ISTORIA…DINCOLO DE CUVINTE

Profesor: GHIURCUȚA LIVIA

Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Oradea

Ideea titlului mi s-a părut potrivit pentru momentul în care mă documentam despre drama
evreilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în mediu on-line, pornind de la
bagajul de cunoștințe acumulat la Școala de vară de la Surduc, 16-19 iulie 2018. Pe parcursul
participării la această școală de vară, am avut privilegiul de a-i asculta pe unii dintre supraviețuitorii
Holocaustului în persoanele domnilor Țucărman, Ausnit și Benis prezenți la această ediție, ca mărturii
peste timp. Acest material didactic, mi-a oferit atât mie cât și colegilor mei, o altă față a istoriei, o
istorie orală trăită și spusă viitoarelor generații pentru a nu se mai repeta niciodată ororile trecutului.
Pornind de la informațiile furnizate mi-am dorit să mă documentez direct de la sursele primare,
arhivistice, pentru a surprinde atitudinea autorităților locale și centrale față de evreii din Oradea și din
județul Bihor.
Recunosc că dorinţa de a şti mai mult mi s-a întărit în urma participării la Şcoala de vară de la
Surduc din acest an, deşi pe parcursul anilor am mai avutparticipări atât cu elevii la concursul naţional,
cu statut de olimpiadă dedicat Istoriei evreilor și Holocaustului dar și la seminarii pe această temă.
Însă, prezenţa supravieţuitorilor acestei orori umane, cum o numesc eu, m-a făcut să mă aplec şi mai
mult asupra acestei teme, în primul rând, pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat, iar în al doilea
rând, pentru a transmite elevilor mei realitatea istorică, faptele aşa cum s-au petrecut ele pentru ca
aceștia să învețe din greșelile trecutului pentru a evita repetarea lor dsat fiind faptul că în secolul al XX-
lea au avut loc unele dintre cele mai mari atrocităţi ale istoriei omenirii. Totodată, la acestea aș mai
putea adăuga și faptul că am asistat cu mult interes, empatie şi multă durere la conferinţele științifice
susţinute la Surduc fără a putea ascunde faptul că am fost profund marcată de dezumanizarea speciei
umane prin tratamentle inimaginabile pe care le-au aplicat confraţilor evrei și nu numai, numai pentru
faptul că s-au născut evrei şi că au avut neşansa de a trăi într-o perioadă zbuciumată a istoriei europene
şi româneşti devenind contemporani cu persoane care s-au dedat la astfel de fapte inumane.
Fiind din Oradea, am decis să mă aplec asupra situaţiei evreilor din Oradea, un oraş care în anii
celui de-al Doilea Război Mondial, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a fost cedat Ungariei
horthyste, aliata Germaniei încă de la început. Un alt motiv a fost acela că liceul la care predau este
situat, în parte, pe teritoriul unde în anii crunţi ai acestui război a funcţionat unul din cele două
ghetouri. Probabil, dacă facem un exerciţiu de imaginaţie, pe baza
celor ştiute şi chiar neştiute până în prezent despre acest popor
mult încercat în decursul istoriei, mai auzim strigătele de spaimă şi
plânsetele copiilor încartiruiţi în ghetoul orădean.
Drama evreilor din Oradea a început la 3 mai 1944, ora
17,oo, în aceeaşi zi şi oră cu ghetourile din principalele oraşe din
Transilvania de Nord, când are loc evacuarea forţată din locuinţe în
ghetoul principal, mai precis zona Pieţei Cazărmii, o zonă a
oraşului care a fost îngrădită de garduri de lemn, de doi metri
înălţime. Privind harta putem observa că, aici la Oradea au existat
2 ghetouri, unul principal şi unul secundar, cu acelaşi regim aspru
de izolare și eliminare a evreilor din viața politică, culturală,
administrativă a Oradiei și județului Bihor. Astfel, bărbaţi şi femei,
tineri şi bătrâni, copii născuţi şi nenăscuţi, care reprezentau cca 1/3 1. Imagine, cele două ghetouri orădene
din populaţia de atunci a Oradiei, au fost ţinuţi timp de câteva săptămâni, în condiţii vitrege şi
umilitoare pentru ca mai apoi să fie trimiși în lagărele de exterminare din Polonia sau Germania.

