2.

OPTIMIZAREA
PROCESELOR DE SCHIMB DE
CALDURA SI ARDERE A
COMBUSTIBILULUI IN
SISTEMELE DE PROPULSIE
NAVALA (TG)
2.3 Tipuri de emisii ca urmare a
arderilor in amera de ardere a
turbinei cu gaze
• Gazele de evacuare rezultate în urma arderii hidrocarburilor în
camerele de duc la a unor compuşi după cum urmează:
• - H2O şi CO2;
• - hidrocarbonaţi (cum ar fi: CH4, C2H2, C2H6, C2H8, C6H6, CH2,
CHO etc.);
• - monoxid de carbon (CO);
• - oxizi de azot (NO, NO2, N2O);
• - compuşi ai azotului ca NH3 şi HCN;
• - gaze sulfuroase (SO2, OCS, CS2);
• - halo-carbonaţi (CHCl şi CH3Br);
• - particule de material.
link
2.3.1 Variaţia temperaturii, presiunii și
vitezei a gazelor in turbină
2.3.2 TEHNOLOGII DE REDUCERE A
EMISIILOR DE GAZE

1. Problema principală privind emisiile poluante, este

constituită de NOx.

2. SOx este redus datorită utilizării de combustibili lichizi

distilaţi sau gazoşi, cu conţinut redus de sulf.
 2.3.2.1 Producerea Nox în TG

• Cea mai mare parte a NOx produs în

camera de ardere este numit „NOx
termic”, produs de reacţiile chimice
între azot (N2) şi oxigen (O2) la
temperaturile şi presiunile înalte din
interiorul camerei de ardere a turbinei
cu gaze. Rata de desfăşurare a
reacţiilor depinde de temperature, rata
de producere a NOx fiind mare la
temperatura de aproximativ 2088 K
(1815 oC).

Producerea de NOx într-o cameră de ardere clasică

 2.3.2.2 Compuși de ardere ai azotului
– 6 combinații
• - NO – monoxidul de azot (se mai numeşte şi oxid de azot, oxid nitric sau oxid azotic);

• - NO2 – dioxidul de azot;

• - N2O – oxid de diazot (se mai numeşte şi oxid azotos, oxid nitros, protoxid de azot sau hemioxidul de azot);

• - N2O3 – trioxid de diazot (se mai numeşte şi anhidridă azotoasă, anhidridă nitroasă sau sesquioxidul de azot);

• - N2O4 – tetraoxidul de diazot;

• - N2O5 – pentaoxidul de diazot (se mai numeşte şi anhidrida azotică, anhidrida nitrică sau hemipentaoxidul de azot).

Cei care prezintă un real interes în studiul emisiilor poluante sunt: monoxidul de azot (NO),
dioxidul de azot (NO2) şi oxidul de diazot (N2O).

Formarea oxizilor de azot în timpul proceselor de ardere are loc pe baza azotului conţinut în:

• - Aerul de alimentare (aproximativ 79 %);

• - Combustibil (aproximativ 0.2 %).

 2.3.2.3 Metode de control al
oxizilor de azot
 utilizarea unor camere de ardere împărţite pe mai multe zone de ardere, în
care producţia de oxizi de azot variază în sensul scăderii acestora;

 utilizarea unei zone primare a camerei de ardere foarte înguste pentru a

micşora temperatura vârfului flăcării prin atenuare;

 utilizarea de apă sau abur injectat împreună cu combustibilul pentru răcirea

zonei aflate în vecinătatea duzei de injecţie DLN (Dry Low NOx) ;

 utilizarea de gaze inerte de evacuare care sunt recirculate în zona de reacţie;

 curăţarea catalitică a evacuării.

 2.3.2.4 Tehnologii principale de
reducere a emisiilor de NOx la TG

1) Adăugarea de apă / abur în camera de ardere

(camere de ardere umede);

2) Camere de ardere uscată cu NOx scăzut

(DLN);

3) Reducerea catalitică selectivă.

