INVATA ELECTRONICA INCEPAND DE LA ZERO

PARTEA I
Lectia 6 – DIFUZOARE, FILTRE TRECE SUS/JOS, MICROFON
Difuzoare
Difuzorul este o componenta electromecanica folosita pentru a transforma tensiuni alternative
intre 20 Hz si 20.000 Hz in vibratii acustice care prin raspandirea in aer vor fi captate de urechile
noastre. Aceste tensiuni alternative pot fi luate de la ieșirea unui amplificator sau a unui receptor
radio.
După cum puteți observa in figura 174, un difuzor este compus dintr-o membrană în formă de
pâlnie în spatele căreia în centru, este montată o bobină compusă dintr-un anumit număr de
spirale.

Figura 174: O bobină este plasată într-un magnet

în centrul in spatele conului. Prin aplicarea unei tensiuni alternative acestei bobine se obtine o
oscilatie a conului de aceeasi frecventa.
Pentru a transforma vibrațiile sonore ale tuturor semnalelor de joasă frecvență între 20 Hz și
20.000 Hz și pentru a permite astfel sistemului nostru auditiv să le audă este necesar să folosim
componente specifice numite difuzoare sau căști.
Înfăşurarea de excitaţie numită bobină prezentă în interiorul difuzoarelor are o valoare a
impedanţei în general de 8 sau 4 ohmi în timp ce cea prezentă în căşti are o valoare a impedanţei
care poate fi întotdeauna egală cu 32, 300 sau 600 ohmi.
Pe piata exista difuzoare universale capabile reproduce cu bună fidelitate întreaga gamă de
frecvenţe audio de la 20 Hz la 20.000 Hz.
Există și difuzoare construite exclusiv pentru hi-fi toate capabile să reproducă o gamă limitată de
frecvențe, adică doar frecvențele notelor Low, Mid sau High.
Pentru ca aceste boxe hi-fi să primească o singura gamă de frecvență pe care sunt capabile să o
reproducă trebuie să fie conectate la amplificator prin filtre numite cross-over. Acestea sunt
compuse din inductanțe și capacități calculate conform valoarei impedanței bobinei difuzorului
care poate fi de 8 sau 4 ohmi. În această lecție vei găsi toate formulele pentru calcularea filtrelor
crossover, precum și unele exemple de calcul pentru filtre cu două sau trei căi
Funcția opusă celei a difuzoarelor, adică cea care transformă toate vibrațiile sonore în tensiune
electrică, are loc datorită unei alte componente numite microfon.

Figura 175: Dacă la bobina difuzorului se aplică o tensiune alternativă de 100 Hz sau 300 Hz,
membrana difuzorului va vibra la aceeași frecvență, producând o undă sonoră care se va răspândi
prin aer.
Această bobină este liberă să se miște în interiorul unui miez magnetizat. Când este polarizat de
o tensiune de polaritate identică cu cea a magnetului, de exemplu Nord-Nord, membrana este
împinsă spre exterior. Dacă primește o polarizare opusă, de exemplu Nord-Sud, membrana este
atrasă spre interior. Știind că un semnal de joasă frecvență este compus din semi-unde pozitive și
semi-unde negative atunci când bobina primește acest semnal membrana începe să oscileze cu
aceeași frecvență ca și tensiunea care a excitat-o și produce o undă sonoră.
Contrar a ceea ce s-ar putea crede mișcarea oscilantă a membranei nu provoacă nicio mișcare a
aerului așa cum ar face elicele unui ventilator ci generează o compresie și o decompresie a
moleculelor de aer care prin vibrare provoacă un sunet. (vezi figura 175). Contrar a ceea ce s-ar
putea crede, mișcarea oscilantă a membranei nu provoacă nicio mișcare a aerului, așa cum ar
face elicele unui ventilator, ci generează o compresie și o decompresie a moleculelor de aer care,
prin vibrare, provoacă un sunet. (vezi figura 175).
Într-adevăr după cum știe toată lumea receptorul telefonului tinut la ureche nu emite nici o
mișcare de aer ci doar vibrații care excită moleculele de aer percepute ca sunet de urechea
noastră.
Pentru a observa deplasarea membranei unui difuzor atunci când se aplică o tensiune la polii
bobinei, conectați o baterie de 4,5 volți la cei doi pini prezenți pe fața din spate a difuzorului.
Dacă conectați această baterie la pinii difuzorului respectând polaritatea acesteia (vezi figura
176) membrana se va deplasa în exterior. Dacă inversați polaritatea bateriei (vezi figura 177) veți
observa că membrana se mișcă spre interior. Cu cât diametrul difuzorului este mai mare, cu atât
oscilația membranei sale este mai mare.

