5.4.

PROIECTAREA ȘI EXECUTAREA
BRANȘAMENTELOR, RACORDURILOR,
COLOANELOR ȘI FIRIDELOR
5.4.1. Elemente de calcul

Dimensionarea branșamentelor se efectuează pe baza

puterilor absorbite. Pentru consumatorii casnici se iau în
considerare puterile instalate, prevăzute în tabelul 5.

Tabelul 5
Componenta apartamentului Putere
instalată
Garsonieră + dependințe 5 kW
Apartament cu 2 - 6 camere + dependințe 6 kW
Apartament cu 7 camere + dependințe 9 kW

În valorile din acest tabel nu sunt cuprinse instalații

pentru încălzirea spațiului sau pentru gătitul electric. Pentru
determinarea puterilor absorbite se iau în considerare
coeficienții de simultaneitate din tabelul 6.

Tabelul 6

Nr. de Apartamente cu 1 Apartamente Apartamente cu Coeficien

apartament cameră, kW cu 7 de:
e 2-6 camere, camere, kW simultane
kW
1 5 kW 6 Kw 9 kW 0.9
2 10 12 18 0.9
3 15 18 27 0.9
4 20 24 36 0.83
5 25 30 45 0.83
 6 30 36 54 0.83
7 35 42 63 0.72
8 40 48 72 0.71
9 45 54 81 0.72
10 50 60 90 0.66
11 55 66 99 0,62
12 60 72 108 0.62
13 65 78 117 0.55
14 70 84 126 0.55
15 75 90 135 0.55
16 80 96 144 0.52
17 85 102 153 0.50
18 90 108 162 0.50
19 95 114 171 0.48
20 100 120 180 0.46

Pentru clădirile comerciale, social-culturale și

administrative puterile instalate se vor determina prin calcul
în funcție de suprafața rezultată prin măsurare și destinația
acestora.
Racordurile și coloanele electrice se dimensionează
astfel încât să fie satisfăcute condițiile de încălzire,
verificarea dimensionării făcându-se la condițiile de cădere
de tensiune. Căderile de tensiune nu trebuie să depășească
următoarele valori:
- 0,5 % pentru racordurile electrice subterane;
- 1% pentru racordurile electrice aeriene;
- 1% pentru coloanele electrice colective sau
individuale.
Racordurile electrice aeriene și coloanele electrice
individuale se execută monofazat pentru valori ale curenților
până la 30A inclusiv și trifazat pentru valori ale curenților
mai mari de 30A sau pentru abonații care au receptoare
trifazate.
Coloanele electrice colective pot alimenta cel mult 20
apartamente.
Secțiunile coloanelor colective din blocurile de
locuințe nu trebuie să depășească 3x70 + 35mm2 în cazul
utilizării aluminiului.
În cazul racordurilor electrice aeriene, se folosesc
firide individuale, echipate cu siguranțe automate.
În cazul branșamentelor de la blocurile de locuințe, se
folosesc și firide secundare, având contoarele montate
centralizat.
Aparatajul electric de protecție la scurt circuit trebuie
astfel ales încât caracteristicile lui de funcționare să asigure
protecția, izolând porțiunea defectă fără să scoată din
funcțiune întreaga instalație.

5.4.2. Prescripții de montare

Firidele de branșament
Firidele de branșament se montează în spațiul special
amenajat în zid, în locuri accesibile personalului de
exploatare. Distanța între nivelul pardoselei și partea
inferioară a firidelor de branșament trebuie să fie de 0,4-
0,5m.
Firidele secundare se montează în spații comune (de
exemplu, casa scării). Distanța de la nivelul pardoselii până
la partea inferioară a firidelor secundare trebuie să fie de
0,4-0,8m, astfel încât înălțimea celui de mai sus vizor să nu
depășească 1,6 m.

