
Să nu ne lăsam furaţi de „peisajele” bine lucrate dar mincinoase ale celui viclean!
Textul meu nu luptă împotriva Fecioarei Maria/Maicii Domnului ca persoană! Fecioara
Maria, ca om (și-atât!) a fost excepțională în sfințenie, iar dacă noi toți, ipotetic, am fi ca ea, atunci
Iadul (ce-şi va plini ființa şi se va consuma după învierea cea de-a doua!) ar rămâne gol. Ci, textul
meu lupta împotriva construcției satanice din jurul acesteia! Fecioara Maria, astăzi, este fie în
ţărână (cele mai mari șanse), caz în care n-are nici o percepție, „așteptând” învierea cea dintâi, a
fericiților, când va dobândi Raiul, fie este deja în Cer (cele mai mici șanse) în urma unei învieri
speciale, discrete, particulare, caz în care, probabil că suferă enorm datorită rătăcirii şi smintelilor
privind venerarea şi/sau închinarea prin/la „imaginea” ei (care fură din închinarea lui
Dumnezeu!), practici născocite de Satana şi înghițite de mare parte a lumii creștine. Grav! Oameni
buni,
Adevărata Maică a Domnului, în cazul în care este deja în Cer, urăşte falsul Cult al
Fecioarei Maria!
Din nefericire însă, în multe biserici creștine, din multe țări și regiuni, în special catolice, acest
cult nebiblic constând în inchinarea prin/la Fecioara Maria, a devenit prioritar, aruncând demult
în umbră, chiar închinarea înaintea Domnului! Aici, Hristos Şi-a pierdut din însemnătate, Tradiția
învingând Cuvântul! Astfel de biserici, cu învăţăturile lor eronate în timp, practic au îndrăznit, cu
de la sine autoritate, să se autoridice ca mijlocitoare între om şi Dumnezeu, furând astfel din
prerogativele Unicului, Singurului şi Adevăratului Mântuitor: „omul Hristos Iisus”!
– Eu:... Creştine, eu nu sunt dușmanul dumneavoastră, şi nici dumneavoastră nu sunteți dușmanul
meu... dușmanul nostru comun, al tuturor oamenilor, știți foarte bine, este Satana şi îngerii căzuţi… cred că
amândoi suntem de bună credință (numai că fiecare credea, în sinea sa, despre celalalt, că este
înşelat)... pe toți ne interesează Adevărul... dar sunt atâtea biserici creștine diferite... (care nu pot deține
simultan adevărul, pe fiecare doctrină în parte, de multe ori diferită şi contradictorie celorlalte!)...
Duşmanul nostru comun, al tuturor oamenilor dintodeauna, din întreaga istorie a Pământului,
este Satana cu îngerii lui căzuţi! Duşmanul nostru comun este Neadevărul! Duşmanul nostru
comun este Minciuna!
– El: ... sunt 3.000 – 4.000 de confesiuni creștine... dar Biserica noastră Ortodoxă, în toată istoria sa, a
urmat o cale mai duhovnicească... biserica noastră niciodată nu a luat sabia în mână şi nu s-a impus cu
sabia... cum a făcut Biserica Catolică... multe războaie... chiar şi în Transilvania a recurs la prigonirea
bisericii noastre....
218
Semnul Fiarei
– Eu: ... Aici sunt perfect de acord cu dumneavoastră... da, știu... de cei 600 de ani de Inchiziție ai
Bisericii Romano-Catolice în Europa (1203 -1805 – You Tube: “Inchizitia (subtitrat in limba romana)”) …
Prigoana cu sabia sau pe orice alte căi, a Bisericii Romano-Catolice împotriva tuturor celor ce
nu i s-au supus și au refuzat conversia la catolicism, s-a desfășurat și în afara acestei perioade,
numai că în această perioadă de cca 600 de ani (1203 -1805), persecuția a fost organizată și
sistematică, iar mentalitatea și canoanele catolice ce au “legiferat-o”, nu sunt schimbate sau
abrogate nici astăzi, așteptând în „stand-by”, conjunctura și ocazia reutilizării lor, de data aceasta
la scară globală, în timpul vieții ultimei generații de oameni ai acestui Pământ.
– El: ... eu nu zic că şi la noi nu mai apar probleme, cum ar fi de exemplu cazul lui Cristian Pomohaci,
dar acestea sunt excepții...
Dar ca veni vorba de Cristian Pomohaci, în jurul căruia, conform numeroaselor mărturii
inclusiv televizate, s-au petrecut multe „minuni” până la explozia scandalului de acum cca 2-3
luni, eu l-aş întreba pe acest Creştin tânăr:
1. Cum privește presupusele „minuni” din jurul lui Cristian Pomohaci? Au fost autentice sau nu,
adevărate sau mincinoase?
Dacă Creştinul ar răspunde că în totalitate „mincinoase”, atunci cred că ar fi obligat să
recunoască şi faptul că lumea, poporul, populația, este, în general, foarte credulă şi ușor de înşelat!
Caz în care, mărturiile „minunate” ale acestora pot aduce prejudicii grave Adevărului! De aceea,
mai departe, biserica locală sau oficială, pentru a contrabalansa și opri răul potențial, ar trebui să
recurgă vehement la contramăsuri concrete (dezmințire, explicații, demascarea, expunerea
minciunii, înșelătoriei ieftine, etc) prin preoții săi iubitori ai adevărului. O face? Sau îi place și îi
convine să lase lumea credulă în nebuloasă, în neștiință, în necunoaștere, prinsă în mrejele
misterelor? Analizați atitudinea bisericilor în astfel de cazuri și hotărâți dvs. singuri care este
răspunsul.
Dacă Creştinul ar răspunde că în parte „mincinoase” şi parte „adevărate” sau ca toate
„adevărate”, atunci s-ar impune şi întrebarea:
2. Ce fel de surse au stat la baza producerii minunilor „adevărate” din jurul lui Pomohaci? Divine
sau malefice?
Să ne răspundă Creştinul tânăr la această întrebare. Pentru că sursele unei minuni, ce intr-
adevăr se poate întâmpla, nu pot fi decât două: fie de la Domnul, fie de la Satana! Nu există altă
posibilitate! Iar în cazul nostru, eu mă îndoiesc puternic că sursele minunilor lui Pomohaci au fost
de la Domnul vreodată, atâta timp cât se pare că, din nefericire, de ani de zile era înfrânt de grava
patimă a „spurcăciunii”. Nimeni nu mă va putea convinge vreodată că la Cristian Pomohaci
alternau vizitele îngerilor buni şi sfinți cu vizitele în care se săvârşea teribilul păcat.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 9, 31. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe
păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.).
Chiar am o cunoștință foarte apropiată, care 11 ani a vizitat Moşiuniul (localitatea din Mureş,
unde slujea acesta) şi era în stare să-ţi sară la gât numai dacă te arătai sceptic în privința „harului”
lui Pomohaci.
219
Apoi a izbucnit scandalul, probabil, „pentru că Dumnezeu n-a mai putut răbda” (așa cum
spunea cineva), femeia a trecut prin diverse faze vreo lună şi ceva, a plâns şi a suferit foarte mult,
dar, în cele din urmă şi-a revenit şi a deschis ochii.
„Minunile” sunt acele întâmplări, fără explicaţie în spectrul nostru cotidian, cu surse „extra”,
peste puterile naturale. Şi aici aş vrea să punctez ceva: atenţie foarte mare la atribuirea acestor
minuni! O minune reală, adevărată, poate avea doar surse divine, sau din contră, satanice. Da, pot
fi şi satanice, știm că diavolul are anumite puteri, putându-se transforma, cu scopuri înşelătoare,
chiar şi în înger de lumină!
(Exemplu: Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 11, 13. Pentru că
unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos., 14. Nu
este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.).
Altă sursă, o a treia categorie, nu există!
În primul caz, dacă sursa minunii este divină, întotdeauna urmărește salvarea oamenilor!
Atenție însă aici, să nu picăm în eroarea în care a picat, oarecum, doamna din discuţia de mai sus.
Pentru că riscăm să-l îndurerăm pe Domnul, prin atribuirea greşită a minunii! Minunea o face
Domnul şi nu Fecioara, sfântul viu sau mai ales mort, moaştele, icoana, tabloul etc. Iar dacă
Domnul face minuni oamenilor, o face pentru că-i iubeşte, pentru credinţa şi rugăciunile lor... chiar
dacă aceştia sunt şi practicanţii unor învăţături bisericeşti eronate, pornite de la vrăjmaş. Domnul îl
iubeşte pe om, dar urăşte crunt păcatul! De aceea, omul miluit printr-o minune, trebuie să aibă
grijă să mulţumească Domnului şi nu să-l supere pe Acesta, prin atribuirea minunii în cauză, de
pildă, unui tablou fără de nici o putere.
În cel de-al doilea caz, dacă sursa minunii este satanică, aceasta urmăreşte întotdeauna (fără
excepţie!) efectele maxime în distrugerea tuturor celor implicaţi! Prin complexe strategii, pornite
de la cel viclean, de necuprins pentru mintea umană! De exemplu, dacă aparenta vindecare a
unuia îmbolnăveşte sufleteşte o sută, Satana este în câştig. Şi, de regulă, pentru înşelarea lumii,
minunile din această categorie, se întâmplă în conjuncturile practicării falselor doctrine, înspre
menţinerea şi creşterea rătăcirii şi smintelilor deja instalate.
Din nefericire însă,
Se pare că, în lumea creștină de astăzi, inconștient şi într-o bună măsură, minunile Domnului se
atribuie Satanei, iar Minunile Satanei se atribuie Domnului! Ambele atitudini sunt greșite!
- Eu: ...păi, doamnă, cum era cu exorcizările acelea de la miezul nopţii la slujbele lui de vineri?...
- Doamna: ...ce exorcizări, Dragoş? Erau aceleaşi persoane care urlau acolo de 11 ani... el n-a vindecat
pe nimeni... cum a făcut Domnul Iisus printr-un cuvânt... alte înşelătorii... el n-a scos diavolul
din niciunul... toţi au rămas la fel cum îi ştiam de la început...
Acum, doamna are dreptate!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 8, 16. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi
demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat,, Sfânta Evanghelie după
Marcu, Cap. 6, 13. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.).
Domnul Iisus sau ucenicii Lui, prin puterea dăruită lor de către Acesta şi în Numele Lui,
vindecau demonizații! Dar cum? Au „muncit” mult? 11 ani? O perioadă? NU! Ci instantaneu şi „cu
cuvântul”! Dacă întâlniţi astfel de experiențe şi nu se vor întâmpla similar celor prezentate de
Biblie, să fiţi sceptici! Satana nu se dezbină în sine!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 12, 26. Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat
în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui?, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 11, 18. Şi dacă
satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.).
Ia uitați un alt exemplu de vindecare biblică, adevărată şi miraculoasă:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 2, 4. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se
apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea
slăbănogul., 11. Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta., 12. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi
220
Semnul Fiarei
patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am
văzut niciodată.).
Aceasta este o minune autentică! Și, dând la o parte poveștile, înfloriturile şi exagerările din
Tradiție (netrăite de noi!) presupus întâmplate în oricare perioadă istorică, eu personal, mă
îndoiesc puternic că Satana ar putea recurge la o astfel de minune.
Chiar zilele trecute, un pastor protestant (nu știu din ce confesiune), aproape că „urla” pe
Naţional TV, solicitând jertfa credincioșilor (plicul cu bani) la o anumită adresă, cu promisiunea, în
schimb, a unor vindecări miraculoase a acestora. Iar ca dovadă trăită, a prezentat analizele
medicale de dinainte şi de după așa-zisa vindecare a unei femei din public, căreia i-a şi repezit
microfonul la gură:
- Pastorul „tămăduitor”: ...cum va simțiți, doamnă, după minunea ce vi s-a întâmplat?...
- Sărmana femeie înşelată: ...mai bine...
Întrebare: cei vindecați de Domnul Iisus sau de către ucenicii Acestuia, cum s-au simțit?
„...mai bine...”? Sau au fost vindecați total într-o clipită, indiferent de gravitatea şi durata bolii
respective? Cred că sesizați diferențele!
Tot la TV, prin America, mari şi arhicunoscuți „tămăduitori” gen Benny Hinn, cu mari
puhoaie în jurul lor şi chiar în emisiuni televizate:
- „Tămăduitorul”: ... ridica-te acum din scaunul cu rotile... crede numai... ridica-te... eşti
vindecată!... o minune!...
Şi trăgea „tămăduitorul” de femeia semiparalizată din scaunul cu rotile, care printr-un efort
chinuitor s-a ridicat tremurând în picioare, în câteva secunde trebuind să se reaşeze. Dar ridicatul
acela de câteva secunde a fost prezentat publicului ce aplauda frenetic, ca o adevărată minune
datorată credinței bolnavei combinată cu puterea sfințeniei „tămăduitorului”! Oameni buni, nu
putem fi atât de naivi!
Revenind la Cristian Pomohaci, Dumnezeu să-i dea putere pentru a se căi şi pocăi în inima
lui, pentru a fi salvat, iar noi să ne rugam pentru el şi pentru noi toți.
Dar, din nefericire, cazuri gen „Pomohaci”, preoți cu „har” la care alergau puhoaie, mai sunt
(şi nu mă refer numai la cele mediatizate TV). Prin iunie 2017, un proaspăt pensionar, în cadrul
unei discuții de profil, îmi povestește:
– Pensionarul: ...ați auzit de preotul de la Jeţu (localitate din județul Buzău)?
– Eu: nu...
– Pensionarul: ... erați copil... n-aveți de unde... era un preot din Jeţu, foarte căutat... venea la el lume
multă de peste tot... puhoaie alergau la el... trebuia să stai la coada... ghicea... prezicea...iți zicea multe... avea
har – zicea lumea... m-am dus şi eu cu familia, aveam vreo 20 de ani... eram tânăr, frumos... am stat la
coadă... am intrat... preotu’ avea vreo 80 de ani, era bătrân, nu mai putea să meargă, stătea într-un scaun cu
rotile... ne-a ghicit el la toți, ne-a zis el la fiecare acolo ce ne-a zis... şi când am ieșit, p-ailalţi i-a dat afară şi pe
mine m-a chemat înapoi... m-a chemat lângă el şi-a început să mă pipăie...
... Aaa... a-păi ţi l-am luat eu!... şi pe el şi p-ăilalţi: „Fi-va-r popa ... .... .... să vă fie...!!!” Dacă nu le-
am zis eu de i-am saturat... la toți... atâta că nu l-am bătut...!... domnule, trăită de mine personal!... proşti
sunt ăia care se duc...
În subcapitolul intitulat „Închinarea prin sfinți”, am vorbit puţin mai mult despre astfel de
fenomene şi despre riscurile din jurul acestor preoți plini de „har”, „minunați” şi care „ştiu tot”.
Riscuri despre care ne atrag atenția chiar şi alți preoți, dintre cei cu adevărat de bună credintă! Vă
rog să reflectați asupra naturii surselor acestor minuni.
Şi aici aş vrea să vă mai dau un exemplu, pe care l-am auzit repetat şi pe care îl găsiți şi pe
net, folosit de biserică în argumentarea Cultului Fecioarei Maria. Prin Evul Mediu, dacă nu mă
înşel, o călugăriţă din Germania ar fi intrat în transă, stare din care a descris cu lux de amânunte
locul înmormântării din Efes al acesteia şi împrejurimile, fără ca măcar să fi fost vreodată acolo –
ceea ce a fost apreciat de către Bisericile adepte ca o minune doveditoare şi justificatoare a
practicării acestui cult nebiblic.
221
Şi, da, Creştinul tânăr are dreptate, în jurul Fecioarei Maria se învârt de foarte mult timp o
serie de minuni diverse, de la arătări până la vindecări miraculoase, internetul este „full”! Dar
cineva spunea că acestea se „produc” numai în țările unde doctrinele aferente sunt acceptate. Oare
de ce?
Revenind la cazul călugăriţei din Germania, am câteva întrebări pentru Creştinul tânăr şi
pentru dvs..:
Ce credeți, știa Satana cum arată presupusul loc al înmormântării din Efes şi împrejurimile?
Da, bineînțeles!
Şi Satana poate face minuni pentru atingerea propriilor scopuri, pentru instalarea, menținerea şi
creșterea înşelătoriei?
Da, bineînțeles! Biblia așa spune:
(Exemplu: Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 9. Iar venirea
aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,).
N-ar fi deloc o mirare dacă şoptitorul mistic din transă a fost chiar diavolul! Genul acesta de
minuni, mai degrabă sunt în stilul lui şi nu în cel al lui Hristos!
Revenind la Creştinul tânar:
– Eu: Creştine, Apocalipsa ne spune un singur lucru despre cei ce nu vor primi Semnul Fiarei, în
vremurile din urmă, dinaintea sfârşitului lumii şi întoarcerii Domnului Iisus,... un singur lucru ne spune:
aceştia „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 17. Şi balaurul s-a aprins de mânie
asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin
mărturia lui Iisus., Cap. 14, 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa
lui Iisus.).
– Eu: ...de unde deducem logic că cei care, din nefericire, vor primi Semnul Fiarei!... sunt cei ce NU
„păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”!... Vă rog să-mi spuneți care sunt aceste Porunci ale
lui Dumnezeu ce trebuie păzite de credincioși, inclusiv în acel timp de strâmtorare... dacă nu Cele Două
Mari Porunci de Iubire în care sunt incluse Cele Zece Porunci?...
– El: ...da...intr-adevăr... dar știți ce presupune o Poruncă din Lege?...
– Eu: ...nu vă înțeleg întrebarea... vreți să spuneți că nerespectarea unei porunci presupune
pedeapsa?...
– El: ...exact... iar iubirea este cea care trebuie să ne facă să-L ascultăm pe Dumnezeu...
– Eu: ...de acord cu dumneavoastră aici!... Dumnezeu nu-i poate primi decât pe cei ce vin la El din
iubire şi nu din frica de pedeapsa...
… Apocalipsa a fost scrisă în jurul anului 95 d.Hr., chiar la cca 3 secole după ce orașul fizic antic
Babilon se degradase... era deja în ruine... şi cu toate acestea, Apocalipsa vorbește de-un Babilon
creștin existent până la sfârşitul acestei lumi, Babilon din care poporul Domnului trebuie să iasă
pentru a nu se face părtaş la pedepsele sortite lui... acest Babilon este menționat chiar înaintea
căderii ultimilor plăgi... ce sa însemne Babilonul, dacă nu doctrinele bisericești false?...
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 18, 4. Şi am auzit un alt glas din cer,
zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele
sortite ei;).
Aici, pe Creştin, nu l-am mai simțit la fel de vehement, cum fusese până acum în apărarea
credintei ortodoxe.
- El: ...ar putea fi Europa... desfrânata... sau America...
Nu sunt de acord. Ar însemna că trebuie să ieșim din Europa sau să ieșim din America. Şi
unde să ne ducem? Așa cum am tot spus, se pare mai degrabă că prin „ieșirea din Babilon”,
Domnul Dumnezeu ne transmite să părăsim doctrinele bisericești false, de origine satanică, fiecare
din confesiunea lui! Nu este uşor să ieşi dintr-un sistem şi să recunoşti că ai greşit, dar dacă n-o
faci, rămâi în Babilon!
222
Semnul Fiarei
Şi noi înregistrăm astăzi, de principiu, în lumea creștină, trei mari categorii de biserici, în
ordinea numărului adepților: Catolice, Protestante şi Ortodoxe. Ordinea nu se mai păstrează însă,
dacă vorbim de complexitatea şi gradul de sofisticare al doctrinelor extrabilice acceptate, provenite
din „Sfânta Tradiție”. În această privinţă, pe locul întâi se desprind de departe Bisericile Catolice,
urmate (din nefericire!) imediat şi aproape, de Bisericile Ortodoxe (aceste două categorii fiind
foarte „bogate” în doctrine „adăugate”!), pentru ca cele Protestante să fie mult mai „sărace” sau
chiar lipsite de astfel de învăţături nebiblice.
Această realitate, inclusiv a zilelor noastre, ar trebui să dea tuturor enoriașilor şi preoților
(şi mai ales celor din bisericile „bogate”!), extrem, extrem de serios de gândit cu privire la
identitatea „Babilonului” creștin modern!
– Eu: ...care sunt idolii „creștini” despre care Apocalipsa ne avertizează să nu ne mai închinăm lor?...
şi sunt idoli moderni, căci vedem că lucrurile acestea se întâmplă chiar înaintea sfârşitului lumii, întrucât
versetul vorbește despre căderea ultimilor plăgi... Care sunt aceste „chipuri cioplite” moderne?
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 9, 20. Dar ceilalţi oameni care nu au murit
de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi
de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.).
– El: ... aceste chipuri cioplite sunt banul... după care aleargă lumea de astăzi... şi în timpul Domnului
Iisus, banul era inscripționat cu chipul Cezarului....
Da, aici are dreptate preotul, dar numai parțial, numai într-o anumită măsură. Banul, averea,
funcția, puterea, poziția socială, sunt „dumnezeii” multora (din nefericire!), mai ales în lumea
modernă ce oferă posibilități practice fără precedent. Vrem avere, vrem putere, vrem să fim dintre
cei ce poruncesc (și Satana a vrut să poruncească, pecetluindu-și pieriea în veșnicie!), etc., vrem lucruri
ce, în realitate, pot lucra în defavoarea noastră întrucât ne îndepărtează de „iubirea Tatălui”. (Exemplu:
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 15. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă
cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;). Inima omului este lacomă, pare de nesăturat. Însă,
omul greşeşte prioritizând şi luptând mult pentru „idolii” acestei lumi: (Exemplu: Epistola către
Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 5. Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti:
desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli,). Idoli, ce sunt
„deşertăciunea deşertăciunilor”! Da, să nu vă mire: lăcomia, surplusul, averea lumeasca sub orice
formă, funcţiile, puterea, plăcerile diverse, poziţiile sociale înalte etc., pot reprezenta idolii lumii
moderne, dacă omul le prioritizează în inima lui! Chiar și omul, în sine, egoist fiind și concentându-
se pe îndeplinirea satisfacțiilor, patimilor firești și dorințelor proprii lumești, a cărui inimă este
nepredată Domnului, poate deveni propriul său idol, fără ca măcar să conștientize acest lucru! De
o astfel de Idolatrie, suferă, din nefericire, majoritatea societății de astăzi.
Așadar, atenție! A nu se privi simplist și îngust primele două Porunci din cadrul Decalogului,
ca dealtfel niciuna dintre Cele Zece Porunci, pentru că acestea sunt profunde, atotcuprinzătoare şi
atotacoperitoare! Pe cale de consecinţă, nici păcatul, care reprezintă călcarea, încălcare, neținerea, în
oricare mod, a acestor Porunci, nu trebuie privit simplist și îngust. Păcatul începe din momentul
manifestării voinţei în direcţia eronată și continuă cu fapte greșite comise prin călcarea, conștientă
sau inconștientă (la vedere sau prin doctrină falsă!) a Legii Iubirii lui Dumnezeu. Și chiar, păcatul,
se poate săvârși, „inobservabil”, prin omitere, prin lipsa unor acţiuni, a unor fapte ce-ar fi putut
avea efecte benefice înspre salvarea de suflete!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la
femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui., Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol
Iacov, Cap. 4, 17. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are., Întâia epistolă
sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3,4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi
păcatul este nelegiuirea.).
Astfel că, orice faptă şi chiar voinţă (intenţie decisă, manifestată), sau lipsa lor, ce contravin
Celor Două Mari Porunci de Iubire (ce includ Cele Zece Porunci!) ale Domnului Dumnezeu,
înseamnă „fărădelege” (păcat)! Mult mai multe detalii și explicații în acest sens, găsiți în
“CAPITOLUL 5. Voia Domnului: Legea Domnului” și „CAPITOLUL 6. Voia Satanei: Păcatul”, din
lucrarea integrală.
223
Am nuanțat un pic pentru a întelege complexitatea și profunzimea Poruncilor lui Dumnezeu,

respectiv a păcatului. Deci, preotul are dreptate, dar numai în parte. Pentru că, mă îndoiesc
puternic ca termenul de „chip cioplit” să aibă doar o semnificație atât de îngustă și particularizată!
Ci mult mai largă şi perfidă! Dar acestă înțelegere, dărâmă doctrinele false moștenite, iar acest
lucru pare că nu convine bisericilor prinse în capcana seculară sau chiar milenară a înşelăciunii.
– Eu:... care sunt în opinia dumneavoastră, cele Două Fiare profețite de Apocalipsă, care vor face în
vremurile din urmă jocurile malefice ale Satanei?...
Nici aici preotul n-a mai fost deloc vehement. Încet, încet, cu aportul meu... a nominalizat,
dar fără siguranţă, „Papalitatea”! N-am apucat însă să-l întreb despre identitatea celei de-a Doua
Fiare ce vine în sprijinul celei Dintâi, şi nici despre Semnul Fiarei. Dar, așa cum va spuneam, îi voi
transmite textul şi-l voi ruga să-şi atașeze propriile comentarii şi argumente. Poate ne răspunde
acum. Vrem concret identitatea Celor Două Fiare apocaliptice, Babilonului Creștin şi Semnului
Fiarei! Sau însemnătatea formulei 666. Puteți experimenta și dvs., mergând la preoții sau
duhovnicii dvs., să-i întrebați. Eu am ramas foarte dezamăgit. La nivel ocial și în majoritatea lor, nu
dețin (încă!) deslușirea acestor profeții biblice, a căror cunoaștere anticipată este necesară și extrem
de importantă de acum înainte. Foarte rămași în urmă și depășiți fiind pentru secolul XXI, în timp
ce-și maschează necunoașterea și neputințele prin diverese eschive și justificări de la cele mai
nepotrivite până la cele mai puerile sau fantasmagorice, totodată îi acuză de sectarism, erezie și
rătăcire pe cei ce sunt oricum mult înaintea lor, care în fond, nu le vor decât binele, prin
transmiterea de informații utile în vederea dezrădăcinării minciunii seculare și salvării a cât mai
multe suflete posibil cu putință. Dar aceștia, în timp ce sunt pe lângă subiect și depășiți, refuzând,
respingând și acuzând, apără cu strășnicie Anti-Cuvântul tradițional moștenit! Dărâmător!
– Eu: ...vă rog din tot sufletul meu să citiți toată lucrarea...
– El: ...şi eu vă rog din tot sufletul meu să opriți răspândirea lucrării...
Discuția s-a întrerupt, terminându-i-se bateria telefonului.

Conform indicațiilor Creştinului tânăr, am căutat pe internet „Didahia celor 12 apostoli”,
despre care într-adevăr nu știam şi despre care îmi pomenise acesta, în sprijinul argumentelor
ţinerii duminicii ca zi de odihnă. Am găsit-o şi „da”, la Capitolul 14.1, scrie:
„Când va adunați în duminica Domnului, frângeți pâinea şi mulțumiți, după ce mai întâi v-ați
mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată.”
M-am uitat la mai multe articole privind „Didahia celor 12 apostoli” şi astfel am constatat că
sunt şi opinii cum că în jurul acesteia ar fi „controverse”.
Citate:
“În limba greacă se numeşte Didach, traducerea este Didahia . Este totuşi o carte apocrifă, şi trebuie
privită ca atare.” - https://www.scribd.com/doc /104872211/ Evanghelii-Apocrife-Didahia-Sau-
Invtura-Celor-Doisprezece-Apostoli
“Didahia (Învăţătura celor 12 Apostoli) - Manuscrisul Didahia a fost scris la sfârşitul primului secol
şi la începutul secolului al doilea. Numele Didahia provine din cuvântul grecesc Διδαχη care are legatura cu
“doctrina”, “didactic” etc.). Manuscrisul găsit iniţial se intitula : Învăţătura Domnului transmisă
neamurilor prin cei doisprezece apostoli. Didahia este cea mai veche operă literara creştină postbiblică. A fost
descoperită în 1873 de mitropolitul Filotei Bryennios, într-un manuscris de la Constantinopol şi publicată de
el în anul 1883.” - https:// informatiisimesaje. wordpress.com/2015/12/29/ didahia-invatatura-
celor-12-apostoli/
“Invatatura celor doisprezece Apostoli - Manuscrisul dateaza din anul 1056. …. Nu se cunoaste
autorul Didahiei. E probabil ca autorul necunoscut a folosit mai multe lucrari anterioare, indeosebi una
intitulata "Doua cai", care a inspirat si alti autori.” - https:// www.crestinortodox.ro/ carti-
ortodoxe/parinti-scriitori- bisericesti/ invatatura -celor-doisprezece-apostoli-81375.html
“Didahia, cea mai veche scriere creştină postbiblică, s-a descoperit în 1873 de mitropolitul Filotei
Byrennios, la Biblioteca Sfântului Mormânt din Constantinopol. Manuscrisul datează din anul 1056, fiind
scris de Leon „notarul şi păcătosul”, însă cei mai mulţi cercetători concluzionează, pe baza analizei textului,
224
Semnul Fiarei
că acesta provine din primul secol al erei creştine sau de la începutul secolului al II-lea.” -
http://orthoblog.ro /2015/06/22/ invatatura-celor- doisprezece-apostoli-didahia- traducere-noua
Ce trebuie remarcat în primul rând, este faptul că, dacă Didahia (Învăţătura celor 12 Apostoli),
datează de „la sfârşitul primului secol şi la începutul secolului al doilea”, aceasta nu poate fi opera
comună, întocmită cu mâna lor, a celor 12 Apostoli ai Domnului Iisus Hristos, întrucât în acea
perioadă, majoritatea acestora sau chiar toţi, erau deja morţi!
Să nu fie mai degrabă tot opera ulterioară a unor Sfinţi Părinţi (alţii decit cei 12 Apostoli şi de
dupa aceştia!), din primele secole de Creştinism, care la rândul lor au moştenit înşelăciunea
cultului duminicii, impus iniţial (şi treptat!) cu forţa de către cezarii Imperiului Roman, ce stapânea
lumea în acea perioadă. Cult acceptat şi consolidat de biserica supusă!
Nu ştim şi suntem departe de-a avea garanţia că Didahia provine direct de la Apostolii
Domnului Iisus, cum, spre deosebire, avem garanţia despre cărţile Noului Testament. Pe care,
Didahia, pare să vină să le contrazică pe alocuri.
Apoi, vă rog să vă uitați pe You Tube la filmulețul de numai cca 16 minute, intitulat: „Cartea
Didache (Învățătura celor 12 Apostoli) Audio Online”. Vă rog să-l ascultați imediat după minutul 14.
Este tradus altfel aici, cu „În ziua Domnului” şi nu cu „În duminica Domnului”:
„În ziua Domnului când vă adunaţi, frângeți pâinea şi dați mulțumire, după ce v-ați mărturisit
păcatele, ca jertfa voastră să fie curată.”
Oare exista termenul linvistic de „duminică”, la momentul scrierii acesteia? Noi știm că nu.
Cine deţine textele originale şi cunoaşte bine limbile vechi, nefiind tendenţios, măcar ar putea oferi
traducerea corectă a expresiei (la acest moment, eu cel puţin, nu ştiu care este!). Şi chiar dacă
traducerea corectă ar fi „În duminica Domnului”, aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile! Repet,
Didahia, care-i nesigură, nu poate avea vreodată prioritate, înaintea Noului Testament, care-i sigur
şi unanim recunoscut!
Dar pentru şi mai multă siguranță, am apelat la doi adventiști de ziua șaptea, adepți ai Solei
Scriptura, cu care m-am mai consultat sporadic şi care cunosc esența lucrării mele. Primul este un
fost coleg, actualmente Lector universitar, un tip de cel mai înalt nivel intelectual, credincios şi
bine pregătit şi care a citit Biblia de zeci de ori. Cel de-al doilea, Pastor (preot) Adventist, foarte
erudit şi elegant din toate punctele de vedere, iți răspunde la întrebări cu Biblia în mână, pe care-o
cunoaște mai bine decât Lectorul universitar.
– Eu: ...ai văzut ce scrie la capitolul 14 cu 1 din „Didahia celor 12 apostoli”? Ce părere ai despre
aceasta?
– Lectorul universitar: ... Didahia este pura tradiție!... nici măcar nu-i concentrată pe Iisus Hristos...
Aghiuță nu-i prost, este foarte viclean!... născocește tot felul de lucruri bune... uită-te la Didahia... conține
multe lucruri bune... dar printre ele aruncă şi minciuna... ca să înşele...
– Eu: ...dar lovește în puncte de esență...
- Lectorul universitar:... da, bineînțeles!...
...cum poți tu ca biserică, să-ţi formezi doctrine pe unele texte din tradiție, când Biblia nu te ajută
deloc?...
... Dragoș, dacă Hristos ar fi schimbat sau ar fi intenționat să schimbe ziua de odihnă din sâmbătă în
duminică, ar fi spus-o El direct şi clar în Biblie... așa cum ne-a dat restul învăţăturilor... şi n-ar fi lăsat o așa
problemă importantă... s-o interpreteze oamenii ulterior...
... dar şi mai mult: Hristos nu putea schimba ziua de odihnă!... Hristos nu putea schimba Porunca a 4-
a şi niciuna dintre Cele Zece Porunci!... Dumnezeu zice în Maleahi, 3 cu 6: „Eu nu Mă schimb...”
Traducerea Dumitru Cornilescu – preot ortodox convertit la Protestantism, Maleahi, 3 cu 6:
„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.”; Traducerea
Modernă, Maleahi, 3 cu 6: „Că Eu sunt Domnul şi nu M-am schimbat şi voi n-aţi încetat să fiţi fiii lui
Iacov.”
- Lectorul universitar:... dacă Dumnezeu ar fi putut schimba Cele Zece Porunci, atunci n-ar mai fi
fost necesar să fie Hristos sacrificat la cruce... Dumnezeu ar fi găsit alte soluții, alte variante... şi
225
nu şi-ar mai fi sacrificat Fiul... Dar tocmai pentru că Cele Zece Porunci nu se pot schimba, pentru
ca înseamnă Iubire, a trebuit sacrificat Hristos la cruce...
...n-am niciun dubiu că ziua adevărată de odihnă este cea de-a șaptea a săptămânii...
- Eu: ... am întâlnit un Creştin tânăr, care mi s-a părut de foarte bună credință... un adevărat iubitor
de Dumnezeu şi de oameni... mi-a trecut în revistă o mulțime de minuni din jurul Fecioarei
Maria, sfinți, icoane şi moaște... de ce oare nu realizează falsitatea acestor doctrine?...
- Lectorul universitar:... dacă este așa de bună credință, cum zici, poate că la un moment dat va
deschide ochii... dar nu poți tu, numai Duhul Sfânt...
... şi la fel şi cu Fecioara Maria şi cu celelalte învăţături adăugate din Tradiție... Fecioara Maria a
fost o persoană deosebită, fără discuţie, altfel n-o alegea Dumnezeu... dar dacă era ok s-o venerăm
sau să ne închinăm prin mama Lui pământeană, ne-ar fi spus-o direct şi răspicat Domnul Iisus în
timpul propovăduirii Evangheliei Sale... şi n-ar fi lăsat-o la latitudinea omului... la interpretare...
Nici vorbă de așa ceva!... Cum să se închine omul la Fecioara Maria?...n-am niciun dubiu nici aici
că este greșit...
... şi vezi tu, că toți preoții aceștia nu-şi pot argumenta învăţăturile cu Biblia?... fără Tradiție sunt
ca fără hainele de pe ei... nu-ţi pot da răspunsuri...
...tu ai spus adevărul acolo... dar greșești undeva, după mine: tonul este prea dur, o spui prea
direct... şi riști să le rănești orgoliile, mândria... şi în loc să deschidă ochii spre Adevăr, se pot
înverşuna...
- Eu: ...da, cred ca ai dreptate... dar nu știu dacă voi mai reuși să îndulcesc prea mult... nici eu nu le
pot cuprinde pe toate... iar pe de altă parte, dacă ne uitam în Biblie, nu-l găsim pe Hristos blând şi
tolerant la adresa minciunii...
...Hristos a dat cu barda în minciună, a dat cu barda în păcat...
- Lectorul universitar: ... da, așa este... dar acești preoți trebuie luați mai pe ocolite, mai diplomatic...
după ce citesc, să înceapă să-şi pună ei înşişi întrebări despre ceea ce practică... şi să descopere
treptat că-s înşelaţi...
Apoi, l-am sunat pe pastor (pe care l-am cunoscut prin intermediul Lectorului universitar).
– Eu: ... Să ştiţi că percepția dumneavoastră, a adventiștilor, este una greșita... am sesizat că aveți
impresia că o parte din lumea creștina cunoaşte identitatea Fiarelor apocaliptice (Papalitatea şi SUA), a
Babilonului creștin (Învăţăturile bisericești false) şi Semnului Fiarei (Legea Duminicală)... dar, din
nefericire, nu este așa!...
... Habar nu au, cu miile, de la preot până la omul de rând... eu am discutat cu câţiva preoți, care mi s-
au părut de foarte bună credință, dar care habar n-aveau nici ei... nici preoți nu știu...
... în comuna părinţilor mei, de exemplu, sunt vreo două mii de oameni... şi dintre ăştia, convingerea
mea este că sunt doar vreo zece persoane care știu, şi aceia, adventiști... de aceea, am început să mai distribui
lucrarea mea...
– Pastorul:... Foarte bine faceți!...
– Eu: ... dar să ştiţi că am primit contraatacuri puternice din partea unor preoți ortodocşi...
– Pastorul: ... trebuia să vă așteptați la așa ceva!...
- Eu: ... m-au atacat în special pe capitolul referitor la cultul Fecioarei Maria... unul a spus că am
hulit împotriva Duhului Sfânt... este o acuzație gravă!... iar altul că, scriind împotriva acestui
cult, am scris împotriva lui Hristos... v-aş trimite materialul prin e-mail şi vă rog să citiți integral
capitolul respectiv, după care să-mi spuneți dacă apreciați că am greșit pe undeva...
După:
– Pastorul: ... L-am citit integral. Stați liniștit! Ați spus exact adevărul! Cum să huliți şi să scrieți
împotriva lui Hristos, când dumneavoastră ați surprins adevărul? Dimpotrivă!...
... Spunând adevărul nu se poate huli împotriva Duhului Sfânt...
– Eu: ... am vorbit recent cu un Creştin tânăr, bine intenționat, care susținea că şi îngerul Gavriil i s-
ar fi închinat acesteia...
226
Semnul Fiarei
– Pastorul: Nu, nici vorba! Termenul de „Plecăciune”, pe care l-a folosit îngerul provine din grecescul
“…………”, care nu era decât o formulă uzuală de adresare la acea vreme… şi nu înseamnă că îngerul i s-a
închinat ei… termenul îl reîntâlnim în Biblie, şi în alte versete...
Traducerea Dumitru Cornilescu, exemplu: Faptele apostolilor 23:26: „„Claudius Lisias către
preaalesul dregător Felix: plecăciune!”. Traducerea Barolomeu Anania, exemplu: Faptele apostolilor
23:26: „Claudius Lysias, prea puternicului procurator, Felix, salutare!”.
Traducerea Dumitru Cornilescu, Luca 1.28: „Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia
ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”. Traducerea ortodoxa,
versiunea Modernă, nici măcar nu folosește termenul de „Plecăciune”: „Şi intrând îngerul la ea, a zis:
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”.
– Eu: ... şi când l-am întrebat de ce nu avem nimic în tot Noul Testament, de la apostolul Ioan şi de la
niciunul dintre ceilalți apostoli, care să indice spre un astfel de cult, Creştinul a argumentat că... datorită
„alegerii ei smerite de-a sta deoparte”... cum priviți un astfel de răspuns?...
Pastorul a râs uşor, a haz de necaz!
– Pastorul: ...nu!... acesta nu poate fi un argument serios...
...Uitați ce spune evanghelistul Luca, haideți să vă citesc... deci Luca 11 cu 27 (versiunea
Cornilescu): „Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de
pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”
... şi acum uitați ce răspuns dă Domnul Iisus, în Luca 11 cu 28: „Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă
de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc!””...
... Vedeți ce spune Domnul?...” „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L
păzesc!””...
... expresia „mai degrabă” nu mai lasă loc de discuție !...
– Eu: ... dar ortodocșii nu traduc așa aceste versete... în versiunea Modernă acestea suna puţin altfel...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 11, 27. Şi când zicea El acestea, o femeie din
mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!,
28. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.).
– Pastorul: ...Da..., pentru că nu le convine!... le-ar lovi extrem de puternic cultul!... dar traducerea
"mot-a-mot"(cuvânt cu cuvânt) din originalul grecesc al textului Bibliei, aceasta este: „mai degrabă”....
dacă vrei adevărul, ar trebui s-o recunoști... n-ai ce să-i faci!...
– Eu: ... se pare că ortodocșii îşi argumentează doctrinele cu numeroase minuni, întâmplate pe
parcursul istoriei, din jurul Fecioarei Maria, sfinților, icoanelor şi moaştelor... Cum priviți aceste minuni?...
– Pastorul: ... Da, se pot întâmpla unele minuni... dar sursele acestora sunt demonice, spre înşelarea
celor implicați!... orice minune nu poate avea decât două surse: fie de la Dumnezeu, fie de la demoni... iar în
cazurile acestea, sursele minunilor sunt demonice!... este vorba de înşelătorie!... demonii au anumite puteri...
– Eu: ... o întrebare care mă tot frământă, vă rog... nu numai pe mine... am auzit-o şi din gura altor
apropiați şi cunoștințe...
... prin toate confesiunile, nu numai la ortodocși, există o mulțime de enoriași şi preoți, foarte
credincioși şi bine intenționați, de foarte bună credință, deștepți, culți... uitați-vă, de exemplu, la cunoscutul
preot ortodox Necula... apare mereu la televizor, este frumos, deștept, citit, carismatic... este spontan, îi pică
fisa imediat...
...De ce acești oameni nu sesizează adevărul zilei a șaptea?... De ce nu realizează falsitatea multora
dintre doctrinele în care se zbat?...
– Pastorul: ... Nu știu!... şi nu înțeleg de ce acești oameni aleg să meargă pe alte căi în afara Bibliei...
– Eu: ... Dar sunt ok dacă sunt sinceri în credința lor?... chiar dacă multe din doctrinele acceptate de ei
sunt false?...
– Pastorul: ...hmm... dacă eşti înşelat şi te urci într-un tren care merge la Oradea, dar tu crezi că
merge la Arad... la destinație, când te vei da jos, nu vei fi la Arad, ci la Oradea!... chiar dacă tu ai crezut că
mergi în direcția cea bună!...
227
– Eu: ... avem versetul din Psalmi: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi
prea înfrumuseţată.” Credeți că ar putea fi vorba aici de Fecioara Maria?... așa cum susținea un Creştin
ortodox?...
- Pastorul: ... Nu!... acesta este doar un psalm alegoric... nu poate avea nicio legătură...
– Eu: ... deocamdată doar o treime din popolația Glogului, este creștină!... restul sunt islamiști,
budiști, confucianiști, etc... și greu de crezut că toată populația Pământului va deveni în viitor creștină, ca să
dispară aceste religii non-creștine!... în acest context, cum vedeți implementarea Legii Duminicale, de
exemplu, la chinezi?... care sunt budiști!... n-ar fi lipsiți de șansa de-a refuza să primescă în acele vremuri
Semnul Fiarei, dacă ei n-au o cultură creștină? ... Cum vor afla aceștia de înșelătoria universală ca să se
poată salva și parte dintre ei, cei ce vor alege să nu urmeze puterile pământești?
– Pastorul: ... Nu știu cum se va întâmpla, dar un lucru știu sigur: se va întâmpla pentru că așa
profețește Biblia! Și lucruri care erau greu de crezut în trecut, astazi sunt îndeplinite. La fel va fi și atunci, ce
astăzi pare imposibil, atunci va fi realizabil!... vedeți că și în Biblie apare o pildă în acest sens. Ceea ce părea
imposibil, s-a împlinit după cuvântul Domnului!...
Iar acum aş vrea să adresez câteva întrebări tânărului Creştin şi oricui. Avem, de exemplu,
următoarele versete biblice:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 3, 7. Iar îngerului Bisericii din Filadelfia
scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va
închide şi închide şi nimeni nu va deschide:, 8.Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe
care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit
numele Meu., 10. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să
vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ., 11. Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu
ia cununa ta.).
Remarcați ce-i spune Domnul Iisus, Bisericii din Filadelfia, cea de-a 6-a dintre cele 7 biserici
cărora se adresează în Apocalipsa? Deci, ce-i spune Domnul? Îi spune: „tu ai păzit cuvântul Meu”;
„ai păzit cuvântul răbdării Mele”; „ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta”.
Întrebări:
1. Ce înțelege tânărul Creştin, sau dumneavoastră, sau oricine, din expresiile de mai sus? Care este
acest cuvânt? Acest cuvânt păzit de Biserica din Filadelfia, este complet? Include mesajul complet
al Mântuitorului? Sau numai 50%? Sau 70%? Sau orice procent? Acest cuvânt înglobează
mesajul complet al învăţăturii Domnului Iisus, sau numai o parte din el? Acest cuvânt înglobează
numai parțial mesajul Domnului? Sau total? A mai rămas mesaj netransmis prin Biblie Omenirii,
de către Domnul Iisus? Sau nu? Pe lângă acest „ţine ce ai”, mai încape ceva?
Eu îndrăznesc la următorul răspuns, simplu şi logic: Nu a mai rămas mesaj netransmis de către
Domnul Iisus! Acest cuvânt nu înglobează numai parțial mesajul Domnului, ci mesajul total! Acest
cuvânt înglobează mesajul complet al învăţăturii Domnului Iisus! Acest cuvânt păzit de Biserica din
Filadelfia, este complet! Învăţătura Domnului Iisus surprinsă prin Biblie este completă! Pe lângă acest „ţine
ce ai”, nu mai încape nimic!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 28, 19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,, 20. Învăţându-le să păzească
toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.).
Deci, ce trebuie învăţate toate neamurile? Răspuns: “să păzească toate” câte Domnul a
poruncit! „Toate”!
Intră şi altele aici, ataşate ulterior din Tradiţie, neporuncite de Dumnezeu? NU! Domnul NU
afirmă: ”Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi … câte vă voi mai porunci ulterior,
după înălţarea Mea, pe parcursul secolelor următoare, prin credincioşi, tradiţie, etc..” Domnul NU afirmă
aşa ceva! Forma verbului “v-am poruncit”, este la trecut (nu la viitor!) şi înseamnă încheierea
Învăţăturii şi Poruncilor! Nu mai sunt Învăţături sau Porunci, în plus, de adăugat ulterior la
Învăţătura şi la Legea lui Dumnezeu, faţă de cele rostite direct prin gura Domnului Iisus!
228
Semnul Fiarei
Domnul Iisus: „Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în
toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”
(Exemplu: A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 1, 10. Dacă cineva
vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!).
La „ învăţătura aceasta” nu mai trebuie adăugat absolut nimic, oameni buni!
2. Să ne spună tânărul Creştin, sau dumneavoastră, sau oricine, dacă doctrinele extrabiblice,
referitoare la Fecioara Maria/Maica Domnului, Cultul sfinților, Cultul moaștelor, sărbătorile şi
posturile aferente acestora etc., etc., etc., doctrine bazate şi provenite din „Sfânta Tradiție”, intră sau
nu intră în acest cuvânt, în acest mesaj al Domnului Iisus!?
Eu îndrăznesc la următorul răspuns, simplu şi logic: învăţăturile extrabiblice, referitoare la

Fecioara Maria/Maica Domnului, Cultul sfinților, Cultul moaștelor, sărbătorile şi posturile aferente acestora
etc., etc., etc., doctrine bazate şi provenite din „Sfânta Tradiție”, NU intră în acest cuvânt! Nu încap! Nu
încap în acel „ţine ce ai”! N-au unde! Pentru că Domnul Iisus ne-a transmis deja, în prealabil, mesajul
Său, 100%. Nu ni l-a transmis doar parțial, ca să fie nevoie să mai tot adauge treptat la el, diversele biserici,
din „Sfânta Tradiție”! Şi cu de la sine autoritate! Apocalipsa (descoperirea lui Iisus Hristos) este ultima
carte a Noului Testament, care, pe lângă profețiile despre viitor, ne întăreşte pentru a „n”-a oară mesajul
(cuvântul) complet al Domnului, deja comunicat repetat Omenirii prin cărţile precedente care formează
Biblia!
Așadar, toate acestea nu pot fi decât învăţături „adăugate”, „suplimentare”, care vin peste
mesajul (cuvântul) complet (100%) al Domnului Iisus, comunicat, în prealabil, Omenirii!
Iar acum, întrebările de FOND:
Cine credeți că-şi asumă cel mai mare risc de-a fi în rătăcire, în erezie? Cei care se limitează doar
la mesajul biblic, la mesajul (cuvântul) complet (100%) al Domnului Iisus? Sau cei care suprapun
peste acest mesaj (cuvânt) complet (100%) al Domnului Iisus, învăţături adăugate, suplimentare?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 1, 4. Ca să te încredinţezi despre temeinicia

învăţăturii pe care ai primit-o., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 16, 4. Şi când treceau prin cetăţi, învăţau
să păzească învăţăturile rânduite de apostolii şi de preoţii din Ierusalim., Epistola către Romani a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 16, 17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli
împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei., Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 4, 14. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii,
prin înşelăciunea oamenilor, prinvicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,, Epistola întâia către Timotei a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 3. Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să
porunceşti unora să nu înveţe o altă învăţătură,, Cap. 6, 3. Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine
de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă,,
Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 7. Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune,
dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă,, 10. Să nu dosească ceva, ci să le arate toată buna credinţă, ca
să facă de cinste întru toate învăţătura Mântuitorului nostru Dumnezeu., A doua epistolă sobornicească
a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 1, 9. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe
Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul., 10. Dacă cineva vine la voi şi nu
aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!).
Şi cine credeți că-şi asumă cel mai mare risc de-a huli împotriva Adevărului? Cei ce păzesc
întocmai cuvântul Domnului Iisus? Sau cei ce „adăugă” la acest cuvânt?
(Exemplu: Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 1. Dar Duhul
grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele
229
înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,, Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel, Cap.
4, 3. Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi
vor grămădi învăţători după poftele lor,, A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru,
Cap. 2, 2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;).
Sfântul Apostol Petru: „Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor,
calea adevărului va fi hulită;”!
Iar Bisericile Catolice şi cele Ortodoxe, care dimpreună formează grosul Lumii Creştine,
sunt totodată şi cele mai „bogate” în cărți apocrife şi doctrine diverse, nebiblice, nescripturistice, ci
adăugate din Tradiție! Astfel, vă rog să apreciați! La cine este aceasta cale a adevărului? La cei
mulți? Sau la cei puţini? La cei mulți, care astăzi urmează doctrinele extrabiblice ce vin
inobservabil sau chiar flagrant în contradicție cu învățăturile biblice? Să fie la ei?
Nu prea cred! Să nu uităm o clipă că, aşa cum acum 2000 de ani Domnul Iisus a fost
prigonit de mase sub influența capilor religioşi ce i-au „manipulat” pe cei laici, la fel şi în vremurile
din urmă, cei mulți (tabara înşelată) îi vor prigonii pe cei puțini (tabara Domnului) sub influența
celor Două Fiare apocaliptice unite (Papalitatea – în calitate de conducătoare a bisericilor unite ale
lumii şi SUA – ca superputere laică)!
Așa că,
Fraților, vă recomand din toată inima, să-L urmați strict pe Domnul Iisus şi să abandonați toate
doctrinele şi practicile nebiblice, adăugate din Tradiție, pentru a nu risca pierderea vieții veşnice!
Pentru a nu risca să ajungeți la „Oradea”, crezând că mergeți spre „Arad”!
Iar Creştinului tânăr şi tuturor, parafrazându-l pe Martin Luther, aş îndrăzni să le

transmit următorul mesaj:
Nu cu mine vă luptați, oameni buni, ci cu Biblia voastră, cu Adevărul!
Însă trebuie să ştiţi că în faţa Adevărului, veţi pierde bătălia şi astfel veţi risca să îngroşaţi
rândurile taberei pierduţilor!
V-aş ruga să reflectaţi foarte profund la toate aceste lucruri!
În data de 05.09.2017, după ce am discutat telefonic, am transmis prin e-mail Creştinului,

acest pasaj referitor la discuțiile purtate cu el. Până să le citească, acesta, în sprijinul poziției sale,
îmi povestea despre o conjunctură din experienţa lui proprie, în care a combătut cu succes nişte
protestanţi. Eu l-am provocat repetat şi chiar l-am rugat să „desfiinţeze” (argumentat biblic
bineînţeles!) această lucrare. Căci scopul nostru comun, nu este acela de-a demonstra fiecare dintre
confesiuni sau fiecare dintre noi, cine este mai deştept, mai cult, mai citit, etc., ci acela de descoperi
(sau mai degrabă, de-a REDESCOPERI!) atât eroarea, dar mai ales Adevărul! Iar acest lucru, nu-l
putem face decât în raport cu Biblia!
Eroarea trebuie înlăturată obligatoriu, iar Adevărul trebuie urmat cu stricteţe!
După ce-a citit, cel puţin pasajul referitor la discuţiile noastre, n-am mai primit nicio replică
din partea sa. Şi pentru că nu părea genul căruia să nu-i pese, lipsa lui ulterioară de reacţie, eu n-o
230
Semnul Fiarei
pot pune decât pe lipsa argumentelor biblice şi totodată pe neputinţa doctrinelor false extrabiblice,
în care se pare că se zbate, din nefericire, şi propria lui confesiune. Întrucât, în multe dintre
doctrinele proprii, Biblia nu-i ajută, ci dimpotrivă! Iar Tradiţia pe care-şi bazează învăţăturile, este
în multe cazuri, exact contrară Bibliei!
Şi cu toate acestea, confesiunile creştine ce prioritizează Tradiţia, îi acuză constant de erezie

pe cei ce prioritizează în credinţa lor, la modul absolut, Biblia! Este peste puterea mea de
înţelegere... De parcă n-am şti că Satana este primul care luptă crunt să-l facă pe om s-o ia pe
arătură, indiferent de cum reuşeste să-l înşele pe acesta! Fie că-l înşeală să creadă că Biblia
autentică nu reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, fie că-l determină să privească superficial Sfânta
Scriptură, s-o plaseze în plan secundar, s-o interpreteze „fortat”, trunchiat sau fantasmagoric sau
chiar s-o arunce în derizoriu! Şi totodată, Satana face totul în favoarea cuvântului mincinos al
omului înşelat de către el! Pentru că neurmarea simplă a Cuvântului lui Dumnezeu si/sau
urmarea cuvântului complex mincinos, duce la comiterea păcatului a cărui plată poate fi moartea
sufletului. Iar acesta este scopul diavolului!
În schimb, câteva zile mai târziu, pastorul adventist a revenit cu telefon:
– Pastorul: ... să stiți că nu este chiar aşa cum spuneți dumneavoastră... la nivel înalt se mai cunoaşte
Adevărul şi în Ortodoxie ... am scos special, cartea generalului doctor ortodox Petre Stavrescu, intitulată
„Suprema Iubire”... o să v-o aduc...
...Uitați ce scrie la pagina 168: „
„Oare săvârşit-a Iisus alte acţiuni sacre decât botezul, binecuvântarea nunţii şi sfânta cină?
Deci avem în religia noastră, adoptate din păgânismul orfeic, toate magiile şi toate superstiţiile
vrăjitoreşti”...
... şi apoi conchide:
„Ortodoxia noastră nu este adevăratul creştinism, ci un creştinism alterat, alterat de către
chiar clerul său.” ….
… şi ia mai uitați ce scrie:
“Confesiunea creştină adventistă este chiar aceea pe care o aveau acum 1900 de ani ucenicii
lui Isus ramaşi singuri pe pământ fară Maestrul lor divin. Căci ei respectau Decalogul şi practicau
învătătura Mântuitorului. Şi adventistii de astăzi fac la fel ca ucenicii lui Isus.”(pag. 228-229)…
… vedeți?... ... şi să stiți că vina lor cea mare, a acestor preoți, nu va fi ca au practicat doctrine
greşite... ci aceea că odată descoperind Adevărul, au refuzat să-L urmeze! ...
„... vina lor cea mare, a acestor preoți, nu va fi că au practicat doctrine greşite (nebiblice!) ... ci
aceea că odată descoperind Adevărul, au refuzat să-L urmeze! ...”
Mai jos, aveți exemplele în cauză precum şi altele.
Citat din articolul de pe net intitulat „Gnosticismul - "mama" Traditiei”, subpunctul:

Literatura religioasa româneasca despre "Cum se naste o datina"
"Urmând interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au facut imagini...
Abia spre sfârsitul secolului al VI-lea si în cursul secolului al VII-lea imaginile devin obiect de
devotiune si de cult în biserici si în locuinte." Mircea Eliade, "Istoria credintelor si ideilor religioase"
1988, vol. III, pag. 66.
"La crestinii primi, icoanele religioase se amintesc la începutul secolului III. În tot decursul
acestui secol întrebuintarea lor e rara si nu prea bine vazuta. Eusebiu din Cezareea considera
întrebuintarea icoanelor ca un obicei pagânesc. Sf. Ioan Gura de aur si Augustin nu prea se învoiesc
cu acest obicei. Epifaniu era un contrar hotarât si înfocat contra icoanelor." Dr. C. Chiricescu, Istoria
dogmelor, Curs litografiat, 1904, pag. 181.
231
"Irineu, Epifanie si Augustin mustra pe eretici si pe gnostici ca acestia se închinau icoanelor."

Badea Cireseanu, "Tezaur liturgic", vol. II, 1911, pag. 199.
"În ultima persecutie (sub Diocletian), fura darâmate multe biserici... Dar între obiectele din
launtru lor nu figureaza nicidecum icoane ori pictura bisericeasca". Badea Cireseanu, "Tezaur
liturgic", vol. II, 1911, pag. 94.
"În sec. IV apar pentru prima data în biserica crestina reprezentarile murale, sau picturale,
reprezentarile pe pânza sau pe lemn. Sunt primele forme ale ceea ce mai târziu vor constitui
icoanele. Calugari din Egipt, Siria si Sinai, care au introdus aceste forme le socoteau ca un
intermediar între ei si Dumnezeu. Treptat aceste reprezentari capata o functie mistica, tainica,
misterioasa". Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, ed. 1997, vol. II, pag. 192-193.
"Un sinod tinut în Spania la Elvira (Illiberis) în 306 decreta, în canonul 36, sa nu se vaza pe
murii bisericilor icoane. si chiar Euseviu din Cesaria, istoricul bisericesc contemporan mai tânar cu
sus zisul sinod, a fost unul din barbatii care considerau icoanele religoase ca pe o datina pagâna."
Eusebiu Popovici, "Istoria bisericeasca universala si statistica bisericeasca", vol. II, Mânastirea
Cernica, 1926, pag. 222.
"În secolul IV însa calugarii din Egipt, Siria si Peninsula Sinai încep sa picteze pe lemn
imagini sacre în credinta ca aceste icoane pot actiona ca un fel intermediar... Cu timpul, poporul
crezu ca anumite icoane sunt înzestrate cu puteri miraculoase... încât în sec. VII, icoanele
devenisera de mult obiecte de adoratie fanatica, ceea ce se asemana mult cu practicile
pagâne." Ovidiu Drâmba, "Istoria culturii si civilizatiei", 1987, vol. II, pag. 192
Augustin (c. 400): "Astfel, nu este îngaduit crestinului a aseza în biserica imaginea lui
Dumnezeu cel nevazut, ci mai mult în inima unde este în adevar templul lui Dumnezeu." , citat în
Badea Cireseanu, "Tezaur liturgic", vol. II, 1911, pag. 227.
Chiril din Alexandria: "Socotesc pe drept cuvânt ca se abat de la tot sfatul bun cei ce,
departându-se de la slujirea lui Dumnezeu, slujesc zidirii în locul Ziditorului; sau coborând la o
ratacire înca si mai rusinoasa, se închina la lucrul mâinilor lor." Pr. Dr. D. Staniloaie, "Sf. Chiril din
Alexandria", 1991, p. 186.
"Scritpura cât si Traditia sunt numite "regula de credinta cea de departe", pentru ca
catolicii nu îsi bazeaza credinta în mod direct pe aceste surse. Pentru ei, "regula de credinta cea
apropiata" este Biserica cea Una, Sfânta, Catolica si Apostoleasca, singura care a primit de la
Dumnezeu autoritatea sa interpreteze infailibil doctrinele pe care El le-a descoperit fie în Scriptura
fie în Traditie". John Laux, în Curs de Religie pentru Liceele Catolice, 1936, N.Y., p.1, pag. 50-51.
"Crestinismul bizantin de dupa anul 300 prezinta adese alunecari în diverse forme de
idolatrie, sau de superstitii excentrice ce nu sunt decât reînvieri ale pagânismului în stilul vieti
religioase crestine." Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei, ed. 1997, vol. II, pag.
191. Comentariul lui O. Drâmba pune în discutie si alte obiceiuri ciudate: la botezarea unora erau
chemate icoanele sa fie nasi, alte dati erau oameni. Calugarii razuiau din partea lemnoasa a
icoanelor câteva firimituri ca sa le bage în cuminecatura, socotind ca este ceva mistic, o putere
nemaipomenita, daca o bucatica din ele ajunge sa fie asimilata de om.
"Nenumarate sunt chipurile în care obiceiurile pagânesti au furat straie bisericesti pentru a fi
luate drept altceva decât ceea ce sunt într-adevar..." Valentin Zaharia, episcopul Oradiei, în
"Buruieni crescute la umbra Bisericii", 1955, pag. 39.
N-are importanta cât de numerosi sau de plini de Duhul Sfânt au fost parintii care, vreme de
secole, au osândit practica închinarii la icoane. Nici faptul ca timp de 118 ani (725-842), biserica
crestina a trecut prin convulsii si seisme care au rasturnat în mod repetat decizii sinodale luate în
numele lui Hristos. Pe pamânt, firescul este totdeauna mai popular decât duhovnicescul, iar timpul
si entropia trag irezistibil în favoarea firescului.
Fapt e ca întotdeauna cel care câstiga disputa eclesiastica, indiferent de pozitia pe care o
sustine (buna/rea), este considerat de posteritate ca realizatorul voii lui Dumnezeu. Obisnuinta,
odata instaurata victorios, devine... Sfânta Traditie.
Traditia care desparte
V-ati întrebat oare de ce au aparut, de timpuriu, doua ramuri în crestinism: ortodixia si
catolicismul, daca Biblia era aceeasi? Raspunsul care ne mai ramâne este acesta: datorita datinilor
diferite!
232
Semnul Fiarei
Datina (praxul) diferita a serbarii pastelui a condus la afurisenii reciproce rusinoase: "Iute a
fost cearta asupra sarbatorii pastelui la finele sec. II, între Victor - episcopul Romei (202) si Policrat,
episcopul Efesului. Fiecare dintre ei convocând câte un sinod local pentru sprijinirea praxului
mostenit, au terminat excomunicând Victor pe Policrat cu asiaticii lui, iar acesta (Policrat) pe Victor
cu toti partasii sai, raspândindu-se si epistole sinodale cu aceste hotarâri". Badea Cireseanu,
Tezaurul liturgic, vol. III, Bucuresti 1912, cu parobarea Sf. Sinod, pag. 257.
Duhul Sfânt nu poate conduce Biserica pe cai contradictorii, ci numai într-un fel unitar.
Atunci: care Traditie este adevarata? Închinare numai la icoane - sau: si la statui? Preoti casatoriti
- sau: numai celibatari? Iad fara purgatoriu - sau: si iad, si purgatoriu? Botez prin scufundare -
sau: prin turnare ori stropire? Îngropare cu pomana - sau: fara pomana? Împartasanie cu pâine
dospita - sau: doar ostie nedospita? Împartasanie si cu vin - sau: fara vin? Duhul purcede doar
de la Tatal - sau: si "Filioque"? Fecioara Maria: cu sau fara Imaculata conceptie? Un papa - cu sau
fara el?
Iata spre exemplu ce scrie intr-o lucrare, a carei prefata a fost semnata de Gala Galaction
(parintele Pisculescu - traducator a Sfintei Scripturi):
„În anul 376 se introduce cultul sfinţilor, în jurul anului 400 rugăciunea pentru morţi, în anul
688 cultul crucii, 688 cultul relicvelor, în 688 cultul icoanelor...” General Petre Stavrescu, Suprema
Iubire (prefaţată de Gala Galaction), pag. 176. Iar la pag. 168, autorul enumeră 22 de slujbe
religioase oficiale ale Bisericii istorice, după care-şi pune întrebarea:
„Oare săvârşit-a Iisus alte acţiuni sacre decât botezul, binecuvântarea nunţii şi sfânta
cină? Deci avem în religia noastră, adoptate din păgânismul orfeic, toate magiile şi toate
superstiţiile vrăjitoreşti”, şi apoi conchide: „Ortodoxia noastră nu este adevăratul creştinism, ci
un creştinism alterat, alterat de către chiar clerul său.” General Petre Stavrescu, Suprema Iubire,
pag. 168.
“Confesiunea creştină adventistă este chiar aceea pe care o aveau acum 1900 de ani
ucenicii lui Isus ramaşi singuri pe pământ fară Maestrul lor divin. Căci ei respectau Decalogul şi
practicau învătătura Mântuitorului.Şi adventistii de astăzi fac la fel ca ucenicii lui Isus.
Denumirea de „adventist” vine de la cuvântul „advenire” şi exprimă gândul că „Iisus va
reveni pe curând”. S-a zis „adventişti” mai întâi anglicanilor creştini metodişti care, ducând o viaţă
foarte morală, studiau cu asiduitate Biblia şi credeau cu religiozitate că „Mântuitorul poate să revie
din moment în moment”. În esenţă, cuvântul „adventist” înseamnă” pregătirea pentru venirea
Domnului”. ...
Li se mai zice adventiştilor de azi „Sabatişti” sau „Adventişti de ziua a şaptea”, fiindcă ei ţin
ca zi de odihnă săptămânală şi de rugăciune „Sâmbăta”. Iar în afară de Sâmbăta săptămânală,
adventiştii n-au altă zi de sărbătoare, niciuna, tot anul.
Auzind şi eu despre existenţa adventiştilor ca de a unor oameni altfel decât lumea noastră
creştină, m-am decis a-i studia. Am vizitat întâi case de adunare de-ale lor, în diverse zile, ca să le
cercetez purtarea în familie. Studiul acesta a durat cam patru ani.
Am dobândit convingerea că mai toţi adventiştii, sau aproape toţi, duc o viaţă din cele mai
morale şi conformă învăţăturii lui Crist. Ei fug de vicii, fug de excesele plăcerilor lumeşti, ei
respectă cu sfinţenie Decalogul şi-l aplică în vieţuirea lor cu aceeaşi rigurozitate cu care îndeplinesc
şi învăţăturile evanghelice, studiază cu asiduitate Biblia, cu multă rânduială, nu râvnesc la bunul
altuia, nu bârfesc, nu vorbesc pe nimeni de rău, nu înjură, nu drăcuiesc şi nu pun pe limba lor
lichide alcoolice, nici nu fumează. Sunt oameni de toată încrederea. În rezumat, adventiştii îşi duc
viaţa cum ar fi nişte sfinţi.
Pe bună dreptate, li s-ar potrivi adventiştilor din zilele noastre aprecierile acelui amploiat
din Imperiul Roman de pe vremea când creştinii – acum 1800 de ani – fiindcă mărturiseau că sunt
creştini, erau condamnaţi la torturi şi chiar la moarte.” - General Petre Stavrescu, Suprema Iubire,
pag. 228-230.
Mai sunt si alti istorici sau teologi ortodocsi care au scris in aceeasi nota”
233
Profesor de religie ortodox
În luna decembrie 2017, Preotul profesor ortodox Necula (despre care am amintit puţin mai
sus), a ţinut o conferinţă publică deschisă, în Sala Sporturilor din Braşov, unde au participat câteva
sute de oameni, printre care m-am numărat şi eu. Dânsul este profesor la Facultatea de Teologie
din Sibiu, un tip foarte carismatic, deştept, circulă mult în ţară şi chiar străinătate, desfăşurând
activităţi creştine misionare şi de caritate, fiind implicat, conform spuselor lui, în mai multe
proiecte de acest tip.
Cu siguranţă că majoritatea îl ştiţi sau măcar l-aţi văzut la televizor, căci apare foarte des pe
ecran, pe diferite posturi (l-am văzut şi în spatele Patriarhului României), fiind astfel una dintre
cele mai importante şi auzite voci ale Ortodoxiei româneşti de astăzi. De asemenea, îl găsiţi foarte
uşor pe You Tube, unde are postate numeroase filme care prezintă conferinţele sale, la multe dintre
acestea obişnuind să răspundă în direct întrebărilor audienţei, adresate în scris pe mici biletele,
care se strâng din sală.
În acelaşi mod a procedat şi la conferinţa din luna decembrie 2017, unde a stat la masă, pe
scenă, alături de un Protopop din Braşov. După o scurtă prezentare, a început să citească şi să
răspundă succint la întrebări diverse ale publicului (triate în prealabil de către Protopop), care se
strângeau permanent (până aproape de finalul conferinţei) de către nişte tineri care circulau prin
sală. Deşi iniţial nu speram, văzând cum procedează, am profitat şi eu de ocazie şi am formulat (pe
bileţel) o primă întrebare:
– Eu: Vă rog să precizaţi dacă Cele Zece Porunci, de la Muntele Sinai, mai sunt valabile astăzi?
După alte răspunsuri la întrebări ale altora, şi biletul meu a trecut de Protopop:
– Preotul Necula: ... Da, sunt valabile!
Apoi, pentru că primul bilet a fost citit, Preotul Necula răspunzând (corect!), am formulat
imediat următoarea întrebare: „Aţi afirmat anterior că Cele Zece Porunci, sunt valabile! Vă rog să
explicaţi atunci, de ce nu ţinem astăzi, ca zi de odihnă, Ziua a şaptea a săptămânii, conform Poruncii a
Patra?”
Spre dezamăgirea mea, acestei întrebări nu i s-a mai dat curs public, biletul meu fiind
„triat” de către Protopop. Nu mi s-a părut fair-play. În schimb, Protopopul i le înmâna Preotului
Necula pe acelea care adresau întrebări de tipul: „Ce să fac dacă m-a părăsit iubita?” Se pare că
întrebarea mea, pe care o consider extrem de importantă, a deranjat cumva sau necesita explicaţii
complicate, aşa ca Protopopul a dat-o la o parte, preferând mai degrabă consilierea psihologică a
unora din public. Însă, alţii, câţiva, au formulat întrebări mai diplomatice, puţin mai indirecte
decât a mea, dar cu important substrat, întrebări care, printre multe altele de toate tipurile, au
trecut de Protopop, fiind citite:
– Întrebare din public: ...Vă rog să precizaţi de unde provine bradul de Crăciun?...
– Preotul Necula: ... Păi, la unii din piaţă, la alţii din pădure, fiecare de unde şi-l ia... (sala râdea!)
Întrebarea are substrat, iar Preotul Necula, în stilul propriu carismatic, a evitat răspunsul.
Sau să nu-l fi ştiut? N-aş crede! Căci bradul de Crăciun, prezent şi prin bisericile noastre, este un
obicei preluat din Păgânism. Cercetaţi, nu-i greu astăzi cu atâtea surse la dispoziţie, şi veţi
descoperi. De exemplu, dacă te duci la Vatican, şi dai tablourile la o parte de pe pereţii unor
clădiri, astăzi creştine, vei găsi basoreliefuri mai vechi ce înfăţişează acest obicei, închinat zeilor
păgâni din antichitate, obicei milenar pătruns perfid în Creştinism. Ca, de altfel, multe altele!
Acesta este Sincretism („amestec de doctrine filozofice și religii diferite și contradictorii care au fost
reunite în mod forțat (ignorându-se deosebirile dintre ele)“– dexonline). Iar noi să nu ne autoamăgim căci
Dumnezeu nu se poate venera folosind sărbătorile, mijloacele și uneltele lui Baal sau Veliar sau ale
altor zei păgâni!
(Exemplu: Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 14. Nu vă
234
Semnul Fiarei
vor fi poporul Meu"., 17. De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să
nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi., 18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul
Atotţiitorul.).
– Întrebare din public: ...25 Decembrie era o sărbătoare păgână în antichitate! Noi de ce sărbătorim
tot în această zi naşterea Mântuitorului?...
Citate surse ortodoxe:
„...Sărbătorirea naşterii lui Mithra pare să fi avut loc în Occident la 25 decembrie, când se sărbătorea
naşterea soarelui (Natalis Solis Invicti).” 31
„...Fixarea datei naşterii Mântuitorului (la 300 de ani după înălţarea Sa la cer, n.n.) în aceeaşi zi cu
natalis Solis Invicti (naşterea Soarelui neînvins) poate fi socotită ca o dovadă a concurenţei între cele două
religii” (amestecul cu păgânismul fiind de necontestat, n.n.) 32
Surse: 31,32 Istoria religiilor, de Emilian Vasilescu, Bucureşti, 1982, pag. 310, 312; preluate din
– Preotul Necula: ...şi dacă era, ce? ...dacă evenimentele s-au suprapus, noi ce să facem acuma? ...să
n-o mai ţinem?...
Fals! „Evenimentele” NU „s-au suprapus”! Nu s-a suprapus nimic! Ci doar Creştinismul a
asimilat această „sărbătoare”, a preluat-o din Păgânism (de la zeul oriental Mithra, „importat” de
către soldaţii romani din Orient şi adus în prealabil în Roma păgână, unde, suprapusă peste ziua
de naștere a soarelui, a avut un mare succes)!
Citat:
“De la Natalis Invicti la „Ziua naşterii după trup a Domnului”
O schimbare esenţială s-a petrecut în anul 330: împăratul Constantin a transformat marea sărbătoare
a Soarelui Nebiruit, din 25 decembrie, în sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos. După ce, în 7 martie 321,
schimbase, printr-un decret, numele primei zile a săptămânii, Dies Solis, ziua Soarelui, în Dies Domini sau
Dies Dominica, ziua Domnului (de unde în româneşte Duminica) şi o declarase zi de odihnă. O mare
schimbare născută dintr-o mare idee: aceea de a uni şi de a suda vastul imperiu pe care-l conducea (pe cale
să se destrame)… sub imperiul noului său Dumnezeu şi Protector, Iisus Hristos… folosindu-se de creştini,
singura forţă ce-l putea ţine unit. Naşterea lui Iisus a fost exact simbolul de care avea nevoie: sugera
începutul unei lumi noi, care se năştea odată cu el. De aceea, a şi ridicat, în Betleem, Bazilica Naşterii (330 –
335), ca un eikon (simbol) al noii ere. ... Ce a sacrificat Constantin pentru marele său vis, de fapt, visul lui
Alexandru cel Mare ? Vechea-i religie şi, mai ales pe divinul său companion, Sol Invictus, pe care l-a înlocuit
cu Iisus Hristos. Până în momentul convertirii sale, Constantin, ca toţi predecesorii săi din secolul III, avea
un asociat divin, zeul Soare, pe care îl slujise cu mare devotament şi ca Pontifex Maximus. Pe reversul
monedelor sale se poate citi: SOLI INVICTO COMITI adică: Însoţitorului/ Asociatului meu Soarele
Nebiruit.
235
Papa Iuliu I, înscăunat pe tronul Sf. Petru cu trei luni înainte de moartea lui Constantin, în 337, i-a
înţeles ideea şi a oficializat sărbătorirea Naşterii Domnului. ... Mitra şi Soarele Nebiruit erau sărbătoriţi în
tot imperiul roman pe 25 decembrie... ziua lor de naştere. Amândoi veneau din Răsărit, Mitra din Persia, iar
Sol Invictus din Siria. Mitra a păşit mai devreme pe pământ latin, încă din secolul I î. Hr., iar Sol Invictus
în secolul III d. Hr. ...
Trecerea de la Soarele Nebiruit la Soarele Dreptăţii şi la Soarele Învierii, ca numire a lui Iisus
Hristos, la Părinţii Bisericii, a avut loc de la sine. ... Trebuie că n-a fost nici simplu, nici uşor pentru oamenii
Bisericii să facă uitate vechile sărbători şi zeităţi ale solstiţiului de iarnă/ Anului Nou. Nici nu au reuşit până
la capăt. Ele au fost „creştinate” şi au devenit „tradiţii” precreştine.” – Nașterea Domnului - Error!
Hyperlink reference not valid.
Vă rog să citiți integral articolul de mai sus sau altele similare de pe net. Sunt foarte multe.
Vă veți îngrozi descoperind fundamentul păgân a numeroase sărbători, obiceiuri, ritualuri,
învățături, etc, pe care le practicăm noi astăzi sub oblăduirea bisericilor noastre.
Cineva îmi spunea: “...preotul nostru (ortodox) a recunoscut în biserică că nu se cunoaște ziua de
naștere a Mântuitorului...”. Deci, cineva nu spune adevărul! Dac-o face inconștient, este grav, dac-o
face conștient, este mult mai grav, în primul rând pentru el ca ființă umană în fața lui Dumnezeu.
În privința lui “25 decembrie”, să aibă dreptate Preotul ortodox Necula sau alți teologi
ortodocși printre care și Emilian Vasilescu sau Preotul ortodox Ion Bria, care îl contrazic pe Preotul
ortodox Necula?
236
Semnul Fiarei
Citat:
„Când împăratul Constantin intră în Roma și învinge pe Maxențius la Podul Milvius în 312,
devenind stapânul Occidentului, el interpretează această victorie ca un răspuns favorabil și protector din
partea Dumnezeului creștin, “Dumnezeul suprem”. ... De altfel, în această perioadă creștinismul împrumută
elemente din cultura păgână, ca de pildă celebrarea nașterii lui Hristos la 25 decembrie, ziua de naștere a
soarelui, folosirea lumânărilor, a tămâei etc. Constantin ia parte direct la afacerile bisericești.”– Preot Prof.
Dr. ION BRIA, DICȚIONAR DE TEOLOGIE ORTODOXĂ A-Z, Pagina 97, Tipărit cu binecuvântarea Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediția a II-a revizuită și completată, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1994
Citatul de mai sus, aparține Preotului ortodox Prof. Dr. ION BRIA, iar lucrarea sa tiparită în
anul 1994, a primit binecuvântarea „Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române”. Deci, sursa este chiar Ortodoxă, ceea ce ar trebui să ne dea foarte serios de gândit! Și este
foarte important că sunt și ortodocși care exprimă Adevărul, dar totuși nu înțeleg atitudinea celor
implicați și-a capilor ce binecuvântează ieșirea la iveală, chiar și așa sporadică, a Adevărului: „știți,
nu acesta ci acela este Adevărul, pe care îl mai afirmăm și noi uneori, totuși preferăm să rămânem cu
Minciuna pe care o practicăm, prin moștenire, de generații...”. Cam aceasta pare să fie atitudinea. Pur și
simplu, nu înțeleg de ce! Tu cu gura ta recunoști câteodată care este Adevărul, punctual pe o
anumită problemă, dar nu-l urmezi pe acesta, ci urmezi în continuare aceiași eroare tradiționistă
moștenită, cu origini păgâne („de pildă celebrarea nașterii lui Hristos la 25 decembrie, ziua de naștere a
soarelui”).
Căci adevărata zi de naştere a Mântuitorului nu se cunoaşte (You Tube: „Traditia si miturile
Craciunului - elemente pagane de sarbatori”). Şi este greşit că s-a preluat ziua păgână sau orice altceva
păgân! Pentru că, uite aşa, încet, încet, perfid, insesizabil şi treptat în timp (în secole, chiar milenii),
în multe privinţe, am ajuns astăzi la o credinţă Creştino-Păgână (Sincretism), de multe ori înspre
folosul Satanei, şi totodată, al îndurerării Domnului. Chiar dacă nu vrem s-o recunoaştem sau ne
place să minimalizam (de dragul plăcerii păcatului!) importanţa acestor „asimilări” care
profanează adevăratul Creştinism!
Citat:
„„RITUALUL BUDIST
 Divinităţile în subordine, variabile după localităţi, se adorează de credincioşii budişti în felul cum noi
ortodocşii adorăm pe sfinţii noştri foşti ai părinţilor noştri.
 Se venerează moaşte şi relicve.
 Spovedania este la budişti o „taină”.
 Pagodele au şi clopote, iar clopotele „se trag” întocmai ca la bisericile creştine; căci clopotele noastre le
avem copiate de la budişti, iar templele mozaice n-au clopote şi nici n-au avut vreodată clopote.
 Serviciile divine în pagodă se execută cu litanii întocmai cum preoţii noştri invocă şi laudă în timpul
slujbei pe toţi sfinţii.
 Preoţii budişti prepară ei agheasmă şi stropesc, întocmai cum se afumă cu smirnă şi tămâie la slujbele
creştine ortodoxe.
 Morţilor se fac pomeni şi capete.
 În amintirea morţilor, se oferă publicului, la anumite zile, mese comune.
 Din sentiment religios, credincioşii înfrumuseţează cu mari cheltuieli fântâni publice, dându-le şi un
caracter sacru în felul cum înfrumuseţăm cu troiţe noi ortodocşii unele fântâni. ...
REVĂRSAREA PĂGÂNISMULUI ORFIC PESTE CREŞTINISM
Slujbele sacre ale Mitologiei – Cum se efectuau slujbele orfice
Slujbele sacre mitologice din Statul roman se oficiau obişnuit în temple, cam la fel cum se oficiază azi
la noi şi la catolici slujbele religioase în biserici.
Dacă însă ţinem în seamă faptul că, în fond şi în ritual, Iisus a fost iudeu şi a grăit că trecerea sa pe
acest pământ n-a fost nicidecum să strice legea dată de Moise şi nici comentariile profeţilor ceilalţi,
că deci creştinismul e mai mult o nuanţă a iudaismului, ar trebui să avem cei de azi creştini – şi cei răsăriteni
şi cei catolici – un ritual mai asemănător celui mozaic decât oricărui alt ritual. Studiind însă chestiunea,
237
aflăm că: ritualul creştin statizat seamănă mai mult cu ritualul păgân orfic. În adevăr, fiecare templu orfic al
greco-romanilor avea un „hram”, adică templul era patronat de un anume zeu din cei descrişi în mitologie. ...
Psihologia infiltrării păgânismelor în candidul creştinism
Cunoscând noi cei de azi atât sfânta candoare a Bibliei creştine, cât şi impudicitatea zeilor din
Mitologie, ne întrebăm: „Cum oare a fost cu putinţă o astfel de păgânizare a creştinismului?...
Cum s-au sudat misterele orfice cu cele creştine
Ambele acestea, prescura şi anafora, au trecut în creştinism odată cu clerul orfic, şi se păstrează
paralel cu „turtele pascale” iudeo-creştine. De aceea avem azi în cultul nostru cele trei forme de efigii divine:
avem „fiule-scutice”, foste „turtele” Domnului Hristos, confecţionate ca cea mai fină prăjitură sacră de
sărbătoarea Crăciunului; avem „prescurile”, avem „ostia” pentru grijanie şi avem îndeobeşte „anafora”.
În ţinuturile elineşti din Asia, cum şi în ţinuturile tracice ale Asiei –Frigia în special – se confecţiona
efigia zeului Dionysos, din cocă răscoaptă în ţest, iar din efigia-cocă a lui Dionysos credincioşii gustau
înmuind-o în vin. Ostia închipuia trupul zeului, iar vinul închipuia sângele lui Dionysos. ...
Slujbele religioase oficiale se pot reduce la următoarele:
 O moliftă fiecărei femei gravide.
 O sfeştanie inaugurală fiecărei locuinţe noi.
 O sfeştanie inaugurală fiecărei întreprinderi.
 O sfeştanie la deschiderea anului şcolar.
 O sfeştanie în casele rău famate.
 O moliftă de lăuzie.
 Acatiste pentru orice fel de nevoi.
 Oficierea botezului.
 Oficierea spovedaniei.
 Oficierea binecuvântării nupţiale.
 Oficierea de sărindare.
 Oficierea de maslu.
 Oficierea Mirungerii.
 Oficierea grijirii la domiciliu.
 Oficierea liturghiei.
 Colindarea cu botezul la fiecare zi întâi.
 Colindarea cu „Naşterea” la Crăciun.
 Colindarea cu „Boboteaza”.
 Ieşirea cu icoanele pentru rugăciuni de ploaie.
 Citirea „stâlpărilor”.
 Oficierea slujbei religioase la înmormântare.
 Facerea parastaselor, în serie, şapte ani la rând, post-mortem.
Oare săvârşit-a Iisus alte acţiuni sacre decât Botezul, binecuvântarea nunţii şi sfânta cină? Deci,
avem în ortodoxie adoptate din păgânismul orfeic toate magiile şi toate superstiţiile vrăjitoreşti.” - Dr.
General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 46-47/139/146/148/150/168.
Uitaţi-vă, de exemplu, la bradul de Crăciun, despre care vorbeam anterior. Când eram copil,
deşi acest obicei cu origini clar păgâne era demult pătruns prin casele noastre, eu nu-mi amintesc
să-l fi văzut la acea vreme şi prin biserici, aşa cum se întâmplă astăzi. Dar acesta este doar un
exemplu mai mărunt şi cu impact nesemnificativ, prin comparaţie cu alte păgânisme pe care lumea
creştină înşelată şi le-a însuşit, păgânisme ce afectează grav închinarea adevărată şi plăcută
înaintea Domnului Dumnezeu!
Multe sunt dovezile, provenite chiar şi de la biserici:
Citat:
238
Semnul Fiarei
„Creştinismul a devenit o religie acceptată în Imperiul Roman şi a luat locul Păgânismului ...
Creştinismul, aşa cum a existat în Evul Mediu, poate fi denumit Păgânism Botezat.” – Istoria Bisericii,
Secolul 2, Capitolul 2, Secţiunea 7.
„Precum straturile succesive ale pamântului care se acoperă unul pe altul, tot aşa fraudele şi
născocirile s-au îngrămădit în biserică.” – Papa şi conciliile, pagina 117.
– Întrebare din public: ...de ce nu ţinem sâmbăta ca zi de odihnă, aşa cum scrie în Biblie?...
– Preotul Necula: ... pentru că Hristos a înviat duminica! ...n-a înviat sâmbăta... certaţi-vă cu El că n-
a înviat sâmbăta!...
Și aici cred că Preotul ortodox Ion Bria îi poate da mari bătai de cap Preotului ortodox
Necula:
Citat:
„Convertirea la creștinism a împăratului Constantin în 312 este descrisă de Eusebiu, cel mai mare
istoric al timpului. … Cu toate acestea, Constantin păstrează titlul de mare preot – Pontifex Maximus și
venerează “Soarele necucerit”. El amână botezul spre sfârșitul vieții, pentru a evita păcatele mortale. Făcând
o apropiere între soare și Dumnezeul creștin, Constantin declară în 321 prima zi a săptămânii ca zi de
odihnă, pe care o numește ziua sfântă a soarelui (Dies Solis).”– Preot Prof. Dr. ION BRIA, DICȚIONAR DE
TEOLOGIE ORTODOXĂ A-Z, Pagina 97, Tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediția a II-a revizuită și completată, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1994
Fals, din nou! Hristos n-a „înviat duminica”! Ci într-o SINGURĂ zi de duminică, una singură,
a anului 30 sau 33 d.Hr. Oricum, în perioada 29-34 d.Hr. Că nu ştim exact care este anul, n-are
importanţă. Dar are importanţă că El a înviat, o singură dată, într-o singură zi întâi a unei singure
săptămâni din cuprinsul acestor cca 1985 de ani trecuţi de-atunci încoace. Căci altfel, dacă
înmulţim cei cca 1985 de ani cu aproximativ 52 de duminici ale fiecărui an, obţinem 103.220 de
„învieri”! Cam atâtea duminici au trecut de atunci până în prezent. A înviat Hristos de peste o sută
de mii de ori sau numai o singură dată în toată istoria Omenirii?
Aşa că, repet, cred că argumentul învierii (unice!) nu poate fi „pro duminica” ca nouă zi de
odihnă (repetată săptămânal!)! Ce-ar avea de-a face? Şi nu este vorba numai despre mine, ci de
zeci de milioane de creştini (dintre cei interesaţi!) care cred la fel. Mai ales că în toată Biblia postum
Înviere, respectiv în tot Noul Testament, nu apare nicăieri vreo Poruncă EXPRESĂ de la Dumnezeu
care să poruncească ţinerea duminicii! Nicăieri! Motiv pentru care, neţinerea duminicii nu poate
însemna “fărădelege” (păcat)! Duminica nu apare în Legea lui Dumnezeu! În schimb, sâmbăta,
DA!
Citat:
“E destul de limpede că oricât de strict și sincer am păzi duminica, nu ținem Sabatul… Nu există
nicio singură propoziție în Noul Testament care să sugereze că avem parte de vreo pedeapsă dacă încălcăm
presupusa sfințenie a Duminicii.” – Dr. R. W. Dale, The Ten Commandments, p. 100, 101
De aceea, mai degrabă mă tem ca nu cumva, la un moment dat, Hristos să-i „certe” chiar pe
păstrătorii zilei întâi, ce-au îndrăznit la ţinerea acestei zile ca zi de odihnă, în afara oricărei porunci
divine în acest sens (şi, totodată, contrar Poruncii divine EXPRESE, consemnate repetat în Sfânta
Scriptură, care porunceşte ţinerea zilei a şaptea ca zi de odihnă!). Întrucât „păcatul” se produce
prin neascultare de Poruncă Dumnezeiască expresă, context în care atât ţinerea zilei neporuncite
(duminicii) înseamnă “fărădelege” (păcat) cât şi neţinerea zilei poruncite (sâmbetei) înseamnă
“fărădelege” (păcat)! Realizaţi?
Citat:
„Duminica era serbată ca zi a Învierii Domnului, zi de bucurie, în care creștinii se rugau fără a posti
și a îngenuchia. Obiceiul iudeo-creștin de a serba și sâmbăta s-a menținut la unii creștini, dar Biserica l-a
interzis.” – Preot Prof. Dr. IOAN RĂMUREANU, Preot Prof. Dr. MILAN SESAN, Preot Prof. Dr. TEODOR
BODOGAE, ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ, Vol. I (1-1054), Pagina 228, Tipărita cu binecuvântarea
Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediția a III-a revizuită și completată,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1987
Observați ce recunosc indirect acești Preoți Profesori ortodocsi, în acest scurt citat? Anume,
că: „Duminica era serbată ca zi a Învierii Domnului” iar „Obiceiul iudeo-creștin de a serba și sâmbata
239
s-a menținut la unii creștini, dar Biserica l-a interzis.” Măcar sunt sinceri și nu afirmă că
Dumnezeu ar fi poruncit vreodată, expres, duminica, și recunosc, pe de-o parte că „sâmbata s-a
menținut”, iar pe de alta, recunosc că Biserica a interzis vechiul Sabat (și nu Hristos!)! Totuși, chiar
și sinceri fiind, dar adaugând, modificând, schimbând, înlocuind, sucind, etc, cu de la sine putere,
fără de nicio autoritate divină, îsi asumă prerogative pe care nu le dețin, riscând enorm să fie trași
la socoteala și să fie gasiți de minciună!
(Exemplu: Pildele lui Solomon, Cap. 30, 5. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este
El pentru cei ce caută la El scăparea., 6. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi
să fii găsit de minciună!).
– Întrebare din public: ...de ce trebuie să ne închinam lui Dumnezeu prin Fecioara Maria şi prin
sfinţi?...
– Preotul Necula: ...eu ştiu că unii vor direct la Hristos!... dar, i-a uitaţi-vă la nunta din Cana
Galileii... vedeţi?... n-au avut curaj să i se adreseze direct Lui, au apelat la Maica Domnului! ...şi ea ce le-a
zis? ...„faceţi tot ce vă va spune!...”
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 2, 1. Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi
era şi mama lui Iisus acolo., 2. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă., 3. Şi sfârşindu-se vinul, a zis
mama lui Iisus către El: Nu mai au vin., 4. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a
venit ceasul Meu., 5. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune., 6. Şi erau acolo şase vase de
piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre., 7. Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele
cu apă. Şi le-au umplut până sus., 8. Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului. Iar ei i-au dus., 9. Şi când
nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a
chemat nunul pe mire,,10. Şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ameţesc, pune pe cel mai
slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum., 11. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii
şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.).
Această justificare „pro cultul Fecioarei Maria şi sfinţilor”, am mai auzit-o şi din gura altor
preoţi. Probabil că este mai comună şi susţine doctrina bisericii. Mie mi se pare extrem de puerilă!
Practic, aceasta nu poate fi o „explicaţie”! Şi nu pentru că Domnul Iisus „a zis” şi: „Ce ne priveşte pe
mine şi pe tine, femeie?” Ci pentru că, dacă o considerăm o „explicaţie”, ce ne facem atunci cu restul
propovăduirii lui Hristos, în care, în imensa majoritate a cazurilor, adresarea era directă şi
reciprocă atât între Mântuitor şi ucenici şi cei din preajma Lui, cât şi între Mântuitor şi popor?! Şi
nu prin intermediari vii şi mai ales morţi (cum, din nefericire, se procedează astăzi)! Ce ne facem?
Căci am avea în faţă o incomparabil mai puternică „contraexplicaţie”!
Pentru a-i combate pe nepracticanții acestui cult, pe așa-zișii „eretici”, pe protestanți (care
astăzi, sunt totuși câteva sute de milioane, mai mulți decât ortodocșii!), Preotul Necula spune într-
un filmuleț pe net: „...Hristos a avut o mamă, nu?....”, sugerând că se subînțelege de aici, că se
deduce de la sine că lumea trebuie să se închine prin/la Maica Domnului. De fapt, Preotul Necula,
prin astfel de deducții proprii foarte îndrăznețe, recunoaște indirect că Biblia nu-i ajută deloc, fiind
nevoiți să-și caute justificări și fundamente prin alte părți și de altă natură. Da, Domnul Iisus
Hristos, a avut o mamă și nimeni nu contestă evlavia deosebită a ei sau modul în care s-a întrupat
și s-a nascut Mântuitorul, prin acceptare deplină și fără șovăială de către Maria, a planului divin.
Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că trebuie să ne închină și să slujim lui Dumnezeu prin/la ea!
Domnul Hristos a avut și-un tată, a avut și veri și rude, etc, nu? Prin/la aceștia de ce nu ne închinăm și
slujim lui Dumnezeu, într-un mod similar? De ce n-avem și “cultul Tatălui Iosif” atunci? Căci și Iosif
s-a supus deplin planului lui Dumnezeu.
Un altul, cunoscut de-al meu, un tip evlavios, atunci când i-am atras atenția asupra lipsei
suportului biblic al acestui cult al Maicii Domnului, ca să-l justifice, îmi spune: „...tocmai aici este
frumusețea Creștinismului! ... că sunt lucruri pe care nu le putem înțelege deplin, sunt taine, mistere! ...
trebuie doar să le credem!...” Aha! Deci trebuie să credem în „taine” și „mistere” artificiale, nebiblice,
adăugate, dar totodată să nu credem în Porunca a 2-a Dumnezeiască biblică, aceea cu : „Să nu-ţi
faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe
pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, ....”. Sau s-o
desconsiderăm sau să-i “misterizăm” în sens sucit, sensul! Nu vi se pare o pistă riscantă,
încumetatoare? Mie da, de aceea prefer poziția acelor câteva sute de milioane de creștini
240
Semnul Fiarei
protestanți așa-zis „eretici”, care s-au debarasat de astfel de culte nebiblice. Sau dacă aceste culte
omenești tradiționiste adăugate sunt în regulă, atunci înseamnă că Biblia este eretică! Vă dați
seama la ce-am ajuns? Am schimbat, am adăugat, am scos, am interpretat, deducem, inducem,
tăinuim, misterizăm, sucim, trunchiem, desconsiderăm, fantasmagorim, justificăm, etc! Așadar,
tare mi-e teamă că tocmai aici este, nu “frumusețea Creștinismului”, ci pervertirea acestuia!
„... sfinții părinți din primele secole de după Hristos, sub inspirația Duhului Sfânt, au introdus și
implementat aceste culte extrabiblice, așă că, chiar dacă nu apar în Biblie, sunt în regulă! ... și prin ele
slujim lui Dumnezeu! ...” – se vrea a fi un alt mare „argument” al bisericilor adepte. Dar, oare, așa să
fie? Adică Duhul Sfânt nu i-a inspirat pe Domnul Iisus Hristos în timpul propăvăduirii Sale de cca
3,5 ani, Duhul Sfânt nu i-a inspirat pe ucenicii și pe apostolii Săi (în timpul propăvăduirii lor de
câțiva zeci de ani), cei ce au scris Noul Testament, unanim recunoscut de către toată lumea creștină,
dar i-a inspirat pe alții, mult mai târziu, să suplimenteze mesajul biblic!? Nu vi se pare cel puțin
nefiresc și ilogic? Nu picați nici în această capcană! Mesajul biblic, înspre mântuirea omului, este
complet și nu incomplet ca să fi fost necesar să-l completeze Tradiția ulterioară!
„... dar, dintre sfinții părinți sunt și unii care au selectat cărțile biblice, stabilind Canonul Noului
Testament! ... așadar, de ce n-am putea crede că au fost inspirați de Duhul Sfânt atunci când au adăugat
Bibliei și alte culte suplimentare ulterioare?” – poate fi un alt mare „argument” al bisericilor adepte, în
continuarea și sprijinul celui deja specificat. Din nou, nu picați nici în această capcană! Oamenii pot
face și bune și rele, pot avea dreptate într-o privință dar se pot înșela în alta. Cărțile Noului
Testament s-au stabilit prin grija și puterea lui Dumnezeu, care nu putea lăsa Omenirea fără
Cuvântul Său scris și nici cu un Cuvânt parțial, insuficient, incomplet, care să necesite completare,
adăugare și suplimentare ulterioară. Căci, cine și-l poate imagina pe Domnul Iisus Hristos ca fiind
parțial, insuficient, incomplet? Așa cum de fapt, susțin indirect și fără a realiza, bisericile adepte ale
Tradiției complementare și/sau suplimentare! Adăugăutorii, nu-L jignesc inconștient pe Mântuitor
și pe scriitorii Noului Testament? Ei, în majoritatrea lor inconștient, Satana - Înșelătorul și demonii
lui, conștient! Iar dacă unii dintre „sfinții părinți” au participat la selectarea Cuvântului (cărților
Noului Testament) dintre scrierile apărute și existente pe piață acum cca 2.000 de ani, fapt petrecut
în perioada de început și în primele secole de Creștinism, această acțiune nu le validează neapărat
și automat și restul doctrinelor și învățăturilor nebiblice, extrabiblice, născute practic treptat pe
parcursul veacurilor, sub influența conjuncturii istorice și sub năvălnicia Păgânismului, a înfrățirii
și compromisurilor realizate cu acesta.
Păgânismul ca model de închinare la unii creştini
„Idolatrii îşi aveau zeii lor pe la răspântii.”140
„... mai găsim icoane şi... pe căile publice... şi pe la răspântiile drumurilor (tot ca imagini
cinstite, n.n.).”142
„...Până în secolul IV totdeauna se alcătuiau rugăciuni noi (fiecare credincios se ruga sub
impresionarea inimii sale de puterea Cuvântului care sfinţeşte, sau a Duhului Sfânt. (Mult mai târziu s-au
introdus rugăciunile robot-mătănii după model păgân, n.n.)” 262
Surse: 140, 142, 262 Tezaur liturgic, tom II de Badea Cireşeanu, Bucureşti, 1911, pag. 60, 202, 541.
„Crucea străluceşte... la răspântiile drumurilor....”143
Surse: 143 Dogmele religiunii creştine ortodoxe de Şt. Călinescu, cu aprobarea Sf. Sinod din 17
oct. 1905, pag. 17-18.
Ca să nu mai vorbim că, în cazul acceptării “Sfintei Tradiții” așa-zis
complementare/suplimentare, am mai putea adăuga și astăzi la Cuvânt! De ce nu? Ce? Astazi nu
mai există sfinți? Căci cine poate delimita Tradiția de unde începe și unde se termină?
Dragilor, la pomul lăudat să nu se alerge cu sacul! Nu urmați omul, oricât de cunoscut și
recunoscut și oricine ar fi el, ci Cuvântul clar al lui Dumnezeu din Biblie! Fugiți de mistere, de
sucisme și de savantisme, de adăugări artificilale ulterioare, etc pentru că acestea își au originea
fie în religia veche păgână babiloniană precreștină, fie în mândria seculară inconștientă omenească,
toate acestea însemnând înșelăciune. Căci singura justificare corectă a acestor culte tradiţioniste, se
241
bazează pe inocularea minciunii în învăţătura originală a Domnului Iisus, fenomen ce a început să