Figura 176: Dacă doriți să vedeți cum se mișcă membrana unui difuzor luați o baterie de 4,5
volți și conectați-o la pinii acesteia. Dacă le respectați polaritățile conul se va deplasa spre
exterior.

Figura 177: Dacă inversați polaritatea bateriei veți observa că membrana se mișcă spre interior.
Dacă aplicați un semnal alternativ bobinei, conul va începe să vibreze creând unde sonore.
Pe piata exista multe tipuri de difuzoare, cu conuri rotunde sau eliptice si de diferite diametre.
Difuzoarele cu diametru mic capabile să furnizeze putere între 1 și 2 wați sunt în general folosite
în radiourile portabile deoarece bobina lor nu acceptă semnale peste aproximativ 3 volți.
Difuzoarele de dimensiuni ceva mai mari folosite la televizoare, radiouri normale sau casetofone,
sunt capabile să emită puteri între 5 și 10 wați iar bobina lor acceptă semnale cu o amplitudine
maximă de aproximativ 8 volți. Difuzoarele folosite cu amplificatoarele hi-fi livrează puteri de
până la 50 sau 80 de wați iar bobina lor acceptă semnale cu o amplitudine maximă de 25 de volți.
Difuzoare folosite cu amplificatoare de discotecă și orchestra sunt capabile să emită puteri între
500 și 1.000 de wați iar bobina lor acceptă semnale cu o amplitudine maximă de până la 90 de
volți.
În funcție de dimensiunile și puterile lor difuzoarele sunt clasificate în patru categorii:
Universale - Acesta este numele dat tuturor difuzoarelor capabile să se reproducă o gamă largă
de frecvențe acustice variind de la 70 sau 80 Hz minim și până la 10.000 sau 12.000 Hz maxim.
Aceste difuzoare reusesc sa reproduca cu o buna fidelitate toate frecventele (bas, medii si inalte)
si sunt folosite in general pentru receptoare radio, televizoare, casetofone etc.
Woofer - Acesta este numele dat difuzoarelor echipate cu un con mare si care pot vibra mai usor
pe frecventele celor mai joase note. Într-adevăr Woofer-urile reproduc cu fidelitate toate
frecvențele acustice joase începând de la 25 sau 30 Hz până la maxim 2500 sau 3000 Hz.
Woofer-urile nereușind să reproducă frecvențele medii și înalte, sunt asamblate pe boxele hi-fi cu
alte două tipuri de difuzoare numite midrange și tweeter.
Medii - Sunt difuzoare care au un con de dimensiuni mult mai mici decât Woofer-ul motiv
pentru care pot vibra mai ușor pe frecvențele acustice medii începând de la 300 sau 500 Hz până
la maximum 10.000 sau 12.000 Hz.
Tweeter - Aceste difuzoare au un con foarte rigid si dimensiuni foarte mici motiv pentru care pot
vibra mai usor pe frecventele inalte incepand de la 1.500 sau 2.000 Hz pana la maxim 20.000 sau
25.000 Hz.
Toate bobinele acestor difuzoare au o impedanță caracteristică de 8 sau 4 ohmi întotdeauna
indicată pe corpul difuzorului.
Dacă ieșirea unui amplificator sau a unui radio necesită un difuzor cu o impedanță de 8 ohmi nu
vom putea conecta unul de 4 ohmi la acesta deoarece o impedanță mai mică decât cea prevăzută
ar forța treapta finală a amplificatorului să iasă un curent mai mare, care l-ar putea deteriora. Într-
adevăr pentru un amplificator de 20 de wați prevăzut pentru un difuzor de 8 ohmi treapta
amplificatorului trebuie să furnizeze un curent care poate fi ușor de calculat folosind această
formulă:

