CÂNTUL RUGĂCIUNII

RUGĂCIUNE, IERTARE, VINDECARE

O extindere a principiilor din

Un Curs în Miracole
CÂNTUL RUGĂCIUNII
anexă la Un Curs în miracole
RUGĂCIUNE, IERTARE, VINDECARE

1. RUGĂCIUNE
Introducere
S-1.In.1. Rugăciunea este cel mai mare dar cu care Dumnezeu l-a binecuvântat pe Fiul Său
atunci când l-a creat. Atunci a fost ceea ce trebuia să fie: unica voce pe care o împărtășește
Creatorul și creația Lui; cântul pe care îl cântă Fiul Tatălui său, Cel Care întoarce mulțumirile pe
care i le oferă Fiul Său. Nesfârșită e armonia, pacea și bucuria adusă de Iubirea pe care și-o dau
pentru totdeauna unul altuia. Și așa, creația se extinde. Dumnezeu aduce mulțumiri extensiei Sale
prin Fiul Său. Fiul Său mulțumește pentru creația sa, în cântul creației sale în Numele Tatălui
său. Iubirea pe care o împărtășesc este ceea ce va fi rugăciunea de-a pururi, atunci când timpul se
va termina. Pentru că așa a fost și înainte ca timpul să fi părut a fi.
S-1.In.2. Pentru tine, care te afli un timp în timp, rugăciunea ia forma care se potrivește cel mai
bine nevoilor tale. Tu ai doar UNA. Ceea ce Dumnezeu a creat UNA, trebuie să-și recunoască
unu-itatea și să se bucure că ceea ce iluziile păreau să separe e UNA pentru totdeauna în Mintea
lui Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie acum mijlocul prin care Fiul lui Dumnezeu renunță la
scopuri separate și interese separate și se întoarce în sfântă bucurie la adevărul unirii în Tatăl său
și în sine însuși.
S-1.In.3. Lasă deoparte visele, Fiu sfânt al lui Dumnezeu, și, ridicându-te așa cum te-a creat
Dumnezeu, abandonează-ți idolii și amintește-ți de El. Rugăciunea te va susține acum și te va
binecuvânta în timp ce îți înalți inima către El într-un cânt înălțător ce tinde mai sus și apoi tot
mai sus, până când atât sus cât și jos vor fi dispărut. Credința în țelul tău va crește și te va susține
în timp ce urci scara strălucitoare spre pajiștile Cerului și către poarta păcii. Căci asta este
rugăciunea, și aici este mântuirea. Aceasta este calea. Este darul lui Dumnezeu pentru tine.
I. Adevărata rugăciune
S-1.I.1. Rugăciunea este calea oferită de Spiritul Sfânt pentru a ajunge la Dumnezeu. Nu e doar o
întrebare sau o implorare. Nu poate izbuti până nu îți dai seama că nu cere nimic. Cum altfel și-ar
putea servi scopul? Este imposibil să te rogi pentru idoli și să speri ca rugăciunea ta să ajungă la
Dumnezeu. Rugăciunea adevărată trebuie să evite capcana implorării. Cere, mai degrabă, să
primești ceea ce deja ți s-a dat; să accepți ceea ce există deja.
S-1.I.2. Ți s-a spus să ceri de la Spiritului Sfânt răspunsul pentru orice problemă concretă și că
vei primi un răspuns concret dacă asta e ceea ce ai nevoie. De asemenea, ți s-a spus că există o
singură problemă și un singur răspuns. În rugăciune, asta nu este un lucru contradictoriu. Există
decizii de luat aici și trebuie luate, fie că sunt sau nu iluzii. Nu ți se poate cere să accepți
răspunsuri care depășesc nivelul de nevoie pe care îl poți recunoaște. Prin urmare, nu contează
forma întrebării și nici modul în care este pusă. Forma răspunsului, dacă este dat de Dumnezeu,
se va potrivi nevoilor tale așa cum le poți vedea. Acesta este doar un ecou al răspunsului Vocii
Sale. Sunetul real este întotdeauna un cânt de Recunoștință și de Iubire. -TIM
S-1.I.3. Nu poți, așadar, să ceri ecoul. Cântul este Darul. Odată cu el vin nuanțele, armonicile,
ecourile, dar acestea sunt secundare. În rugăciunea adevărată auzi doar cântul. Toate celelalte
sunt doar adăugate. Ai căutat în primul rând Împărăția Cerurilor și toate celelalte ți-au fost date.
S-1.I.4. Secretul rugăciunii adevărate este să uiți lucrurile de care crezi că ai nevoie. A cere
ceva specific e similar cu a privi păcatul și a vrea apoi să-l ierți. În același mod, în
rugăciune trebuie să treci cu vederea nevoile tale concrete pe măsură ce le vezi, și să le pui
în Mâinile lui Dumnezeu. Acolo ele devin darurile tale pentru El, pentru că așa Îi spui că
nu vei avea alți zei înaintea Lui; nici altă iubire decât a Lui. Care ar putea fi răspunsul Lui
decât amintirea ta despre El? Poate fi el schimbat pentru un sfat banal dat la o problemă
de durata unei clipe? Dumnezeu răspunde numai pentru eternitate. Însă toate aceste mici
răspunsuri sunt cuprinse în Răspunsul Lui.
S-1.I.5. Rugăciunea este un pas în spate; o detașare, o perioadă liniștită de ascultare și iubire. Nu
trebuie confundată cu niciun fel de implorare, pentru că este un mod în care îți amintești de
sfințenia ta. De ce ar trebui sfințenia să implore, fiind îndreptățită pe deplin la tot ceea ce are
Iubirea oferit? Și spre Iubire mergi în rugăciune. Rugăciunea este o ofrandă; renunți la tine însuți
pentru a fi Una cu Iubirea. Nu este nimic de cerut, deoarece nu mai rămâne nimic de dorit. Acest
nimic devine altarul lui Dumnezeu. Dispare în El.
S-1.I.6. Acesta nu este un nivel de rugăciune care să poată fi accesat de oricine oricând. Cei care
nu au ajuns la el, mai au nevoie de ajutorul tău în rugăciune, deoarece cererea lor nu este încă
bazată pe acceptare. Ajutorul în rugăciune nu înseamnă că cineva mediază între tine și
Dumnezeu, ci înseamnă că e cineva lângă tine care te ajută să te înalți până la El. Cel care și-a
dat seama de bunătatea lui Dumnezeu se roagă fără frică. Iar cel care se roagă fără frică nu poate
decât să ajungă la El. Prin urmare, și El poate ajunge la Fiul Său, oriunde s-ar afla și orice formă
ar părea să ia.
S-1.I.7. Rugăciunea către Cristos din oricine este o adevărată rugăciune, deoarece este un dar de
mulțumire către Tatăl Său. A cere ca El Însuși să fie Cristos nu este o cerere. Este un cântec de
mulțumire pentru ceea ce ești. Asta e puterea rugăciunii. Nu cere nimic și primește totul. Această
rugăciune poate fi împărtășită pentru că primește pentru toată lumea. Să te rogi împreună cu
cineva care știe că acest lucru este adevărat, înseamnă a primi deja răspunsul. Forma concretă de
rezolvare a problemei poate fi primită de oricare dintre voi; nu contează care. Poate că va ajunge
la amândoi, dacă sunteți într-adevăr conectați unul cu celălalt. Va veni pentru că ați conștientizat
că Cristos este în amândoi. Acesta este singurul adevăr.