1
 Mulţi dintre ei au fost torturţi în clădirea fabricii de bere Deher, cuprinsă în spaţiul destinat
ghetoului orădean principal, cel care pe harta de mai sus este marcat cu roșu și este situat în partea de
jos a acesteia.
Făcând o cronologie a faptelor petrecute la Oradea, de la luarea deciziei şi până la executare,
vorbim de doar două săptămâni. La 19 martie 1944, evreilor din Oradea li se interzice să părăsească
oraşul iar cei aflaţi în tranzit sunt arestaţi fără a li se explica motivul real. La 5 aprilie 1944 este
introdusă obligativitatea purtării semnului distinctiv al stelei galbene ceea ce însemna o discriminare, o
stigmatizare a acestora fără nicio reţinere din partea autorităţilor de atunci. Ca urmare, la data de 6
aprilie 1944 au fost întreprinse arestări masive în rândul acestora, împreună cu sechestrarea tuturor
averilor într-o notă flagrantă şi de-a dreptul bizară. Suma de bani pe care o putea deţine un evreu era
limitată la 3.000 de pengö1. Au fost închise şi sigilate toate magazinele evreieşti iar mărfurile
confiscate. Mergând pe firul calvarului evreiesc orădean, la 3 mai 1944 oraşul a fost împânzit cu sute
de afişe semnate de viceprimarul de atunci, Gyapay Lászlo, care anunţau populaţia evreiască despre
înfiinţarea ghetoului şi limitarea ieşirii pe străzi la o oră pe zi, între orele 9 şi 10 dimineaţa. Trebuie
menționat faptul că organizarea ghetoului orădean a avut parte şi de „sprijin logistic” german. Pentru
această operaţiune a fost adus ofiţerul SS. Theodor Dannecker, unul dintre cei mai îndârjiţi susţinători
ai strategiei „soluţia finală”, care dovedise „abilităţi excelente” în organizarea ghetoului din Paris şi în
„rezolvarea problemei evreieşti” în Bulgaria şi Italia. În aceeaşi zi de 3 mai 1944, evreii sunt somaţi să-
şi părăsească căminele, putând să ia cu ei un bagaj de maximum 50 kg de persoană.
Cele două ghetouri orădene au fost evacuate prin deportarea evreilor spre lagărele morții, în
trenuri destinate transportului de animale. Fiecare vagon destinat „drumului fără de întoarcere”, pentru
o mare parte dintre ei, adăpostea între 70 și 90 de persoane. Așadar, 27.000 de evrei au fost îmbarcați
în zona actualului parc Nicolae Bălcescu, fost Rhedey, având ca destinație lagărul de exterminare de la
Auschwitz. Condițiile au fost inumane și greu de suportat. Unii dintre ei au reușit să treacă peste
această cumpănă a vieții, însă pentru cei cu probleme, bătrâni sau bolnavi în general, acest tren avea o
singură destinație, moartea.
Însă, până la data de 3 mai 1944 atât în Oradea cât și la nivelul întregii țări au fost aplicate
măsuri antievreiești. Astfel, încă din data de 1 martie 1939, se solicita din partea autorităților centrale,
în special Primăriei Municipiului Oradea „numărul capilor de familie evrei supuși revizuirii”2 pe baza
Înaltului Decret Regal nr. 160 din anul1938. Răspunsul autorităților locale a venit prompt și în numai 2
zile. Prin adresa nr. 9383/1939 către Prefectura Județului Bihor se preciza că „au fost supuși revizuirii”3
un număr de 5.949 de capi de familie evrei. Așadar, observăm că măsurile antievreiești sunt aplicate cu
câteva luni înainte de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, o dovadă în plus, dacă mai era
nevoie, să demonstrăm că această etnie reprezenta unul dintre cele mai mari impedimente în scopurile
diabolice ale grupărilor de extremă dreaptă sau a regimurilor totalitare, dictatoriale, așa cum se afla la
acea data și în România, regim concretizat prin măsuri radicale aplicate de regele Carol al II-lea
susținut de camarila sa.
Așadar, evreii din Oradea și din județul Bihor au fost eliminați din funcțiile publice, conform
Ordinului Ministrului de Interne nr. 170/12 iulie 1940. Eliminarea evreilor din toate structurile a fost
făcută gradual și pe parcursul mai multor ani pentru ca totul să degenereze în ceea ce s-a întâmplat
începând cu anul 1942, aplicarea „soluției finale” pentru realizarea „visului german”, a realizării celui
de-al treilea Reich în care să existe așa-numita rasă pură, cea ariană.