Prin urmare tranzistorii amplificatorului va furniza un curent maxim de:

Dacă la ieșirea acestui amplificator este conectat un difuzor cu o impedanță de 4 ohmi etajul final
al amplificatorului va trebui să furnizeze un curent de:
Puteți conecta un difuzor de 8 ohmi la ieșirea unui amplificator de 20 de watti calculat pentru un
difuzor de 4 ohmi, dar vom obține la iesirea amplificatorului puterea redusă la jumătate.
Pentru a verifica acuratețea afirmației noastre să calculăm tensiunea maximă de ieșire a acestui
amplificator de 20 de wați cu o sarcină de 4 ohmi folosind următoarea formulă:

Prin urmare amplificatorul scoate o tensiune de:

Dacă aplicăm această valoare a tensiunii unui difuzor de 8 ohmi vom obține o putere pe care o
putem calcula folosind următoarea formulă:

Vom obține o putere de numai:

Nu se poate măsura valoarea impedanței unei bobine de difuzor cu un multimetru setat în poziția
„ohm”, deoarece s-ar măsura doar rezistența ohmică a firului folosit pentru a construi bobina și
nu impedanța acesteia. Pentru a măsura valoarea unei impedanțe aveți nevoie de un instrument
numit apparat pentru masurarea impedantei.
APART IMPMET aparat pentru masurat impedanta. Masoara de la 0 la 20 Ohmi, 200 Ohmi, 2000 Ohmi la 330 Hz.
Figura 178: În interiorul boxelor pentru amplificatoarele hi-fi sunt instalate două sau trei
difuzoare de diametre diferite. Cel cu diametrul cel mai mare se numește „woofer”. Este folosit
pentru a reproduce note de bas. Cel al cărui diametru este intermediar se numește „mediu”. El
este folosit pentru a reproduce notele de mijloc, în timp ce cea cu diametrul cel mai mic se
numește „tweeter” și este folosită pentru a reproduce notele înalte.

Figura 179: Dacă conectăm trei difuzoare în paralel și le conectam direct la iesirea
amplificatorului, obținem o valoare a impedanței mai mică decât cea a ieșirii amplificatorului. În
aceste condiții există riscul de a deteriora amplificatorul și de a „ arde ” difuzorul tweeter-ului
deoarece primește frecvențe pe care nu este capabil să le reproducă.

Figura 180: Prin conectarea unui filtru crossover la cele trei difuzoare putem direcționa către
fiecare dintre ele gama de frecvență pe care este capabil să o reproducă și de asemenea vom
permite amplificatorului să găsească impedanța exactă a fiecărui difuzor.

Fig 181 - Formule de calcul pentru filtru crossover.