II. Scara rugăciunii

S-1.II.1. Rugăciunea nu are început și nici sfârșit. Este o parte a vieții. Dar se schimbă în formă
și crește odată cu învățarea până când ajunge la starea sa fără formă și fuzionează într-o
comunicare totală cu Dumnezeu. În forma sa de a cere nu este nevoie și, adesea, nici nu face apel
la Dumnezeu și nici nu implică vreo credință în El. La aceste niveluri, rugăciunea este doar
dorință, dintr-un sentiment de lipsă și nevoie.
S-1.II.2. Aceste forme de rugăciune sau solicitare din nevoi implică întotdeauna sentimente de
slăbiciune și inadecvare și nu ar putea fi niciodată făcute de un Fiu al lui Dumnezeu care știe
Cine este. Nimeni, atunci, dacă este sigur de identitatea lui nu s-ar putea ruga astfel. Totuși, este
de asemenea adevărat, că nimeni care nu este sigur de identitatea sa nu poate evita să se roage în
acest fel. Iar rugăciunea este la fel de continuă ca viața. Toată lumea se roagă fără încetare. Cere
și deja ai primit, de vreme ce ai stabilit ce îți dorești.
S-1.II.3. De asemenea, este posibil să se ajungă la o formă mai înaltă de a cere-din-nevoie,
pentru că în această lume rugăciunea este reparativă și, prin urmare, trebuie să stabilească
niveluri de învățare. Aici, cererea poate fi adresată lui Dumnezeu cu credință cinstită, deși nu
încă cu înțelegere. Un sentiment vag și de obicei instabil de identificare a fost în general atins,
dar tinde să fie estompat de un simțământ adânc înrădăcinat al păcatului. Este posibil, la acest
nivel, să solicitați în continuare diverse lucruri din acestă lume și, de asemenea, este posibil să
ceri daruri precum onestitatea sau bunătatea și, în special, iertarea pentru numeroasele surse de
vinovăție care stau la baza oricărei rugăciuni din nevoie. Fără vinovăție nu există nici o penurie.
Cei fără de păcat nu au nevoi.
S-1.II.4. La acest nivel apare și această curioasă contradicție în termeni, cunoscută ca
„rugăciunea pentru dușmanii noștri”. Contradicția nu se află în cuvintele reale, ci mai degrabă în
modul în care sunt interpretate de obicei. Atâta timp cât credeți că aveți dușmani, ați limitat
rugăciunea la legile acestei lumi și v-ați limitat capacitatea de a primi și de a accepta în cadrul
acelorași margini înguste. Și totuși, dacă ai dușmani ai nevoie de rugăciune și chiar, mare nevoie.
Ce înseamnă cu adevărat această expresie? Rugați-vă pentru voi, ca să nu căutați să-l întemnițați
pe Cristos și, astfel, să pierdeți recunoașterea propriei dvs. Identități. Nu trăda pe nimeni sau te
vei trăda chiar pe tine.
S-1.II.5. Un dușman este simbolul unui Cristos în lanțuri. Și cine ar putea fi El în afară de tine?
Rugăciunea pentru dușmani devine astfel o rugăciune pentru propria ta libertate. Acum nu mai
este o contradicție în termeni. A devenit o declarație a unității lui Cristos și o recunoaștere a
nepăcătoșeniei Sale. Și acum devine sfântă, pentru că îl recunoaște pe Fiul lui Dumnezeu așa
cum a fost creat.
S-1.II.6. Să nu uiți niciodată că rugăciunea la orice nivel este întotdeauna pentru tine. Dacă te
unești cu cineva în rugăciune, îl faci parte din tine. Vrăjmașul ești tu, așa cum e și Cristosul.
Înainte de a putea deveni sfântă, rugăciunea devine o alegere. Nu poți alege pentru altul, poți să
alegi doar pentru tine. Roagă-te cu adevărat pentru dușmanii tăi, căci în asta stă propria-ți
mântuire. Iartă-i pentru păcatele tale și vei fi într-adevăr iertat.
S-1.II.7. Rugăciunea este o scară care ajunge până în Cer. În vârf există o transformare
asemănătoare cu a ta, căci rugăciunea face parte din tine. Lucrurile pământului sunt lăsate în
urmă, toate de neamintit. Nu ai ce să ceri, căci nu lipsește nimic. Identitatea în Cristos se
recunoaște și se stabilește pentru totdeauna, incoruptibilă și mai presus de orice schimbare.
Lumina nu mai pâlpâie și nu se va stinge niciodată. Acum, fără niciun fel de nevoi și învăluit
pentru totdeauna în nepăcătoșenia pură, care este darul lui Dumnezeu pentru tine, Fiul Său,
rugăciunea poate deveni din nou ceea ce era menit să fie. Deocamdată se ridică ca un cântec de
mulțumire Creatorului tău, cântat fără cuvinte, nici gânduri, nici dorințe deșarte, fără a avea
nevoie de nimic altceva. Așa că se extinde, așa cum îi era menit să facă. Și pentru acest dar,
Dumnezeu Însuși îți mulțumește.
S-1.II.8. Dumnezeu este scopul oricărei rugăciuni, oferindu-i veșnicie în locul sfârșitului. Nici
început nu are, deoarece scopul nu s-a schimbat niciodată. Rugăciunea în formele sale de
dinainte e o iluzie, deoarece nu ai nevoie de o scară să ajungi la ceea ce nu ai părăsit niciodată.
Cu toate acestea, rugăciunea este parte a iertării atâta timp cât iertarea, ea însăși o iluzie, rămâne
neatinsă. Rugăciunea este legată de învățare până când obiectivul învățării e atins. Și atunci toate
lucrurile se vor transforma împreună și se vor întoarce fără nicio pată la Mintea lui Dumnezeu.
Fiind dincolo de învățare, această stare nu poate fi descrisă. Cu toate acestea, etapele necesare
realizării ei trebuie înțelese, dacă vrem ca pacea să fie restaurată în Fiul lui Dumnezeu, care
trăiește acum cu iluzia morții și cu frica de Dumnezeu.

III. Rugăciunea pentru alții

S-1.III.1. Am spus că rugăciunea este întotdeauna pentru tine, și așa este. Atunci de ce să te mai
rogi pentru alții? Și dacă o faci, cum ar trebui să o faci? Rugăciunea pentru alții, dacă este
înțeleasă pe bună dreptate, devine un mijloc pentru a-ți ridica proiecțiile de vinovăție de pe
fratele tău și pentru a-ți permite să recunoști că el nu ți-a făcut niciun rău. Ar trebui să renunți la
gândul otrăvitor că el este dușmanul tău, echivalentul tău rău, nemesisul tău, înainte ca tu să poți
fi salvat de vinovăție. Pentru asta, mijlocul e rugăciunea, puterea e în creștere și scopurile din ce
în ce mai înalte, până când se ajunge chiar mai sus de Dumnezeu.

S-1.III.2. Primele formele de rugăciune, cele din partea de jos a scării, nu vor fi ferite de invidie
și răutate. Cer răzbunare, nu iubire. Nici nu provin de la cineva care înțelege că sunt chemări la
moarte, făcute din frică de cei care prețuiesc vinovăția. Invocă un zeu răzbunător și pare că el le
răspunde. Nu poți cere să ceri Iadul pentru altul și apoi să scăpi de ceea ce ai cerut. Doar cei care
sunt în iad pot cere iadul. Cei care au fost iertați și care și-au acceptat iertarea, nu pot să facă
niciodată o astfel de rugăciune.
S-1.III.3. Deci, la acest nivel, obiectivul învățării trebuie să fie acela de a recunoaște că
rugăciunea va aduce un răspuns doar în forma în care a fost făcută rugăciunea. E de ajuns. De
aici va fi un pas ușor către următoarele niveluri. Următoarea ascensiune începe cu asta:
 Ceea ce am cerut pentru fratele meu,
nu este ceea ce mi-aș dori pentru mine.
Astfel, am făcut din el, dușmanul meu.

Este evident că acest pas nu poate fi atins de nimeni care nu vede nicio valoare sau avantaj
pentru sine în eliberarea altora. Acest lucru poate întârzia mult timp, deoarece poate părea a fi
periculos în loc de milostiv. Pentru cei vinovați, pare într-adevăr un avantaj real în a avea
dușmani, iar acest câștig imaginat trebuie abandonat, dacă vrei dușmanii tăi să fie eliberați.