se concretizeze practic de pe vremea Împăratului Constantin cel Mare (după Edictul din 313 d.Hr.),
cel ce prin ordin laic, a unit Păgânismul cu Creştinismul, pentru promovarea intereselor sale
politice. Fapt ce se desprinde, indirect, chiar și din surse ortodoxe:
Citat:
„După bătălia de la Adrianopol, Constantin devine împărat peste Occident și Orient în anul 324.
Rolul lui este să mențină pacea în imperiu și să asigure unitatea Bisericii de Răsărit. Cel mai mare triumf al
lui Constantin în afacerile bisericești este sinodul ecumenic de la Niceea împotriva arienilor. … Constantin
întemeiază Constantinopolul în 330 și astfel deplasează centrul imperiului, ceea ce a dus la declinul
Apusului și independența Bisericii de aici. El a început încreștinarea imperiului cu înțelegerea că el stă
deasupra Bisericii.” – Preot Prof. Dr. ION BRIA, DICȚIONAR DE TEOLOGIE ORTODOXĂ A-Z, Pagina 97,
Tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediția a II-a
revizuită și completată, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1994
Dar se pare că, pentru susţinerea unor doctrine eronate, de care am fost înşelaţi şi ne-am
alipit uşor în timp (în realitate, extrabiblice!), fie apelăm la “Sfânta Tradiție”, ulterioară și de peste
veacuri, pe care ne încumetăm s-o considerăm complementară și/sau suplimentară Cuvântului, fie
„forţăm” găsirea unor fundamente biblice pentru acestea, chiar dacă, procedând astfel, riscăm să
strecurăm „ţânţarul”, dar să înghiţim „cămila”!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 23, 24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi
înghiţiţi cămila!).
– Întrebare din public: ...de ce există astăzi numeroase confesiuni creştine diferite?...
– Preotul Necula: ...pentru că se apucă unii să interpreteze Biblia!...
Răspuns parţial greşit! Sau, dacă vreţi, incomplet! Nu „există astăzi numeroase confesiuni
creştine diferite” doar „pentru că se apucă unii să interpreteze Biblia”, ci pentru că imensa majoritate a
Lumii Creştine, sub înşelătoria milenară a Satanei, NU MAI URMEAZĂ EXACT BIBLIA! Acesta
este motivul adevărat şi complet! Nu mai urmează Creştinismul pur, curat, ci Creştino-Păgânismul
(Sincretismul)! Şi aici intră, cu prioritate, bisericile catolice şi chiar şi cele ortodoxe, care, spre
deosebire de cele Protestante, sunt mult mai „bogate” în doctrine extrabiblice. Astfel, tare mă tem
că, mai mult decât aceste două categorii de biserici (deci incluzând Ortodoxia!), nu interpretează
nimeni, astăzi, Biblia! Din nefericire! Deci, în privinţa „interpretării” Bibliei, Biserica Ortodoxă n-ar
trebui să se uite mai întâi în propria ogradă?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi
bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?, 4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi
iată bârna este în ochiul tău?, 5. Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi
paiul din ochiul fratelui tău.).
Iar dacă toţi am urma întocmai Biblia, am avea aceleaşi învăţături!
(Exemplu: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 5. Este un Domn,
o credinţă, un botez,).
Citat:
„Mă mulţumesc doar să afirm – şi documentez – că ortodoxia răsăriteană a noastră nu este
adevăratul creştinism, ci este creştinism alterat, alterat de către chiar clerul său.” - Dr. General ortodox
Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 169.
– Întrebare din public: ... Încotro ne îndreptam astăzi, Părinte?...
– Preotul Necula: ...fiecare de unde a venit! ...eu, la Sibiu, dumneavoastră la casele dumneavoastră....
(sala râdea!)
Omul se referise bineînţeles la altceva, probabil că la credinţa slabă a românilor sau la starea
sufletească jalnică a naţiunii sau chiar a lumii întregi, în contextul actual al premiselor regionale
sau globale nefavorabile, vizibile cu ochiul liber. Dar Părintele profesor Necula a preferat din nou
o glumă. Sala râdea repetat, iar eu am încercat să mi-l imaginez pe Domnul Iisus Hristos ca fiind
prezent şi El acolo, de faţă, trăind o stare similară cu cea a audienţei, dar n-am reuşit! Ci, mai
degrabă, mi L-am imaginat pe Mântuitor nu distrat, ci plângând datorită superficialităţii şi
242
Semnul Fiarei
pasivităţii de care noi dăm dovadă, în cruntul război nevăzut ce se poartă pentru câştigarea
fiecărui suflet al nostru!
La sfârşitul conferinţei, după felicitări şi poze, când să plece, deşi nu mă aşteptam, l-am prins
şi eu pentru câteva zeci de secunde, i-am înmânat o lucrare de-a mea, şi l-am rugat s-o citească.
Preotul Necula a luat-o (neştiind ce conţine!) şi m-a îmbrăţişat! Cred că este de foarte bună credinţă
şi spune şi face foarte, foarte, foarte multe lucruri bune! Dar noi trebuie să iubim Adevărul mai
presus decât iubim omul sau comunitatea religioasă sau pe oricine şi orice. Şi, de asemenea, noi
trebuie să ascultam Biblia şi nu Tradiţia!
Chiar dacă Părintele profesor Necula este foarte mare, celebru, cunoscut şi recunoscut, iar eu
sunt foarte mic şi necunoscut (şi poate că, din această cauză, mulţi cititori se vor revolta că am
îndrăznit şi mi-am permis să comentez inclusiv afirmaţiile acestuia!), Adevărul pe care eu îl percep
astăzi nu mă lasă să tac. Eroarea în raport cu Biblia, provenită din Păgânism, Tradiţie sau orice altă
sursă, conştientă sau nu, fie a oricui, trebuie dezvăluită şi expusă, pentru că-i cauzatoare de păcate
perfide şi „inobservabile”, pe care Domnul le urăşte.
(Exemplu: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 11. Şi nu fiţi părtaşi
la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.).
Şi, repet ceva ce am mai spus în materialul meu, pentru a conştientiza şi fixa deplin:
minciuna din spatele omului trebuie urâtă, şi nu omul înşelat de minciună! Minciuna, eroarea
(doctrina falsă etc.) trebuie abandonată! De minciună trebuie să ne debarasăm, şi nu de oameni, pe
care trebuie să-i iubim, chiar dacă ei cred altfel decât noi! Pe aceştia trebuie să-i ajutăm (prin
rugăciune şi prin acţiuni, după conjunctură) să iasă de sub robia minciunii şi erorii. În privinţa
lucrării mele, şansele s-o spicuiască vreodată Preotul Necula (în cazul în care n-a aruncat-o deja),
probabil că sunt mici (cel puţin până acum, n-a dat niciun semn).
Şi, dacă tot am îndrăznit să combat unele dintre afirmaţiile Preotul Necula (doar o parte
dintre cele care mi se par eronate, pentru cele FOARTE MULTE bune, toată stima!), vă rog să vă
uitaţi şi la interviul luat acestuia, surprins în filmuleţul postat pe You Tube, intitulat: „Părintele
Necula: Îi văd pe oameni foarte triști, e foarte periculos prin ce trecem”. Întrebat de reporter despre Papa
Francisc, Preotul Necula dă un răspuns comun, oarecare, nepărând să conştientizeze că Biserica
Romano Catolică reprezintă desfrânata cea mare, iar Papalitatea Fiara Apocaliptică (a se vedea și
articolul intitulat “Preotul Constantin Necula, despre întâlnirea Papa – Patriarh: Arată modul în care
Dumnezeu lucrează în istorie”, postat pe site-ul https://ampress.ro/ preotul-constantin-necula-despre-
intalnirea-papa-patriarh...).
Dacă nu ştie, încadrând superficial şi generic aceste identificări în categoria „speculaţii”, aşa
cum multe biserici creştine şi mulţi teologi o fac (foarte superficial!), atunci este grav.
Revenind, foarte pe scurt, la identificarea Fiarei Apocaliptice (subiect tratat mult mai pe larg
în „CAPITOLUL 12. Fiara din vremurile din urmă”), am constatat că, cel puţin expresia „o vreme şi
vremuri şi jumătate de vreme”, ce apare de două (2) ori în Daniel şi o dată (1) în Apocalipsa,
realizează legătura dintre cele două cărţi biblice şi ne-a condus la următoarea concluzie logică
foarte importantă:
„Cornul” care creştea din Daniel = „Fiara Dintâi” cea puternică din Apocalipsa
Astfel, din Daniel am aflat că acest Corn care a crescut şi a devenit Fiara Puternică, îşi are
originea în ruinele fostului Imperiu Roman, iar din Apocalipsa am aflat că înaintea sfârşitului
lumii acesteia „îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi
pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte”. Deci, în toată această perioadă,
începând undeva după 476 d.Hr. (anul căderii Imperiului Roman) şi până astăzi, Fiara a „trăit”, a
existat continuu pe acest Pământ. Documentarea istorica şi biblică ne dovedeşte acest fapt, fără
putinţă de tăgadă!
Şi, aşa cum am precizat la capitolul respectiv, repet şi acum: având astăzi în vedere
avantajul curgerii celor cca 2.500 de ani de la scrierea cărţii lui Daniel, respectiv a celor cca 1.900 de
243
ani de la scrierea cărţii Apocalipsa, la care putem adăuga şi posibilităţile de documentate practic
nelimitate şi nestingherite de care beneficiem noi în lumea modernă şi contemporană, cine, cu
Sfânta Scriptură şi Istoria în mână, poate indica un alt candidat la titlul Fiarei, care să
îndeplinească exact, întocmai şi TOATE cele cel puţin 15 caracteristici biblice ale acesteia şi
totodată să nu prezinte altele contrarii, decât Papalitatea cea inchizitoare?
Citat:
„Vehemenţa prigoanei papale
Enunţaţii aceştia în număr de şapte, rând pe rând şi toţi împreună, cu avântul neînchipuit, fiecare în
ţara sa, îngenuncheară perfidia Vaticanului. Însă prigoana papală contra persoanelor catolice cu idei de
reformă religioasă a luat de la început caracterul unui adevărat război. A şi fost numită în istorie această
prigoană „Războaiele reformei religioase”. Aceste războaie fratricide, provocate şi întreţinute de Sfântul
Scaun, au durat peste un secol şi jumătate, căci – ca războaie – au început, în Boemia, contra husiştilor, pe la
anul 1450 şi au luat sfârşit în Franţa, contra hughenoţilor (calviniştii) abia la anul 1598.
Şi încă, prigoana papală s-a mai prelungit multă vreme după aceea contra marcantelor personalităţi
clericale care se avântau să facă descoperiri ştiinţifice sau numai să le susţină. Astfel, savantul călugăr
catolic dominican Giordano Bruno a fost condamnat şi ars de viu, la anul 1600, pentru că a cutezat să
demonstreze că sistemul planetar cu Soarele în centru e o parte a Universului; iar la anul 1619 Parlamentul
din oraşul francez Toulouse, sub presiunea papei, a hotărât să ardă de viu pe Vanini, după ce mai întâi a pus
de i-a tăiat limba.
Aceste acte necreştineşti ale papalităţii nu numai că na-u roşit obrazul clerului catolic, şi nici obrazul
clerului greco-catolic, dar i-au făcut mai îndrăzneţi.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema
Iubire/1938, pag. 198.
Cine? Cine poate identifica o altă Fiară care a „scamotat” Legea Divină (Decalogul), care
şi-a permis, cu de la sine autoritate, „să schimbe sărbătorile şi legea”?
(Exemplu: Daniel, Cap. 7, 25. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri
pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna
lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme.).
Citat:
“Papa are puterea de a schimba vremurile, de a abroga legi şi de a se dispensa de orice lucru, chiar şi
de preceptele lui Christos” – Decretal de translat. Espiscop.
“Voinţa papei înseamnă raţiune. El se poate ridica deasupra legii; şi din rău să facă bine, corectând şi
schimbând legile.” – Pope Nicholas, Dist. 96, Quoted in “Facts for the Times” pp 55, 56. 1893.
244
Semnul Fiarei
„Papa poate modifica Legea divină deoarece puterea sa nu este a unui om, ci a lui Dumnezeu şi el
acţionează în locul lui Dumnezeu pe pământ.” - Lucius Ferraris, Prompta Bibliotheca, “Papa”, Art. 2.
Cine poate identifica o altă Fiară care „trăieşte” pe acestă Planetă, cu putere, de cca 1.500 de
ani? Cine serios ne poate indica, fundamentat, un alt candidat? Absolut nimeni! Cu toate
încercările diversioniste, neistorice şi nebiblice şi extrem de puerile, care mai apar pe net...
Şi, pentru că n-o pot face, toate bisericile creştine care refuză să accepte şi singura variantă
posibilă şi adevărată (Fiara apocaliptică = Papalitatea, cea care şi-a înşelat şi îşi înşeală inclusiv
proprii enoriaşi!), îşi „justifică” poziţia încadrând profeţiile în cauză, în categoria „taine biblice”!
La fel procedează şi în cazul Celei de-a Doua Fiare, Semnului Fiarei sau Babilonului creştin,
nerecunoscându-le ca fiind Statele Unite ale Americii, Legea Duminicală, respectiv Doctrinele
bisericeşti extrabiblice, false, de factură satanică. Toate aceste identificări ale altora, le încadrează,
simplu şi superficial, în categoria „taine biblice” de nedescifrat, şi-au „rezolvat” problema.
Deci, practic, cu alte cuvinte, aceste biserici creştine, orgolioase şi mândre se pare (căci nu
vor să accepte identificarea altora ce le-au luat-o înainte, deşi altă variantă proprie şi sustenabilă n-
au!), încadrează „Descoperirea lui Iisus Hristos” („ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în
curând”!), drept taină! De parcă cei ce le-au identificat desluşind concret profeţiile, chiar dacă
aparţin altor confesiuni considerate „rivale” (se pare!), n-ar fi tot creştini şi le-ar vrea răul şi nu
binele. Şi de parcă aceşti oameni şi chiar fraţi creştini ai lor în cele din urmă, nu s-ar lupta să fie în
aceeaşi barcă a salvării, condusă de Acelaşi Domn Iisus Hristos, în drumul spre mântuirea de
suflete!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 1. Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care
I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea
îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,, 3. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele
proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape., Cap. 22, 6. Şi îngerul mi-a zis: Aceste
cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe
îngerul Său să arate robilor Săi cele ce trebuie să se întâmple în curând., 7. Şi iată vin curând. Fericit cel ce
păzeşte cuvintele proorociei acestei cărţi!).
„Descoperirea” = „taină de nedescifrat” - la aceste biserici (inclusiv Ortodoxă), chiar dacă
avem astăzi aproape 2.000 de ani de Creştinism. Nu-i un paradox?
Îndrăznesc să apreciez că este elementar greşit! Da, să admitem că elementele prezentate în
Daniel şi Apocalipsa (Fiara cea Dintâi (1), Cea de-a Doua Fiară (2), Semnul Fiarei (3) şi Babilonul
creştin (4)), se puteau încadra în „taine biblice de nedescifrat”, dar numai până la apariţia lor pe
scara Istoriei. Da, nimeni nu putea identifica foarte clar, de exemplu, Papalitatea, în primele 4
secole d.Hr., ca fiind Fiara cea Dintâi, pentru că până atunci aceasta nu existase ca Structură de
Putere.
Dar, după ce-a apărut şi s-a conturat, pe parcursul trecerii timpului, şi după ce s-a
manifestat malefic atâtea sute de ani (şi-o face şi astăzi, dar mult mai subtil!), fiind singura Putere
din toată Istoria Omenirii care îndeplineşte integral TOATE caracteristicile profetice, cum să n-o
identificăm? Sau ne permitem să n-o identificăm? Ne permitem acum să nu identificam Fiara cea
Dintâi, Cea de-a Doua Fiară, Semnul Fiarei şi Babilonul creştin? N-ar însemna că nu suntem robi
ai lui Iisus Hristos? Căci rolul acestor cărţi şi profeţiilor biblice este „să arate robilor Săi cele ce
trebuie să se petreacă în curând”! Noi nu vrem să ştim? Noi nu vrem să fim printre robii Lui? Şi
procedând astfel, nu riscăm să nu ne urcăm în barca salvării?
Şi „Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în
aceasta!”! Noi nu vrem să fim printre fericiţi Lui? Şi cum vom putea asculta şi cum vom putea
păstra „cuvintele proorociei”, dacă noi refuzăm să le desluşim înţelesul, dacă nu le identificăm?
Ne permitem să închidem ochii, de dragul orgoliilor şi mândriei proprii (atribute, în sine,
de nedorit!) în raport cu confesiunile aşa-zis „rivale”? Eu aş răspunde categoric: nu ne permitem,
nicidecum astăzi, când avem în faţă toate Elementele, îndeplinind cu vârf şi îndesat şi la literă,
cuvântul profetic! Împărtăşesc opinia că, astăzi, dacă nu le „vezi”, ca biserică creştină, oricare ai fi,
te autodescalifici! Acelaşi lucru faci, adică te descalifici, şi dacă plasezi naşterea acestor 4
Elementele undeva în viitor. Într-adevăr, o parte dintre evenimentele din jurul lor se vor consuma
245
şi în viitor, dar Elementele în sine există toate astăzi. Şi nu de acum, ci aşa cum am consemnat deja,
de mult şi chiar de foarte mult timp.
Şi tare mă tem că la un moment dat, toate confesiunile creştine ce-şi justifică în oricare fel
lipsa învăţăturilor privind aceste subiecte apocaliptice vital importante (ba că-s „taine”, ba că-s
„speculaţii”, ba că-s „aberaţii”, ba că-s „din viitor” etc.), să nu carecumva să se trezească „depăşite”
(orbite fiind!), când va fi poate mult prea târziu! Căci, aşa-zisa „rivalitate” inter-cofesională fără
sens şi ancorarea în tradiţiile şi prejudecăţile nebiblice, moştenite de veacuri, de care nu vor să se
desprindă multe dintre bisericile creştine diverse de astăzi, au şi ar putea avea un efect nefast
major asupra propriilor enoriaşi, mai ales a celor din ultima generaţie a acestui Pământ.
Revenind la Preotul Necula, unul dintre „greii” contemporani ai Ortodoxiei româneşti,
necunoaşterea (neidentificarea) inclusiv de către acesta a Elementelor prezentate mai sus, m-a
dezamăgit. Este grav! Iar în cazul în care le cunoaşte, dar preferă să tacă şi să nu le dezvăluie în
propria biserică şi publicului, indiferent de motivaţie, atunci este incomensurabil mai GRAV!
Fraţilor, în joc este salvarea sau pierderea pentru eternitate a sufletelor pentru care a murit
Hristos la cruce! Nu este o glumă, ci chiar miza supremă a existenţei noastre pe acest Pământ! De
aceea, timpul de care mai dispunem reprezintă ocazia pentru pocăința și îndreptarea noastră
temeinică, prin crucificarea eului și o slujire a semenilor noștri, bazate pe iubire sinceră.
Iar fiecare suflet va fi salvat de către inima proprie pocăită (în care trebuie să troneze,
sincer şi cu adevărat, Domnul Iisus!) şi nu de o religiozitate formală, fără valoare în faţa lui
Dumnezeu, care, din nefericire, caracterizează o mare parte a lumii creştine de astăzi. Căci starea
de pocăinţă sinceră a inimii nu se atinge chiar uşor, pentru că nu suntem prea dispuşi să renunţăm
la noi, să ne lepădăm de noi înşine şi să-L urmăm întru-totul pe Hristos! Nu cunoașterea
adevărului ne va salva, ci urmarea lui, nu din frică de pedeapsă și nici doar pentru răsplată, ci din
convingere, respect și iubire! Degeaba avem știință dacă n-avem pocăință! Iar acesta presupune o
relație personală a fiecărui creștin, directă, imediată, bazată pe iubire sinceră, cu Domnul nostru
Iisus Hristos!
Context în care, dacă ne mai lipseşte şi informaţia, şi învăţătura biblică corectă, sănătoasă
(sau aceasta a fost coruptă), şansele noastre de mântuire descresc considerabil! Nu ne permitem
aşa ceva! Nu ne permitem în aceste timpuri moderne, când practic mijloacele de informare şi
dezbatere inter-confesională pot fi nelimitate, să rămânem mândrii şi orgolioşi dar totodată
plafonaţi şi înrădăcinaţi în îngustimea unor doctrine extrabiblice şi a unor tradiţii omeneşti
seculare moştenite, de multe ori diferenţiate şi contrare între ele, toate acestea în detrimentul
Bibliei. De aceea, necunoaşterea de astăzi a acestor Elemente, specifică nu numai majorităţii
creştinilor, dar şi prin rândul „elitelor” se pare, este în dezavantajul Omenirii şi, astfel, dureroasă.
You Tube: „666 DE UNDE VINE? Ce înseamnă? Lumea cipurilor! Ce trebuie uite sa facem? Parintele
Calistrat”.
Părintele Calistrat este un alt preot ortodox bun orator și carismatic ce apare pe ecrane
foarte frecvent. Și nu mă îndoiesc de buna cedință a acestuia și nu spun că nu face sau nu învață și
foarte multe lucruri bune. Omul este foarte iubit și respectat și am convingerea că mulți mi-ar sări
la gât numai pentru că îndrăznesc să-l amintesc în materialul meu, în care îi voi critica câteva
„învățături”, preluate de la propria Biserica Ortodoxă, ce se dovedește astăzi foarte, foarte
depașită, rămasă amorțită și ancorată în tradiții și doctrine nebiblice. Eu nu am nimic personal cu
Părintele Calistrat sau cu oricare preot și în calitate de creștin, la rândul meu, îi iubesc frațește. Însă
nu mai iubesc lacunele majore și dogmele bisericești false generatoare de păcat, folositoare Satanei,
pe care aceștia le propavăduiesc cu îndârjire și pe care totodată le apără cu dinții. Acești preoți ai
nostri, amestecă Biblia cu scenariile nebiblice, adăugate de nici nu mai știi unde, dând sfaturi pe la
televizor în chestiuni vital importante, în timp ce ei înșisi suferă de mari lacune, neînțelegeri și
rămâneri în urmă. Din nefericire!
Vă rog să vizionați măcar filmulețul menționat mai sus. Părintele Calistrat, în acest filmuleț,
aduce fugitiv în discuție cartea „Tragedia Veacurilor”, scrisă de Ellen White, pe care o consideră o
sursă a ideilor eronate ce se învârt în jurul Cipurilor, care, implantate pe frunte sau pe mâna
dreaptă (numai aici, nu și în mâna stângă sau alte părți ale corpului!), ar reprezenta Semnul Fiarei.
246
Semnul Fiarei
Se vede de la o poștă că Părintele nostru nu i-a citit cartea Ellenei White. Pentru că Ellen White a
scris foarte clar despre Falsificarea Sabatului, de către Satana cu sprijinul Bisericilor decăzute
și/sau înșelate, din cel adevărat al zilei a șaptea, în cel fals al zilei întâi, ca Semn al Fiarei, și
nicidecum despre Cipuri care nici nu aparuseră la începutul secolului XX când autoarea a murit.
Termenul de „Cip”, nici măcar nu exista atunci, așa că și dacă s-ar fi vrut, nu s-ar fi putut menționa
concret în vreo lucrare scrisă. Dar nu este cazul. Însă am convingerea că dacă vreodată, Părintele
Calistrat, prin nu știu ce conjunctură, ar citi cu adevărat cartea sus menționată, ar fi pus profund pe
gânduri, dacă nu chiar zdruncinat din temelii. Dragilor, vă recomand să citiți „Tragedia
Veacurilor” pentru că veți avea foarte multe de învățat, înspre folosul propriilor suflete. Aceasta se
găsește ușor, atât în format fizic (fiind extrem de tipărită, în numeroase limbi, inclusiv română), cât
și în format electronic, putând fi descărcată gratuit și foarte simplu de pe internet.
Părintele ortodox Calistrat, așa de mare, iubit, cunoscut și recunoscut cum este dânsul, deși
își dă imperativ cu părerea, de fapt, în realitate, nu pare să dețină deslușirea formulei 666, nu știe
care sunt Fiarele Apocaliptice antihristice, nu cunoaște care este identitatea adevăratul Semn al
Fiarei, etc, și alături de confesiunea căreia îi aparține și pe care o ridică în slăvi, este departe de-a
percepe scenariul adevărat pe care îl profețeste Apocalipsa, pe care, asemenea multora, până la
urmă o încadrează drept „taină”. Dacă „Descoperirea lui Iisus Hristos” (Apocalipsa) s-ar fi numit
„Acoperirea”, „Ascunderea”, „Tăinuirea”, etc, atunci poate că aceste bisereci creștine și acești
preoți, ar fi avut o scuză! Așa însă, mă tem că n-au! Pentru că esența Apocalipsei este descifrată
astăzi! Dar mult mai mult mă tem că acestea și aceștia, dacă nu vor deschide ochii în timp util,
măcar atunci când se vor petrece evenimentele finale, în timpul ultimei generații de oameni, fără să
vrea, vor face foarte mult rău turmelor pe care nu le îndrumă deloc sau dacă le îndrumă, o fac
greșit. „Taine”!?
Citat:
“Preoții și pastorii vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să nu
lumineze peste turma lor.” - “Tragedia veacurilor”, Capitolul 38 — Ultima avertizare, Ellen White
Iar în priviința formalismului religios, nu acesta ne va salva ci inima sinceră predată lui
Hristos şi relaţia personală cu Acesta! Dar creştinul de astăzi, datorită ritualurilor şi doctrinelor
bisericeşti false, este jefuit în mare măsură, de frumuseţea şi simplitatea comunicării personale cu
Dumnezeu. Credinţa este muribundă sau a murit, iar formalismul a luat locul unei încrederi
simple şi curate, în Fiul lui Dumnezeu.
Preoţii noştri, din nefericire, se ocupă cu prioritate de ritualuri şi forme, în loc să vorbească
enoriaşilor despre inimă! Despre transformarea inimii, despre predarea inimii, fără rezerve, lui
Hristos! Despre necesitatea unei relaţii personale, de iubire, a fiecăruia dintre noi, cu Hristos!
Despre Legea Divină, despre Cele Zece Porunci şi ce înseamnă în profunzime respectarea lor,
respectiv despre ascultarea de Dumnezeu, motivată de iubirea purtată Lui! Despre credinţă! Etc.
Etc. Lucruri vital importante ce determină salvarea, ce determină mântuirea prin Harul
Mântuitorului! Câţi dintre preoţii noştri, în slujbe sau în predicile lor, vorbesc despre acestea? Din
nefericire, mulţi dintre ei înşisi, datorită supremaţiei ritualurilor seculare şi metehnelor bisericeşti
moştenite, nu cunosc şi nu înţeleg deplin cerinţele simple ale lui Hristos, ce decurg din iubirea
Acestuia.
Cu stupoare și mare dezamăgire am constatat faptul că există preoți care nici măcar nu știu
sau nu stăpânesc ei înșiși Cele Zece Porunci neschimbabile ale lui Dumnezeu (Decalogul = Legea
Morală = Legea Divină) din Biblia lor, pe care se pretind totuși că o au ca îndrumător. În ciuda
faptului că, având în vedere importanța covârșitoare a Legii Morale biblice, aceasta ar trebui să fie
arhicunoscută de către oricine, de la mic la mare, arhiexplicată și CELEBRĂ în toate bisericile
creștine, prin chiar intermediul preoților.
Decalogul – lege a dragostei în cele două Testamente
247
„De altfel, în Vechiul Testament ca şi în Noul Testament, totul se reduce la datoria omului de a
iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele potrivit poruncilor din Decalog. Poruncile din Decalog sunt
amintite în mai multe locuri din cărţile Noului Testament.” 8
Surse: 8 Studiul Vechiului Testament, manual pentru Seminariile teologice, Ed. IBM al BOR,
„Legile morale cuprinse în Testamentul Vechi se pot reduce la cele zece porunci „decalogul”, pe
care Dumnezeu l-a dat pe muntele Sinai. Acestea au fost scrise de Însuşi Domnul pe două table împărţite
în două grupe de datorinţe: tabla întâia cuprindea poruncile prin care se indică datorinţele către
Dumnezeu, iar tabla a doua cuprindea poruncile prin care se indică datorinţele către aproapele.” 14
Surse: 14 Morala creştină ortodoxă, manual didactic de Dr. Orest Tarangul, Valea Uţei, carte
aprobată de Sf. Sinod, Ed. Tipografiei Şcoala Română, Vatra Dornei, 1925, pag. 8-9.
Ar trebui să fie cap de afiș, în preocupările și învățăturile lor, o sarcină de-o importanță
primordială și vitală! Dar, din nefericire, nu este deloc așa! Multe biserici, datorită doctrinelor
tradiționiste seculare eronate, anti-biblice, în care se zbat și la care se pare că nu vor să renunțe
ușor, sunt încurcate, în special de Porunca cu numărul 2, dar mai ales de Porunca cu numarul 4,
cea referitoare la ziua adevărată de odihnă. Cum ar putea explica ușor dânșii, oamenilor, Porunca
cu “Să nu-ți faci chip ciplit...” când chiar bisericile lor sunt pline de chipuri ciplite (statui, icoane,
moaște, etc)? Sau cum ar putea explica dânșii neținerea Poruncii Sâmbetei, când din propria lor
Biblie, reiese categoric că Mântuitorul nici n-a desființat ziua a șaptea și nici n-a înființat-o pe cea
dintâi în locul acesteia?
Așa că, ca să evite pe cât posibil explicațiile încumetatoare omenești adăugate, de la puerile
până la fantasmagorice, și implicit, să scape de postura rușinoasă a neputințelor proprii,
determinată de neconcordanțele în raport cu Poruncile biblice existente neschimbabile, au lăsat-o
baltă și le-au cam abandonat pe toate zece. Au eliminat tot calupul sau au aruncat în derizoriu
întreaga Lege Morală! Sau o tratează doar preferențial și parțial, doar partea care nu-i încurcă (cea
cu: “să nu furi, să nu comiți adulter, să nu minți, etc”). Iar dacă, la Porunca a 2-a, o mai sucesc dânșii
cu interpretarea, Porunca cu numarul 4 nu le oferă nicio portiță, ci le dărâmă brutal doctrina
duminicii. Aici n-au cu ce să mai vină sau ce să mai interpreteze! Pe cale de consecință, decât să
recunoscă adevărul, mai bine se “scapă” cumva de această Poruncă în vigoare, neschimbabilă,
scrisă cu degetul lui Dumnezeu! Ba încă, în același timp, se “scapă” și de Memorialul Creațiunii, de
asemenea, neanulat nicăieri în Sfânta Scriptură prin autoritate divină! Care de fapt, nici nu s-ar fi
putut schimba sau anula, Creația fiind o stare de fapt, consumată deja!
Dar oare fac bine, rezolvă ceva? Cum își vor susține aceștia și acestea, la Judecata
Domnului, poziția adăugat-nebiblică și anti-biblică!? Cum vor justifica prioritizarea Tradiției în
detrimentul Bibliei? Cum vor explica poziționarea omului deasupra lui Dumnezeu? Cum vor
justifica desființarea Memorialului Creațiunii? Nu le este teamă că pentru îndrumarea pe calea
falsă a omului și totodată, pentru îndepărtarea de calea adevărată a Domnului, a mililoane și
miloane de oameni, a turmelor peste turme, vor răspunde într-o zi?
Ce să mai vorbim despre enoriaşii simplii, păstoriţi de bisericile mai mult sau mai puțin
apostaziate, care neştiutori, neînvăţaţi şi neajutaţi fiind, sunt şi mai departe de cunoaşterea unor
lucruri elementare din propria Scriptură? Aceştia asistă la o slujbă creştină amestecată cu
păgânism, şi stropindu-se cu aghiasmă, plătind prescuri, pomelnice sau acatiste, punând trei
luminări şi închinându-se la cinci icoane, etc. pleacă acasă fără o inimă transformată cu adevărat
întru Hristos, dar având probabil falsa satisfacţie a împlinirii datoriei sufleteşti. Sau se plimbă pe la
mănăstiri, îndeplinind nişte formalităţi rituale, dar nu-şi abandoneză viciile, rămân cu aceiaşi
inimă rea ca şi mai înainte şi nu se luptă cu ei înşisi împotriva propriilor greşeli cronice şi repetate.
Şi în continuare, înspre îndurerarea Domnului, comit inconştient acelaşi gen de păcate,
multe dintre ele prin chiar ritualurile formale bisericesti moştenite sau direct prin încălcarea
flagrantă a Celor Zece Porunci despre care poate că nici n-au auzit vreodată în viaţa lor (deşi merg
regulat la Biserică!) sau dacă au auzit, nu le cunosc şi nu le acordă nicio importanţă. Pentru că nici
preoţii lor nu le predică (Cele Zece Porunci fiind astfel aruncate în derizoriu de către însăşi Biserica
proprie!), şi pentru că nici Biblia n-o citesc, dimpreună toţi aceştia, sub orbia minciunii moştenite,
248
Semnul Fiarei
riscă să practice o religie amestecată, coruptă, insuficientă, superficială şi „uşoară”, dar ce se poate
dovedi autoînşelătoare!
Calitatea de creştin adevărat, presupune ca acesta, motivat de Iubire sinceră, să-şi ridice şi
să-şi poarte crucea, să se supună deplin autorității lui Dumnezeu ceea ce înseamnă străduință în
păzirea tuturor Celor Zece Porunci, şi nicidecum asumarea căii uşoare a unei religii formale sau
bazate doar pe o parte dintre Poruncile Divine, alese preferențial (mai mult sau mai puțin
conştient!), sau chiar a unei religii fără de nicio Lege. Întrucât, o astfel de cale uşoară, lejeră, etc., ar
transforma Harul Domnului Iisus Hristos în Har ieftin! Nici El n-a ales drumul ușor, ci a dus o
viață de totală jertfă de Sine și a murit la cruce, în locul nostru, pentru fiecare dintre noi, așa că nu
poate fi un exemplu pentru o cale ieftină și/sau ușoară! Calitatea de creştin adevărat, presupune
Iubire de Dumnezeu și Iubire față de aproapele, căruia, dacă-i pe căi greșite, trebuie (cu acordul
său!), prin propăvăduirea lui Hristos și Evangheliei Sale biblice (nu a Tradiției eronate!), să i se
aducă la cunoștință care este singura cale spre Rai!
249
Pastori diverși protestanți
Aceste biserici creştine, ce adoptă (parcă comandat!) o astfel de poziţie, fie ignorantă, fie
preterismul (antihristul ar fi fost în trecut, înainte de Hristos, respectiv regele grec Antioh Epifanul
- 215 î.Hr. - 164 î.Hr., care a interzis ritualurile iudaice, a profnat Templul şi i-a elenizat cu forţa pe
evrei), fie futurismul (antihristul va fi în viitor), etc., riscă enorm! Întrucit sistemul antihristic
(Papalitatea) este în faţa lor de mai bine de 1.500 de ani, dar, deşi extrem de evident descoperit de
propria lor Biblie, refuză să-l recunoască, în favoarea Satanei şi implicit în detrimentul tuturor!
Atât preterismul cât şi futurismul, se pare că au origini catolice iezuite, fiind doctrine false
înşelătoare, ca dealtfel, şi doctrina răpirii prealabile.
Problema răpirii prealabile la Cer, a bisericii lui Hristos, înaintea „necazului cel mare”,
dinaintea sfârşitului lumii, am mai tratat-o, în parte, în „CAPITOLUL 14. Vremurile din urmă”,
subcapitolul intitulat „Polarizarea lumii şi prigoana poporului Domnului. Izbăvirea”. Am constatat că
această învățătură este predicată foarte vehement, de milioane de credincioși baptiști, evangheliști
și, probabil, și de către alte confesiuni protestante.
De exemplu, dacă vorbim de predicatori români, foarte des, la fiecare 2-3 săptămâni,
evanghelistul (sau penticostalul) Aurel Gheorghe, sub titulatura „Semnele vremurilor”, plasează pe
You Tube, filme în care apeciază că lumea se apropie cu pași repezi de sfârșitul ei, în opinia
acestuia (după semnele profetice), reîntoarcerea Domnului Iisus fiind posibilă și foarte probabilă
de acum înainte, oricând (inclusiv în timpul generației prezente!).
În expunerile sale, acesta prezintă și dezbate evenimentele planetare la zi, de la cutremure,
schimbări climatice și catastrofelele de mediu ce sunt tot mai puternice și neașteptate, cu intensități
nemaiîntâlnite, pâna la inechitățile, nedreptățile și crizele sociale de orice fel, la globalizare, la
ultratehnologia modernă, nocivă societații umane, etc. Și nu în ultimul rând, pâna la conjunctura
actuală geo-politică din Orientul Mijlociu, unde se manifestă mari, cronice și complexe tensiuni
între două uriașe blocuri, pe de-o parte fiind Israelul susținut de America, Arabia Saudită, etc iar
pe de alta fiind Siria susținută de dușmanul declarat de moarte al evreilor, respectiv Iranul,
precum și de către Rusia și Turcia și alte țări musulmane, etc. Și nici Europa sau Asia îndepărtată
n-ar sta deoparte de acest conflict ce poate deveni planetar.
Pastorul Aurel Gheorghe corelează toate acestea cu profețiile biblice privind evenimentele
finale ale acestui Pământ, referindu-se cu precădere la situația actual din Orient, care, ca niciodată
înainte în istoria Omenirii de până acum, nu s-ar plia atât de deplin pe textele scripturistice din
Iezechiel, Capitolele 38 și 39, care vorbesc despre războaiele și mișcările de anvergură mare, ce vor
avea ca „epicentru” Israelul, evenimente ce se vor desfășura imediat înaintea sfârșitului lumii.
250
Semnul Fiarei
Ceea ce se întâmplă acum în Orientul Mijlociu, în jurul Israelului (regiunea putând fi

caracterizată ca fiind o bomba cu ceas!) este într-adevăr fără precedent, dar în rest, nu știu, nu sunt
în măsura prea mare să-i comentez interpretările acestuia. Însă, pentru că nu exclud nicio
posibilitate, recomand tuturor ceea ce recomanda și Aurel Gheorghe: fiecare să-și pocăiască
inima sa astăzi, ACUM, și nu în viitor, nici măcar mâine! Pentru a nu fi luați prin surprindere și
pe nepregătite de orice evenimente, fie individuale, fie comune, fie globale (ce se pot desfășura cu
o viteza foarte mare, fără precedent!), și implicit, pentru a nu risca să constatăm când nu se va mai
putea face nimic, că „în viitor” sau „mâine”, a fost absolut târziu.
Fără îndoială că Aurel Gheorghe, pe care, personal, îl consider un „monument de credință”,
dovedește o râvnă de invidiat pentru Cer, are numai intenții bune și realizează o mare lucrare
misionară pentru Hristos. Și regret că, tot pe You Tube, am văzut, de exemplu, că un preot ortodox
(a cărui confesiune, ce în același timp, „doarme pe ea”, într-o amorțeală dezarmantă, fiind pe de-o
parte lipsită de învățături oficiale concrete apocaliptice, iar pe de alta practicând învățături și
doctrine nebiblice), îl caracteriza pe protestantul Aurel Gheorghe, ca fiind un „sectar” eretic. În
contextul în care am constatat că Protestanții sunt mult mai aproape de Biblie decât Ortodocșii!
Dar astăzi, lucrurile par să fie pe dos, Biblia a ajuns eretică prin comparație cu „Sfânta Tradiție”,
puricele se poate da mai mare decât elefantul, iar „hârbul acuză oala spartă”! Este regretabil!
Revenind, pe lângă toate cele bune, Aurel Gheorghe, și respectiv confesiunea acestuia, deși
observă și simt că semnele vremurilor contemporane „vorbesc” Omenirii, totuși înregistrează mari
lacune în această privință: n-au identificat, ÎNCĂ, Fiara cea Dintâi apocaliptică (1), Cea de-a Doua
Fiară apocaliptică (2), Semnul Fiarei (3) şi Babilonul creştin (4), ca fiind Papalitatea (1), Statele
Unite ale Americii (2), Legea Duminicală (3) şi Doctrinele bisericești false (4) ce abundă astăzi în
lumea crestină. De principiu, apreciază corect că globalizarea accelerată, pe care chiar și noi toți
(actuala generație) am început să o trăim, nu poate conduce decât la crearea cadrului împlinirii
ultimilor profeții biblice ale Istoriei, dar se învârt incorect în jurul unui Antihrist – om, din viitor,
sau a CIP-ului (sau a ceva similar), a banilor virtuali și controlului economic electronic al fiecărui
individ, ca potențial Semn al Fiarei. La care adaugă și această falsă doctrină a răpirii prealabile a
credincioșilor ultimei generații a Pământului.
Aceste erori sau lipsuri sau mari lacune în descifrarea deplină și corectă a profețiilor biblice
apocaliptice, sunt specifice multor confesiuni, pe care totuși le preocupă subiectul, căci grosul
lumii creștine nici măcar ne se deranjează prea tare cu astfel de probleme, nici catolicii, nici
ortodocșii, nici buna parte dintre protestanți.
Singurii care dețin cel mai complet și propăvăduiesc adevărul biblic, sunt adventiștii. Da,
oameni buni, o sectă dacă vreți, deține adevărul: adventiștii. Cred că este momentul s-o spun pe
251
șleau! Cel mai aproape de Cuvântului lui Dumnezeu este Biserica Adventistă, care este de
asemenea și singura, la nivel planetar, care, făcând pași în plus, a descifrat concret și corect,
profețiile biblice referitoare la cele 4 Elemente specificate puțin mai sus.
Adventiștii sunt o confesiune creștină tânără, formată de nici două veacuri, având la
origine creștini diverși proveniți din numeroase alte biserici creștine diferite (din peste 200
confesiuni), oameni care au realizat că trebuie să se debaraseze de practicile, ritualurile și tradițiile
false moștenite, și să se reîntoarcă strict la Cuvântul lui Dumnezeu! Lucrul acesta este foarte
important! De aceea adventiștii nu trebuie priviți ca o sectă oarecare, similară celorlalte, iar apariția
lor pe scara Istoriei lumii și lucrarea contemporană a acestora în toate țările, ar trebui să dea
Omenirii de gândit, cel puțin asupra momentului în care ne aflăm, raportat la revenirea lui
Hristos, respectiv a sfârșitului lumii acesteia.
Restul denominațiunilor însă, adica grosul lumii creștine, sânt deocamdată, fie fidele
diverselor doctrine nebiblice moștenite (pe care le apără cu îndârjire chiar dacă acestea sunt
mincinoase!), fie sunt reticente, dezinteresate sau nedispuse prea mult dialogului interconfesional,
fie sunt de-a dreptul „letargice”. Iar dacă, din când în când, unele se mai „trezesc”, interpretind cu
dezinteres sau foarte îngust câteva versete din Apocalipsa, așteaptă în viitor câțiva profeți
individuali (despre care, mulți afirmă c-ar fi Enoh si Ilie, care se vor reîntoarce dupa ce au fost luați
de vii la Cer), care să le lumineze în vremurile de sfârșit:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 11, 3. Şi voi da putere celor doi martori
ai Mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile.).
Însă Dumnezeu nu va trimite în viitor doar „doi martori”, ci a trimis deja câteva milioane de
„martori” adventiști, care spre deosebire de toate celelalte confesiuni creștine, sunt răspândiși în
fiecare țară a Globului, creștină sau non-creștină, lucrând să deschidă ochii oamenilor și să
avertizeze Omenirea în întregul ei. N-ar trebui decât să verificăm ceea ce învață, cu propria noastră
Biblie și cu Istoria Lumii de până acum și, renunțând la propriile orgolii și/sau la neînțeleptul
„patriotism” manifestat nu față de Adevar ci față de diversele învățături nebiblice moștenite, vom
ajunge să nu-i putem contesta, ci dimpotrivă, să le dăm dreptate.
Dar se pare că, cu unele excepții, bisericile creștine rivale, în majoritatea lor și ca entități
distincte, preferă încă „orbia” proprie! Deocamdată, puțini îi ascultă pe adventiști, dar s-ar putea
să vină vremuri când lucrurile se vor schimba rapid în bine, forțate fiind de evenimentele viitoare
ce se vor desfășura cu viteză pe această Planetă, care vor împlini la literă și ultimile profeții biblice.
Printre mulți altții care tratează subiectele apocaliptice, de regulă tot dintre Protestanți
(întruciât Biserica Oficială Ortodoxă este foarte tăcută, pentru că nu are concret, pe acest subiect,
prea multe de zis, din nefericire!), un altul care postează foarte frecvent pe You Tube, Facebook, TV –
Moldova Creștină, etc, este și arhicunoscutul (cred!) pastor baptist moldovean Vasile Filat. Și
acesta, deși cred că de foarte bună intenție, înregistrează cam aceleași lacune și se învârte în jurul
acelorași erori, menționate mai sus, bineînțeles specifice confesiunilor lor. Vă rog să vă uitați, de
exemplu, pe You Tube, la următoarele doua filmulețe ale acestuia: „Soarta oamenilor care vor respinge
semnul 666 | Pastor Vasile Filat” și „Semnificația cifrelor 13, 666 si 777?”.
Acești oameni cred în răpirea prealabilă. În opinia lor, biserica lui Hristos din ultima
generație, formată din toți credincioșii adevărați de pretutindeni, adică cel puțin milioane de
oameni vi de pe întreg Globul, într-o singură zi vor dispărea de pe Pamânt, fiind înălțați, prin
„văzduh”, la Cer, de către Domnul Iisus. Apoi vor urma șapte (7) ani, denumiți ai necazului cel
mare, perioadă de o mare strâmtorare complexă globală nemaiîntâlnită, în care va apărea un mare
lider global - Antihristul care va stăpâni la nivel planetar, acesta dându-se pe sine drept Salvatorul
Omenirii, înșelând Lumea disperată rămasă, care în majoritatea ei îl va urma. La mijlocul celor 7
ani de mare necaz (după ce în primii 3.5 ani își va consolida poziția, punând mâna pe toată puterea
Omenirii, înșelând grosul lumii cu intențiile sale de pace și numeroase obiective pozitive ce ar avea
drept scop ieșirea din criză), Antihristul va recurge la uzurparea efectivă a Domnului Iisus Hristos.
Acesta, se va aseza el într-un Templu fizic (cel de-al Treilea, dupa ce primele două, cel din
secolul X i.Hr. și cel din secolul VI i.Hr., au fost distruse) ce se va construi în viitor în Ierusalim, tot
252
Semnul Fiarei
în această perioadă de mari tulburări, de unde va solicita închinare în fața lui ca în fața unui
„dumnezeu”. Iar pentru demonstrarea loialității, control și supunere, va impune CIP-ul (sau ceva
similar) tuturor locuitorilor Pământului, care fără acest obiect fizic implantat pe frunte sau pe
mâna dreaptă, nu vor putea cumpăra sau vinde. Context global în care, oamenii ultimei generații
de pe Pământ („răpiții” nemaifiind aici deja de 3.5 ani, fiind scutiți astfel de greutățile și suferințele
celui mai mare necaz pe care Omenirea îl va cunoaște vreodată!), se vor împărți în două grupe:
- cei ce, rămânând necredincioși, nu se vor opune și se vor închina Antihristului, falsului
Salvator al planetei și astfel vor accepta Semnul acestuia (majoritatea);
- cei ce, devenind credincioși chiar în timpul acestei perioade de 7 ani, se vor opune și nu se
vor închina Antihristului așteptând cu prețul vieții lor reîntoarcerea Adevăratului
Salvator – Domnul Iisus Hristos, și astfel nu vor accepta Semnul acestuia (minoritatea).
Aceștia din urmă, reîntorși la credința în Dumnezeu pe ultima sută de metri a Istoriei,
datorită nesupunerii și neînchinării în fața lui Antihrist, vor fi prigoniți până la moarte. Dar ori că
vor fi uciși ori că vor scăpa, fugind, rezistând și supraviețuind prigonirilor, vor fi mântuiți la
sfârșitul perioadei de 7 ani, când va mai veni o dată Domnul Iisus (dupa ce cu 7 ani înainte a venit
numai până în văzduh ca să-i ia la El pe „răpiți”), Care de data aceasta va călca El Însuși pe
Pământ și îi va salva și pe aceștia (pe cei vii direct iar pe cei omorâți, prin înviere). După care,
Hristos va împărății pe actualul Pământ o mie (1.000) de ani (împlinind „Mileniul” descris în
Apocalipsa), apoi urmează veșnicia în Rai. Foarte pe scurt, cam acesta ar fi scenariul răpirii
prealabile.
Atașez o reprezentare schematică orientativă a acestei teorii, de la Creație până la sfârșitul
Mileniului și începerea Raiului etern, în limba engleză (în română, deocamdată, n-am găsit), aleasă
arbitrar de pe internet (Rapture of Church = Rapirea Bisericii; Tribulation = perioada necazului cel mare,
years = ani; etc):
Doctrina răpirii prealabile este falsă în opinia altor confesiuni (inclusiv a mea), pentru că pe
de-o parte se bazează doar pe câteva versete biblice singulare, extrase din context, iar pe de altă
parte pentru că vine în contradicţia mult mai multor versete biblice care ne arată că „aurul se
lămureste fiind trecut prin foc”. Și nu în ultimul rând, pentru că n-are coerenţă şi nu prezintă nici o
succesiune logică a presupuselor evenimente.
253
Mai jos aveți câteva versete, cu care adepîii răpirii prealabile iși fundamentează teoria:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul
se va lua şi altul se va lăsa., 41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 17, 34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar
celălalt va fi lăsat., 35. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată., 36. Doi vor fi în ogor;
unul se va lua altul se va lăsa.).
Dacă analizăm însă în context, respectiv Capitolul 24 din Sfânta Evanghelie după Matei și
Capitolul 17 din Sfânta Evanghelie după Luca, cred că se poate observa destul de clar că răpirea („şi
vor aduna pe cei aleşi ai Lui”) se va produce într-adevăr, dar nu în prealabil, ci „îndată după
strâmtorarea acelor zile” (deci, după necazul cel mare!), chiar la revenirea Domnului Iisus (“în care zi
vine Domnul; în ziua în care se va arăta Fiul Omului”).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24 ,3. Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au
venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al
sfârşitului veacului?, 9. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate
neamurile pentru numele Meu., 13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui., 21. Căci va fi
atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi., 29. Iar îndată
după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea
din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui., 30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge
toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă
multă., 31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele
patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini., 36. Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu
ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl., 37. Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea
Fiului Omului., 38. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se
măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,, 39. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe
toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului., 40. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se
va lăsa., 41. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa., 42. Privegheaţi deci, că nu
ştiţi în care zi vine Domnul vostru., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 17, 26. Şi precum a fost în
zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului:, 27. Mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua
când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi., 28. Tot aşa precum a fost în zilele lui
Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau,, 29. Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a
plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi,, 30. La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul
Omului., 34. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat., 35.
Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată., 36. Doi vor fi în ogor; unul se va lua altul se
va lăsa.).
Referinţe în acest sens, mai apar în Biblie: Matei 13.21, Marcu 13. 24-27, Luca 17 si 21, Ioan
16.33, Fapte 14.22, 1 Tesaloniceni 4. 13 – 18, Apocalipsa 6.13-17 etc..
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 24. Ci în acele zile, după necazul acela,
soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei., 25. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt
în ceruri se vor clătina., 26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă.,
27. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea
pământului până la marginea cerului., Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,
Cap. 4, 13. Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi,
care nu au nădejde,, 14. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe
cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El., 15. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului,
că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,, 16. Pentru că
şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,, 17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi,
împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul.).
254
Semnul Fiarei
Citat:
„”Nu va fi venirea lui Isus secretă? Nu spune
Biblia :” Din doi care vor fi la câmp, unul va fi luat si
altul va fi lăsat “? ( Mat. 24:40 )
Nu va fi venirea lui Isus secretă? Nu spune Biblia:
”Din doi care vor fi la câmp, unul va fi luat si altul
va fi lăsat“? ( Mat. 24:40 )
Biblia face foarte clar faptul că venirea lui Isus nu va fi
un eveniment secret (Apoc. 1:7; Ps. 50:3; 1 Tes. 4:16,17; Mat.
24:27). Atunci când Biblia vorbeste despre cei care vor fi lăsati,
ea nu spune că acestia vor fi lăsati vii pe pământ. Intregul pasaj din Luca 17:26-37 descrie în amănunt
evenimentul. În zilele lui Noe au existat două clase de oameni: una luată (salvată) si una lăsată (distrusă de
potop) (vers.27).
In zilele lui Lot au existat deasemenea două clase de oameni: una scoasă din cetate si salvată, cealaltă
lăsată în cetate si mistuită de foc. La fel va fi si la venirea lui Isus (Luca 17:30-37). O categorie de oameni va
fi luată la cer împreună cu Isus, cealaltă va fi distrusă. În Luca 17:37 se ridică întrebarea: ”Unde Doamne?
Unde sunt lăsati acesti oameni?” Biblia răspunde clar: ”Acolo unde este trupul, acolo se vor aduna vulturii“.
Apoc. 19:11-18 clarifică faptul că cei răi sunt nimiciti la revenirea lui Isus. (Vezi si 2 Tes. 1:7-9, 2:8).
Nu ne învată Biblia că Isus va veni ca un hot (1 Tes. 5:2 )?
Fiecare verset în care Biblia aminteste că Isus va veni ca un hot face referire la momentul neasteptat,
surprinzător, al venirii lui Isus, si nu la modul venirii Sale. El vine repede – ca un hot, pe neasteptate – ca un
hot, dar într-o splendoare glorioasă precum fulgerul în slavă biruitoare (vezi Mat. 24:42-44 ; 1 Tes. 5:1-5;
Mat. 24:27).
Va trece poporul lui Dumnezeu prin încercările viitoare, sau cei credinciosi vor fi răpiti la
cer înainte de acest timp de stâmtorare?
Experientele trăite de vechiul Israel au fost exemple pe care Dumnezeu le-a dat pentru poporul Său de
la sfârsitul timpului. Asa cum Israelul a fost eliberat din robia egipteană după căderea plăgilor, tot asa
biserica lui Dumnezeu va fi protejată în timpul plăgilor finale si va fi eliberată din mâna asupritorilor săi (1
Cor. 10:11; Ps. 91:46). Sadrac, Mesac si Abednego au intrat în flăcări atunci când au refuzat să se supună
decretului universal de moarte emis de împăratul Babilonului. Din acele flăcări i-a salvat Dumnezeu în mod
miraculos. Credinta lor care a sfidat moartea a înfruntat si flăcările (Dan. 3:16-28).
El vine ca un hot după căderea plăgilor (Apoc. 16:15). Altfel, ce sens ar mai avea să declare: ”Iată, Eu
vin ca un hot” după ce primele sase plăgi au fost deja revărsate dacă El ar fi venit deja ca un hot înainte de
căderea primei plăgi? Apoc. 15:8 declară în mod categoric: ”Niciun om nu va intra în Templu (cel ceresc)
până ce nu se vor sfârsi cele sapte urgii (plăgi)”. 2 Tes. 2:1-3 arată clar faptul că antihristul se va arăta
înainte de venirea lui Isus si va fi nimicit de strălucirea venirii Sale (2 Tes. 2:8).
Invată Biblia că cei neprihăniti îsi primesc răsplata atunci când sunt răpiti la cer, la
începutul celor sapte ani de stâmtorare, iar cei necredinciosi sunt distrusi la sfârsitul acestei
perioade ?
Parabolele lui Isus arată foarte clar faptul că cea de-a doua venire a lui Isus va fi un eveniment divin
culminant – când oamenii sunt fie salvati, fie pierduti. Nu mai există apoi o perioadă de sapte ani în care să
ne reconsiderăm vietile. Acum este Ziua Mântuirii (2 Cor. 6:2). În Mat. 13:30, atât grâul cât si neghina (cei
neprihăniti si cei păcătosi) cresc împreună până la seceris.
Cei neprihăniti sunt salvati iar cei necredinciosi sunt pierduti. În parabola cu robul necredincios nu
mai există o a doua sansă. Cei necredinciosi sunt pierduti atunci când stăpânul casei vine pe neasteptate
(Mat. 24:44-51). În parabola cu oile si caprele, atunci când Isus vine, oamenii sunt fie salvati, fie pierduti
(Mat. 25:31-46).” - “Nu va fi venirea lui Isus secretă? Nu spune Biblia :” Din doi care vor fi la câmp,
unul va fi luat si altul va fi lăsat “” - http://www. resursebiblice.ro
Și acum, ca să conștientizați câtă nesiguranță, câte incertitudini sau erori, câte puncte slabe,
câte incoerențe în sine și câtă neputință conține această doctrină falsă a răpirii prealabile (dar care
în același timp este extrem de periculoasă pentru credincioșii sinceri adepți, care, dirijați fiind pe
piste greșite sau orbiți fiind de astfel de învățături false, riscă să fie înșelați odată cu grosul
255
Omenirii, căzând în capcana celui viclean, înspre pierderea în veșnicie a sufletelor lor), haideți să
analizăm, foarte sumar, doar câteva puncte:
1. Răpirea prealabilă, într-o singură zi, a „Bisericii lui Hristos”, respectiv a unei
minorități (formate totuși din milioane de oameni răspândiți planetar), care vor
dispărea fizic de pe acest Pământ
Oameni buni, vă rog să încercați să vă imaginați un astfel de fenomen, după care să
reflectați la acesta, chiar și numai dintr-un punct de vedere logic și rațional. Deci, conform acestei
teorii, într-o singură zi, cel puțin milioane de oameni vii, din ultima generație, din populația
Planetei ce numără miliarde, vor dispărea fizic de pe acest Pamânt.
Pe mine mă stupefiază cu câtă ușurință și cu câtă superficialitate, duse la extrem (pâna la
omitere totală!), tratează adepții acestei teorii, presupusul lor eveniment fizic. Dvs. vă dați seama
ce impact ar avea la nivel planetar un astfel de fenomen, daca s-ar produce? În lumea modernă
plină de Televiziuni, Internet, mass-media, etc, etc!? Credeți că majoritatea rămasă nu și-ar pune o
mie de întrebări? Credeți că s-ar discuta numai o scurtă perioadă și apoi lumea păcătoasă rămasă
și-ar vedea în continuare liniștită de treburile de mai dinainte? Ca ăi când nimic important nu s-ar
fi întâmplat!?
Nici vorbă, să nu fim naivi! Ar fi cel mai MIRACULOS, mai ATIPIC ăi mai IMPORTANT
eveniment în masaă al Istoriei Omenirii dintodeauna de până atunci, care ar genera nenumărate
semne de întrebare, precum și interminabile dezbateri și reacții de la cele mai normale de urmat,
până la cele mai neprevăzute, de la nedumerire până la spaimă și groază de nedescris, etc.
Pe unul dintre pastorii protestanți adepți ai acestei teorii, chiar l-am auzit afirmând pueril
că Omenirea va fi mințită atunci de către autorități, care, ca justificare, vor pune răpirea pe seama
extratereătrilor și nu a lui Hristos. Iar popoarele lumii vor accepta, se vor duce acasă și vor dormi
liniștite, lăsându-se mai departe, înșelate ușor, la apariția lui Antihrist pe scena Istoriei, imediat
ulterioară fenomenului răpirii.
Ar fi cu putință să se întimple astfel? N-aș crede! Rămașii popoarelor lumii, or fi ei
necredincioși, dar n-aă zice că-s și total necunoscători ai diverselor scenarii și interpretări
apocaliptice și mai ales n-aș zice că sunt naivi, așa cum se deduce indirect din explicațiile
pastorului în cauză! Sau cum se deduce implicit oricum, în sine, din teoria aceasta, în încercarea
de-a deveni „plauzibilă”!
Într-adevăr, nu multă știință sau deșteptăciunea intelectuală este criteriul dupa care Hristos
îi selectează pe ai Săi, ci credința și iubirea sinceră, viu manifestate. Iar rămașii, de principiu, ar fi
și mai mulți, dar și mai deștepți decât răpiții. Vă rog să analizați societatea și să apreciați dacă cei
mai deștepți, care ajung în vârf în multe privințe, sunt neapărat și cei mai buni și mai morali dintre
oameni (și nu mă refer numai la politică). Nu, nu sunt!
Dar totuși, a-i încadra pe necredincioșii rămași ca fiind atât de necunoscători, simplu și
ușor de păcălit, după un asemenea eveniment concret, palpabil, pe care de data aceasta nu l-ar mai
putea tăgadui din necredință, întrucât l-ar trăi ei înșiși și nu l-ar mai putea nega, mi se pare evident
pueril, naiv, irațional și ilogic.
Adică „pleacă” de pe Pamânt, dintr-o dată și de pretutindeni, în aceiași zi, cel puțin
milioane de oameni și aceștia nu sunt oricine, ci exact cei mai morali, cei mai sinceri, cei mai
evlavioși, cei mai buni, adevărații credincioși, etc, și totuși, cu toate acestea, necredincioșii rămași
(conștienți fiind de caracterul primilor, pentru că i-au cunoscut!), ar înghiți gălușca cu extratereștrii
și nu s-ar gândi că la mijloc ar putea fi Hristos. Mai ales în contextul în care, în prealabil, doctrina
Răpirii a fost intens mediatizată, cu foarte mulți ani înainte, de către unele Biserici Protestante, fiind
așadar cunoscută Omenirii demult, inclusiv multor rămași. Doctrină care, dacă astăzi este destul
de răspândită, odata împlinită și adeverită atunci, prin producerea fenomenului răpirii, ar fi și mai
mediatizată, ar fi planetar mediatizată, astfel încât ar ajunge rapid la urechile tuturor.
Repet: ați putea crede că pentru răpire, lumea îi va responsabiliza așa ușor pe imaginarii
extratereștrii (cu toate falsurile moderne din jurul acestor baliverne, de factură satanică, ce intoxică
256
Semnul Fiarei
lumea!), fără să se cutremure profund, în sine și fără să se gândească și la posibilitatea că, în spatele
fenomenului, să nu fie totuși Adevăratul Hristos!? Să fie atât de naivă?
Ca să nu mai vorbim că presupușii răpiți, nu vor dispărea dintr-o dată, pur și simplu.
Aceștia nu se vor teleporta într-o secundă, ci primind trupuri duhovnicești, ar trebui să fie
ÎNĂLȚAȚI “în văzduh”, și numai acolo îl vor întâmpina pe Domnul!
(Exemplu: Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 13. Fraţilor,
despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde,,
14. Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru
Iisus, îi va aduce împreună cu El., 15. Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care
vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,, 16. Pentru că Însuşi Domnul,
întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi cei morţi
întru Hristos vor învia întâi,, 17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în
nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul., 18. De aceea, mângâiaţi-vă
unii pe alţii cu aceste cuvinte.).
Iar ÎNĂLȚAREA tuturor acestora să fie invizibilă? Înălțarea să fie chiar așa ușor de trecut cu
vederea sau să i se atribuie niște explicații mincinoase atât de ușor de înghițit de către cei rămași?
N-aș crede!
Surprinzător este însă că mulți dintre teologi, chiar îndraăznesc să folosească textul de mai
sus pentru susținerea falsei teorii a rapirii prealabile, când acesta este tocmai unul dintre
numeroasele paragrafe biblice care-i încurcă foarte tare, venindu-le împotrivă! Nu trebuie să fi
savant sau să-l citești de 100 de ori ca să observi că în cuprinsul acestuia se vorbeste și de-o înviere
a morților, care într-adevăr este prealabilă răpirii („nu vom lua înainte celor adormiţi”). Sau să
observi când se va produce într-adevăr răpirea: „la venirea Domnului”, care se va petrece la sfârșitul
necazului cel mare și nu înaintea declanșării acestuia!
Această înviere a morților, într-adevăr prealabilă transformării viilor credincioși ai ultimei
generații, pomenită în aceste versete, vom constata că generează mari probleme în scenariile
acestor teologi care trec foarte superficial peste text (ca să scape de inadvertențe și neputințe!) sau
îl citează numai parțial în explicațiile lor. Vom vedea că această înviere prealabilă, dărâmă în sine
teoria răpirii prealabile, însă prefer să aprofundăm acest text foarte elucidator la unul dintre
următoarele puncte, tratate puțin mai jos. Deocamdată, doar v-aș ruga să reflectați la expresia:„ şi
cei morţi întru Hristos vor învia întâi ”, după care să încercați să răspundeți singuri la următoarea
întrebare „ pleonastică ”: „Care înviere este aceasta?” Cea dintâi? Sau cea de-a Doua? Alta? Care?
Eu voi răspunde, așa cum spuneam, la alt punct. Deși răspunsul este copilăresc evident !
Revenind, este foarte puțin probabil că rămășii să poată fi păcăliți și fraieriți la grămadă în
asemenea hal, ci dimpotrivă, cred că aceștia ar înțelege exact că răpirea (propăvăduită dinainte!) s-
a petrecut într-adevăr prin putere Divină, fiind o mișcare a lui Dumnezeu. De aceea, ar fi perioada
în care, fiecare individ rămas în parte, cu un pic de minte și conștiința, indiferent că înainte a fost
ateu, nehotărât, ignorant, fals credinocios etc, nefiind printre răpiți, va fi îngrozit de probabilitarea
ratării Raiului și primirii iminente a Iadului. Fiecare în parte n-ar sta liniștit, ci ar fi de-a dreptul
îngrozit! O spaimă groaznică de nedescris ar cuprinde fiecare inimă!
Și în aceste noi condiții, când, firesc, lumea rămasă și teribil de speriată (forțată fiind acum
de evenimentul deja consumat, să creadă!), va deveni extrem de circumspectă la oricine și orice,
credeți dvs. că Antihristul s-ar mai putea implementa și manifesta?
Eu n-aș zice! Ci mai degrabă, aș înclina să cred că într-o astfel de conjunctură istorică nouă
și nemaiîntâlnită, după un asemenea eveniment planetar cu impact ENORM, grosul dintre
necredincioșii rămași (printre care și preoți, pastori, teologi, enoriași diverși, etc), motivați măcar
de spaimă dacă nu de iubire sinceră, ar lasă deoparte multe dintre vechile idei și preocupări, ar
„mînca” Biblia și ar trece prin filtrele acesteia toate scenariile și interpretările apocaliptice, posibile
și imposibile, pe care le cunosc deja sau pe care le află atunci, acționând în consecință și stând cu
ochii în patru.
Și, mulți dintre ei, având acum în față dovada de netăgăduit (evenimentul petrecut!),
interesându-se, studiind, aprofundând, rectificând, corectând, selectând, ințelegând și ei acum
257
profețiile, schimbiându-și caractereul și/sau crezând în sfârșit Bibliei, ar ieși de sub robia
ignoranței, a minciunii și-a înșelătoriei, și ar reveni la credință și la pocăință adevărată, măcar în al
dousprezecelea ceas al Istoriei.
Puțin probabil c-ar mai cădea în plasa vreunui Antihrist, despre care, din disperare, pentru
evitarea închinării înaintea acestuia, s-ar interesa până la Cer! Fraților, gândiți-vă că ați fi dvs.
printre rămași. Unii de lângă voi, pe care îi cunoșteați de-o viață, au dispărut la Cer, pentru Răi,
iar voi ați rămas, cel mai probabil, pentru Iad. Întrucât marea diferențiere s-a realizat deja. Același
lucru s-a întâmplat pe întreaga Planetă! Ce-ați face? Ați sta cu mâinile în sân? Dacă o fărâmă de
speranță ar mai fi și pentru voi, n-ați încerca din toate puterile sufletului, s-o fructificați?
Așadar, am convingerea că într-un astfel de scenariu ULUITOR al dispariției dintr-o dată a
milioane de oameni, cei mai buni, Omenirea rămasă, n-ar mai pune niciun preț, nici pe teoria
extratereștrilor, nici pe vreun Antihrist (ce prin această conjunctură, ar fi dezvăluit și, astfel, n-ar
mai avea cadrul necesar să se mai manifeste și implicit n-ar mai putea înșela lumea!). Ci
dimpotrivă, cred că s-ar înregistra un fenomen de pocăință în masă, a multora, ceea ce ar însemna
că la sfârșitul celor 7 ani, o foarte bună parte dintre rămași vor intra, de asemenea, în „Biserica lui
Hristos”, întrucât Acesta nu-i va abandona ci îi va salva și pe acești convertiți la credință adevărată
(chiar dacă schimbarea în bine a inimilor lor, s-a întâmplat în aceste condiții extreme!).
Astfel că, la tabăra minorității mântuiților răpiți în prealabil, s-ar adauga grosul
mântuiților de după răpire (logic, mai mulți ca primii!), convertiți tocmai de credință generată de
producerea fenomenului divin al răpirii! Caz în care, concluzionăm că majoritatea oamenilor
ultimei generații, ce vor număra miliarde, se vor mântui, chiar dacă în etape, unii – „răpiți”, mai
devreme și scutiți de suferințele teribile ale vremurilor de sfârșit, iar alții– „rămășii
convertiți” chiar în timpul necazului cel mare (ce devine necondiționat de-un Antihrist dezvăluit!),
mai târziu și nescutiți, trecuți prin el. Și numai un număr mai mic se va pierde, dintre cei ce vor
refuza calea credinței, chiar și în aceste noi circumstanțe, în ciuda dovezii capitale a intervenției
Cerului prin răpire, constatată de ei înșiși.
Deci, într-un astfel de scenariu, apreciez că majoritatea s-ar mântui și
nu minoritatea! Ceea ce este categoric nebiblic, întrucât, din nefericire, Sfânta Scriptură ne
descoperă că lucrurile vor sta exact invers, respectiv Antihristul neidentificat de majoritate, va
putea să se manifeste și va înșela, iar grosul se va pierde și nu minoritatea!
Recapitulând, avem în față două variante, două posibilități:
1. În cazul unei răpriri prealabile, logic și rațional ar fi ca Antihristul să nu mai reușească
să însele o majoritate, ci doar o minoritate, întrucât o spaima cumplită, de Iad, i-ar
cuprinde pe cei rămași.
2. În cazul niciunei răpiri prealabile, va fi invers, Antihristul va reuși să însele o
majoritate, nu doar o minoritate. Căci în acest al doilea caz, spre deosebire de primul (în
care ar avea dovada riscării Iadului – prin nerăpirea lor, și rămânere aici!), oamenii nu
vor știi încă în care tabără au cele mai mari șanse să intre, neavând în față nicio dovadă
divină privind soarta sufletelor lor. Și astfel, în majoritatea lor, vor merge înainte că și
până atunci, mulți sperând în salvarea proprie fără a conștientiza necesitatea unei
transformări radicale în viața lor, respectiv fără pocăința inimii și fără urmarea întocmai
a Cuvântului lui Hristos, din Biblie. Vor fi ușor de manipulat și înșelat!
Așa că, dacă încercăm să privim lucrurile pragmatic, rațional și logic, chiar și numai din
această perspectivă, putem realiza falsitatea doctrinei Răpirii prealabile, respectiv neplierea acesteia
pe Biblie.
Concluzionând acest punct, vă rog să încercați să vă imaginați dvs. înșivă
fenomenul Răpirii prealabile și conjunctura socială planetară pe care ar determina-o producerea
acestuia și apoi să formulați pastorilor sau credincioșilor adepți ai acestei teorii, multe întrebări
concrete, coerente și logice. Am marea convingere că răspunsurile lor (sau mai degrabă lipsa unor
răspunsuri sustenabile!) caracterizate de multiple neputințe, irațiuni, incoerente, contradicții în
sine, etc, vă vor da mult de gândit. Veți descoperi că majoritatea nu sunt de rea intenție, ci, înșelați
258
Semnul Fiarei
fiind la rândul lor, cred sincer în această teorie, chiar dacă falsitatea acesteia îi conduce inevitabil,
inclusiv pe ei înșiși, la multe proprii inadvertențe și neînțelegeri.
2. Perioada celor șapte (7) ani (sau perioada necazului cel mare)
Într-adevăr, înaintea sfârșitului lumii și celei de-a doua veniri a lui Hristos, Omenirea va
cunoaște cea mai grozavă supercriză complexă din Istoria sa, așa cum El Însuși o spune:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-
a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi., 29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele
se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.,
30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe
Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă., 31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare
de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte
margini.).
Și dacă tot am reconsemnat aceste versete, vă rog să remarcați și CÂND va avea loc
adevărata „răpire” a credincioșilor, respectiv când Hristos și-i va “aduna pe cei aleşi ai Lui din cele
patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini”: nu în prealabil, nu înaintea necazului
cel mare (strâmtorării), ci după necazul cel mare, la revenirea Sa, în ziua cea de apoi (ultima zi ce
încheie timpul omului de pe acest Pământ). Se poate observa, clar aș zice eu, chiar și numai din
aceste versete, că Biserica lui Hristos, nu va fi nicidecum scutită prin răpire prealabilă, ci credința îi
va fi pusă sub testul suprem, căci va trebui să îndure perioada strâmtorării, perioadă în care va fi
crunt prigonită. Însă, așa cum spuneam, aurul se lămurește fiind trecut prin foc, nu ocolându-l! (iar
dacă Biserica lui Hristos n-ar mai fi aici, pe cine ar mai prigoni Satana? Pe necredincioși?).
Dar să revenim la perioada celor 7 ani (presupuși!) ai strâmtorării. De unde provine aceasta?
Ați crede că din Apocalipsa? Nu chiar! Ci perioada aceasta, este ruptă, smulsă, din profeția
extraordinară din Vechiul Testament, Cartea Lui Daniel, Capitolul 9. versetele 23-27, profeție ce
prevestea întruparea și lucrarea mântuitoare a lui Mesia (în ebraică) = Hristos (în greacă) = „Sfântul
Sfinţilor” = „Cel Uns” = „Cel Vestit” = Domnul Iisus.
(Exemplu: Daniel, Cap. 9, 23. Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată şi eu am venit ca să-
ţi vestesc, căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia!, 24. Şaptezeci de
săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste
margini şi se va pecetlui păcatul şi se va ispăşi nelegiuirea, până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi
proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor., 25. Să ştii şi să înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru
zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns - Cel-Vestit - sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de
săptămâni; şi din nou vor fi zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare., 26. Iar după cele şaizeci
şi două de săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va veni şi va
dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui Dumnezeu şi până la capăt va fi
război - prăpădul cel hotărât., 27. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul
săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea
hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii".).
Vedenia aceasta despre venirea și jertfa ulterioară a lui Mesia, Cel promis repetat în vechime
de către Dumnezeu, spre împăcarea Lui cu lumea și mântuirea acesteia, o are proorocul Daniel,
acel „om iubit de Dumnezeu”, în secolul VI i.Hr., când poporul evreu era deportat în Babilonia, în
perioada celor 70 de ani de robie babiloniană a acestuia, perioadă în care Ierusalimul și Templul lui
Dumnezeu construit sub regele Solomon în secolul X i.Hr , zăceau în ruine, după ce fuseseră
distruse în prealabil, în anul 586 i.Hr., de către mărețul rege babilonian Nabucodonosor.
Profeția aceasta extraordinară, scrisă cu mai bine de 2.500 de ani în urmă și împlinită la litera
de Hristos acum cca 2.000 de ani, după principiul biblic „1 zi profetică = 1 an calendaristic”,
cuprinde o perioada de fix 490 de ani („Şaptezeci de săptămâni” = 7 zile profetice/săptămînă x 70 de
săptămâni = 490 de ani literali), ce s-ar fi desfășurat deja între 457 i.Hr. și 34 d.Hr, conform
schemelor de mai jos:
259
Alții plasează producerea evenimentelor puțin decalat, respectiv între 455 î.Hr. si 36 d.Hr:
260
Semnul Fiarei
N-o să intru în detalii prea multe privind deslușirea acestei profeții, dacă doriți, o gășiți
explicată foarte pe îndelete pe internet. Am consemnat-o cu scopul de-a vă lămuri de unde provine
perioada celor 7 ani, respectiv din versetul cu nr. 27, care este rupt din context, deplasat în timpul
de sfârșit și atribuit integral, lui Antihrist:
„Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta
jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va
vărsa peste locul pustiirii.”
Această rupere se datorează și jumătății a doua a versetului cu nr. 26 care indică că „poporul
unui domn va veni şi va dărâma cetatea şi templul. Şi sfârşitul cetăţii va veni prin potopul mâniei lui
Dumnezeu şi până la capăt va fi război - prăpădul cel hotărât.”
Pentru înțelegere mai facilă, mai atașez o reprezentare schematică a acestei teorii, preluată
de pe net. Vă recomand să le analizați cu atenție, ușurează mult învățarea. Cea de mai jos,
cuprinde perioada din timpul Imperiului Babilonian, până dincolo de sfârșitul lumii acesteia,
respectiv până la începerea Raiului veșnic. Celor ce au parcurs Capitolul cu nr. 12 al prezentei
lucrări, le va fi mai ușor să înțeleagă simbolistica figurii; oricum asupra acestora, se revine, cel
puțin în parte, cu mai multe lămuriri suplimentare, la următorul punct intitulat „Antihristul”.
261
Observați („1 week” în engleză = 1 săptămână)? Din textul lui Daniel provin atât cei șapte
ani atribuiți necazului cel mare („7 Years Tribulation”) (o „săptămână profetică” = 7 zile profetice =
7 ani calendaristici) cât și ideea că la mijlocul lor, după 3.5 ani („la mijlocul săptămânii”), Antihristul
va întra într-un Templu fizic ce se va reconstrui în Ierusalim („şi în templu va fi urâciunea pustiirii”),
de unde va solicita închinare înaintea lui.
O altă reprezentare:
Însă această rupere (remarcați în ultima figură, vă rog, banda verticală albastră,
întreruptă!), în timp și spațiu, din contextul profeției celor „Şaptezeci de săptămâni”, în special a
versetului cu nr. 27, care i se atribuie integral (și nu doar parțial!) unui Antihrist viitor ce se va
manifesta la sfârșitul lumii, după ce se observă clar că până la mijlocul versetului cu nr. 26 se
vorbește despre Domnul Iisus Hristos („Sfântul Sfinţilor” = „Cel Uns” = „Cel Vestit”), este cam
forțată (unele Biblii în engleză, traduc termenul „Cel Uns”, ce apare în versetele cu nr. 25 și nr. 26,
direct cu „Mesia”, nelasând astfel nici cea mai mică portiță de speculație!).
Mult mai logic este că acea „săptămână profetică”, însemnând o perioada de 7 ani
calendaristici, să fie în continuarea celor „şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni”, deci, să se
fi consumat deja (așa cum prezintă primele scheme, de mai sus, decalat sau nu!), reprezentând
perioada dintre Botezul lui Hristos (începerea propavaduirii Evangheliei Sale) și jertfirea Lui (3.5
ani, cel mai probabil, scurși între 27 d. Hr. și 31 d.Hr.), respectiv între răstignire și permiterea
propavaduirii Evangheliei, de către ucenicii Acestuia, la neamurile străine, altele decât evreii,
moment marcat concomitent atât de viziunea Sfântului Petru, cât și de uciderea primului martir
creștin (Sfântul Ștefan), la picioarele viitorului Apostol al neamurilor, Pavel (3.5 ani, cel mai
probabil, scurși între 31 d. Hr. și 34 d. Hr.).
Așadar, ceea ce-a stat la baza acestei ipoteze, cel mai probabil confuză, a unei perioade
finale de mare necaz de exact 7 ani, constă în atribuirea integrală a mesajului versetului cu nr. 27,
părții negative, deși în textul acestuia, cel mai probabil este că apar ambele părți sau elemente
implicate în lupta pentru câștigarea de suflete, atât cea pozitivă („El”), cît și cea negativă
(„urâciunea pustiirii”). Mai jos, aveți toate versetele din Biblie, unde apare termenul „urâciunea
pustiirii”.
(Exemplu: Daniel, Cap. 9, 27. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la
mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa
nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii"., Cap. 11, 31. Şi oşti trimise de el vor sta şi vor
pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar jertfa de fiecare zi o var da de o parte şi vor pune în
loc urâciunea pustiirii., Cap. 12, 11. Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va
începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile., Cartea întâi a macabeilor, Cap. 1, 57.
Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au
ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.,
Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin
262
Semnul Fiarei
Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -, Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap.
13, 14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citeşte să înţeleagă - atunci
cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi,).
După părerile multor teologi, și aceste versete fac trimitere tot către „Roma”. Acestea
trebuie corelate, în vederea unei înțelegeri cât mai obiective. Aici aș face o paranteză: mulți teologi,
pe lângă paralelismul și corelația diverselor versete biblice ce ar viza același subiect, merg și pe
„aplicația dublă” (sau chiar multiplă!) a unor profeții biblice.
Am ascultat mai multe păreri privind însemnătatea termenului „urâciunea pustiirii”, unele
foarte interesante, dar a căror înțelegere (nu neapărat și acceptare) necesită cunoștințe serioase de
profil. Exemple: You Tube: „Evenimente Profetice 2019 Pastor Arthur Branner; Profețind Din Nou
Arthur Branner; Stând În Locul Sfânt Arthur Branner part2”; etc – toate părțile.
Se cunoaște printre teologi faptul că orice Hristos face, Satana lupta să contrafacă. Principiu
după care, s-ar pune întrebarea dacă diavolul, la rândul lui, cu scopul de-a contraface revenirea lui
Hristos, în locul Căruia se va da pentru a înșela Omenirea, ar încerca să contrafacă la finalul
vremurilor, chiar înaintea sfârșitului lumii, o ultimă „săptămână profetică”, prin similitudine cu
cea din cadrul celor „Şaptezeci de săptămâni”, deja consumată între 27 d. Hr. și 34 d.Hr.? Întrucât,
în general, lumea creștină este de acord că Antihristul nu se va prezenta pe față ca fiind Antihrist,
ci se va da pe sine drept salvatorul lumii, contrafacându-l pe Adevăratul Salvator, Domnul Iisus
Hristos! Într-un asemenea caz, poate că cei 7 ani și-ar avea mai mult sens.
Pastorul adventist Arthur Branner are o înțelegere interesantă a evenimentelor
contemporane. Papa Francisc, în aprile 2015, a emis a două Enciclică a să, denumită „Laudato Și”,
în care vorbește despre protecția mediului, a Pământului, despre necesitatea unei lupte comune, a
tuturor țărilor, împotriva schimbărilor climatice. Iar ca soluție salvatoare pentru Omenire, solicită
creșterea moralității fiecărei familii omenești în parte, respectiv a fiecărui individ global, creștin
sau necreștin, indiferent de naționalitate. Însă, pentru atingerea acestui obiectiv, propune
adoptarea închinării obligatorii în ziua de Duminică, fapt înțeles de către pastorul sus menționat
ca reprezentând un MARE PAS de cotitură istorică profetică, premergător emiterii și
impunerii iminente a Semnul Fiarei, respectiv a Legii Duminicale planetare, ce va pleca din/sau
cu sprijinul Americii (aceiași enciclică a făcut obiectul și a fost întărită și cu ocazia internaționalei
Conferințe a ONU de la Paris, desfășurată în perioada 30.11-12.12.2015, în urma căreia s-a ajuns la
un nou acord global privind schimbările climatice (exemple: Google: “Summit istoric la Paris. Liderii
mondiali decid soarta omenirii: Declarații alarmante”; You Tube: “Episcopii solicită acțiuni ambițioase
privind schimbarea climatică”).
Citat:
“ Duminica, participarea la Euharistie are o importanță deosebită. Această zi, așa cum este sâmbăta
ebraică, se oferă ca zi de însănătoșire a relațiilor ființei umane cu Dumnezeu, cu ei înșiși, cu ceilalți și cu
lumea. Duminica este ziua Învierii, „prima zi” a noii creații, a cărei primiție este omenitatea înviată a
Domnului, garanție a transfigurării finale a întregii realități create. În afară de asta, această zi vestește
„odihna veșnică a omului în Dumnezeu”[168]. În acest mod, spiritualitatea creștină integrează valoarea
odihnei și a sărbătorii. Ființa umană tinde să reducă odihna contemplativă la domeniul sterilului și al
263
inutilului, uitând că astfel se ia operei care se îndeplinește lucrul cel mai important: semnificația sa. Suntem
chemați să includem în acțiunea noastră o dimensiune receptivă și gratuită, care este diferită de o simplă
inactivitate. Este vorba despre o altă manieră de a acționa care face parte din esența noastră. În acest mod
acțiunea umană este ferită nu numai de un activism gol, ci și de voracitatea neînfrânată și de izolarea
conștiinței care duce la urmărirea beneficiului personal exclusiv. Legea odihnei săptămânale impunea
abținerea de la muncă în ziua a șaptea, „pentru ca să aibă odihnă boul tău și măgarul tău și ca să răsufle fiul
slujitoarei tale și străinul” (Ex 23,12). Odihna este o lărgire a privirii care permite să se recunoască din nou
drepturile altora. Astfel ziua de odihnă, al cărei centru este Euharistia, răspândește lumina sa asupra întregii
săptămâni și ne încurajează să ne însușim îngrijirea naturii și a săracilor.” - Punctul 237 - Scrisoarea
enciclică Laudato si’ a Sfântului PărintePapa Francisc despre îngrijirea casei comune
Tocmai de aceea, pe 23 septembrie 2015, exact de Ziua Ispășirii (sărbătoare anuală
poruncită în Vechiul Testament poporului ales evreu), Papa Francisc „Contrafăcătorul”, care a
vizitat în acea perioadă America, a vorbit Congresului American, urmărind, de fapt, în ascuns, nu
vreo soluție pentru Omenirea ce se îndreaptă către dezastru, ci consolidarea propriei puteri, prin
întărirea relațiilor bisericilor deja semnatare a unor tratate de „unire în diversitate”, cu
superputerile politice ce vor fi unite la râdul lor în condițiile unei crize globale majore viitoare
iminente. Criză, în urma căreia, toți „uniții” (Biserici+State) îi vor pune Papalității puterea pe
tavă, fapt cunoscut și urmărit de către acest sistem religios malefic.
Pastorul Arthur Branner merge și mai departe și adăugând 3.5 ani după dată de 23
septembrie 2015, emite ipoteza posibilității implementării Legii Duminicale în primăvara anului
2019, (urmată de alți 3.5 ani de prigoană!? – caz în care necazul cel mare, de la momentul
implementării Semnului Fiarei până la revenirea lui Hristos, ar dura efectiv 3.5 ani și nu 7 ani).
Dacă Pastorul Arthur Branner (și nu este singurul, căci mai sunt și alții care susțin lucruri
similare), ar avea dreptate, ar însemna că Omenirea este pe buza prăpastiei, iar perioada de sfârșit
a lumii ar fi început deja, din data de 23 septembrie 2015.
Și repet pentru a nu se rămâne cu impresia greșită: că acum, în această perioadă, începând
cu data de 23 septembrie 2015, sau nu acum ci mai târziu, opinia cum că prezenta generație ar trăi
vremurile finale, nu este comună numai unor păstori adventiști. Dacă vă uitați în mass-media, veți
găși si mulți alți teologi protestanți aparținând altor diverse confesiuni, care cred la fel. Diferența
semnificativă constă în faptul că, spre deosebire de adventiști, restul confesiunilor protestante, nu
au identificate, încă, necunoscutele importante ale problemei (n-au identificat Fiarele, Semnul
Fiarei, etc).
Despre anul 2019, eu n-aș putea să va spun nimic cu certitudine, însă am ținut să
consemnez și aceste opinii alarmiste, „urgente”, existente la acest moment pe piață, pentru că nu
exclud nicio posibilitate în „lumea vitezei” în care trăim. Și recomand tuturor ceea ce recomandă
orice preot de bună credință: fii pregătit pentru Hristos ACUM! Nu mâine, nu peste o lună, nu
doar în 2019, nu peste câțiva ani, nu în anul 2031, nu doar la bătrânețea ta! Oricine dintre noi,
trebuie să fie pregătit sufletește, oricând, pentru orice! Este cel mai sănătos!
Atenție însă la pregătirea proprie pentru Hristos, care nu trebuie să se întemeieze pe frica
de iminența Legii Duminicale sau de orice alt potențial eveniment de rău augur, ci pe credință,
respectul și iubirea sinceră pe care trebuie să i-o purtăm permanent Mântuitorului, pe Care Îl
așteptăm cu nerăbdare, având “o relație personală, directă, imediată”, cu Acesta! Adică, exact
invers decât cum declară Papalitatea: “Papa Francisc a descris drept „periculoasă” ispita de a crede că
264
Semnul Fiarei
cineva poate avea „o relație personală, directă și imediată cu Isus Hristos fără euharistie și fără
medierea Bisericii”. Biserica este esențială credinței, nu există „agenți liberi”, spune Papa.” – Cindy
Wooden Catholic News Service, 25 iunie 2014, You Tube: “Chiar la usi - David Gates, un om de
cuvant”
Revenind, stabilirea anticipată a unor date precise, aferente evenimentelor finale, ce se vor
desfășura pe parcursul a doar câțiva ani (probabil, cel mult 7 ani) devine periculoasă, întrucât
neîmplinirea lor poate determina dezamăgire, confuzie și slăbire în credință. Mai ales dacă se
procedează astfel repetat. De aceea, cred că întodeauna, cel puțin până la împlinirea primului
reper concret privind începerea necazului cel mare, trebuie lăsate rezerve:
“Nu vreau să am sânge pe mâini! Mai bine să va alarmez și să nu se întâmple, decât
să se întâmple fără ca eu să vă fi averizat dinainte!”
Cam așa ceva afirmă unul dintre acești pastori, atitudine ce mi se pare înțeleaptă! Nu
trebuie exclusă nici posibilitatea „amânării” venirii sfârșitului. Dacă fixezi anticipat și imperativ o
dată, și nu se întâmplă, te autodiscreditezi, și în același timp, poți face rău și celor din jurul tău,
care au crezut interpretărilor tale, împărtășite lor în prealabil.
Dar, generic vorbind, toți cei care la un momentdat în viața lor, din mila Domnului, pun
mâna pe Adevăr, oare este înțelept din partea lor să tacă și să nu-l împărtășească, după
conjunctură și aptitudinile proprii? Fiecare trebuie să reflecteze foarte serios și profund la acest
lucru, pentru a nu risca să se „trezească” la Judecată, că „având sânge pe propriile mâini”!?
Așadar, unii cred, fundamentându-și opinia pe înțelesul sau aplicațiile duble sau multiple
ale unor profeții și/sau pe corelația și paralelismul diverselor versete biblice (inclusiv cele luate în
discuție), pe versete din Apocalipsa, Cap. 11, 13, că din momentul implementării Semnului Fiarei, va
mai dura 3,5 ani („patruzeci şi două de luni”) până la reîntoarcerea Domnului Iisus și sfârșitul efectiv
al lumii, alții, bazându-se pe versete din Daniel, Cap. 12, în care apar niște perioade de timp, pe
care le înțeleg literal, cred că va mai dura 30 de zile + 3,5 ani („o mie două sute nouăzeci de zile”) + 45
de zile („o mie trei sute treizeci şi cinci de zile”).
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 11, 2. Iar curtea cea din afară a templului,
scoate-o din socoteală şi n-o măsura, pentru că a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea
sfântă patruzeci şi două de luni., Cap. 13, 4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi
s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?, 5. Şi i s-a dat ei gură să
grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni., 7. Şi i s-a dat să
facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi
neamul., 8. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi
pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.,
Daniel, Cap. 12, 1. Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii
poporului tău, şi va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de
acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte., 8. Şi eu am
auzit, dar nu am înţeles şi am zis: "Stăpâne, care va fi sfârşitul acestora?", 9. Şi mi-a răspuns: "Du-te,
Daniele, că sunt închise şi pecetluite cuvintele acestea până la sfârşit!, 10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi
lămuriţi, iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi; toţi cei fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei
înţelepţi vor înţelege., 11. Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii
vor fi o mie două sute nouăzeci de zile., 12. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute
treizeci şi cinci de zile., 13. Şi tu mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte şi te vei scula, ca să primeşti
moştenirea ta în vremea cea de apoi!".).
Există diverse opinii. Încheiat paranteza. Revenind, nici Biserica Ortodoxă nu pare să fie de
acord cu „ruptura ultimei săptămâni profetice (celor 7 ani)” din această minunată profeție
consemnată în Daniel, Cap. 9, 23-27, și cu atribuirea integrală a acesteia, părții adverse, din moment
ce în versetul cu nr. 27 din Biblia Ortodoxă, termenul „El”, apare scris cu literă mare, ceea ce indică
clar că, și în înțelegerea acesteia, aici este vorba tot de Hristos și nicidecum de vreun Antihrist
viitor (caz în care „El” ar fi fost scris „el”, cu litera mică).
265
„Urâciunea pustiirii” aparține într-adevăr zonei negative dar nu și „El”! Cel mult, în baza
versetului cu nr. 27, cred că s-ar putea rupe doar jumătate din „săptămâna profetică”, adică doar
3.5 ani, perioada ce în acest caz, ar putea avea o însemnătate deosebită în vremurile de sfârșit.
Astfel, „El” - din contextul versetului cu nr. 27, Cel ce a încheiat „un legământ cu mulţi într-o
săptămână”, ar fi nimeni altcineva decât Domnul Iisus Hristos. Mântuitorul S-a sacrificat după 3.5
ani de propăvăduire a Vestei Celei Bune, pentru plata păcatelor Omenirii și implicit pentru
deschiderea posibilității dăruirii vieții veșnice viitoare, tuturor acelora ce acceptă legământul
Sau, respectiv a tuturor acelora ce urmează și cred Lui.
Deci, Evanghelia (Vestea Cea Bună), s-a propăvăduit inițial, în primii 7 ani (3.5 ani direct de
către Hristos, apoi încă 3.5 ani de către ucenicii Acestuia), exclusiv poporului evreu („numai
iudeilor”, „către oile cele pierdute ale casei lui Israel”), și numai apoi, după trecerea celor 7 ani,
„cuvântul” s-a răspândit printre „neamuri” (după uciderea evreului creștin Ștefan de către evreii
rămași iudaici, necreștini, respectiv după viziunea Sfântului Petru, în urma căreia, Apostolul l-a
binecuvântat pe sutasul neevreu Corneliu și casă acestuia, evenimente întâmplate la cca 3.5 ani
după răstignirea, învierea și înălțarea la Cer a Mântuitorului).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 10, 5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus,
poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi;, 6.
Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 10, 17.
Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de
Corneliu, întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă,, 28. Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine
unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu
numesc pe nici un om spurcat sau necurat., 34. Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că
Dumnezeu nu este părtinitor., 35. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.,
36. Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste
toate., 43. Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin
numele Lui., 45. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul
Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri., Cap. 11, 2. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii
tăiaţi împrejur se împotriveau,, 3. Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei., 4. Şi
începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând:, 17. Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă,
acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu?, 18. Auzind
acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre
viaţă;, 19. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în
Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.).
Aceștia ar fi cei 7 ani, consumați deja (cel mai probabil, scurși între 27 d. Hr. și 34 d.Hr.) și
n-ar delimita perioada necazului cel mare ce se va desfășura la sfârșitul lumii. Dumnezeu este cel ce
încheie legăminte biblice și nu Antihristul! Satana nu încheie legăminte, ci el obligă, forțează,
silește conștiința înspre săvârșirea păcatului, și dacă poate, dacă reușește să preia și puterea statală
(așa cum a avut-o în Evul Mediu și cum o va avea din nou la sfârșitul lumii!), omoară sau încearcă
să omoare pe toți cei ce nu i se supun. Acesta-i stilul lui! Istoria trecută o demonstrează cu vârf și
îndesat! A se revedea Inchiziția, Războaiele Religioase, Cruciadele, etc..
Astfel, cel mai logic ar fi că aceste trei perioade de timp, respectiv cele „şapte săptămâni”
(1) + „şaizeci şi două de săptămâni” (2) + „o săptămână” (3) = „Şaptezeci de săptămâni”, să se
desfășoare succesiv, una după altă, formând un tot unitar. Este mai puțin probabil că primele două
perioade de timp, despre care avem certitudinea că s-au desfășurat deja succesiv în trecut, este
foarte mare, să fie separate atât de mult de cea de-a treia perioada, care s-ar desfășura distinct,
undeva în viitor, la sfârșit.
Concluzionind acest punct, dacă mizezi cu strictețe pe exact 7 ani, totodată îți asumi și
riscul major să fii indus în eroare de perioade de timp sau evenimente pe care le urmărești ca
repere apocaliptice, pe care le aștepți să se întâmple, dar acestea nu se vor întâmpla în realitate așa
cum ai prevăzut tu (întelegând incomplet sau confuz profețiile!), ci se vor desfășura în alt mod,
prinzându-te pe nepregătite (canalizat rigid fiind pe niște interpretări mai puțin probabile!) și
astfel depășindu-te! Iar consecințele neînțelegerilor, confuziei sau dezinformării pot fi dezastruase!
266
Semnul Fiarei
Dacă mă întrebați pe mine, cel puțin la acest moment, n-aș putea să va spun concret nici
când va fi implementată Legea Duminicală, nici cât va dura necazul cel mare (probabil tot câțiva
ani, dar nu neapărat exact 7, mai degrabă 3.5 ani sau mai puțin!). Nu știu. Dar a atribui, la modul
absolut, necazului cel mare, exact 7 ani și a împărții această perioada în exact 2 jumătăți, la care să
adaugi niște evenimente, fără un fundament biblic deplin sau corect înțeles, devine foarte, foarte
periculos!
3. Antihristul
Ce înseamnă „antihrist”? Simplu spus: înseamnă cel ce este împotriva lui Hristos, anti
Hristos, sau cel ce, nefiind în grațiile Cerului, se dă în locul lui Hristos, cel ce prin înșelăciune îi
uzurpă locul lui Hristos, în realitate nefacând voia Acestuia (promovnd păcatul!) și furându-I
prerogativele divine.
Cine este antihrist? Hristos însuși ne spune:
Deci, cine este antihrist? Răspuns: este antihrist cine nu este cu Hristos! Căci cine nu este cu
El este împotriva Lui! Antihrist este oricine care se luptă pentru săvârșirea păcatului sau oricine
care nu se lupta împotriva păcatului! Așa că, să nu ne mire dacă vom descoperi că fiecare dintre
noi, putem fi mici antihristi inconștienți. Am vrut să nuanțez un pic, pentru a reflecta, conștient,
fiecare la propria atitudine și stare sufletească.
În privința Antihristului sfârșitului lumii (așa cum îl percepe generic lumea), acum veți
primi o informație, la care mulți nu vă așteptați: termenul „antihrist”, nici măcar nu apare în
Apocalipsa!
Rezultate căutare: Ați căutat: “antihrist” în Apocalipsa
Credeți că ar putea fi o scăpare, în condițiile în care evenimentele apocaliptice ce se vor
desfășura imediat înaintea sfârșitului lumii acesteia, sunt de neconceput fără Antihrist (conform
înțelegerii generice)? Eu n-aș zice că-i o scăpare! Dumnezeu este atotputernic și infinit înțelept!
Nimic din Cuvântul Său exprimat prin Biblia adevărată, nu este în plus sau minus. De aceea, dacă
termenul de “antihrist” nu apare în “Descoperirea lui Iisus Hristos” (Apocalipsa), nu cred că este
degeaba, ci tocmai pentru a nu se crea confuzii în înțelegerea profețiilor conținute în această ultimă
carte a Sfintei Scripturi.
Termenul “antihrist” apare într-adevăr în Biblie, dar uitați unde:
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 2, 18. Copii, este
ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici
cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă., 22. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este
Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul., Cap. 4, 3. Şi orice duh, care nu
mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că
vine şi acum este chiar în lume., A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 1, 7.
Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este
amăgitorul şi antihristul.).
Dar nici măcar aceste versete, ce folosesc termenul direct, nu sunt vizate cu precădere de
către lumea Protestantă de astăzi, în scenariile lor apocaliptice, ci o parte dintre versetele scrise în
Cartea lui Daniel (în special, cele luate deja în discuție, din Cap. 9, 6-27), precum și următoarele, ale
Sfântului Apostol Pavel:
(Exemplu: Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 1. În privinţa
venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor,, 2. Să nu vă
clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo
scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit., 3. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un
chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă
omul nelegiuirii, fiul pierzării,, 4. Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau
267
se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept
dumnezeu., 5. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?, 6. Şi acum
ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui., 7. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când
cel care o împiedică acum va fi dat la o parte., 8. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl
va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale, 9. Iar venirea aceluia va fi prin
lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase,, 10. Şi de amăgiri
nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.).
În baza acestor versete, înțelese parțial și totodată riscant de rigid, lumea creștină
protestantă confuză (se pare!) așteaptă intrarea unui antihrist-om persoană fizică (“omul
nelegiuirii”, “fiul pierzării”, “potrivnicul”), ce va apărea brutal pe scena istoriei Lumii (în timpul
vieții ultimei generații!), într-un Templu fizic (cel de-al Treilea!) ce se va reconstrui în Ieruasalim,
pe amplasamentul fostelor temple ebraice antice distruse (cel construit sub Solomon în secolul X
i.Hr. și cel reconstruit, după distrugerea primului, de către exilații întorși din Babilon în secolul VI
i.Hr., de asemenea distrus de către romani în secolul I d.Hr.). Iar aceste elemente, construcția, în
viitor, de către evreii din Israel, a celui de-al Treilea Templu, respectiv intrarea lui Antihrist în el,
ar fi (în această concepție), semne prevestitoare și elucidatoare ale iminentei sfârșitului lumii.
Gândind astfel, confuz, toți aceștia riscă foarte mult! Bineînțeles că în vârful piramidei
malefice va fi poziționat un om (Papa sau un om ce slujește diavolului sau care este posedat de
diavol, vândut diavolului, sau după unele păreri, însuși Satana, întrupat, transformat, etc.,
contrafăcut în falsul salvator al Planetei - aflată în derivă la acea vreme!), căruia putem să-i
spunem, dacă vreți Antihristul-Șef.
Dar trebuie să conștientizăm deplin faptul că în evenimentele finale viitoare, jocurile
murdare înspre pierederea de suflete în masă, vor fi susținute și dirijate de către superstructuri de
putere omenești, nu apărute dintr-o dată, doar în timpul necazului cel mare, ci preexistente, clădite
în timp (care la rândul lor vor fi înșelate!), de rang I la acea vreme, respectiv de Fiare antihristice
ce vor stăpâni lumea având astfel posibilitatea de-a pune în aplicare lucrarea demonică.
Apocalipsa o descoperă foarte clar:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 1. Şi am văzut ridicându-
se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe
capetele ei: nume de hulă., 2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale
ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare., 3. Şi
unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-
a minunat mergând după fiară., 4. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au
închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?, 11. Şi am văzut o
altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur, 12.
Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să
se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată., 14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe
pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un
chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă., 15. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca
chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei., 17. Încât nimeni să nu
poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.,
18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi
numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.).
Iar întrebarea esențială, la care trebuie să avem anticipat și obligatoriu răspunsul, este:
„Cine sunt Cele Două Fiare antihristice apocaliptice, ce în vremurile dinaintea
Sfârșitului Lumii, vor lucra în slujba Satanei, într-un mod exacerbat?”
Și cu precădere ne interesează identitatea Fiarei celei Dintâi, „directoare”, cea cu „zece
coarne şi şapte capete”, căreia inclusiv Biblia îi alocă mai mult spațiu și o descriere mai detaliată,
precum și principalul rol malefic deosebit.
268
Semnul Fiarei
Căci „Fiara” reprezintă, nu un simplu om persoană fizică, al ultimei generații (așa cum
cred eronat mulți păstori protestanți!), ci un regat, o împărăție, un imperiu, o superputere
omenească. Biblia însăși autodescopera repetat semnificația acestui termen simbolic, chiar în Cartea
lui Daniel, care se întrepătrunde și se completează puternic cu Apocalipsa:
(Exemplu: Daniel, Cap. 7, 1. În anul dintâi al lui Belşaţar, regele Babilonului, Daniel a visat un vis,
şi vedeniile pe care le-a avut când era culcat în patul lui îl înfricoşară. Atunci el a scris visul şi a povestit
ceea ce era mai de seamă dintre fapte., 2. Daniel a început a grăi, zicând: "Văzut-am în vedenia mea din
timpul nopţii cum cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă., 3. Şi patru fiare
uriaşe au ieşit din mare, una mai deosebită decât alta., 4. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de
vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca
un om şi i s-a dat inimă de an., 5. Şi iată o a doua fiară, cu înfăţişare de urs, stând într-o rână, cu
trei coaste în gură, între dinţi, şi aşa i s-a poruncit: "Scoală-te! Mănâncă multă carne!", 6. Apoi m-am uitat
din nou şi iată o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru aripi de pasăre; şi fiara avea
patru capete, şi i s-a dat putere., 7. În urmă am privit în vedeniile mele de noapte şi iată o a patra
fiară înspăimântătoare şi înfricoşătoare şi nespus de puternică. Ea avea dinţi mari de fier şi gheare de
aramă; mânca şi sfărâma, iar rămăşiţa o călca în picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte
şi avea zece coarne., 8. M-am uitat cu luare aminte la coarne, şi iată un alt corn mic creştea între
ele, şi trei din coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Şi iată că acest corn avea ochi ca ochii de om şi
gură care grăia lucruri mari., 9. Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile;
îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile
lui, foc arzător., 10. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau
înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise., 11. Eu mă uitam mereu, din pricina multelor
vorbe pe care cornul cel mare le grăia. Am privit până când fiara a fost omorâtă şi trupul ei nimicit şi
dat focului., 12. Dar şi celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, şi lungimea vieţii lor a fost hotărâtă până la o
vreme şi un anumit timp., 13. Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul
Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui., 14. Şi Lui I s-a dat stăpânirea,
slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică,
stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată., 15. Pentru aceasta, eu, Daniel, am
fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau., 16. M-am apropiat atunci de
unul din cei de faţă şi l-am rugat să-mi spună adevărul privitor la toate acestea. Şi el mi-a vorbit şi mi-a
făcut cunoscut înţelesul acestor lucruri., 17. "Aceste fiare, patru la număr, înseamnă că patru regi se vor
ridica pe pământ,, 18. Şi sfinţii Celui Preaînalt vor primi regatul şi îl vor ţine în stăpânire în veci şi în vecii
vecilor., 19. După aceasta l-am rugat să-mi spună adevărul despre fiara a patra, care se deosebea de toate
celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu gheare de aramă şi care mânca,
269
sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare;, 20. Şi despre cele zece coarne care erau pe capul său şi despre
celălalt care creştea şi înaintea căruia au căzut cale trei şi avea ochi şi gură care grăia lucruri mari şi care era
mult mai mare decât celelalte., 21. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit,, 22.
Până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi
împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor., 23. El a răspuns astfel: "Fiara a patra înseamnă că un al patrulea
rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în
picioare şi îl va zdrobi., 24. Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul
se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi., 25. Şi va grăi cuvinte
de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să
schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme., 26. Şi
judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna., 27. Iar
regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; împărăţia
Lui este împărăţie veşnică şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta"., 28. Iată sfârşitul
vorbirii mele cu el. Pe mine, Daniel, gândurile mele m-au înfricoşat foarte şi faţa mi s-a schimbat şi am
păstrat cuvântul în inima mea.).
În „CAPITOLUL 12. Fiara din vremurile din urmă” am arătat și demonstrat (cu susținere
istorică), cum Biblia autodescopera, fără echivoc, identitatea acestor patru (4) Fiare din Cartea lui
Daniel (regate, împărații, imperii), profetite cu mult înainte ca majoritatea lor să apară cronologic
pe scena istoriei lumii (cu excepția Imperiul Babilonian existent deja la acea vreme, când au fost
rostite profețiile în cauză, respectiv secolul VI i.Hr.):
1 „Cea dintâi” = Imperiul Babilonian („leu şi avea aripi de vulture”);
2 „O a doua fiară” = Imperiul Medo-Persan („înfăţişare de urs, stând într-o rână, cu trei coaste
în gură”);
3 „O altă fiară” = Imperiul Grec („leopard, având pe spate patru aripi de pasăre; şi fiara avea patru
capete”);
4 „O a patra fiară” = Imperiul Roman („fiară înspăimântătoare şi înfricoşătoare şi nespus de
puternică,… se deosebea de toate celelalte şi care era afară din cale de înspăimântătoare, cu dinţi de fier şi cu
gheare de aramă şi care mânca, sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare”).
270
Semnul Fiarei
Aceste identificări sunt foarte vechi, se cunosc demult. De exemplu, avem dovezi categorice
că acum cca 600 de ani se știa de ele (vizitați Vechea Primărie din Nuremberg, Germania,
construită acum cca 600 de ani, și observați statuetele amplasate deasupra intrărilor din clădire, ce
înfățișează animalele simbolice din Daniel, în paralel cu simbolurile Imperiilor respective). Dar
este foarte posibil și probabil, că identificarea acestor Imperii, să fie mult, mult mai veche de 600
de ani, chiar contemporană apariției succesive a „fiarelor” pe scena lumii, prin analiză și
comparație în fiecare perioada istorică, cu textele din cartea lui Daniel, mai vechi lor, preexistente.
Așa că este foarte, foarte posibil că identificarea acestor Imperii profețite anticipat de către Biblie,
să fi fost permanent cunoscută de către evrei, alte nații interesate și/sau creștini, la început prima,
apoi a două, etc (de la prima Fiară până la cea de-a patra, pe măsura apariției și existenței istorice a
acestora), pe tot parcursul acestor cca două milenii și jumătate, din secolul VI i.Hr. până astăzi.
De pildă, cine a trăit în secolul III i.Hr., cunoscător al Bibliei ebraice existentă la acea vreme
(Vechiul Testament), putea face ușor corelația dintre primele trei Fiare și Imperiile Babilonian,
Medo-Persan și Grec, căci acestea se petrecuseră până atunci, iar cine a trăit în secolul III d.Hr.,
putea lesne s-o vadă și pe cea de-a patra Fiară– Imperiul Roman, întrucât și aceasta venise între
timp la existența. Dar undeva la mijlocul acestei perioade, să zicem pe la mijlocul secolului I d.Hr.?
De exemplu, ce credeți, cunoștea Sfântul Apostol Pavel, care era identitatea acestor 4 Fiare despre
care înaintașul sau, proorocul evreu Daniel, scrisese cu cca 600 de ani înainte? Categoric da, Sfântul
Apostol Pavel cunoștea foarte bine propria Biblie și Istoria propriului popor, întrucât era foarte
erudit și râvnitor în credință (de aceea, l-a și ales Domnul să-I fie apostol pentru “neamuri”).
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 26, 5. Dacă vor să dea mărturie, ei ştiu despre mine, de
mult, că am trăit ca fariseu, în tagma cea mai riguroasă a religiei noastre.).
Iar la momentul vieții apostolului, un Imperiu era în plină ascensiune, cel de-al patrulea
(Imperiul Roman) iar celelalte trei dinainte, se consumaseră deja. Deci, apostolul avea toate
elementele în față, ca să nu mai vorbim, în acest caz, și de inspirația Duhului Sfânt. Însă nu cred că
trebuia să fi fost neapărat apostol ca să fi cunoscut încă de pe-atuni aceste lucruri. Pe Sfântul
Apostol Pavel l-am adus în discuție interesat, pentru că o să-l reamintesc și puțin mai jos. Așadar,
în concluzie, cred că aceste 4 Fiare au fost identificate dintodeauna, fiecare pe măsura venirii sale
în existență, ba încă și dinaintea apariției lor, tocmai datorită profețiilor preexistente ale lui Daniel.
Revenind, nu există loc de interpretare în privința identității acestor Patru Fiare din vechime!
În cazul altor profeții, poate, dar nu și aici! Întrucât Biblia însăși, după ce le prezintă repetat prin
mai multe profeții având același subiect dar adăugând tot mai multe detalii suplimentare și după
ce le descrie în mod simbolic, le identifică clar, spunîndu-le direct pe nume:
(Exemplu: Daniel, Cap. 2, 1. Şi în anul al doilea al domniei lui Nabucodonosor, a visat
Nabucodonosor vise, iar duhul lui s-a tulburat şi somnul nu-l mai prindea., 31. O, rege! Tu priveai şi iată
un chip - acest chip era peste măsură de mare şi strălucirea lui neobişnuită stătea înaintea ta şi înfăţişarea lui
era grozavă. 32. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele
de aramă, 33. Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut., 34. Tu priveai şi iată o
piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat., 35. Atunci au
fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi
vântul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a
umplut tot pământul.
36. Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.
37. Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea, 37. Tu,
rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea, 38. Şi în mâinile căruia a
dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire
peste toate, tu eşti capul de aur. 39. Şi după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău, apoi un al
treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul. 40. Şi un al patrulea regat va fi tare ca fierul
şi, după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte totul, aşa şi el va sfărâma şi va preface totul în pulbere, ca fierul care
face totul bucăţi., 44. Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi
nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El
va rămâne în veci., 45. După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi a zdrobit
fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de ştire regelui ceea ce va fi în viitor; visul
este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică".).
271
Deci tot Biblia le identifică direct și nu le lasă la latitudinea noastră (vom vedea mai jos). Cu
toate că, la mulțimea detaliilor oferite și cunoscând Istoria trecută, identificarea acestor Patru
Fiare din vechime, este limpede ca lumina zilei! În versetele de mai sus, profetul evreu Daniel,
captiv la curtea împărătească, se adresa direct mărețului Nabucodonosor, regele Imperiului
Babilonian. Deci, identificarea Imperiului Babilonian (605 – 539 î.Hr.) că fiind Capul de aur = Cea
dintâi Fiară (dintre cele Patru Fiare din vechime!), este directă și astfel, fară echivoc.
Iar în următoarele versete, Biblia le spune pe nume următoarelor două Imperii istorice ce
aveau să urmeze celui Babilonian:
- Imperiul Medo-Persan (539 – 331 î.Hr.), cel ce l-a cucerit pe cel Babilonian (pieptul şi braţele
de argint = un alt regat mai mic = O a doua fiară = berbecul cel cu două coarne)
- Imperiul Grec (331 – 168 î.Hr.), cel ce l-a cucerit pe cel Medo-Persan, întemeiat de Alexandru
cel Mare (mort de tânăr la Babilon - capitala noului şi imensului său imperiu, în anul
323 î.Hr.), și ulterior împărțit în 4 părţi de către generalii acestuia: Cassandru, Lysimah,
Ptolomeu şi Seleuc (pântecele şi coapsele de aramă = un al treilea regat de aramă = O
altă fiară = un ţap venea de la apus ).
(Exemplu: Daniel, Cap. 8, 1. În anul al treilea al domniei regelui Belşaţar mi s-a arătat mie, lui
Daniel, o vedenie, afară de cele ce mi se arătaseră la început., 2. Şi m-am uitat în vedenie şi, când priveam,
parcă eram în capitala Suza, care este în ţara Elamului şi, stând cu privirea aţintită, eram pe fluviul Ulai., 3.
Şi am ridicat ochii mei şi m-am uitat şi iată un berbec cu două coarne stând în picioare în faţa fluviului
şi coarnele lui erau lungi, iar unul mai lung decât celălalt şi cel mai lung creştea cel din urmă., 4. Am văzut
berbecul lovind cu coarnele la apus, la miazănoapte şi la miazăzi şi nici o fiară nu-i putea sta împotrivă şi
nimeni nu scăpa de asuprirea lui. El făcea ce voia şi creştea., 5. Şi m-am uitat cu luare aminte şi iată un
ţap venea de la apus pe deasupra feţei pământului, fără ca să-l atingă. Şi ţapul avea un corn între ochi, care
corn se putea zări., 6. Şi a venit până la berbecul cel cu două coarne pe care l-am văzut stând în faţa fluviului
şi s-a năpustit spre el cu toată tăria puterii lui., 7. Şi l-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a întărâtat
împotriva lui şi a lovit berbecul şi i-a sfărâmat cele două coarne, iar berbecul nu mai avea putere să i se
împotrivească; şi l-a aruncat la pământ şi 1-a călcat în picioare şi nimeni n-a scăpat pe berbec., 8. Şi ţapul a
crescut foarte şi când a ajuns puternic, cornul cel mare s-a sfărâmat şi am zărit patru coarne crescând în
locul lor, spre cele patru vânturi ale cerului., 16. Atunci am auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai,
glas care striga şi spunea: "Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia!", 19. Şi mi-a spus: "Iată, îţi voi face
cunoscut ceea ce se va întâmpla în vremea din urmă a mâniei lui Dumnezeu; că pentru vremea cea din urmă
este vedenia., 20. Berbecul cu două coarne, pe care tu îl vezi, înseamnă regii Mediei şi ai
Persiei., 21. Iar ţapul este regele Greciei şi cornul cel mare, care este între ochi, este regele cel
272
Semnul Fiarei
dintâi., 22. Şi dacă el a fost sfărâmat, patru s-au ridicat în locul lui; înseamnă că patru regate se vor ridica
din neamul lui, dar fără să aibă puterea lui.).
Atașez o reprezentare schematică foarte sugestivă a acestor Patru Imperii istorice succesive
cronologic, surprinse repetat și cu tot mai multe detalii suplimentare, în profețiile din Cartea lui
Daniel, Capitolul 2 (Statuia formată din cele patru componente: capul de aur (I), pieptul şi braţele
de argint (ÎI), pântecele şi coapsele de aramă (III), pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o
parte de lut (IV)), Capitolul 7 (Cele patru animale: leul (I), ursul (II), leopardul (III) și a patra fiară
înspăimântătoare şi înfricoşătoare (IV)), respectiv Capitolul 8, în care, în partea luată în discuție, se
face referire doar la Imperiul Medo-Persan (berbecul cu două coarne (ÎI), unul mai lung decât
celălalt) și Imperiul Grec (ţapul de la apus (III)).
Puternic, profund, corelat și plin de înțelepciune este Cuvântul lui Dumnezeu, iar rostul
acestuia este sigur. Dacă vreți, că să o spun direct, în cazul nostru, rostul primordial al acestor
profeții scrise cu mai bine de 2.500 de ani în urmă, este că poporul lui Dumnezeu din vremurile
din urmă, dinaintea sfârșitului lumii, să identifice clar și categoric cine îi sunt dușmanii și ce vor
face aceștia ca să însele lumea. Întrucât Cartea lui Daniel se completează și întrepătrunde profund
cu Apocalipsa.
Profețiile acestea din Daniel Capitolele 2,7,8, etc sunt extraordinare, iar împlinirea lor la literă
nu poate fi contestată de către cei ce dețin un minim bagaj de cunoștințe istorice. Și va rog să aveți
în vedere că aceste versete au fost scrise în secolul VI i.Hr., pe perioada existenței Imperiului
Babilonian (fiind adăugate Bibliei ebraice deja existente la acea vreme!), deci cu zeci de ani înainte
(în cazul Imperiului Medo-Persan) sau cu sute de ani înainte (in cazul Imperiilor Grec și Roman),
așadar cu mult înaintea apariției celorlalte imperii ulterioare, ce i-au urmat cronologic acestuia.
Este fenomenal cum reiese din aceste versete, inclusiv măreția distinctă a întemeietorului
Imperiului Grec (“Iar ţapul este regele Greciei şi cornul cel mare, care este între ochi, este regele cel
dintâi.”), Alexandru Macedon („Şi ţapul avea un corn între ochi, care corn se putea zări.”), precum și
fragmentarea ulterioară, după moartea acestuia, a imperiului sau, în 4 subregate („Şi dacă el a fost
sfărâmat, patru s-au ridicat în locul lui; înseamnă că patru regate se vor ridică din neamul lui, dar fără să
aibă puterea lui.”).
273
Detalii uimitoare anticipate, despre Alexandru Macedon și soarta Imperiului Grec

întemeiat de către acest “rege viteaz”, după ce a cucerit Imperiul Persan, întâlnim și în profeția
scrisă puțin mai târziu, „în anul dintâi al lui Darius Medul”, surprinsă la începutul Capitolului 11:
(Exemplu: Daniel, Cap. 11, 1. Şi eu în anul dintâi al lui Darius Medul stam lângă el ca să-l ajut şi
să-l întăresc., 2. Şi acum îţi fac cunoscut adevărul: Iată că se vor scula încă trei regi în Persia, iar al patrulea
va stăpâni bogăţii mai mari decât toţi şi, când va fi puternic prin bogăţiile sale, va ridica pe toţi împotriva
regatului Greciei., 3. Şi va ieşi la iveală un rege viteaz şi va stăpâni peste un regat puternic şi va face
numai ceea ce i se va părea bun., 4. Iar când va fi în culmea puterii sale, regatul lui se va prăbuşi şi se va
împărţi după cele patru vânturi ale carului, fără ca să rămână urmaşilor lui şi nici să aibă putere întocmai ca
mai înainte, că regatul lui va fi sfâşiat şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul lui.).
La scurt timp după moartea prematură a lui Alexandru, în culmea gloriei sale, generalii săi
neînrudiți cu el, Cassandru, Lysimah, Ptolomeu şi Seleuc, s-au certat pentru putere și și-au
împărțit între ei imensul imperiu, care astfel n-a rămas moştenire fiului Împăratului, născut după
moartea acestuia de către prinţesa orientală Roxana („şi se va împărţi la alţii decât la aceia din neamul
lui.”).
Fenomenal! Când Imperiul Grec lua ființă, Cartea lui Daniel, deținută de poporul evreu, care
prevestea aceste lucruri cu asemenea detalii uimitoare, avea deja o vechime de mai bine de două
veacuri. Se pare că Daniel, împreună cu alți tineri evrei, a fost deportat din Israel în Babilon, încă
din tinerețea sa, după prima cucerire a Ierusalimului de către babilonieni, din martie 597 i.Hr..
Acesta ar fi murit la Susa, la înaintata vîrstă de cca 90-94 de ani, cel mai probabil în jurul anului 525
i.Hr.. Despre Alexandru Cel Mare Macedon, avem date mai precise: acesta s-a năcut în 356 i.Hr.,
la Pella, în Macedonia Antică și a murit în anul 323 i.Hr. la Babilon.
Citate:
„Daniel în alte surse”. Iosif Flavius istorisește că lui Alexandru Macedon, când a intrat în
Ierusalim, i s-au arătat profețiile lui Daniel despre el, ceea ce l-a făcut să trateze mai blând pe evrei.” -
https:// ro.orthodoxwiki.org
„Iosephus Flavius, în latină : Titus Flavius Iosephus, în ebraică - ‫יוסף בן מתתיהו הכהן‬Iosef Ben
Matityahu Hacohen - Iosef al lui Matei Sacerdotul, în română : Iosif Flaviu (n. 37 e.n., Ierusalim – d.
cca. 100, Roma) a fost un istoric evreu din primul secol (e.n.), de origine regală și preoțească, care a
descris Primul război evreo-roman (66–70), sau Marea Revoltă a Evreilor de la începutul erei noi (e.n.)
contra cotropirii romane, de la primele agitații anti-romane din Iudea din anul 66 și până la cucerirea și
distrugerea Ierusalimului de către Titus Flavius Vespasianus în anul 70.” - Wikipedia – “Iosephus
Flavius”
Deci, Daniel care a trăit aproximativ între anii 615 i.Hr. – 525 i.Hr., a scris anticipat despre
viitorul imperiu Grec și întemeietorul acestuia, mărețul rege Alexandru Cel Mare, care a trăit între
anii 356 i.Hr - 323 î.Hr.. Ceea ce i-a determinat pe mulți cercetători atei sau sceptici să vină la
credință, înmărmuriți fiind de acuratețea împlinirii istorice a acestor profeții biblice preexistente.
Pentru explicații mai amănunțite, va rog să reconsultati prima parte de la “CAPITOLUL 12. Fiara
din vremurile din urmă”.
Deși unii necredincioși și sceptici, au încercat o explicație „ocolitoare” (cum că Daniel n-ar fi
trăit în acea perioada, ci după petrecerea unora dintre evenimentele consemnate în cartea lui),
aceștia n-au reușit, fiind nevoiți să-și abandoneze ipotezele.
Manuscrisele de la Qumran, de lângă Marea Moartă, descoperite în anul 1947, conținând și
textele vechi ale lui Daniel, datate înainte de Hristos, le-a închis definitiv gura. Ca să nu mai
vorbim că proorocul Daniel este confirmat chiar și de către alte texte ce alcătuiesc Biblia ebraică
(Vechiul Testament), unde marele prooroc este pomenit de către alții prooroci, printre care și unii
contemporani cu el (Iezechiel), despre care nu există dubii cu privire la perioada in care au trăit.
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 14, 14. Dacă s-ar afla acolo cei trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, apoi
aceştia, prin dreptatea lor, şi-ar scăpa numai viaţa lor, zice Domnul Dumnezeu., 20. Apoi Noe, Daniel şi
Iov, aflându-se în ea, precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul, tot aşa este de adevărat că n-ar
scăpa nici fii, nici fiice; prin dreptatea lor ei şi-ar scăpa numai viaţa lor"., Cap. 28, 3. Iată, tu îţi închipui că
eşti mai înţelept decât Daniel şi nu sunt taine ascunse pentru tine;).
274
Semnul Fiarei
Referințe despre Daniel, mai apar și în cărțile apocrife dinainte de Hristos (introduse astăzi
nediferențiat în Biblia Ortodoxă Română): Cartea întâi a macabeilor, Cartea a treia a macabeilor, Istoria
Susanei, Istoria omorârii balaurului și a sfărâmarii lui Bel:
(Exemplu: Cartea întâi a macabeilor, Cap. 2, 60. Daniel întru nevinovăţia sa a scăpat din gurile
leilor., Cartea a treia a macabeilor, Cap. 6, 7. Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de pizmă, aruncat
în groapă spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.).
Dar poate că argumentul suprem, îl reprezintă confirmarea lui Daniel că înainte-prooroc, de
către Însuși Mântuitorul lumii:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 15. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii
ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citeşte să înţeleagă -).
Citat:
„Proorocul Daniel”. Daniel în Sfânta Scriptură. Istoria vieții lui Daniel o găsim în cartea care-i
poartă numele. La Daniel face referire în trei rânduri proorocul Iezechiel (Ezec 14.14,14.20,28.3). În două
dintre referiri el arată neprihănirea lui, punându-l alături de alți doi neprihăniți, Noe și Iov (Ezec
14.14,14.20). În cealaltă referire este adusă în discuție înțelepciunea lui Daniel pe care împăratul Tirului
credea că o depășește (Ezec 28.3). Iisus Hristos arată că venirea urăciunii pustiirii de care a vorbit Daniel
(Dan 9.27,12.11) este unul din semnele venirii apocalipsei (Matei 24.15, Mc 13.14). Cartea întâi a
Macabeilor spune că ,,Anania, Azaria și Misail, crezând, s-au izbăvit de para focului/Daniel intru
nevinovăția sa a scăpat din gura leilor”(1Mac 2.59-60) - https:// ro.orthodoxwiki.org
Întorcându-ne la imperiile profetite anticipat de către marele prooroc evreu Daniel, singurul
căruia nu i se spune direct pe nume în aceste versete, este Imperiul Roman (168 i.Hr. – 476 d.
Hr.) (pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut = al patrulea regat va fi tare că
fierul = O a patra fiară), dar identificarea acestuia, având în vedere întregul context, biblic și
istoric, este absolut sigură.
Până aici, chiar și confesiunile diverse protestante sunt în acord. Și nu știu să existe, printre
cei interesați, o altă versiune serioasă. Nici n-ar putea fi căci susținătorii s-ar autodescalifica
elementar, desconsiderând flagrant și direct, Biblia!
Mai atașez câteva reprezentări schematice, pe internet gășiți numeroase, provenite de la
diverse biserici protestante (nu vă uitați neapărat la ani, care pot diferi mai mult sau mai puțin din
diverse motive - de exemplu, Imperiul Roman l-a cucerit treptat pe cel Grec, și nu dintr-o dată, iar
unii istorici consideră sfârșitul acestuia atunci când a căzut Macedonia, alții, mai târziu, când au
căzut sub romani și alte teritorii periferice ale fostului Imperiu Grec; dar acest fapt nu influențează
înțelegerea profețiilor în cauză!):
275
Și dacă am ajuns în acest punct, până la care lucrurile sunt foarte clare pentru bisericile
creștine interesate, apare și următoarea întrebare esențială, la care trebuie să avem anticipat și
obligatoriu răspunsul:
„Care este identitatea Cornului cel mic din Daniel, Cap. 7 „care creştea”,
devenind Cornul cel mare?”
Este cât se poate de evident că acesta este malefic: „cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a
biruit”; “Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi
îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate
de vreme”.
Dragilor, „celălalt” Corn mic din Daniel, Cap. 7 „care creştea”, născut din ruinele
fostului Imperiu Roman (după destrămarea acestuia, în anul 476 d.Hr.), și devenit ulterior, pe
parcursul secolelor următoare, „Cornul cel mare” (Fiară puternică), și care totodată va juca
rolul malefic predominant la sfârșitul lumii acesteia, este nimeni altul decât Statul Papal ce
276
Semnul Fiarei
conduce cea mai mare biserică apostaziată creștină, respectiv Biserica Romano-Catolică (“desfrânata
cea mare”, „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului”).
Însă identitatea Cornului, nu pare să mai fie cunoscută de către Protestanții de astăzi!
Aici este marea problemă, aici se pare că s-a rupt firul Protestanților! După ce în trecut, a fost
întreg, nerupt!
Expresia „o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme”, reprezentând o perioada de timp în

care sfinţii Celui Preaînalt, poporul cel sfânt, biserica adevărată a Domnului („femeia” credincioasă =
Mireasa Mielului) sunt prigoniți, perioada ce apare de două (2) ori în Daniel şi o dată (1)
în Apocalipsa, ne ajută la identificarea, fără putință de tăgadă, a Cornului, și respectiv, a
principalei Fiare Apocaliptice.
(Exemplu: Daniel, Cap. 7, 21. M-am uitat, şi cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a
biruit,, 25. Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui
Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui
o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme., Cap. 12, 7. Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat
în veşminte de in care stătea deasupra apelor fluviului şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui către
ceruri şi a jurat pe Cel ce este viu în veci: "Va mai ţine o vreme; vremuri şi jumătate de vreme,
iar când se va isprăvi de sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate
acestea".,
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 9. Şi a fost aruncat balaurul cel
mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a
fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el., 14. Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale
marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi
vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui., 17. Şi balaurul s-a aprins de mânie
asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui
Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus., Cap. 13, 1. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară,
care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume
de hulă., 2. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului,
iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare., 4. Şi
s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este
asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?).
277
Informații ajutătoare:
 femeie = biserică creștină (adevărată sau falsă) – conceptul apare repetat şi în
Vechiul Testament;
 femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei = biserica creștină
adevărată a Domnului Iisus Hristos (mireasa Mielului, femeia Mielului), formată din
credincioşii adevăraţi, răspândiţi pretutindeni şi din toate confesiunile religioase, vânați
întodeauna de către Satana
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 1. Şi s-a arătat din cer un semn mare:
o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.,
Cap. 19, 7. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a
pregătit, Cap. 21, 9. Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe pline cu cele din urmă
şapte pedepse, şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, femeia Mielului.);
 desfrânata cea mare, care şade pe ape multe sau femeie şezând pe o fiară roşie, plină de
nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne sau Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi
a urâciunilor pământului sau femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui
Iisus = biserica falsă, apostaziata, reprezentată în special de Biserica Romano-Catolică,
care în Evul Mediu, prin celebra Inchiziție seculară, sub pretextul căderii în erezie, a
omorât între 40 și 100 milioane de creștini, „vinovați” că păzeau poruncile lui Dumnezeu şi
ţineau mărturia lui Iisus, deci vroiau să urmeze Bibliei și nu doctrinelor impuse cu forța de
către Papalitate.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 1. Şi a venit unul din cei şapte îngeri,
care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care
şade pe ape multe,; 3. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de
nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.; 5. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare,
278
Semnul Fiarei
mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.; 6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de

sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare.);
Concluzie logică foarte importantă:
„Cornul” care creştea din Daniel = „Fiara Dintâi” cea puternică din Apocalipsa
Până și această egalitate este cunoscută și recunoscută de către confesiunile diverse

protestante interesate de subiect. Chiar și numai expresia luată în discuție: o vreme şi vremuri
şi jumătate de vreme, folosită prin Providență Divină în ambele cărți, demonstrează, singură, acest
fapt! Ce să mai vorbim de multitudinea elementelor pe care le avem, printre care și următoarele:
Iar dacă „Cornul” = „Fiară Dintâi”, fiind aceiași entitate, ce facem? Analizăm toate
caracteristicile Cornului ce reies din Cartea Lui Daniel la care adăugăm toate
caracteristicile Fiarei din Apocalipsa. Și astfel obținem în total 15-20 de caracteristici profetice
distincte ale aceliasi entități, pe care le comparăm cu cele ale tuturor structurilor de putere
semnificative din toată Istoria Omenirii, de atunci încoace. Dacă nu se potrivesc deplin niciuneia,
înseamnă că Structura Antihristica pe care o căutăm, este din viitor.
Dar, dragilor, nu este cazul! Nici vorbă! Dacă din 15-20 caracteristici, unei structuri de
putere i se potrivesc numai, să zicem 7, iar pe deasupra mai are și altele 5 contrarii, dăm la o parte!
Nu este Fiara! Nicicum! Pentru că noi trebuie să identificăm fără niciun dubiu Fiara „directoare”
din Apocalipsa! Așa că trebuie să căutăm structura de putere omenească care indeplieste absolut
toate caracteristicile dezvăluite nouă anticipat de către cele două cărți biblice și care totodată să nu
prezinte nimic contrar acestora. Deci, toate și nimic! După aceste reguli mergem, aplicate
concomitent, întrucât Dumnezeu este infinit și atotștiutor și nu greșește cu nimic, niciodată!
Cuvântul lui adevărat este exact și se va împlini la literă! De aceea, nu acceptăm variante de
compromis, parțiale, incomplete, contradictorii Cuvântului, etc căci acesta nu este un domeniu în
care să ne permitem să ne jucăm.
279
Iar singura structură de putere, din toată Istoria Omenirii, structura apărută în acești 2.000
de ani de Creștinism, deci existentă și nu din viitor, care îndeplinește la literă și cu vârf și îndesat
toate caracteristicile profetice, este nimeni alta decât Șefia Bisericii Romano-Catolice,
respectiv Papalitatea, ce, prin înșelăciune, și-a condus și își conduce inclusiv proprii enoriași, la
rătăcire, smințeală, apostazie! În Evul Mediu, când a deținut și puterea laică a multor state ale
Europei, cine nu i s-a supus, a fost de la torturat, schingiuit, prigonit, ars de viu, etc până la ras de
pe față Pământului (“cornul acela purta război cu cei sfinţi şi i-a biruit”; „şi va asupri pe sfinţii Celui
Preaînalt”). Milioane și milioane de oameni, din diverse țări europene, de la indivizi până la
comunități întregi, au fost măcelăriți. Așa a înțeles Papalitatea , să aplice iubirea despre care ne-a
vorbit Domnul nostru Iisus Hristos.
Și Biblia ne indică că Istoria se va repeta, același lucru va încerca să facă și la sfârșitul lumii,
dar de data aceasta la scară globală, când, prin înșelăciune, va pune din nou mâna pe puterea
politică a statelor.
280
Semnul Fiarei
Papalitatea hulește (“acest corn avea ochi ca ochii de om şi gură care grăia lucruri mari”; „Eu mă
uitam mereu, din pricina multelor vorbe pe care cornul cel mare le grăia”; „grăia lucruri mari”; „Şi va grăi
cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt”; „Şi i s-a dat ei (Fiarei apocaliptice) gură să grăiască
semeţii şi hule”)!
Papalitatea a scamotat Decalogul („îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea”)!
281
Papalitatea este practicantă a numeroase ritualuri păgâne și învățătoarea a multiple doctrine

false, etc. toate acestea conducând la încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu, respectiv la
promovarea și justificarea săvirsirii păcatului. Că să nu mai vorbim de lumea subterană ocultă a
Vaticanului, de bogățiile enorme, de diversele manevre perfide sau închinăciunile dedicate direct
Satanei, ce s-ar practica în ascuns acolo. Vă rog să-i studiați istoria dintodeauna și vă veți convinge.
Crima organizată, teroarea, războiul lipsit de orice scrupul, lupta pentru dominiație și stăpânire
universală pe orice căi, minciuna, corupția, mita, lăcomia, mândria, trufia, destrăbălarea, desfrâul,
patima, luxul, opulența, orgia, perversiunea, ocultismul, deținerea și apartenența la diverse
organizații și ordine secrete, etc, etc, etc, îi caracterizează istoria secular-milenară.
Pe larg, gășiți argumentele în acest sens în Tabelul comparativ referitor la caracteristicile
acestei structuri de putere malefice înșelătoare (nu-l introduc aici din considerente de spațiu)
cuprins în „Capitolul nr. 12. Fiară din vremurile din urmă”, subcapitolul intitulat „Identitatea fiarelor:
Papalitatea şi SUA” unde s-a demonstat faptul că, „Cornul” care creştea din Daniel = „Fiară Dintâi”
cea puternică din Apocalipsa = Papalitatea, iar Cea de-a două Fiară apocaliptică, „ridicându-se din
pământ”, ce vine în sprijinul Fiarei Dintâi, este reprezentată de Statele Unite ale Americii.
282
Semnul Fiarei
Însă, așa cum spuneam, aici apare, la majoritatea Confesiunilor Protestante de astăzi,
problema, „crahul”, ruptura, discontinuitatea, lacună majoră: după ce recunosc identitatea
primelor Patru (4) Fiare din vechime (Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan, Imperiul Grec,
Imperiul Roman), și după ce cunosc și recunosc faptul că „Cornul” care creştea din Daniel = „Fiară
Dintâi” cea puternică din Apocalipsa, plasează „Identitatea” acestora din urmă (și implicit a Fiarei
Celei de-a Două apocaliptice), undeva a în viitor, pe acestea neidentificându-le.
Observați din tabelul de mai sus, conceput tot de către Protestanti?