Coloanele electrice

Conductoarele coloanelor electrice trebuie să aibă

secțiuni constante pe întreg traseul. Pentru conductorul de
protecție al coloanelor electrice colective se folosește o
platbandă de oțel zincat sau vopsit, având secțiunea minimă
de 100 mm2 . Conductorul de protecție al coloanelor
electrice individuale trebuie să fie legat, în cazul firidelor de
branșament, la bara de legare la pământ.
Conductoarele unei singure coloane electrice trebuie
să fie montate într-un singur tub de protecție. Se interzice
introducerea conductoarelor destinate altor scopuri în tubul
de protecție al unei coloane electrice.
Se interzice trecerea coloanelor electrice prin camere
de locuit, prin încăperi umede, băi, bucătării, spălătorii sau
locuri cu agenți corozivi. Este interzisă înnădirea
conductoarelor pe traseul coloanelor.
Montarea dozelor de trecere este obligatorie în cazul în
care:
- lungimea coloanelor pe un traseu în linie dreaptă, pe
orizontală depășește 15m;
- coloanele electrice au mai mult de două curbe între
firide sau mai mult de trei curbe între firidă și tabloul
electric al consumatorilor. În cazul coloanelor în linie
dreaptă, pe verticală nu este necesară montarea dozelor de
trecere, indiferent de lungimea traseului.
În cazul abonaților individuali (alții decât cei din
blocurile de locuințe) la care contoarele de decontare a
energiei electrice nu se montează în firide secundare, la
capătul dinspre contor, conductoarele coloanelor electrice
trebuie să depășească extremitatea tubului cu cel puțin
30cm.

5.5. MOTOARE ELECTRICE

Motoarele electrice transformă energia electrică

absorbită din rețelele de alimentare în energie mecanică.
Această transformare se face prin cuplajul electromagnetic
în rotație, al celor două circuite electrice (circuitul statoric și
circuitul rotoric ale motoarelor).
Motoarele electrice se împart în două mari grupe:
- motoare de curent continuu;
- motoare de curent alternativ.
Ele pot fi monofazate sau polifazate.
Motoarele electrice de curent continuu se împart, la
rândul lor, în trei categorii, potrivit celor trei tipuri de
excitație a acestora, și anume: motoare derivație, motoare
serie și motoare mixte.
La rândul lor, motoarele electrice de curent alternativ
se împart și ele în două categorii principale, și anume:
motoare asincrone și motoare sincrone. Cele asincrone pot
fi: cu inele de contact (rotorul bobinat), rotorul în
scurtcircuit și de tipuri speciale (bare înalte, dublă colivie
etc.).

În cele ce urmează vom trata în principal despre

motoarele electrice de curent alternativ care sunt folosite
aproape exclusiv.

5.5.1. Motorul electric asincron

Motorul electric asincron este o mașină electrică

simplă, robustă, ușor de manipulat, ieftină, având un
randament bun și un cuplu de pornire ridicat. El este
caracterizat printr-o viteză de funcționare care variază cu
sarcina (la frecvența constantă a curentului de alimentare).
Ca orice mașină electrică, motorul asincron este reversibil,
adică, dacă este antrenat de un alt motor primar la viteze
suprasincrone, el funcționează ca generator electric, iar dacă
i se calează rotorul el funcționează ca transformator static
(regulator de inducție), folosit la reglarea tensiunii rețelelor.
Când motorul asincron funcționează în gol, el
absoarbe un curent aproape în întregime reactiv (pentru
magnetizarea circuitului său magnetic). Pentru pierderile în
fier și în înfășurări, mecanice și de ventilație, el absoarbe un
curent activ relativ redus. În această situație, factorul său de
putere (cos φ) este foarte mic la mersul în gol, de ordinul
0,05-0,30, deci un dezavantaj.
Motoarele electrice asincrone sunt de mai multe tipuri,
și anume:
- cu rotorul bobinat (și cu inele colectoare);
- cu rotorul în scurtcircuit;
 - cu rotorul în bare înalte;
cu rotorul de tip Dolivo-Dobrovolski (dublă colivie).
Cele mai utilizate sunt primele două tipuri de motoare
asincrone.