2.3.2.5 Sisteme de reducere a emisiilor de NOx
prin adăugare de apă

• Cantitatea de NOx va fi redusă în funcţie de

cantitatea de apă injectată în camera de ardere. Sunt
obţinute valori ale emisiilor de NOx cuprinse în
intervalul 25 … 75 ppm, dacă se utilizează un raport apă
- combustibil de aproximativ 0.22 … 1.6 g/kg.
• Sunt necesare aproximativ 1 … 2 kg de abur la un
kilogram de combustibil pentru a obţine aceiaşi valoare
a reducerii emisiilor.
 TF – tubul de flacără; TA – tanc de apă; STA – sistem de tratare a apei; PAA –
pompa de alimentare cu apă; PA – pulverizatoare de apă; PC – pulverizatoare de
combustibil.

Schema unui sisteme de injecţie a apei în camera de ardere a unei turbine

cu gaze
2.3.2.6 Camere de ardere uscate cu
nivel scăzut de NOx
• Marea majoritate a companiilor care produc turbine
cu gaze (Rolls Royce, GE Energy, ABB, etc.) investesc atât
în tehnologii pe bază de apă de tip DLN (Dry Low NOx).

• În funcţie de domeniul de utilizare al turbinei, au fost

dezvoltate două sisteme: DLN 1, pentru turbinele la care
temperatura de ardere este de 1366 K/1093°C şi DLN 2 la
care temperatura de ardere este de 1600 K/1324 °C.
 Cameră de ardere DLN – 1
este alcătuită din două zone de ardere, cu preamestec, destinată arderii combustibililor gazoşi
dar cu posibilitatea de a arde şi combustibili lichizi. Această cameră de ardere are trei
elemente componente principale: sistemul de injecţie a combustibilului (care cuprinde
injectoare principale şi un injector secundar), corpul tubului de flacără şi ajutajul Venturi.
Nivelul emisiilor în cazul unei camere de ardere DLN – 1, produs la
funcţionarea pe combustibil lichid
 Cameră de ardere de tipul DLN – 2
Fiecare cameră de ardere DLN – 2, are o singură zonă de ardere formată de spațiul interior al tubului de flacără.
La operarea în regimul cu emisii reduse, 90 % din combustibilul este injectat în camera de preamestecare prin
intermediul unui sistem de injecţie radial. Aerul şi combustibilul sunt amestecate într-o serie tuburi ce înconjoară
injectoarele. Din aceste tuburi, situate în camera de preamestecare, amestecul aer-combustibil intră cu viteză ridicată
în tubul de flacără unde arde cu emisii reduse. Un injector lateral, va introduce în camera de preamestec restul de combustibil
Nivelul emisiilor în cazul unei camere de ardere DLN – 2
 2.3.2.7 Reducere catalitică selectivă SCR

• Într-un sistem SCR clasic, gazele de evacuare sunt amestecate cu amoniac (NH3)
sau cu uree (CO(NH2)2) înainte de a fi trecute printr-o serie de straturi de
catalizatoare speciale la temperaturi cuprinse între 560 … 870 K.
• Limita inferioară a acestui interval de temperaturi este dată de conţinutul de sulf
al combustibilului, pentru că la temperaturi mai mici de 540 K, amoniacul şi oxizii
de sulf vor reacţiona şi se vor depune sub formă de sulfaţi de amoniu. La
temperaturi superioare valorii de 870 K, catalizatorul s-ar deteriora.
• Ureea se găseşte, sub forma unor soluţii apoase ce conţin aproximativ 32.5 %
uree. Tehnologia SCR ce utilizează uree este formată din trei sisteme principale:
sistemul de dozare al ureei, sistemul de control al procesului şi catalizatorul de
reacţie.
• Rata de conversie a unui sistem SCR este dependentă de cantitatea de uree
dozată, astfel încât un dozaj mai mare duce la o conversie mai mare. Ureea este
injectată în coloana de evacuare prin sistemul de dozare. Punctul de injecţie al
ureei este preferabil
 3 2 2 2

Conţinutul de NO, din gazele de evacuare, este

transformat în produşii inofensivi: apă şi azot. Din

păcate este imposibilă obţinerea unei reduceri de 100 %. Unul
din factorii cheie pentru a obţine o conversie maximă este
temperatura
Reacţiile chimice ce se produc într-un
SCR
 Instalarea sistemului SCR la turbinele cu gaze

TF – tubul de flacără; TG – turbina de gaze; CE – colectorul de

evacuare; PA – pulverizatorul de amoniac; RC – reactorul
catalitic; C – catalizatorul (zeolit); EGC – evacuare gaze curate.