„Cornul mic <=> Identitatea viitoare...”
Aceasta este marea problemă ce poate avea un efect uriaș nefast! Căci identificarea acestor
superstructuri de putere (Cornului din Daniel și Celor Două Fiare din Apocalipsa), este
incomparabil mai importantă decât orice, intruct, conform Bibliei, acestea acționează și vor acționa
malefic și în viitor (la sfârșitul lumii!), la scară, nu regională, ci globală! Trecutul îl știm și nu se mai
poate schimba, dar prezentul și viitorul ne interesează! „Viitor” ce, după semnele profetice, se
poate produce oricând, de acum înainte! Trebuie să-ți cunoști dușmanul că să știi să te ferești de el
și nu să te lași înșelat de el. De aceea, este obligatoriu să cunoaștem anticipat identitatea Celor
Două Fiare Apocaliptice, iar acesta este rolul Bibliei: să ne descopere dinainte pentru a ne putea
pregăti, necazând pradă cu grămadă, înșelătoriilor masive la care va fi supusă Lumea! Înșelătorii
despre care ne avertizează repetat, însuși Domnul Iisus Hristos!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 5. Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să
nu vă înşele cineva.),
Iar astăzi, ar trebui să fie floare la ureche pentru orice biserică creștină, să realizeze faptul
că Cornul din Daniel = Prima Fiară apocaliptică = Papalitatea! Floare la ureche ar trebui să fie,
având în vedere cunoașterea seculară și cu certitudine a identității primelor Patru (4) Fiare din
vechime, și egalității dintre „Corn” și „Fiară Dintâi” apocaliptică, lucruri care ajută enorm! Mură-
n gură ne dă Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia), și cu toate acestea, cu mici excepții, confesiunile
creștine parcă-s orbite sau paralizate.
Ba din contră, „rup” Cornul din Daniel, care este cât se poate de evident că răsare din ruinele
fostului Imperiu Roman, și-l „teleportează” mai bine de 1.500 de ani, undeva într-un viitor
neîmplinit încă! Elementar, elementar greșit! Și greu de înțeles! Mai ales în contextul în care, așa
cum spuneam, Biblia ne mai oferă în plus, încă 15-20 de caracteristici distincte ale acestuia, care nu
se potrivesc niciunei structuri de putere din toată istoria Omenirii, ci DEPLIN și ÎNTOCMAI,
numai Papalității! Care să fie probabilitatea ca aceasta să fie o pură coincidență? Adică numai
Papalitatea le îndeplinește întocmai și pe toate, iar noi rămânem indiferenți și așteptăm o Fiară din
viitor, nenăscută încă? Cât de iresponsabili putem să fim? Dacă procedăm astfel, suntem pierzător
de naivi, riscând enorm pentru veșnicia noastră! În loc s-o cunoască și să dezvaluie întregii Lumi
(cu argumente biblice solide!) identitatea Fiarei Apocaliptice, bisericile noastre se pare că preferă
să „viseze” la viitor! Sau aleg alte poziții, și mai nefavorabile! Din nefericire!
Cuvântul lui Dumnezeu nu este degeaba! Ci, repet, cred că rostul primordial al profețiilor
din Cartea lui Daniel, corelate cu cele din Aplocalipsa, nu este altul decât dezvăluirea
identității Papalității și Americii, nu pentru oricine, ci pentru robii sinceri ai lui Dumnezeu din
283
orice confesiune (în special, a celor ai ultimei generații a Pământului), în vederea evitării
înșelăciunii și mântuirii lor. Necredincioșii ultimei generații, chiar dacă, la rândul lor, datorită
conjuncturii, vor ajunge să cunoască despre aceste elemente, probabil că în majoritatea lor, nu vor
mai avea timp pentru pocăință proprie sau nu vor avea suficiente rădăcini scripturistice pentru a le
crede și a le lua in considerare, preferând calea ușoară impusă de Prima Fiară cu sprijinul Celei de-
a Doua Fiare, ce va fi urmată de turmă cea mare, dar care va duce la pieirea lor veșnică.
(conforting lies = minciuni confortabile; unpleasant truths = adevăruri inconfortabile)

Din nefericire, la menținerea orbiei maselor populare largi, se pare că vor participa activ și
bisericile creștine oficiale, care fie sunt indiferente la subiect, fie consideră evenimentele deja
consumate, fie „visează” liniștite la viitor! Ce efect uriaș pozitiv, înspre salvarea de suflete în masă,
ar putea avea „trezirea” în timp util, la nivel oficial, generalizat, a unei astfel de Biserici creștine, în
orice țară a Globului? Ar fi imens! Să ne rugăm pentru astfel de schimbări radicale în bine!
Mai jos, mai aveți o reprezentare schematică a unei confesiuni protestante (nu mă întrebați a
cui, că nu știu, pur și simplu am preluat-o de pe net, unde găsiți foarte multe similare):
284
Semnul Fiarei
Vă rog s-o analizați cu atenție. Observați? Identifică corect (de fapt, recunosc identificarea
biblică!) primele Patru Imperii (Fiare) succesive din vechime, dar când vine vorba despre Corn, îl
plasează undeva în vitor („FUTURE”), nerealizând continuitatea acestuia după Imperiul Roman
prăbușit în anul 476 d.Hr.. Procedând astfel, aceștia bagă practic sub preș 1.500 de ani de istorie și
desconsideră cele 15-20 de caracteristici biblice distincte de identificare ale acestuia! Vă rog să
urmăriți, linia neagră orizontală, îngroșată, de demarcație. Schema plasează, de asemenea, tot în
viitor, și ultima săptămână profetică din cadrul profeției celor 70 de săptămâni (urmăriți
penultima coloana), dar poate că aceasta este mai puțin important. Teleportarea eronată doar în
viitor a Cornului este extraordinar de importantă pentru că menține ORBIA Bisericilor!
Și încă un exemplu similar, în care se poate observă aceiași lacună, aceiași ruptură, aceiași
discontinuitate („Gap of time” = decalaj de timp), atît în privința săptămînii profetice, dar mai ales în
privința neidentificarii Cornului antihristic din Daniel = „Fiară Dintâi” cea puternică
din Apocalipsa, că fiind Papalitatea de sub ochii lor, existența deja pe scena lumii de cca 1.500 de
ani. Corn pe care, repet, îl plasează, în mod copilărește eronat, doar în viitor. Doar un pas le
lipsește acestor confesiuni creștine Protestante, în identificarea structurilor Antihristice finale. Dar,
pas pe care, dacă nu-l fac în timp util, riscă să se înece la mal!
285
Este dureros! Mai ales în condițiile în care părinții lor fondatori de acum câteva veacuri, ai
acestor Confesiuni Protestante, au avut schema aproape completă, și n-au teleportat Cornul doar în
viitor, ci l-au identificat clar ca fiind Papalitatea antihristică preexistentă. America mai lipsea din
peisaj, dar era normal atunci, căci aceasta încă nu apăruse și nu devenise Imperiu. Însă astăzi,
Protestanții parcă refuză să mai „vadă” exact ceea ce ar putea fi de un folos uriaș Omenirii. Să fie
oare „meritul” Contrareformei iezuite seculare catolice, astăzi mult mai subtile și ascunse, care să
lucreze la vârfuri? Da, cred că șansele sunt foarte, foarte mari! Nu înțeleg, însă, această „orbire” a
atâtor teologi și oameni învățați simpli aparținând acestor confesiuni și nu știu cum pot fi păcăliți,
indirect, prin învăluire, într-un asemenea grad. Căci, mi-e greu să cred că toți pastorii și preoții
acestor biserici, sunt lupi îmbrăcați în haine de oaie, care să-și fi dat mâna în ascuns cu Vaticanul,
în detrimentul propriilor biserici. Conducerile, poate c-au bătut palma, conștient sau inconștient
(obligați sau pentru diverse interese), dar aceștia să mergă atât de orbește după lideri?
Iar dacă vorbim de poporul nostru, în majoritatea lui ortodox, este și mai dureros: la nivel
oficial, nu pare să fie cineva interesat! În timp ce alții ne sapă groapa sufletelor în ascuns, noi nu
numai că-i lăsăm să „ne lucreze”, ba încă îi și ajutăm dându-le mâna inconștient în timp ce ne
peocupam cu prioritate, nu de inimă și minte, ci de ritualuri și forme sau de lucruri materiale cum
ar fi construirea de catedrale uriașe de piatră, în care vom transfera moaștele unor presupuși sfinți
morți sau a altor morți pe care, cu de la noi încumetare, însușindu-ne oarecum prerogative ale
Divinității, îi vom sfinți în viitor în acest scop (după ce în prealabil, i-am mediatizat până i-am
făcut „celebrii”), pentru pelerinaj pe bani și comiterea de urâciuni diverse în fața Domnului
Dumnezeu (rog a se indica în toată Biblia, un singur exemplu de sfințire a vreunui mort sau de
închinare prin/la vreun mort sau la moaștele lui!). Aceștia suntem că popor și aceasta facem acum,
din nefericire!
Aici aș îndrăzni la o oarecare comparație: japonezii, în istoria lor, la începutul epocii moderne, s-au
autoizolat complet pentru o perioadă mare de timp, până când s-au întâlnit pe mare cu occidentalii. Ei, în
bărci mici și primitive, din materiale rudimentare, același tipar de sute de ani, iar occidentalii în vapoare
imense, din metal, dotate, foarte dezvoltați, mult înaintea lor. Când au văzut japonezii, s-au speriat, s-au
redeschis și în câteva decenii, cu eforturi mari la nivelul națiunii, au recuperat marele decalaj, realizând
greșeala făcută. Dragii mei, astăzi, în cea mai amărâtă și înapoiată barcă ce rătăcește pe mare, închistată în
sine și care ține cu dinții de moștenirile tradiționale eronate, plutește Biserica Ortodoxă. Dacă dintre cârmacii
acesteia nu se vor dezmetici în timp util, pentru reîntoarcerea strictă la Cuvânt și abandonarea reziduurilor
satanice de peste veacuri, va fi vai și amar de grosul acestui popor.
Dar se pare că încă mai este timp, iar cadrul modern contemporan, este mai faborabil că
oricând altădată în istoria lumii de până acum, în vederea redeshiderii ochilor (dacă nu cu turma,
măcar grupat sau individual!). Dumnezeu să ne ajute! Avem TV, mass-media, dezbateri
interconfesiunale, informația este practic nelimitată și se obține foarte ușor, nimeni astăzi dintre
credincioșii sinceri, având în vedere conjunctura internațională tot mai rea, nu-i oprit să se roage
Domnului pentru descoperirea adevărului Său simplu, să dezbată, să asculte, să citească, etc, să
compare tot cu propria Biblie și Istoria Lumii și nu în ultimul rând, să se raporteze la propria
conștiință. Aceasta vă recomand tuturor să faceți, dar în același timp, îndrăznesc să va respun
anticipat:
Puteți căută și studia oricât și chiar vă rog să nu rămâneți amorțiți în necunoaștere și
ignoranță, sub robia multor doctrine eronate moștenite. Nu veți descoperi nicio altă variantă
sustenabilă, prin comparație riguroasă cu Sfânta Scriptură (1) și Istoria Lumii (2), care să
îndeplinească la literă toate caracteristicile profetice și totodată să nu prezinte altele contrarii
Bibliei, decât Papalitatea și America. Nici măcar una! Iar lucrurile trebuie cunoscute, întrucât,
fiind în necunoștință sau „dormind” pe noi, riscăm să ne furăm singuri căciula!
Și dacă tot am amintit mai sus de Pastorul Vasile Filat, apreciez că acesta greșește
copilărește, când afirmă în filmulețele sale că Antihristul-om persoană fizică, neaparut încă, este
totodată și Fiara principală apocaliptică! Practic, Pastorul Vasile Filat, prin afirmațiile sale,
conchide, fără să realizeze, următorul lucru evident greșit: un (1) om, individual, persoană fizică = un
(1) regat, o împărăție, o structură de putere, un imperiu! Gândind astfel, se ignoră cel puțin Cartea
286
Semnul Fiarei
biblică a lui Daniel! Măcar acest fapt ar trebui să le dea de gândit acestor teologi, că sunt pe niște
piste elementar eronate! Dacă ar fi afirmat că „Antihristul-Șef om, va fi in vârful „Fiarei
antihristice”, informația ar fi fost mai plauzibilă, mai pragmatică.
Dacă vreți, vorbind generic, putem să-i spunem „Fiarei antihristice”, simplu, „Antihrist”
dacă suntem deplin conștienți de identitatea acestuia și nu îngustăm înțelesul termenului. Din
nefericire însă, întregile lor confesiuni, penticostali, baptiști, evangheliști, etc, suferă de importante
lacune pe subiect și datorită acestor lipsuri, se zbat în eroare și în mari confuzii! Încă! Pentru că am
convingerea și speranța că multe goluri vor fi umplute, poate că și la comun, dar mai ales la nivel
individual (printre credincioșii sinceri!), pe măsura trecerii timpului!
Unora ca aceștia, le-aș aduce la cunoștință inclusiv faptul că, sunt șanse mari ca versetele
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 1-10, din Epistola a doua către Tesaloniceni, consemnate puțin mai
sus, pe care ei înșiși își bazează în prezent învățăturile „apocaliptice” (învățături pe care, la această
dată, le-aș caracteriza că fiind nevizionare, bruiate, incomplete, etc), fac referire tot la Sistemul
Papal secular antihristic, din conducerea căruia lucrează cronic, împotriva lui Hristos, “omul
nelegiuirii”, “fiul pierzării”, “potrivnicul”! Aceste versete, ne dezvăluie, practic, portretul robot al
acestuia:
1. este un impostor deghizat, om religios;
2. atacă biserica dinăuntru;
3. îşi autoarogă titluri hulitoare, uzurpându-l pe Domnul Iisus;
4. schimbă închinarea, uzurpând slujirea lui Hristos;
5. strică legea şi este nelegiuit.
Sfântul Apostol Pavel a scris această Epistolă în secolul I d.Hr., când Imperiul Roman
păgân laic stăpânea lumea (a patra Fiară din vechime), și inspirat fiind de către Duhul Sfânt, a
profețit nașterea în viitor a Papalității ca structură de putere antihristică, dar totodată a lăsat să se
înțeleagă că aceasta va fi cu putință numai după prăbușirea puterii romane laice, fapt ce s-a
întâmplat mai târziu pe scara Istoriei, abia în secolul V d.Hr (când Imperiul s-a destrămat, Cezarii
au căzut iar Papii s-au ridicat, luându-le practic locul!): Cap. 2, 7: „Pentru că taina fărădelegii se şi
lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte.” Crudul Imperiu Roman (al
patrulea regat după Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan și Imperiul Grec), ce deținea
puterea vremii, trebuia „dat la o parte”, acesta era cel ce în timpul vieții Apostolui
Pavel, împiedica apariția unui alt gen de putere, respectiv a Papalității.
Și dacă este așa, este totodată și foarte probabil că Sfântul Apostol Pavel să le fi spus aceste
lucruri prin viu grai ucenicilor contemporani lui, direct, concret și fără ocolișuri, atunci când se
întruneau față către față, însă, în scris, în Epistolele sale, ce puteau fi interceptate, de teama
stăpânirii păgâne romane al cărei sfârșit îl prevestea și implicit pentru protecția propriei vieți,
prefera să le-o reamintească creștinilor doar voalat: Cap. 2, 5-6: „Nu vă aduceţi aminte că, pe când
eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?, Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea
lui.”.
Explicația de mai sus, nu-mi aparține, o gășiți pe net cu argumente solide și logice și pentru
că o apreciez ca fiind verosimilă, am ținut s-o consemnez foarte pe scurt.
Concluzionând acest punct, este dureros că, având deja demult sistemele antihristice în față
(Papalitatea de mai bine de 1.500 de ani, iar S.U.A. – ce va fi înșelată de către Papalitate s-o sprijine,
de mai bine de 200 de ani), lumea creștină Protestantă (cu excepția adventiștilor!), deși în trecut
recunoscându-le, astăzi refuză să le mai „vadă”, în schimb așteptând, pur și simplu, un antihrist-
om peroană fizică, încă neaparut (deci nedescoperit și neidentificat), din viitor, ce va apărea, va
interveni și se va manifesta doar în timpul ultimei generații de oameni ai acestui Pământ. Și aici,
protestanții se zbat într-o mare și periculoasă confuzie!
În schimb, au dreptate, în privința ÎNȘELĂCIUNII! Da, Anthristul-Șef, vârfurile puterilor
antihristice conlucrătoare, nu se vor da pe față, nu vor ieși public și nu vor spune Lumii: „Știți, de
fapt, noi, suntem Antihristi și prin acțiunile noastre, lucrăm în slujba Satanei și vrem să va închinați
acestuia că să ajungeți toți în Iad! ... Nu vă vrem binele ci răul” Nu, nici vorbă! Ci, sub umbrela
înșelătoriei cronice și complexe, se vor prezenta Omenirii ca luptători pentru binele comun, pentru
287
ieșirea din supercriză, ca luptători împotriva oricăror inechități și nedreptăți, etc. învăluindu-și
acțiunile într-o aură salvatoare, primind astfel sprijinul mulțimilor largi păcălite.
Toate sunt bine gândite și planificate și se leagă între ele! Nu degeaba se insistă asupra
binelui comun, căci în Catehismul Catolic, la punctul cu nr. 2188, se face referire la acesta, în
corelație directă cu păzirea duminicii:
“În respectarea libertății religioase și binele comun al tuturor creștinilor, ar trebui să
recunoștem duminicile ca fiind zilele sfinte ale bisericii, ca sărbători legale.”
Din aproape în aproape, Omenirea este pregătită pentru acceptarea Legii Duminicale.
Astfel, printre numeroasele obiective într-adevăr pozitive, va fi strecurat „Anti-Cuvântul”,

pentru obligarea la nivel planetar, prin lege civilă, la săvârșirea păcatului și implicit, la urmarea
căii Satanei. Acesta va fi adevăratul scop al lor, ascuns, din spate, nedeclarat!
De asemenea, aici mai trebuie conștientizat deplin ceva foarte, foarte important (fapt ce
reprezintă o altă mare lacună a Protestanților și majorității bisericilor, care nici măcar nu se
gândesc la așa ceva): „Anti-Cuvântul”, nu va apărea dintr-o dată, doar în timpul necazului cel
mare, ci el este preexistent, clădit în timp, în perioade foarte mari, din începuturi până astăzi.
„Anti-Cuvântul” face parte deja din doctrinele lor proprii. „Anti-Cuvântul” umple astăzi Lumea
Creștină oarbă, din nefericire! Atunci, în timpul ultimei generații, acesta doar se va impune prin
Lege întregii Planete. Atât! „Anti-Cuvântul” nu va fi inventat la sfârșitul lumii! Duminica și toate
înșelătoriile doctrinare ce conduc la încălcarea Legii lui Dumnezeu, sunt deja implementate
demult, prin chiar învățăturile bisericești false, dar deocamdată nu sunt impuse prin lege. Este
ceea ce lipsește la acest moment. Doar atât!
De aceea, va prinde la masele populare largi, și grosul Omenirii îl va urma inconștient pe
Satana! Pentru că înșelătoriile sunt vechi și deja implementate la scară largă! Înșelătoriile noi
introduse spontan, brutal, doar în timpul necazului cel mare, ar fi departe de-a avea succes! Și mai
mult decât atât, astăzi avem pe piață toată paleta de minciuni, așa că, ce s-ar mai putea introduce
nou? Pentru necredincioși, avem Evoluționismul, Teoria Astronauților, Teoria Extratereștrilor,
Teoria Scientology, etc, pentru „păgâni” avem religiile non-creștine, iar pentru creștini avem
indiferența, ignoranța, nepăsarea, distracțiile ("entertainmentul") lumii moderne și materiale, etc și
mai ales, avem doctrinele bisericești false (propăvăduite și apărate cu dinții de către preoți și
teologi!) care să determine încălcarea Cuvîntului lui Dumnezeu! Din nefericire, le avem deja pe
toate, foarte puțin probabil că s-ar mai putea inventa ceva nou.
Prin comparație cu Protestanții interesați de subiect (cu lacunele lor pe care, la un moment
dat, pot să și le acopere!), în privința enoriașilor simpli catolici (ce, din nefericire, nu cunosc natura
propriei Conduceri!) și/sau ortodocșilor, așa cum am tot spus, lucrurile stau și mai rău, aceștia
nedeținând învățături concrete în acest sens, apocaliptice, practic nepreocupându-se la nivel oficial
de acest subiect vital important. Câți dintre dvs. i-ați auzit în Biserici sau i-ați văzut la TV, pe
preoții noștri, vorbind despre așa ceva, cu elemente concrete? Subiectul nu-i al lor, nu-i
interesează, este al altora! Câți dintre dvs. ați văzut la Trinitas, postul nostru ortodox
oficial, explicații concrete privind identitatea Celor Două Fiare Apocaliptice, a Babilonului creștin
și-a Semnului Fiarei? Mai degrabă critică și acuză de sectarism, rătăcire și erezie, nu numai pe cei ce
sunt oricum mult mai aproape de Biblie decât ei, ci chiar și pe cei ce urmăresc Biblia la literă! Sau
dacă-i interesează, așa lejer, câteodată, pe alocuri și ocazional, și atunci sunt mult prea departe de
adevărul biblic, de parcă dorm și visează! În schimb, din aceste zone, pot apărea pe piață, neoficial,
288
Semnul Fiarei
necontrolat, în mod răzleț dar foarte îndrăzneț și încumetator, niște scenarii așa-zis „apocaliptice”,
foarte deformate, flagrant nebiblice, dar care pot face foarte mult rău societății!
Deci, ca entități de sine stătătoare, aceste Biserici înșelate, nu mișcă mai nimic în propriul
interes și beneficiu legat de „Descoperirea lui Iisus Hristos” (Apocalipsa), dar în schimb, între timp,
aproape toate, la nivel de conducere, au semnat tratate de „unire în diversitate”, cu Papalitatea
antihristică ce le pregătește treptat capcană planetară apocaliptică! Fără ca acestea să sesizeze, se
pare! Oare când ne vom trezi din somn? O vom face în timp util? Dumnezeu să ne deschidă ochii
și să ne ajute!
4. Templul lui Dumnezeu

În privința învățăturii „apocaliptice” referitoare la „templul lui Dumnezeu”, în care,
conform înțelegerii confesiunilor protestante luate în discuție, va trebui să intre Antihristul-om din
viitor, solicitând închinare în fața lui, „dându-se pe sine drept dumnezeu”, aceasta își are originile,
în pricipal, tot în aceleași versete ale lui Daniel și ale Sfântului Apostol Pavel din Epistola a doua
către Tesaloniceni (deci, nicidecum în Apocalipsa!):
(Exemplu: Daniel, Cap. 9, 27. Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la
mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa
nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii", Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului
Apostol Pavel, Cap. 2, 4. Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se
cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.,
5. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?, 6. Şi acum ştiţi ce-l
opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui., 7. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care
o împiedică acum va fi dat la o parte., 8. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va
ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale,).
Primul Templu fizic a fost construit, exact după indicațiile primite din Cer, de către
înțeleptul rege Solomon, în secolul X i.Hr.
Acesta a fost distrus în secolul VI i.Hr. de către babilonieni. Pe ruinele lui, s-a reconstruit al
Doilea Templu, de către exilații evrei întorși în Ierusalim după perioada celor 70 de ani de robie
babiloniană. Al Doilea Templu, după ce a fost renovat, lărgit și împodopit mult mai târziu de către
Regele Irod cel Mare în secolul I i.Hr., a fost distrus din temelii în anul 70 d.Hr, de către romani, în
289
urma înăbușirii revoltei evreiești începută în anul 66 d. Hr. După a doua revoltă majoră evreiască,
ce s-a desfăşurat în perioada 132-136 d.Hr., înăbușită de asemenea de către romani, Cetatea
Ierusalimului a fost transformată într-o urbe romană numită Aelia Capitolină în
cinstea împăratului Adrian (Aelius Hadrianus). În fine, istoria Templelor și Ierusalimului, din
începuturi până în prezent, o găsiți foarte ușor pe net (exemplu: „Ierusalim” – Wikipedia).
Astăzi, cetatea veche a Ierusalimului, are o suprafață de cca 1 km pătrat (cam cât Cetatea
Veche a Brașovului) și cuprinde 4 cartiere: Cartierul musulman, Cartierul creștin, Cartierul
armenesc, Cartierul evreiesc, iar zidurile actuale ale acesteia datează din anul 1537, când au fost
reconstruite de către turci (care stăpâneau în acea perioada regiunea), sub sultanul Suleiman
Magnificul (oare Hristos reîntors, va intra în Ierusalim, pe o Poartă a Oilor, zidite de către turcii
musulmani, așa cum susțin unii?).
Din cel de-al Doilea Templu, renovat de Irod în secolul I i.Hr. și distrus de romani în anul
70 d.Hr., nu s-a mai păstrat până astăzi decât celebru „Zid al Plângerii”, amplasat la baza
Muntelui Templului, și care reprezintă cel mai sacru loc al poporului evreu.
Dar Muntele Templului este administrat acum de arabii musulmani și nu de către Israel
care stapânește practic doar „Zidul Plângerii” amplasat la baza acestuia.
Mai mult decât atât, pe Muntele Templului sunt construite 2 mari moschei musulmane: Al-
Aqsa și Domul Stâncii, aceasta din urmă fiind foarte veche (construită între anii 687-691 de către
califul Abd al-Malik) și având o însemnătate inestimabilă în credință Islamică.
290
Semnul Fiarei
Iar acum, având în vedere starea de fapt actuală, pentru a analiza verosimilitatea și/sau
rostul doctrinei întrării Antihristului-om viitor într-un Nou Templu fizic, reconstruit în Ierusalim,
de asemenea în viitor (pentru că astăzi nu mai există niciunul!), cred că suntem nevoiți să
răspundem, în prealabil, la câteva întrebări.
Prima: Poporul evreu dorește preluarea administrării Muntelui Templului de la arabi?
Răspuns: Bineînțeles, cu mare ardoare! De ce n-o fac? Pentu că nu pot deocamdată. Evreii s-
au reînființat ca stat abia în anul 1948 (după ce aproape 2 milenii n-au mai avut țară!) și de atunci
încoace, încet, încet, i-au alungat și i-au înghițit pe palestinieni, extinzându-și treptat influența,
administrația și teritoriile. Dacă cineva își imaginează că în Israel este pace și liniște, se înșeală.
Acolo se desfășoară complexe, vechi și cronce conflicte, c-o ura și râvnă de nedescris, între
toate părțile implicate, conflicte armate, economice, administrative, religioase, ideologice.
Citat Wikipedia: Muntele Templului”: “Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate
politică internațională, aflându-se în centrul a numeroase conflicte între evrei și musulmani, de la începutul
dezvoltării islamului. În vremea noastră el și esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută
de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub
auspiciile Iordaniei.”
De aceea, nu este vorba de simpla preluare în administrație a câteva hectare de teren și a
clădirior aferente, cât are Muntele Templului, ci este vorba de-o bătălie mult mai complexă pe toate
291
planurile, ce se poate transforma într-un mare război. Vor reuși în viitor evreii să preia de la arabi
Muntele Templului? Pentru că Templele lor inițiale au fost amplasate exact unde este acum
moscheea Domul Stincii. Este posibil, poate că într-un viitor, nu foarte îndepărtat, evreii vor reuși.
Chiar dacă acest lucru, s-ar putea să-i coste foarte scump. Nu numai pe ei, ci și pe mulți alții.
A doua întrebare: Poporul evreu, după preluarea practică a Muntelui Templului, dorește
reconstrucția Celui De-al Treilea Templu pe fostul amplasament și nu în altă parte?
Răspuns: Bineînțeles, cu și mai mare ardoare! Dacă vă uitați în mass-media, găsiți o
mulțime de știri, unele adevărate, altele false: „Parlamentul Israelian a aprobat reconstrucția
Templului..., etc, arc, arc... ; ... S-a pus piatră de temelie a Celui De-al Treilea Templu...” Aceasta din urmă
este falsă, nu s-a pus deocamdată nicio piatră de temelie a niciunui Templu, pentru că evreii, dacă
vor reuși vreodată, n-o să-l construiască în altă parte decât pe fostul amplasament, unde astăzi este
Moscheia arabilor Domul Stâncii.
Deci, pentru a realiza acest lucru, după ce preiau Muntele Templului, evreii ar trebui întâi
să dărâme fizic cel puțin cele două moschei musulmane, dacă nu chiar toate construcțiile ce au
legătură cu credința islamică, existente în acest perimetru. Ar fi cu puțință? Să admitem și aici că
da, deși acest lucru ar presupune, cred, un mare război cel puțin regional, dacă nu chiar Cel De-al
Treilea Război Mondial. Dar să acceptăm că se va întâmplă și acest lucru, cu sau fără un imens
„deranj”.
A treia întrebare: Dacă Poporul evreu reușește reconstrucția Celui De-al Treilea Templu
acesta ar fi unul creștin? Aceasta poate că este cea mai „mare” întrebare!
Răspuns: Bineînțeles că nu! Ar fi unul iudaic! Iar Dumnezeu este creștin, dragilor!
Denumirea de „creștin” provine de la grecescul „Hristos”, care înseamnă „Mesia” (în ebraică),
adică „Cel Uns” „Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor” (Domnul Iisus). Iar evreii ca popor,
nu l-au primit pe Iisus, ci l-au răstignit și încă îl așteaptă pe Mesia al lor. De aceea, ei nu
sunt creștini ci au rămas iudaici (doar cu Vechiul Testament, nu recunosc Noul Testament).
Înțelegeți ce vreau să spun? Antihristul, persoană fizică sau chiar Satana întrupat dacă
vreți, n-ar avea niciun interes să intre într-un Templu fizic Iudaic, care n-ar avea nicio legătură cu
Hristos. Căci Antihristul pe Hristos vrea să-l imite, să-l uzurpe! Acestuia va încerca să-i fure
prerogativele! Antihristul nu s-ar manifestă dintr-un Templu fizic iudaic, „neînsufleţit” de
prezenţa lui Dumnezeu!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 23, 37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe
prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea
puii săi sub aripi, dar nu aţi voit., 38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie;, 39.Căci vă zic vouă: De acum nu
Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 13, 34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei
trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit., 35.
Iată vi se lasă casa voastră pustie, că adevărat grăiesc vouă. Nu Mă veţi mai vedea până ce va veni vremea
când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!).
Încă de acum 2000 de ani, poporului evreu, casa (Templul) i s-a lăsat pustie, pentru că nu l-
au acceptat pe Domnul Iisus ca fiind adevăratul Mesia! Iar dacă, s-ar reuşi construirea celui de-
al Treilea Templu, acesta ar fi tot iudaic şi nu creştin! Ce ne-ar putea face să credem că Dumnezeu,
după ce a părăsit Al Doilea Templu acum două milenii, l-ar „însufleţi” pe Cel De-al Treilea,
aşa încât Satana să-şi manifeste interesul uzurpator? Poate doar pocăința evreilor în masă și
încreștinarea lor!? Ca Templul să fie creştin şi nu iudaic ? Oare? Ar fi cu putință și acest lucru?
Așadar, intrarea Antihristului în Cel De-al Treilea Templu evreiesc reconstruit după
recucerirea Muntelui Templului și după dărâmarea moscheelor musulmane, și-ar avea vreun sens
numai dacă acesta ar fi unul creștin și nu unul iudaic. În cel mai îndrăzneț caz! Căci atât Hristos
cât și Antihristul, ne vor mințile și inimile și nu o închinare formală între niște ziduri de piatră.
Și dacă tot suntem aici, aș formula o serie de întrebări adepților acestei teorii. Sau le-aș
solicita prezentarea unui scenariu pragmatic: în opinia lor, de câte ori va intra Antihristul în Cel
De-al Treilea Templu de unde va solicita închinare în față lui? O singură dată? Zilnic? Săptămânal
pe parcursul celor 7 ani (sau a celor 3,5 ani dacă vorbim doar de a două jumătate a acestei
292
Semnul Fiarei
perioade)? Antihristul va fi televizat și va solicita „live” întregii Planete închinare în față lui? Cum
se va desfășura fizic acest ritual de închinare în față lui?
Miliardele de oameni ai globului, răspândiți pretutindeni, cum se vor închina acestuia?
Singuri, în casele lor, tot în fața televizoarelor? Dacă nu vor vrea s-o facă, cine îi va putea
monitoriza și denunța și acuza de nesupunere? Cum va fi contabilizată această închinare? Cum vor
știi autoritățile supuse Antihristului, care dintre aceștia, miliarde, s-au conformat și care nu? Să nu
ni se spună că și aceștia vor fi filmați totodată, c-ar fi mult prea aberant! Om fi noi naivi, dar nici
așa grămadă!
Dar și din alt punct de vedere: Antihristul Împărat, că să fie aproape de Templu, se va
stabili la Ierusalim sau va face naveta aici din altă parte, de la Bruxelles, New York, etc – de unde
va funcționa Guvernul său Unic Mondial? Sau Guvernul se va muta cu totul la Ierusalim? Cum
înțeleg acești păstori că se vor desfășura evenimentele fizice? Rugăm a ni se răspundă concret și
pragmatic!
Mă tem că, cel puțin în parte, nu pot! De ce? Oare pentru că nu este vorba de-
o intrare fizică, ci de una figurată? Intrarea într-o clădire de piatră să conteze sau stăpânirea, de
către oricare dintre cele două părți implicate în cruntul război pentru câștigarea/pierderea de
suflete, a minții și inimii omului? Iar mintea și inima aparține aceluia pe care îl asculți prin proprie
alegere și voință liberă. Asculți de Dumnezeu, păzești Cuvântul Lui din Biblie cu orice preț, chiar
dacă autoritățile vor implementa prin Lege, la nivel global, un Anti-Cuvânt! Adică vor obliga la
săvârșirea păcatului! Iar celor ce nu se vor supune Legii Anti-Cuvânt, cel puțin într-o prima fază, li
se va interzice vânzarea-cumpărarea.
Dar să revenim: că acest viitor Cel De-al Treilea Templu fizic, să fie unul creștin și
nu iudaic, ar trebui ca poporul evreu să devină creștin și el, cel puțin în majoritatea lui dacă nu
chiar tot. Și dintr-o dată, in masă! Din nou întreb: ar fi cu puțință? Unii apreciază că nu, alții că da!
Eu nu știu ce să zic, m-aș bucura dacă s-ar întâmpla. Dar cel puțin, la acest moment, nu-mi pot
imagina cum. Însă să admitem că este posibil și se va întâmpla și acest lucru.
Am descris în general, starea de fapt a lucrurilor, unde, pentru a putea lua în considerare
teoria intrării fizice a unui Antihrist în Cel De-al Treilea Templu fizic (eveniment ce ar reprezenta
un concludent „reper apocaliptic), am fost „nevoiți” să acceptăm succesiv mai multe
ipoteze: preluarea administrativă a teritoriului Muntelui Templului de către evrei (1), dărâmarea
moscheelor musulmane (2), reconstrucția noului templul (3) și încreștinarea oficială a poporului
evreu, în masă (4). Deși nu știu dacă această a patra etapă n-ar trebui să se întâmple chiar înaintea
celei de-a treia.
Oricum ar fi, cred că sunt patru etape premergătoare, absolut obligatoriu de parcurs, pe
care le presupune acceptarea acestei doctrine „fizice”. Dintre care, primele trei i-ar deranja teribil,
cu siguranță, nu numai pe actualii administratori arabi musulmani ai Muntelui Templului, ci
întreaga Lume Islamică a Globului, în contextul în care, Ierusalimul este, pentru aceștia, al treilea
oraş sfânt după Mecca şi Medina (profetul Mahomed al „dumezeului” lor Alah, s-ar fi înălțat la
Cer, pe un cal alb, din locul unde se află acum moscheia Domul Stâncii). Acest fapt, este ușor de
conștientizat de către oricine. Iar Lumea Islamică numără astăzi cca 1,7 miliarde oameni, fiind a
doua mare religie după Creștinism. Cred că înțelegeți de ce am adus în discuție posibilitatea unui
mare război cel puțin regional, dacă nu chiar mondial, având în vedere conjunctura actuală din
Orientul Mijlociu despre care tot vorbește Pastorul Aurel Gheorghe.
Iar acum să revenim la Biblie, supremul reper. Biblia profețește, concret, prin chiar gura
Domnului Iisus Hristos, dărâmarea fizică a celui De-al Doilea Templu, fapt întâmplat la cca 40 de
ani de la rostirea profeției, respectiv, sub romani, în anul 70 d.Hr..
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 2. Iar El, răspunzând, le-a zis: Vedeţi toate
acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească., Sfânta
Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 2. Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră peste
piatră să nu se risipească., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 21, 6. Vor veni zile când, din cele ce vedeţi,
nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.).
293
Însă Biblia nu profețește nicăieri, concret, reconstruirea fizică a Templului., nici prin gura
Domnului Iisus Hristos, nici prin gura Sfântului Apostol Pavel sau a altcuiva. Mai ales că, în
timpul vieţii lui Pavel (decedat cca 67 d.Hr.), cel de-al Doilea Templu era încă în picioare,
nedistrus, iar apostolul n-a profeţit nimic despre distrugerea fizică iminentă a acestuia (la cca 3 ani
de la moartea sa), cu atât mai puţin despre reconstrucţia lui ulterioară, undeva în viitorul mult mai
îndepărtat. Nimic.
Concluzionând acest punct, nu este exclusă reconstrucția Celui De-al Treilea Templu, cu tot
„deranjul” pe care l-ar presupune. Problema însă n-o reprezintă faptul că nu este exclusă
reconstrucția Templului, ci mai degrabă aceea că nu este nici inclusă! N-avem suficiente
argumente, nici pragmatice, nici biblice, să considerăm un potențial Nou Templu fizic, ca
„reper” al evenimentelor finale. Și chiar dacă Cel de-al Treilea Templu, se va construi vreodată,
există și posibilitatea că acesta să n-aibă nicio importantă, nicio relevanță, niciun impact, și nicio
interferență cu evenimentele apocaliptice de sfârșit. Însă ar putea folosi foarte mult speculațiilor,
diversiunii și înșelătoriei.
Adepții acestei „teori fizice” (i-aș zice eu!), riscă să aştepte degeaba reconstrucția Celui De-al
Treilea Templu şi să fie luaţi prin surprindere! Întrucât, pe de-o parte, este extrem de puţin
probabilă reconstruirea fizică a Templului, iar pe de altă parte, chiar și reconstruit, un Templu
fizic iudaic sau chiar creștin, s-ar putea să n-aibă nicio însemnătate profetică.
Așa că, cel mai probabil este faptul că expresia „să se aşeze el în templul lui
Dumnezeu”să NU însemne reconstruirea fizică, pe Muntele Templului din Ierusalim, a unui nou
Templu Evreiesc, aşa cum înţeleg unii versetele de mai sus şi aşteaptă împlinirea acestei profeţii
prevestitoare - în opinia lor, a vremurilor din urmă.
Satana, departe de a iubi poporul evreu sau pe oricare alt popor sau orice fiinţă umană
dintodeauna, îi urăşte teribil pe creştini! Pe evreii necreștini, Satana îi „ajută”, luptându-se pentru
menţinerea orbirii lor în legătură cu adevăratul Mesia (Domnul Iisus) și sprijinindu-i să “viseze” în
continuare la un alt Mesia din viitor, încă nevenit (întruchipat de Antihristul înșelător însuși, după
unele opinii), iar pe creştini încearcă să-i distrugă din interior!
Astfel, sunt şanse mult mai mari ca expresia „să se aşeze el în templul lui Dumnezeu”, să nu
aibe o însemnătate fizică, literală, ci figurată, indicând atacarea credinţei creştine, din interiorul
propriei lor biserici (exact cum face Papalitatea!), trupul credincioşilor creştini formând
„templu al Duhului Sfânt”. Sau plasarea în mințile și inimile credincioșilor, prin înșelătorie, a
învățăturilor, doctrinelor și dogmelor omenești și bisericești false, care sunt contrare și le înlocuiesc
pe cele adevărate ale lui Hristos.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 2, 21. Iar El vorbea despre templul trupului Său.,
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 19. Sau nu ştiţi că trupul vostru
este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?).
5. Semnul Fiarei
„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei
slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât
nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul , adică numele
fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să
socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi
şase.” –
Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 16.17.18
CIP-ul (sau ceva similar acestuia), ca simplu obiect fizic, nu afectează conștiința, respectiv,
închinarea înaintea lui Dumnezeu și nu determina călcarea Legii sau Instituțiilor Sale de la Facerea
Lumii, așa cum ar putea-o face Legea Duminicală (adevăratul Semn al Fiarei) sau legalizarea
294
Semnul Fiarei
„spurcaciunii” - LGBT (adevăruri argumentate pe larg, cel puțin în „CAPITOLUL 13. SEMNUL
FIAREI”).
CIP-ul, prin care se poate recurge într-adevăr la monitorizare și control economic, va fi
folosit, eventual (și probabil pe alocuri, cum a început să se întâmple deja!), pentru diversiune și
înșelătorie (You Tube: „666 este un CIP? Ce spune Apocalipsa?”). Am convingerea că dacă autoritățile
globale vor încerca la un momentdat, în viitor, să-l implementeze prin lege la nivel planetar (prin
introducere „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” – așa cum spune textul biblic), nu vor reuși,
întrucât nu-l va accepta mai nimeni, raportat la numeroasa populație a Globului, ce numără
miliarde.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 16. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici
şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna
lor cea dreaptă sau pe frunte.).
Aproape toată lumea, credincioși sau necredincioși, chiar și autodeclarații atei nu vor vrea
să riște și vor fugi de CIP. În schimb, stând cu ochii pe falsul semn, toți necunoscătorii, riscă să
primească adevăratul Semn al Fiarei (Legea Duminicală) din mers, fără ca măcar să-și de seama,
spre pierzarea lor veșnică! Întrucât, ziua falsă de odihnă (duminică) a fost deja secular
implementată (urmând a fi impusă, prin Lege, întregii Omeniri, la acel moment devenind Semnul
Fiarei!)! Din nefericire, Biblia ne descoperă că majoritatea îl vor accepta, iar aceasta se va întâmpla
pe fondul moștenirilor tradiționiste omenești eronate ce prevalează Cuvântului lui Dumnezeu, al
necunoașterii Scripturilor, al necredinței și înșelătoriei cronice complexe!
Dar și din alt punct de vedere: rog pe toată lumea să reflecteze dacă CIP-ul impus de
autorități, acceptat totuși de către unii, dar nu „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte”, ci să zicem pe
mână stângă (sau în oricare altă parte a corpului), mai poate reprezenta Semnul Fiarei? Nu-l acceptă
oamenii „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” dar îl acceptă pe mâna lor cea stângă. În acest caz, mai
reprezintă CIP-ul Semnul Fiarei?
Chiar am văzut pe net niște preoți ortodocși (și nu erau oricine, ci lideri), care afirmau că
dacă ar trăi acele vremuri și autoritățile ar încerca să le implanteze CIP-ul pe mâna dreaptă, ei n-ar
acceptă, dar le-ar întinde cealaltă mână: „... dacă vreți, puneți pe stângă, eu drapta nu v-o dau!... sau vă
dau piciorul!...”. Deci CIP-ul pe mâna dreaptă egal Semnul Fiarei, dar același CIP, cu același scop,
impus de aceleași autorități, pe mână stângă sau pe picior, nu mai este egal Semnul Fiarei. Cât de
naivi putem să fim? Unde ne este discernamântul, logica, rațiunea, înțelepciunea?
Pentru veșnicie, un obiect fizic implantat sau mâna să facă diferența, că-i drapta sau stânga,
și nu o viață de autentică iubire trăită după Cuvântul lui Dumnezeu (ce implică ținerea
adevăratului Sabat al zilei a șaptea!), ce va fi versus cuvântul, impus prin lege, al omului înșelat
(falsul Sabat al zilei întâi)? Suntem de plâns!
Satana luptă straşnic ca grosul Omenirii să considere CIPUL ca Semn al Fiarei, astfel
înşelând!
Căci adevăratul Semn al Fiarei va fi „Ziua întâi falsă de odihnă”, impusă Omenirii în
acele vremuri, de către Papalitate, prin LEGEA DUMINICALĂ!
Porunca a 4 a din cadrul Celor Zece Porunci (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8-
10):
“Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate
treburile tale, Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici
un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul
tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,”
295
(“changed to Sunday” = Sabatul Creatorului, „schimbat în Duminică”de către om; sun = soare, day =
zi, Sunday = ziua păgână de închinare înaintea soarelui; „Wrong way, go back” = „Calea greșită, întoarce-
te”)
296
Semnul Fiarei
Să recapitulăm:
SEMNUL lui DUMNEZEU SEMNUL FIAREI

" Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi „Nu Creatorul universului în Geneza 2,1-3, ci Biserica
pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, Catolică poate pretinde cinstea de a oferi omului o pauză la
iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a fiecare şapte zile.” (Storia della Domenica. 1969, pag. 366-
binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit- 367)
o.” (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20,
11.) “Biblia spune, adu-ti aminte de ziua Sabatului ca s-o
sfintesti. Biserica Catolica spune ‘Nu !’. Prin puterea mea
“Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să divina abolesc ziua de Sabat si poruncesc sa sfintesti prima
păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt zi a saptamanii. Si iata, intreaga lume civilizata se pleaca in
SEMN între Mine şi voi din neam în neam, ca să supunere in fata poruncii sfintei Biserici Catolice.” Father
ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.”
Enright, American Sentinel, June 1893
(Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 31, 13.)
„Duminica este SEMNUL autorităţii noastre … Biserica
“De asemenea le-am dat şi zilele Mele de odihnă,
este deasupra Bibliei, iar acest transfer al păzirii Sabatului
ca să fie SEMN între Mine şi ei, ca să cunoască ei
este o dovadă a acestui fapt.” Catholic Record, 1 sept. 1923
că Eu sunt Domnul, Sfinţitorul lor.” (Iezechiel,
(subl.aut.)
Cap. 20, 12.)
„Desigur că Biserica Catolică pretinde că schimbarea a
“Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie SEMN
făcut-o ea. Iar schimbarea reprezintă un SEMN al puterii ei
între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul
eclesiastice şi al autorităţii în probleme religioase." Gibbons
Dumnezeul vostru.” (Iezechiel, Cap. 20, 20.)
Cardinal, Letter, Oct. 28, 1895 from C.F. Thomas
(subl.aut.)
Ziua de odihnă este primul „aşezământ” al Domnului Dumnezeu de la Creaţia Lumii, şi nu

un obiect fizic ce s-ar putea introduce în mâna dreaptă sau pe frunte. Dar termenii folosiţi
în Apocalipsa, Cap.13, 16, sunt simbolici (Apocalipsa în sine, fiind scrisă, în termeni
simbolici!), fruntea reprezentând ceea ce crede omul, credinţa lui, iar mâna dreaptă, acţiunile,
faptele lui gândite, conştiente, raportate la credinţa sa – semnificaţie descoperită nouă de Biblie în
Cartea Deuteronomul din Vechiul Testament.
(Exemplu: Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 6, 4. Ascultă, Israele, Domnul
Dumnezeul nostru este singurul Domn. 5. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot
sufletul tău şi din toată puterea ta. 6. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în
sufletul tău; 7. Să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te
297
semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta.,

culci şi când te scoli. 8. Să le legi ca
Cap. 11, 18. Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la
mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră).
Am redat şi versetele 4-7, referitoare la context, pentru a scoate în evidenţă şi altceva:
versetul nr. 5, din Deuteronomul, exprimă exact „marea şi întâia poruncă de iubire” dintre CELE
DOUĂ MARI PORUNCI atotcuprinzătoare, re-rostite de Domnul Iisus în Noul Testament.
Cu alte cuvinte, în Deuteronomul, Cap. 6, 7-8, Cap. 11, 18, Domnul Dumnezeu, ne învaţă să
avem în inimă şi în suflet „marea şi întâia poruncă”! (IUBIREA DE DUMNEZEU!) Dar ne învaţă şi
cum s-o avem:
- permanent, continuu („Să le sădeşti în fiii… să vorbeşti de ele când şezi…, când
mergi…, când te culci şi când te scoli”),
- şi legată ca un „semn la mâna” şi ca pe o „tăbliţă pe frunte”.
Ca şi în Apocalipsa, şi aici cei doi termeni sunt utilizaţi tot cu sens simbolic (filacteriile
evreilor sunt o „frumoasă” tradiţie, dar acestea nu-i sfinţesc pe purtătorii lor!)! Numai că aici,
foarte important, avem explicaţia referitoare la înţelesul lor, la însemnătatea lor! Astfel, Iubirea
pentru Dumnezeu (ce include Porunca a Patra, referitoare la ziua a şaptea de odihnă!) trebuie să
fie ca un „semn la mână” şi ca o „tăbliţă pe frunte”.
În concluzie, toți cei ce se învârt în jurul CIP-ului sau a ceva fizic similar, ca potențial Semn
al Fiarei (și din nefericire, mulți pastori și teologi de astăzi, o fac!), fără să identifice în timp util
adevăratul Semn al Fiarei (Legea Duminicală), dezinformează masele populare largi, înspre
dezavantajul tuturor și totodată, spre folosul Satanei. La facerea lumii, Dumnezeu a instituit
Sabatul înspre mântuirea omului, la sfârșitul lumii, Satana va impune falsul Sabat, înspre
pierderea omului! Legea omenească va veni împotriva Legii lui Dumnezeu, iar fiecare om va
trebui să decidă de partea cui stă, respectiv, va trebui să decidă pe cine va urma și cui i se va
închina: fie lui Dumnezeu (caz în care va urma Cuvântul Său cu orice preț!), fie Satanei (caz în care
va urma Anti-Cuvântul!).
6. Mântuiții ultimei generații de oameni – după adepții presupusei răpiri prealabile

În privința oamenilor vii, în carne și oase, ai ultimei generații, când se vor desfășura
evenimentele sfârșitului acestei lumi, în opinia acestor protestanți, adepți ai teoriei răpirii
prealabile, avem practic trei categorii:
- 1. Mântuiți răpiți, pe care îi va salva Hristos ridicându-i în văzduh, chiar înaintea necazului
cel mare de 7 ani, care astfel vor fi scutiți de acesta;
- 2. Nemântuiții rămași și nerăpiți (majoritatea), care la râdul lor se vor diviza în două
subcateorii:
o Cei ce nu se vor trezi la credință nici măcar acum (de asemenea, majoritatea), nefericiții ce se vor
pierde în veșnicie;
o Cei ce se vor trezi la credință în al 12-lea ceas al Istoriei umanității (mântuiții nerăpiți), în timpul
necazului cel mare de 7 ani, care se vor pocăi în această perioada (căci dacă ar fi fost pocăiți
dinainte, intrau și ei în prima categorie, a răpiților!), pe care îi va salva Hristos, nu înainte ca
pe mântuiții răpiți, ci după, la sfârșitul acestei perioade, când Acesta va veni încă o dată,
punând capăt împărăției răului.
Deși am observat că părerile sunt divergente chiar și printre păstorii adepți ai teoriei răpirii
prealabile, unii dintre aceștia excluzind categoria mântuiților nerăpiți (pocăiți în timpul
strâmtorarii), cred că predomină totuși împărțirea în cele trei categorii, pentru că varianta cu
numai două, este mult prea flagrant nebiblica.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 13. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela
se va mântui., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 7, 14. Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a
răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe
în sângele Mielului., Cap. 20, 4. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am
văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat
298
Semnul Fiarei
fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi
au împărăţit cu Hristos mii de ani.).
Observați? Hristos spune că „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”, sau că „sufletele
celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici
chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor”, „şedeau” pe „tronuri”, deci, trebuie să fi
prea ignorant la adresa Bibliei, ca să mai susții că dintre oamenii vii ai ultimei generații, numai
presupuși răpiți în prealabil vor fi mântuiți, și nu și o parte dintre cei rămași și nerăpiții, ce vor
îndura prigoana Fiarei din timpul strâmtorării și nu vor accepta Semnul ei. “Aceştia sunt cei
ce vin din strâmtorarea cea mare”!
Căci răpiții singuri, doar ei, nefiind nevoiți să treacă prin perioada de mare necaz, pe de-o
parte, n-ar avea ce „răbda până la sfârşit”, iar pe de altă, n-ar apuca pe Pământ timpurile Fiarei, și
implicit nici implementarea Semnul acesteia, întrucât ei n-ar mai fi aici la acea vreme, ci deja în
Cer. Dacă ești răpit în prealabil, nu ești aici, ești deja cu Domnul, ești ocrotit în Cer, ești scutit și nu
mai trebuie să suporți strâmtorarea de pe Pământ din timpul celor 7 ani, n-ai deloc tangențe cu
Fiara și prigoana acesteia. Așa ar fi logic, nu?
Dar tot logic ar fi ca Fiara să-i prigonească pe credincioși și nu pe necredincioșii cu care ar
rămâne aici pe Pământ, pe care, prin acțiunile ei, n-ar avea niciun interes să-i „trezească” din
necredință. Iar, în cazul acesta, al răpirii prealabile a tuturor cedincioșilor și rămânerii numai a
necredincioșilor, Fiara nu și-ar pierde totuși scopul, sensul, esența și n-ar rămâne fără obiectul
prigonirii?
De aceea, adepții celor 2 categorii de oameni (doar Mântuiții răpiți în prealabil
+ Nemântuiții – toți cei rămași, fără excepție), nu pot răspunde la aceste întrebări. Să nu găsească
Domnul pe Pământ, niciun credincios în viață, la venirea Lui? Însă, cu multă imaginație proprie
adăugată și cu mari dificultăți, o fac adepții celor 3 categorii, cei nevoiți să-i accepte și pe
„Mântuiții nerăpiți”, adică pe oamenii inițial necredincioși (la începutul strâmtorării), dar care
ulterior, ar deschide ochii și ar veni la credință, chiar în timpul celor 7 ani ai necazului cel mare.
Deci, salvați, dar nu dinainte ca presupusii răpiți, ci la sfârșit.
Concluzionând acest punct, nu putem să nu observăm că, în cazul acceptării acestei teorii a
răpirii prealabile, se ridică o mulțime de întrebări care nu-și găsesc răspunsuri raționale și logice,
dar care, mai ales, generează inadvertențe prin comparație cu Biblia!
7. Învierile și Mileniul (perioada de 1.000 de ani)

De unde provine „Mileniul” (Împărăția de 1000 de ani), ce va începe să curgă imediat după
sfârșitul lumii acesteia? Va exista unul? Și dacă da, unde se va desfășura, pe actualul Pământ așa
cum susțin multe culte creștine sau în Cer așa cum cred altele? Cine va participa alături de Hristos
în Împărăția de 1000 de ani și sub ce formă? Cu ce fel de trupuri? Sunt doar câteva întrebări
firești...
Ei bine, dacă până acum, la punctele anterioare, ne-am lovit, cu această teorie a răpirii
prealabile, de chestiuni nepragmatice, ilogice și iraționale, de înțelegeri false, de erori sau de
întrebări fără răspuns dar mai ales de inadvertențe prin comparație cu Biblia, să vedeți acum
altele, parcă și mai mari.
Da, va exista Mileniul, acesta are susținere biblică și provine din Apocalipsa.
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 4. Şi
văzuiu scaune şi şăzură pre eale şi judecată li s-au dat lor, şi sufletele celor dărîmaţi pentru mărturia lui
Iisus şi pentru cuvîntul lui Dumnezău şi carii nu s-au închinat hiarăi, nici chipului ei, şi n-au luat
însemnarea pre fruntea şi preste mîna lor. Şi au trăit şi au împărăţit cu Hristos 1000 de ani., 5. Iară ceialalţi
den morţi n-ai învins pînă ce să vor săvîrsi cea 1000 de ani. Aceasta e înviarea cea dentîiu., 6. Fericit şi sfînt
iaste cela ce are parte întru înviarea cea dentîiu! Asupra acestora moartea a doua nu are biruinţă, ce vor fi
preoţi ai lui Dumnezău şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El 1000 de ani., 7. Şi cînd să vor săvîrşi cea 1000
de ani, dezlega-să-va satana den teminţa lui, şi va ieşi să înşale limbile ceale ce sînt în ceale patru unghiuri
ale pămîntului, pre Gog şi pre Magog, să-i adune pre ei la războiu, cărora numărul lui - ca nisipul mării.).
299
Dar pe ortodocșii contemporani, îi „deranjează” frații lor creștini protestanți pe care îi

consideră „sectari eretici” (deși Protestanții, spre deosebire de ei, sunt preocupați de Apocalipsa și
se luptă să descifreze profețiile biblice), așa că, în vremurile noastre, pentru a nu da apă la
moară acestora, preferă traducerea la plural a textului original grecesc al Bibliei (care, s-ar părea că
permite ambele forme, atât pe cea de singular cât și pe cea de plural). Astfel că, după ce în prealabil
au recunoscut-o și ei însăși (după cum observați, din citatul de mai sus, extras din prima Biblie
integrală ortodoxă românească, „Monument” a poporului român, de la anul 1688), ortodocșii de
astăzi preferă expresia înlocuitoare „mii de ani”, în locul expresiei inițiale „1000 de ani” (expresie ce
este păstrată în Bibliile Protestante!).
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) moderna, versiunea Modernă, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul,
Cap. 20, 4. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut
sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei,
nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii
de ani., 5. Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi., 6.
Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci
vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani., 7. Şi către sfârşitul miilor de ani,
satana va fi dezlegat din închisoarea lui,, 8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri
ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării.).
Chiar și în acest caz, dacă ortodocșii ar nega Mileniul, măcar ar trebui să
recunoască Mileniile.
Mileniul are fundament biblic, va exista. Mileniul, după Biblie, va fi încadrat de cele două
(2) mari învieri diferite, prima fiind cea a fericiților, ce va fi poruncită de Hristos la revenirea Sa (la
cea de-a doua venire), ce se va produce la sfârșitul lumii acesteia, în ultima zi a timpului omului pe
acest Pământ, iar cea de-a două înviere, a nefericiților, va fi poruncită de Hristos exact la sfârșitul
celor 1000 de ani (la cea de-a treia Sa venire pe acest Pământ).
Deci, Mileniul urmează imediat după sfârșitul lumii acesteia, respectiv după necazul cel
mare. În capitolul „CAPITOLUL 8. Dincolo de moarte. Învierile (în special: „Punctul nr. 1: “Două mari
învieri diferite””), am prezentat mai detaliat care este varianta cea mai probabilă a petrecerii
evenimentelor, susținută de Biblie. Vă rog să-l recitiți pentru a putea înțelege cât mai ușor, acest
punct.
Să recapitulăm, foarte pe scurt: după moarte, sufletul omului dintodeauna nu merge în
niciun Răi şi-n niciun Iad, ci întră „în tihnă”, într-o stare asemănătoare unui somn continuu,
inconştient, fără de niciun vis (într-un fel de „stand-by”, rezervă), aşteptând Învierea, “fiecare în
rândul cetei sale”, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel.
moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor., 22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor
învia., 23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,, 24.
După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice
domnie şi orice stăpânire şi orice putere., 25. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi
vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale., 26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.).
Chiar și simplu gândind (dând la o parte argumentele biblice), dacă omul, imediat după
moartea sa biologică (moartea trupului fizic - moartea cea dintâi) ar ajunge în Rai sau Iad, marile
învieri viitoare despre care vorbește Hristos, nu și-ar mai avea niciun sens.
Credința, de asemenea majoritară astăzi, într-o viață de dincolo, primită de om, imediat
după moartea sa (pocăiții în Rai și nepocăiții în Iad), în afara producerii oricărei învieri, reprezintă
o eroare cu rădăcini păgâne filosofice grecești, ce lucrează în slujba celui viclean.
Confesiunile creștine adepte a acestei credințe își sprijină ipoteza, greșit, în special pe
promisiunea dăruirii Raiului, făcută unuia dintre cei doi tâlhari, de către Domnul Iisus, în acea zi
de vineri a răstignirii Sale, surprinsă în Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 23, pe învățătură
Mântuitorului cu „bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”, din Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, sau
pe episodul „schimbării la față a Domnului”, consemnat în Sfânta Evanghelie după Matei, Cap.
300
Semnul Fiarei
17, Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 9 și Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 9, unde în context
apare, pe lângă marele profet Ilie (cel ce a fost luat de viu la Cer, necunoscând nici măcar moartea
fizică) și mai marele profet evreu Moise (cel ce murise biologic cu cca 1.500 de ani înainte).
Promisiunea Domnului Iisus, realizată în ziua răstignirii Sale, de a-i dărui tâlharului Raiul,
este explicată pe îndelete în „CAPITOLUL 8. Dincolo de moarte. Învierile”, subcapitolul intitulat
„Somnul fără de vise – „contraargumente””, la „Punctul nr. 1: „Tâlharul la cruce. Dar Domnul Iisus?””.
Învățătura cu „bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”, nu este decât o parabolă și de
aceea aceasta nu trebuie înțeleasă literal. Însăși Biblia Ortodocsă recunoaște acest
lucru, prin titulatura Cap. 16, intitulat: „... Parabolă despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”.
Dar dacă tot suntem aici, va rog să va uitați pe You Tube la filmulețul intitulat: „Ce se
întâmplă cu sufletul omului imediat când moare? | Pastor Vasile Filat”. Pastorul Vasile Filat, pe bună
dreptate, critică poveștile diverse greșite, provenite din Tradiție (inclusiv pe cea vehiculată mult
prin popor, cu „vămile văzduhului”), care într-adevăr, sunt total nebiblice. Însă același pastor, a
cărui confesiune crede de asemenea în viața de după moarte fără de nicio înviere, își susține
doctrina, printre altele, și cu „Parabolă despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”, pe care n-o tratează
ca pe o parabolă, ci o înțelege simplu literal. N-are de ales, îl obligă doctrina propriei biserici. Dar
mi se pare „simpatic” Pastorul, când, în explicațiile dânsului, dacă tot înțelege aceste texte literal,
se vede nevoit să declare că între Rai și Iad, deși nu se poate migra, totuși există comunicare.
Pentru că altfel, cum ar fi putut bogatul să-l vadă pe Lazăr în sânul lui Avram și cum i-ar mai fi
putut cere acesta sprijinul marelui patriarh?
Cu cuvintele dânsului:
„... din moment ce-a plecat sufletul omului acolo, nu uită nimic din ceea ce-a fost înainte, ... nu-
și pierde identitatea, are exact aceiași identitate, unii cred că din moment ce-a plecat din lumea aceasta
are o altă identitate, nu!, are aceiași identitate, a fost bogatul aici, același bogat ... nu mai are averea ...
dar el știe bine cine a fost aici, ce-a făcut aici, e foarte conștient, tot așa și Lazăr, megând acolo, vedeți,
îl recunoaște pe Lazăr și este comunicarea aceasta chiar dacă sunt distanțe mari, ce-o fi, cum o fi în
lumea aceasta spirituală, dar este o comunicare și el este foarte conștient de locul unde se află și este
foarte conștient de locul unde se află Lazăr, și l-a recunoscut și pe Avram și-i zice: Părinte Avrame,
fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba,
căci grozav sânt chinuit în văpaia această ...”
Și acum va rog să analizați la rece, ce spune acest pastor. Deci unii vor fi veșnic și teribil
chinuiți, într-un Iad, jos, iar alții vor fi veșnic și inimaginabil de fericiți, în Rai, sus, de unde îi pot
privi sau pot „comunica” cu nenorociții. Un frate sus, altul jos, o mamă jos, o fică sus, rude jos,
rude sus, prieteni, cunoștințe împărțite, unele sus, altele jos, oameni în cele din urmă, unii sus și
alții jos.
“Păi, Domnule Filat, cum ar putea fi fericirea din Rai, deplină, așa cum promite Biblia, dacă
cei de sus pot comunica cu cei de jos?”
Suferință teribilă și interminabilă a acelora de jos, să nu-i afecteze niciun pic pe cei de sus?
Un tată în Rai, fericit, liniștit, dar din când în când, mai comunică cu copilul lui chinuit grozav în
Iad!? Nu! Nici vorbă! Chiar și dintr-un punct de vedere neteologic, rațional, logic, putem realiza
imposibilitatea acestei variante, și implicit caracterul figurat al acestor versete referitoare la
„bogatul nemilostiv și săracul Lazăr”. Parabolele nu trebuie privite literal. Trebuie înțeles doar
mesajul acestora.
Să nu se înțeleagă însă că Pastorul Vasile Filat, nu face și nu învață și foarte multe lucruri
bune. Dânsul sau păstorii sau preoții, la care se face referire în acest material. Dar scopul meu și-al
nostru, al tuturor, nu trebuie să fie acela de-a propagă discordie sau de-a face de râs pe careva, ci
acela de-a divulga eroarea doctrinară (minciună) care trebuie abandonată obligatoriu, precum și
acela de-a (re)descoperi adevărul biblic, ce trebuie urmat întocmai. În măsua în care le cuprind și
eu, încerc să scot în evidență ambele laturi, nu neapărat într-o proporție echilibrată pe fiecare caz
în parte. Și poate că adesea, am tratat mai mult eroarea, decât învățăturile corecte. Uitați, de
exemplu, unul dintre marile adevăruri, pe care le spune Pastorul Vasile Filat:
301
„... doar după lucrurile materiale ai umblat, cum umblă cei mai mulți azi, pe ei îi interesează
doar lucrurile materiale ... îi mai interesează ceva ... todeauna zic, principalul să fi sănătos, sănătatea
este cel mai important, nu dragii mei, dacă sănătatea fizică este cea maui importantă, atunci va
înșelați amarnic...”
Are dreptate, așa este! Majoritatea consideră sănătatea trupului ca fiind cea mai
importantă, însă se înșeală (de prioritizarea lucrurilor materiale, că reprezintă o atitudine
neînțeleaptă, nici nu mai vorbim!).
Căci cea mai importantă caracteristică a omului, este, de departe, înțelepciunea!
Întrucât înțelepciunea conduce către dobândirea vieții veșnice. Degeaba ești sănătos tun dacă nu ai
parte de viață veșnică. Mai bine nesănătos fizic, dar înțelept, având perspectiva Raiului etern,
decât sănătos, dar pierdut în veșnicie. Dar înțelepciunea, pe lângă că-ti crește șansele sănătății
trupului (incluzând-o, nu excluzând-o!), te conduce să crezi din toată inima ta (așa cum foarte
bine sfătuiește repetat Pastorul Vasile Filat!) în Domnul nostru Iisus Hristos, nu mâine, ci
ASTĂZI! Înțelepciunea te conduce la iubire frățească, duhovnicească și îndeplinirea acesteia,
respectiv la credință și la ascultarea de Dumnezeu (acte motivate de iubirea sinceră purtată
Acestuia!). Înțelepciunea conduce la abanonarea păcatului, la lepădarea de sine, la nașterea din
nou, respectiv la predarea inimii lui Hristos.
Întorcându-ne la „eroare”, Pastorul Vasile Filat are doar o problemă de înțelegere a
parabolei cu bogatul și Lazăr, deși acesta se lupta să rămână la Cuvânt, fără povești tradiționiste.
Din nefericire, aici excelează alții, printre care și ortodocșii, care în timp ce încadrează la „taine”,
versete biblice privind subiecte deosebit de importante a căror deslușire n-ar trebui să ridice nicio
problemă teologilor noștri de astăzi (poate înaintea epocii moderne a comunicării fără margini, da,
dar nu astăzi!), dau crezare deplină unor surse diverse provenite din Tradiția de peste veacuri.
Chiar dacă acestea aduc învățături contrare Bibliei. Teologii noștrii susțin, prin moștenirea veche
doctrinară, că pun pe picior de egalitate Biblia și Tradiția, considerând-o pe cea de-a doua
complementară și suplimentară primeia.
Satana, care-i foarte viclean, în veacuri de muncă asiduă, a reușit să-i însele pe majoritatea,
folosindu-și principalul sau câmp de activitate: Tradiția. Căci, în realitate, foarte multe doctrine
bazate pe Tradiție, nu vin nicidecum să completeze sau să suplimenteze Biblia (Cuvântul lui
Dumnezeu, care deplin și complet fiind, n-ar avea nevoie de așa ceva!), ci vin exact pentru a bruia,
a distorsiona, a minți, a schimba, a zăpăci, a suci, a scamota, a strica, etc mesajul mântuitor. Scopul
lor este săvârșirea păcatului și îndepărtarea omului de Dumnezeu, spre folosul Satanei. Aceasta-i
cruda realitate, degeaba încercăm și căutăm tot felul de justificări la numeroasele noastre doctrine
bisericești tradiționiste seculare, căci nu facem decât să ne ascundem după un deget foarte subțire,
tăindu-ne singuri craca de sub picioare. Dragilor, chiar și lupta finală se va da
între Biblie și Tradiție, între Cuvântul lui Dumnezeu și cuvântul omului înșelat sau supus Satanei,
între Adevăr și Minciună!
Referitor la subiectul nostru, cu privire la ce se întâmplă cu omul imediat după moarte,
dacă în cazul Pastorului Vasile Filat întâlnim doar o problemă de neînțelegere, puteți viziona o
vastă teorie nebiblica, tradiționistă, a prea-iubitului Părinte ortodox Calistrat: You Tube: „Părintele
Calistrat Vămile Văzduhului - acolo ne este contabilizată nouă toată viaţa!”.
În acest filmuleț, bineînțeles, Părintele Calistrat nu se bazeză cu precădere pe Biblie, ci pe
diverese surse din Tradiție (pe care le și citează), sau, probabil, pe unele viziuni ale unor înaintași,
întâmplate cu multe secole în urmă, oameni pe care Biserica Ortodoxă îi încadrează în categoria
„sfinților părinți”, ce-ar fi fost inspirați de către Duhul Sfânt. Însă atât această încadrare, cu de la noi
încumetare, cât și cultul sfinților, atât de practicat astăzi, sunt jignitoiare la adresa lui Dumnezeu,
pe Care, vrând nevrând, conștient sau inconștient, Îl micșorează, în timp ce omul se autoînalță!
După modelul Satanei, care s-a vrut pe sine mai sus! Ceea ce lucrează (pe furiș, se pare, în
majoritatea cazurilor), în detrimentul tuturor practicanților acestor învățături și doctrine, în
adevăr, contrare Cuvântului! În schimb, doctrina cu trecerea vămilor, seamănă mai degrabă cu
credințele antice păgâne (a se vedea credința grecească a trecerii râului Styx sau cea egipteană a
urcării omului mort în barcă lui Atum (Ra)).
302
Semnul Fiarei
Părintele Calistrat crede fățiș Tradiției, nu neagă. Vă recomand să citiți Biblia și s-o
comparați cu doctrina bisericească prezentată în filmulețul sus menționat. Dacă gășiți vreo
legătură consistentă, vă rog s-o împărtășiți tuturor. Nu vreau să comentez foarte mult, totuși aș da
câteva exemple de nepotriviri și/sau erori evidente.
Cu cuvintele dânsului, referitor la cele „24 de Vămi ale Văzduhului”:
„...când sufletul trece prin acele vămi, care după Tradiție ba sunt 24, ba sunt 30, depinde de
păcate, dar așa merge în conceptul teologic, ar fi 24 de vămi, la fiecare vamă vin cetele de draci cu
păcatele care le-ai făcut, dacă au fost spovedite se șterg din zapise, dar rămân zapisele pe care au fost
scrise, dacă ai făcut fapte bune se compensează în balanța lui Dumnezeu ... noi avem la trecerea
prin vămi 7 îngeri, nu trecem singuri .... nu mai stăm să comentăm fiecare vamă în parte, vor venii
dracii desfrânarii, vor veni dracii tutunului, vor veni dracii băuturii, vor venii dracii curviei, vor
veni dracii hoției, s.a.m.d. ... a trecut sufletul de vămi, a ajuns înaintea lui Dumnezeu, se închină, și ca
să nu se înspăimânte, vede frumusețile Raiului, 6 zile, de-aia la 3 zile facem ceva acolo, o colivioara, și
îngropăm mortul, cu parastas, cu colăcei, cu lumânări, cu colivă, după aceea la 9 zile faci o aghiasmă
în casă și mai pui un colac și-o colivă și mai citești ceva, atunci este închinarea după vizitarea Raiului
la Tronul Sfintei Treimi pentru începerea vizitării Iadului ... și spune că sufletul cu atâta bucurie se
veselește de Rai dar îngerul păzitor îi spune: nu te bucura frate suflete, nu-i al tău, încă nu știm dacă
ajungi aici ... și noi știm din evanglelia lui Lazăr și bogatul... dar cert este că a 9-a zi din nou se vine
la Tronul Sfintei Treimi și apoi se merge 30 de zile prin muncile Iadului, deci vă dați seama cât de
nesfârșită este această muncă și de întinsă dacă frumusețile Raiului le vezi în 6 zile iar muncile
Iadului în 30 ... și când ajunge a 40-a zi când facem noi Parastasul, la 40 de zile cum se spune, atunci
se hotărăște dacă sufletul merge în Rai sau în Iad, aici părerile sunt împărțite, și eu spun cum spune
doctrina Bisericii, că Biserica prin Liturghie și parastase mai poate ușura și scoate suflete din Iad ...
ceea ce catolicii au simplificat, spun prin Purgatoriu și spun că stai o vreme în foc, te purifici și apoi
treci ... și a 40-a zi, din nefericire, poți să ajungi și-n Iad, teoretic, după învățătură sfinților
părinți...”
1. Nehotarâre: 24 sau 30 de vămi? Am vrea numărul exact. Sau cel ce a avut viziunea, a avut o
viziune neclară, flexibilă? De asemenea, nu sunt foarte convins c-am înțeles deplin rostul
vămilor, din moment ce orice suflet le trece oricum pe toate, întrucât, conform filmulețului,
ajunge să se închine în față lui Dumnezeu!? Sau poate conceptul de vama a văzduhului să
aibă o altă însemnătate decât concepul normal de vamă? Dacă ești oprit la o vama, te
întorci, nu mergi înainte, nu?
2. Atenție la treaba cu compensarea prin faptele bune. Bineînțeles că trebuie să renunțăm la
fapte rele și să facem fapte bune, dar acestea ar trebui să fie doar o consecință firească a
faptului că-l iubim pe Hristos (și nu pentru a contrabalansa sau contraplăti faptele rele,
plătite nu de noi, ci de către Mântuitor la cruce!). Mi-aduc aminte acum de un exemplu
practic, poate că ușurează oarecum înțelegerea: unei mari firme de transport, i s-au fixat de
către autoritățile locale, taxe foarte mari pentru poluare ca să nu mai polueze atât, dar firma
avea bani mulți și a plătit, așa că tot a lucrat și a poluat. S-a rezolvat preoblema poluării?
Nu! Să nu carecumva să gândim într-un asemenea mod căci riscăm să ne
autoînșelăm: „...am 10 fapte rele și 9 fapte similare bune, trebuie să mai fac 2 bune că să le
compensez pe cele rele și să le și depășesc, să fiu pe plus... dacă mai fac 3 fapte rele atunci neapărat
trebuie să fac 4 fapte bune că să nu se încline „balanță lui Dumnezeu” invers... fac și rele și bune
numai trebuie să am grijă că cele bune să fie măcar cu una în plus...”. Dacă gândim așa, suntem
într-o profundă eroare! Tâlharul la cruce, răstignit odată cu Mântuitorul, cel de-a dreapta
Lui, cu ce-a compensat „balanța lui Dumnezeu”, căci fapte bune prin compararție cu cele
rele, câte avea? Faptele bune l-au salvat pe tâlhar sau mila și harul Domnului Iisus acordate
unui suflet ce s-a pocăit sincer?
3. Exemplu: „Vama tutunului (fumatului)”. Cred că mulți ați auzit despre existența acestei
vămi, din popor, eu o știu din copilărie. Întrebare pentru Părintele Calistrat: „Vama aceasta a
fost dintodeauna, sau a fost introdusă ulterior, mai târziu?” Cred că constientrizăm cu toții că
tutunul s-a descoperit, nu imediat după Creație (cine și-i poate imagina, de exemplu, pe cei
dinainte de Noe, cu țigara în gură?), ci mult mai târziu și că sute de milioane de oameni din
303
toate timpurile, dacă nu chiar miliarde, nici n-au știut că există așa ceva, cu atât mai puțin
să uzeze de această plantă dăunătoare. Aceștia ar trebui să treacă fluerând prin Vama
fumatului, nu? Întrucât n-au avut nicio tangență cu tutunul! Chiar dacă n-ar fi meritul lor,
ci unul de conjunctură de timp, spațiu și viață. Bineînțeles că este rău și reprezintă păcat să
fumăm sau să avem orice viciu nesănătos căci încălcăm cel puțin Porunca a 6–a dintre Cele
Zece Porunci: „Să nu ucizi!”. Însă, dacă acceptăm doctrina vămilor, mai degrabă ar trebui
să fie 10 vămi (după numărul Celor 10 Porunci) și nu 24 sau 30. Mai centralizat, nu atâta de
diferențiat. Diferențierea aceasta demonstrează, dacă vreți, și dintr-un punct de vedere
rațional și logic, puerilitatea și falsitatea teoriei vămilor. În vremurile moderne, oare nu s-ar
putea adauga și Vama Coca-Cola? Ar fi cea cu numărul 25 sau 31? Sau Vama
drogurilor sau Vama Fast-foodurilor? Căci și acestea sunt nocive, zic specialiștii. Și dacă tot
vorbim de sănătatea omului, ce poate fi afectată prin propriul regim vicios și/sau
alimentar, aș ruga lumea creștină modernă „autodezlegată” să indice în Biblie unde a
poruncit Hristos să mâncam carnea animalelor necurate (porc, iepure, cămilă, fructe de
mare, insecte, etc), interzise în vechime? Sau să consumăm băuturi alcolice, și în special
dintre cele fermentate (fermentarea simbolizând păcatul)?
4. După ce vorbești despre parabola biblică cu „Lazăr și bogatul”, să mai poți afirmă că
sufletele se pot scoate din Iad cu colivă, colăcei, lumânări, agismă, parastase și pomeni, etc?
Parabolă, parabolă, dar mesajul există! „Prăpastie mare” nu înseamnă imposibilitate
absolută?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a
întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.).
Că-i o mare contradicție în sine a preotului, nu-i așa o uriașă problemă, ci problema uriașă
este că-i o mare contradicție între „cum spune doctrina Bisericii” și cum spune Biblia!
Întrucât doctrina Bisericii influențează pe mulți. Biblia vorbește de-o „Prăpastie mare”, de
netrecut, în schimb, Biserica, prin antiteză, se autoridică deasupra Bibliei și învață despre
punți de trecere, construite din colivă, colăcei, pomeni, parastase, etc, între Rai și Iad
(ambele, acordate direct morților, și până la producerea învierilor). Iar dacă insistăm s-o
contrazicem, Biserica oficială caută și găsește niște versete pe undeva (poate și prin cărțile
apocrife, pe care, după ce inițial le-a separat, astăzi le introduce direct în cuprinsul Sfintei
Scripturi, nediferențiat), versete pe care le forțează în direcția dorită. Dar să ne mai mire
oare că autoritatea Bisericii este pusă deasupra autorității lui Dumnezeu, atâta timp cât și
autoritatea Tradiției este pusă deasupra autorității Bibliei? Vă rog să verificați, pe de-o
parte, dacă apostolii Domnului și biserica creștină primară, recurgeau la colivă, colăcei,
parastase și pomeni, iar pe de altă parte, vă rog să cercetați originea acestor ritualuri. Dacă
veți descoperi că nu sunt creștinești, ci provenite din Pagânism (de exemplu, de la romani,
egipteni sau din Budism), va avea vreo importanță?
Rituri şi credinţe păgâne strecurate în creştinism
„Romanii (păgânii, n.n.) făceau pomeniri pentru umbra sufletului la 3 zile după îngropare, la
şapte, la nouă, la douăzeci, treizeci şi la patruzeci de zile.” 599
Surse: 599 Tezaur liturgic al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, de Badea Cireşeanu,
tom II, aprobat de Sf. Sinod din Bucureşti al BOR, Ed. Bucureşti, 1912, pag. 377.
„În cinstea morţilor (la egiptenii păgâni, n.n.) se săvârşeau de asemenea ospeţe deosebite, la care
se invitau părinţii şi prietenii lor.” 600
Nicodim, tom. II, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1944. Colecţia „Ogorul Domnului”, vol.
XXXI, pag. 166.
„Iată ce zice Augustin cu o ocazie: Nu ştiu dacă se găseşte ceva în Scripturi despre aceste nouă
zile de pomeniri, care se cheamă la Romani (păgâni, n.n.) „novemdiale”. De aceea mie mi se pare că e
mai bine să opresc pe creştini de la acest obicei de origine păgână.”601
304
Semnul Fiarei
Surse: 601 Tezaur liturgic al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, de Badea Cireşeanu,
tom II, aprobat de Sf. Sinod din Bucureşti al BOR, Ed. Bucureşti, 1912, pag. 379.
Dar poate că cel mai rău lucru ce se desprinde subtil, “subliminal”, din astfel de învătături
false, este următorul: bisericile organizate se încumetează, își permit să fure din
prerogativele lui Hristos, discreditându-I sacrificiul și jignindu-L totodată. Plata păcatelor
nu le mai plătește El (singurul Mântuitor), sau nu le mai plătește integral El, prin moartea
Sa în locul nostru la cruce, ci ni le plătește biserica, cel puțin în parte, având drept monedă
de schimb colivă și colăcei. Deci, biserica devine comântuitoare directă! Domnul participă,
dar tot în Iad poți fi dacă n-ai trecut pragul din prima, însă poți primi o a doua șansă din
partea bisericii care te poate smulge de acolo și plasa în Rai. Frumos. Dar dacă n-are cine să-
ți facă pomeni și colivă, în Iad rămâi. Vai! Importanța și plinătatea sacrificiului și rolul
Mântuitorului sunt atacate indirect și aruncate într-un derizoriu deplorabil prin astfel de
practici și învățături anti-biblice! Nu pot să nu introduc aici o paranteză: nici catolicii nu
stau mai bine, cu doctrina Purgatoriului, doctrină cu un profund rol smintitor asupra
enoriașilor simpli, mulți și nepregătiți!
5. În 6 zile se poate vizita Raiul iar Iadul în 30? Iadul de 5 ori mai mult, mai mare, mai vast?
Mânia lui Dumnezeu să fie de 5 ori mai mare decât bunătatea Lui? Mai ales în contextul în
care, Raiul cuprinde și nenumărați îngeri și ființe cerești necăzute, mai multe decât cele
căzute.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 5, 11. Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri
mulţi, de jur împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi
mii de mii,).
Dvs. ce credeți? Doctrina aceasta Îl laudă pe Dumnezeu sau Îl jignește? Chiar și așa
indirect...
6. „Sfinții părinți”. Cine garantează că cineva care, de exemplu, a trăit acum cca 1.600 de ani, a
fost cu adevărat sfânt sau nu? Îi cunoaștem noi perfect viața sau i-am cunoscut noi starea
inimii? Noi nu ne cunoaștem așa bine pe noi înșine sau persoana de lângă noi, cu care
trăim, darăminte un necunoscut de acum sute-mii de ani? Nu suntem prea creduli în om?
Mai ales în cazul în care, de la unii dintre aceștia, avem învățături care par să vină flagrant
în contradicție unele cu altele dar mai ales cu cele biblice!? Învățături pe care, totuși, le
luăm în seama și chiar le prioritizăm. Ortodocșii, de la unii, alte confesiuni, de la alții. Nu-i
mai sănătos să megem numai după Biblie și-atât, care este arhisuficientă? Uităm că există și
Satana care nu stă cu mâinile în sân ci luptă crunt la pervertirea învățăturii creștine
originale? Prin orice mijloace, inclusiv Tradiția extrabiblică? Dacă unii dintre aceștia, în
viziunile lor, au fost inspirați de către diavol și nu de către Duhul Sfânt, ce ne facem? Nu
riscăm să urmăm minciuna, cu Biblia în mână? Căci Duhul Sfânt, nu s-ar contrazice
vreodată în Sine!
7. Etc, etc, etc. Se poate comenta mult pe filmulețul în cauză, cu contraargumente logice,
raționale, biblice.
Revenind, la marele profet evreu Moise, care n-a fost luat de viu în Cer, asemenea lui Ilie, ci
a murit, tot Biblia, ne lasă să înțelegem că acesta a beneficiat cândva în perioada Vechiului
Testament, deci înaintea producerii „schimbării la față a Mântuitorului”, de o înviere particulară și
discretă, și de aceea, readus la viață fiind și înălțat la Cer în prealabil, a putut participa în acest
episod. Deci tot prin înviere a ajuns și Moise în Cer și nu direct prin moarte. Prin moarte nu se
ajunge în Cer, ci doar în „locuința morților”, în țărână! Omul, odată ce-a murit, numai printr-o
înviere ulterioară poate ajunge în Cer! Atât! Nu există altă posibilitate!
(Exemplu: Cartea a patra a Regilor, Cap. 2, 11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a
ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer., Epistola
sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Cap. 1, 9. Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului,
certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: "Să te certe pe tine
Domnul!").
305
Nu pentru un trup mort s-ar bate Satana, trup care se descompune și devine necurăție,
stricăciune, spurcăciune, și în cele din urmă, țărână, ci pentru un trup viu, înviat. Așadar, în
episodul „schimbării la față a Mântuitorului”, au participat doi profeți coborâți din Cer, unul care n-a
murit vreodată și altul care a fost înviat după ce murise, și nicidecum oameni morți, ajunși în Rai
direct, în afara oricărei învieri. Mult mai multe explicații și argumente susținute biblic, găsiți în
capitolul lucrării având această temă, specificat puțin mai sus.
„Dacă totuşi, veţi întâlni pe oarecare dintre aceia care se numesc creştini... şi vor spune că nu
există învierea morţilor şi că de-ndată ce mor, sufletele lor sunt luate în cer (adică în raiul lui Dumnezeu,
n.n.), să nu-i socotiţi creştini...”98
Surse: 98 Apologeţi de limbă greacă, traducere de Pr. prof. T. Bodogae, Olimp Căciulă şi D.
Fecioru, Ad. IBM al BOR, Bucureşti, 1980, pag. 188; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de
Dar, din nefericire, grosul lumii creștine înțelege astăzi că „moartea este viață”, doctrină
greșită ce lucrează foarte mult în folosul Satanei! Când ești mort, ești mort! Nu mai știi nimic, nu
mai percepi nimic, nu mai ești conștient, nu mai exiști, nu mai treci prin nicio vamă, nu mai
comunici cu nimeni, nu mai ai nicio putere, nu mai ai nicio conștiință, nu mai poți face nimic, nu
mai poți schimba nimic, nu te mai poți ruga Domnului, nu poți face nicio mijlocire pe lângă
Dumnezeu, etc, până la învierea de care ai parte, doar acesta fiind momentul viitor în care îți
recapeți simțurile, percepția, conștiința.
„Trebuie ştiut că cel ce moare în păcate grele, moare îndepărtat de Dumnezeu, iar... dincolo nu se
mai poate îndrepta (Ioan 9,4). Acolo păcatele lui rămân veşnice... (pentru că nu au fost mărturisite şi
părăsite în timpul vieţii, n.n.)” 556
Surse: 556 Despre credinţa ortodoxă, de Arhimandrit Cleopa Ilie, Editura Institutului Biblic şi de
misiune al BOR; Bucureşti, 1981, p. 217.
„În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un părinte bisericesc. Adică, de te va găsi
moartea mântuit, vei moşteni împărăţia veşnică (la venirea lui Iisus, 2 Tim. 4,8, n.n.); iar de te află în
păcate, chinurile iadului sunt partea ta (Apoc. 14,10, n.n.), Deci mortul nu poate să-şi mai schimbe
starea de dincolo.” 557
Surse: 557 Carte de rugăciuni, pentru trebuinţele şi folosul creştinului ortodox, tipărită cu
binecuvântarea Î.P.S. Arhiepiscop Dr. Antim Nica, arhiepiscopul Tomisului şi Dunării de Jos,
Galaţi, 1981, pag. 313.
„La sfârşitul vieţii fiecăruia... cel ce a suportat moartea... e păstrat pentru judecata lui Hristos. Căci
cum a fost când l-a apucat moartea, aşa se va şi înfăţişa.”558
Surse: 558 Biblia sau Sfânta Scriptură, cu aprobarea Sf. Sinod, Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1991,
pag. 1405.
„Să ne pocăim, dar câtă vreme suntem pe pământ. Suntem lut în mâna meşterului. După cum
olarul, dacă face un vas şi vasul pe care îl face iese rău, sau se strică în mâinile lui, nu-l mai poate îndrepta,
tot aşa şi noi; câtă vreme suntem în această lume să ne pocăim din toată inima de păcatele pe care le-am
făcut în trup, ca să fim mântuiţi de Domnul, cât avem vreme de pocăinţă. După ce ieşim din lume, dincolo
nu ne mai putem mărturisi sau pocăi.” 572
Surse: 572 Scrierile părinţilor apostolici, carte tipărită cu binecuvântarea P.F.P. Iustin, patriarhul
BOR, traducere de Pr. Dr. D. Fecioru. Ed. IBM al BOR, Bucureşti, 1979, pag. 97.
Fericiți sunt cei ce au parte de învierea cea dintâi din ziua cea de apoi, nenorociți sunt cei ce
au parte de învierea cea de-a doua, la 1.000 de ani după!
Însă această credință, în viață de după moarte, primită de om fără de nici o înviere, pe
lângă că îl plasează indirect pe Dumnezeu într-o postură crudă și nedreaptă, determina mari
neînțelegeri și incoerențe în înțelegerea și/sau interpretarea textelor biblice și totodată stă la baza
falsului cult bisericesc, generator de păcate foarte urâte de către Creator, al rugăciunii și închinări
prin/la sfinții morți (Idolatriei mascate și Spiritismului). Biblia nu dă indicii că sfinții deja existenți
306
Semnul Fiarei
în Cer (Enoh, Ilie, Moise și sfinții din învierea pârgă) ar putea mijocii cumva pentru alți oameni
încă vii de pe acest Pământ. Ce să mai vorbim de grosul sfinților morți din toată istoria lumii, care
în realitate, încă nu sunt în Cer, ci „așteptă” în țărână (în starea somnului fără de niciun vis),
învierea cea dintâi ce se va produce la sfârșitul lumii acesteia. Aceștia... ce să mijlocească când ei
înșiși „dorm” încă în țărâna, într-o stare de necunoștință și neputință totală?
Dând la o parte cele câteva excepții menționate (Enoh și Ilie – cei ce au fost luați de vii la
Cer, Moise – cel ce a fost înviat discret și în particular și sfinții din învierea pirga - cei ce au fost
înviați cu trupuri duhovnicești, odată cu Hristos, acum cca 2000 de ani - toți aceștia, în număr
nesemnificativ, fiind deja cu Domnul!), oamenii tuturor timpurilor din toată Istoria acestui
Pământ, s-ar putea împărți în următoarele categorii:
- 1. morţii nedrepţi, nelegiuiţi, nepocăiţi, ce au murit în perioada istorică Creaţia Lumii – Învierea
lui Hristos;
- 2. morţii drepţi, legiuiţi, pocăiţi, ce au murit în perioada istorică Creaţia Lumii – Învierea lui
Hristos;
- 3. morţii nedrepţi, nelegiuiţi, nepocăiţi, ce au murit şi vor muri în perioada istorică Învierea lui
Hristos – Revenirea lui Hristos;
- 4. morţii drepţi, legiuiţi, pocăiţi, ce au murit şi vor muri în perioada istorică Învierea lui Hristos
– Revenirea lui Hristos;
- 5. vii nedrepţi, nelegiuiţi, nepocăiţi, din ultima generaţie a Pamântului, cei ce vor trăi Revenirea
lui Hristos;
- 6. vii drepţi, legiuiţi, pocăiţi, din ultima generaţie a Pământului, cei ce vor trăi Revenirea lui
Hristos.
Astfel, în privința tuturor morților neînviați dintodeauna, fericiţii (pocăiţii) (2; 4) se vor
ridica, cu trupuri duhovnicești, nemuritoare, la Învierea cea Dintâi („unii la viaţa veşnică”), ce se va
petrece „în ziua cea de apoi (ultima zi a timpului omului pe acest Pământ)”, la cea de-a două venire a
Mântuitorului și începutul Mileniului, dobândind din acel moment Raiul etern, iar nenorociţii
(nepocăiţii) (1; 3) se vor ridica, la Învierea cea de-a Doua („iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică”), ce se
va petrece la 1000 de ani după Învierea cea Dintâi (la sfârșitul Mileniului), având rânduită teribilă
moarte, cea de-a doua (Iadul)!
(Exemplu: Daniel, Cap. 12, 2. Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă
veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 24, 15. Având nădejde în Dumnezeu, pe
care şi aceştia înşişi o aşteaptă, că va să fie învierea morţilor: şi a drepţilor şi a nedrepţilor., Epistola întâia către
Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru
stricăciune, înviază întru nestricăciune;, 43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru
slăbiciune, înviază întru putere;, 44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este
şi trup duhovnicesc., 45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de
pe urmă cu duh dătător de viaţă";, 46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc., 47.
Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer., 48. Cum este cel pământesc, aşa
sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti., 49. Şi după cum am purtat chipul celui
pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc., 50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să
moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.).
Vii nedrepţi, nelegiuiţi, nepocăiţi (5), din ultima generaţie a Pământului, vor fi ucişi de slava
Revenirii Mântuitorului, apoi, în starea asemănătoare somnului continuu, inconştient, “aşteaptă”
1000 de ani (pe parcusul trecerii Mileniului) până la Învierea cea de-a Doua, a pierduţilor, iar vii
drepţi, legiuiţi, pocăiţi (6), vor fi transformaţi „într-o clipeală de ochi” de către Domnul Iisus la cea
de-a doua Sa venire, primind trupuri duhovniceşti şi împreună cu „morţii întru Hristos” înviaţi cu
Învierea cea Dintâi, de asemenea în trupuri duhovniceşti, formează tabăra mântuiţilor ce din ziua
cea de apoi, dobândesc Paradisul veşnic.
(Exemplu: Ieremia, Cap. 25, 33. Şi în ziua aceea, cei loviţi de Domnul vor zăcea de la un
capăt la celălalt al pământului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi şi îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe
faţa pământului:, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 51. Iată, taină vă
spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,, 52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea
de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba., 53. Căci trebuie ca
acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire., 54. Iar
307
când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire,
atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă., 57. Dar să dăm mulţumire lui
Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!, 58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi
tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în
Domnul., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din
gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor.).
Astfel, mântuiţi vor muri cel mult o dată, şi numai cu moartea cea dintâi, biologică, iar
nemântuiţii vor muri obligatoriu de două ori, prima dată cu moartea cea dintâi, biologică, oricând
in istoria Pământului, iar a doua oară cu teribila şi iremediabila moarte cea de-a doua.
Mileniul se va desfășura în Cer și nu pe acest Pământ, și numai mintuitii vor participa,
mintuiti ce vor avea trupuri duhovnicești nepieritoare, nestricăcioase, nemuritoare, eterne
(asemenea îngerilor) și nu trupuri fizice, stricăcioase, consumabile, pieritoare, în carne și oase,
specifice vieții de aici efemere! În cei 1000 de ani, în Cer, se va vedea justeţea judecăţii Domnului,
viaţa oricărui individ ce a trăit vreodată devenind cunoscută tuturor.
În schimb, pe perioada Mileniului din Cer, actualul Pamânt spurcat de atâta păcat,
suferință și moarte, va fi pustiu de fiinţe omeneşți cu trupuri fizice, pâna la învierea cea de-a două.
Numai Satana și demonii lui, rămași atunci fără obiectul „muncii” lor, îl vor locui, suferind și
reflectând cu disperare la rezultatele și consecințele groaznice dintodeauna ale păcatului, respectiv
ale neascultării și răzvrătirii prin proprie alegere greșită, împotriva unui Dumnezeu infinit iubitor,
precum și la teribilă moarte viitoare (cea de-a două) ce-i așteaptă și pe care o vor primi la
sfârșitul Mileniului, după cea de-a două mare înviere, a oamenilor pierduți.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii
pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă război ce Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui., 20. Şi fiara a fost
răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat
Semnul Fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde
arde pucioasă., Cap. 20, 1. Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ
mare în mâna lui., 2. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pe mii de
ani,, 3. Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile,
până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme., 4. Şi am văzut tronuri şi
celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi
pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe
fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani., 5. Iar ceilalţi morţi nu
înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi., 6. Fericit şi sfânt
este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor
fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani., 7. Şi către sfârşitul miilor de ani,
Satana va fi dezlegat din închisoarea lui,, 8. Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru
unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării.,
308
Semnul Fiarei
9. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc
din cer şi i-a mistuit., 10. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este
şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor., 11. Şi am văzut, iar, un
tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit
pentru ele., 12. Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost
deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi,
potrivit cu faptele lor., 13. Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi
judecaţi au fost, fiecare după faptele sale., 14. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e
moartea cea de a doua: iezerul cel de foc., 15. Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în
iezerul de foc.).
Așadar, Hristos va împărății 1000 de ani în Cer, iar cu El vor fi, cu trupuri duhovnicești,
NUMAI și ABSOLUT TOȚI oamenii mântuiți dintodeauna, ce au ajuns deja în Rai sau vor ajunge
în viitor, în următoarea ordine cronologică:
 Enoh și Ilie – cei ce au fost luați de vii la Cer +
(Exemplu: Facerea, Cap. 5, 24. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-
a mutat Dumnezeu., Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), Cap. 44, 16. Enoh, bine-
plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor., Cartea a patra a Regilor,
Cap. 2, 11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe
unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.).
 oamenii morți înviați deja, discret și în particular (Moise și, puțin probabil, și alții asemenea
despre care nu știm) +
(Exemplu: Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Cap. 1, 9. Dar Mihail Arhanghelul,
când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de
hulă, ci a zis: "Să te certe pe tine Domnul!").
 oamenii morți înviați în Învierea Pirga produsă concomitent cu învierea lui Hristos de
acum cca 2000 de ani +
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 27, 52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale
sfinţilor adormiţi s-au sculat., 53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au
arătat multora.).
 oamenii morți ce vor fi înviați în viitor, cu Învierea cea Dintâi, ce se va produce în ziua cea
de apoi, la revenirea lui Hristos +
ziua cea de apoi = ultima zi a timpului omului pe acest Pamint