1
Fostă unitate monetară principală în Ungaria (între 1 ian. 1927 și 1 aug. 1946). (din magh. pengő = care sună, zornăie;
(pop. și înv.) monedă (metalică)
2
Arhivele Naționale, Direcția Județeană Bihor, fond Primăria Municipiului Oradea, dosar nr. 1/1939, fila 3
3
Ibidem, fila 4

2
 Documentele arhivistice din Oradea mi-au oferit, de asemenea, oportunitatea de a culege mai
multe informații despre situația evreilor orădeni după declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial,
mai ales, despre modul în care era tratată această
problemă sensibilă de către autoritățile locale și
județene. Am reușit să răsfoiesc și să culeg
informații din dosarele cuprinse în fondurile:
Primăria Municipiului Oradea, Prefectura
Județului Bihor, Inspectoratul de Jandarmi
Oradea 1932-1949 și Legiunea de Jandarmi
Bihor. Ce m-a șocat cel mai mult a fost modul în
care au fost licențiați4 evreii în anul 1940.
Motivele identificate între filele dosarelor
studiate au fost de-a dreptul hilare. O să redau 3
2. Telegramă privind urgentarea aplicării ordinului 170 dintre cele mai invocate motive: a. „evreii nu se pot
înscrie în Partidul Națiunii și ca urmare nu pot ocupa funcții publice”5,b. prioritară pentru statul român
de atunci era „apărarea ordinei politice unice și totalitare a statului”6 sau, pur și simplu, c. pentru că era
evreu fapt evidențiat prin formulări de genul: „având în vedere că numitul Domn, este de origine
evreu”7 sau „îndepărtarea din serviciu a funcționarilor evrei”8.
La numai 3-4 zile de la Ordinul Ministrului de Interne nr. 170, era trimisă o nouă telegramă din
partea autorităților centrale de la București prin care se cerea urgentarea aplicării ordinului de către
primarii din orașele nereședință a județului Bihor9. După cum se poate observa și din acest document
(partea stângă sus), problema cea mai
stringentă a României la acea dată era
problema evreiască, doar cu câteva luni
înainte de Dictatul de la Viena din 30 august
1940, prin care N-V Transilvaniei era luat de
Ungaria Horthystă.
Deciziile luate la București în anul
1940 nu erau unele definitive, ele erau
completate de noi și noi ordine care, fie că
anulau unele decizii formulate și trimise spre
a fi aplicate cu câteva zile sau săptămâni
înainte, fie completau decizii anterioare. Si-
tuația politică fragilă de la București după 3. Telegramă privind completarea Ordinului 170/12 iulie 1940
pierderile teritoriale din lunile iunie-iulie 1940 este evidențiată și în bâlbâiala politică. Astfel, într-o
nouă telegramă din data de 27 iulie 1940, autoritățile de la București stipulau că „nu vor fi licențiate din
serviciu funcționarele creștine căsătorite cu evrei”10.
Efectele unor astfel de măsuri s-au dovedit a fi dezastruoase. În urma aplicării ordinului emis de
Ministrul de Interne, evreii au fost dați afară din funcțiile publice deținute, din toate primăriile județului
Bihor, indiferent de postul ocupat, fără niciun preaviz sau despăgubire. Această nouă telegramă nu
modifica cu nimic situația evreilor care până atunci îndepliniseră în cadrul primăriilor funcțiile de

4
Concediați pe baza Ordinului Ministrului de Interne nr. 170/12 iulie 1940
5
Arhivele Naționale, Direcția Județeană Bihor, fond Prefectura Județului Bihor, conform adresei nr. 881/1940 emisă de
Circumscripția notarială Drăgești, dosar nr. 40/1941, fila 43
6
Ibidem, conform adresei nr. 802/1940 emisă de Circumscripția notarială Luncasprie și Dobrești, filele 44 și 45
7
Ibidem, conform deciziei nr. 639/1940, fila 47
8
Ibidem, conform adresei nr. 1058/1940, fila 46
9
Ibidem, fila 68
10
Ibidem, fila 58