Crossover-ul este un filtru utilizat la difuzoare care îndeplinește sarcina de distribuire
a frecvențelor care alcătuiesc sunetul care trebuie reprodus, pentru a optimiza performanța și în
același timp pentru a proteja difuzoarele .
Exemplu: un cross-over de 2,4 kHz va separa semnalul audio primit în două semnale:
- Un semnal compus din frecvențe de la 20 Hz la 2,4 kHz - trimis la woofer
- Un alt semnal format din frecvențe de la 2,4 kHz la 20 kHz - trimis la tweeter
Figura 181: Schema electrică a unui filtru crossover, 2 canale la 18 dB pe octava și formulele
utilizate pentru calcularea valorilor inductanțelor și capacităților. Va trebui să înlocuiți „ohm” cu
impedanța difuzoarelor, adică 4 sau 8 ohmi și „Hz” prin valoarea frecvenței de separare care este
egală cu 2000 Hz.
Filtre crossover
Atunci când cele trei difuzoare, woofer, midrange și tweeter sunt montate în interiorul unei boxe
(incinta Acustica) acestea nu pot fi conectate în paralel ca în figura 179 deoarece fiecare dintre
ele ar primi frecvențe pe care nu le-ar putea reproduce perfect și în afară de faptul ca am obtine
sunete distorsionate am risca sa le deterioram.
Într-adevăr membrana woofer-ului nereușind să oscileze pe frecvențele medii și pe înalte ne-ar
oferi sunete de proastă calitate. Membrana midrange nu ar risca nimic, daca nu ne-ar oferi un
sunet incomplet din cauza incapacitatii sale de a oscila pe frecventele joase. Membrana tweeter-
ului de dimensiuni mult mai mici ar risca să fie scoasă din funcțiune de frecvențele medii și
joase.
Pentru a evita deteriorarea difuzoarelor și pentru a obține o reproducere hi-fi fidelă este necesară
împărțirea întregii game a spectrului acustic cu un filtru numit cross-over compus din inductori și
condensatori, permițând trimiterea la două sau la trei difuzoare doar frecvențele pe care le pot
reproduce.
Putem compara filtrul cross over cu un dispozitiv rutier folosit pentru a devia camioanele
(frecvențe joase) într-o direcție, turismele în altă direcție (frecvențe medii) și vehiculele cu două
roți (frecvențe joase) în altă direcție.
Pentru frecvențele joase filtrul cross-over este un low-pass care servește la devierea întregii benzi
de frecvență între 25 și 500 Hz către difuzorul wooferului, blocând toate frecvențele mai înalte.
Pentru frecvențele medii filtrul cross-over este o trecere de bandă folosită pentru a devia întreaga
bandă de frecvență între 500 și 4000 Hz către difuzorul midrange, blocând toate frecvențele
inferioare și superioare.
Pentru frecvențe înalte filtrul cross-over este un high-pass folosit pentru a devia întreaga bandă
de frecvență de peste 4000 Hz către difuzorul tweeter-ului, blocând toate frecvențele inferioare.
Tweeterul este utilizat în generl pentru frecvențe între 4.000 și 25.000 Hz.
Într-o boxa având doar două difuzoare, adică un woofer și un midrange, filtrul cross over este
calculat astfel încât să trimită toate frecvențele între 25 și 2000 Hz către woofer și toate
frecvențele peste 2000 Hz, către mediu.
Chiar dacă pe piață există cross-over-uri gata de a fi instalate într-o boxa, aceste filtre pot fi
realizate cu ușurință. Tot ce trebuie să faceți este să obțineți inductorii și condensatorii necesari.
In figura 181 avem schema unui filtru cross over cu 2 căi și formulele care permit calcularea
valorilor inductanțelor în milihenry și a capacităților în microfarad.
Exemplu: Calculați valorile inductoarelor și condensatorilor de utilizat pentru un filtru cross-over
cu 2 căi (vezi figura 181), folosind difuzoare cu o impedanță de 8 ohmi.
Soluție: Folosind formulele din tabel(fig. 181) vom obține:

Rețineți că o diferență la valoarea cerută de 3% mai mult sau mai puțin nu va modifica în nici un
fel caracteristicile filtrului și în consecință:
- pentru L1 se poate folosi o impedanta cu o valoare intre 0,3 si 0,33 milihenry;
- pentru L2 se poate folosi o impedanţă cu o valoare cuprinsă între 0,99 şi 1 milihenry;
- pentru L3 se poate folosi o impedanţă cu o valoare cuprinsă între 0,60 şi 0,65 milihenry;
- pentru C1 se poate folosi o capacitate cu o valoare cuprinsa intre 5,9 si 6,5 microfarad;
- pentru C2 se poate folosi o capacitate intre 9,6 si 10,2 microfarad;
- pentru C3 se poate folosi o capacitate intre 19,3 si 20,5 microfarad.
 Figura 182: Inductanțele de utilizat pentru filtrele
cross over se obțin prin înfășurarea pe un suport de plastic a unui anumit număr de spire de fire
de cupru emailate de un diametru suficient pentru ca acestea să nu se incalzeste. Cu cât înfășurați
mai multe rotații pe suport cu atât valoarea milihenry a bobinei va crește.
 Fig. 182 – Boxa (incinta Acustica)