Fig 14 - Reostate: a) asimetric: b) simetric

79
Pornirea motoarelor asincrone

Motoarele electrice asincrone absorb la pornire curenți

periculos de mari. Pentru aceasta, ele nu pot fi racordate
direct la rețeaua de alimentare decât pentru puteri mici (în
România până la 4 kW, inclusiv pentru rețelele având 220V
între faze, și până la 5,5 kW, pentru cele având 380V între
faze).
Pentru limitarea curentului de pornire se folosesc două
metode, și anume:
- reducerea tensiunii de alimentare (prin folosirea de
comutatoare stea-triunghi sau de autotransformatoare);
- reducerea curentului de alimentare (prin introducerea
în serie cu statorul sau rotorul a unor rezistoare sau
inductanțe de pornire).
Pornirea motoarelor electrice asincrone cu rotorul
bobinat (și cu inele colectoare) se face cu ajutorul
reostatelor de pornire, montate în circuitul rotorului. În acest
fel se micșorează curentul de pornire și se mărește cuplul de
pornire al motorului.
Reostatele de pornire sunt de două feluri: simetrice și
nesimetrice. Cele nesimetrice sunt mai ieftine, dar scad din
cuplul de pornire.
Pentru reducerea uzurii periilor, motoarele asincrone
cu inele colectoare au dispozitive de scurtcircuitare a
inelelor și de ridicare a periilor (punându-se deci rotorul, la
terminarea pornirii, în scurtcircuit). La oprirea motorului,
operația se face invers, aducându-se și reostatul de pornire
la poziția de maximum a rezistoarelor (în scopul evitării
unui scurtcircuit, în cazul repornirii motorului).
Pornirea motoarelor electrice în scurtcircuit poate fi
făcută direct pentru puteri mici ale acestora, arătate mai sus.
Pentru puteri mai mari, la pornire se folosesc: (a,b)

- comutatoare stea-triunghi;
- autotransformatoare de pornire;
- reostate de pornire (între rețeaua de alimentare și
stator).
De regulă, înfășurarea statorului motorului este în
triunghi. La pornire, această înfășurare se leagă în stea cu
ajutorul comutatorului stea-triunghi. Conectarea la rețeaua
de alimentare se face Conform schemelor din figura nr. 15.
În cazul pornirii electromotoarelor cu rotorul în
scurtcircuit, conectarea la rețea se face prin comutatorul
stea-triunghi, conform schemei din figura 16.
În acest fel curentul absorbit, dar și cuplul de pornire
scad la 1/3 față de cuplajul direct în triunghi, reducându-se
șocul mare de curent la pornire.
Comutatorul stea-triunghi se folosește în mod obișnuit
pentru motoare până la 150kW. Pentru puteri mai mari se
folosește autotransformatorul de pornire. Acesta se
intercalează între rețeaua electrică de alimentare și statorul
motorului.

Fig 16 - Schemă de conectare prin comutator stea-

triunghi

Autotransformatorul de pornire reduce tensiunea de

alimentare cu până la 50- 70%, potrivit cu valoarea
curentului și a cuplului de pornire dorit.
Metoda folosirii de reostate de pornire se aplică
îndeosebi în cazurile în care motorul respectiv poate porni în
gol sau în sarcină redusă, deoarece cuplul de pornire scade
foarte mult (mai ales în cazul în care curentul de pornire nu
trebuie sa depășească valoarea celui de scurtcircuit). În afară
de aceasta, la motoarele cu porniri și opriri dese pierderile în
reostatul de pornire sunt destul de mari; pentru diminuarea
lor se folosesc - în reostatele de pornire - bobine de inducție
în loc de rezistențe ohmice.
 Reglajul vitezei motoarelor asincrone
Reglajul vitezei motoarelor asincrone se poate face
prin:
- rezistoare introduse în circuitul rotoric (reglaj viteză
în sarcină);
- variația tensiunii aplicate (prin autotransformator sau
transformator);
- variația frecvenței (prin folosire de tiristoare);
- variația numărului de poli (permite 2-3 trepte de
viteză).

Fig. 17. Schemă de conectare prin reostate de pornire

Scăderea tensiunii de alimentare

În cazul scăderii tensiunii de alimentare a motorului

asincron se produc următoarele modificări:
- curentul din stator și cel din rotor cresc (în aceeași
proporție ca și tensiunea, temperatura crește proporțional cu
pătratul scăderii tensiunii);
- pierderile în cupru cresc, cele în fier scad:
- curentul de pornire scade;
- cuplul de pornire și cel maxim scad;
- turația scade puțin;
- factorul de putere (cos φ) se îmbunătățește;
- randamentul rămâne practic același.
 Creșterea tensiunii de alimentare

În cazul creșterii tensiunii de alimentare se produc

următoarele modificări:
- curentul din rotor și cel activ din stator scad (invers
proporțional cu tensiunea);
- pierderile în cupru scad, cele în fier cresc;
- curentul de pornire crește (în aceeași proporție ca și
tensiunea);
- cuplul de pornire și cel maxim cresc (proporțional cu
pătratul creșterii tensiunii);
- turația crește puțin (datorită pierderilor mai mici în
rotor);
- factorul de putere scade;
- randamentul variază puțin.