(Exemplu: Isaia, Cap. 26, 19. Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de
bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele
309
vor învia.,, Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 6, 40. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe
Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi., Cap. 11, 25. Şi Iisus i-a zis: Eu
sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi., Cap. 14, 1. Să nu se tulbure inima
voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine., 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş
fi spus. Mă duc să vă gătesc loc., 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la
Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu., 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi
când se vor întâmpla., Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 52. Deodată,
într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi
ne vom schimba., Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 16. Pentru că
şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi,, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 14, 13. Şi am auzit
un glas din cer, zicând: Scrie: Fericiţi cei morţi, cei ce acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul,
odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei,, Cap. 20, 6. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de
învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai
lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.).
 vii drepţi, legiuiţi, pocăiţi, din ultima generație a acestui Pământ, ce vor fi transformaţi în
viitor, „într-o clipeală de ochi”, primind trupuri duhovniceşti, de asemenea în ziua cea de
apoi.
Până la Învierea cea de-a Doua, ce se va petrece la sfârșitul Mileniului, absolut niciun om
mort dintre toții nedrepţii, nelegiuiţii, nepocăiţii dintodeauna, din toată Istoria acestui Pământ, nu se
chinuiește în foc și smoală în niciun Iad, așa cum învață astăzi eronat credințele populare sau
falsele doctrine bisericești, punându-L totodată pe Dumnezeu într-o postură crudă, nedreaptă și
neadevărată! Din cauza cărora, mulți oameni au renunțat la credință, simțind repulsie față de
Creator și devenind atei sau adopând o atitudine indiferență sau chiar revoltătoare împotriva
Divinității salvatoare, înșelați fiind și căzând în plasa Satanei.
La Învierea cea de-a Doua, ce va fi poruncită de Hristos la cea de-a treia Sa venire pe acest
Pământ, adică la 1000 de ani de la Învierea cea Dintâi a fericiților, nenorociții tuturor timpurilor
(chiar și cei din tabăra mare înșelată de Papalitatea antihristică, din ultima generație, uciși de
îngerii buni la a doua venire a Mântuitorului), se vor scula, în trupuri fizice, stricăcioase,
pieritoare, în carne și oase, consumabile, specifice vieții de aici efemere.
Iar toți aceștia, datorită propriei vieți, după ce vor vedea cu groază că, înșelați fiind, au ales
calea pierzătoare, greșită, dimpreună cu îngerii căzuți în frunte cu Arhiamagitorul pierdut (Satana
și demonii lui), se vor consuma în “iezerul de foc” (Iadul), fiecare după măsura propriei nepocăințe
și vinovații, dispărând total din existență, pentru veșnicie (suferind “moartea cea de-a doua”).
Înfiorător va fi pentru aceștia, extrem de dureros pentru cei ce rămân, dar mai ales pentru
Creatorul lor!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 21, 8. Iar partea celor fricoşi şi
necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor
mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.).
Însă apoi, orice lacrimă va fi ștearsă din ochii tuturor celor ce au dobândit viață veșnică, iar
după consumarea pierduților (îngerilor căzuți + oamenilor înșelați), în “iezerul de foc” (Iadului) și
purificarea Pământului prin foc, toți mântuiții vor ieși din imensa Cetate Sfântă ce se va coborâ din
Cer, (“Noul Ierusalim”), și vor umple splendidul “Nou Pământ”, recreat atunci prin putere
310
Semnul Fiarei
dumnezeiască, urmând veșnicia feerică fără de sfârșit, răul nemaiexistând și nemaimanifestându-

se vreodată în viitorul interminabil, fericirea eternă fiind deplină.
(Exemplu: Isaia, Cap. 65, 17. Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai
aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte,, Cap. 66, 22. Într-adevăr, precum
cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui
totdeauna seminţia voastră şi numele vostru., A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol
Petru, Cap. 3, 13. Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte
dreptatea., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 3, 12. Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul
Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii
Dumnezeului Meu, - al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu - şi numele Meu cel
nou., Cap. 7, 17. Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor
vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor., Cap. 21, 1. Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci
cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este., 2. Şi am văzut cetatea
sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele
ei., 3, Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va
sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei., 4. Şi va şterge orice lacrimă din ochii
lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut., 10.
Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul,
pogorându-se din cer, de la Dumnezeu,).
Înaintea sfârșitului lumii acesteia și revenirii lui Hristos, va fi într-adevăr o perioada de
mare „strâmtorare” pentru oamenii ultimei generații și mai ales pentru cei ce vor refuza
închinarea înaintea Fiarei (Papalității) și nu vor primi Semnul acesteia (Legea Duminicală ce va fi
impusă pe fondul supercrizei!), motiv pentru care oamenii rămași loiali Cuvântului lui Dumnezeu,
vor fi prigoniți până la moarte. Dar nu se va produce nicio răpire prealabilă a nimănui și
credincioșii nu vor fi scutiți ci trecuți prin perioada necazului cel mare, pe care, prin credință, va
trebui să fie pregătiți să-l suporte.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum
n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi., 29. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile,
soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor
zgudui., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 4, 17. Dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi
când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc., Sfânta Evanghelie după
Luca, Cap. 21, 23. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în
ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 7, 14.
Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au
spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.)
Foarte succint, cam așa s-ar desfășura evenimentele, după Biblie (repet: rog citirea măcar
a „Punctul nr. 1: “Două mari învieri diferite”, unde sunt prezentate mai multe versete biblice ce
susțin scenariul consemnat mai sus).
8. Comparație practică concretă

Iar acum, prin comparație concretă, haideți să vedem, pe acestă temă, care este scenariul
practic pe care îl impune teoria răpirii prealabile, susținut de către adepții acesteia. Și în acest
sens, o să revin la filmulețele, de pe You Tube, ale pastorului Vasile Filat, despre care am vorbit
anterior: „Soarta oamenilor care vor respinge semnul 666 | Pastor Vasile Filat” – filmul nr. 1 (15.06
minute) și „Semnificația cifrelor 13, 666 și 777?” – filmul nr. 2 (8.43 minute). Vă rog să le vizionați, nu
sunt lungi.
Voi derula filmulețele și voi prezența pe scurt afirmațiile Pastorului Vasile Filat la care voi
adauga comentarii (voi scoate în evidență erorile, în special cele neprezentate încă prin punctele
anterioare). Pastorul Vasile Filat nu-i neapărat un etalon dar cam în jurul acelorași idei (indiferent
de confesiunea ce le agreează!), se învârt toți adepții acestei false teorii a răpirii prealabile. Așa că
combaterea scenariului prezentat de către Pastorul Vasile Filat (doar acolo unde este greșit sau
nebiblic!), ar trebui să fie cât de cât reprezentativă împotriva acestei false învățături apocaliptice,
propavaduita prin Lumea Creștină Protestantă (învățătură care este totodată extrem de
311
periculoasă, atât pentru ei înșiși, în calitate de lideri religioși cât și pentru enoriașii simpli,
aparținând bisericilor creștine respective)!
Începând cu minutul 0.20, din filmul 1, Pastorul Vasile Filat declara că Papa, care, recent a
ieșit pe piață cu „o schimbare”, susținând anihilarea sufletelor necredincioase (și nu chinuirea
veșnică în Iad a acestora!), minte. În general, da, Papa nu numai că minte, ci folosește diversiunea
și strategii malefice mult mai complexe în viclenie. Însă s-ar putea ca Pastorul Vasile Filat și imensa
majoritate a lumii creștine, care cred că Iadul este interminabil, să aibe o mare surpriză și că Papei,
de data aceasta, i-a scăpat adevărul printre buze. Cu ce interes? Nu știu! Nu cunosc întregul
context în care a afirmat așa ceva.
Anihilarea sufletelor, fără de învierea cea de-a doua, da, reprezintă categoric o minciună,
însă anihilarea de după învierea cea de-a doua, s-ar putea să nu mai fie o minciună. Într-unul
dintre capitolele prezenței lucrări s-a argumentat repetat faptul că moartea cea dintâi, cea
biologică, nu conduce către viață, ci către un somn continuu inconștient, fără de nicio percepție, cu
atât mai mult moartea cea de-a doua pe care vor primi-o nepocăiții, n-ar duce către o entitate
conștientă! Dar cert este că va veni timpul, când absolut toți ne vom lămuri. Însă n-ar fi înțelept
nicidecum, să ne numărăm printre cei ce vor avea parte de veșnicul Iad sau Anihilarea veșnică.
Până la urmă, că-i una sau cealaltă, ambele variante sunt categoric de nedorit!
Începând cu minutul 1, din filmul 1, Pastorul Vasile Filat vorbește despre presupusa răpire
prealabilă a sfinților în viață, ai ultimei generații, „mare eveniment” ce, în opinia mai multor
confesiuni protestante, se va petrece înaintea perioadei necazului cel mare de 7 ani, și nu la
sfârșitul acestuia (de unde și atributul de „prealabil”). În continuare, vorbește despre perioada celor
7 ani ai necazului cel mare, de apariția unui antihrist din viitor, ce se va manifestă doar în timpul
acestei perioade, întrând într-un Templu fizic al lui Dumnezeu, reconstruit la Ierusalim, de unde
va înșela lumea, solicitind închinare în față lui, fiind sprijinit de un prooroc mincinos. Aceste idei,
erorile și riscurile aferente lor, le-am tratat mai în detaliu la punctele respective, așa că aici nu mai
insist.
Afirmă că adevărații credincioși ai ultimei generații de oameni, vor fi răpiți „în nori”, “în
văzduh” (fiind luați ei la Domnul și nu coborând Domnul pe Pământ!), dar totodată, Pastorul
Vasile Filat vorbește și despre o înviere a morților sfinți, ce se va produce în prealabilul răpirii
prealabile, deci care se va petrece imediat înaintea „marelui eveniment”.
Bineînțeles, ambele categorii de oameni, primesc trupuri duhovnicești, morții prin înviere
iar credincioșii vii prin transformare (toate acestea petrecându-se „într-o clipeală de ochii”, la
porunca Domnului), și dimpreună vor fi „răpiţi” la Cer. Toți necredincioșii ultimei generații
rămân pe Pământ, nefiind răpiți, dar o parte dintre aceștia se vor pocăi și vor deveni credincioși pe
parcursul celor 7 ani de necaz, beneficiind astfel de o a două șansă. Așa crede și învață Pastorul.
Deși n-o spune și nu le citează în filmulețele consemnate mai sus, scenariul prezentat aici
de către Pastorul Vasile Filat se bazează pe versetele Sfântului Apostol Pavel, dintre care, în
special, pe următoarele (citate parțial de către același Pastor, în filmulețul cu tema similară,
intitulat „Va trece Biserica prin necazul cel mare? | Adevărul despre Adevăr”):
întru Hristos vor învia întâi,, 17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei,
în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul., 18. De aceea, mângâiaţi-
vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.).
La prima vedere, scenariul pare corect. Dar vom vedea că această înviere a morților
„adormiţi întru Iisus”, prealabilă răpirii prealabile, ce reiese incontestabil din textul biblic
exemplificat mai sus, dovedește în sine falsitatea acestei teorii. Deci, să nu ne oprim doar la prima
312
Semnul Fiarei
vedere, ci să-l ascultăm în continuare pe Pastorul Vasile Filat, care muncindu-se să plieze doctrina
falsă pe Biblie, ajunge incoerent și contradictoriu în sine datorită neputinței acesteia.
Insist să reflectați la ce spune Pastorul începând cu minutul 6, despre ce se va întâmplă cu
oamenii nerăpiți, dar care se vor pocăii, în opina sa, în timpul necazului cel mare. Dacă începând
cu minutul 1 când a prezentat scenariul „marelui eveniment” al răpirii prealabile (precedat de fapt
de două subevenimente: învierea morților sfinți + transformarea viilor sfinți), Pastorul Vasile Filat
n-a exemplificat cu versetele biblice pe care s-a bazat, de dată acesta o face și citează din
Apocalipsa:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 4. Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau
pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru
cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi
pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani., 5. Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce
nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi., 6. Fericit şi sfânt este cel ce are parte de
Observație recapitulativă: „mii de ani” (în Biblia nouă ortodoxă) = o mie de ani = 1.000 de
ani (în Biblia veche ortodoxă) = Mileniul.
Și acum vă rog să remarcați ceva extrem de important: în privința învierilor, Pastorul
Vasile Filat, nevoit fiind de versetele biblice citate de el însuși, recurge la:
a) admite că învierea cea dintâi, consemnată în versetele de mai sus, se va produce la
sfârșitul perioadei necazului cel mare de 7 ani, respectiv la sfârșitul lumii acesteia.
Biblia îl forțează pe pastor să recunoască că oamenii nerăpiți, dar care s-ar pocaii în
timpul strâmtorării și prigoanei de 7 ani, după ce au fost uciși datorită refuzului
închinării înaintea lui Antihrist, vor fi înviați la sfârșitul acestei perioade, moment
istoric care va marca totodată începerea Mileniului (iar aceștia vor împărați împreună
cu Hristos pe perioada scurgerii miei de ani);
b) atribuie învierea cea dintâi, DOAR celor ce s-ar pocăi în timpul celor 7 ani de mare
necaz, respectiv „celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care
nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor”;
c) plasează încă o mare înviere, a pierduților, după trecerea Mileniului (“Iar ceilalţi morţi
nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani”).
Lesne se poate observa, că în scenariul prezentat de către Pastorul Vasile Filat, apar două
reveniri ale lui Hristos în timpul istoric rămas omului în carne și oase de pe actualul Pământ, ce s-
ar produce în următoarea ordine cronologică: prima, înaintea celor 7 ani, practic la răpirea viilor
credincioși, când ar veni doar până “în văzduh”pentru a-i întâmpină și prelua pe răpiți, iar a două
oară, la sfârșitul perioadei de 7 ani, respectiv la sfârșitul lumii (și începutul Mileniului), când
Mântuitorul ar coborâ efectiv pe Pământ. Deci, am avea o semirevenire plus o revenire.
De asemenea, lesne se poate observa, că în același scenariu al Pastorului Vasile Filat,
apar trei mari învieri, ce se vor produce în următoarea ordine cronologică: prima, înaintea celor 7
ani, practic concomitent cu răpirea viilor credincioși, a două, la sfârșitul perioadei de 7 ani, apoi, a
treia, după 1000 de ani, la sfârșitul Mileniului.
Iar acum, să o luăm pe rând. Vă rog să fiți foarte atenți și eventual să citiți repeteat textele
biblice exemlificate, atât cele din Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel cât și cele
din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și să vizionați repetat filmulețele în cauză, după care să
judecați singuri, simplu, rațional și logic. Merită, vă spuneam că nu este vorba neapărat de opinia
unui om, respectiv a teologului Vasile Filat, ci mai degrabă de reprezentativitatea acestei opinii,
pentru periculoasa doctrină falsă a răpirii prealabile, ce se vehiculează în Lumea Creștină, printre
Protestanți.
Să revenim la punctul a)., unde constatăm o evidență, mare și grosolană inadvertență cu
Biblia (poate cea mai mare comentată până acum!) și totodată o elementară și copilărească
contradicție în sine. Pastorul Vasile Filat, în filmele în cauza, încadrează perioada de 7 ani a
necazului cel mare, de două mari învieri ale morților, în masă, obiectul ambelor făcându-l
313
mântuiții. Prima ar fi a morților întru Hristos din toată Istoria Pământului de până atunci, ce s-ar
petrece imediat înaintea răpirii, deci înaintea începerii celor 7 ani de necaz, iar cea de-a doua ar fi a
oamenilor nerăpiți, dar care s-ar pocaăii și ar fi uciși în timpul necazului cel mare, înviere ce s-ar
petrece la sfârșitul celor 7 ani.
Recapitulând, din prezentarea acestuia, reiese ușor faptul că în perioada de sfârșit al acestei
lumi, am avea trei categorii de mântuiți (ba chiar patru categorii, după cum vom constata ulterior):
- sfinții morți înviați înaintea celor 7 ani de necaz;
- sfinții vii răpiți înaintea celor 7 ani de necaz (să le spunem, „din start”);
- sfinții morți uciși („martirizați”) țn timpul celor 7 ani de necaz și înviați la sfârșitul acestuia
(cei ce au beneficiat de o a doua sansă – n-au fost răpiți, dar s-au pocăit în cei 7 ani, sa le
spunem, „între timp”).
Aici, aș face o paranteză: pare-se că acești martiri, după ce inițial au fost insuficient
credincioși, sau mai dezinteresați, sau mai necredincioși, sau mai răi decât răpiții, etc, căci n-au fost
și ei printre răpiți, acum, în cei 7 ani de prigoană, devin mai buni și mai credincioși decât răpiții,
întrucât textul biblic spune că aceștia, după ce au fost uciși și înviați, „vor fi preoţi ai lui Dumnezeu
şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.” Fapt citat și recunoscut de însuși Pastorul Vasile
Filat! Adică la răpire n-au fost luați datorită insuficienței credinței lor, dar în marele necaz s-au
„trezit” și-au devenit de-o pocăință mai mare decât cea a răpiților, căpătând titulatura de „preoţi ai
lui Dumnezeu şi ai lui Hristos”. Fenomenal, domnule Filat! De-a dreptul fenomenal! Mai ales în
contextul în care bisericile creștine și toți preoții, printre care și dânsul, ne învață (corect!) să nu
amânăm sau să așteptăm vreo perioada specială în viață s-o facem, ci să ne pocăim inimile ACUM,
nu mâine, nu altădată, nu în viitor!
Mai jos, aveți ceva foarte interesant, al cuiva care nu crede în răpirea prealabilă - fenomen
ce prin spaima de nedescris pe care ar determina-o, ar putea să-i „trezească” și să-i îndrepte spre
credintă și pocăință, pe nerăpiți:
Citat:
„Aceia care amână pregătirea pentru ziua lui Dumnezeu nu o pot câştiga în timpul de strâmtorare
sau în oricare alt timp după acesta. Cazul tuturor acestora este fără nădejde. Acei creştini cu numele care
ajung la această ultimă luptă grozavă nepregătiţi, în disperarea lor, îşi mărturisesc păcatele în cuvinte de
groază teribilă, pe când cei nelegiuiţi se bucură de nenorocirea lor. Aceste mărturisiri au acelaşi caracter ca şi
al lui Esau sau al lui Iuda. Cei care le fac deplâng urmările păcatului, dar nu vinovăţia lui. Ei nu simt o
mâhnire adevărată, nici o scârbă de păcat. Îşi recunosc păcatul de teama pedepsei; dar, ca şi faraonii din
vechime, s-ar întoarce de la sfidarea cerului dacă judecăţile ar fi îndepărtate. ...
"Timpul de încercare cum n-a mai fost niciodată" se va dezlănţui în curând peste noi; şi vom avea
nevoie de o experienţă pe care acum nu o avem şi pe care mulţi sunt prea nepăsători să o câştige. Adesea, se
întâmplă că încercarea se arată dinainte mai mare decât în realitate; dar acest lucru nu este adevărat cu
privire la criza din faţa noastră. Imaginaţia cea mai vie nu poate cuprinde mărimea ei. În acest timp de
încercare, orice suflet trebuie să stea pentru sine înaintea lui Dumnezeu. "Chiar dacă ar fi în mijlocul ei Noe,
Daniel şi Iov, pe viaţa Mea - zice Domnul Dumnezeu - că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar
mântui sufletul prin neprihănirea lor" (Ezech. 14,20).
Acum, când Marele nostru Preot face ispăşire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârşiţi în
Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei.
Satana găseşte în inimile omeneşti un loc unde-şi poate câştiga un punct de sprijin; o dorinţă păcătoasă este
nutrită, prin care ispitele lui îşi dau pe faţă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: "Vine stăpânitorul
lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine" (Ioan 14,30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care
să-i fi oferit posibilitatea biruinţei. El păzise poruncile Tatălui Său şi în El nu era nici un păcat pe care
Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor sta în
timpul strâmtorării.
În viaţa aceasta, trebuie să îndepărtăm păcatul de la noi prin credinţa în sângele ispăşitor al lui
Hristos. Mântuitorul nostru scump ne invită să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui,
neştiinţa noastră cu înţelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritele Sale. Providenţa lui Dumnezeu este
şcoala în care trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa lui Isus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe
care am ales-o şi care ni se pare mai uşoară şi mai plăcută, ci adevăratele ţinte ale vieţii. Ne rămâne să
colaborăm cu mijloacele pe care le foloseşte cerul în lucrarea de a aduce caracterele noaste în asemănare cu
314
Semnul Fiarei
Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna această lucrare decât cu primejduirea cea mai înfricoşată
a sufletului lor.” - Ellen White - „Tragedia Veacurilor” - Cap. 39 Timpul strâmtorării
Dar și dintr-un alt punct de vedere: dacă ar fi așa cum declară Pastorul Vasile Filat, cred că
s-ar putea conștientiza relativ ușor că numărul sfinților morți înviați înaintea celor 7 ani de necaz
ar trebui să fie considerabil mai mare decât cel al oamenilor deveniți sfinți și de aceea
„martirizați” în timpul celor 7 ani de necaz și înviați la sfârșitul acestuia, având în vedere toate
generațiile anterioare cumulate, stinse până atunci, din toată istoria acestui Pământ. Este adevărat
că, în vremurile moderne, explozia demografică la zi este fără precedent dar totuși, ultima
generație - o singură generație (și aceasta, lipsită de credincioșii inițiali, „din start”, care ar fi fost
răpiți în prealabil, ci formată numai din pocăiții „între timp”!), nu se poate bate cu „n” generații
sucesive precedente.
Repet, necredincioșii nerăpiți ai ultimei generații de oameni (pentru că altfel ar fi intrat și ei
la răpiți), deveniți credincioși și uciși pe parcursul celor 7 ani de necaz, ar trebui să fie mult, mult,
mult mai puțin numeroși decât sfinții morți ai tuturor generațiilor precedente, din toată Istoria de
până atunci. Mai ales că, din Apocalipsa, indiferent de acceptarea sau nu a doctrinei răpirii
prealabile, nu rezultă că vor fi uciși toți pocăiții de pe ultima sută de metri a Istoriei, fie ei și „între
timp”, așa cum sugerează repetat și eronat Pastorul Vasile Filat. Vor mai și scapă dintre ei, printre
ghearele Fiarei.
Căci altfel, la presupusa „a două revenire” a lui Hristos, nu la cea de dinaintea celor 7 ani ci
la cea de la sfârșitul celor 7 ani, Acesta n-ar mai găși în viață aici decât oameni necredincioși, nici
măcar unul de-al Lui. Cine L-ar mai întâmpina pe Mântuitor cu nemăsurată bucurie? Niciun viu?
Oare numai morții înviați? Atât? Nu și vii credincioși scăpați neucisi, ba încă ocrotiți miraculos de
către Cer, la căderea plăgilor finale consemnate în Apocalipsa? Asemenea evreilor, la scoaterea
acestora din Egipt, acum cca 3.500 de ani, când plăgile divine i-au ocolit? Nu țimem cont deloc de
tipologia biblică? Aceasta nu servește drept plildă, a trecutului pentru viitor?
„Pastore, Pastore! După scenariul dvs., pe Hristos nu mai are cine să-L aștepte cu bucurie la
sfârșitul lumii, căci toți credincioșii au fost, fie răpiți în prealabil cu 7 ani, fie martirizați deja în
timpul lor!”
Revenind, după scenariul Pastorului Vasile Filat, am asista astfel, la două învieri ale
mântuiților, distincte, separate de 7 ani, prima, foarte MARE, a unui număr vast (a morților sfinți
ai tuturor timpurilor) iar a doua incomparabil mai MICĂ, a unui număr mult mai restrâns (a
morților deveniți sfinți doar în ultimii 7 ani ai istoriei Pământului). Și cu toate acestea, Pastorul este
forțat de versetele biblice în cauză, s-o recunoscă pe cea de-a doua, pe cea MICĂ (care deși
cronologic ar fi ulterioară cu 7 ani primeia, celei MARI!), că fiind „învierea cea dintâi”! N-are ce
face, îl obligă textul biblic pe care el însuși l-a citat!
În acest context, prima întrebare pe care i-aș adresa-o Pastorului Vasile Filat și tuturor
confesiunilor adepte a acestei teorii a răpirii înaintea necazului cel mare, ar fi următoarea (și scopul
acesteia nu-i ironic):
„Dacă învierea cea de-a doua, cea MICĂ, de la sfârșitul celor 7 ani, este „ învierea cea
dintâi”, prima înviere, cea foarte MARE, dinaintea începerii celor 7 ani, despre care dvs. înșivă
vorbiți, care înviere este?”
315
Dacă a două înviere MICĂ este „cea dintâi”, atunci prima înviere foarte MARE, care să fie?
Concret, Domnule Filat? Să fie învierea „ZERO”? S-o denumin noi „ZERO”? N-am putea, căci
„zero”, înseamnă nimic (nu este, nu există, nu se produce).
„Iar dacă a două înviere este „cea dintâi”, atunci a treia înviere, despre care tot dvs.
vorbiți, cea de la sfârșitul Mileniului, este cea de-a doua?”
Gândiți-va bine, oameni buni, numai nu vă mai jucați cu Cuvântul lui Dumnezeu! Nu
adăugați și nu scoateți din Cuvânt, cu de la dvs. autoritate și încumetare, pentru a nu risca
„pedepsele ce sunt scrise în cartea această” (Apocalipsa)!
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 22, 18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă
pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;).
Căci Biblia vorbește foarte clar numai despre două mari învieri în masă, ce se vor produce
în viitor, nicidecum despre trei mari învieri, cum reiese din scenariul răpirii prealabile, expus până
acum (căci, vom constată, că mai apare încă o înviere; rog doar puțină răbdare)!
“Învierea cea dintâi” (plasată de Biblie la sfârșitul necazului și nu înaintea lui!), nu se
numește întâmplător „cea dintâi”, ci se numește așa tocmai pentru că va fi prima mare înviere în
masă! Fapt ce exclude orice înviere prealabilă acesteia, și implicit exclude scenariul răpirii
prealabile! Simplu și clar! Biblia nu se joacă! Nu vor fi trei mari învieri ci numai două! Mântuiții nu
vor fi înviați în două rânduri, separate de 7 ani, ci numai o dată, la sfârșitul acestora! Așa că, în
realitate, este vorba de aceiași unică mare înviere a mântuiților, și nu de două fenomene distincte,
cronologice, separate de marele necaz, respectiv învierea „ZERO” și „învierea cea dintâi”, așa cum
le place „răpiților” să se automintă și se autoamăgească.
Un al doilea lucru pe care l-aș face: i-aș ruga pe acești teologi, să explice concret, coerent și
în detaliu (nu „pe sărite” și cu multiple nepotriviri sau incoerențe – așa cum sunt nevoiți s-o facă!)
cum se va produce, în opinia lor, la modul pragmatic, evenimentul „răpirii prealabile”, compus
practic, după scenariul lor, din prima mare înviere în masă + trasformarea viilor credincioși,
ambele categorii ajungând „în nori”, “în văzduh”, cu trupuri duhovnicești. Și cum cred ei că vor fi
percepute de către Omenirea păcătoasă nepocăita rămasă (nerapita), aceste evenimente
NEMAÎNTÂLNITE, ATIPICE, EXTRAORDINARE, SUPRANATURALE, ETC..
Hai, „am înțeles”, răpirea, în sine, se va produce rapid și autoritățile omenești rămase vor
putea păcăli, justificând dispariția spontană a unei mulțimi imense de oameni vii morali, cu furtul
acestora de către extratereștrii, iar oamenii nerăpiți, mai puțin morali, naivi fiind, vor musca
această minciună ieftină și, liniștiți stând și nepunându-și o mie de întrebări, se vor lasă în
continuare ușor înșelați de viitorul Antihrist ce va apărea pe scenă Istoriei Lumii nerăpite, imediat
după. Nesperiindu-se, neaprofundând și negândindu-se deloc la soarta sufletelor lor. Ba chiar
bucurându-se că, fiind mai răi și mai necredincioși, au scăpat, extratereștrii nerăpindu-i și pe ei
pentru studiu, ci preferându-i numai pe cei mai buni, mai morali, mai evlavioși și mai credincioși:
„Săracii credincioși pocăiți,… vai, ce-au pățit! Fac extratereștrii experiențe pe ei… îi
studuiază… oare îi chinuie? … le-o fi bine acolo? … Dacă erau și ei mai
necredincioși, mai nepocăiți, mai imorali,… ca noi, ... scăpau și ei… nu-i mai răpea nimeni!”
Hai, treacă de la noi, fie și, nu un lup, ci o turmă întreagă de lupi mâncați de-o oaie! Fie!
Dar ce ne facem, oameni buni, cu presupusul fenomen al primei foarte mari învieri,
recunoscut de către teologii răpirii (n-au ce face, îi obligă versetele din Epistola întâia către
Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 13-18), când ar trebui să iasă din morminte, pe
suprafața întregii planete, cu trupuri duhovnicești, milioane (poate miliarde!?) de sfinți ai tuturor
generațiilor istoriei, de la Adam, până la o parte dintre prietenii și rudele viilor rămași și nerăpiți,
decedate cu puțin timp înaintea răpirii? Despre aceștia ce vor spune autoritățile? Cum îi vor putea
justifica? Ce vor spune autoritățile, ca nerăpiții să stea în continuare total liniștiți pentru a-i putea
înșela iminentul Antihrist?
316
Semnul Fiarei
Că i-au înviat tot extratereștrii? Că extratereștrii i-au sculat din morminte cu trupuri
nemuritoare? Dar înălțarea lor? Tot extratereștrii? Să-i fure și pe aceștia? Extratereștrilor le plac
numai cei mai credincioși și mai morali dintre oameni, vi sau morți înviați? Atât? Pe cei mai puțin
morali și necredincioși, de ce nu i-au înviat extratereștrii? Pe aceștia nu vor să-i fure că să-i
studieze? Pretențioși extratereștri, stimă lor! Am fost puțin ironic.
Cum îi vor justifica autoritățile nepocăite, pe pocăiții ieșiți din morminte cu trupuri
duhovnicești, ca totuși necredincioșii rămași să nu se lase deloc impresionați de asemenea
evenimente de anvergură globală, NEMAÎNTÂLNITE vreodată în istoria Omenirii de până atunci,
ATIPICE, EXTRAORDINARE, SUPRANATURALE, ETC, evenimente însoțitoare înviatilor din
morți, constate, trăite „în direct” de către vii nerăpiți, observate cu ochii lor, cu propriile lor
simțuri? Cum îi vor determina autoritățile pe cei rămași, având în vedere că vor constata că nu
sunt și ei printre răpiți, să nu se sperie grozav de moarte veșnică și perspectiva Iadului care-i
așteaptă, să nu se gândească și la soarta lor și-a sufletelor lor, ca să poată fi înșelați imediat ulterior
de Antihristul ce tocmai va bate la ușă?
Să ne răspundă Pastorul Vasile Filat sau oricine, la aceste întrebări. Dacă veți întâlni
vreunul, teolog, preot sau nu, în măsură s-o facă, pragmatic, rațional și logic, vă rog să împărtășiți
tuturor. Eu încă n-am întânit și nici speranțe n-am! Chiar deloc! Dragilor, nu-i lăsați! Nu înghițiți
ușor fantasmagorii, aere, vânturi! Formulați, la fiecare pas, multiple întrebări, logice, raționale,
pragmatice, și veți vedea că-i prindeți repetat pe picior greșit, ei înșiși neînțelegând și fiind
neputincioși în răspunsuri. Sau contrazicindu-se în sine! Nu intenționat, în majoritatea cazurilor, ci
către aceasta conduce doctrina falsă! La incoerențe, la neputințe, la neînțelegeri, la contradicții în
sine și mai ales la contradicții în raport cu Biblia, la răstălmacirea, sucirea și forțarea textelor
acesteia. Căci „minciuna are picioare scurte!”
Revenind, deși n-am auzit până acum din gura nimănui, neavând alte variante sustenabile
și niciun răspuns logic, rațional, plauzibil, nefantasmagoric, etc., poate că unii dintre teologi,
nevrând să-și abandoneze teoria răpirii prealabile, propăvăduită atât de vehement și de foarte
mulți ani (Teoria răpirii prealabile, a apărut pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea), ca să găsească
totuși o explicăție acesteia, probabil că ar putea fi nevoiți sau împinși să susțină că prima foarte
mare înviere plasată de ei cu 7 ani înainte de sfârșitul efectiv al lumii acesteia, va fi una
„invizibilă”, neobservabilă, neperceptibilă păcătoșilor nepocăiți rămași. Atât învierea în sine cât și
înălțarea ulterioară a sfinților înviați! Deși, chiar și în acest caz, nu vor putea explica de ce învierea
de la sfârșitul necazului cel mare este denumită de Biblie „cea dintâi” și nu cea de-a doua!
Ați putea crede așa ceva? Vă rog să parcurgeți întreaga Biblie, unde întâlnim mai mult de
10 evenimente distincte de înviere, produse deja. Rugăm să ni se indice în toată Sfânta Scriptură, o
singură înviere „invizibilă”, ce ar putea servi ca eventual model, măcar una singură! Nu există așa
ceva! Toate învierile din Biblie sunt vizibile! Chiar și înălțările la Cer au fost vizibile. Când Ilie a
fost luat de viu la cer cu Carul de Foc, a fost vizibil, Când Domnul Iisus s-a înălțat la Cer, la 40 de
zile de la înviere, a fost vizibil.
(Exemplu: Cartea a patra a Regilor, Cap. 2, 11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată
s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer., Sfânta
Evanghelie după Marcu, Cap. 16, 19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a
şezut de-a dreapta lui Dumnezeu., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 24, 51. Şi pe când îi binecuvânta,
S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer., Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 1, 9. Şi acestea zicând, pe când ei
priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor., 10. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi
bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,, 11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la
cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.).
Așa că, și acest potențial argument ce n-ar fi decât unul parțial, ar fi, pe lângă pueril, și total
nebiblic.
Și atenție la detalii: una este o înviere discretă, cum a fost cazul lui Moise, iar alta ar fi o
înviere invizibilă! Moise, într-adevăr, a murit discret și tot discret se pare că a fost și înviat, dar atât
învierea cât și înălțarea lui la Cer, au fost tot vizibile, peceptibile, observabile, prin simțurile
omului firesc, în carne și oase. Dacă cineva dintre oamenii vii, ar fi fost acolo, pe muntele Nebo, și
317
ar fi asistat la producerea învierii lui Moise, ar fi perceput-o, ar fi văzut-o, ar fi observat-o cu

simțurile sale fizice. Iar dacă vă întrebați de ce Moise a fost “tratat” atât de diferit și discret, cred că
cel puțin o explicație rațională, ar fi că, Cerul, procedând astfel, având în vedere rolul și
importanța celui mai mare prooroc evreu al tuturor timpurilor, nu a lăsat poporului, pe de-o parte
posibilitatea smintirii prin procurarea de „moaște”, iar pe de alta, posibilitatea de-a comite
Idolatrie în jurul marelui profet, ambele însemnând urâciune în fața Domnului Dumnezeu!
Deci, după tipologia biblică, este exclus ca ieșirea din morminte, pretutindeni pe suprafață
Globului, prin înviere a morților sfinți, ai tuturor generațiilor de până la ultima, și înălțarea lor
ulterioară la Cer, să fie evenimente invizibile, neobservabile sau neînsemnate, așa cum se deduce
indirect din teoriile extrem de superficiale, iraționale și nepragmatice ale acestor teologi înșelați.
Practic aceștia, fără a realiza, aruncă într-un derizoriu de nedescris sau chiar anulează, SLAVA și
GLORIA, UNICEI revenirii a Domnului Iisus Hristos, dinaintea începerii Mileniului!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului
Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu
putere şi cu slavă multă., Cap. 25, 31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El,
atunci va şedea pe tronul slavei Sale., Cap. 26, 64. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi
vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului., Sfânta Evanghelie după
Marcu, Cap. 8, 38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi
păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri., Cap. 14,
62. Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind
pe norii cerului., Cap. 13, 26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă.,
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 21, 27. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi
cu slavă multă.).
Deci, scenariul răpirii prealabile, pe lîngă multiplele inadvertențe deja surprinse, obligă și
la acceptarea următoarelor greșeli și falsuri, toate prin adăugare indusă artificială, la Cuvânt:
- adaugă o mare înviere prealabilă, în plus față de cele două mari învieri consemnate de Biblie,
înviere inventată, care în realitate, nu se va produce vreodată (și vom vedea, puțin mai jos, că
erorile nu se opresc aici!);
- desconsideră Cuvântul lui Dumnezeu (“învierea cea dintâi” ar fi de fapt cea de-a doua!);
- adaugă o (semi)revenire în plus a lui Hristos (cea de dinaintea celor 7 ani ai necazului cel
mare), iar, după Biblie, dacă vorbim de timpul vieții omului pe acest
Pământ, revenirea Domnului Iisus se va produce nu de două ori, ci o singură dată, nu și la
începutul, ci doar la sfârșitul necazului cel mare, respectiv la sfârșitul lumii acesteia;
- minimalizează scopul și anulează Gloria și Slava UNICEI reveniri a lui Hristos, ce se
va produce la sfârșitul lumii acesteia.
Nu va fi nicio o înviere ZERO prealabilă și implicit nicio răpire prealabilă, să nu ne
îmbătăm cu apă rece! Satana ne vrea răpiți, dar nu în Cer ci de doctrina mincinoasă ce lucrează în
slujba să.
Așadar, (referindu-ne la punctul b).), neexistând nicio înviere ZERO prealabilă, învierea
cea dintâi, ce se va produce numai atunci, la unica revenire a Mântuitorului din „ziua cea de
apoi” (ultima zi a timpului omului pe acest Pământ) nu-i va viza doar pe cei „tăiaţi pentru mărturia
lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit
semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor”, respectiv pe martirii ultimei generații omenești (așa cum susține
greșit Pastorul Vasile Filat!), ci pe toți morții întru Hristos dintodeauna, ai tuturor generațiilor,
neînviați în prealabil! De unde știm? Din versetele biblice care sunt complementare unele altora,
principiu elementar arhicunoscut printre teologi, versetele care conduc clar către această concluzie.
Vă rog să le reanalizați împreună:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în
Dumnezeu, credeţi şi în Mine., 2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc
să vă gătesc loc., 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi
şi voi unde sunt Eu., 29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor
întâmpla., Faptele Sfinţilor Apostoli, Cap. 1, 11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la
cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.).
318
Semnul Fiarei
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 6, , 39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca
din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi., 40. Că
aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în
ziua cea de apoi., 44. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl
voi învia în ziua de apoi., 54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl
voi învia în ziua cea de apoi., , Cap. 11, 24. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de
apoi., 25. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.).
moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor., 22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi
vor învia., 23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la
venirea Lui,, 24. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va
desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere., 25. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune
pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale., 26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.).
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 42. Aşa este şi
învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;, 43. Se seamănă întru
necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;, 44. Se seamănă trup firesc,
înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc., 45. Precum şi este scris: "Făcutu-
s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";, 46. Dar nu este
întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc., 47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc;
omul cel de-al doilea este din cer., 48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel
ceresc, aşa sunt şi cei cereşti., 49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui
ceresc., 50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici
stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea., 51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne
vom schimba,, 52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna
şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba., 53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se
îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire., 54. Iar când acest (trup)
stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi
cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă., 57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu,
Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!, 58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari,
neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.).
vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi,, 16. Pentru că Însuşi
Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi
cei morţi întru Hristos vor învia întâi,, 17. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi,
împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom fi cu Domnul., 18. De
aceea, mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.).
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 4. Şi am văzut tronuri şi celor ce
şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru
pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani., 5. Iar ceilalţi morţi nu înviază
până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi., 6. Fericit şi sfânt este cel ce
are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui
Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.).
Deci, revenirea lui Hristos, pe Cerul acestui Pământ locuit de omul firesc în carne și oase,
spurcat și pângărit de atâta păcat, se va produce o singură dată, la sfârșitul lumii și nu de două ori,
o dată la sfârșit și o dată mai înainte cu 7 ani. Nu există două zile de apoi, ci una singură. Nu există
o zi de apoi, prima, care să se consume cu 7 ani înaintea producerii adevăratei zile celei de apoi.
Expresiile sunt la singular și nu la plural, atât „venirea” cât și „ziua de apoi”! Ca urmare, spargerea
acestor versete, sau alegerea lor preferențială, pentru justificarea a două serii de evenimente
319
separate de o perioada de 7 ani, este vizibil eronată, întrucât toate acestea se referă la unul și
același măreț eveniment! Fapt dovedit, dacă vreți, și de următoarele versete:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 13, 24. Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând:
Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa., 25. Dar pe când
oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus., 26. Iar dacă a crescut
paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina., 27. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai
semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină?, 28. Iar el le-a răspuns: Un om
vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?, 29. El însă a zis: Nu, ca nu
cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul., 30. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina,
până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o
ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea., 36. După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui
s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină., 37. El, răspunzând, le-a zis: Cel
ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului., 38. Ţarina este lumea; sămânţa cea bună sunt fiii
împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău., 39. Duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este
sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii., 40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la
sfârşitul veacului.).
Vă rog să remarcați, o dată în plus, că lesne se trage aceiași concluzie și din pildă Domnului
Iisus cu grâul și neghina, al căror seceriș, se va realiza concomitent la „sfârşitul lumii”. Nu se va
secera separat, grâul cu 7 ani înainte, după care o parte din neghina rămasă se transformă
miraculos în grâu, care se va secera și acesta, încă o dată, la sfîrșitul celor 7 ani! Nu! Ba încă din
contra, la sfîrșitul necazului cel mare, neghină va fi plivită întâi, imediat înaintea unicei și marii
învieri („cea dintâi”) în trupuri nemuritoare a tuturor morților sfinți dintodeauna, urmată de
îmbrăcarea în nemurire a „grâului” ce va fi rezistat în viață, evenimente ce se vor petrece rapid și
succesiv „în ziua cea de apoi”, la unică revenire a lui Hristos.
Numai atunci preafericiții mântuiți, proveniți din cele două categorii reunite, vor
fi răpiți „în nori”, “în văzduh”, să-L întâmpine pe Domnul, care nici măcar nu-și va pune
preasfântul picior pe acest preaspurcat Pământ! Revenirea lui Hristos nu va fi derizorie așa cum,
indirect se deduce sau este forțat scenariul răpirii prealabile s-o prezinte, ci va fi un ENORM și
UNIVERSAL eveniment de GLORIE și SLAVĂ a Acestuia! Va fi multașteptatul moment în care
Hristos își va întregi deplin biserica Sa și-o va lua cu El la Cer.
„Neghină” va fi ucisă la această a doua venire a Domnului Iisus (la revenirea Sa, după ce
prima dată a venit ca Miel de sacrificiu, acum cca 2000 de ani), iar Pământul va fi ars și în această
stare deplorabilă va mai fi locuit 1.000 de ani numai de către Satana și îngerii căzuți acoliți
acestuia, iar abia apoi, după trecerea Mileniului, Hristos, la a treia Sa venire, va porunci a doua
mare înviere a nenorociților.
Astfel, atribuirea învierii de la sfârșitul Mileniului (referindu-ne la punctul c).) morților
nepocăiți, nemântuiților dintodeauna, celor ce se vor pierde în veșnicie, realizată de către Pastorul
Vasile Filat, este corectă. Aici are dreptate. Doar în privința atribuirii și plasării acesteia are
dreptate, nu și a numărului de învieri (și nici a participanților, vom vedea!), căci nu va există o a
treia, ci numai doua.
Însă erorile par să fie o caracteristică constantă a doctrinei răpirii prealabile, căci se
întâlnesc la fiecare pas. Iar dacă tot suntem la învierea nemântuiților, plasată corect la sfârșitul
Mileniului de către Pastorul Vasile Filat (deși, din scenarul lor, se deduce că acesta înviere ar fi „a
treia”), haideți să vedem și alte erori, însoțitoare acesteia.
Începând cu minutul 8.50, Pastorul Vasile Filat explicitează care sunt categoriile de morți
nepocăiți, care vor avea parte de această înviere a pierduților, ce se va petrece la sfârșitul
Mileniului. Cu cuvintele dânsului:
„cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui... este străin de El... și iată, oamenii aceștia
toți, care vor fi murit până la răpire, care vor fi murit în perioada aceea, care vor fi primit Semnul
Fiarei, care vor fi murit în timpul Împărăției de 1000 de ani, toți, toți, toți, toți vor învia și vor
fi judecați după faptele lor... și spune aicea: moartea și locuința morților au fost aruncate în iazul
de foc... deci toți oamenii aceștia vor fi aruncați, judecați după faptele lor, și... zice... vor fi aruncați
320
Semnul Fiarei
în iazul de foc... iazul de foc este moartea a două... oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost
aruncat în iazul de foc... întrebarea care mi-a pus-o, care mi-a fost pusă, este: cum este cu cei care
în timpul Fiarei, în timpul marelui necaz, ei n-au primit Semnul Fiarei, au fost martirizați, li s-a
tăiat capul?... la Întâia înviere, după necazul, marele necaz de 7 ani, ei au înviat, au împărățit
cu Hristos 1000 de ani...”
Având în vedere explicațiile prezentate deja, vă provoc, înainte de-a trece mai departe, să
citiți în mod repetat textul cu afirmațiile Pastorului Vasile Filat și să încercați să descoperiți singuri
și alte erori, nepotriviri, și/sau absurdul sau contradicțiile în sine. Reușiți? Vă rog să analizați, cu
precădere, textele subliniate.
Pastorul Vasile Filat, cu gura lui, declară că în timpul Împărăției de 1000 de ani a lui
Hristos, vor mai muri oameni, iar unii dintre aceștia vor face obiectul învierii de la sfârșitul
Mileniului, a nemântuiților și astfel vor ajunge în Iad.
De ce spune Pastorul așa ceva? Numai el știe! Poate, în parte, datorită faptului că aceste
confesiuni protestante cred că Hristos va împărăți 1000 de ani, aici, jos, pe acest Pământ, nerecreat.
Ceea ce este o altă mare eroare (care-i încurcă, în sine, foarte serios!), întrucât Mileniul se va
desfășura în Cer. Nici nu s-ar putea aici, căci Biblia ne descoperă că la revenirea lui Hristos, acest
Pământ și tot ce ține de el va fi mistuit și distrus din temelii.
(Exemplu: A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 10. Iar ziua
Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi
pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui., 12. Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina
căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!).
Și este foarte probabil că actualul Pământ, după ce va fi mistuit, să rămână în această stare
deplorabilă și dezolantă pe tot parcursul celor 1000 de ani. Întrucât pe el nu va mai fi nici țipenie
de om în toată această perioada, ci numai Satana și îngerii căzuți, a căror „muncă” va înceta.
Nemaiavând obiect! Și mă îndoiesc puternic că după groaznicele rezultate ale răzvrătirii lor (ale
păcatului), Dumnezeu să le dăruiască acestora, 1000 de ani de relaxare și odihnă, pe un Pământ
pustiu de oameni, dar verde și frumos. N-aș crede! Ci mai degrabă, aș înclină să cred că Pămîântul
distrus și nerefacut încă, asemenea unui „adânc”, va fi un Iad în sine pe parcursul celor 1000 de ani,
pentru locuitorii acestuia, respectiv Satana și îngerii căzuți, rămași legați aici prin conjunctură.
Acestora li se va reapinde speranța doar pentru puțină vreme („câtăva vreme”), dar numai
după trecerea miei de ani, când, își vor culege roadele muncii milenare și-și vor întregi tabăra, la
rândul lor. Intucât Hristos, la cea de-a treia Sa venire pe acest Pământ, ce se va produce la sfârșitul
Mileniului, va porunci învierea cea de-a doua a nenorociților, ce vor fi înviați cu trupuri
consumabile, pieritoare, muritoare, umplând Pământul. Atunci Satana, amăgindu-i pentru ultima
oară pe oamenii nepocăiți dintodeauna înviați (înșelați deja în prealabil - în timpul vieții lor firești
anterioare), vor încerca dimpreună cucerirea Noii Cetăți Sfinte (Noului Ierusalim), ce se va coborâ
din Cer, incluzând „tabăra sfinţilor” tuturor timpurilor. Dar vor fi lipsiți de sorți de izbândă și
ambele categorii, aflate în afara Cetății Sfinte protectoare doar mântuiților, atât îngerii căzuți cât și
oamenii înviați ce au ales greșit în timpul vieții pământene prealabile normale, se vor consuma (“s-
a pogorât foc din cer şi i-a mistuit”) „în iezerul de foc şi de pucioasă”, având parte de „moartea cea de a
două”, pierind în veșnicie.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20,1. Şi am văzut un înger, pogorându-se
din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui., 2. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care
este diavolul şi Satana, şi l-a legat pe mii de ani,, 3. Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit
deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie
dezlegat câtăva vreme., 7. Şi către sfârşitul miilor de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui,, 8. Şi va
ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le
adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării., 9. Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat
tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit., 10. Şi diavolul, care-i amăgise,
a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo,
zi şi noapte, în vecii vecilor., 14. Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de
a doua: iezerul cel de foc.).
321
Numai apoi, după trecerea Mileniului și consumarea acestor evenimente la sfârșitul

acestuia (când Pământul va fi ars din nou și purificat prin foc), va fi recreat Noul Pământ, ce va fi
locuit în veșnicie de mântuiții ce vor ieși din Noul Ierusalim, umplându-l, fericirea tuturor
salvaților fiind eternă.
Revenind la Pastorul Vasile Filat, l-aș ruga pe acesta, în contextul în care sugerează că
Împărăția de 1000 de ani se va desfășura pe acest Pământ, să amplaseze în timp și spațiu, Noul
Ierusalim și Noul Pământ. Același lucru l-aș ruga să-l facă cu fiecare categorie de oameni ai întregii
Istorii a acestui Pământ. Când, cum, unde, cu cine, cu ce fel de trupuri, etc, etc, etc? Am
convingerea (chiar și dovezile!) că întâmpină multe și mari dificultăți... Dar pentru că nici dânsul
nu vorbește despre acestea foarte concis, să ne întoarcem la ceea ce spune cu gura lui și la ceea ce
se deduce din ceea ce spune și să revenim la afirmațiile acestuia, și în special la cele subliniate de
către mine, pentru a fi scoase în evidență.
Deci Pastorul afirmă că în timpul Împărăției de 1000 de ani a lui Hristos de pe acest
Pământ, vor mai muri oameni, dar în același timp recunoaște repetat, forțat fiind de către versetele
biblice pe care el însuși le citează, că la aceiași împărăție de 1000 de ani, vor participa și cei uciși și
martirizați în timpul celor 7 ani de necaz (cei “care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au
primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor”), după ce în prealabil aceștia au fost înviați cu „învierea cea
dintâi”, produsă la sfârșitul necazului, respectiv înaintea începerii Mileniului.
Observați deficiențele, absurditățile, erorile în raport cu Biblia, contradicțiile, neputințele
elementare ce se desprind flagrant din scenariul Pastorului Vasile Filat?
Una dintre acestea: în timpul Împărăției de 1000 de ani de pe acest Pământ, Hristos va
domni peste niște „amestecați”, atât oameni muritori, în carne și oase, cât și peste oameni
nemuritori, cu trupuri duhovnicești, respectiv înviații din „învierea cea dintâi”. Căci noi știm foarte
bine din Biblie (și chiar și Pastorul Vasile Filat o spune și o recunoaște!), că mântuiții se înviază cu
trupuri duhovnicești, veșnice, nemuritoare și nu cu trupuri în carne și oase, pieritoare.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 20, 36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la
fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.).
Întrebare directă pentru Pastorul Vasile Filat: unde va fi Satana și îngerii căzuți acoliți
acestuia, pe perioada celor 1000 de ani, cât Domnul Iisus Hristos va domni pe acest Pământ
nerecreat încă, peste niște „amestecați”, oameni nemuritori și muritori? Pastorul ne răspunde,
conform verstelor biblice, că Satana și tabăra lui, va fi legat și “aruncat în adânc”.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 20, 1. Şi am văzut un înger, pogorându-se
din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui., 3. Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a
pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea,
trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.).
Dar Pastorul Vasile Filat nu ne dă niciun detaliu despre acest „adânc”, nu pentru că nu
vrea ci pentru că nu poate, nu știe, fiind la rândul său confuz.
Căci răspunsul indirect, dar logic și necontradictoriu în sine, după scenariul dânsului, ar fi
următorul: tot aici, pe Pământ, bineînțeles, din moment ce, conform declarațiilor sale, o parte
dintre oamenii muritori ce vor trăi pe perioada celor 1000 de ani vor avea parte de învierea
nenorociților de la sfârșitul Mileniului. Căci altfel, dacă Satana ar lipsi, cine să-i mai înșele și să-i
ispitească pe aceștia ca să moară nepocăiți în inima lor!? Întrucât, în lipsa Satanei și mai ales, în
prezența lui Hristos Împărat, niciun om nu ar mai păcătui, deci niciunul dintre aceștia nu ar mai
322
Semnul Fiarei
face obiectul învierii pierdutilor. Practic, dacă deducem simplu afirmațiile acestuia, realizăm că,
fără a-și da seama, Pastorul Vasile Filat, se contrazice în sine repetat.
Rezultat scenariu Pastor Vasile Filat: Preasfântul Domn Iisus Hristos va domni pe acest
preaspurcat Pământ, nepurificat prin foc și nerecreat încă, 1000 de ani, peste niște „amestecați”, oameni
nemuritori și muritori, aceștia din urmă împărțiți în două categori, pocăiți și nepocăiți, sfinți și păcătoși, iar
Satana este și el prezent să-și facă treaba!
Fraților, vă rog să reflectați foarte profund la acest „rezultat”! Care este în același timp, atât
elementar dar și colosal ineptic! Către o serie de INEPȚII conduce scenariul Pastorului Vasile Filat!
Dar înainte de a le expune, să mai remarcăm, în plus, și o altă grosolană inadvertență prin
comparație cu Biblia: Pastorul ne „lămurește” că oamenii muritori necredincioși, răi, nepocăiți, din
timpul Împărăției lui Hristos de 1000 de pe acest Pământ nerecreat, vor fi înviați la învierea de la
sfârșitul Mileniului, a pierduților, fiind sortiți Iadului, dar nu ne „lămurește” ce se va întâmpla cu
oamenii muritori buni, pocăiți, ce vor muri în timpul Împărăției de 1000 de ani de sub Hristos?
Aceștia când vor fi înviați? Că doar nu la aceiași înviere cu a pierduților!? Inclusiv Pastorul admite
că taberele diferite nu se înviază împreună, la o aceiași înviere, ci separat. Fiecare tabăra este cu
învierea sa. Sfinții cu a lor, păcătoșii nepocăiți cu a lor!
Astfel, apare întrebarea: să mai fie cândva încă o mare înviere și pentru acești pocăiți ce vor
trăi și muri în timpul celor 1000 de ani? Când anume se va produce aceasta? Am vrea să știm exact.
Oricum, logic ar fi ca acesta să se întâmple tot cândva după trecerea Mileniului, că să-i cuprindă pe
toți, din toate generațiile ce s-ar scurge pe perioada celor 1000 de ani. Dar pastorul n-o spune. De
ce? Nu cred că din rea voință, ci pentru că el însuși este în mare încurcătură, neînțelegere și
neputință.
„Domnule Pastor, după cum povestiți dvs. că s-ar petrece lucrurile în viitor, ar fi totuși
prea multe învieri, căci aceasta, a pocăiților ce vor trăi și muri în timpul celor 1000 de ani, despre
care nu vorbiți direct dar care se deduce inevitabil din scenariul dvs., ar fi cea de-a patra!... Chiar
dacă ignorați sau desconsiderați numerotarea cronologică biblică a acesora, ați vorbit
despre prima mare înviere de dinaintea celor 7 ani de necaz, a mântuiților, … despre cea de la
sfârșitul celor 7 ani de necaz, mai mică dar tot a mântuiților, care astfel ar fi a doua … deși, pe
aceasta, Biblia o denumește foarte clar învierea cea dintâi, fapt pe care dvs. înșivă îl citați și-l
recunoașteți… dar treacă-meargă! … ați vorbit apoi despre marea înviere de la sfârșitul Mileniului
a nemântuiților, care ar fi cea de-a treia,… după care lăsăți sa se înțeleagă c-ar mai fi una, ce nu s-
ar putea produce decât tot după terminarea Mileniului, iar aceasta ar fi cea de-a patra înviere, tot
a mântuiților…
… Deci, în total, după scenariul dvs., am avea patru învieri disticte, trei ale mântuiților și
una a nemântuiților…Nu-s cam multe prin comparație cu ceea ce învață Sfânta Scriptură? … Nu
vă este teamă că riscați să intrați în categoria celor ce adaugă, cu de la sine putere, la Cuvântul lui
Dumnezeu?”
Eu l-aș întreba! Dvs. realizați? Biblia vorbește clar DOAR despre Două Mari Învieri, prima
a mântuiților iar cea de-a doua a nemântuiților, iar din scenariul Pastorului Vasile Filat, ar rezulta,
chiar dacă indirect, patru mari învieri distincte, dintre care trei ale mântuiților și una a
nemântuiților. Cu două mai multe! Dragilor, o literă în plus nu trebuie adăugată Cuvântului,
darăminte două mari învieri în plus!
Iar acum, sa trecem la seria de INEPȚII înlănțuite.
Prima: „Preasfântul Domn Iisus Hristos va domni 1000 de ani pe acest preaspurcat Pământ,
nepurificat prin foc și nerecreat încă”.
Fals! Unde va domni Hristos totul va fi desăvârșit curat și sfânt: spațiu și ființe, cerești sau
omenești salvate! Mileniul se va desfășura în Cer și nu pe acest Pământ. Noul Pământ va fi recreat
numai după purificarea prin ardere a actulalului Pământ, respectiv după expirarea Mileniului,
când tabăra negativă (Satana, îngerii căzuți, oamenii nepocăiți), păcatul și spurcăciunea, deja
consumate, nu vor mai fi decât o tristă amintire.
323
A două: „Hristos va domni 1000 de ani peste oameni „amestecați”, unii cu trupuri duhovniceti iar
alții cu trupuri firești, în carne și oase”.
Fals! Hristos va domni numai peste oameni cu trupuri duhovnicești, asemenea îngerilor.
Hristos n-a domnit niciodată peste oameni firești! N-a făcut-o nici la prima venire, și nici nu o va
face vreodată! Exclus!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 6, 15. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia
cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur., Cap. 8, 23. Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de
jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.).
Căci împărăția Lui nu este din lumea aceasta!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 18, 36. Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este
din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu
predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.).
A treia: „Hristos va domni 1000 de ani peste oameni cu trupuri firești, în carne și oase, care,
conform legilor firii, își trăiesc scurta viață de cel mult 100 de ani și apoi mor”.
Fals! Hristos și „moartea” sunt incompatibili! Sub domnia lui Hristos, nu va mai muri
cineva vreodată! Hristos nu va domni peste oameni muritori! Exclus!
A patra: „Hristos va domni 1000 de ani dar numai cu o parte dintre mântuiți, nu cu toți (lipsesc, în
majoritatea perioadei, cel puțin oamenii credincioși, buni, pocăiți ce vor trăi și vor muri în timpul
Mileniului; dacă nu chiar și alți mântuiți despre care Pastorul Vasile Filat nu ne lămurește unde vor fi )”.
Fals! Hristos va domni pe parcursul Mileniului, împreună cu absolut toți mântuiții, nu doar
cu o parte dintre aceștia, majoritară sau minoritară! Nici măcar unul singur nu va lipsi, nici măcar
o clipă.
A cincea: „Hristos va domni 1000 de ani peste oameni cu trupuri firești, în carne și oase, dintre care
o parte vor muri necredincioși, nepocăiți, fiind sortiți Iadului”.
Fals! Hristos și necredința, nepocăința, sunt incompatibili! Sub domnia lui Hristos, nu s-ar
mai putea ca cineva să trăiască nepocăit, necredincios, rău, pentru a fi sortit Iadului! Exculs!
Hristos și săvârșirea păcatului în Împărăția Lui, se exclud reciproc și absolut! „Moartea” este
consecința păcatului, iar sub Hristos nu se va mai comite păcat, nici măcar cel mai mic și nici
măcar unul singur! Hristos nu va domni peste oameni păcătoși!
A șasea: „Hristos va domni 1000 de ani peste oameni cu trupuri firești, în carne și oase, dintre care
o parte vor fi înșelați de Satana, acesta fiind prezent și participând și el cu îngerii săi căzuți”.
Fals! Hristos și Satana, în aceiași Împărăție, sunt incompatibili! Sub domnia lui Hristos,
Satana și îngerii căzuți nu vor mai participa! Eclus! Lupta se va fi terminat deja, la sfârșitul lumii
acesteia, neprelungindu-se și pe perioada Mileniului din Cer! Satana și tabăra lui, își vor petrece
Mileniul, nu alături de Hristos și mireasa Lui (mântuiții) în Cer, ci aici jos, aruncați „în adânc”,
rămași singuri, legați prin conjunctură, pe acest Pământ pe care l-au stăpânit și pe care l-au spurcat
prin atâta păcat milenar.
Iar după expirarea Mileniului, odată cu purificarea prin foc a actualului Pământ ce va fi
deplorabil și pustiu de ființe omenești pe perioada celor 1000 de ani, Satana și tabăra acolită,
dimpreună cu toți oamenii nepocăiți ce vor fi înviați abia atunci, la sfârșit, vor avea parte de
„iezerul de foc şi de pucioasă”, respectiv de „moartea cea de a două”, dispărând în veșnicie. Satana știe
acest lucru și este îngrozit și disperat. Și de aceea îl urăște groaznic pe Dumnezeu, pe care, pentru
răzbunare, îl rănește profund prin pierderea a nenumărați oameni, pe care îi înșeală să aleagă
prost, asemenea lui.
Dragilor, parte dintre aceste lucruri, sunt la mintea cocoșului, nu-ți trebuie studii teologice
că să le „simți”! Nu vreau să spun nicidecum că Pastorul Vasile Filat nu are minte sau simțiri.
Dânsul sau toți adepții unor astfel de ipoteze. Ci vreau să spun că, dacă mergem pe firul
scenariului și-l dezbatem pragmatic și în amănunt, ceea ce trebuie neapărat realizat (acolo unde
Biblia ne ajută, cum este cazul învierilor, de exemplu!), ajungem la asemenea „enormități”, ce
demonstrează în sine doctrinele eronate. Pentru că, așa cum spueam, minciuna, falsul (fie el și
inconștient!) are picioare scurte!
324
Semnul Fiarei
Aici este lacuna acestor biserici protestante, care se mulțumesc cu ceva extrem de
superficial, voalat, nepragmatic, ireal, neclar, „visător”, nepatrunzând în profunzimea practică,
pragmatică, a respectivelor dogme propăvăduite de către ele însele, necercetând totodată
rădăcinile și scopul acestora. Moștenirea tradițională eronată prevalează, îi învinge! În cazul
„inconștient”! Căci în cazul „costient”, mai rar și mai puțin probabil, dacă vorbim despre lideri,
păstori și teologi, că persoane individuale, avem de-a face cu „lupi răpitori”, îmbrăcăți “în haine de
oi” (de exemplu, despre doctrina răpirii prealabile, există informații că aceasta ar fi fost „născută”,
„împărtășită” și „întreținută”, nu din altă parte decât din Vatican!).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la
voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.).
Chiar și numai de aici, se poate deduce logic și ușor că Mileniul se va desfășura în Cer și nu
pe actualul Pământ, iar că la el vor participa nu numai o parte ci absolut toți mântuiții
dintodeauna, nu muritori ci numai nemuritori, și fără Satana și îngerii acestuia.
Iubiților întru Hristos, frați creștini Protestanți, nu-L mai jigniți indirect pe Mântuitor
prin falsele doctrine superficiale acceptate!
Căci, scenariul dvs., conduce către un Mântuitor slab, parțial neputincios, incomplet, etc.
din moment ce domnește peste oameni care încă mor, și dintre care o parte sunt necredincioși,
păcătoși, înșelați fiind chiar sub autoritatea și sub ochii Lui de către Satana care-i încă liber și
nepedepsit! Oricum ați da-o, nu bate, oameni buni, vă rog să deschideți ochii și să nu mai acceptați
și să nu mai propăvăduiți asemenea doctrine folositoare Satanei!
Începând cu minutul 4.25 din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat declara că dânsul crede
că Semnul Fiarei va fi un Cip (sau ceva de genul acesta), ce se va implanta fizic, așa cum se
întâmplă deja în lume, deocamdată izolat și numai pe alocuri, în țări mai dezvoltate (gen S.U.A.
sau cele din Scandinavia). Iar implantarea acestuia, fără de care nu se va putea cumpăra sau
vinde, „va fi un act de acceptare al Satanei, de acceptare a lui Antihrist...”
Aici aș avea o rugăminte și întrebări. L-aș ruga pe Pastor să explice în profunzime legătura
dintre obiectul fizic (Cipul sau ce-o fi!) și viitorul Antihrist. Adică, să ne lămurească deplin de ce
implantarea unui Cip fizic ar putea să însemne închinare înaintea Satanei. Cum? De ce? Pentru că
Cipul ar reprezenta acceptarea autorității statale subordonate acestuia? Dar actele de identitate n-
au o însemnătate similară? Pe acestea de ce le acceptăm? Sau Cipul va fi „fabricat” sub autoritatea
lui Satana? Cei care-și implantează Cipul, nu mai pot merge la biserica? Nu mai pot să se roage
Domnului? Cipul îi obligă să se roage și să se închine Satanei? Care-i explicația? Care-i corelația
dintre Cip și Satana? Cum rupe Cipul legătură dintre oameni și Dumnezeu? Cum sudează Cipul
legătură dintre oameni și Satana? Vrem să știm concret!
Cum afectează negativ conștiința umană, Cipul? Cum generează Cipul, păcatul?
Implantarea Cipului interferează sau afectează în vreun fel, Legea Iubirii lui Dumnezeu, respectiv
poruncile Domnului Iisus? Printre Cele Zece Porunci, este vreuna care să spună: „Să nu-ți
implantezi Cip!”? A poruncit Domnul Iisus așa ceva? Așa încât, nerespectarea poruncii, să
reprezinte păcat? Întrucât păcatul se savârșete prin călcarea Legii Iubirii iar scopul Satanei este
comiterea Păcatului! Dacă îți implantezi Cipul dar îl iubești pe Hristos din toată inima ta și
urmezezi exact Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, al cui ești? Ești pierdut doar pentru că ai un
obiect fizic înfipt undeva sub piele? Sau dacă nu-ti implantezi Cipul dar nu-l iubești pe Hristos și
nu urmezezi Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, al cui ești? Ești câștigat doar pentru că n-ai un
obiect fizic înfipt undeva sub piele? Fizicul acesta trecător să facă diferența și nu credința și
ascultarea Poruncilor Iubirii lui Dumnezeu, motivat fiind de Iubirea sinceră purtată Acestuia?
Cei fără de niciun Dumnezeu, dar care din orgoliu, mândrie, din motive de etică, etc, nu
vor accepta implantarea Cipului, ai cui sunt? Ai Satanei sau ai lui Dumnezeu? Aceștia unde intră,
în care dintre cele două tabere posibile? Întrucât, conform Bibliei, nu vor fi trei categorii de oameni
sau mai multe, ci numai două: pierduții și mântuiții! Nu va exista o zonă gri! Vrem să ni se
răspundă și să ni se explice concret. Necredincioșii fără Cip, unde intră? Căci nu se poate că din
miliarde de oameni, să nu avem și astfel de cazuri.
325
Apoi l-aș mai întreba pe Pastor și dacă cei puțini de astăzi, oameni de prin unele țări
dezvoltate, care și-au implantat deja Cipul, așa cum dânsul ne spune (și este adevărat), au sau nu
au Semnul lui Antihrist, în condițiile în care acesta nu a venit încă (după scenariul lui)? Au cipul
dar nu-i venit încă Anticrist! Aceștia sunt condamnați sau nu pieirii veșnice? Au Semnul sau n-au
Semnul? Semnul poate fi și el prealabil? Dacă tot avem răpire prealabilă, de ce n-ar putea fi și
Semnul Fiarei prealabil? Sau Cipul devine Semn numai când va apărea și se va manifesta
Antihristul? Care ar fi considerentele? Astăzi nu, mâine, da? Dar cei care-l au deja? Vor mai primi
încă unul? Vor avea două Cipuri? Unul, cel nou, Semn, și altul, cel vechi, nu? Sau se „potențează”
Cipul deja implantat? Vrem răspunsuri. Până le primim însă (puțin probabil!) rog pe fiecare să
reflecteze și să încerce să și le dea singur. Sau să aprecieze, dacă ne învârtim sau nu, într-o zonă a
speculațiilor înșelătoare!?
A nu se înțelege însă, că recomand implantarea Cipului. Nicidecum! Sub nicio formă! În
privința această, din oricare punct de vedere privim lucrurile, nu trebuie să renunțăm la
demnitatea de „om” și nici să ne asumăm orice risc, chiar dacă acesta este unul infim. Cipul ar
putea fi utilizat pentru diversiune (pentru ascunderea, mascarea, adevăratului Semn al Fiarei, prin
dirijarea opiniei publice pe piste false!), pentru înșelătorie, pentru manipulare și control. Pe care nu
trebuie să le acceptăm, în niciun caz.
Începând cu minutul 8.30 din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat declara că cine dintre
creștini, care n-a experimentat nașterea din nou, se autoînșeala căci nu va ajunge la Dumnezeu,
chiar dacă va prinde evenimentele finale și va fi conștient de trăirea lor. De asemenea, afirmă că în
Împărăția Cerurilor nu se intră după criteriu de confesiune. Are dreptate! Pocăința sinceră și
schimbarea inimii proprii întru Hristos ne salvează și nu formele sau apartenența la un oarecare
grup. Apartenența la Biserica care urmează întocmai Biblia și numai Biblia, este foarte sănătoasă și
poate avea multiple efecte benefice pe calea înspre Hristos, dar totul depinde de fiecare dintre noi.
Dacă în mintea și în inima ta nu tronează cu adevărat Domnul Iisus, riști să te duci la Biserică
degeaba.
Începând cu minutul 11.00, din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat exprimă doctrina hidoasă,
ce-și are rădăcinile în filozofia păgână antică grecească, a ajungerii omului nepocăit în Iad, imediat
după moartea sa, în afară oricărei învieri, doctrină generatoare de atei, necredincioși și repulsie la
adresa lui Dumnezeu. La minutul 12.50. Pastorul Vasile Filat plusează la doctrina hidoasă,
afirmând că sufletele ajunse în Iad, așteaptă în chinuri, Judecata ulterioară ce se va desfășura mult
mai târziu. Adică pedeapsa se aplică înaintea Judecății!?
Pedeapsa prealabilă (dacă tot ne place „prealabilitatea”!), apoi Judecata, apoi, din nou,
reîntors la pedeapsă? Nici omul societății de astăzi nu mai este atât de barbar, încât, întâi să te
pedepsesca și apoi să te judece! Darăminte un Dumnezeu drept!? Dar către așa ceva conduce și
această doctrina falsă, a vieții în moarte fără de nicio înviere, ce-a înghițit aproape toată lumea
creștină, din nefericire!
Întrebare:
„Pastore, dacă necredenciosii morți sunt vii în Iad, fiecare de la momentul morții lui
biologice încoace, de ce mai trebuie să-i invieze Hristos pe aceștia cu învierea de la sfârșitul
Mileniului? Ca să-i mai ardă încă o dată în trupuri biologice și apoi să-i retrimită în Iadul de unde
i-a scos și unde erau oricum chinuiți? Nu pricep. Mortii vii din Iad, înviați și retrimisi în
Iad… Nu, n-aș putea înțelege!”
Și bineînțeles, în această accepțiune, după moartea lor biologică, credincioșii ajung în Rai,
de asemenea în afara producerii oricărei învieri.
Întrebare:
„Pastore, dacă credenciosii morți sunt vii în Rai, fiecare de la momentul morții lui biologice
încoace, de ce mai trebuie să-i invieze Hristos pe aceștia cu învierea cea dintâi de la
sfârșitul lumii? Că să-i mai treacă încă o dată prin țărână și să le dăruiască trupuri duhovncesti și
apoi să-i reia în Rai la El de unde i-a scos și unde erau oricum fericiți? Nu pricep. Mortii vii
din Rai, înviați și reluati în Rai?… Nu, n-aș putea înțelege!”
326
Semnul Fiarei
Dacă credincioșii morți ajung în Rai, direct după moarte, fără de nicio înviere, atunci de ce
Sfântul Apostol Pavel îi sfătuiește pe creștinii vii contemporani lui, să nu se întristeze, “că ceilalţi,
care nu au nădejde”? De exemplu, dacă știi că o rudă de-a ta moartă este deja în Rai, pentru că în
timpul vieții pământene a fost credincioasă și evlavioasă, nu te întristezi, ci dimpotrivă, te bucuri
pentru ea:
„Iubita mea rudă … cutare … este deja în Rai, este fericită, este deja cu Domnul pentru c-a
murit, … mai rău de noi aici, că viață-i o luptă grea... ce bine ar fi dacă am muri și noi, să scăpăm,
s-ajungem și noi rapid în Rai… cel mai grozav și mai măreț lucru care ni s-ar putea întâmpla și
nouă în viața noastră… ar fi să murim!... așadar, să ne rugăm Domnului să murim cât mai curând
ca să ajungem și noi rapid la El…”
Vă dați seama la ce aberații poate conduce doctrina mincinoasă? Pastorul Vasile Filat
încearcă o explicație parțială, în filmulețul de pe You Tube intitulat “De ce să învie morții dacă sufletul
nu moare? | Pastor Vasile Filat”, dar care mi se pare foarte, foarte subțire: susține că aceste învieri
sunt necesare, doar pentru că sufletele mântuite să primescă corpuri duhovnicești, nemuritoare. Să
înțelegem de aici că sufletele morților din Rai, neînviate încă, sunt fără corpuri,
oarecum “dezbrăcate”?
Sau muritoare cu timpul, fiind necesară îmbrăcarea lor în nemurire? Nu, n-ar putea fi un
argument al acestor biserici, căci ele însele cred în nemurirea sufletului. Și dacă tot s-au putut
bucura de Rai și până atunci, de ce n-ar face-o și în continuare, în aceiași stare „fără de copruri”, și
de ce le-ar mai trebui corpurile duhovnicești? De ce Dumnezeu nu le-a dăruit aceste corpuri
duhovnicești, direct la moartea lor, dacă tot ajung la El fără de nicio înviere? Hristos de ce a mai
înviat? Problema se poate pune similar și în cazul nemântuiților, chinuiți în Iad și înaintea învierii,
după scenariul acestor biserici. Deci aceștia n-au încă corp, dar suferă oricum în Iad.
“Apropo, Domnule Filat, nemântuiții, ce fel de corpuri vor primi la învierea lor?
Duhovnicești? N-au cum, căci aceștia n-au ales „Calea Duhului” în viața lor, căci dacă ar fi ales-o,
ar fi făcut parte din cealaltă tabără, a fericiților. Neduhovnicesti? Neduhovnicești și nemuritoare,
n-ar fi o contradicție în sine?”
Nu, dragilor! „Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”, abia la
învierea cea dintâi din ziua revenirii lui Hristos (ziua cea de apoi), când „împreună cu ei”, “noi cei
vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, … în nori, că să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea vom
fi cu Domnul”.
„Împreună cu ei ... că să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”? Păi de ce să-L mai întâmpine,
dacă și până atunci, „morții vii” au fost cu El? Și de ce numai după întâmpinare „pururea vom fi cu
Domnul”? „Pururea” și-ar mai avea vreun sens? Ar putea zice morții vii: „Am fost și până acum cu
Hristos, dar de-acum înainte pururea vom fi cu Hristos.”? „Pururea” și înainte, „pururea” și după? Este
un evident non-sens!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi
voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.).
Lume Creștină înșelată, dacă morții pocăiți ar ajunge direct la Hristos, fără de nicio înviere,
versetul de mai sus ar trebui să sune cu totul altfel! Observați când îi va “lua” Domnul Iisus la El
pe credincioși? Când „iarăşi” va veni. Nu dinainte! Nu fără de înviere! Până atunci nu sunt cu
Domnul, ci numai la cea de-a două Să venire, vor ajunge și credincioși să fie unde este El. Altfel,
327
Domnul, la revenirea Lui, nu i-ar “lua”, ci i-ar aduce! Deci, dacă și până atunci au fost cu El, în
acest caz ar trebui să vină împreună cu El și aceștia, tot pe norii Cerului, de Sus, și nu să iasă din
Pământ, de Jos, prin înviere, nu credeți? Iar Biblia nu indică că Hristos va venii pe norii cerului cu
sfinții morți neînviați, ci cu “sfinţii îngeri” vii, adică cu cele două treimi de îngeri necăzuti în plasa
Satanei, cei ce n-au păcătuit niciodată și au rămas loiali lui Dumnezeu, prin proprie inspirată
alegere, motivați fiind de iubire sinceră purtată Acestuia.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 25, 31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa,
şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 8,
38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul
Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri., Apocalipsa Sfântului
Ioan Teologul, Cap. 12, 4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi
balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.).
Dacă și până la învierea lor, morții credincioși ar fi deja cu Domnul, revenirea
Mântuitorului și-ar pierde parțial din scop și sens, învierile și-ar pierde total scopul și sensul, iar
gloria Să s-ar disipa.
Nu, dragilor, am afirmat-o de „n” ori, morții, în afară oricărei învieri, sunt „adormiţi” în
țărâna, în starea somnului total inconștient și n-au nicio putere și nicio percepție până la învierea
lor. Oricare ar fi aceasta. Și oricât de sfinți ar fi fost în timpul vieții lor (dacă vorbim de învierea cea
dintîi!).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 20, 36. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la
fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii., Epistola către Romani a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 6, 5. Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi
ai învierii Lui,, Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 20. Dar acum
Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.).
Sfinții morți vor ajunge în Rai, numai în urmă producerii învierii lor. Chiar și cei cărora le
slujesc sau se roagă sau la care se închină bună parte din Lumea Creștină înșelată de astăzi. Nici
aceștia nu sunt, deocamdată, în altă parte decât în țărână, să nu credeți! ! Fără de nicio înviere, nu
există nimic! Nu vă autoamagiti și mai ales, nu va lăsați înșelați și smintiți!
Dar lui Satana îi place credința în viața de după moarte, fără de nicio înviere, pentru că
astfel ne încurajează, ne dă motive în plus de sminteală, ne „ajută” să comitem cele mai perfide și
urâte păcate: Spiritismul și Idolatria! Din nefericire, Biserici creștine întregi, lideri religioși, preoți,
teologi, oameni grei, cunoscuți și recunoscuți în mas-media, la TV, etc, grămezi, grămezi, au picat
în această capcană! Ba este cu atât mai rău, încât au reușit să îmbrace în haine
creștinești, Spiritismul și Idolatria, pe care nu se mulțumesc să le practice doar ei, ci le bagă pe gât
și sutelor de milioane de enoriași simpli, de bună credință dar dependenți de confesiunea oficială
moștenită.
Pământul acesta cu vârsta lui de doar câteva mii de ani (cel mai probabil 6.000) și tot ce ține
de el și Istoria lui, ar putea însemna un fir de nisip în vastitatea și veșnicia de dinaintea lui și de
după el, pentru un Dumnezeu Infinit. Așadar, cum să se închine și să slujesca omul biologic, finit
în față unui alt om, tot finit, oricât de sfânt ar fi sau ar fi fost acesta din urmă: profet, Fecioara
Maria, apostol, etc, oricare ar fi el, și mai ales mort? Finitul slujește tot finitului sau morții, în loc să
slujească și să se închine doar Infinitului și Dătătorului de Viață Veșnică? Gravă eroare, pentru că
toți cei ce slujesc finitului și morții, riscă să aibă parte de acestea, în veșnicia lor!
Aceste practici sunt o urâciune de nedescris în fața Domnului Dumnezeu, vă rog din toată
inima, să conștientizați acest lucru elementar! Iar doctrina înghițită de grosul lumii creștine, a
„morților vii” fără de nicio înviere, încurajează astfel de sminteli!
Începând cu minutul 13.30, din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat ne sfătuiește să credem
din toată inima în Domnul Iisus Hristos, să devenim adevărați ucenici ai Lui, „ACUMA”, să nu
respingem „dragostea Adevărului”, să fugim de superficialitate și fățărnicie. De asemenea, ne
sfătuiește să citim continuu Biblia că să învățăm și să știm ce-a poruncit Domnul și să aplicăm în
viața noastră! Sfaturile sunt foarte bune!
328
Semnul Fiarei
Începând cu minutul 14.34, din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat vorbește depre înșelăciuni
și ereziile din bisericile de astăzi și ne sfătuiește să alegem biserica adevărată, căci degetul nu poate
funcționa singur, tăiat din trup.
Așa este cu mădularele, parte componentă a unui singur trup, dar care-i biserica adevărată?
Să fie cea Baptistă, a dânsului? Care sunt criteriile după care alegem biserica adevărată? Unul
singur: respectarea ÎNTOCMAI a Bibliei! Haideți să căutăm biserica care este pe Biblie, sau mă rog,
cel mai aproape de Biblie. Da, Baptiștii sunt mult mai aproape de Biblie decât Ortodocșii, care sunt
mult mai departe de Biblie, neîntrecuți fiind din acest punct de vedere, decât de către Catolici.
Deci, dând la o parte aceste două categorii de Biserici, Ortodocse și Catolice (bisericile surori
îndepărtate cel mai mult de Biblie!), n-avem ce face și ne reîndreptăm privirile tot către Protestanți.
Dar oare o să-l dezamăgim pe Pastorul Vasile Filat, dacă-i comunicăm acestuia că nu vom
putea alege Biserica Baptistă, atâta timp cât Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este, nu numai cu un
PAS URIAȘ în față tuturor (deținând deslușirea concretă a profețiilor apocaliptice!) ci și mult mai
pe Biblie decât confesiunea dânsului?
Începând cu minutul 15.00, din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat declara că Papa Francisc
minte „pe tot poporul”. Dând la o parte subiectul la care se referă aici, în general, este prea puțin să
spui că „Papa minte”. Papa este mult prea departe de-a exprima simple minciuni, aceasta se
întâmplă la case mult mai mici. Prin acțiunile sale cu impact global, multiple, concrete, active și
eficiente, oferite Satanei, Papalitatea, maestră în viclenie, intoxică lumea, indreptând-o și
conducând-o spre pierzarea în masă și în veșnicie!
Începând cu minutul 2.00, din filmul nr. 2, intitulat „Semnificația cifrelor 13, 666 și 777?”,
Pastorul Vasile Filat afirmă că superstițiile sunt o armă a diavolului. Reproșează oamenilor că în
timp ce nu cred Bibliei, cred superstițiilor. Corect, are dreptate, dacă mai aducea în discuție și
Horoscopul era și mai bine. Superstițiile și Horoscopul sunt foarte nocive societății, ce în același
timp, este dezinteresată de Cuvântul salvator al lui Dumnezeu!
Începând cu minutul 2.20, din filmul nr. 2, Pastorul Vasile Filat repetă teoria răpirii
prealabile, cu necazul de 7 ani împărțit în 2 jumătăți. Aci Pastorul Vasile Filat, pe alocuri și în
parte, contrazice pe cineva. Pe cine credeți? Pe nimeni altul decât pe Pastorul Vasile Filat din
filmulețul intitulat „Va trece Biserica prin necazul cel mare? | Adevărul despre Adevăr”, film
caracterizat de asemenea de multiple „ bâlbâeli”, de neînțelegeri proprii vizibile cu ochiul liber, de
interpretări „forțate” a unor versete generice, în direcția dorită, etc.
De pildă, citează următorul text biblic, pe care îl „forțează” în sensul dorit (nu este singurul
exemplu!):
(Exemplu: Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 10. Şi să
aşteptaţi pe Fiul Său din ceruri, pe Care L-a înviat din morţi, pe Iisus, Cel ce ne izbăveşte
de mânia cea viitoare.).
Verset pe care îl atribuie răpirii prealabile. Vă rog să citiți în context și să apreciați singuri
dacă „mânia cea viitoare” pomenită în acesta s-ar putea referi la perioada necazului cel mare, așa
cum susține Pastorul. Necazul cel mare, oricât de mare ar fi, va fi totuși unul trecător, prin
comparație cu pierderea veșnică, prin Iad, a nepocăiților. Eu înclin către această a doua variantă de
înțelegere a acestui verset, și nu către o scutire ieftină a credincioșilor, din față unor greutăți, în
cele din urmă, trecătoare, efemere. Iar dacă stăm să ne uităm în Istorie, cred că găsim nenumărate
exemple, nu de scutiri, ci de suferință până la martiraj al creștinilor (a se revedea Inchiziția papală
ce-a omorât între 40 și 100 milioane de creștini). Cu siguranță, mulți martiri din istoria trecută, au
îndurat și suferit cu mult mai mult decât vor îndura și vor suferi o bună parte dintre credincioșii
ultimei generații. Pe aceștia, din trecut, oare, de ce nu i-a scutit Dumnezeu? Până la urmă, cum se
dovedește credința, prin scutire din fața greutăților, sau prin înfruntarea lor, până la pierderea
propriei vieți pentru Hristos?
De asemenea, în acest filmuleț, Pastorul atribuie în mod greșit, poporului evreu, pentru
viitor, profeții biblice care de fapt s-au împlinit în trecut (în anul 70 d. Hr.), sau profeții biblice
neîmplinite încă dar care nu-i vizează doar pe aceștia, ci omenirea întreagă. Deci, necazul cel mare,
329
va lovi, cu precădere, poporul evreu, după părerea domnului Filat din acest filmuleț. Și chiar
amintește de Holocaustul consumat în lagărele lui Hitler, unde au fost exterminați cca 6 milioane
de evrei, Holocaust pe care Pastorul îl apreciază ca fiind minor prin comparație cu ce li se va
întâmpla acestora în viitor, înaintea sfârșitului lumii.
Ceea ce este extrem, extrem, extrem de puțin probabil să se întâmple. Și nu numai pentru
că, probabil, mânia lui Dumnezeu la adresa acestui popor „tare la cerbice”, s-ar fi stins considerabil
odată cu suferința teribilă a Holocaustului. Dar și dintr-un punct de vedere rațional: chiar și dacă
Iranul ar bombarda atomic Israelul (așa cum declara oficial demult și-și dorește), suferința acestora
(care ar pieri în masă, instantaneu), n-ar putea depăși atrocitățile „Soluției Finale” a naziștilor,
întinse pe parcursul a vreo 4-5 ani (1941-1945). Într-adevăr, nu întâmplător, poporul eveu a făcut
obiectul Holocaustului. Dar atâta suferință și diabolică exterminare, concentrată pe un singur
popor, într-un timp atât de scurt, nu cred că va mai fi posibilă vreodată pe această planetă. Atunci
au fost exterminați 6 milioane, astăzi în Israel sunt cca 8 milioane. Dacă toți 8 milioane ar fi
angrenați într-un cumplit război sau ar fi uciși instantaneu cu arme moderne, tot nu s-ar egala
suferința Holocaustului. Nici pe departe.
Necazul cel mare, conform dezvăluirilor anticipate biblice, va fi fără precedent, dar acesta
nu va viza concentrat și cu precădere poporul evreu, așa cum înțelege eronat Pastorul Vasile Filat,
ci va viza Omenirea Întreagă. Dar neînțelegerile proprii determină „bâlbâeli”: după Pastorul
nostru, „Ziua Domnului”, nu mai este o simplă zi (ziua de apoi) și nici măcar un an după principiul
„o zi profetică = un an calendaristic”, ci este “o perioadă” (pe care n-o definește!) care se suprapune sau
taie oarecum din necazul cel mare care îi vizează cu precădere pe evrei, popor care va suferi mai
mult că în Al Doilea Război Mondial. Etc. Plus alte afirmații în neconcordanță cu propriile
afirmații din alte proprii interviuri televizate (să nu se înțelegă greșit, că mi-am propus să-l
„desființez” pe Pastorul Vasile Filat! Nu! Nu pe dânsul, care mi-este foarte drag și pe care-l
consider foarte activ pe plan religios și misionar. Și de foarte bună intenție. Ci doctrinele și
învățăturile false în care se zbate dânsul și confesiunea dinsului, pe acestea le doresc desființate,
dezvăluite, căci pot face foarte mult rău maselor populare largi. Acestea trebuie desființate,
înlăturate, abandonate!)
Începând cu minutul 2.44, din filmul nr. 2, Pastorul Vasile apreciază, după semnele
profetice, că perioada unei guvernări planetare unice înșelătoare malefice, este aproape. De acord
cu dânsul că nu suntem departe! Globalizarea se resimte puternic încă de pe-acum, dar în viitorul
foarte apropiat având în vedere viteză cu care se schimbă fața lumii!? Aici aș mai face o paranteză:
cuiva apropiat mie, i-am explicat repetat despre cum indică Biblia că se vor desfășura
evenimentele și care sunt actorii, ba încă a și citit fragmente din materialul meu. Și cu toate acestea,
la un momentdat, reflectând la știrile și evenimentele negative planetare la zi și dezgustată de
degradarea morală crescândă din societate, vizibilă cu ochiul liber și întâlnită la tot pasul, femeia
zice:
“Nu vezi ce se întâmplă în lumea asta? ... acum vine Apocalipsa! ... mâine poimâine ne bagă
ăștia cipul...”
I-am replicat:
“Doamnă, mă vedeți?... uitați-vă la mine (și i-am făcut cu mâna!)… nu v-am spus
de atâtea ori că nu cipul este Semnul Fiarei, ci Legea Dumnicală pe care o va impune
Papalitatea?... cipul, pe care oricum nu trebuie să-l acceptăm, poate fi folosit pentru minciună,
pentru înșelătorie și diversiune… noi să stăm cu ochii pe adevăratul Semn al Fiarei!… ce va fi
impus de Vatican cu sprijinul Americii!”
Dacă pe-o ureche ne intră și pe altă ne iese, trare mă tem să nu avem o atitudine “de
blocaj”și atunci când se vor desfășura evenimentele (pentru cei ce le vor trăi). Să nu carecumva,
noi, cei ce prin mila Domnului deținem aceste informații dinainte, să nu ne diferențiem cu nimc de
ceilalți ce habar nu au (sau eventual, ar afla doar la acea vreme, caz în care informația, nefiind
330
Semnul Fiarei
prealabilă, poate n-ar mai cântări la fel în ochii lor!). Ar fi culmea nechibzuinței! Să știi dinainte, să
se întâmple sub ochii tăi ceea ce știai, iar tu să nu reacționezi nici măcar acum pe cale de
consecință, ci să rămâi în turma mare a înșelaților. Doamne ferește (expresia este folosită în sens de
rugăciune, și nu aiurea, uzual, peste picior, în contexte ieftine, etc, pentru a se încalca Porunca a
Treia din cadrul Celor Zece Porunci!)!
Începând cu minutul 4.30, din filmul nr. 2, Pastorul Vasile Filat declara că semnul „va fi un
CIP” ... ceva de felul istă va fi”. Banii fizici vor dispărea (este foarte posibil!) iar pentru un contol
economic total al fiecărui individ, Guvernul Unic Mondial atotstăpânitor, ce va lua ființă la acea
vreme, va implementa cipurile sub piele „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” (sub pretextul că
actualele carduri se pot pierde, etc), “încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are
semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 17. Încât nimeni să nu poată cumpăra
sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.).
Iar cipurile se folosesc deja în unele state dezvoltate, izolat deocamdată. Și bineînțeles, cine
le va accepta, atunci când va apărea Antihristul pe scenă istoriei lumii și vor fi impuse de către
acesta, se va închina Satanei, pentru că primirea lor reprezintă o dovadă de supunere înaintea
diavolului. Cam așa înțelege Pastorul Vasile Filat că s-ar implementa Semnul Fiarei, deși pe alocuri
pare cam nehotărât: ba că acesta este reprezentat de către cip, ba că nu este, ba că este reprezentat
de formula 666, ba că 666 este doar un număr ce-ar trebui calculat, etc.. Necunoscând adevăratul
Semn al Fiarei, Pastorul dovedește nesiguranță.
Am contrargumentat repetat faptul că nu un obiect fizic afectează conștiința omului, ci
nerespectarea Legii Iubirii lui Dumnezeu. De aceea, cipul sau orice altceva fizic similar, va fi folosit
pentru minciună, diversiune și înșelătorie, etc, în plasa cărora se pare că a picat și Pastorul nostru,
cel puțin deocamdată.
Nu vreau s-o mai lungesc prea mult aici, dar totuși, l-aș întreba pe teologul Vasile Filat
dacă același cip din viitor impus de Antihristul tot din viitor, introdus, dar în mâna stângă sau în
umărul drept, etc (oricum în altă parte decât „pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte”!) ar mai putea
reprezenta temutul Semn al Fiarei? Sau dacă omul care și l-a implantat inițial, razgândindu-se între
timp și extragându-l, dându-l afară, mai este „apt” de Iad? Căci l-a avut, dar nu-l mai are! Să dăm
la o parte poveștile naive cu imposibilitatea scoaterii sau fantasmagoriile cu afectarea genetică sau
a creierului și dependența vitală pe care ar determina-o Cipul odată implantat, prin
ultratehnologie. Până la urmă te operezi, îți tai mâna cu totul decât să pierzi viața veșnică. Dacă ai
avut Cipul dar nu-l mai ai, în care tabără, dintre cele două posibile, intri?
De asemenea, haideți să luăm în calcul și un caz mai forțat: dacă în anumite țări sau pe
alocuri, autoritățile vor sili fizic oamenii să-și implanteze Cipul, cu aceștia ce va fi? Omul nu vrea,
dar pun jandarmii mână pe el, doi îl țin și unul îi injectează rapid Cipul. La tehnologia de astăzi, se
poate realiza extrem de rapid, în secunde (de exemplu, cu un pistol special de „încipuire”). Cu
aceștia ce se va întâmpla, domnule Filat? Răspundeți și dvs., toți adepții unei astfel de teorii! Pe
aceștia îi va lepăda Hristos? N-au vrut, dar au Cipul, adică „Semnul Fiarei”!? În Iad cu ei, nu? Sau
nu? Cum va fi cu aceștia, că deși pot avea mintea și inima la Hristos, totuși au implantat în
propriul corp Cipul impus de Antihrist? Domnule Filat, concret, vă rog ...
De asemenea, i-as atrage atenția Pastorului Vasile Filat să reflecteze la următoarele:
- „Semnul” nu este al unui Antihrist om persoană fizică Împărat (termenul de „antihrist”
nici nu apare în Apocalipsa!), ci este al „Fiarei”, iar Fiara reprezintă, nu doar un simplu
om, așa cum susține dânsul în filmul nr. 1, începând cu minutul 3.05, sau în filmul nr. 2,
începând cu minutul 2.50, ci o structură de putere malefică antihristică, un regat, o
putere cronică omenească (niciuna alta decât Papalitatea!).
331
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 19, 20. Şi fiara a fost răpusă şi, cu
ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi
pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă.).
- „Proorocul cel mincinos” este într-adevăr, oarecum, echivalent cu Fiara a Doua, dar nu
este egal cu un al doilea simplu om persoană fizică, ce-l va sprijini pe Antihristul om
împărat în lucrarea sa malefică, așa cum afirmă eronat Pastorul Vasile Filat în filmul nr.
1, începând cu minutul 2.55, sau în filmul nr. 2, începând cu minutul 3.10.
Atunci nu vor înșela lumea doar doi (2) oameni malefici, persoane fizice, apăruți din
senin, peste noapte! Ci Fiara a Doua = Statele Unite ale Americii,
iar „Proorocul cel mincinos” reprezintă Protestantismul creștin american decăzut, ce-și
dă mâna din nou cu Biserica mamă Romano Catolică chiar sub ochii noștrii (You Tube:
„Mesajul papei a împlinit profeția”). Astăzi, America cochetează vădit cu Vaticanul, ceea
ce ar trebui să ne îngrijoreze profund! You Tube: “666-IMPERIILE PROFETIZATE |
ANTICRISTUL și UNIREA RELIGIILOR 2017” sau “DECRETUL DUMINICAL | ULTIMA
PROFETIE BIBLICA | ULTIMA AVERTIZARE”. Și dacă tot am menționat aceste filme, vă
recomand să vizionați și filmulețul intitulat “Despre actele 666."Cine are urechi de auzit să
audă"(Matei 13:9),” sursă ortodoxă. Insist foarte mult, nu sunt lungi, n-o să vă răpească
mult timp. Și oricum, nimic nu este mai prețios decât Adevărul, pe care trebuie să-l
cunoaștem și să-l urmăm întocmai. Apoi vă rog să comparați cele două filmulețe, ca și
coerență, consecvență, pragmatism, bogăția informației și consistența elementelor
expuse și a substratului biblic pe care se bazează. Judecați singuri, dacă între cele două
puncte de vedere distincte, există sau nu, o diferență „calitativă” considerabilă. Și chiar
și “cantitativă”! Iertați-mă c-o spun direct, dar nu cred că mai este cazul să umblăm cu
menajamente, în detrimentul Adevărului: părintele nostru Iustin Pârvu, asemenea
imensei majorități a marilor duhovnici ai acestui popor, deși le place să fie căutați și să
se prezinte opiniei publice drept “sfătoși”, este mult rămas în urmă, este ultradepășit și
astfel neputincios, necunoscând, nepercepând și neînțelegănd el însuși profețiile biblice,
și în special pe cele apocaliptice. Duhovnicii noștrii nu cunosc identitatea concretă a
celor Două Fiare Apocaliptice, existente de sute de ani și care își desfășoară activitatea
chiar sub nasul lor și pare-se că nu știu nici ce simbolizează Babilonul Creștin. În filme
n-o spun, eu cel puțin eu nu i-am auzit dezvăluindu-le! Iar dacă dvs. aveți vreo ocazie,
convingeți-vă simplu, întrebându-i direct! Găsiți nenumărate filmulețe cu ai noștri pe
net. Vă rog să aprofundați Biblia și Istoria și apoi să le discerneți obiectiv și sănătos
părerile. Nu numai că nu ne învață practic mai nimic, ba încă ne și bruiază și
dezinformează atunci când, de exemplu, după cum e moda, se învârt sec în jurul CIP-
332
Semnul Fiarei
urilor sau a actelor biometrice, ca potențial Semn al Fiarei, inducând masele populare
largi necunoscătoare ale Scripturilor, pe piste grav eronate. Vorbesc de CIP ca semn dar
nu ne spun concret cine este Fiara!? Mai bine și-ar vedea de treabă și n-ar mai apărea pe
la televizor cu opinii pe subiecte pe care nu le stăpânesc deloc! Ar fi mai sanătos pentru
toți! De asemenea, acești mari duhovnici ai noștri, nu pot dovedi nicicum (și mai ales cu
Biblia!) că ortodoxia noastră se trage direct din învățătura Apostolului Andrei, așa cum susțin
dânșii (legat de faptul că Apostolul Andrei, unul dintre cei 12, ar fi ajuns și ar fi
propăvăduit Evanghelia și în Dobrogea). Din Sfânta Scriptură nu rezultă de nicăieri că
vreunul dintre Apostolii Domnului Iisus ar fi recurs sau ar fi învățat lumea, să recurgă
la paraclise, parastase, pomeni, cultul sfinților morți sau vii, cultul icoanelor, moaștelor,
Fecioarei Maria, etc, etc care în realitate își au originile în păgânismul cronic divers
satanic de peste veacuri, de care Domnul Dumnezeu s-a aratat scârbit în întregul Său
Cuvânt. Dar cum ai putea recunoaște și explica mulțimilor identitatea Babilonului
creștin, când tu înseți, ca biserică, nu duci lipsă astăzi de acesta? Ci dimpotrivă,
“beneficiezi” aproape din plin de el! “Aproape”, căci din plin de rătăcire de la Scripturi,
“beneficiază” sora mai mare, Biserica Romano-Catolică, „mama desfrânatelor şi a
urâciunilor pământului” – „Babilonul cel mare”. Însă tot de plâns suntem și noi, Răsăritul!
Răsăritul are doar cancer iar Apusul are deja metastaze! Când vom conștientiza oare că
suntem bolnavi de moarte veșnică pentru a începe să ne tratăm, prin lepădarea
practicilor tradiționale anti-biblice și întoarcerea strictă la Cuvânt? Referindu-ne la
marele duhovnic Iustin Pârvu, acesta, nespunându-ne practic nimic pe subiectul de
interes ci doar bruindu-ne fără a-și da seama, mai și amestecă Creația cu Evoluția. Biblia
ortodoxă de la subrațul dânsului, atribuie lumii doar o vechime de cca 7.500 de ani
până în prezent, iar omul nostru vorbește în filmulețul sus menționat de era terțiară și
era cuaternară, care sunt caracteristice Teoriei Evoluționismului (ce este categoric anti-
Dumnezeu!), și nicidecum Creației și Creștinismului. Dar dânsul le-a combinat, le
amestecă!
Citat:
„Terțiarul este un termen folosit anterior pentru o perioadă geologică care s-a întins de acum circa 65
milioane ani până acum 2,58 milioane de ani în urmă, perioadă de timp între Mezozoic și Cuaternar.” -
Sursă: “Terțiar” - Wikipedia
Însă este o “combinație” de neeacceptat, de nepermis, la un asemenea pretins nivel. Din
nefericire, aceștia am ajuns noi astăzi, ca popor, în frunte cu duhovnicii și liderii noștri
religioși, „prea-fericiți”, „prea-sfinți”, „prea-iubiți”, „prea-înalți”, prea-stimați! Astfel de
filmulețe “neputincioase” și pline de erori (dar urmate de mulți!), repet, gasim
nenumărate pe net. Acestea pot fi combătute vehement și clar cu Scriptura și Istoria și
astfel demascate, dar nu am mai termina vreodată! Cele din prezenta lucrare sunt
consemnate doar ca exemple, pentru a deschide ochii și a realiza că trebuie să ne
lepădăm de oricine și orice, în timp ce de asemenea, trebuie să ne întoarcem și să ne
concentrăm pe singurul reper sănătos al umanității: Cuvântul lui Dumnezeu, exprimat
prin Biblia originală a Omenirii. Altfel, ne vom epuiza inutil și bruiați fiind, vom lucra
noi înșine împotriva sufletelor noastre, înspre pieriea lor în eternitate! Și dacă tot am
amintit de Biserica ortodoxă, să vă mai dau un exemplu, de alt tip, de alt gen. Ia uitați
ce scrie un înalt prelat ortodox contemporan (ce se dă a nu fi oricine!), în cartea proprie,
într-un capitol intitulat „Sfinții Părinți și Apocalipsa”: „Totuși, odată ce am conștientizat
caracterul insuficient și limitat al sistemelor cognitive în înțelegerea și integrarea expansivului
în intelectul discursiv, obținem o imagine a naturii considerațiilor exegetice ale revelației.”.
Cititorul simplu care a înțeles ceva de aici, să ridice mâna sus! Cam așa sună tot textul
dânsului referitor la Apocalipsa, text în care eu n-am găsit nimic concret, concludent și
pragmatic, privitor la descifrarea acestei foarte importante și ultime cărți biblice.
Absolut nimic. În schimb, suntem plimbați „cognitiv” prin „expansivul discursiv exegetic”.
333
În afară de lauda deșartă a “deșteptăciunii” autorului pentru un așa text grozav