S-1.III.4. Vina trebuie abadonată, nu ascunsă. Și asta poate avea unele urmări dureroase și chiar
dacă pare un pas milostiv, poate fi urmat de o retragere profundă în frică pentru un timp. Căci
apărările fricii sunt temătoare în sine și, atunci când sunt recunoscute, își aduc frica cu ele. Cu
toate acestea, ce avantaj a adus vreodată vreunui prizonier o iluzie de evadare? Evadarea sa reală
din vinovăție constă doar în recunoașterea că vinovăția a dispărut. Și cum poate fi recunoscut
acest lucru atât timp cât o ascunde în altul și nu o vede ca pe al lui? Teama de evadare face
dificilă întâmpinarea libertății și a face din dușmsn un temnicier pare a fi siguranță. Atunci, cum
poate să fie el eliberat fără o teamă nebună pentru tine? Ai făcut din el mântuirea ta și scăparea ta
din vinovăție. Investiția ta în această scăpare atârnă greu, iar teama de a-i da drumul este
puternică.

S-1.III.5. Stai nemișcat o clipă,acum și gândește-te ce ai fabricat. Nu uita că tu ai făcut-o și , prin

urmare, îi și poți da drumul. Întinde-i mâna ta. Acest dușman a venit să te binecuvânteze.
Primește binecuvântarea lui și simte cum inima ta se înalță și frica ta se duce. Nu te agăța nici de
frică, nici de el. El este Fiul lui Dumnezeu, împreună cu tine. El nu este temnicer, ci mesager al
lui Cristos. Fii asta pentru el, ca să îl poți vedea așa.

S-1.III.6. Nu este ușor să ne dăm seama că rugăciunile în care ceri lucruri, un anumit statut
social, o iubirea umană sau „daruri” externe de orice fel, nu fac decât să te facă prizonier și
să ascundă vinovăție. Aceste lucruri sunt folosite ca obiective care îl înlocuiesc pe
Dumnezeu și, prin urmare, distorsionează scopul rugăciunii. Aceasta devine doar o dorință
de a le avea. Nu e nevoie de cerințe atât de explicite. Scopul lui Dumnezeu se pierde în
căutarea acestor diverse mici obiective, iar rugăciunea devine cerere pentru dușmani.
Puterea rugăciunii poate fi recunoscută destul de clar chiar și aici. Nimeni care vrea un
dușman nu va reuși să nu găsească unul. Dar la fel de sigur va pierde singurul obiectiv
adevărat care i se oferă. Gândiți-vă la costuri și- atunci veți înțelege. Prețul tuturor
celelalte obiective este însuși Dumnezeu.

IV. Rugăciunea cu alții

S-1.IV.1. Până să înceapă măcar cel de-al doilea nivel, rugăciunea nu poate fi împărtășită. Căci
până la acel moment, fiecare trebuie să ceară lucruri diferite. Dar odată ce ai pus sub semnul
întrebării nevoia de a-l ține pe celălalt de dușman și motivul pentru care ai făcut acest lucru a fost
recunoscut chiar doar pentru o clipă, devine posibil să vă alăturați în rugăciune. Dușmanii nu
împărtășesc un obiectiv. În asta dușmănirea lor este păstrată. Dorințele lor separate sunt
arsenalele lor; cetățile lor de ură. Cheia elevării în continuare în rugăciune constă în acest gând
simplu, această schimbare de mentalitate sau perspectivă:

Mergem împreună, tu și eu.

S-1.IV.2. Acum este posibil să vă ajutați în rugăciune, și astfel să ajungeți la voi înșivă. Acest
pas începe o ascensiune mai rapidă, dar mai sunt multe lecții de învățat. Calea este deschisă, iar
speranța este justificată. Cu toate acestea, este la început probabil să putem crede că ceea ce este
cerut chiar de cei care se alătură în rugăciune nu este scopul pe care rugăciunea ar trebui să-l
caute cu adevărat. Chiar și împreună puteți cere lucruri și, să nu vă dați seama că e doar o iluzie a
unui obiectiv pe care îl împărtășești. Este posibil să cereți împreună anumite amănunte și să nu
vă dați seama că solicitați efecte fără cauză. Și asta nu poți obține. Căci nimeni nu poate primi
doar efecte, cerând o cauză care nu i le poate oferi.

S-1.IV.3. Nici măcar unirea nu este suficientă, dacă cei care se roagă împreună nu întreabă,
înainte de toate, ce este Voința lui Dumnezeu. Doar din această cauză poate veni răspunsul în
care sunt incluse și toate amănuntele; toate dorințele separate unificate într-una. Rugăciunea
pentru amănunțit cere întotdeauna ca trecutul să fie repetat într-un fel. Ceea ce te bucura înainte
sau așa părea; ce era a altcuiva și părea că îl iubește - toate acestea sunt doar iluzii din trecut.
Scopul rugăciunii este de a elibera prezentul din lanțurile sale de iluzii trecute; să-l lase să fie un
remediu liber ales dintre toate alegerile care au reprezentat o greșeală. Ce poate oferi acum
rugăciunea, depășește cu mult tot ceea ce ai cerut înainte, astfel că, să te mulțumești cu mai
puțin, rezultă a fi jalnic.

S-1.IV.4. De fiecare dată când te rogi alegi o șansă nou-născută. Și ai înăbuși-o și ai încarcera-o
în vechile închisori, când șansa asta a venit să te eliberezi de toate deodată? Nu-ți limita cererea!
Rugăciunea poate aduce pacea lui Dumnezeu. Ce lucru legat de timp vă poate oferi mai mult de-
atât, în scurta perioada ce trece până se prăbușește în praf?

V. Scara se termină
S-1.V.1. Rugăciunea este o cale spre adevărata smerenie. Și aici din nou se ridică încet și crește
în forță și-n iubire și-n sfințenie. Dă-i voie să lase însă pământul acolo unde începe să se ridice la
Dumnezeu și adevărata smerenie va veni în sfârșit pentru a-i binecuvânta mintea care a crezut că
stă singură împotriva lumii. Smerenia aduce pace pentru că nu susține că trebuie să guvernezi
universul și nici să judeci toate lucrurile așa cum le-ai vrea să fie. Toți micii zei, sunt lăsați
deoparte cu bucurie, nu cu resentimente, ci în cinstea și recunoașterea că nu îți mai servesc.
S-1.V.2. Iluziile și smerenia au obiective atât de diferite, încât nu pot coexista și nici nu
împărtășesc un loc unde se pot întâlni. Acolo unde a venit una, cealaltă dispare. Cei cu adevărat
smeriți nu au alt scop decât Dumnezeu, deoarece nu au nevoie de idoli și apărarea nu mai
servește niciunui scop. Inamicii sunt inutili acum, pentru că smerenia nu se opune. Nu se ascunde
în rușine, deoarece se mulțumește cu ceea ce este, știind că toată creației este Voința lui
Dumnezeu. Neegoismul său este Sinele și asta se vede în fiecare întâlnire, unde se alătură cu
bucurie fiecărui Fiu al lui Dumnezeu, a cărui puritate recunoaște că o împărtășește cu el.

S-1.V.3. Rugăciunea se ridică deasupra lumii lucrurilor, a trupurilor și a zeilor de orice fel, și în
sfârșit te poți odihni în sfințenie. Smerenia a ajuns să te învețe cum să înțelegi gloria ta ca Fiu al
lui Dumnezeu și să recunoaști aroganța păcatului. Un vis a pus un văl între fața lui Cristos și tine.
Acum poți contempla nepăcătoșenia Lui. Sus de tot s-a înălțat scara. Ai ajuns aproape în Cer.
Mai este foarte puțin de învățat înainte de finalizarea călătoriei. Acum poți spune tuturor celor
care vin să ți se alăture în rugăciunii:
Nu pot pleca fără tine, căci tu ești o parte din mine.
Și așa și este într-adevăr. Acum vă puteți ruga doar pentru ceea ce împărtășiți cu adevărat cu el.
Căci ai înțeles că nu a plecat niciodată, iar tu, care păreai singur, ești unul cu el.