3
 secretar comunal, medic veterinar, dactilograf sau
grefier. Era o situație fără cale de ieșire, o situație prin
care atitudinea rasială, antisemită, xenofobă a unor
oameni politici din Europa prindea contur și în
România. Statul nostru intra în rândul acestor state
care aveau o atitudine greu de înțeles față de evrei
(vezi anexele).
Făcând o analiză a listei celor licențiați la acea
data din primăriile județului Bihor, observăm că
numărul acestora nu este foarte mare însă, această
situație a creat un precedent care va fi foarte vizibil pe
parcursul războiului. Astfel, toți evreii care aveau
funcții în primăriile din Bihor au fost supuși acestui
ordin fără a li se aduce la cunoștință vreo învinuire,
nerespectarea fișelor postului sau vreo abatere de la le-
4. Tabloul evreilor eliminați din primăriile bihorene gile românești care funcționaseră până la acea data pe
teritoriul țării.
Fiecare plasă a județului a fost obligată să aplice Ordinul 170/12 iulie 1940 emis de
Ministerul de Interne privind punerea în disponibilitate a cetățenilor evrei care ocupau funcții publice
chiar dacă au existat contestații atât din partea celor care au fost epurați fără preaviz, cât și din partea
unor oficiali care contestau modul în care aceștia erau eliminați pe criterii entice. Redăm tabelul cu
persoanele licențiate și motivele invocate de autorități/persoană, conform dosarului nr. 40/1941, fond
Prefectura Județului Bihor11:

Tabel cu evreii licențiați în anul 1940 și motivele invocate de autorități

Nr. crt. Documentul de Numele și Localitatea Funcția deținută Motivul
licențiere/decizie prenumele
1. 3475/1940 FERDINAND SALONTA Medic veterinar Aplicarea Ordinului
Filele 27-29 HORVÁTH 170/12 iulie 194012
2. 244/1940 MEZEI LIDIA SALONTA Subșef de birou la Aplicarea Ordinului
Fila 28 Întreprinderile 170/12 iulie 194013
Comunale
3. 843/1940 AVRAM IZRAEL BUNTEȘTI Secretar comunal „este de origine
Filele 32-33 Plasa Beiuș etnică evreu”14
4. 783/1940 ADLER EUGEN BIHARIA Secretar „pentru apărarea
Filele 35-36 ordinei politice
unice și totalitare a
statului român”
5. 727/1940 COSTEA- SÂNIOB, Secretar comunal „este funcționar
Filele 38-39 GHIARMATI CENALOȘ evreu botezat și
MIHAI Plasa Săcueni poartă nume
românesc”
6. 728/1940 LUDVIGH EMIL SÂNIOB, Impiegat comunal „origine evreu”

11
Ibidem, filele 27-76
12
Ibidem, „ (…) se dispune imediata licențiere din serviciu a tuturor funcționarilor de origine evrei, a tuturor funcționarilor
evrei botezați sau care poartă nume românești, a funcționarilor soții creștine ale evreilor și a funcționarelor evreice soții de
români, chiar dacă ar fi botezate” pentru „apărarea ordinei politice unice și totalitare a statului”, filele 27 și 29
13
Ibidem, fila 28
14
Ibidem, „Licențierea din serviciu se face fără nici un drept de despăgubire materiale ori morale”, filele 32 și 33

4
 Filele 40-41 CENALOȘ
Plasa Săcueni
7. 881/1940 TONDLER DRĂGEȘTI Subnotar „potrivit circularei
Fila 43 MARCU Plasa Săcueni nr. 7940/1940 a,
Partidului
Națiunii”15

8. 802/1940 HAGYMAȘI LUNCASPRIE, Grefier comunal Aplicarea Ordinului

Filele 44,45,46 ȘTEFAN DOBREȘTI 170/12 iulie 1940
Plasa Ceica
9. 639/1940 GRÜNER OLCEA Angajat „origine evreu”
Filele 47-48 NICOLAE Plasa Tinca provizoriu ca
diurnist la
notariat
10. 722/1940 WEISZ EUGEN CIOCAIA Secretar comunal „origine evreu”
Filele 49-50 Plasa Săcueni
11. 595/1940 ROZENFELD SÂRBI Secretar comunal „origine evreu”
Filele ZOLTAN ALMAȘUL MIC,
52,53,54,55 SARCĂU
12. 900/1940 FARKAȘ GAVRIL SĂLARD Secretar „origine evreu”
Filele 56-57
13. 14635/1940 ROSMAN SIMION INEU Notar „origine evreu”
Fila 67
14. 15727/1940 BLAU DERNA Subnotar „origine evreu”
Filele 69,71,72 ALEXANDRU
15. 4/1940 WEGNER MARTA Plasa ALEȘD Dactilografă „origine evreu”
Filele 73-74
16. 440/1940 HALASZ IOSIF CHIȘLAZ Subnotar și Aplicarea Ordinului
Filele 75-76 secretar comunal 170/12 iulie 194016