savantic sofisticat, niciun folos pentru cititorul simplu, ba dimpotrivă, acesta rămâne în
capcana nedeslușirilor! Cred că este mai bine să nu dau sursa de data aceasta. Dar,
dragilor, la nivel oficial, pare că suntem foarte departe de înțelegerea concretă a
profețiilor apocaliptice. Dacă nu suntem foarte depășiti sau înguști sau orgolioși (căci
respingem deslușirile pragmatice ale altora fără ca măcar să le verificăm în prealabil!),
atunci poate că suntem savanto-sofisticați inutil sau oricum altcumva, numai “cu ochii
deschiși”, nu! În oricare caz, dacă noi ca popor, în majoritatea lui, ramânem în această
stare, riscăm să fim de plâns la un moment dat din viitor, când va fi poate mult prea
târziu pentru a se mai putea face mare lucru!
Revenind, nu în ultimul rând, l-aș ruga pe teologul Vasile Filat să lămurescă mai clar
natura viitorului Antihrist. Ce va fi acesta? Un împărat laic sau un împărat religios, respectiv un
fals Mesia reîntors? Pentru că începând cu minutul 2.40, Pastorul Vasile Filat declară practic că
Antihristul va fi un om, un împărat laic global din viitor, al unui Guvern Unic Mondial. Dar tot el,
începând cu minutul 2.20 din filmul nr. 1, ne spune că Antihristul se va da drept Iisus Hristos
reîntors. Și de aici se deduce practic o contradicție: ori împărat laic ori împărat religios? Una din
două! Mi-e greu să mi-l imaginez pe contrafăcutul Mesia ca pe un mega-prim ministru al
guvernului unic sau președintele politic al lumii, semnând decrete, ordonanțe, legi. Deci, împărat
laic sau religios? Pentru că ambele, în același timp, le-aș exclude. Întrucât, dacă Antihristul se va
preface a fi Domnul Iisus, atunci s-ar preocupa de lucruri sufletești și nu de politică. Că altfel, n-ar
mai ține înșelătoria. Căci, cine și l-ar putea imagina pe Hristos făcând politică? Cum ar răspunde
oare teologul Vasile Filat la aceste întrebări, după ce lansează piste paralele, oarecum contradictorii
între ele? Nu știu.
Însă îndrăznesc să afirm că Antihristul – Șef, ce va fi sau va colabora cu conducerea Fiarei,
nu va fi un împărat predominant laic, ci mai degrabă un Împărat predominant religios: Papa în
funcție la acea vreme, un om posedat de demon sau chiar Satana însuși întruchipat în om, după
multe opinii, etc.. Mai jos, aveți ceva foarte interesant, al cuiva care nu crede în răpirea prealabilă:
Citat:
„Semne îngrozitoare, cu un caracter supranatural, se vor descoperi în curând în ceruri, ca dovadă a
puterii făcătoare de minuni a demonilor. Duhuri de demoni vor merge la împăraţii pământului şi în lumea
întreagă pentru a-i lega în amăgire şi pentru a-i îndemna să se unească cu Satana în lupta lui împotriva
conducerii cerului. Prin aceste mijloace vor fi amăgiţi deopotrivă conducătorii şi supuşii. Se vor ridica
persoane care vor pretinde că sunt chiar hristoşi şi vor pretinde titlul şi închinarea care aparţin
Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare şi vor declara că au descoperiri din cer
care vor contrazice mărturia Scripturilor.
Ca o încoronare a dramei celei mari de amăgire, însuşi Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a
mărturisit timp îndelungat că aşteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a nădejdii ei. Acum, amăgitorul
cel mare va face să se arate ca şi când Hristos ar fi venit. În diferite părţi ale pământului, Satana se va
prezenta între oameni ca o fiinţă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se aseamănă cu descrierea Fiului
lui Dumnezeu dată de Ioan în Apocalips (Apoc. 1,13.15). Slava care-l înconjoară nu este întrecută cu nimic
de ceea ce ochii omeneşti au văzut vreodată. În văzduh răsună strigătul de biruinţă: "A venit Hristos! A
venit Hristos!" Oamenii se aruncă la pământ în adorare înaintea lui, în timp ce el îşi ridică mâinile şi
pronunţă asupra lor o binecuvântare, aşa cum Hristos îi binecuvânta pe ucenicii Săi când era pe pământ.
Glasul lui este plăcut, mieros şi melodios. Într-un ton amabil şi plin de simpatie, el prezintă unele dintre
adevărurile cereşti pline de har, pe care Mântuitorul le-a rostit; vindecă bolile din popor şi apoi, în
asemănarea cu Hristos pe care şi-a asumat-o, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică şi porunceşte
tuturor să sfinţească ziua pe care el a binecuvântat-o. El declară că aceia care stăruiesc să sfinţească ziua a
şaptea hulesc numele lui, refuzând să asculte de îngerii trimişi la ei cu lumină şi adevăr. Aceasta este
amăgirea cea mai puternică, aproape copleşitoare. Ca şi samaritenii care au fost amăgiţi de Simon Magul,
mulţimile, de la cel mai mic până la cel mai mare, vor da atenţie acestor vrăjitorii, zicând: "Aceasta este
'puterea cea mare a lui Dumnezeu'" (Fapte 8,10).
Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus în eroare. Învăţăturile acestui hristos fals nu sunt în
armonie cu Scripturile. Binecuvântarea lui este pronunţată asupra închinătorilor fiarei şi ai chipului ei, chiar
asupra acelei categorii de oameni peste care se va revărsa mânia neamestecată a lui Dumnezeu, aşa cum
declară Biblia.
334
Semnul Fiarei
Şi, ce este mai important, este faptul că lui Satana nu-i este îngăduit să contrafacă felul venirii lui
Hristos. Mântuitorul a avertizat pe poporul Său împotriva amăgirii din acest punct de vedere şi a prezis cu
claritate modul venirii Sale de a doua oară. "Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face
semne mari şi minuni până acolo să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Deci, dacă vă vor zice:
'Iată-L în pustie', să nu vă duceţi acolo! 'Iată-L în odăiţă ascuns' să nu credeţi. Căci cum iese fulgerul de la
răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului" (Matei 24,24-27; 25,31; Apoc. 1,7; 1 Tes.
4,16.17). Nu este posibilă contrafacerea acestei veniri. Ea va fi universal cunoscută şi văzută de toată lumea.
Numai aceia care au fost cercetători sârguincioşi ai Scripturilor şi care au primit dragostea de adevăr
vor fi ocrotiţi de amăgirea cea puternică ce ia lumea în stăpânire. Prin mărturia dată de Biblie, aceştia îl vor
depista pe amăgitor în prefăcătoria lui. Timpul de încercare va veni peste toţi. Prin cernerea ispitei se vor
descoperi creştinii cei adevăraţi. Este poporul lui Dumnezeu atât de solid întemeiat pe Cuvântul Său, încât
să nu urmeze dovada dată de simţurile lor? Se vor prinde ei de Biblie şi numai de Biblie într-o astfel de criză?
Satana îi va împiedica, dacă va putea, să-şi asigure pregătirea pentru a sta în ziua aceea. El va pregăti
lucrurile aşa ca să le îngrădească drumul, să-i ademenească cu comori pământeşti, să-i facă să ducă poveri
grele şi apăsătoare pentru ca inimile să le fie supraîmpovărate de grijile vieţii acesteia, iar ziua încercării să
vină peste ei ca un hoţ.” – „Tragedia Veacurilor” - Cap. 39 Timpul strâmtorării
Revenirea lui Hristos, plină de slavă și glorie, nu va putea fi contrafăcută de către Satana!
Este foarte important să știm acest lucru, pentru a nu cădea pradă înșelătoriilor ce se vor desfășura
până la venirea Lui! Hristos nu va veni la televizor, ci pe norii cerului, cu toți sfinții îngeri, și orice
ochi îl va vedea, fiind o zi de-o măreție de necuprins pentru orice minte umană. Și când deciziile
vor fi fost deja luate, nemaiputându-se schimba absolut nimic, pentru nimeni. Adevăratul Hristos
nu se va mai plimba pe Pământ, nu va mai propăvădui Evanghelia Sa, nu va mai vindeca pe
nimeni, nu va mai face nimic din ceea ce a făcut acum cca 2000 de ani, când a venit în trup. Dacă
cineva va apărea pe scenă Istoriei și va face aceste lucruri, în locul Sau, dându-se pe sine drept
Hristos reîntors, nu poate fi decât unul fals, înspre desfășurarea ultimilor înșelătorii pe care lumea
aceasta le va suporta. Pentru că imediat după acestea, va reveni adevăratul Hristos, exact așa cum
profețesc versetele biblice, încheind timpul omului de pe acest Pământ.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 27. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi
se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului., Cap. 25, 31. Când va veni Fiul Omului întru slava
Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap.
8, 38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul
Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri., Sfânta Evanghelie după
Luca, Cap. 17, 24. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă
parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 7. Iată,
El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui,
toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.).
Revenind, cred că sunt șanse mici că Antihristul- Șef să conducă din fruntea unui Guvern
Unic Mondial laic, ci mai degrabă de la Vatican, impunându-și strategiile prin Superputerile
Politice unite ale globului (influențate și dirijate puternic de către conducerea S.U.A.) conduse de
lideri laici, care vor lucra împreună cu Bisericile creștine și non-creștine unite ale lumii (influențate
și dirijate puternic de către conducerea Bisericii Romano-Catolice) conduse de lideri religioși,
ambele forme de putere, sub orbia înșelăciunii, supunând-se autorității sale, în scopul ieșirii
comune din supercriza agravantă ce va lovi atunci Planeta.
Antihristul- Șef, lider religios sprijinit în special din fruntea Bisericii Romano-
Catolice desfrânate, doar se va folosi de Statele laice unite cu Bisericile religioase unite, dimpreună
înșelate! Când acestea își vor da seama, vor reacționa, dar se pare că va fi absolut târziu, întrucât la
acel moment toți oamenii vor fi ales deja una dintre cele două tabere posibile!
335
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 17, 12. Şi cele zece coarne pe care le-
ai văzut sunt zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas,
împreună cu fiara., 13. Aceştia au un singur cuget şi puterea şi stăpânirea lor o dau fiarei., 14. Ei vor porni
război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor
şi vor birui şi cei împreună cu El - chemaţi şi aleşi şi credincioşi., 15. Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi
deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi., 16. Şi cele zece coarne pe care le-
ai văzut şi fiara vor urî pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde
în foc., 17. Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea
fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.).
Repet: n-aș crede că Papa de la Roma, Antihristul-Șef, oricine ar fi el sau chiar Satana însuși
dându-se pe sine drept Iisus Hristos reîntors, va ocupa poziția laică de om politic, respectiv de
mega-prim-ministru global. Ci acesta sau aceștia, doar se vor folosi de Puterile Laice Unite inselate.
În oricare situație, fie că în sfera normalului, numai cu Papalitatea sprijinită de Liderii Lumii laice
unite, fie că în sfera supranaturalului, cu Papalitatea sprijinită de Lumea laică plus un Fals Mesia
reîntors, în niciun caz nu trebuie acceptat Semnul Fiarei și căzut pradă înșelătoriilor acestora.
Nu știu exact cum va fi, cert este că oamenii ultimei generații, trebuie să fie pregătiți în
oricare situație: fie că va veni direct Satana contrafacându-l pe Mântuitor, la începutul necazului
cel mare, la mijlocul lui sau către finalul acestuia, fie că diavolul se va folosi doar de puterile
omenești subjugate. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână singurul reper și atunci, și acum și
întodeauna!
Și dacă tot suntem la scenariul răpirii prealabile, promovat de multe confesiuni creștine
protestante, dacă după răpire va apărea pe scena istoriei un fals Iisus Hristos reîntors (așa cum
crede și Pastorul Vasile Filat), ce vor face nerăpiții? Ce vor face rămașii? Credeți că vor lua
lucrurile ca atare, pur și simplu? N-aș zice! Asemenea evenimente extraordinare, nemaiîntilnite, îi
vor determina pe oameni să-l bombardeze cu solicitări, cereri de explicații, întrebări, etc:
„...”Doamne”, cine i-a răpit pe frații noștrii în data cutare? Extratereștrii? De ce? Unde i-au dus?
Cum sunt? De ce i-ai lăsat să-i răpescă? Extratereștrii sunt tot ai “Tăi”? Ai cui sunt? Cine îi guvernează?
Cine i-a creat? Unde locuiesc? Sunt mai puternici decât “Tine”? ... Sau i-ai răpit “Tu” pe confrații noștri?
De ce i-ai răpit? Pe noi de ce nu ne-ai răpit? Unde i-ai dus, ce fac, cum sunt? Dacă i-ai răpit “Tu”, de ce nu
i-ai adus cu “Tine” și pe ei? I-ai abandonat undeva ca să vii să domnești numai peste noi? ...Cu cine i-ai
lăsat? ... Cu noi, cei nerăpiți dar la care ai venit “Tu”, ce se va întâmpla?... Ce s-a întâmplat cu morții pe
care i-ai înviat imediat înaintea Răpirii? … Unde sunt? Ce fac? … Pe ei de ce nu i-ai adus cu “Tine”? ...
Când? Unde? Cum? Cu cine? De ce? Etc, etc, etc”
Mă gândesc că la cât de necredincioasă și tupeistă este Lumea, mai ales cea rămasă și
nerăpită, efectiv l-ar bombarda și sufoca, dezvăluindu-i falsa identitate și astfel nemaiurmându-l.
De asemenea, dacă vorbim de Semnul Fiarei, avându-l pe falsul Mesia în față, studiind
măcar acum și nerăpiții Biblia, ar descoperi că Domnul Iisus Hristos, n-a silit vreodată conștiința, ci
a câștigat inimile oamenilor prin iubirea Sa desăvârșită. Context în care, poate că l-ar întreba:
„...”Doamne”, de ce mai este necesar să ne implementezi un Cip? … “Tu” n-ai silit pe nimeni la
nimic, niciodată!... acum de ce ne silești să să ni se implanteze Cipul?... Și la ce te-ar ajuta pe “Tine” Cipul,
dacă ești “Atotputernic” și “Atotștiutor” și cunoști oricum tot și orice și pe fiecare om până în rărunchii
sufletului său?...
Căci Cipul impus de un fals Hristos revenit, ar dezvălui neputință din partea lui. Satana
slab, neputincios? Apar numeroase întrebări firești, logice, omenești. Dragilor, cred că nu greșim
dacă gândim pragmatic. Iar dacă o facem, realizăm falsitatea multor idei.
Prerogativele lui Iisus Hristos nu vor fi furate doar atunci, ci se întâmplă deja demult. De
asemenea, înșelătoriile sunt cronice și vechi, preexistente, implementate în timp prin chiar
doctrinele bisericești false. Șansele de înșelătorie sunt astfel incomparabil mai mari și numai așa va
reuși Satana să fie urmat de grosul Omenirii. De unde știm? Din practică, dacă vreți! Exact acest
lucru face de sute de ani, Papalitatea, iar lumea înșelată și nepricepută o urmează. Deocamdată,
cca 1.3 miliarde de catolici (cca 60% din Lumea Creștină) dar Biblia ne profețește că în vremea
necazului cel mare, se va adauga majoritatea populației globului.
336
Semnul Fiarei
Da, Papalitatea, de sute de ani se dă a-i ține locul lui Hristos. După ce-a scamotat Decalogul
divin și a schimbat sărbătorile și Legea, după ce a omorât prin Inchiziție zeci de milioane de
creștini, hulește, blasfemiază, promovează și justifică păcatul, „iartă” cu de la sine putere păcatele
enoriașilor, etc, furându-i prerogativele lui Hristos. De multe ori, pe parcursul Istoriei, a ieșit
public și-a strigat-o în gură mare, dar puțin sunt cei ce par să bage de seamă. Grosul continuă să
urmeze structura antihristică, necunoscând sau descosiderând Istoria și Biblia și/sau prioritizând
Tradiția.
Pentru cei ce merg însă cu Biblia, va fi greu să fie înșelați! Aceștia vor identifica înșelătoriile
și vor știi cum se va întâmpla revenirea glorioasă a Adevăratului Hristos, ce nu va putea fi
contrafăcută:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 24, 21. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum
n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi., 22. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai
scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile., 23. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia
este aici sau dincolo, să nu-l credeţi., 24. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da
semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. 25. Iată, v-am spus de mai
înainte., 26. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi., 27.
Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului., 29. Iar
îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor
cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui., 30. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor
plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă
multă., 31. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele
patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost
până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi., 20. Şi de nu ar fi
scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele
zile., 21. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi., 22. Se vor scula
hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei
aleşi., 23. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate., 24. Ci în acele zile, după necazul acela,
soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei., 25. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt
în ceruri se vor clătina., 26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă.,
27. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea
pământului până la marginea cerului.).
Din aceste versete, rostite prin gura Adevăratului Iisus Hristos, se pot desprinde, cel puțin
următoarele:
- În vremurile din urmă nu va veni doar unul ci mai mulți „hristoşi mincinoşi şi
prooroci mincinoşi”. Termenele sunt la plural și nu la singular. Și până acum, în trecut
sau prezent, au venit sau sunt unii care se autodeclară a fi cine nu sunt (Exemple:
Articol Google: „Bărbatul care se crede Iisus Hristos, cu sute de mii de adepți: Nebunia e
mama profeților”; puteți găși și alte cazuri pe net). Dar poate că atunci fenomenul va lua
amploare, cel puțin până la punctul culminant, când Satana l-ar întruchipa el însuși pe
Hristos. Atunci nu cred că i-ar mai conveni diavolului să apară pe piață concomitent cu
el, mai mulți „hristoşi mincinoşi”, căci s-ar autodiscredita. Întrucât lumea, chiar și așa
necredincioasă sau dezinteresată de Biblie cum este în majoritatea ei, totuși așteaptă un
„Hristos” și nu mai mulți deodată! Pe cine să recunoască, dacă, de exemplu, ar fi pe
piață, în același timp, să zicem, 5 „hristoşi mincinoşi”? S-ar împărți sau ar deveni
circumspectă și mai greu de înșelat? Aș zice că varianta a două ar fi cea mai probabilă!
Context în care „Șeful”, pentru ca înșelătoria să aibe efecte maxime, ar fi nevoit să iasă
public și să declare: „Eu sunt... nu ceilalți! ... nu voi!... voi sunteți niște impostori”. Să nu
uităm că Satana nu se dezbină în sine!
- Se observă clar când vor fi răpiți cei aleși, nu înainte cu 7 ani sau cu oricare altă
perioada ci exact la sfârșitul lumii. Dacă cei ce cred în răpirea prealabilă vor să țină cu
dintii de această teorie, atunci ar trebui să admită și faptul că necredincioșii nerăpiți
inițial, în cei 7 ani de „strâmtorare mare” au crescut atât de tare în credință încât au
337
devenit „cei aleşi ai Lui” Hristos („aleşii Săi”), respectiv că „vor fi preoţi ai lui
Dumnezeu şi ai lui Hristos”. Vă puteți imagina așa ceva?
- În perioada de „strâmtorare mare”, nu li s-a „tăiat capul” la toți credincioșii ce refuză
primirea Semnului Fiarei, așa cum spune repetat și eronat Pastorul Vasile Filat la
minutul 9.40 din filmul nr. 1, sau la minutele 4.10 și 7.10 din filmul nr. 2. Încă o
contradicție (inconștiență, se pare!) a acestuia în raport cu Biblia. Să ne gândim:
credincioșii preexistenti („din start”) au fost răpiți toți în pralabil înainte cu 7 ani, iar
credincioșilor „între timp” li s-a tăiat capul. Deci, când revine Hristos, nu găsește niciun
credincios viu pe Pământ ci numai necredincioși, nimic „grâu”, ci numai „neghină”.
Niciun „ales”! Așa rezultă indirect dar inevitabil din teoria și afirmațiile domnului
Filat. Dar nu și din Biblie (a se vedea, de exemplu, versetele consemnate puțin mai sus).
“Ce ne facem Domule Filat cu „aleşii Săi” (“cei aleşi ai Lui”), pe care îi vor aduna îngerii lui
Hristos, la venirea Sa, “din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului”, așa
cum zic verstele biblice? Vor fi sau nu vor fi aici pe Pământ? Dvs. „spuneți” că nu, chiar dacă indirect și nu
vă dați seama, însă Biblia spune că da! Noi pe cine să credem? Pe dvs. sau Biblia?"
Bineînțeles, Biblia! Falsa teorie, mai produce o inadvartență în raport cu Sfânta
Scriptură. Prin comparație, eu n-aș putea să va spun un procent, însă categoric nu vor fi
omorâți toți credincioșii care nu vor accepta Semnul Fiarei în acele vremuri. Categoric,
nu, versetele biblice o exprimă clar. Chiar există și opinii cum că Dumnezeu nu va
permite, de această dată, uciderea credincioșilor, a pocăiților, întrucât sacrificiul lor nu
și-ar mai avea vreun sens sau scop acum, așa cum s-a întâmplat de exemplu, în Evul
Mediu, în perioada de Inchiziție și persecuție a adevăraților creștini. Atunci martirajul
semăna semințe, având astfel un scop de mântuire pentru generațiile următoare și
Istoria viitoare, dar acum, în ultima generație de oameni, imediat înaintea sfârșitului
acestei lumi, nu și-ar mai avea niciun rost.
Mai jos, aveți ceva foarte interesant, din partea cuiva care nu crede în răpirea prealabilă:
Citat:
„Ochiul Domnului, privind de-a lungul veacurilor, s-a oprit asupra crizei pe care o avea de
întâmpinat poporul Său, atunci când puterile pământeşti se vor alinia împotriva lui. Asemenea robilor
captivi, ei se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violenţă. Dar Cel Sfânt, care a despărţit Marea
Roşie înaintea lui Israel, îşi va da pe faţă puterea Sa cea mare şi va pune capăt robiei ei. "Ei vor fi ai Mei, zice
Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are
milă un om de fiul său, care-i slujeşte" (Mal. 3,17). Dacă sângele martorilor credincioşi ai lui Hristos ar fi
vărsat în vremea aceasta, n-ar mai fi ca sângele martirilor, o sămânţă semănată pentru a aduce un seceriş
pentru Dumnezeu. Credincioşia lor n-ar mai fi o mărturie pentru a convinge pe alţii despre adevăr; căci
inima împietrită a respins atât de mult valurile de milă până când ele nu se mai întorc. Dacă cei drepţi ar fi
lăsaţi acum să cadă ca o pradă în mâna vrăjmaşilor lor, aceasta ar fi o biruinţă pentru prinţul întunericului.
Psalmistul zice: "Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului
Lui" (Ps. 27,5). Hristos a spus: "Du-te poporul Meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te
câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din Locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile
locuitorilor pământului (Is. 26,20.21). Glorioasă va fi eliberarea acelora care au aşteptat cu răbdare venirea
Sa şi ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.” - Ellen White - „Tragedia Veacurilor” - Cap. 39
Timpul strâmtorării
Începând cu minutul 6.00, din filmul nr. 2, Pastorul Vasile Filat vorbește de specula
mediatică de astăzi din jurul formulei „666” și Antihristului. Surprinzător este faptul că pe lângă
Hitler, Stalin, etc amintește (bineînțeles, superficial și fără să creadă!) și de Papa de la Roma.
Săracul om bine intenționat dar neștiutor! Dar tot este ceva, există speranță! Când confesiunile
protestante vor vedea cine va pune mâna pe puterea Omenirii și o va conduce, impunând
prigoană împotriva fraților creștini, a celor neascultători și neînchinători înaintea directivelor
Papalității, vor reanaliza ceea ce astăzi încadrează simplu și superficial la „speculații”. În ciuda
faptului că părinții lor reformatori, cu veacuri în urmă, n-au făcut-o, ci au indicat clar atât faptul că
Papalitatea este Fiara cea Dintâi Apocaliptică cât și faptul că adevăratul Sabat nu este duminica ci
338
Semnul Fiarei
ziua a șaptea! Dar se pare că, odată cu trecerea timpului, au uitat (sau au fost „ajutați” să uite!) de
unde au plecat și în special „de ce?” au plecat!
Să recapitulăm ceea ce spuneau părinții reformatori despre adevăratul Sabat, în ciuda
faptului că Protestanții de astăzi, nu îl țin:
Citate:
„Luteranii: „Ținerea Zilei Domnului (Duminica) nu este fondată pe nicio poruncă a lui Dumnezeu,
ci pe autoritatea Bisericii. ... Ei (catolicii) susțin că au schimbat Sabatul în Duminică, ziua Domnului,
contrar Decalogului, așa cum apare, căci nu este un exemplu mai lăudat decât schimbarea Sabatului. Mare
este, spun ei, autoritatea bisericii, căci a lăsat deoparte una dintre Cele Zece Porunci.” – Augsburg
Confession of Faith, Art. 28, par. 9 - Mărtusirea de credință din Augsburg, scrisă de Melanchton (1497–
1560).
Metodiștii: “Aceste legi ceremoniale Domnul nostru le-a șters, le-a îndepărtat și le-a pironit de
crucea Sa, dar legea Morală care cuprinde Cele Zece Porunci și întărită de profeți, El nu a îndepărtat-o. ...
Legea Morală stă pe o fundație cu totul diferită de Legea Ceremonială ... Fiecare parte a acestei Legi trebuie
să rămână întărită asupra Omenirii și în toate timpurile.” … „Sabatul în limba ebraică înseamnă „odihnă”
și este cea de-a șaptea zi a săptămânii, și trebuie să recunoaștem că nu este nicio lege din Noul Testament cu
privire la prima zi.” - John Wesley (1703–1791) – „Sermons on Several Ocassion”, 2-Vol, Edițion, Vol. I,
psages 221, 222; Charles Buck, A Theological Dicționary, „Sabbath”.
Baptiștii: “A fost și este o Poruncă de a ține Sabatul, dar acel Sabat nu este Duminica. Totuși se știe,
și chiar cu un fel triumfător că Sabatul a fost transferat de la ziua a șaptea la ziua întâi a săptămânii, cu toate
îndatoririle, privilegiile și sancțiunile. În mod sincer, dorind să găsesc informații despre acest subiect pe care
l-am studiat mai mulți ani, am întrebat unde pot găsi un raport al acestui transfer: sigur nu în Noul
Testament – absolut, nu. Nu există nicio dovadă biblică a schimbării instituției Sabatului din ziua a șaptea a
săptămânii în ziua întâi a săptămânii.” – Dr. E. T. Hiscox (1814-1901), author of the “Baptist Manual” -
scrisă de Hiscox care este autorul “Manualului Baptist”.
În fine, Protestanții care vor prinde acele vremuri (nu-i exclus că cei de astăzi, dar nici
inclus!), vor constata „în direct”, că Papalitatea, pe care astăzi doar o consideră mincinoasă și
eretică, este mult mai mult decât atât! Cred și sper că măcar atunci se vor trezi! Dar deocamdată,
aceste confesiuni, nelămurite încă, cel puțin pe alocuri, mai fac jocul Satanei, propăvăduind
doctrine utile acestuia, printre care și doctrina duminicii sau doctrina niciunei zile de odihnă. Dar,
repet, am convingerea că toți iubitorii sinceri din orice biserică, dacă vor trăi evenimentele finale,
se vor trezi. Măcar atunci.
9. Concluzie Finală – teoria răpirii prealabile

Răpirea, înaintea necazului cel mare sau după acesta, „prealabilă” sau nu? Are vreo
importanță!? Că răpirea se va petrece înainte sau după necazul cel mare, să conteze? Răspunsul
este: Da, are importantă înțelegerea și descifrarea corectă a profețiilor biblice, pentru că erorile pot
înșela pe mulți. Mai ales în contextul în care aceste confesiuni protestante n-au identificat încă
Fiarele Apocaliptice, existente chiar sub nasul lor, iar în privința Semnului Fiarei, sunt pe piste
false, lucrurile stând și mai rău.
În timp ce acestea așteaptă ca doi oameni persoane fizice din viitor
(Antihristul + Proorocul cel mincinos), să le implementeze Cipul din vârful unui Guvern Unic
Mondial, Papalitatea sprjinită de America, adevăratele Fiare apocaliptice pe care nu le identifică,
le va impune Legea Duminicală, adevăratul Semn al Fiarei, pe care nu-l cunosc, și astfel riscă să-l
primească din mers, fără să sesizeze având în vedere minciuna cronică milenară deja
implementată, înspre pierderea în veșnicie a multora. You Tube: “Roma și America PROFETIZATE
în Biblie / 666”.
De aceea, începând cu minutul 3.40 din filmul nr. 1, Pastorul Vasile Filat dă cel mai
neînțelept (ca să nu-i spunem și altfel!) sfat posibil cu putință:
„666 ... astăzi se face multă speculă cu privire la numărul acesta, c-ar fi bar-codul, că nu știu
ce-ar fi, c-ar fi pașaportul biometric, nu dragii mei, tot asta este speculă, lucrurile acestea se vor
întîmpla în perioada aceea, și lucrurile acestea nu ne privesc pe noi creștinii, creștinii adevărați
deja nu vor fi aici, ei sunt plecați ...”
339
Deși, în prealabil, începând cu minutul 3.20 din filmul nr. 1, tot Pastorul Vasile Filat citează
exact versetele din Apocalipsa referitoare la „înţelepciune”.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 18. Aici este înţelepciunea. Cine
are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi
şase.).
Practic, prin aceste afirmății, Pastorul Vasile Filat și confesiunea acestuia, se autodeclară,
indirect, neînțelepți. Mai rău face când afirmă că lucrurile acestea nu–i privesc pe ei, creștinii
adevărați. Deci credincioșii trebuie să-și vadă de treabă liniștiți, nu-i problema lor, profețiile nu sunt
pentru ei. Atunci pentru cine sunt, Domnule Filat? Pentru necredincioși? De fapt, pentru înțelepții
necredincioși? În timp ce neînțelepții credincioși speră că vor fi scutiți?
Deși se contrazice în sine, căci în filmulețul intitulat „Va trece Biserica prin necazul cel mare? |
Adevărul despre Adevăr”, Pastorul Vasile Filat, sfătuiește credincioșii (de data aceasta corect!), la
studiul și cunoașterea profețiilor biblice.
Așadar, revenind la filmul nr. 1, după teologul Vasile Filat, credincioșii pot să stea liniștiți,
nu trebuie să știe, ci doar necredincioșii trebuie să se agite și să știe. Amară autoînșelătorie! Căci
vor avea imensa surpriză neplăcută că nu vor pleca în prealabil nicăieri, dar în schimb pot fi prinși
de evenimentele finale, neștiutori și nepregătiți.
Același grav de neînțelept sfat îl reexprimă Pastorul Vasile Filat și în filmul nr. 2, începând
cu minutul 6.10 (sau în filmulețul intitulat: “Cipurile RFID și semnul lui Antihrist 666 | Pastor Vasile
Filat”):
„eu vă sfătuiesc nici să nu vă dați prea tare silința să înțelegeți numărul ăsta, pentru că
numărul ăsta va trebui să fie descifrat numai în perioada aceea, mai bine dați-vă silința să credeți
în Domnul Iisus Hristos din toată inima, să intrați în Legământ cu El acum, cât mai repede, azi,
mâine, azi este ziua să intrați în Legământ cu Domul Iisus, pentru că oricine va avea Duhul Sfânt
și va fi adevărat ucenic al Domnului Iisus Hristos, atunci când va veni Domnul Iisus pe norii
cerului, va fi răpit la Domnul Iisus și va fi cu Domnul Iisus, după răpirea asta se va începe marele
necaz, după răpirea această va fi pus în funcțiune 666, pentru un creștin adevărat nu are ce-și face
griji cu privire la 666, nu are nimic a face pentru el, pentru el 666, toată istoria cu 666 nu este o
amenințare, ... pentru cei care nu-L au pe Domnul Iisus Hristos, da, pentru ei este o foarte mare
amenințare!...”
Sfaturile cu intrarea în Legământ cu Domnul, „azi”, fără amânare, sunt foarte bune. În rest,
DEZASTRU! Formula 666 (Vicarius Filii Dei = titlul Papalității) a fost descifrată demult, iar
Pastorul nostru o plasează undeva în viitor?
340
Semnul Fiarei
Practic, prin aceste afirmații, Pastorul Vasile Filat și confesiunea acestuia, se autodeclară,
indirect, pe lângă „neînțelepți” și „nerobi” ai lui Iisus Hristos .
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 1. Descoperirea lui Iisus Hristos, pe
care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin
trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,).
Observați ce spune chiar primul verset din Apocalipsa? “Descoperirea lui Iisus Hristos, pe
care I-a dat-o Dumnezeu”, are menirea de-a arăta “cele ce trebuie să se petreacă în curând”,
“robilor Săi”, adică credincioșilor, creștinilor adevărați, celor interesați, celor înțelepți, etc, și
nu nerobilor Săi, adică necredincioșilor, creștinilor falși, celor dezinteresați, celor neînțelepți, etc.
Iar Pastorul Vasile Filat, prin afirmațiile proprii, fără a-și da seama, se autoplasează în această a
doua categorie.
Deci, după domnul Filat, cu sfatul repetat al dânsului, Apocalipsa (“Descoperirea
lui Iisus Hristos”) este degeaba! Fiarele nu știm cine sunt, respectiv Antihristul și Proorocul
mincinos sunt doi oameni malefici, persoane fizice din viitor, iar Semnul Fiarei este Cipul sau ceva
similar acestuia. Este incredibil de pueril, cum pot să reducă acești teologi, vital importantul și
teribilul război planetar pentru pierderea sau căștigarea de suflete pentru veșnicie, în conjunctura
îngustă a vieții a doar doi oameni, persoane fizice! Incredibil de naiv și de pueril! Când în realitate
este vorba de cronicitatea secular-milenară a unor structuri de putere malefice mari, clădite în mari
perioade de timp, ce vor deține toate pârghiile necesare pentru ca la final să subjuge întregul
Pământ. Ceea ce n-ar putea îndeplini vreodată, doar doi inși apăruți brutal pe scara Istoriei ultimei
generații, în scurta lor viață de aici. Lacune mari, greșeli flagrante și elementare înregistrează
deocamdată aceste confesiuni creștine, dar care pot avea un uriaș efect nefast în veșnicie, pentru
numeroși enoriași ai diverselor biserici.
Astfel de sfaturi neînțelepte și opinii similare, am întâlnit și pe la preoții noștri: „... profesorul
nostru din facultate, ne-a sfătuit să nu ne bagăm în Aplocalipsa ... că este foarte grea și interpretabilă, ... la
fel și cu 666 ...” Da, „dormiți” liniștiți în secolul XXI după Hristos, domnilor preoți, în timp ce
puterile satanice pregătesc lumii capcana pierderii în eternitate a miliarde de oameni! “Somn
ușor!”, să nu carecumva să vă deranjeze cineva, cu ceva întrebări biblice, că nu vă place. Dumnezeu
v-a lăsat Cuvântul Său scris, DEGEABA! Acesta este greu și interpretabil, așa că mai bine prioritizați
dvs. tradiția omenească moștenită cu care v-ați născut, în detrimentul Cuvântului Dumnezeiesc,
care, cel puțin în parte, este, fie încălcat prin chiar doctrinele bisericești proprii, fie abandonat!
Tradiția nu mai este grea și interpretabilă așa că pe aceasta o explicati, o susțineți si-o practicați până
în pânzele albe. Dureros! Cum își vor îndeplini calitatea de “străjeri” ai celor mulți, preoții cu o
astfel de atitudine?
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 33, 4. De va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se va păzi, când va
veni sabia şi-l va prinde, sângele aceluia va fi asupra capului său., 5. Pentru că a auzit glasul trâmbiţei şi nu
341
s-a păzit, sângele lui va fi asupra lui; iar cel ce se va păzi îşi va scăpa viaţa sa., 6. Dacă însă străjerul a văzut
sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost vestit şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva,
acela a fost răpit pentru păcatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului., 8. Când Eu voi zice
păcătosului: "Păcătosule, vei muri", şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea
lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.).
Astfel de răspunsuri neputincioase i-a dat un preot ortodox, unei doamne enoriașe
practicante, cunoscută de-a mea, căreia, după ce i-am explicat multiple lucruri, i-am pus pe hârtie
câteva întrebări simple, pe care am rugat-o să i le adreseze (“sa identifice concret Cele Două Fiare
Apocaliptice, sa identifice concret Semnul lor, să indice în Biblie unde Domnul Dumnezeu a anulat sâmbăta
și a poruncit ținerea duminicii”). Bineînteles, omul știa că sunt implicat, întrucât purtasem în
prealabil discuții cu dânsul și îi trimisesem deja o parte dintre materialelele mele. Și chiar l-am
invitat repetat să dezbatem câteva versete simple din gura Domnului Iisus (grupate de mine într-
un material intitulat Interviu), unde dorește dânsul, la biserica sa, la mine, oriunde. N-a mai dat
curs invitației. De ce? Pentru că nu credem la fel? N-aș zice. Ci cred mai degrabă că îi este frică de
propria Biblie! Totuși, pentru a-si justifica oficial poziția (în realitate: neputința bisericii proprii) în
fața doamnei respective, preotul a adăugat (închizându-i gura ei și “scăpând” dânsul de
problemă!): “…eu nu vreau să intru în polemici! … vedeți dvs. că și Biblia este tot o selecție de cărți
realizată tot de către oameni, … pe lângă aceasta noi mai avem o mulțime de cărți valoroase provenite de la
sfinții părinți, din Sfânta Tradiție…”
Haideți să o luam pe rând:
1. În care “polemici” să intri dacă tu n-ai nicio opinie, n-ai nicio variantă sustenabilă, n-ai
nicio învățătură oficială sau neoficială, n-ai nimic pe un anumit subiect? Tu nu știi care
sunt Cele Două Fiare Apocaliptice, nu știi care este Semnul lor, nu știi ce înseamnă
formula 666, și ești departe de-a percepe scenariul apocaliptic, așa cum cu gura ta o
recunoști. Apoi te justifici declarând că nu vrei să intri în polemică? Aici nu-i vorba de
vreo polemică, ci de neputință, orbie și depășire, atât proprie cât și a bisericii oficiale.
Acum 1.000 de ani era de înteles oarecum, dar în vremurile noastre, NU, categoric! Tot
mai mult, tot mai accelerat și mai cu viteză, ne fuge pământul de sub picioare, nouă
tuturor, cetățeanului imediat global, iar pentru biserica noastră și preoții ei „Aplocalipsa
... este foarte grea și interpretabilă”!? Adică, tot degeaba! Domnilor preoți, o încadrați
simplu și comod la „taine”, și-ati scapat de problemă, nu? Amarnică poziție! Dacă nu și
lașă! Era bine dacă era polemică (care presupune existența – deci interes! - de opinii din
toate părțile, chiar dacă contrare una alteia!), pentru că aceasta poate fi constructivă și
deschizătoare de ochi. Însă, când tu nu ai nimic (sau, cel mult, ai auzit de la alții câte
ceva sau diverse opinii, dar fără ca tu să ai vreo fundamentare biblică solidă în spate, a
propriei biserici!) nu mai poate fi vorba de vreo polemică! N-ai nimic, dar în același timp
ce n-ai, și respingi și refuzi orice! Aceasta în privința Celor Două Fiare Apocaliptice,
Semnul lor, formulei 666. La NIMICUL pe care îl deții deja pe aceste teme vital
importante, mai adaugi și doctrinele ne-biblie pe care le aperi cu strășnicie precum și
unirea ecumenică cu Papalitatea antihristică pe care o agreezi (prin BOR), și astfel vei
înlesni implementarea Legii Duminicale, aruncând în gura leului morții veșnice (celei
de-a doua), turme peste turme. Aceasta riști să faci, dacă nu renunți la mândrie și la
orgoliile proprii nesănătoase și dacă nu te trezești în timp util din somul cel de moarte
pe care îl practici astăzi. Iar dacă te trezești, îți dispare și neputința și vei avea ocazia să
faci mult bine pentru Dumnezeu.
2. Apoi, în privința anulării sâmbetei și înființării duminicii, ce-a făcut? Preotul, după ce a
clătinat autoritatea absolută a Cuvântului lui Dumnezeu (Bibliei) și sănătosul principiu
Sola Scriptura (numai Scriptura!), datorită faptului că Sfânta Scriptură nu-l ajută deloc
aici, ci dimpotrivă, îl încurcă, a introdus în schemă “Sfânta Tradiție”, pe care se pretind
a o pune pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură. În realitate, chiar o prioritizează,
indiferent că în privințe de esență, aceasta este contrară vădit Bibliei. Satana a învins
aici, iar bisericile adepte depășite, cu mare înverșunare îi apără succesul secularo-
342
Semnul Fiarei
milenar al diavolului, de cele mai multe ori, inconștient. Dar tot același lucru fac! Însă
acceptarea doctrinelor false, îi impinge să discrediteze indirect și subtil Biblia și să
acrediteze, în același timp, Tradiția: “…Biblia este tot o selecție de cărți realizată tot de către
oameni…”. Are dreptate preotul, dacă ne referim la ultimile cărți din Vechiul Testament
ortodox de astăzi, la apocrife (cărți necuprinse în vechea Biblie ebraică). Pentru că, după
ce în “Biblia de la București (Biblia lui Șerban Cantacuzino, Biblia de la 1688), prima
Biblie ortodoxă integrală românească, aceste cărți au fost diferențiate distinct ca fiind
“Apocrife” (am atașat în lucrarea integrală, o poză a cuprinsului acesteia), în ediţiile
Bibliilor ortodoxe de astăzi, cu de la biserica oficială încumetare, aceste cărți nu mai
sunt diferențiate, ci merg cot la cot cu celelalte, insuflate de Dumnezeu. Aici are dreptate
preotul. Oare, ar putea să ne explice de ce au făcut acest lucru? În rest, n-are dreptate!
Dragilor, atât Vechiul Testament original cât și Noul Testament, unanim recunoscut,
reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, scris și conturat prin voie Divină!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 5, 39. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele
aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine., Epistola a doua către Timotei
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 3, 16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre
învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate,, A doua epistolă
Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 1, 21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia
omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.).
Cumva, Domnul Iisus a zis: “Cercetaţi “Sfintele Tradiții”, că ... acelea sunt care mărturisesc
despre Mine.”? A zis vreodată așa ceva? Nu, nicidecum! Cumva, Domnul Iisus, când a
fost ispitit de trei ori în pustie de către diavol, în răspunsurile Sale, s-a bazat pe “Sfintele
Tradiții” (evreii acelei perioade aveau destule!)? Sau s-a bazat pe Scripturile existente la
acea vreme (Vechiul Testament – Biblia Ebraică), pe acel “Scris este:”? Pe Scripturi,
bineînțeles! Pe Scripturi și atât! Pe nimic altceva! N-ar trebui să fie o bună pildă și
pentru noi ca să mergem cu Sola Scriptura? Fără nimic altveva? Fără “Sfintele Tradiții”?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu,
ca să fie ispitit de către diavolul., 2. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a
flămânzit., 3. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea
să se facă pâini., 4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot
cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu"., 5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa
templului,, 6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: "Îngerilor Săi va
porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău"., 7. Iisus i-a
răspuns: Iarăşi este scris: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău"., 8. Din nou diavolul L-a dus pe
un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor., 9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi
da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie., 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris
este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti"., 11. Atunci L-a lăsat diavolul
şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.).
Cuvântul lui Dumnezeu - Scripturile, acestea trebuie cercetate și urmate și nu așa-zisa
“Sfânta Tradiție”, pe care bisericile înșelate au introdus-o ulterior conturării Noul
Testament, treptat, în veacurile următoare, și cu care astăzi își justifică sau semi-justifică
doctrinele nebiblice sau anti-biblice, anti-Cuvântul pe care îl practică și îl învată, pe
subiecte extrem de importante!
3. “Sfinții părinți”. Aici, apar o mulțime de întrebări. Au fost cu adevărat oameni ai lui
Dumnezeu? Răspunsul cred că este: da, dar nu toți cei pe care îi omagiază astăzi
bisericile! Și nu mă refer neapărat la diverși papi morți din istorie, plini de păcate
diverse și vicii cunoscute sau la inchizitori celebrii sau criminali notorii, sfințiți,
canonozați și beatificați de către Biserica “mamă” Romano-Catolică, la care se închină și
cărora le slujesc astăzi milioane de credincioși, din nefericire! Da, să nu vă mire,
cercetați puțin și veți găsi astfel de exemple (inclusiv arhiepiscopul criminal romano-
catolic, Stepanic al Croaţiei, se regăseşte pe lista pentru beatificare, ca sfânt, a Bisericii
Catolice). Să ne referim la “Sfinții părinți” de pe parcursul primelor secole de după
343
Hristos, inclusiv la cei ce au participat la primele 7 Concilii bisericești, desfăşurate în

perioada 325 d.Hr. – 787 d. Hr. (Niceea - 325, Constantinopol - 381, Efes - 431, Calcedon
- 451, Constantinopol - 553, Constantinopol - 660-681, Niceea - 787), Concilii
recunoscute şi de către Biserica Ortodoxă. Să repetăm întrebarea, dar sub o altă formă?
Care dintre “sfinții părinți”, cunoscuți și rămași în istorie, a fost cu adevărat sfânt (deși,
cred că termenul corect, care să surprindă mai obiectiv realitatea, ar fi “sincer
credincios”), mai ales în contextul în care nu toți sunt unanim recunoscuți, căci unele
biserici creștine îi recunosc pe unii dar îi neagă pe alții și invers? Care a fost cu adevărat
sfânt (“sincer credincios”)? Răspunsul este: numai Dumnezeu știe! Dar cu siguranță că
mulți dintre ei au fost. Iar acum se ridică următoarea întrebare: adevărații sfinți părinți,
au învățat și practicat și doctrine greșite, nebiblice? Categoric, da! Din moment ce în
multe privințe avem vederi diferite din partea lor pe același subiect (așa cum citeam într-un
articol ortodox). Căutați în istorie și veți găsi că nu de puține ori, chiar și în cadrul
Conciliilor, s-au acuzat reciproc și s-au certat între ei ca la ușa cortului, cam cum se
ceartă astăzi „aleșii noștri” în Parlamentul Romaniei. Dacă nu și mai rău. În Istorie,
găsim pe lângă acuzații și denigrări reciproce, inclusiv orgolii și mândrii personale,
pasiuni omenești, intrigi și chiar pedepse și crime. Vă exemplificam că, marele
reformator protestant - Martin Luther (1483-1546), pastor şi doctor în teologie, la Dieta
din Worms din anul 1521, a spus: „Din moment ce majestatea voastră şi prinţii doresc un
răspuns simplu şi clar, vă voi da unul şi este acesta: nu-mi pot supune credinţa nici papei, nici
conciliilor, pentru ca este limpede ca lumina zilei că adesea au căzut în greseală şi chiar au fost
inconsecvente cu ele însele.” Și avînd în vedere diversitatea bisericilor creștine de astăzi,
care practică și doctrine contradictorii unele altora, care se bat cap în cap, dar biserici
care fiecare susține că are dreptate și deține adevărul, cred că este cât se poate de logic și
evident că mulți dintre adevărații “sfinți părinți”, au practicat și învățat și doctrine
greșite, în afara Scripturii. Următoarea întrebare: dacă au practicat și învățat și doctrine
greșite, vor ajunge în Rai? Cred că da! Întrucât vremurile au fost foarte grele, mai ales în
primele 4 secole după Hristos, în perioada de naștere, recunoaștere, oficializare și
legalizare a Creștinismului. Atunci, s-au realizat multiple compromisuri cu lumea
pagână ce deținea puterea laică, iar creștinii vremurilor grele respective, au mers cu
lumina pe care au putut s-o întrețină sub năvălnicia masivă, ereditară și năpraznică a
Păgânismului, care tocmai îi acceptase, după ce în primele 3 secole i-a prigonit teribil,
nu de puține ori, până la moarte. Domnul Dumnezeu care este milos și iertător, ține
cont de complexele conjuncturi ale fiecărei perioade istorice și de aceea cred că foarte
mulți credincioși sinceri, dar practicanți de doctrine greșite, vor fi în Rai. Nu numai de
atunci, ci din întreaga istorie a Pământului, de până la ultima generație, când, conform
Bibliei, acest lucru nu va mai fi valabil.
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 17, 30. Dar Dumnezeu, trecând cu
vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,).
Întrucât, în lumea modernă, la acea vreme, lumina Scripturii va reajunge la cote depline
(similare celor din vremurile Apostolilor Domnului Iisus, numai că la scară planetară!)
iar fiecare cetățean global, va lua o decizie în totală cunoștință de cauză. Nu va exista o
zonă gri atunci, nu vor exista mai multe grupe de oameni, trei, patru, cinci, “n”, ci doar
două: cei care se vor pierde în veșnicie (cei înșelați, ce se vor supune autorității omenești
- satanice!) și cei ce vor fi salvați pentru veșnicie (cei neînșelați, ce nu se vor supune
autorității omenești - satanice, ci Cuvântului Domnului, indiferent de preț)! Atât! Doar
două grupe! Iar dacă cineva își imaginează că el este mai deștept, mai “șmecher”, și se
va strecura printre, păcălind sistemul, așteptând pentru a vedea ce se mai întâmplă și în
funcție de aceasta să aleagă de partea cui stă, rămânând ancorat încă în minciună și
tărăgănându-și debarasarea de învățăturile și doctrinele bisericești false și totodată
tărăgănându-și îmbrățișarea deplină a adevărului, se autoînșeală grozav! Îl va costa
344
Semnul Fiarei
veșnicia! Exemple: “...eu, dacă aș prinde vremurile finale, m-aș preface că lucrez sâmbăta și că
țin duminica ... i-aș păcăli!...” – îmi spunea un apropiat. „...eu țin în secret și sâmbăta...” –
îmi spunea un alt apropiat, în timp ce continua cu duminica și restul ritualurilor din
biserica proprie, în cadrul căreia, statutul de membru îl dobândi-se prin moștenire. Câtă
naivitate! Să apreciezi tu că-l poți păcăli pe tatăl păcaliciunilor! Sau să crezi tu că poți
sluji în același timp, și lui Dumnezeu și lui Mamona!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 6, 24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni,
căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi
să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 13. Nici o slugă nu poate
să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe
celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona., Epistola întâia către Corinteni
a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu
puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.).
Sau să crezi că-l poți sluji pe Dumnezeu cu instrumentele lui Baal! Ca să nu mai vorbim
de faptul că, credința trebuie să fie mărturisitoare, pentru a servi și altora. Și ultima
întrebare de aici: dacă sfântul părinte cutare a spus așa și altul, sfântul părinte cutare, a
spus invers sau puțin diferit, noi după cine ne luăm? Răspunsul este: după niciunul! Ne
luăm după Biblie și-atât! Este arhisuficientă și o avem astăzi pe masă (spre deosebire de
milioanele de creștini ai majorității generațiilor trecute, care n-au avut-o, fiind nevoiți să
discearnă cu propria conștiință ceea ce li se spunea, nu de puține ori interesat în alte
scopuri decât cele Dumnezeiești)! Dar bisericile creștine de astăzi, pentru că nu-si
găsesc fundamentul unor practici, ritualuri, doctrine și învățături în Biblie, își caută
salvarea pe la “sfinții părinți”, în timp ce denigrează și discreditează indirect și subtil,
Biblia! Cred că este o atitudine foarte neînțeleaptă în zilele noastre, ce comportă mari
riscuri sufletești.
Întrebam mai sus, de ce fuge preotul de întâlnire? Dânsul și mulți altii? Iertați-mi
îndrăzneala, dar exact acest lucru îl fac! Fug de o nouă întâlnire toți cei cu care am pătruns puțin
mai adânc. Îmi amintesc de unul, chemat de soție la noi în casă, căruia i-am spus (după mai multe
discuții purtate în trecut): “…Părinte, aș putea să vă pun câteva întrebări din Apocalipsa …? …. Dânsul:
… nu mi le pune!...” De ce fuge preotul? Pentru că știe foarte bine că, pe probleme de esență, l-aș
ataca cu versete biblice directe și concrete, în fața cărora ar fi ridicol să vină cu interpretări inverse
sau cu orice explicație irațională, ilogică, fantasmagorică, sucită, forțată, neverosimilă, sau cu orice
din Tradiție. De exemplu, Domnul Dumnezeu, Cel neschimbător, ne-a dat în scris, acum cca 3.500
de ani, Legea Morală - Cele Zece Porunci, iar Domnul Iisus le-a reconfirmat acum cca 2.000 de ani
și le-a întărit deplin prin mai multe versete, printre care și următorul (pe care eu îl prefer în lupta
împotriva falsului):
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul,
decât să cadă din Lege un corn de literă.).
Dvs. vă dați seama ce face acest verset, direct și concret, neinterpretabil? Acesta, unul singur?
Vă dați seama ce face? Dărâmă complet doctrina duminicii, ca nouă zi de odihnă! Păi, dacă Legea
este neschimbabilă (un corn de literă din ea nu va cădea!), atunci, biserici și preoți de astăzi, de ce
țineți o zi de odihnă neporuncită vreodată de către Domnul Dumnezeu, contrar Poruncii a Patra
din Legea lui Dumnezeu? Faceți bine? Ce veți răspunde la Judecată? Cum vă veți justifica
schimbarea nebiblică, respectiv omenească (prin încumetare!) a Poruncii a Patra, din mijlocul
Legii lui Dumnezeu?
345
(THE LOW = LEGEA = CELE ZECE PORUNCI)

Cu “argumentul” că Hristos a înviat într-o zi întâi? Aceasta va fi justificarea dvs.? Da, a
înviat într-o zi întâi, dar Mântuitorul nu v-a poruncit niciodată o nouă zi de odihnă săptămânală și
oricum dvs. serbați această nouă sărbătoare creștină a Învierii, la Paște, anual. N-ar trebui la dublu,
cum o faceți acum: și anual și săptămânal, nu credeți? Sau de ce învierea unică ar trebui să
desființeze/să înlocuiască Sabatul săptămânal de la Creație sau Porunca a Patra dintre Cele Zece
Porunci? Ba dimpotrivă, Domnul Iisus v-a spus că “mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât
să cadă din Lege un corn de literă”! Pe acest verset sau altele similare, nu dați nici doi bani, în
detrimentul Bibliei dar în favoarea Tradiției dvs.? Credeți că este înțelept? Sau ce veți mai răspunde
la Judecată? Că s-a pogorât Duhul Sfânt peste ucenici într-o zi de duminică? Da, dar Duhul Sfânt,
sau ucenicii, n-au fost însoțiți de vreo voce din Cer care să declare explicit, concret și obiectiv, o
nouă Poruncă care să vizeze o nouă zi de odihnă! Ați dedus și ați indus cu de la dvs. încumetare, se
pare! În ciuda Cuvântului clar!
Fraților, nu vă lasați înșelati! Dacă ținem ziua a șaptea de odihnă, avem răspuns la Judecată,
pentru că respectăm Porunca Domnului existentă, precisă și concretă (neanulată vreodată, ci
dimpotrivă, întărită!), dacă nu, atunci n-avem, pentru că nu respectem Porunca Domnului, ci
respectăm porunca omului (înșelat de către Satana)! Simplu și clar! Căci, la Judecată, putem zice:
“…Doamne, tu ai spus să păzim Poruncile Tale din care un corn de literă, o cirtă, o iotă nu va cădea!... de
aceea am păzit ziua a șaptea, binecuvântată de către Tine încă de la Creația Lumii! … și nicăieri în Biblie nu
apare ca Ți-ai fi retras binecuvântarea și că ai fi binecuvântat o altă zi în locul acesteia!… ba dimpotrivă,
prin gura Mântuitorului, ai întărit Legea! …”
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea
sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi
după Luca, Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.).
Cu un astfel de răspuns, stăm în picioare, iar cu orice altceva suntem pe lângă Cuvânt,
“trezindu-ne” că am îndeplinit, nu voia Domnului, ci voia Satanei, opusă voii Domnului! Să nu ne
lăsăm amăgiți și înșelați doar pentru că și cei mulți și mari au mușcat din capcana diavolului. Dar
am convingerea că mulți, din diverse confesiuni și biserici, se vor deștepta și vor reveni la Adevăr,
pe măsură ce problema Sabatului, va ajunge inevitabil, în viitor, planetar mediatizată și mărul
discordiei lumii creștine. Iar preotul în cauză, în urma discuțiilor purtate și având deja Interviul
346
Semnul Fiarei
meu, știa foarte bine că o să-l atac puternic cu Biblia, cel puțin pe subiectul zilei de odihnă, exact cu
versetele pe care nu le poate contesta, nu le poate interpreta, nu le poate combate cu nimic. Și de
aceea, s-a eschivat de la răspunsuri în fața doamnei despre care vă vorbeam, iar de mine, fuge! În
fața versetului de mai sus, n-ai cu ce Tradiție să mai vii! Așa că, a evitat orice întâlnire. Dar, oare, a
rezolvat ceva?
Am întrebat-o pe credincioasa respectivă: “…Doamnă, răspusul preotului vi se pare în regulă?
De fapt, lipsa răspunsului? … Practic, nu v-a spus nimic, ci doar s-a eschivat ca să-și mascheze neputințele
… de ce nu v-a răspuns la întrebările notate pe hârtie pe care i le-ați înmânat? … de ce nu vrea să-l
intevievăm? ... în prezența dvs.! ... vi se pare ok o astfel de atitudine a unui preot ce trebuie să îndrume
enoriașii? ... dacă eu greșesc în doctrinele pe care vi le comunic (nedescoperite de mine, ci explicate și
susținute biblic și istoric de diverși profesori și teologi români și străini, foarte bine pregătiți!),
atunci ar trebui să vină cu Biblia și să mi le demonteze, nu credeți? ... n-ar trebui să mă lase în rătăcire ca să
vă mai influențez și pe dvs.! ... de ce refuză să stăm de vorbă? ... de ce nu mă combate?... pentru că nu poate,
doamnă! ... Biblia lui nu-l ajută deloc, ci mă ajută pe mine!... de aceea are atitudinea aceasta!... el și toți
practicanții de doctrine bisericești false, nebiblice!...”.
Aceiași persoană, în urma discuțiilor purtate cu mine, a formulat întrebări și unui preot
mult căutat, de pe la o mănăstire de lângă Brașov, care, în realitate, pe de-o parte fiind prins în
plasa multor doctrine înșelătoare cronice iar pe de alta fiind neștiutor la rândul său pe subiectele
atinse, s-a eschivat simplu, nerăspunzându-i practic nimic nici acesta: “…doamnă, dvs. veniți la
sfânta liturghie și nu vă mai bateți capul cu astea…” Aha! Indirect spus, un altul pentru care
“descoperirea lui Iisus Hristos” (Apocalipsa) a fost scrisă și dată Omenirii, degeaba! Această
ultimă carte biblică n-are niciun folos pentru multe dintre bisericile oficiale de astăzi ale lumii!? În
vremurile pe care le trăim, este ca și cum Mântuitorul întregii lumi, care S-a sacrificat la cruce
pentru fiecare dintre noi, ne-ar vorbi direct învățându-ne calea salvării veșnice, iar noi l-am trata cu
spatele, nedând nici doi bani pe Cuvântul Său, în timp ce ne urmăm propriile fabulații comode
tradiționale de peste timp! Când i-am auzit “explicația”, pe lângă că i-am atras atenția asupra
neputinței prea-căutatului preot, i-am replicat: “… care sfântă liturghie, doamnă?… mai degrabă ați
putea s-o numiți sincretica liturghie sau păgâno-creștina liturghie… nu putem vorbi de vreo sfântă
liturghie atunci când în cadrul ei, pe lângă Evanghelii – care sunt Ok, se practică cultul Fecioarei Maria,
cultul sfinților, cultul morților, cultul icoanelor, cultul moaștelor, pomeni, prescuri și ageasmă, etc.… toate
acestea au rădăcini păgâne, babiloniene și nu sunt nimic altceva decât urâciuni în fața Domnului
Dumnezeu…”. Din nefericire, majoritatea locașurilor de cult creștine sunt caracterizate de
Sincretism, “reușind” treptat pe măsura trecerii veacurilor să se îndepărteze de Cuvânt, ajungând
astazi să servească concomitant și inconștient și celuilalt autodoritor și ilicit “stăpân”: diavolul!
Chiar prin propriile doctrine, învățături, practici, rânduieli, legi, sărbători și ritualuri!
Iar că așa stau lucrurile, nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt, ci puteți descoperi
singuri, dacă cițiți sau chiar realizați un studiu sârguincios aprofundat, al Bibliei, Religiilor și
Istoriei lumii. Veți fi înmărmuriți când veți vedea câte adăugări, schimbări și sărbători artificiale
omenești, ne-au îndepărtat treptat, subtil și perfid de simplitatea și frumusețea Creștinismului
original apostolic și chiar ne-au întors împotriva lui Hristos. Există astăzi nenumărate și diverse
surse de orice tip, care demonstrează multe erori și care totodată pun în lumină adevărul. Exemple
de cărți din care puteți selecta multe lucruri utile (având ca reper Biblia!): „Creștinismul părinților
noștri”/2006 – Dr. Petru Blaj, „Istoria lumii în date”/1972 – Acad.Prof. Andrei Oțetea, “Suprema
Iubire”/1938 - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, etc etc. Dacă renunțați la comoditate și/sau la
ignoranță și depășiți barierele și prejudecățile tradiționale moștenite, veți afla repede lucruri care
vă vor zdruncina din temelii, dar în acest caz veți fi mult mai în măsură să luați decizii proprii
favorabile și să alegeți în cunoștință de cauză, spre folosul dvs. în veșnicie. Iar veșnicia, merită
efortul!
Doamna: “… nu mai știi ce să crezi, unii zic așa, alții altfel, … pe cine să mai crezi?”. Eu: “…
credeți Bibliei, doamnă, credeți Cuvântului clar, direct, neinterpretabil, rostit prin gura Domnului Iisus! …
acesta indică calea sigura! … v-am spus de “n” ori: verificați totul cu Biblia!… dacă auziți ceva din
gura mea și nu este biblic, să nu vă luați după ce v-am spus … de atâtea ori am discutat cu dvs. … și în toată
347
lucrarea mea, eu nu recomand decât un singur lucru: Urmați Biblia și abandonați tot ce este
nebiblic!...“.
Biblia indică calea sigură și nu Tradiția mascată, în adevăr contrară Bibliei în puncte de
importanță majoră! Există atâta minciună și diversiune în lumea aceasta că, într-adevăr, riști să-ți
pierzi orice reper sănătos, dacă nu știi de ce să te agăți. I-am adăugat doamnei, care între timp se
apucase să-l citească și pe Dan Brown: “…, știți foarte bine că este multă diversiune și minciună pe piață
astazi… eu nu vă zic să nu-l citiți și pe Dan Brown, dar vă zic să aveți mare grijă, pentru că astfel de cărți
fac foarte mult rău, mai ales celor ce n-au repere stabile și sănătoase!… v-am spus de multe ori că este bine să
cercetăm și ce cred și spun și alții, din alte biserici, în măura posibilităților … dar nu trebuie să uităm un
lucru: singurul nostru reper trebuie să rămână Biblia!... Biblia Omenirii! … există atâtea falsuri și
diversiune astăzi care bruiază milioane de oameni, miliarde! … dar, v-am mai spus și vă repet: vestea bună
este că nu trebuie să cunoaștem în detaliu toate doctrinele și învățăturile altora, căci ne-am epuiza inutil, n-
am putea, nici n-ar încăpea!… dar în schimb, trebuie să cunoaștem foarte bine Cuvântul clar, logic, natural,
simplu, al Domnului Iisus Hristos, adresat nouă tuturor! … acesta este adevăratul nostru reper!... orice
altceva contrar, dăm la o parte! … dacă avem un sac plin de monezi false și una singură adevărată, ca s-o
selectăm pe cea bună din sac, nu trebuie să le cunoaștem foarte bine pe toate cele false, dar trebuie s-o
cunoaștem foarte bine pe cea adevărată!... moneda adevărată este Cuvântul Domnului Iisus!... dați la o
parte ce-a zis ălă și ălă, sfântul cutare, cutare, oricine… poate să-i considere biserica sfinții sfinților sau să-i
canonizeze sau să le acorde orice titlu, dacă n-au vorbit precum Hristos, dați-i la o parte!… v-aduceți aminte
de Pomohaci? … mai aveați un pic și-l sfințeați și pe el dacă nu exploda buboiul între timp…”
Pe doamna în cauză, deși zdruncinată din temelii, încă o simt reticentă în a părăsi
doctrinele bisericești false împământenite și pe care le-a practicat ani de zile. Îi este foarte greu să
se debaraseze de ele. Din experiență stiu că, cel mai greu se vor debarasa de minciună, preoții
sinceri și enoriașii fervenți. La început, credeam că aflarea acestor informații și în special
comunicarea deslușirii profețiilor apocaliptice (pe care dânșii nu le dețin!), va avea un impact mare.
Însă, cu tristețe, am constatat că nu este deloc așa. Mulți sunt foarte reticenți și, desi propria biserică
nu le oferă nimic pe subiect, resping și refuză din start aproape orice. Ceea ce explică de ce și la
sfârșitul lumii, grosul populației omenirii, se va pierde. Vor afla, vor ști, vor vedea, vor avea dovezi
biblice de netăguduit în față, repuse atunci pe tapet la nivel planetar de către slujitorii Domnului
care au deschis ochii spre Adevăr, și în ciuda tuturor acestora și a neputinței bisericilor proprii
oficiale, mulți vor rămânea fideli orbește, minciunii moștenite. Preoți și enoriași, pastori și turme.
Este trist!
“… nimic nu mă va putea face să-mi schimb credința mea… din biserica mea…” - îmi spunea un
credincios sincer fervent, necunoscător nici măcar a doctrinelor propriei confesiuni, dar pe care se
încăpățâna până peste cap să le păstreze (dar fără să le studieze originea, proveniența, scopul, etc!).
După discuții repetate, am vrut să-i dau câte ceva dintre materialele mele, acesta refuzând primirea
lor dar recunoscându-mi în cele din urmă că-i este frică să le parcurgă. Dragilor, mulți vor pieri în
veșnicie datorită unei astfel de atitudini fricoase, neînțelepte. Băgatul capului în pământ ca struțul,
nu ne ferește de primejdie! Căci fideli nu trebuie să fim doctrinelor propriei biserici, pe care nici
măcar nu le cunoaștem în profunzimea lor, ci fideli trebuie să fim Cuvântul Domnului Iisus
Hristos din propria noastră Biblie!
“… fiecare trebuie să rămână și să moară în credința în care s-a născut!…” – acesta este motto-ul
majorității oamenilor, relativ indiferenți la soarta veșnică viitoare a sufletelor lor și necultivați
religios. Cu acesta își ascund inconștient comoditatea, autopăcălindu-se. Chiar și din partea
practicanților fervenți auzi astfel de vorbe. Dar, ce vorbiți, “străinilor”? “Străinilor” de Biblie! Învață
Biblia așa ceva? Un alt motto similar, foarte popular și răspândit, este și următorul: “Crede și nu
cerceta!” Ambele motto-uri specificate mai sus, sunt nebiblice (contrar a ceea ce cred mulți
nepregătiți!). Și chiar antibiblice, lucrând în interesul Satanei, nu al lui Hristos! Biblia ne spune că
menirea ei este să fie citită, cercetată, și că ea n-a fost scrisă degeaba! De asemenea, ne învață să
cercetăm toate, să comparăm totul cu Scripturile și să alegem ceea ce este bun. Apoi, în urma
descoperirilor, ne îndeamnă să abandonăm falsul, eroarea și minciuna, adică să ieșim din Babilon
și să urmăm strict Adevărul.
348
Semnul Fiarei
Haideți să cădem puțin în extrem, pentru a discerne categoric falsitatea și viclenia celor 2
motto-uri: există familii care se declară pe față ca fiind sataniști. Sunt și alții care practică direct
satanismul, dar în ascuns, aceștia fiind mult mai periculoși, lucrând la un nivel extrem de perfid și
înalt. Deci, există oameni care l-au ales clar și direct pe Satana, închinându-se acestuia, la vedere
sau în ascuns, respingându-L în același timp pe Dumnezeu. Acesti oameni, au copii, care se nasc,
sunt mici și apoi cresc. Și acum, să le cerem un sfat adepților celor două motto-uri: ce să facă acești
copii ai sataniștilor? “Să rămână și să moară în credința satanică în care s-au născut?” “Să creadă în
Satanismul părinților lor fără a cerceta ce spune și Biblia?” Pentru a-și pierde eternitatea? Aceștia să nu
aibă șansa și dreptul la mântuire? Ce părere aveți? Hristos îi dorește și pe aceștia ieșiți de sub robia
Satanei și implicit salvați în împărația Lui veșnică? Da sau nu? Bineînțeles că îi dorește! Așadar, cele
2 motto-uri, înseamnă neînțelepciunea elementară a adepților, care riscă ca, cel puțin pe alocuri, să
fie la rândul lor, potențialii sinucigași inconștienți ai sufletelor proprii, respectiv practicanții
inconștienți ai unui gen de satanism mascat prin tradiție, subtil și perfid, popular moștenit, îmbrăcat
în haine creștinești. Ba încă și mult mai larg și răspândit!
“… abandonează!… și vino la lumină!…” – îmi transmitea un preot cu care m-am contrariat
(dar care în același timp, era neputincios în fața unor întrebări biblice, simple și elementare!), foarte
mare adept al Tradiției și ancorat în îngustimea ritualurilor moștenite. Preot, foarte depășit de
vremurile în care trăim, întrucât nu cunoștea și nu înțelegea lucruri de esență din propria lui Biblie.
Din nefericire, mulți sunt așa. Preotul, practic mă invita, fără a realiza, la neputință, nedescoperire
și anti-Cuvânt! “Nu, mulțumesc! Prefer “întunericul” strict al lui Hristos din Biblie, decât “lumina” dvs.
provenită din Tradiția bogată contrară Bibliei!” Dragilor, vă recomand tuturor să faceți la fel. Nu vă
lasați amăgiți, o bună parte din Tradiția seculară, pe care o învață și o practică bisericile noastre
diverse de astăzi, nu suplimentează si nu completează și nu vine în continuitatea și sprijinul
Bibliei, ci împotriva acesteia! Și o face înspre săvârsirea păcatului doctrinar, în spate fiind nimeni
altul decât Satana. Tradiția reprezintă marele câmp înșelător de bătălie al diavolului, unde, din
nefericire, acesta a obținut mari succese! Iar grosul lumii creștine ce a pășit pe acest câmp, în timp
ce este înșelat, neputincios, rămas în urmă și depășit în înțelegerea pragmatică a ultimilor profeții
biblice rămase de împlinit, apără cu-o mare râvnă și strășnicie, nu Cuvântul lui Dumnezeu (așa
cum fals o susțin!), ci exact ceea ce îi menține orbia și robia și de care ar trebui să se lepede
neîntârziat: Tradiția omenească secular-milenară.
De aceea, se pare că Biserici creștine diferite și preoții lor diverși vor face foarte mult rău
Omenirii, asemenea capilor religioși din timpul vieții Mântuitorului.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 23, 13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor
făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor
să intre nu-i lăsaţi., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 11, 44. Vai vouă, cărturarilor
şi fariseilor făţarnici! Că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu.).
Totuși, mult mai deschiși spre abandonarea Tradiției anti-biblice, respectiv spre acceptarea
și reîntoarcerea la adevărul pur biblic, par să fie oamenii simplii, nepracticanții fervenți. Însă și pe
aceștia, în lipsa unui sprijin de specialitate solid, îi paste, poate mai mult decât pe creștinii fervenți,
încă o altă mare capcană. În timp ce nu citesc Biblia și implicit n-o cunosc și nu dau crezare
acesteia, se agață și dau crezare smintelilor complexe și interminabile ce abundă astăzi în mass-
media de orice tip, până la sufocare: “…prezicătorul cutare a prezis că…., călugărul cutare a făcut nu
știu ce minuni, ….a doua venire se va întâmpla în România…, a fost în moarte clinică și a povestit ce-a
văzut…, minune la Mănastirea cutare…, icoana x plânge…, preotul y are har, îți spune viața ta trecută și pe
cea viitoare…, Moș Petrache…, Baba Vanga…, Zamolxe…, extratereștrii…, oamenii de știință afirmă că…,
Charles Darwin…, în evoluția de milioane de ani…, cipurile…, pașapoartele biometrice…, Dan Brown…,
etc, etc, etc”. Interminabile surse de rătăcire! Din nefericire, majorității oamenilor, practicanți ai unei
credințe sau nu, le lipsesc reperele biblice sănătoase, iar implicit, capacitatea lor de discernământ
este mult diminuată. Este foarte dureros, ca în timp ce nu cunoaștem sau dacă cunoaștem Biblia,
nu-i dăm crezare acesteia, dar credem diversiunii, înșelătoriei și smintelilor fără de număr care,
astăzi, vrând-nevrând, ne invadează viața. Suntem în mare măsură, incapabili să discernem
importantul față de neimportant, adevărul față de minciună, veșnicia față de efemer! Dureros!
349
Oameni buni, societatea umană, în întregul ei și de pretutindeni, nu are decât un singur reper
sănătos: Biblia! Ce este mai mult sau mai puțin sau împotrivă, este de la cel viclean!
Să facem o paranteză aici, foarte importantă și să ne întoarcem puțin la vesetul din Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17, rostit prin însăși gura Domnului Iisus:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul,
decât să cadă din Lege un corn de literă.).
Cum credeți că explică sau privesc preoții duminicari, ai oricăror confesiuni, acest verset?
Răspuns: în mai multe feluri. Din câte am observat, unii nu-l privesc deloc, de parcă nici n-ar ști de
el. Preoția este o meserie ca oricare alta pentru ei. Execută niște ritualuri oficiale și merg cu tradiția
pe care au învățat-o și pe care o cunosc, și, plafonați fiind în îngustimea acestora, nici nu
conștientizează că în timp ce practică Sincretismul, neglijează sau abandonează texte foarte
importante din Scriptură. Pe aceștia, dacă îi rogi să ți-l explice în contextul duminicii, îi surprinzi
tare de tot.
Majoritatea însă, grosul preoților și teologilor dintre cei care îl cunosc și îl știu, fug de el, îl
sar, nu-l explică, se fac că nu-l văd. Pentru că le este teamă de descalificare proprie, așa că mai bine
îl evită cât de mult posibil cu puțință. Și dacă nu se găsește careva să-i deranjeze cu întrebarea, îl
fac uitat și aceștia. Nu vor să-l contrazică pe față pe Hristos dar nici să-și șifoneze prestanța proprie
sau să-și invalideze doctrina împământenită a bisericii lor. Astfel că, preferă să tacă și evită sau se
eschivează de la orice explicație.
Alții, mai puțini cred, dar mai îndrăzneți și care nu se gândesc prea mult la autodescalificare
și ridicolul în care pică, îi dau o interpretare fantasmagorico-sucită, irațională și ilogică,
copilăreasc-eronată, batjocorind sau ieftinizând inconștient Cuvântul Domnului. Practic, aceștia, fie
îi denatureză însemnătatea, fie îi minimalizează importanța chiar reducându-i total aplicabilitatea
și perpetua actualitate, fie îi inversează sensul. Preoții și teologii echilibrați și mai bine pregătiți, nu
intră aici, în această categorie, ci preferă atitudinea “eschivantă”.
Și în sfârșit, există o a patra categorie, care încearcă artificial și pervers, să arunce acest verset
în zona Legilor ceremoniale evreiești, care, ori s-au desființat împlinindu-și menirea prin
răstignirea Domnului Iisus la cruce, ori se adresau doar poporului evreu, scos din Egipt. Aceștia,
care, prin deducție simplă, susțin indirect desființarea Legii Morale (Celor Zece Porunci) odată cu
sacrificiul Domnului, deși mai puțini (de asemenea, apreciez că preoții și teologii echilibrați și mai
bine pregătiți, nu intră nici aici), cred că sunt cei mai periculoși, putându-l bruia relativ ușor pe
creștinul simplu și nepregătit. Nu vă lasați înșelați nici de astfel de idei, oameni buni. Legea lui
Dumnezeu n-a încetat odată cu sacrificiul Domnului Iisus Hristos, ci a stat, stă și va sta valabilă,
neschimbabilă și neclinitită, până la revenirea Mântuitorului și reprezință reperul Judecății
Acestuia.
Cam aceasta ar fi atitudinea preoților duminicari, raportat la versetul din Sfânta Evanghelie
după Luca, Cap. 16, 17 (precum și la altele similare!), însă nimeni nu-l poate explica biblic, rațional
și logic, în contextul duminicii. Dintr-un motiv banal de simplu: datorită falsității doctrinei
duminicii! Nimeni! Dacă dvs. întâlniți vreunul, oricine ar fi și oricum l-ar chema și indiferent de
câte conferințe ține sau de câte emisiuni face pe la televizor, rugăm a ni se împărtăși tuturor,
numele lui dar mai ales explicațiile date. Versetul de mai sus, al cărui mesaj este direct, deschis și
clar, mereu actual și deosebit de puternic, se referă categoric la Legea lui Dumnezeu - Legea
Morală, la Cele Zece Porunci, și nu la diverse legi ceremoniale expirate sau legi civile evreiești
particulare. Iar acest lucru ni-l confirmă, dacă vreți, chiar următorul verset de după acesta, în care
Hristos aduce în discuție detalii privind una dintre Cele Zece Porunci, respectiv Porunca a 7-a
(dacă Legea Morală n-ar mai fi valabilă, ar însemna că avem voie, fară a fi păcat, să comitem
adulter!):
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 18. Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta
săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter.).
Dar nu numai atât! Cele Zece Porunci, “scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe “cele două table
ale legii, table de piatră" (“tablele Legii”) „se cuprind” în Cele Două Mari Porunci de Iubire (ce
350
Semnul Fiarei
înglobează Legea!), atotcuprinzătoare, poruncite repetat şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament,

atât de către Domnul Dumnezeu Tatăl, cât şi de către Domnul Iisus:
Porunca a I a:
Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 37. El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău., 38. Aceasta este marea şi întâia poruncă.,
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 29., Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele,
Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn"., 30. Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată
inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă.,
Porunca a II a:
Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 22, 39., Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău
ca pe tine însuţi. 40. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.
Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 12, 31., Iar a doua e aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
Domnul Iisus: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.”
Observaţi? Expresia folosită de Mântuitor este „se cuprind toată Legea”, şi NU „se abrogă
Legea”, „se desfiinţează Legea”, „se înlocuieşte Legea”, „se schimbă Legea”, „se elimină Legea”,
etc., etc.. Categoric că termenul „se cuprind”, întăreşte, caracterul neschimbabil al Legii Morale
(Celor Zece Porunci)!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 17. Să nu socotiţi că am venit să stric
Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece
cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta
Evanghelie după Marcu, Cap. 13, 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul,
decât să cadă din Lege un corn de literă., Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele
Mele nu vor trece.).
De asemenea, avem confirmarea că aceste versete fac referire la Legea Morală (Cele Zece
Porunci), atât de la Mântuitor cât şi de la apostolii Săi.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu
ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb;, 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta
şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap.
13, 9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să
nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi., Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 5, 14. Căci toată
Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi., Epistola
soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 8. Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească,
potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi;).
Iar acum, pentru că Biblia ne demonstrează categoric, fără putință de tăgadă, că vesetul din
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17, se referă la Legea Morală, cea neschimbabilă, aș vrea,
pentru întărirea capacității noastre de discernământ, să adresez următoarea întrebare: dacă noi
găsim, să presupunem, tone de dovezi în “Sfânta Tradiție” care susțin duminica, se înclină balanța
în favoarea acesteia? Să dăm la o parte multitudinea de argumente biblice pro ziua a șaptea (și
lipsa desăvârșită a celor pro ziua întâi!), să luăm în considerare doar acest verset, unul singur, din
Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17, pe care să-l aruncăm în luptă împotriva a nenumărate (să
zicem) contrargumente din Tradiție pro ziua întâi (întrucât, în Biblie, nu avem niciunul!). Să
schematizăm lupta:
351
Un singur verset Biblic din “n” texte din Tradiție, din

gura Domnului Iisus, pro versus gura a numeroși “sfinți
ziua a șaptea părinți”, pro ziua întâi
Cine învinge? Cui dăm prioritate? Care este calea sigură? Care variantă este corectă? Cu
amândouă în același timp sau cu câte puțin din ambele, nu se poate, nu mege! Deci, ori una, ori
cealaltă! Care este varianta cu riscul major de eroare? Dumneavoastră cum apreciați? Răspunsul și
sfaturile mele le știți: tone peste tone de dovezi din Tradiție să fie că tot nu echivalează cu un
singur verset din gura Mântuitorului! În ciuda faptului că, de regulă, minciuna este mult mai
populară și mai voluminoasă decât adevărul! Dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, posibilități și
putere, intenționez să pătrund mai adânc și în această presupus „Sfântă Tradiție”, pentru cultura
mea (cum zice lumea). Dragilor, direcția adevărată a creștinului este trasată deja de acum cca 2.000
de ani, direct de către Mântuitor, odată pentru todeauna, definitiv, ferm și lămurit, iar acesta nu va
suporta nici o schimbare atâta timp cât va mai ține lumea aceasta! Indiferent de ce-a născut pe
parcursul secolelor trecute și de ce va mai naște între timp, „Sfânta Tradiție”. Cerul şi pământul vor
trece, dar cuvintele lui Hristos nu vor trece!
Știu la ce vă gândiți: nu înțelegeți de ce atâția preoți și teologi, cunoscuți, apreciați și
recunoscuți, nume mari și multe din diverse confesiuni și biserici creștine, nu sesizează erorile
doctrinare tradiționiste în care se zbat. Și eu m-am gândit de multe ori, n-am o explicație concretă,
dar sper ca dezbaterile interconfesionale foarte ușor de realizat astăzi în epoca mass-mediei
instantaneie și tot mai probabile în viitor, să trezească cât mai mulți dintre aceștia la adevărul pur
biblic, simplu, logic și clar. Turme întregi i-ar urma și beneficiul ar fi enorm, concretizat prin suflete
câștigate pentru Hristos.
Revenind la doctrina răpirii prealabile, în față am avea două variante, două posibilități,
una lejeră și alta grea. Chiar și elementar judecând, este mult mai sănătos să fi pregătit dar să fi
lovit puțin, decât să fi nepregătit și să fi doborât în timp ce tu ai fost înșelat să visezi că vei fi scutit!
În domeniul sufletesc, nu trebuie asumate astfel de riscuri! Dacă răpirea se va produce în prealabil,
foarte bine (măcar de s-ar întâmpla!), ai scăpat de suferințe, dar dacă nu ești răpit trebuie să fi
pregătit pentru ce poate fi mai rău.
Mai jos, aveți ceva foarte interesant, din partea cuiva care respinge teoria răpirii prealabile:
Citat:
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va
fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea
aceea, poporul va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte" (Dan. 12,1). …
Pentru că Sabatul a devenit punctul deosebit de discuţie în creştinătate, iar autorităţile religioase şi
pământeşti s-au unit pentru a impune păzirea duminicii, refuzul stăruitor al unei minorităţi de a se supune
cerinţei generale va face din ei obiectul unui blestem general. Se va cere ca acei oameni puţini, care stau în
opoziţie cu o instituţie a bisericii şi cu legea statului, să nu mai fie îngăduiţi; că este mai bine să sufere ei
decât naţiuni întregi să fie aruncate în confuzie şi nelegiuire. Acelaşi argument a fost adus acum optsprezece
veacuri împotriva lui Hristos de către "conducătorii poporului". "Oare nu vă gândiţi că este în folosul
nostru", spunea Caiafa cel nelegiuit, "să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul?"
(Ioan 11,50). Acest argument va părea convingător; şi, în cele din urmă, se va da un decret împotriva acelora
care sfinţesc Sabatul poruncii a patra, denunţându-i ca meritând pedeapsa cea mai aspră şi dând poporului
libertatea ca, după un anumit timp, să-i dea la moarte. Romanismul din lumea veche şi protestantismul
apostaziat din cea nouă vor lua o atitudine asemănătoare faţă de aceia care cinstesc toate învăţăturile divine.
Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de necaz şi de suferinţă, descrise de profet
ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. "Aşa vorbeşte Domnul: 'Auzim strigăte de groază; spaimă, nu este
pace! S-au îngălbenit toate feţele. Vai! Căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea. Este o vreme de
necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea'" (Ier. 30,5-7). …
Când Satana îi acuză pe copiii lui Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul îi îngăduie să-i încerce
până la extrem. Încrederea lor în Dumnezeu, credinţa şi hotărârea lor vor fi aspru încercate. Când trec în
revistă trecutul lor, nădejdile lor se topesc, deoarece în toată viaţa lor pot vedea prea puţin bine. Sunt pe
deplin conştienţi de slăbiciunea şi nevrednicia lor. Satana caută să-i îngrozească cu gândul că situaţia lor
este fără nădejde, că pata mânjiturilor nu va putea fi ştearsă niciodată. El nădăjduieşte în felul acesta să le
distrugă credinţa, pentru ca ei să cedeze acestor ispite şi să-i abată de la credincioşia faţă de Dumnezeu. Cu
352
Semnul Fiarei
toate că poporul lui Dumnezeu este înconjurat de vrăjmaşi, care sunt hotărâţi să-i distrugă, groaza de care
suferă ei nu este teama de persecuţie pentru adevăr; ei se tem că nu s-au pocăit de toate păcatele şi că, prin
vreo greşeală a lor, să nu-şi dea seama de împlinirea făgăduinţei Mântuitorului: "Te voi păzi de ceasul
încercării care are să vină peste lumea întreagă" (Apoc. 3,10). Dacă ar avea asigurarea iertării, nu s-ar da
înapoi de la chinuri sau de la moarte; dar, dacă s-ar dovedi nevrednici şi şi-ar pierde viaţa din cauza
propriilor lor defecte de caracter, atunci Numele cel sfânt al lui Dumnezeu ar fi batjocorit. …
Istoria lui Iacov este în acelaşi timp şi o asigurare că Dumnezeu nu-i va lepăda pe aceia care au fost
amăgiţi, ispitiţi şi duşi în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăinţă adevărată. Când Satana caută să
distrugă această grupă de oameni, Dumnezeu Îşi trimite îngerii să-i încurajeze şi să-i ocrotească în vreme de
primejdie. Asalturile Satanei sunt furioase şi hotărâte, amăgirile sunt teribile; dar ochiul Domnului este
asupra poporului Său, iar urechea Lui aude strigătele lui. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par gata
să-i mistuie; dar Maestrul topitor îi va scoate ca pe aurul curăţit în foc. Iubirea lui Dumnezeu pentru copiii
Săi, în timpul acestei perioade de încercare cruntă, este tot atât de puternică şi delicată ca şi în zilele
prosperităţii lor celei mai strălucite; dar este necesar pentru ei să fie puşi în cuptorul de foc; firea lor
pământească trebuie să fie mistuită, pentru ca chipul lui Hristos să poată fi reflectat pe deplin.
Timpul de încercare şi de groază din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea
şi foamea - o credinţă care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har
spre a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor şi hotărât. Biruinţa lui este o
dovadă despre puterea rugăciunii stăruitoare. Toţi aceia care se vor prinde de făgăduinţele lui Dumnezeu, aşa
cum a făcut el, şi vor fi sinceri şi stăruitori, aşa cum a fost el, vor reuşi asemenea lui. Aceia care nu sunt gata
să se lepede de sine, să se lupte înaintea lui Dumnezeu, să se roage mult şi stăruitor pentru binecuvântarea
Sa, nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu - cât de puţini ştiu ce înseamnă lucrul acesta! Cât de puţini
sunt aceia care şi-au înălţat sufletul către Dumnezeu cu o dorinţă atât de puternică, până când toată puterea
a ajuns la limită. Când valurile disperării, pe care nici o limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se
roagă, cât de puţini se prind cu credinţă statornică de făgăduinţele lui Dumnezeu! ...
Când decretul dat de diferiţi conducători ai creştinătăţii împotriva păzitorilor poruncii va retrage
ocrotirea conducerii şi-i va lăsa la dispoziţia acelora care le doresc distrugerea, copiii lui Dumnezeu vor fugi
din oraşe şi sate, se vor întovărăşi în grupe, locuind în cele mai pustii şi mai singuratice locuri. Mulţi îşi vor
găsi scăparea în întăriturile munţilor. Asemenea creştinilor din văile Piemontului, ei vor face din înălţimile
pământului sanctuarele lor şi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru "întăriturile stâncilor" (Is. 33,16). Dar
mulţi din toate popoarele şi din toate clasele, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, negri şi albi, vor fi aruncaţi în
robia cea mai nedreaptă şi mai crudă. Cei iubiţi ai lui Dumnezeu vor trece prin zile grele, legaţi în lanţuri,
închişi după gratiile închisorilor, condamnaţi la moarte, iar alţii în aparenţă vor fi lăsaţi să moară de foame,
în temniţele întunecoase şi dezgustătoare. Nici o ureche omenească nu este deschisă să audă gemetele lor; nici
o mână omenească nu este gata să le dea ajutor.
Va uita oare Dumnezeu pe poporul Său în acest ceas al încercării? L-a uitat El pe Noe cel credincios,
atunci când judecăţile lui Dumnezeu au fost dezlănţuite peste lumea antediluviană? L-a uitat El pe Lot
atunci când a căzut foc din cer pentru a nimici cetăţile câmpiei? L-a uitat El pe Iosif, înconjurat de idolatri în
Egipt? L-a uitat El pe Ilie când jurământul Izabelei îl ameninţa cu aceeaşi soartă ca a preoţilor lui Baal? L-a
uitat El pe Ieremia în groapa cea mai întunecoasă şi dezgustătoare a închisorii? I-a uitat El pe cei trei
demnitari în cuptorul de foc? Sau pe Daniel în groapa leilor?
"Sionul zicea: 'M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!' Poate o femeie să uite copilul pe care-l
alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un
chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele" (Is. 49,14-16). "Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: 'Cel ce se
atinge de voi se atinge de lumina ochilor lui'" (Zah. 2,8).
Cu toate că vrăjmaşii îi pot arunca în închisoare, pereţii celulei nu pot întrerupe legătura dintre
sufletele lor şi Hristos. Acela care vede toate slăbiciunile lor, care cunoaşte toate încercările este mai presus de
puterile pământului; şi îngerii vor veni la ei, în celulele singuratice, aducându-le lumină şi pace din cer.
Temniţa va fi ca un palat, căci acolo locuiesc cei bogaţi în credinţă, iar zidurile întunecate vor fi luminate de
lumina cerească, ca şi atunci când Pavel şi Sila se rugau şi cântau laude la miezul nopţii, în temniţa din
Filipi. …
Plăgile care au căzut asupra Egiptului atunci când Dumnezeu a fost pe punctul de a-l elibera pe Israel
au fost asemănătoare, în caracter, cu acele judecăţi mai teribile şi mai întinse care urmează să cadă peste lume
chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Descriind aceste lovituri îngrozitoare, scriitorul
Apocalipsei spune: "O rană rea şi dureroasă i-a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau
icoanei ei. Marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în
mare. Apele s-au făcut sânge". "Drept eşti Tu, Doamne" pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia
au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici" (Apoc. 16,2-6).
353
Condamnând pe poporul lui Dumnezeu la moarte, ei şi-au atras vinovăţia sângelui lor ca şi când ar fi fost
vărsat de propria lor mână. …
Aceste plăgi nu sunt generale, căci locuitorii pământului ar fi nimiciţi cu totul. Totuşi, vor fi cele mai
îngrozitoare calamităţi care au fost cunoscute vreodată de muritori. …
Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferinţă; dar când este persecutat şi chinuit, când suferă
lipsuri şi nu are hrană, nu va fi lăsat să piară. Dumnezeul acela care a avut grijă de Ilie nu va trece pe lângă
nici unul dintre copiii Săi care se sacrifică pe ei înşişi. El, care numără perii capului, va avea grijă de ei şi, în
timp de foamete, vor fi săturaţi. În timp ce nelegiuiţii mor de foame şi de boli, îngerii îi vor ocroti pe cei drepţi
şi le vor împlini nevoile. Pentru cei care umblă în neprihănire, făgăduinţa este: "I se va da pâine şi apa nu-i
va lipsi". "Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi
asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi" (Isaia 33,15.16; 41,17). …
Cu toate acestea, pentru ochiul omenesc s-ar părea că poporul lui Dumnezeu trebuie să sigileze în
scurtă vreme mărturia lui cu sânge, aşa cum au făcut martirii dinaintea lui. Chiar şi ei încep să se teamă că
Domnul i-a lăsat să cadă în mâna vrăjmaşilor lor. Acesta este timpul unei agonii teribile. Zi şi noapte, ei
strigă către Dumnezeu pentru liberare. Nelegiuiţii tresaltă şi se aude un strigăt batjocoritor: "Unde este
credinţa voastră? De ce nu vă liberează Dumnezeu din mâinile noastre dacă sunteţi într-adevăr poporul
Său?" Dar cei care aşteaptă îşi amintesc de Isus murind pe crucea de pe Calvar şi de marii preoţi şi
conducători strigând în batjocură: "Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă El este
împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El!" (Matei 27,42). …
Cu o dorinţă arzătoare, poporul lui Dumnezeu aşteaptă semnele venirii Împăratului lor. Când sunt
întrebaţi străjerii: "Cât mai este din noapte?", este dat răspunsul neîntârziat: "Vine dimineaţa şi este tot
noapte" (Is. 21,11.12). Lumina străluceşte prin nori deasupra vârfurilor munţilor. În curând se va descoperi
slava Sa. Soarele neprihănirii este gata să strălucească. Atât dimineaţa, cât şi noaptea sunt la uşă - începutul
unei zile nesfârşite pentru cel drept şi coborârea unei nopţi veşnice peste cel nelegiuit. …
Scumpul nostru Mântuitor ne va trimite ajutorul chiar atunci când avem nevoie de el. Calea spre
ceruri este sfinţită de urmele Sale. Orice spin care ne răneşte picioarele le-a rănit pe ale Sale. Orice cruce, pe
care suntem chemaţi să o purtăm, El a purtat-o înainte de noi. Domnul îngăduie lupta pentru a pregăti
sufletul pentru pace. Timpul strâmtorării este o grea încercare şi de temut pentru poporul lui Dumnezeu; dar
este un timp când toţi credincioşii adevăraţi să privească în sus şi prin credinţă să poată vedea curcubeul
făgăduinţei care îl înconjoară.” - Ellen White - „Tragedia Veacurilor” - Cap. 39 Timpul
strâmtorării
Știți cu ce putem asimila chestiunea? Este ca și cum ai merge la cel mai mare și vital război,
dar tu stai extrem de liniștit, subestâmindu-ți adversarul fără niciun fundament, în ciuda
informațiilor pe care le deții și care indică către altceva! Este greșit! Riști să ai mari surprize și să fi
găsit nepregătit și astfel învins!
De aceea, adepţii acestei doctrine false a răpirii prealabile, riscă să pice în plasa Fiarei
antihristice, riscă să se autoamagească şi să fie luaţi prin surprindere: pentru că ar putea fi
nepregătiţi (în oricare mod), întrucât vor trebui să îndure evenimentele (şi nu vor fi scutiţi!). You
Tube: „02 RĂPIREA din Apocalipsa Amăgirea Satanei! Cum va Reveni IISUS? CODUL PROFEȚIEI”;
„Apogeul iminent al istoriei - History's coming climax - Walter Veith”.
Către aceiași concluzie, a niciunei scutiri, ne conduce și tipologia biblică, care ne oferă pilde
trecute, pentru viitor. Nici Evreii Vechiului Testament, poporul ales al Domnului, la scoaterea și
fuga lor din Egipt, n-au fost scutiți prin înălțare la cer, ci într-adevăr protejați, au fost trecuți prin
ele, aici pe Pământ.
Frați creștini, nu cădeți în această plasă ieftină, ci fiecare de acum înainte, din prezenta sau
din orice generație viitoare, să nu viseze că va fi răpit și scutit, ci, prin credință, să se pregătească
sufletește pentru ce este mai rău posibil cu putință! Pentru că, dacă va trăi evenimentele finale,
creștinul „visător” o să aibă surpriza extremă că nu va fi răpit niciunde, ci va trebui să înfrunte
prigoana până la moarte implementată de puterile omenești supuse Antihristului și să treacă prin
necazul cel mare. Doctrina răpirii prealabile nu este decât o altă mare capcană a Satanei!
Evenimentele NEMAIÎNTÂLNITE, ATIPICE, EXTRAORDINARE, SUPRANATURALE,
ETC, însoțitoare răpirii, se vor produce doar la sfârșit, respectiv la UNICA REVENIRE a
Domnului, „în ziua de apoi”, când fiecare om, la nivel individual, va fi făcut deja o alegere între
cele 2 căi posibile, nemaiputându-se schimba absolut nimic, pentru nimeni. Până atunci, în timpul
necazului cel mare, va fi strâmtorare mare fără precedent și greutăți mari și prigoană pentru
354
Semnul Fiarei
poporul lui Dumnezeu în special, dar lucrurile se vor desfășura în sfera înșelătoriei și nu a
dovezilor departajatoare divine, care să-i impresioneze pe oameni și implicit să-i determine pe
aceștia să revină la credință! De aceea, toți cei ce se bazează și se orientează după MINUNI care să-
i scutească de greutăți, ocolind proba credinței, riscă să realizeze că, înșelați fiind, au mers pe piste
greșite, când va fi poate mult prea târziu.
Răpirea, respectiv „marele eveniment” se va petrece într-adevăr, dar nu în prealabil și nici de
două ori, ci o singură dată, nu și înaintea necazului cel mare ci numai la sfârșitul acestuia,
respectiv la sfârșitul lumii. Și evident, obiectul acesteia îl vor face sfinții morții ai tuturor
timpurilor (inclusiv cei din timpul necazului cel mare), ce vor fi înviați cu învierea cea dintâi,
precum și sfinții vii ai ultimei generații, ce vor fi rezistat în viață în urma prigoanei autorităților
lumești ce vor lucra în slujba Satanei.
Până și o parte dintre pastorii diverși protestanți, au realizat falsitatea acestei teorii a răpirii
prealabile, pe care, dacă inițial au susținut-o, ulterior, aprofundând, au lepădat-o considerând-o o
adevărată CAPCANĂ a diavolului. You Tube: “Răpirea înainte sau după necazul cel mare?”
Fraților, nu vă mai amăgiți singuri! Nu va exista nicio răpire prealabilă! Nimeni să nu
„viseze” că va fi scutit! You Tube: “CREȘTINII RĂPIȚI ÎNAINTE DE NECAZ? CE SPUNE
BIBLIA!?”.
În concluzie, Pastorul Vasile Filat și confesiunea acestuia lansează pe piață speranțe deșarte
și în timp ce n-au identificat încă Elementele apocaliptice, învață futurismul (Antihristul și tot ce
are legătură cu acesta, se vor întâmpla în viitor), lacune majore și doctrine false foarte periculoase.
De asemenea, extrem de periculos este și preterismul (Antihristul ar fi fost în trecut, înainte
de Hristos, respectiv regele grec Antioh Epifanul - 215 î.Hr. - 164 î.Hr., care a interzis ritualurile
iudaice, a profanat Templul şi i-a elenizat cu forţă pe evrei). Cum ar putea fi Antioh Epifanul, mort
de cca 2.200 de ani, Cornul principal din Daniel, dacă Biblia ne descoperă că acesta reprezintă
aceiași entitate cu principala Fiară apocaliptică, pe care o regăsim în slujba Satanei, vie, până la
sfârșitul lumii acesteia?
În privința Ortodocșilor, aceștia par să fie și mai dezinteresați, neînvățând mai nimic
concret în acest sens, la nivel oficial. În afară că se învârt și aceștia în jurul Cipurilor sau
pașapoartelor biometrice sau că atribuie pueril și greșit femeii credincioase din Apocalipsa pe
Fecioara Maria, că să-și justifice Idolatria mascată (fără să ne spună, în același timp, cine este
și femeia desfrinata - explicații mai detaliate în această privința găsiți în alte părți ale materialului),
nu știu să existe, pe acest subiect, ceva serios la aceștia.
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 1. Şi s-a arătat din cer un semn mare:
o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.,
13. Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul., 15. Şi
şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa., Cap. 17, 3. Şi m-a dus, în duh, în
pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.,
6. Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat
cu mirare mare.).
Închei aici subiectul răpirii prealabile, rugându-vă să reflectați la următoarele: Cum este
înțelept să tratezi un război (iar războiul sufletesc este cel mai veritabil dintre toate, având miza supremă:
dobândirea sau nu a Raiului veșnic!)? Nu să fi pregătit pentru ce-ar putea fi mai mai rău? Fiecare va
alege pentru sine.
355
Profesoară de religie ultraortodoxă
În luna mai 2018, prin voia Domnului, printr-o conjunctură nepremeditată, am asistat
pentru o perioadă de 9 zile la un pelerinaj ortodox organizat în Israel şi Iordania. Ghidul a fost
chiar o profesoară de religie, ultraortodoxă, ce a manifestat pe parcursul călătoriei, o mare râvnă
pentru Dumnezeu (ceea ce este foarte bine!), dar care, pe de altă parte, s-a dovedit a fi şi o
înverşunată adeptă a cultelor Maicii Domnului, sfinţilor, moaştelor, etc., respectiv a doctrinelor
false, nebiblice, păgâno-tradiţioniste, aferente acestora (ceea ce este foarte rău!).
Chiar cineva era de părere că râvna foarte mare, asociată cu doctrinele false, poate conduce
în unele cazuri la fanatism religios, ce poate avea un impact negativ (exemple de notorietate: unii
dintre „inchizitorii” medievali creştini, „Kamikaze” islamici etc.).
Nu cred însă să fie şi cazul doamnei profesoare şi nu este exclus ca la un moment dat
împrejurările s-o determine să „deschidă ochii”. Deşi credinţa acesteia este categoric sinceră şi
intenţiile ei sunt bune, îndrăznesc totuşi să apreciez că pelerinajul a fost, cel puţin în parte, unul al
idolatriei, al urâciunilor şi al păcatului comis inconştient.
Am vizitat mai multe locaşuri de cult, în special ortodoxe, şi începând cu Biserica Sfântului
Mormânt din Ierusalim şi continuând cu diversele biserici creştine existente prin Ţara Sfântă, şi pe
acolo este plin de statui, icoane, tablouri, ritualuri şi practici nebiblice etc. Iar de la atâtea moaşte şi
practicile aferente lor, ţi se poate întoarce stomacul pe dos.
Aici aș face o mică paranteză: mulți susțin că ei nu se închină la moaște ci doar le cinstesc, în
virtutea sfințeniei decedatului. În felul acesta consideră că nu încalcă poruncile lui Dumnezeu.
Nimic mai înșelător! În primul rînd, vă rog să vă uitați la televizor, la știri, chiar și la emisiuni sau
pe posturi religioase, de unde auzi, chiar din gura preoților: ”... pelerinii merg să se închine la moaștele
sfintei cutare.... îmbulzeală mare pentru închinarea la moaștele ....” Repetat, cu urechile mele, am auzit
astfel de afirmații publice, inclusiv din gura prelaților noștri. Chiar și doamna profesoară
ultraortodoxă insista: „...nu faceți numai fotografi, ci și închinați-vă la ele!...” Dar și dacă nu ne
închinăm la ele, ci doar le cinstim (cum se justifică unii), să nu fie același lucru? Ba da, fraților! Nu
vă lăsați înșelați de așa-zisa scurgere de mir din moaște sau de minunile mincinoase din jurul acestora!
Nu mergeți după semne și minuni mincinoase, ce stau în puterea celui viclean, ci după Cuvântul
lui Hristos! Ambele acțiuni, fie că ne închinăm moaștelor fie că ne pretindem că doar le cinstim,
reprezintă urâciuni de nedescris în fața Domnului Dumnezeu și totodată, succesul Satanei.
Moartea și tot ce ține de ea, este consecința săvârșirii păcatului, iar prin închinarea/cinstirea
moaștelor (ce au rezultat dintr-un trup omenesc, în urma morții, ce devine necurăție, spurcăciune!),
practic cinstim indirect și inconștient răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, respectiv păcatul, cel ce
îl rănește atât de mult pe Creator. Acesta suferă iar Satana jubilează!
Cam la fel stau lucrurile și în cazul icoanelor: “... nu! ... noi nu ne închinăm la icoanele propriu-
zise! ... noi vedem dincolo de icoane!... noi, prin icoane, Îl vedem și ne închinăm lui Dumnezeu! ...” Plus
alte explicații și justificări similare!
„Pe sfinţi îi cinstim (time nu proskinesis, n.n.) numai ca pe nişte modele, ca pe unii ce au
contribuit la întărirea credinţei în Dumnezeu. Îi cinstim cum cinstim pe învăţătorii noştri, pe părinţii
noştri (la care sigur nu ne închinăm, n.n.)”185
Surse: 185 Sfântul Atanasie cel Mare. Scrieri, Partea I. Traducere din greceşte de Pr. prof.
Dumitru Stăniloaie, editura IBM al BOR, Bucureşti, 1987, pag. 256; preluate din „Creștinismul
„Ele (imaginile) ne trezesc simţămintele înalte de iubire şi recunoştinţă către Domnul. Ele sunt o
Biblie deschisă (doar atunci când tematica scenelor e biblică, n.n.) pe care o înţeleg şi neştiutorii de
carte... (mai ales preşcolarii, n.n.)... ele nu se pot confunda nici cu fiinţa pe care o vedem pe ele. Ci ele
numai ne aduc aminte de persoanele înfăţişate acolo.” (departe gândul de a aduce vreun cult religios
imaginilor, n.n.) 214
356
Semnul Fiarei
Surse: 214 Almanahul creştin ortodox pe anul 1959, ed. Episcopiei Ortodoxe Române, pag. 157;
Din nou, nimc mai înșelător! Cărui „dumnezeu” vă închinați și slujiți, domnilor? Acelui
Dumnezeu care v-a poruncit:
“Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte
sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu,
Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă
urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce
Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”?
Prin icoane și moaște, în niciun caz! Sau adversarului Său? Gândiți-vă bine, pentru că
problema închinării este extrem de sensibilă! De ce vă asumați riscuri inutile? De ce vă încumetați
să furați din prerogativele divine? Pentru că numai Dumnezeu știe cine a fost, cu adevărat, sfânt
sau nu! Mulți au fost, dar nu toți dintre cei pe care îi venerează astăzi bisericile. De exemplu, în
Biserica Catolică s-au canonizat, sfințit și beatificat, papi din trecut foarte vicioși și chiar criminali
inchizitori celebri. Căutați în Istorie. Acestora și moaștelor lor li se închină milioane și milioane de
oameni vii, din nefericire. Ce surpriză neplăcută (dar tardivă!) va fi pentru mulți, la învieri, atunci
când se vor descoperi toate, iar ei vor constata că au slujit nu numai împotriva Poruncilor
Domnului, dar și unor “sfinți” păcătoși nepocăiți, pierduți în veșnicie! Ce surpriză neplăcută va fi
să constate că au slujit unor nesfinți, nepocăiți și de aceea, neiertați! Ce poate părea mare în fața
oamenilor, se poate dovedi a fi foarte mic în fața lui Dumnezeu.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 15. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe
voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este
înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.).
Tot urâciune rămâne și venerarea sfinților cu adevărat sfinți, pocăiți și de aceea, iertați! Doar
Creatorul trebuie venerat și aceasta, direct! Nu trebuie venerată creatura, sau Creatorul prin
intermediari, prin creatura vie, dar mai ales prin creatura moartă!
Încumetare omenească nesăbuită înseamnă nu numai canonizarea, sfințirea, beatificarea
morților de către unele biserici (în special catolice și ortodoxe), dar și autoatribuirea unor titluri
viilor, în ierarhia bisericească: „preasfințitul”, „preafericitul”, „sfântul sinod”, etc. Cred că aceste
autoatribuiri nu sunt pe placul Domnului și chiar au o oarecare tentă hulitoare! Inconștiență dar
hulitoare! „Preasfințitul” homosexual de la Huși (și alții asemenea!), „preasfințit” rămânea în ochii
enoriașilor, dacă nu i se dezvăluiau, de către mas-media, întâlnirile în care săvârșea spurcăciunea.
De ochii oamenilor ne putem ascunde dar nu și de ochii lui Dumnezeu. Cineva lua în derâdere
astfel de cazuri: “preaspurcatul”. Dar nu este de râs, ci de plâns! Domnul Dumnezeu să le dea
putere unora ca aceștia să învingă patima scârboasă, să renunțe la teribilul păcat și se pocăiască în
inima lor, cu adevarat! Lor să le dea, nouă tuturor să ne dea putere, să luptăm împotriva oricăror
păcate! Și să ne pocăim în inima noastră. Întrucât pocăința proprie ne va salva și nu caracterizarea
altora din exterior.
Să nu ne automințim! Nu numai că prin aceste practici, oricâte explicații și justificări am găsi,
se încalcă fără doar și poate cel puțin primele 2 Porunci ale lui Dumnezeu din cadrul Celor Zece
Porunci. Ba încă Creatorul Cel Atotputernic și Nemărginit, este și jignit prin îngustarea Lui (de
asemenea, în majoritatea cazurilor, indirect și inconștient!). Creatorul Cel Infinit nu poate fi
îngustat prin cioplituri finite de mâini de om și nici venerat prin mijloacele și instrumentele lui
Baal! Domnul Dumnezeu ne-a dat niște Porunci clare și pragmatice iar omul care le încalcă fiind
înșelat secularo-milenar de către Satana, își găsește justificări neclare și nepragmatice. De aceea
trebuie spus practicanților acestor culte anti-Cuvânt: „... Exact asta faceți! Nu vă autoamăgiți! Încălcați
Poruncile lui Dumnezeu cu aceste culte artificiale nebiblice! Și Îl jigniți pe Acesta! Și vă încumetați! Oricât
ați încerca să vă ascundeți după deget!...” Oameni buni, sper că ne vom trezi cât mai mulți și vom ieși
de sub robia acestor păcate perfide, îmbrăcate în cămașă creștinească, determinate de însăși
“buruienile” bisericilor (așa cum le spunea cineva).
Din nefericire, aceste culte anti-biblice sunt apărate cu tărie de clerul bisericesc, adică exact
de aceia care ar fi trebuit să fie primii care să le contraargumenteze, să le distrugă și să le elimine.
357
Astăzi, n-ar trebui să mai suferim de “cangrena” și orbia Evului Mediu. Ar trebui să depășim
erorile trecutului și să ne vindecăm prin întoarcere strictă la Cuvânt și eliminarea reziduurilor
satanice! Însă, se pare că nu vrem s-o facem. Ba dimpotrivă, preoți buni oratori, deștepți,
carismatici, spontani, etc le practică și le propăvăduiesc în biserici, pe la televizor, în conferințe. De
la unii, care caută prin Tradiție un fundament acestor culte, auzi niște explicații fantasmagorice
(vagi, ciudate, neferme, îndrăznețe, inventive, necoerente, încumetatoare, neclare, etc și nestăpânite
probabil, nici de către ei înșiși!), niște „sucisme” și niște „savantisme”, de te îngrozești! Prin
cumparație cu Cuvântul lui Hristos, simplu și clar, nefantasmagoric și pragmatic, adresat nouă
tuturor! Și nu de puține ori, am avut senzația că acestea sunt pentru gloria proprie omenească
deșartă a prelaților autori, sub umbrela automândriei inconștiente dar înșelătoare.
De înşelătoria seculară satanică n-au scăpat nici tărâmurile biblice, fie că sunt stăpânite de
evrei iudaici, de musulmani sau de creştini de diferite confesiuni şi naţionalităţi. Satana este enorm
de departe de-a fi un tip comod, care să stea într-un şezlong şi să privească evenimentele istoriei
milenare! NU! Satana este groaznic, disperat şi neobosit de activ împotriva fiecărui om care a trăit,
trăieşte şi va trăi vreodată, până la cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos!
Din gura doamnei profesoare am auzit multe adevăruri, dar şi erori dogmatice, printre care
unele evidente chiar şi pentru cei nepregătiţi, dar care vor să apeleze la propria conştiinţă sau la o
logică simplă, elementară.
De exemplu, ni s-a spus că atunci când diavolul L-a ispitit de trei ori pe Domnul Iisus Hristos
(înaintea începerii propovăduirii Evangheliei Sale), după ce Acesta „a postit patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi” în pustiu, nu ştia că El era Fiul lui Dumnezeu, căci i-a zis: „Dacă Tu
eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos ...”
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 6. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,
aruncă-Te jos, că scris este: "Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să
izbeşti de piatră piciorul Tău".).
Nici vorbă de aşa ceva! Pe câţi, din toată Scriptura, a mai ispitit diavolul astfel? Diavolul ştia
exact cine era, ştia că Domnul Iisus era Fiul lui Dumnezeu! Substratul este cu totul altul: este vorba
de ascultare şi închinare şi nu de neidentificarea Mântuitorului! Nu, nici vorbă! Dacă Domnul Iisus
Hristos ar fi ascultat de diavol, Acesta ar fi comis păcatul şi TOTUL S-AR FI PRĂBUŞIT în
univers, iar noi oamenii am fi fost, toţi, fără excepţie, sortiţi pieirii veşnice! Din fericire,
Mântuitorul, nu a comis păcatul şi nu s-a închinat Satanei, şi de aceea toţi dintre noi care se
pocăiesc în inima lor, urmându-i Lui, vor dobândi, prin sângele Său, mult râvnita viaţă veşnică!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 4, 8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte
foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor., 9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă
vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie., 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: "Domnului
Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti"., 11. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la
El, Îi slujeau.).
O altă afirmaţie eronată: „...Ioan Botezătorul, de la decapitarea lui până la învierea Domnului, adică
cca 3.5 ani, a stat în Iad ... ca şi toţi drepţii şi profeţii lui Dumnezeu ce au trăit în miile de ani de
dinainte...”
Aceasta este iar o doctrină falsă, jignitoare la adresa caracterului lui Dumnezeu. Ioan
Botezătorul sau oricare dintre profeţi sau drepţi, să fi stat, nu ani sau mii de ani, dar măcar o
singură oră în chinuitorul Iad? Pe adepţii acestei doctrine false eu i-aş ruga să încerce să-şi ardă cu
bricheta propriul deget, câteva secunde! Poate aşa vor reflecta mai profund! Nici vorbă, din nou!
Am dezbătut subiectul acesta mult mai pe larg în alte părţi ale materialului. Și tare aș fi curios, în
această accepțiune, să știu cum l-ar putea justifica doamna profesoară, pe Moise, cel mort cu cca
1.500 de ani înainte de Hristos, dar apărut viu din Cer (nu din Iad, cum ar presupune ipoteza
dânsei!), alături de Ilie, în episodul schimbării la față a Mântuitorului, episod petrecut înaintea
răstignirii și învierii Domnului.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 17, 3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu
El., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 9, 4. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus.,
Sfânta Evanghelie după Luca, 30. Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu El, care erau Moise şi Ilie,).
358
Semnul Fiarei
Dar nu m-am gândit pe loc și am scăpat ocazia s-o întreb, însă îndrăznesc să am convingerea
că ar fi fost într-o mare dificultate, poate chiar într-o postură imposibilă. Întrucât ortodocșii, se pare
că n-au informații nici despre învierea prealabilă a marelui profet evreu. Și-atunci, probabil că ar fi
fost nevoită să afirme că Iadul este în Cer, din moment ce Moise a venit din Cer iar toți morții de
până la învierea lui Hristos ajungeau instantaneu și obligatoriu, în Iad, fără de nicio înviere. Încă o
dată trebuie să conștientizăm că falsitatea poate conduce către crunte nepotriviri!
Doctrina „nemuririi sufletului”, provine din filozofia păgână greacă preexistentă, care
înoculându-se perfid în Creştinism (cu sprijinul celui viclean!), le provoacă mari probleme
creştinilor adepţi ai acesteia. Pentru c-au fost înşelaţi să creadă că „moartea este viaţă”, neştiind că
de fapt omul la moartea sa biologică intră în starea somnului fără de vise până la înviere (deci nu
merge nici în Iad şi nici în Rai până atunci!), aceşti profesori sau preoţi sau teologi creştini sunt în
mare încurcătură, fiind nevoiţi să lanseze răspunsuri şi explicaţii dintre cele mai neverosimile,
puerile, aberante sau de-a dreptul ridicole, la întrebările referitoare la „ce se întâmplă dincolo?”.
Filozofia este cea care îi prinde în laţ, în special pe cei cu carte, pe intelectuali!
Şi, uite aşa, ajungem să declarăm că toţi drepţii şi toţi proorocii din vechime cum ar fi Noe,
Avraam, Isac, Israel, Daniel, Isaia etc., etc., au fost pedepsiţi pe nedrept cu câteva mii/sute de ani
de Iad, ca proorocul Ioan Botezătorul a fost pedepsit pe nedrept cu cca 3.5 ani de Iad, de către un
Dumnezeu Atotputernic şi DREPT. Ştiţi ce spune, de fapt, indirect, această doctrină? Drepţii +
Proorocii (Daniel, Isaia etc., Ioan Botezătorul) în Iad = Dumnezeu este nedrept! Gravă eroare!
Aceasta este una dintre jalnicele doctrine ale bisericii noastre ortodoxe, împărtăşită şi cu altele,
pentru că diavolul nu se mulţumeşte cu puţin. Într-un asemenea hal îşi bate joc Satana de
Omenirea supusă păcatului, în mare măsură chiar datorită doctrinelor bisericeşti false născocite cu
aportul lui asiduu combinat cu slăbiciunile omului înşelat în timp!
Și apropo, Ioan Botezătorul a fost omorât de Irod la începutul propăvăduirii Domnului Iisus
Hristos, iar tot Noul Testament a fost scris câteva decenii mai tărziu. Rezultă de undeva din acesta
că cei 12 Apostoli sau ucenicii sau biserica creștină primară, se închinau prin/la sfântul mort
decapitat în prealabil, evenimente despre care aveau cunoștință? Sau prin/la moaștele acestuia, așa
cum practică biserica oficială astăzi? NU! Nicidecum!
O altă afirmaţie eronată: „...este păcat dacă nu eşti ortodox... noi, în Ortodoxie, avem toate darurile
(referindu-se la cultele Maicii Domnului, sfinţilor, icoanelor şi moaştelor etc.) ...şi este păcat să nu
beneficiem de ele...”
Aşa zic şi alţii, că este păcat dacă nu practici ca ei, printre aceştia numărându-se cu prioritate
şi Biserica Romano-Catolică! Deci „...este păcat dacă nu eşti ortodox...”. Da, ar fi păcat să nu fii
ortodox, dacă Dumnezeu, în Cuvântul Lui (Biblia = Sfânta Scriptură), ar fi poruncit vreodată
măcar următoarele:
o Să ai şi alţi dumnezei afară de Mine!
o Să-ţi faci chip cioplit şi orice fel de asemănare a oricărui lucru din câte sunt în cer, sus, şi
din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să te închini lor, să
le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, nu sunt un Dumnezeu zelos, ....
o Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează din ziua a doua până în ziua a
şaptea, şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua întâia este odihna Domnului
Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi niciun lucru: ...
Sau mai concret şi direct spus:
o Să te închini la Fecioara Maria/Maica Domnului, la sfinţi vii şi mai ales morţi etc.!
o Să-ţi faci icoane, tablouri, moaşte etc.! Să te închini lor, să le slujeşti, că Eu, Domnul
Dumnezeul tău, nu sunt un Dumnezeu zelos, ....
o Tine duminica ca noua zi de odihnă ...
o Plus multe altele neporuncite...
359
Da, dacă Dumnezeu ar fi poruncit vreodată aşa ceva, atunci era într-adevăr păcat dacă nu
erai ortodox sau catolic. Dar cum Dumnezeu n-a poruncit niciodată, ci a poruncit exact invers, tare
mă tem că cei care comit păcate inconştiente sunt exact ortodocşii şi catolicii şi toţi cei ce se ţin de
porunci neporuncite, dar care determină încălcarea adevăratelor Porunci, a celor poruncite! De
aceea, în adevăr, lucrurile par să stea exact pe dos, iar noi, în Ortodoxie NU avem toate darurile, ci
mai degrabă avem, din nefericire, aproape toate ritualurile înşelătoare provenite din păgânismul
orfic (aşa cum spunea Dr. ortodox Petre Stavrescu/1938).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 15, 13. Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe
care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.).
Deci, să stăm liniştiţi în această privinţă şi să nu ne facem griji dacă nu păstrăm porunci
neporuncite şi dacă nu practicam ritualuri nebiblice. Ci griji trebuie să ne facem dacă nu păzim
Cuvântul Adevărat al Lui Dumnezeu, respectiv Poruncile adevărate ale Lui, căci aceea înseamnă
într-adevăr păcat, pe care Acesta îl urăşte!
O altă afirmaţie eronată: „...Biserica Romano-Catolică s-a rupt de Ortodoxie... şi astfel a căzut din
credinţa adevărată... apoi s-a divizat şi mai mult şi au apărut Bisericile Protestante căzute...”
Iar un pachet de falsuri inconştiente sau un amalgam de fals cu adevăr! În primul rând, aş fi
rezervat să afirm că cel mare s-a rupt din cel mic. Întrucît, “după anul 1054, când cele două biserici au
rupt oficial legăturile, creștinii răsăriteni erau numiți de cei apuseni schismatici (cei care s-au despărțit de
Roma).”
Dar să pătrundem puțin în istoria credințelor locuitorilor spațiului ocupat astăzi de România:
Citat:
„Românii au fost împiedicați să formeze un stat medieval în numele lor etnic în Transilvania, unde a
fost capitala lui Decebal și centrul Daciei Romane, al romanizării, și unde a fost un nucleu de bază al
formării lor ca popor. Cauza principală a acestei neîmpliniri a fost impunerea stăpânirii ungare dinspre vest.
Dar regii ungari au voit, după 1200, adică după terminarea supunerii Transilvaniei, să-și extindă dominația
și dincolo de Carpați, deopotrivă spre sud și spre est. Un motiv serios de întârziere pentru ei și chiar de
retragere vremelnică a fost dominația cumană (secolul al XII-lea) și, mai ales, marea invazie tătară (sau
mongolă), care a atins regiunile românești, Polonia și Ungaria pe la 1241-1242. ... Pag. 66.
După consolidarea domiei, Basarab a refuzat să mai accepte suzeranitatea regelui Ungariei, a
recuperat unele teritorii ale sale ocupate de Ungaria și a devenit suzeran. În 1330, regele ungar Carol Robert
a pornit o campanie militară în Țara Românească pentru pedepsirea lui Basarab. ... Pag. 70.
Lupta, numită “de la Posada”, a durat patru zile (9-12 noiembrie 1330) și a fost un dezastru pentru
atacatori: ... Pag. 71.
După această importantă victorie, faima Țării Românești a sporit considerabil peste hotare, ea
afirmându-se între statele europene independente. În 1359, când domnea fiul lui Basarab, Nicolae Alexandru
(1352-1364), lua ființă în cetatea de scaun, Curtea de Argeș, mitropolia Țării Românești, supusă direct Marii
Biserici (Patriarhiei) de la Bizanț (Constantinopol). Prin aceasta, disputa dintre Biserica apuseană (catolică)
și cea răsăriteană (ortodoxă) pentru atragerea de-o parte sau de alta a Bisericii Țării Românești este decisă
definitiv în favoarea Constantinopului. În Europa acelei vremi, puterea politică suverană a oricărui principe
trebuia recunoscută (consfințită) de Biserică, de către unul dintre cele două centre rivale, Curia (Curtea)
papală sau Patriarhia de la Constantinopol. Orientarea Țării Românești spre Curia papală ar fi însemnat
însă supunerea politică a acestei tări față de Ungaria, ceea ce principii români au voit să ocolească. De aceea,
ei s-au orientat până la urmă spre Bizanț, centru care le putea asigura puterea independentă, fără să le
impună dominația sa politică în mod direct sau prin intermediul unui alt stat. Întemeierea Mitropoliei de la
Argeș a fost privită ca un act de dușmănie față de Ungaria și a stârnit anumite reacții de pedepsire, dar
faptele erau consumate. ... Pag. 71, 72.
Ungaria, declarată „regat apostolic” (pus sub protecția papei), folosea în acțiunea sa de lărgire și
Biserica Catolică sau aducerea de noi „oaspeți” catolici în orașele moldovene de sub munte. Încă înainte de
invazia tătară, pe la 1227, este creată o episcopie catolică în Moldova numită „a cumanilor”, fiindcă zona
fusese un timp sub control politic cuman. Dar la 1234, papa recunoștea că locuitorii teritoriului acestei
episcopii erau românii, care nu se supuneau episcopului catolic, deoarece ei aveau episcopi proprii, de rit
bizantin, și, prin urmare, conducătorii lor politici. Invazia tătară a distrus această episcopie, iar refacerea ei a
fost posibilă mult mai târziu, sub un nou nume. Dar și așa, la începutul secolului al XIV-lea, bunurile sale
erau amenințate de “puternicii acelor locuri” din Moldova, care țineau, desigur, de Biserica Răsăriteană. Era
clar că dominația religioasă din Moldova, prin Biserica Catolică susținută de Ungaria, nu era posibilă fără o
360
Semnul Fiarei
dominație politică. De aceea, regii Ungariei au căutat o soluție în acest sens. Însuși papa știa că, pentru
succesul acțiunii catolice în Moldova, este nevoie de „episcopi potriviți acelei națiuni”, adică știutori de
română sau aleși dintre români. Regele Ungariei a aplicat și el același principiu. Români erau destui în
Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, adică în teritoriile ocupate direct de Ungaria. Ei puteau fi atrași
spre colaborare și puteau primi misiuni în Moldova. .... Pag. 72, 73.
Totuși, românii din Moldova erau nemulțumiți de dominația ungară și de „misionarismul” catolic
(efortul de a impune catolicismul) susținut puternic de către Ungaria. ... Pag. 74.
Regele ungar, fiul celui învins de Basarab la Posada, nemulțumit și iritat de această evoluție a
lucrurilor, a trimis prin 1365 o oaste contra lui Bogdan, dar românul a ieșit învingător, consolidând statutul
internațional al țării sale. ... Pag. 75.
Prin anii `80 ai secolului al XIV-lea se înființează și în Moldova (cu anumite greutăți și piedici)
mitropolia dependentă de Bizanț, care are același rol politic ca și instituția similară din Țara Românească. ...
Pag. 75.
Omul medieval nu putea înțelege viața în afara religiei și a Bisericii. De aceea, Biserica ajunge o
instituție foarte importantă, nu doar în probleme spirituale, ci în toate celelalte, de la stăpânirea asupra
pământului până la judecarea unor pricini.
Arătam anterior că românii s-au creștinat treptat, prin strămoșii lor, începând cu secolele al II-lea și
al III-lea, iar procesul va fi continuat vreme de câteva secole. Ei se deosebesc și din acest punct de vedere de
toți vecinii lor, care au venit dinspre est la date cunoscute și s-au creștinat ulterior, tot la termene precise. De
pildă, ungurii au venit în Panonia la 896 și s-au creștinat, în mare măsură, în jurul anului 1000;
protobulgarii au venit în 680 și au primit, majoritatea lor, cuvântul Domnului în 864 sau 865. La aceste
popoare, procesul s-a produs de sus în jos, prin voința unor conducători recunoscuți, ca Vajk-Ștefan, la
unguri, sau Boris-Mihail, la bulgari. La români, ca și la greci și la albanezi – și ei băștinași în regiune -, nu
s-a petrecut nimic asemănător. Când primele state în formare s-au afirmat pe teritoriul României, românii
aveau deja o tradiție creștină populară și o organizare Bisericească locală (probabil necanonică, adică nu în
conformitate cu regulile oficiale ale bisericii). Datorită poziției ei geografice și apariției unor piedici în
comunicarea cu Roma (și cu vechea Romă și cu cea nouă, numită Constantinopol), românii și-au organizat
Biserica lor oficială după exemplul slavilor de sud (al bulgarilor slavizați). Astfel, ei au ajuns singurul popor
romanic, subordonat ierarhic patriarhiei de la Constantinopol și cu limba slavonă ca limbă a liturghiei, a
cancelariilor și a culturii scrise. Episcopii creștine pe teritoriul de azi al României au funcționat încă din
secolul al IV-lea (în Dobrogea), dar organizarea lor mai clară, în legătură cu Bizanțul sau cu centrele sale din
Balcani, este vizibilă din secolele XI-XIII. Date mai numeroase există despre episcopiile din Banat, Crișana,
Transilvania, care nu vor putea ajunge la o organizare superioară statornică datorită lipsei unui stat
românesc acolo. În schimb, la sud și est de Carpați, cum s-a văzut, din secolul al XIV-lea se constituie
mitropolii ortodoxe, cu centrele la Argeș și, respectiv, la Suceava, mai târziu la Târgoviște și București
(pentru Țara Românească) și Iași (pentru Moldova).
De timpuriu, cele două biserici creștine au intrat în interferență (între pătrundere) și rivalitate
(concurență) pe teritoriul României, mai ales după ce Ungaria a devenit regat apostolic, cu rol misionar, de
catolicizare a “păgânilor, ereticilor și schismaticilor”. După anul 1054, când cele două biserici au rupt oficial
legăturile, creștinii răsăriteni erau numiți de cei apuseni schismatici (cei care s-au despărțit de Roma).
Catolicismul a fost susținut în Transilvania de statul ungar, de populația ungară adusă dinspre vest, de sași
și de secui. Cele mai vechi episcopii de rit roman (numite și catolice) sunt cele de la Cenad, Oradea și Alba-
Iulia, create pe rând, pe măsura cuceririi, în secolele XI-XII. Ulterior, s-au mai creat amintita episcopie a
cumanilor, apoi cea de la Baia și Bacău (în Moldova) și cea de la Argeș (în Țara Românească). În secolul al
XIV-lea, dinastia de Anjou a transformat oficial catolicismul din Ungaria în religie de stat, singura
recunoscută și susținută de puterea politică. Cu toate acestea, pe la 1380, în urma marii campanii de aducere
a tuturor la „unitatea credinței” (catolice), abia peste o treime din populația regatului era catolic. Natural,
într-un stat declarat oficial catolic, cum era Ungaria, iudeii (evreii), islamicii (musulmanii) și ortodocșii nu
se puteau bucura de avantaje. În Ardeal, românii fiind ortodocși și supuși cu arma, au ajuns cetățeni de
mâna a doua, care trebuiau convertiți (atrași la catolicism) sau, dacă nu, discriminați (lipsiți de anumite
drepturi). Pag. 83, 84.” – Ioan-Aurel Pop - Istoria Românilor pentru elevi/2016 – Capitolele: “PRIMA
LIBERATE ROMÂNEASCA", “A DOUA LIBERATE ROMÂNEASCA": MOLDOVA, INSTITUȚIILE
MEDIEVALE ROMÂNEȘTI – Biserica.
Istoria este complicată, dar, cel puțin în limii mari, este foarte important de cunoscut, întrucât
ajută mult în înțelegere. După dominația și influențele ungare (manifestate în special în
Transilvania), toate cele 3 țări române (Țara Românească, Moldova, Transilvania) au intrat sub
suzeranitatea Imperiului Otoman pentru câteva sute de ani, apoi sub cea a Imperiului Habsburgic
(Austriac) (din nou, în special Transilvania) și/sau sub cea a Imperiului Rus. Complexul de factori
361
istorico-geografici, au influențat categoric credința oamenilor din oricare perioadă. De exemplu, în

cazul nostru, al românilor, acest fapt este cât se poate de evident, dacă ne uităm la Transilvania,
care este cea mai pestriță în privința cultelor creștine, tocmai datorită istoriei sale mai diversificate
(a se vedea Citatul și harta de mai jos).
Citat:
„Religia în România – Wikipedia
România nu are o religie de stat (conform art. 29 (5) din Constituția României, cultele religioase sunt
autonome față de stat). Conform recensământului din 2011, 16.307.004 cetățeni, reprezentând 86,45% din
populație, s-au declarat ortodocși, 870.774 s-au declarat romano-catolici (4,62% din populație),
600.932 reformați (3,19%), 362.314 penticostali (1,92%), 150.593 greco-catolici (0,8%), 112.850 baptiști
(0,6%) ș.a.m.d. În Dobrogea, există o minoritate islamică (0,34%), compusă majoritar din turci și tătari.
Există și un număr mic de atei (0,11%), agnostici, persoane care sunt nereligioase (0,1%) și persoane fără o
religie declarată. Conform Annuario Pontificio, buletinul oficial al Sfântului Scaun, în aceeași perioadă,
recensământul intern al Bisericii Catolice a numărat în România 1.193.806 credincioși romano-catolici (cu
165.405 persoane mai mult decât cele înregistrate de autoritățile române).
Evoluție istorică
Religii și culte religioase 1992 2002 2011
Biserica Ortodoxă Română 19.802.389 18.817.975 16.307.004