S-1.V.4. Scara se termină cu asta, căci învățarea nu mai este necesară. Acum stai înaintea porții
Cerului și fratele tău stă lângă tine. Pășunile sunt adânci și nemișcate, căci aici locul desemnat ca
moment în care tu să vii te-a așteptat mult timp. Aici timpul se va încheia pentru totdeauna. La
această poartă eternitatea însăși cu tine se va-mpreuna. Rugăciunea a devenit ceea ce îi era menit
să fie, pentru că l-ai recunoscut pe Cristos în tine.
2. IERTAREA
Introducere
S-2.in.1. Iertarea dă aripi rugăciunii, pentru a-i ușura ascensiunea și a-i grăbi progresul. Fără
sprijinul său puternic, zadarnică ar fi încercarea de a trece mai sus de prima treaptă a rugăciunii
sau chiar de a urca-n vreun fel. Iertarea este aliatul rugăciunii; e sora ei în planul mântuirii tale.
Amândouă au funcția să te susțină și să îți ofere un teren sigur pe care să calci; să îți țină
statornic și neschimbător obiectivul. Păstrează cel mai mare ajutor pe care Dumnezeu l-a rânduit
să te șusțină pe drumul de întoarcere la El. Cu asta iluzia se va sfârși. Spre deosebire de
nesfârșirea în timp a sorei sale, rugăciunea, iertarea are un sfârșit. Odată cu înălțarea ea nu mai
are vreun folos. Totuși, acum, ea are un scop dincolo de care nu poți și nici nu trebuie să mergi.
Dă-ți seama de toate astea și vei fi îzbăvit. Dă-ți seama de toate astea și vei fi transformat. Dă-ți
seama de toate astea și vei salva lumea.

I. Iertarea de sine
S-2.I.1. Niciun dar al Cerului nu a fost mai greșit înțeles decât iertarea. De fapt, a devenit un
flagel; un blestem acolo unde era menit să binecuvânteze, o batjocură crudă a grației, o parodie
asupra sfintei păci a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, cei care nu au ales încă să înceapă să urce
treptele rugăciunii nu pot să-l folosească decât astfel. Bunătatea iertării este obscură la început,
deoarece mântuirea nu este înțeleasă și nici căutată cu adevărat. Ce-a fost menit să vindece e
folosit acum să facă rău pentru că nu se dorește iertarea. Vina devine mântuire, iar leacul pare a
fi o teribilă alternativă la viață.

S-2.I.2. Iertarea-pentru-distrugere se va potrivi deci cu scopul lumii mult mai bine decât cu-
adevăratul său obiectiv și cu mijloacele oneste prin care e atins acest obiectiv. Iertarea-pentru-
distrugere nu va trece cu vederea nici un păcat, nici o crimă, nici o vinovăție pe care o poate
căuta și găsi și „iubi”. Dragă inimii sale este eroarea, iar greșelile par mari și cresc și se umflă în
ochii ei. Alege cu atenție toate lucrurile rele și privește iubirea ca o ciumă, ca ceva plin de ură, de
pericol și de moarte. Iertarea-pentru-distrugere este moarte și asta vede peste tot pe unde își
așează privirea și ura. Milostivirea lui Dumnezeu e acum ca un cuțit răsucit care-ar distruge pe
Fiul Său sfânt și iubit.

S-2.I.3. Te-ai ierta pentru așa ceva? Atunci învață că Dumnezeu ți-a dat toate mijloacele prin
care să poți să te întorci la El în pace. Să nu vezi eroarea! N-o face reală! Alege iubirea și iartă
păcatul alegând în locul său chipul lui Cristos. Cum altfel poate rugăciunea să se întoarcă la
Dumnezeu? El își iubește Fiul. Poți să Îți amintești de El și să urăști ceea ce El a creat? Îi vei urâ
Tatăl dacă îl urăști pe Fiul Său iubit. Căci, așa cum Îi vezi Fiul, te vezi pe tine însuți și așa cum te
vezi pe tine însuți este și Dumnezeu pentru tine.

S-2.I.4. Întrucât rugăciunea este întotdeauna pentru tine, tot așa și iertare e tot pentru tine.
Este imposibil să ierți pe altul, căci numai păcatele tale le vezi în el. Vrei să le vezi acolo, și
nu în tine. De aceea, iertarea altuia este o iluzie. Cu toate acestea, este singurul vis fericit
din toată lumea; singurul care nu duce la moarte. Numai prin altcineva te poți ierta pe tine
însuți, pentru că l-ai numit vinovat de păcatele tale, iar în el trebuie să se găsească inocența
ta acum. Cine, în afară de păcătos trebuie să fie iertat? Și să nu credeți că puteți vedea
păcatul în altcineva, în afară de voi.

S-2.I.5. Aceasta este marea amăgire a lumii și tu marele tău amăgitor. Întotdeauna pare că altul e
rău, iar în păcatul lui, tu ești cel vătămat. Cum ar putea fi posibilă libertatea dacă așa ar sta
lucrurile? Ai fi sclavul oricui, pentru că ceea ce face el îți determină soarta, sentimentele,
disperarea sau speranța, necazul sau bucuria. Nu ai nicio libertate, decât dacă ți-o dă el. Și fiind
rău, nu poate da decât din ceea ce este el. Nu poți vedea doar păcatele lui, și pe ale tale nu. Dar îl
poți elibera, și pe tine deasemenea.

S-2.I.6. În iertarea adevărata se află singura ta speranță de libertate. Cât timp această iluzie de
lume pare să vă fie casa, și tu și ceilalți veți mai greși. Cu toate acestea, Dumnezeu Însuși a dat
tuturor fiilor Săi un remediu pentru toate iluziile pe care ei cred că le văd. Viziunea lui Cristos
nu-ți folosește ochii, dar poți privi prin ai Lui și poți învăța să vezi ca El. Greșelile sunt niște
umbre minuscule, care dispar rapid, încât par să ascundă chipul lui Hristos doar pentru o clipă,
dar el rămâne neschimbat în spatele lor. Rămâne nemișcat în perfectă liniște și pace. Nu știe
nimic de umbre. Ai Lui sunt ochii care îl văd pe Cristos în tine, dincolo de orice greșeală.

S-2.I.7. Cere, apoi, ajutorul Lui și cere-I să te învețe iertarea, așa cum o lasă să fie viziunea Lui.
Ai nevoie de ce dă El și mântuirea voastră depinde de învățarea acestui lucru de la El.
Rugăciunea nu poate fi eliberată către Cer, atâta timp cât iertarea-pentru-distrugere rămâne cu
tine. Mila lui Dumnezeu vrea să îndepărteze această gândire chinuitoare și otrăvită din mintea ta
sfântă. Cristos te-a iertat și în viziunea Lui, lumea devine la fel de sfântă ca El Însuși. Cine nu
vede nimic rău în ea, vede ca El. Căci ceea ce a iertat El nu a păcătuit, iar vinovăția nu mai poate
exista. Planul mântuirii s-a încheiat, iar sănătatea minții a venit.

S-2.I.8. Iertarea este chemarea la sănătatea minții, pentru că cine, în afară de un nebun, ar
privi păcatul când ar putea vedea, în schimb, fața lui Cristos? Aceasta este alegerea pe care
o ai de făcut; e cea mai simplă și, în același timp, singura pe care o poți face. Dumnezeu te
cheamă să-l salvezi pe Fiul Său de la moarte, oferindu-i Iubirea lui Cristos. Aceasta este
nevoia ta și Dumnezeu îți oferă acest dar. Așa cum dă El, la fel trebuie să dai și tu. Astfel,
rugăciunea devine iar fără formă, atemporală și dincolo de toate limitele; nimic din trecut
n-o mai împiedică acum să se alăture cântului neobosit pe care toată creația îl cântă pentru
Dumnezeu.