Figura 184: Schema electrică a unui filtru cross-over cu 3 căi la 12 dB pe octava și formulele
utilizate pentru calcularea valorilor inductanțelor și capacităților. Va trebui să înlocuiți „ohm” cu
impedanța difuzoarelor, adică 4 sau 8 ohmi.
In figura 184 este schema unui filtru cu 3 căi și formulele care permit calcularea valorilor
inductanțelor în milihenry și a capacităților în microfarad.
Exemplu: Calculați valorile inductoarelor și condensatorilor de utilizat pentru un filtru cross-over
cu 3 căi (vezi figura 184), folosind difuzoare cu o impedanță de 8 ohmi.
Soluție: Folosind formulele din fig. 184 obținem:

De asemenea va fi posibil să folosim aceste componente inductori și condensatori cu o diferență

față de valoarea cerută de 3% mai mult sau mai puțin. În ceea ce privește capacitățile, vă sfătuim
să folosiți întotdeauna condensatoare din poliester deoarece condensatoarele electrolitice nu sunt
doar polarizate ci au toleranțe de până la 40%. Deoarece cu greu veți găsi condensatoare din
poliester cu valori atât de mari de capacitate va trebui să conectați două sau mai multe dintre ele
în paralel astfel încât să obțineți valoarea cerută. Pentru inductori, va trebui să folosiți bobine de
sârmă de cupru cu un diametru de cel puțin 1 mm pentru a putea trece curentul necesar fără
supraîncălzire. Notă: Inductoarele care trebuie utilizate pentru filtrele cross-over sunt întotdeauna
înfășurate pe suporturi fără miez de fier (vezi figura 182)
Căști și auriculare
Căștile nu sunt altceva decât niște difuzoare minuscule aplicate pe urechi pentru a asculta
individual sunetul unui radio, casetofon sau amplificator, fără a deranja pe cei din jur. Puterea
maximă care poate fi aplicată căștilor este de aproximativ 0,2 wați motiv pentru care nu poate fi
conectată niciodată direct la ieșirea amplificatoarelor de putere la care sunt conectate de obicei
difuzoarele. Toate amplificatoarele au o mufa special concepută pentru a putea conecta orice tip
de căști. Există căști hi-fi capabile să reproducă întreaga gamă acustică începând de la un minim
de 25 sau 30 Hz până la un maxim de 18.000 sau 20.000 Hz iar altele mult mai economice
capabile să reproducă o scară acustică mai mica, în mod normal variind de la 40 sau 50 Hz până
la un maxim de 10.000 până la 12.000 Hz. Pe piață există și auriculare piezoelectrice și
magnetice minuscule care sunt introduse direct în ureche.
Figura 185: Căștile sunt difuzoare minuscule care se pun peste urechi pentru a asculta muzică
individual. Căștile au în general o impedanță de 32 sau 600 ohmi.

Figura 186: Un microfon face opusul a ceea ce face un difuzor adică captează vibrațiile acustice
și le transformă într-o tensiune alternativă de frecvență egală cu cea a notelor acustice captate.
Avand in vedere ca valoarea tensiunii alternative furnizate la iesirea unui microfon este
intotdeauna foarte mica aceasta trebuie neaparat preamplificata. Ieșirea microfonului este
întotdeauna conectată la intrarea preamplificatorului printr-un cablu ecranat pentru a evita
captarea semnalelor false sau a zgomotului din cauza curentului.
Microfonul
Microfoanele (vezi figura 187) sunt componente capabile să capteze toate vibrațiile sonore
produse de un zgomot, o voce sau un instrument muzical și să le transforme în tensiune electrică
care trebuie apoi amplificată corespunzător. De fapt ele fac exact opusul unui difuzor care
convertește tensiunile alternative furnizate de un amplificator în vibrații sonore. Toate
microfoanele ca toate difuzoarele sunt echipate cu o membrană care lovită de un sunet vibrează
producând astfel o tensiune alternativă de câțiva milivolți a cărei frecvență este perfect identică
cu cea a sursei de sunet. Dacă vibrăm coarda unei chitare capabile să emită o notă acustică pe
frecvența de 440 Hz, această undă sonoră va face ca membrana microfonului să vibreze pe
aceeași frecvență și apoi putem lua de la ieșire o tensiune alternativă cu frecvență de 440 Hz.
Dacă vibrăm coarda unei viori capabilă să emită o notă acustică de 2630 Hz, această undă sonoră
va face ca membrana microfonului să vibreze la aceeași frecvență și apoi putem lua de la ieșire o
tensiune alternativă cu frecvență de 2630. Hz. Cele mai utilizate microfoane sunt:
- Cărbune – Se numesc așa deoarece membrana lor se sprijină pe boabe de cărbune conductori
de electricitate (vezi figura 188). Când membrana începe să vibreze, ea comprimă mai mult sau
mai puțin aceste grăunte de carbon modificându-și astfel rezistența ohmică și în consecință
curentul care trece prin granulele de carbon. Aceste microfoane sunt folosite și astăzi în telefonie
și în anumite dispozitive militare.

