Probleme controversate ale Revoluției din 1989 la Timișoara

Dubar Vanessa-Maria

Revoluția din 1989 a fost un fenomen social complex prin care poporul român a reușit să
înlăture regimul comunist opresiv condus de Nicolae Ceaușescu. Revoluția a implicat o
mobilizare colectivă și o reevaluare a valorilor fundamentale, subliniind dorința comună de a
depăși decadele de autoritarism și de a instaura principii democratice și libertăți individuale. Dar
până la instaurarea principiilor democratice, au avut loc o serie de evenimente caracterizate prin
natura controversată care au marcat procesul înlăturării opresiunii. Pe parcursul acestui eseu, voi
încerca să menționez câteva dintre problemele controversate apărute la Timișoara în ordine
cronologică, cât și o problemă fără amplasare cronologică, desfășurată pe tot parcursul perioadei:
dezinformarea și manipularea informației.
Revoluția de la Timișoara își are ca punct de început data de 16 decembrie 1989, în Piața
Sfânta Maria în jurul orei 17:00 când sunt blocate primele doua tramvaie iar Daniel Zăgănescu a
fost primul timișorean care a strigat ”Jos Ceaușescu”. Există controverse legate de începerea
revoluției și cu rolul preotului în această revoluție, unii autori susținând că aceasta începuse din
15 decembrie, odată cu surprinderea enoriașilor de religie reformată în fața casei lui Tökés
Lászlò, preot aflat în divergențe cu autoritățile la acea vreme. Aceste controverse sunt săvilite de
faptul că lui Tökés Lászlò, predicând de la balconul său, nu intenționa să alimenteze furia
mulțimii deja pornită împotriva dictaturii, din contră, dorea calmarea spiritelor și retragerea
protestanților pentru a nu alerta autoritățile.
 Data de 17 decembrie este
importantă deoarece marchează
începutul unei noi probleme
controversate și anume masacrul
asupra demonstranților. Din punct de
vedere obiectiv, autoritățile s-au
simțit depășite numeric în data de 17
decembrie deoarece la ora 12:30,
3000 de participanți se aflau pe Bv.
Michelangelo în drumul spre
Comitetul Județean PCR, unde au fost incendiate portretele lui Nicolae Ceaușescu. Tot în 17
decembrie, la ora 14:30 se consemnează prima victimă a Revoluției, Rozalia Irma Popescu,
pensionară calcată de un autovehicul blindat, în jurul orei 16:00 urmând să fie deschise focurile
asupra mulțimii înverșunate, fiind numărați primii morți din cauza represiunii. Focurile au fost
deschise din ordinul lui Nicolae Ceaușescu către Coman Ion şi Bălan Radu ca ”într-o oră să fie
restabilită complet liniştea în Timişoara”.
Figura 1 : Oameni adăpostindu-se de focurile armelor 1989 la Timișoara

Controverse există și cu privire la numărul de morți din urma Revoluției. După o căutare
în literatura de specialitate, am observat faptul că există diferite numere care reflectă numărul de
morți din timpul revoluției timișorene, cât și exagerări ale presei străine, înglobând întreg
fenomenul de manipulare a informațiilor. Conform lui Bawaba (2011), la Timișoara sunt
amintite între 69-140 de morți, nu 12 000 cum este relatat în alte articole. De asemenea, diferite
suse de știri din alte țări preconizau că numerele morților înregistrate în Timișoara ar fi : The
Vancouver și ARD – 3,000-
4,000 (Canada și Germania
de Est); New York Times –
4,500 (S.U.A.); L’eco de
Bergamo – 2,000 în 20 decembrie și 5,000 în 23 decembrie (Italia); Aftenposten – 60,000
(Norvegia);

Figura 2 : Articol publicat în revista The Guardian din Anglia

Observăm cum această controversă poate fi asociată, cum am menționat anterior, cu

