ARDERE

Oh, neputință cum să nu mă învălui

în tristă mirarea ta?

Din trupul Cuvântului

sfâșie trubadurii de granit
litere, ca și cum
ar ucide înțelesul
în scrum negru, în fum!

Cum să nu plâng,
Cuvântule?

Vezi, semenii mei

fac statuie,
închină ode
idolilor agramați
închiși în propriile
togi zdrobitoare
de sens,
împărați peste
versuri bolnave,
cuvinte cangrenate...

Plumbul vorbei

greu sentiment
îmi scrijeleste slova
și mai adânc
în carne!

Mereu voi fi un proscris al vorbei

de Cuvânt nu mă voi lepăda
pentru nimicnicia omului,
cerșetor de slavă deșartă!