Figura 188: În așa-numitele microfoane cu carbon

membrana în timp ce vibrează apasă pe granulele de carbon modificându-și astfel propria
rezistență internă.
- Electromagnetice – Se numesc așa deoarece pe membrana lor este o bobină care se mișcă
deasupra unui magnet în același mod ca pe orice difuzor (vezi figura 189). Când această
membrană începe să vibreze se creează o tensiune scăzută la bornele bobinei care trebuie apoi
amplificată corespunzător. Chiar și un simplu difuzor poate fi folosit ca microfon. Într-adevăr
dacă vorbești în fața conului tău de hârtie acesta va vibra și apoi poți lua de la bornele lui o
tensiune alternativă de câțiva milivolți.
 Figura 189: Așa-numitele microfoane magnetice sunt
difuzoare mici. Membrana lor generează prin vibrare o tensiune alternativă scăzută.
- Piezoelectrice – Sunt numite așa deoarece membrana lor se sprijină pe un cristal piezoelectric
(vezi figura 190). Când membrana începe să vibreze, comprimă mai mult sau mai puțin acest
cristal și, datorită fenomenului de piezoelectricitate obținem la ieșirea sa o tensiune alternativă de
câțiva milivolți. Un microfon piezoelectric funcționează în mod similar cu pickup-ul unui
recorder. În aceste pickup-uri cristalul piezoelectric este comprimat și decomprimat mecanic de
acul care derulează peste canelurile discului.

Figura 190: În microfoanele piezoelectrice membrana comprimă un

mic cristal de cuarț și această presiune este convertită în tensiune.
Frecvențe acustice și note muzicale
Toate ființele umane percep sunetul emis de vocea unui cântăreț de un instrument muzical sau de
un difuzor datorită urechii dar te-ai întrebat vreodată cum se răspândesc aceste sunete prin aer?
Dacă observați un difuzor în timpul emiterii unui sunet veți vedea că conul său vibrează foarte
repede fără a provoca nicio mișcare a aerului. Această vibrație la rândul său face ca moleculele
de aer să vibreze automat provocând astfel unde sonore care atunci când ajung la urechea noastră
fac să vibreze mica membrană plasată în interior. Nervul acustic conectat la această membrană le
transformă în impulsuri electrice și le trimite către creier. Prin urmare ne putem compara urechea
cu un microfon care transformă toate sunetele pe care reușește să le capteze într-o tensiune
electrică. Pentru a încerca să explicăm modul în care sunt generate aceste unde sonore care deși
se răspândesc prin aer nu creează niciun curent electric putem compara acest fenomen cu cel al
unei pietricele aruncate într-un iaz.
Vedem ondulații concentrice formându-se în locul unde cade pietricica (vezi figura 192). Aceste
undele se propagă spre exterior cu o anumită viteză, fără a provoca curenți. Într-adevăr, dacă
punem un dop pe suprafața iazului, îl vom vedea doar ridicându-se și coborând, dar nu se mișcă
din centru spre exterior. Dacă vibrațiile emise de conul unui difuzor sunt între 16 și 100 Hz (de la
16 la 100 de oscilații pe secundă) se va auzi un sunet cu un ton foarte scăzut; daca dimpotriva
sunt intre 5000 si 10000 Hz (de la 5000 la 10000 de oscilatii pe secunda) vom auzi un sunet cu
inaltime foarte inalta. Dacă loviți două bare metalice a căror lungime este diferită acestea vor
vibra producând sunete diferite deoarece sunt proporționale cu lungimea lor. Dacă luăm două
bare metalice de lungime egală și le așezăm una lângă alta sunetul generat de vibrarea uneia va
face imediat să vibreze cealaltă deoarece această a doua bară având aceeași lungime cu prima va
rezona. Acest fenomen este folosit pentru a acorda la aceeași frecvență și corzile a două chitare
diferite două piane sau două harpe etc. Pentru acordarea instrumentelor muzicale se folosește o
piesă de fier în formă de U numită diapazon care emite atunci când vibrează o „frecvență de
eșantionare” de 440 Hz corespunzătoare notei „A” a celei de-a treia octave (vezi tabelul 15).
Dacă plasați un al doilea diapazon reglat pe aceeași frecvență aproape a celui care este deja în
vibrație, va începe și el să vibreze, excitat de undele sonore generate de primul (vezi figura 193).
Viteza cu care undele acustice se propagă prin aer este de 340 de metri pe secundă prin urmare
mult mai mică decât viteza luminii care ajunge la 300.000 de kilometri pe secundă! Această
diferență de viteză este ușor de observat în timpul furtunilor. Într-adevăr, vedem imediat lumina
fulgerului dar sunetul tunetului ajunge la urechea noastră abia după câteva secunde. Viteza cu
care circulă sunetul depinde de mediul de propagare( Viteza sunetului este unul dintre parametrii
care descriu propagarea sunetului printr-un mediu. Această viteză depinde de proprietățile mediului
de propagare, în particular de elasticitatea și densitatea acestuia) după cum puteți vedea:

- aer 340 de metri pe secundă

- apă 1480 de metri pe secundă
- pământ 3000 de metri pe secundă
- oțel 5050 de metri pe secundă

Tabelul 15: Raportăm pe acest tabel toate frecvențele fundamentale ale notelor muzicale și
octavele lor superioare. După cum puteți vedea, fiecare octava superioară are o frecvență dublă
în comparație cu octava inferioară. Dacă luăm frecvența fundamentală a notei „LA”, care este de
55 Hz vom observa că pentru fiecare octavă frecvența acesteia se dublează: 110 - 220 - 440 - 880
Hz etc.

Figura 192: Pentru a înțelege cum se formează o

undă sonoră încercați să aruncați o pietricică într-un iaz. Vei vedea formându-se cercuri
concentrice (unde) care se vor propaga din centru spre exterior fara a crea curenti ci numai
valuri. Într-adevăr dacă pui un dop de plută pe iaz îl vei vedea doar coborând și urcand fără să se
miști vreodată. Undele sonore fac ca moleculele de aer să oscileze fără a agita aerul spre
deosebire de elicele unui ventilator care generează vânt dar nu sunet.
Figura 193: Vibrând un diapazon cu un ciocan mic, acesta va emite unde sonore care vor reuși
să facă să vibreze un alt diapazon, cu condiția ca acesta să fie aproape și acordat pe aceeași
frecvență.
Pentru a calcula, în metri lungimea de undă a unui sunet care se răspândește în aer la o
temperatură de 20 de grade Celsius putem folosi această formulă:
- metri = 340: hertzi ( m = 340 : Hz)
Un sunet scăzut cu o frecvență de 100 Hz are o lungime de undă în aer egală cu:
- 340: 100 = 3,4 metri
Un sunet înalt cu o frecvență de 6000 Hz are o lungime de undă în aer egală cu:
340: 6000 = 0,0566 metri, adică 5,66 centimetri.
Urechea umană este capabilă să perceapă o gamă largă de frecvențe acustice care în mod normal
porneșc de la un minim de 20 Hz pentru a ajunge la maxim 17.000 sau chiar 20.000 Hz. Această
limită maximă depinde foarte mult de vârstă. O persoană foarte tânără poate auzi întreaga gamă
de până la 20.000 Hz și chiar și mai mult.
Figura 194: In acest tabel avem frecvențele minime și maxime care pot fi generate de diferitele
instrumente muzicale și voci umane. În frecvența fundamentală sunt incluse frecvențele notelor
joase și în octava a 6-a frecvențele notelor înalte.
După 30 de ani o persoană nu mai poate percepe frecvențele de peste 15.000 sau 16.000 Hz iar
după 40 de ani nu mai poate percepe toate frecvențele de peste 10.000 sau 12.000 Hz. În țările
vorbitoare de latină și prin urmare în Romania cele 7 note muzicale se numesc:
DO - RE - MI - FA - SOL - LA – SI
În tabelul 15 am raportat frecvența fundamentală a fiecarei note și în coloanele care urmează
octavele superioare. După cum puteți vedea, frecvența fiecărei octave superioare corespunde
unei dublari a frecvenței octavei inferioare și prin urmare este suficient să o cunoaștem pentru a
înmulți frecvența fundamentală cu:
2 - 4 - 8 - 16 - 32 - 64 - 128 – 256
De exemplu, frecvența fundamentală a notei „LA” este de 55 Hz, frecvența „LA” a octavei 1 este
55 x 2 = 110 Hz, frecvența „LA” a octavei a 2-a este 55 x 4 = 220 Hz, frecvența „LA” a octavei a
3-a, numită și „octavă centrală” este 55 x 8 = 440 Hz și așa mai departe. Frecvența C# - D# -
FA# - SOL# - A# are o valoare intermediară între nota inferioară și nota superioară.
Notă: simbolul grafic # este numit „ diez”.( diez (#), semn de alterație care ridică cu un semiton
cromatic nota pe care o precedă).