S-2.I.9. Dar pentru a atinge acest scop, trebuie mai întâi să înveți, înainte de a ajunge acolo unde
învățarea nu poate merge. Iertarea este cheia, dar cine poate folosi o cheie atunci când nu
găsește ușa pentru care a fost făcută cheia și singura căreia i se potrivește? Prin urmare,
facem distincții, astfel încât rugăciunea să poată fi eliberată din întuneric în lumină. Rolul iertării
trebuie inversat și curățat de utilizări rele și obiective urâte. Iertarea-pentru-distrugere trebuie
demascată în toată trădarea ei, și apoi abandonată în vecii vecilor. Nu poate rămâne nicio măcar
urmă, ca planul de întoarcere stabilit de Dumnezeu să se realizeze în sfârșit și învățarea să fie
completă.
S-2.I.10. Aceasta este lumea contrariilor. Și numai asta poți să alegi în fiecare clipă, în timp ce
lumea lor îți ține realitatea. Totuși, trebuie să înveți și alte alternative pentru a putea să atingi
libertatea. Și ca să înveți ce te-ar putea elibera, trebuie șă-ți fie foarte clar ce înseamnă
iertarea pentru tine. Nivelul rugăciunii tale depinde de asta, căci asta așteaptă libertatea ta
să poată urca deasupra lumii haosului în pace.

II. Iertarea-pentru-distrugere
S-2.II.1. Iertarea-pentru-distrugere are multe forme, fiind o armă a lumii formei. Nu toate sunt
evidente, iar unele sunt ascunse cu grijă sub ceea ce pare a fi caritate. Cu toate acestea, toate
formele pe care poate părea să le aibă, au doar un singur scop; scopul lor este să separe și să facă
diferit, ceea ce Dumnezeu a creat egal. Diferența este clară în mai multe forme în care
comparația proiectată nu poate fi ratată și nici măcar nu se presupune asta.

S-2.II.2. În acest sens, în primul rând, există forme în care o persoană „superioară”
binevoiește să se aplece pentru a salva una „inferioară” de ceea ce este cu adevărat.
Iertarea se bazează aici pe o atitudine de stăpânire grațioasă, atât de departe de iubire,
încât aroganța nu ar putea fi niciodată alungată. Cine poate ierta și disprețui în același
timp? Și cine poate spune altuia că este înfășurat în păcat și totuși să îl perceapă ca Fiul lui
Dumnezeu? Cine face pe cineva sclav pentru a-l învăța ce este libertatea? Nu există nicio
unire aici, ci numai jale. Asta nu este adevărata milostenie. Aceasta este moarte.

S-2.II.3. O altă formă, încă foarte asemănătoare cu prima, dacă se înțelege, nu pare a fi de-o
aroganță așa flagrantă. Cel care vrea să ierte nu pretinde că este mai bun. El spune în schimb că
există unul a cărui păcătoșenie o împărtășește, din moment ce amândoi au fost nevrednici
și merită înfăptuirea mâniei lui Dumnezeu. Acest lucru poate părea a fi un gând umil și poate
induce într-adevăr o rivalitate în păcătoșenie și vinovăție. Nu este iubire pentru creația lui
Dumnezeu și pentru sfințenia, care e darul Lui pentru totdeauna. Poate Fiul Său să se condamne
pe sine și totuși să-și mai amintească de El?

S-2.II.4. Aici scopul este să-l despartă de Dumnezeu pe Fiul pe care îl iubește și să-l țină departe
de Sursa Sa. Acest obiectiv îl caută și cei care caută să fie martiri pe spinarea altora. Aici trebuie
urmărit clar obiectivul, deoarece acest lucru poate trece ca blândețe și ca și caritate în loc de
cruzime. Nu este frumos să poți accepta resentimentul altuia și să răspunzi doar cu tăcere și cu un
zâmbet blând? Priviți-mă, ce bun sunt că suport cu răbdare și cu sfințenie mânia și răul ce vin din
partea altuia și nu arăt durerea amară pe care o simt!

S-2.II.5. Iertarea-pentru-distrugere se va ascunde adesea în spatele unei mantii ca aceasta. Va

arată o față suferindă și plină de durere, ca dovada tăcută a vinovăției și a ravagiilor păcatului.
Asta este mărturia oferită unuia care ar putea fi salvator, nu dușman. Dar odată făcut dușman, el
trebuie să accepte vinovăția și ocara grea care astfel e pusă asupra lui. Este asta iubire? Sau este
mai degrabă o trădare a celui care are nevoie de mântuire pentru durerea vinovăției? Care ar
putea fi scopul, cu excepția păstrării martorilor vinovăției departe de iubire?

S-2.II.6. Iertarea-pentru-distrugere poate lua și forma de negociere și compromis. „Vă voi ierta
dacă veți satisface nevoile mele, căci în sclavia voastră este eliberarea mea.” Oricui ai spune asta
tu vei fi sclav. Și vei căuta să scapi de vinovăție prin negocieri suplimentare care nu pot da nicio
speranță, ci doar durere și mizerie mai mare. Cât de fricoasă a devenit acum iertarea și cât de
distorsionat este sfârșitul pe care îl caută. Să ai milă de tine că faci astfel negocieri. Dumnezeu dă
și nu cere recompensă. Nu există altă dăruire decât să dăruim ca El. Toate celelalte sunt
batjocură. Pentru că cine ar încerca să câștige dintr-o negociere cu Fiul lui Dumnezeu și, în
același timp, să-i mulțumească Tatălui său pentru sfințenia lui?

S-2.II.7. Ce i-ai arăta fratelui tău? Ai încerca să-i consolidezi vinovăția și, astfel, pe-a ta? Iertarea
este mijlocul prin care poți evada. Și ce patetic e să faci din ea, în continuare, un mijloc de
sclavie și durere. În lume-aceasta a opusurilor, există, totuși, un mod de a folosi iertarea pentru
țelul lui Dumnezeu și de a găsi pacea pe care El ți-o oferă. Acceptă altceva decât asta și ți-ai
căutat moartea și te-ai rugat pentru despărțirea de Sinele tău. Cristos este pentru toți, pentru că El
este în toate. E fața Lui, cea pe care iertarea îți permite să o vezi. E chipul Lui, cel care-l
oglindește pe al tău.

S-2.II.8. Toate formele pe care le ia iertarea, și care nu se îndepărtează de mânie, condamnare și

comparații de orice fel, sunt egale cu moartea. Căci asta și-au propus prin scopurile lor. Nu vă
lăsați înșelați de ele, ci abandonează-le pentru lipsa lor de valoare în ofertele lor tragice. Nu vrei
să rămâi în sclavie. Nu vrei să-ți fie frică de Dumnezeu. Vrei să vezi lumina soarelui și
strălucirea Cerului strălucind pe fața pământului, izbăvită de păcat și în Iubirea lui Dumnezeu.
De aici este înălțată rugăciunea, și tu împreună cu ea. Aripile tale sunt libere și rugăciunea te va
ridica și te va duce acasă unde te vrea Dumnezeu.

III. Iertare-pentru-mântuire
S-2.III.1. Iertarea-pentru-mântuire are doar o singură formă. Nu cere dovezi de nevinovăție și
nici niciun fel de plată. Nu argumentează și nici nu evaluează erorile pe care dorește să le treacă
cu vederea. Nu oferă cadouri de trădare și nici nu promite libertate în timp ce cere moarte. Te-ar
înșela Dumnezeu pe tine, Fiul Lui? El cere însă încredere și disponibilitate de a învăța cum să fii
liber. El dă Învățătorul Său oricui cere și caută să înțeleagă Voința lui Dumnezeu.
Disponibilitatea Lui de a da se află mult dincolo de înțelegerea ta și de simpla ei dobândire. Cu
toate acestea, e Voia Lui să înveți calea către El, iar Voia Lui e sigură.

S-2.III.2. Fiu al lui Dumnezeu, darurile lui Dumnezeu sunt ale tale, nu după planurile tale, ci prin
sfânta Lui Voie. Vocea Lui te va învăța ce este iertarea și cum să o dai așa cum va voi El. Nu
căuta, deci, să înțelegi ce este dincolo, doar lasă-te atras în sus, până unde ochii lui Cristos devin
viziunea pe care o alegeți. Renunță la toate celelalte, căci nu există nimic altceva. Când cineva
strigă după ajutor sub orice formă, El este Cel ce va răspunde pentru tine. Tot ce trebuie să faci
este să te dai la o parte și să nu te amesteci. Iertarea-pentru-mântuire este sarcina Lui și El este
Cel care va răspunde pentru tine.