Ca urmare, cei disponibilizați au trebuit să își accepte soarta cruntă care îi aștepta. După cum
putem observa din tabelul de mai-sus, ordinul a fost aplicat imediat, până la data de 1 august 1940, toți
evreii care ocupau funcții în administrația locală a județului Bihor au fost demiși urmând ca locurile lor
să fie ocupate de alte persoane care nu făceau obiectul dispozițiilor centrale amintite.
Una din consecințele acestei situații se poate observa foarte bine în cultura acestei etnii prin
statistica solicitată de la București la finalul anului 194517. Conform acesteia, din 4000 de copii evrei
născuți, doar 10% au vorbit limba idiș după naștere. Statistica a fost realizată în urma telegramei nr.
112408 din 12 aprilie 1945, în care autoritățile centrale solicitau primarului municipiului Oradea
conform datelor deținute de Institutul Central de Statistică ca, într-un termen de 3 zile, să trimită o
situație „referitoare la limba maternă și apartenența naționalitară a locuitorilor”18.

15
Ibidem, „ (...) evreii botezați sau cei care poartă nume românești, soțiile creștine ale evreilor, sau evreicile soții de români
chiar dacă sunt botezate, nu se vor înscrie sub nici un motiv în Partid [este vorba de Partidul Națiunii, fostul Front al
Renașterii Naționale creat în decembrie 1938 în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, conform Decretului Lege nr.
2056/21 iunie 1940- n.n.]. (...) Având în vedere că din momentul ce evrii nu se pot înscrie în Partidul Națiunii, ei nu mai pot
ocupa funcții publice”, fila 43
16
Conform articolului 2 din Ordinul nr. 170/12 iulie 1940, „apărarea ordinei politice unice și totalitare a statului român”,
fila 76
17
Idem, fond Primăria Municipiului Oradea, dosar nr. 23/1945, fila 11
18
Ibidem, fila 12

5
 Dintr-o altă statistică identificată tot în același dosar
al fondului Primăriei Municipiului Oradea, numărul
declarat al știutorilor de carte pentru cei de la 7 ani, conform
recensământului din anul 1930, era foarte bun la Oradea în
sensul că nu existau copiii care să fie analfabeți.
În ceea ce privește situația culturală din punct de
vedere al bisericilor, la Oradea existau 4 biserici de religie
izraelită19, conform aceleiași statistici care reflectă starea
culturală a populației orădene. O situație similară exista și în
cazul celorlalte confesiuni, inclusiv în cazul ortodocșilor.
Numărul bisericilor varia între 1 și 5, numărul societăților
culturale era în nr. de 5, indiferent de confesiune.

5. Statistică limbă maternă declarată 1945. 6. Copii izraeliți de până la 7 ani declarați ca știutori de carte

Concluzionând, cum poți caracteriza această politică inumană prin care oameni nevinovați au
suferit numai pentru că erau etnici evrei, că erau persoane incomode pentru cei care nu înțelegeau
rostul și rolul acestei comunități la cultura și civilizația românească. Este incredibil că NOI, cei de
astăzi, ori de câte ori ajungem la această pagină de istorie ne cutremurăm auzind faptele săvârșite.
Indiferent de câte exerciții de imaginație, de scenarii ne-am face, mintea noastră nu poate ști cu
adevărat ceea ce s-a întâmplat, dar poate evita astfel de politici, de fapte antisociale, de crime împotriva
unor etnii incomode.
Așadar, suntem datori să eliminăm, cât putem, orice acțiune cu caracter antisemit și xenofob
pentru a trăi într-o lume frumoasă, liniștită, tolerantă și bazată pe bună înțelegere.

19
Ibidem, fila 104