Veți găsi în tabelul din figura 194 frecvențele minime și maxime împărțite pe octave care pot fi
generate de diferitele instrumente muzicale și de vocile umane.
Ultrasunete
Vibrație sonoră de foarte înaltă frecvență, neperceptibilă de urechea umană.
Ultrasunetele este orice sunet cu o frecvență mai mare decât cea care poate fi percepută în mod
normal de oameni adică toate sunetele peste aproximativ 25.000 Hz.
Multe animale reușesc să audă aceste frecvențe pe care noi nu le putem auzi.
De exemplu pisicile percep frecvențe de până la aproximativ 40.000 de herți, câinii de până la
80.000 de herți și liliecii de până la aproximativ 120.000 de herți.
Trebuie remarcat fără a intra în detalii că există capsule emițătoare și receptoare disponibile în
comerț capabile să emită și să capteze aceste frecvențe ultrasonice.
Deoarece aceste frecvențe ultrasonice au aproape aceleași proprietăți ca cele ale razelor de
lumină, ele pot fi concentrate în fascicule bine definite. Dacă întâlnesc un obstacol se reflectă
imediat, așa cum se întâmplă cu orice rază de lumină care întâlnește o oglindă.
Tocmai pentru această caracteristică sunt folosite în ecluze și ecosondare care după cum știți cu
siguranță, sunt folosite în navigație pentru a măsura adâncimea mării și pentru a localiza
obstacole, cum ar fi pietre, submarine inamice și pentru a observa bancuri de pești. Ecosonda
trimite un impuls de ultrasunete într-o direcție precisa și pentru a cunoaște distanța unui obstacol
evaluăm timpul necesar acestui impuls pentru a reveni la sursa lui.
Este ușor de estimat distanța de la obstacol știind că viteza de transmitere a ultrasunetelor în apă
este de aproximativ 1.480 de metri pe secundă.
Ultrasunetele sunt folosite si in domeniul industrial pentru verificarea materialelor metalice in
vederea identificarii eventualelor defecte interne si pentru emulsionarea lichidelor, cremelor si
lacurilor. Sunt folosite si in domeniul medical pentru ecografii sau pentru terapii cu ultrasunete.
De fapt, ultrasunetele generează căldură prin trecerea prin țesuturi vâscoase și prin urmare, sunt
foarte eficiente în tratarea artritei reumatice, nevrite, sciatică etc.
În concluzie, putem afirma că ultrasunetele sunt sunete particulare care bine folosite pot fi
utilizate și pentru vindecare.
Figura 195: Toate sunetele cu o frecvență peste 20.000 Hz, care nu sunt audibile de o ființă
umană, se încadrează în intervalul de frecvențe „ultrasunete”. Ultrasunetele sunt folosite in
domeniul medical pentru efectuarea de ecografii precum si pentru tratarea reumatismului,
sciatica etc.