manipularea informațiilor și dezinformare, controversă apărută pe tot parcursul acestei revoluții
cu scopul de a maximiza efectele regimului comunist asupra oamenilor. Bilanțul final la
Timișoara se află undeva la 70 de persoane decedate, 368 de răniți și peste 800 de persoane
reținute.
În data de 18 decembrie, Căpitanul Valentin Ciucă va îndeplini un ordin care mai târziu
va deveni un alt subiect controversat al acestei revoluții, și anume Operațiunea Trandafirul.
Această operațiune se referă la ordinul Elenei Ceaușescu cu privire la sustragerea într-o dubă a
cadavrelor celor 43 de persoane ucise la data de 17 decembrie 1989 din morga Spitalului
Județean din Timișoara și aducerea lor la Crematoriul din Bucrurești.
În noaptea de 19 spre 20 decembrie, la București, o echipă din cadrul poliției, angajați ai
crematoriului și persoane care lucrau la cimitire au incinerat cadavrele. Cenușa acestor persoane,
care aveau cândva speranța de a
anihila opresiunea din țară, a
fost încarcată în pubele și
aruncată într-o gură de canal,
peste care în momentele de
astăzi se află, ridicat pe piloni,
un lăcaș de cult în localitatea
Popești-Leordeni. În data de 20
decembrie a fost împrăștiată
cenușa celor decedați în gura de
canal.

Figura 3. Lăcașul de cult din localitatea Popești-Leordeni

 Tot în 20 decembrie a fost ordonată sistarea focurilor asupra mulțimii, fiind consemnat în
literatura de specialitate ca momentul în care Timișoara și-a câștigat libertatea, iar demonstranții
pătrund în Opera din Timișoara, cuvântând de la balcon. În data de 21 decembrie a fost redactată
Proclamația Frontului Democratic Român constituit la Timişoara, document realizat de mai
multe persoane, printre care : Nicolae Bădilescu, Luminiţa Milutin, Petre Boroşoiu, Claudiu
Iordache, Mihaela Munteanu în holul Operei.
Figura 4. Proclamația Frontului Democratic Român

În ziua de 22 decembrie, o nouă formă

de manipulare a maselor, o controversă va
apărea în rândurile jurnalismului. Odată cu
preluarea puterii din mâinile conducătorului
Nicolae Ceaușescu, jurnaliști străini și-au
făcut apariția pe teritoriul României aducând
cu ei inflația numărului celor decedați,
menționată anterior.
Tot în această zi apar primele cadre
filmate cu corpurile persoanelor dezgropate
din Cimitirul Săracilor care vor face
înconjorul lumii creând un fenomen ce în
zilele noastre ar fi conceptualizat drept ”Fake
news”. Aceste corpuri au fost fotografiate,
scriindu-se despre ele că ar aparține
revoluționarilor.
În fapt, corpurile dezgropate
mediatizate erau aflate în putrefacție, nu
puteau aparține unor proaspăt decedați în
Revoluția de la Timișoara! Greșeala făcută
de presă și anume neverificarea unor fapte
înainte de difuzarea știrii a dus la stare de
frenezie în rândul privitorilor
Figura 5. Fotografie din Cimitirul Săracilor

Deși sistarea focurilor a fost ordonată din 20 decembire, relatările descrise în literatură
specifică faptul că militarii au continuat să tragă și în 23 decembrie, în locurile publice din
Timișoara, în zona locuințelor și chiar în apropierea spitalelor.
În ciuda controverselor și manipulării înfăptuite prin măsluirea informațiilor menționate
anterior, Revoluția de la 1989 rămâne un subiect cât se poate de real care a marcat viața
timișorenilor și românilor de pretutindeni, fiind evenimentul care a generat o serie de schimbări
în evoluția României ca stat democratic.

Bibliografie
Article clipped from The Guardian. (1989, December 23). Newspapers.com.

https://www.newspapers.com/article/the-guardian/40699209/

Bălan, R. (2011). Victimele revoluţiei: Timişoara - 1989. https://www.editura-

memorialulrevolutiei1989.ro/wp-content/uploads/2016/05/Victimele-Revolutiei.pdf

Marinescu, I. & Podul. (2023, December 29). Locuri ale memoriei Revoluției din Decembrie

1989: Biserica monument de la Popeşti-Leordeni e ridicată deasupra canalului de

scurgere în care a fost aruncată cenușa celor 44 de tineri uciși la Timișoara și incinerați

la București. podul.ro. https://podul.ro/articol/22507/locuri-ale-memoriei-revolutiei-din-

decembrie-1989-biserica-monument-de-la-popesti-leordeni-e-ridicata-deasupra-

canalului-de-scurgere-in-care-a-fost-aruncata-cenusa-celor-44-de-tineri-ucisi-la-

timisoara-si-incinerati-la-bucuresti

Szabo, L. (2011). Născuţi în lanţuri: revoluţia de la Timişoara în presa locală, naţională şi

internaţională.

Szabo, L. (2014). Revoluţia din 1989 în spitalele timişorene.

Szabo, L. (2013). Sindromul Timişoara:adevăr şi imaginar: Strategii de comunicare mediatică

într-o realitate explozivă. Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989,

Timişoara.