Biserica Romano-Catolică 1.161.942 1.026.429 870.774
Biserica Greco-Catolică 223.327 191.556 150.593
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi 32.228 – –
Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi 28.141 38.147 32.558
Culte creștine
Biserica Ortodoxă Sârbă – – 14.385
tradiționale
Biserica Apostolică Armeană 2.023 775 393
Biserica Reformată 802.454 701.077 600.932
Biserica Unitariană 76.708 66.944 57.686
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană 39.119 8.716 5.399
Biserica Evanghelică-Luterană 21.221 27.112 20.168
362
Semnul Fiarei
Religii și culte religioase 1992 2002 2011
Uniunea Penticostală 220.824 324.462 362.314

Uniunea Baptistă 109.462 126.639 112.85
Culte creștine Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea 77.546 93.67 80.944

neoprotestante Biserica Creștină după Evanghelie 49.963 44.476 42.495
Biserica Evanghelică Română – 18.178 15.514
Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova” – – 49.82
Cultul Musulman 55.928 67.257 64.337
Cultul Mozaic 9.67 6.057 3.519
Altă religie 56.129 89.196 30.557
Altele Fără religie 26.314 12.825 18.917
Atei 10.331 8.524 20.743
Nedeclarată 8.139 11.734 –
Indisponibil – – 1.259.739
Cred că puțini dintre credincioșii simpli români (sau ai fiecărei nații), au ceva cunoștințe
despre existența celorlalte culte creștine, altele decât cele din care ei înșiși fac parte, cu atât mai
puțin despre doctrinele altora și diferențele dogmatice dintre diversele biserici. Din nefericire,
majoritatea nu-și cunosc foarte bine nici măcar propriile doctrine bisericești. Și, deși nu știu despre
ceilalți mai nimic, îi încadrează scurt la rătăciți sau pocăiți (fără să înțeleagă sensul real al
termenului!), în timp ce se autoapreciază (mai mult sau mai puțin conștient!) ca fiind norocoșii
deținători, prin moștenire, ai credintei adevărate, fără să realizeze că, în realiate, ei înșiși pot fi mai
rătăciți decât rătăciți.
Să revenim la Istorie. Ce credeți că s-ar fi întâmplat cu credința românilor de peste veacuri,
dacă Basarab I pierdea bătălia de la Posada, dacă succesorul acestuia, respectiv domnitorul Nicolae
Alexandru, alegea Roma și nu Constantinopolul, dacă nu atacau tătarii, dacă turcii nu-i opreau pe
unguri, dacă ungurii și Imperiile Habsburgic, respectiv Austro-Ungar, își extindeau dominația
asupra întregului teritoriu al României, dacă nu interveneau rușii, etc., etc.? Ce credeți că s-ar fi
întâmplat? Răspunsul este simplu, dovedit istoric: astăzi, întreaga Românie era mult mai pestriță!
Nu numai Transilvania! Astăzi, aveam printre noi mult mai mulți catolici. Și nu este exclus, deși
mai puțin probabil, ca România să fi fost o țară majoritar catolică și nu ortodoxă cum este acum.
Dar să dăm cazul extrem la o parte și să apreciem empiric că, dacă evenimentele istorice, chiar și
numai cele câteva exemplificate mai sus, ar fi avut o turnură inversă, astăzi ar fi fost printre noi, în
plus, un procent de 10-20% catolici, care astfel n-ar mai fi fost ortodocși. Întrebare pentru acești 10-
20% creștini, astăzi ortodocși, dar care puteau fi catolici; „Dacă Istoria era alta și hotăra să fiți catolici
astăzi, mai apărați cu dinții Ortodoxia?” Nu, bineînțeles! Apărați catolicismul!
Dragilor, să nu ne autopăcălim: la anul 1054, s-au separat Răsăritul de Apus și fiecare parte s-
a luptat să câștige teren și să-și apuce câți mai mulți pretendenți. Este adevărat că au facut-o pe căi
diferite, Roma fiind de departe, mult mai violentă (și, din nefericire, având cel mai mare succes!).
De aceea, în genere, țările din răsăritul Europei sunt ortodoxe iar cele din apus, catolice (ulerior și
protestante). Context istorico-geografic, care ne îndreptățește să lansăm ipoteza plauzibilă,
verosimilă, că România, dacă ar fi fost amplasată geografic dincolo de Roma, în vest, astăzi nu ar
mai fi fost nicidecum o țară majoritar ortodoxă. Nu vă autoamăgiți. Dacă România era situată în
vestul Europei, astăzi era o țară majoritar catolică sau cel mult protestantă dar în niciun caz
ortodoxă.
Iar acum, întrebarea pentru toți, pentru fiecare dintre noi, indiferent de confesiune: „Tu ai
hotărât din ce confesiune să faci parte? Da sau Nu!?” Răspunsul, din nefericire, dragilor, în cazul
majorității imense a creștinilor, indiferent de țara sau zona de pe glob unde s-au năcut sau locuiesc,
363
care nici măcar nu-și pun vreodată această întrebare, este că “ei n-au hotărât nimic!”. Dând la o
parte excepțiile, cei care studiind sau nu Biblia, Istoria și doctrinele bisericești, migrează de la o
confesine la alta, majoritatea n-au hotărât și n-au ales nimic! Aceștia, pur și simplu au moștenit
titlul confesiunii în cadrul căreia s-au născut, și n-au hotărât și n-au ales nimic pentru sine. Mai
grav este că nici măcar nu conștientizează acest lucru, nici măcar nu conștientizează că alții,
altcineva sau altceva, a hotărât în locul lor. Poate Basarab, poate alți domnitori români medievali,
poate sultanii turci, poate împărații austrieci, poate țarii ruși, etc. Care la rândul lor, în multe
cazuri, au ales, nu cu inima și sufletul, ci după conjunctura complexă de moment, din interes
politic, din lăcomie, să domine sau să scape de dominație sau din diverse alte cauze. Da, să nu vă
mire, poate că cel cu care stați astăzi la masă, este ortodox doar pentru că Basarab și urmașii lui au
refuzat dominația politică ungară preferând (normal!) Constantinopolul ce nu avea la acea vreme,
aceleași pretenții. Și vice-versa. Poate că catolicul-unit din Transilvania, pe care îl cunoașteți, astăzi
era ortodox, dacă Imperiul Austro-ungar, nu oferea niște avantaje uniților cu Roma. Și tot așa.
Să nu se înțeleagă însă că domnitorii români medievali, au ales greșit, dintre cele două mari
posibilități practice, existente la acea vreme. Dar nici să nu ne autoînșelăm! Dintre cele două mari
surori foarte asemănătoare, o biserică era extrem de pervertită la acea vreme (Biserica de Apus -
Romano-Catolică), iar cealaltă era doar foarte pervertită (Biserica de Răsărit – Ortodoxă), iar
înaintașii noștrii, s-au îndreptat către cea mai puțin pervertită. Reprezintă o greșeală mare să-ți
imaginezi că Satana a stat liniștit și relaxat, într-un șezlong la soare, pâna la anul 1054, când s-au
separat cele două biserici surori. Cel puțin două lucruri, care, pe lângă că sunt biblice, sunt și
elementar simple și logice (dar pe care grosul bisericilor de astazi nu vor să le mai “vadă”), trebuie
să conștientizăm deplin:
- 1. Satana nu-i relaxat, liniștit și indiferent, n-a fost niciodată așa și nici nu va fi; ci este disperat și
neobosit dintodeauna împotriva fiecărei ființe umane ce a locuit, locuiește și va locui vreodată pe
această planetă, cu atât mai mult împotriva creștinilor iar dintre aceștia, în special împotriva
creștinilor biblici (nici pe creștinii tradiționiști nu-i iubește, dar măcar, în multe priviințe,
aceștia îi fac jocul); oamenii sunt relaxați, liniștiți și indiferenți la soarta lor veșnică, ceea ce le
poate deveni fatal în eternitate!
- 2. Cel mai mare succes între creștini, Satana îl are din poziția de infiltrat, din interior, cât mai sus
posibil cu putință în conducerea bisericilor, confesiunilor, denominațiunilor, organizațiilor, etc
creștine, de unde, dacă reușește să pervertească, să adauge, să scoată, să truncheze, să bruieze, să
zăpăcească, să tradiționeze, să schimbe, etc (în fine, să-si implementeze voia înspre săvârșirea
păcatului, adică înspre încălcarea adevăratelor porunci ale lui Dumnezeu), prin învățăturile,
legile, ritualurile, regulile, docmele, doctrinele, etc bisericești false generate, implementează
maselor populare largi anti-Cuvântul, atingându-și scopurile păcatoase la scară mare.
A reușit Satana pe parcursul mileniilor? Bineînțeles! Diversitatea bisericilor creștine o
dovedește cu vârf și îndesat. Care se mai și supralaudă, fiecare, că dețin adevărul. Nici Bisericile
Răsăritene nu fac eexcepție și nici Biserica Ortodoxă Română. Toți ne lăudăm cu dreapta – credință a
bisericilor noastre (fără a realiza propria orbire!). Ba încă catolicii și ortodocșii se și autoconsideră
descendenții în credință, prin continuitate neîntreruptă în aceste 2 milenii, direct ai apostolilor
Domnului Iisus Hristos. Mi-aduc aminte, am primit pe Facebook un mesaj, propagat de ortodocși,
care alături de întrebarea: „De când este credința ta?”, atașa și un tabel care cuprindea cronologic, în
ordine inversă, apariția principalelor celor mai mari biserici creștine diferite de astăzi. În ultimii
500 de ani figurau Bisericile Protestante (ceea ce este corect!), iar înaintea lor, la anul 1054 era
plasată marea Biserică Romano-Catolică, iar în începuturi, la anul 33, era poziționată Biserica
Ortodoxă. O astfel de aranjare cronologică a bisericilor, se vroia a fi un argument, din partea celor
ce au conceput tabelul respectiv, că Ortodoxia ar fi cea mai veche biserică, ce s-ar trage direct de la
biserica primară creștină formată din apostolii și ucenicii Domnului, și astfel, singura adevărată.
Bineînțeles, dacă catolicii întocmesc același tabel, îl lasă la fel, cu excepția faptului că-i comută pe
ortodocși la anul 1054, și se autoplasează ei în anul 33 d. Hr..
Aceste două mari biserici surori, care au mers relativ împreună în primul mileniu de
Creștinism, se autolaudă fiecare că a fost prima și că deține credința adevărată. Da, dacă acestea ne
arătă în Biblie (nu în alte surse!), unde Domnul Iisus Hristos, apostolii și ucenicii Săi sau biserica
364
Semnul Fiarei
creștină primară, se închinau și slujeau lui Dumnezeu prin la Fecioara Maria (Maica Domnului),
unde se închinau duminica în detrimentul sâmbetei, unde se rugau prin/la morți și pentru morți,
unde slujeau prin/la statui, icoane, moaște, unde puneau polmelnice si acatiste, unde stropeau cu
agiasmă, unde puneau prescuri, unde aprindeau lumânări, etc., etc, da! Atunci, da! Pâna atunci
însă, până nu ni se arată în Biblie astfel de închinăciuni și practici, nu! Categoric, NU!
Că sunt cele mai vechi, este adevărat! Dar este adevărat și că sunt cele mai pervertite! Spre
rușinea lor (și în detrimentul sufletelor creștinilor aparținători!), mult mai aproape de adevăr (de
Biblie) sunt Protestanții care își recunosc perioada istorică în care au apărut, și nu se consideră
descendenții continui ai bisericii primare. Iar dacă nici aceștia nu sunt astăzi, în majoritatea lor,
întocmai pe Biblie (dar oricum, considerabil mai aproape de Cuvânt!), este tot datorită influențelor
și luptei acerbe a celor două mari biserici vechi surori (și în special a celei Catolice), de a-i menține
în mocirla tradiției și anti-Cuvântului!
Un preot ortodox îi acuza pe Protestanți, dând vina pe catolici: „...din cauza căderii catolicilor,
care s-au rupt de credința adevărată (se referea, bineînțeles la Ortodoxie), au apărut și Protestanții aștia
... care erau foarte seci în practici!... și văzând unii dintre ei că sunt seci, au apărut Neo-Protestanții
(Protestanții noi) că sa-și mai îmbogățească puțin credința...”. Cât de pueril, neistoric și fals! Protestanții
au aparut pentru că se arhiscârbise lumea medievală de atâta dominație, asuprire, mârșăvie,
ipocrizie, crimă și sminteală papală catolică. Vă rog să citiți Istorie! Pe parcursul Evului Mediu,
începând de pe la anul 1.200, unii mari profesori, teologi și reformatori, cunoscători ai Bibliei, n-au
mai putut răbda, îndrăznind, mulți cu prețul vieții, să protesteze împotriva stăpânirii nebiblice-
eretice („Sfântului Scaun”) ce cuprinsese grosul Europei (în special Vestul).
Însă, să nu credeți că Vaticanul a cedat de vorbă bună sau cu una cu două. Războaie
religioase complexe au zguduit Europa și lumea (a se vedea de exemplu Războiul de 30 de ani –
1618-1648, etc), iar lupta nu s-a terminat nici astăzi, numai că îmbracă diferite forme, mult mai
subtile și perfide. Și nu se va termina până la sfârșitul lumii, când reîntoarcerea lui Hristos, îi va
pune capăt!
Obiectivul Protestanților sinceri, era reîntoarcerea strictă la Cuvântul lui Dumnezeu și
eliminarea tuturor doctrinelor nebiblice, ce arhisufocau și arhiintoxicau bisericile. Au făcut mari
pași, au eliminat multe dogme și învățături nebiblice, dar n-au reușit integral. Însă de acest obiectiv
se apropie astăzi unii dintre Neo-Protestanți, care au făcut pașii în plus. Și pe măsură ce ne vom
apropia de sfârșitul veacurilor (sfârșitul lumii), se vor apropia tot mai mulți de adevărul curat,
respectiv de Cuvântul lui Dumnezeu. Iar dacă ortodocșii îi critică pe Protestanți, este pentru că și
Biserica lor este foarte asemănătoare cu cea Catolică, bogată în doctrine extrabiblice, iar poziția
acestora îi “expune” și pe ei. Ortodocsii n-au silit lumea cu sabia, asemenea catolicilor, dar, în
mare, sunt purtătorii acelorași numeroase doctrine nebiblice, ca și „surioara cea mare”.
Ce părere aveți? Credința din secolul II, din aceiași regiune geografică, a fost identică cu cea
din secolul V, sau cu cea din secolul XII, sau cu cea de astăzi? Istoria ne arată că nu! Credința a
degenerat mereu, îndepartându-se treptat de cuvântul scris al Domnului Iisus Hristos, cu fiecare
generație de până la anul 1054, dar, pe lângă Reforma Protestantă specifică în special ultimilor 500
de ani, pe măsura trecerii timpului va veni vremea redeșteptării și reîntoarcerii la Cuvânt a
365
multora din diverse confesiuni creștine, și acesta este și scopul acestei cărți. Dar eu sunt foarte mic
și nu știu cât voi reuși, însă mulți alții o fac și o vor face la nivel mare, așa încât la un moment dat,
informația va deveni planetară. Însă, și pic cu pic se adună.
Da, nu va autoamăgiti, nu vă automințiti și nu vă autoînșelați, din patriotism, de dragul
moștenirilor sau din oricare alt motiv: nici Catolicismul, nici Ortodoxia nu urmează întocmai
Biblia, ci mai degrabă Tradiția Antibiblică! Așa că mai bine, “sec”, dar în Cuvântul lui Dumnezeu,
decât bogat în minciună!
Haideți să vedem concret (având ca reper doar Biblia, care-i arhisuficientă, fără Tradiție sau
orice alte surse înșelatoare!):
Rezultă din Biblie că Domnul Iisus Hristos sau Apostolii Acestuia au învățat și practicat
cultul moaștelor? Răspuns: „Nu!” Ce facem? Dăm la o parte!
rugăciunea la sfinți morți? Răspuns: „Nu!” Ce facem? Dăm la o parte!
rugăciunea pentru morți? Răspuns: „Nu!” Ce facem? Dăm la o parte!
ținerea duminicii? Răspuns: „Nu!” Ce facem? Dăm la o parte!
rugăciunea viilor pentru vii? Răspuns: „Da!” Ce facem? Păstrăm!
Și tot așa!
Să întocmim și noi un tabel (centralizat și comparativ se asimilează mai ușor), în linii foarte
generale (nu nefundamentat sau tradiționist ca alții, ci după Biblie!):
Suport Biserici adepte
extrabiblic,
Cultul bisericesc Suport biblic
tradiționist,
Catolice Ortodoxe Protestante
păgân
0 1 2 3 4 5
Cultul Fecioarei Maria

Zero (nu) 100% (da) da da nu
(Maicii Domnului)
Cultul sfinților Zero (nu) 100% (da) da da nu
Cutul statuilor Zero (nu) 100% (da) da nu nu
Cultul icoanelor Zero (nu) 100% (da) da da nu
Cultul morților (pomeni,

Zero (nu) 100% (da) da da nu
acatiste, etc)
Cultul moaștelor Zero (nu) 100% (da) da da nu
Da (cu excepția
Cultul zilei întâi de
Zero (nu) 100% (da) da da Adventiștilor de ziua a
odihnă (duminicii)
șaptea)
Nu (cu excepția
Cultul zilei a șaptea de
100% (da) Zero (nu) nu nu Adventiștilor de ziua a
odihnă (sâmbetei)
șaptea)
Batjocorite, Înlocuite și Aruncate în derizoriu

scamotate, înlocuite schimbate (cu excepția
Cele Zece Porunci 100% (da) Zero (nu)
și schimbate parțial, parțial, Adventiștilor de ziua a
interpretate sucit interpretate sucit șaptea)
Atât ceea ce are suport biblic și nu este practicat, cât și ceea ce nu are suport biblic dar este
practicat, poate înseamna lacună, falsitate, eroare, minciună! Reperul sănătos este coloana cu nr. 1
(Biblia). Ce bate cu coloana nr. 1 în practicile bisericilor, este ok, iar ce nu bate, nu este în regulă.
Simplu! Astfel, vă rog să analizați și să apreciați gradul de apropiere de Biblie, respectiv gradul de
rătăcire al celor trei mari grupe de biserici creștine. Protestanții, care-s mai noi, sunt furați mai
366
Semnul Fiarei
puțin, de regulă, în privința zilei de odihnă și valabilității și rolului Celor Zece Porunci, prin
comparație cu Catolicii și Ortodocșii, care deși se pretind a fi din începuturi, sunt mult mai furați!
Dar nu trebuie să mă credeți pe mine. Luați Biblia dvs. de acasă, parcurgeți-o și comparați-o
cu practicile din propria biserică sau ale bisericilor „rivale”, și judecați singuri, biblic, matematic,
rațional și logic. Întrucât Domnul Iisus Hristos s-a adresat nouă tuturor și nu doar preoților,
vârfurilor, conducătorilor, savanților. Nu vă autoscuzați că ați fi depășiti, astfel ascunzându-vă, de
fapt, comoditatea, reticența și metehnele moștenite. Nu, nici vorbă! Nu vă ascundeți după deget!
Pentru că o faceți în detrimentul sufletesc al dvs.! Lucrurile, pentru căutătorul creștin interesat,
devin banal de simple. Așa că, nu rămâneți în capcană! Nu trebuie să fi nici preot și nici savant ca
să descoperi singur adevărul biblic simplu și clar, în ciuda „savantismelor”, misterelor, tainelor și
lanțurilor complicate și întortochiate ale bisericilor diverse. Descătușa-ți-vă de ele, judecați dvs.
pentru sine și stabiliți singuri care este Biserica creștină cea mai apropiată de Biblie! Dragilor, luați
decizii, alegeți pentru dvs. în deplină cunoștință de cauză. Întrucât calea sigură este Biblia
Omenirii, Cuvântul lui Dumnezeu! Nu vă culcați comozi și indiferenți pe-o ureche pentru că
procedând astfel, riscați să-l lăsați pe Satana să aleagă în locul dvs., iar acesta vă dorește pieriea
veșnică, alături de el! Satana luptă să alegem oricum altcumva numai biblici să nu fim! Acesta este
marele său scop!
Ca urmare, majoritatea credincioșilor creștini de astăzi, indiferent de țară, chiar dacă nu
realizează sau nu vor s-o recunoască, nu sunt altceva decât creștini de conjunctură istorico-
geografică moștenită (este general valabil, nu numai pentru români!). Dar aceasta suntem! Fie că o
conștientizăm, fie că nu. Prea puțini sunt cei ce studiază și în urmă descoperirilor să-și aleagă
singuri credința și calea. Așadar, generic vorbind, nu ne-am ales noi credința, ci ea ne-a ales pe noi,
prin naștere, prin moștenire. Da, și în cazul nostru, al românilor, este valabil! Alții au les pentru
noi, înaintașii, Basarab, Nicolae, Bogdan, maghiarii, rușii, tătarii, etc, care la rândul lor s-au orientat
după conjunctura vremurilor. Vi se pare sănătos? Atâta timp cât, spre deosebire de aproape toată
istoria trecută, noi avem astăzi, la discreție, Biblia, Istoria și informația instantanee nemărginită?
Aceia, mulți, n-au avut posibilitățile noastre (de exemplu, Biserica Catolică a restricționat drastic
Biblia!) sau dacă pe alocuri le-au avut în parte, au fost de multe ori depășiți de complexul de factori
ai vremurilor și momentului.
(Exemplu: Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 17, 30. Dar Dumnezeu, trecând cu
vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,).
În concluzie, referindu-ne la noi, România este astăzi majoritar ortodoxă datorită
conjuncturii proprii istorico-geografice de peste veacuri. Majoritatea creștinilor lumii, indiferent de
țară, sunt astăzi creștini de conjunctură istorico-geografică. Însă, poziția geografică să ne
determine nouă veșnicia? Credința istorico-geografică de conjunctură, specifică țării, s-o apăram
noi cu dinții, fiecare cetătean, pe cea a patriei lui? Sau Cuvântul lui Dumnezeu surprins în propria
noastră Biblie, în Biblia Omenirii? Fraților, nu poziția geografică, istoria, conjunctura, politica, Estul
sau Vestul, etc determină mântuirea fiecăruia, ci credința, iubirea de Dumnezeu și străduința în
îndeplinirea voii Acestuia! Voie exprimată în Cuvântul Său, în Biblie. Și bineînțeles, nu contra-Voia
din Tradiție, pe care o aplică diversele confesiuni creștine, determină mântuirea. Ci dimpotrivă,
acesta are exact scopul invers!
Știu ca toate bisericile creștine susțin ca merg cu Biblia dar în realitate nu este deloc așa. Luați
fiecare doctrină, dogmă, învățătură, ritual, practică, regulă, lege bisericească, tradiție, etc din orice
confesiune creștină doriți, și comparați-o cu Biblia. Simplu și logic! Daca Domnul Iisus Hristos sau
Apostolii Acestuia au învățat-o și-o practicau, atunci este în regulă, sunteți pe calea sigură, cea
bună, iar dacă nu, atunci riscul este enorm pentru ca exact aceaste adăugări sau minusuri, pot
genera comiterea de păcate subtile (doctrinare), “infiltrate”, înspre succesul „inobservabil” al
Satanei. Comparați totul cu Biblia, nu comparați cu Tradiția înșelătoare pentru că tocmai aceasta
este, în multe cazuri anti-biblică! Iar în capcana Tradiției, a picat, din nefericire, grosul lumii
creștine. De aceea suntem astăzi atât de diversificați, de aceea avem astăzi mii de confesiuni
creștine diferite, pentru că suntem mai mult sau mai puțin tradiționiști și nu suntem întocmai
biblici!
367
De asemenea, vă rog să reflectați foarte profund și la “rolul politic al bisericii”. Când biserica
s-a implicat în politică și invers, n-a fost de bine. O demonstrează Istoria întreagă, începând cu
vremurile trăite de Însuși Mântuitorul. Unirea Bisericii cu Statul, nu este benefică credinței, dar din
nefericire, aceasta s-a întâmplat mai tot timpul. Și se va întâmpla accentuat, mai ales înaintea
sfârșitul lumii. Dacă Papalitatea n-a avut un succes deplin „pe la 1380, în urma marii campanii de
aducere a tuturor la „unitatea credinței” (catolice)”, sau în numeroasele și permanentele încercări
ulterioare, va reuși înaintea iminentului sfârșit al lumii acesteia, cu sprijin politic internațional, pe
fondul supercrizei generalizate, să unească în diversitate grosul Omenirii.
Majoritatea populației Terrei va fi adusă “Together” (Împreună!) și împinsă să lupte
inconștient împotriva lui Dumnezeu. Săvârșirea păcatul va fi impusă prin lege! Și cine credeți că va
fi prigonit atunci pentru nesupunere, neconformare și neparticipare la mascantul efort global
comun de-a salva Planeta? Ortodocșii? Catolicii? Unii protestanți? Creștinii tradiționiști? Creștinii
de conjunctură istorico-geografică moștenită? Nu, fraților! Atunci vor fi prigoniți creștinii
întocmai biblici! Adică cei ce vor refuza sâvârșirea păcatului legalizat, supunându-se, nu omului,
ci Creatorului, indiferent de prețul pe care va trebui să-l plătească! Aceștia - creștinii întocmai
biblici, vor ajunge “cetățeni de mâna a doua”, care trebuie convertiți (atrași la unitate, apostazie,
erezie, sminteală) „sau, dacă nu, discriminați” și prigoniți și chiar eliminați (lipsiți de drepturi,
inclusiv dreptul la viață). Tatăl Minciunii și Vicleniei, nu-i prost!
Astăzi, sunt cca 1.3 miliarde catolici şi numai cca 200 de milioane de ortodocşi şi vreo 700 de
milioane de protestanţi. Iar la anul 1054, la Marea Schisma, când s-a desprins mai degrabă
Ortodoxia de Catolicism, deci când s-au rupt cele două biserici surori (foarte asemănătoare între
ele în practici, doctrine şi ritualuri), biserica mamă creştină era demult pervertită de Satana. Iar la
desprindere, care a avut cauze politice şi de primat, fiecare a plecat sau a rămas cu aceleaşi
minciuni moştenite, prea puţin diferenţiate.
Citat:
„Abuzurile rituale catolice introduse în biserică de la anul 376 încoace
Următoarele ritualuri, în număr de 26, introduse de clerul catolic în eclesia creştină, nu se află
menţionate în textul Noului Testament şi nici nu figurau ca existente la creştinii primelor trei secole ale
creştinismului:
La anul: S-a introdus în Ritual:
376 Cultul sfinţilor. Introdus şi în ortodoxie.
400 Rugăciunea pentru morţi. Introdusă şi în ortodoxie.
600 Slujba divină în limba necunoscută de popor.
600 Întâietatea Papii peste ceilalţi Patriarhi.
688 Cultul crucii. Introdus şi în ortodoxie.
688 Cultul relicvelor. Introdus şi în ortodoxie.
688 Cultul icoanelor. Introdus şi în ortodoxie.
1000 Canonizarea sfinţilor.
1000 Infaibilitatea bisericii.
1000 Celibatul preoţilor
1000 Adoptarea mătăniilor.
1079 Transubstanţializarea în Cuminicătură.
1100 Canonul liturghiei
1160 Cele şapte sacramente.
1215 Înfiinţarea spovedaniei „la ureche”
1220 Sfinţirea anaforei.
1227 Clopoţelul liturghiei
1264 Sărbătoarea divină (Joia Mare)
1336 Procesiunea Sfintelor Mistere.
368
Semnul Fiarei
1415 Retragerea Potirului.

1439 Înfiinţarea Purgatorului.
1546-1563 Reconfirmarea Purgatorului şi a Indulgenţelor, cu interpunerea sfinţilor ca „mijlocitori”
între om şi Dumnezeu.
1564 Invocarea Sfintei Tradiţii.
1564 Adoptarea cărţilor apocrife: Iudita, Tobie, Înţelepciunea, Eclesiasticul şi Macabeii.
1870 Infailibilitatea Papei.
1854 Imaculata zămislire a Fecioarei.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema
Iubire/1938, pag. 176.
Protestanţii, 4-5 sute de ani mai târziu, într-adevăr s-au rupt şi pentru că Biblia începuse să se
răspândească datorită apariţiei tiparului, iar unii dintre prinţii şi învăţaţii Europei, studiind-o şi
comparând-o cu practicile bisericeşti, au constatat simplu că Lumea Creştină era foarte intoxicată,
chiar din interior, de atâtea erezii.
Dar conducerii dintotdeauna a bisericii-mamă (catolice=universale) nu-i convine acest lucru

şi de atunci încoace depune eforturi disperate, la vedere sau ascunse, pentru unitate din nou şi
pentru a-i readuce pe toţi, sau cât mai mulţi posibil cu putinţă, în mocirla minciunii. Rana de
moarte a durut-o crunt, dar din nefericire, aceasta pare să se vindece rapid chiar în timpurile
contemporane nouă!
Deci, dacă căutăm în Istorie şi studiem temeinic Biblia, vom constata că ordinea reală a
bisericilor, de la cea mai căzută la cele mai puţin căzute, este următoarea:
- 1. Bisericile Catolice;
- 2. Bisericile Ortodoxe;
- 3. Bisericile Protestante.
Dintre acestea, primele două categorii sunt de departe cele mai căzute, şi aşa cum spuneam,
conducerea malefică a primeia se luptă straşnic atât pentru adâncirea sau măcar menţinerea căderii
generale, cât şi pentru recăderea cât mai profundă a celei de-a treia.
Oameni buni, nu vreau să fiu înţeles greşit! Lupta mea nu este împotriva „compatrioţilor”
creştini religioşi, ci împotriva minciunii! Dacă vrem minciuna, atunci n-avem decât să tăcem şi să
înghiţim ce-am moştenit, dar această atitudine poate conduce spre pierderea de suflete în veşnicie.
Dacă, în schimb, vrem Adevărul, atunci trebuie să-i ascultăm pe toţi, dar să dăm la o parte tot ce
nu scrie în Biblia noastră că este bine, chiar dacă o astfel de atitudine ne va „proscrie” în ochii celor
mulţi.
Dacă vom urma întocmai Cuvântul lui Dumnezeu, dacă-L vom urma întocmai pe
Dumnezeu, riscăm să pierdem prieteni, riscăm separarea inclusiv faţă de membrii propriei familii,
riscăm să pierdem multiple şi diverse avantaje sociale, etc., riscăm marginalizarea de către
societate, riscăm prigonirea noastră sub diverse forme, până la pierderea proprietăţilor şi averii
369
sau chiar a propriei vieţi, în cazuri excepţionale. Asemena Mântuitorului, Care El Însuşi a fost
prigonit până la moarte! Întrucât, Satana nu va înceta o clipă să prigonească adevărata biserică a
lui Hristos!
Dar, dacă-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu, nu avem de ales! Căci numai Adevărul ne
poate salva! Îmi aduc aminte de cineva, care adoptând o atitudine similară majorității, îmi spune:
El: .. Eu rămân credincios confesiunii mele și tradiției ... că așa m-am născut ...
L-am întrebat:
Eu: ... chiar dacă vei constata că, cel puțin în anumite priviințe, este mincinoasă?...
El: .. chiar dacă!...
Cel puțin pripit aș zice, dacă nu și neînțelept! Este ca și cum cineva ți-ar zice: „Vezi că-l
urmezi pe Satana!”, iar tu să-i răspunzi: „Știu, dar nu-i nimic!” Aici intră și cei care află că ziua de
odihnă biblică este a șaptea, adică sâmbăta, dar rămân totuși la duminică, considerând că n-are
nicio importanță ce zi ții, ca și când Domnul Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața, ar fi de
acord și cu urmarea minciunii și consecințele urmării acesteia, adică săvârșirea păcatului.
Dragilor, ce este adevăr este adevăr și trebuie menținut, păstrat și urmat dar ceea ce este fals,
neadevărat, trebuie abandonat fără rezerve! Iar dacă, la rândul nostru, suntem agresivi împotriva
minciunii (nu împotriva oamenilor!), nu cred că greşim! Nici Hristos sau apostolii Săi n-au tolerat-
o, iar noi trebuie să urmăm Lui!
Această excursie în Israel, a fost ocazia care mi-a demonstrat, încă o dată, că Biserica
Ortodoxă, alături de sora cea mare – cea Catolică, este una dintre confesiunile cele mai slabe şi
amorţite în rătăciri groteşti.
Citat:
„Credinţa noastră ortodoxă răsăriteană se mai numeşte şi „credinţa de rit grecesc”, iar bisericii
noastre i se zice şi „biserică de rit grecesc”. Mai bine şi mai corectat i-ar fi zis „biserica creştină de rit păgân
orfic””. - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 165.
„Dacă principial biserica ortodoxă a Răsăritului (clerul) e aşa de alterată faţă de puritatea doctrinei şi
ritualului propovăduit de Iisus, încât ia în primire pe cetăţean din primele lui faze fetale prin moliftele din
timpul sarcinii materne, iar după naştere îl botează fără ştirea lui şi fără voia lui, pentru ca din pruncie să-l
conducă în misterele vieţii prin magie şi prin superstiţii, magii şi superstiţii colorate cu vopsele etichetate „de
sursă creştină”, şi-l ţine pe viitorul cetăţean în acte religioase de obscurantism până îl bagă în mormânt prin
executarea unei slujbe religioase în felul celei mitofilosofice a orfeismului, căci preoţii noştri nu fac altceva la
slujba funerară decât să cânte la capul mortului melodii bizantine pentru consolarea celor încă vii, şi după ce
l-a înmormântat să-l mai slujească, putregăit, încă şapte ani, de mai multe ori pe an, în aceşti şapte ani post-
morten;
Ei bine, aceste păgânisme ale ortodoxiei nici că se pot compara cu enormele păgânisme, atât
doctrinare, cât şi rituale, introduse şi menţinute în catolicism, cu artă extraordinară de clerul bisericii
creştine catolice. Voi documenta pe dată.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938,
pag. 170.
Dacă împotriva Bisericilor protestante ce se zbat de mai bine de 5 veacuri să se debaraseze de
smintelile nescripturistice şi să se întoarcă la Biblie, Satana infiltrat prin Contrareforma iezuită
catolică malefică ascunsă, ce lucrează în slujba sa (prin metode de neimaginat, inclusiv lansarea
seculară de doctrine bisericeşti false, diferenţiate, „hegeliene - dialectice”, contradictorii şi
diversioniste!) are de furcă, luptând din răsputeri să le împiedice să revină la Adevăr, Bisericile
Ortodoxe parcă îi cad gratuit pe tavă celui viclean. Nici pic de luptă din partea lor, ba încă îi şi fac
jocurile celui rău, susţinându-i vehement minciunile şi ereziile! Dezamăgitor!
În afară de acestea, cu ocazia acestui pelerinaj, am auzit şi alte afirmaţii eronate, precum şi
despre nenumărate minuni (mincinoase sau minuni adevărate satanice seculare!), din jurul cultelor
antibiblice ale Fecioarei Maria/Maicii Domnului, sfinţilor, icoanelor şi moaştelor etc. (în opina
multora, de-o sminteală de nedescris!), dar puse pe seama Domnului. Dureros!
Dintre afirmaţiile corecte ale doamnei profesoare, pe care mi le amintesc: „...orice neam care se
ridică împotriva altuia, cine se duce să-l asuprească pe altul cu sabia, să-i ia casa, pământurile, averea, să-i ia
familia, să-l omoare... cine îl prigoneşte pe altul, indiferent de pretext, nu este de la Dumnezeu!....; ...
370
Semnul Fiarei
mişcarea ecumenică a catolicilor, să ne închinăm împreună, indiferent de religie, nu este de la Dumnezeu!...

să nu vă duceţi!....; ...în Biserica Romano Catolică s-au băgat dracii de masoni...; ... Papa a avut neobrăzarea
să se declare infailibil, el şi doctrinele lui...;
„în ziua de 18 iulie 1870 se primi cu 633 de voturi, fiind contra numai două, - Constitutio prima de
ecclesia Christi – în care se stabili ca dogmă că papa ca păstrător şi învăţător al tuturor creştinilor şi ca
cea mai înaltă autoritate... este nesupus greşelii şi n-are nevoie ca ceea ce hotărăşte el să fie confirmat de
altcineva. Sacrilegiul de a fi investit pe papă cu însuşirea de a nu putea greşi pe care numai Dumnezeu
o are, era săvârşit (aşezat în Biserica lui Dumnezeu se va da drept dumnezeu, n.n.).” 161
Surse: 161 Istoria bisericească universală până la 1054, de I. Mihălcescu, Bucureşti, 1911, pag.
209-210; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 318.
Biserica Romano Catolică este căzută!...; ...lumea este condusă de bogaţi şi de masoni care fac manevre
mizerabile cu ţările...; ...prin conducători corupţi, ne-am vândut bogăţiile şi ţara ca fraierii... suntem
controlaţi şi dirijaţi şi noi din exterior.....; se urmăreşte distrugerea credinţei adevărate...”.
Aici, aș insista un pic asupra fenomenului de prigoană: „cine îl prigoneşte pe altul, indiferent
de pretext, nu este de la Dumnezeu!”. Doamna profesoară are perfectă dreptate. Nu există niciun
pretext și niciun motiv ca să-i prigonești pe alții, întrucât aceasta acțiune contravine flagrant și
categoric Celei de-a Doua Mari Porunci de Iubire, poruncite de Domnul nostru Iisus Hristos.
Indiferent de credința celorlalți și cât de eretici ar fi. Dacă-s pe căi greșite, încerci să le explici, să-i
înveți, să le demonstrezi că greșesc, etc, cu stăruință, cu răbdare și blândețe, dacă sunt deschiși
dialogului și-ți permit. Iar dacă nu-ți permit, îți rămâne doar să te rogi pentru ceilalți, să ajungă și ei
la cunoașterea și urmarea Adevărului. Dar în niciun caz nu te apuci să-i prigonești, să-i denigrezi,
să-i proscrii, să-i fugărești, și mai ales să-i torturezi, să-i schingiuești, să-i măcelărești, să-i arzi de
vii pe rug, să-i ucizi în cele mai teribile chinuri, să le confiști averile, etc, așa cum a facut
Papalitatea câteva sute de ani, atunci când a avut lumea la picioare, prin celebra Inchiziție, în Evul
Mediu, în întreaga Europa, câtorva zeci de milioane de creștini care au refuzat să-i accepte
învățăturile impuse smintite, generatoare de păcate împotriva lui Dumnezeu.
Și cum va încerca s-o facă din nou, la sfârșitul lumii, de data aceasta nu numai în Europa ci la
scară globală, întrucât, prin înșelăciune, cu sprjinul consistent al Americii, va pune din nou mâna
pe putere, acum a întregii Omeniri, atât pe cea religioasă cât și pe cea laică. Biblia așa profețește, iar
în multe priviințe, Istoria se va repeta, dar la o scară, nu parțială, ci totală, planetară! Lumea
întreagă se va polariza în două mari grupe, una majoritară iar cealaltă considerabil mai mică. Dar
poziționarea celei mici în postura de “biserica rămășiței lui Hristos”, va însemna implicit și
automat poziționarea celei mari, „în Babilon”, ceea ce nu va convenii deloc acesteia. Căci dreptatea
unora, înseamnă înșelăciunea altora! Una din două, dacă unii sunt pe calea cea bună, ceilalți sunt
pe cea greșită! Iar cei mulți, nu vor accepta că ei, sunt, de fapt, “în confuzie” și umplându-se de
ură, vor recurge la acuze și la persecutarea celor puțini.
Da, dragilor, aici doamna profesoară are perfectă dreptate: oricine prigoneste pe celalalt, nu
este de la Dumnezeu! Creștinii adevărați, nu-i prigonesc și nu-i ucid pe ceilalți frați ai lor care nu
sunt ca ei, în oricare priviință. De aceea, cred că există speranță pentru toți cei sinceri întru Hristos
din ultima generație a acestui Pământ, din oricare confesiune creștină, care au fost înșelați secular
la practicarea unor doctrine false, folositoare Satanei. Când vor vedea că tabăra mare va fi
instigată, de către autoritățile religioase, la ură și prigoană împotriva celei mici, își vor reanaliza
poziția și-o vor prefera pe cea de-a doua, părăsind minciuna și “confuzia”. Culmea neînțelepciunii,
va fi că atunci, cei mulți, ce vor accepta unirea în diversitate și supunerea înaintea Fiarelor
antihristice, autodeclarații toleranți, vor ajunge să-i prigonească pe așa-zisii extremiști, cei ce nu
vor renunța cu niciun chip la urmarea strictă a Cuvântului lui Dumnezeu surprins în Biblie, în
favoarea Tradiției contrare acestuia, ce va fi impusă, la acea vreme, prin lege civilă. Toleranții îi vor
prigonii pe extemiști! Când vor realiza greșeala și poziția ipocrită, din nefericire, va fi mult prea
târziu pentru tabăra mare înșelată!
Doamna profesoară, ca om, mi-a fost foarte dragă, râvna acesteia fiind de invidiat. Nu mi-a
fost dragă, însă, şi minciuna generatoare de păcat, în care se zbate într-un mod inconştient. Dar nu
era conjunctura să-i stric pelerinajul (şi fără sorţi de izbândă!) combătând-o (aceasta neştiind de
371
lucrarea şi cunoştinţele mele de profil), însă, când am prins momentul, ca oricare altul, am
întrebat-o:
Eu: ...Cele Zece Porunci, scrise de Însuşi Dumnezeu, cu degetul Său, pe Tablele Legii din
piatră, la muntele Sinai, acum cca 3.500 de ani, şi date prin poporul evreu, mai sunt
valabile astăzi? ... Omenirea, ...creştinii,... trebuie să le mai ţină astăzi?...
Profesoara: ... da, cum să nu, normal că sunt valabile şi astăzi! ...
Eu: ... dar, exact aşa cum au fost scrise ele atunci, cu degetul lui Dumnezeu?... la literă? ...
sau schimbate?...
Profesoara: ... da, bineînțeles, exact aşa cum au fost scrise! ... Cele Zece Porunci formează Legea
Morală! ... iar Legea Morală nu s-a schimbat şi nu se schimbă!... indiferent de ce se
întâmplă! ...
Răspuns corect! Ia gândiți-vă chiar și la legislația omenească. Legile civile se pot schimba în
timp pentru a fi adaptate vremurilor, se pot amenda și chiar abroga. În funcție de conjunctura
socială, istorică, etc a momentului fiecărei țări. Dar nu și perceptele morale! Legea Morală ar trebui
să reprezinte continuu coloana vertrebrală sau “Constituția” sistemului legislativ al oricărei
națiuni. Mai ales în vremurile moderne. Cel puțin într-o societate sănătoasă, niciodată nu veți găsi
legiferat, de exemplu, furtul: „Art. x: Ai voie să furi fără ca să fi pedepsit ....” Sau crima: „Art. Y: Ai voie
să ucizi pe cine vrei ...”. La fel este și în cazul legilor civile evreiești expirate (a se vedea, de pildă,
Legea Talionului: „... dinte pentru dinte...”), dar acest parcurs dinamic firesc al reglementărilor
sociale, nu trebuie să ne inducă în eroare în privința Legii Morale, veșnic valabile și neschimbabile!
Iar dacă în vechime, pe lângă Legea Morală, Domnul Dumnezeu a transmis și comunicat frecvent
evreilor, și porunci particulare sau rânduieli de viață și sociale sănătoase și potrivite perioadei
istorice respective, a fost pentru că la acea vreme, Acesta conducea direct poporul ales. Până când
evreii L-au “lepădat”, solicitând un „rege” (conducător) omenesc, asemenea popoarelor păgâne
dimprejur („ca şi la celelalte popoare”).
(Exemplu: Cartea întâia a Regilor, Cap. 8, 4. Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la
Samuel, în Rama,, 5. Şi au zis către el: "Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi
un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!", 6. Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel când i-
au zis: "Dă-ne rege, ca să ne judece!" şi s-a rugat Samuel Domnului., 7. Şi a zis Domnul către Samuel:
"Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să
nu mai domnesc Eu peste ei.).
Dar, din nefericire, mulți au fost înșelați, piezându-și discernământul! Iar o parte dintre cei
care n-au fost înșelați aici, ci doar în alte privințe, se împotmolesc altfel, cel puțin prin contradicție
în sine, așa cum am văzut deja și vom mai vedea.
Eu: ... păi, atunci, nu apare o problemă? ...cum facem cu Porunca a Patra care porunceşte
ţinerea zilei a şaptea a săptămânii care este sâmbăta şi nu duminica?...
Luată prin surprindere, după o încercare de explicaţie eşuată, la care a renunţat rapid
(probabil, ea însăşi conştientizându-i, pe moment, netemeinicia!), în cele din urmă găseşte un
răspuns:
Profesoara: ... păi,... depinde de unde începi să numeri... duminica este ziua a şaptea...
„Dies Dominus” înseamnă „Ziua Domnului”... de aici provine şi denumirea de
„duminică”, de la „Dominus” (Domn)...
Fals! Expresia latină (deci nu în greacă! – limba în care a fost scris Noul Testament)
„Dies Dominus”, care am văzut că a apărut mai târziu şi nu în perioada de început a
Creştinismului, cu rădăcini păgâne romane şi în sine eronată, n-ar putea demonstra vreodată că
„duminica este ziua a şaptea”!
Citate:
„Duminică - Cuvântul provine din latinul Dies Dominus, adică Ziua Domnului. În lumea
romană, înainte de creștinism, ziua de sărbătoare era Dies Solis, adică "Ziua Soarelui" în cinstea
divinității numite Sol Invictus; și astăzi această denumire se conservă în țările anglofone (Sunday) și în
nordul Europei (Sonntag). …
Hotărârea de a alege duminica drept prima zi a săptămânii în cultul ortodox din România a fost
judecată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.” – Duminică – Wikipedia.
372
Semnul Fiarei
„Păstrarea vechiului nume păgân „Dies Solis” sau duminica ... e datorat, în mare măsură, unirii
convingerilor păgâne şi creştine, cu care prima zi a fost recomandată de Constantin supusilor săi, şi păgâni şi
creştini, ca „Venerabila Zi a Soarelui”.” – Istoria Bisericii Răsăritene, pagina 184.
“Duminica (ziua soarelui) a fost numele pe care păgânii l-au dat primei zile a săptămânii, pentru că
era ziua în care se închinau soarelui. Cea de-a șaptea zi a fost binecuvântată și sfințită de Dumnezeu Însuși.
El le cere creaturilor Sale să o sfințească pentru El. Această poruncă este o obligație universală și perpetuă.” -
Eadie s Biblical Encyclopedia, 1892
Ca să nu mai vorbim că răspunsul elementar greşit al doamnei profesoare contrazice nu
numai calendarele lumii (aşa păgâne cum sunt, dar care surprind totuşi ordinea corectă a zilelor
săptămânii!), dar şi Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române sau propria Biblie Ortodoxă Română
(You Tube: “Calendarul Ortodox si ziua a saptea a saptamanii - ABC crestin”).
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 28, 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de
ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul.,
când răsărea soarele, au venit la mormânt.).
Doamna profesoară nu este însă singura care încurcă sau care, datorită doctrinei duminicii, este
nevoită să încurce elementar și flagrant ordinea zilelor săptămânii. Vă rog să vă uitați și la următorul
filmuleț, este scurt (5,45 minute): You Tube: “Invatatura ortodoxa- Porunca-a IV-a-Talmacirea celor zece
porunci”. Dar și la următorul: You Tube: “Schimbarea zilei de odihna.flv” (6,04 minute). Acesta din
urmă, demonstrează neputința bisericii oficiale nevoită să se autoirite datorită lipsei suportului
scripturistic, chiar și în fața unui reporter habarnist (dar care gândește simplu și logic), atunci când
(ne degeaba!), s-a recurs la trecerea corectă în calendare, a ordinii zilelor săptămânii.
Iar că tot am ajuns în acest punct, vă rog să conştientizaţi încă o dată incoerenţa şi neputinţa
doctrinei false! Vă rog să reanalizaţi toate răspunsurile particulare ale preoţilor cu care eu am
discutat, la întrebarea privind valabilitatea şi necesitatea ţinerii Sabatului Creatorului, respectiv a
Poruncii a Patra din cadrul Celor Zece Porunci. Chiar dacă aparţin aceleiaşi confesiuni, datorită
doctrinei proprii eronate, se încurcă în sine, nu-şi pot argumenta cu Biblia poziţia şi dau
răspunsuri dintre cele mai puerile, contradictorii şi diferenţiate (ceea ce este grav!):
- ba unii afirmă că Cele Zece Porunci nu mai sunt valabile după sacrificiul Domnului Iisus de acum
cca 2000 de ani, ca să scape de justificarea neţinerii Poruncii a Patra;
- ba alţii afirmă că Cele Zece Porunci sunt valabile şi astăzi dar nu pot justifica neţinerea Poruncii a
Patra;
- ba alţii caută tot felul de explicaţii de compromis nebiblice, omeneşti (de la cele mai inimaginabile
până la cele mai transcendentale!), ca să scape de justificarea neţinerii Poruncii a Patra şi ca să justifice
ţinerea unei zile neporuncite vreodată de Dumnezeu (duminicii), sau chiar pentru neţinerea niciunei zile
speciale de odihnă în săptămână.
Incoerenţa şi neputinţa nu este specifică doar ortodocşilor și catolicilor, ci întregii lumi
creştine înşelate, a majorităţii confesiunilor ce nu respectă strict şi întocmai (la literă!), Sola
Scriptura! Însă procedând astfel, toţi vin cu propriile învăţături şi teorii în contradicţie flagrantă
nu numai între ei, ci şi Cuvântului lui Dumnezeu, din propria lor Biblie! Extrem de îndrăzneţ şi
periculos! Recomand tuturor să nu-şi mai asume acest risc enorm!
Apoi doamna profesoară continuă:
Profesoara: ... noi creștinii, avem duminica, evreii au sâmbăta, iar musulmanii au vinerea ca zi de
odihnă...
Nu toată lumea creştină ţine duminica, dar, din nefericire, grosul acesteia o face. Creştinii l-
au primit pe Hristos, dar în majoritatea lor păstrează astăzi ziua falsă de odihnă (duminica), spre
deosebire de evrei care, ca popor, nu l-au primit pe Hristos, dar păstrează ziua adevărată de
odihnă (sâmbăta)! Şi unii, şi alţii, cel puţin în parte, sunt în eroare! În privinţa musulmanilor, care
ţin vinerea, aceştia sunt înşelaţi în ambele privinţe: nu-l recunosc nici pe Hristos ca fiind Mesia,
Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi nu ţin nici adevărata zi de odihnă!
Profesoara: ... dar să ştiţi că ziua biblică ţine de la apus la apus... ia să vă uitaţi în Facerea... nu
cum este astăzi!...
373
Aici are dreptate, este absolut corect!

Sabatul zilei cea de-a şaptea de odihnă începe vineri seară - la apus
şi se termină sâmbătă seară - la apus!
Așa cum am afirmat, în Israel am vizitat multe locaşuri de cult, atât biserici creştine de prin
diverse localităţi (Ierusalim, Betleem, Nazaret, Cana etc.), cât şi mănăstiri şi aşezăminte monahale
retrase prin pustiuri, unde am auzit multe „istorisiri” despre minuni şi întâmplări minunate, ce s-
ar fi petrecut pe parcursul veacurilor în jurul a numeroşi sfinţi, a moaştelor sau icoanelor acestora
etc. Multe dintre acestea apar şi pe net, aşa că se pot găsi foarte uşor. Foarte succint, aş vrea să
ating doar câteva puncte:
1. Rostul mănăstirilor şi aşezămintelor monahale retrase.

Fără îndoială că pe parcursul istoriei au jucat un rol important în păstrarea identităţilor
naţionale, a credinţei şi cărţilor sfinte etc. Dar o să vă surprindă, probabil, să aflaţi şi faptul că nu
toţi teologii sunt de acord cu astfel de organizaţii. Şi nu numai pentru că Biblia nu pare să dea
indicaţii în acest sens sau pentru că modelul acestora este preluat sau asemănător organizaţiilor
similare păgâne preexistente, specifice altor religii non-creştine ale planetei (a se vedea de
exemplu, ordinele călugăreşti budiste).
Ci şi pentru că, dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, îl vei iubi şi pe aproapele tău, căruia trebuie să-
i faci maximum posibil cu putinţă înspre salvarea sufletului său. Context în care apare întrebarea
firească: de unde poate face călugărul (cel ce a ales să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu!) cât mai mult
bine celorlalţi oameni mult mai slabi în credinţă şi mai neştiutori pe calea salvării? Dintr-un loc
izolat, aşteptând să fie vizitat de către aceştia, sau trăind în civilie, direct printre ei? Fiindcă am
văzut repetat că Sfântul Apostol Iacov ne spune că “cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat
are.”! Ceea ce este nu numai biblic, dar şi logic dacă vreţi!
Așa că, să stai deoparte, retras, în pustie sau în oricare alt loc, şi să aştepţi ca să faci bine?
Dacă mănăstirea ta are puţini vizitatori, iar majoritatea acestora sunt doar turişti dezinteresaţi? Ca
om dedicat lui Dumnezeu, să te mulţumeşti doar cu atât? N-ar fi o soluţie mai productivă să te
duci prin lume şi să faci mult mai mult bine, ca să îndrumi pe calea Domnului câţi mai mulţi
oameni şi totodată tu însuţi să ai mai puţin păcat?
2. Asceza presupușilor sfinți din toate veacurile ce „s-au nevoit” (termen foarte utilizat de biserică)
pe la mănăstiri şi aşezăminte monahale retrase.
Ştiu că pe mulţi îi va revolta termenul utilizat de mine: „presupuşi”, dar iertaţi-mă, dând la o
parte câteva excepţii biblice despre care certitudinea este mare, în rest numai Dumnezeu ştie care a
fost cu adevărat sfânt sau nu şi nu omul (şi mai ales cel de peste veacuri!) pe care poveştile şi
aparenţele îl pot înşela foarte uşor. Se prea poate ca foarte mulţi dintre aceştia să fi fost într-adevăr
sfinţi, şi bine ar fi să fie aşa, dar personal prefer să fiu rezervat, neriscând totodată să-mi însuşesc,
ca om, prerogative pe care nu le deţin.
Oarecum, această idee îmi aminteşte de diverse personaje istorice laice (cum ar fi de exemplu
domnitorii noştri), pe care îi preamărim şi ale căror fapte le lăudăm. De exemplu, istoria noastră
clasică ne învaţă că domnitorul „X” a repurtat numeroase victorii în bătălii. Dacă căutaţi în sursele
neconvenţionale sau în istoriile celorlalte ţări implicate, veţi constata că, în multe cazuri, lucrurile
nu stau deloc aşa cum ni se prezintă. Veţi constata că aşa-zisele victorii în realitate n-au fost chiar
victorii, că mulţi dintre cei pe care noi îi „idolatrizăm” astăzi au fost plini de păcate, de vicii, de
lăcomie proprie şi trădare, că au făcut greşeli ce ne-au afectat ca naţiune, iar că Ţările Române au
fost secătuite de plata atâtor tributuri către stăpânitorii asupra cărora ne place să ne autominţim că
i-am învins, chiar şi atunci când nu a fost cazul. Dacă faceţi ceva săpături, am convingerea că veţi
găsi uşor şi singuri exemple concrete.
Nu vreau să par „nepatriot”, dar, dacă ne place adevărul curat, atunci ar trebui să eliminăm
minciuna, chiar dacă acest lucru doare sau ne costă oricât! Cred că analogia este cu atât mai
valabilă în cazul celor sufleteşti şi de aceea prefer, aşa cum am spus, să fiu foarte rezervat.
374
Semnul Fiarei
Dar să revenim: nu sunt foarte convins că asceza voită extremă a oamenilor, sfinţi sau nu,
este în acord întotdeauna cu voia Domnului Dumnezeu. Am auzit despre diverse şi mari
„nevoinţe”, despre locuirea în spaţii foarte strâmte şi inospitaliere, despre hrănirea doar cu câteva
„boabe”, deci despre o autoasceză extremă aleasă de către unii dintre călugări.
Dar mă tem ca multe dintre aceste „nevoinţe” să nu fie artificiale şi gratuite, fără un scop şi
un rost bun şi obiectiv! Şi chiar mă gândesc ca nu cumva condiţiile aprige sau înfometarea extremă
ce pot duce la îmbolnăvirea organismului propriu, să nu vină în contradicţie cu Porunca a Şasea:
„Să nu ucizi!”, a cărei încălcare înseamnă nimic altceva decât păcat! Iar comiterea păcatului,
conştientă sau nu, este urâtă Domnului Dumnezeu! Care vrea „roade” multiple de la noi pe calea
vieţii veşnice, şi nu să ne autonimicim încet, în mod individual, degeaba. Şi ca nu cumva, lupta
noastră să fie bruiată spre o direcţie greşită, „împotriva trupului şi a sângelui” propriu!
(Exemplu: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 12. Căci lupta noastră nu este
împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor
întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
3. Istorisirile despre minunile ce s-ar fi întâmplat pe parcursul veacurilor în jurul a numeroşi sfinţi,
a moaştelor sau icoanelor acestora, pe la mănăstiri şi aşezămintele monahale retrase.
Aceste „minuni” dintotdeauna, eu le-aş încadra în trei (3) categorii:
- A). Minuni neadevărate, false, fără de nicio sursă supranaturală, care nu-s altceva decât
minciuni simple, ieftine, poveşti, înflorituri, exagerări, neînţelegeri etc. – probabil că deţin
cea mai mare pondere din total;
- B). Minuni adevărate, cu sursă supranaturală, dar satanice, care au drept scop sminteala şi
rătăcirea înspre pierderea de suflete omeneşti – probabil că deţin o mare pondere din
total, pentru că se produc la „chemarea” omului înşelat;
- C). Minuni adevărate, cu sursă supranaturală, Dumnezeieşti, care au drept scop salvarea de
suflete omeneşti – probabil că deţin o mult mai mică pondere din total, pentru că
credinciosul smerit şi adevărat „nu-şi permite” să-L ispitească pe Domnul Dumnezeu,
cerându-i semne şi minuni asemenea cărturarilor făţarnici din Evanghelii, în vederea
creşterii credinţei proprii.
Iar acum aş vrea să trec în revistă una dintre minunile care este povestită pelerinilor cu mare
zel la unul dintre cele mai vizitate aşezăminte monahale retrase din Israel, care mi se pare
reprezentativă pentru grosul minunilor Creştinătăţii, pe care le puteţi auzi astăzi:
„... un oarecare călugăr, a trăit, a murit şi a fost îngropat... după câteva zeci de ani, călugări vii, din
nu ştiu ce motiv, au vrut să-i mute rămăşiţele pământeşti, aşa că l-au deshumat, moment în care au
constatat că osemintele acestuia nu putreziseră, fiind aşadar „moaşte”, ceea ce i-a oferit decedatului, în ochii
acestora, titulatura de „sfânt”...
... cu toate acestea, călugării vii nu au acordat defunctului prea mare atenţie... până când sfântul,
iritat de atitudinea lor, a început să le apară repetat cu ameninţări şi chiar cu pedepse, având pretenţia de-a i
se arăta şi lui, de către vii, „respectul cuvenit” şi „de-a cădea aceştia şi în faţa sa căci şi el a fost
sfânt”!...
... iar după primirea pedepselor, călugării vii, în sfârşit s-au conformat, venerându-l pe acesta şi
aşezându-i moaştele în mănăstire, la loc de cinste... ca să poată să se închine la el şi la ele şi pelerinii
vizitatori... iar de atunci încoace, sfântul şi moaştele sale se cinstesc continuu...”
Aşa cum, din nefericire, se şi întâmplă astăzi! Iar acum, vă rog să reflectaţi, simplu, cel puţin
la următoarele aspecte, după care să încadraţi singuri acest tip de minune, dar mai ales efectele ei:
- Domnul Iisus Hristos nu sileşte vreodată conştiinţa, aşa cum spre deosebire de El,
„sfântul” din povestea noastră o face!
- După Biblie, noi ştim că omul, când moare, intră în starea somnului fără de vise până la
una dintre cele două mari învieri, de unde putem deduce lesne că altcineva care-l
întruchipa pe aşa-zisul „sfânt” li se arată de fapt călugărilor vii;
375
- „Sfântul” a solicitat, cu ameninţări şi pedepse, venerarea lui şi închinare înaintea lui

(„respectul cuvenit” şi „de-a cădea aceştia şi în faţa sa”), iar venerarea şi închinarea,
după Biblie, se cuvin doar Domnului Dumnezeu!
Ca să nu mai lungesc vorba, împărtăşesc opinia multor teologi cunoscători ai Sfintei
Scripturi, şi cred că „sfântul” din istorisirea noastră, care le apărea viilor, nu era altcineva decât
Satana cel ce l-a contrafăcut şi întruchipat pe decedat (sau unul dintre demonii acestuia), cu scopul
menţinerii smintirii lumii ce a părăsit Biblia în favoarea Păgânismului, Supranaturalului,
Ocultismului, Tradiţiilor şi minunilor mincinoase sau adevărate, dar satanice, toate acestea având
drept rezultat comiterea inconştientă de către cei înşelaţi, de uriciuni şi de păcate scârboase
înaintea Domnului Dumnezeu.
În concluzie, mă întreb dacă nu cumva, cel puţin o parte dintre mănăstirile şi aşezăminte
monahale retrase, cu învăţăturile şi practicile lor combinate sau total nebiblice, nu fac Lumii
Creştine, mai mult rău decât bine!?
376
Semnul Fiarei
Preot - călugăr ortodox
Apoi l-am sunat pe preotul-călugăr, care ne-a însoţit pe parcursul pelerinajului, nu neapărat
pentru a-i obține opinia, pentru că de principiu le cunosc deja răspunsurile neputincioase pe
doctrinele nebiblice, ci mai degrabă pentru a-i transmite, prin e-mail, un rezumat fundamentat
scripturistic al informațiilor de esență (în privinţa Fiarelor apocaliptice, Semnului Fiarei, Babilonului
Creștin etc.) de care şi Ortodoxia duce o lipsă gravă, în speranța că-l voi pune pe gânduri sau că
vreodată i-ar putea fi utile. Lui şi multora altora din jurul lui.
Căci, dacă le auzi explicaţiile, cel puţin ale unora dintre ei, care mai de care mai
contradictorii, diverse, incoerente şi nebiblice, referitoare la aceeaşi temă, vei fi departe de-a te
lămuri. De exemplu, am întrebat un alt preot-călugăr român, care slujea în Ierihon, ce înţelege
Biserica Ortodoxă din formula apocaliptica 666? Iar omul, după mai multe variante fragile şi
indecise, până la urmă conchide: „...cel mai bine a lămurit-o Preacuviosul Cutare (nu i-am reţinut
numele, oricum un nume contemporan mare în ochii lor) cu ocazia unei predici aici .... a exprimat
foarte frumos cum 666 înseamnă de fapt viciile omului păcătos: invidia, lăcomia şi mândria...”.
Nici vorbă de aşa ceva! 666 = Vicarius Filii Dei – Titlul Papei - este una dintre dovezile
capitale care identifică fără echivoc Papalitatea ca fiind Fiara biblică apocaliptică!
V - 5 F - 0 D - 500
I - 1 I - 1 E - 0
C - 100 L - 50 I - 1
A - 0 I - 1
R - 0 I - 1
I - 1
U OR V - 5
S - 0
_____ _____ _____
112 + 53 + 501
= 666
377
Dar am remarcat că ai noştri, deşi unii dintre ei au auzit, n-au aprofundat istoric şi biblic
această chestiune (ca să se lămurească!), aşa că stau liniştiţi şi preferă invenţiile nesustenabile
mincinoase! Senzaţia mea este că mulţi dintre preoţi sau teologi nu cunosc prea bine nici Istoria,
dar nici Biblia! Sunt ancoraţi în nişte tradiţii, practici şi ritualuri bisericeşti moştenite şi merg
înainte orbeşte cu acestea!
Şi dacă te uiţi pe You Tube sau pe net în general, te îngrozeşti! Găseşti o mulţime de preoţi,
călugari sau „sfinţi părinţi de astazi”, de-ai noştri sau diverşi, rămaşi cu mult în urmă sau depăşiţi,
cu tot felul de presupuneri proprii, de imaginaţii sau scenarii apocaliptice, contradictorii între ele,
de la amestecate (adevăr + minciuna!), până la ilogice, aberante sau trăsnite, dar toate în afara
literei Bibliei! Ceea ce este foarte grav, pentru că aruncă lumea creştină care oricum în majoritatea
ei este ignorantă la adresa Sfintei Scripturi, pe piste foarte greşite şi pierzătoare!
Iar culmea este că aceştia, în îndrăzneala lor, fac apel chiar la avertizarile Domnului Iisus
Hristos priviind „profeţii micinoşi” din vremurile ce se apropie de sfârşit, nerealizind că, de fapt,
aruncând pe piaţă astfel de clișee nebiblice, ei înşişi riscă să intre în această categorie nefastă!
Chiar dacă mulţi dintre aceştia sunt de bună credinţă, pot face foarte mult rău, căci vorbind
contrar sau suplimentar Cuvântului lui Dumnezeu (fiind ei înşişi pe căi eronate în priviinţa
subiectului abordat!), dezorientează şi pe mulţi alţii! Este dureros şi te înspaimântă cum masele
largi dau crezare şi ascultare unora ca aceştia, dimpreună înşelaţi sau necunoscători sau
neurmăritori la literă, ai Bibliei! Aş putea să vă dau exemple de filme de pe You Tube, în acest sens,
dar nu vreau să se aprecieze ca-l „jignesc” în particular pe careva. Puteţi găsi singuri câte doriţi.
Dar sfatul meu este să-i abandonaţi fără rezerve pe aceştia cu învăţăturile lor fals-
apocaliptice, pe toţi „îndrăzneţii” care sunt pe lângă Biblie, indiferent de renumele sau celebritatea
lor, şi chiar dacă unii dintre ei poartă nume bisericeşti impresionante gen „Necatarie, Iustin, Iulian,
Paisie”, etc..
Într-o categorie şi mai periculoasă, riscă să intre şi „profeţiile” sau „viziunile minunatate
senzaţionale” ale diverşilor răzleţi de pretutindeni (care habar nu au de Biblie!) cu privire la nu ştiu
ce evenimente viitoare sau la nu ştiu ce ţară, etc., care pur şi simplu, prin posibilitătile mass-media
moderne, intoxică lumea! Acestea mi se par de cea mai joasă speță: „... Profețiile Babei Vanga ... ; ...
Moș cutare a profețit ... ; ... România este țara aleasă ... ; ... România este Gradina Maicii Domnului ... ; ...
Domnul Iisus se va întoarce în România ..., ... într-o singură zi România va fi invadată ..., etc, etc. Celor ce
le iau în considerare, le-aș spune: „Frumos! Nu credem Bibliei, dar credem smintelilor, deșertăciunilor,
378
Semnul Fiarei
minciunilor, invențiilor, nebuniilor și amețelilor senzaționiste plasate pe net de către diverși, și puse, de
exemplu, în gura unei așa-numite și miraculoase Baba Vanga! Suntem de plâns!”
La fel de toxice și nocive sunt și grosul filmelor de la Holywood, cu teme apocaliptice, în
care câte-un actor supertare, supergrozav, supermândru, supererou, super, super, super, etc, gen
Bruce Willis sau alt tip, salveaza el lumea. Scenariile acestora sunt total nebibllice iar impactul de
smintire asupra unei societăți, oricum în genere rătăcită și nepregatită, a unor astfel de filme, este
DEZASTRUOS!
Lume intoxicată care, datorită:
- nenumăratelor fantasmagorii şi falsuri, a diversiunii şi minciunilor de pe piaţă,
- lipsei proprii de cunoştinţe biblice (lipsei de rădăcină scripturistică),
- moştenirilor proprii dogmatice eronate împământenite, etc.
de multe ori nu mai ştie ce sa creadă, şi chiar dacă întâlneşte Adevărul, nu este capabilă şi nu are
discernământul necesar să-l selecteze, respingându-l, cel puţin pentru moment.
Însă convingerea mea este că mulţi dintre cei din ultima generaţie a acestui Pământ, dintre
cei sinceri și cu capul pe umeri, ce vor trăi evenimentele finale, dacă îl vor fi auzit în prealabil,
chiar dacă iniţial au respins Adevărul, se vor trezi, şi, asemenea tâlharului răstignit de-a dreapta
Domnului, ce s-a salvat în ultimile sale clipe de viaţă, şi aceştia se vor salva în al douăsprezecelea
ceas al Istoriei. De aceea informaţia adevărată, profeţia biblică desluşită corect, cunoscută în
prealabil, poate fi extrem de utilă măcar atunci!
Atunci când vor vedea împlinirea evenimentelor sub ochii lor, mulţi dintre credincioşii
sinceri, astăzi înşelaţi, vor deschide ochii spre Adevăr şi se vor salva. Când vor vedea că
Papalitatea, sprijinită de America, va pune mâna pe puterea lumii unite de cea mai teribilă
SUPERCRIZĂ din istorie, iar la cererea „indusă” a Protestantismului decăzut (reîntors la „Babilonul
cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului”), sub pretexte înşelătoare de bună intenţie,
va implementa treptat Legea Duminicală la nivel planetar şi totodată îi va prigoni teribil pe cei ce
nu i se supun, vor realiza că într-adevăr aceasta este identitatea Fiarelor apocaliptice şi a Semnului
lor, pe vecie pierzător.
Chiar dacă aceste informaţii prealabile, vitale pentru salvarea sufletelor la acel moment, le-au
cunoscut din gura altora decât cei din propria confesiune, le vor da în sfârşit crezare, vor abandona
minciuna, se vor debarasa de lipsa sau neputinţa doctrinelor proprii sau comune oficiale şi vor
acţiona în consecinţă, neacceptând autoritatea lumească (ce va lucra în slujba celui viclean!) şi
nesupunându-şi ei conştiinţa, întrucât vor realiza că aceasta luptă practic împotriva lui Dumnezeu
şi-a lor. Şi astfel, şi aceştia, vor fi mântuiţi de Domnul Iisus Hristos, la cea de-a doua venire a Sa,
iminentă acelor vremuri de mare necaz!
Deocamdată însă, mulţi credincioşi sinceri sunt reticenţi, manifestă „patriotism” în raport cu
propria confesiune în cadrul căreia s-au născut (deși majoritatea, sunt departe de a-și cunoaște în
profunzime sau de a-și stăpâni doctrinele propriei biserici, darămite pe ale altora!) sau sunt bruiaţi.
Pe o doamna care mi-a citit lucrarea (ediţia de la acel moment), a deranjat-o agresivitatea la adresa
Catolicismului, întrucât mama sa a fost catolică. Alţii şi-au simţit jignite sentimentele, etc..
Însă eu n-am scris nimic împotriva lor sau mamei dânsei, ci doar am vrut să dezvălui
adevărata faţă a Papalităţii (cea care şi-a înşelat şi îşi înşeală în primul rând proprii enoriaşi!),
precum şi rolul malefic MAJOR al acesteia în istoria acestui Pământ, şi mai ales pe cel despre care
Biblia ne avertizează că va fi jucat în viitor, la sfârşitul lumii! Unii ca aceştia, s-au simţit ofensaţi,
necunoscându-şi (cel puţin la acel moment!), în opinia mea, nici interesul sufletesc real şi nici
adevăraţii duşmani (Satana şi toată minciuna doctrinară ce reprezintă rodul muncii milenare a
acestuia, etc). Iar pe de altă parte, cred că din Biblie, lesne se desprinde faptul că mai agresiv decât
Hristos la adresa minciunii şi păcatului generat de aceasta, nu-i nimeni!
Revenind, oameni buni, să nu aşezăm nenumăratele poveşti, apariţii miraculoase, experienţe
supranaturale, semne şi minuni, etc. din tradiţia dintodeauna, ale celui viclean, deasupra
Cuvântului lui Dumnezeu, exprimat prin Biblia insuflată de El!
379
Iar atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, care din nefericire, ca şi majoritatea lumii creştine
înşelate de astăzi, prin conducerea sa cochetează vădit la vedere sau în ascuns spre uniune şi
unitate cu Vaticanul, îmi aminteşte de filmul intitulat: „În pat cu duşmanul!” (Exemple:
https://www.dcnews.ro: “Unirea Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă -singura șansă pentru salvarea UE”).
Nu ştiu dacă cei din vârf ştiu şi-o fac pentru că s-au vândut deja sau nu ştiu şi-o fac pentru că
sunt „împinşi” în această direcţie, dar grosul enoriaşilor simpli habar nu au că dându-şi mâna cu
Catolicismul în Marea Mişcare Ecumenică Globală nu fac altceva decât să-şi dea mâna cu Antihrist
înspre pierzarea multora dintre ei! Iar conducătorii noştri, cu ştiinţă sau fără, ne conduc spre
prăpastia veşnică a sufletului! Este trist şi grav! Fraţilor, să deschidem ochii în timp util, cât mai
mulţi posibil cu putinţă! Căci ştim oricum din Biblie, din nefericire, că grosul, adică cei fără de
rădăcină, vor muşca din înşelătorie!
(text adăugat ulterior): Mult timp m-am întrebat: „Oare cum va fi posibil?” Cum va fi posibil să
fie înșelat grosul omenirii, în condițiile în care, chiar și acum există câteva zeci de milioane de
creștini (în viitor, urmând să fie mult mai mulți), care cunosc fundamentat biblico-istoric,
identitatea Elementelor apocaliptice, iar prin posibilitățile moderne mass-media, aceste informații
pot devenii la un momentdat planetare, ajungând la urechile tuturor? Cum va fi posibil? Ei bine,
va fi posibil! Căci degeaba ai informația, dacă n-ai nicio rădăcină solidă pe aceasta sau te învinge
tradiția eronată seculară împământenită moștenită sau mândria bisericească proprie, la care nu vrei
să renunți! O demonstrează practica, din nefericire.
De exemplu, vizita papei Francisc în România, la sfârșitul lunii mai 2019 (ca dealtfel, toate
vizitele papale în orice țară sau regiune a Globului), demonstreză cel puțin două lucruri:
- 1. Agenda Antihristului, cu Ecumenismul global și unirea în diversitate a tuturor pentru
“binele comun”, merge înainte, face pași, nu stă pe loc. Sloganul Papalității în România:
„Să mergem împreună”, și toată conjunctura desfășurată și mult-lăudata și dorita frătie cu
Biserica Ortodoxă Română, se încadrează perfect pe planurile dinainte bine gândite ale
structurii malefice. Simplu spus, ca țară, i-am picat în plasă! Mai demult, nu de acum;
acum, vicleana Papalitate doar și-a consolidat și închegat legătura cu o parte din Biserica
Răsăriteană, respectiv cu Biserica Ortodoxă Romănă (nici cu Rusia sau Istanbulul nu stă
rău!).
- 2. Aveți un exemplu concret, la scară zonală dacă vreți, al scenariului cum toată lumea se
minunează “mergând după fiară”. Deocamdată doar la scară zonală, regională, dar
Apocalipsa ne profețește că la sfârșitul lumii, pe fondul supercrizei universale, fenomenul
va fi planetar, pentru că, nu numai o zonă sau o regiune sau țările creștine, ci tot
pământul se va minuna “mergând după fiară”.
380
Semnul Fiarei
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 1. Şi am văzut ridicându-se din mare o
fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de
hulă., 3. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot
pământul s-a minunat mergând după fiară.).
Cum va fi posibil să fie înșelat grosul omenirii? Doar uitați-vă la televizor. De la
maimuțărelile lui Esca în avion pe lângă „Sfântul Părinte” Francisc, până la plecăciunile în fața
acestuia ale politicienilor ce conduc Statul Român și inconștiența Patriarhului României, alături de
cea a înalților prelați ortodocși, toate evenimentele și conjunctura, demonstrează, deocamdată la
scară măruntă, posibilitatea viitoare a împlinirii scenariului profețit de Apocalipsa. Iar acesta va
însemna pierderea veșnică a numeroase suflete de pretutindeni, în mare măsură din cauza liderilor
țărilor, înșelați, vânduți, slabi, necredincioși, nepregătiți biblico-istoric, rămași în urmă, depășiți dar
mândri, orbiți în tradiția, neștiința, necredința și neputința lor, etc.
Deja sunt semnate tratate și acorduri, nu numai cu
lumea creștină necatolică dar și cu cea islamică (a doua
religie, după Creștinism, după numărul enoriașilor)
precum și cu celelalte religii non-creștine ale planetei,
Papalitatea străbătând și cuprinzând planeta în lung și-n
lat! „Preasfinția” sa Papalitatea, maestră în viclenie
complexă la scară globală, își face treptat jocurile
malefice împotriva lui Dumnezeu, împotriva lumii și
împotriva tuturor oamenilor, iar toți acești înșelați, dar cu
putere asupra maselor, nu știu care mai de care cum s-o
sprijine, s-o ajute, s-o laude, s-o lingușescă, etc, etc, în
detrimentul sufletesc propriu. Reprezintă crudul adevar!
Citat:
„Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi şi mintea oamenilor este atrasă către Legea lui
Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoţeşte solia nu face decât să mânie şi mai
mult pe aceia care se împotrivesc. Preoții și pastorii vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a
îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie vor
încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la braţul cel mai puternic al
puterii civile, şi, în această lucrare, papistaşii şi protestanţii se vor uni. Pe măsură ce mişcarea pentru
impunerea duminicii devine mai îndrăzneaţă şi mai hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce
păzesc porunca a patra. Ei vor fi ameninţaţi cu amenzi şi întemniţare, iar unora le vor fi oferite poziţii cu
influenţă şi alte beneficii şi avantaje, cu condiţia să renunţe la credinţa lor. Dar răspunsul lor statornic va fi:
"Arătaţi-ne din Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră", acelaşi răspuns pe care l-a dat şi Luther în
împrejurări asemănătoare. Aceia care sunt târâţi înaintea tribunalelor aduc o îndreptăţire puternică a
adevărului, iar unii care aud sunt conduşi să ia poziţie pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În
381
felul acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaşte nimic despre aceste
adevăruri.
Ascultarea cu sinceritate de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată ca răzvrătire. Orbiţi de Satana,
părinţii vor exercita asprime şi lipsă de înţelegere faţă de copiii lor credincioşi, stăpânul sau stăpâna vor
prigoni pe servul care păzeşte poruncile - dragostea va fi denaturată; copiii vor fi dezmoşteniţi şi alungaţi de
acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: "Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor
fi prigoniţi" (2 Tim. 3,12). Când apărătorii adevărului refuză să cinstească sabatul duminical, unii dintre ei
vor fi aruncaţi în închisori, unii vor fi exilaţi, alţii vor fi trataţi ca robi. Pentru înţelepciunea omenească,
toate acestea par acum imposibile; dar pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu, care îi ţine în frâu, va fi retras de
la oameni, iar ei vor fi sub stăpânirea Satanei, care urăşte principiile divine, vor avea loc manifestări teribile.
Inima poate deveni foarte crudă atunci când temerea de Dumnezeu şi dragostea sunt înlăturate.” -
“TRAGEDIA VEACURILOR”, Capitolul 38 — Ultima avertizare, Pagina …. Ellen White
„Preoții și pastorii vor face eforturi aproape supraomeneşti pentru a îndepărta lumina ca să
nu lumineze peste turma lor.” Din nefericire, cu precădere în vremurile din urmă, se pare că mulți
dintre preoții, pastorii, teologii și liderii religioși din toate bisericile mai mult sau mai puțin
apostaziate, se vor lupta inconștient dar cu îndârjire, nu pentru viață, ci pentru propria moarte
veșnică a sufletelor lor dar și a cât mai multora dintre enoriașii simplii pe care îi păstoresc greșit.
Acești conducători, nu numai că vor refuza, ba încă vor și contraataca puternic sprijinul teologilor
și credincioșilor ce urmează întocmai și la literă Biblia. În schimb, deși mult mai puțini, cei ce merg
strict cu Adevărul biblic și dețin fundamentat deslușirea concretă a ultimilor profeții scripturistice
(ancorate în realitatea trăită!), pe care le vor împărtășite tuturor (deci vrându-le sincer binele și
deschiderea ochilor și celor din prima categorie, orbiți de atâta tradiție omenească eronată - măcar
acum, în cel de-al 12-lea ceas al Istoriei!), se vor lupta pentru salvarea veșnică a cât mai mulți
posibil cu putință, indiferent de confesiunea oficială din care provin cei înșelați. Sau mai simplu
spus, în acele vremuri de sfârșit, unii, mai mulți, se vor lupta pentru moarte veșnică, iar alții, mai
puțini, pentru viață veșnică, aceștia din urmă fiind împiedicați puternic de către primii.
Pare că va fi tristul adevăr, în majoritatea cazurilor. Biblia, care ne profețește că grosul
populației planetei va alege să rămână sub umbrela înșelătoriei tradiționiste, se confirmă încă de
pe-acum. Cel puțin experiența mea din zilele noastre, nu indică către altceva. Numai să le zici ceva
acestor preoți aparținând (de regulă, prin moștenire, nu prin proprie alegere!) bisericilor mai mult
sau mai puțin apostaziate, despre importanța și valabilitatea permanentă a Legii Celor Zece
Porunci neschimbabile, despre falsitatea duminicii sau a cultelor nebiblice ale Fecioarei
Maria/Maicii Domnului, sfinților, moaștelor, icoanelor, statuilor, purgatoriului, pomenilor, etc, și-
ți sar la gât numaidecât. Nu par să fie dispuși dialogului interconfesional, deși fiecare știu de
existența a numeroase alte biserici creștine diverse, cu practici, ritualuri și doctrine diferențiate de
cele proprii.
Preoții, mai degrabă, sunt fideli învățăturilor moștenite de propria biserică și nu Adevărului
biblic! Mai mult decât atât, cu toate că sunt în postura, enorm de riscantă pentru vremurile
moderne, a nedeslușirii pragmatice a Apocalipsei, cât și în postura rușinoasă a imposibilității de-a
răspunde la unele întrebări simple ce-și găsesc deplin răspunsurile în Sfânta Scriptură, deținută de
către ei înșisi (pentru că, de fapt, sunt în contradictoriul acesteia!), acuză de sectarism și erezie pe toți
cei se arată dispuși să le ofere gratuit informații la zi (fundamentate biblico-istoric!), sau pe cei în
măsură să răspundă la întrebările la care dânșii se încurcă, inclusiv pe cei ce urmează întocmai
Biblia, ca și pe toți ceilalți, din celelalte confesiuni.
Deci, în general, pentru orice biserică creștină, cine nu-i aparține acesteia, este catalogat, cel
puțin în parte, drept „eretic”. Chiar dacă, culmea, după o bună parte dintre învățăturile și practicile
lor bisericești, deși nu vor s-o recunoască, Biblia este eretică iar Tradiția contrară acesteia, pe care o
practică dânșii, este „adevăr”. Iar lacunele majore proprii, pe elementele apocaliptice, nici nu vor
să și le vadă, și, bineînțeles, nu le recunosc nici pe acestea! Dacă le ceri ceva pragmatic și concret
din Apocalipsa, neputincioși fiind în realitate, ți-o trunchiază și se eschivează rapid, cu paravane
false gen „taine biblice de nedescifrat”, sau cu preterismul sau cu futurismul. Aceasta în cazul în
care nu fantasmagorează de-a dreptul, pe lângă subiect și adevăr!
Revenind, chiar și lupta finală se va da între Tradiție și Biblie, lucru pe care nu par să-l
conștientizeze. Deşi, astăzi, majoritatea „dorm” pe ei încă, îmbucurător este, totuşi, faptul că unii
382
Semnul Fiarei
dintre credincioşi sau dintre prelaţii protestanţi sau ai noştri, au început deja să deschidă ochii, să
înţeleagă corect, prin corelaţie cu profeţiile biblice, conjunctura istorică a vremurilor moderne
contemporane sau a celor viitoare, au început să vadă adevărata faţă a Vaticanului şi scopurile
antihristice ale Ecumenismului global „propovăduit” de acesta.
Secretatul Bisericii Prezbiteriene din Scoţia, Donald MacLean:
Citat:
„Mişcarea ecumenică pe care o lăudaţi e cel mai mare dezastru care a afectat biserica creştină în acest
secol. A redus bisericile acestei ţări la o gramadă de organizaţii lipsite de sânge, de coloane vertebrale şi de
oase, care cu greu scot un scâncet pentru Hristos şi adevărul Său. Nu e de mirare că răul înaintează în halul
acesta, iar întunericul spiritual devine din ce în ce mai intens pe măsura ce anii trec. Se pare că îi priviţi pe
creştinii cu un comportament serios şi cu o spiritualitate profundă ca fanatici şi bigoţi. Dacă aşa stau
lucrurile, oamenii eminenţi ai lui Dumnezeu, cum ar fi John Knox în Scoţia, John Calvin şi Martin Luther
pe continent, arhiepiscopul Cranmer în Anglia au fost bigoţi în lupta cu erorile Papalităţii.” – The Times –
9 November 1988. Quted In All roads lead to Rome? (Toate drumurile duc la Roma?), Michael de
Semlyen, p. 175.
Pe internet, găsiţi şi diverse declaraţii ale multora dintre ortodocşi, care chiar dacă nu-s
foarte concise la acest moment, converg în aceiaşi direcţie! Dumnezeu să ne ajute!
Şi din câte cunosc, la nivel planetar, zilnic, mii de oameni din toate confesiunile şi religiile şi
de pretutindeni, se reîntorc strict către adevărul biblic. Iar pe măsura apropierii de evenimentele
finale, vor fi tot mai mulţi! Sper şi mă rog ca fiecare dintre noi, ca fiecare dintre dvs., să nu fim
printre ultimii care să se reîntoarcă strict la Cuvântul lui Dumnezeu, sau măcar să nu fim în
categoria celor ce nu se vor reîntoarce deloc, rămânând prinşi în înşelătoria tradiţionistă satanică
milenară!
Şi, că tot suntem aici, aş mai da un exemplu: un mare lider religios protestant, penticostal
cred, le explica pe You Tube propriilor enoriaşi, într-o predică, cum că 666 reprezintă o injecţie
otrăvitoare letală în timp, pe care autorităţile din slujba Satanei o vor implementa populaţiei la
nivel global, în vremurile din urmă, dinaintea sfârşitului acestei lumi. Asemenea aberaţie nebiblică
nu mai suportă comentarii! Dar dacă gândesc aşa, şi aceştia riscă să ajungă „Together” (Împreună!)
cu Papalitatea, în acest sens fiind deja făcuţi mulţi paşi.
Câteodată mă întreb, după atitudinea lor, dacă nu cumva numeroşi dintre liderii religioşi ce
conduc astăzi diversele biserici creştine Protestante (inclusiv Ortodoxe!), nu sunt altceva decât lupi
răpitori îmbrăcaţi în haine de oaie, respectiv agenţi secreţi catolici infiltraţi, de diferite ordine sau
iezuiţi (cei subordonaţi „Papei Negru” care conduce din umbră şi manevrează din culise!), capabili
să recurgă la orice nemernicie în favoarea promovării închinăciunii înaintea Marelui lor Arhitect
secret– Satana!
Protestanţii aceştia parcă au uitat atât faptul că Papalitatea i-a măcelărit cu milioanele pe
strămoşii lor, care, luptându-se să se reîntoarcă la Biblie, au îndrăznit să protesteze împotriva
doctrinelor catolice false seculare impuse cu forţa, cât şi faptul că marii lor părinţi ai Reformaţiunii
au identificat Sistemul Papal cu Antihristul biblic apocaliptic:
- în Anglia: John Wycliffe, cca. 1320–1384; William Tyndale, 1494–1536; Thomas Cranmer,
1489–1556; Hugh Latimer, 1487–1555; Nicholas Ridley, 1500–1555; John Gill, 1697–1771,
John Wesley, 1703–1791, etc.
- în Germania: Martin Luther, 1483–1546; Philip Melanchton, 1497–1560 etc.
- în Elveţia: Huldrych Zwingli, 1484–1531; Jean Calvin, 1509–1564 etc.
383
- Etc..
Am exemplificat deja, ce a scris în notițele sale de subsol, aferente textul biblic din
Apocalipsa, Cap. 13 cu 1, John Wesley (1703 - 1791) - pastor anglican și teolog creștin care a fost un
lider de început al mișcării metodiste:
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 1. Şi am văzut ridicându-
se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele
ei: nume de hulă.).
Citat John Wesley (1703 - 1791):
„1. O fiară care se ridică – se ridică de 2 ori: prima dată din mare și apoi din abis. Se ridică din
mare înainte de cele 7 potire. “Curva cea mare” urmează după ele. O cititorule, acesta este un subiect de care
suntem profund interesați și care trebuie tratat nu ca o curiozitate ci ca o solemnă avertizare din partea lui
Dumnezeu. Pericolul se apropie. Fii pregătit împotriva constrângerii și a erorii, chiar cu întreaga armură a
lui Dumnezeu. 2. Ridicându-se din mare – aceasta este Euroapa deoarece Biblia spune că apele pe care le
vezi sunt oameni, mulțimi de oameni, națiuni și împărății. Această fiară este Papalitatea Romană. Așa
cum s-a ajuns la această înțelegere acum 600 de ani și care stă și azi în picioare și va sta mult timp. Acestei și
niciunei alte puteri de pe Pământ, întreg textul și fiecare parte din fiecare punct se aplică ei, lucru pe care îl
vom vedea ca și o dovadă în următoarea propoziție: ...”
În continuare, în notițele lui, John Wesley enumeră toate punctele textelor biblice profetice
prin comparație cu caracteristicile Papalității care le îndeplinește la literă pe fiecare dintre acestea.
Alte exemple:
Martin Luther (1483-1546):
„Această învățătură (a supremației Papei) arată clar că Papa este chiar Antihristul, care s-a ridicat
deasupra lui Hristos și împotriva Lui, pentru că nu permite creștinilor să fie mântuiți fără puterea sa, care,
fără îndoială, nu înseamnă nimic și nici nu este rânduită sau poruncită de Dumnezeu.” - Smalcald
Articles, II
„Cine este omul fărădelegii și fiul pierzării dacă nu cel care prin învățătura și rânduielile sale face ca
păcatul să se înmulțescă și sufletele să fie pierdute; cu toate acestea el stă în biserică de parcă ar fi
Dumnezeu? Toate aceste lucruri au loc de multă vreme prin tirania papală.” - Martin Luther, First
Principles, pp. 196-197
Jean Calvin (1509-1564):
„Deși se poate admite că Roma a fost cândva mama tuturor bisericilor, din momentul în care a
început să fie scaunul de domnie a lui Antihrist a încetat să fie ce a fost înainte. Unele persoane cred că
suntem prea severi atunci când îl numim pe Pontiful Roman Antihrist. Dar cei care cred astfel nu realizează
că aduc aceiași acuzație de încumetare împotriva lui Pavel însuși, pentru că noi îl copiem pe el și limbajul
lui... Vă voi arăta că (ceea ce spune Pavel în 2 Tes. 2) nu se poate interpreta altfel decât aplicându-le
Papalității.”- Jean Calvin, Institutes of the Christian Religion, Vol. 3, p. 149
John Knox (1514-1572):
„Da, o spun deslușit, ca să nu ne supunem lui Satana însuși, crezând că ne supunem lui Iisus
Hristos, pentru că în ce privește biserica voastră Romană, la cât e de coruptă ea acum, și autoritatea ei, în
care vă puneți nădejdea, eu nu mai am nicio îndoială că este sinagoga lui Satana, în capul ei, care se numește
Papă, este omul păcatului despre care vorbește apostolul.” - John Knox, The History of the Reformațion
in Scotland, p. 65
Thomas Cranmer (1489-1556):
„Roma este sediul lui Antihrist iar Papa este Antihrist în persoană. Pot demonstra lucrul acesta prin
multe alte pasaje din Scripturi, din autori mai vechi și prin argumente solide.” - Works by Cranmer, Vol.
1, pp. 6-7
John Wesley (1703 - 1791):
„În multe privințe Papa pretinde diverse titluri. El este, în mod clar, omul păcatului, deoarece
înmulțește toate felurile de păcate, peste măsură. Este prezentat și ca fiu al pierzării, pentru că a omorât
mulțimi de oameni, atât oponenți ai săi, cât și enoriași, a distrus nenumărate suflete și el însuși va pieri
pentru veșnicie. El se opune împăratului, care i-a fost suveran, și se înalță mai presus de Dumnezeu, dând
ordine îngerilor și punând pe regi așternutul picioarelor sale, pe când Scriptura îi numește dumnezei;
pretinde puterea și onoarea cea mai înaltă și a acceptat nu doar o dată să fie numit Dumnezeu sau Vicarul lui
Dumnezeu. Nimic mai puțin decât aceasta este inclus și în titulatura sa obișnuită: „Domnul Prea Sfânt” sau
384
Semnul Fiarei
„Prea Sfântul Părinte”. Stă înscăunat în Templul lui Dumnezeu, menționat în Apocalipsa 11:1, declarând
despre sine că este Dumnezeu și pretinzând prerogative care aparțin doar lui Dumnezeu.” - John Wesley,
Explanatory Notes Upon the New Testament, p. 216
Ellen White (1827 - 1915):
„O biserică ce ține la Cuvântul lui Dumnezeu este ireconciliabil separată de Roma. Protestanții au
fost cândva atât de separați de această biserică apostată, dar s-au apropiat de aceasta și se află pe calea
reconcilierii cu Biserica Romei. Roma nu se schimbă niciodată. Principiile ei nu s-au schimbat câtuși de
puțin. Ea nu a micșorat prăpastia care o desparte de Protestanți, ci aceștia din urmă s-au apropiat de ea. Dar
ce spune acest lucru despre Protestantismul de astăzi? Respingerea adevărului biblic îi face pe oameni să fie
necredincioși. Este o biserică apostaziată cea care micșorează distanța dintre ea și Papalitate. Adevărați
Protestanți au fost Luther, Cranmer, Ridley, Hooper, și mii de oameni nobili care au fost martiri pentru
adevăr. Ei au fost niște străjeri credincioși ai adevărului, declarând că Protestantismul nu se poate uni cu
Romanismul, ci trebuie să fie atât de separat de principiile Papalității precum este estul de vest.” - Ellen
White în Semnele Timpului, 19 februarie 1894, par. 4.5
Citat:
„CONFESIUNILE TRINITARE PROTESTANTE
Obârşia protestantismului
Cei mai serioşi critici ai istoriei sociale afirmă că, pornind chiar imediat de la îmbrăţişarea
creştinismului de către clerul mitologiei romane, ca executare a edictului imperial de la Milano, în 313 d.Hr.,
sacra conduită a clerului roman de Occident, în special acela de la Roma, s-a evidenţiat prin vanitatea
neînfrânată, prin trufie supărătoare. Patriarhia de la Roma s-a mânjit secole de-a rândul de patima speculării
credincioşilor săi, a înspăimântat lumea creştină prin crime oribile săvârşite din ordinul sanctităţii sale în
contra celor mai buni şi mai culţi dintre creştinii catolici care se arătau nemulţumiţi de abaterile
sacerdoţiului catolic de la prescripţiunile Sfintei Scripturi.
Ziceau înţelepţii catolici critici de prin secolele VI-XIV: „În timp ce adevăratul creştin mărturiseşte în
cercul său că să fim oricând gata sufleteşte, căci poate chiar mâine vine Domnul Cristos!” şi mai ziceau
aceiaşi înţelepţi sacri că nu s-ar exagera dacă am asemui Vaticanul cu o şatră de sălbatici care, sub masca
moralei divine, se conduc de busola desfrâului şi îşi zic: să profităm de viaţă şi să ne veselim, căci poate mâine
vine moartea. ...
La sinodul din:ţinut la: au fost prelaţi din Orient:din Occident:
Anul 325 Niceea 315 3
Anul 381 Constantinopol 149 1
Anul 431 Efes 67 1
385
Anul 451 Calcidonia 350 3

Această proporţie, estrasă din cartea „Anatomia papalităţii”, de pastorul Puaux, evidenţiază
atitudinea arhaică şi anarhică a papii de la Roma de a fi potrivnic împăratului chiar, în dorinţa-i de a fi el
suprem suveran (şi spiritual, şi pământesc) întocmai ca pe vremea mitologică a orfeismului, când împăratul
avea titlu de „Pontifex Maximus şi pe când Pontifex Maximus se prosterna numai înaintea Soarelui.
Am descris în volumul întâiu criticile religioase italiene, germane şi franceze despre conduita
lumească a Vaticanului. Era deci natural ca într-o astfel de biserică să se producă mari sguduieli şi prăbuşiri.
Nu cuteza însă nimeni să pornească acţiuni juridice în contra făptuitorilor de rele; iar sancţiuni, cine oare să
le dea şi cine să le aplice? Măsuri de îndreptare nu puteau veni decât de la justiţia imanentă. Justiţia
imanentă a şi intervenit la timp: prin secolul al XIV-lea, apărură în trupul catolicismului erupţiuni morbide
sub nuanţări de Crize dogmatice şi Crize rituale.
Crizele acestea isbucniră sub formă de spărturi obţinute pe chestiunea întrebuinţării dogmelor şi pe
chestiunea raţionalizării ceremonialului religios. Primi viteji cari luară ofensiva fuseră englezii, germanii,
francezii şi elveţienii prin ierarhii cei mai culţi ai lor, cei mai cuvioşi, cei mai demni şi mai devotaţi binelui
obştesc. Aceştia atacară puternic, şi unul după altul, papalitatea, deşi ei ştiau că, protestând contra papii, au
sa fie arşi de vii din ordinul papii. Protestele lor ziceau: ...
La aceste explozii preoţeşti foarte cinstite şi savante s au asociat milioane de suflete creştine laice de
asemenea cinstite, curagioase şi devotate binelui obştesc. S a aprins astfel în toată Europa mai multe
inflamabile grupări sociale, inflamabile pe tema credinţei religioase. Între aceste grupări, mai puternice au
fost:
Misşarea protestantă din Anglia; Scoţia; Boemia; Palatinat; Wittemberg; Augsburg; Strasburg;
Saxonia; Franţa; Olanda; Elveţia; Polonia.
Prin toate aceste 12 regiuni răsculate în sufletul lor, circula un singur cuvânt de ordine, anume: „Să
se rupă lanţurile catolice şi să se revie la adevărata credinţă biblică”. Se cerea din toate părţile apropierea
omului de voinţa divină pură, formulată în următoarele principii:
a) O conştiinţă onestă.
b) Libertatea gândirii.
c) Respectarea Bibliei.
d) Înlăturarea ritualului anticreştinesc.
e) Respectarea numai a formelor vii.
f) Înlocuirea vechiului ritual magic prin raţionament şi predică. ...
După trei decenii de vărsări de sânge nevinovat, vărsări de sânge provocate de capriciul
reprezentantului lui Iisus pe pământ, a avut loc o dietă la Augsburg pentru împăciuire. „Dieta de la
Ausburg” a recunoscut, pentru Germania, confesiunea redactată de Martin Luther ca „confesiune nouă”
egală în drepturi cu cea catolică. De atunci, de la 1555, confesiunea luterană este în Germania cultul divin
dominant, cu predilecţie în Prusia şi în Wurtemberg. Confesiunea luterană este adoptată de asemenea în
Suedia şi Norvegia.
În dieta luterană se păstrau numai unele din punctele credinţei catolice, se suprimau altele şi de
introduceau altele noi:
 S-a păstrat din catolicism: credinţa în Trinitate, credinţa în păcatul originar, credinţa în
răscumpărarea păcatelor şi dogma că există în Iisus o natură divină şi o natură umană.
 S-a renunţat la cinci sacramente catolice şi s-au păstrat numai două: botezul şi
cuminicătura. Iar în locul expresiei „transubstanţializarea lui Iisus în pâine şi vin” s-a
adoptat expresia „impanaţie şi invinaţie”.
 S-a renunţat la dogma purgatoriului precum şi la credinţe că ar putea să fie sfinţii
intermediari pe lângă Dumnezeu sau pe lângă Iisus, ori ca împuterniciţi divini. S-au
înlăturat chipurile sfinţilor din locaşurile de închinare şi s-a păstrat numai chipul
Mântuitorului. S-a păstrat şi crucea.
 S-a renunţat la „amănunte personale” în spovedanie.
 S-au suprimat mănăstirile, iar averile mănăstirilor au trecut în stăpânirea puterii laice a
Statului.
 Se permite preoţilor a se căsători.
386
Semnul Fiarei
 S-a adoptat, pentru serviciul divin, limba poporului.