S-2.III.3. Nu stabili tu care să fie forma pe care o ia iertarea lui Cristos. El știe cum să facă din
fiecare c hemare un ajutor pentru tine, în timp ce te grăbești să te duci în cele din urmă la casa
Tatălui tău. Acum El poate să-ți facă siguri pașii și cuvintele tale sincere; nu cu propria ta
sinceritate, ci cu A Lui. Lasă-L să se ocupe de cum să ierți și fiecare ocazie va fi pentru tine un
alt pas către Cer și spre pace.

S-2.III.4. Nu te-ai săturat de închisoare? Dumnezeu nu a ales această cale jalnică pentru tine.
Ceea ce ai ales încă poate fi anulat, căci rugăciunea este milostivă și Dumnezeu este drept.
Dreptatea pe care El o înțelege, tu nu poți încă. El îți oferă totuși mijloacele pentru a o învăța de
la El și să știi, în sfârșit, că condamnarea nu e reală și că fabrică iluzii în numele răului. Și totuși,
nu contează forma pe care visele pot părea să o ia. Iluziile sunt neadevărate. Voința lui
Dumnezeu este adevărul și tu ești unul cu El în voință și în scop. Aici se termină toate visele.

S-2.III.5. „Ce pot să fac pentru cel care e Fiul Tău sfânt?” ar trebui să fie singurul lucru pe
care îl întrebi atunci când este nevoie de ajutor și iertarea este căutată. Nu trebuie să judeci
forma pe care o ia această căutare. Și să nu fii tu cel care stabilește forma în care iertarea
vine pentru a salva Fiul lui Dumnezeu. Lumina lui Cristos din el îi este eliberarea, și tot ea
răspunde chemării sale. Iartă-l așa cum Cristos decide că ar trebui și fie ca prin ochii Lui
să îl privești și să vorbești tot pentru El. El cunoaște nevoia; întrebarea și răspunsul. El îți
va spune exact ce să faci, în cuvinte pe care le poți înțelege și pe care le și poți folosi. Nu
confunda funcția Lui cu a ta. El este Răspunsul. Tu cel care aude.

S-2.III.6. Și despre ce-ți vorbește El? Despre mântuire și darul păcii. Despre sfârșitul păcatului, a
vinovăției și a morții. Despre rolul pe care îl are, în El, iertarea. Tu doar ascultă. Căci El va fi
auzit de oricine îl cheamă pe Numele Său și își pune iertarea în mâinile Sale. Iertarea i-a fost dată
pentru a o preda, pentru a o salva de distrugere și a face ca mijloacele despărțirii, păcatului și
morții să devină din nou sfântul dar al lui Dumnezeu. Rugăciunea este mâna Sa dreaptă, eliberată
pentru a salva când i se permite să vină din Iubirea Sa eternă și să aibă grijă de iertarea adevărată.
Ascultă și învață, și nu judeca nimic. Spre Dumnezeu te întorci ca să auzi ce ar trebui să faci.
Răspunsul Lui va fi clar ca dimineața și nici iertarea Lui nu este ceea ce crezi că este.

S-2.III.7. Dar El știe, și asta ar trebui să fie suficient. Iertarea are un Profesor Care nu va eșua în
nimic. Rămâi un pic cu asta; nu încerca să judeci iertarea și nici să o așezi într-un cadru
pământesc. Las-o să Îi apară lui Cristos, care o primește ca pe un dar pentru El. El nu te va lăsa
nealinat și nu va eșua să-și trimită îngerii Săi să-ți răspundă în propriul Său nume. El stă lângă
ușa la care iertarea este singura cheie. Dă-i-o Lui s-o folosească în locul tău și vei vedea ușa cum
se deschide tăcut și va apare fața strălucitoare a lui Cristos. Privește-l pe fratele tău acolo dincolo
de ușă; Fiul lui Dumnezeu așa cum L-a creat El.
3. VINDECARE
Introducere
S-3.in.1. Rugăciunea are atât ajutoare, cât și martori care fac ascensiunea abruptă mai blândă și
mai sigură, ușurând durerea fricii și oferind alinarea și promisiunile speranței. Martorul iertării și
un ajutor la rugăciune, un asigurator al succesului în atingerea finalității, este vindecarea.
Importanța sa nu ar trebui să fie prea puternic accentuată, căci vindecarea este un semn sau un
simbol al puterii iertării și este doar un efect sau o umbră a schimbării de gândire în ce privește
scopului rugăciunii.

