COMPONENTA

TEHNICĂ A RADIOULUI
LECTOR UNIV. DR. FLORICA IUHAȘ
FACULTATEA DE JURNALISM ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
INTRODUCERE

• Presa actuală, fie scrisă sau audio-vizuală presupune existența unor mijloace tehnice moderne cu care să se poată
asigura calitatea și operativitatea.
• Evenimentele sunt unice și irepetabile. Dacă în presa scrisă se mai poate face ceva pentru a repara o greșeală, în
presa audio-vizuală nu se mai poate face nimic dacă jurnalistul, prezent la eveniment, nu a reușit să transmită live
sau să înregistreze.
• Creator al mesajului publicistic, jurnalistul trebuie să fie și un bun cunoscător al noțiuniulor (ex.: gen jurnalistic)
și al tehnicilor cu care lucrează.
• De asemenea, specificul presei radiofonice este că lucrează cu sunetul!
• Prin această prezentare, vă invit să ne amintim - foarte succint - despre noțiunile învățate la fizică, să intrăm în
“bucătăria” radioului și apoi... În studio!
 SUNETUL

• Are un domeniu de frecvență cuprins între 16 Hz și 16.000 Hz și reprezintă gama de frecvență pe care o poate percepe
urechea umană.
• Vibrația acustică cu frecvențe mai mici de limita inferioară se numește infrasunet (aparatele moderne pentru rozătoare,
țânțari etc.), cea mai mare ultrasunet (delfinii) și nu sunt audibile pentru urechea umană.
• Nu toți oamenii au capacități auditive asemănătoare. Unii au capacitatea de a percepe zone întinse de frecvență, de la
cele mai joase (16 – 20 Hz) până aproape de limita superioară de 16.000 Hz. Zona “normal” este între 40 și 14.000 Hz.
• În spații închise, cu suprafețe reflectante, datorită reflexiilor repetate, după ce sursa sonoră încetează să mai emită,
constatăm că sunetul mai persistă. Este reverberația (ecoul) care se aude în continuarea sunetului inițial cu o intensitate
tot mai scăzută.
• În radiodifuziune se urmărește ca prin prelucrarea sunetului acesta să fie transmis către ascultător sub o formă cât mai
calitativă (sunetul perfect se numește sunet armonic dar nu este cazul!) astfel încât să fie cât mai curat în momentul în
care ajunge la receptori.
• Prelucrarea sunetului se realizează în studioul de radio. Caracteristica acestui spațiu constă în formele neregulate ale
pereților pentru a evita reflexiile și capitonarea acestora cu materiale fonoabsorbante pentru a amortiza sunetele.
 ECHIPAMENTE TEHNICE
• În realizarea unei transmisii clasice de radio intervin două tipuri de echipamente:
• de emisie – care are rolul de a emite în eter informația utilă. Acesta preia informația de voce sau altă “sursă” printr-un
microfon, o transferă unui amplificator iar apoi semnalul este dirrecționat către un modulator. Aici are loc un amestec al
semnalului util cu un semnal de radiofrecvență, provenit de laun oscilator local, de unde semnalul este injectat în etajul
de radiofrecvență și apoi direct în antenă.
• de recepție – după ce semnalul a fost transformat în radiație electromagnetică, intervine echipamentul de recepție, adică
aparatul de radio. Aici, semnalul captat de antena receptorului este demodulat și apoi transmis unui amplificator de
joasă frecvență.
• Difuzorul este un alt element important. Este un dispozitiv în care energia electrică de audiofrecvență (de la ieșirea
receptorului sau amplificatorului) se transformă în sunet prin mai multe sisteme: electomagnetic, electrodinamic,
piezoelectric și electrostatic.
• După tipul de modulație al undei electromagnetice, avem două tipuri de modulație:
1. În amplitudine AM
2. Modulația în frecvență FM.
Această frecvență modulatoare este asigurată de oscilatorul local al echipamentului din care face parte.
FRECVENȚA
• Reprezintă numărul de perioade ale unei oscilații prinse într-o unitate de timp.
• În Sistemul Internațional, unitatea pentru frecvență este numită hertz (simbolizată Hz), în cinstea
fizicianului Heinrich Hertz.
• O frecvență de un Hertz corespunde unei perioade de repetare de o secundă.
• Exemplu: o ciocănitoare care bate cu ciocul în scoarța unui copac de 10 ori pe secundă, produce un sunet
de 10 Hz.