 S-a adoptat că este imperioasă nevoie să se citească Biblia de toţi credincioşii, iar fiecare
credincios o interpretează cum îl ajută capul. ...
În rezumat, luteranismul are ca principii:
 Respinge Sfânta Tradiţie şi admite numai Sfânta Scriptură;
 Mântuirea se dobândeşte numai prin credinţă;
 Liberul arbitru nu poate contribui la mântuire;
 Sunt numai două Taine; ...
 Slujitorii cultului sunt pastori;
 Adevărata biserică e nevăzută;
 Icoanele, moaştele şi rugăciunile pentru morţi sunt socotite superstiţii;
 Capul Statului e Capul bisericii.”...
„CONFESIUNEA ANGLICANĂ
Geneza ei
Am enunţat deja că indignarea poporului englez împotriva urâtei purtări a papalităţii mocnea prin
Anglia încă de pe vremea profesorului preot Ion Wiclef. Am arătat că neputând papa să-l prindă viu pe
Wiclef, a pus de l-a dezgropat după 40 de ani de la moarte, a pus de i-a ars oasele în foc, iar cenuşa i-a
aruncat-o în gârlă. Indignarea poporului englez pentru neomenoasa conduită a papei a răbdat înăbuşită timp
de două secole până a sosit plinitul vremii. ...” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema
Iubire/1938, pag. 193/194/195/196/201/202/207.
Iar dacă cineva îşi imaginează că lucrurile s-au schimbat, se înşeală! S-au schimbat vremurile
şi odată cu ele şi modalităţile de lucru ale Papalităţii. Atât Contrareforma, cât şi Inchiziţia
modernă sunt mult mai subtile, ascunse şi îmbrăcate într-o haină diplomatică, dar scopurile
malefice au rămas.
Citat:
„Gravele inconsecvenţe catolice
Inconsecvenţa cea mai grozavă a catolicismului şi unanim respinsă de învăţaţii lumii şi de mare parte
dintre catolici e aceea că, pe de o parte, clerul catolic proclamă şi slăveşte atât prin scris, cât şi prin viu grai,
libertatea de gândire şi libertatea de acţiune a fiecărui om, adică preconizează liberul arbitru şi libera opţiune;
iar Papa spune el însuşi că omul are de la creaţiune însuşirea de liberă alegere. Însă, pe de altă parte, acelaşi
cler susţine că omul trebuie să fie rob gândirii Papei. Într-adevăr, catolicismul ordonă credincioşilor săi ca
fiecare să creadă întocmai ce crede Papa şi să execute fără cârtire orice ordin ar emana de la Papa. Asta e
libertate de gândire?” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 177-178.
You Tube: „Papa Francisc spune: Relaţia cu Isus este periculoasă”
Iar dacă vreți exemple de excese inchiziționale grotești, barbare, ale Papalității, similare celor
din Evul Mediu dar petrecute în vremurile aproape contemporane generației prezente, vă rog să
studiați istoria sârbilor în Cel de-al Doilea Război Mondial. Atunci când structura malefică prinde
ocazia, o speculează, dezvăluindu-și adevărata față. Dar se pare că lumea, în majoritatea ei,
rămâne oarbă, chiar și dacă trăiește ea însăși dovezile! Aveți mai jos un scurt citat:
Citat:
“În Yugoslavia, în timpul celui de-al doilea război mondial, echivalentul fascist croat al nazismului
german a fost dat de mișcarea Ustasha! Membrii Ustasha au fost recrutaţi într-o majoritate covârşitoare din
rândurile croaţilor catolici. Când Germania a invadat Yugoslavia, în anul 1941, Hitler l-a desemnat pe Ante
Pavelic la conducerea statului marionetă al Croaţiei. Pavelic a fost brutalul fondator al Ustasha. La scurt
timp după ce Ante Pavelic a fost adus la putere în Croaţia, s-a dezlănţuit genocidul asupra sârbilor din
această țară. Ustaşii se fac vinovaţi de exterminarea a 750.000 de sârbi, în decursul unei perioade de 4
ani. (EDMOND PARIS, CONVERT OR DIE!, Chick Publications, p. 5)
Mulţi sârbi au primit atunci oferta de a se converti la romano-catolicism pentru a evita execuţia. Dar
evreii nu au putut beneficia de această oportunitate din cauza politicii guvernului catolic croat faţă de
elementele non-ariene. În august 1941, arhiepiscopul romano-catolic, Stepanic al Croaţiei, a semnat un
decret oficial al guvernului croat (circulara 11.530) prin care explica politica de neacordare a dreptului de
convertire la romano-catolicism pentru evrei. (Id p 117). Preoţii romano-catolici, mai cu seamă franciscani,
387
au avut un rol principal în masacrarea evreilor şi a sârbilor din Croaţia în decursul celui de-al doilea război
mondial. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254, 1999)
Aceasta a fost politica şi practica dusă de guvernul Ustasha, pentru a şterge de pe suprafaţa Croaţiei
Biserica Ortodoxă Sârbă. Dacă vreun sârb refuza să se convertească la catolicism, pe lângă faptul că era
executat sau trimis într-un lagăr de muncă silnică (pentru o moarte ulterioară dar sigură) întreaga sa avere
era confiscată. Adeseori, ustaşii romano-catolici obişnuiau să-i tortureze pe cei care urmau să fie executaţi.
… La Korenica sute de persoane au fost torturate până la moarte, prin tăierea urechilor şi a nasului, bătăi
crunte, smulgerea limbii, scoaterea ochilor şi zdrobirea oaselor. Bărbaţii, purtând coroane de spini, erau
obligaţi să meargă cu tălpile goale pe cărămizi încinse şi să danseze pe sârmă ghimpată. În timpul acesta li se
înfigeau cuie sub unghii şi li se aprindeau chibrituri sub nas. Unele femei au fost mutilate smulgându-li-se
membrele inferioare şi superioare iar apoi, pentru spectacol, inversându-le braţele cu picioarele. Practic nu a
existat nicio cruzime pe care fiarele catolice ustaşe să nu o pună în aplicare. (JOHN W. ROBBINS,
ECCLESIASTICAL MEGALOMANIA, p. 172, 1999)…
Printre liderii fascişti croaţi s-au aflat preoți catolici de prim rang. … Preoţii romano-catolici au
încurajat genocidul. … Clerul romano-catolic a ghidat activ guvernul ustasha în ceea ce a fost Inchiziţia din
Croaţia. … Individual, preoţii franciscani au ucis, au incendiat case şi au lăsat în urma lor doar ruina, ca o
avangardă a bandiţiilor ustasha care veneau în urma lor. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE
SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 254, 1999) … Nu numai că clerul romano-catolic a condus Inchiziţia
asupra sârbilor dar, totodată, a luat parte activă şi la murdarele practici de execuţie a sârbilor şi evreilor. …
Autorităţile civile aşteptau decizia preoţilor catolici pentru a hotărî soarta sârbilor. … Aşadar, sârbii erau
forţaţi, sub pedeapsa cu moartea, să devină romano-catolici. În plus, pentru conversie, preoţii romano-
catolici percepeau o taxă de 170 de kuna. (Id. p. 161) … Preoţii romano-catolici din Croaţia au făcut mari
averi de pe urma acestei taxe de conversie.
Publicația americană, “News and World Report”, din 30 martie 1998, a identificat o parte din clerul
catolic care a luat parte la Inchiziţia romano-catolică din Croaţia: “Este un fapt dovedit, de evenimentele
istorice, că Biserica Catolică din Croaţia a lucrat strâns cu Ustasha. În primii ani ai celui de-al doilea război
mondial, preoţii catolici au supravegheat forţele de convertire a sârbilor ortodocşi la catolicism sub egida un
Stat Ustasha; Fraţii Franciscani au asigurat propoganda acestui deziderat. Mai mulţi înalţi oficiali catolici
din Yugoslavia au fost acuzaţi de crime de război.....
Avro Manhattan, un fost comentator BBC şi un expert asupra Vaticanului, rezumă prin următoarele
cuvinte lecţia celui de-al doilea război mondial din Croaţia: “În Croaţia, Biserica Catolică a întemeiat un Stat
în deplină conformitate cu doctrinele sale. Rezultatul a fost un monstru şezând pe două picioare armate,
gemene, ale totalitarismului: totalitarismul unui stat fascist nemilos şi totalitarismul catolic… Unicitatea
acelui Stat Catolic Independent al Croaţiei se regăseşte tocmai prin aceasta: că ea a furnizat un model, în
miniatură, a ceea ce Biserica Catolică, atunci când ea ar avea puterea, ar dori să vadă în întregul Occident, şi
pretutindeni. Iată de ce acesta (Statul Ustasha) trebuie să fie examinat cu foarte mare atenţie. Pentru că
semnificaţia sa, decurgând din premizele originii sale, este de cea mai mare învăţătură pentru toate popoarele
iubitoare de libertate din întreaga lume.” (DAVE HUNT, A WOMAN RIDES THE BEAST, Harvest
House Publishers, p. 301-302 (1994) (quoting, AVRO MANHATTAN, THE VATICAN’S HOLOCAUST,
Ozark Books, p. 9, 1986))…
Arhiepiscopul Stepanic a fost întru-totul de acord cu planurile de genocid ale lui Pavelic. Stepanic
recunoaşte în jurnalul său personal că la o întâlnire din data de 16 Aprilie 1941, pe care a avut-o cu Pavelic,
acesta a declarat explicit că intenţia sa este de “a nu arăta nicio toleranţă faţă de Biserica Ortodoxă
Sârbă”. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253, 1999).
Faptul că în prezent, acest Stepanic se regăseşte pe lista pentru beatificare, ca sfânt, a Bisericii Catolice, este o
dovadă vie a faptului că Stepanic punea în aplicare voinţa Vaticanului şi că Biserica Catolică nu s-a schimbat
nicio clipă. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF PIUS XII, p. 253, 1999)
Măcelul împotriva sârbilor a fost dus cu cunoştinţa şi cu binecuvântarea Papei însuşi. Papa Pius XII a fost
înştiinţat în februarie 1942 despre genocidul înfăptuit împotriva sârbilor, şi cu toate acestea el nu întreprins
nimic pentru a condamna sau a stopa acest lucru.…
De ce nu a oprit Papa sacrificarea atâtor vieţi omeneşti? Este foarte simplu, din cauză că Ustaşii
urmau exact ordinele sale. Vaticanul a fost cel care a inspirat aceste măceluri. Sârbii, în cea mai mare parte a
lor, au fost şi rămân membrii ai Bisericii Ortodoxe Bizantine, şi care este văzută de către Biserica Romano-
Catolică ca un adversar al Romanismului, drept pentru care trebuie distrusă. Masacrul purtat împotriva
sârbilor nu a fost altceva decât o repetare a Inchiziţiei orchestrate de Biserica Romană. … Papa Pius XII,
episcopiile croate şi Acţiunea Catolică au cunoscut încă de la bun început actele de conversie forţate,
genocidul, torturile şi deportările. (JOHN CORNWELL, HITLER’S POPE, THE SECRET HISTORY OF
PIUS XII, p. 251, 1999). Genocidul înfăptuit împotriva sârbilor şi evreilor a fost doar o punere în operă a
strategiei Vaticanului. … Papa a fost atât de mulţumit de progresul Inchiziţiei din Croaţia încât în anul
1943 i-a mai acordat încă o audienţă privată lui Pavelic. (U.S. News and World Report, A Vow of Silence, at
388
Semnul Fiarei
p. 37, March 30, 1998.) … Iată de ce nu nu poate fi invocată pretenţia că papa nu a ştiut nimic despre
masacre. Amintiţi-vă de episodul din februarie 1942, în care reprezentanţa Crucii Roşii Internaţionale din
Yugoslavia i-a înmânat personal Papei, printr-un curier, documentaţia privind genocidul în care erau
implicaţi oficiali catolici înalţi, lucrul care îl incriminează pe însuşi Papa.”- “Inchiziția romano-catolică
împotriva sârbilor din Croația” - https://proscrit. wordpress.com
Controlarea conştiinţei de către biserică se poate dovedi a fi un lucru extrem de diabolic! Iar
Apocalipsa ne avertizează că Papalitatea, a cărei rană de moarte se vindecă chiar sub ochii noştri
prin recăpătarea şi creşterea puterii ei şi reapropierea prin Ecumenism şi unitate a aproape întregii
lumi creştine şi nu numai, va forţa conştiinţa şi libertatea de închinare din nou, de data aceasta la
nivel global, la sfârşitul lumii acesteia, înaintea întoarcerii Domnului Iisus Hristos. Va fi autoritatea
lumească, din slujba Satanei, care va dicta prin lege conştiinţei oamenilor, împotriva autorităţii
Creatorului şi Legii Sale divine! Iar grosul omenirii va fi înşelat, din nefericire, de pretextele
aparent de bună intenţie ale Fiarei, mergând împreună spre pierzarea veşnică! Când va avea
oportunitatea, Roma va impune lumii păzirea falsului Sabat – duminicii, pregătind terenul încă de
pe-acum:
Citat:
„Papa Francisc spune că a lucra Duminica are efecte negative asupra familiei. Orriți-vă să mai
lucrați Duminica. Trebuie să fie o zi de odihnă” – Niciodată Duminica, Catholic Online.
Iar Protestanții, cei ce sunt de acord cu unirea în diversitate cu Biserica Mamă Romano-
Catolică, ce se conturează progresiv în ultimii ani, sunt tot mai mult pe aceiași frecvență cu
Vaticanul:
Citat:
„DUMINICA este un SEMN al unității creștine” – https:// www.ldausa.org Alianța pentru
Ziua Domnului.
Interesantă terminologie comună în contextul în care Papalitatea (Fiara) recunoaște, cu
propria gură, că DUMINICA reprezintă SEMNUL autorității sale.
Revenind la preotul care ne-a însoţit permanent în Ţara Sfântă, n-am reuşit să-i comunic
informaţii, acesta refuzând să-mi transmită adresa sa de e-mail. Şi încă o dată am realizat că mult
mai dispuşi să deschidă ochii spre Adevărul simplu al Domnului Iisus Hristos şi totodată să se
debaraseze de complexele doctrine seculare tradiţioniste mincinoase sunt oamenii simpli,
neancoraţi prea profund în practicile şi ritualurile bisericeşti. Aşa că a trebuit măcar să încerc, şi am
deschis discuţia:
Eu: ...Părinte, studiez de ani de zile... şi-am ajuns la concluzia că există erori majore în credinţa
Ortodoxă...
Părintele: ... care?...
Eu: ... de exemplu, cu ziua de odihnă... după Biblie, aceasta este ziua şaptea, sâmbăta, şi nu ziua întâi,
duminica...
Părintele: ...nu, noi serbăm duminica ca Ziua Învierii, este cea mai mare sărbătoare a creştinilor...
Eu: ...de acord,... dar ce are de-a face sărbătoarea Învierii, care se celebrează anual, la Paşte, cu ziua de
odihnă săptămânală instituita de la Creaţia Lumii?... de ce-ar trebui s-o înlocuiască? ...
Părintele: ... pentru că prin Învierea lui Hristos, duminica, noi vom dobândi odihna veşnică, în Raiul viitor...
nu mai avem treabă cu odihna veche... de aceea avem noua zi de odihnă... duminica simbolizează
odihna veşnică!... aţi văzut ce-a zis Domnul Iisus? ... „veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi
Eu vă voi da odihna sufletelor voastre” ... odihna de aici este trecătoare, pe când cea din Rai va fi
continuă...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 11, 28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi
împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.).
În privinţa Raiului aşa este, dar în rest, această explicaţie, pe care am mai auzit-o şi din gura
altora (întrucât stă, probabil, la baza doctrinei oficiale a Bisericii), intră în categoria celor
„transcendentale”, pe care nu pot să le agreez din niciun punct de vedere. Dacă sâmbăta era
trecătoare, presupusa nouă zi de odihnă – duminica, cum este? Nu-i tot trecătoare? Nu-i tot o zi
dintre cele şapte ale săptămânii? Duminica care „simbolizează... ”, să fi desfiinţat şi înlocuit totodată
389
Sabatul Creaţiunii? Iar Sabatul Creaţiunii, atunci ce simbolizează? Nu simbolizează autoritatea

Aceluiaşi Dumnezeu? Iar dacă este Acelaşi Dumnezeu Atotputernic, infinit şi din veşnicie, Acesta
să fie Unul schimbător? Etc. Etc..
Eu: ... dacă ar fi fost aşa cum spuneţi dvs., de ce nu avem în tot Noul Testament nimic în acest sens? ...
Hristos a fost răstignit în jurul anilor 30, iar Noul Testament a început să fie scris începând de prin
anii 50, deci 20 de ani mai târziu... schimbarea ar fi trebuit să apară repetat şi accentuat în Noul
Testament!... vă daţi seama ce impact ar fi avut?... În contextul în care Sabatul era extrem de
important la evrei...
Atunci preotul a început cu aceleaşi explicaţii „indirecte” şi puerile pe cele câteva versete
biblice neconcludente de care se pot lega cu această doctrină (cu învierea în ziua întâi, cu frângera
pâinii în ziua întâi, cu prima arătare după înviere a Domnului Iisus în seara zilei întâi, cu pogorârea
Duhului Sfânt etc.), versete forţate puternic în această direcţie greşită (tratate biblic şi logic, pentru
adevărata lor însemnătate, la Capitolul privind Ziua de Odihnă). De exemplu, mai puteți viziona pe
You Tube și filmulețul intitulat: “De ce tinem Duminica si nu Sambata Pr. Iulian Nedelcu”, al preotului
ortodox (cred) Iulian Nedelcu, filmuleț care centralizează oarecum explicațiile duminicii. Acesta,
după ce începe foarte bine, continuă și se termină foarte greșit, neavând suport concret și direct
sripturistic dar fiind plin de interpretare și încumetare omenească, de erori, amestec de adevăr cu
minciună și nerealități istorice. Argumentele duminicii, niciunul direct și explicit biblic, se bat între
ele, care să fie mai neistoric, mai indirect, mai sucit, mai forțat, mai interpretat, mai fantasmagoric,
mai indus, mai dedus, mai artificial, mai ilogic, mai irațional, mai artificial, mai omenesc, mai
satanic. Știu că sunt agresiv, dar nu cred că în vremurile noastre mai este cazul să umblăm cu
mănuși cu minciuna. Nici în Biblie, Domnul Iisus sau Apostolii Săi n-o tolerează, absolut deloc!
Eu: ... după Biblie, Domnul Iisus şi Apostolii Săi au ţinut tot ziua a şaptea... avem chiar şi izvoare
istorice care demonstrează că în primele trei secole creştinii au ţinut tot sâmbăta... chiar şi printre
ortodocşi sunt unii care recunosc acest fapt... uitaţi-vă de exemplu la Dr. General ortodox Petre
Stăvrescu, care a scris Suprema Iubire în anul 1938...
Părintele: ... păi de ce vă luaţi după ăla? ... nu vă luaţi după ăla, luaţi-vă după ce spun Sfinţii Părinţi!...
Mă iau după „ăla” pentru că „ăla” s-a luat după Biblie! Care-i calea sigură!
Citat:
„Chestiunea odihnii săptămânale – Chestiunea aceasta noi am studiat-o în vol. I. Cum însă cu
sfinţenie sunt hotărât să nu ocolesc adevărul ştiinţific nici când el ar fi împotriva coreligionarilor mei
ortodocşi, şi aici mărturisesc adevărul că printre puţinii creştini care azi venerează cu religiozitate ziua
biblică a repaosului hebdomadar, întrebuinţând-o numai la înălţarea sufletească prin studierea de cărţi sacre
şi prin cântări de imnuri sacre, se află, printre aceştia puţini, şi adventiştii. Realmente, creştinii adventişti se
adună cu toţii în fiecare Sâmbătă, în casele lor de adunare, pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a
adora pe Iisus.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu, Suprema Iubire/1938, pag. 236.
Are în cartea lui (Suprema Iubire) şi erori, dar după acelea nu m-am luat! Mă iau şi după
„Sfinţii Părinţi”, dar numai dacă aceştia s-au luat, la rândul lor, după Biblie! Deci, tot ce nu este
conform Bibliei, pe fiecare doctrină şi învăţătură în parte, este satanic de periculos! Ca să nu mai
vorbim că dintre aceşti Sfinţi Părinţi, nu sunt toţi unanim recunoscuţi de către confesiunile creştine
adepte, că s-au mai şi certat şi afurisit reciproc între ei. Plus multe altele privind viaţa şi
învăţăturile, nu de puţine ori contrare între ele sau cel puţin „ciudate” ale unora dintre ei. Aceasta
din ce-am mai spicuit şi eu, pe ici pe colo, prin diverse surse.
Părintele: ... de ce nu vă luaţi după Sfântul Ioan Gură de Aur?...
Sfântul Ioan Gură de Aur este considerat unul dintre, sau poate cel mai mare dintre Sfinţii
Părinţi, acceptaţi şi veneraţi cel puţin în Ortodoxie.
Citat Wikipedia:
„Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Chrysostom (în greacă Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος,
n. 347 în Antiohia – d. 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale
patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl
venerează cu titlul de doctor al Bisericii. A adoptat o poziție împotriva creștinilor iudaizați cu opt predici în
acest sens, având astfel un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin. ....
Adversus Judaeos
390
Semnul Fiarei
Sfântul Ioan Gură de Aur este acuzat că în predicile sale (Omiliile) ar instiga și cita pe cei care
instigau la ură religioasă contra evreilor. Patrologii consideră aceste argumente nedrepte și anacronice, pe
motiv că în Antichitate nu puteau exista antisemiți, termenul denotând un concept rasist modern, fără
analog în Antichitate. Dar ei nu pot nega că Gură de Aur a făcut o teologie a înlocuirii de factură anti-
iudaică și a folosit o retorică anti-iudaică.
Într-o serie de opt omilii, în timpul primilor doi ani ca preot în Antiohia (386-387), Sfântul Ioan Gură
de Aur îi insultă și denigrează pe evrei, îi incită pe creștinii să-i urască și disprețuiască pe evrei, cu scopul de
a face religia acestora mai puțin atractivă pentru „creștinii iudaizanți” din parohia lui, care luau parte la
sărbătorile evreiești și care urmau regulile religioase iudaice. Predicile sale sunt formulate convențional,
folosind o formă retorică intransigentă cunoscută sub denumirea grecească de „psogos”, insultându-l și
urâțindu-l pe adversar.
Un scop al acestor omilii era de a-i împiedica pe creștini să participe la obiceiurile evreiești, evitând
astfel erodarea perceptibilă a numărului credincioșilor păstoriți de Sf. Ioan Gură de Aur. În omiliile
sale, Chrysostomul îi critică pe „creștinii iudaizanți”, care participau la sărbătorile evreiești și respectau
celelalte obiceiuri evreiești precum sabatul, recurgeau la circumciziunea fiilor lor și efectuau pelerinaje la
locurile sfinte evreiești….
Dar că preferăm să numim predicile lui Gură-de-Aur “anti-iudaism”, “ură religioasă contra evreilor”
sau de-a dreptul “antisemitism” (religios, firește), fapt rămâne că ele au fost o sursă importantă de legitimare
a antisemitismului de-a lungul secolelor care au urmat, și asta n-o poate nega și n-o neagă din fericire, nici
un erudit, oricât de apologetic ar fi el, căci a explica un context istoric nu poate înseamna și a scuza incitarea
la ură și insultă, astfel ca asta nu-l scuză pe Gură-de-Aur de anti-iudaismul lui extrem, cu atât mai mult cu
cât astfel de încercări de a-l descărca pe Chrysostom de responsabilitatea istorică se face apelând la ideea că
generațiile de antisemiți care s-au inspirat din scrierile lui pline de ură, n-au ținut cont de contextul istoric
(fragila poziție a creștinismului în secolul al IV-lea) și de sensul dorit de autor (păstrarea fidelilor creștini
tentați de riturile iudaismului), nu de alta, dar Gură-de-Aur însuși se face vinovat de o astfel de eroare, când
din sensul original de lecție istorică pentru un popor nărăvit la idolatrie de sclavia egipteană, care rătăcește
dar este iertat, el face din povestea Ieșirii (cap. 32) despre vițelul de aur, o explicație “anacronică” a reticenței
evreilor de a-l accepta pe Iisus ca Mesia, “într-un context istoric necuviincios”.”
A fost patriarh de Constantinopol, capitala Imperiului Roman în acea perioadă, şi a murit în
anul 407 d.Hr., în timp ce era deportat în urma unor conflicte cu autorităţile laice, dar şi cu facţiuni
religioase creştine adverse lui. A fost un mare orator şi cred că cel mai prolific scriitor, de la care
ne-a rămas o operă imensă. Nu i-am citit-o până acum, cu siguranţă este foarte interesantă. În
oricare caz, am Biblia care-i absolut prioritară şi arhisuficientă! Totuşi, l-am întrebat pe preot:
Eu: ... ați putea să indicaţi în opera Sfântului Ioan Gură de Aur texte clare care să vorbească despre
ţinerea duminicii în locul sâmbetei?...
Părintele: ... da, la nevoie găsim...
Se pare că Ioan Chrysostom a vorbit împotriva Sabatului evreiesc, cel al zilei a şaptea
(expresia este în sine eronată, Sabatul Creaţiunii fiind al întregii Omeniri dintotdeauna, şi nu doar
al poporului evreu!). Dar nu ştiu dacă a vorbit şi cum a justificat înlocuirea acestuia cu duminica.
Aş fi foarte curios! Dar aş vrea să văd aşa ceva în textele originale traduse corect ale Sfântului Ioan
Gura de Aur, şi nu în contrafaceri gen: în textul original apare expresia ziua Domnului, pe care
„interesaţii” o traduc cu expresia ziua duminicii. Ceea ce este incorect şi nu dovedeşte vreo
schimbare. Da, să nu va mire. Ştiu, de exemplu, că există texte religioase foarte vechi, traduse
eronat cu expresia ziua duminicii, înlocuitoare a expresiei originale ziua Domnului, chiar dacă
acestea datează din perioade în care „duminica” ca termen lingvistic, nici nu apăruse încă. De aceea
aş vrea să vad traducerile corecte ale Sfinţilor Părinţi din vechime, şi nu pe cele prelucrate în
interesul susţinerii falselor doctrine acceptate.
Dar haideţi să acceptăm că aşa ar fi, că au dreptate şi că o parte dintre aceşti Sfinţi Părinţi au
scris într-adevăr despre ziua întâi ca noua zi de odihnă! Oameni buni, aceasta nu ar schimba cu
absolut nimic lucrurile! N-ar însemna nimic altceva decât faptul că şi dintre Sfinţii Părinţi, cei care
au crezut în schimbare au fost, la rândul lor, înşelaţi! Că au muşcat din înşelătoria moştenită!
Toţi aceştia, unii dintre ei demni de respect şi exemple de urmat cel puţin în parte (dar în
niciun caz de venerat! – cum fac multe dintre bisericile de astăzi, ceea ce este urâciune în faţa
Domnului Dumnezeu!), n-au fost decât oameni cu slăbiciuni, supuşi greşelilor la rândul lor, şi n-au
391
fost „semizei”, aşa cum îi considerăm noi greşit astăzi! De exemplu, dacă Citatul din articolul de
mai sus spune adevărul, antisemitismul Sfântului Ioan Gură de Aur ar însemna o gravă eroare din
partea lui, căci prin acesta se încalcă flagrant A doua Mare Poruncă de Iubire, ce-l vizează pe
„aproapele”, poruncită de nimeni altul decât Mântuitorul!
Şi nimic şi nimeni, nicio altă sursă extrabiblică de oricând şi niciun presupus (căci numai
Dumnezeu ştie care a fost într-adevăr sfânt, pe placul Lui în totalitate!) Sfânt Părinte al oricăror
veacuri nu poate fi mai presus decât Domnul Iisus Hristos, al cărui Cuvânt clar şi concret îl avem
exprimat în Sfânta Scriptură! Ceea ce i-am spus şi preotului:
Eu: ...dar nu-i mai presus Domnul Iisus Hristos, al cărui Cuvânt este exprimat prin Biblie, părinte?...
ştiţi pasajul când un dregător îl întreba pe Acesta ce să facă ca să moştenească viaţa veşnică? ... Iar
Domnul Iisus, ca răspuns, îi citează dintre Cele Zece Porunci... şi astfel confirmă valabilitatea
Poruncilor lui Dumnezeu! ...iar dacă Cele Zece Porunci sunt valabile şi astăzi, de ce nu ţinem ziua a
şaptea de odihnă conform Poruncii a Patra?... Credeţi că dintre Cele Zece Porunci au rămas valabile
numai nouă?... Adică, de ce s-ar fi desfiinţat sau schimbat doar una? ... Cum explicaţi atunci şi alte
versete din gura Domnului Iisus? ...cele în care ne spune că o cirtă sau o iotă din Lege nu va trece, că
mai degrabă ar trece cerul şi pământul decât să cadă din Lege un corn de literă? ... cum explicaţi?...
Părintele: ... hai, las-o baltă, că te-ai dat cu sectarii... sectarii cu Biblia în mână se vor duce în Iad...
Şi mi-a închis telefonul. Atitudine greşită, doctrine greşite şi neputinţele aferente lor! În
primul rând, creştineşte mi se pare să-i explici omului unde greşeşte (şi nu să-i închizi telefonul la
o primă discuţie!) dacă eşti aşa convins că tu ai dreptate iar celalalt greşeşte, în încercarea de a-l
aduce pe respectivul „rătăcit” presupus înşelat, pe adevărata cale a lui Hristos (cea considerată de
tine). Hristos s-ar bucura dacă cât mai mulţi dintre noi ar ieşi de sub robia minciunii şi înşelătoriei,
iar datoria deţinătorilor Adevărului, ce decurge din iubire, constă în împărtăşirea Acestuia!
În al doilea rând, nu cred că stă în prerogativele noastre, ale muritorilor de rând, să stabilim
sau să hotărâm cine se duce în Iad şi cine nu: că se duc sectarii sau pocăiţii, cei din alte confesiuni
etc., sau că numai dintre ortodocşi se mântuiesc – aceasta este iar o altă mare meteahnă moştenită,
de care bine ar fi să ne debarasăm! Dumnezeu ştie, iar Biblia indică că, atât în Rai, cât şi în Iad, vor
ajunge diverşi, de peste tot şi din toate confesiunile şi naţionalităţile. În Rai, adevăraţii iubitori
sinceri! Nu eşti mântuit doar pentru că aparţii unei anumite biserici sau unui anumit grup! De
aceea cred că nu greşim dacă nu ne mai asumam prerogative ce nu ne aparţin, în timp ce suntem
prea departe de-a ne face datoria de creştin obişnuit.
Apoi, dacă cu „Biblia în mână”, respectiv cu Cuvântul lui Dumnezeu, „se vor duce în Iad”
oamenii, atunci cu ce se ajunge în Rai? Cu Tradiţia? Şi mai ales cu cea contrară Bibliei, ale cărei
învăţături le urmează astăzi, din nefericire, imensa majoritate a lumii creştine? Fiecare hotărăşte
pentru sine! Dar eu aleg Cuvântul lui Dumnezeu, respectiv Biblia, şi vă rog din toata inima mea să
faceţi la fel! Este singura cale sigură!
Şi nu în ultimul rând, aştept ca preotul în cauză sau oricare altul să răspundă la ultima
întrebare pe care i-am adresat-o, respectiv aştept explicaţia versetelor în care Domnul Iisus Hristos
Însuşi, cu gura Lui, ne spune că o cirtă sau o iotă din Lege nu va trece, că mai degrabă ar trece cerul şi
pământul decât să cadă din Lege un corn de literă.
după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de
literă., Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.).
Citat:
„Moise a disciplinat naţiunea sa în modul cel mai admirabil, prin legea morală cu caracter universal,
lege căreia filozofii greci i-au zis „Decalog”. Decalogul e formula cea mai simplă şi cea mai sublimă în care
s-a putut vreodată să se adune în extremă sinteză esenţa cugetării omului despre adevărul sacru al
instinctului religios. Efectiv, primele patru porunci ale Decalogului exprimă unicele obligaţiuni ale omului
către energia atoatecreatoare; iar ultimele şase exprimă obligaţiunile omului către specia umană, deci „către
semenii săi”. Despre Decalog se pronunţă fostul decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, P.S: Arhiereu
Irineu Mihălcescu, actualmente Episcop al Olteniei, zicând: „Decalogul este însăşi legea morală a Naturii”.
392
Semnul Fiarei
În aceeaşi teologie, a scris şi apostolul Pavel, în Epistola sa către Corinteni: „păgânii cei ce n-au lege din fire
urmează legea, ceea ce arată că fapta legii e scrisă în inima lor”.
Mântuitorul Iisus, venind pe pământ, a spus în predica Sa inaugurală: „Să nu credeţi că am venit să
stric legea sau prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc”.” - Dr. General ortodox Petre Stavrescu,
Suprema Iubire/1938, pag. 239.
Căci preotul a adus acuze celor cu „Biblia în mână” şi mi-a închis telefonul, dar n-a rezolvat
problema! Absolut deloc! Până acum nici el şi nici alţii n-au reuşit, dintre adepţii duminicii! Cu
toate încercările neverosimile, puerile, sucite, ilogice sau şubrede ce mai apar pe net, din partea
unor „elite”.
Şi dacă preotul tot l-a adus în discuţie pe Sfântul Ioan Gură de Aur, vă rog să citiţi, de
exemplu, articolul intitulat „Sfântul Ioan Gură de Aur şi învăţătura sa despre
Maica Domnului/DECEMBRIE 26, 2017 / ORTODOXIA DREAPTA CREDINŢĂ”, postat pe site-ul
„https://ortodoxia dreapta credinta.wordpress.com”.
Aveţi mai jos un scurt Citat:
“Maica Domnului în scrierile Sf. Ioan Gură de Aur. Trebuie afirmat de la bun început că Sfântul
Părinte a scris despre Maica Domnului în mai multe opere ale sale cu o dragoste şi căldură deosebită. Nu i-a
consacrat ei nici o lucrare specială şi nu a abordat tema aceasta în mod constant, ci, ca majoritatea Părinţilor,
a vorbit sau a scris despre Maica Domnului ocazional, atunci când diferite momente din istoria Bisericii i-au
oferit prilejul.
O posibilă explicaţie a acestei atitudini mai reţinute a Sfântului Ioan ar fi aceea că el, fiind format la
Şcoala din Antiohia, dobândise o cunoaştere teologică mai puţin speculativă, o teologie care punea mai puţin
accentul pe firea dumnezeiască a Mântuitorului şi mai mult pe cea omenească. Numele de “Theotokos”, dat
de teologii alexandrini Maicii lui Dumnezeu, era aproape necunoscut printre teologii antiohieni. Acest fapt
este sugestiv pentru atitudinea avută de Sfântul Ioan şi de alţi Părinţi ai Bisericii.
Sfântul Ioan Hrisostom a fost mai puţin speculativ în scrierile sale, fiind aplecat mai mult spre latura
morală a vieţii. Se poate considera că Sfântul Ioan nu a avut niciodată intenţia de a o aşeza pe Fecioara
Maria, Maica Domnului, într-o lumină pe care nici Sfintele Evanghelii nu au prezentat-o. Sfântul Ioan
Gură de Aur a arătat-o pe Fecioara Maria aşa cum era: o femeie simplă, rugătoare, curată cu sufletul şi cu
trupul şi, prin aceasta, vrednică de a naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Iată câteva exemple în acest sens:
„… iar Fecioara a născut fără stricăciune…nici Fecioara n-a suferit stricăciune născând, căci a născut
prin Duhul”. „El a ocrotit-o de neliniştea şi marea supărare care ar fi cuprins-o. Sarcina ar fi fost prilej de
teamă şi cutremur mare pentru ea, neştiind de unde-i vine şi, crezând că ceva rău i s-ar fi întâmplat, ar fi
putut să se arunce în apă sau să se înjunghie singură decât să sufere ocară”.
Trei aspecte aş vrea să remarc aici:
Primul: neavând niciun suport biblic, autorul ortodox se simte obligat să recunoască faptul
că „nici Sfintele Evanghelii nu au prezentat-o”pe Fecioara Maria, în lumina în care ne-o prezintă nouă
astăzi biserica (comijlocitoare și chiar comântuitoare alături de Hristos, pe care trebuie s-o
venerăm și în fața căreia trebuie să ne închinăm și să ne rugăm). Autorul ortodox nu are nicio
explicație logică, solidă, pentru lipsa fundamentului biblic al acestui cult adăugat ulterior din
Tradiție, pe care, fără să vrea (probabil!), o plasează deasupra Bibliei, care astfel este aruncată,
indirect, în derizoriu. Tradiția a învins Biblia sau este deasupra Bibliei - practic către această
concluzie conduce acceptarea acestui cult „omenesc” adăugat, chiar dacă, bisericile înșelate adepte,
căutându-și justificări, preferă să aprecieze că Tradiția, ar completa de fapt, Biblia insuficientă.
Autoamăgindu-se! Deci Cuvântul lui Dumnezeu ar fi insuficient, având nevoie de completare
omenească! Înțelegere extrem de îndrăzneață, ÎNCUMETATOARE a bisericilor, ce poate avea
consecințe grave!
Al doilea: aici aveţi doar un scurt citat, dar din întreg acest articol ortodox eu cred că reiese
„involuntar” și un lucru extrem de important: Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre virtuţile
fecioriei şi femeii în diversele ei posturi de mamă, soţie etc., a vorbit despre sfinţenia şi virtuţile
Fecioarei Maria în particular, a dat-o pe aceasta ca exemplu de urmat etc., dar senzaţia mea este că
atât! Senzaţia mea este că Sfântul Ioan Gură de Aur, asemenea multora dintre Sfinţii Părinţi, nu a
vorbit niciodată despre închinarea prin/la Fecioara Maria şi ritualurile greşite idolatre aferente
acesteia (Mariolatrie), ce se practică astăzi şi în Ortodoxie.
393
Chiar lansez o provocare: rog pe oricine să caute în scrierile Sfântul Ioan Gură de Aur texte
în acest sens. Sunt la îndemâna oricui astăzi, există pe net. Doar timp şi răbdare trebuie, dar cred că
merită. Dar repet, atenţie, nu vă lăsaţi induşi în eroare: nu vorbim despre texte care laudă diversele
virtuţi, care înseamnă ceva, ci despre texte care aduc în discuţie clar închinarea prin/la Fecioara
Maria care înseamnă altceva (cel puţin încălcarea primelor 2 Porunci ale lui Dumnezeu din cadrul
Celor zece Porunci).
Iar dacă am dreptate, atunci se pare că s-au aşezat postum pe spatele acestor Sfinţi Părinţi,
încet, în timp, dar cu „măiestrie”, învăţături şi doctrine pe care aceştia nu le-au cunoscut, nu le-au
practicat şi nu le-au crezut, deci nu le aparţin.
Autorii acestor articole, aproape c-o recunosc cu gura lor: „El nu ar fi putut scrie astfel de
cuvinte la adresa Maicii Domnului dacă nu ar fi cinstit-o şi nu ar fi chemat-o în rugăciune.” (citat din
acelaşi articol). Deci, dacă i s-au lăudat şi exemplificat virtuţile în vechime, autorul contemporan
ortodox al articolului face pasul mai departe insinuând probabil (cu de la sine autoritate!) că
Sfântul Ioan Gură de Aur ar fi „chemat-o în rugăciune” pe Fecioara Maria. Diferenţa este colosală:
dacă ne oprim la virtuţile ei, pe care nimeni din lumea creştină normală nu le contestă, este ok;
dacă însă mergem mai departe şi ajungem la chemarea în rugăciune, respectiv la închinarea prin/la
ea, nu mai este deloc Ok, pentru că astfel de practici înseamnă păcat! Aici, aș mai face o mică
paranteză: îmi reamintesc și de-un articol ortodox recent, în care se afirma: „... în privința subiectului
cutare, sfinții noștri părinți aveau vederi diferite...” Cred că realizăm cu toții că Duhul Sfânt nu i-ar
conduce, pe același subiect, pe doi „sfinții părinți”, recunoscuți ambii de către biserică, în direcții
opuse sau diferențiate! Și-atunci după cine să ne luăm? După niciunul, dragilor! După Biblie! Ce să
mai vorbim de multiplele „vederi diferite”, pe același subiect, a numeroși sfinți părinți, toți
recunoscuți de către aceiași biserică în același timp?
Iar dacă am îndrăznit să lansez provocarea de mai sus (în contextul în care nu am citit încă
operele Sfântului Ioan Gură de Aur), am făcut-o şi pentru că mă bazez pe izvoarele istorice din
care rezultă că acest cult nebiblic referitor la închinarea prin/la Fecioara Maria, a început să se
contureze și să se întindă practic la câţiva ani după moartea lui Ioan Chrysostom (începând cu
Conciliul de la Efes – 431 d.Hr.) spre deosebire de cultul duminicii, care se conturase deja cu câţiva
ani înainte de naşterea acestuia (după Edictul din 313 d.Hr. dat de Împăratul Constantin cel Mare).
Aceasta ar explica logic de ce Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre Sabat (chiar dacă la
rândul său a fost înşelat!), dar n-a vorbit despre cultul Fecioarei Maria. Ioan Chrysostom a trăit
practic în perioada istorică dintre apariţia celor două culte, ambele nebiblice, şi n-a făcut decât să-l
asimileze pe cel pe care l-a cunoscut prin moştenire, sub orbia contextului înşelător al momentului.
Există teologi ortodocși care recunosc acest lucru:
„...În jumătatea a doua a sec. IV... se iviră şi secte ce se întreceau în onorarea îngerilor, Mariei şi
sfinţilor...; de la 373 a început secta Coliridianilor (Coliridiensis) în Arabia, care sectă era compusă mai mult
din femei şi dădea fecioarei Maria închinarea dumnezeiască ca adoraţiune şi aduceau ca jertfă o plăcintă
(colivis), precum păgânii aduceau odinioară o astfel de jertfă zeiţei Ceres.” 25
Surse: 25 Istoria dogmelor, după prelegerile d-lui dr. C. Chiricescu, curs litografiat 1904 –
Litogr,. Andreescu, pag 163.
Sanctificarea treptată, şi înc cele din urmă divinizarea Mariei reprezintă mai ales opera evlaviei
populare (evlavie falsă cu care ne-am mai întâlnit, n.n.).” 26
Surse: 26 Istoria credinţei şi ideilor religioase, vol. II de Mircea Eliade, Bucureşti, 1991, pag. 374.
„...În aceste evanghelii necanonice (nesfinte, n.n.) se întregea timpul şi activitatea sfintei Fecioare din
decursul vieţii sale, a apostolilor şi a altor persoane. Negreşit că acele completări erau născociri ale pseudo-
evangheliştilor (adică evangheliştii mincinoşi, falşi, n.n.).” 27
Surse: 27 Tezaurul liturgic, vol. II de Baden Cireşeanu, Bucureşti, 1911, pag. 384.
„...În aceste condiţii se înţelege de ce în primele veacuri ale creştinismului nu s-a vorbit deloc de
vreun cult al Mariei.” 28
Surse: 28 Povestirile evangheliştilor, de Zenon Kosidowski, pag. 238.
„...Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului numită şi a luării sale la cer a fost serbată din secolul V
în Siria, iar de la sfârşitul secolului al VI-lea ea a devenit generală şi obligatorie prin dispoziţiile
împăratului Mauriciu (/582-602).” (inovaţii ale unora impuse asupra tuturor, n.n.)” 34
Surse: 34 Istoria religiilor, de Emilian Vasilescu, Bucureşti, 1982, pag. 320.
394
Semnul Fiarei
„...În veacul VII-lea se introduse sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, iar în veacul VIII-lea, cea a
Intrării în Biserică.” 35
Surse: 35 Istoria bisericească universală până la 1054, de I. Mihălcescu, Bucureşti, pag. 257.
Al treilea: vă rog să analizaţi simplu fraza următoare a lui Ioan Chrysostom: „El a ocrotit-o de
neliniştea şi marea supărare care ar fi cuprins-o. Sarcina ar fi fost prilej de teamă şi cutremur mare pentru
ea, neştiind de unde-i vine şi, crezând că ceva rău i s-ar fi întâmplat, ar fi putut să se arunce în apă sau să se
înjunghie singură decât să sufere ocară”. Observaţi eroarea? Deci, conform aprecierii acestuia, Fecioara
Maria ar fi putut să se sinucidă decât să suporte ocara, dacă Duhul Sfânt n-o înştiinţa în privinţa sarcinii ei.
Contradictoriu în sine şi elementar greșit, în opinia mea! Căci un adevărat sfânt şi credincios
al lui Dumnezeu nu va putea recurge la păcatul sinuciderii pentru nimic în lumea aceasta şi orice i
s-ar întâmpla! Un om al lui Dumnezeu, nu s-ar sinucide, dând satisfacție Satanei! Cu atât mai mult
este cazul Fecioarei Maria, care nu ar fi recurs niciodată la această „soluţie”! Niciodată! Indiferent
de circumstanţe. Aşadar, mai sus aveţi un exemplu de afirmaţie eronată din partea Sfântului Ioan
Gură de Aur, care astfel, nici el n-a fost perfect.
Probabil mulţi se vor înfuria amarnic că mi-am permis să comentez. Dar scopul meu nu este
nici pe departe acela de a-l denigra pe atât de recunoscutul Sfânt Ioan Gură de Aur. Ci este acela
de-a privi obiectiv Adevărul, chiar dacă aceasta ne afectează clişeele moştenite sau create.
Ioan Chrysostom , mare o fi fost din toate punctele de vedere, dar să aşezăm un om care am
văzut că la rându-i a avut slăbiciuni, pe acesta sau pe oricare altul, deasupra Cuvântului lui
Dumnezeu (Bibliei), reprezintă o gravă eroare! Şi-o neînţeleaptă atitudine! Despre aceasta este
vorba!
Dacă Ioan Chrysostom a vorbit în multe privinţe conform Bibliei este ok cu acestea, iar dacă
în altele n-a vorbit conform Bibliei, atunci nu mai este ok! Poate să-l considere biserica sfântul
sfinţilor, dar prioritate absolută, cu distanţă de la Cer la Pământ, are Biblia! Aceasta este ideea!
Și dacă tot am subliniat această idee, aveți mai jos și un alt citat foarte, foarte interesant, sursă
ortodoxă, cu privire la același Ioan Chrysostom:
„La creştinii primi, icoanele religioase se amintesc la începutul secolului II. În tot decursul acestui
secol, întrebuinţarea lor e rară şi nu prea bine văzută... Istoricul Eusebiu consideră (în sec. IV, n.n.)
întrebuinţarea icoanelor ca un obicei păgânesc. Sf. Ioan Gură de Aur şi Augustin nu prea se învoiesc
cu acest obicei. Epifaniu era un contrar hotărât şi înfocat contra icoanelor.”20
Surse: 20 Istoria dogmelor de Dr. C. Chiricescu, Litografia Andreescu, 1904, pag. 181; preluate
din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag. 233.
Ce părere aveți? Realizați la ce mă refer? Mai uitați-vă o dată! Aici, în acest citat cu nuanță
istorică, sursă ortodoxă, ni se spune practic că Sf. Ioan Gură de Aur (ca dealtfel, și Augustin și
Epifaniu), era împotriva icoanelor, privite ca “un obicei păgânesc”! Atenție, este foarte important!
De ce? Pentru că Ioan Gură de Aur este venerat prin bisericile noastre, iar operele acestuia se
invocă foarte mult în susținerea credințelor tradiționale. Cel puțin la ortodocși și dacă nu mă înșel,
și la catolici. Însă, vă rog să observați inechitatea bisericilor de astăzi: acestea tratează preferențial
învățăturile propriilor venerați, adică uzează numai de ce le convine, de ce le pică pe doctrinele lor
actuale! Ceea ce nu este deloc în regulă.
De ce bisericile adepte ale icoanelor, care totodată îl prea-slăvesc pe Ioan Gură de Aur și pe
alți „sfinți părinți” similari, nu ne spun și faptul că acesta sau aceștia au avut o poziție potrivnică
chipurilor ciplite/pictate și închinării prin/sau în fața unor astfel de obiecte de cult artificiale? Aha!
Bisericile selectează, după interes, chiar și învățăturile tradiționale. Este incorect! Adică, dacă tot îi
dai atâta greutate “sfântului” respectiv, dăi-o în toate învățăturile. Că oricum, Biblia, ați aruncat-o
la gunoi! Îi dai dreptate când vorbește împotriva Sabatului lui Dumnezeu dar nu-i dai dreptate
când vorbește împotriva icoanelor făurite de mână de om. Partea aceasta, a doua, o bagi sub preș.
Bisericilor adepte ale idolatriei mascate creștinești, nu este înțelept ce faceți!
Aceasta este ca aceea cu bătălia dintre mult-lăudații noștri domnitori, Ștefan cel Mare și Vlad
Țepes. Da, aceștia s-au batut între ei și nu pentru altceva, decât din lăcomie, pentru stăpânire de
teritorii și interese lumești. Câți dintre dvs. știați? Prea puțini. Și știți de ce? Pentru că istoricii
noștrii, asemenea bisericilor, bagă sub preș, majoritatea nespecificând în scrierile lor laudative la
adresa poporului nostru, acest eveniment. Sau dacă unii îl specifică, o fac doar așa în trecere, vag,
minimalizând importanța evenimentului. “Ei, a fost acolo ceva... o mică întâmplare, o mică
395
neînțelegere... nesemnificativă.” Oameni buni, în acea luptă s-au ucis românii între ei, s-au comis
numeroase fratricide. Datorită nechibzuinței și lăcomiei unor prea-lăudați. Așa și bisericile noastre.
Cum să dezvăluie acestea publicului larg, că prea-veneratul Gură de Aur n-a fost adeptul cultului
idolatru pe care îl practică dânsele astazi? Probabil că Ioan Chrysostom s-ar răsuci în mormânt,
dacă i-ar vedea pe prelații noștrii contemporani cum practică Idolatria, și mai ales văzându-se pe
sine însuși devenit mijloc de comitere în masă a acestui tip de păcate doctrinare, prin chiar
învățăturile bisericilor prea-lăudătoare!?
Iar exemplul luat în discuție, al lui Ioan Gură de Aur și ceilalți doi versus doctrina icoanelor,
nu este nici pe departe singurul. Nici în privința personajelor, nici în privința doctrinelor împotriva
cărora au luat poziție creștinii istorici proeminenți din trecut. Vă rog să căutați în istorie sau măcar
să parcurgeți lucrarea intitulată „Creștinismul Părinților noștri” ce se poate descărca gratuit de pe
net (fiind scanată) și veți găsi multe alte exemple de “sfinți părinți” prea-slăviți de către unele
biserici Catolice și Ortodoxe, dar care au fost împotriva multora dintre doctrinele false practicate
astăzi de către aceleași biserici.
„...Au fost mulţi (episcopi şi patriarhi cu adevărat creştini n.n.) care au socotit veneraţia
icoanelor contrară poruncii a II-a a Decalogului (aceştia au socotit Sfânta Scriptură şi tradiţia apostolică
mai pe sus de tentaţiile păgânismului îmbrăcat în straie creştine, n.n.).”47
Surse: 47 Morala creştină – pentru cursul secundar şi normal, ediţia a II-a, 1923 (Sinodul
Trulan sau Cvinsexct; Conferinţe morale), pag. 75; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de
Doctrine false ce au biruit în timp și s-au împământenit la aceste confesiuni (rog a se studia,
de exemplu, lupta dintre iconoclaști și iconoduli, petrecută în secolele XIII și IX). După ce cultele
artificiale anti-Dumnezeu au învins, s-au împământenit la majoritatea, dar măcar bisericile
Protestante s-au trezit și astfel s-au debarasat, de câteva sute de ani, de mare parte dintre acestea.
Dar bisericile noastre au băgat sub preș partea neconvenabilă lor, totodată praznuind victoria
erorilor și smintelilor (Exemplu: “Duminica Ortodoxiei”- ce selebrează reinstaurarea cultului
icoanelor – rog a se parcurge subcapitolul „Închinarea prin/la statui şi/sau prin/la icoane” din lucrarea
integrală). Urât! Și productiv împotriva Domnului Dumnezeu!
396
Semnul Fiarei
Pastor baptist, ce oficiază în Braşov – G.
- ... cândva în trecut (2015 sau 2016)...

- G.: ... Legea (Cele Zece Porunci) a fost în vechime... de la Domnul Iisus încoace, nu mai este...
Probabil, preotul (ca și unii ortodocși) s-a gândit la următorul verset, în care Domnul Iisus
vorbește de fapt despre împlinirea, prin El (Mesia), a celor făgăduite de Dumnezeu, și nu despre
invalidarea Legii Morale (Decalogului), așa cum pare să-l înțeleagă dânsul.
proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.).
Deosebit de direcționat în sensul dorit și evident greșit! Oare pe următoarele, care vin în
completarea celui deja consemnat, cum le-ar mai putea înțelege?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece
cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta Evanghelie
după Marcu, Cap. 13, 31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece., Sfânta
Evanghelie după Luca, Cap. 16, 17. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un
corn de literă., Cap. 21, 33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.).
Tot ca unii dintre preoții noștri care, la rândul lor, susțin desființarea Celor Zece Porunci?
Bine domnilor, aceasta înseamnă că de la Domnul Iisus încoace, deci în ultimii cca 2.000 de ani,
avem voie să ucidem, avem voie să săvârşim adulter, avem voie să furăm, să mărturisim strâmb,
să avem alți dumnezei, etc. Nu-i nici o problemă, după cum afirmați dvs., să dăm înainte cu
acestea, căci pe Domnul Dumnezeu nu-l deranjează. L-or deranja oare pe Satana? Sau exact acesta
este scopul lui, adică săvârșirea păcatului, prin călcarea Legii lui Dumnezeu, pe care, cu de la noi
autoritate și încumetare, îndrăznim s-o invalidăm în ciuda și împotriva a sute de versete biblice
clare!?
Iertați-mi îndrăzneala: dar eu i-aș întreba pe acești preoți, care susțin desființarea Celor Zece
Porunci, dacă sunt de acord să-și trimită soțiile să comită adulter? De ce nu, dacă pe Dumnezeu
nu-l deranjează? Aha! Îi deranjează pe ei. Pe Domnul Dumnezeu, nu, dar pe ei, da. Dar sunt ei
deasupra Domnului? Se pare că da, chiar dacă nu conștientizează, din moment ce desconsideră,
anulează, invalidează ce a poruncit Acesta, atât în Vechiul cât și în Noul Testament:
(Exemplu: Ieșirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 14. Să nu fii desfrânat!, Deuteronomul -
A cincea carte a lui Moise, Cap. 5, 18. Să nu fii desfrânat!, Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 18.
El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: … să nu săvârşeşti adulter, …; Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 10,
19. Ştii poruncile: …să nu săvârşeşti adulter…, Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 18, 20. Ştii poruncile:
Să nu săvârşeşti adulter, ….).
Aaa! Era să-mi scape ceva: Swingerii (cupluri căsătorite, care sunt de acord să se întâlnească
cu alte cupluri căsătorite și să facă schimb de parteneri sexuali, între ei, pentru plăcere). Uite că am
găsit cazul perfect: pe Dumnezeu nu-l deranjează, pe ei nici atât deoarece își exprimă deschis și
reciproc liberul acord. Toate bune și frumoase. Acestora ce să le spunem, domnilor? “Dați înainte!?
Băgați băieți!?” Ce sfat le-ar putea da preoții și teologii „desființatatori”, unor astfel de oameni?
Nu, dragilor! Este foarte dureros că întâlnim în lumea creștină, și mai ales la oameni cu
școală în domeniu, astfel de opinii ieftine, elementar greșite și flagrant contradictorii Cuvântului,
ce folosesc Satanei. Întrucât, mușcând din astfel de înșelătorii, oamenii sunt incurajați practic, chiar
dacă indirect și inconștient, să comită liniștiți păcatul. Pentru că dacă n-ai Lege în vigoare, nu poți
avea nici încălcarea Legii și implicit, nici păcatul (fărădelegea) și nici pedeapsa aferentă comiterii
faptei. N-ai Lege, n-ai fărădelege, n-ai pedeapsă!
În realitate, există ambele! Oamenii aceștia nici macar nu par să conștientizeze că,
invalidând Legea (Cele Zece Porunci), concomitent, anulează atât voia Domnului Dumnezeu cât și
scopul Satanei. Invalidează tot, cu de la sine încumetare, lucrând fără a-și da seama se pare, în
slujba Satanei, care este singurul ce câștigă din această falsă învățătură. Ce vor răspunde acești
397
preoți și teologi, Domnului, în înfricoșătoarea Zi a Judecății Sale, când vor constata că foarte mulți
enoriași simpli, neșcoliți, sub îndrumarea lor inconștientă dar neînțeleaptă, au încălcat Cuvântul,
comițând păcat, fărădelege, nedreptate?
Legea divină se poate ține și mecanic, artificial, fără să ai inima acolo, pentru evitarea
pedepsei sau pentru răsplată. Ceea ce este greșit! Întrucât Dumnezeu ne vrea inimile și nu o slujire
rece, fățarnică, interesată. De aceea, i-a certat Domnul Iisus Hristos, pe păzitorii de Lege
contemporani Lui. Nu pentru ținerea Legii ci pentru motivația lor și pentru modul în care o făceau.
Dumnezeu nu Și-a autodesființat propria Lege a Iubirii!
Vă rog să reflectaţi simplu, dar profund: dacă Legea lui Dumnezeu, respectiv Cele Zece
Porunci, s-ar fi putut desfiinţa sau schimba, atunci ar însemna, pe de-o parte, că Mila Domnului
ar nimici dreptatea Lui, iar pe de alta, că Păcatul ar fi putut căpăta o alură „veşnică”. Ca să nu
mai vorbim că, în această situație, nici n-ar mai fi fost necesar ca Domnul Iisus Hristos să se
sacrifice la cruce. Reiese așa ceva din Biblie, logică, raţiune etc? NU! NICIDECUM!
Îmi amintesc de un interviu televizat, cu un preot din America, a cărui biserică era plină de
credincioși și foarte prosperă material în același timp.
- „Domnule, cum reușiți?”, l-a întrebat moderatorul. „Cum reușiți să obțineți atât de mult sprijin
din partea enoriașilor dvs., că ați făcut, pentru biserica dvs., investiții foarte mari?”
- „Câștigându-le inimile!, Restul, decurge de la sine!”
Este doar un exemplu practic marunt, pentru a înțelege cum funcționează lucrurile. Deci
Legea trebuie ținută din respect și pentru că-L iubim pe Hristos și pentru că avem inimile la El.
Copiii trebuie sa-și asculte părinții, nu din frică de pedeapsă sau pentru cadouri, pentru răsplată, ci
pentru că îi respectă și îi iubesc! Părinții, care la râdul lor își iubesc copiii, vor inima lor și nu o
ascultare bazată pe motive „exterioare”. Ținerea Legii, decurge de la sine, daca-L iubim pe Hristos!
Aici este marea diferență, iar versetele biblice care explicitează acest fapt, în loc să întărească
înțelegerea necesității iubirii ca fundament al ascultării de Dumnezeu, au devenit, în ochii unor
preoți și teologi, exact rădăcina gravei confuzii, înspre sminteală. Din nefericire!
- G.: ... Domnul Iisus a ridicat standardul iubirii... mântuirea se realizează prin Harul Domnului...
credeţi-mă, am studiat foarte mult...
- Eu:... Totuşi, Biblia ne arată că nu toţi oamenii se vor mântui...
- G.: ... da, aşa este, nu toţi se vor mântui....
- Eu: V-aduceţi aminte, de exemplu, de pasajul din Biblie unde chiar Domnul Iisus arată existenţa a
două categorii de oameni... şi unora le spune să se depărteze de la El...
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va
intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri., 22. Mulţi Îmi vor zice în ziua
aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în
numele Tău minuni multe am făcut?, 23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi.
Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.)
- Eu:... Ştiţi cui spune Mântuitorul să se depărteze de la El?
- G.: ...da, necredincioşilor, celor ce lucrează fărădelegea....
- Eu: .. Staţi puţin! .... ce lucrează?... fărădelegea? La ce se referă această „fărădelege”, dacă nu la
încălcarea Celor Zece Porunci? Şi cum poate vorbi Domnul Iisus despre „fărădelege”, dacă Legea
nu mai este valabilă?
- G.: ...păi, nu... nu... aşa... trebuie... înţeles...
- Eu:... Ok, dacă „nu aşa trebuie înţeles”, atunci cum? Ce să înţelegem prin „fărădelegea” împotriva
căreia vorbeşte Mântuitorul lumii?
- G.: ... păi, nu... BLOCAJ...
398
Semnul Fiarei
Conducător de biserică, baptist –H.
- ... cândva, în partea a doua a anului 2016...

- H.: .... Mântuirea se face exclusiv prin Harul Domnului Iisus... HAR... HAR... HAR...
- Eu: ... şi-atunci cum rămâne cu păzirea Poruncilor Iubirii, Cele Două Mari Porunci care înglobează
Legea, Cele Zece Porunci...?
- H.: ... Mântuirea nu se obţine prin păzirea Legii, de când a venit Domnul Iisus nu mai avem treabă
cu Legea... Harul ne mântuieşte... 99,99% HAR... dac-o mai fi ceva în restul de 0,01%, nu ştiu
ce-ar mai putea fi...
- Eu: ... atunci de ce Domnul Iisus ne cere repetat să păzim Poruncile Iubirii?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 19, 17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni
nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile., Cap. 22, 37. El i-a
răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.,
38. Aceasta este marea şi întâia poruncă., 39., Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 10, 19. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti
adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.,
Cap. 12, 29., Iisus i-a răspuns că întâia este: "Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul
Domn"., 30. Şi: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot
cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă., Cap. 12, 31., Iar a doua e aceasta: "Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare decât acestea nu este altă poruncă., Sfânta Evanghelie
după Luca, Cap. 18, 20. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti
strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta., Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 15. De Mă iubiţi,
păziţi poruncile Mele., 21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă
iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui., Cap. 15, 10. Dacă păziţi
poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân
întru iubirea Lui..).
- Eu:... Cum explicaţi atunci cuvintele Domnul Iisus: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.”?
- H.: ... BLOCAJ... Nu comentez!... HAR... HAR... HAR...
- Eu: ... „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.”
- H.: ... Nu comentez!... HAR... HAR... HAR...
Eu, în sinea mea: „Exclus! N-aveţi voie să nu comentaţi! Iar dacă nu comentaţi, este pentru că
n-o puteţi face! C-ar însemna să veniţi dvs. cu doctrina bisericii dvs. în contradicţie flagrantă şi
directă Cuvântului Domnului Iisus! De aceea nu comentaţi, pentru că sunteţi în încurcătură
datorită doctrinei false, şi astfel, într-o mare eroare!”
........................................................................
În primăvara anului 2018, prin selecţii din lucrarea integrală intitulată “Semnul Fiarei”, am
întocmit un Interviu, cuprinzînd un numar de 23 întrebări simple, care îşi găsesc deplin
răspunsurile în Sfânta Scriptură (Biblie). Primele 12 întrebări se referă la valabilitatea Legii lui
Dumnezeu (a Celor Zece Porunci), și cu precădere la identificarea adevăratului Sabat biblic, cel al
zilei a șaptea (sâmbetei), acestea fiind:
1. Cele Zece Porunci de la Muntele Sinai (date prin profetul evreu Moise, la ieşirea din Egipt,
acum cca 3.500 de ani), “scrise cu degetul lui Dumnezeu” pe “cele două table ale legii, table de piatră”, mai
sunt valabile astăzi?
2. Scrieţi, vă rog, în ordine, cu cuvintele dvs., Cele Zece Porunci
3. Cele Zece Porunci se pot schimba?
4. În ce constă voia Domnului Dumnezeu?
5. Va rog sa definiţi concret noţiunea de “păcat”
6. Vă rog să precizaţi care a fost, în cele din urmă, acuzaţia pentru care a fost condamnat la
moarte Domnul Iisus Hristos, acuzaţie adusă Lui de către “arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul” evreiesc
7. Vă rog să precizaţi cui se adresa Mântuitorul în versetul urmator: ...
8. Ce zi de odihnă a ţinut Mântuitorul lumii şi Apostolii Săi?
399
9. Este poruncită direct, concret, expres, de către Domnul, în toată Biblia, ţinerea zilei întâi
(duminica) ca „nouă” zi de odihnă săptămânală?
10. Care este adevărata zi biblică, de odihnă săptămânală?
11. De ce majoritatea Lumii Creştine de astăzi, nu ţine ziua a şaptea de odihnă (sâmbata),
conform Poruncii a 4 a din cadrul Celor Zece Porunci poruncite de Dumnezeu?
12. Conform Bibliei, în ce perioadă orară trebuie să se ţină ziua de odihnă săptămânală?
Următoarele întrebări se referă la identitatea Celor Două Fiare, Semnului Fiarei și
Babilonului creștin, despre care se vorbește în Apocalipsa, iar ultimile solicită fundamentul unor
doctrine false, în adevăr extrabiblice, sau tratează pe scurt factorii implicați în mântuirea omului.
Interviul acesta (care, pentru cei neintervievați, include atât întrebările cât și răspunsurile
lor) se adresează tuturor, inclusiv preoților. Întrebările Interviului sunt oarecum capcană, dar
scopul lor, nu este acela de-a demonstra, fiecare dintre confesiuni sau fiecare dintre noi, cine este
mai deştept, mai cult, mai citit, etc., ci acela de descoperi (sau mai degrabă, de-a REDESCOPERI!)
atât eroarea, dar mai ales Adevărul Biblic. Și, deși simplu, am constatat cu stupoare (și implicit, cu
dezamăgire!) că nimeni dintre preoții nostri, nu vrea sau nu poate să raspundă la el. Fie ca-l
chiamă Daniel, Necula, Agatanghel, Iulian sau oricum l-ar chema. Nimeni. De ce? Pentru ca l-am
întocmit eu? Nu! Nicidecum! Aici nu este vorba de mândrie sau orgolii personale ci de
recunoașterea și urmarea Adevărului! De ce nu vor sau nu pot să răspundă? Din cauza neputinței
proprii, întrucât aceștia sunt în bună măsură, pe subiectele tratate, pe lângă Biblie! Referindu-ne la
ziua de odihnă, de exemplu, Interviul nu oferă nicio soluție practicanților doctrinelor nebiblice,
care dacă ar accepta provocarea, răspunzând la cele câteva întrebări care le-ar fi înmânate pe rând,
adresate în ordinea specificată mai sus, nu s-ar putea încadra, din aproape în aproape, decât în
următoarele situații:
1. Dacă ar răspunde incorect (nebiblic) la fiecare întrebare, s-ar vedea împinși să declare că Iisus
Hristos este, de fapt, cel mincinos, și nu învățăturile lor. Postura aceasta nu le convine! Deși ar
trebui să conștientizeze oricine că prin practicarea unor doctrine false, atribuite în mod artificial
lui Hristos, Acesta este jignit oricum!
2. Dacă ar răspunde corect (biblic) la fiecare întrebare, adresate succesiv, ar ajunge repede la
concluzia că doctrinele lor proprii (cu duminica) sunt mincinoase. Nici postura aceasta nu le
convine! Nu vor să renunțe așa usor la doctrina falsă, împământenită de către Satana în biserica
lor, de atâtea veacuri.
3. Dacă ar răspunde la unele întrebări corect (biblic), iar la altele incorect (nebiblic), pe lângă ca s-ar
descalifica elementar întrucât ar deveni ilogici, iraționali și elementar contradictorii în sine, ar
ajunge atât la concluzia că doctrinele lor proprii (cu duminica) sunt mincinose, dar ar fi și împinși
să declare ca Iisus Hristos este, de fapt, mincinos. Aceasta postură este cea mai de nedorit!
Și-atunci, ce fac? Refuză să răspundă la întrebări, chiar dacă sunt rugați. Iar dacă unii, luați
pe nepregătite, acceptă, imediat cum se simt în mare încurcătură, doar după câteva întrebări, își
maschează neputințele sărind la atac, acuzând de erezie, dar pleacând fără să rezolve problema.
Nu sunt nicicum în măsură să răspundă coerent la acest mic set de întrebări, adresate lor în ordine!
Dar, dragilor, mai grav este nu că nu pot răspunde la întrebări, ci că deși loviți de neputința
propriilor învățături tradiționale, nu abandonează doctrinele false moștenite, chiar dacă, în sinea
lor, se zdruncină sau s-au autodescoperit cu această ocazie, ca fiind predicatori ai unor învațături
contrare simplu și flagrant celor rostite prin gura Însuși Domnului Iisus Hristos și/sau a
apostolilor Săi. Am deja experiență, le cunosc neputințele, explicațiile, reacțiile. Dacă vreți Interviul
(cu tot cu răspunsuri), publicat sau în formă electronică, va rog să mă contactați. Citiți-l și judecați
singuri. Acesta demonstrează biblic, logic, rațional, matematic, simplu, inginerește, falsitatea unor
doctrine bisericești foarte răspândite astăzi!
Am dat acest Interviu, în stânga și-n dreapta, și nu o dată mi s-a spus de către primitori:
„...știu eu pe cineva, un preot foarte deștept, știe ăla, îți vorbește o zi dacă vrei....; ... am un văr preot, foarte
citit....; ....îl cunosc pe preotul cutare, cu siguranță știe să răspundă.....” De regulă, am replicat „...foarte
bine că preotul cutare este așa de deștept și de citit,... cu atât mai bine, uite, lansez o provocare, citiți dvs.
Interviul mai întâi, apoi chemați-l să stăm la masă la discuție ... să ne răspundă în direct la aceste câteva
400
Semnul Fiarei
întrebări, adresate în ordine, iar dvs. asistați și judecați...” Toți cei care au acceptat discuțiile, au ieșit
dezastruos pentru că Sfânta Scriptură nu-i ajută deloc, ba dimpotrivă, îi încurcă teribil atâta timp
cât majoritatea preoților și teologilor de astăzi resping Adevărul biblic în timp ce urmează
minciuna omenească seculară, sau, după cum spun unii dintre dânșii, „tradiția bisericii”. Dar care
este contrară Sfintei Scripturi!
Mi-aduc aminte de răspunsul unui preot, întrebat de ce nu păstrăm sâmbăta, așa cum spun
textele biblice: „...ținem duminica pentru că așa s-a încetățenit! ... și doar n-om mai schimba noi lumea
acum!...” Mulți dintre cei cu carte, cunosc originile nebiblice ale duminicii dar se pare că se complac
în erorile larg acceptate (atitudine și alegere foarte neînțeleaptă!).
Un alt preot, care în fața argumentelor biblice, a admis posibilitatea introducerii artificiale a
duminicii, de către bisericile înșelate de prin veacul al 4-lea d.Hr., își justifica poziția noii zile de
odihnă, prin existența pe piață, a unor nemernicii mult mai mari. Dvs. vi se pare în regulă? Să
justifici sâvârșirea fărădelegii doctrinare (prin neținerea sâmbetei!), prin alte fărădelegi ce se comit
în lumea de astăzi, fărădelegi nedoctrinare!? Dânsul vorbea despre crime, lăcomie, nedreptate
socială, etc. Cu alte cuvinte, indirect, după dânsul, fărădelegile nedoctrinare, mult mai multe și
mari, scuză sau “acoperă” fărădelegea doctrinară! Deloc înțelept! Același om recunoștea și faptul că
25 decembrie nu-i aparține lui Hristos, dar afirma că “sfinții părinți” l-au adoptat doar ca să
contracareze și să bată cu armele lui, Păgânismul de la acea vreme. Din nou, dvs. vi se pare în
regulă? Credeți că cu instrumentele lui Baal, se poate cinsti Hristos? Deloc înțelept iarăși! De aceea
am ajuns astăzi atât de îndepărtați de Cuvânt și contra-Cuvânt!
În privința Fiarelor apocaliptice, recunoștea atât faptul că nu le cunoaște identitatea, cât și
faptul că alte confesiuni, dintre cele Protestante, sunt înaintea propriei biserici cu “exegeza”
profețiilor biblice. Însă nu părea că ar vrea să recupereze și dânșii. Mai bine comozi, nu? Cum vor
sta aceste Biserici în fața lui Hristos, pentru neîndeplinirea datoriei de îndrumătoare de turme? Ba
dimpotrivă, încă sunt și învățătorele multor învățături anti-biblice!? În privința Semnului Fiarei,
deși inițial s-a învârtit în jurul “nano-cipurilor”, totuși realiza că este insuficient, iar că lucrurile vor
avea tangență cumva, cu încălcarea conștiinței. Aici, simțea bine omul, căci nu introducerea unui
cip sub piele (operațiune pe care, oricum, nu trebuie s-o acceptăm!), afectează negativ conștiința
omului, ci încălcarea Poruncilor lui Dumnezeu. I-am lăsat materialele mele care sper să-l zdruncine
din temelii, în folosul Adevărului!
Alți preoți, deschiși, care au acceptat să le adresez toate întrebările în ordine (bineînțeles, la
primele, cu privire la adevărata zi de odihnă, s-au încurcat elementar în sine sau au fost
neputincioși, iar la cele legate de Fiare și Semnul lor, măcar au fost cinstiți și l-a luat pe „nu știu” în
brațe). Este grav oricum, pentru că acel „nu știu” al preoților, nu este individual, ci le
caracterizează întregile lor biserici oficiale. „Nu știu” al majorității bisericilor creștine diverse de
astăzi, în raport cu Apocalipsa, la aproape 2000 de ani de la scrierea acesteia, nu poate fi altfel
decât grav!
Unul dintre ei, neputând contesta argumentele biblice ale sâmbetei și inexistența celor ale
duminicii, la finalul discuției purtate cu mine, exclamă: „...mda, asta cu sâmbăta nu este erezie!...” OK!
Dacă, asta cu sâmbăta nu este erezie!, atunci înseamnă automat că asta cu duminica este erezie! Din
două, una! Exclus ambele în același timp! Apoi, cu jumătate de gură, a afirmat că alegerea
duminicii a fost o decizie politică din primele secole de creștinism. Aici are dreptate! Chiar așa
este! Dar atunci, de ce-o țin bisericile, de ce ridică deciziile politice omenești deasupra Legii
neschimbabile a lui Dumnezeu? Greu de înțeles! Dar culpabil, pentru că de aici decurge
neascultarea, respectiv fărădelegea (păcatul, încălcarea Legii). Însă, orbiți fiind de atâta Tradiție
milenară, nu par să mai conștientizeze acest fapt, neducând raționamentul până la capăt.
Deși vizibil și profund tulburat și încurcat, a plecat luându-și angajamentul că va reveni cu
cineva, un coleg de-al dânsului, extrem de pregătit pe Biblie, ca să-mi contraargumenteze. I-am
replicat: „...puteți veni cu oricine, părinte, cu unul, cu mai mulți, cu cine vreți și cu câți vreți, pentru că
aceștia nu pot fi mai presus decât Iisus Hristos, care ne-a confirmat faptul că o cirtă, o iotă, un corn de literă
din Lege nu va cădea! ... cu ce-ar putea veni aceștia în plus? ...sau s-ar putea ridica dânșii deasupra
cuvântului Domnului din propria lor Biblie?...” Nici până în ziua de astăzi n-a mai venit cu nimeni!
401
Dragilor, nu va mai obosiți degeaba! Nimeni nu poate veni cu nimic pentru că Biblia și
duminica ca nouă zi de odihnă, nu pot încăpea în aceiași propoziție! Toate argumentele duminicii
(arhidezbătute dealtfel, de către sâmbetiști!) sunt artificiale, omenești, încumetatoare, nebiblice și
anti-biblice! Astăzi, este arhicercetată și arhirumegată problema, de mulți, mari și buni teologi,
profesori și istorici, care implicit susțin veridicitatea sâmbetei. Duminica ca nouă zi de odihnă nu
reprezintă altceva decât rezultatul urii Satanei împotriva lui Dumnezeu și respectiv, rezultatul urii
falșilor creștini din secolele primare de Creștinism (copleșiți de Păgânism), împotriva evreilor
(împământenită treptat în timp, pe fondul înșelătoriei cornice complexe ce a generat Sincretism
divers în majoritatea lumii creștine și apostazie aproape generalizată).
Rugați orice preot duminicar să vă indice în tot Noul Testament, unde Domnul Iisus a
abrogat sâmbăta în timp ce a instituit duminica sau de unde reiese că ucenicii sau bisericile creștine
primare țineau duminica ca nouă zi de odihnă. Nu vor avea ce să va arate pragmatic, clar, deschis
și concret, nerămânându-le decât să discrediteze cumva Cuvântul lui Hristos (fie să-l arunce în
derizoriu, fie să-l distorsioneze, să-l denatureze, să-i schimbe sau chiar să-i anuleze importanța și
înțelesul, fie să adauge sau să scoată de la acesta, cu de la sine încumetare tradițională moștenită),
sau, pur și simplu, să nu vă răspundă deloc, dând bir cu fugiții!
Din nefericire, la acest moment, dintre creștini, sunt doar vreo câteva zeci de milioane de
oameni ce pot să vină linișțiți și cu inima deschisă la acest Interviu, fiind capabili să răspundă
coerent, logic, simplu, biblic și corect, iar aceștia nu sunt ai nostri, nu-s ortodocși, nici catolici sau
diverși protestanți, ci adventiști de ziua a șaptea. Aceștia par a fi la acest moment, singurii care
respectă Biblia în privința Celor Zece Porunci, respectiv a adevăratei zile de odihnă și care totodată
luptă împotriva doctrinei zilei mincinoase (duminicii) ce a cotropit aproape întreaga lume. Însă
există posibilitatea, ca pe măsura trecerii timpului, mulți alții, din diverse confesiuni, să iasă din
confuzie, să părăsească Babilonul spiritual și să revină la Adevărul strict biblic. Să ne rugăm, să
ajutăm și să sperăm.
Sfânta Scriptură (în special Apocalipsa şi Daniel) vorbește clar despre „Două Fiare” ce vor
pune în practică, în vremurile din urmă, înaintea sfârșitului lumii, lucrarea malefică exacerbată a
Satanei, despre un „Babilon creștin” şi despre un „Semn al Fiarei” ce se va implementa atunci,
spre pierderea veșnică a tuturor celor care îl vor accepta. Majoritatea confesiunilor, deși neagă
identitatea acestora ca fiind Papalitatea, SUA, Doctrinele bisericești false, Legea Duminicală,
categorisindu-le foarte ușor și superficial ca „aberații” sau „speculații”, nu au propria variantă
pentru acestea, n-au nicio altă variantă, nu le atribuie nicio identificare.
Multe biserici, pentru că n-au identificat încă Elementele apocaliptice (și pentru că nici nu
vor să recunoască că alții le-au luat-o înainte!), se “autoscuză” învațând Futurismul (Antihristul și
tot ce are legătură cu acesta, se vor întâmpla în viitor), ceea ce reprezintă lacune majore și doctrine
false foarte periculoase. În timp ce acestea așteaptă ca doi oameni persoane fizice din viitor
(Antihristul + Proorocul cel mincinos), să le implementeze Cipul din vârful unui Guvern Unic
Mondial, Papalitatea sprjinită de America, adevăratele Fiare apocaliptice pe care nu le identifică, le
va impune Legea Duminicală, adevăratul Semn al Fiarei, pe care nu-l cunosc, și astfel riscă să-l
primească din mers, fără să sesizeze având în vedere minciuna cronică milenară deja implementată
(pe fondul „Babilonui creștin”!), înspre pierderea în veșnicie a multora. De asemenea, extrem de
periculos este și Preterismul susținut de către unii teologi (Antihristul ar fi fost în trecut, înainte de
Hristos, respectiv regele grec Antioh Epifanul - 215 î.Hr. - 164 î.Hr., care a interzis ritualurile
iudaice, a profanat Templul şi i-a elenizat cu forţa pe evrei). Cum ar putea fi Antioh Epifanul, mort
de cca 2.200 de ani, Cornul principal din Daniel, dacă Biblia ne descoperă că acesta reprezintă
aceiași entitate cu principala Fiară apocaliptică, pe care o regăsim în slujba Satanei, vie, până la
sfârșitul lumii acesteia?
În privința Ortodocșilor, aceștia par să fie și mai dezinteresați, neînvățând mai nimic concret
în acest sens, la nivel oficial. În afară că se învârt și aceștia în jurul Cipurilor sau pașapoartelor
biometrice, nu știu să existe, pe acest subiect, ceva pragmatic și serios la ei. Aici aș îndrazni la o
oarecare comparație: japonezii, în istoria lor, la inceputul epocii moderne, s-au autoizolat complet
pentru o perioadă mare de timp, până când s-au întâlnit pe mare cu occidentalii. Ei, în bărci mici și
402
Semnul Fiarei
primitive, din materiale rudimentare, același tipar de sute de ani, iar occidentalii în vapoare
imense, din metal, dotate, foarte dezvoltați, mult înaintea lor. Când au văzut japonezii, s-au
speriat, s-au redeschis și în câteva decenii, cu eforturi mari la nivelul națiunii, au recuperat marele
decalaj, realizând greșeala făcută. Dragii mei, astăzi, în cea mai amărâtă și înapoiată barcă ce
rătăcește pe mare, închistată în sine și care ține cu dinții de moștenirile tradiționale eronate,
plutește Biserica Ortodoxă. Dacă dintre cârmacii acesteia nu se vor trezi în timp util, pentru
reîntoarcerea strictă la Cuvânt și abandonarea rezidurilor satanice de peste veacuri, va fi vai și
amar de grosul acestui popor.
Acest Interviu (în forma sa completă, conținând și răspunsurile, nu numai întrebările), l-am
lăsat și Conducătorului de biserică baptist H., în lipsa acestuia, iar câteva luni mai târziu, într-o
sâmbătă, m-am întâlnit ocazional cu el, care, relaxat și autoritar, mi-a zis:
- H.: .... ai lăsat cărțulia aia și ai fugit! ...
- Eu: ... nu erați acasă, dar vin s-o discutăm dacă vreți....
- H.: .... oricând!....
- Eu: ... mâine (duminica), la ora 9 sau 10, este bine?
- H.: .... nu, că mâine (duminica) este zi de închinare, nu la 9-10, mai târziu...
Am stabilit împreună ora 13.30, a doua zi, duminica, și pentru că omul este foarte vorbăreț,
l-am rugat:
- Eu: ... dar am rugămintea să vorbim câte unul, fiecare pe rând, câte 2 minute... și să luăm întrebările
din cărțulie în ordine, să le discutăm concret ... lansez această provocare... macar prima jumătate
dintre ele...
- H.: .... dar le luam pe toate! ...
Vai, ce m-am bucurat în sinea mea când l-am auzit ca este de acord, având în vedere că pe
preoții noștri fie îi deranjează și/sau frustrează, fie fug de ele. Cunosc cazuri, personal: de
exemplu, un preot cu care mai purtasem discuții în contradictoriu, după ce i-am trimis în prealabil,
prin cineva, Interviul publicat (complet, cu tot cu răspunsuri) și l-am invitat repetat să-l dezbatem
concret, oriunde dorea dânsul, ne-a răspuns că “nu ne răspunde”, eschivându-se în stilul clasic al
majorității practicanților doctrinelor nebiblice: „Apocalipsa este grea”. În felul acesta “a scăpat” și de
sarcina imposibilă (și postura jenantă în care ar fi picat!) de-a explica de ce ținem duminica, în
ciuda vesetelor biblice simple și concrete care indică către ziua a șaptea, versete pe care știa foarte
bine că i le-as și pus în față. Dânșii explică dar nu cu Biblia și se pare că nu și celor ce le pun în față
Biblia! Preferă enoriașii necițiți cărora le aduc justificări tradiționale omenești. Dar oare dânsul și
toți ca dânsul procedează înțelept? Căci cine „scapă” de versetele lui Hristos riscă să dea peste
neadevărul lui Satana! Cine „scapă” de Adevăr se înfundă în Minciună, în detrimentul propriu. Și
nu numai, în cazul preoților care sunt conducători de turme, pe care le trag după ei.
Conducătorului de biserică baptist H., îi propusesem să dezbatem cca jumătate din
Interviu, pentru că baptiștii nu se închină prin/la Maica Domnului, icoane, sfinți morți sau moaște,
etc. (ceea ce este bine!). Aceștia resping aceste doctrine omenești adăgate dar se pare că nu și ziua de
închinare nebiblică, așa cum predicatorul baptist H. a spus-o cu propria gură.
Duminică, la orele 13.30, m-am prezentat la dânsul. Avea pe masă Biblia, “cărțulia” mea, un
pix și-o foaie, și deși nu vroia s-o arate, nu mi s-a mai părut a fi relaxat, ci dimpotrivă, crispat. Am
început discuția, și ce să vezi? Surpriză: omul nu mai părea să aibă chef să “le luam pe toate” și să
răspundă concret la fiecare întrebare din “cărțulie”, așa cum stabilisem de comun acord în ziua
precedentă! De ce? Pentru că între timp o răsfoise (de pe-o zi pe alta!), așa cum la un moment dat s-
a scăpat și mi-a confirmat! Și astfel s-a autodescoperit, la rândul lui, neputincios și în contradicție
cu vorbele Mântuitorului din Biblie!
În schimb, folosindu-și experiența de predicator, m-a purtat în alte direcții. Însă nici eu nu
m-am lăsat și după mai multe contrareplici sau completări reciproce pe subiectele deschise de
dânsul, altele decât cele stabilite, l-am tras din nou către întrebările din cărțulie și am reușit să i-o
adresez, insistent, pe prima, pentru a-l forța la un răspuns, pe care îl tot evita sau amâna:
- Eu: ... concret, vă rog, Cele Zece Porunci “scrise cu degetul lui Dumnezeu”, care formează Legea lui
Dumnezeu, mai sunt valabile astăzi?...
403
Forțat fiind de data aceasta și nemaiavând ce face, omul răspunde în cele din urmă,
rămânând fidel nu Bibliei, ci doctrinei propriei confesiuni:
- H.: .... Nu mai sunt valabile!...
A fost momentul în care am pus mâna pe “cărțulia” mea din fața lui și am deschis-o să
vedem ce spune Însuși Hristos în legătură cu treaba aceasta și-am încercat să-i arat tabelul următor
cuprins în ea la răspunsul acestei prime întrebări:

Numărul
Ieşirea - a doua poruncii (dintre
Sfânta Evanghelie Sfânta Evanghelie Sfânta Evanghelie Cele Zece
carte a lui Moise,
după Matei, după Marcu, Cap. 10. după Luca, Cap. 18. Porunci)
Cap. 20. 13,14,15,16,
Cap. 19.18,19 19 20
12

Să nu ucizi!
Să nu săvârşeşti Porunca
să nu săvârşeşti adulter, să nu săvârşeşti adulter, Să nu fii desfrânat!
adulter, a7a
Porunca
a8a
Să nu mărturiseşti
să nu mărturiseşti să nu mărturiseşti să nu mărturiseşti Porunca
strâmb împotriva
strâmb; strâmb, strâmb, a9a
aproapelui tău!
Cinsteşte pe tatăl tău
şi pe mama ta, ca să-ţi
fie bine şi să trăieşti
Cinsteşte pe tatăl tău şi cinsteşte pe tatăl tău şi cinsteşte pe tatăl tău şi Porunca
ani mulţi pe pământul
pe mama ta pe mama ta pe mama ta. a5a
pe care Domnul
Dumnezeul tău ţi-l va
da ţie
Nici n-a vrut să se uite, de parcă vorbele Mântuitorului îl ardeau la ochi! Dar dacă nu s-a
uitat, a rezolvat problema? Nicidecum!
Matematic, nu există decât 3 (TREI) variante posibile:
1. Cele Zece Porunci s-au desființat. Celor ce susțin acest lucru, le arătăm cel puțin versetele
biblice din tabelul de mai sus, ale Domnului Iisus, și i-am încurcat total;
Ca să nu mai vorbim că, în cazul desființării Legii Divine, se anulează atât voia Creatorului
cât și sensul noțiunii de “păcat” (care înseamnă „fărădelege”, „nelegiuire”, „nedreptate”), „păcat”
care se poate săvârși numai prin încălcarea Legii existente valabile, prin încălcarea Poruncilor lui
Dumnezeu. Căci dacă n-ai Lege în vigoare, nu poți avea nici fărădelege sau nelegiuire, nici
pedeapsa aferentă, iar păcatul devine la liber, permis și nepedepsit. Este elementar logic și simplu!
Iar Domnul Iisus Hristos vorbește categoric împotriva păcatului și fărădelegii!
am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea., Cap. 13, 41. Trimite-va Fiul Omului
pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea,, Sfânta Evanghelie
după Ioan, Cap. 8, 34. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob
al păcatului.).
2. Cele Zece Porunci nu s-au desființat. Celor ce susțin acest lucru, dar totuși sunt adepții
duminicii, le arătăm că sunt pe piste greșite cu noua zi de odihnă, contradictorii în sine,
pentru că Porunca a Patra, cea nedesființată, poruncește păzirea zilei a șaptea și nu a celei
404
Semnul Fiarei
întâi a săptămânii, așa cum procedează dânșii, și i-am încurcat total (ca să nu mai vorbim și de
Poruncile 1 și 2, încălcate flagrant prin cultele artificiale ale sfinților, moaștelor, icoanelor,
statuilor, etc, oricât ar suci-o dânșii cu interpretarea!);
Cele Zece Porunci (DECALOGUL = Legea Morală = Legea lui Dumnezeu) “scrise
cu degetul lui Dumnezeu” pe “cele două table ale legii, table de piatră”,
(Biblia Ortodoxă versiunea Modernă, Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise,
Cap. 31, 18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două
table ale legii, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu., Deuteronomul - A cincea
carte a lui Moise, Cap. 4, 13. Atunci v-a descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe
care v-a poruncit să le împliniţi, şi le-a scris pe două lespezi de piatră., Cap. 9, 10. Şi nici pâine n-
am mâncat, nici apă n-am băut. Atunci mi-a dat Domnul două table de piatră, scrise cu degetul
lui Dumnezeu; pe acelea erau scrise toate cuvintele pe care vi le-a grăit Domnul pe munte, din
mijlocul focului, în ziua adunării., Cap. 10, 4. Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi
pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în
ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;, Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel,
Cap. 9, 4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care
era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.).
sunt următoarele:
(Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Capitolul 20)
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa
robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în
cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini
lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe
copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, Şi Mă
milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul
nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.
4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate
tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul
pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
6. Să nu ucizi!
7. Să nu fii desfrânat!
8. Să nu furi!
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!
10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui,
nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic
din câte are aproapele tău!"
Deci, Porunca a 4 a din cadrul Celor Zece Porunci (Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap.
20, 8-10), poruncește păzirea zilei a șaptea și nu a celei întâi a săptămânii:
“Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate
tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine,”
405
(Exemplu: Biblia (ortodoxă) de la 1688, Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 20, 8.
Adu-ţ aminte de ziua sîmbetei, să o sfinţeşti pre ea. 9. Şase zile să lucrezi şi vei face toate lucrurile
tale, 10. Iară a şaptea zi, sîmbăta Domnului Dumnezăului tău, să nu faci într-însa tot lucrul,
tu, şi feciorul tău, şi fata ta, sluga ta, şi slujnica ta, boul tău, şi înjugătoriul tău, şi tot dobitocul
tău, şi cel nimearnic ce lăcuiaşte cu tine. 11. Pentru că în şase zile au făcut Dumnezău ceriul şi
pămîntul şi marea, şi toate cîte sînt în eale, şi odihni în ziua a şaptea. Pentru aceaea blagoslovi
Dumnezău ziua a şaptea şi o sfinţi pre dînsa.).
de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă
mormântul., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 16, 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a
săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt., Sfânta Evanghelie după Ioan,
Cap. 20, 1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-
dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.).
3. Cele Zece Porunci s-au desființat în parte prin înlocuirea Poruncii a Patra,
respectiv a sâmbetei cu duminica, datorită învierii Mântuitorului într-o zi de duminică,
sau a altor argumente “mute” (le-aș zice eu, datorită lipsei desăvârșite a fundamentului lor
biblic!), pe care le aduc adepții acestei poziții. Celor ce susțin acest lucru, adică grosului lumii
creștine de astăzi, le arătăm cel puțin versetele biblice din gura Domnului Iisus Hristos,
referitoare la imposibilitatea schimbării Decalogului (Legii Morale), și i-am încurcat total și pe
aceștia.
Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a
trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta
Nu există o a patra posibilitate! Ci sunt doar trei! Alegeți dumneavoastră care este varianta
corectă. Nu trebuie să fi preot, savant sau filozof ca să realizezi simplu și logic, cu mintea ta, că
Cele Zece Porunci nu s-au desființat și sunt neschimbabile, iar pe cale de consecință, ziua
adevărată de odihnă este sâmbăta și nu duminica.
406
Semnul Fiarei
Lucrurile sunt de o banalitate elementară! Însă înșelătoria este veche, împământenită,

puternică și groasă! Iar lumea nu vrea să renunțe la aceasta cu una cu două, pozitionându-se astfel,
practic, în afara oricărei variante! Într-o variantă inexistentă, imposibilă!
Dar sfatul meu este ca fiecare dintre noi, să nu urmeze turmele mari ce merg cu moștenirea
eronată, ci să gândească cu propriul cap și să aleagă pentru sine calea sigură, nepunând înșelătoria
tradițională cronică secular-milenară deasupra Cuvântului lui Hristos din Sfânta Scriptură. Chiar
dacă, din nefericire, majoritatea lumii creștine de astăzi o face, fiind astfel în postura foarte
incomodă și stânjenitoare pentru sine (chiar rușinoasă!), de-a nu-și putea argumenta poziția cu
Biblia proprie. Motiv pentru care, sunt nevoiți să recurgă, de la cele mai sucite, ilogice, inventate și
încumetatoare explicații omenești adăugate Cuvântului, până la cele mai aberante, fantasmagorice
sau de-a dreptul trăsnite! Știu că limbajul este dur, dar surprinde Adevărul declarat al lui Hristos
din Biblia dvs., din Biblia Omenirii! Dar nu cred că mai sunt vremuri în care să ne permitem să
mângâem minciuna pe creștet. Adevărul trebuie strigat în gura mare și nu minciuna apărată cu
orice preț, de dragul moștenirilor sau din oricare alte cauze.
Însă, Dumnezeu care este Iubire, nu obligă pe nimeni și fiecare va alege pentru sine. Mă rog
Domnului ca dvs. să asimilați degrabă informațiile primite și să le folosiți intens și larg în interesul
propriu dar și a celor mulți, pentru a fi de mare folos. De folos, în mod real, pentru Dumnezeu, căci
pe mulți enoriași sau lideri religioși, comoditatea, ignoranța, confortul moștenit, celebritatea,
îngustimea prejudecăților tradiționale moștenite, orgoliile și mândria îi fură cu pași mărunți,
riscând să constate când va fi absolut târziu, pe de-o parte că n-au luptat pentru Adevăr și/sau n-
au slujit pentru mântuire cu doctrinele dânșilor bisericești tradiționale, nebiblice și anti-biblice, iar
pe de alta, că și-au luat plata aici pe acest Pământ, mulți alergând, fără a conștientiza prea tare,
după avantajele acestei lumi efemere și/sau după aplauzele publicului și după propria glorie
deșartă.
Mulți lideri religioși vor constata că au reprezentat o dezamăgire cruntă pentru Dumnezeu
și o piatră uriașă de poticnire pentru propriile turme sau propriul popor. Așa cum acum 2000 de
ani, bună parte a cărturarilor și Clerului evreiesc și conducerea sa nu L-au primit și nu L-au
recunoscut pe Domnul Iisus ca fiind Fiul lui Dumnezeu – Mesia Cel așteptat, răstignindu-L,
smintind implicit grosul poporului evreu (care astfel a rămas iudaic (mozaic), nedevenind creștin!),
atât pe parcursul trecerii veacurilor (pentru că „Istoria se repetă!”) dar mai ales la vremea
sfârșitului lumii, bună parte a Clerului creștin și conducerea sa, au reținut și vor reține lumea de la
407
Adevărurile lui Hristos, au smintit și vor sminti grosul populației Planetei. Însă nu toți, pentru că
pe lângă cei care au făcut-o deja, există speranța ca mulți alți prelați sincer credincioși să se
dezmeticească în timp util, în aceste cazuri, beneficiind turmele păstorite de către aceștia.
Frați creștini din oricare confesiune, nu-l lăsați pe Satana să aleagă în locul vostru și
pentru voi, căci nu va fi bine! Pentru siguranța dvs., slujiți Dumnezeului Celor Zece
Porunci și nu dumnezeului celor nouă sau opt porunci! Și abandonați „poruncile”
neporuncite! Sărbătoriți Învierea dacă vreți, însă faceți-o anual, la Paște, nu în
detrimentul adevăratului Sabat!
(Exemplu: Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 5, 3. Căci dragostea de
Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele., A doua epistolă
sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 1, 9. Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui
Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.,).
Revenind, avem aici o concluzie foarte importantă: predicatorul baptist H., dimpreună cu
confesiunea căreia îi este fidel, vrând-nevrând, mai mult sau mai puțin conștient, se ridică
deasupra Domnului Iisus Hristos Însuși. Doctrina lor bisericească este mai tare ca Biblia! Dragilor,
Mântuitorul cu gura Lui, ne învaţă că străduinţa în păzirea Celor Zece Porunci este condiţie
obligatorie pentru mântuirea creştinului, deci că sunt valabile, iar aceștia ne spun că nu. Frumos!
Cui folosește această doctrină înșelătoare a desființării Legii lui Dumnezeu? Bineînțeles, Satanei! N-
ai lege, n-ai nici fărădelege (păcat) și astfel te încurajează să-l comiți liniștit! Este elementar simplu!
Dar Predicatorul baptist H., care prin atitudine a refuzat să se uite la versetele concrete
consemnate mai sus, grupate tabelar de către mine, a continuat pe aceiași pistă falsă:
- H.: .... Avem versetul care zice: “Legea şi proorocii au fost până la Ioan (Botezătorul)”... vezi ce
spune versetul? ... Legea a fost valabilă numai până atunci, acum nu mai este! ... Etc, etc
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 16. Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de
atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.).
Dacă așa înțelegem acest verset, atunci am avea o contradicție în Sine a Domnului Iisus
Hristos. Căci, din versetele surprinse tabelar de către mine rezultă fără doar și poate valabilitatea
Celor Zece Porunci (Legii), iar din acesta, exemplificat de către dânsul, ar rezulta invers. Ar fi cu
putință să se contrazică Fiul lui Dumnezeu în Sine? Nu, nici vorbă! Judecați singuri, simplu și logic.
Astfel, pe de-o parte avem niște versete clare care confirmă valabilitatea Poruncilor lui Dumnezeu
iar pe de alta avem altele care nu exprimă direct și clar desființarea Legii, ci doar sunt interpretate
în acest sens. Cui dăm prioritate, oameni buni? Clarității sau interpretarilor forțate opuse? Aveți
mai jos același context, surprins de data aceasta în Sfânta Evanghelie după Matei, exprimat sub o
altă formă, care dezvăluie însemnătatea reală a versetului de mai sus, din Sfânta Evanghelie după
Luca, probând totodată falsitatea forțării acestuia în direcția eronată dorită.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 11, 13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până
la Ioan.).
Așadar, versetul utilizat de către predicatorul H., spune, de fapt, altceva, și anume că
„proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan” Botezătorul despre venirea și sacrificiul lui Mesia (de
peste 60 de ori în Vechiul Testament), și nu spune că Legea s-a desființat odată cu Ioan, respectiv odată
cu răstignirea Domnului Iisus. Confuzii copilărești! Mă mir că nu mi l-a dat exemplu și pe
următorul, de asemenea înțeles confuz și forțat în direcția eronată dorită, de către “aboliționiștii”
Legii:
(Exemplu: Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 4. Căci sfârşitul Legii
este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede.).
Mulți rătăcesc și din cauza acestui verset. Pe enoriașii simpli îi înțelegem oarecum, dar pe
preoți, pastori, predicatori și teologi, care se presupune că au cunoștințe despre restul legiuirilor
ceremoniale (altele decât Cele Zece Porunci!) rânduite de către Dumnezeu evreilor din vechime,
care apar repetat în Vechiul Testament, să-i mai înțelegem? Legiuirile diverselor jertfe repetate de
408
Semnul Fiarei
animale (miei, țapi, bovine, etc) pe care le practicau evreii în trecut (pe perioada a cca 1.500 de ani,
de la ieșirea din Egipt, până la viața pământeană a Mântuitorului), prefigurau jertfirea unică ‚de
ispăşire pentru păcatele noastre”, a Domnului Iisus Hristos la cruce, atunci când Acesta a venit pe
lume, acum cca 2000 de ani.
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7, 27. El nu are nevoie să aducă
zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată
pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. Cap. 10, 4. Pentru că este cu neputinţă ca sângele de
tauri şi de ţapi să înlăture păcatele., 11. Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduce de
multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.).
Acele legiuiri s-au desființat, pentru că după vărsarea sângelui Mântuitorului, respectiv
după sacrificarea Mielului lui Dumnezeu, nu-și mai aveau niciun rost, împlinindu-și menirea.
Domnul Însuși o confirmă:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 26, 28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei
noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 14, 24. Şi a
zis lor: Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă., Sfânta Evanghelie după
Luca, Cap. 22, 20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru
Sângele Meu, care se varsă pentru voi.).
Vărsarea sângelui lui Hristos, spre plata păcatelor Omenirii, respectiv Legea cea Nouă, este
ultima legiuire primită, este “sfârşitul Legii’, „spre dreptate tot celui ce crede” că numai prin sacrificiul
Mîntuitorului la cruce, cei pocăiți pot dobândi mult dorita viață veșnică. Cred că în acest sens
trebuie privit versetul din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10 cu 4, și
nicidecum în sensul desființării Legii Morale. Însuși Sfântul Apostol Pavel, pune accent pe
“paza poruncilor lui Dumnezeu”, confirmându-le astfel valabilitatea!
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 7, 19. Tăierea
împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.).
Nu! Dacă versetele folosite de către “aboliționiștii” Legii ar însemna într-adevăr abolirea,
abrogarea, desfințarea Celor Zece Porunci, atunci ar fi dezastru căci nadejdea noastră s-ar adresa
unui Mântuitor slab, incoerent, incconsecvent și contradictoriu în Sine! Din fericire, nu este deloc
așa! Din nefericire, mulți au fost înșelați să viseze la o religie superficială, usoară, ieftină, fară de
nicio Lege, rămânând sub robia păcatului (fărădelegii) exact prin încălcarea Legii pe care o
consideră desființată, iar aceasta, înspre succesul Satanei.
Apoi, predicatorul, pentru a-și susține și mai tare doctrina, m-a purtat, cu Biblia, destul de
mult, în special prin alte versete “anevoioase” ale Sfântului Apostol Pavel, care, în înțelegerea lor,
ar susține desființarea Legii odată cu sacrificiul Mântuitorului de acum cca 2000 de ani și care ar
scoate în evidență credința și mântuirea prin HAR, fară necesitatea păzirii Celor Zece Porunci. Îmi
pare rău că nu mi-a picat fisa. Dacă tot a uzat de versetele “anevoioase” ale Sfântului Apostol
Pavel, ar fi trebuit să-l rog să-mi explice totodată și alte versete, de data aceasta clare, din gura
aceluiași Sfânt Apostol Pavel, dar care nu susțin vreo desființare, ci dimpotrivă, întăresc Legea,
printre care și următoarele:
Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea., Cap. 7, 12. Deci, Legea e sfântă şi porunca e
sfântă şi dreaptă şi bună.).
Sfântul Apostol Pavel: “Desfiinţăm deci noi Legea prin credinţă? Nicidecum!
Dimpotrivă, întărim Legea.; Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.”
Mi-a scăpat, dar poate că o să-l întreb cu altă ocazie. Aș fi curios ce explicații dă. Sau nu s-ar
uita nici la acestea, evitându-le, așa cum fac mulți “aboliționiști”? Utilizăm Biblia preferențial? Nu
ne uităm la ce nu ne convine?
409
Din nou, cui dăm prioritate? Clarității sau interpretarilor forțate inverse? Mie mi se par
clare versetele de mai sus, dvs. nu? Rezultă din aceste versete rostite de către Sfântul Apostol
Pavel, desființarea Legii “scrise cu degetul lui Dumnezeu”?
(Exemplu: Ieşirea - a doua carte a lui Moise, Cap. 31, 18. După ce a încetat Dumnezeu de a grăi
cu Moise, pe Muntele Sinai, i-a dat cele două table ale legii, table de piatră, scrise
cu degetul lui Dumnezeu., Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise, Cap. 4, 13. Atunci v-a
descoperit El legământul Său, cele zece porunci, pe care v-a poruncit să le împliniţi, şi le-a scris pe două
lespezi de piatră.).
Să rămânem cu picioarele pe pământ. Nici Sfântul Apostol Pavel nu s-a contrazis în sine, cu
atât mai mult nu l-ar fi contrazis pe Mântuitor. Iar în accepțiunea predicatorului H. (aceea a
desființării Legii), am avea contradicții flagrante în Sine și în sine și între El și apostoli.
Recapitulând, am avea în față două posibilități, care se exclud reciproc! Ori una, ori cealaltă!
Dacă considerăm versetele clare în favoarea valabilității Legii, nu putem decât să constatăm, logic,
nu neapărat teologic, că baptiștii au interpretat eronat versetele “anevoioase” din Biblie, referitoare
la Lege, fiind astfel pe piste greșite în această privință. În schimb, dacă nu le luăm în seamă și/sau
dacă desconsiderăm versetele clare în favoarea valabilității Legii (ca nu cumva să ne ardă la ochi!),
și le “vedem” și/sau le considerăm doar pe cele “anevoioase”, pe care le și interpretăm în direcția
opusă, aceea a desființării Legii, ajungem practic să susținem, indirect dar implicit, că Domnul
Iisus Hristos, este slab, contradictoriu în Sine și mincinos. Chiar dacă nu realizăm, aceasta facem în
cazul posibilității cu numarul doi. Dumneavoastră cum credeți că stau lucrurile? Care posibilitate
este adevărată și cine riscă să-L jignească, indirect dar profund, pe Mântuitor? Din nefericire, nu
numai baptiștii au mușcat din această învățătură, simplu falsă, dar care se poate dovedi a fi extrem
de pierzătoare de suflete! Mai sunt și alte confesiuni (You Tube: “ 08-2013 Legea mai trebuie tinuta
sau nu?”).
(Exemplu: A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, Cap. 3, 15. Şi îndelunga-
răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după
înţelepciunea dată lui,, 16. Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri
cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a
lor pierzare., 17. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă
târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,, 18. Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea
Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin.).
Observați avertismentul Sfântului Apostol Petru cu privire la epistolele Sfântului Apostol
Pavel, “în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc,
ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare”? A cui este “rătăcirea”? A celor cu lege? Sau a
“celor fără de lege”? Este a “celor fără de lege”!
Versetele “anevoioase” cu privire la Lege, ale Sfântului Apostol Pavel, sunt explicate mai
detaliat în cuprinsul prezentului material, puțin mai sus, așa că nu mai insist foarte mult asupra
însemnătății lor, cea mai probabilă. Oricum, sigur este că aceste versete, în realitate, nu vin în
contradicția altora ale aceluiași apostol, dar care confirmă clar Legea și nicidecum împotriva celor
ale Domnului Iisus, ci în completarea lor, ceea ce am încercat să-i explic și dânsului.
Citat:
„”Nu a venit Isus pentru a înlătura cele zece porunci si pentru a institui
o nouă poruncă a dragostei?”
Nu a venit Isus pentru a înlătura cele zece porunci si pentru a institui o nouă
poruncă a dragostei? Nu spune Mat. 22:37-40 ”Să iubesti pe Dumnezeu cu toată inima
ta si pe aproapele tău ca pe tine însuti”? Nu este dragostea fată de Dumnezeu si fată de
aproapele tot ceea ce cere Isus de la noi? Acestea sunt noile porunci.
Poate veti fi surprinsi să descoperiti că Isus a rezumat legea în aceleasi cuvinte
în care a fost ea dată în Vechiul Testament. Deut. 6:5 declară :”Iubeste pe Domnul
Dumnezeul tău cu toată inima ta”. Lev. 19:18 adaugă : ”Iubeste-ti aproapele ca pe tine
însuti“.
410
Semnul Fiarei
Dumnezeul Vechiului Testament a fost un Dumnezeu al iubirii vesnice (Ier. 31:3). În Mat. 22:40,
Isus a dclarat: ”În aceste două porunci se cuprinde toată Legea si prorocii.” referindu-se la dragostea fată de
Dumnezeu si fată de aproapele. Primele patru porunci ale Legii descoperă cum pot fiintele omenesti să
demonstreze în mod vizibil dragostea lor fată de Dumnezeu.
Ultimele sase porunci arată cum îsi pot demonstra oamenii dragostea lor fată de aproapele.”Isus nu a
venit să strice Legea ci să o împlinească” (Mat. 5:17). El a descoperit cum trebuie respectată Legea într-un
mod plin de iubire. El a venit să înalte însemnătatea Legii (Isa. 42:21). Isus ne descoperă faptul că dragostea
este împlinirea Legii (Rom. 13:10 . El adaugă:”Dacă Mă iubiti, păziti poruncile Mele” (Ioan 14:15).
Invată Pavel că crestinii mântuiti prin credintă nu trebuie să mai păzească Legea?
Pavel învată că crestinii sunt mântuiti nu prin credintă, ci prin harul pe care-l primesc prin credintă.
Credinta este mâna care se întinde pentru a primi mântuirea oferită gratuit de Isus. Credinta nu conduce la
neascultare, ci la ascultare. Pavel afirmă în termeni clari: “Deci, prin credintă, desfiintăm noi Legea ?
Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Rom. 3:31). Rom. 6:1,14,15 adaugă: ”Să păcătuim (să călcăm
Legea) mereu, ca să se înmultească harul? Nicidecum!”
Este adevărat că în Vechiul Testament oamenii au fost mântuiti prin păzirea legii, în timp
ce în Noul Testament mântuirea este prin har ?
Atât în Vechiul Testament cât si în Noul Testament, mântuirea este prin har, prin credintă.
Dumnezeu nu are două metode de mântuire. Tit 2:11 afirmă: ”Căci harul lui Dumnezeu, care aduce
mântuire pentru toti oamenii, a fost arătat“. In Vechiul Testament oamenii au fost mântuiti prin Hristos Cel
care urma să vină. Fiecare miel sacrificat arăta înainte către venirea lui Mesia (Gen. 3:21; Gen. 22:9-13).
In Noul Testament oamenii sunt mântuiti prin Hristos Cel care a venit. In primul caz, credinta
privea înainte spre cruce; în cel de-al doilea, credinta priveste înapoi spre cruce. Isus este singurul mijloc de
mântuire (Fapte 4:12).
Din moment ce suntem sub Noul Legământ, este într-adevăr necesar să păzim Legea lui
Dumnezeu ?
Noul Legământ este în realitate mai vechi decât Vechiul Legământ. El a fost dat de însusi Dumnezeu
în Grădina Eden, atunci când a promis că Mesia va veni să sfărâme stăpânirea de moarte pe care o câstigase
Satana asupra rasei omenesti. Noul Legământ contine făgăduinta răscumpărării din păcat prin Isus Hristos.
El ne mântuieste ! El scrie principiile Legii în inimile noastre. Dragostea devine motivatia pentru ascultare.
Există o nouă putere în viata omului ( Evr. 8:10; Ezech. 36:26; Ps. 40:8 ). Sub Vechiul Legământ,Israel a
promis să asculte de poruncile lui Dumnezeu prin propria lor putere.
Ei au declarat: ” Vom face tot ce a zis Domnul “ ( Ex. 19:8; 24:3,7 ). Toate încercările de a ne
conforma în mod exterior Legii lui Dumnezeu conduc la esec. Legea pe care nu o putem respecta prin propria
noastră putere ne condamnă ( Rom. 3:23; 6:23 ). Sub Noul Legământ, noi apartinem unui nou stăpân – Isus
Hristos. Avem o inimă nouă si o pozitie nouă înaintea lui Dumnezeu ( Ioan 1:12; 2 Cor. 5:17; Rom. 8:1 ).” -
“Nu a venit Isus pentru a înlătura cele zece porunci si pentru a institui o nouă poruncă a
dragostei?” - http://www. resursebiblice.ro
Și culmea este că, în chiar versetele exemplificate de către predicatorul H., se aducea aminte
despre „rămânerea în Cuvântul lui Hristos”, despre “ferirea de păcate” și despre „fii neascultării”, omul
contrazicîndu-se astfel în sine fără a-și da seama.
I-am replicat:
- Eu: ... greșiți! Cele Zece Porunci sunt valabile! ... căci altfel, am avea voie astăzi să curvim, să
mințim, să furăm, etc, ... Sfântul Apostol Pavel prin acele versete într-adevăr greoaie, nu
desfințează Legea lui Dumnezeu, ci doar explică că sunt două căi posibile: fie dai curs patimilor
din tine și-atunci săvârșești păcatul, fie alegi calea iubirii frățești și duhovnicești, caz în care
trebuie să-ți învingi patimile ... (iar dacă reușești, moare și păcatul iar tu nu mai ești sub
Lege, nu mai ești călcător de Lege - în acest sens nu mai ai treabă cu Legea; ca și în
societatea civilă, Legi există și sunt în vigoare, sunt valabile, dar dacă nu le încalci, n-ai
treabă cu ele, nu te osândesc, nu ești sub incidența Legii, n-ai comis fărădelege, nu ești
pasibil de pedeapsă!) ... de asemenea, Sfântul Apostol Pavel întărește ceea ce a spus Hristos care
i-a certat pe evrei pentru motivația ținerii Legii, și nu pentru că țineau Legea!... căci Legea nu se
ține artificial și mecanic, nici din frică de pedeapsă, nici pentru răsplată! .... și noi suntem
părinți..., copiii de ce trebuie să asculte de părinți? .... din frică de pedeapsă sau pentru cadouri?...
NU! ci din respect și pentru că la rândul lor își iubesc părinții! ... Dumnezeu, care ne iubește
411
desăvârșit, ne vrea inimile! ... „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” ... De aceea trebuie să
ascultăm! ... Parinții vor inima, respectiv respectul și iubirea copiilor lor! Cu atât mai mult, Tatăl
Ceresc! ... Aici este diferența și acest lucru cred că l-a explicat atât Domnul Iisus cât și Sfântul
Apostol Pavel: motivația ținerii Legii ...
Citat:
„„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Nu putem să ascultăm de El
până ce n-am îngenuncheat, cu inima zdrobită din pricina păcatelor noastre şi nu L-am primit ca
Domn şi Mântuitor. Iubirea pentru El ne oferă atât motivaţia cât şi puterea de a-I împlini
Cuvântul. Dacă nu L-aţi primit încă, hotărâţi-vă chiar acum. Apoi prin tăria acelei noi legături de
iubire cu El, urmaţi-L slujindu-I ca membru al adevăratei biserici a rămăşiţei.” –
http://www.mesagerulsperantei.ro – din articolul intitulat „Totuși cum știm Care este
adevărata Biserică a lui Dumnezeu?”
Îmi aduc aminte, am văzut un film: un bătrânel bogat era înconjurat de mulți „prieteni”,
atâta timp cât le-a dăruit la toți, bani, proprietăți și cadouri. După ce le-a terminat, câți au rămas
lângă el? Doar câțiva, cei ce îl iubeau sincer. Nu că Domnul Dumnezeu ar termina vreodată
cadourile în Raiul fără de sfârșit, dar ascultarea noastră trebuie să fie motivată de respect și iubire
sinceră, vie și arzătoare pentru El. Altfel, mă tem că totul este în van. Toți cei ce nu-L iubesc, nu vor
ajunge cu El în veșnicie, chiar dacă vor ține Legea Lui la literă.
- Eu: ... chiar dvs. ati amintit în versetele citate despre „rămânerea în Cuvântul lui Hristos”... păi, în
care Cuvânt al lui Hristos să rămânem, dacă noi îi desființăm Legea? ... și cine sunt „fii
neascultării” dacă nu mai este valabilă Legea? ... ascultare față de ce? N-ai Lege, n-ai reper de
ascultare! ... dacă Legea nu mai este, atunci cine sunt „fii neascultării” și cine sunt „fii
ascultării”?... de asemenea ați vorbit despre păcat... vă rog să definiți concret noțiunea de păcat...
ce este păcatul? Concret...
- H.: .... este fărădelegea!...
Omul a răspuns corect!
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 21, 24. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: De vreme ce voi vă aduceţi
aminte de nelegiuirea voastră, făcând ca fărădelegile voastre să fie vădite şi scoţând la iveală păcatele
voastre în toate faptele voastre; de vreme ce voi singuri vă aduceţi aminte de acestea, veţi fi prinşi cu mâna.,
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Cap. 3,4. Oricine făptuieşte păcatul
săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea., Cap. 5,17. Orice nedreptate este păcat, ….; 1 Ioan,
3:4. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este călcarea legii.; 5:17. Orice
nelegiuire este păcat… - Biblia Ortodoxă, Bucureşti 1968).
Sfântul Apostol Ioan: “Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este
nelegiuirea. / Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi călcarea legii, căci păcatul este
călcarea legii.”
“Păcatul” = “nelegiuirea” = “nedreptatea” = “fărădelegea”, şi se poate produce NUMAI

prin călcarea Legii Lui Dumnezeu!
- Eu: ... păi, și atunci, cum? Adică, nu avem Legea dar avem fărădelegea? ... nu se poate una fără
alta! ...
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 56. Şi boldul
morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.).
- Eu: ... dvs. nu realizați că dacă Legea ar fi desfințată, atunci păcatul n-ar mai exista, păcatul ar
deveni o noțiune fără sens!... în lipsa Legii, s-ar anula atât păcatul, dar și voia Domnului... cât și
scopul Satanei!....
Aici, Predicatorul nu m-a contrazis, probabil reflectând serios în sinea lui, poate pentru
prima oară, la înțelesul noțiunilor sinonime de păcat și fărădelege, ce nu pot exista în lipsa Legii,
pe care ei înșiși, înșelați fiind, o consideră desființată. Să recunoști păcatul dar să nu recunoști
412
Semnul Fiarei
Legea prin a cărei încălcare se săvîrșește păcatul!? Vă dați seama ce contradicție elementară în sine
avem aici? Dar care totuși a cuprins o bună parte din Lumea Creștină, astfel confuză!
Evreii, în majoritatea lor, nu L-au recunoscut și nu L-au primit pe Domnul Iisus ca fiind
Hristos, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, cel mult profețit anticipat, cu veacuri înainte, de mai mult de 60
de ori, în propria lor Biblie ebraică existentă la acea vreme (Vechiul Testament) și asteptat de către ei
înșiși. De aceea, au rămas iudaici (nu sunt creștini). Dar aceștia păstrează Legea Lui Dumnezeu! În
schimb noi, cei ce ne dăm a fi creștini, susținem că L-am primit, când de fapt, în realiate, sunt șanse
ca numai să-L recunoaștem, fără ca să-L primim! Îl recunoaștem dar nu-L primim, ceea ce mă tem
că este insuficient! Caci, cum am putea spune că L-am primit, dacă noi îi desființăm Cuvântul,
invalidându-I și desconsiderându-i Poruncile (Legea)? Și neascultând de El? Sau urmând alt
cuvânt sau cuvântul contrar, provenit din păgânism!? Facem noi ce ne-a cerut El cu gura Lui sau
facem ceea ce ne cere omul înșelat milenar de către Satana? Unde ne-a cerut Hristos să ținem ziua
întâi - duminica și să nu ținem ziua a șaptea - sâmbăta? Unde ne-a cerut Hristos să nu ținem Legea
Lui, să nu păzim Poruncile Lui?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.).
Domnul Iisus: “De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.”
Unde ne-a cerut Hristos să ne închinăm Lui prin/la Maica Domnului, sfinți morți, icoane,
stratui, moaște, etc? Cu Biblia, va rog!
Dragilor, nu va lăsați amăgiți! Legea Morală, scrisă cu degetul lui Dumnezeu, Cele Zece
Porunci sunt valabile și vor fi în toată Istoria acestui Pământ! Învățați-le, cunoașteți-le, aprofundați-
le, visați-le, păziți-le ca să nu comiteți, prin încălcarea lor, păcatul, cel atât de mult urât de către
Domnul Dumnezeu, dar dorit cu disperare de către Satana. Păziți-le nu din frică de pedeapsă sau
pentru răsplată, ci din respect și iubire pentru Hristos și nu veți greși! Pentru Hristos, Care nu v-a
cerut vreodată, în toată Biblia, să nu păziți Poruncile Lui, așa cum încurajează practic, fără a
realiza, mulți dintre aboliționiștii Legii. Satana muncește să ne păcălească să credem că Legea lui
Dumnezeu este desființată. Ca să n-o păzim și implicit să comitem păcatul, asemenea lui. Simplu!
Ne vrea în tabăra sa, indiferent pe ce căi o face.
Iar cei înșelați, care astfel sunt încurajați indirect la lejeritate, la comoditate sufletească,
respectiv să nu păzească Poruncile Lui Dumnezeu, pe care le ignoră sau le tratează preferențial și
superficial, dar care în schimb, fără să aibă vreun fundament biblic, păzesc porunci ale oamenilor,
provenite din Tradiţie sau porunci deviate, cosmetizate (cu aportul diavolului!) (încălcând prin
ținerea acestora, Adevăratele Porunci!), riscă să intre în categoria celor „mincinoşi”!
cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti., Întâia epistolă sobornicească a Sfântului
Apostol Ioan, Cap. 2, 4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru
el adevărul nu se află.).
Observaţi? „Poruncile Lui” trebuie păzite şi NU „porunci ale oamenilor”, ca să nu fi