I. Cauza bolii
S-3.I.1. Nu confunda efectul cu cauză și nu crede că boala este în afara și separată de ceea ce
trebuie să fie cauza sa. Este un semn, o umbră a unui gând rău care pare să aibă realitate și să fie
drept, în conformitate cu standardele obișnuite ale lumii. Este o dovadă exterioară a unor
„păcate” interioare și este martoră unor gânduri neiertătoare care rănesc și pretind să facă rău
Fiului lui Dumnezeu. Vindecarea corpului este imposibilă, iar acest lucru este arătat prin natura
scurtă a „leacului”. Corpul trebuie să moară și totuși vindecarea, doar întârzie întoarcerea lui la
praful, din care s-a născut și-n care va reveni.
S-3.I.2. Cauza corpului este neiertarea Fiului lui Dumnezeu. Nu și-a părăsit sursa, iar durerea,
îmbătrânirea și amprenta morții asupra lui sunt arătate clar. Înfricoșătoare și fragilă pare a fi celor
ce cred că viața le e legată de comanda lor și de slaba și instabila lor respirație. Moartea îi
privește în timp ce fiecare clipă li se scurge irevocabil printre degetele lacome, ce nu o pot opri.
Și simt frică pe măsură ce trupurile se schimbă și se înbolnăvesc. Căci simt mirosul greu al
morții asupra inimilor lor.
S-3.I.3. Corpul poate fi vindecat ca efect al iertării adevărate. Doar asta poate aduce aminte
de nemurire, care este darul sfințeniei și al iubirii. Iertarea trebuie să fie dată de o minte care
înțelege că trebuie să treacă cu vederea toate umbrele de pe fața sfântă a lui Cristos, printre care
trebuie considerată și boala. Nimic altceva decât asta; semnul judecății făcut de fratele său asupra
fratelui și de Fiul lui Dumnezeu asupra lui însuși. Căci el și-a blestemat trupul ca închisoare și a
uitat că el i-a dat acest rol.
S-3.I.4. Ceea ce a făcut trebuie să fie des-făcut de către Fiul lui Dumnezeu. Dar nu singur.
Căci a aruncat cheia închisorii; sfânta sa nepăcătoșenie și amintirea Iubirii Tatălui său. Cu
toate acestea, i se acordă ajutor prin Vocea pe care Tatăl său a pus-o în el. Puterea de a
vindeca este acum darul Tatălui său, căci prin Vocea Sa, încă poate ajunge la Fiul Său,
amintindu-i că trupul poate fi ales ca și casă, dar niciodată nu va fi casa lui cu-adevărat.
S-3.I.5. Prin urmare, trebuie făcute distincții între vindecarea adevărată și omologul ei defect.
Locul vindecării este în lumea contrariilor și-atunci, ce s-ar putea vindeca în Cer? Așa cum
rugăciunea în lume poate fi exprimată greșit și așa cum aparenta caritate iartă să ucidă, la fel
vindecarea poate fi și falsă și adevărată; un martor al puterii lumii sau al Iubirii veșnice a lui
Dumnezeu.
II. Vindecare falsă versus vindecarea adevărată
S-3.II.1. Vindecarea falsă nu face decât să facă un schimb slab de o iluzie pentru una „mai
frumoasă”; un vis de boală pentru un vis de sănătate. Acest lucru poate apărea la forme inferioare
de rugăciune, combinându-se cu iertare, bineînțeles menționat, dar nu înțeles complet până acum.
Doar vindecarea falsă poate da loc fricii, astfel încât boala va fi liberă să lovească din nou.
Vindecarea falsă poate îndepărta într-adevăr o formă de durere și boală. Dar cauza rămâne și nu
va lipsi de efecte. Cauza este încă dorința de a muri și a-l învinge pe Hristos. Și cu această
dorință este moartea o certitudine, căci rugăciunea este răspuns. Cu toate acestea, există un fel
de moarte aparent care are o altă sursă. Nu vine din cauza gândurilor dureroase și a furiei
furioase în univers. Semnifica doar că sfârșitul a venit pentru utilitatea funcționării
corpului. Așadar, este aruncat ca o alegere, așa cum se pune la dispoziție o îmbrăcăminte
care acum este uzată.
S-3.II.2. Aceasta trebuie să fie moartea; o alegere liniștită, făcută cu bucurie și cu un
sentiment de pace, pentru că trupul a fost folosit cu bunătate pentru a ajuta Fiul lui
Dumnezeu pe drumul pe care îl duce la Dumnezeu. Mulțumim apoi organismului pentru
tot serviciul pe care ni l-a oferit. Dar suntem recunoscători, de asemenea, nevoia este făcută
pentru a merge pe lumea limitelor și pentru a ajunge la Hristos în forme ascunse și văzute clar,
cel mult, în sclipiri minunate. Acum îl putem privi fără orb, în lumina pe care am învățat să o
privim din nou.
S-3.II.3. O numim moarte, dar este libertate. Nu vine în forme care par a fi împușcate în durere
atunci când o carne nu dorește, ci ca o primire blândă pentru eliberare. Dacă a existat o vindecare
adevărată, aceasta poate fi forma în care moartea vine atunci când este timpul să se odihnească
un timp de la munca muncită bucuros și încheiată cu bucurie. Acum mergem în pace către un aer
mai liber și o climă mai blândă, unde nu este greu să vedem că darurile pe care le-am oferit au
fost salvate pentru noi. Căci Hristos este mai clar acum; Viziunea Lui mai susținută în noi;
Vocea Lui, Cuvântul lui Dumnezeu, cu siguranță al nostru.
S-3.II.4. Această trecere blândă către o rugăciune superioară, o bună iertare a căilor pământului,
nu poate fi primită decât cu mulțumire. Cu toate acestea, prima vindecare adevărată trebuie să
vină să binecuvânteze mintea cu iertare iubitoare pentru păcatele pe care le-a visat și le-a pus pe
lume. Acum visele sale sunt risipite în odihnă liniștită. Acum iertarea ei vine să vindece lumea și
este gata să plece în pace, călătoria de peste și lecțiile învățate.
S-3.II.5. Aceasta nu este moartea potrivit lumii, căci moartea este crudă în ochii ei înspăimântați
și ia forma pedepsei pentru păcat. Cum ar putea fi atunci o binecuvântare? Și cum ar putea fi
binevenit atunci când trebuie temut? Ce vindecare a avut loc într-o astfel de concepție a ceea ce
este doar deschiderea porții către rugăciunea superioară și dreptatea cu bunătate făcută? Moartea
este recompensă și nu o pedeapsă. Dar un astfel de punct de vedere trebuie încurajat de
vindecarea pe care lumea nu o poate concepe. Nu există o vindecare parțială. Ceea ce schimbă
iluziile nu a făcut nimic. Ceea ce este fals nu poate fi parțial adevărat. Dacă te-ai vindecat,
vindecarea ta este completă. Iertarea este singurul cadou pe care i-l dai și pe care l-ai primi.
S-3.II.6. Vindecarea falsă se bazează pe vindecarea corpului, lăsând cauza bolii încă
neschimbată, gata să lovească din nou până când aduce o moarte crudă în aparenta victorie.
Poate fi ținut la distanță un pic de timp și poate exista un răgaz scurt, deoarece așteaptă să se
răzbune pe Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ea nu poate fi depășită până când toată credința
în ea nu a fost pusă și pusă în locul lui Dumnezeu pentru înlocuirea viselor rele; o lume în care
nu există voalul păcatului care să-l păstreze întuneric și confortabil. În cele din urmă, poarta
Raiului se deschide și Fiul lui Dumnezeu este liber să intre în casa care este pregătită să-l
întâmpine, și a fost pregătit înainte ca timpul să fie și încă, dar îl așteaptă.