• Pentru măsurarea frecvenței se pot folosi și alte unități. Ex: pulsul inimii, tempoul muzical care se
exprimă în bătăi pe minut, rotația motoarelor în rotații pe minut etc.
• Frecvența sunetelor este direct legată de senzația de înălțime muzicală. Nota La (vă amintiți de
solfegiul învățat la muzică :D) din gama centrală a pianului este definită ca având frecvența de 440
Hz (deși diverse alte valori au fost în vigoare de-a lungul timpului). Aceasta înseamnă că aerul pus
în mișcare de o astfel de undă sonoră oscilează de 440 de ori în fiecare secundă.
UNDA. CATEGORII
• Presa audio presupune existența unui emițător care transmite semnalul și a unor receptori care îl
percep auditiv. Această legătură devine posibilă datorită existenței undei, care este un fenomen de
propagare, din aproape în aproape, a unei perturbații într-un mediu.
• Unda care se propagă în aer este de două feluri:
• Sonoră – produsă prin vibrațiile corzilor sau membranelor. Are o viteză de propagare de 330m/secundă la
presiune atmosferică normală și o temperatură de 0 grade C;
• Electromagnetică – produsă de vibrația unui câmp electromagnetic. Gama de frecvență percepută de
urechea umană este cuprinsă între 16 Hz (tonuri foarte joase) și 20 KHz (20.000 Hz, tonuri foarte înalte).
Este percepută în mod diferit de urechea umană în funcție de acuitatea auzului. Poate fi produsă doar cu
ajutorul emițătoarelor (instalații tehnice complexe), la care sunt cuplate antene de emisie care transmit în aer
semnale ce pot fi recepționate de aparatură specială care decodifică undele electromagnite și le transformă
în unde sonore redate de difuzor.

• Din punct de vedere al propagării, unda poate fi: directă – se propagă între sol și stratosferă; între
antena de emisie și cea de recepție și indirectă – care suferă în timpul propagării reflexii între
scoarța terestră și straturile superioare ale stratosferei ajungând la antena de recepție pe distanțe
foarte mari.
EMISIA UNDELOR
• O altă caracteristică a undelor este aceea că emisia se face pe frecvențe diferite, gama acestora fiind
cuprinsă între zeci de kHz și zeci de Ghz, astfel încât, în funcție de lungimea de undă, acestea se împart în
trei mari categorii: unde scurte, ultrascurte și suprascurte:
• În gama undelor scurte – cu mărimi de ordinul KHz-ilor (10 la puterea 3) , intră undele lungi, medii și
scurte, care se propagă la distanța relativ mare deoarece se reflectă din scoarța terestră în stratosferă având
posibilitatea să ajungă pe partea opusă a globului.
• Ultrasurte - cu mărimi cuprinse în gama MHz (10 la puterea 6) sunt folosite în transmisiile radio în FM.
Permit transmiterea de semnale stereofonice. Se propagă în linie dreaptă, la nivelul orizontului, prezintă
dezavantajul că recepșia este îngreunată în zone îndepărtate. Undele de radio FM obișnuite sunt emise în
“banda vest”: CCIR (88 – 108 MHz) și “banda est” – OIRT (65 – 74 MHz). Pentru a putea fi recepționate
la distanțe mai mari sunt ned=cesare relee de retransmisie.
• Undele suprascurte – cu frecvențe între 3 și 30 GHz (10 la puterea 9) se transmit prin sateliți geostaționari
care primesc undele de la sol și le retransmit către pământ acoperind o suprafață mare de recepție.