„mincinos”! Din nefericire însă, în lumea creştină de astăzi, în majoritatea ei, ca şi în vechime, se
învată şi se urmează şi foarte multe „învăţături ce sunt porunci ale oamenilor”, chiar dacă,
procedând astfel, se încalcă adevăratele Porunci ale lui Dumnezeu, chiar dacă se încalcă, subtil sau
chiar flagrant, Cele Zece Porunci! Toți cei ce, cu de la ei autoritate , invalidează Legea lui
Dumnezeu sau cei ce le ţin preferențial, doar 7 sau 8 sau 9 dintre Cele Zece Porunci netrecătoare și
neschimbabile, cei ce ţin doar parţial Poruncile lui Dumnezeu, la care adaugă porunci „înlocuite,
schimbate, trunchiate, deviate, etc.”, cum vor răspunde Acestuia în înfricoșătoarea zi a Judecății Sale!?
Cum îşi vor putea motiva poziția, alegerile, preferențialitatea, încălcările, schimbările, trunchierile,
etc fără de niciun suport biblic!?
413
Îmi aduc aminte, cineva povestea că un funcționar public dintr-un Minister guvernamental,
primise delegație și niște sarcini scrise de serviciu, pentru a le rezolva în București, dar când l-a
căutat șeful lui, l-a găsit prin Brăila ocupându-se de cu totul alte sarcini, ale lui, personale. Oare
când s-a întors, șeful l-a întrebat despre rezolvarea sarcinilor trasate de serviciu sau despre altele
netrasate? Oare la Judecată, Domnul Iisus Hristos îi va întreba pe oameni despre îndeplinirea
“sarcinilor” trasate de către El sau despre altele, nebiblice, autoasumate de către ei înșiși cu de la ei
încumetare? Și tare mă tem că, cel puțin în privința zilei de odihnă, majoritatea lumii creștine
umblă pe la “Brăila”! Iar dacă vorbim și despre alte învățături bisericești, am depășit demult
granițele țării, culminând cu catolicii care par să fie prin Antarctica. Mulțumită activității milenare
a propriei Șefii! Nu este de râs, ci de plâns!
Oameni buni, în toată Biblia, nu regăsim problema schimbării Sabatului Creațiunii, dintr-
un motiv extrem de simplu: aceasta nu s-a pus! Fapt confirmat de către istorici și recunoscut de
către părinții reformatori. Însă trista ironie este că confesiunile protestante de astăzi, în majoritatea
lor, păstrează încă ziua falsă de odihnă sau nu păstreză nicio zi de odihnă specială în săptămână.
Citat:
“Sabatul în bisericile creștine
Baptiștii: “A existat si existã o porunca de a pazi ziua de Sabat, insa acea zi nu este duminica… Nu
exista o dovada scripturistica despre schimbarea institutiei Sabatului, de la a saptea, la prima zi a
saptamanii.” Dr. Edward T. Hiscox (author of the Baptist Manual) New York Minister Conference,
Nov. 13, 1893
Penticostalii: “Nu ne invata Biblia ca sambata trebuie sa fie ziua Domnului? Aparent, trebuie sa
obtinem raspunsul din alta sursa decat Noul Testament (privind ziua duminicii)…’’ David A. Womack,
“Is Sunday the Lord’s Day?” The Pentecostal Evangel, Aug. 9, 1959, 2361, pag. 3
Biserica Luterană: “Pazirea zilei Domnului (duminica) nu se gaseste in nici o porunca a lui
Dumnezeu, ci in autoritatea bisericii.” The Augsburg Confesion
Prezbiterienii: “O schimbare a zilei care trebuie tinuta, din ultima, in prima zi a saptamanii. Nu
exista nici o porunca expresa care sa autorizeze aceasta schimbare.” N.L. Rice, The Christian Sabbath,
p. 10 “De aceea, pana nu se va demonstra ca intreaga lege morala s-a abrogat, Sabatul ramane in picioare.
Invataturile lui Isus confirma perpetuitatea Sabatului.” T.C.Blake, D.D. Theology Condenses, pag. 474,
475
Metodiștii: “In ceea ce priveste duminica nu exista nici un pasaj care sa spuna crestinilor sa tina
acea zi sau sa transfere Sabatul iudaic in acea zi.” H.F. Rall, Christian Advocate, july 2, 1942
Anglicanii: “Multi cred ca duminica e Sabatul, insa nici in Noul Testament, nici in vremea bisericii
timpurii, nu exista ceva care sa sugereze ca avem vreun drept sa transferam pazirea zilei a saptea a
saptamanii catre prima. Sabatul a fost si este sambata si nu duminica…” Rev. Lionel Beere, Church and
People, September 1st, 1947
Episcopalienii: “Exista vreo porunca in Noul Testament care sa schimbe ziua de odihna de la
sambata la duminica ? Nici una.” Manualul doctrinei crestine, pag. 127 “Am facut o schimbare de la ziua a
saptea la prima, de la sambata la duminica, doar pe baza sfintei si apostolicei biserici a lui Christos” Why we
keep Sunday, pag. 28
Congregaționaliștii: “E destul de limpede ca oricat de strict si sincer am pazi duminica, nu tinem
Sabatul … Nu exista nici o singura propozitie in Noul Testament care sa sugereze ca avem parte de vreo
pedeapsa daca incalcam presupusa sfintenie a duminicii.” Dr.R.W.Dale, The Ten Commandments,
p. 100,101 “Sabatul crestin, duminica, nu apare in Scripturi si nu era numit Sabat de biserica primara.”
Dwight’s Theology, Vol.4, pag.165
Encyclopedia: “Duminca (ziua soarelui) a fost numele pe care paganii l-au dat primei zile a
saptamanii, pentru ca era ziua în care se inchinau soarelui. Cea de-a saptea zi a fost binecuvantata si sfintita
de Dumnezeu Insusi. El le cere creaturilor Sale sa o sfinteasca pentru El. Aceasta porunca este o obligatie
universala si perpetua.” Eadie’s Biblical Cyclopedia, 1892 ed. pag.561
Care zi a săptămânii este Sabatul?
„Ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău.” (Exodul 20:10)
414
Semnul Fiarei
„După ce a trecut ziua Sabatului,…în ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis de
dimineață, pe când răsărea soarele.” (Marcu 16:1, 2)” - Sabat biblic - Wikipedia
Evreii, așa cu căderile lor în credință și scăparile lor în diverse perioade istorice, păstrau
Sabatul Creației, cel al zilei a șaptea, la momentul vieții pământene a Mântuitorului, de cca 1.500 de
ani. Și încă îl păstrează, de-atunci-încoace. Dacă Sabatul s-ar fi schimbat datorită învierii lui Hristos
într-o zi de duminică (întâi a săptămânii), nu numai că o auzeam direct din gura Domnului Iisus în
cele 40 de zile, de la înviere până la înălțarea Sa la Cer, ci grosul Noului Testament, trata cu
prioritate exact acest subiect. Cel puțin pentru că evreii rămași iudaici (cei ce nu L-au primit pe
Domnul Iisus ca fiind Hristos) i-ar fi atacat, pe această temă, cu o râvnă teribilă pe compatrioții lor
deveniți creștini (cei ce L-au primit pe Domnul Iisus ca fiind Hristos), presupus duminicari, ceea ce
s-ar fi regăsit cu vârf și îndesat în Biblie. Problema schimbării Sabatului nu s-a pus acum 2.000 de
ani, iar ucenicii Domnului Iisus și biserica creștină primară n-au ținut duminica. Sabatul s-a
schimbat ulterior, treptat în timp, în câteva secole, fără vreo autoritate divină, prin înșelăciune și
încumetare omenească, doar pentru că cel adevărat este foarte urât de către Satana!
Împărații Imperiului Roman Păgân (exemplu: Hadrian – anii 117-138 d.Hr.) i-au prigonit
repetat, nu numai pe creștini, ci și pe revoltătorii evrei iudaici, interzicându-le cultul (și în special,
Sabatul), drept pedeapsă. Iar la anii 300 d.Hr., când din interes politic, datorită exploziei sale,
Creștinismul a devenit religie de stat, acesta, prin ordin laic, s-a unit, amestecat și combinat cu
Păgânismul și închinarea solară de duminică, dând încet, încet, obârșie noii zile de odihnă false.
Satana reușise să-și inoculeze propriul fals Sabat! Iar grosul lumii creștine de astăzi, îl apără cu
dinții (găsindu-i tot felul de justificări extrabiblice, de la cele mai ilogice, iraționale și puerile, până
la cele mai transcedentale și fantasmagorice!) spre bucuria diavolului, în detrimentul lui
Dumnezeu.
Apoi l-am putut trage, oarecum, pe Predicator, către întrebarea cu numărul trei din
Interviu:
- Eu: ... dacă Legea este desființată, vă rog să explicați următorul verset: “Dar mai lesne e să treacă
cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă.” … Deci, “o iotă sau o cirtă din
Lege nu va trece”, “un corn de literă” nu se poate schimba din Lege! … Domnul ne spune că
Cerul și Pământul vor trece dar cuvintele Lui nu vor trece!...
Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc., 18. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece
cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate., Sfânta
- H.: .... trebuie analizată și autoritatea textului respectiv! ...depinde de context și de cine îl rostește
..., unde ai zis că este?
- Eu: ... În Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16 cu 17.
A deschis Biblia, a verificat și a constatat că versetul are autoritatea supremă întrucât îl
rostește Domnul Iisus Hristos Însuși. Apoi, în sfârșit, a cedat și a afirmat:
- H.: Da, eu nu contest acest adevăr! Și nu contest multe adevăruri ce apar în cartea ta....
STOP! Ce-ar trebui să faci atunci când descoperi sau redescoperi un potențial Adevăr? Mai
ales dacă acesta te zdruncină întrucât este contrar la ceea ce tu știai și-ai practicat o viață-întreagă
înainte? Răspuns: îl verifici, și-l reverifici ori de câte ori este necesar până te lămurești deplin! Poți
consulta și alte opinii sau surse diverse, ca să ai, dacă nu toată, măcar o paletă cât mai completă de
argumente/contraargumente și elemente priviind subiectul interesat, și apoi compari totul cu
Biblia și chiar și cu Istoria. După care, dacă vrei să fi pe calea sigură și să nu te trezești că ai umblat
pe la “Brăila” (când va fi poate mult prea târziu!), alegi, nu ceea ce spune biserica ta oficială sau cei
mulți, oricine, oricare și oricâți ar fi ei sau ele, ci ce spune Cuvântul din Biblie. Chiar dacă acest
lucru îți va zdruncina și schimba viața din temelii, chiar dacă vei fi nevoit să faci mișcări radicale în
415
viața ta, chiar dacă va trebui să ieși din biserica ta de până atunci care învață altfel, chiar dacă vei
pierde familie, rude, prieteni, diverse avantaje sau conjuncturi, chiar dacă vei pierde clădiri, spații,
bani, proprietăți, funcții, poziții, chiar dacă vei fi proscris în ochii bisericii sau societătii, chiar dacă
vei pierde orice și oricât. Este mai ales valabil, în cazul în care te lămurești deplin, atât de
temeinicia noului adevăr descoperit sau redescoperit, cât și de falsitatea doctrinei tale bisericești pe
care ai practicat-o și propăvaduit-o până atunci.
Dragilor, Adevărul trebuie urmat indiferent de sacrificii şi cu orice preţ!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 9, 23. Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;).
Întrucât a nu urma Adevărul, echivalează cu a nu-L urma pe Domnul Iisus!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 14, 6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.).
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”
Domnul Iisus este Adevărul!
Odată doctrina falsă conștientizată, descoperită, trebuie abandonată dacă vrem să-L urmăm
pe Domnul Iisus – care este Adevărul! Este valabil în cazul conștientizării valabilității Legii lui
Dumneezeu (Celor Zece Porunci), este valabil în cazul redescoperirii adevărului zilei a şaptea, este
valabil pentru oricare alt adevăr descoperit!
Pentru că nimeni nu poate „să slujească la doi domni”, nimeni „nu poate să slujească la
doi stăpâni”, „lui Dumnezeu şi lui mamona”, iar cine crede că o poate face, se înşeală profund! Ne
putem înșela între noi oamenii, dar nu-L putem înșela pe Dumnezeu!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 6, 24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni,
căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi
să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 16, 13. Nici o slugă nu poate
să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe
celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona., Epistola întâia către Corinteni
a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu
puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.).
Iar în cazul refuzului urmării Adevărului (re)descoperit (indiferent de motivaţie!), „nu ne
mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă”!
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 10, 26. Căci dacă păcătuim de
voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă,).
Așa că, Predicatorul baptist H. sau fiecare dintre noi, ce va face? Ce va alege pentru sine?
Vom continua în comoditatea doctrinelor bisericești false moștenite, fiecare în confesiunea în
cadrul careia s-a născut, sau vom adera la Adevărul biblic, indiferent de ce presupune aceasta?
Decizia proprie ne poate fi vitală sau dimpotrivă, fatală, în veșnicie!
Așa că nu poți să spui, simplu: „Da, eu nu contest acest adevăr!”, dar totuși, tu, în continuare,
să nu-l urmezi ci să mergi cu vechea doctrină falsă contrară acelui adevăr pe care ai fost constrâns
să-l recunoști, atunci când ti-au fost puse în față versete concrete ale Domnului Iisus Hristos!
Acum, nu știu ce va face Predicatorul baptist H., dar sper să reflecteze profund și să aleagă, nu
calea omului ci calea Domnului, și să nu mai păstreze autoritatea propriei lui biserici, deasupra
autorității Bibliei. Dânsul trebuie să renunțe, noi toți trebuie să renunțăm la tot ce este nebiblic și
mai ales la tot ce este antibiblic! Aceasta este calea sigură! Chiar și în vremurile din urmă, bătalia se
va da între ceea ce spune Biblia și ceea ce spune Tradiția, între ce poruncește Dumnezeu și ce
poruncește omul înșelat de către Satana. Fraților, alegeți Cuvântul ferm, clar, simplu,
neinterpretabil, deschis, logic, concis, iubitor, etc din gura Domnului nostru Iisus Hristos, pentru
416
Semnul Fiarei
ca la Judecata Lui să putem avea răspuns și implicit să putem sta drepți! Să nu constatăm că am
umblat pe la “Brăila”!
(Exemplu: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 12. Căci cuvântul lui
Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura
sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,).
Apoi, Predicatorul, a încercat să sugereze că, credincios sincer fiind (ceea ce nu contest!),
dânsul ar deține Duhul Sfânt (probabil s-o fi gândit și la confesiunea lui), și-atunci nu poate greși în
doctrină. Oare? Astăzi sunt cca 2,5 miliarde creștini diverși, răspândiți în toate țările Globului și
grupați în cel puțin 800 de Biserici Creștine mari, deținând nu numai similitudini, dar și practici,
ritualuri, învățături și doctrine diferite, chiar contradictorii flagrant unele altora. De exemplu, unele
se închină prin/la sfinți morți, altele nu, considerînd acest cult antibiblic. Cine are dreptate când
vorbim de învățături contradictorii? Bineînțeles, Biserica care respectă întocmai Biblia pe învățătura
respectivă. Iar dacă n-o respectă niciuna, atunci niciuna n-are dreptate. Oricum, este exclus la
modul absolut, cazul dreptății tuturor în același timp, atunci când avem în față doctrine
contradictorii între ele. Însă, devii irațional dacă afirmi că numai în confesiunea ta sunt oameni
sincer credincioși întru Hristos. Nu, sunt peste tot, în orice biserică creștină, chiar dacă, sub
umbrela înșelătoriei cronice moștenite, mulți dintre aceștia sunt practicanții unor învățături
eronate, nebiblice, specifice propriilor denominațiuni. Așa că i-am replicat:
- Eu: ... în fiecare confesiune creștină, din nenumaratele diferite care există astăzi, sunt credincioși
sinceri cu adevărat... și aceștia susțin la fel, că au Duhul Sfânt!... dar totuși au și doctrine
contradictorii unii cu alții! ... păi, atunci, cine are Duhul Sfânt? ... Căci Duhul Sfânt n-ar putea
conduce vreodată credincioșii în direcții opuse!...
Să avem grijă la păcatul încumetării, acela de-a îndrăzni să ne autoatribuim ceea ce numai
Dumnezeu oferă, prin mila și harul Său, celor ce sunt cu adevărat pe calea Lui.
- H.: ... tu ai avut vreodată un învățător lângă tine? ... să-i stai ca ucenic ani de zile, să înveți și să
știi?...
- Eu: ... Nu! Fiecare are drumul lui, nu putem fi toți la fel... Dar nici nu cred că-i vreo problemă,
dimpotrivă! Dvs. ați stat lângă un învățător dintr-o confesiune, eu am ascultat câți mai mulți, din
diverse confesiuni... ca să știu ce spun și unii și alții, câți mai mulți... ia gândiți-vă: de exemplu,
dacă avem un proces în instanță alimentat cu argumente dintr-o singură direcție, normal ca
judecătorul poate fi indus în eroare!... dar dacă toate părțile implicate în proces vin cu argumentele
și dovezile lor, atunci judecătorul are cele mai mari șanse să decidă corect!... pentru că are tabloul
cât mai complet!... de aceea, eu i-am ascultat pe toți, și baptiști și catolici, și evangheliști și
penticostali, etc... iar informațiile primite le-am filtrat cu Biblia, Istoria și propria conștiință...
chiar aici cred că este lacuna majoră a majorității confesiunilor creștine de astăzi!... în loc să
dezbată interconfesional diverse învățături, fiecare preferă să rămână, cel puțin deocamdată, la ceea
ce-a moștenit... înainte aveau o scuză, mă tem însă că astăzi nu mai au!.... există internet, mass-
media, posibilitățile de comunicare sunt mari...
- H.: ... se știe că suntem robii educației primite!....
Da, în loc sa fim robii Cuvântului, respectiv ai lui Hristos, suntem robii omului, respectiv ai
“educației primite”, ai doctrinelor bisericii oficiale în cadrul căreia ne-am născut. Suntem robii
moștenirilor eronate, mincinoase, care reprezintă rodul muncii multimilenare a Satanei. Și nici nu
vrem să renunțăm la ele prea ușor, mai ales dacă suntem practicanți fervenți. Le apărăm cu mare
râvnă, că doar noi suntem „patrioți”, nu vrem să zică ceilalți că nu avem caracter sau că i-am
trădat. Nuu! Mai bine să-L trădăm pe Hristos decât pe Satana, desconsiderându-i Cuvântul în
favoarea învățăturilor omenești! Cruntă lipsă de înțelepciune!
Să nu înțelegeți însă greșit. Toate bisericile creștine dețin adevăruri, iar dacă le urmăm pe
acestea, este în regulă. Problema o reprezintă “educația” contra Cuvântului, regăsită astăzi aproape
peste tot, respectiv doctrinele, dogmele, învățăturile, legile, practicile, ritualurile, regulile, etc
bisericești false, care nu mai trebuie urmate, pentru că sunt generatoare de păcate diverse, subtile,
inobservabile, inconștiente (să le spunem păcate “doctrinare”). Iar unul dintre scopurile majore ale
417
lucrării mele este acela de-a le dezvălui! De aceea apăs atât de mult, agresiv și repetat, în special pe
falsitate.
Cineva îmi spunea: “... sper să-mi dea Dumnezeu minte să rămân în religia în care m-am născut!...”
Așa gândeam și eu cu ani în urmă, când nu-mi cunoșteam în profunzime nici măcar doctrinele
propriei biserici. Până am studiat și am realizat că nu este bine! Căci dacă Dumnezeu ne dă minte, ne
întoarcem strict la Cuvântul Său din Biblie și nu rămânem fideli anti-Cuvântului îndoctrinat prin
bisericile noastre. Iar dacă biserica în care te-ai născut respectă întocmai Biblia, atunci este bine să-i
respecți și tu învățăturile. Altfel, NU! Iar dacă vrem să ne înrolăm într-o comunitate religioasă,
după ce am părăsit-o pe cea oficială plină de falsuri, atunci cred că ar trebui să ne uităm către
adventiștii de ziua a șaptea, care sunt cel mai pe Biblie. Cel puțin la acest moment, reprezintă
singura variantă (recomand, de exemplu, citirea articolului intitulat „Totuși cum știm Care este
adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” postat pe site-ul: http://www.mesagerulsperantei.ro). Și va
rămâne singura variantă dacă, în viitor, nu se vor trezi și alte biserici din amorțeala falsurilor
secular-milenare.
Altcineva îmi spunea, probabil să-și motiveze refuzul parcurgerii rezumatului acestei lucrări
și/sau dezinteresul la adresa învățăturilor altor biserici creștine diferite de cea în care s-a născut:
„nevastă-mea este fundamentalistă ortodoxă!” Da, alții sunt fundamentaliști catolici, fundamentaliști
penticostali, fundamentaliști baptiști, fundamentaliști evanghelici, etc. Dar câți sunt
fundamentaliști biblici? Dacă băgăm capul în pământ ca struțul, credeți că evitam primejdia? Trece
pe lângă noi? Scăpăm? Toți cei ce refuză din start să studieze și credințele altora prin comparație cu
Biblia (ca să poată selecta cât mai ușor și cât mai obiectiv, Adevărul!), riscă să fie înșelați în timp ce-
au ales “șă-și îngroape singuri capul”.
Întrucât, repet, fideli nu trebuie să fim bisericii și doctrinelor în care ne-am născut ci
Cuvântului, respectiv Adevărului Biblic. Mulți se cred și chiar se simt “grozavi” manifestând
orbește fidelitate față de biserica oficială sau față de preotul acesteia. Dar Dumnezeu trasmite
tuturor credincioșilor adevărați, un mesaj al separării, al ieșirii din Babilon. Să nu uităm că, așa
cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, de cine ascultăm aceluia îi suntem robi. Credeți că mie mi-e
ușor să constat că multe dintre doctrinele Bisericii Ortodoxe n-au niciun fundament biblic? Și chiar
că sunt anti-Biblice, având au fundament păgân? Nu! Ba încă mi-am pus și lumea în cap cu cartea
aceasta! Dar mă tem că nu avem de ales, trebuie să abandonăm minciuna, întrucât, odată adevărul
descoperit sau redescoperit, trebuie urmat cu orice preț! Indiferent că ne zdruncină și ne schimbă
viața din temelii! Altfel, zice Biblia, nu ne mai rămâne pentru păcate nicio jertfă!
Am văzut, de exemplu, la Televizor, un preot cu o mare coroană pe cap, care vorbea foarte
frumos audienței, explicând cum trebuie urmată calea lui Dumnezeu și care sunt reperele
adevărate ale acestei căi: “Poruncile lui Dumnezeu, păzirea lor, păzirea Cuvântului lui Dumnezeu”. Cu
gura dânsului o spunea și sfatul este foarte bun! Până aici, toate bune! Dar întrebarea de esență,
care-i încurcă teribil de tare este următoarea: biserica oficială ne învață care sunt adevăratele
Porunci ale lui Dumnezeu, adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu? Sau ne învață să păzim și porunci
omenești contrare Acestuia? Tare mi-ar fi placut să-l pot constrânge pe prea-iubitul preot televizat,
să ne arate concret în Biblia lui, unde a poruncit vreodată Dumnezeu să ținem duminica în locul
sâmbetei? Noi putem să-i arătăm că Domnul Dumnezeu a poruncit sâmbata, și chiar repetat, dar
dânsul poate să ne arate unde este poruncită duminica? Sau unde este poruncită închinarea prin la
Maica Domnului, sfinți, icoane, moaște, etc? Dacă poate să ne arate dânsul sau oricine altcineva, s-o
facă! Rugați-i, insistați!
Înțelegeți unde este uriașa problemă? Nimeni nu trebuie să se lase înșelat doar pentru că și
alții, cei mari sau mulți, au fost, la rândul lor, înșelați! Indiferent de cine sunt, ce pregătire au sau
de ce titluri sau funcții dețin! Dragilor, nu uitați cine au fost primii care l-au respins pe Hristos
acum 2.000 de ani: mai-marii lor, capii religioși evrei. Nu vă luați după ei, capi, preoți, vârfuri, ci
luați-vă după Biblie! Biblia trebuie să fie, la modul absolut, deasupra tuturor! Mulți se pretind a
mege cu ea, așa cum este și cazul exemplificat mai sus, dar de fapt, pe învățăturile unde a reușit
Satana să-și infiltreze coada, aceștia merg cu Tradiția opusă Bibliei. Chiar dacă nu realizează.
Oricum, păcatul se săvârșește, indiferent ca aceștia sunt conștienți sau nu, atunci când se păzesc
418
Semnul Fiarei
poruncile omenești, după ce s-au scamotat în prealabil, Poruncile lui Dumnezeu, adevăratul Cuvânt al
lui Dumnezeu.
Revenind la fundamentaliștii biblici, aceștia par să fie catalogați de către restul confesiunilor
și de către societate, drept “extremiști”. În timp ce ceilalți se autoapreciază ca fiind toleranți. Dar va
rog să indicați un singur indiciu în întreaga Biblie, de unde să rezulte că Domnul Iisus Hristos și
apostolii Săi, fac vreun vârf de ac de compromis cu minciuna și păcatul. Să vedem un vârfuleț de
ac. Nu spun că oamenii, nu mai păcătuiesc, prin calcarea directă a poruncilor clare, nescamotate.
De exemplu, toată lumea știe că este greșit (păcat) să minți (întrucât încalci Porunca a 9-a). Pe
acestea, păcate „la vedere”, le savârsesc mai mult, de regulă, ignoranții, indiferenții, necredincioșii,
creștinii cu numele, și mai puțin credincioșii, care, oameni slabi fiind la rândul lor, mai
înregistrează căderi. Însă Satana este prea lacom și perfid ca să se mulțumească cu atât! Așa că a
reușit și-a pervertit mulțime și mulțime de doctrine bisericești, a căror urmare generează săvârșirea
păcatului, prin călcarea Poruncilor lui Dumnezeu, adevăratului Cuvânt al lui Dumnezeu. Și uite așa,
preoții noștri urmați de turmă, de credincioșii sinceri fervenți, comit păcate cu duiumul, pe care
nici măcar nu le conștientizează.
Să vorbești, ca preot, despre “Poruncile lui Dumnezeu, păzirea lor, păzirea Cuvântului lui
Dumnezeu”, ca reper al adevăratei căi, dar în același timp, tu să păstrezi ziua falsă de odihnă,
neporuncită vreodată de către Acesta, încăcând astfel flagrant Porunca a 4-a dintre Cele Zece
Porunci, sau să slujești prin/la icoane, morți, moaște, etc, încăcând astfel flagrant Porunca a 2-a,
reprezintă culmea ipocriziei dogmatice inconștiente.
Din nefericire, astăzi, milioane și milioane de creștini sinceri, biserici peste biserici, preoți și
enoriași, grămezi, grămezi, etc în timp ce se luptă împotriva păcatelor „la vedere”, au căzut în
plasa păcatelor „doctrinare”, pe care nu le mai „văd”, și implicit, împotrivă cărora nu luptă. Ba
încă le comit cu bratele deschise! Spre deosebire de aceștia, fundamentaliștii biblici, așa numiții
“extremiști” în Cuvântul lui Dumnezeu, luptă atât împotriva păcatelor „la vedere” cât și împotriva
păcatelor „doctrinare”, pentru ca le constientizează, le „văd”, le știu, le cunosc, nu sunt în plasa
satanică. Aceștia sunt deplin pe calea cea bună, nefiind înșelați prin doctrină. Hristos Însuși ne cere
să luptăm înspre desăvârșirea noastră!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 5, 48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl
vostru Cel ceresc desăvârşit este.).
Iar desăvârșirea se obține prin fidelitate față de Poruncile divine, nu prin fidelitate față de
niște porunci omenești sau porunci amestecate sau înlocuite, trunchiate sau schimbate. Dar culmea
înșelăciunii va fi că cei mulți, autoconsiderații „toleranți”, uniți întru diversitatea nebiblică, vor
ajunge să-i prigonească, în vremurile din urmă, pe porecliții „extremiști”, de fapt pe cei
fundamentaliști în Cuvântul lui Dumnezeu, pe păstrătorii Cuvântului. Ereticii îi vor prigonii pe
creștinii adevărați, acuzându-i de erezie! Minciuna va prigoni Adevărul! Poruncile scamotate,
omenești, vor prigoni Poruncile adevărate, Dumnezeiești! Tradiția va prigoni Biblia! Ziua întâi va
prigonii ziua a șaptea! Falsul Sabat va prigonii Adevăratul Sabat, cel al Creațiunii! „Toleranții”
minciunii îi vor prigoni pe adepții Adevărului! Și dacă tot a venit vorba de „extremiști”, văzându-
mi insistența cu care apăr valabilitatea Celor Zece Porunci neschimbabile, cu versete biblice
concrete, predicatorul H., rămânând fără argumente și schimbând planul abordării, îmi spune:
- H.: ... nu trebuie să fim etremiști!...
- Eu: ... vă rog să vă uitați în Noul Testament și să-mi spuneți dacă Hristos și ucenicii lui tolerează pe
undeva vreun gram de minciună... Da, la extremism adevărat duc doctrinele mincinoase
combinate cu râvna mare pentru credință, cum ar fi cazul unor categorii de islamiști, de pildă...
Urmând strict Adevărul nu se poate ajunge la fanatism, ci la îndeplinirea cât mai completă a
voii lui Dumnezeu, ceea ce este plăcut înaintea Acestuia. Fraților, Domnul Dumnezeu ne cere să
fim „extremiști” în Cuvântul Lui! Așa că, să nu ne lăsăm intimidați nici că vom fi “proscriși” din
această cauză, dând satisfacție Satanei. Să nu ne fie rușine cu Dumnezeu, pentru ca nici Lui să nu-i
fie rușine să ne salveze.
419
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 8, 38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine
şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni
întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 9, 26. Căci de cel ce se va
ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a
Tatălui şi a sfinţilor îngeri., Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 8. Deci, nu
te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună
cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu.).
Apoi, când am prins momentul, pentru a nu rata ocazia de a-i transmite informații, l-am
întrebat:
- Eu: ... în Apocalipsa se vorbește despre Două Fiare malefice, despre un Babilon Creștin şi despre
Semnul Fiarei ... avem deci 4 Elemente majore... vă rog să precizați concret care este identitatea
acestora!... Concret!
Predicatorul H. s-a fâstâcit și aici, încerând să nu răspundă nici la această întrebare. Dar eu
am insistat din nou, iar dânsul, forțat fiind să reacționeze, a dat cel mai neinspirat și nepotrivit
răspuns. Mai bine recunoștea deschis că nu cunoaște identitatea acestora și că propria confesiune
nu deține deslușirea acestor profeții. Din nefericire!
- H.: ... acele Elemente din Apocalipsa nu mai sunt de actualitate...
Răspunsul este unul de-a dreptul sfâșietor. Și dovedește lacunele majore ale confesiunii
predicatorului H., la adresa „Descoperirii lui Iisus Hristos”. Știam de diverse alte “scuze” ale
majorității bisericilor creștine ce manifestă ignoranță și/sau înregistrează lacune pe subiectele
apocaliptice (ba că-s „taine”, ba că-s „speculaţii”, ba că-s „aberaţii”, ba că-s „din viitor” etc.), dar pe
aceasta, că „Elemente din Apocalipsa nu mai sunt de actualitate”, n-o mai auzisem! M-a surprins într-
un mod tare neplacut. Nu mă așteptam la un astfel de răspuns, atât de slab, din partea unui
conducător de biserică creștină. Repet, mai bine recunoștea că este depășit, decât să plaseze totul în
trecut. Neidentificat și în trecut. Nu! Nici vorbă! Apocalipsa este mai de „de actualitate” ca oricând
până acum. Și va fi de tot mai mare actualitate pe măsura trecerii timpului și apropierii de sfârșitul
lumii acesteia, ce, după confirmarea istorică a îndeplinirii deja a majorității profețiilor biblice, nu
pare a fi foarte îndepărtat în viitor.
- Eu: ... cum să nu mai fie Apocalipsa de actualitate? ... cred că stați bine cu inima dar slab cu
informația! ... majoritatea bisericilor creștine înregistrează mari lacune în deslușirea profețiilor
apocaliptice, printre care și cea baptistă, a dvs., ... prima Fiară este Papalitatea, a doua S.U.A.,
Babilonul creștin reprezintă confuzia și doctrinele bisericești false în care se zbate lumea de astăzi,
iar Semnul Fiarei este Legea Duminicală ce va fi impusă Omenirii în viitor într-o perioadă de
supercriză, .... întrucât Sabatul Creatorului, adevărata zi de odihnă, este sâmbăta... în timp ce
lumea înșelată stă cu ochii pe Cip, riscă să primească Semnul Fiarei!...pentru că minciuna este
implementată deja demult...
Predicatorul nu m-a contrazis, neavând nicio altă variantă sustenabilă, practic nedeținând
deslușirea acestor profeții. Poate și pentru că baptiștii cred în scutirea lor de supercriza viitoare
(“necazul cel mare”) ce urmează a cuprinde Omenirea înaintea sfârșitului lumii. Scutiți, prin
răpirea lor anticipată la Cer. Cred ei.
- Eu: ... ați văzut cum începe Apocalipsa? Ce spune chiar primul verset? Așa începe: “Descoperirea
lui Iisus Hristos”, Nu-i zice „Acoperirea”, „Ascunderea” sau „Tăinuirea” ci “Descoperirea”! Și
cui se adresează? Cui trebuie “să arate cele ce trebuie să se petreacă în curând”? “Robilor
Săi” sau nerobilor Săi?
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 1, 1. Descoperirea lui Iisus
Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în
curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,).
Omul s-a repezit la Biblie, s-a convins că așa începe Apocalipsa și n-a reacționat. Tare mă tem
că bisericile noastre, în majoritatea lor, prin scuze diverse, prin ignoranță sau nedeslușirea concretă
a principalelor Elemente din “Descoperirea lui Iisus Hristos”, se autopziționează involuntar în
categoria nerobilor Săi. De asemenea, tot involuntar se autopziționează și în categoria celor
420
Semnul Fiarei
neînțelepți, atunci când refuză, în oricare mod, deslușirea formulei 666 (Vicarius Fili Dei – Titlul
Papalității).
(Exemplu: Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 13, 18. Aici este înţelepciunea.
Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute
şaizeci şi şase.).
Nu-l socotești ca biserică creștină, oricare ai fi, implicit înseamnă că n-ai înțelepciune, ești
depășită, ești fără “pricepere”! Și mai rău faci când, mândră și orgolioasă și având puțin sau deloc,
nu numai că nu accepți nimic provenit din partea “Robilor Săi”, care s-au dovedit a avea
“pricepere”, ba încă le și dai constant în cap celor ce le-au deslușit și care vor să ți le împărtășească
și ție, înspre folosul și binele tău. Aceia se luptă pentru binele tău și salvarea ta veșnică iar tu nu
numai că-i respingi, ba încă te și lupți împotriva lor, și implicit, fără a realiza, te lupți împotriva lui
Dumnezeu și, totodată, împotriva ta, spre pieirea ta eternă!
- Eu: ... dimpotrivă! Elemente din Apocalipsa sunt de mare actualitate, pentru că de-acum înainte se
poate derula oricând scenariul apocaliptic! ... iar dacă nu cunoaștem identitatea acestor Elemente,
vom fi prinși pe nepregătite!... mai ales că sunt și confesiuni creștine protestante care speră ca nu
vor suporta evenimentele, întrucât cred că vor fi răpite în prealabil la Cer...
- H.: ... da, ce? Tu nu crezi că biserica lui Hristos va fi răpită înaintea necazului? ...
- Eu: Nu! Nu cred! Vedeți ca aceasta este o altă mare capcană a diavolului! ... până și unii dintre
teologiii care au propăvăduit-o inițial, au abandonat-o ulterior... pentru că i-au realizat falsitatea...
L-am rugat să-mi dea pixul și hârtia, am trasat o linie orizontală ca axă a timpului, am
delimitat o perioadă de 7 ani (cât consideră dânșii că va dura necazul cel mare) pe aceasta și l-am
rugat să așeze concret pe scheletul meu, toate evenimentele sfârșitului și în special pe cele ce ar
viza răpirea prealabilă. Bineînțeles, s-a încurcat repede, nu din vina dânsului ci pentru că această
doctrină a răpirii prealabile, este deosebit de neputincioasă și incoerentă pragmatic, datorită
propriei falsități. Nu numai predicatorul H., ci toți se încurcă! N-am insistat foarte mult ci doar i-
am explicat scurt inadvertențele acesteia cu învierile din textele biblice ce demontează această
dogmă mincinoasă ce nu foloseste nimănui în afară de Satana.
În concluzie, Baptiștii, ca dealfel grosul lumii creștine, nu cunosc (încă!) identitatea celor 4
Elemente majore apocaliptice, nu știu ce înseamnă 666, iar în timp ce visează la răpire prealabilă,
pot fi găsiți foarte nepregătiți. Comit fărădelege la nivel oficial, prin doctrina propriei biserici, cel
puțin prin neținerea zilei adevărate de odihnă și ținerea zilei false de închinare (You Tube: “Porunca
uitata”), dar se pretind a fi deținători ai Duhului Sfânt! Duh Sfânt, Care niciodată nu ar conduce
către fărădelege! Amarnică înșelătorie! Aceștia se încumetă să propăvăduiască desființarea Legii lui
Dumnezeu, preferând o religie superficială, ușoară, comodă, lejeră, fără de nicio lege, ce
transformă HARUL Domnului Iisus (pe care ei înșiși se bazează atât de mult!) în HAR ieftin. HAR
pe care, desconsiderându-l fără a-și da seama, riscă să nu-l mai primească. Într-adevăr prin HAR
ne vom mântui, dar HARUL lui Dumnezeu, nu exclude LEGEA Sa!
Departe de mine de-a contesta buna credință a multor baptiști sau a conducătorului de
biserică H., dar oricine este pe lângă Biblie, mai ales în vremurile moderne, riscă să se trezească nu
deținător de Duh Sfânt ci încălcător al voii Tatălui din Ceruri, respectiv „mincinos” (practicator de
doctrină mincinoasă), comițând faradelegea inconștient, ceea ce i-am spus și dânsului,
exemplificându-i cu versetele de mai jos:
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne,
Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri., 22. Mulţi
Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele
Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?, 23. Şi atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.).
Iar dacă baptiștii, care sunt oricum mult mai aproape de Biblie, stau atât de rău, vă
imaginați, prin comparație, cum stau Catolicii și Ortodocșii? Care dețin, învață și practică mult mai
multe doctrine antibiblice? Aceștia, prin doctrina oficială, nu invalidează neapărat toate Cele Zece
Porunci, în integralitatea lor, ca baptiștii sau alte confesiuni protestante înșelate. În schimb, dacă nu
421
le-au scamotat de-a dreptul (cazul Catolicilor), atunci ori le-au schimbat prin încumetare (Porunca
a 4 a), ori le încalcă flagrant prin interpretare sucită și culte omenești idolatre adăugate (Poruncile
1 și 2), ori nu le învață, nu le propăvăduiesc, sau le tratează foarte superficial și chiar le-au aruncat
într-un derizoriu de nedescris. Dumnezeu poruncește clar iar omul dezporuncește, tratează pueril,
preferențial, ia în batjocură, desființează, selectează, schimbă, înlocuiește, interpretează, sucește, etc
prin încumetare, cu de la sine autoritate! Aceasta, în timp ce practică Sincretism (amestec de
Creștinism cu Păgânism)! Oricum, toate confesiunile înșelate, în oricare mod, prin doctrina proprie
bisericească, comit pacatul, prin nerespectarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Baptiștii se numesc baptiști, pentru că pun un mare accent pe botezul adulților, care
semnifică lepădarea de sine prin proprie voință și alegere, moartea omului vechi, nașterea ființei
celei noi întru Hristos, înspre salvarea omului.
(Exemplu: Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 5. Este un Domn,
o credinţă, un botez,, Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 12. Îngropaţi
fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce
L-a înviat pe El din morţi.).
Doctrina baptistă a desființării Celor Zece Porunci este greșită, dar doctrina botezării
adulților, nu! Acesta este corectă, având fundament biblic.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 1, 9. Şi în zilele acelea, Iisus a venit din
Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 3,
21. Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul,,
Faptele Sfinților Apostoli, Cap. 2, 41. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua
aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete., Cap. 8, 36. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o
apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?, 38. Şi a poruncit să stea carul; şi
s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat., Cap. 19, 5. Şi auzind ei, s-
au botezat în numele Domnului Iisus., Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel,
Cap. 3, 27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.).
De aceea, noi toți, atunci când ne simțim suficient de pregătiți să ne dăruim lui Hristos, ar
trebui să ne botezăm ca adulți. În Biblie, nu avem cazuri de botez al nou-născuților (doctrină
adăugată, de asemenea, ulterior!) ce nu poate însemna, cel mult, decât un act de dedicare al
micuțului înspre Hristos, act dorit de către părinți. Cel mai devreme, un copilandru și-ar putea
hotărâ propriul botez, atunci când este suficient de mare și de matur cât să înțeleagă A,B,C – ul
credinței.
M-am dus la această întâlnire, cu predicatorul baptist H., cu inima deschisă pentru că știam
că mă ajută Biblia! Partenerii de discuție sunt crispati deoarece, pe subiecte de mare interes și
importanță, merg cu Traditia, care la o astfel de dezbatere detaliată, concretă, nu poate fi folosită ca
argument, împotriva Bibliei. Predicatorul H., care cu o zi înainte se angajase să “le luam pe toate”
la rând, nu mi-a răspuns la întrebarile din Interviu, ba dimpotrivă, le-a evitat cât de mult a putut.
Cu mare greutate și numai tangențial, am reușit să-l trag către unele dintre acestea. Iar acolo, a dat
greș! Omul nu mi-a spus nimic nou, îi știam neputințele doctrinare și explicatiile puerile. Practic m-
am dus să-i ofer informații. L-am lăsat neentuziasmat spre o nouă întâlnire și învins. Deși, probabil
orgolios, se străduia să n-o arate, ceea ce este iar o atitudine greșită, căci oricine se leapădă deplin
de sine, ar trebui să se plece în fața Adevărului și nu să se ridice deasupra acestuia sub imboldul
propriei mândrii:
Citat:
“Profeţia dezvăluie vina tuturor credinţelor
Alte profeţii scot în relief greşelile credinţei protestanţilor şi a evreilor. Dumnezeu are credincioşi
adevăraţi în toate religiile. Adevăraţii săi credincioşi (indiferent de credinţa lor) vor accepta oricând cu
umilinţă corecţia lui Dumnezeu şi nu îşi vor închide urechile şi inimile împotriva Lui printr-o auto-apărare.
Ar trebui să fim recunoscători pentru Cuvântul lui Dumnezeu care vorbeşte cu o onestă imparţialitate
despre fiecare subiect.” - https://www.amazingfacts.org: Cine este Anticristul?
422
Semnul Fiarei
Învins nu de către mine, eu n-am făcut decât să-i pun în față niște versete biblice cu
autoritate supremă, care-i infirmă flagrant și direct unele dintre învățăturile bisericii lui. Atâta tot.
Propria lui Biblie l-a învins! Fraților, nu vă luptați cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu vă luptați cu
Adevărul, căci riscați să ieșiți pierzători în eternitate! Supuneți-vă Adevărului, conformați-vă strict
Bibliei, căci aceasta este singura cale sigură, chiar dacă Adevărul este și va fi și mai tare hulit, și
odată cu El, și dumneavoastră!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 15, 18. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să
ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât., 20. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-
am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor
prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi., A doua epistolă Sobornicească
a Sfântului Apostol Petru, Cap. 2, 2. Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din
pricina lor, calea adevărului va fi hulită;).
Profit încă o dată de ocazie, pentru că este extrem de important, este vital important, este
cel mai important: Harul nu este de la om, ci de la Domnul Iisus. Iar la Har, Satana nu poate
umbla! În schimb, poate umbla la factorii ce ţin de om! Pentru că am văzut că:
Salvarea şi dobândirea vieţii veşnice (Raiului) de către creştin, presupune efortul

combinat al omului cu Dumnezeu, iar factorii implicaţi în procesul mântuirii sunt trei:
1. Ascultarea omului din dragoste, din iubire;

2. Credinţa omului;
3. HARUL DOMNULUI IISUS.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 3, 36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel
ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el., Cap. 5, 24. Adevărat,
adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată
nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă., Cap. 14, 15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele., Epistola
întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 13, 13. Şi acum rămân acestea trei:
credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea., Epistola către Efeseni a
Sfântului Apostol Pavel, Cap. 2, 8. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi:
este darul lui Dumnezeu;).
„A stinge în sine dorinţa de ceea ce trebuie, a se încrede în Pronia Dumnezeiască, a nu voi decât
ceea ce ea voieşte, precum ea voieşte şi când ea voieşte, iată calea păcii şi singura temelie solidă de nădejde
pentru ora cea mai de pe urmă.” 609
Surse: 609 Urmarea lui Iisus Hristos, tipărită cu binecuvântarea I.P.S.D.D. Dr. Pimen,
arhiepiscop şi mitropolit primat al Moldovei şi Sucevei, cartea II, vol. IV, Tipografia Mănăstirii
Neamţu, 1923, pag. 17; preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj, 2006, pag.
190.
Cei doi factori ce țin de om includ: a) Recunoașterea vinovăției; b) Căința; c) Mărturisirea
păcatelor; d) Îndreptarea relelor; e) Iertarea; f) Schimbarea vieții; g) Consacrarea. Pentru
aprofundare, rog a se parcurge subcapitolul „Pocăința” din lucrarea ce se găsește gratuit, fiind
scanată pe net, intitulată “Creștinismul Părinților noștri”/Dr. Petru Blaj, 2006, lucare ce include o
celecție coerentă de cca 1700 citate diverse ortodoxe.
Citate surse ortodoxe (preluate din „Creștinismul Părinților noștri” de Dr. Petru Blaj):
EVENIMENTELE POCĂINŢEI
a) Recunoaşterea vinovăţiei:
„Din toate scrierile duhovniceşti rezultă că smerita cugetare este un har al sufletului creştinului
credincios, prin care recunoscându-şi nevrednicia şi slăbiciunile sale, omul se încrede în puterea lui
Dumnezeu şi se poartă potrivit cu această convingere.” 221
Surse: 221 Făclii pentru dreapta credinţă de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, editura Episcopiei
Buzăului, 1985, p. 237.
423
b) Căinţa
„Cel ce ajunge să-şi plângă cu căinţă greşelile este fericit pentru că a scăpat de un tiran care-l ţinea
legat în poftele lui; el este fericit pentru că a scăpat de închisoarea în care îl ţinea fărădelegea lui.”222
Surse: 222 Cuvântări liturgice de Vasile Episcopul Oradei, ed. a II-a, Oradea, 1976, pag. 149.
„Dumnezeu fiind bun, şi de oameni iubitor, are îndelungă răbdare şi aşteaptă mult pocăinţa fiecăruia
dintre păcătoşi, făcând sărbătoare cerească din întoarcerea celui ce se căieşte. Căci bucurie se face în cer
pentru un păcătos care se pocăieşte. Dar dacă cineva, văzând această bunătate şi îndelungată răbdare...
nesocoteşte porunca, iar bunătatea o ia ca prilej de dispreţuire... se pierde fiind lăsat până la sfârşit pe seama
celui rău. Aşa s-a întâmplat cu cei din Sodoma. Umplând şi întrecând hotarele păcatelor aşa mult încât nu
le-a mai rămas scânteie de căinţă, aceia au fost daţi de judecata dumnezeiască pradă focului.”223
Surse: 222 Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţa...,
vol. V, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1976, pag. 335-336.
c) Mărturisirea păcatelor
„Stăpânul, fraţilor, nu are nevoie de nimic, nu cere de la nimeni nimic decât să i se mărturisească.,
Că spune David, alesul Său: Mărturisi-mă-voi Domnului şi-I va place Lui mai mult decât un viţel
tânăr, căruia îi cresc coarnele şi unghiile.
Să vadă săracii şi să se veselească.”224
Surse: 224 Scrierile părinţilor apostolici, trad. D. Fecioru, Bucureşti, 1979, pag. 72-73.
„Poate oare să primească Dumnezeu pocăinţa noastră câtă vreme n-am mers să ne împăcăm cu
vecinul? Nu poate, însă nu pentru faptul că El n-ar fi milostiv, ci pentru motivul că noi n-am dărâmat fiinţa
păcatului din noi.”225
Surse: 225 Făclii pentru dreapta credinţă de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, editura Episcopiei
Buzăului, 1985, p. 230.
„Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit (nemărturisit şi neabandonat, neglijând influenţa
Duhului Sfânt, n.n.). (Marcu Ascetul)”226
Surse: 226 Filocalia sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, ediţia a II-a, traducere de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, Editura Harisma, Bucureşti, 1992, vol. I, pag. 295.
d) Îndreptarea relelor
„Pe vremea când învăţa Iisus prin Iudeea, trăia în Ierihon un vameş, om bogat, lacom, iubitor de
argint, răpitor, nedrept. Dar într-o zi a avut fericirea să-l cunoască pe Păstorul cel ce căuta oile cele pierdute
ale casei lui Israil. A primit omul harul ce-l chema şi dintr-o dată a devenit altă făptură: un milostiv care a
dăruit jumătate din avuţia sa săracilor, gata să repare orice nedreptate ce făcuse. E pocăinţa lui Zaheu.”231
e) Iertarea
„Cerem mai ales lui Dumnezeu şi numai Lui iertarea păcatelor şi greşelilor noastre. Căci dacă
din celelalte lucruri trebuitoare vieţii, hrană, îmbrăcăminte, ajutor, mângâiere, mai putem primi şi de la
oameni, iertarea păcatelor o primim numai de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos. Nimeni
oricât de învăţat sau puternic ar fi nu poate lua de pe conştiinţa semenilor povara păcatelor, decât numai
Fiul lui Dumnezeu, care a zis slăbănogului din Capernaum înainte de a-l tămădui: «Fiule, iartă-se păcatele
tale».” (Matei, 9,2)233
Surse: 231 Cuvântări liturgice, de Vasile Episcopul Oradei, ed. a II-a, Oradea, 1976, pag. 24.
f) Schimbarea vieţii
„Sufletul care s-a învrednicit să primească în sine sălăşluirea puterii de sus şi care are amestecat în
mădularele sale focul acela dumnezeiesc şi dragostea cerească a Duhului cel bun, se desface fără greutate de
toată dragostea lumească. Căci precum fierul sau plumbul, aurul şi argintul, predându-se focului se topesc
şi îşi leapădă duritatea firii şi se fac moi şi cu cât stau mai mult în atingere cu focul cu atât se înmoaie şi se
desfac mai mult lepădând soliditatea naturală din pricina puterii focului, aşa şi sufletul, primind focul ceresc
al dragostei Duhului, se desface din împătimirea duhului lumesc şi din lanţurile păcatului şi se preschimbă
din învârtoşarea firească a păcatului, socotindu-le și dispreţuindu-le pe toate ca neînsemnate.” 235
Surse: 235 Filocalia, vol. V, Bucureşti, 1976, pag. 335.
424
Semnul Fiarei
g) Consacrarea
„...Duhul ne ridică la înţelesul mai întâi că mai întâi trebuie aduse lui Dumnezeu o jertfă sfinţită a
arderii de tot... cele dintâi din alcătuirea firii noastre, adică mintea, conştiinţa, puterea iubitoare a
sufletului... şi să petrecem neîncetat în dragostea Lui tainică şi mai presus de fire. În felul acesta putem primi
creştere şi înaintare zi de zi, ajutaţi de harul dumnezeiesc, iar sarcina dreptăţii poruncilor ni se va părea
uşoară... odată ce Însuşi Domnul le va lucra prin credinţa noastră în El.” 236
Surse: 236 Filocalia, vol. V, Bucureşti, 1976, pag. 302.
Dragilor, luarea propriei cruci, lepădarea de sine, cucerirea, silirea, lupta cea bună,
înseamnă efort din partea omului, după puterea și darurile fiecăruia, și nu indiferență, ignoranță,
comoditate și delăsare sufletească. Din iubire decurg griji, eforturi și asumarea de răspunderi.
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 10, 38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează
Mie nu este vrednic de Mine., Cap. 16, 24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie., Sfânta Evanghelie după Marcu, Cap. 8,
34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se
lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie., Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 9, 23. Şi zicea
către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi
urmeze Mie;, Cap. 14, 27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul
Meu., Cap. 16, 16. Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte
şi fiecare se sileşte spre ea., Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 12. Luptă-
te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie
înaintea multor martori., Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel, Cap. 4, 7. Lupta
cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.).
„Fără această purtare a crucii nu este mântuire. Primind o putere şi o înţelepciune cerească,
adevăratul ucenic al Mântuitorului nu se teme de necazuri, nu le priveşte cu amărăciune sau cu revoltă.
Ci supunându-se voii lui Dumnezeu, credinciosul se bucură de crucile vieţii şi strigă biruitor împreună cu
mult încercatul şi biruitorul Pavel apostolul: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea
Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume„ -
Galateni, 6,14.”66
241.
Dar, atenţie! A nu se înţelege greşit: “efortul combinat” nu presupune nicidecum vreun gen
de neputinţă din partea lui Dumnezeu, Care este Atotputernic (şi nu înseamnă nici că El ar avea
nevoie de sprijinul omului ca să-l poată mântui pe aceasta!), ci doar necesitatea pocăinţei inimii
omului. Căinţa, pocăinţa, credinţa, ascultarea motivată de iubire, sunt interconectate şi reprezintă
doar reacţia de raspuns a omului la iubirea desăvârşită purtată lui de către Creator, Iubire ce a
mers până la sacrificiul suprem, de Sine, pentru a i se putea dărui creaturii, NEMERITAT, viaţa
eternă.
Iar omul singur, fară legatura cu Domnul şi în afara ajutorului Duhului Sfânt, ar fi
incapabil să participe la acest „efort combinat”. Aşadar, sârguinţa conştientă spre desăvârşire, a
omului slab, se întâmplă de asemenea prin puterea conferită lui de către Domnul şi sub oblăduirea
atotacoperitoare a Harului Acestuia.
(Exemplu: Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 15, 10. Dar
prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit
mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine., Epistola a doua către
Timotei Sfântului Apostol Pavel, Cap. 1, 6. Din această pricină, îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din
nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilor mele., Cap. 2, 15. Sileşte-te să te arăţi
încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.).
Astfel, în aceste condiţii, străduinţa practică a omului de îndeplinire a celor doi factori ce-l
vizează, devine doar o „consecinţă” a iubirii sincere a acestuia, purtată Domnului. Întrucât,
în primul rând, Domnul îi oferă lui, prin HAR, în DAR, condiţiile şi posibilitatea mântuirii
425
(primirii cadoului ceresc nemeritat!), doar pentru că El este milos şi iertător, bun şi infinit iubitor
de om.
Sau mai simplu spus, Domnul trebuie iubit, şi implicit ascultat şi urmat pentru că, în
primul rând, El ne iubeşte desăvârşit şi ne vrea veşnic fericiţi în Paradisul Lui, în eternitate. Şi ca să
fie cu putinţă acest lucru, S-a sacrificat la cruce pentru noi toţi, oamenii dintodeauna! Acest
sacrificiu suprem al Divinității, a deschis poarta salvării în veșnicie a oamenilor ce se pocăiesc în
inima lor, mântuirea acestora fiind așadar posibilă prin meritele lui Hristos.
Dumnezeu trebuie ascultat şi urmat, nu din frică de pedeapsă şi nici doar pentru răsplată, ci
pentru că-L iubim! Este un Dumnezeu infinit bun, Căruia ne dorim de bună voie şi cu ardoare să-I
slujim! Iar acum aş vrea să remarcaţi ceva, simplu, dar vital important: îndeplinirea celor doi
factori ce ţin de om, implicaţi în procesul mântuirii sale, nu reprezintă altceva decât îndeplinirea
voii lui Dumnezeu! Aşadar, cei ce se străduiesc întru voia Lui, mânați de iubirea purtată Acestuia,
vor fi salvaţi! Ascultarea (1) se bazează pe iubire și respect iar credința (2) este liantul care
activează HARUL (3) Domnului nostru Iisus Hristos!
Aici, aş face o paranteză: dacă încercăm să ne „teleportăm” imaginar, cu 2.000 în trecut şi-
am fi la baza crucii Lui, oare ce-am simţi? El, nevinovat, suferind teribil şi murind încet pe cruce,
pentru plata păcatelor noastre şi pentru ca noi, cei vinovaţi de moarte, să putem primi viaţa
veşnică în Raiul Său! Să încercăm să ne imaginam că-am fi acolo! Oare ce-am simţi? Categoric,
printre altele, o iubire sinceră şi-o recunostinţă nemăsurată, inexprimabilă, trăită din toată inima,
din tot cugetul, cu toată puterea şi din tot sufletul nostru!
Iar dacă am fi lângă El, Domnul fixat sus pe cruce pentru noi şi-n locul nostru, iar noi jos, la
baza crucii, nefixaţi, liberi în atitudinea şi acţiunile noastre, am mai păcătui? Ținând cont că fiecare
păcat al nostru poate însemna o lovitură de ciocan în plus în piroanele ce-L ţintuiesc acolo? Numai
imaginarea simplă, a acestui fapt întâmplat acum 2.000 de ani, ar trebui să ne înfioreze şi să ne
determine, pe de-o parte, la o dragoste supremă adresată Mântuitorului, iar pe de alta, ar trebui să
ne motiveze deplin să luptăm şi să recurgem la abandonarea păcatului de orice fel.
Şi oare, ce efecte ar avea „transpunerea” imaginară a acestei scene a supliciului Domnului
Iisus, în momentele în care simţim că avem nevoie să ne reîntărim în credinţă sau chiar în fiecare zi
a vieţii noastre de creştini? Aş indrazni să apreciez că unele deosebit de benefice, înspre mântuire!
Revenind, alegerea este însă a noastră, a fiecăruia dintre noi! Dar alegerea Domnului nu
place Vrajmaşului!
De aceea, Satanei îi convine de minune dacă reuşeşte să-l facă pe creştin să creadă că Harul
Domnului Iisus (înţeles în sensul îngust, al anulării responsabilitaţilor omului, ce decurg din
iubirea purtată Mântuitorului!) este suficient pentru mântuirea sa, astfel înşelându-l pe acesta! De
ce? Foarte simplu: bazându-se doar pe Har, creştinul poate cădea în comoditate şi îşi poate neglija
mult mai uşor „datoria” sa, ce înglobează cei doi factori ce ţin de el (Credinţa şi, în special,
Ascultarea din iubire!). Context în care omul riscă să pice în delăsare, riscă să nu mai participe la
„efortul combinat”, riscă pierderea Raiului, înspre succesul Satanei! Înţelegeţi?
Scopul Satanei este scurtcircuitarea (întreruperea, blocarea etc.) traseului omului către
Dumnezeu!
Astfel, dacă într-adevăr, aceasta este poziţia oficială a baptiştilor, atunci, îndrăznesc să
apreciez că Bisericile Baptiste sunt în MARE eroare, doctrina lor referitoare la factorii implicaţi în
mântuire fiind falsă, cât se poate de satanică!
Fraţilor, dacă Harul Domnului Iisus (privit în sensul îngust!) ar fi suficient, atunci s-ar
mântuii toţi oamenii, dintotdeauna, fără excepţie! Nici măcar unul singur nu ar mai pieri! De la
nelegiuit la sfânt! Domnul are Har destul pentru Omenirea întreagă şi pentru omul tuturor
timpurilor!
426
Semnul Fiarei
Dar nu pare să fie deloc aşa! Probabil că prin Har şi numai prin Har (privit în sensul
îngust!), sau prin Credinţă şi numai prin Credinţă, se mântuiesc cei care-s absolut neputincioşi, cei
ce nu pot discerne sau nu pot acţiona, datorită unui gen de handicap. Probabil!?
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 9, 40. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii,
care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi?, 41. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar
acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.).
Dar acestea pot fi cazuri extrem de rare. Imensa majoritate a creştinilor au posibilitatea
exprimării şi manifestării alegerii, au liberul arbitru propriu, nu suferă de handicap în acest sens.
Şi cred că eronat este că multe dintre confesiunile creştine de astăzi preferă doctrinele
trunchiate. Te bazezi pe nişte versete biblice, dar le ignori sau le neglijezi în acelaşi timp pe altele,
dar care surprind acelaşi subiect.
Aş îndrăzni la o oarecare analogie măruntă, înspre sporirea practică a înţelegerii:
Dacă Ionescu îl caracterizează pe Popescu utilizând atribute pentru acesta, separat în trei
propoziţii:
1. Popescu este frumos.
2. Popescu este înalt.
3. Popescu este deştept.
atunci se pune întrebarea: Cum este Popescu?
Doar frumos? Sau doar înalt? Sau doar deştept? Iar dacă-i frumos, înseamnă că nu-i nici
înalt şi nici deştept? Sau dacă-i înalt, înseamnă că nu-i nici frumos şi nici deştept? Sau dacă-i
deştept, înseamnă că nu-i nici frumos şi nici înalt? Sau Popescu este numai frumos şi înalt, fără să
fie deştept? Sau Popescu este numai frumos şi deştept, fără să fie înalt? Sau Popescu este numai
înalt şi deştept, fără să fie frumos?
Cam aşa se pare că se „joacă” şi o bună parte a Lumii Creştine cu versetele biblice,
referitoare la calea mântuirii (cazul luat în discuţie), în susţinerea propriilor doctrine mai mult sau
mai puţin trunchiate. Căci o bună parte dintre confesiunile creştine iau în considerare în doctrinele
lor privind calea mântuirii, doar versetele referitoare fie la HAR, fie la CREDINŢĂ, fie la
îndeplinirea IUBIRII (toate acestea privite într-un sens strict, îngust!), fie realizează diverse
combinaţii incomplete între acestea. Când Biblia ne învaţă, de fapt, că ele sunt împreună,
interconectate, şi unele decurg din altele şi totul se petrece şi se împlineşte, pentru cei ce aleg prin
liber arbitru această cale şi nu se opun voii divine, cu ajutorul şi prin mila (Harul) Domnului.
De ce le considerăm preferenţial doar pe unele, dar le desconsiderăm sau le ignorăm pe
altele, dacă ele vizează acelaşi subiect?
Pentru că răspunsul corect este: Popescu este şi frumos şi înalt şi deştept.
Chiar dacă aceste atribute au fost surprinse diferenţiat (sau în combinaţii incomplete).
Credeţi că Popescu era altfel dacă Ionescu îl caracteriza utilizând combinaţii de atribute sau chiar
toate atributele împreună, în aceeaşi propoziţie (Popescu este frumos şi înalt sau Popescu este înalt şi
deştept sau Popescu este frumos şi deştept şi chiar toate odată: Popescu este frumos, înalt şi deştept)? Nu,
nicidecum! Ori surprinse diferenţiat, ori în combinaţii diverse, ori împreună, aceste atribute, toate,
îl caracterizează pe Popescu.
De aceea, îndrăznesc să apreciez că, vizavi de un subiect biblic, ca să scazi riscul să greşeşti,
trebuie să iei în considerare toate versetele care-l vizează, în acest caz având şansele cele mai mari
să înţelegi corect (şi nu trunchiat!) învăţătura respectivă.
Chiar acum îmi amintesc, de-un cunoscut de-al meu, un tip sincer credincios şi evlavios,
vechi practicant, plecat din Ortodoxie şi intrat în nu ştiu ce Asociaţie a Ortodocşilor Convertiţi:
- Cunoscutul: .... Mântuirea se face doar prin Credinţă. O spune clar Biblia. Punct!...
- Eu: ... ştii care-i problema cu „Credinţa” ta? ... exact acest „Punct!”... pentru că după el urmează şi
altele... ai pus „Punct!” prea devreme şi astfel ai obţinut o doctrină incompletă, trunchiată...
- Cunoscutul: .... Păi de ce?... că eu cred în Dumnezeu ... şi mă rog la El să-mi ierte păcatele... şi să-
mi ajute să nu mai fac alte păcate...
427
- Eu: ... vezi că te contrazici în sine! ... tu cu gura ta o spui... tu spui că te rogi la Dumnezeu să-ti dea
putere să nu mai comiţi păcate... dar, te rog să-mi defineşti „păcatul”! ... vezi că „păcatul” este
definit concret în Biblia ta... ştii ce înseamna „păcatul”? ... Ce înţelegi tu prin „păcat”?...
- Cunoscutul: .... Ăăă ... păi ... nu ştiu exact... uite că nu m-am gândit la asta... o sa mă uit...
- Eu: ... ca să eviţi „păcatul” trebuie, în primul rând, să ştii ce înseamnă acesta! ... „păcatul” este
nelegiuirea, „păcatul” se produce prin călcarea Legii lui Dumnezeu! ... şi atunci, ca sa eviţi
„păcatul”, trebuie să păzeşti Legea lui Dumnezeu... s-o păzeşti pentru că-L iubeşti pe Dumnezeu!
... deci acel „Punct!” al tău (exclusivist!) plasat imediat după Credinţă, este pripit, este
înşelător...
(Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 20. Vrei însă să
înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?, Cap. 4,
17. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine şi nu face păcat are.)
„Căci, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: «Mărturisirea credinţei nu se face doar cu limba, ci şi cu
faptele. Dacă acestea lipsesc, suntem în primejdie de a fi pedepsiţi cu acei care tăgăduiesc credinţa cu
totul.”53
354.
Deci, să credem numai, fără să recurgem la împlinirea iubirii, este insuficient. Căci numai
împlinind iubirea (străduindu-ne să păzim, în profunzimea lor, Cele Două Mari Porunci de Iubire
ale Domnului!), nu vom mai comite păcatul, fărădelegea. Aşadar, la „Credinţă”, trebuie adaugată
„Împlinirea Iubirii” care înseamnă exact Necomiterea Păcatului! Cine stă cu mâinile în sân, lejer,
comod, bazându-se doar pe „Credinţă”,”fără de fapte”, riscă să se autoînşele. Dumnezeu ne vrea pe
toţi în Rai iar fiecare dintre noi se vrea numai pe sine? Ramâne practic nepăsator la soarta veşnică a
apropiaţilor lui? Ar însemna falsă iubire, respectiv fărădelege! Iar că alegerea este a fiecăruia în
parte, este cu totul altceva. Însă fiecare creştin, trebuie să-şi facă datoria sa ce recurge din Iubire,
după conjunctură, după puterea şi darul său, indiferent de alegerea proprie a celorlalţi.
Din nefericire, se pare că majoritatea lumii creştine de astăzi, preferă să nu ia în considerare
tot Cuvântul, ci doar o parte din Cuvânt, şi acesta, preferenţial şi pe alese. Motivaţia, pe lângă
înşelatoria cronică, în foarte multe cazuri, poate consta în aceea că respectarea întocmai a
întregului Cuvânt presupune schimbarea inimii din temeli, fundamentală, prin lepădarea de sine
şi urmarea lui Hristos întru-totul, presupune răstignirea „eu-lui”. Şi pentru că nu vrem să
renunţăm la noi prea usor, preferam o astfel de atitudine „preferenţială”, „parţială”, „incompletă”,
care, deşi ne poate satisface comoditatea sufletească, este greşită.
Referitor la baptişti, din câte cunosc, aceştia nu se închină Domnului Dumnezeu prin/la
Fecioara Maria (Maica Domnului), statui, icoane, sfinţi morţi sau vii şi moaştele acestora. Şi bine
fac! Căci toate acestea pot însemna încălcarea Poruncilor Domnului, adică păcat! Adică
nerespectarea Iubirii (factorului consemnat la nr. 1) şi /sau Credinţei (factorului consemnat la nr.
2)! Din acest punct de vedere, teoretic cel puţin, sunt mult mai aproape de Sola Scriptura decât
ortodocşii. În schimb, se pare că au fost furaţi (înşelaţi de Satana!) foarte tare, pe altă parte,
respectiv, în privinţa zilei de odihnă şi împlinirii practice a factorilor ce determină mântuirea!
Dar la ortodocşi, cum stau lucrurile?
Citat, de pe site-ul „CrestinOrtodox.ro, cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”, din
capitolul intitulat „CONDIŢIILE MÂNTUIRII SUBIECTIVE”:
„Biserica noastră însă învaţă că mântuirea subiectivă - individuală - nu este un dar şi nici un
simplu act, ci este un proces şi o lucrare care se dezvoltă treptat şi se înfăptuieşte prin împreună-lucrarea a
doi factori: Dumnezeu şi omul însuşi. Din partea lui Dumnezeu ni se dăruieşte harul divin, iar din partea
omului sunt necesare credinţa şi faptele bune. Deci, condiţiile mântuirii subiective sunt acestea: harul divin
de la Dumnezeu şi credinţa şi faptele bune ale omului.
Mântuirea obiectivă s-a realizat numai prin jertfa lui Iisus Hristos, iar mântuirea subiectivă -
numită în limbajul Noului Testament şi „îndreptare”, „sfinţire” sau „mântuire” în sens mai restrâns - se
428
Semnul Fiarei
înfăptuieşte ca o urmare a celei obiective, prin acţiunea noastră de a ne apropia sau de a ne însuşi mântuirea
obiectivă prin eforturile noastre personale, în colaborare cu harul divin.”
Deci, Ortodoxia afirmă că mântuirea se realizează prin efortul combinat al omului cu
Dumnezeu, ceea ce este corect, întrucât, pe lângă că-i logic şi firesc, acest adevăr esenţial este
argumentat repetat în Sfânta Scriptură! Până aici au dreptate!
Chiar şi în privinţa factorilor ce determină mântuirea, teoretic cel puţin, ortodocşii sunt
mult mai aproape de adevăr decât baptiştii. Căci avem:
- 1. Faptele bune ale omului;
- 2. Credinţa omului;
- 3. Harul Domnului Iisus.
DAR.... sesizaţi eroarea? Observaţi unde s-a furişat eroarea, în Ortodoxie? Şi din ce cauză?
Eroarea este cât se poate de perfidă şi este, de asemenea, bineînţeles, de natură satanică! Eroarea se
datorează, şi de această dată, înţelegerii greşite în LANŢ!
Eroarea apare la factorul notat la nr. 1, respectiv la „Faptele bune ale omului”. Acest factor,
în Ortodoxie, este înjumătăţit, este incomplet, este trunchiat! Pentru că adevăratul factor,
neînjumătăţit, complet, netrunchiat, este: „Ascultarea omului din dragoste, din iubire”.
Iar noi am constatat, bazat pe Biblie (a se revedea CAPITOLUL 5. Voia Domnului: Legea
Domnului), că adevăratul factor, cel complet, adică Ascultarea din dragoste, din iubire, include,
bineînţeles:
- atât renunţarea la păcat şi fapte rele – la orice gen şi la toate, dacă se poate;
- cât şi săvârşirea faptelor bune! Pentru că iubirea este datoare la fapte bune, maximum posibil cu
putinţă!
Iar ortodocşii, deşi susţin în practicile propriei biserici, ca învăţătură separată, renunţarea la
păcat (dar într-un mod neexplicitat în profunzime, pe fiecare Poruncă divină în parte!), se pare că
nu iau în considerare în doctrina lor referitoare la „CONDIŢIILE MÂNTUIRII”, această
componentă vital importantă!
De ce? Foarte probabil pentru că îi “încurcă” valabilitatea integrală a Legii neschimbabile a
Domnului, respectiv a Celor Zece Porunci incluse în Cele Două Mari Porunci de Iubire, poruncite
repetat şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament, atât de către Domnul Dumnezeu Tatăl, cât şi de
către Domnul Iisus! Porunci înlocuite parțial prin încumetare omenească (cazul Poruncii a Patra),
interpretate sucit (cazul Poruncii a Doua) sau aruncate în derizoriu (cazul tuturor Celor Zece Porunci,
prea puțin propăvăduite, cunoscute, învățate și explicate în detaliu prin biserici, unde predomină
ritualurile!).
Căci „păcatul” este definit de Biblie ca fiind nelegiuirea, fărădelegea, încălcarea Legii
Domnului, încălcarea Poruncilor Iubirii! Iar renunţarea la păcat, la fărădelege, înseamnă exact
păzirea Poruncilor Iubirii, ce includ Legea expresă existentă (Cele Zece Porunci)! Iar printre
acestea, apare și porunca Sabatului Zilei a Șaptea, dar nu și Porunca zilei întâi, pe care o
păstrează dânșii! Ce ne facem, domnilor, cu acel repetat „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele”? Îl
neglijăm doar pentru a ne “justifica” subtil doctrinele înlocuite, trunchiate?
Biserica Ortodoxă a muşcat din înşelătoria satanică şi de aceea este incoerentă şi
contradictorie în sine! Pentru că, dacă nu recunoaşte valabilitatea integrală a Legii Domnului, exact
așa cum a fost transmisă Omenirii la Muntele Sinai, atunci n-ar trebui să mai susţină nici
renunţarea la păcat! Căci, repet, renunţarea la păcat înseamnă exact păzirea Legii Domnului, a
Celor Zece Porunci incluse în Cele Două Mari Porunci! Conştientizaţi? Rugaţi-i pe preoţii
ortodocşi, care nu recunosc valabilitatea ad-literam a Legii Domnului, a Celor Zece Porunci, să vă
definescă concret noţiunea de „păcat”! Dar s-o facă pe fiecare Poruncă în parte! În cazul Poruncii a
Doua, găsesc dânșii oarece explicații și pe mulți îi sucesc cu interpretarea. Totuși, insistați și aici să
vă răspundă dacă neînchinarea și neslujirea prin/la Maica Domnului, sfinți morți și moaște, etc
poate însemna vreodată fărădelege în contextul lipsei oricărei porunci divine în acest sens. De
asemenea, solicitați fundamental biblic al duminicii și întrebați-i dacă neținerea acesteaia poate
reprezenta vreodată fărădelege în contextul în care Domnul n-a poruncit-o niciodată! Rugați-i să vă
explice concret când se produce fărădelegea (păcatul): când ținem/sau nu ținem duminica (ziua
429
întâi neinclusă în Legea Domnului) sau când ținem/sau nu ținem sâmbăta (ziua a șaptea inclusă în
Legea Domnului). S-ar putea s-aveţi surprize... Întrucât doctrinele eronate și înţelegerea falsă
provoacă inevitabil incoerenţe!
Acesta cred eu că este substratul trunchierii în Ortodoxie, a unuia dintre cei trei factori
implicaţi în procesul mântuirii.
Sau, în cazul în care îşi vor susţine doctrina argumentând că este cu neputinţă pentru om,
slab fiind, ca să nu fie păcătos, atunci întrebaţi-i: „Câte fapte bune trebuie să facă acesta, pentru a
îndeplini factorul de mântuire (factor pe care ei înşisi îl recunosc!)?” Câte fapte bune ar trebui să faca
omul, în viziunea ortodoxă? Câte? Puţine? Doar unele, când îi apare ocazia, fără ca el să-şi
genereze ocazii? Din când în când? Când are el chef? Multe? Foarte multe? Câte fapte bune ar
trebui să facă omul? Să ne raspundă teologii sau preoţii la această întrebare.
Eu aş zice că răspunsul corect ar fi: maximum posibil cu putinţă!
Răspuns care, la rândul lui, ar genera o nouă întrebare: „Este omul (slab fiind!), capabil să
recurgă la fapte bune, maximum posibil cu putinţă?”
Şi acum, cred că răspunsul corect ar fi: omul este capabil să recurgă la fapte bune,
maximum posibil cu putinţă, exact în aceiaşi măsură în care este capabil şi să nu fie păcătos! Sau
altfel spus, este cu neputinţă pentru om ca să nu fie păcătos, exact în măsura în care este cu
neputinţă pentru el să recurgă la fapte bune, maximum posibil cu putinţă!
(Exemplu: Sfânta Evanghelie după Luca, Cap. 17, 10. Aşa şi voi, când veţi face toate cele
poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.,
Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 4, 17. Drept aceea, cine ştie să facă ce e bine
şi nu face păcat are.).
Cred că înţelegeti raţionamentul! De aceea, şi un eventual argument de acest tip, în
susţinerea trunchierii (în Ortodoxie!) a unuia dintre factorii implicaţi în procesul mântuirii omului,
cade! Pe lângă că, repet, un astfel de argument, ar anula practic cerinţa biblică repetată a Domnului
Iisus: aceea de-a păzi Poruncile Lui!
Revenind, pentru o înţelegere pragmatică, aş îndrăzni să sintetizez la minimum posibil cu
putinţă:
Biblia transmite următorul MESAJ, pentru creştin:
Să-L IUBIM (1) pe Dumnezeu, să CREDEM (2) în El şi prin HARUL (3) Domnului Iisus
vom fi mântuiţi! (1+2+3)
Ce-ar vrea Domnul mai mult de la noi, creştinii? Aş zice că nimic! Dar nici mai puţin!
Nu numai că-i susţinut de Biblie, dar eu cred că-i cât se poate de logic, simplu şi firesc! Iar
păstrarea curată, nepervertită a acestui MESAJ, obligă la respectarea principiului Sola Scriptura!
Însă Sola Scriptura ne indică spre insuficienţa Solei Gratia, singure, privite separat sau a
Solei Fide, de asemenea, singură, privită separat, atunci când sunt înţelese în sensul lor îngust, al
desresponsabilizării omului de sarcinile sale ce decurg din iubire. Sau, altfel spus, se pare că:
Singura „Sola” ce stă singură în picioare, este „Sola Scriptura”!
Dar vine Biserica Baptistă şi spune, contrar Bibliei, logicii şi firii:
Prin HARUL (3) Domnului Iisus vom fi mântuiţi! (Sola Gratia)
Doar atât! În viziunea acesteia, nu există „efortul combinat”, participă doar Dumnezeu, nu
şi omul. Se înşeală amarnic!
Dar vin şi alte biserici protestante şi spun, contrar Bibliei, logicii şi firii:
Prin CREDINŢĂ (2) vom fi mântuiţi! (Sola Fide)
430
Semnul Fiarei
Doar atât! În viziunea acestora, nu există „efortul combinat”, participă doar omul, nu şi
Dumnezeu. Se înşeală amarnic! Celor din această categorie, le-aş atrage atenţia, în plus, că dacă ar
fi aşa, atunci ar însemna că şi demonii s-ar mântui în cele din urmă. Căci demonii, ei înşişi cred în
existenţa Domnului Dumnezeu! (Exemplu: Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, Cap. 2, 19.
Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.). Iar noi ştim sigur că acest fapt
NU este adevărat, întrucit demonii nu se vor mântui! (Exemplu: Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 25,
41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului
şi îngerilor lui.).
Sau
Să CREDEM (2) în El şi prin HARUL (3) Domnului Iisus vom fi mântuiţi!
Doar atât! În viziunea acestora, în „efortul combinat”, participă Dumnezeu, iar omul poate
fi comod, lejer, delăsător în cele trebuincioase salvării sufletului său. Se înşeală amarnic!
Apoi vine Biserica Ortodoxă şi spune, mai mult, dar tot incomplet:
Să-L SEMI-IUBIM (parte din 1) pe Dumnezeu, să CREDEM (2) în El şi prin HARUL (3)
Domnului Iisus vom fi mântuiţi!
Şi aceştia au fost înşelaţi, în parte! Mult mai puţin decât baptiştii aici! Dar mult mai mult
decât ei în multe ale privinţe. Căci, pe de altă parte, practic, Biserica Ortodoxă păstrează ziua falsă
de odihnă, se închină prin/la Fecioara Maria, icoane, sfinţi morţi sau vii şi moaştele acestora etc. +
altele neporuncite. Şi rău face! Căci toate acestea pot însemna încălcarea Poruncilor Domnului,
adică păcat! Adică nerespectarea Iubirii (factorului notat la nr. 1: „Ascultarea omului din dragoste,
din iubire”), şi/sau a Credinţei (factorului notat la nr. 2)! Din acest punct de vedere, se pare că
ortodocşii au fost furaţi (înşelaţi de Satana!) foarte tare, şi sunt mult mai departe de Sola Scriptura,
decât baptiştii.
Toate bisericile creştine, fără de acest MESAJ biblic complet (1+2+3), ci cu mesajul
incomplet, mai mult sau mai puţin trunchiat, par să fie în eroare!
Iar, din nefericire, se pare că eroarea umple astăzi lumea creştină, Omenirea fiind furată
(înşelată de Satana) aproape în masă! Extrem de grav! Iar dacă n-ar fi aşa, ar însemna că Satana a
stat cu mâinile în sân în aceşti 2000 de ani de Creştinism!
Revenind la Biserica Ortodoxă în care şi eu m-am născut, foarte neplăcut surprins am fost,
fraţilor, după toţi aceşti ani de căutări, să constat că există şanse mari ca aceasta, alături de Biserica
Romano-Catolică, să rişte să fie unul dintre cele mai mari „Babiloane” dintre nenumăratele
confesiuni ale lumii creştine de astăzi! Probabil, în mare măsură, datorită acceptării „Sfintei
Tradiţii”.
Mult mai mult adevăr am găsit în bisericile creştine ce urmează principiul Sola Scriptura!
Chiar dacă unele dintre acestea sunt considerabil mai mici, cum ar fi, de exemplu, cea Adventistă
de Ziua a Şaptea!
(Exemplu: Isaia, Cap. 8, 20. Întrebaţi legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea
cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei.).
Am ajuns la ferma concluzie că, cu cât confesiunile creştine sunt mai severe în urmărirea
acestui principiu, cu atât sunt mai aproape de Adevăr şi mai departe de rătăcire!
431
Concluzie finală:
Înţelegerea falsă şi doctrinele seculare eronate, pervertite, mixte, biblico- tradiţioniste, sau întreg
„tradiţioniste” (total extrabiblice), provoacă inevitabil neputinţe si incoerenţe proprii MAJORE, celor ce le
acceptă! Toate confesiunile, toţi preoţii sau teologii sau credinciosii, etc. din această categorie, nu-şi pot
argumenta învăţăturile cu Biblia lor! Şi, asa cum spunea foarte sugestiv un cunoscut de-al meu, lector
universitar, aceştia „...fără Tradiţie sunt ca fără hainele de pe ei... nu-ţi pot da răspunsuri! ...”.
Pe lângă că, din nefericire, sub orbia înşelăciunii în care se zbat şi la care se pare că le este greu să
renunţe, sunt şi contra propriei lor Biblii, ceea ce este grav şi poate avea consecinţe nefaste în veşnicie! Nu
numai asupra lor ci şi asupra multora dintre cei pe care îi păstoresc greşit!
(Exemplu: Iezechiel, Cap. 22, 26. Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele;
nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt şi nu fac deosebire între curat şi necurat; de la zilele Mele de
odihnă şi-au întors ochii, şi Eu sunt înjosit de către aceştia., Sfânta Evanghelie după Matei, Cap. 7, 13.
Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o
află., Cap. 23, 13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea
oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.).
Pentru că doctrinele false sau pervertite pot avea ca efecte comiterea de păcate din categoria celor
„inobservabile”, „insesizabile”! Şi, prin păcat (conştient sau inconştient - prin înşelăciune!),
Satana îşi atinge scopul iar Dumnezeu suferă!
Dacă eşti într-o biserică creştină cu doctrine pervertite, poţi să încalci Cuvântul Domnului, adică să
comiţi păcat, fără ca măcar să-ţi dai seama! Şi cine şi-a atins scopul? Satana! De aceea a şi “muncit”, din
începuturi, la pervertirea învăţăturii creştine biblice originale! Şi se pare c-a reuşit în mare măsură, din
moment ce există atâtea mii de biserici creştine diferite, dar „fiecare cu adevărul său”!
Dar adevărul nu poate fi decât unul singur! Iar pervertirea adevărului este scopul Satanei!
Iar atunci când autoritatea Bisericii este pusă mai presus decât autoritatea Domnului Dumnezeu şi
când autoritatea Tradiţiei este pusă mai presus decât autoritatea Bibliei, rezultă APOSTAZIA! Adică
renunțarea la învăţătura sănătoasă, corectă, adevărată a Domnului Iisus Hristos şi urmarea unor învăţături
nesănătoase, incorecte, neadevărate, nebiblice, adăugate treptat, în timp, de către vrăjmaş (Satana) prin omul
înşelat!
De aceea lumea creștină a ajuns astăzi extrem de bulversată şi diferențiată! Dar noi să „stăm liniștiți”,
că există cineva care nu stă cu mâinile în sân, ci se luptă acerb, nu pentru eliminarea APOSTAZIEI, ci
pentru refacerea unităţii lumii creștine: Antihristul (Vrăjmaşul, Pervertitorul, Adăugătorul)! Pentru că,
conform profețiilor biblice, grosul lumii creștine va ajunge, din nefericire, sub stăpânirea acestuia, într-un
viitor ce nu pare a fi foarte îndepărtat. Iar APOSTAZIA, care nu este altceva decât rodul muncii
multimilenare a Satanei, a fost, este şi va fi folosită pentru ÎNŞELAREA lumii!
Vă rog să reflectaţi foarte profund! Întrucât „problema” nu este numai a mea, ci şi a fiecărei fiinţe
umane dintodeauna! Iar toţi cei ce recurg şi staruie într-o poziţie contrară Cuvântului lui Dumnezeu
exprimat prin Sfânta Scriptură (şi mai ales după ce li se redescoperă Adevărul biblic!) sau cei ce aderă la o
poziţie „indiferentă” (atitudine extrem de răspândită astazi, din nefericire!), riscă să se autoînşele! Foarte
mulți dintre cei ce parcurg prezenta lucrare sau altele similare religioase, iau totul ca pe un roman, ca pe o
poveste. De parcă nu le-ar apartine, nu i-ar viza și pe ei și n-ar fi și lupta lor. Nu procedați astfel, dragilor,
pentru că este exact povestea dumeavoastră (nu numai a altora!), este povestea care, prin proprie alegere, vă
va determina veșnicia! “Ai toată apecierea mea pentru cartea aceasta” – îmi spunea cineva. Fraților, cartea
aceasta n-a fost scrisă pentru apreciere proprie deșartă, ci în speranța salvării de suflete în eternitate!
este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte., Epistola către Evrei a Sfântului Apostol
Pavel, Cap. 2, 3. Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din
propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o,).
432
Semnul Fiarei
Astfel, deşi de foarte bună credinţă, majoritatea confesiunilor creştine înregistrează lacune, de
esenţă! Rog pe oricine, indiferent de credinţa moştenită, să nu fie reticent, ci deschis către Adevărul Biblic.
Şi eu m-am născut ortodox dar am constatat că doctrinele din propria confesiune, în bună măsură, nu au
fundament sripturistic. De aceea, vă rog să găsiţi timpul pentru a verifica informaţiile primite, cu Biblia, l-a
care vă invit să reflectaţi profund.
Domnul Dumnezeu transmite poporului Său, adică credincioșilor adevărați și sinceri din toate
confesiunile creștine și de pretutindeni, un mesaj al separării (şi nu al „unirii în diversitate” - “Together”
= Împreună!), al ieşirii din Babilon (al părăsirii doctrinelor bisericești false!) și respectiv al afilierii la
„biserica rămășiței” (formată din cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”), cea
care urmează întocmai și numai Biblia! Acest mesaj, își va găsi împlinirea maximă, în timpul vieții ultimei
generații a acestui Pământ, când lumea va fi nevoită să se polarizeze în două tabere.
(Exemplu: Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Cap. 6, 17. De aceea:
"Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi
primi pe voi., Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Cap. 12, 17. Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra
femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin
mărturia lui Iisus., Cap. 14, 12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi
credinţa lui Iisus.).
Vă recomand să nu fiţi orgolioşi şi să vizionaţi pe You Tube, cel puţin seria intitulată „RĂZBOIUL
TOTAL”, a Profesorului Walter J. Veith (acestea se pot găsi uşor, la finalul fiecărui film, fiind redată
întreaga listă cu denumirile celorlalte filme).
Dintre acestea, prioritare pot fi:
You Tube: Serialul “RĂZBOIUL TOTAL”: Omul din spatele măştii; Fiara din adinc;
Secretul din spatele societăţilor secrete; Crima tuturor veacurilor; Două fiare devin prietene; Vinul
Babilonului; Femeia călare pe fiară; Apogeul iminent al istoriei; Mult aşteptatul mileniu;
You Tube: Asul lui Trump - Walter Veith + altele similare.
You Tube: 2/20. Doug Batchelor - Codul profeţiei - Răpirea din Apocalipsa; 8/20. Doug
Batchelor - Codul profeţiei - Cea mai mare farsă a istoriei; 9/20. Doug Batchelor - Codul profeţiei -
Apocalipsa îl demască pe antichrist; 10/20 Doug Batchelor - Codul profeţiei - 666 și Semnul Fiarei;
11/20. Doug Batchelor - Codul profeţiei - SUA în profeția Biblică ; 13/20. Doug Batchelor - Codul
profeţiei - Înșelătorii Mortale ; Agenda pentru unitate a Antihristului: Reperele Fiarei. Doug
Batchelor | cu subtitrare în romana; Mesajul papei a implinit profetia; etc.
You Tube: 5 filme, intitulate: „Ziua a şaptea (1)” – (5)” - prezentator Hal Holbrook.
Interesante sunt şi seriile traduse în română ale lui David Asscherick, intitulate „Descoperind
Profeţiile” + altele similare.
Țineți pasul cu informațiile actualizate permanent prin mas-media și fiți pregătiți pentru
Dumnezeu, ASTĂZI!
Deşi bine ar fi să parcurgeţi integral lucrarea intitulată “Semnul Fiarei” (pentru mult mai multe
detalii şi argumente – susţinute şi explicate de mari profesori şi teologi români şi internaţionali!),
dacă nu o veţi face, recomand măcar citirea integrală a Capitolelor: “CAPITOLUL 5. Voia Domnului: Legea
Domnului, CAPITOLUL 6. Voia Satanei: Păcatul, CAPITOLUL 8. Dincolo de moarte. Învierile,
CAPITOLUL 9. Religiile lumii, CAPITOLUL 10. Închinarea prin sfinţi” sau măcar a Capitolelor
prioritare: “CAPITOLUL 11. Ziua de odihnă, CAPITOLUL 12. Fiara din vremurile din urmă,
CAPITOLUL 13. SEMNUL FIAREI, CAPITOLUL 14. Vremurile din urmă, CAPITOLUL 15.
Babilonul”, şi mai ales a celui intitulat “Reacţii şi comentarii” (lucrarea intitulată “Semnul Fiarei”, se
poate solicita (cel puţin sub forma electronică), gratuit, de către oricine, la adresa de e-mail sus specificată).
În concluzie, fraţi creştini din oricare confesiune, vă rog să nu vă înecaţi la mal! Necunoaşterea
în timp util a Elementelor prezentate, ar putea determina pierderea de suflete în masă, pentru veşnicie!
Ceea ce nu este deloc de dorit! Vă rog să nu vă asumaţi acest COLOSAL risc! De aceea, cred că înţelept este
să cercetaţi în profunzime ideile și informațiile primite, chiar dacă, la prima vedere, acestea frapează!
Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi toţi!

Doctor inginer Cîrstian Dragoş George
433

A4 Neputintele Doctrinelor Bisericesti False

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

A4 Neputintele Doctrinelor Bisericesti False

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dr. ing.

Dragoş George CÎRSTIAN

Ediţia nr.: .....

Ordinea de citire, recomandată: 1. Identitatea Antihristului Apocaliptic; 2. Ziua falsă de

Neputințele și lacunele doctrinelor bisericești tradiționale false .........................................5

Neputințele și lacunele doctrinelor bisericești

Citat sursă ortodoxă:

Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – A.

Cele Zece Porunci neschimbabile, formează Legea Morală, scrisă cu însuși

... în primăvara lui 2017...

- Eu:... Părinte, luaţi lucrarea?...

Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – B.

... în primăvara lui 2017...

Preot ortodox, ce oficiază în Braşov – C.

... în primăvara lui 2017...

Şi nici ea, mama pamânteană a Mântuitorului, Fecioara Maria/Maica Domnului, nu a avut

Omul trebuie să se închine și să slujească doar și numai Domnului!

Fraţilor, să nu ne minţim propria conştiinţă de dragul prejudecăţilor moştenite! Loialitatea

Citat Wikipedia, “Legea talionului”:

(Exemplu: Deuteronomul - A cincea

Noul Testament Vechiul Testament

Iar Iisus a zis: Ştii poruncile: Ştii poruncile: … Porunca

- şi o ascultare de Porunci cu adevărat vie, motivată de iubire, ce se împlineşte practic prin

Mesajul biblic mântuitor este complet!

Dragilor, condiţiile de mântuire, regulile de mântuire, factorii implicaţi în procesul

modernă; teologia părtășiei, studiul biblic, ecumenism (Ecumenismul este o mișcare

Uitaţi un alt exemplu, chiar de pe un site ortodox:

Şi încă unul, de pe un site, cred că baptist:

Şi acum aş vrea să pătrund, pe alocuri, puţin mai în detaliu, şi să ne referim, de exemplu, la

- C.: NIMIC (cu privire la identificarea acestora).

Nu ştiu de unde deţine informaţia referitoare la existenţa a „două judecăţi” cu „prima la 40 de

mulți dintre susținătorii duminicii, le dezbat, le diseacă, le contraargumentează și le desființează,

1. MARELE LIPS BIBLIC.

Creștinismului și în paralel cu acesta. În paralel inițial, suprapus și contopit în bună măsură,

sarbatoarea duminicii, Craciunul, botezul si împartasania. Acoperamântul capului preotilor ortodocsi se

iubite diavolului. Și nu în ultimul rând, înseamnă supunere inconștientă și ascultare și recunoașterea

învățături anti-folositoare (generatoare de păcate doctrinare!) pe care le și apără cu înverșunare, în

Toate creaturile, cerești sau omenești, trebuie să se închine doar Domnului!

Citat sursă ortodoxă:

2. MAREA SMINTEALĂ: “Hristos - călcător de Poruncă”

Fapt neconștientizat de către „Preotul” nostru, se pare. Pe cale de consecință, Mantuitorul,

3. DOUĂ MARI ERORI

Și totodată, le îngustezi la maximum posibil cu putință aplicabilitatea, le reduci importanța

 PRIMA MARE EROARE: “sâmbăta doar a evreilor și doar de la Sinai”

Ieşirea - a doua carte a lui Moise,

Explicație, nu argument! Să lămurim deplin lucrurile! Pentru că argumente biblice dvs. nu

Domnul Iisus este Adevărul!

A nu urma Adevărul, echivalează cu a nu-L urma pe Domnul Iisus!

Mai jos aveți câteva Citate, sursă ortodoxă:

Citat sursă ortodoxă:

Situație în care, reacția Mântuitorului nu este nicidecum vreuna de motivare a faptelor

Invictus; și astăzi această denumire se conservă în țările anglofone (Sunday) și în

Ca să vă convingeți singuri, probați-i dvs., adresându-le întrebarea. Dacă găsiți vreo

Prin comparație, să vedem ce ne spune originalul grecesc. Bible Hub:

Limba engleză I was in [the] Spirit on the Lord’s day

“După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au

Iar acum, să vedem ce spune originalul, cu ajutorul Bible Hub:

[the] [the] first

and He re He had d on the da And ende He had d

on the da and He sanct the seven

And bless and acco had create He reste

Apoi, să mergem la Lege, exemplificând versete tot din Vechiul Testament:

you shall lab [In it] you sh your Go

‫ַש ָ ּ֖בֶָּׁ֣֣֖ת֙׀‬ ‫יעי‬