III. Separarea față de Uniunea

S-3.III.1. Vindecarea falsă vindecă corpul într-o parte, dar niciodată ca întreg. Obiectivele sale
separate devin destul de clare în acest sens, deoarece nu a înlăturat blestemul păcatului care se
află pe el. Prin urmare, încă înșală. Nu este făcut de unul care îl înțelege pe celălalt nu este exact
ca el însuși. Căci aceasta este cea care face posibilă vindecarea adevărată. Atunci când este falsă,
există o anumită putere pe care o are alta, care nu este în egală măsură acordată ambelor ca unul.
Iată despărțirea prezentată. Și aici s-a pierdut sensul vindecării adevărate și s-au ridicat idoli
pentru a întuneca unitatea care este Fiul lui Dumnezeu.
S-3.III.2. Vindecarea la separare poate părea a fi o idee ciudată. Și totuși, se poate spune despre
orice formă de vindecare care se bazează pe inegalitatea de orice fel. Aceste forme pot vindeca
corpul și, într-adevăr, sunt limitate la acestea. Cineva știe mai bine, a fost mai bine instruit sau
este poate mai talentat și mai înțelept. Prin urmare, el poate da vindecare celui care stă sub el în
hramul său. Vindecarea corpului se poate face prin aceasta, deoarece, în vise, egalitatea nu poate
fi permanentă. Schimbările și schimbarea sunt din ce este realizat visul. A fi vindecat pare să
găsești unul mai înțelept care, prin artele și învățarea sa, va reuși.
S-3.III.3. Cineva știe mai bine; aceasta este fraza magică prin care corpul pare să fie scopul
vindecării pe măsură ce lumea îl concepe. Și la acest înțelept unii pe alții merg să profite prin
învățarea și priceperea lui; pentru a găsi în el remediul durerii. Cum poate fi asta? Vindecarea
adevărată nu poate veni din inegalitatea asumată și apoi acceptată ca adevăr și folosită pentru a
ajuta la restabilirea răniților și la calmarea minții care suferă de agonia îndoielilor.
S-3.III.4. Există un rol pentru vindecare pe care îl putem folosi pentru a oferi ajutor altcuiva? În
aroganță, răspunsul trebuie să fie „nu”. Dar în smerenie există într-adevăr un loc pentru ajutoare.
Este ca rolul care ajută în rugăciune și permite iertării să fie ceea ce este menit să fie. Nu te faci
purtător al darului special care aduce vindecarea. Însă vă recunoașteți unitatea cu cel care
solicită ajutor. Căci în această unicitate este eliminat simțul său separat și tocmai acesta l-a
făcut să fie bolnav. Nu are rost să oferim remedii în afară de locul în care este sursa bolii,
căci niciodată nu poate fi vindecat cu adevărat.
S-3.III.5. Vindecătorii există, pentru că sunt Fii ai lui Dumnezeu care își recunosc Sursa și
înțeleg că toată Sursa lor creată este una cu ei. Acesta este remediul care aduce alinare care nu
poate eșua. Va rămâne să binecuvântăm pentru toată eternitatea. Nu vindecă nicio parte, ci în
întregime și pentru totdeauna. Acum cauza fiecărei boli a fost dezvăluită exact așa cum este. Și
în acel loc este scris acum Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Boala și separarea trebuie
vindecate prin iubire și unire. Nimic altceva nu poate vindeca, întrucât Dumnezeu a stabilit
vindecarea. Fără El nu există vindecare, căci nu există iubire.
S-3.III.6. Numai Vocea lui Dumnezeu vă poate spune cum să vă vindecați. Ascultă și nu vei
da greș niciodată să aduci remediul Său bun pentru cei pe care El îi trimite, să-L lași să-i
vindece și să-i binecuvânteze pe toți cei care slujesc cu El în numele vindecării. Vindecarea
corpului se va produce deoarece cauza sa a dispărut. Și acum fără o cauză, nu poate reveni
sub formă diferită. Nici moartea nu se va mai teme pentru că s-a înțeles. Nu există frică în
cineva care a fost vindecat cu adevărat, căci dragostea a intrat acum acolo unde stăteau
idolii, iar frica a cedat în cele din urmă lui Dumnezeu.
IV. Sfinția Vindecării
S-3.IV.1. Cât de sfinte sunt vindecate! Căci în văzul lor frații lor împărtășesc vindecarea și
dragostea lor. Aducători de pace, - vocea Duhului Sfânt, prin care El vorbește pentru Dumnezeu,
a cărui voce este, - sunt vindecătorii lui Dumnezeu. Ei vorbesc însă pentru El și niciodată pentru
ei înșiși. Nu au daruri decât cele pe care le au de la Dumnezeu. Și acestea le împărtășesc pentru
că știu că asta vrea El. Nu sunt speciale. Sunt sfinte. Ei au ales sfințenia și au renunțat la toate
visele separate ale unor atribute speciale prin care pot oferi daruri inegale celor mai puțin
norocoși. Vindecarea lor și-a restaurat integralitatea, astfel încât ei să poată ierta și să se alăture
cântului de rugăciune în care cei vindecați cântă din unirea lor și mulțumirea lor către
Dumnezeu.
S-3.IV.2. Ca martor la iertare, ajutor la rugăciune și efectul milosteniei învățate cu adevărat,
vindecarea este binecuvântarea. Și lumea răspunde în cor rapid prin glasul rugăciunii. Iertarea
strălucește mântuirea sa milostivă pe fiecare lamă de iarbă și aripa cu pene și toate lucrurile vii
de pe pământ. Frica are n
n-am avut aici, căci dragostea a intrat în toată unitatea sa sfântă. Timpul rămâne doar pentru a
lăsa ultima clipă a rugăciunii să se odihnească pe pământ, deoarece lumea este strălucită. Această
clipă este scopul tuturor vindecătorilor adevărați, pe care Hristos a învățat să-i vadă asemănarea
și să învețe ca El.
S-3.IV.3. Gândiți-vă ce înseamnă a-l ajuta pe Hristos să se vindece! Poate fi ceva mai sfințit
decât acesta? Dumnezeu îi mulțumește vindecătorilor Săi, pentru că El știe că Cauza vindecării
este El Însuși, Iubirea Sa, Fiul Său, restaurat ca finalizare și întors pentru a împărtăși cu El
bucuria sfântă a creației. Nu cereți vindecare parțială și nu accepta un idol pentru amintirea Lui a
cărui dragoste nu s-a schimbat niciodată și nu o va face niciodată. Îi sunteți la fel de dragi ca și
întreaga creație a Lui, căci ea stă în tine ca darul Său etern. Ce nevoie ai pentru a schimba visele
într-o lume regretabilă? Nu uitați recunoștința lui Dumnezeu. Nu uitați de harul sfânt al
rugăciunii. Nu uitați iertarea Fiului lui Dumnezeu.
S-3.IV.4. Mai întâi iertați, apoi vă rugați și sunteți vindecați. Rugăciunea ta a înviat și a
chemat la Dumnezeu, cine aude și răspunde. Ai înțeles că ierți și te rogi, dar pentru tine. Și
în această înțelegere sunteți vindecați. În rugăciune te-ai unit cu Sursa ta și ai înțeles că nu
ai plecat niciodată. Acest nivel nu poate fi atins până când nu există nicio ură în inima
voastră și nici o dorință de a ataca Fiul lui Dumnezeu.
S-3.IV.5. Nu uita niciodată acest lucru; tu ești Fiul lui Dumnezeu și, așa cum alegi să fii cu el,
așa ești tu și Dumnezeu pentru tine. Nici judecata ta nu va reuși să ajungă la Dumnezeu, pentru
că vei da rolul Lui pe care îl vezi în creația Lui. Nu alegeți amiss sau veți crede că voi sunteți
creatori în locul Lui, iar El nu mai este Cauză, ci doar un efect. Acum vindecarea este imposibilă,
pentru că El este învinovățit pentru înșelăciunea și vinovăția ta. Cel care este Iubire devine sursa
fricii, căci doar frica poate fi acum îndreptățită. Răzbunarea este a Lui. Marele său distrugător,
moartea. Iar boala, suferința și pierderea grea devin mulți dintre cei de pe pământ, pe care El i-a
abandonat în grija diavolului, înjură că nu-l va mai livra.
S-3.IV.6. Vino la Mine, copiii mei, încă o dată, fără asemenea gânduri întortocheate pe inimile
tale. Tu ești încă sfânt cu Sfinția care te-a îngrășat într-o păcătuire perfectă și încă te înconjoară
cu brațele păcii. Visează acum la vindecare. Atunci ridicați-vă și lăsați-i pe toți visând pentru
totdeauna. Tu ești el pe care Tatăl tău îl iubește, care nu și-a părăsit niciodată casa, și nici nu a
rătăcit într-o lume sălbatică, cu picioare care sângerează și cu o inimă grea întărită împotriva
iubirii care este adevărul din tine. Dă-ți toate visele lui Hristos și lasă-L să fie ghidul tău spre
vindecare, conducându-te în rugăciune dincolo de întinderea răului din lume.
S-3.IV.7. El vine pentru Mine și îți vorbește Cuvântul Meu. Mi-aș aminti Fiul Meu obosit de la
Mine, de la visele la răutate la îmbrățișarea dulce a Iubirii veșnice și a păcii perfecte. Brațele
Mele sunt deschise Fiului pe care îl iubesc, care nu înțelege că este vindecat și că rugăciunile sale
nu au încetat niciodată să-i cânte mulțumirile sale bucuroase la unison cu toată creația, în
sfințenia Iubirii. Fii încă o clipă. Sub sunetele străduirii dure și amare și înfrângerii se află un
glas care îți vorbește despre Mine. Ascultă asta o clipă și vei fi vindecat. Ascultă asta imediat și
ai fost salvat.
S-3.IV.8. Ajută-mă să-mi trezesc copiii din visul de răscumpărare și de o mică viață înfricoșată
de frică, care se termină atât de repede încât, la fel de bine, nu ar fi fost niciodată. Lasă-mă, în
schimb, să-ți amintesc de eternitate, în care bucuria ta crește cu cât dragostea ta se extinde
împreună cu a Mea dincolo de infinit, unde timpul și distanța nu au niciun sens. În timp ce aștepți
în întristare, melodia Raiului este incompletă, deoarece melodia ta face parte din armonia eternă
a iubirii. Fără tine creația nu este îndeplinită. Întoarce-te la Mine, care nu l-a părăsit niciodată pe
Fiul Meu. Ascultă, copilul meu, te sună Tatăl tău. Nu refuza să auzi chemarea pentru dragoste.
Nu negați lui Hristos ceea ce este al Său. Cerul este aici și Raiul este casa ta.
S-3.IV.9. Creația se apleacă peste barurile timpului pentru a ridica povara grea din lume. Ridică-
ți inimile pentru a-i saluta apariția. Vezi cum umbrele se estompează cu blândețe; spinii cad încet
din fruntea sângerândă a celui care este sfântul Fiu al lui Dumnezeu. Cât de minunat ești, copil al
Sfinției! Cum îmi place mie! Cât de iubitor te țin în Inima Mea și în brațele Mele. Cât de drag
este fiecare dar pe care l-ai făcut, care l-a vindecat pe Fiul Meu și l-a luat de pe cruce. Ridicați-vă
și lăsați-vă să vă fie mulțumită. Și cu recunoștința Mea va veni mai întâi darul iertării, apoi pacea
veșnică.
S-3.IV.10. Așa că acum întoarce-ți glasul tău sfânt la Mine. Cântul rugăciunii tace fără tine.
Universul vă așteaptă eliberarea pentru că este al său. Fii amabil cu ea și cu tine însuți și apoi fii
amabil cu mine. Intreb dar asta; ca să fii mângâiat și să nu mai trăiești în teroare și în durere. Nu
abandona Iubirea. Tine minte asta; orice ai crede despre tine, orice ai crede despre lume, Tatăl
tău are nevoie de tine și te va chema până când vei veni la El în pace în sfârșit.