5.5.2. Motorul asincron monofazat

Motorul asincron monofazat are caracteristici

deosebite față de cel trifazat. Astfel, curentul de mers în gol
al acestuia este de circa trei ori mai mare decât al rotorului
trifazat, iar factorul de putere (cos φ) mai scăzut cu 10-12%.
El are cuplul de pornire nul și se poate roti în orice
sens (după impulsul care se dă inițial). Randamentul său
este cu 2-4% mai mic decât al motorului trifazat.
Pentru ca motorul asincron monofazat să poată porni
totuși singur, i se mai prevede o înfășurare auxiliară,
decalată cu 90% electrice față de înfășurarea principală, care
se alimentează cu un curent decalat față de cel principal.
Acest lucru se realizează cu ajutorul unei reactanțe sau
rezistor, creându-se astfel în motor un câmp de învârtire
bifazat, deci un cuplu de pornire. În afară de acest mod de
pornire există și alte posibilități, cum ar fi folosirea de
condensatoare de pornire, care, de obicei, se deconectează
când viteza motorului a atins circa 80% din cea normală.
 5.5.3. Motorul electric sincron

La motorul sincron statorul este o înfășurare

alimentată în curent alternativ, iar rotorul, cu o înfășurare de
excitație alimentată în curent continuu. Mașinile sincrone se
construiesc ca generatoare, motoare sau compensatoare de
fază. Ele se deosebesc între ele, în principal, prin faptul că la
generatoare cuplul la arbore are sens invers față de cel de la
motoare, iar la compensatoare acest cuplu este practic nul.
Caracteristica principală a motorului sincron este
aceea că viteza rotorului său este constantă, indiferent de
sarcină (pentru aceeași frecvență a rețelei).
Ea se numește viteză de sincronism și este dată de
relația:
60 f
n= p
în care:
n este viteza de sincronism (rotații/minut);
f- frecvența rețelei de alimentare;
p - numărul perechilor de poli ai motorului.
Motorul sincron poate suporta diverse sarcini, până la
o sarcină maximă numită „sarcină de desprindere”, în
funcție de caracteristicile lui. Dacă această sarcină este
depășită, motorul își, pierde sincronismul (turația rotorului
cu „câmpul învârtitor” al înfășurării statorice) și se
desprinde de sarcină.
Cuplarea unei mașini sincrone la rețea se poate face
numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- mașina să fie adusă la viteză de sincronism;
- tensiunea la bornele sale să fie egală cu a rețelei
- succesiunea fazelor mașinii să fie aceeași cu cea a
rețelei;
- în momentul cuplării să fie opoziție de fază între
tensiunea rețelei și cea a mașinii, (generatoare).
Motorul sincron prezintă avantajul, față de motori
asincron, că, având un factor de putere (cos φ) foarte bun,
îmbunătățește factorul de putere general al instalațiilor
electrice la care este racordat. El prezintă însă dezavantajul
că nu are posibilitatea de variație a vitezei și că necesită o
instalație de excitație și pornire.
Pornirea motorului sincron se face fie cu motor
asincron, fie cu ajutorul unui alt motor de lansare. În primul
caz și cel mai folosit, motorul sincron se alimentează cu o
tensiune redusă (0.3-0.5U), produsă de un autotransformator
special de pornire sau de un transformator cu prize, și el se
va roti ca și indusul în scurtcircuit al unui motor asincron.
De la pornire și până la ajungerea la viteza de sincronism,
bobinajul excitației motorului trebuie scurtcircuitat sau
închis printr-o rezistență mare, pentru a nu se produce în el
tensiuni periculoase.
Motorul sincron se folosește acolo unde nu este nevoie
de variație a vitezei de rotație, și anume la: convertizoare de
mare viteză, compresoare, ventilatoare etc
Dacă este necesar ca un motor sincron să producă
energie reactivă, el trebuie să funcționeze supraexcitat.
În cazul în care un motor sincron funcționează fără
sarcină și supraexcitat, el debitează energie reactivă în
rețeaua la care este racordat, luând denumirea de
„compensator de fază”.